1

FINANȚE INTERNAȚIONALE

CAP. 7,8,9

CUPRINS:

CAP. 7. Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale ....................................................... 63

7.1.....................................................................................................................Piaţ
a eurovalutelor ...................................................................................................................................... 63
7.2.....................................................................................................................Pieţ
ele financiare internaţionale ................................................................................................................ 66
CAP. 8. Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale..................................................................74
8.1 Lichiditatea internaţională: sferă şi forme de exprimare............................................................74
8.2 Rezervele internaţionale................................................................................................................ 75
8.3 Rezervele internaţionale ale României ......................................................................................... 76
CAP. 9. Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii................................................................ 78
9.1 Creditul internaţional, trăsături şi clasificare ............................................................................. 78
9.2 Formele creditului internaţional................................................................................................... 78
9.3 Garantarea şi asigurarea creditelor internaţionale.....................................................................80
9.4 Organisme de acordare şi garantare a creditelor de export în România .................................. 81
9.5 Forfaitingul si factoringul ............................................................................................................. 84
9.6 Creditele în valută acordate de băncile comerciale din România .............................................. 86
 CAPITOLUL 7.

PIAŢA EUROVALUTELOR ŞI PIEŢELE

FINANCIARE INTERNAŢIONALE
5

7.1 Piaţa eurovalutelor

a) Formarea şi sfera pieţei eurovalutelor
Piaţa eurovalutelor deţine un rol important în formarea şi redistribuirea resurselor în
eurovalute necesare tranzacţiilor comerciale internaţionale. Piaţa eurovalutelor s-a format din
anul 1957, respectiv din momentul apariţiei şi afirmării eurovalutelor în relaţiile financiare
internaţionale.
EUROVALUTELE reprezintă depuneri în valută în conturi la bănci comerciale din
afara ţării emitente. În cadrul eurovalutelor o pondere mare deţin eurodolarii (dolarii SUA)
depuşi la bănci comerciale din afara SUA care se utilizează în operaţiuni de creditare pe
termen scurt sau mediu pe o piaţă paralelă cu cea oficială.
Eurovalutele se deosebesc de depunerile în cont la o bancă din ţara de origine a valutei
deoarece nu reprezintă creanţe directe asupra resurselor ţărilor ci creanţe asupra băncilor.
Operaţiile cu eurovalute se caracterizează printr-o libertate mai mare, deoarece nu intră în
totalitate sub incidenţa prevederilor legale din ţara emitentă a valutei şi nici a celor din ţara în
care se păstrează disponibilităţile în eurovalute. Valuta utilizată în operaţii de depozit sau de
credit nu aparţine ţării în care se realizează, iar persoana nu este rezident al ţării emitente a
valutei.
Piaţa eurovalutelor reprezintă un segment al pieţelor internaţionale pe care se
efectuează depuneri bancare şi se acordă credite pe termen scurt sau mediu în eurovalute.
Operaţiile de mobilizare şi de distribuire pe termen scurt şi mediu a resurselor în
eurovalute de pe piaţa eurovalutelor se realizează prin intermediul băncilor comerciale din
străinătate denumite eurobănci.

Fig. 7.1 Organizarea pieţei eurovalutelor

Prin confruntarea cererii şi a ofertei de eurovalute pe această piaţă se stabileşte rata
dobânzii la împrumuturile pe termen scurt şi mediu. Băncile domiciliate într-o ţară participă
pe piaţa eurovalutelor prin operaţiile de atragere şi de acordare a creditelor şi prin operaţiile în
monedă naţională efectuate în străinătate.
Apariţia şi evoluţia pieţei eurovalutelor este expresia influenţei unor factori din
relaţiile economice internaţionale :
deciziile autorităţilor americane din anul 1960 prin care s-a plafonat dobânda practicată de
bănci la depozitele la termen şi s-a interzis remunerarea depozitelor la vedere până la o
anumită perioadă (reglementarea Q);
restricţiile impuse de autorităţile britanice, în anul 1957, băncilor în acordarea creditelor în
lire sterline nerezidenţilor;
 decizia autorităţilor americane, din anul 1965 de impozitare a dobânzilor percepute de
rezidenţii americani la creditele acordate nerezidenţilor pentru a diminua ieşirile de dolari
din SUA;
integrarea economică vest- europeană care a inclus eliminarea restricţiilor şi
liberalizarea mişcării capitalurilor;
dezvoltarea schimburilor economice internaţionale;
amplificarea concentrării industriale şi bancare a presupus mecanisme de finanţare;
deciziile autorităţilor americane, din anul 1969 de împiedicare a societăţilor americane de
a dirija sume de dolari în vederea finanţării expansiunii internaţionale şi de a repatria
beneficiile realizate de către filialele străine;
crearea şi extinderea zonelor libere (OFFSHORE) au stimulat băncile să realizeze
operaţiuni cu eurovalute pentru nerezidenţi. Zonele libere bancare s-au format în spaţiile
geografice care au oferit infrastructură modernă, reţele informatice şi de telecomunicaţii,
hoteliere şi personal. Operaţiile băncilor din zonele libere bancare au fost stimulate de
înlesnirile fiscale, de libertatea de a alege poziţia de trezorerie, de rezervele obligatorii mai
reduse, de instabilitatea sistemului financiar internaţional şi de teama blocării unor
disponibilităţi datorită unor evenimente politice.
Formarea pieţelor eurovalutelor este explicată uneori şi prin prisma unor evenimente
politice ce s-au manifestat în perioada respectivă. Conflictele militare şi alte evenimente
politice ale perioadei au generat teama de blocare a disponibilităţilor în valută la băncile din
ţările dezvoltate. În aceste condiţii, sumele în dolari şi în alte valute s-au transferat din ţara de
origine la bănci comerciale în străinătate şi s-a format piaţa eurovalutelor 54.
b) Operaţiile de formare a depozitelor în eurovalute şi de creditare
Resursele pieţei eurovalutelor se formează pe următoarele căi: împrumuturi de la
bănci din ţara de origine a valutei contractate de bănci şi societăţi comerciale din
străinătate;
disponibilităţi în valută transferate de băncile comerciale din unele ţări către filialele din
străinătate;
disponibilităţi în valută din exporturile de mărfuri şi servicii care se păstrează la bănci
comerciale din străinătate;
depuneri în valută ale persoanelor rezidente la bănci comerciale în străinătate, datorită
deficitului balanţei de plăţi;

Vezi Claude Dufloux, Laurent Marguleci, Finance Internationale et Marche de Gre a Gre, Economica, Paris, 1991, p. 16
>4
Vezi Phillipe d'Arvisent, Thiery Showb, Finances Internationales, Hachette Superieure, Paris, 1990, p. 32-33 depunerile
economiilor personale în monedă naţională sau valută la bănci comerciale din străinătate;
plasamentele rezervelor de valută ale băncilor centrale şi ale organismelor monetare
oficiale la băncile comerciale în străinătate.
Pe piaţa eurovalutelor se efectuează operaţii de depozit şi operaţii de împrumut în
eurovalute. Operaţiile de depozit constau în atragerea unor sume în eurovalute în conturi şi
păstrarea lor la băncile comerciale pe o anumită perioadă de timp. Tehnicile de depozit de pe
piaţa eurovalutelor se deosebesc în funcţie de condiţiile de depozitare şi retragere.
Împrumuturile ce se contractează pe piaţa eurovalutelor se acordă sub forma liniilor de
credit şi a creditelor revolving. Prin intermediul liniilor de credit se aprobă împrumuturi într-o
anumită mărime, la o rată a dobânzii şi care se utilizează în cadrul unei perioade determinate.
Băncile comerciale acordă credite pe durate mari de timp sub forma creditelor revolving.
Împrumuturile ce se contractează pe piaţa eurovalutelor se diferenţiază pentru depozite
pe termen scurt, pentru operaţii de comerţ internaţionale pe termen scurt, împrumuturi pentru
îmbunătăţirea situaţiei financiare (window dressing).
 c) Piaţa creditului pe termen mijlociu în eurovalute (piaţa
eurocreditelor)55
Piaţa eurocreditelor se individualizează în cadrul pieţelor financiare internaţionale prin
faptul că mijloceşte contractarea creditelor pe termen mediu (5-7 ani) prin intermediul
sindicatelor de bănci.
Eurocreditele reprezintă împrumuturi pe termen mediu în eurovalute de mărimi
ridicate ce se acordă guvernelor, agenţiilor guvernamentale, societăţilor multinaţionale şi
autorităţilor locale la o dobândă variabilă.
EUROCREDITELE reflectă sumele acordate de bănci pe baza depozitelor în
eurovalute sau a sumelor împrumutate de eurobănci de pe piaţa interbancară care se deosebesc
prin următoarele:
nivelul eurocreditelor este variabil în funcţie de cerinţele solicitatorilor;
plasarea eurocreditelor se realizează de către sindicate de bănci care negociază condiţiile
împrumutului;
eurocreditele sunt destinate importurilor, exporturilor, investiţiilor sau altor obiective de
investiţii;
eurocreditele se utilizează integral sau parţial în decursul unei perioade de tragere;
rambursarea eurocreditelor se efectuează într-o singură tranşă, în tranşe egale, crescătoare
sau descrescătoare la scadenţe stabilite; costul eurodatelor este format din dobânda
variabilă.
Montajul unui eurocredit constă în elaborarea de către o bancă a unui document cu
privire la mărimea creditului, condiţiile de acordare şi mod de rambursare. Împrumu- turile se
contractează prin intermediul sindicatelor de bănci.
Rata dobânzii la eurocredite depinde de rata dobânzii la depozitele de eurodolari de pe
piaţa Londrei (LIBOR) la care se adaugă anumite procente pentru a acoperi riscul băncilor
participante. Rata dobânzii la depozitele în eurodolari de pe piaţa Londrei se modifică în
funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de eurovalute şi de proporţia riscului, iar marja
suplimentară de dobândă are un nivel constant.
 7.2 Pieţele financiare internaţionale

7.2.1 Sfera pieţelor financiare internaţionale, participanţi, titluri

Pieţele financiare internaţionale asigură confruntarea cererii şi a ofertei de capital pe
termen lung prin organisme specializate.
În sens larg56, pieţele financiare internaţionale cuprind operaţiile de confruntare a
cererii de finanţare a instituţiilor financiare internaţionale, a guvernelor, administraţiilor
locale, societăţilor comerciale din străinătate cu oferta de capital provenită de la bănci,
investitori, societăţi de asigurare, fonduri de pensii şi de la alţi posesori de capitaluri pe
termen lung. Resursele în valută de pe pieţele financiare internaţionale se mobilizează şi
împrumută prin intermediul acţiunilor, obligaţiunilor, a împrumuturilor pe titluri, lombard şi
a împrumuturilor ipotecare.
În sens restrâns, pieţele financiare mijlocesc confruntarea cererii şi a ofertei de
acţiuni şi obligaţiuni, având natura de pieţe ale valorilor mobiliare.
Pieţele financiare internaţionale sunt organizate şi funcţionează în cadrul burselor de
valori sau sub formă de pieţe interdealeri (Over The Counter), în afara burselor. Bursele de
valori reprezintă organisme care dispun de un spaţiu pe care se efectuează operaţiile cu
titluri, respectiv vânzarea şi cumpărarea pe baza unei legislaţii şi regulamente. Bursele de
valori funcţionează pe baza unor reglementări ale statelor în care sunt amplasate şi care
prevăd structură organizatorică, management, valorile mobiliare care se negociază, criterii de
admitere a titlurilor la bursă, modul de realizare a operaţiilor, sistemul de compensare şi alte
raporturi privind operaţiile bursei.
Societăţile sau companiile ale căror titluri se admit la bursele de valori pentru
tranzacţii de vânzare-cumpărare trebuie să îndeplinească anumite condiţii din punct de
vedere al numărului de acţiuni şi acţionari, al capitalului, al ponderii acţiunilor accesibile
public şi al difuzării informaţiilor cu privire la situaţia economico-financiară.
Societăţile comerciale se angajează să publice bilanţul şi contul de profit şi pierdere,
să justifice modul de ţinere a contabilităţii, să informeze conducerea bursei asupra unei noi
emisiuni şi să constituie garanţii.
Intermediarii de pe pieţele financiare internaţionale se pot grupa în intermediari
care cumpără sau vând titluri de valoare în nume propriu şi în contul clienţilor şi intermediari
care cumpără şi vând titluri în nume propriu pentru contul propriu.
Brokerii sunt persoanele sau entităţile care acţionează în calitate de intermediari pe
pieţele financiare între vânzători şi cumpărătorii de titluri pentru care încasează comisioane.
Dealerii reprezintă persoanele sau entităţile care participă pe pieţele financiare în
interesul şi pe riscul propriu, precum şi la cererea clienţilor care dispun de un stoc de valori
mobiliare supus riscului de portofoliu.
Market maker constituie persoana care dispune de un portofoliu de titluri prin care
exercită influenţă asupra pieţei financiare, respectiv impune o cantitate minimă de titluri la
vânzare şi cumpărare.
Pe pieţele financiare internaţionale mai participă băncile comerciale, băncile de
investiţii, societăţile financiare. Unele societăţi financiare mijlocesc distribuirea şi plasarea
noilor emisiuni pe piaţa primară, iar altele participă pe piaţa secundară sub forma de
broker/dealer.
În cadrul pieţelor financiare mai acţionează firmele de evaluare a calităţii titlurilor,
firmele de audit şi control financiar, firmele de consultanţă şi firmele de marketing financiar.

Titlurile de valori ce se negociază pe pieţele financiare internaţionale reprezintă

înscrisuri sub formă materială sau înregistrare electronică care atestă existenţa unor
relaţii contractuale între emitent şi deţinător şi asigură anumite drepturi posesorilor.
Titlurile primare sunt documentele emise în vederea mobilizării şi majorării
capitalului propriu.
Titlurile derivate se deosebesc prin faptul că acordă anumite drepturi părţilor la
contract asupra activelor la o anumită scadenţă.
Titlurile sintetice sunt instrumentele care se creează de societăţile comerciale pe baza
activelor financiare (contracte pe indici bursieri).
7.2.2 Ordinele de bursă şi metode de cotare a titlurilor pe pieţele financiare
internaţionale
Ordinele de bursă exprimă instrucţiunile investitorilor sau ale altor persoane
transmise intermediarilor în vederea realizării unor operaţiuni de cumpărare sau vânzare de
titluri pe pieţele financiare internaţionale. Ordinele de bursă necesită menţiuni clare şi simple
cu privire la anumite elemente: natura operaţiunii cu titluri de cumpărare sau vânzare;
delimitarea titlurilor care formează obiectul ordinului de bursă; numărul titlurilor supuse
negocierii; tipul de ordin; termenul de valabilitate; cursul la
care urmează să se realizeze operaţiile cu titluri.
Ordinele de bursă se pot formula în mai multe variante:
ordine la „primul curs" care se execută la cursul de deschidere a şedinţei de
bursă;
ordine la „cursul cel mai bun" prin care operatorul solicită intermediarului să
execute operaţia la cel mai bun nivel ce se înregistrează în cursul unei perioade
la
bursă, care înseamnă vânzarea titlurilor la cursul cel mai mare şi cumpărarea
titlurilor la cursul cel mai mic;
ordine „la curs limită" prin care vânzătorul sau cumpărătorul de titluri îi fixează
intermediarului un nivel minim de vânzare şi o limită maximă de cumpărare; ordine „la
curs limită" cu menţiunea „stop" la care cumpărătorul menţionează un preţ sub care se
aşteaptă să fie executat ordinul, iar vânzătorul stabileşte preţul peste care va fi executat
ordinul adresat;
ordine „legate" prin care se solicită intermediarilor să execute operaţiuni
simultane sau condiţionate;
ordine „totul sau nimic" ce se deosebesc prin faptul că instrucţiunile solicită
intermediarului să îl realizeze în totalitate sau să nu îl execute, ceea ce înseamnă că nu
poate fi realizat parţial;
Cotaţia titlurilor de pe pieţele financiare internaţionale depinde de raportul dintre
cererea şi oferta de titluri, de situaţia economico-financiară a emitenţilor de titluri, de nivelul
dividendelor şi al dobânzilor, de evoluţia conjuncturală a economiei naţionale şi de alţi
factori.
a) Metoda optării prin strigare presupune ca în şedinţa de bursă să se anunţe
public titlurile oferite şi cerute iar în momentul în care se realizează un echilibru între cererea
şi oferta de titluri se fixează cursul. Metoda optării prin strigare asigură transpa- renţa
operaţiilor cu titluri şi cadrul concurenţial operatorilor de la bursă;
b) Cotarea prin opoziţie ce se aplică la titlurile care cotează la vedere şi la termen,
constă în colectarea informaţiilor cu privire la cererea şi oferta de titluri şi cursuri,
centralizarea în registrul de opoziţie ţinut de un funcţionar al bursei din care rezultă cursul la
punctul de echilibru dintre cerere şi ofertă;
c) Metoda stelajului reprezintă o tehnică scrisă pe baza căreia titlurile ce
se oferă şi solicită se grupează în fişe, iar cursul se stabileşte la punctul de echilibru
dintre cerere şi ofertă;
d) Metoda cotaţiei continue asistate de calculator presupune colectarea
infor- maţiilor cu privire la cererea şi oferta de titluri, prelucrarea lor conform
programului informatic şi stabilirea cursului.
7.2.3 Operaţiile de cumpărare şi vânzare a titlurilor pe pieţele financiare
internaţionale.
Operaţiile cu titluri de pe pieţele financiare internaţionale se grupează în operaţii
curente şi operaţii la termen.
Operaţiile curente se referă la tranzacţiile la care titlurile se predau imediat sau în
termen de cel mult 48 ore.
Operaţiile la termen se efectuează cu obligaţia predării titlurilor la o anumită
scadenţă. Tranzacţiile cu titluri la termen urmăresc obţinerea unor câştiguri din diferenţele de
curs.
Operaţiunea „a la baisse" (bear) reprezintă o intervenţie la bursă care mizează pe
scăderea cursului titlurilor la termen. În această situaţie, participanţii de pe piaţă vând
imediat titluri la cursul la vedere şi cumpără titluri la termen. Uneori, scăderea cursului
titlurilor la termen este provocată de participanţii de pe piaţa financiară. În principiu
tranzacţiile cu titluri la termen se încheie cu plata diferenţei de curs fără predarea hârtii- lor
de valoare.
Operaţiunea „a la hausse" (bull) presupune mizarea în jocul de bursă pe creşterea
cursului titlurilor de valoare la termen. În acest caz, operatorii cumpără titluri la vedere şi
vând titluri la termen, urmărind obţinerea unui câştig din diferenţa de curs la cele două
momente.
 Pe pieţele financiare americane şi japoneze se realizează operaţii de vânzare-
cumpărare a titlurilor primare pe bani gata (cash) şi pe datorie sau în marjă, iar pe pieţele
financiare europene operaţii la vedere şi operaţii la termen cu lichidare lunară .
Operaţiile pe bani gata (cash) se deosebesc prin faptul că investitorul care cumpără
titlurile achită integral contravaloarea lor, prin virarea sumei în contul de la broker, iar
vânzătorul predă titlurile. Termenul de executare este diferit la contractele cu lichidare
imediată de cel de la contractele cu lichidare normală.
Operaţiile în marjă (margin trading) cu titluri primare reflectă cumpărarea de
titluri pe datorie din contul în marjă deţinut de client la firma de broker. Brokerul acordă
clientului un credit pentru cumpărarea titlurilor de pe piaţa financiară. Operatorul care
adresează un ordin de cumpărare a unui număr de titluri nu achită brokerului întreaga valoare
ci numai o acoperire sau marjă iar diferenţa reprezintă împrumutul obţinut de la broker.
Creditul acordat de broker se garantează cu titlurile care constituie obiectul contractului.
Operaţiile cu lichidare imediată de pe pieţele europene se caracterizează prin
faptul că vânzătorul cedează titlurile în termenul stabilit şi cumpărătorul plăteşte cash titlurile
în termen de până la trei zile.
Operaţiile la termen de pe pieţele europene se încheie într-o anumită zi şi se
execută la o dată fixă în fiecare lună. Cumpărătorii pot să achiziţioneze titluri fără să dispună
în momentul încheierii contractului de resursele necesare, iar vânzătorii sunt obligaţi să le
cedeze la scadenţă. Prin reglementările bursiere se prevăd titlurile ce se pot negocia la termen
şi numărul minim (5, 10, 15, 25, 50, 100). Operatorul de pe piaţa la termen depune o garanţie
pentru operaţiile pe care le realizează.

7.2.4 Componentele pieţelor financiare internaţionale

Pieţele financiare internaţionale asigură confruntarea cererii şi a ofertei de capital în
centre internaţionale pe care operează agenţi indiferent de naţionalitate şi valută.
Principalele componente ale pieţelor financiare internaţionale sunt piaţa emisiunilor
internaţionale de acţiuni, piaţa obligaţiunilor internaţionale şi piaţa euroefectelor58.
A. Pieţele internaţionale de acţiuni (euroacţiuni) mijlocesc
plasamentele acţiunilor societăţilor comerciale în străinătate prin intermediul
sindicatelor bancare sau al caselor de curtaj. Tranzacţii cu acţiuni se efectuează pe
pieţele din New York, Tokyo, Londra, Frankfurt, Paris, Bruxelles, Amsterdam, Madrid,
Copenhaga, Zurich, Geneva, Munchen.
Emisiunea şi plasarea acţiunilor pe pieţele financiare internaţionale asigură accesul la
resurse de finanţare pe mai multe pieţe, cunoaşterea societăţii comerciale de către investitori
şi alţi parteneri .
Euroacţiunile sunt emise de societăţi rezidente, exprimate în eurodevize şi destinate
nerezidenţilor.
Piaţa euroacţiunilor s-a dezvoltat ca urmare a dereglementării, dezintermedierii, a
reducerii dobânzilor şi a privatizării societăţilor comerciale. Organizarea emisiunii euro-
acţiunilor se realizează prin două metode:
metoda subscrierii titlurilor conform căreia societăţile emitente vând acţiunile unui
sindicat bancar internaţional care se angajează să le plaseze acţionarilor, conform unui preţ
fixat cu un timp de subscripţie al investitorilor;
tehnica denumită construcţia cărţii la ordin sau „book building". În acest caz şeful de filă
constituie un sindicat de garanţie şi de plasament care realizează o cercetare de marketing
asupra cumpărătorilor potenţiali. Şeful de filă supervizează operaţiunea, coordonează
activitatea, înregistrează oferta de cumpărare, decide în colaborare cu societatea emitentă
asupra preţului de emisiune şi a volumului ordinelor. Criteriile de piaţă urmărite de
coordonatorul global sunt capacitatea de investiţie deţinută pentru a asigura dezvoltarea
ordonată a pieţelor secundare, cantitatea cerută, sensibilitatea la preţ a cererii.
B. Piaţa obligaţiunilor internaţionale realizează operaţii de vânzare şi
cumpă- rare cu euroobligaţiuni.
Piaţa primară de euroobligaţiuni asigură tranzacţiile cu euroobligaţiuni între emitenţi
şi investitori. Emitenţii de euroobligaţiuni pot fi guverne, administraţii locale, firme
multinaţionale şi instituţii internaţionale. Investitorii instituţionali sunt reprezentaţi de bănci
comerciale, bănci de investiţii, fondurile mutuale, case de pensii, societăţi de asigurări,
investitori individuali.
Euroobligaţiunile reprezintă titluri de credit pe termen mediu şi lung exprimate în
eurovalută şi plasate pe europieţele de capital de către un sindicat bancar internaţional.
Euroobligaţiile se emit de mari întreprinderi particulare, stat, instituţii publice, organisme
financiar bancare internaţionale.
Tehnica plasării euroobligaţiunilor
Euroobligaţiunile se plasează pe europieţele de capital de către sindicatele bancare
internaţionale constituite pentru fiecare emisiune şi formate din coordonatorul emisiunii,
grupul de subscriere şi grupul de plasare.

Coordonatorul emisiunii denumit şeful de filă este reprezentat de o bancă de pe piaţa

de capital care negociază clauzele emisiunii cu privire la: mărimea împrumutului, durata,
dobânda aferentă şi modul de răscumpărare a titlurillor.
Grupul de subscriere se obligă să preia o parte din emisiune şi să obţină o subscriere de un
anumit nivel. Grupul de subscriere este format din instituţii financiare, firme, bănci, care
furnizează suma împrumutului. Etapele plasamentului de euroobligaţiuni: Solicitantul de
capital se adresează unei bănci pentru a negocia condiţiile împrumutului;
Banca contactează alte bănci şi le solicită să participe în calitate de coordonări,
subscripturi, sau pentru plasament.
Banca informează solicitatorul de împrumut asupra termenilor şi condiţiilor
emisiunii;
Banca coordonatoare decide asupra valorii emisiunii, precum şi asupra scadenţei
şi preţului emisiunii;
Banca coordonatoare comunică băncilor participante asupra repartizării
euroobligaţiunilor;
Negocierea pe piaţa euroobligaţiunilor;
Plasarea euroobligaţiunilor pe piaţă şi mobilizarea capitalurilor disponibile.
Pe pieţele de euroobligaţiuni se emit diverse tipuri astfel: obligaţiuni clasice,
obligaţiuni convertibile, obligaţiuni cu certificate de opţiune anexate, obligaţiuni cu dobândă
variabilă.
Cursul euroobligaţiunilor pe piaţă evoluează în funcţie de dobânda nominală, durata
obligaţiunii. Pornind de la cursul obligaţiunii, de la dobânda nominală, durata totală şi durata
până la scadenţă se calculează randamentul euroobligaţiunilor. Emisiunea este realizată pe
baza unui prospect în care se reflectă situaţia economico-financiară a debitorului.
Rambursarea împrumuturilor pe bază de euroobligaţiuni se poate efectua la o
scadenţă, în tranşe, la scadenţe intermediare, prin tragere la sorţi, prin rambursarea
de către debitor a obligaţiunilor prin bursă.Costul total al împrumutului prin emisiunea de
obligaţiuni depinde de comisionul global, ce se repartizează între şeful de filă, sindicatul de
garanţie şi sindicatul de plasament la care se adaugă cheltuieli generale.
Operaţiile de pe piaţa euroobligaţiunilor presupun mecanisme de asigurare a
securităţii tranzacţiilor şi a transferurilor din mişcările de capital. EORO-CLEAR (Centrale
de Livraison de Valeurs Mobilieres) - societate de drept belgian creată de Morgan Guaranty
Trust şi CEDEL - societate anonimă de drept luxemburghez oferă servicii de gestiune şi
conservare a titlurilor, de compensaţie şi de împrumut pe titluri.

Fig. 7.260 Organizarea emisiunilor de obligaţiuni pe pieţele

internaţionale
 Piaţa euroobligaţiilor se deosebeşte de piaţa emisiunilor străine care se efectuează de
un împrumutător nerezident pe o piaţă naţională. Emisiunea titlurilor se realizează în moneda
ţării respective pe baza legislaţiei şi a procedurilor locale. Emisiunile străine pe piaţa
americană se numesc „yankee bonds", pe piaţa japoneză „samurai bonds", pe piaţa
spaniolă „matador bonds", pe piaţa britanică „bulldog bonds" şi pe piaţa olandeză
„rembrandt bonds". Evoluţia împrumuturilor străine depinde de receptivitatea
investitorilor naţionali faţă de titlurile străine şi de avantajele oferite de pieţele naţionale.
C. Piaţa euroefectelor
Euroefectele au apărut la începutul anilor '80 sub forma biletelor de tresorerie, a
euro-notelor şi a altor efecte ce se emit de către întreprinderi, instituţii financiare şi
guverne61.
Din punct de vedere al naturii lor, euroefectele sunt instrumente hibride care prezintă
trăsături ale eurocreditelor şi ale euroobligaţiilor cum sunt „eurobonurile" şi bile- tele la
ordin pe termen de 1 la 6 luni. Emisiunea euroefectelor se montează de către o bancă şi se
garantează de un sindicat. Garanţia constă într-o linie de credit, iar plasa- mentul se
efectuează prin intermediul unui grup de bănci care subscriu la emisiune şi plasează titlurile
investitorilor sau printr-un dealer care îşi asumă misiunea plasamentului.
Euroefectele se referă la hârtii euro-comerciale, euronate şi euroefectele pe termen
mediu. Hârtiile euro-comerciale şi euronatele sunt euroefecte emise pe o perioadă de 3-6 luni
care se plasează prin dealeri. Efectele pe termen mediu se deosebesc prin faptul că emisiunea
se realizează prin intermediar care asigură un cost redus şi o adaptare la cerinţele de
finanţare. Eurobiletele de tresorerie reprezintă titlurile pe termen scurt emise de întreprinderi
la care subscriu investitorii ce dispun de resurse pe termen scurt. Pe piaţa euroefectelor se
contractează împrumuturi pe termen scurt cu o dobândă mai mică.
D. Investiţiile internaţionale directe
Un flux particular din relaţiile economice internaţionale îl constituie investiţiile
internaţionale directe ce se realizează în ţările care recunosc dreptul de proprietate al
investitorului străin şi oferă anumite facilităţi. Investiţiile internaţionale directe depind de
capitalurile disponibile precum şi de mediul de afaceri, garanţiile şi facilităţile oferite de
ţările primitoare astfel:
angajarea ţării că nu naţionalizează participarea străină prin norme legale sau
convenţii internaţionale;
acordarea de facilităţi vamale şi fiscale importurilor destinate investiţiilor străine de pe
teritoriul unui stat;
suprimarea unor taxe asupra producţiei şi desfacerii
produselor; acordarea unor înlesniri în amortizarea investiţiilor;
asigurarea dreptului de a decide asupra investiţiilor realizate pe teritoriul unui
stat;
eliminarea unor restricţii în repatrierea profitului şi a altor fluxuri valutare
generate de investiţia străină.
În vederea garantării investiţiilor internaţionale directe se pot încheia acorduri de
protejare a investiţiilor prin care se asigură un tratament echitabil şi protecţia părţilor.

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Ce trăsături prezintă EUROVALUTELE?

2. Care sunt factorii ce au contribuit la apariţia şi evoluţia pieţei
eurovalutelor?
3. Care sunt căile de atragere a resurselor de piaţa eurovalutelor?
4. Ce operaţii se derulează pe piaţă eurovalutelor?
5. În ce constă sensul larg şi restrâns al pieţelor financiare?
6. Care sunt funcţiile burselor de valori?
7. Ce tendinţe se manifestă pe pieţele financiare internaţionale?
8. Care sunt principalele metode de cotare ale titlurilor de pe pieţele
financiare internaţionale?
9. Care sunt operaţiunile ce se desfăşoară pe pieţele financiare
internaţionale?
10. Prin ce se deosebeşte piaţă internaţională a acţiunilor?
11. În ce constă tehnica plasării obligaţiunilor pe pieţele financiare
internaţionale?
 CAPITOLUL 8.

FORMAREA ŞI UTILIZAREA REZERVELOR INTERNAŢIONALE

8.1 Lichiditatea internaţională: sferă şi forme de exprimare

Lichiditatea exprimă capacitatea unui activ de a se transforma în expresie bănească şi
de a deveni mijloc de plată. Lichidităţile internaţionale cuprind activele susceptibile de a se
transforma în mijloace de plată internaţionale. Lichidităţile internaţionale îndeplinesc funcţiile
de finanţare a deficitului balanţei de plăţi şi de protejare a cursului de schimb al monedei 62.
Lichiditatea internaţională are accepţiuni diferite în relaţiile economice
internaţionale63. În sens restrâns, lichiditatea internaţională reflectă capacitatea de finanţare a
deficitului balanţei de plăţi externe pe seama disponibilităţilor în valută şi alte active pe care le
deţine autoritatea monetară (banca centrală) a unei ţări fiind cunoscută sub denumirea de
„lichiditatea necondiţionată". În sfera lichidităţii internaţionale „necondiţionate" se cuprind
rezervele valutare existente la banca centrală, rezerve aur, creditele acordate de organismele
financiar-bancare internaţionale şi facilităţile temporare de credit pe bază de reciprocitate
dintre băncile centrale.
În sens larg, lichiditatea internaţională exprimă capacitatea unei ţări de a acoperi
angajamentele externe pe seama rezervelor valutare deţinute de banca centrală şi de particulari,
fiind denumită „lichiditate condiţionată". În această accepţiune, în sfera lichidităţii
internaţionale se încadrează rezervele valutare deţinute de banca centrală, aurul, facilităţile de
credit şi resursele în valută ale băncilor şi persoanelor juridice şi fizice particulare.
Lichiditatea internaţională reflectă nivelul de dezvoltare al economiei naţionale, gradul
de participare al ţării la schimburile internaţionale, eficienţa şi competitivitatea produselor pe
pieţele externe. Lichiditatea internaţională se exprimă prin anumiţi indicatori:
lichiditatea internaţională (Li) se apreciază prin intermediul raportului dintre rezervele
internaţionale (Rvi) şi masa monetară în circulaţie (M n);
_R_
L i
=Mi V

lichiditatea internaţională se exprimă pe baza raportului dintre rezervele internaţionale

şi angajamentele la vedere şi la termen ale băncii centrale (Ab);
R
L =—
Vi
i
Ab

lichiditatea internaţională a unei ţări se reflectă prin raportul dintre rezervele

internaţionale şi deficitul balanţei de plăţi externe (De);
R
L =—
Vi
i
De
 raportul cel mai sugestiv de exprimare a lichidităţii internaţionale a unei ţări, îl
reprezintă cel dintre rezervele internaţionale şi valoarea importurilor (I);
R
Li
= TT
m

Lichiditatea internaţională se apreciază şi prin prisma perioadei de timp în care se pot

acoperi importurile pe seama rezervelor internaţionale deţinute de banca centrală. În măsura în
care o ţară îşi acoperă importurile pe o perioadă de peste 6 luni din rezervele internaţionale
dispune de lichiditate internaţională, iar ţările la care rezervele internaţionale acoperă valoarea
importurilor pentru perioade mai scurte au greutăţi în asigurarea lichidităţii internaţionale.
Lichiditatea internaţională poate să se asigure prin acces pe pieţele internaţionale, iar
rezervele să reprezinte factorul de garanţie.

8.2 Rezervele internaţionale

Rezervele internaţionale reflectă disponibilităţile în valută şi în alte active ce se
păstrează şi administrează de către autoritatea monetară a unei ţări şi se folosesc pentru
echilibrarea balanţei de plăţi externe şi susţinerea cursului de schimb al monedei.
Rezervele internaţionale ale unei ţări se delimitează de alte mijloace de plată
internaţionale prin următoarele:
rezervele internaţionale se păstrează şi administrează de către autoritatea monetară (banca
centrală) a unei ţări;
rezervele internaţionale sunt destinate echilibrării balanţei de plăţi;
rezervele internaţionale contribuie la susţinerea cursului de schimb în anumite limite
şi la protejarea monedei naţionale;
rezervele internaţionale asigură garantarea solvabilităţii ţării care solicită finanţarea
externă în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi;
excedentele din balanţele de plăţi se pot plasa temporar pentru a obţine resurse
din valorificarea lor pe o perioadă de timp.
În sfera rezervelor internaţionale se încadrează rezervele de valută, şi în alte active,
Drepturile Speciale de Tragere, Euro, rezerva de aur şi poziţia ţării la Fondul Monetar
Internaţional. Rezervele internaţionale se deosebesc de „acoperirea monetară" prin care erau
garantate bancnotele emise de bancă, deoarece mărimea lor nu mai depinde de masa banilor în
circulaţie, ci de cerinţele de echilibrare a balanţelor de plăţi şi de susţinere a cursului de
schimb..
a) Rezervele de valută
Rezervele de valută reprezintă sumele sub formă de creanţe asupra străinătăţii deţinute
şi administrate de băncile centrale, respectiv depunerile la banca centrală, plasamentele în
bonuri de tezaur, obligaţiuni guvernamentale şi alte titluri.
Valuta îndeplineşte funcţia de instrument de rezervă în măsura în care este stabilă,
convertibilă şi utilizată în tranzacţiile internaţionale.
Cererea de valută de rezervă depinde de mărimea deficitelor balanţei de plăţi, de
regimul de schimb al valutei, de alte obligaţii în valută, de impactul unor factori interni şi
externi şi de accesul pe pieţele valutare.
 Oferta de valută de rezervă este determinată de mărimea încasărilor din exporturi, de
situaţia balanţei de plăţi, de politica monetară şi bugetară a ţărilor emitente şi de evoluţia
tranzacţiilor pe pieţele valutare64.
b) Drepturile Speciale de Tragere
Drepturile Speciale de Tragere reprezintă active de rezervă emise de Fondul Monetar
Internaţional şi repartizate ţărilor membre în vederea procurării unor sume în monedă
convertibilă, a răscumpărării sumelor în monedă naţională deţinute de alte ţări membre şi
pentru achitarea dobânzilor şi comisioanelor către FMI.
c) Rezerva aur
Rezerva aur este formată din două părţi şi anume: stocul de consum curent şi stocul
permanent.
Stocul de consum curent reflectă cantitatea de aur necesară în domeniul cercetării ştiinţifice,
medicină, industrie şi producţie de bijuterii. Stocul de consum curent (Sco) se poate evalua
pornind de la consumul din anul de bază în domeniul cercetării ştiinţifice (Cs), în medicină
(Cm) şi în industrie (Ci) care se corectează cu anumiţi factori (K1, K2, K3) ce exercită
influenţă de la un an la altul. ' SCO = CS K1 + CM K + CI K 2 3

co s 1 m 2 i 3

Stocul permanent de aur (Spa) sau intangibil reprezintă partea din rezerva de aur ce se
păstrează în tezaurul băncii centrale şi se utilizează în situaţii deosebite. Stocul permanent de
aur se cuantifică ţinând seama de influenţele unor factori deosebiţi cum sunt: consumul de
grâu al ţării pe un an în caz de secetă (Cg), cerinţele pentru apărare naţională (Ca), mărimea
deficitului balanţei comerciale în cazul întreruperii relaţiilor comerciale şi valutare cu unele
ţări (Ce).
SPA = (CG NE 365) + CA + CE 0,5
pa \ g e ' a e '

După modificarea statutului FMI din anul 1978 aurul îndeplineşte funcţia de mijloc de
rezervă al băncilor centrale, iar în calitate de mijloc de plată se poate utiliza în situaţii
deosebite în relaţiile economice internaţionale.
d) Disponibilităţile la Fondul Monetar Internaţional
În sfera rezervelor internaţionale se pot include şi sumele care rezultă din depăşirea
cotei de participare a unei ţări membre la FMI faţă de disponibilităţile în monedă naţională.
e) Utilizarea rezervelor internaţionale
Rezerva aur se păstrează în tezaurul băncii centrale sau la Banca Reglementelor
Internaţionale (depozitar extern). Disponibilităţile în Drepturi Speciale de Tragere se reflectă
în conturile administrate de către Departamentul Drepturilor Speciale de Tragere din cadrul
FMI. Rezervele de valută sunt deţinute şi administrate de către băncile centrale. O parte din
rezervele de valută se păstrează în cont la banca centrală în vederea echilibrării balanţei de
plăţi, iar o altă parte se plasează în obligaţiuni şi certificate de depozit cu dobândă, uşor
negociabile pentru a asigura lichiditatea rezervelor.
8.3 Rezervele internaţionale ale României
Rezervele internaţionale ale României sunt alcătuite cumulativ sau selectiv din
următoarele componente65:
aurul deţinut în tezaur sau depozitat în străinătate;
active externe sub formă de bancnote şi monede metalice sau disponibil în conturi
la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate exprimate în acele monede şi deţinute
în acele ţări pe care le stabileşte Banca Naţională a României;

orice alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional inclusiv dreptul de a

efectua cumpărări de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă precum
şi deţinerile de Drepturi Speciale de Tragere;
cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare
negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente clasificate în
primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor recunoscute pe plan
 internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională
a României;
bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat emise sau garantate de guverne
străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile, sau nu, exprimate şi
plătibile în valută în locuri acceptabile de către Banca Naţională a României.
În vederea administrării rezervelor internaţionale, Banca Naţională a României este
autorizată să efectueze următoarele operaţiuni 66:
să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu lingouri şi monede de aur şi cu
alte metale preţioase;
să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu valute;
să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu bonuri de tezaur, obligaţiuni şi
alte titluri emise sau garantate de guverne străine sau de organizaţii financiare
guvernamentale;
să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu valori mobiliare emise sau
garantate de către bănci centrale, instituţii financiare internaţionale, societăţi bancare şi
nebancare;
să deschidă şi să menţină conturi la bănci centrale, autorităţi monetare, societăţi
bancare şi instituţii financiare internaţionale;
să deschidă şi să menţine conturi, să efectueze operaţiuni de corespondent pentru
instituţiile financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi
financiare şi bancare, organizaţii financiare interguvernamentale precum şi guverne
străine şi agenţiile lor.
Pornind de la componentele de administraredin statut a rezervelor şi ţinând seama de
riscurile specifice activelor externe, Banca Naţională a României are misiunea să
fundamenteze mărimea rezervelor internaţionale şi să monitorizeze utilizarea lor.
Menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel corespunzător tranzacţiilor externe ale
statului, se urmăreşte de către Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor.
În cazul în care rezervele internaţionale ale României se diminuează până la un nivel
care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, Banca Naţională a României prezintă
Parlamentului şi Guvernului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale, cauzele care
au determinat o asemenea evoluţie, precum şi propuneri de măsuri în vederea preîntâmpinării
reducerii sau refacerii rezervelor internaţionale.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. În ce constă sensul restrâns şi larg al lichidităţii internaţionale?

2. Care sunt indicatorii de exprimare a lichidităţii internaţionale?
3. Prin ce se delimitează rezervele internaţionale de alte sume în valută?
4. Cum se definesc rezervele de valute şi ce se include în sfera lor?
5. Din ce este formată rezerva aur?
6. Care sunt componentele rezervelor internaţionale ale României?
 CAPITOLUL 9.

CREDITUL INTERNAŢIONAL: TRĂSĂTURI, FORME, GARANŢII 9.1

Creditul internaţional, trăsături şi clasificare

Creditul internaţional reprezintă un mecanism important de mobilizare a resurselor
financiare necesare schimburilor internaţionale, cooperării şi dezvoltării economice a ţărilor.
Extinderea schimburilor economice internaţionale, programele de dezvoltare
economică şi progresul tehnic au determinat participarea însemnată a creditului în relaţiile
economice internaţionale.
După părţile la contractele de credit din relaţiile economice internaţionale se
deosebesc: creditele guvernamentale ce se negociază între state, creditele bancare ce se
contractează cu băncile, creditele comerciale ce se manifestă între exportatori şi importatori.
Dacă ţinem seama, de durata pentru care se acordă, creditele internaţionale se
grupează în credite pe termen scurt (12-18 luni), credite pe termen mediu (5-7 ani) şi credite
pe termen lung. În funcţie de modul de acordare, creditele internaţionale se diferenţiază în
credite furnizor ce se acordă de către exportator sub formă de livrări de mărfuri
cumpărătorului străin şi credite cumpărător. Până la încasarea contravalorii mărfurilor
exportatorii pot contracta credite bancare sau sconta efecte comerciale la bănci. Creditul
cumpărător reprezintă un credit bancar ce se acordă de o bancă locală importatorului pentru a
achita mărfurile exportatorului.
După obiectul creditat se deosebesc creditele pentru operaţii de export-import, de
maşini, utilaje, echipamente, materii prime, combustibil, bunuri de consum.
Creditele internaţionale se acordă în funcţie de valoarea şi natura tranzacţiei
comerciale, rentabilitate, bonitate, solvabilitate şi garanţii.
Termenul de creditare depinde de obiectul creditat, de raportul dintre cererea şi oferta
de pe piaţa creditului şi de alţi factori. Durata creditării ce cuprinde intervalul de timp din
momentul acordării până la rambursare include o perioadă de graţie în cadrul căreia nu se
efectuează rambursări de sume.
Creditele internaţionale se pot acorda integral sau în tranşe, în funcţie de obiectul
creditat, natura tranzacţiei şi alţi factori.
Dobânda la creditele internaţionale depinde de taxa scontului şi de conjunctura de pe
piaţa creditului. Dobânda (D) se calculează în funcţie de mărimea creditului (C), de rata
dobânzii (Rd) şi de perioada de rambursare (Pm):
Creditele internaţionale se pot rambursa în rate egale, în rate crescătoare sau
descrescătoare pe baza acordului părţilor la contractul de credit.
9.2 Formele creditului internaţional
a) Creditele comerciale (creditele furnizor)
Creditele de export denumite şi credite furnizor se caracterizează prin faptul că
exprimă un raport de credit între furnizor şi importator. În baza relaţiei de credit comerciale,
furnizorul acceptă ca importatorul să achite contravaloarea mărfurilor după o anumită
perioadă de timp de la primirea lor. Durata acestei perioade de timp se negociază de către cele
două păți
în funcţie de valoarea mărfii şi poate fi cuprinsă între câteva luni şi până la un număr de ani.
Livrările de mărfuri pe credit îi permit exportatorului să cucerească şi să menţină pieţe
de desfacere pentru mărfurile sale şi îi asigură avantaje la plată importatorului. Creditul
furnizor presupune completarea capitalului circulant al exportatorului pe o perioadă de timp şi
asumarea unor riscuri de natură comercială şi necomercială. În sfera riscurilor de natură
comercială preluate de exportatorul pe credit se încadrează insolvabilitatea cumpărătorului,
neachitarea la termen a mărfurilor de către importator, refuzul nejustificat al cumpărătorului
de a accepta plata produselor primite. Riscurile necomerciale la care sunt supuşi exportatorii
pe credit se referă la starea de război, schimbarea regimului politic, expropierea, aplicarea
unor restricţii la transferurile de sume în străinătate, anularea unor autorizaţii de export sau
import după expedierea mărfii de către furnizor, confiscarea, avarierea sau distrugerea
mărfurilor.
b) Creditele de import- creditele cumpărător
Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite cumpărător ce se acordă
de o bancă importatorului, în cazul în care acesta nu dispune de resurse de finanţare
corespunzătoare importurilor. Exportatorul încasează contravaloarea mărfurilor după livrarea
lor şi prezentarea documentelor de expediţie. Mărfurile importate se plătesc după primirea şi
recepţionarea lor pe seama creditelor de import şi nu mai presupun includerea unor elemente
suplimentare în preţ. Pe seama creditelor de import se acoperă până la 85% din valoarea
tranzacţiei comerciale internaţionale, iar partea cuprinsă între 5-15% se suportă de importator
sub formă de avans acordat exportatorului sau plată după primirea mărfurilor.
Prin acordarea creditului de import, exportatorul nu mai este supus riscului, deoarece
încasează contravaloarea mărfurilor după livrare şi depunerea documentelor
de decontare. Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite financiare, datorită
faptului că pe seama resurselor împrumutate de la bancă se achită contrava- loarea produselor
importate.
Exporturile din ţările membre ale OCDE se creditează până la limita de 85% din
valoarea lor, pe o durată care depinde de situaţia ţării importatorului şi cu dobânzi mai
reduse67.
c) Credite de prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi
lung
Creditele internaţionale se mai diferenţiază în credite de prefinanţare, credite pe
termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung. Pe seama creditelor de prefinanţare se
achiziţionează bunuri, echipamente şi alte servicii necesare realizării producţiei pentru export.
Creditele de prefinanţare a exporturilor se acordă sub forma creditelor bancare directe, a
avansurilor destinate firmelor care sunt solvabile, a creditelor în cont sub forma unui plafon şi
a creditelor necesare fabricării şi pregătirii exporturilor de produse cu ciclu lung de fabricaţie.
Creditele pe termen scurt îmbracă forma avansurilor acordate de bănci exportatorilor
pe baza documentelor de export, a creditelor de mobilizare a creanţelor comerciale pe termen,
a creditelor destinate dezvoltării exporturilor.
În SUA importatorii pot beneficia de credite cu dobândă preferenţială de la
EXIMBANK până la 30-35% din valoarea tranzacţiei iar diferenţa se poate obţine de la
băncile comerciale.

d) Creditul guvernamental de cooperare economică internaţională

Creditul guvernamental de cooperare economică se acordă pe baza unei înţelegeri
între două state în vederea realizării unor acţiuni de cooperare economică internaţională pe
termen lung. Creditul guvernamental se garantează de către guvernul ţării importatoare şi se
rambursează în produse acceptate de ţara creditoare.
Prin intermediul creditului guvernamental ţara debitoare beneficiază de sume necesare
dezvoltării economice, de licenţe, documentaţie tehnică şi alte facilităţi în vederea dezvoltării
producţiei interne. Creditul guvernamental îi permite ţării creditoare să-şi utilizeze capacităţile
de producţie, să sporească eficienţa şi să-şi extindă desfacerile de produse pe diverse pieţe.
Principalele documente ce reflectă relaţia de credit guvernamental sunt: acordul
guvernamental de cooperare economică, convenţia de cooperare economică pe credit şi
aranjamentul interbancar ce se încheie între băncile prevăzute în convenţia de cooperare
economică pe credit.
9.3 Garantarea şi asigurarea creditelor internaţionale
Datorită riscurilor ce se manifestă în relaţiile internaţionale se impune garantarea şi
asigurarea creditelor de import şi export.
Garanţiile reprezintă măsuri care întăresc siguranţa creditelor de export şi import ce se
aplică, prin emiterea scrisorilor de garanţie bancară, avalizarea tratelor, înfiinţarea de ipoteci şi
gajuri. Garanţiile se solicită de creditor şi se suportă de către debitor.
Garanţiile se pot acorda de către statul din care provine exportatorul prin instituţii
specializate sau prin instituţii mandatate cum sunt:
Compania Franceză de Asigurare a Creditelor de Export (Compagnie Franţaise
d'Assurance pour le Credit a l'Exportation) COFACE reprezintă o socie- tate mixtă cu
capital de stat şi particular din Franţa specializată în asigurarea creditelor de export şi
garantarea operaţiunilor de comerţ exterior ale firmelor franceze. COFACE acţionează în
numele statului în vederea asigurării riscurilor politice, naturale şi de transfer la toate tipurile
de credite şi a riscurilor comerciale la creditele cu durată mai mare de trei ani.
Departamentul pentru Garantarea Creditelor de Export (Export Credit
Guarantee Departament) din cadrul Ministerului Comerţului al Marii Britanii creat în anul
1949 garantează riscurile de neachitare a creditelor pentru export, riscurile din exproprierea
activelor investite în străinătate precum şi fluxurile de plăţi oficiale.
Societatea de asigurare Hermes din Germania (societate privată) ce funcţionează din
anul 1949 acţionează în numele statului în prestarea serviciilor de asigurări la creditele de
export, la contractele de leasing şi împotriva riscului valutar.
Institutul Naţional de Asigurări (Instituto Nazionale delle Assigurazioni) din
Italia reprezintă o instituţie publică care oferă servicii de asigurare a creditelor de export,
garantarea şi asigurarea tranzacţiilor comerciale ale companiilor private.
Oficiul Naţional de Garanţie (L'Office National du Ducroire) din Belgia este o
instituţie publică care are misiunea să acopere riscuri politice, riscuri provenite din calamităţi
naturale, riscuri monetare şi riscuri comerciale din operaţiuni de comerţ exterior ale firmelor
belgiene. Oficiul Naţional de Garanţie reasigură riscurile comerciale preluate de societatea
privată Compania Belgiană de Asigurare a Creditului (La Compagnie Belge d'Assurance
de Credit).
Societatea Olandeză de Asigurare a Creditelor de Export acoperă riscurile
comerciale pe termen scurt ce se pot manifesta în tranzacţiile comerciale internaţionale ale
firmelor olandeze.
Banca de Export-Import (EXIMBANK) din SUA funcţionează în calitate de

agent al statului în vederea asigurării și reasigurării riscurilor din tranzacțiile comerciale

internaţionale, a garantării şi refinanţării creditelor pentru export acordate de băncile
americane. Banca de Export-Import (EXIMBANK) din SUA, colaborează cu Asociaţia
Asigurării Creditelor Externe (Foreign Credit Insurance Association) ce grupează
societăţi de asigurări private în acoperirea riscurilor comerciale şi politice ce rezultă din
creditele pe termen scurt şi creditele pe termen mediu (5 ani).
Departamentul pentru Asigurări de Export din cadrul Ministerului Comerţului
Internaţional din Japonia răspunde de serviciile de asigurare a creditelor de export ale firmelor
japoneze.
Banca japoneză pentru export-import (Export-Import Bank of Japan) creditează
exporturile firmelor japoneze pe seama fondurilor oferite de guvern şi din împrumuturi în
valută.
Uniunea Internaţională a Societăţilor de Asigurare a Creditelor de Export
(Uniunea de la Berna) reprezintă o asociaţie privată de drept elveţian creată în anul 1934 de
către Societatea franceză de asigurare şi încurajare a creditului, de Departamentul Garantării
Creditelor de Export din Anglia, de o societate de asigurări italiană şi o societate de asigurări
spaniolă care acţionează în următoarele direcţii 69: facilitează cooperarea instituţiilor şi a
societăţilor membre în domeniul garantării creditelor de export; mijloceşte schimbul de
informaţii asupra mecanismelor tehnice de asigurare a creditelor de export; urmăreşte
armonizarea politicilor în domeniul asigurării creditelor de export şi a investiţiilor; elaborează
principiile şi regulile de acordare şi urmărire a evoluţiei garanţiilor.
Comitetul Tehnic al Asigurării Creditelor din cadrul Uniunii Europene reuneşte
reprezentanţii organismelor care acţionează în numele statului în gestionarea garanţiilor de
export, propune soluţii şi urmăreşte politica de credit faţă de ţările în curs de dezvoltare.
Garanţiile statului oferite prin intermediul instituţiilor publice sau prin societăţi private
se completează cu asigurarea creditelor comerciale de către exportator pentru riscurile
comerciale la creditele pe termen scurt şi mijlociu care depăşesc o anumită valoare prin
intermediul unei societăţi de asigurare.

9.4 Organisme de acordare şi garantare a creditelor de export în România

A. Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior a
fost creat în anul 1992 în vederea sprijinirii dezvoltării comerţului exterior şi a promovării
exporturilor prin analiza şi aprobarea în numele şi contul statului a operaţiilor de finanţare, a
dobânzilor la creditele pentru export şi a condiţiilor garantării creditelor de export .
Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior examinează şi
aprobă următoarele operaţiuni:
operaţiunile individuale de finanţare, garantare, asigurare şi reasigurare a
creditelor de export în numele şi în contul statului;
mecanisme de stimulare a activităţii de comerţ exterior cum sunt: credite, proceduri
speciale de refinanţare, bonificaţii, dobânzi, garanţii precum şi alte instrumente specifice
de promovare a exporturilor;
bonificaţii de dobândă la creditele acordate de Banca de Export-Import pentru exporturi;
limite maxime de expunere ale Băncii de Export-Import a României, în activitatea de
garantare, asigurare şi reasigurare a creditelor de comerţ exterior.

Finanţarea, garantarea, asigurarea şi reasigurarea creditelor în numele şi în contul

statului se realizează până la limita de cel mult 85% din valoarea creditelor de import-export şi
pe termene diferite în funcţie de natura obiectelor creditate.
Riscurile de la contractele de export ce se acoperă prin operaţiunile de garantare
cuprind:
riscurile politice reprezentate de întârzierile în transferul resurselor din ţara
cumpărătorului în perioade mai mari de 180 zile, ca urmare a unui moratoriu general
privind datoria externă, de acţiuni ale guvernelor străine ce împiedică îndeplinirea
prevederilor contractuale, şi întârzieri în transferul resurselor valutare, război, război civil
şi alte evenimente din afara României care împiedică îndeplinirea contractelor de export,
 retragerea sau reînnoirea licenţei de export, aplicarea unor restricţii, pierderile rezultate
din imposibilitatea de a institui proceduri legale în ţara cumpărătorului; riscurile
comerciale;
riscurile naturale reprezentate de catastrofe naturale în ţara cumpărătorului care determină
neîndeplinirea contractelor de export.
B. Banca de Export-Import a României (EXIMBANK SA)
Banca de Export-Import a României (EXIMBANK) s-a înfiinţat în anul 1992 în
vederea susţinerii dezvoltării exporturilor româneşti prin operaţiunile realizate în nume
propriu şi în calitate de agent al statului.
Banca de Export-Import a României, (EXIMBANK SA) este o instituţie specializată
prin care se derulează activităţi de susţinere a comerţului exterior cu ajutorul instrumentelor
financiar-bancare şi de asigurări specifice 71.
a) Obiectivele generale ale EXIMBANK SA72
finanţarea producţiei de bunuri şi servicii destinate exportului, precum şi a operaţiunilor
de comerţ exterior prin acordarea de credite în lei şi în valută din surse interne şi
externe;
garantarea creditelor în lei şi în valută pentru producţia de export, pentru exportul şi
importul de bunuri şi servicii sau investiţii în obiective destinate producţiei de bunuri şi
servicii de export;
efectuarea operaţiunilor de refinanţare a băncilor pentru finanţarea exportatorilor
români;
administrarea şi derularea de credite interne destinate sprijinirii producţiei de bunuri şi
servicii pentru export şi a exportului precum şi a operaţiunilor aprobate de Comitetul
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, în vederea sprijinirii
investiţiilor, stimulării întreprinderilor mici şi mijlocii, restructurării şi modernizării
societăţilor comerciale, dezvoltării infrastructurii şi a altor utilităţi de interes public;
efectuarea altor operaţiuni bancare;
asigurarea şi reasigurarea creditelor destinate realizării de bunuri şi servicii pentru
export;
efectuarea altor operaţiuni specifice de asigurare şi reasigurare de credite, garanţii şi
investiţii;
încheierea de acorduri şi convenţii necesare pentru propria activitate cu organizaţii
similare din ţară şi străinătate;

 evaluarea în calitate de consultant financiar şi bancar a riscurilor comerciale şi

de ţară;
acordarea asistenţei pentru expertizări tehnice şi efectuarea operaţiilor bancare de
punere în aplicare a diferitelor proiecte de investiţii;
 colectarea, prelucrarea, stocarea şi furnizarea informaţiilor specifice de credit;
efectuarea unor operaţiuni de sprijinire a producţiei de bunuri şi servicii
destinate exportului şi comerţului exterior.
b) Activitatea EXIMBANK SA în numele şi în contul statului
EXIMBANK SA desfăşoară în limita competenţelor aprobate de Comitetul
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior următoarele operaţiuni în contul sau
cu garanţia statului : emite garanţii de export; acordă bonificaţii de dobândă; realizează
finanţări şi refinanţări; realizează asigurări şi reasigurări de credite şi investiţii;
În vederea sprijinirii exporturilor româneşti în numele şi în contul statului
EXIMBANK SA formează următoarele fonduri : fondul pentru garanţii de export; fondul
pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen scurt, mediu şi lung, a
garanţiilor de export şi a investiţiilor române în străinătate; fondul pentru acordarea
bonificaţiilor de dobândă; fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor obţinute în
vederea realizării de bunuri şi servicii destinate exportului.
 Fondurile menţionate cu excepţia fondului pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă
se formează din: sumele alocate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 96/ 2000 în scopul
sprijinirii exporturilor şi disponibile; sumele prevăzute anual în bugetul de stat cu această
destinaţie; sumele prelevate în limita unei cote de 25% din creanţele externe recuperate de stat
efectiv de la ţările debitoare; sumele nete care provin din primele de asigurare; sumele
recuperate din asigurarea creditelor; sumele recuperate de la persoana juridică garantată;
dobânda încasată din fructificarea sumelor disponibile ale fondurilor;
Fondul pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă se alimentează de la bugetul de stat
pe baza sumelor alocate anual în funcţie de strategia Guvernului de sprijinire a comerţului
exterior.
Fondurile destinate sprijinirii exporturilor româneşti cu excepţia fondului pentru
acordarea bonificaţiilor de dobândă se pot angaja în limita maximă de expunere stabilită de
Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior.
Fondul pentru garanţii de export se utilizează pentru plata garanţiilor de parti-
cipare la licitaţii internaţionale, a garanţiilor de restituire a avansului şi a altor plăţi progresive
încasate de la beneficiarii externi în contul contractelor de export, a garanţiilor pentru buna
executare a contractelor externe, a garanţiilor pentru restituirea contravalorii echipamentelor şi
materialelor puse la dispoziţie contractual de beneficiarul extern şi a altor garanţii de export
stabilite prin contracte externe.
Fondurile pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de export şi pentru
asigurarea şi reasigurarea creditelor destinate realizării de bunuri şi servicii pentru export
acoperă angajamentele asumate pe riscul statului de EXIMBANK care se referă la asigurări şi
reasigurări de credite pentru export pe termen scurt, mediu şi lung împotriva riscurilor
comerciale şi de ţară neasigurabile pe piaţa privată, asigurări de garanţii de export împotriva
riscurilor de executare nejustificată precum şi de investiţii româneşti în străinătate împotriva
riscurilor comerciale şi de ţară, alte operaţiuni de asigurare, coasigurare şi reasigurare de
credite împotriva riscurilor de neplată neasigurabile pe piaţa privată.
Fondul pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă este destinat realizării de
obiective complexe şi a producţiei cu ciclu lung de fabricaţie destinate exportului.

Fondurile pentru sprijinirea exporturilor româneşti se administrează de către

EXIMBANK SA pentru care se percep comisioane aprobate de Comitetul Interminis- terial
de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior.
EXIMBANK SA examinează şi avizează, în vederea prezentării Comitetului
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, solicitările de garanţii pentru
importurile de tehnologie, maşini şi utilaje destinate dezvoltării, modernizării, retehnologizării
precum şi creării unor noi capacităţi de producţie şi servicii destinate exportului. Garanţia
statului se emite de Ministerul Finanţelor şi se preia în evidenţă la datoria publică.
EXIMBANK SA poate să asigure şi reasigure împotriva riscurilor comerciale şi de
ţară creditele de export pe termen scurt, mediu şi lung, investiţiile româneşti în străi nătate,
creditele obţinute în vederea realizării de bunuri şi servicii destinate exportului. Asigurarea
creditelor de export pe termen scurt, mediu şi lung şi asigurarea investiţiilor se realizează în
cadrul unor plafoane valorice stabilite de EXIMBANK SA pe ţări în funcţie de politica
Guvernului de sprijinire a exporturilor şi a investiţiilor.
EXIMBANK SA analizează şi avizează documentaţiile referitoare la exceptarea de la
plată anticipată sau de la garantarea plăţii taxelor vamale, a comisionului vamal şi a taxei pe
valoare adăugată pentru importurile de completare aferente exporturilor complexe sau
producţiei de export cu ciclu lung de fabricaţie pe care le prezintă spre soluţionare Comitetului
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior.
c) Activitatea EXIMBANK S.A. în nume şi cont propriu
EXIMBANK S.A. efectuează operaţiuni de bancă în conformitate cu regle- mentările
legislaţiei bancare, asigură şi reasigură credite de export pe termen scurt, mediu şi lung
împotriva riscurilor comerciale şi de ţară, poate să realizeze alte operaţiuni de asigurare şi
reasigurare de credite pe baza normelor proprii aprobate de consiliul de administraţie.
9.5 Forfaitingul şi factoringul
 Forfetarea reprezintă o operaţiune de vânzare-cumpărare a unor creanţe (materializate
în titluri de credit) în cadrul căreia cumpărătorul (forfetor) renunţă la acţiunea în regres asupra
creditorului anterior. Vânzătorul titlului de credit răspunde pentru legalitatea creanţelor iar
riscurile economice şi le asumă forfetorul.
Forfetarea constituie un produs bancar complex prin care o bancă finanţează pe termen
mediu, respectiv plăteşte în avans creanţe scadente în viitor obţinute din exporturi fără drept
de regres împotriva acestora.
 Mecanismul de finanţare a exporturilor prin forfetare funcţionează astfel:
exportatorul tratează cu forfetorul în perioada negocierii contractului asupra
valorii şi valutei în care se exprimă contractul, valorii creditului ce urmează să
se sconteze, condiţiile de plată, garanţiile, avalizarea, natura mărfii, termenul de
livrare (1);
 forfetatorul stabileşte în funcţie de elementele prezentate de exportator nivelul
discontului şi comisionul de angajament (2);
 exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial către
cumpărătorul străin (3);
 exportatorul prezintă forfetatorului spre scontare cambii trase în cadrul
contractului şi încasează suma în documente mai puţin taxa scontului şi
comisionul (4);
 importatorul achită cambiile la scadenţă către forfetor (5).
Suma pe care o plăteşte vânzătorul forfetorului denumită costul forfetării depinde de
dobânzile de pe piaţa eurovalutelor, de perioada de la achitarea efectelor de comerţ
şi până la scadenţă lor, de marja pentru acoperirea riscurilor pe care şi le asumă
forfetorul şi de cheltuielile de natură administrativă.

Fig. 9.1 Mecanismul operaţiunii de forfaiting

Operaţiunile de forfetare se realizează de către exportatorii care livrează mărfuri pe
credit din contractele comerciale internaţionale în vederea încasării contravalorii mărfurilor
exportate înainte de scadenţă.
Suma ce se încasează pentru titluri de credit vândute unor instituţii financiar-bancare
specializate în operaţiuni de forfetare depinde de durata creditului, de valuta în care se
exprimă cambiile, de bonitatea debitorului şi de avalizarea sau garantarea cambiei.
Factoringul
Operaţiunea de factoring se caracterizează prin faptul că are la bază un contract
comercial prin care o parte denumită factor se angajează ca în schimbul unui comision să
realizeze creanţele sub formă de facturi pe care exportatorul denumit aderent se obligă să i le
transmită şi să accepte subrogarea factorului în toate drepturile asupra debitorilor (cumpărători
de mărfuri).
Operaţiunea de factoring îi permite aderentului să încaseze facturile de la un singur
partener, îi garantează plăţile de către factor şi evită cheltuielile de contabilizare şi de urmărire
a obligaţiilor clienţilor.
  Mecanismul de finanţare prin factoring se derulează astfel: exportatorul
tratează cu factorul asupra operaţiei de factoring (1);
 exportatorul livrează mărfurile cumpărătorului conform contractului
comercial şi notifică importatorului subrogarea factorului în drepturile
aderentului pentru ca acesta să plătească către factor (notificarea se face pe
factură comercială); (2)
 producătorul de mărfuri pentru export sau furnizorul de servicii în baza
contractului încheiat cu factorul îi remite facturile (3);
 factorul plăteşte aderentului mai puţin comisionul, fie imediat (deci înainte de
scadenţă) fie la data scadenţei, dacă s-a prevăzut în contract această clauză
(4);
 importatorul achită contravaloarea mărfurilor primite către factor (5).
Prezentarea facturilor (3) Achită

facturile (4)

Negociere
a
tranzacţiei
(1)

Aderent

(producător de mărfuri la Importator

export)
Livrarea mărfurilor conform contractului

comercial (2)

Fig. 9.2 Mecanismul operaţiunii de factoring

Prin intermediul operaţiunilor de factoring se accelerează finanţarea exporturilor, se
pot efectua unele servicii pentru aderenţi cum sunt selecţionarea clienţilor, aplicarea unei
metode moderne de gestiune şi contabilitate şi realizarea unor studii de piaţă.
FACTORING reprezintă un produs bancar complex destinat agenţilor economici care
urmează să încaseze valută din exportul de mărfuri şi prestări de servicii.
Factoringul asigură finanţarea pe termen scurt fără solicitarea de garanţii reale,
îmbunătăţirea lichidităţii societăţii comerciale, simplificarea decontărilor, reducerea costurilor
tranzacţiilor, protecţia împotriva unor riscuri din relaţiile economice internaţionale,
consultanţa în privinţa contractelor externe şi a evaluării partenerilor din schimburile
economice internaţionale.

9.6 Creditele în valută acordate de băncile comerciale din România

Băncile din România pot acorda credite în valută persoanelor juridice rezidente pentru
importurile de materii prime, materiale, bunuri de consum, servicii, instalaţii complexe,
maşini, utilaje, mijloace de transport.
Deciziile de creditare în valută presupun analiza bonităţii clientului, a surselor de
rambursare a creditelor, a garanţiilor acoperitoare.
În vederea obţinerii creditelor în valută de către persoane juridice se solicită
îndeplinirea următoarelor condiţii: să fie înscrise la Registrul Comerţului; să posede capital
social corespunzător pentru desfăşurarea activităţii; să prezinte garanţii materiale personale şi
morale precum şi documentaţii şi acte din care să rezulte că desfăşoară activitatea în condiţiile
legii şi în conformitate cu statutul de funcţionare; să îndeplinească condiţiile de bonitate; să
accepte clauzele negociate înscrise în convenţiile de credit cu privire la mărimea creditului,
obiectul creditului, garanţii, termene de rambursare, dobândă, comisioane; să desfăşoare
operaţii care să asigure realizarea surselor de rambursare; să asigure confidenţialitatea
operaţiunilor derulate cu banca din punct de vedere ale creditului, duratei, dobânzilor,
garanţiilor.
 În scopul acordării creditelor în valută, agenţii economici depun o documentaţie
formată din următoarele elemente: cerere de credit, documentaţie de constituire legală a
societăţii, raportul explicativ la bilanţul contabil, extrasul de cont privind conturile deschise la
alte bănci, situaţia creditelor angajate de la alte bănci, planul de trezorerie la creditele pe
termen scurt, situaţia fluxului de numerar în lei şi în valută la creditele pe termen mijlociu şi
lung, proiectul contractului comercial pentru care se solicită credite, studiul de fezabilitate
asupra investiţiei pentru modernizare, retehnologizare din care să rezulte efectul importului în
cauză şi sursele de rambursare a creditului, situaţia contractelor de desfacere a produselor la
intern şi extern, studiul de piaţă, garanţii reale şi personale.
a. Creditele pentru export se pot acorda de către bănci pe baza contractelor
externe pentru livrări de produse de export însoţite de modalităţi de plată asiguratorii.
b. Credite de factoring prin care firmele care efectuează exporturi pot
negocia cu băncile care sunt membre ale organizaţiilor de factoring pentru a prelua
facturile şi a achita contravaloarea în mărime de până la 80% din suma de încasat. Prin
creditul de factoring se asigură o finanţare în termen scurt, fără să se solicite garanţii,
deoarece banca îşi asumă obligaţiile de urmărire şi încasare a facturilor.
c. Liniile de credit sunt menite să completeze capitalul agenţilor economici
care derulează operaţii de comerţ exterior prin intermediul cărora se efectuează trageri
şi rambursări pe durata de valabilitate, dacă soldul zilnic al angajamentelor nu
depăşeşte mărimea linei de credit aprobate.
d. Creditele în valută pe termen scurt se acordă pentru finanţarea activităţii
de aprovizionare, producţie şi desfacere, import, export pe o perioadă de maximum
12 luni.
e. Creditele în valută pe termen mediu şi lung sunt destinate să
asigure modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor de producţie, retehnologizarea
proceselor de fabricaţie, achiziţionarea de maşini, utilaje, tehnică de calcul, instalaţii
tehnologice şi mijloace de transport.
f. Credite pentru activitatea leasing sunt acordate în vederea achiziţionării de
maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri în vederea închirierii lor pe o
anumită perioadă.
g. Credite de forfetare sunt operaţiunile prin care un client vinde
băncii creanţele în valută faţă de un cumpărător în vederea recuperării sumelor înainte
de scadenţă în schimbul unei taxe de forfetare.
h. Creditele în valută pentru investiţii se acordă de bănci pentru realizarea
de noi obiective de investiţii sau capacităţi de producţie, extinderea, modernizarea şi
retehnologizarea capacităţilor existente, procurarea de maşini, utilaje, mijloace de trans-
port, asigurarea utilităţilor necesare funcţionării capacităţilor de producţie, cumpărarea
de alte active.
Creditul se acordă în funcţie de valoarea proiectelor de investiţii până la o anumită
limită (60-75%). Perioada de creditare depinde de dimensiunea şi complexitatea proiectului.
În vederea obţinerii creditelor pentru asemenea destinaţii se solicită următoarele
documente: bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi; bugetul de venituri şi cheltuieli;
fluxul de încasări şi plăţi pentru perioada de creditare; contractele societăţii comerciale;
studiul de fezabilitate sau planul de afaceri; graficul de realizare a investiţiei; oferte pentru
bunurile ce urmează a fi achiziţionate.
Garanţiile depind de natura creditului, specificul activităţii şi se pot constitui din
ipotecă asupra bunurilor imobile proprietatea solicitantului, gaj asupra unor bunuri mobile,
scrisori de garanţie bancară, cesionarea drepturilor de încasări.

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Cum se clasifică creditele internaţionale după părţile care le perfectează, după termene,
după modul de acordare şi după obiect?
2. Prin ce se deosebesc creditele comerciale de export?
3. Care sunt trăsăturile creditelor de import - credite cumpărător?
4. Care sunt principalele instituţii de garantare a creditelor de export în ţările dezvoltate?
5. Ce atribuţiuni revin Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ
Exterior?
6. Ce riscuri la contractele de export se acoperă prin operaţiunile de garantare?
7. Care sunt obiectivele generale ale EXIMBANK?
8. Ce fonduri se formează de către EXIMBANK în vederea sprijinirii exporturilor?
9. Prin ce se deosebeşte operaţiunea de FORFAITING?
10. Prin ce se caracterizează FACTORING-ul?
11. Care sunt principalele credite în valută acordate de băncile comerciale din România?