Datele pot fi disponibile ca serii de timp (cronologice), de distribuţie sau de

tip panel.
Seria cronologică reprezintă o formă de prezentare ordonată a datelor
statistice în care se reflectă nivelul de manifestare a fenomenelor într-un anumit
moment sau perioadă de timp.
Seriile de distribuţie sau de repartiţie reflectă starea, structura şi relaţiile care
există între diferitele componente ale unui sistem economic, la un anumit moment.
De exemplu, aceste serii pot reflecta fie distribuţia spaţială a unui fenomen: rata de
ocupare regională, mişcarea naturală a populaţiei la nivel de macroregiuni, şomajul
regional, etc., fie structura unor agregate: structura ocupării, agregate monetare, etc.
sau starea unei variabile într-un eşantion, la un anumit moment: numărul de femei
emigrante din totalul emiganţilor într-un anumit an.

1.5. Elemente de statistică

Caracterizarea numerică a stării economiei sau construirea/argumentarea
unor metode de calcul necesită utilizarea indicatorilor statistici. Din ansamblul
indicatorilor statistici, în continuare sunt prezentanţi doar cei utilizaţi în capitolele
care urmează.
1) Valori reale sau empirice (indicatori de nivel), xi = (x1, x2,.., xn), valori
exprimate în unităţi de măsură specifice naturii fenomenului X, ele fiind mărimi
concrete şi pozitive, deci aparţin sistemului numerelor raţionale. Vectorul valorilor
lui X, xi = (x1, x2,.., xn), poate fi definit prin doi parametri:
- media aritmetică a variabilei X:
1 n
x  M x    xi (1.5)
n i 1
- abaterea medie pătratică a variabilei X

 x   x2  M x 2  
1 n

 xi  x
n i 1
2
(1.6)

 x2  M x 2  fiind dispersia variabilei.

Dispersia exprimă, în mod sintetic, gradul de împrăştiere a valorilor

variabilei în raport cu media.
Abaterea medie pătratică exprimă gradul de împrăştiere a valorilor variabilei
sub formă de medie pătratică a abaterilor valorilor de la media lor aritmetică.
2) Valorile centrate: xi*  xi  x
21
 Se poate demonstra uşor că aceste valori centrate au media egală cu zero, iar
dispersia lor este egală cu dispersia valorilor reale:

M  x * 
1 n

 xi  x
n i 1
 (1.7)

 
M  x *   x *    xi  x  M x 2   
2
2 1 n 2 1 n
(1.8)
n i 1 n i 1
xi  x
3) Valori centrate şi normate sau abateri standard: xi** 
x
Media şi dispersia acestor valori este:
1 n xi  x
M  x * *   (1.9)
n i 1  x
2


M  x * *
2
 1 n  xi  x   x2
    
n i 1   x   x2
1 (1.10)

4) Repartiţii statistice:
 Repartiţia normală este repartiţia cu cea mai largă „popularitate” printre
practicieni şi are o îndelungată carieră istorică. Repartiţia normală a apărut pentru
prima dată într-o lucrare a lui Abraham de Moivre în anul 1733 în limba latină. Mai
târziu, ea apare într-un memoriu al lui Laplace (1774), dar abia cu lucrările lui
Gauss din anul 1809 şi 1816, repartiţia normală devine o repartiţie de bază în teoria
probabilităţilor, statistică şi aplicaţii.
Densitatea de probabilitate a unei variabile repartizate normal este:
 x   2
1 
f X  x;  ,    e 2 2
, xR (1.11)
 2
unde:  este media;
 este abaterea medie pătratică;
e reprezintă constanta lui Euler ( = 2,7182818)
Graficul funcţiei (1.11) este deseori numit clopotul lui Gauss datorită formei
asemănătoare cu un clopot.

22
 Proprietăţi ale densităţii de distribuţie:
- f X  x;  ,   este simetrică în raport x   , valoare care este în acelaşi timp
medie, mediană şi are un maxim de coordonate   , 1 ;

  2 
- cele două ramuri ale clopotului tind asimptotic către axa 0x;
 1  
1
 1  
1

- punctele     , e  şi     ,
2
e 2  sunt puncte de
  2    2 
inflexiune;
- pentru  mic se obţine o curbă „ascuţită”, iar pentru valori mai mari ale lui
 se obţine o cubă „turtită”;
- pentru  = constant şi  variabil, se obţine doar o deplasare a curbei pe
axa 0x.
Pentru diferite aplicaţii practice sunt utile relaţiile:
b

Pa  x  b    f X  x;  ,  
a

P X    3   0,9974 (1.12)

 Repartiţia  2 (hi-pătrat) joacă un rol important în statistica matematică.

Ea este mai puţin utilizată ca model statistic, dar este larg aplicată ca repartiţie
auxiliară, utilă în multe situaţii, de exemplu în deducerea repartiţiei statistice a unor
estimatori. Din punct de vedere formal, o variabilă aleatoare X cu densitatea de
probabilitate:
 x
1 
X : f X  x; ,  
1
x e
2 2 2
, x  0,   0 (1.13)
 
2   
 /2 2

2
şi  este un număr natural, se numeşte repartiţia  2 .
Caracteristici ale repartiţiei  2 :
- M ( X ) =  2 şi dispersia = 2 4
X   2
- dacă X    ;   Y  2
2
este de clasă N 0;1 când  este
 2
suficient de mare;
- stabilitatea repartiţiei  2 :
23
 X 1   2  1 ; , X 2   2  2 ;   X 1  X 2   2  1   2 ;  ;
- dacă X 1 , X 2 ,..., X  sunt variabile aleatoare independente de clasă N 0;1 ,
atunci variabila X  X 12  X 22  ...  X 2 este de clasă  2  ; 1 .
Numărul  se numeşte numărul gradelor de libertate, deci indică numărul
variabilelor aleatoare independente repartizate N 0;1 care generează prin ridicare
la pătrat şi însumare, variabila  2  ;1 .
 Repartiţia t (Student) face parte de asemenea din categoria repartiţiilor
auxiliare. Densitatea de probabilitate a unei variabile de tip t este:
  1 
   1
2  2
2   x 
X : f X  x;    1   , x  R,   N (1.14)
    
  
2
Numărul  se numeşte numărul gradelor de libertate.
Repartiţia Student este independentă în raport cu media şi dispersia este

dependentă de numărul gradelor de libertate:  2  .
 2
Repartiţia Student este utilizată în situaţiile în care dispersia în populaţia
respectivă nu este cunoscută şi este înlocuită cu estimaţtia acesteia. De asemenea,
ea este utilizată la verificarea semnificaţiei estimaţiilor pentru parametrii funcţiilor
de regresie, dar şi la stabilirea intervalelor de încredere pentru estimaţii.
5) Testele statistice sunt instrumente de lucru indispensabile investigaţiei
econometrice. Necesitatea utilizării acestora este determinată de faptul că demersul
econometric constă într-o înşiruire logică de ipoteze privind semnificaţia
variabilelor exogene, a calităţii estimaţiilor obţinute, a gradului de performanţă a
modelelor construite.
Acceptarea sau respiungerea ipotezelor formulate în econometrie se poate
face cu ajutorul mai multor teste statistice, la care¸ în practica curentă, în diverse
domenii, se adaugă frecvent un test denumit „testul erorii”.
De asmenea, ipotezele statistice sunt întotdeauna însoţite de două tipuri de
erori: o eroare care apare când se admite ipoteza iniţială, numită „ípoteza nulă” şi
notată H 0 atunci când ea nu este adevărată şi o altă eroare aceea de a respinge
ipoteza H 0 când în realitate ea este adevărată (notata de obicei cu  ) şi care poate
fi exprimată astfel:
  P { respinge H 0 / H 0 adevărată}

24
 În procesul verificării ipotezelor statistice este necesar aplicarea
testului(criteriului) de luarea uneia din cele două decizii –acceptare sau respingere
– a ipotezei nule.
Din punct de vedere practic, pentru a verifica o anumită ipoteză statistică este
nevoie de:
- o statistică a cărei repartiţie este cunoscută sau poate fi exprimată analitic;
- o valoare numită „critică” cu care să se compare valoarea calculată a
statisticii;
- o regulă de deciziei cu care să se accepte (sau să se respungă) ipoteza H 0 ;
- o valoare a riscului ales  (numit şi prag de semnificaţie al testului).
Regula de decizie se exprimă, de obicei, prin egalitatea valorii calculate a
statisticii cu valoarea critică, sau în cele mai multe cazuri printr-o inegalitate de
tipul:
„valoarea calculată a statisticii  valoarea critică”
sau
„valoarea calculată a statisticii  valoarea critică”

Valoarea critică este în general o valoare tabelară (se poate extrage din tabele
statistice) în funcţie de repartiţia statisticii folosite, de volumul esantionului (n) şi
de pragul de semnificaţie  .
În practica verificării ipotezelor statistice este important modul de alegere a
ipotezei nule, astfel încât aceasta să oglindească efectiv o situaţie reală.

Un model econometric poate fi format dintr-o singură relaţie sau dintr-un

sistem de relaţii statistice. Aceste relaţii pot fi: relaţii de identitate sau
deterministe, relaţii de comportament, relaţii tehnologice şi relaţii instituţionale.
Relaţiile de identitate sunt de tipul ecuaţiilor de balanţă folosite în „Sistemul
de balanţe ale economiei naţionale”.
Relaţiile de comportament sunt acele ecuaţii stochastice care reflectă şi
modelează comportamentul unui agent economic
Relaţiile tehnologice descriu atât imperativele de ordin tehnologic privind
producţia cât şi relaţiile tehnico-economice existente în producţie, forţa de muncă şi
fondurile de producţie ale unei unităţi, ale unei ramuri sau ale economiei naţionale.
Aceste relaţii tehnologice sunt reprezentate de cunoscutele funcţii de producţie de
diferite tipuri.

25