1

CUPRINS:

CAP. 4. Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

...................................................................................................................................................................
30
4.1Cursul valutar: concept, funcţii, forme.........................................................................................30
4.2Flotarea cursurilor valutare..........................................................................................................32
4.3Factori care influenţează asupra cursului valutar.......................................................................33
4.4Teorii asupra determinării cursului valutar.................................................................................35
4.5Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale
39
4.6Riscul valutar şi măsuri de protecţie.............................................................................................42
CAP. 5.Pieţele valutare şi pieţele derivate de devize ......................................................................... 46
5.1.....................................................................................................................Sfe
ra pieţelor valutare şi participanţii......................................................................................................46
5.2.....................................................................................................................Op
eraţiile pe pieţele valutare.....................................................................................................................47
5.3.....................................................................................................................Pie
ţele futures de devize ............................................................................................................................ 50
5.4.....................................................................................................................Pie
ţele opţiunilor de devize ....................................................................................................................... 52
CAP. 6. Piaţa valutară din România....................................................................................................57
6.1Politica valutară a Băncii Naţionale a României..........................................................................57
6.2Sfera pieţei valutare din România si operatiunile valutare.........................................................57
6.3Organizarea si functionarea pietei valutare interbancare in Romania......................................60
6.4Operatiunile de schimb valutar cu numerar si substitute de numerar pentru persoane fizice
pe teritoriul Romaniei ..........................................................................................................................61
2 Finanţe internaţionale

CAPITOLUL 4.

CURSUL DE SCHIMB ŞI IMPACTUL SĂU ÎN RELAŢIILE ECONOMICE

INTERNAŢIONALE

4.1 Cursul valutar: concept, funcţii, forme

Schimburile economice internaţionale fiind exprimate în valută presupun cunoaşterea
cursului valutar şi a factorilor ce exercită influenţă asupra lui.
Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei ţări şi moneda altei ţări
sau preţul unei valute exprimat în altă valută. Într-o altă formulare cursul valutei exprimă
preţul la care o monedă naţională se schimbă cu altă monedă 36. Raportul de schimb dintre
valute are un caracter sintetic, deoarece permite compararea produsului intern brut, a
preţurilor, a salariilor şi a productivităţii muncii.
Cursul de schimb al valutei îşi exprimă menirea prin următoarele funcţii : funcţia de
instrument de evaluare a bunurilor şi a serviciilor din relaţiile economice internaţionale;
funcţia de instrument de conversie şi de comparare a puterii de cumpărare a monedelor
din diferite ţări;
funcţia de mecanism de influenţă în relaţiile economice internaţionale prin care pot fi
stimulate exporturile, restrânse importurile şi modificat echilibrul valutar.
Cursul de schimb al valutei se formează în mod diferit în funcţie de anumiţi factori şi
de perioada de timp:
în condiţiile în care valorile paritare ale monedelor se exprimau în aur, cursul valutei se
calcula în funcţie de cantităţile de aur reflectate de monede:
Pm
C v
=AP

cursul valutar poate fi stabilit în mod convenţional de autoritatea monetară a unei ţări;
cursul valutar se formează prin confruntarea cererii şi a ofertei de valută pe piaţa valutară;
cursul valutar se calculează în funcţie de raporturile a două monede faţă de o altă monedă;
cursul valutar se poate determina pornind de la puterea de cumpărare a unei monede (P i) c

care se raportează la puterea de cumpărare a altei monede (P c2). Din acest raport rezultă
numărul unităţilor monetare naţionale (n Mn) pentru o unitate
monetară străină (Ms).
 Puterea de cumpărare a unei monede depinde de bunurile şi serviciile oferite şi de
nivelul preţurilor. Paritatea puterii de cumpărare reflectă bunurile şi serviciile ce se pot
achiziţiona cu unităţile monetare din două ţări.
Prin ajustarea cursului de schimb al unei monede faţă de o altă monedă cu diferenţialul
de inflaţie din două ţări se obţine cursul de schimb real.
În relaţiile economice internaţionale, raportul de schimb al valutei diferă în funcţie de
locul de formare, mărime şi de alţi factori.
Cursul oficial se caracterizează prin faptul că se stabileşte de autoritatea monetară a
unei ţări, fie la paritate fie la un nivel convenţional. În perioada exprimării valorii monedelor
în aur cursul valutar se forma în funcţie de cantitatea de aur a monedelor, iar banca centrală se
angaja să îl menţină mai multă vreme la acelaşi nivel fiind cunoscut sub denumirea de curs fix.
Cursurile fixe se menţineau la acelaşi nivel prin intervenţia autorităţii monetare pe
piaţa valutară, respectiv prin vânzarea şi cumpărarea de valută din rezervele oficiale.
Cursurile flotante se individualizează prin faptul că se formează pe piaţa valutară în
funcţie de influenţele factorilor economici monetari şi financiari, având nivel variabil şi
flexibil.
Cursurile fluctuante exprimă formarea raporturilor de schimb dintre valute în
anumite limite în mod liber (limite de fluctuare mai mari decât cele din perioada cursurilor
fixe) iar pe măsura atingerii lor, autoritatea monetară intervine pe piaţă pentru a limita variaţia
cursului de schimb.
Sistemul valutar de la Bretton Woods (SUA) din anul 1944 a funcţionat pe baza
mecanismului cursurilor fixe. Cursurile de schimb ale monedelor ţărilor membre ale F.M.I.
oscilau în jurul parităţii în limita de ± 1%. Ţările membre ale F.M.I. se angajau să menţină
cursurile monedelor în limitele marjelor de fluctuaţie prin intervenţii pe pieţele valutare.
Mecanismul cursurilor de schimb fixe aplicat de ţările membre ale FMI în
* 38
relaţiile economice internaţionale a fost justificat prin următoarele argumente :
mecanismul cursurilor de schimb fixe urmărea să formeze şi să menţină stabilitatea în
schimburile economice internaţionale;
operatorii care se angajau în contractele comerciale internaţionale erau supuşi unor riscuri
reduse;
mecanismul cursurilor fixe era menit să asigure o administrare eficientă şi echitabilă
a resurselor valutare.
În perioada aplicării mecanismului cursurilor fixe s-au manifestat unele efecte
negative.
în măsura în care se modifica cursul de schimb peste limitele stabilite se manifesta
incertitudine în derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale; banca centrală îşi dirija
rezervele valutare spre susţinerea cursului de schimb şi se diminua influenţa lor în
stabilirea echilibrului valutar;
uneori, politicile economice ale ţărilor erau orientate spre susţinerea cursului de schimb şi
nu spre stimularea schimburilor economice internaţionale.
Evoluţia economică a statelor capitaliste în anii 1950-1970, presiunile de pe piaţa
aurului şi alţi factori economici şi monetari au exercitat influenţă asupra relaţiilor economice
internaţionale şi au determinat renunţarea la mecanismul cursurilor de schimb fixe în anul
1971.
Acordul Smithsonian din decembrie 1971 a prevăzut un sistem de cursuri rapor- tate la
dolarul SUA cu marje mai mari de fluctuare de până la ± 2,25% denumit sistemul cursurilor
centrale ce s-a aplicat până în martie 1973, după care ţările dezvoltate au trecut la flotarea
cursurilor valutare.
În acest context, cea de a doua modificare a statutului Fondului Monetar Interna-
ţional din anul 1978 a prevăzut principiul potrivit căruia ţările membre se bucură de libertate
în alegerea politicii de curs. În conformitate cu prevederile art. IV din statutul Fondului
Monetar Internaţional ţările membre sunt invitate să colaboreze cu Fondul şi cu celelalte ţări
membre în aplicarea flotării cursurilor valutare 39' Ţările membre se mai angajează să nu
manevreze cursul de schimb pentru a obţine avantaje unilaterale şi să nu aplice măsuri care să
împiedice ajustarea balanţei de plăţi.

4.2 Flotarea cursurilor valutare

Flotarea cursurilor valutare reprezintă formarea raportului de schimb al unei valute pe

piaţa valutară în funcţie de cererea şi oferta de valută şi de alţi factori economici monetari şi
financiari. Flotarea se realizează în mai multe variante:
flotarea concertată se aplică în cazul în care unele ţări se angajează ca între monedele lor
să menţină anumite marje de fluctuare, iar în comparaţie cu monedele altor state cursul
unei monede se formează liber pe piaţă;
flotarea neconcertată se produce în cazul în care cursul unei valute în raport cu altă valută
se formează pe piaţa valutară;
flotarea pură (curată) se realizează în situaţia în care cursul unei valute se formează pe
piaţa valutară fără intervenţia autorităţii monetare;
flotarea impură se caracterizează prin faptul că raportul de schimb al valutei de pe piaţă se
formează prin intervenţia autorităţii monetare, respectiv a băncii centrale.
Determinarea cursului valutei pe piaţa valutară generează unele efecte pozitive în
relaţiile economice internaţionale:
flotarea favorizează echilibrarea spontană a balanţei de plăţi, dacă raportul de schimb al
valutei se situează la nivelul de echilibru al cererii şi ofertei de pe piaţa valutară;
flotarea poate să determine reducerea necesarului de rezerve valutare în cazul în care
banca centrală nu se mai angajează să intervină pe piaţa valutară pentru susţinerea cursului
de schimb;
formarea cursului de schimb pe piaţa valutară asigură ajustarea economiei naţionale în
funcţie de influenţele factorilor economici monetari şi financiari; flotarea descurajează
intervenţiile speculative deoarece variaţiile de cursuri sunt mai greu de anticipat;
flotarea contribuie la formarea unui nivel fundamental al cursului de schimb dacă nu se
aplică anumite măsuri pentru echilibrarea balanţei de plăţi.
În perioada de aplicare a cursurilor flotante intervenţiile pe pieţele valutare au fost
însemnate şi frecvente, s-a impus coordonarea politicilor valutare şi s-a manifestat instabilitate
pe pieţele valutare.
Cursurile flotante generează şi unele efecte negative în relaţiile economice
internaţionale:
  cursurile flotante amplifică riscurile din comerţul
internaţional;
 flotarea cursurilor presupune imobilizarea unor sume pentru acoperirea pierderilor
din producerea riscului valutar;
 cursurile flotante propagă inflaţia ca urmare a tendinţei participanţilor la
schimburile internaţionale de a majora preţurile în vederea acoperirii pierderilor
din modificarea cursului de schimb;
 cursurile flotante influenţează asupra raportului dintre export, import şi producţia
internă;
 cursurile flotante pot determina aplicarea unor măsuri
protecţioniste.
Reuniunile reprezentaţilor ţărilor industriale au dezbătut efectele negative ale
cursurilor flotante asupra relaţiilor economice internaţionale şi au susţinut armonizarea
politicilor monetare pentru a limita fluctuaţiile cursului de schimb.
În vederea înlăturării efectelor negative ale cursurilor flotante asupra relaţiilor
economice internaţionale s-au formulat unele opinii:
 unii specialişti au susţinut revenirea la paritatea aur şi adaptarea ei la condiţiile din
relaţiile economice internaţionale;
 altă soluţie presupune aplicarea unor parităţi pe durate mai mari de timp şi
susţinerea lor prin politici monetare convergente ale statelor participante; politica
de flotare controlată pe baza unor indicatori macroeconomici care asigură
coordonarea politicilor economice şi valutare;
 alţi specialişti au apreciat că se pot institui zone obiectiv (target zone) care să
limiteze perioadele în afara cărora autorităţile monetare nu sunt pregătite să
intervină pe pieţele valutare pentru stabilizarea cursului de schimb.
Susţinătorii soluţiei zonelor obiectiv consideră că volatilitatea ce exprimă variaţia
cursului de schimb pe termen scurt se deosebeşte de dereglare care reflectă îndepărtarea
cursului de schimb de nivelul de echilibru pe termen lung. Zonele obiectiv se pot aplica în
varianta dură sau moale în funcţie de mărime, frecvenţă, schimbări şi grad de intervenţie.

4.3 Factori care influenţează asupra cursului valutar

Raportul de schimb dintre valute este o variabilă care depinde de factori interni şi
externi. Din punct de vedere al naturii lor factorii care influenţează asupra cursului de schimb
pot fi economici, monetari, financiari şi psihologici40.
a) Unul din factorii cei mai importanţi care influenţează asupra cursului valutar îl
constituie situaţia balanţei de plăţi. Echilibrul balanţei de plăţi externe este dependent de
valoarea exporturilor şi a importurilor, de gradul de eficienţă şi competitivitate al produselor,
de nivelul preţurilor, de serviciile internaţionale şi de conjunctura de pe pieţele internaţionale.
În cazul în care o ţară înregistrează deficit al balanţei de plăţi externe, economia
naţională nu poate să asigure produsele corespunzătoare sumelor în monedă naţională
existente în străinătate. Deţinătorii de monedă vând sumele pe piaţa valutară, oferta de valută
depăşeşte cererea şi moneda se depreciază.
Dacă ţara prezintă excedent al balanţei de plăţi sumele în valută se pot utiliza pentru
cumpărarea mărfurilor şi a serviciilor din străinătate, cererea de valută este mai mare decât
oferta şi moneda se apreciază.
 Fig. 4.1 Relaţiile dintre cursul valutar, balanţa de plăţi,
cererea şi oferta de monedă
La rândul său, cursul de schimb influenţează asupra echilibrului balanţei de plăţi
externe ca urmare a relaţiei de conexiune dintre ele. Devalorizarea (deprecierea) valutei
stimulează creşterea exporturilor, restrânge importurile şi determină o tendinţă de echi- librare
a balanţei de plăţi. Aprecierea valutei contribuind la descurajarea exporturilor, la stimularea
creşterii importurilor, generează dezechilibru în balanţa de plăţi.
b) Raportul dintre cererea şi oferta de valută exercită influenţă asupra
cursului valutar. Cererea de valută depinde de valoarea importurilor, de serviciile
internaţionale necesare de termenele de rambursare a creditelor, de nivelul dobânzilor
şi de ieşirile de capitaluri. Oferta de valută este determinată de exportul de mărfuri, de
încasările din servicii internaţionale, încasările din rambursări de credite şi dobânzi şi
de intrările de capital. Unele influenţe ale factorilor care determină cererea şi oferta de
valută se pot compensa între ele. De exemplu, influenţa ieşirilor de capital se atenuează
prin majorarea exportului de mărfuri sau dezvoltarea serviciilor internaţionale.
Creşterea importului de mărfuri se compensează cu influenţa intrărilor de capital.
c) Creşterea masei monetare în circulaţie contribuie la deprecierea valutei, iar măsurile
de reducere a masei monetare determină aprecierea monedei;
d)Extinderea sau reducerea creditului influenţează asupra economiei naţionale şi
implicit asupra cursului de schimb;
e)Dobânda ridicată descurajează solicitarea de credit, diminuează masa monetară în
circulaţie şi generează efecte pozitive asupra cursului de schimb.
Scăderea dobânzii facilitează accesul la credit, determină creşterea masei monetare în
circulaţie şi deprecierea valutei. O influenţă directă asupra cursului de schimb exercită
dobânzile bancare la împrumuturile acordate de bănci şi dobânzile la titlurile de stat;
f) Raportul dintre preţurile de export şi preţurile bunurilor importate influenţează
asupra cursului valutar;
g) Creşterea inflaţiei interne determină deprecierea valutei, iar scăderea
indicelui inflaţiei se reflectă pozitiv asupra cursului valutei;
h)Deficitele şi excedentele bugetare influenţează asupra cursului de schimb;
i) Politica de impozite şi structura cheltuielilor bugetare stimulează sau restrâng
producţia internă, consumul în sectorul public şi influenţează asupra cursului de
schimb;
j) Măsurile de politică economică favorizează sau îngrădesc schimburile econo- mice
internaţionale şi implicit exercită influenţă asupra cursului de schimb;
k) Cumpărarea sau vânzarea de valută pe piaţa valutară de către bănci se reflectă
asupra cursului de schimb;
 l) În perioada de avânt economic, creşterea producţiei şi exporturilor influenţează
pozitiv asupra cursului valutar, iar în perioadele de recesiune moneda se depreciază;
m) Productivitatea reprezintă un factor important de influenţă asupra cursului valutar.
Productivitatea ridicată se reflectă în competitivitate, în creşterea exporturilor şi în asigurarea
echilibrului extern;
n) Investiţiile dirijate spre ramurile cu productivitate şi eficienţă ridicată influenţează
asupra cursului valutar;
o) Aprecierile favorabile sau neîncrederea într-o monedă se reflectă asupra cursului
valutar;
p) Gradul de acoperire a importurilor pe seama exporturilor.

4.4 Teorii asupra determinării cursului valutar

Teoria intervalutară a apreciat că preţul valutelor depinde de sumele în valută cerute

şi oferite pe piaţa valutară. Raportul dintre cererea şi oferta de valută evoluează în funcţie de
creanţele de încasat, obligaţiile de plată, credite, dobânzi şi alţi factori.
Teoria cantitativă a banilor a susţinut că raportul de schimb al monedei este
determinat de masa banilor în circulaţie. După această teorie, creşterea masei banilor în
circulaţie conduce la deprecierea valutei, iar scăderea masei băneşti contribuie la apre cierea
valutei.
Teoria psihologică a variaţiei cursurilor valutare a considerat că raportul de schimb
al valutei se formează sub influenţa mai multor factori. Conform acestei abordări cursul
valutar este dependent de raportul dintre cererea şi oferta de valută, care este expresia
combinării între scara cantităţilor şi scara preţurilor, de ansamblul curbelor individuale de
oferte şi cereri. Cursul de schimb reflectă estimările individuale şi satisfacţiile care se aşteaptă
de la ultima unitate monetară. În al treilea rând, cursul de schimb se formează sub influenţa
balanţei de plăţi, masei banilor în circulaţie şi a altor factori .
Teoria Efectului Fisher a demonstrat că există o relaţie directă între diferenţele de
dobândă din două ţări şi nivelul cursului de schimb. Dacă nivelul dobânzii din ţara
„A" este de 8% şi în ţara „B" de 10% raportul de schimb se modifică cu 2%.
O creştere a ratei dobânzii în ţara „A" în raport cu dobânzile din ţara „B" va determina
o deplasare a capitalurilor din ţara „B" către ţara „A". Operatorii din ţara „B" cumpără moneda
ţării „A" pentru a o plasa în ţara respectivă unde dobânzile sunt mai atractive. Cererea
suplimentară de monedă a ţării „A" determină aprecierea valutei care corespunde deprecierii
valutei ţării „B".
Teoria parităţii puterilor de cumpărare a fost fundamentată de Gustav Cassel în
lucrarea „Moneda şi schimbul după 1914" publicată în anul 1923 42. După această teorie cursul
monedei este determinat de cantitatea de bunuri şi servicii pe care o poate achiziţiona ţara
emitentă cu o unitate monetară în comparaţie cu o unitate străină.
În formă absolută, relaţia parităţii puterii de cumpărare presupune ca o unitate
monetară a unei ţări să fie schimbată cu aceeaşi valoare a bunurilor ca şi o unitate monetară
străină.
Dacă nivelul preţurilor dintr-o ţară se notează cu „P" şi nivelul preţurilor dintr-o altă
ţară cu P cursul de schimb corespunde raportului dintre preţuri:
 S = -ţ
Pt

Paritatea puterilor de cumpărare se formează pe baza următoarelor condiţii:

- toate bunurile să se schimbe în funcţie de costurile lor;
- să nu se aplice restricţii în efectuarea schimburilor internaţionale sub
forma taxelor vamale, contribuţiilor şi a altor instrumente;
- bunurile autohtone şi străine să fie omogene;
- să nu se aplice practici de monopol prin care bunuri identice să se
vândă la preţuri cu diferenţe mari;
- indicii de preţ ce se utilizează pentru determinarea raportului dintre
puterea de cumpărare a monedei autohtone şi străine să reflecte ponderi egale ale
bunurilor.
În formă relativă, cursul de schimb ca expresie a parităţii puterilor se reflectă prin
raportul dintre indicii de preţ.

r
(1)
Indicele preturilor
autohtone S =S Indicele preturilor
straine

Teoria parităţii puterilor de cumpărare susţine că raportul de schimb al valutei se

modifică numai în măsura în care se înregistrează creşteri sau reduceri ale nivelului general
al preţurilor şi tarifelor. Orice schimbare a nivelului preţurilor determină modificarea
cursului valutar pentru a reflecta raportul dintre puterile de cumpărare.
Conform acestei teorii, raportul dintre preţurile unui produs asigură formarea unui
curs de schimb, iar paritatea globală a puterilor de cumpărare rezultă din relaţia dintre nivelul
general al preţurilor şi tarifelor în cele două ţări.
Cursul de schimb ca expresie a parităţii puterilor de cumpărare se determină pornind
de la produsele reprezentative din economia unei ţări cum sunt produsele industriale,
bunurile de consum, produse de export. Eşantionul de produse pentru determinarea parităţii
puterilor de cumpărare este influenţat de comparabilitatea produselor, de ponderea lor , de
tradiţie şi obiceiuri.
Teoriile de orientare keynesistă consideră că preţul de schimb al valutei este
influenţat îndeosebi de către balanţa comercială şi de mişcările de capital. După teoriile de
orientare Keynesistă creşterea ratei dobânzii (i) stimulează intrările de capital şi pe această
cale contribuie la aprecierea monedei. Creşterea preţurilor (P) poate să genereze o pierdere
de competitivitate, formarea unui deficit comercial care se reflectă în deprecierea monedei.
Creşterea venitului naţional (Y) contribuie la sporirea importurilor şi la deprecierea monedei.
Teoriile de orientare monetaristă susţin că preţul la care se schimbă moneda este influenţat
de cererea şi oferta de monedă. Excedentul de ofertă de monedă antrenează o depreciere, iar
creşterea preţurilor poate să determine şi o sporire a cererii de monedă şi contribuie la o
apreciere a monedei. Creşterea produsului intern stimulează cererea de monedă şi determină
aprecierea monedei.
Teoriile de orientare Keynesistă consideră că asupra cursului monedei exercită
influenţe într-o viziune de termeni de flux, balanţa comercială şi mişcările de capital. Teoriile
de orientare monetaristă susţin că impactul asupra cursului monedei se realizează prin raportul
dintre cererea şi oferta de monedă, respectiv prin intermediul pieţei monetare.
Modelul Mundell-Fleming care este de origine keynesistă implică în formarea cursului de
schimb influenţa balanţei comerciale şi a mişcărilor de capital 43. Politica monetară şi politica
bugetară care vizează asigurarea echilibrului intern şi extern depind de regimul de schimb şi
de gradul de substitualitate al capitalurilor. Modelul exprimat din punct de vedere formal în
raport cu un plan (y, i) venit naţional - rată a dobânzii, se reprezintă din punct de vedere al
evoluţiei prin curbele IS (loc geometric al punctelor de echilibru al pieţei bunurilor), LM
(echilibru a pieţei monedei) şi BF echilibru externImpactul unor factori asupra cursului de
schimb depinde de următoarele ipoteze:economia fiind de dimensiune medie nu afectează

Fig 4.2 Echilibrul pieţelor în condiţiile modelului Mundell-Fleming

preţurile şi dobânzile dar influenţează asupra preţurilor exporturilor şi ratei
interne a dobânzii:
 agenţii consideră că prezentul se perpetuează;
 preţurile sunt fixe;
 nu se iau în calcul efectele de îmbogăţire.
În raport cu planul (y, i) locul geometric al punctelor la un curs de schimb dat
reprezintă echilibrul pieţei bunurilor.
Din reprezentarea curbei IS care are drept parametri cursul de schimb se observă că, în
cazul în care S creşte (deprecierea schimbului) curba IS se deplasează spre dreapta. Echilibrul
pieţei monedei este reflectat de curba LM care în situaţia în care se deplasează spre dreapta
exprimă creşterea masei monetare. Dreapta BF reprezentând locul geometric al punctelor de
echilibru al balanţei, în condiţiile cursurilor flotante se poate înregistra un echilibru al balanţei
de plăţi în cazul în care fluxul de capital este corespunzător pentru finanţarea deficitului.
Modelul monetarist al preţurilor flexibile consideră că preţul de schimb al valutei
depinde de valoarea stocului de monedă şi de factorii care determină cererea de monedă.
Modelul de orientare monetaristă al preţurilor flexibile presupune că oferta de monedă care
este expresia raportului dintre oferta de monedă naţională (M) şi nivelul general al preţurilor
(P) îşi găseşte corespondent în cererea de monedă (L) care este dependentă de rata dobânzii
interne (i) şi venitul naţional (y).
M
7) P L(i'
Cursul de schimb (E) fiind expresia parităţii puterilor de cumpărare se formează
astfel:

Modelul monetarist al preţurilor flexibile implică flexibilitatea preţurilor, mobilitatea

capitalurilor şi substituabilitate între activele naţionale şi străine. Evoluţia modelului de
orientare monetaristă al preţurilor flexibile poate fi influenţată de verificarea parităţii puterilor
de cumpărare şi de variabilele creşterii monetare.
Modelul monetarist al preţurilor rigide susţine că ajustarea preţurilor nu se
realizează în acelaşi timp pe toate pieţele. După adepţii acestui curent ajustări mai rapide se
efectuează pe pieţele financiare decât pe pieţele bunurilor.
În condiţiile în care pe termen scurt se diminuează creşterea masei monetare se
produce un excedent al cererii de monedă, o creştere a ratei dobânzii, intrări de capital şi
moneda se apreciază. Pe termen scurt nu se înregistrează o ajustare a preţurilor bunurilor ci o
variaţie a ratei dobânzii. Pe termen mediu sau lung preţurile bunurilor se ajustează, reducerea
ofertei de monedă determină scăderea nivelului preţurilor, a ratei dobânzii şi deprecierea
monedei.
După această abordare cursul de schimb se apreciază pe termen scurt şi se depreciază
pe termen mediu sau lung. Deprecierea care urmează după o apreciere pe termen scurt este
denumită suprareacţie (overshooting). Modelul monetar al preţurilor rigide a fost elaborat în
anul 1976 de Rudiger Dornbush pentru a explica instabilitatea cursurilor de schimb.
Modelul echilibrului de portofoliu presupune o integrare a efectelor de îmbogăţire şi
un grad minim de substitualitate între activele financiare. Cursul de schimb al monedei
depinde de moneda naţională (M), de titlurile interne (B), de
activ compozit străin , monedă plus titluri (F), de averea agenţilor (W) deţinută în bani, titluri
şi active compozite.
M = m(i i* ) i = dobânda W
B = b(i
i* ) W
eF = f(i,i* )
W
În condiţiile în care se realizează un echilibru de portofoliu şi un surplus al contului
curent moneda naţională se apreciază, se înregistrează o pierdere de competitivitate şi o
deteriorare a situaţiei balanţei de plăţi. Aprecierea monedei se poate produce până în
momentul în care acumularea nu mai are loc şi se realizează un echilibru pe termen lung.
Modelul echilibrului de portofoliu a fost dezvoltat de către William Bronson în anul
1976 prin includerea variaţiilor ofertei de active non-monetare de tipul finanţării deficitului
bugetar.

Fig. 4.3 Modelul echilibrului de portofoliu de determinare a cursului

de schimb

Principalele efecte ale aplicării modelului echilibrului de portofoliu se materializează

astfel:
- gradul de substitualitate între active este un factor important în
determinarea cursului de schimb;
- cursul de schimb suprareacţionează ca şi în modelul monetar al preţurilor
rigide;
- expansiunea monetară care contribuie la deprecierea monedei şi la
stimularea economiei este contrabalansată de efectele excedentului
contului curent şi de modificările de portofoliu;
- paritatea puterii de cumpărare nu este o condiţie a echilibrului pe termen
lung.

4.5 Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale

Efectele fluctuaţiei cursului de schimb depind de structura schimburilor comerciale, de
prestările de servicii, de valuta în care sunt exprimate relaţiile economice internaţionale, de
conjunctura de pe pieţele valutare, de situaţia economico-financiară a participanţilor la
schimburile internaţionale.
În perioada practicării cursurilor de schimb fixe, devalorizarea era expresia deciziei
autorităţii monetare de diminuare a puterii de cumpărare a monedei în raport cu aurul şi alte
valute (devalorizarea explicită), iar revalorizarea reflecta creşterea puterii de cumpărare a
monedei faţă de aur şi alte valute (revalorizare explicită).
 În condiţiile cursurilor flotante, devalorizarea are caracter implicit datorită reducerii
puterii de cumpărare a monedei pe piaţă în funcţie de cerere şi ofertă fiind numită depreciere,
iar revalorizarea implicită reflectă creşterea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, ceea ce
înseamnă că moneda se apreciază.
Deprecierea care reflectă scăderea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă în funcţie
de cerere şi ofertă se calculează în funcţie de noul (CV 1)şi vechiul curs de schimb al monedei
faţă de o altă monedă (CV0).
CV1
KCV
0 dp CV
Aprecierea sau revalorizarea implicită a valutei exprimă creşterea puterii de
cumpărare faţă de alte valute şi se determină pe baza cursurilor de schimb dinainte şi după
momentul producerii variaţiei cursului.
CV0

Deprecierea (devalorizarea implicită) monedei stimulează exporturile şi frânează

importurile deoarece se plătesc în monedă depreciată. Deprecierea îi avantajează pe debitorii
care îşi achită datorii în monedă depreciată şi îi dezavantajează pe creditori.
Aprecierea monedei îngrădeşte exporturile şi stimulează importurile unei ţări.
Importatorii având nevoie de sume mai mari pentru a-şi procura mărfurile necesare îşi reduc
cantităţile. Importurile sporesc ca urmare a efortului valutar mai redus pentru achitarea lor.
Aprecierea monedei dezavantajează debitorii care îşi achită datoriile în monedă mai puternică,
iar creditorii sunt avantajaţi în urma încasării creanţelor în moneda respectivă.
Teoria elasticităţii susţine că devalorizarea sau deprecierea monedei influenţează
asupra balanţei de plăţi prin preţurile bunurilor şi serviciilor. Efectele devalorizării asupra
echilibrului balanţei de plăţi externe depind de elasticitatea preţurilor bunurilor destinate
exporturilor şi elasticitatea preţurilor bunurilor importate.
Raportul dintre modificarea relativă a cantităţii de bunuri şi modificarea relativă a
preţurilor reflectă fie o cerere relativ elastică la preţ (E c 1), fie o cerere unitar elastică (Ec =
1) fie cerere relativ inelastică la preţ (E c < 1).
În condiţiile în care elasticitatea cererii pentru import şi export este mai mare decât
unu, devalorizarea contribuie la îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plăţi. În cazul în care suma
elasticităţii cererii este real mai mică decât unu devalorizarea influenţează negativ asupra
balanţei comerciale.
După teoria „absorbţiei" devalorizarea poate să determine modificarea soldului
balanţei comerciale prin efectele asupra venitului (Y) şi absorbţiei 44. Pe lângă influenţa directă
exercitată de devalorizare asupra venitului naţional se manifestă şi o influenţă indirectă care
este expresia înclinaţiei marginale pentru consum şi investiţii.
Teoria absorbţiei consideră că devalorizarea are efecte pozitive asupra balanţei
comerciale în cazul creşterii produsului naţional brut şi a scăderii absorbţiei interne.
Devalorizarea poate să încurajeze utilizarea resurselor interne în vederea creşterii producţiei
destinate exportului şi a producţiei necesare acoperirii cererii interne în vederea diminuării
importurilor.
În cazul în care impactul devalorizării asupra echilibrului balanţei de plăţi externe nu
se manifestă imediat ci după o anumită perioadă de timp se reprezintă grafic prin „Curba în
J"45.
 Fig. 4.4 Efectele devalorizării valutei de forma curbei în „J"
După devalorizare importurile cresc datorită influenţei preţurilor de import deşi
cantitatea nu se modifică. Pe măsură ce trece o anumită perioadă de timp de la momentul
devalorizării, importurile scad, exporturile cresc şi se manifestă tendinţa de echilibru în
balanţa comercială.
Efectele devalorizării monedei asupra echilibrului balanţei comerciale se manifestă
după o anumită perioadă de timp datorită creşterii competitivităţii mărfurilor, a extinderii
relaţiilor comerciale cu alţi parteneri, a dezvoltării capacităţii de producţie pentru export şi a
transferării ofertei de produse de pe o piaţă pe alta.
Uneori deprecierea unei monede nu stimulează în suficientă măsură exporturile şi nu
descurajează importurile, manifestându-se efectul „pervers" .

Fig. 4.5 Cercul vicios în cazul unei influenţe a deprecierii valutei asupra
deficitului balanţei de plăţi
În măsura în care deprecierea monedei nu stimulează creşterea exporturilor şi nu
restrânge şi descurajează importurile care se menţin sau cresc ţara se încadrează într-un „cerc
vicios".
Dezechilibrele structurale din economie şi consumurile mai mari decât resursele
contribuie la formarea cercului vicios dintre depreciere şi dezechilibrul balanţei de plăţi şi care
se propagă prin inflaţie.

Fig. 4.6 Cercul virtuos dintre aprecierea valutei şi balanţa de

plăţi echilibrată
 Dacă aprecierea valutei determină o restrângere moderată a exporturilor şi menţinerea
sau creşterea importurilor în limite controlabile starea de echilibru a balanţei de plăţi se
menţine şi ţara se încadrează într-un „cerc vicios".
Deprecierea valutei exercită influenţă în direcţia restabilirii echilibrului extern dacă
este însoţită de programe care vizează creşterea producţiei şi a exportului, stimularea intrărilor
de capital străin, a investiţiilor, descurajarea importurilor şi întărirea rezervelor valutare.

4.6 Riscul valutar şi măsuri de protecţie

Riscul valutar reflectă probabilitatea de a înregistra pierderi din contractele
comerciale internaţionale sau din alte raporturi economice datorită modificării cursului de
schimb al valutei în perioada de la încheierea contractului şi până la scadenţă.
Exportatorii sunt supuşi riscului valutar, în cazul în care la data încasării contravalorii
mărfurilor valuta de contract se depreciază faţă de momentul încheierii contractului comercial
internaţional. La rândul lor, importatorii suportă efectele riscului valutar, dacă valuta de
contract se apreciază în perioada de la încheierea contractului şi până la scadenţă.
Efectele riscului valutar pot fi prevenite sau atenuate prin aplicarea unor măsuri
contractuale care cuprind: alegerea valutei de contract, înscrierea în contract a unei clauze
valutare sau a unei clauze de revizuire a preţurilor. Măsurile extracontractuale constau în
contractarea unor credite paralele, recurgerea la termen, hedging valutar şi operaţii de
acoperire pe pieţele derivate.
În momentul negocierii contractului, părţile analizează legislaţia valutară din ţările de
origine, evoluţia pieţei valutare şi impactul previzibil al cursului valutei de contract.
La încheierea contractului comercial internaţional, părţile pot acţiona pentru corelarea
plăţilor pentru importuri cu momentul realizării încasărilor din exporturi, pentru includerea în
contracte a clauzelor de consolidare valutară şi a unor marje de siguranţă în preţuri.
În perioada derulării contractului comercial internaţional, efectele negative ale ris-
cului valutar se atenuează prin contractarea unor credite paralele, realizarea unor opera- ţiuni
la termen pe piaţa valutară şi a unor operaţiuni de acoperire pe pieţele derivate.
A. Măsuri contractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului
valutar
a) Clauza valutară constă în corelarea valutei de contract cu o valută mai
stabilă
şi agreată de părţile la contract. Contractul comercial internaţional menţionează cursul dintre
cele două valute de la data încheierii şi prevede faptul că în situaţia în care raportul de schimb
dintre valute se modifică peste anumite limite la scadenţă, plata se realizează în funcţie de
noul raport de schimb dintre valute.
Variaţia cursului valutei de contract faţă de valuta de referinţă se reflectă cu ajutorul
unui coeficient (K) care depinde de cursul valutar dintre cele două valute din momentul plăţii
(CVi) şi de cursul de la data încheierii contractului (CV0).

CV0
Suma de plată din contractul comercial internaţional de la scadenţă se determină
pornind de la valoarea prevăzută la data încheierii contractului (S 0) la care se aplică
coeficientul fluctuaţiei cursului de schimb.
b) Clauza coşului valutar se deosebeşte prin faptul că valuta în care se
exprimă contractul comercial internaţional se raportează la mai multe valute (coş
valutar). Pe baza clauzei coşului valutar abaterea cursurilor dintr-un coş este moderată
datorită faptului că unele efecte negative la unele valute se compensează cu efecte
pozitive la alte valute.
Coeficientul de fluctuaţie a cursului valutei de plată faţă de valutele din coş (K)
depinde de cursurile valutei de plată faţă de valutele din coş din momentul scadenţei (C 1, C1',
Ci", C1''') de cursurile valutei de plată faţă de valutele din coş de la data încheierii contractului
(C0, C0', C0'', C0''') şi de numărul valutelor din coş (n).
K = — —1 c1 c
1 "cf 1
 Coeficientul de fluctuaţie a cursului valutei de plată faţă de valutele din coş se poate
determina în funcţie de ponderea valutelor în coş (a, b, d):
K = 1 +cb 1 1
+ 1

1
■ n
c c c c
■ 0 0 0 0■
c) Clauza Drepturilor Speciale de Tragere presupune raportarea valutei de plată din
contractul comercial internaţional la drepturile speciale de tragere şi recalcularea drepturilor şi
obligaţiilor contractuale în funcţie de evoluţia cursului de schimb de la scadenţa contractului
faţă de cursul valutar de la data încheierii contractului.
d) Clauza de revizuire a preţurilor se înscrie în contractele comerciale internaţionale
în vederea atenuării efectelor rezultate din modificarea preţurilor în perioada de la data
încheierii contractului şi până la încasarea contravalorii mărfurilor contractate. Clauza de
revizuire a preţurilor prevede recalcularea preţurilor din contract în funcţie de indicele
preţurilor din ţara importatorului sau de indicele preţurilor de pe pieţele internaţionale.
B. Măsuri extracontractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului
valutar
În cazul în care în contractele comerciale internaţionale nu se înscriu clauze de
protecţie, efectele negative ale riscului valutar se pot atenua prin aplicarea altor măsuri
extracontractuale:
metoda creditelor paralele conform căreia creditorul a cărui creanţă la termen
exprimată într-o valută cu tendinţă de depreciere se împrumută cu o sumă egală şi în
aceeaşi valută pe care o utilizează în momentul respectiv. La scadenţă încasează suma în
valută depreciată şi rambursează împrumutul în aceeaşi valută şi la acelaşi curs;
acoperirea la termen presupune că operatorul care este supus riscului pierderii din
cauza fluctuaţiei cursului de schimb al valutei în care se exprimă tranzacţia comercială să
iniţieze o operaţie de vânzare sau cumpărare pe piaţa valutară la termen;
efectele riscului valutar se mai pot atenua prin solicitarea amânării plăţii sumelor
datorate sau încasării sumelor în valută din exporturi şi alte operaţii cu anticipaţie; riscul
generat de majorarea preţurilor la produsele schimburilor economice
internaţionale se gestionează prin preţuri care includ rezerve.

ÎNTREBARI DE VERIFICARE

1. Definiţi cursul de schimb al unei valute şi arătaţi funcţiile.

2. Ce forme îmbracă cursul valutei în funcţie de locul de
formare,
mărime și factori?
3. Ce efecte negative s-au manifestat în perioada aplicării cursurilor fixe?
4. Care sunt efectele pozitive ale cursurilor flotante?
5. Ce factori monetari şi de credit influenţează asupra cursului de schimb?
6. Care sunt principalii factori economici ce exercită influenţă asupra cursului de
schimb?
7. Care este relaţia dintre balanţa de plăţi şi cursul de schimb?
8. Care sunt factorii de natură financiară ce influenţează cursul de schimb?
9. Prin ce se deosebeşte teoria parităţii puterilor de cumpărare în determinarea
cursului de schimb?
10. Ce exprimă deprecierea unei monede şi cum se calculează gradul de
depreciere?
11. Ce reflectă aprecierea unei monede şi cum se calculează gradul de apreciere?
12. Ce reflectă curba în „J" din punct de vedere al impactului deprecierii valutei
asupra balanţei de plăţi a unei ţări?
 13. Prin ce se deosebeşte riscul valutar de alte riscuri din relaţiile economice
internaţionale?
14. Cum se aplică clauza valutară şi clauza cosului valutar în contractele
comerciale internaţionale?
 CAPITOLUL 5.

PIEŢELE VALUTARE ŞI PIEŢELE DERIVATE DE DEVIZE 5.1 Sfera

pieţelor valutare şi participanţii

Pieţele valutare reprezintă centrele sau locurile în care se confruntă cererea şi oferta
de valută şi se stabileşte cursul de schimb. Piaţa valutară este formată din băncile şi casele de
schimb care sunt autorizate să vândă şi să cumpere valută.
Pieţele valutare au mărimi diferite în funcţie de operaţiile pe care le realizează şi de
localităţile în care sunt amplasate. Principalele pieţe valutare funcţionează la Londra, New
York, Tokyo, Frankfurt, Paris, Zurich.
Pieţele valutare mijlocesc accesul persoanelor juridice şi fizice la valuta necesară
schimburilor economice internaţionale, deplasării în străinătate, oferă deţinătorilor de valută
cadrul de piaţă pentru a fi vândută, iar din confruntarea cererii şi a ofertei de valută rezultă
cursul de schimb.
Pe pieţele valutare participă băncile comerciale, curtierii, băncile centrale, socie-
47
tăţile comerciale care realizează operaţii de comerţ exterior .
Băncile comerciale intervin pe piaţa valutară sub forma vânzărilor şi cumpărărilor de
valută pentru contul propriu sau pentru contul clienţilor, intermediază operaţiunile de
transformare a valutelor, realizează operaţii de arbitraj şi speculative în vederea obţinerii unor
câştiguri. Băncile comerciale pot îndeplini rolul de MARKET MAKER, de formator de piaţă
şi de susţinere a lichidităţii pieţei.
Curtierii de schimb sunt intermediari care centralizează ordinele de cumpărare şi
vânzare, asigură executarea lor conform cerinţelor clienţilor şi furnizează informaţii asupra
evoluţiei cursurilor de schimb.
Primirea şi transmiterea ordinelor de vânzare şi cumpărare de valută, precum şi
practicarea unor operaţii speculative reprezintă activitatea de Front-office din schimbul
valutar. Back office reflectă activităţile de realizare a contractelor negociate şi gestionarea
rezultatelor schimbului de valută48.

Fig. 5.1 Participanţii pe piaţa valutară

Băncile centrale intervin pe piaţa valutară în vederea limitării fluctuaţiei cursului, a
protejării monedei naţionale precum şi pentru satisfacerea unor ordine ale

clienţilor. Banca centrală reglementează organizarea şi supraveghează funcţionarea pieţei

valutare.
Societăţile comerciale care realizează importuri şi exporturi adresează ordine de
cumpărare şi vânzare de valută prin intermediarii de pe piaţa valutară sau bănci.
Evoluţia operaţiilor de pe pieţele valutare a fost determinată de anumiţi factori:
extinderea şi diversificarea relaţiilor internaţionale care s-au reflectat în multiplicarea
fluxurilor de valută şi în creşterea cerinţelor de conversie prin intermediul pieţelor
valutare;
tendinţele de liberalizare a politicilor valutare, eliminarea restricţiilor valutare şi
promovarea convertibilităţii;
generalizarea cursurilor flotante a necesitat diversificarea operaţiunilor
speculative şi recurgerea la tehnici specifice de preîntâmpinare sau atenuare a efectelor
riscurilor din schimburile economice internaţionale;
amplificarea mişcărilor de capital a impulsionat operaţiile valutare provenite din
plasamente, schimburi şi repatrierea capitalurilor;
 perfecţionarea tehnicilor şi a modalităţilor de efectuare a plăţilor internaţionale;
intervenţiile băncilor centrale sub forma vânzărilor şi a cumpărărilor de valută în vederea
influenţării cursului de schimb;
îmbunătăţirea serviciilor bancare de gestiune a sumelor în valută ale clienţilor. 5.2

Operaţiile pe pieţele valutare

Pe pieţele valutare se efectuează operaţii la vedere, operaţii la termen, operaţiuni de
arbitraj, speculative şi de acoperire la termen.
a) Operaţiile la vedere (piaţa la vedere „marche spot") constau în
cumpărarea sau vânzarea de sume în valută cu cedarea imediată sau la cel mult 48 ore
a valutei. Cursul la care se realizează operaţiile cu valută este expresia raportului dintre
ordinele de cumpărare şi vânzare de valută adresate de participanţii pe piaţă. În cazul în
care sporesc ordinele de cumpărare se majorează cursul valutei, iar dacă ordinele de
vânzare sunt mai mari scade cursul. Raportul de schimb al valutei la vedere este
determinat şi de alte operaţii ce se efectuează pe piaţa valutară. Cursul valutei se
formează şi sub influenţa operaţiilor de pe alte pieţe valutare.
Cursul de pe piaţa la vedere rezultă din confruntarea cererii şi a ofertei de valută, a
influenţelor exercitate de alte operaţiuni efectuate pe piaţă şi în funcţie de operaţiile valutare
de pe alte pieţe valutare. Tranzacţiile cu valută la vedere se realizează la cursul „SPOT".
Pe piaţa valutară la vedere se stabilesc cursuri pentru operaţiunile de cumpărare şi
cursuri pentru operaţiunile de vânzare. Diferenţa între cursul de vânzare şi cursul de
cumpărare al unei valute pe piaţa la vedere este cunoscută sub denumirea de SPREAD.
Spread care exprimă diferenţa dintre cursurile de vânzare şi cursurile de cumpărare se
poate exprima în formă procentuală astfel:
Spread = (curs de vânzare - curs de cumpărare)/ curs de vânzare x 100
b) Operaţiile la termen (piaţa la termen, forward market) reflectă
tranzacţiile de cumpărare sau vânzare de valută ce se realizează pe baza predării
sumelor la un ter- men viitor şi la un curs determinat. În general cursul la termen ar
trebui să fie mai mare decât cursul la vedere (CT > CV) deoarece la cursul la vedere
se adaugă dobânda la valută pe un termen. Cursul la termen al unei valute este mai
bun decât cursul la vedere plus dobânda în cazul în care se prevede o apreciere.
Diferenţa dintre cursul la termen şi cursul la vedere plus dobânda la o valută este
cunoscută sub denumirea de „AGIO". În
situaţia în care se întrevede o depreciere a valutei, cursul la termen poate fi mai slab decât
cursul la vedere şi dobânda, diferenţa este denumită „DISAGIO VALUTAR" sau se
apreciază că valuta cotează disagio la termen. Diferenţialul valutar reflectă deosebirile între
cursurile la termen şi cursurile la vedere.
Cursul operaţiilor la termen de pe piaţa valutară depinde de cursul „SPOT" (CV), de
diferenţa de dobândă la valute (Db) şi de termenul de negociere (Nz).

În cazul în care cursul monedei străine exprimat în moneda naţională este mai ridicat
la termen decât cursul la vedere se înregistrează un REPORT sau se apreciază că moneda
cotează PREMIUM. Reportul asupra unei valute reflectă dobânda mai mică de pe piaţa
monetară din ţara emitentă faţă de dobânda de pe pieţele monetare străine.
Curs la termen (CVT) = Curs la vedere (CV) + Report (R)
CVT = CV + R
Dacă cursul monedei străine reflectat în monedă naţională la termen este mai scăzut
decât cursul la vedere se înregistrează un DEPORT sau moneda cotează DISCONT. Deportul
unei valute exprimă diferenţa de dobândă în plus pe piaţa monetară a valutei respective faţă de
dobânda de pe pieţele monetare străine.
Curs la termen (CVT)= Curs la vedere (CV)- Deport
(D) CVT= CV- D
Diferenţele în procente ale reportului şi deportului se calculează în funcţie de cursul la
termen şi cursul la vedere.
Curs la termen Curs la vedere 360 100
Curs la vedere ' t
Pe piaţa la termen valutele cotează la termen de 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 1 an. Cotaţiile
la termen se reflectă prin intermediul punctelor. Cursul la termen se poate menţiona direct sau
prin punctele de report sau deport de la cursul la vedere.
Tranzacţiile la termen de pe piaţa valutară pot influenţa relaţiile comerciale
internaţionale:

Curs la termen > Curs la termen <

 Curs la vedere Curs la vedere
Importatorii care plătesc în valută Pierdere Câştig
Exportatorii care încasează sume în valută Câştig Pierdere

c) Operaţiile de arbitraj valutar

Arbitrajul valutar reprezintă o operaţie care constă în vânzarea şi cumpărarea de
valută, uneori simultan pe pieţele valutare în vederea protejării împotriva fluctuaţiei cursurilor
valutare precum şi pentru obţinerea unor câştiguri. Operaţiile de arbitraj valutar asigură
câştiguri din diferenţele de curs la aceeaşi valută pe o piaţă la două momente diferite din
diferenţele de curs a unei valute pe două pieţe diferite şi din diferenţele de curs între două
valute şi două pieţe diferite.
Arbitrajul valutar poate fi direct şi la termen. Arbitrajul valutar direct constă din
vânzarea unei sume în valută pe piaţa pe care cotează mai bine şi cumpărarea în acelaşi timp a
unei sume în aceeaşi valută pe piaţa pe care cotează mai slab.
Arbitrajul valutar la termen se deosebeşte în funcţie de pieţele pe care se
realizează tranzacţiile cu valută de către bănci. Arbitrajul la termen pe o singură piaţă
urmăreşte obţinerea unui câştig din diferenţa de curs al valutei pe aceeaşi piaţă la două
momente diferite. Arbitrajul la termen pe două pieţe urmăreşte valorificarea diferenţelor la
cursul la termen al unei valute de pe două pieţe.
Arbitrajul valutar combinat cu arbitrajul dobânzilor presupune să se compare
diferenţele de curs valutar cu diferenţele de dobândă la un plasament egal de capital pe cele
două pieţe. Operaţiunea de arbitraj valutar devine avantajoasă în măsura în care diferenţa de
curs de la valută este mai mare decât diferenţa de dobândă.
Arbitrajul valutar realizat de către bănci contribuie la echilibrarea cererii şi a ofertei de
valută pe piaţă, la exercitarea unei influenţe asupra cursului valutar, la protejarea sumelor în
valută deţine de clienţi la bănci şi la obţinerea unor câştiguri din diferenţele de curs.
 d) Operaţiile speculative
Speculaţia valutară reprezintă intervenţia unui operator pe piaţa valutară în vederea
realizării unui câştig din diferenţele de curs ale valutelor.
Speculaţia activă la vedere se practică în cazul în care valuta „X" se află în
depreciere. Operatorul împrumută o sumă în valuta „X" la o anumită scadenţă. Suma
împrumutată în valuta „X" o foloseşte pentru cumpărarea unei sume echivalente în valuta „Y"
care este mai stabilă. La termenul de rambursare a împrumutului în valuta
„X" operatorul vinde suma în valuta „Y" pentru care obţine o sumă mai mare în valuta „X",
rambursează împrumutul şi rămâne cu o diferenţă.
Speculaţia activă la termen se realizează pentru a beneficia de diferenţele dintre
cursul la termen şi cursul la vedere.
Speculaţia pasivă la vedere sau la termen se practică pe pieţele valutare în vederea
prevenirii şi gestionării efectelor negative ale riscului valutar. Dacă un importator are de
achitat o sumă în valuta „X" peste 3 luni şi se estimează o apreciere, acesta cumpără la termen
suma în valuta „X" pentru care plăteşte o sumă în valuta „Y" la un curs mai avantajos.
e) Operaţiile Swap reprezintă îmbinarea a două operaţiuni valutare simultane
şi opuse, una de vânzare şi alta de cumpărare la două scadenţe diferite.
f) Operaţii speciale de acoperire - hedging valutar
Operaţiile speciale de acoperire la termen pe piaţa valutară sunt cunoscute şi sub
denumirea de hedging valutar. Exportatorul care estimează că valuta în care se exprimă
creanţele de export din contractul comercial internaţional îşi va modifica puterea de
cumpărare, încheie o tranzacţie cu o bancă comercială prin care cumpără la termen o sumă
într-o altă valută decât cea în care se exprimă contractul comercial, dar egală cu valoarea
acestuia. Prin operaţiunea specială de acoperire la termen exportatorul are certitudinea că suma
în valută pe care o va încasa de la importator după primirea şi recepţionarea mărfurilor este
egală cu suma necesară achitării obligaţiei valutare contractate la termen.
Intervenţia Băncii Centrale pe piaţa valutară
Banca centrală intervine pe piaţa valutară, fie sub forma cumpărărilor şi vânzărilor de
valută în vederea protejării cursului monedei naţionale, fie prin executarea unor ordine ale
administraţiei centrale, ale băncilor centrale străine sau organismelor financiare internaţionale.
Banca centrală influenţează indirect operaţiile de pe piaţa valutară prin intermediul
taxei scontului care are efecte asupra intrărilor şi ieşirilor de valută.
În cazul în care banca centrală completează oferta de valută insuficientă sau
influenţează cererea, realizează o intervenţie directă. Intervenţia băncii centrale pe piaţa
valutară se poate produce la orice curs şi în orice moment sau poate fi limitată la o anumită
perioadă de timp sau la un nivel de curs.
Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se realizează pe seama rezervelor valutare,
a operaţiilor SWAP, a împrumuturilor pe termen scurt de la alte bănci centrale.
5.3 Pieţele futures de devize
Pieţele contractelor la termen (futures) şi pieţele opţiunilor de devize sunt cunoscute
sub denumirea de pieţe derivate, deoarece intervenţiile şi cursul se formează în funcţie de
operaţiile de pe pieţele valutare la vedere şi la termen.
Dezvoltarea schimburilor comerciale, instabilitatea cursurilor valutare, nevoile de
valută, perfecţionarea tehnicilor de negociere de pe pieţele valutare, accentuarea riscului
valutar au determinat apariţia şi evoluţia operaţiilor pe pieţele derivate.
Pieţele contractelor la termen şi pieţele opţiunilor de devize au diversificat accesul la
surse de finanţare, au oferit mecanisme de protecţie împotriva riscului valutar şi obţinerea unor
câştiguri din intervenţiile realizate.
a) Formarea pieţelor la termen de devize sau „devizele futures" au fost lansate
în anul 197249 în cadrul departamentului International Money Market (IMM) din
cadrul pieţei Chicago Mercantile Exchenge (CME). Contractele la termen de devize
se mai negociază pe următoarele pieţe: la Philadelphia în cadrul Philadelphia
Board of Trade (PBOT), la Londra pe London International Financial
Exchange (LIFFE), la New York în New York Futures Exchange (NYFE), la
Tokyo pe Tokyo International Financial Exchange (TIFE), la Singapore în
Singapore International Monetary Exchange (SIMEX), la Sidney pe Sidney
Future Exchange (SFE) precum şi pe pieţele din Elveţia, Germania, Franţa,
Australia, Italia, Danemarca, Canada, Suedia, Olanda, Luxemburg, Belgia, Spania şi
Portugalia.
Pe pieţele contractelor la termen de devize (futures) participă: băncile şi instituţiile
care utilizează contractele „futures" în operaţiunile lor; firmele de curtaj care
acţionează în numele clienţilor; brokerii care participă în nume propriu sau pentru clienţi;
cumpărătorii şi vânzătorii de contracte „futures"; speculanţii care operează cu orizonturi
apropiate şi termene scurte.
b) Trăsăturile contractelor la termen de devize
Contractele la termen de devize exprimă angajamentul de a preda sau de a primi o
anumită sumă într-o valută la o dată menţionată şi la un preţ stabilit în momentul încheierii şi
se deosebesc prin:
Contractele de pe această piaţă au o mărime standardizată (lire sterline 62.500,
dolari canadieni 100.000);
Pe pieţele contractelor la termen de devize se negociază şi încheie contracte la scadenţe
fixe: martie, iunie, septembrie, decembrie pentru durate de doi ani, ceea ce înseamnă
cotaţii la opt termene;
Devizele care se negociază pe pieţele contractelor la termen sunt dolarul SUA, euro, yenul
japonez, lira sterlină, francul elveţian, dolarul canadian şi dolarul australian; Fluctuaţia
minimă a valorii contractului este cuprinsă între 10-12,5 dolari americani pe contract;
Contractele la termen în devize de pe această piaţă nu presupun livrarea efectivă a valutei,
deoarece la scadenţă se realizează operaţiuni inverse în vederea protejării împotriva
riscului valutar şi a obţinerii unui câştig.
 Preţul contractelor la termen în devize se formează în corelaţie cu raportul de schimb
de pe piaţa valutară la vedere. Diferenţa dintre cursul valutar „Spot" şi cursul de pe piaţa
contractelor la termen de devize este cunoscută sub denumirea de „bază".
Baza = Cursul Spot - Cursul „Futures"

Fig. 5.2 Evoluţia cursului devizelor futures

Diferenţa dintre cursul de pe piaţa la vedere şi cursul de pe piaţa contractelor la
termen (baza) tinde către zero pe măsură ce se apropie scadenţa contractului.
În fiecare zi pe piata futures se realizeaza o marcare la piata a contractelor futures in
functie de pretul inregistrat la sfarsitul zilei de tranzactionare.
Baza de echilibru (BE) depinde de cursul de pe piaţa valutară la vedere (CV s), de
dobânda de pe piaţa eurodolarilor (I USD), de dobânda de pe pieţele valutelor (I V) şi de perioada
de timp (T).
BE : CV T
(I s
USD
I)-
360
c) Operaţiile pe pieţele contractelor la termen de devize
Participanţii de pe pieţele contractelor la termen de devize adresează ordine de
cumpărare sau de vânzare de valută la anumite termene prin intermediul brokerilor sau
curtierilor agreaţi de organismele de supraveghere a burselor. Brokerii sau curtierii negociază
tranzacţiile de vânzare sau cumpărare în numele clienţilor şi conform ordinelor primite. La
scadenţă se determină efectele operaţiunilor de pe piaţă şi se reglează diferenţele prin
intermediul camerelor de compensaţie.

Fig. 5.3 Participanţii pe piaţa contractelor futures de devize

Ordinele de cumpărare sau de vânzare de valută pe pieţele contractelor la termen se
pot formula în două variante:
ordinul la curs limită, conform căruia clientul îi menţionează brokerului un curs la care se
va executa operaţia, dacă se înregistrează un anumit nivel pe piaţă;
ordinul la preţul pieţei.
Cotaţiile de pe pieţele contractelor la termen de devize se realizează prin licitaţii din
care rezultă cursurile de deschidere, cursurile cele mai ridicate, cursurile cele mai scăzute şi
cursurile de închidere. Diferenţa din revânzarea (răscumpararea) contractului la scadenţă la
cursul la vedere se poate determina diferit:
pornind de la numărul de contracte (n), ţinând seama de cursurile de la scadenţă (Cs) şi
cele cotate (Cfc) şi de valoarea standardizată a contractului în valuta
respectivă (Vs), Ac= n(Cs- Cfc)Vs dacă se ţine seama de numărul de contracte (n), de
punctele care reflectă diferenţele de curs (p), de limită minimă a fluctuaţiei valorii
contractului în valuta respectivă (fm): c = n p fm .
În vederea participării pe piaţa contractelor la termen de devize operatorii depun o
garanţie iniţială care depinde de valoarea contractului, de volatilitatea valutei precum şi
garanţii suplimentare în funcţie de evoluţia cursurilor de pe piaţă.
Camerele de compensaţie au misiunea să regleze raporturile dintre participanţii la
contractele de pe această piaţă, respectiv să calculeze diferenţele ce rezultă din intervenţiile
efectuate.
Părţile la contractele la termen de devize îşi încheie poziţiile iniţiale la scadenţa
contractului prin poziţii inverse. La termen cumpărătorii de contracte de pe această piaţă le
revând, iar vânzătorii de contracte răscumpăra valoarea acestora.

5.4 Pieţele opţiunilor de devize

a) Sferă, forme, participanţi pe pieţele opţiunilor de devize

Pieţele opţiunilor de devize realizează operaţii importante pentru derularea
schimburilor comerciale şi a cooperării internaţionale.
Pieţe ale opţiunilor de devize funcţionează în SUA, Japonia, Marea Britanie,
Singapore, Elveţia, Germania, Franţa, Canada, Australia, Danemarca, Suedia, Belgia,
Luxemburg, Italia, Spania, Olanda, Portugalia.
Contractele de opţiuni de devize se mai diferenţiază după modul de negociere
astfel:
contracte de opţiuni negociate pe pieţele interbancare care se deosebesc prin faptul că se
schimbă pe bază de înţelegere între bănci şi întreprinderi; contracte de opţiuni
standardizate care se negociază pe pieţe şi diferenţele se decontează prin camerele de
compensaţie.
Opţiunile europene se pot exercita la scadenţă, iar opţiunile americane asigură dreptul
de exercitare pe durata valabilităţii contractului.
Pe pieţele opţiunilor de devize participă exportatori, importatori, investitori,
arbitragişti, bănci şi speculatori.
b) Trăsăturile contractelor pe opţiuni de devize50
Contractul de opţiuni de devize exprimă un raport între două părţi prin care se
asigură dreptul de opţiune de cumpărare sau de vânzare a unei sume în devize la un preţ
determinat şi la o anumită scadenţă.
 cumpărătorul unei opţiuni dobândeşte dreptul de a cumpăra suma în valută la
scadenţă la un anumit curs precum şi dreptul de a renunţa la tranzacţie;
 vânzătorul unei opţiuni are dreptul de a vinde suma în valută la scadenţă la un
anumit curs;

 valoarea contractului de opţiuni diferă în funcţie de pieţele pe care se negociază

opţiunile de devize;
 devizele ce se vând sau cumpără pe pieţele opţiunilor sunt reprezentate de
valutele ce se negociază pe pieţele valutare la vedere şi la termen;
 preţul exerciţiului sau cursul la care se vând sau cumpără devizele se stabileşte
de cele două părţi ale contractului de opţiune;
  preţul opţiunii denumit „prima" reprezintă sumă ce se plăteşte de
cumpărător vânzătorului pentru dreptul renunţării la opţiune;
 durata unei opţiuni este limitată prin contract, devizele fiind cotate după data
exerciţiului;
 opţiunile pot fi revândute sau răscumpărate şi astfel părţile la contract se pot
elibera de obligaţii sau pot pierde drepturile din contract.
Opţiunea de cumpărare - CALL asigură dreptul cumpărătorului să-şi exercite
opţiunea la scadenţă, respectiv să primească o sumă în valută la un curs determinat sau să
renunţe la cumpărare.
Opţiunea de vânzare - PUT oferă vânzătorului dreptul de a vinde o sumă în valută la
o anumită scadenţă.
Cumpărătorul unei opţiuni CALL dobândeşte dreptul (nu şi obligaţia) de a cumpăra o
anumită sumă în valuta A contra unei sume în valuta B în schimbul unei prime sau să renunţe
la cumpărare.

CUMPĂRĂTOR ------------------------------------► VÂNZĂTOR

CALL PRIMA-------------------------CALL
--------------------------------►
EXERCITĂ OPŢIUNEA LA
SCADENŢĂ SAU
RENUNŢĂ

Vânzarea unei opţiuni de cumpărare CALL obligă vânzătorul să predea suma în

valută la scadenţa prevăzută şi la cursul stabilit prin contract.
VÂNZĂTOR ^_______________________ CUMPĂRĂTOR
CALL PRIMA CALL
-----------------------►
CEDEAZĂ SUMA ÎN
VALUTA DIN
CONTRACT

Cumpărarea unei opţiuni PUT îi dă dreptul cumpărătorului să vândă suma în valuta A

în schimbul unei sume în valuta B la cursul din contract sau să renunţe la vânzare.
CUMPĂRĂTOR _________________________^ VÂNZĂTOR
PUT PRIMA PUT
------------------------------►
EXERCITĂ OPŢIUNEA
SAU RENUNŢĂ

Vânzarea unei opţiuni PUT presupune ca vânzătorul să primească suma în valuta din
contract la cursul stabilit.
VÂNZĂTOR PUT CUMPĂRĂTOR
PRIMA
PUT
PRIMEŞTE SUMA
ÎN VALUTĂ
Exportatorii care urmează să încaseze sume în valută din exporturi la anumite termene
cumpără opţiuni de vânzare pentru a se proteja împotriva riscului valutar. Dacă valuta de
contract a exportatorului se apreciază până la scadenţă, exportatorul renunţă la opţiunea de
vânzare şi vinde valuta din contract la cursul de vedere de pe piaţă. În cazul în care valuta de
contract se depreciază până la scadenţă, exportatorul exercită opţiunea din contract, deoarece
obţine un curs mai bun prin contract decât cel de pe piaţa valutară la vedere.
Importatorii care urmează să plătească sume în valută pentru mărfurile cumpărate
contractează opţiuni de cumpărare pentru a se apăra împotriva riscului valutar. Dacă valuta de
contract se depreciază la termen, importatorul renunţă la opţiunea de cumpărare, deoarece îşi
procură devizele necesare de pe piaţa la vedere la un curs mai avantajos. În cazul în care
valuta de contract se apreciază la scadenţă, importatorul exercită opţiunea de cumpărare,
datorită faptului că îşi procură valuta prin contract la un curs mai bun decât cel de pe piaţa la
vedere.
Prima care se plăteşte la contractele de opţiuni de devize este formată din valoa- rea
propiu zisa a unei opţiuni de devize şi valoarea perioadei. Valoarea propiu zisa a unei opţiuni
de devize reflectă câştigul care se poate obţine dacă opţiunea se exercită imediat.
Valoarea perioadei care exprimă diferenţa dintre preţul opţiunii (primă) şi valoarea
intrinsecă depinde de următorii factori: durata rămasă până la scadenţă, deoarece pe măsura
apropierii de termen, valoarea perioadei se diminuează; diferenţele între ratele dobânzii la
valute; valabilitatea cursului valutei. În cazul cumpărării unei opţiuni de cumpărare se mizează
pe o creştere a cursului valutei de contract care să fie mai mare decât preţul de exercitare.
Contractarea unei opţiuni de cumpărare asigură obţinerea unui câştig dacă cursul
valutei la vedere depăşeşte preţul de exerciţiu, respectiv diferenţă între cursul la vedere, preţul
de exerciţiu şi primă.

Fig. 5.4 Contractarea unei opţiuni de cumpărare

Cumpărătorul unei opţiuni CALL îşi asumă un risc de pierdere care se limitează la
primă sau obţine profit dacă cursul valutei depăşeşte punctul critic.
Profit = Curs la vedere (CV1)- (Preţ de exerciţiu(PE) + Prima(Pr)) Vânzarea
unei opţiuni de cumpărare se practică în cazul în care se prevede
scăderea sau stabilitatea cursului şi poate să asigure un câştig limitat la valoarea primei sau o
pierdere în funcţie de evoluţia cursului valutar.

Profit

PRIMA
0
Pierdere

Fig. 5.5 Vânzarea unei opţiuni de cumpărare

Vânzătorul unei opţiuni de cumpărare poate să înregistreze pierdere dacă cursul
valutei coboară sub punctul critic.
Cumpărătorul opţiunii de vânzare mizează pe o scădere a cusului la scadenţă şi pe
obţinerea unei diferenţe între preţul de exercitare şi cursul la scandeţă.
Cumpărarea unei opţiuni de vânzare poate să obţină câştig în cazul în care preţul
exerciţiului este mai mare decât cursul la vedere şi prima.
 Punct
critic

Fig. 5.6 Cumpărarea unei opţiuni „PUT

Profit = Preţ de exerciţiu - (Curs la vedere + Prima)
Cumpărătorul opţiunii „PUT" riscă să piardă prima pe care o plăteşte, dar poate să
câştige dacă cursul valutei depăşeşte punctul critic. (Cvs = PE - Pr)
Vânzarea unei opţiuni „PUT" permite obţinerea unui câştig reprezentat de primă
sau asumarea unui risc de pierdere în funcţie de evoluţia cursului valutei.

Punct
critic

Fig. 5.7 Vânzarea unei opţiuni „PUT

Pierderea care se poate înregistra de către vânzătorul unei opţiuni „PUT" depinde de
raportul dintre cursul de pe piaţă de la scadenţă şi preţul exerciţiului.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Cum se definesc pieţele valutare şi care sunt participanţii?

2. Prin ce se deosebesc operaţiile la vedere pe piaţa valutară?
3. În ce constă cotarea DEPORT şi REPORT pe piaţa la termen?
4. Ce reprezintă arbitrajul valutar?
5. Care sunt variantele arbitrajului valutar?
6. Ce exprimă speculaţia valutară şi care sunt formele principale?
7. Care sunt participanţii pe pieţele futures de valute?
8. Ce trăsături prezintă contractele futures pe valută?
9. Cum se calculează diferenţele la contractele futures pe valută?
10. Care sunt componentele principale ale pieţei opţiunilor de devize?
11. Ce trăsături prezintă contractele de opţiuni de devize?
12. Care sunt strategiile de bază de pe piaţă opţiunilor de devize?
 CAPITOLUL 6.

PIAŢA VALUTARĂ DIN ROMÂNIA

6.1 Politica valutară a Băncii Naţionale a României

Banca Naţională a României reglementează şi supraveghează funcţionarea pieţei
valutare, autorizează şi supraveghează intermediarii pieţei valutare 51.
Banca Naţională a României poate elabora reglementări ce vizează controlul valutar pe
teritoriul ţării, care se referă la52:
- autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi supravegherea persoanelor juridice
care au obţinut aprobarea de a efectua tranzacţii valutare;
- stabilirea de plafoane şi alte limite pentru deţinerea de active externe, operaţiuni cu
acestea pentru persoanele juridice şi fizice;
- stabilirea plafonului şi a condiţiilor îndatorării externe a persoanelor fizice şi juridice
care intră sub incidenţa regimului valutar.
Piaţa valutară interbancară în România a început să funcţioneze în februarie 1991 sub
forma licitaţiei organizate de Banca Naţională a României, cu participarea băncilor comerciale.
Din anul 1994, sistemul de vânzare-cumpărare a valutei prin licitaţie a fost înlocuit de
vânzarea-cumpărarea la nivelul băncilor comerciale.

6.2 Sfera pieţei valutare din România şi operaţiunile valutare

Piaţa valutară din România reprezintă o piaţă pe care se efectuează operaţiuni de
schimb valutar la cursuri de schimb determinate liber de către intermediarii autorizaţi de Banca
Naţională a României.
Piaţa valutară din România este formată din următoarele segmente: piaţa valutară
interbancară, piaţa valutară a caselor de schimb, piaţa valutară a entităţilor aprobate.
Operaţiunile valutare cuprind încasările, plăţile, compensările, transferurile,
creditările, precum şi orice alte tranzacţii exprimate în valute şi care se pot efectua prin transfer
bancar, în numerar, cu instrumente de plată sau prin alte modalităţi de plată, practicate de
instituţiile de credit în funcţie de natura operaţiunii respective. În sfera operaţiunilor valutare se
deosebesc operaţiunile valutare curente şi operaţiunile de capital.
OPERAŢIUNILE VALUTARE CURENTE - includ raporturile în valută dintre
rezidenţi şi nerezidenţi care decurg din:
a) tranzacţii de comerţ internaţional cu bunuri şi servicii şi alte asemenea tranzacţii
care presupun o contraprestaţie imediată, inclusiv operaţiunile efectuate în scopul acoperirii
riscurilor;
b) alte operaţiuni care nu sunt de natura operaţiilor valutare de capital, cum ar fi:
plăţi / încasări legate de impozite şi taxe - cu excepţia taxelor succesorale -comisioane,
onorarii, cheltuieli de judecată, amenzi, asistenţă tehnică, sume decurgând din drepturi de
asigurări sociale, inclusiv pensii într-un sistem public sau privat, câştiguri din joc de noroc,
leasing operaţional, cheltuieli cu întreţinerea proprietăţilor deţinute în alt stat, cheltuieli de
reprezentare, cheltuieli guvernamentale, abonamente la publicaţii, participare la organizaţii,
cluburi;

c) repatrierea veniturilor nete sub formă de dividende, dobânzi, chirii, provenind din
operaţiunile curente şi de capital;
d) remiteri de sume moderate reprezentând cheltuieli curente ce decurg din obligaţii
legale de întreţinere a membrilor familiei - soţ, soţie, copii ori alte persoane aflate în
întreţinere;
e) cheltuielile care nu sunt de natura operaţiunilor de capital făcute de rezidenţi
deplasaţi în străinătate în scop educaţional sau religios, de recreere, vacanţă, sport, afaceri,
vizite la rude sau la prieteni, misiuni, întâlniri, conferinţe, îngrijirea sănătăţii.
OPERAŢIUNILE DE CAPITAL cuprind raporturile în valută între rezidenţi şi
nerezidenţi care decurg din:
A. Investiţii directe în România ale nerezidenţilor şi în străinătate ale
rezidenţilor;
 B. Investiţii imobiliare;
C. Operaţiunile cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe
piaţa de capital respectiv operaţiunile cu acţiuni sau cu alte titluri de natură
participativă, cu obligaţiuni, alte titluri de credit şi instrumente financiare derivate, cu
scadenţă iniţială, de regulă, mai mare de un an respectiv:
a) admiterea instrumentelor financiare româneşti pe o piaţă de capital străină prin
emisiune prin ofertă publică sau vânzare de către emitent în mod direct sau printr- un
intermediar, cotarea în cadrul bursei;
b) admiterea instrumentelor financiare străine pe piaţa de capital românească, prin:
emisiune de ofertă publică sau vânzare de către emitent în mod direct sau printr-un
intermediar, cotarea în cadrul bursei;
c) tranzacţii ale nerezidenţilor cu instrumente financiare româneşti pe piaţa de
capital;
d) tranzacţii ale rezidenţilor cu instrumente financiare străine tranzacţionate la
bursă;
D. Operaţiuni cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa
monetară:
a) admiterea instrumentelor financiare româneşti pe o piaţă monetară
străină prin: emisiune de ofertă publică sau vânzare de către emitent în mod direct sau
printr-un intermediar pe o piaţă monetară, acces pe o piaţă monetară pe baza
procedurilor specifice;
b) admiterea instrumentelor financiare străine pe piaţa monetară
românească, prin: emisiune de oferă publică sau vânzare de către emitent în mod direct
sau printr-un intermediar, acces pe piaţa monetară;
c) tranzacţii privind achiziţionarea de către nerezidenţi a instrumentelor
financiare româneşti pe piaţa monetară;
d) tranzacţii privind achiziţionarea de către rezidenţi a instrumentelor
financiare străine pe piaţa monetară.
E. Operaţiunile cu unităţi ale organismelor de plasament colectiv - OPC -
au ca obiect titlurile de natură participativă la fonduri de investiţii, fonduri mutuale sau
la alte entităţi constituite în scopul realizării de investiţii colective în instrumente
financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa de capital şi instrumente financiare
tranzacţionate în mod curent pe piaţa monetară;
F. Credite legate direct de comerţul internaţional la care participă un
rezident şi care se acordă de nerezidenţi către rezidenţi sau invers de rezidenţi către
nerezidenţi;
G. Credite şi împrumuturi financiare;
H. Garanţii acordate de nerezidenţi către rezidenţi şi invers;
I. Transferuri aferente derulării contractelor de asigurare încheiate între rezidenţi şi
societăţi de asigurare nerezidente sau contracte de asigurare de viaţă şi de credit încheiate între
societăţile de asigurare rezidente şi nerezidente şi alte transferuri care decurg din contracte în
derulare;
J. Transferuri de capital cu caracter personal sub formă de împrumuturi, cadouri şi
donaţii, dote, moşteniri şi legate, achitarea de către imigranţi a datoriilor în ţara în care au avut
stabilită anterior reşedinţa, transferuri de active ale rezidenţilor realizate în cazul emigrării
acestora în perioada premergătoare plecării, transferuri de sume reprezentând economii ale
imigranţilor depuse pe perioada şederii în România având ca destinaţie ţara în care au avut
stabilită anterior reşedinţa;
K. Operaţiuni în conturi curente deschise de nerezidenţi în România la instituţii de
credit în monedă naţională şi valută şi deschise de rezidenţi în străinătate la instituţii de credit;
L. Operaţiuni în conturi de depozit deschise de nerezidenţi la instituţii de credit în
România şi de rezidenţi la instituţii de credit în străinătate;
M. Import şi export fizic de active financiare, respectiv valori mobiliare şi alte titluri
negociabile şi instrumente de plată;
N. Alte mişcări de capital reprezentate de impozite şi taxe aferente moştenirilor,
despăgubiri rezultate din operaţiuni de capital, restituiri de sume în cazul anulării ori rezilierii
contractelor sau restituiri de sume necuvenite, decurgând din operaţiuni de capital, transferuri
de sume rezultând din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală - patente, desene,
mărci, invenţii, transferuri de sume reprezentând prestări de servicii.
Ca urmare a măsurilor de liberalizare a operaţiilor de capital, nerezidenţii au dreptul să
dobandescă, să deţină şi să utilizeze active financiare exprimate în valută şi în monedă
naţională. Sumele în monedă naţională şi în valute deţinute de nerezidenţi pot fi convertite prin
intermediul pieţei valutare. Nerezidenţii pot deschide şi menţine conturi în valută şi în monedă
naţională la instituţii de credit şi pot repatria şi transfera activele financiare deţinute.
Rezidenţii au dreptul să dobandească, să deţină şi să utilizeze active financiare
exprimate în valută. Sumele în monedă naţională şi în valute cotate, deţinute de rezidenţi pot fi
convertite prin intermediul pieţei valutare. Rezidenţii pot deschide conturi în valută şi în
moneda naţională la instituţii de credit şi alte instituţii asimilate acestora.
Măsurile de salvgardare ce se pot aplica de Banca Naţională a Romaniei, în situaţii în
care fluxuri de capital pe termen scurt de o mai mare amploare ar exercita presiuni puternice
asupra pieţei valuare şi ar provoca perturbări grave în aplicarea politicii monetare şi a cursului
de schimb, nu pot depăşi maxim 6 luni şi includ:
reţinerea în cont la Banca Naţională a României, pe o perioadă determinată a
unei părţi : din suma în valută care provine din intrări de capital utilizate de un rezident sau de
un nerezident pentru conversia acesteia în lei, în scopul constituirii unui depozit la o instituţie
de credit din România sau din suma în valută care provine din conversia unui depozit în lei
constituit de un rezident sau de un nerezident la o instituţie de credit din România în scopul
transferului în străinătate;
stabilirea unei rate mai mari a rezervelor minime obligatorii pentru depozitele
în lei constituite de rezidenţi şi nerezidenţi la instituţii de credit din România, care provin din
sume în valută reprezentând intrări de capital convertite în
lei;
aplicarea de către Banca Naţională a României a unui comision pentru
tranzacţiile de pe piaţa valutară interbancară generate de intrări/ieşiri de capital ale rezidenţilor
şi nerezidenţilor care au ca obiect vânzarea/cumpărarea de valută în scopul depunerii/retragerii
de sume în lei în/din depozite constituite la instituţii de credit din România;
instituirea unor restricţii de scadenţă pentru depozite în lei constituite de
rezidenţi şi nerezidenţi la instituţii de credit din România care provin din intrări de capital.
6.3 Organizarea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în România

Piaţa valutară interbancară reprezintă acel segment al pieţei valutare prin care se
efectuează tranzacţii valutare prin intermediari autorizaţi precum şi de Banca Naţională a
României.
a) Intermediarii pe piaţa valutară interbancară
Operaţiunile de vânzare şi/sau cumpărare de valută se pot efectua pe piaţa valutară
interbancară numai prin intermediari autorizaţi de Banca Naţională a României, respectiv,
instituţiile de credit. Intermediarii pe piaţa valutară interbancară pot încheia tranzacţii valutare
atât în nume şi cont propriu, cât şi în numele şi contul clienţilor.
Persoanele juridice care solicită să intermedieze operaţiuni pe piaţa valutară
interbancară sunt autorizate de Banca Naţională a României pe baza următoarelor condiţii:
existenţa unui capital social adecvat;
delimitarea atribuţiilor şi departajarea activităţilor pe piaţa valutară pe compartimente
distincte (front office, back office).
existenţa unei structuri organizatorice distincte şi a unui spaţiu specific pentru efectuarea
tranzacţiilor;
reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienţii, a relaţiilor cu alţi
intermediari, competenţele şi limitele valorice până la care se pot angaja arbitrajiştii,
limitele de lucru cu ceilalţi intermediari, penalizările convenite în relaţia cu clienţii şi alţi
intermediari în cazul nerespectării termenelor de decontare ale tranzacţiilor, sistemul de
evidenţă contabilă a tranzacţiilor; desemnarea persoanelor implicate în activitatea de
schimb valutar respectiv prezentarea listei arbitrajiştilor;
 relaţii de corespondent stabilite prin conturi deschise în străinătate pentru cel puţin patru
valute: dolar SUA (USD), euro (EUR);
echipament informaţional specific tip Reuters, Bloomberg, echipamente tehnice specifice
pentru plăţi şi comunicaţii (linii telefonice interne şi internaţionale, sistem de înregistrare a
convorbirilor telefonice, telex, SWIFT, fax).

b) Operaţiuni pe piaţa valutară interbancară din România

Pe piaţa valutară interbancară din România se efectuează operaţiuni la vedere,
operaţiuni la termen şi operaţiuni SWAP.
Operaţiunile la vedere (spot) reflectă tranzacţiile de vânzare / cumpărare de valută cu
decontarea în maxim două zile de la data încheierii tranzacţiei la cursul de schimb stabilit de
părţi(curs spot).
Operaţiunile la termen (forward) se referă la tranzacţiile vânzare/cumpărare de
valută cu decontare după mai mult de două zile de la data încheierii tranzacţiei la cursul de
schimb negociat de părţi (curs forward).
Intermediarii autorizaţi să acţioneze pe piaţa valutară interbancară sunt obligaţi să
afişeze permanent în timpul de funcţionare a pieţei valutare interbancare, cursurile de schimb,
ale leului la vedere (spot) şi la termen(forward) pentru următoarele valute: euro (EUR), dolarul
american (USD);
Cotaţia pe piaţa valutară interbancară este directă şi are la bază unitatea monetară a
României, leul (fără subdiviziuni).
Operaţiunile swap constau din tranzacţiile de cumpărare şi vânzare simultane a
aceleaşi sume în valută cu decontare la două date (de regulă spot şi forward) la cursuri de
schimb (spot, forward) de la data tranzacţiilor.
Poziţia deschisă reflectă diferenţa dintre totalul cumpărăturilor la vedere şi totalul
vânzărilor la termen efectuate într-o valută.
Poziţia închisă se manifestă în cazul în care cumpărările şi vânzările într-o valută se
echilibrează.
Cursul de schimb informativ la termen se cotează la scadenţă de o lună (1M), trei luni
(3M), şase luni (6M), nouă luni (9M), douăsprezece luni (12M).
Cotaţia fermă presupune stabilirea unui preţ ferm care angajează banca, iar cotaţia
orientativă (for info only) fixează un preţ orientativ. Cotaţia fermă la care suma în valută şi
data valutei sunt acceptate de client sau de intermediarul autorizat presupune ca tranzacţia să se
considere încheiată şi se execută necondiţionat.
Marja dintre cursurile de vânzare şi cele de cumpărare se determină liber pe piaţa
valutară interbancară. Cursurile cotate de bănci diferă în funcţie de natura operaţiei (operaţie în
cont sau numerar), de raportul dintre cerere şi ofertă, de relaţiile cu clienţii precum şi de
politica proprie de trezorerie.
În vederea bunei funcţionări a pieţei valutare interbancare şi armonizării cu practicile
internaţionale, Banca Naţională a României recomandă utilizarea de către intermediarii pieţei
valutare interbancare a prevederilor Codului de etică adoptat de
ACI
- Asociaţia Pieţelor Financiare.

6.4 Operaţiunile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru

persoane fizice pe teritoriul României.
a) Entităţile care pot fi autorizate să efectueze operaţiuni de schimb
valutar
Operaţiunile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane
fizice pot fi efectuate de următoarele entităţi: instituţii de credit, case de schimb valutar
organizate sub forma persoanelor juridice conform prevederilor Legii
31/1990 privind societăţile comerciale şi entităţi ce deţin în administrare structuri de primire
turistice cu funcţiuni de cazare şi au în obiectul de activitate cumpărarea de valute cotate sub
formă de numerar, persoane juridice şi alte entităţi care beneficiază de prevederi legale.
Instituţiile de credit şi casele de schimb valutar pot efectua operaţiuni de schimb
valutar cu numerar şi substitute de numerar prin intermediul punctelor de schimb valutar.
 Entităţile care deţin în administraţie unităţi hoteliere pot desfăşura operaţiuni de
schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar la recepţia hotelului care este considerata
punct de schimb valutar.
b) Efectuarea operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi substitute
de numerar pentru persoane fizice
Instituţiile de credit, case de schimb şi entităţile care beneficiază de prevederi legale
pot efectua următoarele operaţiuni de schimb valutar:

cumpărare de valute cotate sub formă de numerar şi substitute de numerar contra monedei
naţionale de la persoane fizice;
vânzare de valute cotate sub formă de numerar şi substitute de numerar (cecuri de
călătorie) contra monedei naţionale persoanelor fizice;
cumpărarea de valute cotate sub formă de numerar contra monedei naţionale de la
persoane fizice prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar.
Cursurile de schimb valutar pot fi modificate în cursul aceleiaşi zile lucrătoare cu
condiţia afişării listei cursurilor în vigoare şi înregistrării corespunzătoare în toate documentele
ce stau la baza operaţiilor de schimb valutar.
Entităţile care deţin în administrare structuri turistice pot efectua următoarele
operaţiuni de schimb valutar:
cumpărare de valute cotate sub formă de numerar şi substitute de numerar contra monedei
naţionale de la persoane fizice, clienţi;
cumpărarea de valute cotate sub formă de numerar contra monedei naţionale de la
persoane fizice prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar.
 ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Ce misiune are Banca Naţională a României pe piaţa valutară?

2. Care sunt principalele atribuţii ale Băncii Naţionale a României în
administrarea regimului valutar?
3. Ce se încadrează în sfera operaţiunilor valutare?
4. Ce cuprind operaţiunile valutare curente?
5. Prin ce se deosebesc operaţiunile de capital?
6. Ce operaţiuni se realizează pe piaţa valutară interbancară?
7. Care sunt condiţiile specifice de autorizare a caselor de schimb valutar pentru
schimbul de valută în numerar pentru persoane fizice?
8. Cum este organizat şi cum se desfăşoară schimbul de valută în numerar
pentru persoane fizice?