FACULTATEA FINANȚE

DEPARTAMENTUL INVESTIȚII ȘI ACTIVITATE BANCARĂ

Andreev VASILE

ROLUL INSTITUȚIILOR INTERNAȚIONARE ÎN

DEZVOLTAREA STATELOR ÎN CURS DE DEZVOLTARE

STUDIU INDIVIDUAL
la unitatea de curs
ECONOMIE MONDIALĂ ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ

Autor:
Andreev VASILE
student gr. FBr-202
învățământ cu frecvență redusă

Profesor:
Dodu-Gugea LARISA
prof. univ.

Chișinău, 2020
 CUPRINS

INTRODUCERE................................................................................................3
1.TRĂSĂTURILE INSTITUȚIILOR FINANCIARE INTERNAȚIONALE..... .4
2. FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL................................................6
3.GRUPUL BĂNCII MONDIALE..................................................................10
4. BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI
DEZVOLTARE.................................................................................................13
CONCLUZIE.....................................................................................................15
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................16

INTRODUCERE
 La mijlocul secolului XX, mai exact după cel de-al doilea război mondial, au fost
create mai multe instituții care aveau scopul de a elimina decalajele anterioare dintre țări si de
a crea un sistem viabil de drepturi și indatoriri internaționale. Astfel au fost create instituții
specializate localizate la nivelul economiilor mondiale (banca centrală și băncile comerciale),
bursele, societațile financiare, agenții economici nonbancari, instituții guvernamentale,
instituții monetar-financiare internationale și cele regionale.
Actualitatea temei rezultă însăși din contextul temei:„Rolul institutiilor financiare
internatioanale pentru dezvoltarea statelor in curs de dezvoltare”,adică la ziua de azi multe
state înca se află la un nivel de dezvoltare destul de jos,din acest motiv este esential ajutorul
unor instituții care să ofere resursele neceesare pentru dezvoltarea acestora.
Activitatea monetar-fianciară internațională,este atat de amplă și de complexă în zilele
noastre, că presupune pentru desfășurarea sa instituții specializate, mijloace și modalități de
organizare, supraveghere și reglare a acestei activități și a relatiilor generate de ea. Cadrul
instituțional internațional adecvat este asigurat prin instituții monetar-financiare internaționale
precum si prin structuri naționale, regionale si internaționale investite cu rol și funcții în
reglementarea piețelor monetare, financiare și de credit internaționale.
Scopul lucrării este de a analiza aportul pe care îl au aceste instituții internaționale
asupra dezvoltării statelor în curs de dezvoltare.
Structura lucrării: lucrarea conține 4 capitole care descriu la general trăsăturile
instituțiilor financiare internaționale și în mod subiectiv a fiecărei instituții în parte.
1.TRĂSĂTURILE INSTITUȚIILOR FINANCIARE INTERNAȚIONALE

Instituţiile financiare internaţionale contribuie la menţinerea deschisă şi transparentă a

sistemelor economice naţionale, iar prin analize realiste promovează încrederea în politicile
economice ale ţărilor membre şi în obiectivele pe care şi le propun autorităţile naţionale.
Totodată, instituţiile internaţionale constituie un forum util pentru discutarea dilemelor de
politică economică, în care ţările membre şi guvernele acestora învaţă regulile jocului şi îşi
formează deprinderea de a le respecta. Critica constructivă şi reformarea politicilor economice
ale statelor participante fac parte din rolul tot mai activ pe care trebuie să îl îndeplinească
instituţiile economico-financiare internaţionale. În acest cadru larg, se cuprinde şi reformarea
organizaţiilor economice şi instituţiilor financiare internaţionale.
Instituţiile financiare internaţionale sunt investite cu putere de acţiune şi de
disponibilizare a resurselor financiare.  Această trăsătură esenţială a instituţiilor financiare
internaţionale se împleteşte cu o altă caracteristică a acestora: solidaritatea între ţările
membre, care poate lua forma unor contribuţii financiare, prin care se dovedeşte bunăvoinţa
de a oferi resurse unei instituţii care le va distribui pe considerente supranaţionale. 
Contribuţiile financiare se dezbat în parlamentul fiecărei ţări membre, fiind expresia
sprijinului politic şi al suportului public dat instituţiilor internaţionale.
Pentru funcţionarea eficientă a instituţiilor financiare internaţionale, mult mai
importantă decât valoarea contribuţiei financiare, este voinţa politică de cooperare între
ţările membre, bazată pe încrederea reciprocă.
Existenţa propriilor surse de venituri constituie o altă trăsătură fundamentală a
instituţiilor internaţionale, acestea fiind instituţii profitabile care au reuşit să acumuleze
rezerve de capital substanţiale, pe baza cărora şi-au consolidat poziţia în negocierile cu ţările
membre asigurându-şi, totodată, resursele necesare pentru „vremurile grele”.
O altă caracteristică fundamentală a instituţiilor internaţionale o
reprezintă modalitatea de luare a deciziilor. Cele mai multe instituţii financiare internaţionale
adoptă proceduri în care voturile depind de puterea economică şi financiară a fiecărei ţări
membre, reflectată în contribuţia financiară a respectivei ţări. Ţările cu cea mai mare putere
economică vor avea şi cea mai mare contribuţie financiară, primind însă o mai mare putere de
decizie în cadrul instituţiei respective. Dacă s-ar utiliza sistemul „o ţară un vot”, s-ar oferi
debitorilor o putere prea mare în luarea deciziilor, ar apărea riscul supracreditării, iar ţările
finanţatoare, în calitate de creditori, nu doresc şi nu acceptă acest lucru. Deciziile pe baza
votului diferenţiat funcţionează mai eficient decât principiul „o ţară un vot”, aplicat mai ales
în cadrul organizaţiilor Naţiunilor Unite. În practică, pentru a spori contribuţia instituţiilor
internaţionale la dezvoltarea ţărilor membre, se urmăreşte ca, în măsura posibilităţilor şi a
împrejurărilor date, deciziile să se ia pe baza consensului general.  
Instituţiile financiare internaţionale trebuie să fie apolitice.  Prin statutele lor, aceste
instituţii trebuie să respecte sistemul economic şi politic al fiecărui stat membru. Atunci când
se evaluează cererile de acordare a creditelor, trebuie luate în considerare numai aspectele
tehnice, economice şi financiare. Sistemul social-politic al ţărilor membre solicitante de
credite trebuie luat în considerare numai ca factor de stabilitate. Toate instituţiile
internaţionale sunt supuse presiunilor politice de  diverse tipuri. Politicul reprezintă o zonă de
conflicte ideologice pe plan internaţional şi, de aceea, este extrem de important ca preferinţele
politice să nu fie luate în considerare. Caracterul apolitic al instituţiilor financiare
internaţionale trebuie menţinut şi protejat în permanenţă.
Prin conducătorii lor, instituţiile internaţionale intră în acţiune imediat ce apare o
problemă de rezolvat, nu numai atunci când se conturează o criză internaţională. Întâlnirile
regulate dintre conducătorii instituţiilor internaţionale şi contactele acestora cu guvernele
ţărilor participante, pot evita sau atenua crizele de încredere faţă de aceste instituţii.
Contactele personale se realizează prin consultările internaţionale, astfel că instituţiile
financiare internaţionale sunt un loc de întâlnire pentru cei care elaborează strategiile de
dezvoltare din ţările membre. De asemenea, întâlnirile regulate ajută la mai buna cunoaştere a
tuturor celor care activează în mediile bancare centrale şi a oficialilor din ministerele de
finanţe ale ţărilor membre. Numeroasele întâlniri cu caracter informativ creează relaţii bazate
pe încredere reciprocă, îi ajută pe elaboratorii de politici macroeconomice să adopte aceleaşi
priorităţi, existând astfel o mai bună coordonare între politicile economice ale ţărilor membre
ale instituţiile financiare internaţionale.
2. FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL
Sistemul Monetar Internațional poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente,
organisme și piețe referitoare la crearea, valorificarea și circulația monedelor internaționale.
Crearea unui sistem monetar internațional trebuie privită ca expresie a interdependenței
economice dintre statele suverane, și nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare
internaționale. Odată creat creat, un sistem monetar internațional, inclusiv organismul menit
să asigure cooperarea și săsprijine aplicarea principiilor –în cazul de față Fondul Monetar
Internațional-trebuie adaptat cerințelor de orice fel care intervin în relațiile economice, sociale
și politice dintre statele membre ale sistemului.
După câteva încercări pe linia cooperării sistemelor monetare mondiale, cum au fost:
crearea Uniunii Latine, Conferința de la Genova, Blocul Aurului sau Acordul Monetar
Tripartit, în iulie 1994 se pun bazele creării Sistemului Monetar Internațional.
Între 1-22 iulie 1994 are loc la Bretton Woods, Conferința Monetară și Financiară
Internațională a Națiunii Unite și Asociate. S-a considerat că, „pentru prima oară a fost
stabilit un sistem monetar bazat pe un acord internațional” (B.K. Madan-„Ecouri de la Bretton
Woods” din Finance &development No.2, 1969). Baza discuțiilor pentru redactarea
documentului prezentat la Bretton Woods a constituit-o Planul White și Planul Keynes. Din
confruntarea mecanismelor propuse de cele două planuri prezentate s-au preluat în declarația
comună doar acele mecanisme care corespundeau ideile de bază ale SUA. Pentru promovarea
cooperării internaționale în domeniul monetar și financiar, prin acordurile încheiate la Bretton
Woods au fost înființate două instituții interguvernamentale: Fondul Monetar Internațional
(FMI) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD).
Funcțiile FMI-conform statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza resursele sale
numai pentru acoperirea unui deficit al balanţei conturilor curente, specificându-se expres, în
articolul VI, că nici un membru nu va putea utiliza resursele Fondului pentru ieşirile
importante sau prelungite de capitaluri. Corespunzător acestor principii şi precizări,
principalele funcţii ale F.M.I. sunt:
• supravegherea politicilor financiar valutare - funcţia iniţială a F.M.I., care presupune
consultări periodice între ţările membre şi specialiştii Fondului cu privire la situaţia balanţei
de plăţi, a sistemului monetar, preţuri, şomaj, strategii de dezvoltare, curs de schimb etc.
• asistenţa financiară - constă în acordarea dreptului unei ţări de a cumpăra moneda proprie a
altei ţări, cu obligaţia de a-şi răscumpăra moneda naţională într-un anumit interval de timp.
Dacă iniţial au beneficiat de asistenţă financiară ţările vest europene distruse de cel de-al
doilea război mondial, în prezent, cererile de asistenţă financiară vin în cvasi-majoritatea lor
de la ţările în dezvoltare. Creditele acordate de către F.M.I. sunt pe termen mediu (2-5 ani)
sau lung (4-10 ani) şi se solicită garanţii specifice pentru rambursare.
Organizarea F.M.I. şi resursele acestuia
F.M.I. este condus de următoarele 3 organisme:
1) Consiliul Guvernatorilor este format din reprezentanţii ţărilor membre şi se reuneşte o
dată pe an, având rolul unei adunări generale a acţionarilor. Fiecare stat are câte un
reprezentant, însă 1) Paul Bran (coordonator) - Relaţii valutar-financiare internaţionale,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990, pag.197-198 acesta are un drept de vot a
cărui importanţă diferă in funcţie de cota-parte subscrisă. Regula este că fiecare ţară dispune
de câte 250 de voturi la care se adaugă câte un vot pentru fiecare 100.000 dolari subscrişi. În
acest fel, numărul cel mai mare de voturi revine ţărilor cu cea mai mare cotă-parte de capital
subscris (S.U.A., Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia). Cum toate deciziile importante
trebuie luate cu o majoritate de 85% din voturi, S.U.A., care singure dispun de aproape 20%
din voturi, au de fapt un drept de veto.
2) Consiliul de administraţie este format din 21 de membri: 6 reprezentând ţările ale căror
cote-părţi sunt cele mai mari, sau care, fără să aibă o cotă-parte foarte mare, sunt creditori
foarte importanţi ai F.M.I. (Arabia Saudită) şi 15 desemnaţi de celelalte ţări membre, grupate.
în principiu. pe zone geografice. În acest din urmă caz, unele grupuri lasă ţării celei mai
importante dreptul să numească un administrator care să le reprezinte, iar altele practică
rotaţia.
3) Directorul general este, prin consens, un european şi conduce Fondul sub controlul
administratorilor. Sediul F.M.I. este la Washington, D.C.
Mecanismele de finanțare ale FMI
F.M.I. are ca scop să permită ţărilor membre să-şi remedieze dezechilibrele temporare (şi nu
fundamentale) ale balanţelor lor de plăţi, fără să recurgă la măsuri susceptibile să compromită
situaţia lor internă sau dezvoltarea schimburilor internaţionale.
Resursele F.M.I. sunt constituite, în principal, din contribuţii pe care trebuie să le verse
statele pentru a deveni membre ale organizaţiei. Aceste contribuţii se numesc "cote-părţi".
Cotele-părţi au fost exprimate iniţial în dolari, iar în prezent sunt exprimate în D.S.T. Cota-
parte a fiecărei ţări este determinată de poziţia sa economică, comparativ cu cea a celorlalţi
membri. Pentru schimbarea cotelor se ia în considerare o varietate de factori economici,
incluzând PIB–ul, tranzacţiile de cont curent, rezerve oficiale. Când o ţară devine membră a
FMI îi este repartizată o cotă iniţială ce are acelaşi nivel cu cele ale ţărilor membre
considerate de Fond a fi comparabile ca mărime economică şi caracteristici cu aceasta. Aceste
cote au fost în mai multe rânduri revizuite. Ultima creştere de cote a avut loc în ianuarie 1999,
creşterea generală cu 45% reflectând schimbările în mărimea economiei mondiale, riscul
ridicat de crize financiare şi rapida liberalizare a comerţului şi fluxurilor de capital. Cu prilejul
majorărilor de cote părţi se urmăreşte şi menţinerea unui echilibru între diferitele grupe de
ţări. Aşa se explică majorarea cotei Chinei în 2001, ca urmare a dobândirii suveranităţii
asupra Hong Kong-ului, care a ajuns la acelaşi nivel ca şi Canada.. Cotele părţi reprezintă
criteriul de stabilire a dreptului de vot in organele de conducere.
Rolul pe care-l joacă F.M.I. în susţinerea procesului dezvoltării statelor în curs de
dezvoltare derivă din funcţiile pe care acesta le are. Această instituţie este principalul for
pentru coordonarea şi supravegherea politicilor monetare şi fiscale naţionale. Totodată, F.M.I.
s-a implicat activ şi în procesele de reformă din ţările aflate în tranziţie. Aşa cum subliniau şi
oficialii F.M.I., această instituţie deţine un rol determinat în asigurarea unui dialog fructuos în
vederea analizării problemelor cu care se confruntă aceste ţări şi a stabilirii celei mai adecvate
strategii pentru soluţionarea acestor probleme.
Cu toate eforturile depuse în plan internaţional pentru creşterea rolului asistenţei
financiare oficiale, acordată pe cale multilaterală, ponderea acesteia în totalul sumelor
transferate către ţările în dezvoltare nu reprezintă decât 20%, dintre care doar 14% sunt
acordate în condiţii de favoare. Cum resursele Fondului Monetar Internaţional sunt limitate,
practic, la cotele părţi ale membrilor, împrumuturile fiind proporţionale cu aceste cote părţi,
creditele F.M.I. deţin doar 3,5% din totalul asistenţei financiare externe către ţările în
dezvoltare.
În ceea ce priveşte rolul F.M.I. de-a lungul existenţei sale în procesul dezvoltării, aşa
cum aprecia şi fostul Directorul General al Fondului, domnul Michel Camdessus, acesta a
crescut şi s-a schimbat foarte mult, ca urmare a faptului că a trebuit să se adapteze unei
economii mondiale aflată într-o dinamică continuă. Fondul trebuie să-şi revitalizeze şi să-şi
adapteze funcţiile de supraveghere. Volatilitatea, speculaţiile care au zguduit sistemul
monetar internaţional în ultima perioadă trebuie stopate. Guvernele trebuie să recunoască
faptul că este în interesul lor să-şi concentreze acţiunile, atât pe plan naţional, cât şi
internaţional, pentru a recâştiga stabilitatea monetară.
Fondul Monetar Internaţional a jucat un rol fundamental în soluţionarea problemelor
ajustării balanţelor de plăţi ale ţărilor membre, în special ale celor în dezvoltare. Această
instituţie este principalul for pentru coordonarea şi supravegherea politicilor monetare şi
fiscale naţionale. Totodată, rolul Fondului sporeşte în noile condiţii ale tranziţiei economiilor
din Europa Răsăriteană. Finanţările acordate de F.M.I. sunt importante prin ele însele, dar, în
acelaşi timp, şi prin rolul lor de catalizator pentru alte forme de finanţare. Rolul Fondului este
de a pune în aplicare programe credibile, de a asigura creşterea economică, o creştere
economică reală, durabilă, respectiv o combatere a şomajului, inflaţiei, a îndatorării excesive.
Contextul actual în care Fondul acţionează este dominat de o continuă schimbare, în
special sub impulsul procesului de globalizare. În anii ’90 s-au „succedat” crize fără precedent
care au pus F.M.I. în faţa celor mai mari provocări întâlnite de la trecerea la cursurile flotante.
 3.GRUPUL BĂNCII MONDIALE

Conferinţa de la Bretton Woods (1944) a decis crearea concomitentă a Fondului Monetar

Internaţional şi a unei bănci internaţionale care să se axeze pe reconstruirea economiilor
distruse de război,ajutor în dezvoltarea statelor slab dezvoltate,etc.Această este o instituție
formată din alte cinci instituții financiare internaționale:         

 Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare - BIRD (International Bank for

Reconstruction and Development)
 Corporația Financiară Internațională - IFC (International Finance Corporation)
 Asociația Internațională de Dezvoltare - IDA (International Development Association)
 Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor - MIGA (Multilateral Investment
Guarantee Agency)
 Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor - ICSID
(International Center for Settlement of Investments Disputes).

Fiecare instituție are un rol distinct în lupta împotriva sărăciei și îmbunătățirea condițiilor de
viață pentru populația din statele în curs de dezvoltare. Termenul generic de Banca Mondială
se referă în principal la BIRD și IDA, iar proiectele principale de finanțare se derulează prin
IBRD.

Sfera de acţiune a BIRD s-a extins de la reconstrucţia economiilor europene, slăbite în timpul
celui de al doilea război mondial, spre ţările în curs de dezvoltare. BIRD este cunoscută
generic sub denumirea de Banca Mondială sau Grupul Băncii Mondiale, incluzând şi
instituţiile înrudite înfiinţate ulterior şi având funcţii specifice: Corporaţia Financiară
Internaţională (IFC/CFI) şi Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (IDA/ADI). Toate
instituţiile care fac parte din grupul Băncii Mondiale urmăresc acelaşi scop
principal: promovarea progresului economic şi social în ţările în curs de dezvoltare, prin
creşterea productivităţii economice, acordarea de credite, împrumuturi, consultanţă
tehnică şi economică (în sectoarele public şi privat) şi stimularea fluxului de capital privat.
 Ţările membre ale Băncii Mondiale trebuie să îndeplinească anumite cerinţe,cum ar
fi: să fie mai întâi membre ale FMI-aproape toţi din cei 181 membrii ai Băncii Mondiale sunt
membri ai Corporaţiei Financiare Internaţionale şi ai Asociaţiei pentru Dezvoltare
Internaţională.
Structura de organizare a Băncii Mondiale este similară cu cea a FMI, Autoritatea cea
mai înaltă fiind Consiliul Guvernatorilor. Fiecare ţară membră numeşte un guvernator şi un
membru supleant în amintitul Consiliu, de obicei aceştia sunt ministrul de finanţe şi
conducătorul (guvernatorul) băncii centrale. Consiliul se întruneşte o dată pe an (în luna
septembrie sau octombrie) când are loc şi o şedinţă comună cu Consiliul Guvernatorilor FMI.
Ca şi la FMI, drepturile de vot sunt proporţionale cu capitalul investit. Prin tradiţie,
preşedinţia Băncii Mondiale este rezervată unui american (în cadrul FMI este rezervată unui
european).
Banca Mondială facilitează creditarea proiectelor sau programelor de înaltă
calitate, care duc la dezvoltarea economică, dar pentru care nu există o finanţare
satisfăcătoare din surse private. În această calitate, Banca Mondială funcţionează ca o  bancă
de investiţii; ea oferă valuta necesară proiectului, cu condiţia ca ţara respectivă să finanţeze
din resurse proprii componenta internă a proiectului (salarii, consumuri interne ş.a.). În
general, Banca Mondială nu poate fi unicul finanţator al proiectului şi de aceea, în ţările în
care lipsesc mijloacele financiare interne de susţinere a proiectului, este dificil să se găsească
proiecte care să fie finanţate în totalitate de BIRD. Toate împrumuturile sunt acordate
guvernului ţării care vrea să finanţeze un proiect sau instituţiilor care  prezintă garanţii
guvernamentale. Ca agenţie de împrumut la nivel guvernamental, Banca Mondială este o
instituţie interguvernamentală. Capitalul privat reprezintă sursa cea mai importantă de
finanţare a împrumuturilor acordate de Banca Mondială. Banca încearcă să acţioneze ca un
catalizator în găsirea de noi resurse de finanţare, prin încurajarea instituţiilor oficiale şi a
băncilor comerciale în ceea ce priveşte cofinanţarea împrumuturilor. În acest scop, în anul
1988, a fost înfiinţată o organizaţie numită Asociaţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor
(AGMI/MIGA), care încurajează investiţiile directe în ţările în curs de dezvoltare. În prezent,
circa jumătate din proiectele Băncii Mondiale sunt cofinanţate de diverse instituţii.
 Banca Mondială ajută ţările în curs de dezvoltare în elaborarea programelor de
investiţii şi unor proiecte specifice.  Întrucât împrumuturile pentru proiecte de investiţii se fac
în valută, Banca Mondială analizează cu atenţie statutul de datornic al ţării respective pentru a
stabili dacă acesta poate restitui creditele primite, în acest scop indicând măsuri de politică
economică şi financiară care pot redresa situaţia. În astfel de cazuri, BIRD joacă un rol activ
în acordarea de consultanţă, mai ales pentru ţările care se confruntă cu povara datoriei publice
interne şi externe. Banca Mondială a acumulat o vastă experienţă şi o mulţime de informaţii
reunite în recomandările şi rapoartele pe care le întocmeşte cu o mare regularitate. Există două
tipuri de asistenţă acordată de Banca Mondială: asistenţa pentru infrastructură (hardware) şi
asistenţă instituţională (software), iar proiectele sale sunt, în general, proiecte pe termen lung.
Banca Mondială elaborează programe de ajustare structurală, ca funcţie-scop ce a
apărut începând cu anul 1981, când ţările dezvoltate se confruntau cu o puternică recesiune,
iar ţările în curs de dezvoltare se luptau cu datoriile tot mai mari acumulate mai ales ca urmare
a  creşterii ratei dobânzii la nivel internaţional. Rezolvarea acestor probleme nu se puteau face
decât, simultan, prin creşterea volumului împrumuturilor şi o politică de ajustare structurală şi
sectorială. Banca Mondială a elaborat un Program de ajustare structurală, în strânsă cooperare
cu FMI, prin care împrumuturile sale au ca scop îmbunătăţirea modului de funcţionare a
economiei şi întărirea exporturilor. Împrumuturile pentru ajustare sectorială au ca scop
aprovizionarea cu resurse, în vederea reformării sectorului privat, prin acumulările interne şi a
investiţiilor directe de capital străin.

            Structura financiară a Băncii Mondiale prezintă următoarele caracteristici:

 fiecare ţară membră contribuie cu capital la fondurile băncii, acesta fiind modificat ca
intervale regulate la cererea Băncii Mondiale şi constituind capitalul garantat al
instituţiei, ca factor esenţial în stabilitatea credibilităţii băncii. Credibilitatea este
garantată şi prin regula conform căreia împrumuturile restante nu pot depăşi capitalul
subscris plus rezervele, raportul fiind de 1:1;
 capitalul este convertit în DST-uri fiind,de fapt, un capital în dolari, deoarece există o
raportare a fiecărei monede naţionale la dolarul SUA;
 contribuţiile ţărilor membre joacă un rol secundar în finanţarea actuală a
împrumuturilor Băncii Mondiale; aceasta se autofinanţează îndeosebi prin obţinerea de
capital de pe pieţele financiare internaţionale (circa 85% din resurse), în special sub
formă de obligaţiuni pe termen mediu şi lung, precum şi prin plasarea particulară de
titluri la guverne, bănci centrale şi băncile comerciale;
 păstrează un nivel relativ redus al ratei dobânzii la creditele acordate;
 împrumuturile se acordă pe o perioadă de 15-20 de ani, cu scutire de taxă în primii 3-5
ani. Rata de împrumut a Băncii Mondiale este stabilită semestrial, pe baza costului
finanţării obţinute la care se adaugă o suprataxă de 0,5%. În acest mod, Banca
Mondială acţionează pe pieţele internaţionale de capital ca un agent al ţărilor care nu
sunt capabile să obţină singure împrumuturile necesare în termeni favorabili;
 Banca Mondială dispune de rezerve, concretizate într-o balanţă de protecţie.
4. BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este o organizație
internațională, care activează în baza Acordului de constituire întocmit la 29 mai 1990 la
Paris, intrat în vigoare la 28 martie 1991. Obiectivul BERD este de a susține dezvoltarea
economică a țărilor din centrul și estul Europei, sudul și estul Mării Mediterane și Asia
Centrală, precum și extinderea principiilor economiei de piață, promovarea inițiativei private
și antreprenoriale și aplicarea principiilor democrației pluraliste.
Forul cel mai înalt de decizie al Băncii este Consiliului Guvernatorilor în cadrul
căruia fiecare ţară membră are desemnat un guvernator, de obicei ministrul de finanţe.
Consiliul Guvernatorilor deleagă majoritatea puterilor Consiliului Director, care este
responsabil de orientarea strategică a BERD. Preşedintele este ales de Consiliul
Guvernatorilor şi este reprezentantul legal al BERD. Din iulie 2012 preşedintele BERD este
Sir Suma Chakrabarti (cetăţean britanic), aflat la al doilea mandat. Urmează ca, la cea de-a
29-a Reuniune Anuală a BERD - preconizată a se desfășura la Londra, în perioada 7-8
octombrie a.c. – să fie ales un nou președinte (până la termenul limită – 13 aprilie, și-au depus
candidaturile reprezentanții Poloniei - Tadeusz Koscinski, ministru de finanțe, Italiei - Pier
Carlo Padoan, parlamentar și Franței - Odile Renaud Basso, director general în cadrul
Ministerului Economiei și Finanțelor).
Țările de operare ale BERD sunt: Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia şi
Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Egipt, Estonia, Georgia, Grecia, Iordania, Kazakhstan,
Kosovo, Kyrgyzstan, Letonia, Lituania, Liban, Maroc, Moldova, Mongolia, Muntenegru,
Macedonia de Nord, Polonia, România, Federaţia Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia,
Tajikistan, Tunisia, Turkmenistan, Turcia, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Cisiordania și Fâșia
Gaza.
Rolul BERD pentru dezvoltarea statelor în curs de dezvoltare este de a oferi finanțări
de proiecte pentru bănci, întreprinderi industriale și comerciale, adresându-se atât noilor
inițiative cât și companiilor deja existente. De asemenea, colaborează și cu societăți din
sectorul public pentru a sprijini privatizarea acestora, restructurarea întreprinderilor de stat și
îmbunătățirea serviciilor municipale sau comunale. Mandatul BERD stipulează că aceasta
trebuie să colaboreze numai cu țări care respectă principiile democratice. Acordul de inființare
a BERD impune promovarea dezvoltării durabile și ecologice ca parte integrantă a tuturor
activitaților sale.
 Finanțările BERD pentru proiecte aparținând sectorului privat fluctuează între €5
milioane și €250 milioane, sub formă de împrumuturi sau de participații la capitalul social.
Cifra medie a investițiilor BERD este de €25 milioane.
Proiectele de proporții mai mici pot fi finanțate prin intermediari financiari sau prin
programe speciale care se adresează investițiilor de dimensiuni reduse în țările mai puțin
dezvoltate.
Criterii
Pentru a fi admisibil pentru o finanțare, proiectul trebuie să satisfacă urmatoarele condiții:

 să fie situat într-una din țările în care BERD operează

 să aibă bune perspective comerciale
 să aibă un aport de capital în numerar sau în natura din partea sponsorului
proiectului
 să fie util pentru economia locală și pentru dezvoltarea sectorului privat
 să satisfacă criteriile financiare și ecologice existente.

Structura proiectelor
BERD adaptează fiecare proiect în funcție de nevoile clienților și de situația specifică
a țării, regiunii și sectorului în cauză. De regulă BERD finanțează maxim 35 la sută din costul
total al unui proiect care pleacă de la zero sau 35 la sută din capitalizarea pe termen lung a
societații responsabile de realizarea proiectului. Sponsorii trebuie sa contribuie cu un aport de
capital semnificativ, cel puțin egal cu investiția BERD. Este de asemenea necesară asigurarea
unor surse suplimentare de finanțare, din partea sponsorilor, a altor co-finanțatori sau obținute
prin intermediul programului de împrumut sindicalizat oferit de BERD.

Sectoare sprijinite
Finanțările BERD acoperă marea majoritate a sectoarelor economice. Câteva exemple:
- întreprinderile agricole
- eficientizarea energetice
- instituțiile financiare
- sectorul de producție
- infrastructurile municipale sau comunale și infrastructurile de mediu
- resursele naturale
- energia
- turismul
 CONCLUZIE

Prin prisma celor analizate mai sus putem face concluzia că instituțiile financiare
internaționale au un rol esențial în dezvoltarea statelor în curs de dezvoltare,fie prin consultări
în domeniul politicii economice şi financiare, fie prin susţinerea echilibrului schimbului
valutar, sau chiar prin introducerea de restricţii cu privire la efectuarea plăţilor şi
transferurilor pentru tranzacţii internaţionale curente şi să nu participe la aranjamente valutare
discriminatorii sau practici valutare multiple. Din statele în curs de dezvoltare face parte și
Republica Moldova, iar din momentul aderării doar la FMI, a beneficiat de următoarele
acorduri cupentru susţinerea programelor de ajustare economică ale autorităţilor şi anume:

1. Mecanismul de finanțare compensatorie și excepțională (CCFF) (1993-1994) în sumă

totală de 25,70 mil. DST, în scopul acoperirii pierderilor provocate de seceta din anul 1992

2. Facilitatea de transformare sistemică (1993) – în sumă totală de 45 mil. DST, învederea

susţinerii programului economic şi financiar al Guvernului;

3. Două Acorduri Stand-by (SBA) (1993, 1995) – în valoare de 110,25 mil. DST (160,8mil.
USD), pentru menţinerea stabilităţii financiare a ţării;

4. Mecanismele de finanțare lărgită (EFF) (1996-1998) – în cadrul căruia FMI a acordat

asistenţă financiară în sumă de 135 mil. DST, cu scopul de a diminua deficitul bugetar şi
pentru realizarea reformelor structurale din cadrul sectorului privat şi energetic, precum şi în
vederea menţinerii stabilităţii financiare;

5. Mecanismele de reducere a sărăciei și creștere economică (PRGF) (2000-2002) – care

prevedea acordarea unui credit în sumă de 110,88 mil. DST (142 mil. USD) pentru
diminuarea datoriei externe considerabile acumulate de Republica Moldova, realizarea unei
creşteri economice durabile şi reducerea sărăciei. În perioada 2000-2003, Republica Moldova
a beneficiat de trei tranşe în valoare totală de circa 37 mil. USD, finanţarea ulterioară fiind
întreruptă.

6. Programul de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2006-2009), care prevedea

acordarea asistenţei financiare pentru Republica Moldova în sumă de 110, 88 mil. DST.

7.Program de cooperare pentru perioada 2010-2012, care prevedea un suport financiar pentru
Moldova în valoare de 369,6 mil. DST (590 mil. USD).

Într-un final putem afirma sigur că aderarea la aceste instituții internaționale este o alegere
rațională,sau chiar vitală pentru a putea depăși problemele sau crizele financiare cu care se
confruntă statele în curs de dezvoltare.
 BIBLIOGRAFIE

I.Literatura de specialitate

1.Petre BREZEANU, Dorina POANTA, Organisme financiare internționale, Editura Lumina

Lex, București, 2003;
2.Rodica Milena ZAHARIA, Economie mondiala, curs, ASE București;

II.Site-uri web
1.https://www.academia.edu/31308307/INSTITUȚII_FINANCIARE_INTERNAȚIONALE
2.https://www.scritub.com/economie/finante/Principalele-institutii-financ1541819148.php