Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Facultatea Transfrontalieră de Științe Umaniste, Economice și Inginerești

Specialitatea : Relații internaționale și cooperare transfrontalieră

Lucrare de master

Tema: IMPACTUL ACTIVITAȚII

BANCII MONDIALE ȘI A FMI IN
CADRUL PROSPERARII ECONOMIEI
PE PLAN MONDIAL.
Coordonator: dr. hab., prof. univ. Alexandru STRATAN

Absolvent: Budzac Maxim

2
 CHIȘINĂU 2022

Cuprins:
INTRODUCERE.....................................................................................................................................4
CAPITOLUL I ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ACTIVITATEA FMI ŞI A GRUPULUI BĂNCII
MONDIALE ÎN CADRUL ECONOMIEI MONDIALE............................................................................6
1.1 Esenţa şi particularităţile instituţiilor financiar-monetare în cadrul economiei mondiale............6
1.2 Fondul Monetar Internaţional - particularităţi de organizare şi funcţionare.................................8
1.3 Banca Mondială şi rolul ei în dezvoltarea economică internaţională.........................................13
CAPITOLUL II PARTICULARITĂŢILE FINANŢĂRII DEZVOLTĂRII ECONOMIILOR
NAŢIONALE DE CĂTRE FMI ŞI BANCA MONDIALĂ......................................................................22
2.1 Particularităţile finanţării de către FMI............................................................................................22
2.2 Particularităţile finanţării de către Banca Mondială.........................................................................40
Tabelul 2.9, Proiecte aprobate recent pentru România................................................................52
CAPITOLUL III STRATEGII ŞI POLITICI ALE FMI ŞI BĂNCII MONDIALE ÎN CONDIŢIILE GLOBALIZĂRII ŞI
INTEGRĂRII ECONOMICE...........................................................................................................................58
3.1 Efectele politicilor şi strategiilor FMI şi Băncii Mondiale asupra economiei mondiale...................58
3.2.Efectele implicării Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale în asigurarea stabilităţii
monetar – financiare internaţionale.......................................................................................................66
3.3 Reajustările structurale ale economiilor statelor îndatorate şi creşterea premiselor de adâncire a
sărăciei..................................................................................................................................................72
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.......................................................................................................77
BIBLIOGRAFIE:..................................................................................................................................80

3
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare. Un rol important în derularea şi orientarea fluxurilor
financiare internaţionale revine instituţiilor internaţionale create de-a lungul timpului în scopul
promovării cooperării financiare internaţionale, a facilitării accesului la resursele financiare a
ţărilor mai puţin dezvoltate sau a celor care se confruntă cu dezechilibre interne temporare, al
promovării investiţiilor străine private sau al stimulării dezvoltării economice şi sociale a ţărilor
membre. Odată cu extinderea şi adâncirea procesului de globalizare şi pe pieţele financiare
internaţionale, rolul acestor instituţii internaţionale a crescut semnificativ. În prezent există un
număr însemnat de asemenea organisme financiare internaţionale cu obiective şi mecanisme de
finanţare diferite: Fondul Monetar Internaţional, Grupul Băncii Mondiale (B.I.R.D., I.D.A.,
C.F.I.), Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, sau
Banca Reglementelor Interтaţionale. Fiecare dintre aceste instituţii s-au dezvoltat în permanenţă
de-a lungul timpului, mărindu-şi în permanenţă forţa financiară de care dispun, încercând practic
să-şi asume un rol cât mai activ în finanţarea internaţională. Un rol aparte în cooperarea
financiar-monetară internaţională revine Fondulului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.
Scopul lucrării date este cercetarea activităţii Băncii Mondiale și a FMI în condiţiile de
globalizare şi integrare economică cu impact ulterior asupra economiilor în dezvoltare.
De asemnea scopul lucrării constă în stabilirea unor sarcini de cercetare, printre care se numără:
 Identificarea rolului şi locului Fondului Monetar Internațional şi al Băncii Mondiale în
cadrul circuitului financiar internaţional
 Analiza activităţii de finanţare a instituțiilor date şi facilităţile de finanţare utilizate de
acestea;
 Studierea consecințelor negative și pozitive a finanţării internaţionale oferite ţărilor aflate
în curs de dezvoltare;
 Analiza strategiei de finanţare a R.Moldova și României de către Banca Mondială și FMI
Obiectul cercetării îl constituie finanţările oferite de către instituţiile financiare studiate
internaţionale şi nemijlocit impactul acestora asupra economiei.
Printre domeniile stict legate de strategie în care Banca Mondială este lider şi care nu sunt
direct incluse în programul Fondului Monetar Internațional sau viceversa. FMI si-a manifestat un
interes major din punct de vedere macroeconomic, pentru că veniturile provenite din privatizare
sunt întrebuințate pentru a reduce datoria publică, iar deficitul cvasi-fiscal al societăților statale,
reprezinta o amenintare pentru stabilitatea macroeconomica. In consecintă, ambele instituții
dezvoltă o consultare şi o coordonare intensă cu privire la aceste probleme. Fondul Monetar

4
Internațional a introdus în Acordul Stand-By anumite condiţii legate de tariful la energie
electrica, arieratele la gaze naturale și incasarea facturilor la energia electrica și privatizarea unui
grup de întreprinderi incluse in programul Bancii. In vreme ce termenii programelor respective
sunt consecvenți și se sprijină reciproc, programul Bancii este motivat și se concentrează pe
eficiența structurilor de piată, rezultate, pe o funcționare ameliorată a intreprinderilor, furnizarea
serviciilor, performanta financiară și pe transparența procesului și ameliorarea generala a
administrării sectoriale, iar FMI se focusează pe generarea imediată de venituri, controlul
cheltuielilor și restrîngerea sarcinilor fiscale actuale.
Suportul informaţional al lucrării l-au constituit materiale factologice şi datele statistice
publicate de FMI şi Banca Mondială; lucrările de specialitate editate în Republica Moldova,
România cît și internaționale. În scopul cercetării au fost studiate bazele de date şi studiile Băncii
Mondiale şi a FMI.

5
CAPITOLUL I ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ACTIVITATEA
FMI ŞI A GRUPULUI BĂNCII MONDIALE ÎN CADRUL
ECONOMIEI MONDIALE

1.1 Esenţa şi particularităţile instituţiilor financiar-monetare în cadrul

economiei mondiale
Mişcarea internaţională a instrumentelor monetare şi sistemul pieţei monetar – financiare
internaţionale are posibilitatea de a utiliza o structură instituţională care corespunde obiectivelor,
prin intermediul căreia se realizează, într-un mod bine stabilit, fluxurile monetare şi se asigură
îndeplinirea operaţiunilor strict a activităţilor monetar – financiare internaţionale. Această
structură include instituţii financiare specializate localizate la nivelul economiilor mondiale
(băncile comerciale și banca centrală), instituţiile guvernamentale, bursele şi societăţile
financiare, agenţii economici nonbancari, instituţii monetar – financiare regionale și cele
internaționale.
La oricare din aceste nivele distingem instituții care:
 efectuează nemijlocit operaţiuni monetar – financiare pe plan internaţional;
 Sprijină, organizează şi supraveghează activitatea.
Oricare instituţie financiară internaţională se ghidează după cel puţin 3 principii
fundamentale:
 înaintarea libertăţii comerţului internaţional şi desigur a tranzacţiilor de capital;
 încredințarea asistenţei de specialitate în toate ţarile cu scopul menţinerii stabilităţii
monetare și financiare pe plan extern și intern ;
 elaborarea politicilor cetin de economie luând în considerare în acest scop interesele tuturor
ţărilor aliate ale acestor instituţii.
Funcţionarii instituţiilor fiananciare internaţionale sunt nespus de preocupaţi de faptul că,
atît timp cît resursele de capital, sunt oferite liber de către comunitatea internaţională, acestea
trebuie utilizate. Din acest punct de vedere este o tendinţă de lărgire a sistemului de creditare,
însă este strict necesar să se aprobe măsuri necesare astfel încât să nu fie diminuată calitatea.
Apare un punct important, și anume ca instituţiile financiare să fie apte să-şi păstreze
aptitudinile pe pieţele financiare. Majoritatea instituţiilor internaţionale sunt ferme din punct de
vedere al finanțelor și monetar. Un subcupct important este solidaritatea țărilor care au aderat la
instituțiile date. Aceasta preia forma unor contribuţii financiare, astfel arîtând bunăvoinţa de a
oferi resurse unei anumite instituţii care la rîndul ei le v-a distribui pe considerente
supranaţionale. Contribuţiile financiare preiau porma sprijinului politic; ele trebuie discutate și

6
clarificate în parlamentul fiecărei ţări aderate şi aceasta demonstrează faptul că instituţiile
financiare primesc suport politic. Dar, totuși, pentru funcţionarea eficientă și corectă a acestor
instituţii, extrem de important este dorinţa de cooperare între ţările member aceasta fiind bazată
pe încredere, decât valoarea contribuţiei, însă asta eventual poate fi o problem politică care
trebuie soluționată. Instituţiile întocmesc rapoarte a activităţii lor, unde sunt prezente şi
comentarii eventual critice. Analiza autocritică și introspectivă are un rol benefic în readaptarea
şi îmbunătăţirea activităţii, avînd scopul de bază menținerea încrederii din partea ţărilor,
partenere. cu care au fost învestite instituţiile.
Majoritatea instituţiilor financiare internaţionale sunt profitabile. Instituţii date au reusit
să acumuleze pe parcursul timpului rezerve mari de capital, care apoi să facă durabilă poziţia în
negocierile cu ţările aliate şi să le ofere o siguranţă pentru “perioadele dificile”. Poziţia OCDE,
care nu are surse proprii de venituri în afara celor din publicaţiile pe care le editează, este slabă
din mai multe puncte de vedere în comparaţie cu cea a instituţiilor de la Bretton – Woods.
Un alt factor major în asigurarea succesului instituţiilor ffinanciare internaţionale este
modul în care se iau deciziile. Majoritatea instituţiile adoptă proceduri unde voturile depind de
puterea economică a fiecărei ţări membre. Votul este direct legat de contribuţia financiară a ţării
membre, astfel fiind asigurat faptul că ţările cu putere economică mai mare vor avea şi cea mai
mare contribuţie financiară, deci primesc în schimb o putere mult mai mare de decizie în cadrul
instituţiei din care face parte. În practică se consideră că sistemul dat funcţionează în folosul
marilor puteri economice şi în defavoarea întregii comunitîți internaţionale. Într-un cadru
general, instituţiile financiare internaţionale care formează decizii pe baza votului diferenţiat au o
funcționalitate mult mai eficient decât celelalte instituţii care merg pe principiul “o ţară, un vot”,
cum sunt Organizaţiile Naţiunilor Unite.
Fiecare instituţie internașională încearcă să formeze un cadru favorabil pentru discuţiile
de interes reciproc, în intermediul cărora ţările membre să poată soluționa problemele proprii. Cu
toate că ţările afirmă necesitatea cooperării, pentru a facilita și menţine comerţul liber şi
sistemul de plăţi, în practică este complicat de acceptat faptul că aceasta atrage o ierarhizare a
ţărilor în cadrul instituţiei date.
”Instituţiile financiare internaţionale trebuie să fie apolitice. Prin statutele lor, aceste
instituţii trebuie să respecte sistemul economic şi politic al fiecărui stat membru. Atunci când se
evaluează cererile de acordare a creditelor, trebuie luate în considerare numai aspectele tehnice,
economice şi financiare. Sistemul social-politic al ţărilor membre solicitante de credite trebuie luat în
considerare numai ca factor de stabilitate. Toate instituţiile internaţionale sunt supuse presiunilor
politice de  diverse tipuri. Politicul reprezintă o zonă de conflicte ideologice pe plan internaţional şi,
de aceea, este extrem de important ca preferinţele politice să nu fie luate în considerare.

7
Caracterul apolitic al instituţiilor financiare internaţionale trebuie menţinut şi protejat în permanenţă.
”1
Pe plan international, funcţionează instituţii financiar - monetare specializate cum ar fi:
BIRD, FMI şi grupul în întregime al Băncii Mondiale, Banca Reglementelor Internaţionale.
Rolul lor, cu mult depășește rolul unei simple bănci, printre obiectivele lor sunt prezente
organizarea și cooperarea monetar – financiară a statelor membre, asigurarea de sprijin financiar
și asistență cu scopul dezvoltării schimburilor, menţinerea echilibrului și stabilității pe plan
valutar, susţinerea financiară a creşterii economice în ţările membre şi în deosebi pentru cele mai
puţin dezvoltate, echilibrului balanţelor de plăţi.
Un rol primordial în orientarea și derularea fluxurilor financiare internaţionale le revine
instituţiilor internaţionale, care au fost create de-a lungul timpului cu scopul de a promova
cooperarea financiară internaţională, facilitarea accesului la resursele financiare a ţărilor cu un
grad de dezvoltare mai redus, sau a celor care se luptă cu dezechilibre temporare interne,
promovarea investiţiilor private străine sau stimularea dezvoltării sociale și economice a ţărilor
membre. ”Odata cu extinderea si adancirea procesului de globalizare si pe pietele financiare
internationale, rolul acestor institutii internationale a crescut semnificativ. In prezent exista un
numar insemnat de asemenea organisme financiare internationale cu obiective si mecanisme de
finantare diferite: Fondul Monetar International, Grupul Bancii Mondiale (B.I.R.D., I.D.A.,
C.F.I.), Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii, sau
Banca Reglementelor Internationale. Fiecare dintre aceste institutii s-au dezvoltat in permanenta
de-a lungul timpului, marindu-si in permanenta forta financiara de care dispun, incercand practic
sa-si asume un rol cat mai activ in finantarea internationala.”2

1.2 Fondul Monetar Internaţional - particularităţi de organizare şi

funcţionare

”Fondul Monetar Internațional este fondat în decembrie 1945 aproape de sfârșitul celui
de-al Doilea Război Mondial. Fondatorii a vizat construirea unui cadru de cooperare economică
asta ar împiedica tipurile de politici economice care au contribuit la Marea Depresiune din anii
1930 și la conflictul global care a decurs. Lumea s-a schimbat dramatic din 1945, aducând
prosperitate extinsă în multe țări și eliminând milioane de sărăcie. FMI a evoluat de asemenea,
dar în multe principalele scopuri ale sale - de a sprijini binele public global stabilitatea financiară
1
https://administrare.info/economie/4669-institutiile-financiare-internationale
2
https://www.stiucum.com/economie/bancile-in-economie/Institutiile-financiare-intern62863.php
8
și prosperitatea - rămâne aceeași ca atunci când organizarea a fost înființată. De-a lungul istoriei
sale, organizația a jucat un rol central în arhitectura financiară internațională. Cu calitatea de
membru aproape global la 189 de țări, FMI este unic poziționat pentru a ajuta guvernele membre
să profite de oportunități și gestionează provocările pe care le prezintă globalizarea și dezvoltarea
economică mai general. Mai precis, FMI continuă să servească mai multe funcții internaționale
critice, inclusiv oferirea unui forum pentru cooperarea în problemele monetare internaționale;
facilitează creșterea comerțului internațional, promovând astfel crearea de locuri de muncă,
creșterea economică și reducerea sărăciei; promovarea cursului de schimb stabilitatea și un
sistem deschis de plăți internaționale; și împrumută țări valutare atunci când este nevoie,
temporar și sub garanții adecvate, pentru a le ajuta să rezolve echilibrul probleme de plată.
Marcată de mișcări masive de capital și schimbă avantajul comparativ, globalizarea a afectat
Opțiunile de politică ale țărilor membre ale FMI în multe domenii. ajutor membrii săi
beneficiază de globalizare, evitând totodată potențialul capcanele este o sarcină importantă
pentru FMI. O responsabilitate de bază a FMI este de a furniza resurse pentru Țările membre
care se confruntă cu un echilibru real sau potențial probleme de plată, ceea ce înseamnă că țara
nu poate găsi finanțare suficientă în condiții accesibile pentru a-și satisface internaționalul net
plăți (de exemplu, pentru importuri sau răscumpărări ale datoriei externe). Această asistență
financiară permite țărilor să se reconstruiască rezervele lor internaționale, își stabilizează
monedele, continuă plata importurilor și restabilirea condițiilor pentru o economie puternică
creștere, în timp ce punem în aplicare politici pentru a corecta problemele de bază fără a apela la
măsuri care ar putea fi distructive prosperitate națională sau internațională. Spre deosebire de
băncile de dezvoltare, FMI nu acordă credite pentru proiecte specifice.”3
Prăbușirea sistemului monetary fondat la Bretton-Woods nu a concis faptul că economia
mondială nu mai avea nevoie de astfel de reglemăntări. Astfel, s-a încercat crearea unor măsuri de
reformă a acestui sistem, pentru aceasta s-a urmărit întroducerea unor noi reglementări, adaptate la noile
condiții existente pe plan mondial, acestea aveau menirea să corecteze deficiențele siistemului monetar în
anul 1944 și să asigure continuarea cooperării monetare la nivel internațional. Studiiile și proiectele
ulterioare de reformă create în perioada anilor 1971 – 1973 au dus la crearea unui sistem nou monetar
internațional, fiind cel actual.

”Prin hotărîrea Consiliului Guvernatorilor din cadrul FMI s-a creat Comitetul celor 20, la 26 iulie
1972, organism care a avut miniunea de a elabora propuneri privind reforma sistemului.

Comitetul celor 20 la data de 14 iulie 1974 a prezentat schița proiectului de reformă care
prevedea:

3
Fondul Monetar Internațional. Departamentul de Finanțe. IMF Fiancial Operations 2018, Fourth Edition, © 2018
International Monetary Fund, p 1;
9
  Creșterea rolului FMI în calitate de organism de supraveghere și sprijinire a sistemului monetar
internațional;
 Elaboratea unor proceduri mai eficiente de ajustare a balanțelor de plăți externe ale țărilor
membre;
 Ridicarea DST la rangul de instrument principal de rezervă concomitent cu reducerea rolului
aurului și a valutelor de rezervă în această funcție.” 4

”Potrivit Articolului 1 din statutul său, F.M.I. are următoarele obiective majore:

 să promoveze cooperarea monetară;

 să faciliteze expansiunea comerţului internaţional;
 să înlăture restricţiile valutare din calea comerţului internaţional şi a fluxurilor financiare
internaţionale;
 să acorde ţarilor membre credite pe termen scurt şi mijlociu, în vederea reducerii
dezechilibrelor temporare din balanţa de plăţi externe provocate de cauze imprevizibile, fără ca
aceste ţări să recurgă la măsuri care ar putea impieta asupra prosperităţii naţionale şi
internaţionale;
 să promoveze stabilitatea cursurilor valutare şi evitarea devalorizărilor monetare ca
mijloc de concurenţă internaţională;
 să scurteze durate şi să micşoreze dezechilibrul balanţelor de plăţi externe ale ţărilor
membre.
În îndeplinirea obiectivelor menționate mai sus, activitățile cheie ale FMI sunt clasificate
în trei domenii acestea sunt prezentate mai jos:

”- împrumutul, supravegherea și furnizarea de servicii de consolidare a capacității:

 Funcțiile de creditare din FMI sunt adaptate pentru a aborda circumstanțele specifice ale
apartenenței sale diverse. FMI este probabil cel mai cunoscut drept instituție financiară care
oferă resurse țărilor membre care se confruntă cu probleme temporare de echilibru a plăților
(efective sau potențiale). Această asistență financiară permite țărilor să-și reconstruiască
rezervele internaționale, să-și stabilizeze monedele, să plătească în continuare pentru importuri și
să restabilească condițiile pentru o creștere economică puternică, în timp ce pun în aplicare
politici pentru corectarea problemelor de bază. FMI este, de asemenea, angajat activ în
promovarea creșterii economice și a reducerii sărăciei pentru membrii săraci, care se confruntă
cu o necesitate a balanței de plăți prelungite sau pe termen scurt, furnizând finanțare în condiții
concesionale. Împrumuturile neconcesionale sunt furnizate în principal prin acorduri stand-by,

4
Nadia Cerasela ANIȚEI. Instituții financiare internaționale, Editura Lumen, Iași, 2011, p 49-501
10
 linia de credit flexibilă, linia de precauție și lichiditate și facilitatea extinsă a fondurilor. FMI
poate oferi, de asemenea, asistență de urgență prin intermediul Instrumentului de finanțare
rapidă, tuturor membrilor săi care se confruntă cu necesități urgente privind balanța de
plăți. Țările cu venituri mici se pot împrumuta în condiții concesionale de la FMI ca un
administrator al Trustului pentru reducerea sărăciei și creștere, în prezent prin facilitatea extinsă
de credit, facilitatea de credit standby și facilitatea de creditare rapidă.

 Funcții de supraveghere provine în primul rând din responsabilitatea FMI de a supraveghea

sistemul monetar internațional și politicile membrilor săi, sarcină încredințată FMI în urma
prăbușirii sistemului de curs de schimb la Bretton Woods la începutul anilor ’70. Aceste
activități includ supravegherea bilaterală, care este monitorizarea periodică și revizuirea de către
ceilalți membri a evoluțiilor și politicilor economice și financiare din fiecare țară
membră. Supravegherea regională și multilaterală se realizează prin revizuirile permanente ale
condițiilor economice mondiale, piețele financiare, evoluțiile fiscale și perspectivele și prin
supravegherea sistemului monetar internațional. În urma crizei financiare globale,1

 Consolidarea capacităților și alte servicii pentru membrii FMI includ furnizarea de asistență
tehnică și instruire externă; crearea și distribuirea informațiilor și metodologiilor statistice
internaționale; și stabilirea și monitorizarea standardelor și codurilor pentru cele mai bune
practici internaționale în mai multe domenii, inclusiv statistici economice și financiare în timp
util, transparența monetară și fiscală, evaluarea solidității sectorului financiar și promovarea
bunei guvernări.”5

Fiecare ţară care este membră a FMI trebuie să depună la resursele financiare ale
Organizaţiei din care face parte cu o sumă, numită cotă de subscripţie sau cotă parte , exprimată
intr-un echivalent numit DST. ”Mărimea cotelor subscripţiilor se stabileşte pornindu-se de la
indicatori identici, ţinand de puterea economică a fiecărei ţări:

”Pentru cotele iniţiale ale participanţilor la Conferinţa de la Bretton-Woods s-a utilizat o

formulă care lua in considerare următorii indicatori: venitul naţional, deţinerile in aur şi dolari,
volumul mediu al importurilor, variabilitatea exporturilor şi raportul acestora cu venitul
naţional. Această formulă a fost revizuită de mai multe ori fie prin luarea in considerare şi a
altor indicatori, fie prin modificarea, in cadrul formulei de calcul, a ponderii indicatorilor
menţionaţi.”6

5
Fondul Monetar Internațional. Departamentul de Finanțe. IMF Fiancial Operations 2018, Fourth Edition, © 2018
International Monetary Fund, p 2-3;
6
https://conspecte.com/Geoeconomia/institutiile-financiare-internationale.html
11
După stabilirea cotei de subscripţie a fiecărei ţări, subscripţia propriu-zisă se trece in contul FMI,
in structura următoare: 25% in monedă convertibilă şi 75% in monedă naţională. Pentru a
reflecta schimbările petrecute in economia mondială şi rolul diverselor ţări in cadrul acesteia,
cotele de subscripţie la capitalul FMI, se revizuiesc periodic, de regulă la intervale nu mai mari
de cinci ani.

”Reforma guvernamentală și guvernare din 2010 și finalizarea celei de-a paisprezecea

reexaminări generale a cotelor din decembrie 2010 au dus la dublarea cotelor la aproximativ 477 miliarde
DST (aproximativ 677 miliarde dolari). Odată ce pachetul de reformă a intrat în vigoare la începutul
anului 2016, a existat o revenire a acordurilor de credit din NAB, de la aproximativ 370 miliarde SDR la
aproximativ 182 miliarde SDR.

Măsurile postcrisis au inclus, de asemenea, o nouă alocare generală a drepturilor speciale de tragere
(DST). În 2009, pe lângă creșterea capacității de creditare a FMI, membrii au fost de acord să efectueze o
alocare generală de 161,2 miliarde DST (sau aproximativ 250 miliarde USD), ceea ce a dus la o creștere
de aproape zece ori a DST. Aceasta a reprezentat o creștere semnificativă a rezervelor disponibile pentru
a ajuta țările membre, inclusiv pentru multe țări cu venituri mici. Dreptul special de tragere (DST) este un
activ de rezervă creat de FMI și alocat membrilor participanți proporțional cu cotele FMI, pentru a
răspunde unei nevoi globale pe termen lung de a suplimenta activele de rezervă existente.  Un membru
poate utiliza SDR-urile pentru a obține schimb valutar de la alți membri și pentru a efectua plăți
internaționale, inclusiv către FMI. DST nu este o monedă și nici nu este o răspundere a FMI; în schimb,
servește în principal ca o cerere potențială pentru valute liber utilizabile. Membrii sunt alocați DST-uri
necondiționat și le pot utiliza pentru a obține valute liber utilizabile pentru a răspunde necesității de
finanțare a balanței de plăți, fără să întreprindă măsuri de politică economică sau obligații de
rambursare. Un membru care folosește net din DST-urile alocate plătește rata dobânzii SDR la suma
utilizată, Deciziile de alocare a DST sunt luate pentru perioade de bază succesive de cinci ani.  La 31
decembrie 2017, au existat doar trei alocări generale de DST și o alocare specială în cadrul celui de-al
patrulea amendament la articolele de acord. Cel mai recent în 2009, a existat o alocare generală, care să
contribuie la atenuarea efectelor crizei financiare globale, și o alocare specială în cadrul celui de-al
patrulea amendament, pentru a permite participarea echitabilă a tuturor membrilor FMI în sistemul
SDR. Alocările din 2009 au ridicat alocările totale de DST cumulate la aproximativ 204 miliarde DST.
DST este unitatea de cont pentru FMI, iar rata dobânzii SDR oferă baza pentru calcularea taxelor de
dobândă la finanțarea periodică a FMI și a ratei dobânzii plătite membrilor creditori ai FMI. Valoarea
DST se bazează pe un coș de valute și este determinată zilnic pe baza ratelor de schimb cotate pe
principalele piețe valutare internaționale. În noiembrie 2015, Consiliul Executiv a decis să adauge
renminbi-ul chinez la coșul SDR începând cu 1 octombrie 2016. Noul coș cuprinde dolarul american,
euro, renminbi chinezi, yen japonez și lire sterline” 7

75
https://www.elibrary.imf.org/view/IMF071/24764-9781484330876/24764-9781484330876/ch01.xml
12
 Fondul monetar internațional generează venituri în general prin activități de creditare și de
investiții. 

”De la înființare, FMI s-a bazat în principal pe activitățile de creditare pentru a-și finanța
cheltuielile administrative. Veniturile din credite sunt obținute din taxele (dobânzile la împrumuturi) care
sunt percepute pentru utilizarea restantă a creditului în contul de resurse generale. În plus față de rata de
bază a taxei, utilizarea creditului FMI în anumite circumstanțe este supusă suprataxelor și tot creditul FMI
este supus unor taxe de serviciu, comisioane de angajament pe liniile de credit și taxe speciale.  O cantitate
mică de venit este, de asemenea, generată de primirea dobânzilor la participațiile FDS din FMI. De-a
lungul anilor, o serie de măsuri au permis FMI să-și diversifice sursele de venit. În 1978, cel de-al doilea
amendament la Regulamentul FMI a autorizat crearea Contului de investiții (IA). Contul de investiții a
fost activat în 2006 (în mare parte având în vedere deteriorarea poziției veniturilor FMI ca urmare a
scăderii creditului restant) cu un transfer din contul de resurse generale de 5,9 miliarde DST.  În 2008,
Consiliul Executiv a aprobat un nou model de venit pentru a permite FMI să-și diversifice sursele de venit
prin instituirea unei dotări în contul de investiții finanțat cu profiturile obținute dintr-o vânzare limitată de
exploatații de aur și pentru a extinde autoritatea de investiții pentru a spori profiturile . Lărgirea autorității
de investiții a FMI a necesitat o modificare a articolelor de acord, care a devenit efectivă în 2011, după
ratificarea majorității necesare a membrilor. Modificarea a autorizat extinderea gamei de instrumente în
care FMI ar putea investi în conformitate cu regulile și reglementările adoptate de Comitetul
executiv. Noile reguli și reglementări pentru contul de investiții au intrat în vigoare în ianuarie 2013 și au
fost modificate ulterior.”8

1.3 Banca Mondială şi rolul ei în dezvoltarea economică internaţională

Banca Mondială - cea mai prestigioasă intituţie financiară internaţională de dezvoltare,
reprezintă un model pentru majoritatea băncilor. Procedurile sale au fost deoseori preluate şi
adaptate pentru necesitaţile instituţiilor regionale. Astfel, studierea metodelor aflate în posesia
Bancii Mondiale aparent este necesară atît pentru înţelegerea acestora, cât şi cu scopul trecerii
acestor medode la o sferă mai largă. Banca Mondială prezintă un sistem bancar format din
următoarele intituţii:
 Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) 189 țări membre –
a fost infiinţată în anul 1944 (1945), aceasta deseori fiind numită Banca Modială reprezintă
principala agenţie de finanţare, cu sediu central amplasat la Washington.
Obiectivul primordial al BIRD, este reducerea sărăciei în ţările aflate în curs de dezvoltare,
solvabile şi cu venituri medii, promovând dezvoltarea durabilă, prin garanţii, servicii de
analiză şi consultanţă, împrumuturi,. Împrumuturile sunt acordate guvernelor sau în special

8
https://www.elibrary.imf.org/view/IMF071/24764-9781484330876/24764-9781484330876/ch01.xml
13
 instituţiilor publice din ţările aflate în curs de dezvoltare, cu garanţii guvernamentale. BIRD
obţine fondurile sale în special de pe pieţele internaţionale. Avînd o cotă de solvabilitate
maximă (AAA), BIRD, emite obligaţiuni şi oferă clienţilor săi beneficiul dobânzilor mici.
Proiectele, sunt cercetate de Banca Mondială prin capacitatea ţării care beneficiază de a plăti
datoriile.
BIRD susține 2 categorii de tipuri de programe:

”- Programe pentru proiecte de infrastructură economică şi socială, destinate modernizării şi

dezvoltării unor sectoare cum ar fi: energie, transporturi, agricultură şi dezvoltare rurală,
educaţie, controlul natalităţii, sănătate, alimentaţie. Pentru cointeresarea aplicării eficiente a
programelor BIRD fixează condiţia participării statului beneficiar cu o anumită cotă (între 10-
30%).

- Programe de ajustare sectorială, ca element de susţinere a reformei economice, promovate

prin programele de macrostabilizare ale FMI; sunt destinate acoperirii deficitului extern -
împrumuturi pentru ajustarea sectorului privat (Private Sector Adjustment Loan - PSAL) şi
pentru ajustarea sectorului public (Programmatic Adjustment Loan - PAL).”9

 Asociaţia Internaţionala pentru Dezvoltare (IDA) 173 țări membre – a fost înfiinţată
în anul 1960, debitorii acestei asociații sunt cele mai sărace țări, care nu reușesc să îndeplinescă
condiţiile necesare pentru a fi sprojinite de către Bănca Modială; aceasta oferă împrumuturi pe
termen lung, care se poate extinde pînă la 30-40 ani. Acest împrumut este fără dpbîndă și
avantajos avînd o prerioadă de grație de pînă la 10 ani.
 Corporaţia Financiară Internaţionala (IFC) 185 țări member – a fost infiinţată în
anul 1956, ocupația acestei corporații este de a credita sectorul comercial cu scop lucrativ şi tot
odată investiţii de capital. IFC completează activitatea întreprinsă de BIRD), aceasta oferă
împrumuturi pentru sectorul privat , prezentînd o scăpare pentru regiunile deservite insufficient
de investiții private, găsește oportunități de extinde piețele considerate riscande. Este sursa
principal pentru proiectele secrorului privat în țările în curs de dezvoltare.
”Pentru a sprijini strategia IFC de a crește angajamentul nostru pe piețele provocatoare, în
2019 au fost realizate două schimbări structurale importante pentru îmbunătățirea politicii de
E&S și a supravegherii riscurilor. În primul rând, pentru a spori gradul de proprietate asupra
problemelor de mediu, sociale și de guvernare (ESG) de către echipele de proiecte de investiții și
consultanță, departamentul nostru de consultanță și soluții ESG a fost integrat cu Operațiuni. În
același timp, pentru a acționa în calitate de custod al politicilor și standardelor IFC E&S și a

9
https://www.mae.ro/node/1471
14
servi drept „regulator” al funcțiilor noastre de E&S, a fost creat un nou departament - Politica și
riscul E&S, condus de Nessim Ahmad, director principal - raportând la CEO IFC. Noul
departament supraveghează proiecte IFC cu risc ridicat, facilitează răspunsul la nemulțumirile
părților interesate de către echipele de proiect și poate mobiliza o echipă de răspuns rapid, după
caz.”10

 Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor ( MIGA ) 181 țări membre –

înființată în 1988 Obiectivul acestei agenții este aprximativ cu cel al IFC, și anume garantarea
împrumuturilor pe piaţa privată de capital, fiind destinate anumitor proiecte apartenente
sectorului privat. Agenția contribuie în așa mod la încurajarea investitorilor străini şi dezvoltarea
afacerilor în ţările în curs de dezvoltare, acest fapt are loc prin acordarea de garanţii anumitor
firme care sunt predispose să investească în aceste state, împotriva riscurilor (restricţii valutare,
naționalizare, și altele...). MIGA oferă asistenţă pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare. De
asemnea Agenţia oferă garanţii pentru a sprijini invesţiile străine din ţările mai dezvolate.
”Strategia impusă de MIGA vizează următorii factori:

 O concentrare reafirmată asupra celor mai săraci prin sprijinirea proiectelor din țările
IDA
 Un accent permanent pe statele fragile și afectate de conflicte, în care MIGA are
posibilitatea de a avea impact acolo unde asigurătorii PRI privați nu doresc să meargă și
 Un angajament extins pentru atenuarea și adaptarea schimbărilor climatice, care vizează
28% din noile emisiuni legate de atenuarea schimbărilor climatice sau adaptarea în 2020.

Înțelegând că impactul MIGA este corelat cu dimensiunea creșterii emisiilor sale, MIGA își
propune să-și continue traiectoria ambițioasă de extindere, vizând o creștere a emisiilor de 40%
între anul 2016 și FY20. Dacă s-ar atinge, emisia FIG20 a MIGA ar fi de patru ori mai mare
decât ceea ce era cu zece ani înainte și mai mult decât dublul față de FY13, în ciuda a mai mult
de cinci ani consecutivi de scădere a fluxurilor ISD ale pieței emergente.”11

 Centrul Internaţional de Reglementare a Conflictelor din Domeniul Investiţiilor

(ICSID) 154 țări member -  a fost fondat în naul 1966 și ajută la încurajarea investiţiilor străine
astfel oferă unire şi conducere în calitate de ”arbitru” pentru neînțelegerile apărute din domeniul
investiţiilor, astfel ajută să creeze un sentiment de siguranță între state şi investitorii străini.
10
https://www.ifc.org/wps/wcm/connect/CORP_EXT_Content/IFC_External_Corporate_Site/About+IFC_New/
Accountability/
11
https://www.miga.org/about-us
15
ICSID duce şi activităţi de studiere şi publicare în domeniul legii arbitrajului şi în cel al legii
investiţiilor străine.
”Procedurile din cadrul Facilității Adiționale nu sunt reglementate de Convenția ICSID. În
conformitate cu articolul 5 din Regulile suplimentare privind facilitățile, cu toate acestea,
anumite dispoziții din Regulamentul administrativ și financiar al ICSID se aplică mutatis
mutandis în ceea ce privește procedurile din cadrul facilității suplimentare. Reglementările
administrative și financiare sunt reeditate în Convenția, regulamentele și regulile ICSID,
Documentul ICSID / 15 (aprilie 2006).”12
În secțiunea 5 ”Finanțarea cenrului” Articolul 17 din ”ICSID Conventions, Regulations and
Rules” se spune că:
”În cazul în care cheltuielile Centrului nu pot fi suportate din taxe pentru utilizarea
instalațiilor sale sau din alte încasări, excesul va fi suportat de statele contractante care sunt
membre ale Băncii proporțional cu abonamentele respective la stocul de capital al banca și de
către statele contractante care nu sunt membre ale Băncii în conformitate cu regulile adoptate de
Consiliul de administrație.”13
Scopul acestor instituţii financiare este de a contribui la progresul economic la ţărilor în curs
de dezvoltare, prin contribuirea prin finanţare a unor proiecte ale sectorului public şi privat al
acestor ţări și desigur prin acordarea de asistentă economică și tehnică. La începutul anului 2000
avea 181 membri, în present Banca Mondială are 217 țări membre.
Organul de conducere suprem al Băncii Mondiale este nu altul decît Consiliul
Guvernatorilor, acesta este format dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru, care de obicer,
este ministrul finanţelor. Organismul dat se întruneşte în şedinţă de cel puţin odata pe an, atunci
când are loc o şedinta comună cu ședința Consiliului Guvernatorilor. Conducerea curentă a
Băncii Mondiale revine unui Consiliu de Administrație mai numit şi Consiliul Directorilor
Executivi. El eeste format din 24 de membrii. Consiliul de Administraţie are în conducerea s-a şi
intituţiile financiare afiliate ( IFC, IDA). Este format din reprezentanţii: Statelor Unite ale
Americii, Germaniei, Franţei, Japoniei, Marii Britanii şi din 19 directori care reprezintă grupurile
de state. Conducerea Consiliului revine unui preşedinte ales pe 5 ani, care conduce si
administratia Băncii. De regulă, preşedintele Băncii este un reprezentant al SUA. Votul in cadrul
organismelor de conducere este proporţional cu cota de participare la Bancă.
Elaborarea politicii băncii revine unui Comitet de Dezvoltare, (care nu este
instituţionalizat), format din miniştrii de finanţe ai ţărilor care au reprezentanţi in Consiliul
Directorilor Executivi. Comitetul de Dezvoltare se întâlneşte in şedinţă de 2 ori pe an, una din
12
ICSID, Additional Facility Rules (modificat și în vigoare din 10 aprilie 2006), (https://icsid.worldbank.org/en/)
13
ICSID Conventions, Regulations and Rules, Articolul 17, secțiunea 5 ”Finanțarea cenrului”
(https://icsid.worldbank.org/en/)
16
şedinţe desfăşurându-se înnaintea întrunirii Consiliul Guvernatorilor şi urmărind să stabilească
volumul transferului de resurse către tările în curs de dezvlotare. Banca Mondială are de trei ori
mai mult angajati decat FMI, aceştia desfăşurându-şi activitatea atât la sediul central, cât şi la
reprezentanţele deschise în întreaga lume (la mijlocul anilor 1990 existau circa 40 de
reprezentanţe).
Obiectivele băncii mondiale
Banca Mondială acordă împrumuturi guvernelor şi agenţiilor guvernamentale care pot obţine
garanţii solide din partea statului.
Acordarea de împrumuturi statelor membere – Împrumuturile sunt destinate finanţarii
unor proiecte ce duc la dezvlotarea economică, rezulatele proiectului dând posibilitatea
rambursării creditului. Banca oferă valută doar pentru finantarea proiectului, componenta interna
a investiţiei – salariile, consumurile, intermediare fiind finanţate din resursele financiare ale ţării
beneficiare. Împrumuturile acordate de BIRD revin, de regula, direct guvernelor ţărilor
beneficiare iar, atunci când se finanţează proiecte private, este obligatorie garanţia
guvernamentală.
Intermedierea financiară – În sensul că acţionează pentru găsirea de noi resurse sau
încurajarea unor bănci comerciale ori grupuri financiare de a participa la cofinantarea
împrumuturilor băncii.
Acordă asistentă si consultantă ţărilor membere – Astfel, BIRD elaborează proiecte de
asistentă tehnică pentru infrastructura ( studii de prefrezabilitate si fezabilitate ) sau pentru
dezvlotarea capacitaţilor manageriale. De asemenea acordă consultantă în implementarea unor
proiecte in domeniul privatizării, dezvlotării pieţei de capital etc. Resursele Băncii Mondiale sunt
formate din participaţiile statelor membere la capitalul Băncii, care este majorat periodic. Din
contribuţia statelor membere, numai 6 % se varsă, rămâne in permanentă la dispoziţia ei, putând
fi solicitat în orice moment. Aceasta este una din condiţiile ce stau la baza credibilitaţii Băncii, a
doua condiţie fiind aceea ca împrumuturile nu pot depăşii capitalul subscris de membrii, la care
se adaugă rezervele. Cota de participare varsată, in moneda natională a ţărilor membere, are o
pondere redusă in totalul resurselor Băncii. Principala resursă de finantare o formează
lichiditaţile obţinute de Bancă pe piaţa internaţională de capital, aceasta reprezentând 85% din
totalul pasivului Bancii. Resursele de pe pieţele internaţionale se atrag prin emisiunea de
obligaţiuni pe termen mediu si lung si plasarea hartiilor de valoare pe termen scurt guvernelor,
băncilor centrale sau comerciale. De menţionat că circa 50% din resursele împrumutate colectate
de Banca Mondială provin din lansarea de titluri pe termen scurt, aspect riscant in vedere că
creditele acordate sunt pe termen lung. Astfel pot să apară neconcordante la scandenţă, precum si
diferenţe de dobanzi ce pot afecta profitul Băncii.
17
 Banca Mondială, ca instituţie internaţională, s-a remarcat printr-o activitate concretă pe
planul reconstrucţiei şi dezvoltării economice a tuturor ţărilor membre, iar mai apoi în
exclusivitate, a ţărilor în curs de dezvoltare; paradoxul polarizării activităţii Băncii Mondiale în
jurul procesului de dezvoltare a ţărilor din lumea a treia se explică prin faptul că aceste ţări nu au
fost reprezentate la Conferinţa de la Bretton Woods. Astfel, a crescut numărul statelor care au
considerat necesar să intre în rândul membrilor Băncii, sporindu-i capitalul, consolidându-i forţa
economică şi prestigiul mondial de instituţie internaţională de ajutor financiar.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Un stat poate deveni membru al B.I.R.D. când acceptă regulile de conduită în materie de
finanţe internaţionale, respectiv aderă, mai întâi, la Fondul Monetar Internaţional. În articolul 2,
secţiunea 1, punctul b din statut se prevede că orice stat membru al Fondului poate adera la
Bancă, lista rămânând deschisă. O altă condiţie necesară pentru ca o ţară să devină membru al
Băncii o reprezintă subscrierea unei contribuţii la fondul statutar. Subscripţia fixată unei ţări
doritoare de a deveni membru al BIRD se negociază, nivelul ei depinzând de situaţia economică
şi financiară a ţării solicitante, care intră în corelaţie şi cu participarea la FMI. Formal, calitatea
de membru al BIRD conferă o egalitate deplină oricărui stat, faptul fiind reflectat de numărul
egal de voturi în Consiliul Guvernatorilor, câte 250 de fiecare stat membru.
Capitalul autorizat al Băncii la înfiinţare a fost de 10 miliarde dolari (curs 1 iulie 1944), divizat
în 100000 de acţiuni cu o valoare nominală de 100000 dolari fiecare. Decizia de suplimentare a
capitalului e condiţionată de un minim de ¾ din totalul voturilor. Numărul părţilor subscrise a
crescut treptat, ajungând în 1988 la 786 500 cu o valoare totală de aproximativ 98,88 mld dolari,
în 1994 valoarea capitalului ridicându-se la aproximativ 170 miliarde dolari, iar în 1997 la
182,426 miliarde dolari (97% din capitalul autorizat de 188 miliarde dolari), în timpul anului
fiscal 1997, subscripţiile la mărirea de capital din 1988 fiind închise. 27 de ţări au subscris
împreună în acest an 1,8 miliarde dolari. Subscripţiile totale la majorarea de capital din 1988 au
fost de 79,1 miliarde dolari. Până în prezent au fost consemnate trei mari majorări de capital: în
1959 dublarea capitalului de la 10 miliarde la 20 miliarde dolari; în 1979 mărirea cu 97,5% de la
41 la 81 miliarde dolari şi ultima în 1989, ca urmare a acordului semnat în primăvara anului
1988. Principalii acţionari ai BIRD sunt: SUA cu 162773 părţi ce reprezintă 17% din fondurile
subscrise, Japonia cu 94020 părţi (9,8%), Germania (7,29%), Marea Britanie (6,99%), Franţa
(4,76%), Canada (2,78%), Italia (2,55%). România a aderat la Banca Mondiala în 1973, cu o
subscripţie de 162,1 milioane dolari (1621 părţi), aceasta reprezentând, în 1982, 0,41% din
totalul fondurilor Băncii, respectiv 0,43% din voturi. În funcţie de mărimea fondurilor subscrise,
ţara noastră se plasează între primele cincizeci de state membre ale BIRD.

18
 Organul superior de conducere al B.I.R.D. îl reprezintă Adunarea anuală a Consiliului
Guvernatorilor, care reuneşte câte un guvernator (ministrul de finanţe) şi câte un supleant (de
obicei, conducătorul băncii centrale sau al altei bănci din ţara respectivă) din fiecare ţară
membră. Ei sunt numiţi pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de a fi realeşi. Supleantul are
drept de vot doar în lipsa guvernatorului. Consiliul se întruneşte odată pe an, când are loc şi o
şedinţa comună cu Consiliul Guvernatorilor FMI, analizând Raportul anual prezentat de
administratori şi alte probleme legate de desfăşurarea activităţii viitoare a Băncii Mondiale.
Conform statutului Băncii, guvernatorii deleagă conducerea activităţii Consiliul Directorilor
Executivi, obligat să conducă toate instituţiile membre ale Grupului Băncii Mondiale, cu
excepţia admiterii de noi membrii şi a condiţiilor de aderare a acestora, a hotărârii de a proceda
la majorări sau micşorări de capital, suspendării de membri, angajării în colaborarea cu alte
organizaţii internaţionale, suspendării operaţiunilor Băncii sau a hotărârii de distribuire a
venitului net realizat.
Consiliul Directorilor Executivi are 24 de membri, primii 5 acţionari numesc câte un director
executiv, iar ceilalţi 19 reprezintă fiecare câte un grup de ţări. Drepturile de vot sunt distribuite
proporţional cu capitalul investit, administratorii aleşi având un număr de voturi rezultat din
numărul părţilor subscrise. Consiliul este condus de un preşedinte ales pe 5 ani, care este şi şeful
întregului personal. Consiliul Directorilor Executivi se întruneşte de două ori pe săptămână,
luând hotărâri în prezenţa unei majorităţi a directorilor, cu cel puţin o jumătate din totalul
voturilor. Membrii acestui consiliu trebuie să apere interesele Băncii şi ale celor pe care îi
reprezintă. În subordinea Consiliului Administratorilor se găsesc mai multe comitete de
specialitate permanente sau constituite ad-hoc în vederea studierii unei anumite probleme a
Băncii (Comitetul mixt de control al gestiunii, Comitetul pentru politica de personal, Comitetul
pentru studierea costurilor şi eficacităţii practicilor bugetare, Comitetul special pentru
determinarea valorii capitalului Băncii, Comitetul mixt Bancă-FMI, Comitetul special pentru
studierea atribuirii echitabile a numărului de voturi).
Banca Modială colectează fonduri prin emisiuni de obligaţiuni cu rating AAA, dând apoi
cu împrumut încasarile in condiţiile unei rate a dobânzii cu o jumatate de punct procentual peste
costul mediu al fondurilor atrase. În orice moment, Banca Mondială are in finanţare cca 2.000 de
proiecte si aprobă aprox. 200 noi împrumuturi anual. Banca Mondială finanţează numai costul în
valută al proiectelor, de regulă in limita a 30-40% din costurile totale ale unui proiect, ceea ce
ridică împrumuturile acordate de Banca Modială la cca. 15 mld. $ anual, la care se adaugă 5 mld.
$ credite acordate de Asociatia Internaţionala pentru Dezvoltare (AID). Creditele se acordă
de regulă pe perioade de 12-15 ani, având perioada de gratie 3-5 ani.

19
 Întelegând nevoile de finanţare a proiectelor, furnizorii pot identifica oportunitaţile de afaceri
în domeniul vânzării de bunuri, echipamente, servicii si consultanţă.
Propunerea de noi proiecte trebuie adresată Băncii Mondiale chiar de către solicitanţii
guvernamentali. Companiile nu pot solicita pur si simplu Băncii Mondiale finantarea de proiecte.
însă, in realitate, iniţiative pot avea terţe părţi interesate de succesul unei asocieri si care pot face
propuneri si sugestii potenţialilor solicitanti de fonduri. Aceste terţe părti pot fi consultanţi, firme
de construcţii, alte societaţi comerciale si bănci. După aceaste etape, solicitanţii de fonduri
prezinta B.M. proiectele pentru a fi evaluate.
De multe ori, disponibilitatea potenţiala a împrumuturilor, fondurilor cash, asistenţei
financiare, creditelor de export sau a unei structuri financiare funcţionale reprezintă o condiţie
esenţiala a reuşitei unui proiect. Deseori proiectele sunt cofinanţate prin diferite forme de sprijin
guvernamental bilateral care s-a sustinut că determină apariţia elefantilor albi’’,
supradimensionaţi fie din punct de vedere al dimensiunii, fie din cel al tehnologiei. De altfel,
acesta este un subiect intens dezbătut. Pentru ca proiectele să fie aprobate si finanţate, cineva
trebuie să preia iniţiative şi să se ocupe de schimbul comercial iniţial, acestea trebuie să aibă si
experienţa, şi abilitaţile necesare pentru a obţine finanţarea. În ultima instantă, oamenii sunt cei
care promoveaza proiectele, mai degrabă decât guvernele sau organismele multilaterale.
Banca Mondială finanţează o multitudine de tipuri de proiecte în sectoare diferite, precum
agricultura, educatie, mediu, sanatate, populatie, energie electrica, telecomunicatii, transport si
dezvoltare urbana. Proiectele trebuie să fie fezabile din punct de vedere etnic si financiar., in caz
contrar ele fiind eliminate chiar in faza iniţiala de evaluare. Procedurile de selecţie utilizate de
B.M. nu sunt neapărat dificile şi îndelungate, iar propunerile înnaintate spre dezbatere nu sunt
puţine. Două surse utile de informare asupra proiectelor sunt:
 Serviciul pentru Oportunitaţi de Afaceri Internaţionale – un serviciu asigurat de către
B.M., prin care se oferă informaţii si noutaţi despre aprovizionare, licitaţii, finanţare si derularea
proiectelor.
 Development Business – o publicaţie bilunară a Departamentului Economic si Social al
Naţiunilor Unite referitoare la activiatea B.M. si a altor agenţii de dezvoltare regională.
Pe lângă informaţiile disponibile din aceste surse, este necesară contactarea BM pentru a
afla despre toate oprtunităţile existente. Poate fi utilă şi contactarea funcţionarilor regionali şi
sectorali din Washington şi stabilirea unor întâlniri periodice cu acestia, devenind posibilă astfel
monitorizarea evoluţiei tranzacţiilor şi întelegerea sistemului de funcţionare a Băncii Mondiale
Companii de toate dimensiunile pot licita pentru afaceri finanţate de către Banca
Mondială. Nu exista nici un sistem de înregistrare pentru producatori, furnizori de mărfuri şi
contractori, deşi uneori se procedeaza la o precalificare pentru anumite contracte de lucrari
20
civile. BM deţine un sistem de înregistrare compiuterizată a consulanţilor, numit ,,Informaţii
despre firmele de consultanţa’’. În toate situaţiile, solicitantul finanţării este responsabil de
întocmirea documentaţiei licitaţiei pe care furnizorii şi contractorii i-o vor solicita după iniţierea
proiectului. Sarcina de a respecta etapele procesului urmat de proiecte revine
furnizorului/contractorului.

21
CAPITOLUL II PARTICULARITĂŢILE FINANŢĂRII
DEZVOLTĂRII ECONOMIILOR NAŢIONALE DE CĂTRE FMI ŞI
BANCA MONDIALĂ
2.1 Particularităţile finanţării de către FMI
”Natura globală a economiei moderne face imposibilă reglementarea folosind doar
instrumente ale politicii economice naționale. În condiția de
interdependența în creștere a țărilor este nevoie de o formare integrată, mecanisme și principii de
guvernare globală care sunt de natură supranațională. Coordonarea politicii economice globale
este realizată, în primul rând, de state naționale, organizații economice internaționale și asociații
de integrare regională. Mai mult, în prezent este observată necesitatea modernizării instituțiilor
individuale de guvernare globală ( în acest sens este vorba despre Fondul Monetar Internațional),
care este justificat de rol din ce în ce mai mare în economia globală a economiilor emergente și a
țărilor în curs de dezvoltare.”14
Creditele acordate de Fondul Monetar Internațional sunt destinate, echilibrării pe termen
scurt şi mediu a balanţei de plăţi curente a ţărilor membre. Utilizarea resurselor Fondul Monetar
Internațional de către membrii săi pentru rezolvarea unor deficite parvenite în balanţa de plăţi
îmbracă două forme de bază: credite propriu-zise și „trageri”. Tragerile pot lua forma unor
„schimburi valutare”, în sensul că oricare membru poate să procure de la Fondul Monetar
Internațional moneda altei ţări sau DST-urile acesteia, contra monedei naţionale. Într-o perioadă
concretă de timp, FMI obligă acel membru să răscumpere moneda naţională şi să achite un
comision pentru operaţiunile efectuate. Nici un stat nu poate solicita de la FMI o cantitate de
valută mai mare decât valoarea cote-părţi proprii. Există câteva praguri stabilite pentru
efectuarea operaţiunilor de „tragere”. Spre exemplu preluarea de către o ţară membră a unui
echivalent de 25% din valoarea cote-părţi proprii, în valuta necesară sau în DST, se face
automat, în oricare moment şi fără anumite condiţii. Operaţiune dată se numeşte „tragere în
contul tranşei-rezervă”. Orice acordare care depăşeşte acest prag desemnificație se înscrie în
categoria tranşelor superioare de creditare şi se efectuiază doar prin asumarea anumitor condiţii
şi măsuri de corectare a dezechilibrului economic. Nici o operaţiune de tragere nu poate depăşi

14
Сидoрoвa E. A., Бaрaнoвa М. С. Прoблeмa глoбaльнoгo упрaвлeния и рoль мeждунaрoднoгo вaлютнoгo
фoндa // Вeстн. Нoвoсиб. гoс. ун-тa. Сeрия: Сoциaльнo-экoнoмичeскиe нaуки. 2015. Volumul. 15, Ediția. 2. P. 1
22
200% din contribuţia ţării beneficiare la resursele Fondului. În aceste cazuri este primordial să
vdiscutăm despre împrumuturi propriu-zise, ele reprezintă operaţiuni de schimbare a cote-părţi
proprii în favoarea unei valute forte, după care urmează ca moneda naţională să fie răscumpărată
imediat după ameliorarea problemelor cu care se confrunta statul beneficiar adică acel ce a
efectuat tragerea. Dincolo de anumite restricții însă, operaţiunile de tragere nu se efectuiază fără
condiţiile impuse de Fondul Monetar Inernațional şi desigur angajamentele din partea ţării care
solicită ajutor.
”Poziția dominantă deținută de Statele Unite și alte țări occidentale în instituțiile
financiare internaționale precum FMI nu mai corespunde ponderii lor reale în economia globală.
Unele încercări ale țărilor în curs de dezvoltare de a-și spori reprezentarea în Fondul monetar
internațional nu au avut succes.”15
Unificarea celor mai mari țări ale lumii în curs de dezvoltare și formarea BRICS au
contribuit la schimbarea situației. Drept urmare, pe site-ul G-20, a fost posibil să fie de acord să
crească ponderea țărilor în curs de dezvoltare în FMI. În același timp, după depășirea
consecințelor crizei globale din 2008-2009, țările dezvoltate manifestă din ce în ce mai puțin
dorința de a continua dialogul cu economiile în curs de dezvoltare. Acest lucru, în special, este
demonstrat de decizia de a amâna finalizarea celei de-a 15 revizuiri generale a cotelor până în
2019. Cu toate acestea, țările BRICS au posibilitatea de a înfățișa această întârziere în favoarea
lor. Este necesar să se pună de acord asupra unei noi formule de calcul a cotelor, care să țină
seama de corelația reală a țărilor din economia globală și, pe această bază, să consolideze poziția
țărilor în curs de dezvoltare.
”Lumea modernă devine din ce în ce mai multipolară. Cu toate acestea, în ciuda
deplasării evidente a centrului de greutate economică de la Vest la Est, mecanismele de elaborare
a regulilor de reglementare în economia globală și finanțele mondiale rămân practic de
nezdruncinat. Jucătorii economici regionali (cum ar fi grupul de țări BRICS) sunt implicați activ
în diviziunea internațională a muncii.”16
Cu toate acestea, existența monopolurilor financiare instituționale împiedică
redistribuirea valorii adăugate globale. Înarmate cu cele mai noi tehnologii informaționale și
inovații financiare, țările conducătoare a globalizării financiare redistribuie resurse globale rare
în favoarea unui nucleu al sistemului mondial. Scopul articolului, bazat pe metodele de analiză
comparativă și de sistem, este de a prezenta o caracteristică generalizată a instituțiilor financiare
globale. Ipoteza este demonstrată că reforma pe scară largă a cotelor și gestionarea FMI nu a dus

15
Трoшин Никoлaй Никoлaeвич. Textul articolului științific privind specialitatea „Economie și afaceri”, Рoль
рaзвивaющихся экoнoмик в рeфoрмирoвaнии систeмы квoт и прaв гoлoсa в мвф, 2017
16
Кузнeцoв Aлeксeй Влaдимирoвич. Textul articolului științific privind specialitatea „Economie și afaceri”,
МEЖДУНAРOДНЫE ФИНAНСOВЫE ИНСТИТУТЫ И ВЫЗOВЫ МНOГOПOЛЯРНOСТИ, 2017
23
la o consolidare semnificativă a rolului celor mai dinamice economii de piață în sistemul
decizional al fondului. Dominanța americană în instituțiile financiare internaționale contribuie la
promovarea globală a dolarului ca monedă de rezervă a băncilor centrale, moneda de decontare
internațională, depozite, împrumuturi și investiții. Este prezentată relația dintre punerea în
aplicare a conceptului de globalizare financiară și funcționarea modelului centru-periferie a
pieței globale de capital. Sunt analizate caracteristicile structurii moderne a pieței valutare
mondiale. Sunt examinate aspectele juridice ale reglementării globale, în special rolul dreptului
anglo-american în economia globală și finanțele globale. Se concluzionează că pentru o
participare deplină la procesele de globalizare, țările BRICS trebuie să creeze un sistem financiar
paralel, care vizează dezvoltarea sectorului real al economiei și independent de regulile jocului
instituite în sistemul instituțiilor financiare internaționale existente.
Așa dar creditele acordate de FMI au o destinație specială, și anume de a diminua crizele
economice cu care de confruntă statele lumii în ultimele decenii.
”Economia globală cunoaște o încetinire sincronizată: a avut din nou loc o scădere pentru
2019 până la 3%, adică este înregistrat ritmul cel mai lent de la criza financiară globală” 17 a
declarat departamentul de cercetare a FMI. Acesta este un pas serios înapoi din 2017, când
economia globală a înregistrat o redresare sincronizată de 3,8%. În 2020, creșterea globală ar
trebui să se îmbunătățească ușor pentru a ajunge la 3,4%, ceea ce corespunde a 0,2% revizuire la
proiecțiile FMI din aprilie. Cu toate acestea, spre deosebire de încetinirea sincronizată, această
recuperare nu este răspândită și este precară. creșterea în țările avansate se așteaptă să se
stabilească lent 1,7% în 2019 și 2020, în timp ce țările emergente și în curs de dezvoltare ar
trebui să accelereze, trecând de la 3,9% în 2019 la 4,6% în 2020. Această accelerație poate fi
explicată la jumătate printr-o recuperare sau o recesiune mai puțin pronunțate în țările emergente
care se luptă, ca Turcia, Argentina și Iran, și restul printr-o revenire în țările în care creșterea a
încetinit considerabil în 2019 față de 2018, cum ar fi Brazilia, Mexic, India, Rusia și Arabia
Saudită. Creșterea lentă în 2019 se caracterizează în special printr-o încetinire accentuată și
generalizată din punct de vedere al industriei prelucrătoare și comerțul mondial. Sunt în joc o
serie de factori: Creșterea tarifelor și incertitudinea prelungită în jurul politicilor comerciale au
dus la reducerea investițiilor și cererea de bunuri de capital, care fac obiectul unui comerț intens.
Industria auto se contractă, de asemenea, din cauza șocurilor specifice, cum ar fi că întreruperile
datorate noilor standarde de emisii aplicate în zona euro și în China, inclusiv efectele sunt de
durată. Deci creșterea volumului de comerț în prima jumătate a anului 2019 este 1%, cel mai
scăzut nivel înregistrat din 2012.

17
International Monetary Fund. Research Dept. World Economic Outlook, October 2019 : Global Manufacturing
Downturn, Rising Trade Barriers, Editura INTERNATIONAL MONETARY FUND, 2019, P 14
24
 R. Moldova a devenit membru al Fondului Monetar Internațional la 12 august 1992, în
timp ce țara vecină România a aderat cu mult înainte, mai exact la 15 decembrie 1972. Republica
Moldova deține o cotă de 172,5 mil. de Drepturi Speciale de Tragere, aproximativ circa
235 milioane dolari SUA, această sumă este echivalentă cu aproximativ 0,04 procente din suma
totală a cotelor,iar puterea de vot a Moldovei este de 1973 voturi, ceea ce constituie
0,08 procente din numărul total de voturi. În același timp cota de participație a României  este
de 1.811,4 milioane DST sau 0,38 puncte procentuale din cota totală. Puterea de vot a țării fiind
de 19.579 voturi, aproximativ 0,39% din total. Orice țară membră are un reprezentant, deci,
Octavian Armaşu este guvernatorul RM în cadrul FMI, deținînd funcția de guvernator al Băncii
Naţionale a Moldovei, există. Există și un Guvernator supleant care este Vladimir Munteanu,
prim-viceguvernator al BNM. Ambele țîri sunt reprezentate de Dl. Anthony de Lannoy (Olanda)
care este Director Executiv.

Tabelul 2.1, Achiziții și împrumuturi restante ale R. Moldova

 Achiziții și împrumuturi restante: Cotă în % SDR în Milioane

      Împrumuturi RCF 33.33 57.50
      Asistență de urgență  1 / 66.67 115.00
      Aranjamente ECF 43.39 74.84
      Aranjamente extinse 71.41 123.18
 1 /  Asistența de urgență poate include ENDA, EPCA și RFI.

Sursa:https://www.imf.org/external/np/fin/tad/exfin2.aspx?memberkey1=672&date1Key=2020-04-30

Conform datelor prezentate de Fondul Monetar Internațional, R. Moldova are achiziții și

împrumuturi restante în sumă de 370,52 milioane SDR, dintre care 57,80 mil. Îmrumuturi RCF,
115 mil. Asistență de urgență (asistența de urgență poate include ENDA, EPCA, RFI), 74,84 mil.
Aranjamente ECF și 123,18 mil. Aranjamente extinse. Cota acestora fiind de 33,33%, 66,67%,
43,39% și respectiv 71,41%. La rîndul său România nu are achiziții și împrumuturi restante,
ultimul aranjament financiar fiind din 27 septembrie 2019 de 1751,34 milioane de DST suma ne
fiind extrasă și a expirat pe data de 26 septembrie 2015. Moldova are aranjamente fianciare din
2016 care expiră în 2020, acestea fiind de tip ECF în 07 noiembrie 2016 – 19 martie 2020 de
43,10 mil. DST, suma este extrasă în întregime, un alt aranjament este datat din aceeași data dar
expiră pe 13 martie 2020, la fiind extras în întregime și anume 86,30 milioane DST.

25
 Tabelul 2.2, Ultimele aranjamente financiare ale R. Moldova:
Data intrării în vigoareSuma aprobată înData expirării Suma extrasă în
Tipul Milioane de DST Milioane DST
      ECF   07 noiembrie 2016 43,10      19 martie 202043,10
      FEP   07 noiembrie 2016 86.30      13 mar 2020 86.30
      ECF   29 ianuarie 2010 184.80      30 aprilie 2013170.88

Sursa:https://www.imf.org/external/np/fin/tad/exfin2.aspx?memberkey1=672&date1Key=2020-04-30

Tabelul 2.3, Ultimele aranjamente financiare ale României:

Data intrării înSuma aprobatăSuma aprobată în Suma extrasă în
Tipul Data expirării
vigoare milioane DST mil. DST
      Aștep   27 septembrie   26 septembrie
1,751.34    0.00
tare 2013 2015
      Aștep
  31 mar 2011 3,090.60      30 iunie 2013 0.00
tare
      Aștep
  04 mai 2009 11,443.00      30 mar 2011 10,569.00
tare

Sursa:https://www.imf.org/external/np/fin/tad/exfin2.aspx?memberkey1=818&date1Key=2020-04-30

Conform datelor prezentate în tabelele de mai sus denumite ”Ultimele aranjamente

financiare” observăm că cel mai recent împrumut a Republicii Moldova este 43.10 milioane DST
în anul 2016, pe cînd cel mai vechi împrumut al țării vecine a avut loc în anul 2013 în sumă de
1751.34 DST.

FMI acordă credite în mod condiţionat, totul are loc în funcţie de angajamentele ţării care
solicită şi progresele înregistrate în domeniul politicilor economice create cu scopul să redreseze
economia pe termen mediu și scurt.

„Condiţionarea” prezintă un principiu fundamental în ccea ce vizează practica Fondului,

dezbătut în literatura de specialitate. Conceptul de condiţionare a devenit conturat indirect și
treptat. La început au existat prevederile Statutului iniţial, în care se afirma că acordarea de
credite în cadrul tranşei-aur ( devenită tranşa-rezervă, după anul 1971) este necondiţionată,

26
fiind subînțeles că oricare alte tranşe de credite sunt, în urmare, condiţionate. Apoi, Fondul, cu
ocazia executării unor trageri în contul ”primei tranşe de credit”, a precizat că aceasta se oferă
cu condiţia că, beneficiarul care solicită tragerea să depună eforturi rezonabile pentru
soluționarea problemelor sale. Pentru a executa trageri în contul tranşelor superioare ce ține de
credite, ţara trebuie să ofere „justificări solide”. Desigur, evaluarea „utilității” eforturilor îi revine
personalului specialist în domeniul dat şi conducerii Fondului Monetar Internațional.

Condiţionarea a fost consacrată oficial în 1968, prin definirea clauzelor care trebuie
integrate în acordurile de confirmare (acordurile stand-by), inclusiv a clauzei de realizare, care
impune ţării asistate să îndeplinească anumite criterii cantitative înainte de eliberarea unei tranşe
superioare din cadrul împrumutului.
Cele mai multe programe de împrumut au drept criterii de performanţă:
 plafonarea creditului intern total,
 reducerea deficitului bugetar,
 ridicarea unor interdicţii în domeniul politicilor comerciale şi de schimb,
 limitarea anumitor forme de credit intern.
Printre măsurile standard care pot fi întâlnite în recomandările FMI se numără:
 deprecierea monedei naţionale,
 liberalizarea preţurilor interne (gândită ca măsură de relansarea a producţiei interne),
 mobilizarea ratei de economisire a populaţiei, prin politici adecvate (în special o rată a
dobânzii pozitivă, în termeni reali).
De remarcat însă că deprecierea monedei naţionale şi creşterea preţurilor la importuri, pe
care o generează, nu înseamnă automat substituirea acestor importuri cu bunuri produse intern,
mai ales în cazurile în care nu există o astfel de industrie sau nu există capacitatea de a o
dezvolta la scara cerută de piaţă.
”Acordarea creditelor din resursele FMI se face pe baza unui document denumit „acord
de confirmare” sau acord stand-by, deoarece el reprezintă în practică o linie de credit deschisă de
Fond pentru ţara care solicită ajutorul.”18
În concluzie, prin semnarea aceastui acord, ţara care urmează să beneficieze de împrumut
se angajează să implementeze un program de măsuri economice şi financiare, aprobat şi
monitorizat de FMI, cu scopul de a obţine stabilizarea macro-economică şi a evita apariţia unor
dezechilibre ale balanţei de plăţi pe viitor. Împrumutul deschis printr-un acord de confirmare se
acorda iniţial pe o perioadă de la unu la doi ani, în trageri trimestriale. Pentru eliberarea fiecărei
tranşe, existau criterii de performanţă a căror respectare era evaluată de FMI.
18
https://www.imf.org/external/np/ins/english/capacity_about.htm
27
 Tabelul 2.4, Obligații restante și plăți proiectate către fond  ale R. Moldova
În mil. DST

                                     pe viitor                                      

          Anul 2020  Anul 2021   Anul 2022  Anul 2023  Anul 2024 

  Taxe / Interes DST 1,78 2.36 2.17 1,99 1,38

  Principal DST 23,85 35.29 23.22 41.62 76.50

   Total DST 25.63 37.64 25.39 43.61 77.88

Atunci când un membru deține obligații financiare restante pentru o perioadă mai mare de trei luni, valoarea acestor
restanțe este afișată în această secțiune.

Sursa:https://www.imf.org/external/np/fin/tad/exfin2.aspx?memberkey1=672&date1Key=2020-04-30

Tabelul 2.5, Obligații restante și plăți proiectate către fondul  ale României
În mil. DST

                                       pe viitor                                      

 Anul
           Anul 2021  Anul  2022  Anul  2023  Anul  2024 
2020 

  Taxe / Interes DST 0,01 0,01 0,01 0,01

  Principal DST

   Total DST 0,01 0,01 0,01 0,01

Atunci când un membru deține obligații financiare restante pentru o perioadă mai mare de trei luni, valoarea acestor
restanțe este afișată în această secțiune.

Sursa:https://www.imf.org/external/np/fin/tad/exfin2.aspx?memberkey1=818&date1Key=2020-04-30

28
 Analivînd tabelele de mai sus ceea ce ține de plăți proiectare și obligații restante pe viitor
Rpmânia deține sume minime, acestea fiind de 0,01 mil. DST (Taxe/Interes) penru anii 2021-
2024. În schimb Republica Moldova are 210,15 mil. DST per total pe ani obligații restante și
plăți proiectate către fond. Cea mai care fiind atestată pentru anul 2024 (77,88 mil. DST), iar cele
mai mici sume sunt înregistrate pentru anii 2020 și 2022, respectiv 25,63 mil. și 25,39 mil., în
timp ce țara vecină România nu are nici o înregistrare la acest capitol pentru anul 2020.

Secția împrumuturi a FMi afirmî că: ”FMI ajută țările lovite de crize, oferindu-le sprijin
financiar pentru crearea camerei de respirație, deoarece pun în aplicare politici de ajustare pentru
a restabili stabilitatea și creșterea economică. De asemenea, oferă finanțare preventivă pentru a
ajuta la prevenirea și asigurarea împotriva crizelor. Setul de instrumente de creditare al FMI este
perfecționat continuu pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale țărilor.”19

Cauzele crizelor sunt variate și complexe și pot fi interne, externe sau ambele.

 Factorii interni includ politici fiscale și monetare necorespunzătoare, care pot duce la

dezechilibre economice mari (cum ar fi mari deficite de cont curent și fiscale și niveluri ridicate
ale datoriei externe și publice); o rată de schimb fixată la un nivel necorespunzător, care poate
eroda competitivitatea și poate duce la deficite persistente de cont curent și pierderea rezervelor
oficiale; și un sistem financiar slab, care poate crea boom-uri și busturi economice. Instabilitatea
politică și / sau instituțiile slabe pot, de asemenea, să declanșeze crize prin exacerbarea
vulnerabilităților economice.
 Factorii externi includ șocuri care variază de la dezastre naturale la variații mari ale prețurilor
mărfurilor. Acestea sunt cauzele obișnuite ale crizelor, în special pentru țările cu venituri mici,
care au o capacitate limitată de pregătire pentru astfel de șocuri și depind de o gamă restrânsă de
produse de export. De asemenea, într-o economie din ce în ce mai globalizată, schimbările bruște
ale sentimentului pieței pot duce la volatilitatea fluxului de capital. Chiar și țările cu fundamente
solide ar putea fi grav afectate de impactul crizelor și politicilor economice din alte țări. 

Indiferent dacă cauza este de origine internă sau externă, crizele pot adopta mai multe
forme diferite: probleme de echilibru de plată apar atunci când o națiune nu este în măsură să
plătească pentru importurile esențiale sau să-și servească rambursările datoriei externe; crizele
financiare provin de la instituții financiare ilicide sau insolvabile; iar crizele fiscale sunt
cauzate de deficitele și datoriile fiscale excesive. Adesea, țările care vin la FMI se confruntă cu
mai mult de un tip de criză ca provocări ale unui sector răspândit în întreaga economie. Crizele
19
IMF Lending, March 27, 2020

29
au în general o încetinire accentuată a creșterii, șomaj mai mare, venituri mai mici și o
incertitudine mai mare care provoacă o recesiune profundă. În cazuri de criză acută, implicitele
sau restructurarea datoriei suverane pot deveni inevitabile.

Împrumuturile FMI vizează să ofere țărilor respirație spațiu de aplicare a politicilor de

ajustare într-o manieră ordonată, care va restabili condițiile pentru o economie stabilă și o
creștere durabilă. Aceste politici vor varia în funcție de circumstanțele țării. De exemplu, o țară
care se confruntă cu o scădere bruscă a prețurilor exporturilor-cheie ar putea avea nevoie de
asistență financiară în timp ce implementează măsuri pentru consolidarea economiei și lărgirea
bazei sale de export. O țară care suferă de ieșiri majore de capital ar trebui să abordeze
problemele care au dus la pierderea încrederii investitorilor - probabil că ratele dobânzii sunt
prea mici; deficitul bugetar și stocul de datorii cresc prea repede; sau sistemul bancar este
ineficient sau prost reglementat.

În absența finanțării FMI, procesul de ajustare a țării ar putea fi mai brusc și dificil. De
exemplu, dacă investitorii nu doresc să ofere o nouă finanțare, țara nu ar avea de ales decât să se
adapteze - deseori printr-o compresiune dureroasă a cheltuielilor guvernului, a importurilor și a
activității economice. Finanțarea FMI facilitează o ajustare mai treptată și mai atentă. Deoarece
împrumuturile FMI sunt însoțite, de obicei, de un set de acțiuni politice corective, de asemenea,
oferă un sigiliu de aprobare a faptului că politicile adecvate au loc.

Diferitele instrumente de împrumut ale FMI sunt adaptate diferitelor tipuri de necesități
ale balanței de plăți, precum și circumstanțelor specifice ale apartenenței sale diverse (vezi
tabelul). Toți membrii FMI sunt eligibili să acceseze resursele Fondului în contul de resurse
generale (GRA), în condiții neconcesionale, dar FMI oferă, de asemenea, sprijin financiar
concesional (în prezent la dobândă zero până în iunie 2021) prin intermediul trustului pentru
reducerea sărăciei și creșterea ( PRGT), care este mai bine adaptat la diversitatea și nevoile
țărilor cu venituri mici. Istoric, pentru economiile de piață emergente și avansate în crize, cea
mai mare parte a asistenței FMI a fost asigurată prin acorduri stand-by (SBA) pentru a aborda
probleme de balanță de plăți pe termen scurt sau potențial. Facilitatea de credit standby
(SCF) servește un scop similar pentru țările cu venituri mici. Facilitatea de finanțare extinsă
(FEP) și corespunzatoare mecanismului extins de creditare (ECF) pentru țările cu venituri mici
sunt principalele instrumente ale Fondului de sprijin pe termen mediu pentru țările care
se confruntă cu probleme de echilibru prelungite de plăți. Utilizarea acestora a crescut substanțial
de la criza financiară globală, reflectând natura structurală a problemelor legate de balanța de
plăți a unor membri.

30
 Pentru a ajuta la prevenirea sau atenuarea crizelor și la creșterea încrederii pieței în
perioadele cu riscuri crescute, membrii cu politici deja puternice pot utiliza Linia de credit
flexibil (FCL) sau Linia de precauție și lichiditate (PLL).

Finantare Instrumentul Rapid (RFI) și corespunzătoare facilității de credit Rapid (RCF)

pentru țările cu venituri mici oferă asistență rapidă țărilor cu balanța de plăți de urgență
au nevoie, inclusiv de la șocurile prețurilor materiilor prime, dezastre naturale, și fragilități
interne.

Respectând diferite circumstanțe ale țării, se așteaptă ca programele suportate de GRA să

rezolve problemele de BoP ale membrilor în perioada programului, în timp ce programele PRGT
preconizează o durată mai mare pentru soluționarea problemelor BoP.

FMI oferă sprijin financiar pentru nevoile privind balanța de plăți, la cererea țărilor
membre. Spre deosebire de băncile de dezvoltare, FMI nu împrumută pentru proiecte
specifice. În urma unei astfel de solicitări, o echipă a personalului FMI poartă discuții cu
guvernul pentru a evalua situația economică și financiară, precum și dimensiunea nevoilor
generale de finanțare ale țării și pentru a conveni asupra răspunsului adecvat la politică.

De obicei, guvernul unei țări și FMI trebuie să convină asupra unui program de politici
economice înainte ca FMI să acorde împrumuturi țării. Angajamentele unei țări de a întreprinde
anumite acțiuni politice, cunoscute sub denumirea de condiționalitate a politicii, sunt, în cele
mai multe cazuri, o parte integrantă a împrumuturilor FMI (a se vedea tabelul). Acest program
de politici care stă la baza unui aranjament este, în majoritatea cazurilor, prezentat Comitetului
executiv al Fondului într-o „ Scrisoare de intenție ” și detaliat în detaliu într-un „Memorandum
de înțelegere”.

Progresul este de obicei revizuit prin monitorizarea implementării acțiunilor politicii. Cu

toate acestea, pentru unele aranjamente, țările pot utiliza resursele FMI fără condiționare sau
limită, dacă și-au stabilit deja angajamentul pentru politici solide (FCL, PLL) sau în cazul în
care sunt proiectate pentru nevoile urgente și imediate, de exemplu, din cauza tranzitoriei și
natura limitată a șocului sau în care capacitatea de implementare a politicii este limitată,
inclusiv datorită fragilităților (RFI, RCF). Întoarcerea unei țări la sănătatea economică și
financiară asigură rambursarea fondurilor FMI, astfel încât acestea să poată fi puse la dispoziția
altor țări membre.

31
 După ce s-a ajuns la o înțelegere a politicilor și a unui pachet de finanțare, se recomandă
Comitetului executiv al FMI o recomandare pentru a aviza intențiile politicii țării și a extinde
accesul la resursele FMI. Acest proces poate fi accelerat în cadrul Mecanismului de finanțare de
urgență a FMI .

Tabelul 2.6, Mecanismul de finanțare de urgență

Scop Facilitate Finanțare Durata

Necesarul potențial actual sau SRA GRA Pînă la 3 ani, dar de

potențial de BoP obicei 12 – 18 luni

SCF PRGT 1-2 ani

Necesitate prelungită de BoP / EFF GRA Pînă la 4 ani

asistență pe termen mediu

ECF PRGT 3 – 4 ani, extensibil la

5 ani

Necesitatea actuală și urgentă de RFI GRA Achiziție directă

BoP

RCF PRGT Despăgubiri directe

Necesități actuale, sau potențiale FCL GRA 1 sau 2 ani

de BoP (fundamente și politici
foarte puternice)

Necesități actuale, sau potențiale PLL GRA 6 luni (fereastra de

de BoP (fundamente și politici lichiditate) sau 1 sau 2
solide) ani

Non-financiare / instrumente de PSI - 1 – 4 ani, extensibil la

semnalizare 5 ani

32
 PCI - De la 6 luni pînă la 4
ani

Sursa: https://www.imf.org/en/About/Factsheets/IMF-Lending

Facilităţile de creditare oferite de FMI

Una din misiunile cele mai importante ale FMI-ului este aceea de a acorda credite ţărilor
membre pentru a le ajuta să-şi rezolve dificultăţile balanţei lor de plăţi. Pentru multe ţări în curs
de dezvoltare, FMI-ul este singura sursă de finanţare în devize: atunci când pieţele private (şi
câteodată chiar şi Banca Mondială) refuză să acorde împrumuturi, Fondul este deseori singura
instituţie capabilă să acorde un credit în baza unui program de ajustare economică. De fapt,
Fondul Monetar nu suportă constrângerea instituţiilor care se finanţează pe piaţa liberă şi care
trebuie să vegheze ca renumele lor să nu cadă în urma acumulărilor de creanţe îndoielnice.
Dar utilitatea unui credit al Fondului este mai mare decât aceea a unei finanţări pe termen
scurt în devize forte. De fapt, pentru o ţarǎ care împrumută, acordarea unui credit de către Fond
înseamnă că politicile sale economice au fost aprobate de FMI, ceea ce îi permite să contacteze
cu mai multă încredere pe ceilalţi creditori, fie că este vorba de organizaţii internaţionale, de
creditori publici bilaterali sau de pieţe financiare internaţionale. Un număr crescând de ţări a
recurs astfel la resursele Fondului pentru a beneficia de acest avantaj.
Deşi importantă în sine, valoarea creditelor acordate de FMI este o fracţiune marginală din
fluxurile financiare acordate ţărilor în curs de dezvoltare. Prin comparaţie, Banca Mondială
împrumută o sumă de 4 ori mai mare ţărilor sale membre. Ţările în curs de dezvoltare judecă,
deci, câteodată creditele acordate de FMI ca fiind insuficiente. Ele ar dori să obţină credite
superioare, pentru a-şi mări importurile şi pentru a-şi susţine cererea internă şi se plâng, de
asemenea, de diminuările temporare ale mărimii creditelor acordate de Fond.
Figura 2.1, Ponderea creditelor acordate de FMI pe grupe de țări

33
 America Latina Europa de EST
Africa Asia si Orientul Mijlociu

12%
17%
43%

29%

Sursa: Elaborat de autor

Împrumuturile ţărilor membre sunt proporţionale cu cotele-părţi, mărimea creditului
acordat, depinde, de asemenea, de nevoia de finanţare externă, de calitatea programului
întreprins, de mărimea datoriei faţă de Fond, de perspectivele balanţei de plăţi şi de uşurinţa de
adaptare. În orice caz, mărimea datoriei în curs faţă de Fond trebuie să rămână inferioară cifrei
de 300% faţă de cota-parte. Totalul creditelor şi împrumuturilor acordate de Fond se ridica la
42,1 miliarde DST (aproape 60 miliarde de dolari) repartizaţi pe 4 continente în curs de
dezvoltare (America Latină - 42,9%, Europa de Est – 28,9%, Africa - 17%, Asia - 10,7%,
Orientul Mijlociu 0.9%).
Această critică nu este ceva nou.Fondul refuză, totuşi să mărească creditele din 3 motive
principale:
FMI-ul caută înainte de toate să exercite un rol de catalizator, adică să ajute ţările membre
să mobilizeze o asistenţă financiară pe lângă creditorii de fonduri bilaterale, pe lângă celelalte
organizaţii multilaterale şi, eventual, în cadrul reeşalonării datoriei lor externe. În absenţa unui
program de ajustare aprobat de FMI, această asistenţă nu va fi acordată. Aşa se face că un dolar
împrumutat de Fond generează cel puţin alţi patru dolari de asistenţă externă. În al doilea rând,
prudenţa FMI-ului se explică prin faptul că a acordat împrumuturi unor ţări ale căror balanţe de
plăţi sunt deficitare nu este o acţiune lipsită de riscuri, aşa cum s-a văzut din exemplul apariţiei
întârzierilor rambursărilor către Fond.
În sfârşit, în al treilea rând, creditele FMI-ului sunt, prin natura lor susţineri financiare de
scurtă durată destinate să ajute la depăşirea dificultăţilor temporare ale balanţei de plăţi (cu
excepţia facilităţilor pentru ţările cele mai sărace FAS şi FASR), şi nu ca împrumuturile unei
instituţii de dezvoltare cum ar fi Banca Mondială, al cărei scop este asigurarea unei finanţări pe
termen lung. Deci, mărimea creditelor FMI-ului scade câteodată, atunci când mărimea
rambursărilor este superioară celei a noilor credite. Această evoluţie este conformă cu „caracterul

34
monetar” a Fondului. Resursele Fondului trebuie să „circule”, adică să nu rămână imobilizate
timp îndelungat în aceeaşi ţară. Aportul net al fondului este, deci, pozitiv în prima jumătate a
anilor’90 , din cauza crizei datoriei ţărilor în curs de dezvoltare; după 1995, creditele luate în anii
precedenţi încep să fie rambursate şi tragerile scad graţie începutului de rezolvare a crizei; între
1990 şi 1995, aportul devine pozitiv datorită nevoilor financiare ale ţărilor din Europa de Est în
tranziţia lor în economia de piaţă.
Drepturile de tragere
Creditele acordate de Fondul Monetar au mai multe obiective, definite de articolele I şi V
ale Statutului. Ele încurajează adoptarea de politici de dechidere şi de liberalizare în ţările a căror
poziţie externă, ar fi prea fragilă pentru a putea permite astfel de politici. Ele evită politici
nefaste comunităţii internaţionale în ţările care întâlnesc dificultăţi externe cum ar fi introducerea
de restricţii privitoare la libertatea schimburilor şi a măsurilor de control al schimburilor.
Creditele FMI-ului au un caracter temporar; ele sunt acordate pentru susţinerea de politici,
permiţând rezolvarea unui deficit, al balanţei de plăţi. Tragerile din fondurile FMI-ului se fac sub
forma dreptului de a cumpăra devize convertibile. Statele membre, au dreptul să cumpere de la
FMI devize străine de care au nevoie, plătindu-le cu propriile monede. De exemplu, o ţară în curs
de dezvoltare, care are drept de tragere asupra Fondului, poate cumpăra dolari, EURO în
schimbul cărora depune titluri din datoria sa publică, exprimată în moneda sa proprie. În
momentul în care operaţiunea ia sfârşit ţara îşi răscumpără propia monedă cu devize străine pe
care le-a cumpărat între timp. Aceste operaţiuni de cumpărare sunt analoage cu acordarea unui
credit şi rambursarea lui ulterioară. Statul care „cumpără” (împrumută) devize stăine plăteşte un
comision (dobândă) asupra acestei trageri, şi apoi trebuie „să răscumpere” (să ramburseze)
moneda sa cu aur sau cu devize forte stabilite de Fond. FMI-ului i se conferă acelaşi mod de
funcţionare cu al unei întreprinderi de credit mutual, la care membrii fac depozite şi obţin
credite, şi vizavi de care ei se regăsesc fie în poziţie creditoare, fie în poziţie debitoare, în funcţie
de evoluţia nevoilor lor de finanţare. Aceste trageri asupra resurselor de devize ale Fondului sunt
supuse unor reguli stricte, căci măresc depozitul FMI-ului în monede „slabe” şi reduc rezerva
devizelor „forte” disponibile. Pentru a evita ca depozitele în devize „forte” să nu se epuizeze,
tragerile sunt supuse unor condiţii din ce în ce mai stricte. Regulile iniţiale stabilesc că o tranşă
de credit corespunzând la 25% din cota-parte (denumită atunci tranşă-aur) poate fi obţinută în
orice moment, în mod automat, şi fără condiţii (după demonetizarea aurului această tranşă se va
numi tranşă de rezervă). Tranşele următoare sunt împărţite în 4 tranşe de credit egale fiecare,
echivalente cu 25% din cota-parte. Cumpărarea primei tranşe de credit necesită permisiunea
Fondului, căci ea transferă rezervele într-o monedă naţională la un nivel de peste 100% din cota-
parte a ţării ( 75% vărsate cu titlul de cotă-parte şi 25% cu titlul de tranşă aur). Cumpărarea celor
35
 de a doua, a treia şi a patra tranşă de credit, denumite tranşe superioare de credit transferă
rezervele Fondului într-o monedă naţională de peste 125% din cota parte. Pentru a trage din
aceste tranşe, ţara beneficiară trebuie să demonstreze că practică politici de redresare a balanţei
sale de plăţi care-i vor permite să răscumpere moneda sa naţională. Cumpărarea celor 4 tranşe de
credit transferă rezervele Fondului într-o monedă naţională de 200% din cota-parte. Nici o ţară
nu poate efectua cumpărări care să transfere rezervele cumulate ale Fondului în monedă
naţională peste acest nivel, doar dacă au derogări explicite. Aceste reguli iniţiale referitoare la
operaţiunile financiare ale Fondului, chiar dacă apar destul de complicate în momentul în care
Fondul îşi începe operaţiunile, vor deveni mai complexe în anii următori.
Facilitățile acordate
Mai multe facilităţi sunt oferite statelor membre. Alegerea facilităţii cele mai bine adaptate
depinde de natura problemelor cu care se confruntă ţara membră. Ţările cu venituri mici pot să
beneficieze de aceste credite plătind o rată a dobânzii concesionată prin programul numit Poverty
Reduction and Growth Facility (PRGF). Împrumuturile non-concesionate sunt acordate sub
forma a 5 principale linii de credite: Stand-By Arranjaments (SBA), Extended Fund Facility
(EFF), Supplemental Reserve Facility(SRF), Contingent Credit Lines (CCL) şi Compensatory
Financing Facility (CFF). Exceptând PRGF, toate facilităţile în relaţie cu rata dobânzii pieţii
FMI-ului, cunoscută sub numele de „rata de schimb”(care include o reglare a plăţilor amânate şi
a arieratelor)poartă supradobândă. Rata dobânzii este în funcţie de cea a DST-ului care este
revizuită săptămânal în funcţie de fluctuaţiile pe termen scurt a ratei de schimb pe principalele
pieţe monetare internaţionale. Rata dobânzii este menţinută la 2,9%. FMI descurajează folosirea
în exces a creditelor prin impunerea unei dobânzi ridicate la împrumuturile mai mari, în acelaşi
timp ţările debitoare sunt aşteptate să returneze împrumuturile înainte de termenul limită în
condiţiile în care situaţia lor financiară le-o permite.
 Tranşele de credit. Este vorba de politica de credit cea mai veche, cea mai tradiţională şi cea
mai răspândită. Aceste credite sunt disponibile pentru ţările membre în tranşe echivalente,
fiecare 25% din cota-parte. Pentru prima tranşă de credit, ţările membre trebuie doar să
demonstreze dorinţa de a echilibra balanţa de plăţi. Pentru tranşele de credit superioare se cere
un acord de confirmare (denumit acord Stand-By), bazat pe politici de stabilizare acoperind o
perioadă de 1 până la 2 ani. În mod normal anumite criterii de realizare se adugă acestor acorduri
pentru a se asigura buna aplicare a respectivelor politici. Acordurile Stand-By sunt proiectate să
se adreseze ţărilor cu dificultăţi temporare în balanţa de plăţi. Durata de împrumut este între 12-
18 luni. Rambursarea creditului se face între 2 ani şi 3 luni şi 4 ani, dacă nu este aprobată o
prelungire. Supradobânzile sunt aplicate în cazul creditelor de un nivel superior.

36
 Mecanismul acordurilor extinse este destinat statelor membre care întâlnesc dificultăţi
structurale ce nu pot fi eliminate într-o perioadă scurtă. Aceste acorduri permit să se abordeze
ajustarea economică sub un orizont plurianual.
 Facilitatea de ajustare structurală reîntărită (FASR) este de fapt răspunsul la eşecul relativ al
programelor de ajustare tradiţională în ţările cele mai sărace. Această facilitate pune accentul pe
creşterea economică, pe lupta contra sărăciei, pe reformele structurale şi pe finanţarea externă
adaptată pe o perioadă de 3 ani. Prin FARS se obţin împrumuturi de mărime relativ importantă,
care, însă cer eforturi deosebite în domeniul structural şi fac obiectul unor condiţionări riguroase,
cum ar fi vizitele regulate ale misiunilor Fondului şi criterii cantitative de respectat înaintea
fiecărei trageri.
 Facilitatea de compensare şi finanţare a cheltuielilor neprevăzute-Compensatory Financing
Facility (CFF) - linie de credit stabilită în 1960 pentru a asista ţările care traversau o perioadă în
care veniturile din exporturi manifestau o scădere bruscă sau în care se înregistra o creştere a
cheltuielilor legate de importurile de cereale cauzată de fluctuaţia preţurilor la bunurile de larg
consum. Condiţiile financiare în care se acordă aceste credite sunt cele aplicabile în cazul SBA,
cu excepţia faptului că CFF nu poartă nici o supradobândă. Are ca scop să acopere pierderile
temporare ale încasărilor din exporturi şi să finanţeze o creştere a costului importului de cereale.
Partea „finanţarea cheltuielilor neprevăzute” permite unui stat membru să primească o finanţare
suplimentară în cadrul unui program de ajustare, în caz de criză neprevăzută produsă asupra
preţului exporturilor, asupra costurilor importurilor şi asupra variaţiilor ratelor dobânzii (criză
neprevăzută înseamnă: se datorează unor factori externi independenţi de politica
guvernamentală).
 Facilitatea pentru transformarea sistemică are ca scop să permită o finanţare a ţărilor în curs
de tranziţie care se confruntă cu dificultăţi ale balanţei de plăţi din cauza dispariţiei relaţiilor
comerciale tradiţionale în cadrul CAER-ului sau din cauza creşterilor energiei importate. Această
facilitate are caracter temporar, a fost creată în aprilie 1993 şi şi-a încetat existenţa la 1 mai 1995.
Ţările membre a căror primă tragere a fost aprobată la această dată puteau să efectueze a doua
tragere înainte de decembrie 1995. Douăzeci de ţări au recurs la această facilitate. Suma cea mai
mare a fost vărsată Ucrainei.
 Asistenţa financiară in caz de urgenţă permite acordarea unui ajutor financiar ţărilor membre
care se confruntă cu probleme ale balanţei de plăţi în cazul unei catastrofe naturale.
Spre deosebire de mecanismul „tranşelor", tragerile în cadrul „facilităţilor de finanţare" pot fi
obţinute numai în anumite cazuri, bine specificate, de deficite ale balanţelor de plăţi, în special
de către ţările în dezvoltare, după cum urmează a fi prezentate în figura ce urmează:
Figura 2.2 Tipurile de asistență financiară în caz de urgență acordate de FMI
37
 Facilitatea de finanţare
Facilitatea de finanţare
compensatorie,
a stocurilor tampon
Facilitatea de finanţare
Facilitatea petrolieră
a situaţiilor neprevăzute

Facilitatea de ajustare
Facilitatea de finanţarea structurală (FAS) şi
pe termen prelungit facilitatea de ajustare
Facilitatea „Witteveen" structurală extinsa
( FASE ).

Facilitatea pentru
Transformare Sistemică Facilităţi concesionale
(F.T.S.)

Sursa: Elaborat de autor

Prin urmare, analizînd figura de mai sus pot spune că oferind o mare varietate de facilităţi
de finanţare, Fondul Monetar Internaţional rămâne pilonul de bază al Sistemului Monetar
Internaţional actual. Nu sunt puţine cazurile în care însă recomandările sau politice "impuse" de
F.M.I. ca o condiţie prealabilă acordării fondurilor solicitate s-au dovedit a avea efecte contrare
asupra economiilor vizate, adâncind şi mai mult criza acestora. Există în ultima perioadă tot mai
multe voci care susţin reformarea acestei instituţii şi adaptarea ei la noile condiţii din economia
mondială. În spiritul acestei reforme se acţionează în prezent pentru crearea unui „cod de bună
conduită economică" agreat de toate ţările membre care să includă o serie de angajamente din
partea acestora în vederea crearea unui mediu economic favorabil economiilor sectorului privat,
reducerea inflaţiei, pornind de la credibilitatea acceptată dificil în materie de politică monetară
restrictivă, încurajarea trecerii la convertibilitatea monedelor şi la libera circulaţie a capitalurilor,
adoptarea unei gestiuni sănătoase a sectorului public, respectându-se legea şi lupta contra
corupţiei sau întărirea supravegherii sistemului bancar, pentru a controla şi elimina riscurile şi a
lupta contra falsificării banilor.
38
 ”Pandemia COVID-19 produce costuri umane mari și în creștere la nivel mondial, iar
măsurile de protecție necesare au un impact puternic asupra activității economice. Ca urmare a
pandemiei, se estimează că economia globală se va contracta brusc cu -3 la sută în 2020, mult
mai rău decât în timpul crizei financiare din 2008-09. Într-un scenariu de bază - care presupune
că pandemia se estompează în a doua jumătate a anului 2020 și eforturile de izolare pot fi treptat
nefondate - se estimează că economia globală va crește cu 5,8 la sută în 2021, pe măsură ce
activitatea economică se normalizează, ajutată de sprijinul politic.”20 

Cu toate acestea, riscurile pentru rezultate și mai severe sunt substanțiale. Politicile

eficiente sunt esențiale pentru a evita posibilitatea unor rezultate mai slabe, iar măsurile necesare
pentru a reduce contagiunea și a proteja viețile reprezintă o investiție importantă în sănătatea
umană și economică pe termen lung. Deoarece căderea economică este acută în anumite
sectoare, factorii de decizie trebuie să pună în aplicare măsuri substanțiale de natură fiscală,
monetară și financiară vizate pentru a sprijini gospodăriile și întreprinderile afectate pe plan
intern. Și la nivel internațional, o cooperare multilaterală puternică este esențială pentru a depăși
efectele pandemiei, inclusiv pentru a ajuta țările constrânse din punct de vedere financiar care se
confruntă cu șocuri gemene de sănătate și finanțare și pentru canalizarea ajutorului către țările cu
sisteme slabe de îngrijire a sănătății.

”Pandemia COVID-19 a dus la creșterea de către țări a cheltuielilor și a cheltuielilor

contingente abordează nevoile urgente legate de salvarea de vieți și de trai” 21. Pentru a asigura
eficacitatea acestor cheltuieli, este esențial să fim conștienți de vulnerabilități la abuzuri și
corupție. Răspunsurile la cheltuielile de urgență au aspect diferit între țări și asigurarea eficienței
acestor cheltuieli necesită diferite abordări specifice în fiecare țară. Cu toate acestea, există
câteva lecții comune, în special pentru țările din capacitățile instituționale sunt limitate și
guvernanța fiscală este slabă - în special în domeniul financiar public sisteme de management
(PFM) și practici de transparență fiscală.

Acțiunile fiscale în timpul pandemiei COVID-19 au fost mult mai mari în economiile
avansate decât în cele emergente economii și țări în curs de dezvoltare, iar cea mai mare parte a
cheltuielilor a fost destinată oamenilor de viață și firmelor care a trebuit să reducă activitatea în

20
International Monetary Fund. Research Dept. World Economic Outlook, April 2020 : The Great Lockdown,
Editura INTERNATIONAL MONETARY FUND, 2020, P 5
21
Kubai Khasiani, Yugo Koshima, Abdoulahi Mfombouot, and Ashni Singh. Budget Execution Controls to Mitigate
Corruption Risk in Pandemic Spending, Editura Fiscal Affairs, 19 Mai 2020, p1
39
timpul blocajelor necesare pentru a limita contagiunea. Chiar și așa, există observații importante
care ar trebui să se extindă din pandemiile anterioare în care cheltuielile au fost în primul rând
pentru îngrijirea sănătății. Aceaste observații ar trebui să se bazeze partial cu privire la experiența
bolii virusului Ebola (EVD) în perioada 2014-16 și să se concentreze pe dezvoltarea țărilor cu
venituri mici (LIDC) și în contextul statelor fragile, deși unele dintre acestea evidențiate ar putea
fi aplicate piețelor emergente și economiilor avansate.

Prezentarea rapoartelor interne și externe unui organism comun, inclusiv părților

interesate guvernamentale și neguvernamentale. Ca practică generală, rezultatele auditului extern
ar trebui examinate de Parlament.22

2.2 Particularităţile finanţării de către Banca Mondială

Beneficiarii facilităţilor de credite ale BM sunt in mod necesar ţări in dezvlotare, dar care au
atins un anumit model de solvabilitate. Ţările cele mai sărace, care au o solvabilitate suficient de
ridicată, por beneficia de finanţare din parte AID. Si creditele AID sunt oferite numai
solicitanţilor naţionali/guvernamantali. Condiţiile împrumuturilor sunt mult mai favorabile,
termenele de creditare variază în general între 35 si 40 de ani, având perioada de graţie de 10 ani.
Nu se percep dobânzi, ci numai o taxa anuală de operare – service charge – de 0.75%. Procesul
urmat de proiect si licitaţia de cumpărare în cadrul proiectelor finanţate de AID sunt aceleaş ca în
cadrul creditelor acordate de BM.
Corporaţia finaciară Internaţională
Aceasta funcţionează ca o bancă comercială prezentând însă anumite particularitaţi. Deşi
IFC funcţionează ca un creditor cu scop lucrative, ea beneficiază de statutul sau de divizie a
Grupului Băncii Modiale, ca şi proiectele în care se implică. Aceasta înseamna că ea oferă
finanţare pentru proiecte de infrastructură şi din sectorul privat în condiţii mai avantajoase decât
cele practicate de majoritatea băncilor comerciale. Însă dacă un debitor nu işi onorează
obligaţiile generate de o facilitate oferită de IFC, acesta işi poate pierde credibilitatea în faţa BM,
ceea ce îi va afecta serios posibilitaţile de a obţine spijinul băncii în viitor. De aceea participarea
IFC la finanţarea unui proiect este vazuta adesea de băncile comerciale ca un factor de diminuare
a riscului, ceea ce le încurajează să ofere finanţare prin alăturarea la sindicate de creditare
conduse de IFC.
În cadrul acordului de împrumut, IFC incheie un contract de creditare cu solicitantul
fondurilor, prin care se acordă în doua tranşe. Prima tranşa se constituie într-o finanţare pe
termene lungi sau cu perioade de garantie mai îndelungate decât cele practice de alte bănci

22
“Keeping the Receipts: Transparency, Accountability, and Legitimacy in Emergency Responses.” IMF Special
Series on Fiscal Policies to Respond to COVID-19
40
implicate în finanţarea unui proiect. În cazul celei de-a doua tranşee, finanţarea este oferită în
condiţiile practicate de băncile comerciale, ceea ce încurajeaza băncile să se alăture unui club
sau sindicat de creditare, ale căror condiţii se apropie mai mult pe piaţa eurocreditelor, în condiţii
de risc comparabile. Băncile pot fi nemultumite de nivelul taxelor care reflecta capacitatea
suplimentară de creditare generate de participarea IFC. Băncile participante semnează un acord
cu IFC , prin care riscurile comerciale ale tranzactiei sunt distribuite între ele. Însă dacă debitorul
nu îşi onorează obligaţiile, aceasta înseamnă că nu a respectat acordul încheiat cu IFC. Este
demn de remarcat faptul că împrumuturile şi participările IFC nu au fost niciodată reeşalonate în
caz de restructurare a datoriei unei ţări.
IFC poate oferi capitalul pe care băncile comerciale nu sunt dispuse să îl ofere, ca în
cazul unor proiecte generatoare de venituri, precum structuri de tipul construcţiei, propietate,
solicitând un plan de afaceri, un studiu de fezabilitate, istoricul companiei sau al proiectului,
precum şi detalii referitoare la experienţe celui care formulează propunerea in domeniu vizat.
IFC analizează în detaliu propunerile primite putând acţiona în calitate de finanţator corporatist,
furnizor de capital de risc, creditor pe termen lung, precum şi finanţator de proiect. În prezent
IFC este orientata către susţinerea dezvlotării infrastructurii privatizate în condiţiile obţinerii de
profit, ceea concorda cu prevederile contractuale care stipulează ca scopul sau este acela de a ,,
spijinii dezvoltarea economică prin încurajarea creşterii întreprinderilor private/sectorului privat
în ţările membre’’.

”Republica Moldova este o economie cu venituri mici-mijlocii. Deși este cea mai săracă
țară din Europa, Moldova a realizat progrese substanțiale în raport cu reducerea sărăciei și
promovarea creșterii economice partajate de la începutul anilor 2000.Economia a crescut în
medie cu 5 procente anual și a fost determinată de consum și alimentată de remiteri. Remiterile
constituie o pătrime din PIB – una dintre cele mai mari cote din lume.”23

R. MOLDOVA Anul 2018

Populația, mil. 3,55

PIB pe cap de locuitor, $ SUA 2724

PIB, miliarde de $ SUA  11,3

Speranța de viață la naștere, ani 73,2

Tabelul 2.7, Date statistice privind populația, PIB-ul și speranța de viață la naștere

Sursa: Adaptat după https://www.worldbank.org/en/country/moldova/overview#1

23
The World Bnak in Moldova, Overview, 16 Aprilie 2020
41
Integrarea europeană a ancorat agenda guvernamentală de reforme ale politicilor, însă reformele
care sunt teoretic solide necesită implementare. Sistemul politic vulnerabil, societatea polarizată,
mediul extern advers, dezechilibrele de competențe pe piața muncii și șocurile climatice
constituie provocări economice pentru Republica Moldova.

Stabilizarea economică continuă, avansarea reformelor economice cheie și crearea unui mediu
favorabil pentru afaceri sunt obiective esențiale pentru Republica Moldova. Emigrarea masivă
din Moldova, în tandem cu ratele fertilității în descreștere, au redus alarmant populația și au
sporit numărul persoanelor vârstnice. Aceasta generează presiuni asupra sistemului de pensii și
limitează competitivitatea țării pe termen lung.  

Pe termen scurt, formarea noului guvern în iunie 2019, susținută de majoritatea parlamentară,
prezintă o oportunitate pentru redobândirea încrederii cetățenilor și a partenerilor externi,
consolidarea sistemului politic, depolarizarea societății, contracararea corupției și accelerarea
reformelor.

Cadrul actual de parteneriat de țară (CPF) susține tranziția Moldovei către un nou model de
dezvoltare și dezvoltare mai durabil și mai inclusiv, printr-un mix de analize, consultanță și
finanțare. Având la bază strategia națională de dezvoltare, CPF include cele mai importante
priorități ale diagnosticului sistematic pentru țară:

 Consolidarea statului de drept și a răspunderii în instituțiile economice,

 Îmbunătățirea accesului incluziv la și a eficienței și a calității serviciilor publice,

 Îmbunătățirea calității și relevanței educației și formării pentru competențele relevante pentru

job.

Aceste priorități definesc și informează domeniile de interes ale CPF privind guvernanța
economică, guvernanța serviciilor și dezvoltarea competențelor. Evaluarea strategiei la jumătatea
perioadei validează aceste zone de concentrare, cu ajustări la contextul țării în evoluție și la
prioritățile țării, inclusiv:

1) impuls de construire a unei guvernanțe economice solide,

2) menținerea unor progrese solide sub guvernanța serviciilor,

3) orientarea către educația superioară sub agenda de competențe mereu importante și

42
4) integrarea schimbărilor climatice în cadrul programului Banksupported.

În concluzie, Banca Mondială și Corporația Finanțelor Internaționale colaborează pentru a ajuta

Moldova să își atingă obiectivele de dezvoltare prin îmbunătățirea guvernanței, a instituțiilor și a
calității serviciilor publice; îmbunătățirea mediului de afaceri, dezvoltarea sectorului privat și a
productivității și calității ferme; și aprofundarea investițiilor în capitalul uman, crearea de locuri
de muncă și infrastructură, inclusiv în domeniul energiei, tehnologiei informației și
comunicațiilor (TIC) și al transporturilor.

Pentru a ajuta Moldova să facă față crizei COVID-19, Banca Mondială pregătește un răspuns de
urgență pentru a oferi sprijin imediat în combaterea focarului de virus. Proiectul urmărește să
influențeze transmiterea comunității prin promovarea strategiilor de contenție care să se
concentreze pe prevenirea și controlul infecțiilor și consolidarea unităților de terapie intensivă
pentru a se adapta la pacienții cu simptome severe și debutul infecțiilor respiratorii acute.

Acesta va consolida capacitatea națională în gestionarea cazurilor de terapie intensivă, inclusiv

prin îmbunătățirea infrastructurii și instruirea.

Sprijinul bancar va permite, de asemenea, autorităților să amortizeze impactul pandemiei asupra

celor mai vulnerabili prin consolidarea politicilor și programelor de asistență socială și ocuparea
forței de muncă.

Banca are în vedere modalități de a-și recondiționa și reorienta portofoliul și conducta pentru a
sprijini în continuare recuperarea economică în urma crizei. Aceasta include sprijinul direcționat
sectoarelor care sunt esențiale pentru dezvoltarea Moldovei, cum ar fi educația.

Banca va continua să sprijine sectorul prin Proiectul său de reformă în învățământ în curs de
desfășurare și prin proiectul de învățământ superior de 39,4 milioane USD recent aprobat, vizând
îmbunătățirea calității, relevanței și eficienței sistemului de învățământ superior, care este
esențial pentru eforturile țării de a stimula economic crestere si dezvoltare.

De-a lungul timpului Republica Moldova a primit ajutor pentru diverse proiecte din
partea Băncii Mondiale.

Tabelul 2.8, Proiecte recent aprobate pentru R. Moldova:

43
 Denumirea proiectului Data aprobării

Proiectul de răspuns COVID-19 de urgență în Moldova 24 aprilie 2020

Proiect de învățământ superior 5 martie 2020

Proiectul de dezvoltare a sistemului de energie electrică

8 mai 2019
din Moldova

Proiect de înregistrare și evaluare a proprietății 30 august 2018

Guvernanța economică a Republicii Moldova DPO1 5 iulie 2018

16 februarie
Reforma educației din Moldova finanțare suplimentară
2018

Sursa: Elaborat de autor

În continuare v-oi prezenta pes curt fiecare proiect.

1. Obiectivul proiectului de reformă a educației pentru Moldova este îmbunătățirea

condițiilor de învățare în școlile de primire vizate și consolidarea sistemelor de
monitorizare a educației destinatarului, promovând în același timp reforme de eficiență în
sectorul educației. Finanțarea suplimentară va ajuta la acoperirea costurilor asociate cu
extinderea activităților selectate inițiate în cadrul creditului inițial, precum și la adăugarea
câtorva noi activități complementare. Prin această amploare, AF încearcă să aprofundeze
impactul asupra dezvoltării proiectului de reformă a educației din Moldova. Într-o măsură
mai mică, AF propus ar compensa pierderile din cursul de schimb și ar rezolva un decalaj

44
 în finanțarea asistenței tehnice în cadrul proiectului inițial. Costul total al proiectului și
angajamentul fiind de 10 milioane USD, proiectul este activ.
2. Guvernanța economică a R. Moldova DPO1 este proiect obiectivul căreia este acela de a
sprijini guvernul Moldovei în reducerea riscurilor fiscale și la nivelul echitabil al
dezvoltării sectorului privat. Această operațiune sprijină reformele pentru consolidarea
guvernanței economice în Moldova, legate de gestionarea resurselor publice pentru
reducerea riscurilor fiscale (Pilonul A) și pentru egalizarea condițiilor de dezvoltare
pentru dezvoltarea sectorului privat (Pilonul B). Costul total al proiectului și suma
angajamentului fiind de 30 milioane USD, proiectul este închis.
3. Obiectivul de dezvoltare al Proiectului de înregistrare și evaluare a proprietăților pentru
Moldova este îmbunătățirea calității și transparenței sistemelor de administrare și
evaluare a proprietăților funciare. Proiectul este format din patru componente. 1) Prima
înregistrare a proprietății va sprijini prima înregistrare a terenurilor publice și private din
Moldova și va consolida calitatea datelor pentru înregistrările deja în cartea
funciară. Această componentă va organiza, de asemenea, afișări publice obligatorii și
campanii de sensibilizare a publicului, pentru a se asigura că cetățenii sunt implicați și
conștienți de procedurile, activitățile și beneficiile în timpul primei înregistrări a
proprietății. În plus, la Cadastru va fi creat un mecanism complet de remediere a
greutăților (GRM) pentru monitorizarea feedback-ului primite de la beneficiari și oferă o
cale formală de apel. Componenta este formată din trei subcomponente: (i) înregistrarea
sistematică a terenurilor private - inclusiv implementarea de afișări publice, campanii de
sensibilizare publică și un mecanism de soluționare a reclamațiilor; (ii) înregistrarea
sistematică a terenurilor publice; și (iii) îmbunătățirea calității și fiabilității datelor
cadastrului; 2) Evaluarea proprietății va sprijini extinderea evaluării în masă pentru a
încorpora acele proprietăți neincluse în prezent și pentru a efectua reevaluarea selectată a
proprietăților pentru a contribui la îmbunătățirea transparenței pieței imobiliare și a
menține sistemul de evaluare a proprietății actual și utilizabil, printre altele: (i) inițial
evaluarea proprietăților; (ii) reevaluarea proprietăților care nu au fost reevaluate din
2008; și (iii) crearea unei infrastructuri de evaluare a proprietății și a unui sistem
independent de recurs pentru a contesta evaluările; 3) Consolidarea sistemului de
administrare a terenurilor va sprijini consolidarea sectorului funciar din Moldova,
facilitând dialogul politic și efectuând o revizuire a cadrelor instituționale și de
reglementare existente, propunând îmbunătățirea, acolo unde este posibil. De asemenea,
va încuraja dezvoltarea proceselor de afaceri simplificate și modernizarea serviciilor de
cadastru prin utilizarea TIC și va sprijini dezvoltarea NSDI. Componenta va sprijini: (i)
45
 dezvoltarea politicilor de durabilitate a sectorului funciar și a sectorului funciar care
acoperă guvernanța, sistemele organizaționale, rolurile diferiților participanți la proces,
notarii și sectorul privat și procesele de înregistrare și evaluare și inclusiv, dacă este
cazul, pregătirea legală sau reforme de reglementare; (ii) consolidarea capacităților
tehnologiei informației și comunicațiilor; (ii) activități de formare și consolidare a
capacității la Cadastru PSA pentru a-și îmbunătăți orientarea către client și abilitățile de
service; (iii) proiectarea și implementarea unei evaluări sociale cuprinzătoare (inclusiv un
plan de management social) și a trei sondaje de satisfacție a clienților; (iv) monitorizarea
și evaluarea (M&E) a proiectului; și (v) funcționarea unității de implementare a
proiectului (UIP). Costul total al proiectului și suma angajamentului este de 35 milioane
USD, proiectul este active.
4. Obiectivul proiectului de dezvoltare a sistemului de energie electrică este creșterea
capacității și îmbunătățirea fiabilității sistemului de transmisie a energiei electrice din
Moldova. Proiectul are patru componente, prima componentă fiind construcția liniei
aeriene Vulcanesti-Chișinău. Această componentă va sprijini consolidarea rețelei de
transport intern care va permite funcționarea efectivă a interconectării transfrontaliere
între Moldova și România. Componenta va finanța construcția unui nou circuit de 400 kV
Vulcănești - Chișinău cu un singur circuit OHTL (aproximativ 158 km). Noua linie
Vulcanesti-Chisinau de 400 kV este necesară pentru a satisface criteriile de contingență
N-1, dar permite și funcționarea stabilă a stației BtB propuse. A doua componentă este
extinderea a două stații existente. Această componentă constând din: (i) upgrade de 330
kV Chișinău SS; și (ii) extinderea de 400 kV Vulcanesti SS. Actualizarea și extinderea
celor două SS-uri existente la Vulcănești și Chișinău sunt necesare pentru a adăuga noul
OHTL de 400 kV. Pentru a permite conectarea noului OHTL de 400 kV la Chișinău SS,
care nu are un nivel de 400 kV, se vor instala trei transformatoare automate monofazate
de 400/330 kV cu o capacitate instalată de 210 MVA fiecare (630 MVA în total) în zona
de subestare existentă. A treia componentă este consolidarea sistemului de dispecerizare
și contorizare a puterii. Această componentă va finanța: (i) modernizarea sistemului de
control de supraveghere și a achiziției de date și a sistemului de gestionare a energiei
(SCADA / EMS); (ii) actualizarea Sistemului de gestionare a metrelor (MMS) al
ME; (iii) construirea unui nou sediu (clădire centrală) pentru ca ME să găzduiască noul
centru de dispeceră centrală (CDC); și (iv) servicii de consultanță pentru specificații
tehnice pentru SCADA / EMS și MMS. În cele din urmă, a patra componentă este
asistența tehnică și managementul de proiect. Această componentă va finanța: (i)
gestionarea proiectelor; (ii) auditul de mediu al poluării poliflorate cu bifenil (PCB) la
46
 Vulcanesti SS; (iii) consolidarea capacității și formarea către MEPIU și ME; și (iii)
auditul ME și conturile proiectului (timp de cinci ani). Domeniul detaliat al componentei
va fi convenit în timpul implementării proiectului. și (iii) auditul ME și conturile
proiectului (timp de cinci ani). Domeniul detaliat al componentei va fi convenit în timpul
implementării proiectului. și (iii) auditul ME și conturile proiectului (timp de cinci
ani). Domeniul detaliat al componentei va fi convenit în timpul implementării proiectului.
Costul total al proietului fiind de 75 milioane USD, iar suma angajamentului 70 milioane
USD, proiectul este active.

5. Resursele financiare din cadrul proiectului de învățămînt superios vor fi utilizate

pentru modernizarea și îmbunătățirea calității învățământului superior din țara
noastră în concordanță cu necesitățile actuale și cele de perspectivă ale pieței
muncii la nivel național și internațional. Astfel, proiectul îşi propune racordarea
sistemului de învăţământ superior la cerinţele pieţei forţei de muncă, precum şi
crearea unor mecanisme în vederea sporirii șanselor de angajare ale absolvenților
instituţiilor de învăţământ superior. Beneficiarii proiectului vor fi instituţiile de
învăţământ superior publice și colegiile pedagogice din Republica Moldova, iar
implementator – Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Costul total al
proiectului și suma angajamentului fiind de 39,40 milioane USD, proiectul este activ.
6. Obiectivele proiectului de intervenție de urgență COVID-19 (Coronavirus) în Republica
Moldova sunt prevenirea, detectarea și reacția la amenințarea reprezentată de pandemia
COVID-19 (Coronavirus). Proiectul este format din două componente. Componenta unu
este răspunsul de urgență COVID-19 (Coronavirus), care constă din patru
subcomponente: (i) Confirmarea cazului, care va finanța furnituri și echipamente
medicale pentru a sprijini consolidarea sistemelor de supraveghere a bolilor și capacitatea
laboratoarelor de sănătate publică selectate de a confirma cazurile, (ii) Consolidarea
sistemului de sănătate va finanța consolidarea facilităților de sănătate publică pentru a
oferi îngrijiri critice pacienților COVID-19 (Coronavirus) și a minimiza riscul ca
personalul medical și alți pacienți să fie infectați (iii) Comunicarea Pregătirea va sprijini
informația și comunicarea activități și (iv) Sprijin social și financiar pentru gospodării va
sprijini consolidarea protecției sociale a săracilor prin modificarea proiectului
programului social Ajutor. Componenta a doua constă în managementul implementării,
monitorizare și evaluare. Această componentă va oferi finanțare pentru implementarea,
coordonarea și gestionarea proiectelor, inclusiv sprijin pentru achiziții, management

47
 financiar (FM), garanții de mediu și sociale. Costul total al proiectului și suma
angajamentului fiind de 57,90 milioane USD, proiectul este activ.

Pentru a ajuta Moldova să facă față crizei COVID-19, Banca Mondială pregătește un răspuns de
urgență pentru a oferi sprijin imediat în combaterea focarului de virus. ”Proiectul urmărește să
influențeze transmiterea comunității prin (i) promovarea strategiilor de contenție care să se
concentreze pe prevenirea și controlul infecțiilor și (ii) consolidarea unităților de terapie
intensivă pentru a se adapta la pacienții cu simptome severe și debutul infecțiilor respiratorii
acute.”24

Astfel proiectul dat v-a consolida capacitatea națională în gestionarea cazurilor de terapie
intensivă, inclusiv prin îmbunătățirea infrastructurii și instruirea.

”Șocul fără precedent cauzat de COVID-19 a necesitat sprijin imediat sub formă de
lichidități pentru a proteja întreprinderile de închideri și concedieri masive. Programul a inclus
subvenționarea impozitării salariilor și a ratelor dobânzilor, amânarea obligațiilor fiscale,
reducerea TVA în anumite sectoare sau rambursarea accelerată a TVA la intrări plătit. Fără nicio
intervenție pe partea de vânzări sau din partea guvernului și presupunând că întreprinderile
mențin profiturile din anul trecut și pot accesa doar finanțare pentru capital de lucru (credit-
furnizor sau finanțare de la bănci), jumătate din întreprinderile din Moldova din sectorul de
producere s-ar confrunta cu probleme de lichiditate și închideri în mai puțin de 20 de
săptămâni.”25

Din cele menționate mai sus pot afirma că, sprijinul bancar va permite, de asemenea,
autorităților să amortizeze impactul pandemiei asupra celor mai vulnerabili prin consolidarea
politicilor și programelor de asistență socială și ocuparea forței de muncă, prin acordarea ajutor
întreprinderilor pentru a nu fi nevoite să se închidă și să concedieze muncitorii.

Odată ce companiile și lucrătorii trebuie să se adapteze la o nouă modalitate de muncă,

productivitatea poate fi afectată negativ. Deși un număr tot mai mare de companii dispun de un
site web sau de o rețea social pe dimp de pandemie activitatea economică practice a fost sistată.
”Deoarece comerțul electronic și tranzacțiile digitale devin prevalente în tranzacțiile de astăzi,
companiile trebuie să-și accelereze tranziția spre platforme online. Suplimentar, sectorul de
afaceri din Moldova reflectă o prezență mare a statului, cu o proporție medie a proprietății
guvernului/statului într-o întreprindere de peste 3 ori mai mare decât în EAC. Ținând cont de

24
http://pubdocs.worldbank.org/en/189131588803269697/MEU-Spring2020-Special-Focus-May-07-2020-RO.pdf
25
http://www.lse.ac.uk/fmg/assets/documents/papers/discussion-papers/DP797.pdf
48
productivitatea lor mai redusă și în scădere, dar accesul mai mare la ajutoare de stat,
întreprinderile de stat pot amortiza concurența și pot reduce productivitatea generală.”26

Reeșind din cele expuse statul trebuie să asigure un echilibru financiar pet imp de
pandemie, dar și cei din sectorup privat nu trenuie să rămînă păgubași.

Banca are în vedere modalități de a-și recondiționa și reorienta portofoliul și conducta pentru a
sprijini în continuare recuperarea economică în urma crizei. Aceasta include sprijinul direcționat
sectoarelor care sunt esențiale pentru dezvoltarea Moldovei, cum ar fi educația.

Banca va continua să sprijine sectorul prin proiectul său de reformă în învățământ în curs și prin
proiectul de învățământ superior de 39,4 milioane USD recent aprobat, care vizează
îmbunătățirea calității, relevanței și eficienței sistemului de învățământ superior, care este
esențial pentru eforturile țării de a stimula economic crestere si dezvoltare.

În continuare v-oi analiza impactul Băncii Mondiale asupra României.

Creșterea PIB a României a fost puternică în 2019, la 4,1%, determinată de consumul privat și de
o revenire a investițiilor. Piața muncii s-a înăsprit și șomajul a atins valori minime
istorice. Situația s-a schimbat brusc la începutul anului 2020 din cauza impactului pandemiei
COVID-19 asupra sectorului sănătății, întreprinderilor, pieței muncii și gospodăriilor.

Riscul recesiunii în 2020 este substanțial și în creștere, deoarece COVID-19 pune capăt unor
segmente mari ale economiei europene și provoacă perturbări ale lanțurilor de aprovizionare și
modelelor comerciale globale.

Potrivit Memorandumului economic al țării din România (2020), veniturile României pe cap de
locuitor au crescut de la 26 la sută din media Uniunii Europene (UE) -28 în 2000 la 63 la sută în
2017, dar acest succes economic se bazează pe fundamentele vagi ale demografiei nefavorabile,
capital uman slab și instituții ineficiente.

Scena politică a fost, de asemenea, afectată de pandemia COVID-19. Înainte de începerea crizei,

președintele și premierul făceau eforturi pentru alegerile parlamentare anticipate; cu toate
acestea, datorită noii situații, acestea vor fi organizate la termen (decembrie 2020), iar alegerile
locale, care trebuiau să aibă loc în iunie, au fost amânate toamna.

26
Banca Mondială. 2019. Memorandum economic de țară. Revitalizarea dinamismului economic. Banca Mondială:
Washington, D.C.
49
În cadrul cadrului de parteneriat de țară (CPF) pentru anul 19-1923 , Banca Mondială sprijină
eforturile României de a accelera reformele structurale și convergența cu UE printr-o creștere
robustă, durabilă și echitabilă și o competitivitate sporită.

Banca se angajează în România prin întreaga gamă de instrumente: împrumuturi de politici de

dezvoltare, împrumuturi pentru investiții, servicii de consultanță și analize (ASA) și servicii de
consultanță rambursabile (RAS).

Ca răspuns la COVID-19, Guvernul României a activat 400 de milioane de euro din sprijinul
financiar pre-aranjat de la Banca Mondială prin intermediul facilității de extragere a opțiunilor de
extragere a catastrofelor (CATDDO) pe care Guvernul a negociat-o cu Banca Mondială în iunie
2018. Finanțarea acoperă o serie de intervenții pentru consolidarea serviciilor de sănătate,
minimizarea pierderilor atât în sectorul public, cât și în cel privat și pentru a proteja viețile și
traiul.

De asemenea, prin Programul de reformă a sectorului sănătății, Banca lucrează pentru a ajuta
autoritățile române să procure materiale și echipamente de urgență.

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Angajarea în perioada 19-1923 are ca obiectiv principal consolidarea instituțiilor României,

promovarea reducerii sărăciei și promovarea prosperității comune prin trei piloni:

 Oportunități egale pentru toți

 Creșterea și competitivitatea sectorului privat

 Rezistență la șocuri.

Programul România constă din nouă proiecte de creditare, 11 fonduri fiduciare și 63 de sarcini
ASA, dintre care:

 39 de sarcini corespund celor 30 de acorduri RAS semnate și în curs de implementare

 șapte acorduri RAS în curs de pregătire

 10 ASA non-RAS (finanțat de la bugetul bancar)

 7 ASA non-RAS (fonduri fiduciare finanțate de UE)

50
Portofoliul de credit activ al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) se
ridică la 1,98 miliarde de dolari. În ultimele luni, performanța portofoliului s-a îmbunătățit, deși
în acest an trebuie restructurate o serie de proiecte pentru a ajuta Guvernul României să răspundă
la criza COVID-19.

Programul actual RAS - unul dintre cele mai mari din Grupul Băncii Mondiale, la 102,65
milioane dolari - este axat pe domenii prioritare pentru convergența UE în România, precum
planificarea strategică îmbunătățită și bugetarea, elaborarea de politici bazate pe dovezi, protecția
celor vulnerabili și calitatea asigurarea în învățământul superior. De asemenea, are o implicare în
creștere pentru a sprijini o serie de municipalități, inclusiv București, Constanța, Brașov, Cluj și
alte câteva.

Portofoliul International Finance Corporation (IFC) a angajat un portofoliu de cont propriu în

România pe locul doi în Europa și în Asia Centrală a IFC, după Turcia. De la începerea
operațiunilor în România în 1991 până în aprilie 20, IFC a investit aproximativ 3,5 miliarde de
dolari, inclusiv 0,7 miliarde de dolari mobilizați de la parteneri, în peste 100 de proiecte din
diverse sectoare.

La 15 aprilie 2020, portofoliul angajat al IFC în România era de 802 milioane dolari, din care
62,5 la sută erau reprezentate de investiții în instituții financiare (bănci, instituții financiare
nebancare), iar restul de 37,5 la sută prin investiții în sectorul real. Portofoliul restant este de 640
milioane dolari, reprezentând 1,4 la sută din portofoliul global restant al IFC.

”Politica fiscală expansivă și presiunile de depreciere asupra monedei au împins inflația la 3,8%
în 2019. Banca Națională a României a scăzut rata de politică monetară cu 0,5 puncte
procentuale la 2% într-o ședință de urgență din 20 martie pentru a consolida lichiditatea
sectorului financiar.”27

Perspective economice 

Se presupune că impactul negativ al pandemiei COVID-19 va fi substanțial. Se preconizează că

economia se va contracta în 2020, dar severitatea recesiunii va depinde de durata blocajului, de
impactul stimulului economic național și de revărsările din stimulul la nivelul UE.

Se estimează că stimularea fiscală se va concentra pe cheltuielile fiscale vizate pentru a conține

boala; plăți cu impozitul amânat; sprijin pentru lichidități pentru companii, întreprinderi mici și

27
The World Bank in Romania. Overview, Economy, 16 Aprilie 2020
51
mijlocii și firme din sectoare puternic afectate, cum ar fi transportul și turismul; și sprijin pentru
lucrătorii independenți și alții afectați de criză.

Pentru a rezolva consecințele COVID-19, se așteaptă ca deficitul fiscal să se extindă la cel puțin
5,5 la sută din PIB în 2020, în creștere de la un deficit planificat de 3,6 la sută. Odată ce
impacturile COVID-19 se disipă, deficitul va urma o ajustare descendentă de cel puțin 0,5 la sută
din PIB pe an.

Tabelul 2.9, Proiecte aprobate recent pentru România

Data de
Denumirea proiectului aprobare

17 septembrie
Programul de sănătate al României pentru rezultate
2019

Îmbunătățirea proiectului de reziliență și răspuns la

29 mai 2019
situații de urgență

Consolidarea pregătirii și a proiectului critic de

29 mai 2019
infrastructură de urgență

Consolidarea proiectului de gestionare a riscului în caz

24 iulie 2018
de catastrofe

Proiect de îmbunătățire a serviciilor de justiție 31 ianuarie 2017

A doua eficiență fiscală și DPL pentru creștere 15 decembrie

52
 2016

Sursa: Elaborat de autor.

În continuare v-oi explica pes curt fiecare proiect:

1. Obiectivul de dezvoltare al celui de-al doilea proiect privind politica de eficiență fiscală
și dezvoltare a creșterii pentru România este de a sprijini reformele guvernamentale
pentru: (a) să consolideze managementul fiscal și performanța întreprinderilor de stat
(SOE) (b) să îmbunătățească funcționarea energiei, a proprietăților și piețele de capital.
Costul total al proiectului și suma angajamentului fiind de 558,27 milioane USD,
proiectul este închis.

2. Obiectivul de dezvoltare al proiectului de îmbunătățire a serviciilor de justiție pentru

România este de a îmbunătăți eficiența și accesibilitatea instituțiilor de justiție
vizate. Acest proiect are patru componente. 1) Prima componentă, Îmbunătățirea
operațiunilor instanțelor și instituțiilor din cadrul Autorității MOJ, vizează sprijinirea
activităților care crește conștientizarea comunității cu privire la serviciile de justiție. 2) A
doua componentă, Îmbunătățirea performanței Oficiului Registrului Național al
Registrului Comerțului, urmărește transformarea sistemului de arhivare operat manual
manual într-un sistem online de arhivă electronică (EAS), punând la dispoziția publicului
toate informațiile comerciale. În prezent, informațiile sunt disponibile numai personalului
NTRO. 3) Cea de-a treia componentă, Îmbunătățirea performanței serviciului de urmărire
penală, urmărește să finanțeze un sistem de securitate integrat, inclusiv echipamente de
securitate, supraveghere video și carduri de acces, la Parchetul de pe lângă Curtea
Supremă de Casație (PCCIJ) unde se desfășoară o mare parte din lucrările de urmărire
sensibilă a României. 4) Cea de-a patra componentă, Project Management, are ca scop
finanțarea costurilor de funcționare ale Departamentului pentru Implementarea
Proiectelor Finantate Extern (DIEFP) la MOJ, care va acționa ca unitate de implementare
a proiectului. Costul total al proiectului este de 72,57 milioane USD, iar suma
angajamentului 66,99 milioane USD, Proiectul este active.
3. Obiectivul de dezvoltare al Proiectului de consolidare a riscului în caz de catastrofe
pentru România este de a spori rezistența facilităților critice de reacție la dezastre și de
urgență și de a consolida capacitățile instituționale în planificarea investițiilor pentru

53
 reducerea riscului de catastrofe și adaptarea la schimbările climatice. Proiectul este
format din trei componente. Prima componentă, îmbunătățirea rezistenței seismice a
dezastrelor și a obiectivului infrastructurii de răspuns la situații de urgență este
îmbunătățirea siguranței și rezistenței seismice a clădirilor critice și a intervențiilor în caz
de urgență prin investiții în infrastructura clădirii, consolidarea structurală și
modernizare. A doua componentă, Îmbunătățirea capacității instituționale de reducere a
riscurilor Obiectiv de planificare a investițiilor este de a spori capacitatea instituțională de
a accelera reducerea riscurilor prin înțelegerea îmbunătățită a riscurilor de dezastru și
climă din România, cu accent pe dezvoltarea programelor de reducere a riscurilor și
strategii de investiții pentru a ghida investițiile viitoare de reducere a riscurilor. Cea de-a
treia componentă, managementul proiectului va suporta toate costurile legate de
implementarea proiectului, cum ar fi salariile personalului (pentru funcționarii non-
publici), specialiști externi și consultanți pentru departamentul de situații de urgență
(DES) și inspectoratul general pentru situații de urgență (GIES). unități pentru probleme
tehnice, achiziții, prioritizarea sub-proiectelor, gestionarea problemelor de protecție
socială și de mediu, management financiar (FM), monitorizare și evaluare (M și E),
raportare de proiect. Costul total al proiectului și suma angajamentului fiind de 60,48
milioane USD. Proiectul este activ, data limită fiind 31 decembrie 2024.
4. Obiectivul de dezvoltare al proiectului de consolidare a pregătirii și infrastructurii critice
de urgență pentru România este de a spori rezistența facilităților de jandarmi românești
care sunt critice pentru a răspunde situațiilor de urgență și a dezastrelor și pentru a
consolida capacitățile instituționale pentru pregătirea și răspunsul la situații de
urgență. Are trei componente. Prima componentă, Îmbunătățirea rezistenței infrastructurii
de jandarmerie românească selectată care va fi folosită în răspunsul la dezastre va susține
investiții de reconstrucție și reconstrucție prioritare și asistență tehnică pentru a
îmbunătăți capacitatea de răspuns a situațiilor de urgență a instalațiilor selectate de
Jandarmerie Română și va ghida planificarea viitoare a infrastructurii care acoperă
întregul stoc de clădiri. gestionat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
(GIRG). Are două sub-componente. (i) investiții prioritare și (ii) planificarea investițiilor
pe infrastructură pe termen lung; A doua componentă, pregătirea operațională și
conștientizarea publicului vor consolida capacitatea instituțională a Jandarmeriei Române
de a asigura pregătirea operațională în caz de urgență printr-o serie de instruiri și
achiziționarea de echipamente esențiale de urgență. Are două sub-componente: (i)
pregătirea operațională pentru intervenția de urgență și (ii) conștientizarea publicului; A
treia componentă, Managementul de proiect va consolida capacitatea instituțională a
54
 Jandarmeriei Române în managementul de proiect. Această componentă va suporta
costurile de operare pentru a asigura implementarea în timp util și eficientă a
proiectului. De asemenea, va acoperi costurile aferente activităților concepute pentru
construirea Jandarmeriei Române de gestionare tehnică, achiziții, finanțe
(FM), monitorizare și evaluare (M&E) și capacități de protecție socială și de
mediu. Această componentă va sprijini, de asemenea, crearea și funcționarea unui
mecanism de soluționare a contestațiilor (GRM) pentru a aborda și a atenua impacturile
adverse asupra cetățenilor care pot apărea în timpul punerii în aplicare. Costul total al
proiectului și suma angajamentului fiind de 45,60 milioane USD. Proiectul este activ,
data limită fiind 31 decembrie 2025.
5. Obiectivul de dezvoltare al Proiectului de îmbunătățire a rezistenței și a intervenției de
urgență pentru România este de a spori rezistența facilităților de poliție românești care
sunt esențiale pentru a răspunde situațiilor de urgență și a dezastrelor și de a consolida
capacitățile instituționale pentru pregătirea și răspunsul la situații de urgență. Acest
proiect are trei componente. 1) Prima componentă, Îmbunătățirea rezistenței
infrastructurii selectate a poliției române care va fi folosită în răspunsul la dezastre,
urmărește să sprijine investiții de reconstrucție și reconstrucție prioritară și asistență
tehnică pentru a îmbunătăți capacitatea de răspuns a situațiilor de urgență a unor instalații
ale Poliției Române selectate și a ghida viitoare planificări de infrastructură care acoperă
întregul stoc de clădiri gestionat de Poliția Română. Are următoarele subcomponente: (i)
investiții prioritare; și (ii) Planificarea investițiilor pe infrastructură pe termen lung. 2)
Cea de-a doua componentă, pregătirea operațională și conștientizarea publicului,
urmărește să consolideze capacitatea instituțională a Poliției Române de a asigura
pregătirea operațională în caz de urgență printr-o serie de instruire și achiziție de
echipamente esențiale de urgență. Are următoarele subcomponente: (i) pregătirea
operațională pentru intervenția de urgență; și (ii) Conștientizarea publicului. 3) Cea de-a
treia componentă, Project Management, are ca scop consolidarea capacității instituționale
a Poliției Române în managementul proiectelor. își propune să consolideze capacitatea
instituțională a Poliției Române de a asigura pregătirea operațională în caz de urgență
printr-o serie de instruiri și achiziționarea de echipamente esențiale de urgență. Are
următoarele subcomponente: (i) pregătirea operațională pentru intervenția de urgență; și
(ii) Conștientizarea publicului. 3) Cea de-a treia componentă, Project Management, are ca
scop consolidarea capacității instituționale a Poliției Române în managementul
proiectelor. își propune să consolideze capacitatea instituțională a Poliției Române de a
asigura pregătirea operațională în caz de urgență printr-o serie de instruiri și
55
 achiziționarea de echipamente esențiale de urgență. Are următoarele subcomponente: (i)
pregătirea operațională pentru intervenția de urgență; și (ii) Conștientizarea publicului. 3)
Cea de-a treia componentă, Project Management, are ca scop consolidarea capacității
instituționale a Poliției Române în managementul proiectelor. Costul total al proiectului
și suma angajamentului fiind de 57 milioane USD. Proiectul este activ, data limită fiind
31 decembrie 2025.
6. Obiectivul de dezvoltare al proiectului Programului de sănătate al României pentru
rezultate este de a spori acoperirea asistenței medicale primare pentru populațiile sub-
servite și de a îmbunătăți eficiența cheltuielilor pentru sănătate, abordând provocările
instituționale de bază. Pe baza Strategiei naționale de sănătate (2014-2020), acest
program se concentrează pe următoarele trei domenii în care sprijinul Băncii și
angajamentul Băncii este de natură să aibă un impact semnificativ: (i) îmbunătățirea
acoperirii inițiativelor de sănătate a populației (POP) populații; (ii) reechilibrarea
sistemului centrat în spital către PHC eficient; și (iii) îmbunătățirea eficienței fiscale prin
abordarea factorilor de cost critici. Unele dintre impacturile negative includ: (i) creșterea
producerii de deșeuri medicale va provoca poluarea mediului; (ii) poluarea aerului; (iii)
poluarea apei; (iv) catastrofe naturale provocate de schimbările climatice sau epidemii de
boli agravate de schimbările climatice; (v) poluarea cu praf; și (vi) poluarea fonică.

Figura 2.3, Creditare România: Angajamente pe anul fiscal (milioane USD)

Sursa: https://www.worldbank.org/en/country/moldova/overview

56
 Figura 2.4, Creditare R. Moldova: Angajamente pe anul fiscal (milioane USD)

Sursa: https://www.worldbank.org/en/country/romania/overview

Din diagramele prezentate mai sus, deducem că România are credite eluate de la Banca
Mondială în cantități mult mai mari. Cel mai mare angajament al acestei țări în perioada 2016 –
2020, fiind înregistrat în anul 2017 și constituie 625 milioane USD, pe cînd Moldova a luat
îprumut în ultimii 5 ani în valoare maximă de 135 milioane USD, în 2019. Cele mai mici valori
sunt atestate în anul 2018 pentru Moldova, 30 milioane USD și 2016 pentru România 52
milioane USD, țara vecină în 2018 nu a luat nici un credit de la Banca Mondială.

57
CAPITOLUL III STRATEGII ŞI POLITICI ALE FMI ŞI BĂNCII
MONDIALE ÎN CONDIŢIILE GLOBALIZĂRII ŞI INTEGRĂRII
ECONOMICE
3.1 Efectele politicilor şi strategiilor FMI şi Băncii Mondiale asupra economiei
mondiale
Principalele acţiuni ale FMI şi ale BM în legătură cu fenomenul economic, se referă, pe
de o parte, la ansamblul tehnicilor şi instrumentelor utilizate în guvernarea sistemului monetar-
financiar internaţional, cu incidenţă implicită asupra dimensiunii economice şi, pe de altă parte,
la politicile monetare şi financiare privind macrostabilizarea economică şi la programele de
asistenţ privind dezvoltarea durabilă a ţărilor emergente şi reducerea sărăciei în ţările cele mai
sărace ale lumii. Eşecul de până acum al organismelor internaţionale se regăseşte tocmai în
stadiul prezent al economiei mondiale, marcat de decalaje uriaşe, în creştere, între nivelul ţărilor
cele mai dezvoltate şi nivelul ţărilor cele mai sărace.
Figura 3.1, Relaţiile funcţionale ale FMI şi Băncii Mondiale

58
 Sursa: Elaborat de autor
Pornind de la dificultăţile reprezentative, remarcate în schematizarea relaţională din
(figura 3.1) din perspectiva guvernării eficiente a relaţiilor economice şi financiare, integrate şi
globalizate, delimitarea relaţiilor funcţionale dintre FMI, pe de o parte, şi BM, pe de cealaltă
parte, ar trebui să fie primul pas concret în vederea redefinirii arhitecturii instituţionale mondiale.
Suprapunerea de atribuţii, atitudinile diferite cu privire la evoluţia şi echilibrul monetar-financiar
şi al economiei mondiale sunt de natură a aduce grave deservicii de imagine celor două instituţii,
prinse în mreaja birocraţiei şi a manifestărilor exagerat de independente faţă de orice forum
politic internaţional. După cum este reprezentat în figura 3.1 şi detaliat în figura 3.2., principalele
direcţii de acţiune politică şi strategică ale Fondului Monetar şi ale Băncii Mondiale în raport cu
dimensiunea economică se referă, pe de o parte, la mecanismele de stabilizare macroeconomică
şi, pe de altă parte, la implicarea directă în problemele economice internaţionale, generate de
liberalizarea fluxurilor de capital, bunuri şi servicii, în raport cu dilemele esenţiale ale
globalizării.
Figura 3.2, Direcţiile strategice şi politice ale FMI şi Băncii Mondiale

59
 Sursa: Elaborat de autor
Așadar, mecanismele de stabilizare economică, au în vedere, ansamblul instrumentelor
statutar atribuite în sarcina organismelor monetar-financiare internaţionale, cu privire la
echilibrul macroeconomic şi în legătură cu structura şi evoluţia balanţei de plăţi, evoluţia
monedei, nivelul creşterii economice, disciplina bugetară, dimensiunile inflaţiei, rata şomajului
sau politicile sociale. Stabilizarea macroeconomică este esenţială cel puţin din perspectiva
relaţiilor părţilor cu
întregul, echilibrul macroeconomic fiind în măsură să aducă beneficii atât în plan intern, cât şi în
plan regional şi internaţional. Mecanismele de acţiune ale FMI şi ale BM asupra variabilelor
macroeconomice au în centrul lor procedurile de asistenţă financiară şi consultanţă tehnică,
aplicate cu ocazia programelor de echilibrare a variabilelor monetare şi bugetare interne şi de
stimulare a dezvoltării economice. Confuziile legate de delimitarea responsabilităţilor FMI în
raport cu prerogativele funcţionale ale BM sunt de notorietate, cel puţin până în anul 1999,
ambele instituţii suprapunându-se continuu în atitudine, reacţii sau acţiune, în ciuda reperelor
statutare distincte. În mod evident, nu statutul a fost cel deficitar sau echivoc, ci mai degrabă

60
lipsa definirii transparente a politicilor şi strategiilor asumate de către fiecare instituţie în parte.
Abia în urma eşecurilor repetate ale FMI privind stabilizarea crizei din Asia de Sud-est (1997) şi
a crizei din Rusia (1998), pe fondul redefinirii priorităţilor privind reducerea sărăciei, formulate
de ONU odată cu instituirea Millennium Development Goals, forumurile politice, economice de
specialitate şi ale societăţii civile au tras un semnal de alarmă cu privire la gestionarea
defectuoasă a portofoliului de responsabilităţi trasate în sarcina celor două instituţii, luându-se în
calcul la un moment dat, chiar varianta desfiinţării lor. Problema restructurării FMI şi a BM nu a
venit aşadar din interior, aşa cum ar fi fost normal, ţinând cont de importanţa asumării publice a
eşecurilor înregistrate în problema asigurării stabilităţii monetar-financiare şi a promovării
dezvoltării şi reducerii sărăciei, ci a survenit ca urmare a reacţiei politice faţă de neimplicarea
suficientă sau chiar defectuoasă a acestor două instituţii în problemele globale. În aceeaşi
măsură, ne întrebăm dacă reacţia FMI şi a Băncii Mondiale sunt reacţii reale de restructurare sau
simple atitudini de adaptare, în spirit de conservare faţă de noile realităţi. Fondul Monetar
Internaţional este chemat să sprijine, de pe poziţia analistului sau a consultantului internaţional
delegat, starea macroeconomică din perspectiva echilibrului monetar-financiar regional şi
internaţional, în raport cu calitatea regimului monetar şi a structurii balanţei de plăţi naţionale,
perspectiva acestui organism fiind legată în primul rând de politica monetară şi bugetară a
statelor membre. Absolutizarea reţetei monetariste şi a fundamentalismului de piaţă, adoptate
prin „Consensul de la Washington”, a constituit pentru două decenii, reţeta administrată tuturor
statelor cu diverse probleme, care apelau la instrumentele de asistenţă financiară. Interesul FMI
pentru aspectele legate de inflaţie, de balanţa de plăţi sau de politicile faţă de cursul de schimb
nu a fost deviat de la prevederile statutare, însă a devenit nociv prin neglijarea aspectelor legate
de indicatorii politici, economici şi sociali reali, conectaţi la fenomenul monetar-financiar. Lipsa
de atitudine sau chiar interesul vădit redus, cu privire la efectele negative în plan social şi
economic, au agravat efectele resimţite de statele membre în amplul proces al liberalizării
fluxurilor de capital şi au zguduit din temelii încrederea în politicile şi strategiile instituţiilor
internaţionale. Evoluţia şi comportamentul economiei mondiale pe timpul crizelor notabile ale
ultimilor ani, începând cu criza datoriilor, respectiv criza asiatică şi terminând cu criza boliviană,
respectiv cel argentiniană (2002), au reflectat, pe de o parte, caracterul limitat al celor trei piloni
definiţi prin reţetele monetariste în raport cu realităţile sistemului economic şi, pe de altă parte,
insuficienţa doctrinară şi informaţională a organismelor monetar-financiare cu privire la întreg
ansamblul de variabile macroeconomice şi sociale aferente sistemelor economice naţionale
particulare, abordate ca subiect de studiu. Dincolo de legile funcţionale specifice ale economiei
de piaţă, există întotdeauna variabile de mediu instabile ca manifestare şi insesizabile din
perspectiva exclusivistă a planului monetar-financiar, fapt care impune cu literă de principiu,
61
abordarea tuturor proceselor de asistenţă şi consultare internaţională, de pe poziţia tratamentelor
doctrinare pluridimensionale, care să cuprindă în abordare (bineînţeles în dozaje diferite), toate
cele cinci dimensiuni esenţiale echilibrului naţional, regional sau internaţional şi anume planul
economic, planul monetar-financiar, planul social, politic şi cel cultural.
În urmare, liberalizarea fluxurilor de capital a permis pătrunderea necontrolată a
fluxurilor speculative pe pieţele interne fragile şi încă insuficient de bine adaptate ale ţărilor în
dezvoltare, efectul iniţial pozitiv al receptării de capital investiţional fiind inversat, la primul
semnal negativ al pieţei. Fenomenul creditării, revigorat pe seama aceluiaşi proces de liberă
circulaţie a capitalurilor, a permis diversificarea resurselor agenţilor economici, dar deopotrivă şi
slăbirea sectorului bancar, forţat în mod concurenţial să scadă dobânzile, să subevalueze riscurile
şi să devină imprudent, în acţiunile specifice de piaţă. În condițiile date, băncile s-au erijat
inclusiv în poziţia investitorilor pe piaţă, acţionând în mod hazardat, prin diversificarea
portofoliilor pe seama unor titluri speculative sau prin interacţiuni nejustificat de ample, cu
instrumente ale pieţelor derivate (contracte la termen sau asigurări). Circuitul propagării crizelor
din plan financiar în plan economic este însă unul relativ simplu, pornind de la funcţia de
creditare/finanţare a sistemului monetar-financiar. În măsura în care are loc o criză financiară,
pornită fie de la nivelul scăzut de lichidităţi, fie de la motivul deprecierii nejustificate a
raportului valoare reală/valoare de piaţă a activelor, prima reacţie a sistemului bancar este aceea
de a mări dobânzile, în vederea recuperării pierderilor din inflaţie şi pentru acoperirea marjelor
de risc, majorate brusc prin schimbarea variabilelor de mediu. Acoperirea riscurilor bancare însă
prin creşterea intempestivă a dobânzii produce perturbări grave în funcţiunea de producţie a
întreprinderilor împrumutate, incapabile să mai acopere ciclul de investiţii cu resurse din
autofinanţare, punându-i pe agenţii economici în imposibilitatea de a achita la timp ratele
restante şi dobânzile majorate. Dintr-o perspectivă nu tocmai corectă, creditorii (investitori ai
băncilor împrumutătoare) au fost puşi înaintea debitorilor (agenţi economici), indiferent dacă
sumele datorate reprezentau câştiguri speculative. Este evidentă importanţa economică a unei
rate rezonabile a inflaţiei, echilibrarea deficitului bugetar şi a balanţei de plăţi sau menţinerea în
limite normale a variaţiei cursului monedelor naţionale, însă organismele international ar trebuie
să se aplece cu mai multă cădere asupra particularităţilor de fond ale economiilor naţionale la un
moment dat. Astfel, judecăţile cu privire la inflaţie ar trebui să ţină cont şi de indicatorii
economiei reale, din motive lesne de înţeles, legate în principal de creşterea consumului pe
seama creşterii veniturilor, creşterea preţului pentru principalele resurse energetice sau evoluţia
preţului la nivel internaţional pentru diferite materii prime sau materiale, atrase în circuitul
economic. Spre exemplu, o rată mare a inflaţiei poate proveni nu neapărat din deteriorarea
termenilor de schimb, ci şi din presiuni ale consumului pentru perioade scurte de timp, pe fondul
62
unor câştiguri suplimentare pentru populaţie. Sau, deprecierea monedei naţionale poate interveni
într-un moment nefast, al reconsiderării preţului pentru principalele bunuri exportate de anumite
state. De asemenea, balanţa de plăţi se poate deteriora şi ca urmare a creşterii efortului
investiţional, iar creşterea preţului la petrol poate provoca (aşa cum s-a văzut în ultimii ani), nu
numai inflaţie, ci şi încetinirea ritmului de creştere economică pentru unele state sau accelerarea
ritmului pentru altele. Aşadar, FMI este chemat să intervină într-un climat economic complex,
iar lipsa adjudecării tuturor variabilelor economice şi sociale în arbitrarea doctrinară a asistenţei
financiare poate conduce la declanşarea unor reacţii în lanţ, cu consecinţe grave pentru statele
asistate. Stabilizarea macroeconomică presupune mai mult decât ponderarea ratei inflaţiei sau
ajustarea balanţei de plăţi a unui stat. Lipsa instituţiilor responsabile cu supravegherea mediului
economic şi buna funcţionare a relaţiilor de piaţă, procedurile eronate privind supravegherea
instituţiilor financiare şi de credit, indiferenţa faţă de micii producători şi problemele lor,
perspectiva defectuoasă asupra restructurării şi falimentului agenţilor economici, corupţia
instituţională, ignorarea problemelor sociale, neprotejarea interesului şi priorităţilor naţionale,
toate acestea sunt numai câteva exemple de factori, care pot afecta macrostabilitatea economică,
dincolo de avantajele acţiunii imediate asupra politicilor monetare. Funcţia de informare a FMI,
revizuită în ultimii ani, cuprinde acum şi date referitoare la creşterea economică, politicile
sociale, climatul de afaceri sau comportamentul corporatist, fapt care sugerează că insuccesele
şi-au regăsit un receptor măcar în această privinţă. Accentul a fost mutat corect pe importanţa
transparenţei şi a informării simetrice cu privire la situaţia monetar-financiară, economică,
socială şi politică a statelor monetare şi pe sesizarea anticipativă a derapajelor în locul
tratamentelor post-criză sau al intervenţiilor directe pe piaţă. Pornind de la ideea conform căreia
pierderile înregistrate de o naţiune se vor regăsi întotdeauna la nivelul unei terţe ţări câştigătoare,
economia mondială, dincolo de un sistem monetar-financiar stabil, are nevoie de un promotor al
raţiunilor productive echitabile şi al legităţilor specifice privind randamentul şi avantajul
economic comparativ. Pentru a se regăsi în centrul problemelor economiei mondiale, FMI ar
trebui să renunţe la „vechile metehne de bancă privilegiată a celor bogaţi” şi să procedeze la
implicarea activă în demersul privind îmbunătăţirea condiţiilor macroeconomice ale statelor
membre, prin promovarea unor runde consultative şi de asistenţă, adaptate şi particulare, care să
aibă ca raţiune finală dezvoltarea economică durabilă pe seama unui echilibru monetar-financiar
sănătos şi nu invers.
Implicarea directă în problemele economice internaţionale vizează o altă dimensiune a
preocupărilor contemporane, atribuite în sarcina organismelor monetar-financiare internaţionale
şi se referă la problemele contemporane, generate de procesele de globalizare şi integrare
economică sau cu impact implicit ori incident asupra economiei mondiale. Dintre acestea, cele
63
mai importante se referă, pe de o parte, la promovarea unei dezvoltări echitabile în toate zonele
lumii, reducerea sărăciei, eradicarea unor boli, reducerea analfabetismului sau lupta împotriva
terorismului şi, pe de altă parte, la afecţiunile şi mutaţiile globale majore, cum ar fi: poluarea,
încălzirea globală, sărăcirea resurselor, problemele alimentaţiei globale sau fenomenul
demografic. Dacă FMI este chemat să vegheze în principal la echilibrul economiei mondiale din
perspectivă monetar-financiară, rolul său rezumându-se la aspectele legate mai mult de
macrostabilizare şi creştere economică durabilă, Grupul Băncii Mondiale se regăseşte din punct
de vedere statutar mai mult în această direcţie, fiind responsabil prin ansamblul instituţiilor sale,
cu aspectele legate de dezvoltarea economică, ajustările economice structurale, reducerea
sărăciei sau a efectelor poluării la nivel global. Sub presiunea curentului de opinie defavorabil
celor două instituţii, Banca Mondială a iniţiat un amplu proiect, care a vizat reformularea
strategiilor privind
acţiunile concrete şi programele aplicabile în vederea creşterii nivelului de trai din ţările în curs
de dezvoltare, respectiv obţinerea unei creşteri economice durabile şi reducerea sărăciei în ţările
lumii a treia. Noua abordare reformistă, presupune combaterea sărăciei pornind de la următoarele
principii:
(1) ţările sărace, în calitatea lor de beneficiar, ar trebui să se afle pe poziţia de emitent al
obiectivelor, strategiilor şi direcţiilor de dezvoltare;
(2) organismele internaţionale trebuie să conlucreze pe baza unor programe comune, cu obiective
precise şi cuantificabile;
(3) creşterea economică este esenţială pentru eradicarea sărăciei, în măsura în care
împrumuturile de ajustare nu au un efect de ameliorare temporară şi pot efectiv conduce pe
termen lung, la crearea de potenţial economic pentru generarea procesului de îmbunătăţire a
stării economice şi
(4) este importantă crearea unei reacţii interne de răspuns şi adaptare a guvernelor ţărilor sărace
la nevoile economice ale propriilor cetăţeni.
În această ordine de idei, primul pas a fost elaborarea Strategiei de Dezvoltare Globală
(Comprehensive Development Framework, C.D.F.) destinată ţărilor în curs de dezvoltare, care
fixează ca fundament al reformei, următoarele principii:
(1) politicile şi strategiile vor deveni comprehensive şi destinate unor stări sau stadii planificate
pe termen lung;
(2) obiectivele vor fi formulate de către beneficiarii direcţi, iar ţările care solicită şi beneficiază
de asistenţă vor conduce şi vor coordona personal procesele de reformă şi de alocare a
programelor de investiţii, sub supravegherea directă a BM şi a FMI şi

64
(3) rezultatele vor fi cuantificate şi evaluate periodic, în termenii impactului real asupra
obiectivelor vizate.
În ceea ce priveşte combaterea sărăciei, proiectele Băncii Mondiale se regăsesc pe agenda
Millennium Development Goals şi sunt sintetizate în Strategia de Combatere a Sărăciei (Poverty
Reduction Strategies, P.P.S.). Această strategie a fost una novatoare în rândul organismelor
financiare internaţionale, în sensul în care, ţările vizate sunt invitate să-şi stabilească propriile
programe de asistenţă, în funcţie de particularităţile şi priorităţile formulate. În acest context,
Banca Mondială şi-a fundamentat activitatea în această direcţie, prin analiza şi adoptarea
întrunită a Strategiilor de Asistenţă Naţională (Country Assistance Strategies, C.A.S.), create de
însăşi ţările sărace, pe următoarele principii de bază:
(1) proiectele sunt coordonate de ţările asistate, cu larga participare a societăţii civile şi a
sectorului economic privat,
(2) fundamentarea programelor se concentrează pe termenii creşterii economice şi pe
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă,
(3) sunt vizate direct asigurarea libertăţilor fundamentale ale omului, securitatea şi egalitatea de
şanse pentru membrii comunităţii,
(4) este încurajată implicarea organizaţiilor non-guvernamentale în programele de reducere a
sărăciei şi
(5) măsurile adoptate în procesul de dezvoltare a asistenţei trebuie să vizeze rezultate durabile şi
trebuie susţinute de guvern prin politici proprii în acest sens.
În urma programelor privind reducerea sărăciei, prin participarea I.D.A., Banca Mondială
a lansat, alături de FMI, programul de asistenţă privind reducerea datoriilor ţărilor sărace,
respectiv iniţiativa H.I.P.C. Ca urmare a dificultăţilor întâmpinate în echilibrarea problemei
datoriilor, BM şi FMI au elaborat şi adoptat Strategia de Stabilizare a Datoriilor pentru Ţările
sărace (Debt Sustainability Framework for Low- Income Countries), care prevede facilitatea de
acordare a sprijinului pentru stabilizarea nivelului datoriilor, prin refinanţarea acestora şi
reeşalonarea, după caz, în scopul evitării acumulării de dobânzi şi multiplicarea în mod
exponenţial a sumelor datorate pe termen mediu şi lung. Ca o prelungire a raţiunii H.I.P.C,
Banca Mondială a mers mai departe şi a lansat oficial Iniţiativa de Anulare a Datoriilor pentru
ţările cele mai sărace (The Multilateral Debt Relief Initiative, M.D.R.I.), program estimat ca fiind
în sumă de 37 miliarde USD, (2/3 din totalul datoriilor ţărilor cele mai sărace). Această iniţiativă
s-a bucurat de sprijinul organismelor internaţionale, inclusiv al FMI, precum şi de sprijinul unora
dintre ţările puternic industrializate (susţinătorul cel mai fergvent fiind Marea Britanie).
În concluzie, indiferent dacă vorbim despre fenomenul monetar-financiar, sau despre
economia mondială, relaţiile de interdependenţă sunt atât de strânse încât abordarea unui
65
comportament sau a unei acţiuni fără vocative interdisciplinară sau pluridimensională din partea
organismelor monetar financiare internaţionale, poate genera un eşec major în plan politic şi
strategic. Variabilele de sistem s-au diversificat foarte mult, viteza de mişcare a elementelor de
piaţă a crescut până la instantaneu, iar diversitatea socială, culturală şi politică au impus noi
standarde politice în ceea ce priveşte formularea consensului global. În acest sens, lipsa
contactului cu marile probleme ale globalizării, ignorarea răspunsului la dilemele ridicate de
procesele de interacţiune dintre valorile lumii şi izolarea faţă de forumul internaţional al
negocierii politice, pot transforma instituţiile Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii
Mondiale în simple „birouri de creditare” sau „edituri periodice şi studii economice
internaţionale”. Affirm, că acest lucru poate fi evitat doar în măsura în care, aspiraţiile lumii
contemporane se vor regăsi în politicile şi strategiile propuse de către aceste instituţii cu vocaţie
universală, utilitatea lor sau după caz, lipsa lor de performanţă, fiind singurele norme de adaptare
reală la noile realităţi globale, în care nu se poate acţiona izolat şi nici independent, nu se poate
eluda procesul de cooperare internaţională pe seama unor detalii tehnice şi, cu atât mai mult, nu
se pot ignora problemele globale majore, cu influenţe în toate dimensiunile vieţii economice,
sociale şi culturale.

3.2.Efectele implicării Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale în

asigurarea stabilităţii monetar – financiare internaţionale
Stabilitatea sistemului monetar-financiar este definită de acea stare funcţională în care
toate mecanismele de piaţă se manifestă raţional, tinzând spre o stare de echilibru, permanetizată
prin acţiunea coerentă a celor patru vectori fundamentali, respectiv vectorul forţelor de piaţă,
vectorul guvernării financiar-monetare, vectorul cooperării internaţionale şi vectorul de reglare.
Arbitrarea corectă a celor patru dimensiuni ale stabilităţii are ca obiectiv prevenirea radicalizării
reacţiilor de piaţă, normalizarea relaţiilor de schimb, minimalizarea riscurilor specifice
comportamentului investiţional şi diminuarea efectelor economice, sociale sau politice ale
crizelor monetar-financiare derivate. Responsabilităţile organismelor internaţionale în legătură
cu stabilitatea sistemului monetar-financiar internaţional vizează de fapt obiectivele
fundamentale ale procesului privind arbitrarea acestor dimensiuni, pornind de la particularităţile
economiilor naţionale şi încheind cu ansamblul complex, determinat al reacţiilor pieţei la
schimbările imprevizibile ale unor variabile de mediu. Vectorul forţelor de piaţă are la bază
comportamentul determinant al agenţilor economiei financiare, în sfera celor patru mecanisme
de piaţă definitorii sistemului monetar-financiar, şi anume: mecanismele comerciale,

66
mecanismele speculative, mecanismele cursurilor valutare şi mecanismele de acoperire a
riscurilor.
Prin urmare, locul şi rolul organismelor monetar-financiare în guvernarea sau controlul
acestor mecanisme se referă, cu prioritate, la politicile şi strategiile particulare, utilizate de
acestea în determinarea unui comportament de piaţă raţional. Referitor la mecanismele
comerciale, acţiunea organismelor monetar-financiare internaţionale este notabilă mai ales în
ceea ce priveşte atributul funcţiei de informare a pieţelor şi demersul privind elaborarea unui
cadru comun de bună practică în domeniul monetar, financiar şi fiscal, cumulat cu aplicarea unor
programe de dezvoltare economică sau asistenţă financiară pe probleme macroeconomice, cu
impact direct asupra variabilelor de mediu şi asupra criteriilor specifice de apreciere, în
strategiile de formulare a valorii de piaţă pentru activele financiare şi economice. În această
ordine de idei, amintim implicarea FMI în elaborarea şi implementarea standardelor şi codurilor
de bună practică din domeniul monetar şi financiar, elaborarea programului de evaluare
periodică a sectorului financiar sau implicarea ambelor instituţii în programele de asistenţă
specifice, cu privire la absorbirea şocurilor comerciale şi financiare la nivel naţional şi regional.
În cazul FMI, programele de asistenţă au avut tangenţă la evoluţia comerţului internaţional,
sumele plasate în cadrul programelor de asistenţă fiind adaptate trendului dezvoltat la nivelul
mecanismelor comerciale internaţionale. Ceea ce este demn de remarcat, este faptul că, în raport
cu evoluţia comerţului mondial, asistenţa FMI s-a rezumat la o acţiune post-factum, de remediere
sau atenuare a consecinţelor unor crize sau şocuri, fie acelea de natură economică (crizele
petrolului) sau de natură monetar-financiară (criza datoriilor sau criza asiatică). Implicarea
prezentă alături de Organizaţia Mondială a Comerţului în diferite programe de asistenţă tehnică,
pe probleme de liberalizare a comerţului, precum şi în tratarea unor probleme de interes global
cu efecte imediate asupra fenomenelor comerciale şi financiare (combaterea terorismului şi a
spălării banilor sau dezvoltarea unui cadru comun de acţiune împotriva sărăciei) aduce un plus
de coerenţă şi eficacitate şi în ceea ce priveşte guvernarea mecanismelor de piaţă comerciale,
deschizând calea armonizării politicilor practicate în cele două dimensiuni esenţiale ale
globalizării, respectiv dimensiunea economică şi cea financiară. Nu în ultimul rând, trebuie
amintită, în raport cu categoria mecanismelor comerciale, intervenţia FMI în procesul de
cooperare internaţională cu privire la reglementarea şi supravegherea sistemului financiar
internaţional, din perspectiva stabilirii unui cadru comun privind interfaţa sistemului economic
cu cel financiar, mai ales în ceea ce priveşte problema creditării-finanţării afacerilor economice.
Din perspectiva mecanismelor speculative, implicarea celor două organisme monetar-financiare
vizează acţiunile specifice de informare, supraveghere a pieţelor, avertizare timpurie a
derapajelor şi de intervenţie direct în cazul declanşării unor crize de sistem.
67
Macrostabilizarea economică a ţărilor în curs de dezvoltare aduce în mod evident un plus major
de stabilitate, fie că ne referim la deficitul bugetar, deficitul de cont curent, evoluţia monedei,
nivelul inflaţiei sau creşterea economică. Însă, aşa cum s-a putut observa în deceniul 20 al
secolului al XX-lea, în urma marilor crizelor de sistem, imaginea, perspectivele şi anticipările
calculate aduc de multe ori cele mai semnificative modificări ale comportamentului pieţelor
monetarfinanciare internaţionale. Crizele au avut la bază mai puţin realităţile economice şi mai
mult comportamentul speculativ al investitorilor, care pot abuza în orice moment, de
dezavantajele liberei circulaţii a capitalurilor. Demonstraţia reuşită şi de efect a câtorva naţiuni
asiatice (respectiv Coreea de Sud şi Malaezia), care au avut curajul de a impune restricţii în ceea
ce priveşte intrarea şi ieşirea fluxurilor de capital, a marcat „ consistenţa restrângerii libertăţilor
financiare în anumite situaţii, cu acordul şi consensul organismelor monetarfinanciare, obligate
să judece prioritatea macrostabilizării în raport cu interesele naţionale, dincolo de principiile
proclamate ale libertăţii de piaţă. Capacitatea unui stat de a-şi păstra imaginea de entitate
solvabilă pe pieţele internaţionale poate fi afectată indirect de ajutoarele acordate de instituţiile
financiare, fapt pentru care se impune ajustarea intervenţiilor, la nivelul strict al solicitărilor
exprese ale statelor, sub formă de împrumutător de ultimă instant sau investitor strategic, în
detrimentul erijării acestor entităţi ca responsabile cu elaborarea strategiilor la nivel
macroeconomic. Îngrijorarea pieţelor poate fi atenuată numai printr-o informare corectă şi poate
fi chiar combătută practic, prin asumarea unor investiţii directe (prin structuri proprii
specializate, dezvoltate pe modelul Corporaţiei Financiare Internaţionale). Se poate sugera
teoretic, ca strategie de imagine în reglarea comportamentului de piaţă, inclusiv instituirea unui
pool clasic, care să acţioneze pe pieţele monetar-financiare internaţionale, în situaţiile
premergătoare crizelor. În mod particular, programele de investiţie ale Băncii Mondiale (derulate
prin C.F.I.), au demonstrat în ultimii 5 ani, cel puţin în cazul ţărilor în tranziţie, că implicarea în
marile privatizări sau asistenţa unor programe de restructurare cu participare directă, prin
achiziţia unor pachete de titluri, a adus un val de aprecieri pozitive ale pieţei (cazul României).
În concluzie, dacă ar fi să facem comparaţia efectelor resimţite de pieţele monetar-
financiare internaţionale în cele două situaţii strategice de acţiune, respectiv de pe poziţia de
împrumutător de ultimă instanţă şi de pe poziţia de investitor de conjunctură, tindem să acordăm
mai multe şanse implicării investiţionale directe pentru rezolvarea crizelor de percepţie a
pieţelor, în schimbul acutizării reacţiei prin implicarea deliberată în problemele, recunoscute
astfel oficial, ale statelor asistate. Principiile fundamentale în raport cu noile realităţi globale,
astfel enunţate, stau la baza formulei funcţionale strategice şi se referă în principal la:

68
- extinderea măsurilor privind transparenţa propriilor activităţi, acţiuni şi politici, în scopul
informării curente a publicului şi asigurării unei reprezentativităţi rezonabile în dimensiunea
politică şi socială mondială;
- asigurarea unei eficienţe ridicate a programelor elaborate, pe fondul înregistrării de rezultate
concrete în dezvoltarea durabilă a statelor, reducerea sărăciei, eradicarea foametei sau protecţia
mediului;
- revenirea asupra gradului de implicare a statelor naţionale, pe de o parte, prin elaborarea
consultativă a priorităţilor şi formulelor de lucru şi, pe de altă parte, prin armonizarea aspiraţiilor
naţionale în raport cu consensul internaţional;
- implicarea totală şi determinantă în evoluţia principalilor indicatori macroeconomici, astfel
încât tangenţa la problemele globale să fie cât mai relevantă şi mai utilă demersului internaţional
privind asigurarea unui echilibru optim al dimensiunii monetar-financiare;
- depăşirea problemelor de cooperare şi formulare a unui consens, prin implicarea cât mai activă
şi ferventă în înfiinţarea unor grupuri de dialog, forumuri internaţionale sau programe socio-
politice comune pe diferite probleme, ori după caz, participarea consultativă la convocările celor
deja existente;
- necesitatea formulării unei reţele globale a centrelor de decizie politică, astfel încât, FMI şi
Banca Mondială să depăşească faza unei independenţe exagerate sau supradimensionate, în
raport cu specializarea tehnică strictă, impusă prin însuşi statutul acestora. Toate aceste principii
se realizează prin politici şi instrumente specifice, dezvoltate funcţional pe seama adaptării la
dinamica realităţilor globale, în legătură cu dimensiunea monetar-financiară şi cu strategiile
formulate în aria de responsabilitate a celor două organisme internaţionale. Astfel, dintre
demersurile politice recente sau de actualitate, amintim:
1. Dezvoltarea unor programe comune de asistenţă, intervenţie şi investiţie, pentru ţările în curs
de dezvoltare, adaptate la noile realităţi globale, cu luarea în considerare a riscurilor privind
destabilizarea sistemului monetar– financiar internaţional. În ceea ce priveşte strategia FMI,
problematica a fost deja abordată, fiind introduse instrumente de asistenţă noi, cum ar fi
mecanismul de integrare comercială sau facilitatea pentru şocuri exogene
2. Realizarea unor baze de date comune, de diseminare şi analiză publică, pe seama unor
prospecţiuni, studii şi evaluări periodice, cu relevanţă în procesul de formulare a deciziilor de
piaţă (raportări sau publicaţii ale FMI recent introduce - Public Information Notes, Global
Financial Stability Report, Regional Economic Outlook Reports sau Finance and Development
iar în cazul Băncii Mondiale – World Development Report, Policy Research Reports, Global
Development Finance sau Global Monitoring Report). În aceeaşi ordine de idei, este
impresionantă amploarea şi dimensiunea sistemului de informare on-line, dezvoltat de cele două
69
 instituţii, extrem de minuţios şi de bine adaptat la noile cerinţe informaţionale. Comparaţia cu
anii precedenţi este bineînţeles caducă, tehnologia actuală fiind evident prea nouă pentru vreun
termen de comparaţie, dar efortul este lăudabil şi survine în consens cu tendinţa de creştere a
transparenţei acţiunilor instituţiilor internaţionale. Banca Mondială a dezvoltat cu prioritate şi
într-o formulă de mare succes, trei secţiuni operaţionale privind informarea, respectiv secţiunea
de date statistice, secţiunea de cercetări şi secţiunea de prospecţiuni şi prognoze, oferind chiar
un sistem educaţional pe această linie adresabil publicului larg.
3. Au fost realizate, prin cooperare cu instituţiile din zonele complementare (BRI, UNCTAD sau
OMC), standarde şi coduri de acţiune şi comportament pe pieţele monetar-financiare,
formulându-se, în premieră cu această ocazie, criterii comune de bună practică la nivel global, în
sfera politicilor fiscale, monetare şi financiare. Aceste coduri şi standarde au fost armonizate cu
principalele prevederi ale supravegherii prudenţiale şi cuprind inclusiv clause concrete privind
soluţionarea litigiilor la nivel internaţional sau aplicarea de sancţiuni complementare.
4. În ceea ce priveşte macrostabilizarea şi asistenţa statelor în curs de dezvoltare, pe lângă
mecanismele clasice de asistenţă sau împrumut, au fost dezvoltate şi referinţe informaţionale
obiective ale pieţelor monetar-financiare, prin armonizarea perspectivei informaţionale din plan
naţional (enunţată prin Public Information Notice) cu perspectiva planului regional şi global
(Regional and Global Surveillance), serviciul interpretării datelor şi al formulării de ipoteze de
lucru, determinant în procesul de adoptare a deciziilor de piaţă, fiind integrat astfel la scară
internaţională.
5. Prin prisma experienţei statelor în dezvoltare, aferente deceniilor 9 şi 10 ale secolului XX,
problema reducerii sărăciei, s-a dovedit a fi o variabilă implicită a demersului privind asigurarea
stabilităţii sistemului monetar-financiar, pe principiul dezvoltării durabile, în conformitate cu
Millennium Development Goals.
6. Pentru consolidarea încrederii şi îmbunătăţirea percepţiei publicului asupra activităţii celor
două instituţii, a fost dezvoltat un sistem complex de verificare a operaţiunilor proprii, de
auditare internă şi externă (înfiinţarea Independent Evaluation Office, I.E.O.), şi de monitorizare
a birocraţiei şi corupţiei din cadrul instituţiilor internaţionale pe seama unor organisme sau
asociaţii independente. Pentru personalul propriu, executiv sau de conducere, cel puţin la nivel
teoretic, au fost elaborate standarde de conduită şi a fost instituită răspunderea profesională, în
conformitate cu un ansamblu de criterii concrete de performanţă.
Astfel, priorităţile strategice astfel dezvoltate pot fi sintetizate în următoarele direcţii de acţiune,
cu implicaţii asupra stabilităţii pe termen mediu şi lung a sistemului monetar-financiar
internaţional:
 informarea corectă şi oportună a pieţelor,
70
 formarea unor baze de date dinamice şi a unei reţele comunicaţionale globale eficiente,
 creşterea capacităţii de evaluare justă a riscurilor, de prevenire a crizelor şi de intervenţie în
cazul dezechilibrului dimensiunii financiare,
 eficientizarea adaptată a supravegherii prudenţiale şi a reglementării sistemului instituţiilor
financiare şi de credit,
 implicarea activă în procesul de cooperare internaţională şi corelarea specializată cu sistemul
instituţional politic global, respectiv implicarea în problemele globale (reducerea sărăciei,
combaterea criminalităţii şi a terorismului, protecţia mediului, protecţia drepturilor omului etc.).
Figura 3.3, Priorităţile strategice ale FMI şi Băncii Mondiale

Sursa: Elaborat de autor

În concluzie: evident faptul că nu putem epuiza toate realizările sau acţiunile metrice ale
celor două organisme din ultimii ani, însă această sinteză are menirea de a reflecta evidenţa unor
mutaţii esenţiale în strategiile şi politicile FMI şi ale Băncii Mondiale. Preocupările privind
echilibrul sistemului monetar-financiar internaţional nu pot fi izolate în afara contextului global

71
privind stabilitatea. Factorii endogeni sau exogeni ai pieţelor au în final aceeaşi relevanţă în
raport cu cadrul funcţional, iar rezultatele crizelor resimţite până în prezent au reflectat tocmai
importanţa relativ egală a tuturor factorilor de risc şi incertitudine, care pot, după caz, produce
sau amplifică reacţiile speculative sau de conservare ale actorilor pieţei.

3.3 Reajustările structurale ale economiilor statelor îndatorate şi creşterea

premiselor de adâncire a sărăciei
Fondul Monetar Internaţional, ca şi Banca Mondială, sunt două instituţii internaţionale
(cu vocaţii globaliste), adesea chemate să vină în sprijinul ieşirii din sărăcie a naţiunilor.
Percepţia generală este însă că, de fapt, aceste instituţii nu fac decât să contribuie la adâncirea
suferinţei popoarelor din ţările respective, prin faptul că acordând unele împrumuturi guvernelor
la putere, le condiţionează, astfel, să opereze ajustări structurale ale economiei, suportate masiv
prin reducerea cheltuielilor sociale. Crearea unor datorii externe constituie, de altfel, un
instrument vechi şi foarte eficient de manevrare a evoluţiilor din cadrul unor economii,
obligându-le pe acestea să participe la jocul economic global, în interesul creditorilor. Deşi FMI,
ca şi alte organizaţii internaţionale, cum sunt, de exemplu, BM şi OMC (care a înlocuit GATT la
1 ianuarie 1995, a preluat întregul aparat de relaţii al GATT plus cei 47 de ani de experienţă
internaţională şi cuprinde în jur de 500 de profesionişti înalt pregătiţi şi plătiţi să aplice deciziile
şi politicile economice luate de Grupul celor patru de la Seattle, în absenţa oricărui control al
naţiunilor mediudezvoltate sau sărace), declară că nu dictează politicile economice şi sociale sau
obiectivele politice ale unor state suverane, afirmaţiile lor sunt uşor de demontat. Totuşi, puţini
dintre cei direct afectaţi se încumetă să o facă, având în vedere interesele uriaşe aflate în joc. Trei
principii ale GATT continuă să opereze şi în cadrul OMC: principiul clauzei naţiunii celei mai
favorizate (adică produsele comercializate între ţările membre GATT beneficiază de cei mai
avantajoşi termeni de comercializare care există în cadrul oricărei înţelegeri de comerţ bilateral),
principiul potrivit căruia bunurile produse pe plan autohton sau în străinătate beneficiază de
acelaşi tratament naţional (acces egal pe piaţă), şi clauza de transparenţă, care pretinde că orice
protecţie de ordin comercial trebuie să fie vizibilă şi cuantificabilă ca un tarif. O încercare
recentă de transpunere, într-un cadru legal, a structurilor cornice de promovare a inegalităţilor
economice dintre state, s-a produs în cadrul organizaţiei internaţionale MAI – Înţelegerea
Multilaterală privind Investiţiile, despre care Business Week a scris că este cea mai explozivă
înţelegere privind termenii desfăşurării unor activităţi de comerţ de care s-a auzit vreodată. Actul
concret al înţelegerii respective constituie un fel de „constituţie pentru economia globală” prin
care OMC, BM, FMI, NAFTA şi MAI interzic guvernelor acordarea de suport economic

72
industriilor din ţările mai slab dezvoltate, în condiţiile în care subsidiile mascate acordate de
ţările dezvoltate propriilor industrii sunt notorii. În Japonia, de exemplu, patronii industriaşi
deţin, în genere până în 30% din capitalul financiar investit, restul capitalului aparţinând
sectorului public. SUA, de exemplu, îşi susţine industriile autohtone prin acordarea unor facilităţi
fiscale, prin donaţii de terenuri, prin prestarea unor servicii firmelor industriale sub costul pieţei,
prin subsidierea unor categorii de salarii ş.a.
Concluzionez că, fără îndoială, calitatea guvernării influenţează premisele creşterii
bunăstării sociale, dar aceasta nu înseamnă nicidecum că statele care astăzi se bucură de un nivel
ridicat al standardului de viaţă au ajuns la acesta doar utilizând virtuţile unor bune acte de
guvernare. O bună guvernare constituie o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru atingerea
unui înalt nivel de dezvoltare economică, dar determinante sunt, de fapt, condiţiile economice de
start, în demersul de creştere a bunăstării sociale. Despre istoria dură a felului cum au ajuns
statele occidentale (oferite ca exemplu demn de urmat) la condiţii de start atât de avantajoase
pentru creşterea bunăstării sociale nu s-a rostit însă nici un cuvânt în seminarul respectiv.
Adevărul este că politicile majore active la nivel global, ca şi fluxul de resurse, sunt controlate şi
dirijate de oamenii de afaceri foarte bogaţi, care sunt departe de a înţelege efectele reale ale
globalizării sau semnificaţia extraordinară a persistenţei adâncirii sărăciei la nivel global. La cel
mai înalt nivel al politicii internaţionale însă, tendinţele largi de denigrare şi culpabilizare a
guvernelor din ţările sărace, se alimentează, cu bună ştiinţă, îndeosebi prin instituţiile mass-
media. Fiind în mare măsură privatizaţi, agenţii mass-media devin direct interesaţi în
promovarea intereselor celor care îi pot plăti mai bine, adesea prin intermediul comandării unor
spoturi publicitare. De aceea, mijloacele mass-media nu încurajează în mod real dezbaterile
deschise pe problemele sociale şi ecologice deosebit de grave generate prin acţiunile unor
corporaţii naţionale, transnaţionale, sau chiar prin deciziile unor instituţii financiare
internaţionale. Interesul pentru maximizarea profiturilor face din agenţii mass-media aliaţii
naturali ai marilor corporaţii. De aceea, mass-media este un suporter de bază al ideologiei
globalizării prin mijloace neoliberale, lansând pe piaţă lozinci şi spoturi publicitare aproape
romantice cu privire la virtuţile forţelor pieţei libere sau ale anumitor agenţi economici. Astfel, în
timp ce mass-media este extrem de atentă la problemele şi dificultăţile sistemice cu care se
confruntă, adesea, guvernele aflate la putere, acestea trec sub tăcere subiectele critice legate de
marile afaceri. Ei atacă doar pasager şi doar individual marii oameni de afaceri ce au uneori
nechibzuinţa de a ieşi în atenţia publică prin aberaţiile sau infracţiunile grosiere pe care le comit.
În prezent, zeci de ţări concurează pe o piaţă a exporturilor unde pot valorifica doar o gamă
limitată de produse, ca urmare a politicilor protecţioniste practicate de acele state occidentale ce
predică neoliberalismul şi măsurile antiprotecţioniste, dar unor ţări mai puţin dezvoltate.
73
 Pot afirma că, multe dintre ţările mai slab dezvoltate sunt îndatorate la FMI şi/sau BM, în
vederea susţinerii unor programe de dezvoltare, ce creează, într-un fel sau altul, avantaje tot
ţărilor dezvoltate cu care acestea intră în relaţii comerciale. Programele de finanţare acceptate de
aceste instituţii au fost însă în nenumărate rânduri aspru criticate, deoarece acestea au determinat,
în fapt, creşterea dependenţei economice a naţiunilor care au contractat împrumuturile respective
faţă de bunăvoinţa ţărilor dezvoltate, în pofida faptului că aceste instituţii continuă să pretindă că
scopul lor suprem este acela de a acţiona în interesul statelor contractante şi în sensul reducerii
ariei de impact a sărăciei. Dar este larg cunoscut faptul că, FMI nu consimte să acorde
împrumuturi pentru a investi în domeniul social. O populaţie înalt-educată, sănătoasă şi bine
hrănită pare a fi cea mai proastă investiţie pentru instituţii ca BM sau FMI. Pe de altă parte, este
larg cunoscut faptul că subvenţionarea unor sectoare ale economiei ce pot să fie masiv
nerentabile, la un moment dat, trebuie efectuată, dacă interesul general impune acest lucru, cu
atât mai mult pe durata unor perioade de criză economică. O astfel de susţinere poate deveni
chiar o prioritate temporară, dacă se au în vedere trebuinţele dezvoltării pe termen lung ale unei
ţări, sau supravieţuirea socială pe parcursul unei perioade de criză majoră, cum a fost tranziţia
recentă din estul Europei. Pentru ţările care au împrumutat bani de la FMI sau BM însă,
returnarea datoriei externe a devenit prioritatea economică numărul unu, ce a surclasat toate
celelalte priorităţi naţionale. Politicile neoliberale promovate în prezent de BM şi FMI, sub egida
Consensului Washington, se referă, în mod deschis, la reajustarea structurală a economiilor ce
contractează astfel de împrumuturi – reajustări ce au în vedere nu vreun interes de dezvoltare al
economiilor în cauză, ci perspectiva returnării împrumuturilor şi mai ales dobânzilor contractate,
în termenii stabiliţi. Măsurile de reajustare structurală impuse de aceste instituţii ţărilor
contractante de împrumuturi vizează, în special, eliminarea subvenţiilor, ce permit susţinerea
prin bani publici, pe termen mai lung sau mai scurt, a diverselor sectoare economice, sau a unor
sectoare de interes vital pentru normalitatea vieţii sociale (cum sunt, de exemplu, serviciile de
distribuire a unor utilităţi publice), diminuarea drastică a fondurilor publice de investiţii, în
primul rând, în sfera serviciilor de sănătate şi educaţie publică şi în sfera asistenţei sociale, adică
exact în acele domenii ce trebuie susţinute public, pentru ca populaţia săracă să poată supravieţui
crizei economice. În multe cazuri, politicile internaţionale şi diverse interese determină
deturnarea resurselor economice disponibile, dinspre satisfacerea trebuinţelor domestice ale
populaţiei, spre a susţine pieţele occidentale. Politicile şi relaţiile de putere existente la nivelul
elitei proprietarilor de resurse economice (comercianţi, bancheri, mari acţionari ai unor
holdinguri ş.a.) au dus la creşterea sărăciei şi a ratei de dependenţă economică, dar sărăcia nu
mai este demult doar o problemă economică, ci a devenit o problemă de politică economică.

74
În concluzie, spirala sărăcirii ţărilor care contractează împrumuturi de la FMI se instituie, prin
impunerea unor măsuri de următorul tip:
– liberalizarea exploatării unor resurse naturale şi a comercializării pe piaţa liberă a acestora, la
preţuri dezavantajoase pentru ţările exportatoare; asemenea politici duc la creşterea ofertei totale
de materii prime şi materiale de pe piaţa mondială, ceea ce determină scăderea preţurilor şi,
implicit, exportarea unor cantităţi mărite de către ţările constrânse să-şi achite datoriile
contractate cu FMI şi BM; un asemenea fenomen, pe lângă alte efecte nedorite, măreşte la cote
alarmante presiunea asupra mediului natural;
– diminuarea implicării statelor în economie şi încurajarea privatizării, chiar când în statele
respective nu există condiţiile necesare efectuării unor privatizări avantajoase, mai ales în ceea
ce priveşte obiectivele economice de interes strategic;
– impunerea unor clauze de ridicare a măsurilor de protecţionism economic, dezavantajând
astfel, masiv, iniţiativele economice autohtone, în vederea lărgirii pieţelor libere, spre avantajul
statelor cu economii dezvoltate;
– devalorizarea monedelor naţionale (generarea hiperinflaţiei), creşterea galopantă a ratelor
dobânzilor şi implicit, diminuarea puterii de cumpărare a consumatorilor de bunuri şi servicii;
– eliminarea brutală a subsidiilor publice din unele sectoare economice, pentru care se
recomandă o restructurare treptată, mai puţin traumatizantă social;
– realizarea unei aşa-numite flexibilizări a pieţelor muncii – echivalentă, de fapt, cu creşterea
şomajului şi diminuarea preţului forţei de muncă; aceasta permite acumularea unor mari profituri
de către investitorii ce investesc în ţările mai sărace;
– în urma creşterii instabilităţii economice, acumularea de capital în ţările sărace devine mult mai
volatilă, ceea ce a contribuie masiv la accentuarea sărăciei şi deci, la accentuarea dependenţei
ţărilor sărace de cele bogate;
– introducerea/suspendarea unor reglementări/standarde vizând unele performanţe economice, cu
efect în sfera selectării (favorizării) anumitor investitori străini sau a anumitor
exporturi/importuri de produse;
– obligarea guvernelor la diminuarea drastică a cheltuielilor proprii, ca şi la diminuarea
cheltuielilor în sfera educaţiei, sănătăţii publice şi a sectorului social;
culpabilizarea sub diverse forme a acestora pentru lipsa de performanţă a economiilor pe care le
guvernează, în condiţii de impunere din afară a unor măsuri de guvernare;
– obligarea naţiunilor contractante de a-şi ajusta moneda naţională cu referire la monedele unor
ţări dezvoltate – în general, la dolar, în condiţiile în care, stabilitatea ratelor de schimb costă
foarte mulţi bani; costurile respective sunt suportate însă de agenţii economici ce realizează

75
economii pe scară mai redusă, care sunt, în general, mai puţin avizaţi în realizarea unor speculaţii
bursiere sau bancare;
– deteriorarea stabilităţii economice în ţările care au contractat împrumuturi cu FMI şi BM a
determinat retragerea investitorilor străini, ceea ce a accentuat spirala adâncirii sărăciei.

76
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Fondul Monetar Internaţional, ca şi Banca Mondială, sunt două instituţii internaţionale
(cu vocaţii globaliste), adesea chemate să vină în sprijinul ieşirii din sărăcie a naţiunilor.
Percepţia generală este însă că, de fapt, aceste instituţii nu fac decât să contribuie la adâncirea
suferinţei popoarelor din ţările respective, prin faptul că acordând unele împrumuturi guvernelor
la putere, le condiţionează, astfel, să opereze ajustări structurale ale economiei, suportate masiv
prin reducerea cheltuielilor sociale.
Principalele acţiuni ale FMI şi ale BM în legătură cu fenomenul economic, se referă, pe
de o parte, la ansamblul tehnicilor şi instrumentelor utilizate în guvernarea sistemului monetar-
financiar internaţional, cu incidenţă implicită asupra dimensiunii economice şi, pe de altă parte,
la politicile monetare şi financiare privind macrostabilizarea economică şi la programele de
asistenţ privind dezvoltarea durabilă a ţărilor emergente şi reducerea sărăciei în ţările cele mai
sărace ale lumii.
Multe dintre ţările mai slab dezvoltate sunt îndatorate la FMI şi/sau BM, în vederea
susţinerii unor programe de dezvoltare, ce creează, într-un fel sau altul, avantaje tot ţărilor
dezvoltate cu care acestea intră în relaţii comerciale. Programele de finanţare acceptate de aceste
instituţii au fost însă în nenumărate rânduri aspru criticate, deoarece acestea au determinat, în
fapt, creşterea dependenţei economice a naţiunilor care au contractat împrumuturile respective
faţă de bunăvoinţa ţărilor dezvoltate, în pofida faptului că aceste instituţii continuă să pretindă că
scopul lor suprem este acela de a acţiona în interesul statelor contractante şi în sensul reducerii
ariei de impact a sărăciei. Dar este larg cunoscut faptul că, FMI nu consimte să acorde
împrumuturi pentru a investi în domeniul social. O populaţie înalt-educată, sănătoasă şi bine
hrănită pare a fi cea mai proastă investiţie pentru instituţii ca BM sau FMI. Pe de altă parte, este
larg cunoscut faptul că subvenţionarea unor sectoare ale economiei ce pot să fie masiv
nerentabile, la un moment dat, trebuie efectuată, dacă interesul general impune acest lucru, cu
atât mai mult pe durata unor perioade de criză economică. O astfel de susţinere poate deveni
chiar o prioritate temporară, dacă se au în vedere trebuinţele dezvoltării pe termen lung ale unei
ţări, sau supravieţuirea socială pe parcursul unei perioade de criză majoră, cum a fost tranziţia
recentă din estul Europei. Pentru ţările care au împrumutat bani de la FMI sau BM însă,
returnarea datoriei externe a devenit prioritatea economică numărul unu, ce a surclasat toate
celelalte priorităţi naţionale. Politicile neoliberale promovate în prezent de BM şi FMI, sub egida
Consensului Washington, se referă, în mod deschis, la reajustarea structurală a economiilor ce
contractează astfel de împrumuturi – reajustări ce au în vedere nu vreun interes de dezvoltare al
economiilor în cauză, ci perspectiva returnării împrumuturilor şi mai ales dobânzilor
contractate, în termenii stabiliţi. Măsurile de reajustare structurală impuse de aceste instituţii
77
ţărilor contractante de împrumuturi vizează, în special, eliminarea subvenţiilor, ce permit
susţinerea prin bani publici, pe termen mai lung sau mai scurt, a diverselor sectoare economice,
sau a unor sectoare de interes vital pentru normalitatea vieţii sociale (cum sunt, de exemplu,
serviciile de distribuire a unor utilităţi publice), diminuarea drastică a fondurilor publice de
investiţii, în primul rând, în sfera serviciilor de sănătate şi educaţie publică şi în sfera asistenţei
sociale, adică exact în acele domenii ce trebuie susţinute public, pentru ca populaţia săracă să
poată supravieţui crizei economice. În multe cazuri, politicile internaţionale şi diverse interese
determină deturnarea resurselor economice disponibile, dinspre satisfacerea trebuinţelor
domestice ale populaţiei, spre a susţine pieţele occidentale. Politicile şi relaţiile de putere
existente la nivelul elitei proprietarilor de resurse economice (comercianţi, bancheri, mari
acţionari ai unor holdinguri ş.a.) au dus la creşterea sărăciei şi a ratei de dependenţă
economică, dar sărăcia nu mai este demult doar o problemă economică, ci a devenit o problemă
de politică economică.
În concluzie, spirala sărăcirii ţărilor care contractează împrumuturi de la FMI se instituie,
prin impunerea unor măsuri de următorul tip:
– liberalizarea exploatării unor resurse naturale şi a comercializării pe piaţa liberă a acestora, la
preţuri dezavantajoase pentru ţările exportatoare; asemenea politici duc la creşterea ofertei totale
de materii prime şi materiale de pe piaţa mondială, ceea ce determină scăderea preţurilor şi,
implicit, exportarea unor cantităţi mărite de către ţările constrânse să-şi achite datoriile
contractate cu FMI şi BM; un asemenea fenomen, pe lângă alte efecte nedorite, măreşte la cote
alarmante presiunea asupra mediului natural;
– diminuarea implicării statelor în economie şi încurajarea privatizării, chiar când în statele
respective nu există condiţiile necesare efectuării unor privatizări avantajoase, mai ales în ceea
ce priveşte obiectivele economice de interes strategic;
– impunerea unor clauze de ridicare a măsurilor de protecţionism economic, dezavantajând
astfel, masiv, iniţiativele economice autohtone, în vederea lărgirii pieţelor libere, spre avantajul
statelor cu economii dezvoltate;
– devalorizarea monedelor naţionale (generarea hiperinflaţiei), creşterea galopantă a ratelor
dobânzilor şi implicit, diminuarea puterii de cumpărare a consumatorilor de bunuri şi servicii;
– eliminarea brutală a subsidiilor publice din unele sectoare economice, pentru care se
recomandă o restructurare treptată, mai puţin traumatizantă social;
– realizarea unei aşa-numite flexibilizări a pieţelor muncii – echivalentă, de fapt, cu creşterea
şomajului şi diminuarea preţului forţei de muncă; aceasta permite acumularea unor mari profituri
de către investitorii ce investesc în ţările mai sărace;

78
– în urma creşterii instabilităţii economice, acumularea de capital în ţările sărace devine mult mai
volatilă, ceea ce a contribuie masiv la accentuarea sărăciei şi deci, la accentuarea dependenţei
ţărilor sărace de cele bogate;
– introducerea/suspendarea unor reglementări/standarde vizând unele performanţe economice, cu
efect în sfera selectării (favorizării) anumitor investitori străini sau a anumitor
exporturi/importuri de produse;
– obligarea guvernelor la diminuarea drastică a cheltuielilor proprii, ca şi la diminuarea
cheltuielilor în sfera educaţiei, sănătăţii publice şi a sectorului social;
culpabilizarea sub diverse forme a acestora pentru lipsa de performanţă a economiilor pe care le
guvernează, în condiţii de impunere din afară a unor măsuri de guvernare;
– obligarea naţiunilor contractante de a-şi ajusta moneda naţională cu referire la monedele unor
ţări dezvoltate – în general, la dolar, în condiţiile în care, stabilitatea ratelor de schimb costă
foarte mulţi bani; costurile respective sunt suportate însă de agenţii economici ce realizează
economii pe scară mai redusă, care sunt, în general, mai puţin avizaţi în realizarea unor speculaţii
bursiere sau bancare;
– deteriorarea stabilităţii economice în ţările care au contractat împrumuturi cu FMI şi BM a
determinat retragerea investitorilor străini, ceea ce a accentuat spirala adâncirii sărăciei.
În unele ţări au avut loc adevărate exoduri ale capitalului străin, ceea ce a determinat
crize financiare extrem de acute, cum s-a întâmplat, de exemplu, în anii 1997, 1998 şi 1999, în
Brazilia, Mexic sau în Asia. De obicei, în asemenea cazuri, blamul public cade asupra guvernelor
naţionale, care sunt acuzate de incompetent în gestionarea crizelor multiple ce apar în economie
ca şi în spaţiul social.

79