Fondul Monetar Internațional

Disciplina:Instituții Financiare Internaționale

Profesor: Student:
Mocanu Natalia Rusnac Aleftina
FIEB Finanțe și bănci
Anul III

Chișinău 2023
CUPRINS:

1. Contextul internațional în care a fost creat Fondul Monetar Internațional

2. Rolul FMI în economia mondială și în procesul globalizării
3. Funcțiile FMI
4. Organizarea F.M.I. şi resursele acestuia
5. Mecanismele de finanțare ale FMI
6. Necesitatea perfecționării FMI
7. Bibliografie
 Fondul Monetar Internațional

1. Contextul internațional în care a fost creat Fondul Monetar Internațional

MOTTO: Scopul nostru este să reducem sărăcia și să îmbunătățim nivelul de viață

printr-o dezvoltare durabilă și investind în oameni!
Sistemul Monetar Internațional poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente,
organisme și piețe referitoare la crearea, valorificarea și circulația monedelor internaționale.
Crearea unui sistem monetar internațional trebuie privită ca expresie a interdependenței
economice dintre statele suverane, și nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare
internaționale. Odată creat, un sistem monetar internațional, inclusiv organismul menit să
asigure cooperarea și să sprijine aplicarea principiilor –în cazul de față Fondul Monetar
Internațional-trebuie adaptat cerințelor de orice fel care intervin în relațiile economice, sociale și
politice dintre statele membre ale sistemului.
După câteva încercări pe linia cooperării sistemelor monetare mondiale, cum au fost:
crearea Uniunii Latine, Conferința de la Genova, Blocul Aurului sau Acordul Monetar Tripartit,
în iulie 1994 se pun bazele creării Sistemului Monetar Internațional.
Între 1-22 iulie 1994 are loc la Bretton Woods, Conferința Monetară și Financiară
Internațională a Națiunii Unite și Asociate. S-a considerat că, „pentru prima oară a fost stabilit
un sistem monetar bazat pe un acord internațional” (B.K. Madan-„Ecouri de la Bretton Woods”
din Finance &development No.2, 1969). Baza discuțiilor pentru redactarea documentului
prezentat la Bretton Woods a constituit-o Planul White și Planul Keynes. Din confruntarea
mecanismelor propuse de cele două planuri prezentate s-au preluat în declarația comună doar
acele mecanisme care corespundeau ideile de bază ale SUA. Pentru promovarea cooperării
internaționale în domeniul monetar și financiar, prin acordurile încheiate la Bretton Woods au
fost înființate două instituții interguvernamentale: Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca
Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD).
Cele 45 de guverne care au participat la conferință s-au pus de acord asupra cooperării
economice și financiare, dorind să evite reeditarea politicilor economice dezastruoase care au
contribuit la marea recesiune din anii `30. În timpul acelui deceniu, cum activitatea economică
din marile țări industrale a scăzut considerabil, guvernele au încercat să apere economiile
naționale prin creșterea restricțiilor asupra importurilor. Singurul efect obținut a fost scăderea
accelerată a comerțului mondial, a veniturilor și creșterea șomajului. Pentru a-și conserva
rezervele de aur și de valută, unele țări au limitat importurile, altele și-au devalorizat moneda
națională, au introdus restricții elaborate asupra libertații cetățenilor de a deține valută. Aceste
încercări , totuși, s-au dovedit a fi ineficiente și niciuna dintre țări nu a fost capabilă să mențină
un nivel competitiv pe termen lung. Comerțul internațional a intrat într-un declin accelerat.
Aceeași soartă au avut-o rata ocupării și nivelul de trai în majoritatea țărilor.
Cum al Doilea Război Mondial se apropia de sfârșit, țările victorioase au luat în
considerare mai multe planuri de a restabilii ordinea în relațile internaționale monetare, și astfel,
la conferința de la Bretton Woods s-a născut Fondul Monetar Internațional. Reprezentanții țărilor
participante au elaborat declarația comună cu privire la crearea unei instituții internaționale cu
scopul de a supraveghea sistemul monetar nou creat și de a promova eliminarea restricțiilor
valutare legate de comerțul internațional, precum și stabilitatea ratelor de schimb.
Putem spune deci, că, după al doilea război mondial, într-o lume devastată de distrugerile
războiului, a apărut imperios necesar un efort colectiv , la nivel global, de a pune bazele unui
sistem care să asigure un echilibru și o disciplină financiară care să permită dezvoltarea
economică în paralel cu un mecanism care să asigure finanțarea unor proiecte cu scop productiv ,
care să genereze dezvoltare economică.
 Pentru a realiza aceste obiective ambițioase, printr-o inițiativă a ONU, s-a organizat, la
Bretton Woods, în statul New Hampshire (SUA), o conferință care a avut ca rezultat înființarea
Fondului Monetar Internațional și a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau,
pe scurt, Banca Mondială. De aceea, adeseori, celor două organizații li se mai spune și
„Instituțiile Bretton Woods”. Banca Mondială, a devenit o agenție independentă specializată a
ONU.

2.Rolul FMI în economia mondială

FMI se plasează efectiv în centrul Sistemului Monetar Internațional fiind interesat nu
doar de problemele fiecărei țări, ci și de funcționarea sistemului.
Acordul semnat la Bretton Woods a fost concretizat în 20 de articole, constituind statutul
FMI . Acesta prevede că Fondul dispune de deplină personalitate juridică, fiind un sistem de
organe de conducere, cu un buget propriu și cu un mecanism procedural de decizie și de
interpretare a propriului statut.
De asemenea, rolul FMI si al Băncii trebuie reconsiderat pentru a cuprinde noua realitate
globală: lărgirea decalajului între națiunile dezvoltate și cele nedezvoltate, volatilitatea finanțelor
globale și transferurile instantanee de capital. Încă de la început, aceste institutii erau conduse de
manageri responsabili in tarile pe care le reprezentau. Interesele managerilor nu coincideau insa
intotdeauna cu cele ale membrilor. Acum, aceste interese sunt neclare din cauza unui nou rol al
statului-natiune in afacerile mondiale. Fortele de globalizare au erodat puterea statului. Noii
actori globali intervin – companiile multinationale și organizatiile nonguvernamentale –, care
joaca un rol activ in formarea sistemului mondial. Totusi, dupa o jumatate de secol de la crearea
lor, FMI si Banca opereaza dupa acelasi mandat. Deși numărul membrilor lor a crescut de șase
ori, actiunile lor reflectă o directie unilaterală a deciziilor si a actiunilor dinspre tarile dezvoltate
spre cele mai putin dezvoltate.
Chiar daca lumea nu mai este astazi ruina divizata de la sfirsitul celui de-al doilea razboi
mondial si nici nu mai este polarizata ideologic intre capitalism si comunism, retelele FMI si ale
Bancii nu contin suficiente variatii pentru a acomoda dinamica economiei globale sau
complexitatea problemelor domestice. In consecinta, noul rol al FMI si Bancii in economia
globala ar trebui sa tinteasca o dezvoltare armonioasa prin controlul esecurilor, normale intr-un
sistem de piata, si sa inventeze prescriptii economice care sa echilibreze investitiile, dezvoltarea
si efectele politice. Cum aceste institutii au evoluat in a reflecta schimbari de perceptie asupra
dezvoltarii in context uman, ca si emergenta problemelor de interes global, ele si-au adaptat
politicile astfel incât operatiile lor sint intersanjabile. Aceasta nu este insa o modalitate eficienta
de administrare si extragere a valorii din finantele internationale. Este timpul ca FMI si Banca
sa-si urmeze propria prescriptie: sa opereze eficient, poate chiar ca o singura institutie.

3.Funcțiile FMI
Conform statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza resursele sale numai pentru
acoperirea unui deficit al balanţei conturilor curente, specificându-se expres, în articolul VI, că
nici un membru nu va putea utiliza resursele Fondului pentru ieşirile importante sau prelungite
de capitaluri. Corespunzător acestor principii şi precizări, principalele funcţii ale F.M.I. sunt:
• supravegherea politicilor financiar valutare - funcţia iniţială a F.M.I., care presupune
consultări periodice între ţările membre şi specialiştii Fondului cu privire la situaţia balanţei de
plăţi, a sistemului monetar, preţuri, şomaj, strategii de dezvoltare, reformă, curs de schimb etc.
Fondul este obligat să supravegheze atât sistemul monetar internaţional în vederea asigurării
funcţionarii efective şi operativităţii acestuia, cât şi respectarea de către fiecare membru a
obligaţiilor ce îi revin din trei din principiile adoptate de către F.M.I., respectiv: obligaţia
membrilor de a se abţine de la manipularea ratelor de schimb, intervenţia pe propriile pieţe de
schimb pentru a contracara dezordinea monetară şi respectarea interesului celorlalte ţări, ale
căror monede pot fi afectate.
• asistenţa financiară - constă în acordarea dreptului unei ţări de a cumpăra moneda
proprie a altei ţări, cu obligaţia de a-şi răscumpăra moneda naţională într-un anumit interval de
timp. Dacă iniţial au beneficiat de asistenţă financiară ţările vest europene distruse de cel de-al
doilea război mondial, în prezent, cererile de asistenţă financiară vin în majoritatea lor de la ţările
în dezvoltare. Creditele acordate de către F.M.I. sunt pe termen mediu (2-5 ani) sau lung (4-10
ani) şi se solicită garanţii specifice pentru rambursare. Garanţiile constau în obligaţia guvernului
ţării receptoare de a respecta anumiţi indicatori de stabilitate macroeconomică, definiţi în cadrul
strategiei proprii de relansare economică sau în cooperare cu specialiştii Fondului. Indicatorii
respectivi vizează politica monetară, fiscală, bugetară, politicile structurale prin prisma
dezechilibrelor care afectează balanţa de plăţi. Accesul la resursele financiare ale F.M.I. depinde
atât de condiţiile impuse de funcţionarea Fondului, cât şi de adoptarea unor măsuri de ajustare
care să asigure soluţionarea dezechilibrelor existente.
• asistenţa tehnică se realizează prin:
• trimiterea gratuită de specialişti în domeniile specifice de expertiză ale F.M.I.
• pregătirea şi formarea funcţionarilor publici; în acest scop funcţionează în
cadrul Fondului două instituţii specializate, cu sediul la Washington şi la Viena, care
oferă gratuit cursuri de specializare în domenii cum ar fi finanţele publice, ajustarea
balanţei de plăţi, programe financiare etc.
• consultanţă pe probleme monetare şi financiare.

4. Organizarea F.M.I. şi resursele acestuia

F.M.I. este condus de următoarele 3 organe:

1) Consiliul Guvernatorilor -este format din reprezentanţii ţărilor membre şi se reuneşte
o dată pe an, având rolul unei adunări generale a acţionarilor. Fiecare stat are câte un
reprezentant, însă 1) Paul Bran (coordonator) - Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990, pag.197-198 acesta are un drept de vot a cărui
importanţă diferă in funcţie de cota-parte subscrisă. Regula este că fiecare ţară dispune de câte
250 de voturi la care se adaugă câte un vot pentru fiecare 100.000 dolari subscrişi. În acest fel,
numărul cel mai mare de voturi revine ţărilor cu cea mai mare cotă-parte de capital subscris
(S.U.A., Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia). Cum toate deciziile importante trebuie
luate cu o majoritate de 85% din voturi, S.U.A., care singure dispun de aproape 20% din voturi,
au de fapt un drept de veto.
2) Consiliul de administraţie este format din 21 de membri: 6 reprezentând ţările ale
căror cote-părţi sunt cele mai mari, sau care, fără să aibă o cotă-parte foarte mare, sunt creditori
foarte importanţi ai F.M.I. (Arabia Saudită) şi 15 desemnaţi de celelalte ţări membre, grupate. în
principiu pe zone geografice. În acest din urmă caz, unele grupuri lasă ţării celei mai importante
dreptul să numească un administrator care să le reprezinte, iar altele practică rotaţia.
3) Directorul general este, prin consens, un european şi conduce Fondul sub controlul
administratorilor.
Sediul F.M.I. este la Washington, D.C.
 5. Mecanismele de finanțare ale FMI

F.M.I. are ca scop să permită ţărilor membre să-şi remedieze dezechilibrele temporare
(şi nu fundamentale) ale balanţelor lor de plăţi, fără să recurgă la măsuri susceptibile să
compromită situaţia lor internă sau dezvoltarea schimburilor internaţionale.
Resursele F.M.I. sunt constituite, în principal, din contribuţii pe care trebuie să le verse
statele pentru a deveni membre ale organizaţiei. Aceste contribuţii se numesc "cote-părţi".
Cotele-părţi au fost exprimate iniţial în dolari, iar în prezent sunt exprimate în D.S.T.
Cota-parte a fiecărei ţări este determinată de poziţia sa economică, comparativ cu cea a celorlalţi
membri. Pentru schimbarea cotelor se ia în considerare o varietate de factori economici,
incluzând PIB–ul, tranzacţiile de cont curent, rezerve oficiale. Când o ţară devine membră a FMI
îi este repartizată o cotă iniţială ce are acelaşi nivel cu cele ale ţărilor membre considerate de
Fond a fi comparabile ca mărime economică şi caracteristici cu aceasta. Aceste cote au fost în
mai multe rânduri revizuite. Ultima creştere de cote a avut loc în ianuarie 1999, creşterea
generală cu 45% reflectând schimbările în mărimea economiei mondiale, riscul ridicat de crize
financiare şi rapida liberalizare a comerţului şi fluxurilor de capital. Cu prilejul majorărilor de
cote părţi se urmăreşte şi menţinerea unui echilibru între diferite grupe de ţări. Aşa se explică
majorarea cotei Chinei în 2001, ca urmare a dobândirii suveranităţii asupra Hong Kong-ului, care
a ajuns la acelaşi nivel ca şi Canada..
Cotele părţi reprezintă criteriul de stabilire a dreptului de vot in organele de conducere.
Solicitarea unui împrumut de către un stat poate îmbrăca forma unei cumpărări directe
sau a unei asigurări de trageri. Prin aceasta din urmă se înţelege o decizie prin care Fondul dă
unui membru asigurarea că acesta va putea să efectueze cumpărări din contul de resurse
generale, în cursul unei perioade de timp specificate şi până la un nivel determinat. Deşi aceste
asigurări se acordă, în general, pentru o perioadă de 12 luni, Fondul a aprobat şi asigurări de
tragere valabile pe doi ani.
Conform celei de-a doua modificări a statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza, prin
trageri, tranşa rezervei (noua denumire a tranşei aur), tranşe curente de credit (până la 25% din
cota vărsată în monedă convertibilă) şi pot dispune de o serie de facilităţi de finanţare: trageri în
cadrul facilităţii de finanţare compensatorie şi pentru situaţii neprevăzute, pentru acoperirea
influenţelor nefavorabile ale preţurilor importurilor de ţiţei şi gaze naturale, prin trageri în cadrul
facilităţii de finanţare a situaţiilor neprevăzute ale încasărilor din export, prin finanţarea
stocurilor tampon sau prin contractarea de credite, dacă tragerea iniţială nu este suficientă.
În cadrul acestor facilităţi puse la dispoziţie de Fond un membru poate împrumuta
cumulativ până la de patru ori cota subscrisă numai pe baza unor programe de reformă ale ţării în
cauză, care să demonstreze capacitatea acesteia de a depăşi dezechilibrele temporare în care se
află.
Politica tranşelor de credit cuprinde, în principal, următoarele facilităţi:
• aranjamente de tip stand-by (credit confirmat), care constau în deschiderea unor linii de
credit pe termen mediu în favoarea ţărilor aflate în dificultate pe baza unor programe de reformă
economică. Condiţiile de creditare, favorabile de regulă, prevăd 1 George Marin (coordonator) -
”Economia Mondială”, Editura Independenţa economică, 1996, pag. 105 - 107 2 Idem perioade
de rambursare de 3-5 ani cu posibilităţi de extindere până la 10 ani, dobânzi standard ale F.M.I.
(în jur de 5%), comisioane de serviciu (0,5% din suma disponibilizată), şi comisioane stand-by,
care, de obicei, se compensează cu cele de serviciu,
• facilităţi de transformare sistemică, introduse în 1993, în scopul de a asigura o sporire a
posibilităţilor de asistenţă financiară în favoarea ţărilor membre care se confruntă cu dificultăţi
severe datorită tranziţiei la sistemul economiei de piaţă; pentru a obţine accesul la aceste
facilităţi, ţările solicitante trebuie să însoţească cererea de un document care să descrie
obiectivele de politică economică, să cuprindă estimări macroeconomice, măsuri structurale,
fiscale, monetare şi valutare ce urmează a fi aplicate în perioada acoperită de această facilitate,
 • facilitatea de ajustare structurală extinsă (1987) oferită, de regulă, celor mai sărace ţări,
în condiţii de extindere pe 3 ani, cu returnare după 5 -10 ani şi dobândă de 0,5%.
• finanţarea stocurilor tampon (1964) care permite ţărilor în curs de dezvoltare care
stochează produse primare în scopul reducerii ofertei de pe pieţele internaţionale să angajeze o
tranşă suplimentară de credite de până la 25% din cotele lor părţi, cu condiţia ca aceste stocuri
"tampon" să fie constituite conform principiilor stabilite de O.N.U., care trebuie să guverneze
relaţiile intergurvernamentale,
• finanţarea extinsă (1974), creată în scopul ajutorării ţărilor care se confruntă cu grave
dezechilibre ale balanţei de plăţi ca urmare a unei structuri defectuoase a producţiei, comerţului
sau preţurilor, precum şi a ţărilor a căror economie se dezvoltă lent sau a căror situaţie a balanţei
de plăţi împiedică promovarea unor politici active de stimulare a dezvoltării.
Începând din anul 1962, FMI asigură asistenţă de urgenţă ţărilor membre care au suferit
dezastre naturale. Finanţarea Fondului ajută la compensarea deficiturilor din export şi la evitarea
golirii rezervelor externe ale ţării. Din anul 1995, politica FMI asupra asistenţei de urgenţă s-a
extins pentru acoperirea şi ţărilor aflate în situaţii de post conflict. Această asistenţă este limitată
la circumstanţele în care o ţară membră cu un dezechilibru grav al balanţei de plăţi este
incapabilă să dezvolte şi să implementeze un program economic cuprinzător, deoarece
capacitatea sa a fost afectată de un conflict. Asistenţa este de regulă limitată la 25% din cota ţării
membre, deşi pot fi asigurate sume până la 50% din cotă, în anumite circumstanţe. Până în 2003
24 de ţări au primit asistenţă financiară legată de dezastre naturale şi 9 ţări asistenţă post conflict.

Tabelul 1: Asistența de urgență și post conflict în perioada 1998-2003 (milioane dolari)

Țara Anul Evenimentul Suma

Bangladesh 1998 Inundații 138,2

Republica Dominicană 1998 Uragan 55,9

Haiti 1998 Uragan 21,0

Honduras 1998 Uragan 65,6

St. Kitts and Nevis 1998 Uragan 2,3

Turcia 1999 Cutremur 501,0

Malawi 2002 Penurie de hrană 23,0

Grenada 2003 Uragan 4,0

Tajikistan 1998 Post conflict 10,0

Republica Congo 1998 Post conflict 9,6

Sierra Leone 1998 Post conflict 16,0

 Guinea Bissau 1998 Post conflict 2,9

Sierra Leone 1999 Post conflict 21,4

Guinea Bissau 2000 Post conflict 1,9

Sierra Leone 2000 Post conflict 13,3

Republica Congo 2000 Post conflict 13,6

Republica Federală a Iugoslaviei 2000 Post conflict 151,0

Burundi 2002 Post conflict 12,7

Sursa: www.inf.org

Rolul pe care-l joacă F.M.I. în susţinerea procesului dezvoltării derivă din funcţiile pe
care acesta le are. Această instituţie este importantă pentru coordonarea şi supravegherea
politicilor monetare şi fiscale naţionale. Totodată, F.M.I. s-a implicat activ şi în procesele de
reformă din ţările aflate în tranziţie. Aşa cum subliniau şi oficialii F.M.I., această instituţie deţine
un rol determinat în asigurarea unui dialog fructuos în vederea analizării problemelor cu care se
confruntă aceste ţări şi a stabilirii celei mai adecvate strategii pentru soluţionarea acestor
probleme.
Cu toate eforturile depuse în plan internaţional pentru creşterea rolului asistenţei
financiare oficiale, acordată pe cale multilaterală, ponderea acesteia în totalul sumelor transferate
către ţările în dezvoltare nu reprezintă decât 20%, dintre care doar 14% sunt acordate în condiţii
de favoare. Precum resursele Fondului Monetar Internaţional sunt limitate, practic, la cotele părţi
ale membrilor, împrumuturile fiind proporţionale cu aceste cote părţi, creditele F.M.I. deţin doar
3,5% din totalul asistenţei financiare externe către ţările în dezvoltare.
În ceea ce priveşte rolul F.M.I. de-a lungul existenţei sale în procesul dezvoltării, aşa cum
aprecia şi fostul Directorul General al Fondului, domnul Michel Camdessus, acesta a crescut şi s-
a schimbat foarte mult, ca urmare a faptului că a trebuit să se adapteze unei economii mondiale
aflată într-o dinamică continuă. Fondul trebuie să-şi revitalizeze şi să-şi adapteze funcţiile de
supraveghere. Volatilitatea, speculaţiile care au zguduit sistemul monetar internaţional în ultima
perioadă trebuie stopate. Guvernele trebuie să recunoască faptul că este în interesul lor să-şi
concentreze acţiunile, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, pentru a recâştiga stabilitatea
monetară.
Fondul Monetar Internaţional a jucat un rol fundamental în soluţionarea problemelor
ajustării balanţelor de plăţi ale ţărilor membre, în special ale celor în dezvoltare. Această
instituţie este principală pentru coordonarea şi supravegherea politicilor monetare şi fiscale
naţionale. Totodată, rolul Fondului sporeşte în noile condiţii ale tranziţiei economiilor din
Europa Răsăriteană. Finanţările acordate de F.M.I. sunt importante prin ele însele, dar, în acelaşi
timp, şi prin rolul lor de catalizator pentru alte forme de finanţare. Rolul Fondului este de a pune
în aplicare programe credibile, de a asigura creşterea economică, o creştere economică reală,
durabilă, respectiv o combatere a şomajului, inflaţiei, a îndatorării excesive.
Contextul actual în care Fondul acţionează este dominat de o continuă schimbare, în
special sub impulsul procesului de globalizare. În anii ’90 s-au „succedat” crize fără precedent
care au pus F.M.I. în faţa celor mai mari provocări întâlnite de la trecerea la cursurile flotante.
 6. Necesitatea perfecționării FMI

După o jumătate de secol de existenţă, F.M.I. se află în faţa unor noi provocări. Criticile
exprimate la adresa Fondului nu s-au împuţinat, din contra, tot mai multe voci consideră această
instituţie una perimată sau subordonată intereselor ţărilor dezvoltate, mai ales intereselor S.U.A.
printre criticile cele mai des întâlnite adresate F.M.I. se pot aminti:
 Fondul a dobândit o putere mult prea mare, ce riscă să scape de sub control. Acest
lucru este argumentat mai ales prin prisma faptului că F.M.I. a pompat peste 110 miliarde dolari
în criza asiatică, îndatorând aceste ţări cu scopul de a salva băncile internaţionale care au garantat
creditele plasate în economiile acestor ţări. Este ştiut faptul că Asia de sud-est a reprezentat un
adevărat magnet pentru investiţiile internaţionale, fiind cunoscută drept cea mai dinamică
regiune a globului. Cum majoritatea investiţiilor din această zonă îşi au originea în ţările
dezvoltate, împrumuturile acordate de F.M.I. şi garantate de guvernele acestor ţări au avut drept
consecinţă şi protejarea acestor investiţii. În plus, sunt foarte multe voci care consideră că nu este
firesc ca un grup de câteva mii de specialişti să dicteze condiţiile de viaţă pentru o populaţie de
peste 1,4 miliarde de oameni din ţările în dezvoltare1 .
 F.M.I. este acuzat de lipsă de transparenţă, de faptul că operaţiunile pe care le
derulează nu sunt cunoscute, oferindu-se opiniei publice doar informaţii sumare. Tot în cazul
crizei asiatice, Fondul a criticat politica macroeconomică dusă de guvernele acestor ţări, după ce
tot Fondul lăudase succesele acestei politici. Ca o recunoaştere a acestei situaţii, Fondul a
acceptat constituirea unui grup de experţi din afara instituţiei, care să-i monitorizeze activitatea şi
care a prezentat un prim raport la reuniunea anuală ce a avut loc la Praga, în 2000. Thomas
Bernes, membru în board-ul instituţiei, a declarat că aceasta reprezintă o soluţie pentru creşterea
transparenţei şi pentru îmbunătăţirea imaginii sale publice. Biroul de evaluare va fi autorizat să
analizeze toate activităţile F.M.I., inclusiv acordurile de împrumut cu diferite ţări care
beneficiază de asistenţă financiară.
 Criticile F.M.I. se referă şi la politica acestuia în ţările sărace şi în cele aflate în
procesul de tranziţie de la economia planificată la cea de piaţă. Nu de puţine ori, Fondul este
acuzat că nu ţine cont de condiţiile concrete din aceste ţări şi condiţiile impuse nu fac altceva
decât să înrăutăţească lucrurile. De altfel, un specialist american în problemele ţărilor în
dezvoltare, John Cavanagh aprecia că în multe privinţe, F.M.I. este ca un medic din Evul Mediu,
pentru care nu are importanţă de ce suferă pacientul, tratamentul fiind acelaşi. Pe termen scurt,
ţările reuşesc să-şi atenueze dezechilibrul balanţei de plăţi, dar pe termen lung, efectele asupra
sănătăţii economiei ţărilor în dezvoltare este dezastruos.
 Tranziţia de la comunism la capitalism a constituit o noutate la fel de mare pentru
instituţiile internaţionale ca pentru ţările în cauză. Ineditul situaţiei şi dimensiunea nebănuită a
procesului a adus de multe ori F.M.I. şi alte instituţii în situaţia de a nu face faţă problemelor
respective. Liberalizarea comerţului, a preţurilor, a cursului de schimb au condus la scăderea
producţiei, creşterea dramatică a şomajului, a deficitului balanţei de plăţi, erodarea puterii de
cumpărare, toate acestea constituind fenomene preponderente în ţările aflate în tranziţie.
Aplicarea unei reţete unice în materie de tranziţie nu a condus la o creştere economică în ţările
respective. Analiştii economici consideră că în cazul ţărilor în tranziţie, ca şi în cazul ţărilor
sărace, programele F.M.I. trebuiau să realizeze un compromis viabil între ajustare şi dezvoltare;
ajustând continuu sărăcia şi subdezvoltarea este, practic, imposibil de atins performanţe
economice competitive şi un standard de viaţă decent în ţările respective.
 F.M.I., în calitatea sa de instituţie centrală a Sistemului Monetar Internaţional,
este incapabilă, în opinia multor specialişti, să facă faţă unei crize declanşate în interiorul
sistemului. Tot mai multe voci susţin că o criză în S.U.A. sau în Japonia ar echivala cu un colaps
al întregului sistem financiar internaţional. Este, într-adevăr, un scenariu catastrofal, dar, pe de
altă parte, crizele din Mexic, Asia de Sud-Est şi Argentina au arătat o vulnerabilitate deosebită a
sistemului. În acest sens, tot mai mulţi experţi consideră necesară realizarea unui mecanism
flexibil, care să permită intervenţia Fondului în cazuri de urgenţă de tipul crizei asiatice.
 Globalizarea tot mai accentuată a economiei mondiale necesită racordarea
activităţii F.M.I. la noile realităţi mondiale, inclusiv la îmbunătăţirea statutului şi a obiectivelor
funcţionale. Întărirea supravegherii sistemului monetar internaţional reprezintă una din
provocările fundamentale care stau în faţa acestei instituţii.
 Aşa cum arăta şi Joseph Stiglitz , managementul economic modern se conduce pe
acelaşi principiu ca şi războiul modern, şi anume acela de a elimina contactul dintre decidenţi
(agresori, în cazul războiului) şi beneficiarii deciziilor (victimele). „Din hoteluri luxoase, se
trasează politici asupra cărora ar trebui gândit de două ori dacă s-ar cunoaşte oamenii ale căror
vieţi au fost distruse”

7. Bibliografie

Petre BREZEANU, Dorina POANTA, Organisme financiare internționale, Editura Lumina Lex,
București, 2003;
Rodica Milena ZAHARIA, Economie mondiala, curs, ASE București;
http://www.imf.org/external/country/ROU/index.htm
http://www.imf.org/external/np/exr/facts/glance.htm
http://www.bnr.ro/Fondul-Monetar-International-%28FMI%29--1447.aspx
http://www.dntb.ro/sfera/arhiva/nr59a/articole/articol11text.htm