UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMENT ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

Radu Ioana Daniela

Sistemul Monetar Internațional: concept, elemente

Evoluția Sistemului Monetar Internațional

Referat

Conducător ştiinţific:
Girlea Mihail, asist. universitar

Chișinău 2023
 CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................................3

CAPITOLUL 1: SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

1.1. Definiția și etapele premergatoare a Sistemului Monetar Internațional.....................4-5
1.2. Instituțiile Sistemului Monetar Internațional..............................................................5-8
1.3. Principiile Sistemului Monetar Internațional............................................................9-11

CAPITOLUL 2: EVOLUȚIA SISTEMULUI MONETAR INTERNAȚIONAL

2.1. Evoluţii ale funcţionării sistemului........................................................................12-13
2.2. Prăbușirea sistemului de la Bretton Woods...........................................................13-14
2.3. Funcționarea Sistemului Monetar Internațional actual(criza-reforme) ................15-18

CONCLUZII……………………………………………………………………………...19
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….............20
 INTRODUCERE

Scopul lucrării: constă în recunoașterea conceptului de bază cu privire la sistemul

monetar international,distingirea principiilor, instituțiilor care aparțin acestuia și etapelor în
evoluția sistemului monetar international.
Referatul consta din două capitole. Capitolul unu incude in sine
definiția,etapele,instituțiile și principiile Sistemului Monetar International.
Capitolul doi prezinta în sine evoluția, prăbușirea sistemului de la Bretton Woods și
funcționarea Sistemului Monetar Internțional actual.
Încercările de creare a unui sistem monetar internaţional, precum şi înfiinţarea acestuia
sunt strâns legate de evoluţia relaţiilor dintre ţările lumii, a comerţului, mişcărilor de capital,
investiţiilor, procesului de dezvoltare economică, fiind determinate de nevoia, pe plan
internaţional, a unor reglementări în măsură să dirijeze tranzacţiile dintre state şi să impună o
ordine care să fie respectată de toţi participanţii în vederea evitării dezechilibrelor şi crizelor
financiare.
Crearea unui sistem monetar internaţional trebuie privită ca expresie a interdependenţei
economice dintre statele suverane, şi nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare
naţionale. Odată creat un sistem monetar internaţional, inclusiv organismul menit să asigure
cooperarea şi să sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerinţelor de orice fel care intervin
în relaţiile economice, sociale şi politice dintre statele membre ale sistemului.
Astfel, Sistemul Monetar Internaţional presupune un ansamblu de reguli, infrastructuri şi
instituţii stabilite de statele membre în scopul dezvoltării schimburilor economice internaţionale
şi al promovării cooperării monetare internaţionale.
Cu rolul de a:
- asigurarea schimbului şi circulaţiei monedelor;
- furnizarea de lichidităţi monetare internaţionale necesare derulării tranzacţiilor
internaţionale
- ajustarea balanţelor de plăţi externe în condiţiile înregistrării unor dezechilibre între
încasările şi plăţile în valută înregistrate în cadrul lor.
 CAPITOLUL 1: SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

1.1.Definiția și etapele premergătoare a Sistemului Monetar Internațional

Sistemul Monetar Internațional (SMI) se referă la ansamblul instituțiilor, regulilor și
acordurilor care guvernează relațiile financiare și monetare între statele naționale. Acest sistem
facilitează tranzacțiile internaționale, schimbul de valută și gestionarea riscurilor asociate
fluctuațiilor valutare. Caracteristicile specifice ale Sistemului Monetar Internațional pot varia în
funcție de perioadă și de evoluțiile economice globale, dar există anumite elemente cheie:
1. Monede de rezervă: Unele valute devin monede de rezervă, adică sunt utilizate de alte
țări și instituții pentru a-și rezerva valoarea în tranzacțiile internaționale. Dolarul
american (USD), euro (EUR), yenul japonez (JPY) și lira sterlină (GBP) sunt exemple de
monede de rezervă.
2. Rate de schimb: Sistemul Monetar Internațional implică stabilirea ratei de schimb între
diferitele valute naționale. Aceste rate de schimb pot fi fixate (conform unui curs oficial)
sau fluctuante, în funcție de politicile adoptate de țări.
3. Instituții internaționale: Organizații precum Fondul Monetar Internațional (FMI) și
Banca Mondială au un rol semnificativ în gestionarea aspectelor financiare și monetare la
nivel global. Aceste instituții oferă asistență financiară, monitorizează politicile
economice ale țărilor și promovează stabilitatea economică.
4. Acorduri internaționale: Statele pot încheia acorduri pentru a reglementa relațiile lor
financiare și pentru a facilita comerțul internațional. De exemplu, Acordul General
privind Tarifele și Comerțul (GATT) și succesorul său, Organizația Mondială a
Comerțului (OMC), sunt exemple de astfel de acorduri.
5. Politici monetare coordonate: În unele situații, statele pot coordona politicile lor
monetare pentru a gestiona probleme globale, precum dezechilibrele comerciale sau
crizele financiare.
Odata creat, un sistem monetar international, inclusiv organismul menit sa asigure
cooperarea si sa sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerintelor de orice fel care intervin
în relatiile economice, sociale si politice dintre statele membre ale sistemului.

• Etape premergatoare:
1. Prima încercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost conventia prin
care s-a creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta, Belgia, Italia si
Elvetia. Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur si argint),
care reprezenta elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu acest prilej se
recunoaste o unitate monetara comuna: francul, care era împartit în 100 centime. Un
numar de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera însa la ea. Aceste
tari au adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrând raportul valoric de
1/15,5 dintre aur si argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria, România,
Serbia,Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara Latina a
contribuit la consolidarea pentru o perioada scurta de timp a pozitiilor bimetalismului.
Din septembrie 1873 sa limitat baterea monedelor din argint si, practic, s-a trecut la
etalonul monometalist aur.
 2. O alta încercare de aliniere a sistemelor monetare nationale a reprezentat-o Conferinta de
la Genova, care a avut loc între 10 aprilie – 19 mai 1922, si la care au participat 33 de
state. Principala recomandare care se desprinde din aceasta conferinta este de a se limita
utilizarea aurului, prin pastrarea disponibilitatilor de valute în conturile de la bancile din
strainatate. În acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur – devize în cadrul
sistemelor monetare nationale si folosirea unui sistem de cliring international. În cadrul
acestei conventii, adoptarea unui etalon sau a altuia era considerata o problema de
politica interna, astfel ca nici o tara a carei moneda era folosita ca valuta de rezerva nu
era angajata în relatiile cu alte tari, decât în masura în care aceasta îi servea propriilor
interese.

3. O forma mai concreta de colaborare monetara o reprezinta Blocul aurului. Acesta a fost
creat prin conventia din luna iulie 1933, la Conferinta monetarasi economica de la
Londra, unde Franta, Belgia, Olanda, Italia, Elvetia si Polonia, care aveau la baza
sistemelor lor monetare etalonul aur, s-au angajat sa mentina paritatile existente. Din
aceasta pozitie a avut de câstigat Franta care, cu toate dificultatile pe care le întâmpina a
reusit sa mentina paritatea monedei sale, moneda care era supraevaluata. Din cauza
intensificarii speculatiilor monetare, Italia iese din blocul aurului în 1935, iar Polonia în
1936.
4. Un important pas în directia cooperarii monetare a fost facut prin Acordul monetar
tripartit, încheiat între SUA, Anglia si Franta. Prin acest acord, de la 25 septembrie 1936,
guvernele Statelor Unite si Angliei apreciau reajustarea francului francez, promitând
evitareagreutăţilor în calea ajustării, împiedicarea unor deprecieri competitive. La apelul
celor douăguverne, în noiembrie 1936, au aderat la acord Belgia, Olanda şi Elveţia.

Obiective:
 Însușirea conceptului de sistem monetar internațional, cunoașterea etapelor în evoluția sa
și a particularităților sistemului monetar internațional actual
 Înțelegerea unor concept specific(paritate monetară, curs valutar, cotarea monedelor,
arbitraj monetar, Drepturi Speciale de Tragere, monede-coș etc.)
 Cunoașterea modului de formare a cursului valutar în decursul timpului, precum și a
factorilor de influență asupra acestuia.

Cuvinte cheie:
Sistem monetar international, paritate, curs valutar, Drepturi Speciale de Tragere.
 1.2.Instituțiile Sistemului Monetar Internațional

Principala funcţie a Fondului Monetar Internaţional este aceea de a supraveghea Sistemul

Monetar Internaţional. Din această funcţie principală derivă alte câteva funcţii:
-supravegherea politicii monetare şi a ratei de schimb din ţările membre,
-elaborarea de recomandări privind politica financiară pentru membri şi acordarea de credite
pentru ţările cu dificultăţi în balanţa de plăţi.
Rolul cel mai important pe care îl deţine Fondul este acela de manager al unui sistem
monetar internaţional ordonat, previzibil şi stabil, cu graniţe deschise şi care să ofere cadrul
necesar unei creşteri echilibrate în comerţul mondial şi în economiile ţărilor membre.
În acest sens Fondul Monetar Internaţional funcţionează ca un organism permanent de
consultanţă, în care membrii cooperează şi participă activ în sfera monetară internaţională.

Conferinţa de la Bretton Woods s-a desfăşurat pentru a analiza dezordinea economică

generată de al doilea război mondial şi pentru a căuta o modalitate de stabilitate economică la
nivel internaţional. S-a pus întrebarea prin ce mecanism internaţional se poate evita revenirea la
condiţiile economice dezastruoase de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Pentru a evita
instaurarea Articolul 1 din Prevederile Acordului de Înfiinţare al F.M.I. A. F. P. Bokker –
“Instituţii financiare internaţionale” dezordinii monetare internaţionale, Statele Unite ale
Americii şi Marea Britanie decid să pună fundamentele unui nou sistem internaţional, capabil să
asigure stabilitatea economică mondială după război. Au fost propuse două planuri:
a) Planul “White”, din partea Statelor Unite
b) Planul „Keynes”, din partea Marii Britanii.
Planul White pleacă de la idea că marea criză a anilor ’30 a fost provocată de
supraevaluarea monedelor, ceea ce a provocat o puternică instabilitate a schimburilor şi o
frecventă devalorizare a monedelor naţionale. El propune să se creeze un Fond de Stabilitate a
Naţiunilor Unite şi a asociaţiilor acestora, fond care să împiedice revenirea la politici de schimb
necooperatiste şi să acorde credite ţărilor care vor să-şi apere monedele. Planul prevede, de
asemenea, crearea unei Bănci Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, însărcinată să
finanţeze reconstrucţia ţărilor distruse de conflicte militare, precum şi dezvoltarea economică a
statelor slab dezvoltate. Planul Keynes a apărut într-o prima versiune în septembrie 1941 şi reia
idea înfiinţării unei bănci supranaţionale. Acest organism e denumit în acest plan “Camera
Internaţională de Compensaţie”, ar fi fost însărcinat să efectueze o compensaţie multilaterală
între băncile centrale şi să acorde credite ţărilor în dificultate.
Keynes prevede ca toate plăţile să fie făcute într-o nouă monedă cu acoperire în aur, pe
care o denumeşte bancor.. Planurile se opun însă în două domenii principale:
a) domeniul finanţărilor. Englezii susţin că sistemul de finanţare prevăzut de proiectul american
riscă să provoace o penurie de dolari şi să blocheze expansiunea comerţului internaţional. În mod
contrar, americanii apreciază că sistemul de finanţare elaborat de Keynes va duce la o îndatorare
nelimitată a ţărilor ale căror balanţe de plăţi sunt în deficit, iar această îndatorare riscă să pună în
pericol stabilitatea Sistemului Monetar Internaţional.
b) modul de ajustare. Planul Keynes propune ca efortul de ajustare să fie suportat de ţările
excedentare, obligându-le să-şi mărească importurile. În mod contrar, Planul White propune ca
ajustările să fie suportate de ţările deficitare, obligându-le să prevadă programe de stabilizare
prin reducerea importurilor.
 Concomitent cu înfiinţarea în 1944, la Bretton Woods, a Fondului Monetar Internaţional
s-a decis şi crearea unei bănci internaţionale care să se axeze pe finanţarea şi reconstrucţia
economiilor europene, slăbite în timpul celui de-al doilea război mondial: Banca Internaţională
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Această bancă este cunoscută în general sub numele de
Banca Mondială şi acest termen generic include şi instituţiile înrudite, înfiinţate ulterior şi având
funcţii specifice: Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.), Asociaţia Internaţională pentru
Dezvoltare (A.I.D.) şi Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (A.M.G.I.). Scopul
principal al tuturor acestor instituţii este acelaşi: promovarea progresului economic şi social in
ţările în curs de dezvoltare, prin creşterea productivităţii economice. Instituţiile menţionate
acorda credite şi împrumuturi şi oferă consultanţă tehnică şi economică în sectorul public şi
privat din ţările în curs de dezvoltare. România a aderat la Banca Mondială la 15 decembrie
1972, iar până acum a obţinut împrumuturi pentru realizarea unor investiţii importante în
agricultură, industrie, energie, transporturi.

1.3.Principiile Sistemului Monetar Internațional

Principiile pe care s-a bazat sistemul monetar internaţional, al cărui organism era Fondul
Monetar Internaţional, au fost următoarele:
 cooperarea monetară internaţională;
 creşterea echilibrată a comerţului internaţional;
 dezvoltarea economică a tuturor membrilor;
 stabilitatea cursului de schimb;
 multilateralizarea plăţilor internaţionale;
 convertibilitatea monetară;
 lichiditatea;
 echilibrarea balanţei de plăţi

 Cooperarea monetară internaţională

Principiul cooperării monetare internaţionale a fost considerat esenţa SMI şi factorul determinant
al creării F.M.I., organismul care să asigure consultanţă şi colaborare în problemele monetare
internaţionale. Acest principiu al cooperării era considerat realizat prin însăşi adeziunea la
Fond.Preocuparea principală era reprezentată de stabilitatea cursului de schimb,multilateralizarea
plăţilor şi eliminarea restricţiilor valutare.

 Creşterea echilibrată a comerţului internaţional

Acest principiu a fost formulat în linii generale, ca orientare pentru F.M.I. de a contribui la
realizarea unui astfel de obiectiv. Ca urmare, s-a interpretat că exprimă un obiectiv şi nu un
principiu al sistemului monetar internaţional.

 Dezvoltarea economică a tuturor membrilor

Modul în care F.M.I., prin activitatea sa, a urmărit realizarea acestui principiu comportă
controverse şi puncte de vedere diferite din partea ţărilor dezvoltate şi a celor sărace.Astfel, se
susţine că tendinţa ţărilor industrializate a fost de a înlătura din preocupărileF.M.I. acest obiectiv,
considerându-se că el intră în atribuţiile B.I.R.D. şi că formularea din Acord ar reprezenta doar
exprimarea unei consecinţe a creşterii comerţului internaţional.
  Stabilitatea cursului de schimb
Adoptarea acestui principiu ca element de bază al sistemului monetar internaţional a fixat
opţiunea pentru practicarea cursurilor fixe şi a etalonului aur-devize. În acest scop, fiecare ţară
trebuia să stabilească pentru moneda sa, cu acordul F.M.I., valoarea paritară exprimată în aur
sauîn dolari S.U.A. Faţă de paritatea oficială, cursurile de piaţă ale monedelor naţionale puteau
varia în jurul unei marje de ± 1%, ţările emitente având obligaţia să supravegheze strict această
evoluţie.Pentru menţinerea stabilităţii cursurilor de schimb pe piaţă, ţările membre urmau să
intervină prin vânzarea sau cumpărarea de monedă pentru asigurarea respectării limitelor
defluctuare.
Dacă nu se produceau efectele aşteptate în urma acestor intervenţii, se recurgea la modificarea
valorii paritare, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru fundamental îneconomia unei ţări.
Ca rezultat al aplicării acestui principiu, dolarul ca principal activ de rezervă în condiţiile
etalonului aur-devize, în loc să fie un factor de stabilitate a devenit, în urma alimentării excesivea
lumii cu $, o sursă de instabilitate. SUA ajunge în imposibilitatea de a converti la cererea
autorităţilor monetare străine, dolarii în aur.După înţelegerea din 1971, F.M.I., a acceptat ca
ţările membre să poată declara, în, loc devaloarea paritară, un curs central, iar limitele de
intervenţie să fie de ±2,25%.
 Multilateralizarea plăţilor internaţionale
Principiul multilateralizării plăţilor internaţionale a fost exprimat în Acord numai sub forma
unei sarcini a F.M.I., nefiind precizate modalităţile de aplicare a acesteia. De aceea, sa
considerat că nu trebuie făcut nimic special în acest scop, multilateralizarea fiind un
rezultatautomat al înlăturării restricţiilor.

 Convertibilitatea monetară
În accepţiunea Acordului, convertibilitatea reprezintă “înlăturarea tuturor restricţiilorla plăţile
privind tranzacţiile curente”. Moneda unei ţări membre devine convertibilă atunci când ţara
respectivă înlătură restricţiile la plăţile curente, adică pune la dispoziţie moneda sa saua altei ţări
membre pentru efectuarea plăţilor pentru tranzacţii internaţionale curente şi permitetransferul
sumelor obţinute din astfel de tranzacţii.De asemenea, ţara care declară moneda sa convertibilă,
se obligă să cumpere sumele înmoneda sa deţinute de o altă ţară membră, atunci când aceasta o
cere şi arată că ele au fostobţinute recent, ca rezultat al unor tranzacţii curente, sau că este
necesară convertirea acestorapentru efectuarea unor plăţi la tranzacţiile curente. Funcţionarea
convertibilităţii a vizat două aspecte distincte:
• primul se referă la convertibilitatea dolarului, în calitatea sa de etalon,monedă de rezervă şi de
plată în cadrul sistemului;
• al doilea avea în vedere convertibilitatea monedelor naţionale ale celorlalte ţări, membre ale
F.M.I.
Dolarul american a fost singura monedă convertibilă în aur, autorităţile monetare
americane angajând să convertească în orice moment, la cererea băncilor centrale, deţinerilelor
de dolari, la preţul oficial de 35$ uncia.

 Lichiditatea
Principiul lichidităţii a fost presupus ca element intrinsec al funcţionării SistemuluiMonetar
Internaţional. Crearea Fondului Monetar Internaţional, ca instituţie financiară avea şi scopul
asigurării unui “rezervor” din care; “la nevoie, ţările să poată obţine un sprijin temporar,pentru a
face faţă deficitului balanţei de plăţi curente”.
 Lichiditatea globală- constituită din aur monetar şi valute, la care s-au adăugat
poziţiaţărilor F.M.I. şi D.S.T.-urile, avea în perioada de după război un nivel procentual optim
alrezervelor faţă de import, de aproximativ 40%.În primii ani de război, 52% din rezervele
monetare erau deţinute de S.U.A., incluzând75% din totalul aurului monetar. Restul lumii doar
25% din aurul monetar, valorând circa 8miliarde USD, şi în plus 14 miliarde în valute, din care
aproximativ 11 miliarde ₤ blocate laBanca Angliei, folosibile numai în zona lire

CAPITOLUL 2: EVOLUȚIA SISTEMULUI MONETAR INTERNAȚIONAL

2.1. Evoluţii ale funcţionării sistemului
 În perioada în care sistemul a funcţionat normal, comerţul internaţional a cunoscut o
puternică dezvoltare în cadrul unei relative stabilităţi a economiei mondiale. Prin stabilirea
cursurilor de schimb şi asigurarea unei lichidităţi corespunzătoare au fost stimulate schimburile
economice internaţionale, iar prin creditele puse la dispoziţie de către FMI, ţările membre au
putut face faţă unor nevoi temporare al balanţelor de plăţi. De asemenea, anumite ţări au realizat
convertibilitatea monedelor lor naţionale.Toate aceste rezultate au fost insuficiente pentru a
asigura viabilitatea sistemului şi a anihila efectele unor fenomene negative, care au determinat o
aplicare necorespunzătoare a principiilor sale fundamentale, soldate, în final, cu abandonarea
acestora şi, implicit, a sistemuluiconceput să funcţioneze pe baza lor.SUA a fost singura ţară care
şi-a finanţat deficitul de balanţă de plăţi prin emisiunea propriei monede, dolarul având calitatea
de etalon şi monedă de rezervă a sistemului. Prin această finanţare, SUA au continuat la
formarea lichidităţii internaţionale şi, implicit, la creşterea rolului dolarului în structura
rezervelor monetare ale ţărilor membre.În primii ani de funcţionare a sistemului deficitul balanţei
de plăţi americane a fostapreciat ca un rău necesar, pe seama lui alimentându-se economia
mondială cu mijloace de plată,el răspunzând cererii foarte mari de dolari manifestată pe plan
internaţional. Treptat, acest deficit înregistrează valori din ce în ce mai mari, băncile centrale şi
cele comerciale din diferite ţări acumulând importante sume de dolari. Este momentul în care se
amplifică solicitările băncilor centrale adresate Sistemului Rezervelor Federale ale SUA de
convertire în dolari a sumelor deţinute. S-a produs, astfel, o diminuare a rezervelor oficiale de
aur de la 24,6 mld. $ existente în1944, la 16,6 mld. $, în 1968. Scăderea rezervelor de aur ale
SUA, paralel cu existenţa unor sume importante de dolariaflate în circuit internaţional, au slăbit
încrederea deţinătorilor în moneda americană. Acest fenomen, asociat cu rezerva manifestată de
autorităţile monetare americane privind convertireadolarului în aur, i-a determinat pe deţinătorii
de dolari să-i convertească în alte monede, a căror evoluţie era mai stabilă, ori să-i plaseze în
operaţiuni speculative sau în cumpărări de aur. Înaceste condiţii, s-au produs în lanţ
o serie de fenomene care au dereglat decisiv funcţionarea sistemului şi anume:
A avut loc scindarea pieţei aurului într-o piaţă oficială în cadrul căreia operaunumai
băncile centrale la preţul oficial de 35 dolari uncia şi una liberă , unde aveau loc vânzări-
cumpărări de aur de către particulari, preţul formându-se pe baza cererii şi ofertei. Dedublarea
pieţei aurului a însemnat, de fapt, instituirea nonconvertibilităţii dolarului şi a constituit prima
breşă serioasă în funcţionarea sistemului bazat pe etalonul aur-devize. Rezervele oficiale de aur
ale SUA ajung curând la cca. 10 mld. $, fiind egale şi, chiar depăşite de cele ale Germaniei
şiJaponiei. În aceste condiţii, la 15 august 1971 are loc suspendarea oficială a convertibilităţii
înaur a dolarului, fenomen care a consemnat o scădere semnificativă a capacităţii $ de a
îndeplinifuncţia de etalon monetar în cadrul sistemului. Se produce ruptura dintre aur şi dolar şi
prinaceasta se elimină de la baza sistemului etalon aur-devize, respectiv primul din principiile
sale defuncţionare.

2.2. Prăbușirea sistemului de la Bretton Woods

Funcţionarea sistemului a fost perturbată de modificările de curs ale principalelor monede
europene, majorarea preţului aurului pe piaţă, îndepărtarea de cursul oficial şi speculaţiile
contradolarului. Tensiunile s-au manifestat până la 15 august, când prin decizia preşedintelui
Nixon se suspendă convertibilitatea dolarului în aur. Această decizie deşi marchează finalul
sistemului“Gold Exchange Standard’’ nu a semnificat abandonarea cursurilor fixe de schimb.
Momentul august 1971 a reprezentat un moment esenţial în demonetizarea aurului.Prin
definiţie,demonetizarea aurului constă în eliminarea metalului preţios din funcţiilede echivalent
general, de bani, şi utilizarea acestuia doar ca o marfă obişnuită: astfel aurul esteînlăturat din
funcţiile de mijloc de tezaurizare şi ultim mijloc de lichidare a angajamentelor deplată în relaţiile
internaţionale.Demonetizarea aurului pe plan internaţional a fost oficializată în cadrul şedinţei
comitetului interimar al F.M.I., care a avut loc în ianuarie 1976, în Jamaica. Cu acest prilej li
serecomandă ţărilor membre ale FMI să nu-şi mai definească monedele printr-un conţinut în aur
şinici prin raport faţă de o altă valută, ci prin raportarea la o monedă coş
compozită.Recomandările de la Jamaica au fost ratificate în 1978, sub forma unui amendament
adusStatului FMI (primul amendament a fost adoptat în 1969, când s-au instituit drepturile
specialede tragere, DST).Ultimul moment în procesul de demonetizare al aurului îl constituie
vânzarea în 1978, decătre FMI a unei jumătăţi din cantitatea de aur, evaluată la ace moment la 50
milioane uncii(4170 tone).

2.3. Funcționarea Sistemului Monetar Internațional actual(criză-reforme)

Sistemul Monetar Internaţional actual nu marchează o ruptură totală faţă de sistemul

anterior. Mecanismele monetare de la Bretton Woods funcţionează astăzi într-o formă mult
schimbată, monedele naţionale continuând să deţină locul principal în cadrul Sistemului Monetar
Internaţional.
Principalele caracteristici ale Sistemului Monetar Internaţional actual se referă la regimul
cursurilor valutare, la puterile şi posibilităţile de intervenţie ale FMI în politica economică
internă a statelor membre şi la rolul DST ca activ internaţional, care a înlocuit aurul.
Criza Sistemului Monetar Internaţional a fost o criză monetară, determinată de profunde
dezechilibre ale raporturilor valorice dintre monede. Astfel de dezechilibre generează şi sunt
generate de mişcări arhaice de capitaluri pe plan internaţional, de valuri de speculaţii bursiere, de
ruperi ale echilibrului dintre parităţi şi cursuri care, după ce şi-au produs efectele dăunătoare
asupra economiei, conduc la crearea unui nou dezechilibru la alte niveluri de valori decât cele
anterioare crizei.
Relația între criză şi reformă la nivelul sistemului monetar internațional poate fi înțeleasă
în contextul analizei cauzelor crizei şi vulnerabilităților acestuia, care să justifice recunoaşterea
nevoii de reformă în acest domeniu. Sistemul monetar internațional actual nu este unul perfect,
slăbiciunile lui fiind subliniate şi analizate în literatura de specialitate autohtonă şi străină a
ultimilor ani. În funcție de acestea se conturează direcțiile în care se discută astăzi despre
reforma sistemului monetar internațional, despre variantele de organizare a acestuia, care sunt
foarte diverse, dând naştere unei dezbateri aprinse şi generând studii şi articole de referință.
Analizând funcționarea sistemului monetar internațional pe diferite perioade se observă că
fiecare sistem nu a avut o perioadă de funcționare mai mare de 40 de ani: sistemul bazat pe
etalonul aur-monedă – 40 de ani; sistemul bazat pe etalonul aur-devize – 30 de ani; sistemul de la
Bretton Woods – 29 de ani; sistemul post-Bretton Woods – 40 de ani. Cronologia evenimentelor
monetarfinanciare internaționale demonstrează că sistemul monetar internațional nu este unul
static, ci unul care evoluează continuu.
Faţă de sistemul anterior a fost schimbată noţiunea de convertibilitate deoarece a
dispărut referirea la aur şi cursul fix ca elemente de bază. Noua noţiune utilizată este aceea de
convertibilitate de piaţă, iar monedele nu mai sunt liber convertibile, ci liber utilizabile.
În prezent statutul FMI legalizează, pe de o parte, practica flotării cursurilor valutare, iar pe de
altă parte, creează statelor membre largi posibilităţi de alegere a unui regim de cursuri valutare
convenabil, fiind posibilă chiar revenirea la un regim general de cursuri fixe.
 Actualul sistem internaţional utilizeză pe lângă etaloanele naţionale şi unul propriu
internaţionalizat în cadrul unor factori economici şi monetari interni şi externi economiilor în
cauză. A avut loc înlocuirea etalonului aur-devize cu etalonul putere de cumpărare care
presupune o activitate mult mai complexă în cazul comparării etaloanelor din mai multe ţări.
La începutul anilor ’80 s-a constatat cu îngrijorare că funcţionarea Sistemului Monetar
Internaţional bazat pe aplicarea eşalonată de reforme este lipsită de eficacitate. În acest sens s-au
observat variaţii considerabile ale ratelor de schimb valutar ale principalelor monede ale lumii,
ceea ce agrava dezechilibrele balanţelor curente.

Sistemul monetar internațional – între criză şi reformă 129 Bordo, Eichengreen,

Klingebiel şi Martinez-Peria (2001) au demonstrat că frecvența crizelor începând din 1973 s-a
dublat față de perioada funcționării sistemului de la Bretton Woods sau a etalonului monetar aur
şi rivalizează cu criza din 1929-1933. Cu alte cuvinte, crizele au devenit mai frecvente, dar nu
mai severe. Eichengreen şi Bordo (2002) au identificat 38 de crize financiare în perioada 1945-
1971 (21 în țări dezvoltate şi 17 în țări emergente) şi 139 în perioada 1973- 1997 (44 în țări
dezvoltate şi 95 în țări emergente). Sistemul monetar internațional devenit unul global are
caracteristici şi probleme noi, derapajele lui concretizate la început în crize funcționale
transformându-se în crize de sistem. Dacă anii ’70 au fost marcați de chemarea pentru o „nouă
ordine monetară internațională”, anii ’90 – după cupă crizele din Asia de Sud-Est, Rusia şi
Brazilia – au adus în discuție necesitatea unei „noi arhitecturi monetare internaționale”. Crizele
anilor ’90 din țările emergente au fost gestionate de către FMI şi Banca Mondială, cu scopul
principal de a evita contagiunea la nivel global şi, în special, extinderea către țările dezvoltate.
Chiar dacă nu au condus la o reformare a sistemului monetar internațional, ele au evidențiat o
serie de lecții importante: precauție în privința liberalizării mișcărilor de capital în țările în
dezvoltare; creşterea transparenței care să contribuie la o îmbunătățire a supravegherii. După
criza din Asia de Sud-Est dezbaterea a căpătat o altă dimensiune. Fraza „reformarea arhitecturii
financiare internaționale” a fost mulți ani pe agenda întâlnirilor organismelor internaționale, totul
rămânând însă la nivel de promisiune de reformă.
Criza globală din 2008 a scos la lumină cele mai serioase dezechilibre macroeconomice
la nivel global, care au ridicat probleme în funcționarea sistemului monetar internațional şi
reprezintă provocări pentru reforma acestuia. Deficiențele majore ale sistemului monetar
internațional actual – fluxurile volatile de capital; dezechilibrele mari şi persistente de balanță de
plăți; ratele de schimb volatile şi nealinierea acestora; cererea excesivă pentru activele de rezervă
la nivelul țărilor emergente; mecanismele globale de ajustare inadecvate – au devenit
vulnerabilități ale acestuia, provocând volatilitate continuă pe piețele financiare. Criza care a
lovit în inima sistemului a evidențiat slăbiciunile sistemului monetar internațional actual care ar
trebui soluționate prin reforme, iar temerile vechi au reapărut. Aceste deficiențe sunt susceptibile
de a se fi amplificat prin transformarea rapidă a economiei mondiale şi creşterea economiilor
emergente, fără ca sistemul monetar internațional să reuşească să se adapteze din mers
Interesul pentru reforma sistemului monetar internațional s-a intensificat având în vedere
creșterea frecvenței și dimensiunii crizelor financiare, ele devenind din ce în ce mai severe, mai
costisitoare şi mai puțin previzibile. Factorii de decizie, analiştii financiari şi mediul academic ar
trebui să îşi concentreze eforturile pentru modelarea unui sistem monetar internațional
compatibil cu configurația actuală de putere a economiei mondiale, care prin caracteristicile,
principiile, operațiunile şi instituțiile sale să facă față unor şocuri puternice pe termen lung şi să
minimizeze riscul apariției unei alte crize globale.
 CONCLUZII:
Scopul înființării unui Sistem Monetar Internațional (SMI) este să faciliteze tranzacțiile
financiare și comerțul internațional, să promoveze stabilitatea economică și să ofere un
cadru pentru cooperarea între statele naționale în domeniul financiar și monetar.

BIBLIOGRAFIE:
Manuale:
1. Gîrlea Mihail.Monedă și Credit.
2. Dardac Nicolae, Vîscu Teodora. Monedă şi credit. Bucureşti: Ed. ASE, 2002, vol. I.
3. Iulian Vacarel Relatii financiare internationale, Ed. Academiei Bucuresti, 1995

Sursele de internet:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_monetar_interna%C8%9Bional
2. https://www.academia.edu/38399324/A_A_Popovici_Evolu
%C5%A3ia_sistemului_monetar_interna%C5%A3ional_p%C3%A2n
%C4%83_la_destr%C4%83marea_sistemului_Bretton_Woods_20_II_2018_