C1. Plățile Internaționale Cadrul General - Modif

C1.
Plăţile în relaţiile economice

internaţionale : cadrul general
SISTEMUL VALUTAR FINANCIAR (SVF) = mecanismele funcţionale şi
aranjamentele instituţionale care asigură mişcarea internaţională a
capitalurilor băneşti, cele care asigură crearea şi distribuirea lichidităţilor
internaţionale, precum şi normele referitoare la cursurile de schimb;
Funcționarea sa este asigurată de instituţiile (naţionale sau
internaţionale) special create pentru realizarea obiectivelor sale și are la
bază principiile care reglementează relaţiile monetare şi financiare
internaţionale.
SVF funcţionează doar ca sistem, ca un întreg, având două subsisteme
distincte: sistemul valutar şi sistemul financiar internaţional, care se
deosebesc în principal prin: mecanismele monetare în baza cărora se
realizează cât şi prin natura şi particularităţile cadrului instituţional care le
reglementează funcţionarea.
C1. Plăţile în relaţiile economice
Sistemul Valutar Internațional (numit și sistem monetar internaţional)
cuprinde: totalitatea principiilor, normelor, mecanismelor şi
instituţiilor care permit agenţilor economici şi persoanelor fizice
să-şi îndeplinească obligaţiile băneşti (exprimate în mijloace de
plată internaţionale) faţă de partenerii din alte ţări.
Piața valutară este mecanismul principal care asigură efectuarea
operaţiunilor de vânzare şi cumpărare de mijloace de plată
internaţionale.
Reglementările asupra cursurilor de schimb reprezintă elementul
cheie pentru întregul sistem
Sistemul financiar internațional cuprinde mecanismele şi
reglementările privind mişcarea internaţională a
capitalurilor, precum şi organismele internaţionale
specializate în efectuarea acestor operaţiuni. Piaţa
financiară şi piaţa creditului sunt mecanismele principale,
prin activitatea cărora se asigură funcţionarea acestui sistem.
Circuitul economic mondial, mişcarea internaţională a mărfurilor şi
serviciilor, se derulează în concordanţă directă cu funcţionarea
sistemului valutar-financiar internațional, cât şi a celor două
componente în parte.
C1. Plăţile în relaţiile economice internaţionale : cadrul general
Preambul
•Diviziunea muncii
•Schimbul
•Apariția banilor ; metalele prețioase
•Dezvoltarea schimburilor
•Dezechilibrele comerciale- resursele bănești( aur, argint)
•Certificatele de depozit - apariția banilor de hârtie
•Caracterul interregional și mai apoi internațional al schimburilor
1.1.Scurt istoric
Începuturile formării SVF este localizat în secolele XVI-XVII, odată cu consolidarea statalităţii
în diferite ţări ale lumii, formarea pieţelor monetare, introducerii reglementărilor proprii şi a
mecanismul funcţionării sistemelor sale băneşti.
Sisteme monetare anterioare celui de la Bretton-Woods:
 Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-monedă (gold specie standard) a funcţionat
până la începutul primului război mondial, având drept caracteristici:
• libera circulaţie a metalului monetar pe piaţa internă şi pe cea internaţională,
• baterea liberă a monedelor de aur, adică existenţa echivalenţei între valorile nominală şi de piaţă a metalului
monetar şi
• convertibilitatea nelimitată(bazată acoperirea integrală în acest metal prețios) a bancnotelor în aur.
 Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-lingouri (gold bullion standard) a funcţionat o
perioadă scurtă de timp după sfârşitul primului război mondial şi a constat în retragerea aurului
din circulaţie şi depozitarea sa sub formă de lingouri la bănci. Spre deosebire de precedentul
sistem, intervine limitarea convertibilităţii bancnotelor în aur, cu toate că se menţine definirea
valorii paritare a banilor printr-o cantitate de metal prețios.
Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devize (gold exchange standard)
a fost adoptat odată cu Conferinţa monetară de la Genova din 1922
Conferința monetară și financiară a Națiunilor Unite (au fost prezenți 730
de delegați din toate cele 44 de națiuni aliate) ținută la hotelul Mount Washington,
din Bretton Woods, Statele Unite, a avut ca obiectiv reglementarea ordinii monetar
financiare postbelice. Conferința a avut loc în iulie 1944. Au fost semnate acorduri
prin care, după ratificarea legislativă de către guvernele membre, s-au
înființat Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și Fondul
Monetar Internațional (FMI).
Schimbarea majoră pe care o aduce acest sistem a constat în introducerea în
rezerva monetară (de lichidități) a unui stat, pe lângă aur, a titlurilor de credit
(efecte de comerț) şi a valutelor.
În cadrul Conferinţei Monetare şi Financiare de la Bretton Woods s-au confruntat două
planuri principale prezentate delegaţilor din cele 44 țări participante:
•Cel propus de lordul John Maynard Keynes, din partea Regatului Unit (axat pe
reconstrucţia economiilor europene, prin înființarea unei superbănci centrale, și
emisiunea unei monede scripturale definite în aur, denumită bancor
•Cel al Statelor Unite ale Americii, propus de Harry Dexter White, al cărui plan era mai
puţin novator decât cel britanic; principalul scop urmărit de SUA, în perspectiva poziţiei pe
care o deţineau la momentul respectiv fiind restaurarea libertăţii tranzacţiilor şi plăţilor
internaţionale, prin eliminarea practicilor discriminatorii în stabilitatea cursurilor de
schimb.
John Maynard Keynes (1883 - 1946), economist britanic. Ideile
sale au schimbat fundamental teoria și practica macroeconomiei , a politicilor
economice ale guvernelor și asupra cauzelor ciclurilor afacerilor ; a fost
unul dintre cei mai influenți economiști ai secolului XX .
Considerat întemeietorul macroeconomiei moderne, ideile sale stau la
baza școlii de gândire cunoscută sub numele de economia
keinesiană .
• Harry Dexter White (1892 - 1948) fost un înalt responsabil al
departamentului Trezoreriei SUA, a contribuit la fundamentarea politicii
financiare americane către față de aliați(II RM).
La Conferința de la Bretton Woods și-a impus viziunea asupra
instituțiilor financiare postbelice în confruntare cu ideile lui John
Maynard Keynes, reprezentantul britanic. White a fost un arhitect major
al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondial
Harry Dexter White (stânga) și John

Maynard Keynes la Conferința de la
Bretton Woods
La această Conferință s-a adoptat un sistem monetar bazat pe etalonul aur-devize (gold
exchange standard) în care dolarul american juca rolul de monedă pivot a sistemului.
Conferinţa de la Bretton-Woods a recunoscut dolarilor*( alături de aur), rolul de bani universali.
Noul sistem se baza pe convertibilitatea(externă) a dolarilor în aur la preţul fix de 35$ uncia. Toate
celelalte monede erau convertibile în dolari la o paritate fixă, fiind legate indirect de aur prin valorile
lor paritare.
Adoptarea acestui nou sistem s-a bazat pe definirea a unor principii care urmăreau:
• vocaţia universală;
• alegerea etalonului monetar;
• menţinerea stabilităţii parităţilor şi cursurilor de schimb ale monedelor naţionale;
• asigurarea convertibilităţii internaţionale a monedelor;
• crearea rezervelor monetare oficiale şi asigurarea lichidităţii internaţionale;
• echilibrarea balanţelor de plăţi.
*La începutul funcţionării noului sistem, rolul de pivot revenea în paralel, dolarului american şi lirei sterline; datorită problemelor postbelice cu
care s-a confruntat economia britanică, lira a fost retrasă din sistem .
Crearea noului sistem monetar internaţional a însemnat primul mare succes al ideii
de cooperare internaţională la nivel monetar.
Sistemul monetar internaţional din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme şi
tehnici convenite şi acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate, menite să
coordoneze comportamentul monetar al ţărilor în relaţiile de plăţi şi de stingere a
angajamentelor reciproce generate de schimburile comerciale, necomerciale şi de
mişcările de capital pe plan internaţional, toate aceste norme fiind incluse în statutul FMI.
În calitatea sa de monedă-cheie, dolarul juca acelaşi rol ca şi aurul, fiind considerat
echivalentul său. Astfel, dolarul asigura aceleaşi servicii pe piaţa mondială ca şi aurul,
acţionând ca mijloc internaţional de plată între ţări, mijloc de circulație internaţională în
tranzacţiile comerciale şi monedă de rezervă.
Sistemul devize, bazat pe puterea de cumpărare a monedelor (exchange
standard) este caracteristic ultimelor decenii( perioadei post Kingston, 1976), fiind
instituit prin decizia FMI de demonetizare a aurului și oficializare a cursului lber de
piață a monedelor
1.2.Elementele sistemului monetar
internaţional
1. regimul de schimb, care determină rata de schimb(prețul) la care o monedă este
vândută pentru o alta. Sunt cunoscute patru mari astfel de regimuri:
 neconvertibilitatea externă totală, care interzice persoanelor fizice şi juridice să deţină monedă interna
ţional (fără aprobare sau autorizaţie), toate operaţiunile valutare realizându-se strict centralizat.
 regimul cursurilor fixe, autorităţile monetare menţin cursul de schimb la o paritate determinată în raport
cu un etalon: aur, monedă străină sau coş de valute. Cu toate acestea, fixitatea nu este absolută, cursul
putând fluctua între anumite marje.
 flotarea pură, este o situaţie teoretică în care autorităţile monetare renunţă să declare orice paritate şi
anunţă(formal) neintervenţia pe piaţa valutară pentru susţinerea cursului de schimb.
 flotarea impură (dirijată) în care cursurile sunt determinate pe piaţă dar autorităţile monetare pot
interveni pentru a aduce aceste cursuri la nivelul dorit de puterea centrală.
1.2.Elementele sistemului monetar internaţional
2. rezervele de lichidități, acestea fiind resursele de care dispun băncile centrale pentru a-și susține
măsurile de politică monetară:
 susținerea cursului monedei naționale,
 controlul inflației,
 finanţarea deficitele balanţelor lor de plăţi, rambursări credite scadente .
În prezent aceste rezerve sunt alcătuite din aur, devize convertibile, poziţii de rezervă la FMI şi
Drepturi Speciale de Tragere. Sistemul rezervelor internaţionale este instrumentul esenţial al oricărui
sistem monetar internaţional, de a cărui mărime și structură depinde( printre altele) eficiența
măsurilor de politică monetară.
3. mecanismele de ajustare ale deficitelor sau surplusurilor balanţei de plăţi externe, mecanisme
prin care dezechilibrele sunt ajustate sau finanţate. Deficitul ( sau excedentul) balanţei curente exprimă,
starea de dezechilibru ce caracterizează situația relațiilor economice externe a unei țări.
Sistemele monetare experimentate până în prezent s-au confruntat cu problema stabilirii unor
proceduri de ajustare echitabile şi fezabile.
Convertibilitatea monetară și evoluția ei
Convertibilitate = însușire legală a unei monede de a putea fi preschimbată cu
o altă moneda în mod liber , în sensul că nu există restricții cu privire la suma de
preschimbat, la scopul preschimbarii (plăți pentru tranzacții curente sau mișcări
de capital) sau la calitatea(rezident sau nerezident) celui care efectuează
tranzacția;
În viața economică conceptul de convertibilitate a apărut odată cu crearea
bancnotelor. Convertibilitatea era asigurată prin stocul de acoperire (aur, valută)
deținut în mod obligatoriu de bancă, stoc ce asigura garanția emisiunii( și
acceptării în piață) a bancnotelor de hârtie
C1. Plăţile în relaţiile economice internaţionale :
cadrul general
Evoluția convertibilității
Fiind la început un mecanism intern al economiei, prin care se echilibra cantitatea de monedă de hârtie din piață cu moneda-
marfă (aurul) din tezaurul băncii de emisiune, convertibilitatea a devenit în prezent o condiție de pătrundere a monedei naționale
în circuitul economic și financiar internațional, căpătând în fiecare fază a evoluției trăsături specifice.
1. Convertibilitatea în condițiile etalonului aur
a. Etapa convertibilitatea aur-monedă(gold specie standard)
Banca emitentă avea obligația să achite la prezentarea bancnotelor* suma în aur monedă corespunzatoare valorii paritare.
Convertibilitatea era liberă, nelimitată, și se realiza relativ automat, asigurând menținerea echilibrelor între nevoile economiei și
cantitatea de bani(suma valorii bancnotelor) puse în circulație. Pentru a face fata operatiunii de convertire, banca de emisiune avea la
dispozitia sa o rezerva de metal monetar numita stoc de acoperire. Marimea acestui stoc, reprezinta 25-40% din cantitatea de bancnote
emisa si pusa in circulatie.
• convertibilitatea a reprezentat un mijloc prin care deținătorii de bancnote puteau verifica în orice moment capacitatea băncii emitente de
a face dovada caracterului reprezentativ al acestora, al echivalenței lor cu metalul monetar;
• convertibilitatea asigura menținerea echilibrului necesar între cantitatea de bancnote din circulație și nevoile de monedă ale economiei,
mecanismul fiind relativ simplu.
* la origine, bancnota a derivat din chitanța eliberată de bancher clientului care depunea la el o cantitate de aur, având caracterul de
angajament scris asumat de banca emitenta de a plăti( la cerere) în monede de aur, suma înscrisă pe document. Aceasta însușire a
bancnotei de a fi oricând transformabilă în aur a asigurat premisele ca bancnotele să fie utilizate pe piață ca bani autentici în locul aurului.
Sistemele monetare bazate pe aur sau argint, sau pe bimetalism, au functionat înainte de 1914, prevedeau obligația necondiționată a băncii
de emisiune de a preschimba solicitanților(oricare ar fi fost ei – rezidenți sau nerezidenți) bancnotele în metal prețios, corespunzator valorii
nominale a bancnotelor prezentate si continutului de metal pretios stabilit prin lege pentru unitatea monetara respectiva.
C1. Plăţile în relaţiile economice internaţionale :
cadrul general
Rolul convertibilității în condițiile acestui etalon:
a) Rolul psihologic - convertibilitatea liberă și nelimitată era mijlocul prin care deținătorul de bancnote,
putea vcontrola în permanență capacitatea băncii de emisiune de a asigura convertirea în în aur a biletelor
puse în piață.
b) Rolul economic - prin acest mecanism al convertibilități se asigura echilibrul monetar atât pe piața
internă* cât și în relațiile cu piața externă**;
*pe piața internă dacă masa monetară depășea nevoile de moneda ale agenților economici, pentru a se evita
riscul revalorizării bancnotelor , excedentul era retras din circulație și convertit în metal monetar (care avea un
pret fix). Metalul monetar era tezaurizat, iar dacă masa monetară era în scădere( apărând nevoia de bancnote),
aurul era convertitde bănci ( tot la preț fix) în bancnote, acoperind astfel nevoile de masă monetară în creștere.
**în relațiile de plăți externe, debitorul (importatorul) putea plăti la alegere în aur, sau în valută sumele
datorate, după cum și creditorul (exportator) putea solicita încasarea sumelor în aur sau valută astfel: la apariția
unei cereri mai mari de valută(deficit comercial), pentru creditor putea deveni mai avantajos să ceară plata în
aur, aceasta fiind limita superioară de fluctuație a cursului valutar( punct superior al aurului ,punct de export
sau punctul de ieșire a aurului din țările importatoare); pentru a evita tendința de a scădea a cursului în țara
exportatoare(excedent comercial exportatorul pute solicita solicita plata în aur (punct inferior al aurului ,
punct de import sau punct de intrare a aurului în țară).
b.Etapa convertiblitate aur-lingouri – (gold bullion standard)
Convertibilitatea liberă și nelimitată a încetat treptat să mai funcționeze
deoarece băncile de emisiune au ajuns cu timpul să nu-și mai poată
respecta obligațiile de convertire*, acoperirea emisiunii de bancnote în
metal monetar scăzând( în multe țări) sub nivelul minimal obligatoriu.
Convertibilitatea clasică(aur-monedă) a devenit inoperantă pentru
multe bănci și, în final, s-a trecut la convertirea bancnotelor în aur-
lingouri, de acest drept beneficiind numai cei care dețineau sume mari,
echivalând cu un lingou standard(12,4kg=400 uncii de aur , o uncie
troy= 31,105 gr. aur).
* rezervele de aur au cunoscut modificări importante iar nevoile de bani de hârtie
au crescut tot mai rapid
c.Etapa convertibilitate aur-devize (gold exchange- standard).
Odată cu trecerea la etalonul aur-devize, mecanismul convertibilității a cunoscut modificări radicale, ca
reflectare a schimbărilor intervenite în funcționarea sistemelor monetare naționale. Cele mai multe bănci
centrale nu au putut face față operațiunilor de preschimbare și au fost nevoite să suspende (temporar sau
chiar definitiv) convertibilitatea biletelor emise . Organizarea sistemelor monetare naționale și a celui
internațional pe baza etalonului aur-devize a imprimat mecanismului convertibilității un nou conținut, având
urmatoarele trăsături specifice:
- eliminarea legăturii dintre bancnotele aflate în circulație și metalul monetar deținut de banca centrală;
convertibilitatea realizându-se în (alte)valute, convertibile în aur. Deci, acest etalon a presupus existența ( cel
puțin a)unei monede convertibile în aur ( rol jucat – după 1944- de dolarul SUA);
- convertibilitatea( valutară) consta practic în dreptul deținătorului de monedă națională de a solicita băncii
(emitente) preschimbarea în moneda (valuta) altei țări la cursul oficial și de a dispune liber de sumele astfel
obținute. Pentru functionarea acestui mecanism era necesar ca banca să aibă o rezervă de lichidități,
constituită în principal în valută si mai puțin în aurul monetar;
- aurul intervenea doar pentru convertirea finală de către banca emitentă (FED)a valutei de rezervă (dolarul
SUA). Este vorba de convertibilitatea oficială, limitată la relațiile dintre autoritățile monetare și care aveau ca
scop reglarea multilaterală a soldurilor balanțelor de plăți ; în practică acest mecanism (de corecție a
dezechilibrelor) a fost folosit foarte rar.
d. Convertibilitatea actuală a monedelor naționale(Exchange standard)
Actualul sistem valutar mondial, denumit Sistemul Jamaican, a fost legalizat în 1976 prin Acordul de la
Kingston al statelor-membre ale F.M.I. Decizia de încetare a rolului monetar(demonetizare*) al aurului a
imprimat mecanismului convertibilității un conținut nou, exprimat prin urmatoarele trasaturi specifice:
•convertibilitatea este exclusiv între valute;
•cursurile pot înregistra fluctuații continue, în funcție de cererea și oferta pe piață
•convertibilitatea reciprocă la un curs stabil( oficial) a fost înlocuită de convertibilitatea de piață (flotantă)
a monedelor naționale**; în cadrul noului mecanism au dispărut limitele de fluctuare a cursurilor de
schimb
Trecerea la cursurile flotante : renunțarea la convertibilitatea oficială, nu dispensează decât parțial
băncile de obligația de convertire, banca de emisiune având obligația de a garanta, cel puțin potențial,
dreptul general de a obține valută de pe piață și de folosire liberă a acesteia pentru efectuarea de plăți și
tranzacții cu partenerii străini.
* Cu toate că a fost eliminat pe cale legală din sistemul valutar mondial, aurul continuă să îndeplinească
funcţia de bani universali ca mijloc internaţional de rezervă
** solicitantul nu mai este obligat să apeleze la banca de emisiune ci se poate adresa oricărei bănci sau
instituții autorizate să efectueze operațiuni de vânzare cumpărare de valută
În aceste condiții:
 prin convertibilitate se înțelege- în prezent - capacitatea unei monede de a circula
liber pe plan internațional, capacitate garantată de puterea de cumpărare ce derivă, în
fiecare economie, din gama de bunuri și servicii ce poate fi procurată în orice moment cu
moneda respectivă.
 în principiu, fiecare țară subordonează convertibilitatea unei anumite politici
monetare (de supra sau subevaluare a monedei proprii), menite a susține interesele
naționale; politica în domeniul cursului monedei naționale este un mijloc de promovare
(sau îngrădire) a schimburilor comerciale externe.
 ca urmare, sustinerea cursului se realizează în cadrul unor mecanisme de
echilibrare în cadrul cărora, în funcție de raportul valoric dintre export și import, este
utilizată una din valutele din rezerva de lichidități , vizată de interesele statale.
Instrumentele de politică monetară
Setul de instrumente şi proceduri prin care banca centrală
implementează politica monetară în vederea atingerii obiectivului
său fundamental formează cadrul operaţional al politicii
monetare.
Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le
are la dispoziţie conform reglementărilor în vigoare sunt
1.operațiunile pe piața monetară
2.facilitățile permenente acordate insituțiilor de credit
3.rezervele minime obligatorii (RMO)
1. Operaţiunile pe piaţa monetară (open market)reprezintă cel mai important

instrument de politică monetară.
Acestea se realizează la iniţiativa băncii centrale, prin următoarele instrumente:
•rata dobânzii de politică monetară
•rata rezervelor minime obligatorii
•managementul lichidităţii pe piaţa monetară
•cursul de schimb
Potrivit reglementărilor actuale(BNR) , principalele categorii de operaţiuni de piaţă
monetară sunt:
operaţiunile repo - sunt tranzacţii reversibile, destinate creșterii lichidității(lei) în
piață, în cadrul căror BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile* pentru
tranzacţionare, cu angajamentul deținătorilor de a le răscumpăra la o dată ulterioară şi la
un preţ stabilit la data tranzacţiei;
Categoriile de active eligibile* pentru tranzacţionare şi pentru garantare în
operaţiunile de piaţă monetară ale BNRsunt:
- Instrumente de datorie emise de statul român: Titlurile de stat; acestea reprezintă obligațiuni care atestă datoria publică și
reprezintă împrumuturi ale statului în lei ori în valută, pe termen scurt, mediu sau lung.Riscurile pe care le presupun aceste titluri de stat
sunt foarte scăzute, aproape egale cu zero, deoarece statul nu poate da faliment(cel puțin teoretic), si au un randament puțin mai ridicat
decât rata inflației.Valoarea nominală individuală a unui titlu de stat este de 10.000 lei.
Exista doua categorii de titluri de stat: pe termen scurt si pe termen lung (sau mediu) de tip benchmark( reper- un nivel de calitate
standard, ce poate fi folosit pentru comparații).
Titlurile de stat pe termen scurt sunt certificate de trezorerie cu discount, cu scadență până la 1 an. Certificatele de trezorerie cu
discount sunt titluri de stat fără cupon (dobândă), care se cumpără de către investitor la un preț mai mic decat valoarea nominală,
urmând ca la scadență să încaseze valoarea nominală
Titlurile de stat pe termen mediu sau lung sunt obligațiuni de stat cu o scadență de peste 1 an, vândute la valoarea nominală, cu
discount sau primă și prin care statul plătește anual o dobândă, conform condițiilor din prospectul de emisiune.
In cazul titlurilor de tip benchmark, valoarea nominala a seriei de titluri emise și aflate în circulație poate fi majorată ulterior de către
emitent prin redeschideri ulterioare, în condițiile menținerii caracteristicilor inițiale ale emisiunii.
-Instrumente de datorie emise de Banca Națională a României
-Instrumente de datorie emise de instituțiile financiare internaționale (specificate la art.9 lit. a din Regulamentul nr.3/2016 privind
activele eligibile pentru participarea la operațiunile de piață monetară ale Băncii Naționale a României ) și acordarea de facilități
permanente de către Banca Națională a României,Instrumente de datorie emise de instituții de credit eligibile, în baza unui portofoliu de
creanțe, conform legislației naționale aplicabile în materie.
-* Activele eligibile sunt evaluate zilnic de către BNR la preţul ajustat (%), determinat prin deducerea unor marje (haircut), exprimate procentual,
din preţul (%) stabilit de Banca națională a României, în funcţie de tipul instrumentului financiar acceptat ca activ eligibil.Preţul (%), precum şi
marjele (nivelurile de haircut) aferente activelor eligibile pentru tranzacţionare şi pentru garantare sunt puse la dispoziţia participanţilor de către
BNR, prin mijloace de comunicare specifice sistemului SaFIR.
 atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite
de la instituţiile de credit;
 emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de
credit certificate de depozit;
 operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de
credit active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să răscumpere activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data
tranzacţiei;
 acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacţii reversibile
destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor
eligibile aduse în garanţie;
 vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare - tranzacţii destinate absorbţiei/injectării de
lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacţionare, transferul proprietăţii asupra acestora de la vânzător
la cumpărător fiind realizat prin mecanismul "livrare contra plată";
 swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă, prin care BNR:
1.Cumpără la vedere valută convertibilă contra lei şi vinde la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei;
2. Vinde la vedere valută convertibilă contra lei şi cumpără ( la vedere), la o dată ulterioară, aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei.
Operaţiunile de piaţă monetară ale BNR au fost utilizate aproape în exclusivitate în scopul drenării excedentului de lichiditate din sistemul
bancar. În ultimul trimestru al anului 2008, pe fondul continuării diminuării excedentului structural de lichiditate din sistemul bancar,
semnul poziţiei nete a lichidităţii băncilor a devenit negativ; ca urmare, rolul principal în gestionarea lichidităţii şi în influenţarea ratelor
dobânzilor pe termen scurt a fost preluat de operaţiunile destinate furnizării de lichiditate. Ulterior, ca efect al mişcărilor ample ale factorilor
autonomi ai lichidităţii, perioadele caracterizate prin valori negative ale poziţiei nete a lichidităţii băncilor au alternat cu cele în care semnul
acesteia a fost pozitiv, determinând o alternanţă, nu neapărat sincronizată, a poziţiei operaţionale a lichidităţii, respectiv a sensului utilizării
principalului instrument de piaţă monetară al băncii centrale
2. Facilităţile permanente
Facilităţile permanente oferite de BNR (

Regulamentul 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de BNR şi facilităţile permanente acordate de a
ceasta participanţilor eligibili
) instituţiilor de credit au drept scop:
 Reglarea masei monetare( prin absorbire, respectiv, furnizarea de lichiditate) pe termen foarte scurt (o zi);
 Semnalizarea orientării generale a politicii monetare
 Stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară interbancară, prin coridorul format de ratele
dobânzilor aferente celor două instrumente.
Instituţiile de credit pot accesa din proprie iniţiativă facilităţile permanente oferite de BNR:
 facilitatea de creditare, care permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, contra colateral,
la o rată de dobândă predeterminată; această rată de dobândă constituie, în mod normal, un plafon al ratei
dobânzii overnight a pieţei monetare;
 facilitatea de depozit, care permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă
predeterminată; rata dobânzii facilităţii de depozit reprezintă, în mod normal, pragul ratei dobânzii overnight a
pieţei monetare.
Ratele dobânzilor la facilităţile permanente formează un coridor simetric în jurul
Rata dobânzii de politică monetară*( reglementări BNR)
Rata dobânzii de politică monetară (RPM) reprezintă rata dobânzii utilizată pentru principalele
operaţiuni de piaţă si este o parte a politicii monetare a băncii centrale. Politica monetară a unei
banci centrale influențează cantitatea de monedă aflată în circulație, cursul de schimb valutar,
dobânzile din piață și alți indicatori în vederea realizării obiectivelor politicii economice.
Rata dobânzii de politica monetară influențează în mod direct cantitatea de monedă aflată în circulație:
 prin reducerea RPM, banii se ieftinesc (băncile comerciale și companiile vor practica rate mai mici la
împrumuturi), crește cererea de bani, politica monetară fiind considerată expansivă și acționează ca un
stimulent pentru economie( atât pentru investiții cât și pentru consum);
 atunci când rata dobânzii crește, banii se scumpesc, scade cererea de bani, politica monetară
este considerată restrictivă, accesul la credite este îngreunat datorita majorării costurilor cu dobânzile,
consumul populației și al întreprinderilor scade, ceea ce duce la stagnare sau chiar regres al creșterii
economice.
* De la 01 febr 2002 s- a decis înlocuirea taxei scontului cu dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a
României care trebuia să reflecte mai bine condiţiile prevalente de pe piaţa monetară(surplusul
structural de lichiditate din sistemul bancar), iar de la 1 septembrie 2011 rata dobânzii de referinţă a
devenit egală cu rata dobânzii de politică monetară,
3. Rezervele minime obligatorii (RMO)
Sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca
Naţională a României.
Funcţiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt:
-cea de control monetar (aflată în strânsă corelaţie cu cea de gestionare a lichidităţii de către BNR) şi
-cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară.
Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.
Principalele caracteristici ale acestui instrument sunt:
o baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei şi în
valută din bilanţurile băncilor (cu excepţia pasivelor interbancare, a obligaţiilor către BNR şi a capitalurilor proprii);
o perioada de observare şi cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesive (prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins între
data de 24 a lunii precedente şi data de 23 a lunii curente);
o ratele RMO pot fi diferenţiate atât în funcţie de moneda de constituire, cât şi în funcţie de scadenţa reziduală a elementelor incluse în
baza de calcul (mai mică sau mai mare de 2 ani);
o RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităţilor menţinute pe parcursul perioadei de aplicare în conturile deschise la
BNR;
o deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se sancţionează prin avertisment, amenzi sau prin
limitarea operaţiunilor instituţiei de credit.

C1. Plățile Internaționale Cadrul General - Modif

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C1. Plățile Internaționale Cadrul General - Modif

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C1.

Plăţile în relaţiile economice

Harry Dexter White (stânga) și John

1. Operaţiunile pe piaţa monetară (open market)reprezintă cel mai important

Facilităţile permanente oferite de BNR (

S-ar putea să vă placă și