RELAŢII VALUTAR – FINANCIARE INTERNAŢIONALE

TEMA 1 - CONŢINUTUL, STRUCTURA ŞI FUNCŢIILE RELAŢIILOR VALUTAR-

FINANCIARE INTERNAŢIONALE
Dezvoltarea şi diversificarea schimburilor economice internaţionale au condus inevitabil la
amplificarea relaţiilor valutar-financiare internaţionale.
Piaţa valutar-financiară internaţională este o componentă a pieţei mondiale, care reprezintă
un sistem interdependent de segmente economice internaţionale, între care cele mai importante
sunt:
 piaţa comerţului mondial cu mărfuri;
 comerţul internaţional cu servicii;
 tranzacţiile valutare;
 investiţiile internaţionale;
 creditul internaţional;
 piaţa monetară internaţională.
La rândul său, piaţa valutar-financiară internaţională are mai multe segmente. În economia
mondială s-a constituit şi se dezvoltă un sistem monetar internaţional format din următoarele
elemente componente:
 relaţiile valutar-financiare internaţionale;
 mecanismele valutar-financiare internaţionale;
 norme, reglementări şi uzanţe valutar-financiare internaţionale;
 instituţii bancar-financiare internaţionale.
Relaţiile valutar financiare internaţionale reprezintă un complex de relaţii privite ca fluxuri
valutar-financiare internaţionale:
 relaţiile monetare (valutare) internaţionale;
 relaţiile financiare internaţionale;
 relaţiile de credit internaţionale;
 relaţiile de plăţi şi
 garanţii internaţionale.
Aceste fluxuri valutar financiare internaţionale se derulează în cadrul unor segmente ale pieţei
internaţionale, cum ar fi: piaţa valutară monetară internaţională; piaţa financiară internaţională;
piaţa internaţională a capitalului; piaţa investiţiilor internaţionale.
Principalele funcţii ale relaţiilor valutar-financiare internaţionale sunt:
 funcţia de evaluare a mărfurilor şi serviciilor;
 funcţia de mijloc de plată internaţională; sursă de dezvoltare economică;
 funcţia de valorificare a disponibilităţilor băneşti;
 funcţia de echilibrare a balanţelor de plăţi externe;
 funcţia de rambursare a datoriei externe şi de plată a serviciului datoriei externe sau de
încasare a creanţelor externe;
 funcţia de emisiune şi utilizare a monedelor internaţionale (DST, euro).
Până în 1944 nu a existat un sistem monetar internaţional, ci doar relaţii monetare care se
afirmau spontan, fără reglementări monetare sau instituţionale internaţionale. Printre acţiunile
internaţionale având drept scop cooperarea monetară se numără Uniunea Latină (1865), creată de
un grup de ţări europene în frunte cu Franţa, cu scopul utilizării unui etalon comun şi a unei
unităţi monetare comune.
O altă etapă importantă în vederea alinierii sistemelor monetare naţionale a fost Conferinţa
financiară internaţională de la Genova (1922), prin care s-a încurajat utilizarea valutelor
convertibile ca active de rezerve şi mijloace de plată internaţionale. Deşi a avut doar caracter de
recomandare, prin aceste măsuri s-au pus bazele etalonului monetar internaţional aurdevize.
Bazele sistemului monetar internaţional au fost puse la Conferinţa monetară de la Bretton Woods
din 1944.
Cele mai importante principii şi mecanisme adoptate în 1944 au fost: etalonul monetar
internaţional; rolul şi preţul aurului; convertibilitatea monetară şi multilateralizarea plăţilor;
paritatea monetară şi cursul de schimb valutar; lichiditatea monetară internaţională; echilibrul
valutar-financiar; instituţii monetar-financiare internaţionale.
De-a lungul timpului, principiile şi mecanismele sistemului monetar creat la Bretton Woods au
încetat să mai funcţioneze, ceea ce a condus la criza sistemului şi necesitatea luării unor măsuri
de reformă.
Cele mai importante măsuri adoptate de FMI în vederea reformării sistemului au fost:
 în domeniul etalonului monetar se abandonează etalonul aur-devize şi se propune
adoptarea etalonului DST;
 în domeniul activelor de rezervă, cea mai importantă măsură constă în ridicarea DST la
rangul de principal activ de rezervă;
 în domeniul parităţilor şi cursurilor de schimb valutar, se apreciază necesitatea instituirii
unui sistem generalizat de aranjamente valutare; în domeniul convertibilităţii, s-a
abandonat şi de jure convertibilitatea în aur;
 în domeniul aurului, s-a consacrat procesul de demonetizare a aurului.
Sistemul Monetar European (SME) a fost creat în 1978 şi a început să funcţioneze în 1979.
Obiectivul urmărit de SME a fost crearea unei zone de stabilitate monetară în cadrul ţărilor
membre ale Comunităţii Economice Europene (CEE). În principiu, SME s-a bazat pe cursuri de
schimb ajustabile la perioade de timp lungi şi pe o unitate monetară comună ECU, care stătea la
baza stabilirii cursurilor monedelor ţărilor membre. ECU era doar o unitate de cont, definită pe
baza unui “coş”, format din monedele tuturor ţărilor participante.
Actul de naştere al Uniunii Europene Monetare (UEM) îl reprezintă Tratatul de la Maastricht
(1992). Introducerea monedei unice euro a avut loc în ianuarie 1999, exclusiv ca monedă
scripturală, iar de la 1 ianuarie 2002 şi ca monedă fiduciară (bancnote şi monedă metalică).
Pentru a fi admise în UEM, ţările europene trebuie să îndeplinească anumite criterii de
convergenţă în domeniul monetar şi bugetar:
(1) rata inflaţiei nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5% media aritmetică simplă a ratelor
inflaţiei din primele state membre cu rata inflaţiei cea mai scăzută;
(2) deficitul bugetar raportat la PIB nu trebuie să depăşească 3%, iar datoria publică nu trebuie să
depăşească 60% din PIB;
(3) menţinerea de către ţara candidată a marjelor normale de fluctuaţie ale mecanismului ratelor
de schimb al SME timp de cel puţin 2 ani dinaintea datei intrării în Uniunea Europeană
Monetară, fără devalorizarea monedei în raport cu aceea a unui alt stat membru;
(4) ratele dobânzii pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% media celor trei
ţări cu inflaţia cea mai scăzută.
Principalele avantaje ale monedei unice euro sunt:
 eliminarea costurilor legate de schimburile valutare;
 eliminarea riscului valutar; transparenţa preţurilor;
 creşterea stabilităţii preţurilor; reducerea ratei dobânzii.
Printre dezavantajele semnalate în literatura de specialitate cu privire la trecerea la moneda unică
euro se numără:
 costul iniţial al trecerii la moneda unică euro;
 pierderea independenţei în materie de politică bugetară;
 pierderea autonomiei în ceea ce priveşte politica monetară.
Utilizarea şi rolul monedei unice euro pe plan internaţional poate fi evidenţiată pe baza
principalelor funcţii pe care le îndeplineşte pe plan internaţional:
 funcţia de monedă oficială de rezervă, intervenţie şi referinţă;
 funcţia de mijloc de plată şi schimb; funcţia de unitate de măsură;
 funcţia de mijloc de finanţare şi investiţii.
Sistemul European al Băncilor Centrale este compus din Banca Centrală Europeană (BCE) şi
băncile centrale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Eurosistemul este format din Banca Centrală Europeană şi băncile centrale din statele membre
ale Uniunii Europene care au adoptat moneda unică euro.
Conform Tratatului asupra Uniunii Europene şi Statutului Sistemului European al Băncilor
Centrale, obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale este acela de a
menţine stabilitatea preţurilor în cadrul Uniunii.
Conform prevederilor Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale, principalele funcţii
ale Băncii Centrale Europene sunt:
 emisiunea monedei unice euro;
 stabilirea şi implementarea politicii monetare în zona euro;
 monitorizarea operaţiunilor de schimb valutar;
 administrarea rezervelor valutare;
 supravegherea sistemelor de plăţi în zona euro;
 împrumutător de ultimă instanţă;
 asigurarea legăturii cu organismele financiare internaţionale (Fondul Monetar
Internaţional, Banca Reglementelor Internaţionale etc.).
Principalele instrumente de politică monetară a Eurosistemului sunt: operaţiuni de open-market;
faclităţi permanente; rezerve minime.

Teste grilă
Alegeţi varianta sau variantele adevărate
Elementele componente ale sistemului monetar internaţional sunt:
relaţiile valutar-financiare internaţionale;
mecanismele valutar-financiare internaţionale;
guvernul internaţional;
societăţile transnaţionale;
norme şi reglementări valutar-financiare internaţionale;
Uniunea Europeană;
instituţiile bancar-financiare internaţionale.

Relaţiile valutar-financiare internaţionale cuprind:

relaţiile monetare (valutare) internaţionale;
relaţiile interguvernamentale;
relaţiile financiare internaţionale;
relaţiile de credit internaţionale;
relaţiile privind capacitatea internaţională de plată a partenerului contractual;
relaţiile de plăţi şi garanţii internaţionale;
relaţiile stabilite de Conferinţa financiară internaţională de la Genova (1922);
relaţiile comerciale internaţionale.

Funcţiile relaţiilor valutar-financiare internaţionale sunt:

funcţia de evaluare a mărfurilor şi serviciilor;
funcţia de supraveghere a decontărilor internaţionale;
funcţia de mijloc de plată internaţională;
funcţia de marketing a serviciilor financiar-bancare internaţionale;
funcţia de sursă de dezvoltare economică;
funcţia de valorificare a disponibilităţilor băneşti;
funcţia de reglementare a contractelor comerciale internaţionale;
funcţia de echilibrare a balanţei de plăţi externe;
funcţia de management al afacerilor internaţionale;
funcţia de organizare a activităţii internaţionale a băncilor;
funcţia de rambursare a datoriei externe;
funcţia de emisiune şi utilizare a monedelor internaţionale (DST, euro).

Principiile şi mecanismele adoptate la Conferinţa monetară de la Bretton Woods din 1944 sunt:
rolul şi preţul aurului;
convertibilitatea valutară a monedelor;
cursurile de schimb flotante;
etalonul monetar internaţional;
crearea ONU;
lichiditatea monetară internaţională;
emisiunea de DST;
echilibrul valutar-financiar extern al statelor;
crearea FMI şi Băncii Mondiale;
crearea OCDE.

Completaţi spaţiile libere cu termenul/termenii potrivit/potriviţi

Prin Tratatul de la Maastricht s-a hotărât introducerea monedei………

Răspunsuri: 1 (a, b, e, g); 2 (a, c, d, f); 3 (a, c, e, f, h, k, l); 4 (a, b, d, f, g, h, i); 5 (euro).

TEMA 2 - PIAŢA MONETARĂ NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Piaţa monetară este o componentă importantă a pieţei valutar-financiare. În funcţie de natura
operaţiunilor care se derulează pe piaţa monetară, aceasta are două mari segmente: piaţa
monetară naţională şi piaţa monetară internaţională.
În cadrul pieţei monetare naţionale, operaţiunile, cu scadenţe mai mici de 1 an, se efectuează
în moneda naţională. Piaţa monetară naţională este şi spaţiul în care statele îşi promovează
politica monetară. Cele mai importante instrumente ale politicii monetare a statelor sunt:
  modificarea taxei oficiale a scontului;
 rezervele minime obligatorii ale băncilor comerciale la banca centrală;
 plafonarea masei monetare de reescont la banca centrală;
 operaţiunile pe piaţa liberă (open market operations);
 agregatele monetare şi de credit.
Piaţa monetară internaţională este spaţiul în care operaţiunile se derulează atât în moneda
naţională a unuia din parteneri, cât şi în eurovalute.
Prin eurovalute se înţeleg valutele depozitate în bănci situate în afara teritoriului şi jurisdicţiei
ţării care a emis valuta respectivă.
 Principalii factori care au determinat apariţia şi extinderea pieţei eurovalutelor au fost:
accentuarea războiului rece;
 introducerea de către SUA şi alte ţări a unor măsuri administrative privind plata
dobânzilor la depozite sau mişcările de capital;
 criza petrolieră;
 activitatea desfăşurată de societăţile transnaţionale;
 deficitul cronic în balanţa de plăţi a SUA;
 trecerea la convertibilitatea externă deplină a mai multor valute din ţările occidentale şi
apariţia valutelor liber utilizabile.
Existenţa pieţei eurovalutelor presupune îndeplinirea mai multor condiţii, între care pot fi
menţionate:
 moneda naţională să fie liber utilizabilă şi să deţină o pondere importantă în tranzacţiile
internaţionale;
 să existe diferenţe de rate de dobânzi între diverse valute pe plan naţional şi internaţional;
depozitele efectuate în bănci străine să nu fie afectate de măsuri de control.
Mijloacele de plată internaţionale utilizate în etapa actuală sunt: valutele convertibile; devizele;
monedele internaţionale.
Principalele etaloane monetare internaţionale care s-au succedat de-a lungul istoriei au fost:
etalonul bimetalist (aur-argint); etalonul aur; etalonul aur-devize; etalonul dolar; etalonul DST;
etalonul parităţii puterii de cumpărare.
Convertibilitatea monetară îmbracă două forme: convertibilitatea metalică şi convertibilitatea
valutară.
Convertibilitatea valutară este de mai multe categorii: convertibilitate de cont curent;
convertibilitate valutară limitată; convertibilitate valutară deplină.
Sistemul bancar naţional este structurat pe două niveluri: pe primul palier se situează banca
centrală, iar pe următorul palier celelalte bănci.
Principalele funcţii ale Băncii Naţionale a României sunt:
  funcţia de emisiune monetară;
 funcţia de “bancă a băncilor”;
 funcţia de implementare a politicii monetare şi de credit;
 funcţia de gestionare a rezervelor valutare;
 funcţia de supraveghere bancară;
 funcţia de monitorizare a cursului valutar;
 funcţia de administrare a contului curent al trezoreriei statului.
Teste grilă
Alegeţi varianta sau variantele adevărate
Factorii care au determinat apariţia şi extinderea pieţei eurovalutelor au fost:
războiul rece;
războiul din Irak;
criza petrolieră;
activitatea societăţilor transnaţionale;
destrămarea blocului sovietic;
activitatea desfăşurată de FMI;
trecerea la convertibilitatea monetară deplină a mai multor valute şi afirmarea valutelor liber
utilizabile;
apariţia monedei unice euro.

Principalele etaloane monetare internaţionale care s-au succedat de-a lungul istoriei au fost:
etalonul bimetalist (aur-argint);
etalonul aur;
etalonul microprocesor;
etalonul platină;
etalonul aur-devize;
etalonul metric;
etalonul DST;
etalonul parităţii puterii de cumpărare.
Răspundeţi dacă următoarele enunţuri sunt adevărate sau false
Eurovaluta este o monedă emisă de Uniunea Europeană.
Eurovaluta este orice monedă emisă de un stat european.
Eurovaluta este o monedă emisă de SUA.
Eurovaluta este o valută depozitată într-o bancă din afara ţării de emisiune a monedei respective.

Completaţi spaţiile libere cu termenul/termenii potriviţi

Principalele categorii de convertibilitate valutară sunt:
a) convertibilitate de cont curent;
b) convertibilitate limitată;
c) ………………………..
Răspunsuri: 1 (a, c, d, g); 2 (a, b, e, g, h); 3 (fals); 4 (fals); 5 (fals); 6 (adevărat); 7
(convertibilitate
deplină sau de capital).