UNIVERSITATEA BABEŞ –BOLYAI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Regimul valutar fară monedă

națională distinctă

Student:

Pașca Ana Ramona

Paneș Adriana Cristina

Finanțe Bănci, anul 3, gr. 9

Finanțe internaționale

Cluj Napoca

1
 Cuprins

1. Regimul valutar. Definiție. Caracteristici.............................................3

2. Tipologia regimurilor valutare.............................................................4

3. Regimul valutar fără monedă nationala distincta.................................4

4. Zona euro.............................................................................................5

5. Uniunia monetară a Caraibelor de Est (ECCU - Eastern

Carabbean Currency Union)...................................................................6

6. Zona Francului CFA...........................................................................8

7. Zona monetară comuna (Commom monetary area - CMA) ..................11

8. Concluzii..................................................................................................12

9. Bibliografie ..............................................................................................13

2
 Regimul valutar fără monedă națională distinctă

I. Regimul valutar. Definiție. Caracteristici

Regimul valutar poate fi definit ca fiind setul de reglemetari constituit de către autoritatea
monetară a unui stat (reprezentată de obicei de Banca Centrala a statului respectiv sau, mai
rar, de o altă instituție) care stabileste:

- modul de determinare a cursului valutar pentru moneda nationala a statului respectiv

- calitatea monedei naționale de a fi sau nu convertibilă

- modul de functionare a pieței valutare din acel stat.1

În România regimul valutar este definit prin intermediul Regulamentului Monetar întocmit de
către Banca Națională a României. Conform specialiștilor FMI s-a ajuns la concluzia că2:

 nu există un model de regim valutar care să se poată aplica în toate țările și în orice
condiții

 predomină în prezent regimurile valutare suple, flexibile, dat fiind faptul că în prezent
țările trebuie să se adapteze la un cadru modial caracterizat printr-o volatilitate ridicată
a cursurilor valutare.

 în ultimii ani țarile emergente au adoptat un regim valutar flexibil, dat fiind faptul că
indelinirea cerințelor necesare pentru a proteja un curs valutar fix în condițiile
existenței unei mari mobilități a capitalurilor la scară modială, este foarte greu de
realizat.

 Fluctuațiile puternice a fluxului valutar în economiile deschise mici sau mijlocii

conduc la costuri economice crescute.

 ancorarea cursului valutar poate fi o soluție viabilă pentru economiile foarte mici sau
foarte deschise

1
Codruța Maria Făt , Finanțe internaționale ,Ed. Casa Cărții de știință, Cluj Napoca, 2007,
p.46
2
Rapport Annuel 2000, Fonds Monetaire Internațional, pp.47-48

3
  FMI trebuie sa continue sa respecte opțiunea fiecărei țări pentru o formă sau alta a
regimului valutar, dar trebuie să se asigure că regimul valutar ales este potrivit situației
economice a statului respectiv și cu politicile economice promovate de aceasta.

II. Tipologia regimurilor valutare

La nivelul statelor lumii FMI identifică următoarele tipuri de regimuri valutare3:

• Regimul valutar fară monedă națională distinctă

• Regimul valutar având la bază consiliul monetar

• Regimul valutar având la bază fixarea (legarea)cursului monedei naționale de o altă

monedă sau de un coț valutar( regim valutar de fixare convențională)

• Regimul valutar cu cursul valutar fixat în cadrul unei benzi orizontale de fluctuație

• Regimul valutar având la bază cursuri valutare târâtoare

• Regimul valutar cu benzi de fluctuație târâtoare Regimul valutar cu flotare

controlată(dirijată sau administrată) fărp prestabilirea direcției de evoluție a cursului
valutar

• Regimul valutar cu flotare pură sau independentă

Pe parcursul acestei lucrări vom detalia primul regim valutar și anume Regimul valutar
fără monedă națională distinctă ( Exchange arrangement with no separate legal tender).
De foarte multe ori, existenta la nivelul pieței internationale a unei monede puternice,
pe fondul reducerii creșterii economice din propria economie, a condus la orientarea către
acea valută care conferea populaţiei o mai mare incredere în ceea ce privește menținerea
propriei puteri de cumpărare. Toate acestea combinate și cu imposibilitatea unei autorități
monetare de a-și impune propria moneda (datorită costurilor de emisiune), a lipsei
instrumentelor care să-i permită menținerea puterii de cumpărare, a gradului redus de
dezvoltare al economiei respective, determină autoritățile să adopte, drept monedă a
propriului sistem moneda altei țări.
Ce trebuie amintit aici este situatia in care, chiar daca nu se poate include in aceasta
3
Idem, p. 48-49

4
categorie, economia, pe fondul unei evoluții nefavorabile, se orientează către moneda altei
țări, în defavoarea propriei monede. Aceasta nu presupune „dolarizarea” economiei in sensul
de „hard peg regime”, țara respectivă beneficiind de propria politică monetară adoptată de
autoritatea monetara. In aceasta situatie, banca centrală este obligata să depună însemnate
eforturi financaire (care afecteaza rezerva valutara proprie) pentru a menține un anumit nivel
al cursului valutar al propriei monede. Lipsa, însă, a unui efort conjugat al autorităților, care
să contribuie la redresarea economică, poate genera grave probleme în planul stabilității
monetare.

Pe teritoriul statului care recurge la un asemenea regim valutar fie circulă moneda altui
stat (de exemplu dolarul american, francul francez) fie statul face parte dintr-o uniune
monetară care promovează o monedă proprie care circulă pe teritoriul tuturor statelor membre
(EURO). Adoptarea unui asemenea regim presupune totala subordonare a politicii monetare a
statului care a acceptat ca monedă națională altă monedă, politicii monetare autorității
monetare a cărui monedă este recunoscută ca monedă națională. La 31 iulie 2006 existau 41
de state care au optat pentru acest regim monetar.
Țările care au adoptat ca monedă în care se realizează decontările cu moneda altui stat
sunt în număr de 9: Ecuador, Kiribati, Insulele Marshal, Micronesia, Palau, Panama, San
Marino, Timor, Columbia și El Salvador. În El Salvador situația este putin mai specială,
emiterea monedei naționale ”colon”este interzisă dar sumele rămase la populatie continuă să
circule în paralel cu USD până în momentul în care monedele efective vor dispare total din
circulație. Celelalte 40 de state sunt grupate în uniuni monetare care fac parte din 3 zone
monetare: Zona Euro, Uniunea Monetară a Caraibelor de Est și Zona francului CFA4.

A. Zona Euro

Zona euro cuprinde statele membre ale Uniunii Europene care au adoptat ca monedă
națională euro. Acestea sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Cipru, Malta, Slovenia și Slovacia. Pe lângă
acestea, 4 "micro-state", prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt şi ele ataşate la
zona euro : Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican. Zona a fost creată în 1999 de
unsprezece ţări, la care s-a alăturat Grecia în 2001, Slovenia în 2007, Cipru şi Malta în 2008,

4
Codruța Maria Făt , Finanțe internaționale ,Ed. CasaCărții de știință, Cluj Napoca, 2007,
p.49

5
Slovacia în 2009.
Trei ţări din Uniunea Europeană nu au fost de acord cu introducerea acestei monede, şi
anume Danemarca, Regatul Unit şi Suedia. Pe lângă acestea, 4 "micro-state", prin acordurile
monetare încheiate cu vecinii lor, sunt şi ele ataşate la zona euro : Andorra, Monaco, San
Marino şi Vatican5.
Crearea si acceptarea monedei unice, a fost fara nici o îndoiala un act de încredere în
Europa, si în acelasi timp o provocare în contextul economiei globale. Toate schimbarile pe
care le-a generat trecerea la moneda unică au fost suportate pentru a creste capacitatea de a
concura într-o economie globalizată, trecerea la euro fiind favorizată de stabilitatea
economică care a permis dezvoltarea în continuare a statelor membre, fara pericolul inflatiei.
Dacă luăm în considerare realizările zonei euro, se evidentiază în mod special
dimensiunile PIB-ului, politicile macro si micro economice, structura industriei europene.
Rolul important al zonei euro rezidă şi din faptul ca este cea mai mare piată de desfacere din
lume, puterea de cumpărare mare fiind depăsită doar de Statele Unite. Buna funcţionare a
zonei euro este crucială nu numai pentru economiile participante, ci şi pentru întreaga Uniune.
Aceasta deoarece succesul zonei euro, care constituie, până în prezent, cea mai avansată etapă
a integrării europene, influenţează puternic performanţa economică a UE.
De aceea, este vital ca zona euro să fie atent monitorizată astfel încât să devină o
ancoră pentru stabilitatea economică în Europa şi un imbold dat reformei în actualele şi
viitoarele state membre UE.

B. Uniunea Monetară a Caraibelor de Est (ECCU-Eastern Carabbean

Currency Union)

Uniunia Monetară a Caraibelor de Est (ECCU-Eastern Carabbean Currency Union) a

luat naștere în cadrul Carabbean Comunity and Common Market creată în 1973 cu scopul de a
promova unitatea țărilor în care limba oficială este limba engleză din Arhipelagul Antilelor.
În 1975, a fost creată Banca Centrală a Caraibelor de Est care a înlocuit autoritățitle
monetare din statele care au aderat la această uniune. ECCU a optat ca formă a regimului
valutar pentru consiliul monetar, în cadrul căreia moneda ECCU dolarul Caraibelor de Est
(ECD) a fost legat de dolarul american la un curs fix de 1USD=2,70 ECD. Din ECCU fac
parte Antigua și Barbuda, Dominica, Grenada, ST. Kitts și Nevis, St. Lucia, St. Vincent și

5
http://ro.wikipedia.org/wiki/Zona_euro

6
Grenadine.6 Membrii se bucura de o bancă centrală singur emitent. Cu toate acestea, utilizarea
dolarului ECCU ca unitate de cont şi ca mijloc de schimb de către toate sectoarele instituțiilor
publice importante în sectorul public instituţiile asigură că sectorul privat intern trebuie să
trateze în mare parte în moneda locală. Rata de schimb a rămas fixată pentru mulţi ani.
Într-adevăr, moneda a fost iniţial raportată la lira sterlină din Marea Britanie. În acest
sens, membrii ECCU nu implică o uniune cu moneda SUA.

Multe alte ţări din Caraibe au menţinut un cuier raport la dolarul american intr-un
moment sau altul. Cu toate acestea, există doar două economii importante, care au menţinut
un sistem de evaluare independent până în secolul 21( Bahamas (BHS), şi Barbados (BRB),
plus două economii din America Centrală: Belize (BLZ) şi Panama (PAN).

În cazul Bahamas şi Panama, faptul că moneda a fost menținută atât de mult timp este
un rezultat al factorilor geo-politici şi cele două ţări sunt complet dolarizate. Barbados, Belize
şi au menţinut monede fixe convenţionale împotriva SUA. Două aspecte ale economiilor
ECCU ies în evidenţă - mărimea lor şi vulnerabilitatea la şocuri. Barierele geografice
complică funcţionarea unei pieţe unice, şi chiar luat ca un întreg, ECCU este o economie
foarte mică.
Populaţia totală este de aproximativ jumătate de milion şi combinat produsul intern
brut (PIB) a fost estimat la 2.6 miliarde dolari în 1998, sau aproximativ 4.500 dolari pe cap de
locuitor, care sunt relativ ridicate în Caraibe. PIB pe cap de locuitor variază de la un nivel de
aproape 9.000 dolari pentru Antigua, Barbuda, la un minim de aproximativ 2.800 dolari
pentru Sfântul Vincent şi Grenadine. Costurile unitare ridicate sunt bariere la multe forme de
activitate economică: piaţa este mică, astfel că uneori importul nu este profitabil şi producţie
nici atât 7.
Rangul statelor independente au mărimea de la St. Kitts şi Nevis, de 269 km patrati.,
La Dominica, 750 km pătrati, populaţiile variind de la 41,000 la St. Kitts şi Nevis, la 140.000
în St. Lucia (Anguilla şi Montserrat sunt chiar mai mici). Economiile OEC sunt expuse la
dezastre naturale - în special uragane, secetă şi mai puţin frecvent şi erupţii vulcanice.

Din cauza dimensiunilor mici, impactul unui dezastru natural poate fi mult mai
devastator decât pentru o economie cu dimensiuni mari în cazul în care prejudiciul este
localizat. Până în 1950, ţările Caraibe de Est au fost marea lor majoritate agricole - în
6
Codruța Maria Făt , Finanțe internaționale ,Ed. CasaCărții de știință, Cluj Napoca, 2007,
pp.49-50
7
http://www.imf.org/external/pubs/ft/wp/2009/wp0977.pdf

7
principal specializate în culturi de banane sau zahăr. În general, ţările în care venitul a crescut
mai mult această schimbare a procedat mai departe. În general, conturile de astăzi pentru
turism sunt 10 % din PIB, iar agricultura de 8 %. Manufacturile ramân relativ mici (mai puţin
de 6 %) şi constă în mare măsură în prelucrarea produselor alimentare şi industriile enclava
cum ar fi îmbrăcăminte şi instalaţii de montaj mici. Domeniul construcțiilor este semnificativă
(aproximativ 10 ½ %).
Economiile din regiune sunt foarte deschise: importurile de mărfuri în medie 53% din
PIB în 1990/1998; exporturilor de mărfuri 16 ½ procente din PIB, iar excedentul balanţei
serviciilor nonfactor, 24 % din PIB. De asemenea, suma transferurilor de capital a fost foarte
mare, cu o medie de aproape 8 % din PIB în aceeaşi perioadă. Investiţiile străine directe
(peste 9 % din PIB) şi creditele către sectorul public au ajutat la acoperirea deficitului de cont
curent8.
Cele mai multe schimburi comerciale au loc cu Statele Unite şi Uniunia Europenă,
Japonia şi Caraibe sunt parteneri comerciali importanţi, de asemenea. În ciuda fundamentelor
dificile, performanţele economice în regiune a fost puternice la sfârşitul anilor 1970 şi 1980 şi
au rămas în mare măsură satisfăcătoare în anii 1990. Creşterea reală a PIB în medie cu 6
procente pe an a avut loc intre 1977-1989, dar a încetinit la o medie de 2 ½ procente pe an în
timpul 1990-1998; informaţii parţiale sugerează că PIB-ul a crescut în jur de 3 la % în 1999.

În cursul anilor 1990, cu toate acestea, încetinirea ritmului de creştere a fost însoţită de
slăbirea poziţiilor fiscale în mai multe țări.
Pe partea luminoasă, regiunea a înregistrat o creştere marcată a sosirilor de turişti în
ultimii ani. In acelasi timp, au loc unele diversificări, cu o creştere moderată în agricultura
netradiţională şi apariţia unor întreprinderi implicate în prelucrarea de date şi informatică.

C. Zona Francului CFA .

Unitatea monetară adoptată de ţările care sunt membre ale acestei zone (14 state
africane) este francul CFA. Acesta a fost legat de francul francez începand cu anul 1948 cand
raportul dintre cele două monede a fost fixat la un 1FRF = 50 CFA modificat in 1994 la
100CFA/FRF, iar din 1999 a fost legat de EURO ca urmare a disparitie a francului francez la
un curs de 655,957 CFA/EUR. Euro a devenit moneda de interventie pe piata acestor state, iar

8
David Fielding and Kalvinder Shields, Currency Unions and International Integration: Evidence from the
CFA and the ECCU, november 2001.

8
cursul francului CFA in raport cu celelalte valute se determina prin intermediul cotatiei euro
în raport cu acesta de la Paris.
Între 1945 şi 1958, CFA a fost pentru Françaises Colonii d'Afrique ("coloniile
franceze din Africa"), apoi pentru Communauté française d'Afrique ("comunităţii franceze din
Africa") între 1958 (înfiinţarea a cincea Republica Franceză ) şi independenţa din aceste ţări
africane la începutul anilor 1960. Francul CFA a fost creat la data de 26 decembrie 1945,
împreună cu francului CFP. Motivul pentru crearea lui a fost slăbiciunea francului francez
imediat după al doilea război mondial. Când Franţa a ratificat Bretton Woods Agreement în
decembrie 1945, francul francez a fost devalorizat în loc să aibă o rată de schimb fixă cu
dolarul american.
CFA a evoluat de la instituţiile monetare ale coloniilor franceze in Africa. Acesta
cuprinde trei zone monetare, fiecare cu propria monedă şi banca centrală: Africii de Vest
Uniunea Economică şi Monetară, folosind valută emise de Banca Centrală, Banca a Statelor
Vest-Africane (BCEAO); Central Africană Spaţiul Economic, utilizând valută emise de Banca
a Statelor Centrafricane (BEAC). Fiecare monedă este schimbabilă pentru francul francez, la
o rată de 100:1 (şi acum la rata echivalentă euro). Singurele mijloace legale din fiecare ţară
este moneda emise de banca centrală, şi în valută (inclusiv altă monedă CFA) nu este utilizată
pe scară largă ca o unitate de cont sau de schimb9.
Schimburile mari de un CFA moneda pentru o altă monedă (sau al CFA franc pentru
euro) trebuie să fie efectuate prin intermediul băncii centrale şi sunt supuse impozitării, astfel
încât costurile intra-CFA tranzacţii valutare să nu fie neglijabil. Limitele între diferitele
domenii monetare au o baza geografice şi istorice, şi fiecare dintre cele două sindicate
monetare (BCEAO şi regiunile BEAC) cuprinde o gamă largă de economii.
Regiunea BCEAO include atât economiile semi-industrializate, cu un raport ridicat de
export-PIB (cum ar fi Coasta de Fildeş şi Coasta de Senegal) şi, de asemenea, unele dintre
cele mai sărace ţări şi subdezvoltate (cum ar fi Burkina Faso şi Mali). Regiunea BEAC
include atât ţări care sunt la fel de subdezvoltate (Ciad, Republica Centrafricană şi Guineea
Ecuatorială) şi relativ cu venituri mari exportatori de petrol (Camerun, Republica Congo şi
Gabon). Membrii CFA pentru care datele macroeconomice adecvate sunt disponibile: Benin
(Ben desemnate în tabele), Coasta de Fildeş (CIV), Mali (MLI), Niger (Ner), Senegal (SEN)
şi Togo (TGO) în zona BCEAO şi Camerun (CAM), Republica Centrafricană, Ciad (TCD),
Republica Congo (cgo) şi Gabon (AGI) în BEAC.

9
Idem

9
Din zona francului CFA fac parte doua uniuni monetare:

 Uniunea Monetara a Africii de Vest care a a aparut simultan cu Uniunea Monetară si

Economica a Africii de Vest. Prin tratatul de constituire a Uniunii Monetare a Africii
de Vest s-a prevazut infiintarea Bancii Centrale a Africii de Vest care emite francul
CFA. Statele care au aderat la Uniunea Monetară a Africii de Vest fac parte din ”zona
de emisiune BCEAO” sau zona franc BCEAO, adica francul CFA emis de Banca
Centrală a Africii de Vest.

 Uniunea Monetară a Africii centrale a fost initial parte a Uniunii Monetare şi

economice a Africii Centrale CAEMC, din care s-a desprins in1989. In 1999 cand a
fost delimitată Uniunea Monetară a Africii Centrale s-a creat si banca de emisiune a
Africii Centrale (BEAC) care a fost abilitată să emită franci CFA. La acestă uniune au
aderat şapte state care se spune că fac parte din zona de emisiune BEAC. Acestea sunt:
Camerun, Republica Centrafricană, Ciad, Republica Congo, Guinea Ecuatorială şi
Gabon.10

Majoritatea statelor din această zonă sunt calificate ca si aducătoare de venituri foarte
mici pentru Banca lumii. În Africa de Vest o banca centrală publica a fost stabilită in 1948 și a
ramas neschimbată pana in 1994. Noua banca a cărei nume a fost schimbat în BCEAO în
1959 fost responsbilă pentru eliberarea de monedă și împrumuturile comerciale. Principala
critică a zonei în acest deceniu în urma obţinerii independenţei a fost centrată pe ceea ce multi
au simtit ca a fost un grad ridicat de control din partea Frantei asupra politicilor monetare în
zona. Alţii au considerat că politicile sale conservatoare monetare în zona au imobilizat
creşterea economică şi dezvoltarea.

Strict vorbind, există două monede diferite denumite CFA franc: a Africii de Vest
CFA Franc (ISO 4217 moneda cod XOF), precum şi Africa Centrală francul CFA (ISO 4217
codul monedei XAF). Ele se disting în limba franceză, prin abrevierea CFA. Aceste două
monede CFA au aceeaşi rată de schimb cu euro (1 euro = 655.957 XOF XAF = 655.957), şi
sunt garantate, atât de către Trezoreria franceză (Trésor publice), dar a Africii de Vest francul
CFA nu pot fi folosit în ţările din Africa Centrală , precum şi Africa Centrală CFA Franc nu
pot fi folosite în ţările din Africa de Vest. Trei principii de bază descrise mai jos
reglementează modul de funcţionare a zonei de CFA:

10
Codruța Maria Făt , Finanțe internaționale ,Ed. CasaCărții de știință, Cluj Napoca, 2007,
pp.49-50

10
 - convertibilitatea garantată de franci CFA

- integrarea monetară între ţările celor două uniuni,

- rata de paritate fixă între francul CFA şi Zona franceză

Băncile centrale sunt responsabile pentru toate tranzacţiile de schimb străine de către
membrii zonei, fiecare bancă centrală are un cont la operaţiunile de trezorerie franceză în ceea
ce o plasează la 65 la sută din exploataţiile de schimb străine. Convertibilitatea francilor CFA
în franci francezi este furnizată de operaţiuni în cazul în care soldurile conturilor sunt
menţinute în franci francezi. În conformitate cu prezentul acord al francului CFA nu sunt de
fapt tranzacţionate pe pieţele valutare. Cantitatea echivalentă de franci CFA este transferată la
bancii din zona francului. Convertabilitatea în zona francului este garantată, deoarece
trezoreria franceză va acoperi descoperirile de cont privind operaţiunilor conturilor.
BCEAO ( banca centrala a Africii de vest) este o instituţie publică internaţionala cu
sediu la Dakar (Senegalia). Ea are privilegiul exclusiv de a introduce moneda in cadrul satelor
Consiliul de administraţie este format din 24 de membri numiti, cate doi din fiecare stat
participant la gestiunea bancii. Consiliul de administraţie fixeaza conditiile de intervenţie ale
bancii in domeniul monetar. El este pecedat de guvernator care nu participa la vot.
Guvernatorul este numit de către Consiliul de ministri pentru o perioada de 6 ani,
regenerabil. In indeplinirea atribuţiilor sale el este asistat de doi viceguvernatori numiţi de
consiliul de administraţie pentru o perioada de 5 ani. BCEAO beneficează in stat membru de
o direcţie naţională in funcţie de care este ales un Comitet naţional de credit compus din
ministrul de finanţe , de doi reprezentanţi ai fiecărui stat si de alţi patru membri numiţi de
guvernator .

D. Zona monetară comună

Putem delimita in Africa si a patra zonă monetară Commom monetary area (CMA)
formata din Republica Sud-Africană ca piesă centrală si trei state satelit: Leshoto, Namibia,
Swaziland, monedele acestora din urma fiind legate de randul sud-african. Pe teritoriul acestor
trei state circulă atat randul cat si moneda lor natională. Una dintre caracteristicile cele mai
uimitoare ale CMA este poziţia dominantă a unui singure mari ţari. CMA nu este o uniune
monetară. CMA este mai asemănătoare cu zona euro decât celelalte două uniuni monetare în
Africa.
11
 Concluzii

Toate ţările din cele două uniuni au menţinut o rată de schimb in ultimii 40 de ani
(francul francez si respectiv dolarul american). Unele dintre ele au pastrat aceeasi monedă.
Scopul de estimare a inovaţiilor structurale este de a vedea dacă schimbul unei monede
comune oferă un grad suplimentar de integrare macroeconomică comparativ cu o moneda
proprie.
Am constatat că inovaţiile sunt foarte corelate, în special în zona CFA , iar acest lucru
se poate deduce cel puţin parţial, din faptul că toate ţările trebuie să menţină un peg împotriva
aceeaşi monedă OCDE. Cu toate acestea, nu există dovezi că partajarea unei monede comune
oferă un grad suplimentar de integrare. Lucrări anterioare au găsit un grad substanţial mai
mare de integrare între ţările care aderă la aceleaşi peg decât între ţările care nu fac acest
lucru. Rezultatele sugerează că această diferenţă nu este în primul rând un rezultat de
repartizare a unei monede comune.
Acesta poate fi cazul în care pentru multe ţări, constrângerile instituţionale înseamnă
că cel mai bun mod de a realiza un sistem de evaluare credibilă este să adere la o uniune
monetară locală. Rezultatele sugerează că ţările care vor să se dolarizeze sau euroizeze sunt
independente, sau sunt în măsură să menţine un peg convenţional independent.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Carmen M. Reinhart , Kenneth S. Rogoff, The modern history of exghange rate

arrangements: A reinterpretation, June 2002.

2. David Leland Dibley, Exchange rate arrangements in the CFA Franc Zone :

Alternatives to fixed parity , 1997.

3. David Fielding and Kalvinder Shields, Currency Unions and International

Integration: Evidence from the CFA and the ECCU, november 2001.

4. Făt Codruta Maria, Finanțe internaționale ,Ed. Casa Cărții de știință, Cluj Napoca,

2007.

5. Rapport Annuel 2000, Fonds Monetaire Internațional

6. www.wikipedia.org

7. www.banque-france.fr

8. www.imf.org

13