Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul Finanţe şi Bănci

Lucrul individual
La disciplina „Finanțele internaționale”

„Analiza evoluției cursului valutar – Euro Finlandez

în perioada 1991-2018”

Autor:
Student gr. FB1602,
învațămînt cu frecvență la zi
Gurschii Dorin

(semnătura)

Coordonator ştiinţific:
dr. prof. univ. Patraș Mihai

(semnătura)

Chişinău, 2018
 CUPRINS:

Introducere.......................................................................................................................................... 3
Capitolul I . Analiza evoluției cursului valutar - Euro Finlandez în perioada 1991-2018........... 4
1.1 Definirea conceptului “curs valutar”……………………………………………………... 4
1.2 Analiza evoluției economice a Finlandei………………………………………………...... 7
1.3 Analiza evoluție cursului valutar a monedei naționale Finlandeze………………..…... 12
Concluzii………………………………………………………………………………………….... 16
Bibliografie……………………………………………………………………………………….... 18
 Introducere

Actualitatea temei cercetării. Importanța cursurilor de schimb rezidă în faptul că ele

determină prețul efectiv sub care se comercializează diferitele mărfuri pe piața internationala. În
lupta de concurenta din comertul mondial, factorul valutar concretizat în cursurile de schimb joacă
un rol important alaturi de factorii materiali ai competitivitatii.
Relaţiile dintre moneda unei ţări şi valutele străine, felul cum acestea sunt reglementate la
nivelul unui stat denotă în foarte mare măsură situaţia economică a acestuia, poziţia economiei
naţionale în contextul economic internaţional, felul cum statul respectiv se raportează la ceilalţi
parteneri politici.
Pentru o analiză mai detaliată a evoluției cursului valutar ,am ales sa analizez Finlanda, care
a reușit într-o perioadă , relativ scurtă de timp să treacă la o economie de piață puternic
industrializată , cu o producţie pe cap de locuitor la acelaşi nivel cu cel al Austriei, Belgiei, Olandei
şi Suediei.
Avînd o amplasare geografică , relativ , îndepărtată de principalul centru de dezvoltare
economică și punct commercial , Finlanda totuși a reușit să se încadreze în structura acestuia și să
evoluieze semnificativ în timp , actual deținînd o poziție de influiență după numeroase ramuri .

Obiectul cercetării: cursul valutar.

Scopul cercetării: Definirea conceptului de curs valutar și analiza , particularităților evoluției
acestuia în Finlanda în perioada 1991-2018.
Obiectivele investigaţiei:
- Definirea conceptului de curs valutar și a factorilor de influiență;
- Descrierea particularităților dezvoltării economice a Finlandei;
- Evoluția principalilor indicatori macroeconomici;
- Analiza evoluției cursului valutar în Finlanda;
- Formularea concluziilor.
Termeni-cheie: curs valutar , euro , dolar , politică valutară , criză , zonă euro , Finlanda.
 CAPITOLUL I. ANALIZA EVOLUȚIE CURSULUI VALUTAR -
EURO FINLANDEZ ÎN PERIOADA 1991-2018
1. Definirea conceptului “curs valutar ”
Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei ţări şi moneda altei ţări sau preţul
unei valute exprimat în moneda unei țări. Într-o altă formulare, cursul valutei exprimă preţul la care
o monedă naţională se schimbă cu altă valută1.
Cursul pieţei sau cursul valutar economic reprezintă cursul efectiv practicat în relaţiile
internaţionale având drept bază economică paritatea puterilor de cumpărare, dar şi efectul
influenţelor altor fenomene.
Schimburile valutare au apărut pe piaţă ca urmare a unei necesităţi şi există ca rezultat al:
comerţului şi investiţiilor, speculaţiilor şi hedging-ului. În primul caz se au în vedere companiile
care importă sau exportă mărfuri. Acestea achiziţionează mărfurile într-o anumită monedă şi le vand
în altă monedă. Acesta înseamnă că plătesc într-o monedă şi încasează într-o monedă diferită. De
aceea ele au nevoie să convertească în moneda în care platesc mărfurile respective o parte din banii
pe care îi primesc. În cazul speculaţiilor, cursul de schimb valutar dintre două monede variază în
funcţie de cererea si oferta corespunzătoare pentru cele două monede. Traderii pot obţine profituri
prin cumpărarea unei monede la un anumit curs si vânzarea acesteia la un curs mai favorabil.
Între 1880 şi începutul Primului Razboi Mondial şi, pentru scurt timp, în perioada interbelică,
pentru schimburile valutare se utiliza ca bază etalonul international aur. Acesta presupunea că
fiecare ţară îşi definea unitatea monetară în termenii unei anumite cantităţi de aur. Rezultatul acestei
situatii era că aurul trebuia să fie exportat şi importat pe baze nerestrictive, astfel încât guvernele să
poată schimba aur pe bancnote şi invers.
Perioada anilor 1920 si 1930 s-a caracterizat în mare parte printr-o mare recesiune economică.
În scopul evitarii oricarei repetari a conditiilor economice din perioada antebelică, spre sfârşitul
celui de Al Doilea Razboi Mondial guvernele aliate s-au intalnit in cadrul Conferinţei ONU pe
probleme monetare şi financiare. Această conferinţă a avut loc la Bretton Woods, New Hempshire,
SUA, in iulie 1944. În cadrul conferinţei au fost infiinţate două organisme: Fondul Monetar
Internaţional (International Monetary Fund – IMF) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (Banca Mondiala). Sistemul valutar de la Bretton Woods (SUA) din anul 1944 a

1
Krueger Anne O. - Determinarea cursului valutar, Editura Sedona, Timisoara, 1996, p. 22
funcţionat pe baza mecanismului cursurilor fixe. Astfel, ţările membre FMI se angajau să menţină
cursurile monedelor în limitele marjelor de fluctuaţie prin intervenţii pe pieţele valutare.
În 1971, sub presiunea fluxurilor masive de capitaluri şi a deficitelor comerciale tot mai
accentuate, SUA şi-au suspendat politica de convertire a dolarului in aur. Tot în anul 1971 se
renunţă la mecanismul cursurilor fixe, acest lucru fiind datorat de presiunile de pe piaţa aurului, dar
şi a altor factori economici.
Cea de-a doua modificare a statutului FMI din anul 1978 a prevăzut principiul potrivit căruia
ţările membre se bucură de libertate în alegerea politicii de curs. În conformitate cu prevederile
art.IV din statutul FMI, ţările membre sunt invitate să colaboreze cu Fondul şi cu celelalte ţări
membre în aplicarea flotării cursurilor valutare2. Ţările membre se mai angajează să nu manevreze
cursul de schimb pentru a obţine avantaje unilaterale şi să nu aplice măsuri care să împiedice
ajustarea balanţei de plăti. Aşa cum era de aşteptat, flotarea (determinarea cursului pe piaţa valutară)
genererază o serie de efecte pozitive, dar şi efecte negative în relaţiile economice intenaţionale.
La 1 ianuarie 1999, Uniunea Europeana a implementat Uniunea Monetara Europeana
(European Monetary Union – EMU), care presupune că ratele de schimb dintre monedele europene
să fie fixate una faţă de alta. Monedele europene au fost eliminate de la 1 ianuarie 2002 în favoarea
noii monede unice, EURO, care a devenit moneda naţională pentru toate ţările participante la EMU.
Totuşi EURO floteaza in continuare liber fata de celelalte monede neeuropene.
Cursul de schimb valutar, în special cel flexibil, este o variabilă caracterizată de un dinamism
deosebit, înregistrând modificari continue, nu numai de la o zi la alta şi chiar în cursul aceleeaşi zile
şi de la o tranzacţie la alta, astfel încât cursul de schimb se caracterizează printr-o mare mobilitate a
cărei cauză o constituie gama largă de factori economici, financiari, politici, sociali etc., cei mai
importanti fiind rata inflaţiei, rata dobânzii, soldul balanţei de plăţi.
Conform teoriei parităţii puterii de cumpărare, cursul de schimb evoluează în funcţie de
puterea de cumpărare a celor două monede implicate în determinarea cotaţiei. Evoluţia puterii de
cumpărare este dată de produsul ce se stabileşte între cursul valutar aferent perioadei de bază şi
raportul dintre indicii de preţ de pe cele două pieţe. Pornind de la aceasta, cursul valutar real este:

unde: RERi,t - cursul valutar real între moneda ţării străine i şi a ţării date în timpul t;

2
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, pag.6
 Ei,t - cursul valutar nominal exprimat ca preţ în moneda naţională a unei unităţi de
monedă străină la momentul t;
Pt - preţul bunului i în moneda naţională la momentul t; *
Pi,t - preţul bunului i în monedă străină la momentul t.
Piaţa valutară reprezintă ansamblul relaţiilor care iau naştere între bănci, cît şi între bănci şi
clienţii lor, privind cumpărarea şi vânzarea de valute în vederea reglementării plăţilor şi încasărilor
care apar în procesul schimburilor economice cu străinătatea. Aceasta este alcătuită din reţeaua de
bănci/burse de valori şi alte instituţii specializate pe plan internaţional, care funcţionează în diverse
centre financiare din statele dezvoltate cu economie de piaţă. Practic, piaţa valutară constă într-o
reţea imensă de legături electronice între dealerii din diferite bănci ale lumii. Stabilirea cursului
valutar economic pe piaţa valutară se face ţinând seama de influenţele conjuncturale ale celor mai
importanţi factori ce acţionează asupra cursului valutar cu aprecieri în timp, în trecut, în prezent şi în
viitor. Factorii care intervin asupra parităţii puterii de cumpărare se clasifică în factori interni şi
factori externi.
Factorii interni sunt grupaţi astfel:
1. Factori economici de producţie şi evaluare prin preţ;
2. Factori financiari: monedă, dobândă, credit;
3. Factori din afara domeniului economic: politic, social, psihologic.
Factorii externi aparţin următoarelor grupe:
1. Situaţia balanţei de plăţi externe ale ambelor ţări;
2. Raportul cerere/ofertă privind monedele respective pe piaţa mondială;
3. Factori politici, sociali, psihologici, specifici economiei mondiale.
 1.2 Analiza evoluției economice a Finlandei
Finlanda , denumită oficial Republica Finlanda, este o țară nordică situată în
regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest, cu Norvegia la nord și
cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud, peste Golful Finlandei.
În Finlanda trăiesc circa 5,4 milioane de oameni, majoritatea fiind concentrată în regiunile
sudice. În termeni de suprafață, este a opta țară din Europa și cea mai rarefiat populată țară
a Uniunii Europene. Din punct de vedere politic, este o republică parlamentară, cu un guvern central
aflat în capitala Helsinki, și cu guverne locale în cele 336 de comune și o regiune autonomă, Insulele
Åland. Circa un milion de locuitori trăiesc în Zona Metropolitană Helsinki (formată din
Helsinki, Espoo, Kauniainen și Vantaa) și o treime din PIB se produce acolo. Alte mari orașe
sunt Tampere, Turku, Oulu, Jyväskylä, Lahti și Kuopio.
Din secolul al XII-lea și până la începutul secolului al XIX-lea, Finlanda a constituit provincia
estică a Suediei. Apoi a devenit Mare Ducat autonom în cadrul Imperiului Rus până la Revoluția
Rusă. Aceasta s-a soldat cu declararea independenței Finlandei, urmată de un război civil în care
„roșiii” pro-bolșevici au fost învinși de „albii” pro-conservatori cu ajutorul Imperiului German.
După o scurtă tentativă de a înființa o monarhie, Finlanda a devenit republică. Experiența Finlandei
în al Doilea Război Mondial s-a centrat pe trei conflicte armate separate: Războiul de Iarnă (1939–
1940) și Războiul de Continuare (1941–1944) împotriva Uniunii Sovietice; și Războiul
Laponiei (1944–1945) împotriva Germaniei Naziste. După sfârșitul războiului, Finlanda a aderat
la Națiunile Unite în 1955, la OECD în 1969, la Uniunea Europeană în 1995 și la zona euro de la
începutul ei în 1999. În această perioadă, a construit un amplu stat social.
Finlanda s-a industrializat târziu, rămânând țară predominant agrară până în anii 1950. După
aceea, dezvoltarea economică a fost rapidă, astfel încât, cu un venit pe cap de locuitori de 49.000 de
dolari (2011), Finlanda este una dintre cele mai bogate țări din lume. Conform unor
măsuri, Finlanda are cel mai bun sistem de educație din Europa și este considerată una dintre cele
mai pașnice și mai competitive din punct de vedere economic țări din lume. S-a clasat și ca una
dintre țările lumii cu cea mai mare calitate a vieții.
Finlanda are o economie mixtă deosebit de industrializată, producția pe cap de locuitori fiind
egală cu cea a altor economii europene, cum ar fi Franța, Germania, Belgia sau Regatul Unit. Cel
mai mare sector al economiei îl constituie serviciile, cu 66%, urmat de producția industrială și
rafinare cu 31%. Producția de materii prime reprezintă 2,9%. În raport cu comerțul exterior, sectorul
economic cel mai important este producția industrială. Cele mai mari industrii sunt cele de
electronice (22%), mașini, autovehicule și alte produse de metal (21,1%), industria forestieră (13%)
și cea chimică (11%).
Finlanda dispune, ca resurse, de cantități mari de lemn, câteva resurse minerale și de apă.
Industria forestieră, fabricile de hârtie și sectorul agricol (în care contribuabilii investesc circa 3
miliarde de euro anual) sunt subiecte sensibile din punct de vedere politic pentru locuitorii
rurali. Zona metropolitană Helsinki generează circa o treime din PIB. Într-o comparație din 2016
realizată de OECD, producția de înaltă tehnologie din Finlanda a clasat țara pe locul doi după
Irlanda.
Finlanda este puternic integrată în economia globală, iar comerțul exterior constituie o treime
din PIB. Comerțul cu Uniunea Europeană constituie 60% din acest total. Cele mai mari fluxuri
comerciale sunt cu Germania, Rusia, Suedia, Regatul Unit, Statele Unite, Țările de Jos și China.
Politica comercială este gestionată la nivel european, nivel la care reprezentanții Finlandei s-au
pronunțat în favoarea comerțului liber în toate domeniile cu excepția agriculturii. Finlanda,
împreună cu Estonia, sunt singurele țări nordice care au aderat la zona Euro.
Pădurile joacă un rol important în economia națională, Finlanda fiind unul dintre principalii
producători de masă lemnoasă din lume, furnizând materie primă la prețuri competitive pentru
industriile de prelucrare a lemnului. Ca și în agricultură, guvernul joacă un rol important,
reglementând tăierile de arbori, sponsorizând îmbunătățirile tehnice și stabilind planuri pe termen
lung pentru a asigura sustenabilitatea industriei lemnului. Pentru a menține avantajul comparativ al
țării în produsele forestiere, autoritățile finlandeze au acționat în sensul creșterii producției de lemn
până aproape de limitele ecologice ale țării. În 1984, guvernul a publicat planul Forest 2000,
întocmit de Ministerul Agriculturii și Pădurilor, cu scopul de a crește exploatarea forestieră cu circa
3% pe an, conservând în același timp pădurile pentru recreere și alte utilizări.
Sectorul privat cuprinde 2,3 milioane de angajați, dintre care circa o treime sunt cu studii
superioare. Costul mediu pe oră al unui angajat în sectorul privat era în 2017 de 35 euro. În 2016,
nivelul mediu al veniturilor, ajustat în raport cu puterea de cumpărare, era similar cu cele ale Italiei,
Suediei, Germaniei și Franței.
Rata angajării este de 70% și cea a șomajului de 6,9% în anul 2017. 18% dintre locuitori sunt
în afara pieței muncii la 50 de ani și mai puțin de o treime mai lucrează la 61 de ani.
Fonduri de pensii nefinanțate stabil și alte promisiuni fără acoperire cum ar fi asigurările
gratuite de sănătate sunt un factor de risc pentru viitor, dar Finlanda este mult mai bine pregătită
decât țări ca Franța sau Germania.
Datoria publică directă era în 2017 la circa 61,4% din PIB.
Circa 98% din finlandezi au telefon mobil și 95% (2017) aveau acces la Internet acasă.
Salariul minim inregistrat la sfîrșitul anului 2017 a contituit 1600 euro , iar salariul mediu pe
economie a constituit 2509 euro.
Aprecierea eficienței dezvoltării economiei în Finlanda poate fi efectuată în baza principalilor
indicatori macroeconomici.

Tabel nr.1 Evoluția principalilor indicatori macroeconomici a Finlandei în perioada

1991-2017
Ani PIB PIB pe Ritm Export Import Soldul Econo Investiții Venitul
Indicatori cap de de balanț mii străine național
locuitor creșt ei directe net
ere comer
ciale
unitatea mld. % mld. mld. mld. mld. mld. mld.
de măsură dolari Dolari dolari dolari dolari dolari dolari
1991 127,8665 25503,22 -5,91 27,177 28,39 1,213 29,3192 -232,904 97,5035
1992 112,6254 22337,49 -3,32 28,746 27,793 -0,953 24,5023 396,3697 84,364
1993 89,2558 17617,03 -0,73 27,996 23,895 -4,101 20,3768 863,5261 66,4549
1994 103,3216 20305,58 3,94 35,159 29,33 -5,829 25,8702 1,4958 78,6856
1995 134,1993 26273,47 4,21 47,993 37,987 -10,006 36,3943 1,0441 106,0533
1996 132,0994 25777,64 3,66 47,989 38,849 -9,14 34,6932 1,1182 105,427
1997 126,8331 24676,5 6,25 47,944 38,637 -9,307 36,2146 2,1285 102,9856
1998 133,9364 25989,41 5,43 50,182 39,576 -10,606 40,563 12,0286 108,845
1999 135,2259 26178,79 4,44 50,848 38,72 -12,128 41,7569 4,6492 111,1029
2000 125,5399 24253,25 5,63 52,836 41,312 -11,524 40,6624 13,4994 103,474
2001 129,2501 24913,24 2,58 51,329 39,49 -11,839 41,8667 3,2222 107,1527
2002 139,553 26834,03 1,68 54,545 42,151 -12,394 43,1545 8,081 116,0666
2003 171,0711 32816,16 1,99 63,752 52,641 -11,111 49,6185 5,9636 140,5462
2004 196,7681 37636,11 3,93 75,931 63,757 -12,174 57,4398 6,7713 164,0737
2005 204,436 38969,17 2,78 82,297 74,358 -7,939 58,6631 10,8758 169,207
2006 216,5525 41120,68 4,06 93,488 84,481 -9,007 61,8994 4,6316 180,3165
2007 255,3846 48288,55 5,18 112,361 100,057 -12,304 77,4665 21,9851 211,6375
2008 283,7425 53401,31 0,72 127,905 117,566 -10,339 81,4765 19,4032 232,806
2009 251,499 47107,16 -8,27 91,221 86,164 -5,057 58,3176 -8,8265 205,4069
2010 247,7998 46202,42 2,99 95,843 92,707 -3,136 56,7476 12,2264 203,8334
2011 273,6742 50790,72 2,57 107,17 109,498 2,328 62,0097 -6,0082 223,0788
2012 256,7065 47415,56 -1,43 101,351 105,055 3,704 53,9681 4,9328 208,1525
2013 269,9801 49638,08 -0,76 104,791 107,181 2,39 55,4332 -4,9407 218,4711
Continuare Tab. Nr.1
2014 272,6093 49914,62 -0,63 101,471 104,007 2,536 54,5659 17,2436 222,2557
2015 232,4648 42424,22 0,14 84,836 85,933 1,097 47,1875 16,8432 190,1392
2016 238,6777 43433,03 2,14 86,002 87,773 1,771 49,7779 4,504 195,6325
2017 251,8849 45703,33 2,63 97,197 96,04 -1,157 10,8512

Continuare Tabel nr.1

Deficit/
Rezerve totale,
Surplus
Ani exclusiv aurul Datoria Datoria
bugetar(
Indicatori (în USD la cota Publică Externă
% din
actuală)
PIB)
unitatea de
mld.dolari % %PIB %PIB
măsură
1991 7,6 -0,9
1992 5,21 -5,3
1993 5,41 -8,1
1994 10,66 -6,5
1995 10,03 -5,9
1996 6,91 -3,2
1997 8,41 -1,2
1998 9,69 1,6
1999 8,21 1,7
2000 7,97 6,9
2001 7,98 5
2002 9,28 4,1
2003 10,51 2,4
2004 12,22 2,2
2005 10,52 2,6
2006 6,49 3,9 38,2 120,8
2007 7,06 5,1 34 119,9
2008 6,97 4,2 32,7 130,7
2009 9,71 -2,5 41,7 162,8
2010 7,32 -2,6 47,1 186,4
2011 7,85 -1 48,5 212,4
2012 8,45 -2,2 53,9 227,5
2013 9,36 -2,6 56,5 207,7
2014 8,77 -3,2 60,2 218,7
2015 8,34 -2,8 63,5 214,0
2016 8,65 -1,7 63 198,8
2017 8,45 -0,7 61,4 184,9
Sursa : Elaborat de autor în bazadatelor Biroului Național de Statistică a Finlandei
 În baza tabelului de mai sus , putem observa că o perioadă îndelungată de timp, Finlanda
înrgistra performanțe ridicate la nivel economic , ce influiențau în mod direct nivelul de dezvoltare a
țării. În baza indicatorilor prezentați , putem afirma că această țară a reușit să evite ce a fost mai greu
din criza economică globală, ocolind înregistrarea unor pierderi majore. Cu toate acestea, recesiunea
mondială a lovit puternic exporturile şi cererea internă în anul 2009, făcând ca Finlanda să
traverseze una din cele mai mari contracţii economice din zona euro. În 2010 redresarea
exporturilor, a comerţului intern şi a consumului cetăţenilor au stimulat creşterea economică.
Recesiunea a lăsat urme adânci asupra bugetului şi datoriilor guvernamentale, transformând
excedentul bugetar în deficit. În ciuda previziunilor de creştere economică solidă, bugetul finlandez
va trebui să suporte acest deficit pentru o perioadă de minim 5 ani.
Acest lucru poate fi observat prin creșterea continuă a ponderii datoriilor externe în PIB ,
valoarea maximă fiind înregistrată în anul 2012 , și anume 227,5% , acest fapt ne comunică despre
încapacitatea economiei de a menține stabilitatea impusă în perioada crizei , atunci cînd s-au
întregistrat mari tranșe de investiții , 19.4032 mld. dolari în 2008 fiind urmate în anul următor de o
micșorare bruscă pînă la -8.8265 mld. dolari , cee ace a condus ca rezultat la o dezechilibrare a
economiei.
Marea provocare a politicii economice a fost implementarea unei strategii sustenabile post-
recesiune care să includă măsuri de sprijinire a creşterii economice, dar şi măsuri de ajustare.
Pe termen lung, Finlanda trebuie să se ia în considerare problematica îmbătrânirii rapide a
populaţiei şi a scăderii productivităţii ce ameninţă competitivitatea, sustenabilitatea fiscală şi
creşterea economică.
 1.3 Analiza evoluție cursului valutar a monedei naționale Finlandeze.
Marca finlandeză (finlandeză: Suomen marka, prescurtată mk, suedeză: marcă finsk, cod
valută: FIM) a fost moneda Finlandei din 1860 până la 28 februarie 2002, când a încetat să mai fie
mijloc legal de plată. Marca a fost înlocuită cu euro(€), introdusă sub formă de numerar, la data de 1
ianuarie 2002, după o perioadă de tranziție de trei ani în care euro era moneda oficială, dar exista
doar ca"bani de carte".Astfel în perioada dublei circulației a fost stabilit raportul 1 € = 5,94573 mk.
Euro (simbol EUR sau €) este moneda comună pentru majoritatea țărilor europene, care fac
parte din Uniunea Europeană. Moneda Euro are două fețe diferite, una comună (fața "europeană",
arătând valoarea monedei) și una națională ce conține un desen ales de către statul membru UE în
care este emisă moneda. Fiecare stat are unul sau mai multe desene proprii.
Monedele Euro finlandeze au trei concepții grafice care au la bază motive similare celor
folosite anterior pentru monedele naționale. Monedele de 1 - 50 cenți au fost desenate de Heikki
Häiväoja, moneda de 1 euro este creată de Pertti Mäkinen, iar pentru moneda de 2 euro desenul este
realizat de Raimo Heino. Toate desenele conțin cele 12 stele ale UE și anul emiterii.
Monedele de 1 și 2 cenți nu sunt folosite în Finlanda; doar câteva au fost emise, pentru
colecționari. Prețurile sunt rotunjite (prin lipsă sau prin adaus) la 0,05 €, respectiv 0,1 €.
Eliberarea bancnotelor și a monedelor este una din sarcinile de bază impuse legal de Banca
Finlandei. Banca Finlandei este autorizată de Banca Centrală Europeană (BCE) să pună în circulație
bancnotele și monedele necesare în Finlanda. În temeiul Tratatului privind funcționarea Uniunii
Europene, BCE a primit dreptul exclusiv de a autoriza băncile centrale să emită bancnote și dreptul
de a aproba valoarea monedelor puse în circulație în statele membre din zona euro.
În conformitate cu Legea privind Banca Finlandei (214/1998, secțiunea 5), Banca Finlandeză
poate emite norme și instrucțiuni privind manipularea bancnotelor și monedelor băncilor și altor
instituții monetare și altor entități similare.
Finlanda este parte a uniunii europene , astfel se supune tuturor standartelor înaintate de acest
sistem. Obiectivul principal al politicii monetare a Eurosistemului este menținerea stabilității
prețurilor. Eurosistemul nu are un obiectiv explicit privind cursul de schimb. Euro plutește liber pe
piețele mondiale de schimb valutar.
Banca Centrală Europeană deține rezerve valutare pentru orice operațiuni valutare care pot fi
solicitate. La începutul anului 1999, băncile centrale naționale (BCN) din zona euro au transferat
BCE o parte din activele lor de rezervă valutară. Transferul total a fost de aproape 40 de miliarde de
euro, dintre care aurul a reprezentat 15%. Cota băncii din Finlanda era de aproximativ 700 de
milioane de euro. În compensație pentru transfer, Banca are o creanță exprimată în euro față de
BCE, pe care aceasta plătește dobândă.
BCN sunt încă responsabile pentru investirea tuturor rezervelor transferate BCE, însă politica
de investiții este determinată de acestea. Rezervele valutare proprii ale BCN sunt gestionate la
discreția lor.
Banca deține rezerve pentru a satisface, printre altele, necesitățile transferurilor suplimentare
către BCE și cerințele de finanțare în relațiile Finlandei cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
După cum am menționat mai sus , dezvoltarea economică a statului este în strînsă legătură cu
evoluția cursului valutar , care pentru efectuarea unei aprecierii adecvate , trebuie să fie analizat ca
raport cu principalele monede pe plan international. Aprecierea modificării cursului valutar are la
bază raportarea acesteia la evoluția principalilor indicatori macroeconomic pentru perioada analizată
, precum și determinarea impactului acestora (Tabel nr.1)
Cursurile de schimb sunt rata de referință în euro publicată de banca centrală europeană.
Ratele de referință sunt publicate zilnic la aproximativ ora 5 PM finlandeză, când sistemul TARGET
este deschis. Ratele de referință sunt publicate pentru informarea publicului și a diferitelor instituții,
dar nu ca bază pentru comerț.
Astfel, pentru studiul efectuat , am ales ca monede de referință Dolarul American ,care
constituie principala monedă internațională, baza tuturor relațiilor comerciale și Yuanul Chinez care
actual a fost introdus în coșul monedelor care alcătuiesc drepturile special de tragere , decizia fiind
fundamentată pe reformarea economiei chineze și plasarea acestei monede pe poziția a patra în
clasamentul celor mai utilizate monede pentru tranzacțiile financiare internaționale. (Tabel nr.2)

Tabel nr.2 Evoluția cursului valutar Euro Finlandez față de USD , CNY în perioada
1999-2017

Perioada USD CNY

1999 1.0224 8.4634
2000 0.9236 7.6461
2001 0.8956 7.4124
2002 0.9456 7.8309
2003 1.1312 9.3601
2004 1.2439 10.2965
 Continuare Tab. Nr. 2
2005 1.2441 10.1953
2006 1.2556 10.0096
2007 1.3705 10.4178
2008 1.4708 10.2236
2009 1.3948 9.5277
2010 1.3257 8.9712
2011 1.3920 8.9960
2012 1.2848 8.1052
2013 1.3281 8.1646
2014 1.3285 8.1857
2015 1.1095 6.9733
2016 1.1069 7.3522
2017 1.1297 7.6290
2018 1.1354 7.7848

În baza datelor din tabel observăm o evoluție relativ uniformă a eurului în raport cu dolarul si
yuanul pe parcursul perioadei analizate , ceea ce însă nu denotă tocmai o bună funcționare a
economiei statului.
Figura nr.1 Evoluția ratele de referință la cursul de schimb al monedei euro față de USD

Sursa :
https://www.suomenpankki.fi/en
 Totusi, in ciuda faptului că principalii indicatori macroeconomici au cunoscut o dezvoltare
relative uniform , economia înregistrănd performanțe în perioada crizelor, in realitate, aceasta nu
poate fi considerată puternică.
Înregistrarea puctului minim în evoluția cursului valutar a revenit în perioada 1999-2002 , și
anume perioada de tranziție la euro , atunci, cînd acesta exista doar ca bani la carte și nu cunoștea o
răspîndire excesivă în circulație , ca rezultat și influiența acestuia asupra economiei fiind
neînsemnată (0,8956 dolari pentru un euro).
Punctul maxim în evoluția cursului valutar a fost înregistrat în perioada crize economice
mondiale (anul 2008) și a constituit 1 euro=1,4708 $. Această creștere a fost , în mare parte
influiențată de valoarea maximă a PIB-lui , 283,7425 miliarde dolari și creșterea investițiile străine
directe , ajungînd în 2008 la 19,4032 mld. dolari. De asemenea observăm o creștere a datoriei
publice ca procent în PIB , constituind în anul 2008 , 32,7% și care a continuat să crească în
perioadele ce urmează la fel ca și ponderea datoriei externe în PIB , 130.7% . Imaginea formată ,
adeverește ipoteza stabilității economice formate în mod artificial.
În mod normal , de fiecare data cand o tara este lovita de o criza, fie ca dau faliment bancile
sau ca moare o industrie, sistemul economic trebuie sa taie costurile pentru a-si recastiga
competitivitatea. Exista doua modalitati prin care se poate face asta: fie scade valoarea monedei
astfel incat salariile sa nu mai insemne atat de mult, fie taie efectiv salariile
La prima vedere, poate parea ca nu e nicio diferenta intre cele doua variante, dar este. Este
mult mai usor sa tai un singur pret (la cursul valutar) decat sa tai milioane de preturi (salariile
oamenilor).
Si este si incomparabil mai putin dureros. Nu trebuie sa concediezi pe nimeni ca sa devalorizezi
moneda. Insa trebuie sa recurgi la asta daca vrei sa-i convingi pe oameni sa accepte taierile.
Totuși nu putem afirma , că întroducerea monedei euro , a constituit principal cauză a eșecului .Pe
de alta parte, euro a influentat durata perioadei in care Finlanda s-a adaptat la noua realitate.
 Concluzii
Cursul valutar reprezintă raportul dintre monedele naţionale şi internaţionale. Importanța
acestui instrument rezidă din înțelegerea și cunoașterea pieții unde este utilizat acesta. Astfel, Piata
valutara reprezinta sistemul de relatii financiar-valutare prin intermediul caruia se desfasoara
vanzarea si cumpararea de valuta efectiva sau in cont precum si vanzarea-cumpararea de devize
(trate si bilete la ordin) exprimate in moneda straina.
Aceasta activitate de vanzare-cumparare de valute/devize reprezinta un gen specific de comert,
iar in cazul acestui gen, moneda este tratata ca o marfa.
Această piață este supusă unor reglementari nationale (piata valutara din Romania este diferita
de piata valutara din Franta, de exemplu), dar pe langa aceste piete valutare nationale care au o
legislatie specifica apar si situatii in care pietele valutare au caracter international, deservind
interesele unor zone ( zone economice de mare interes: Frankfurt, Tokyo, Londra, New York).
Aceste piete cu caracter international reprezinta exceptari de la legislatia nationala (se
dereglementeaza), fapt ce le face atractive.
Rolul pietei valutare este determinat in primul rand de posibilitatile pe care le ofera
participantilor la schimburile economice pentru alegerea si obtinerea mijloacelor de creditare si de
plati cele mai convenabile.
Factorii care conditioneaza dezvoltarea pietei valutare:
- tendinta de liberalizare a comertului mondial – duce la cresterea schimburilor economice
dintre state, care determina cresterea rolului pietelor valutare
- cresterea ponderii creditului international in volumul tranzactiilor comerciale externe
- cresterea ponderii anumitor valute nationale in ansamblul schimburilor economice
- cresterea penuriei de lichiditate (mai ales pt tarile in curs de dezvoltare) –este combatuta
de organismele financiare, acesta fiind rolul lor (acoperirea acestei nevoi permanente de resurse
financiare)
Pietele financiar-valutare internationale devin un barometru al schimburilor economice
internationale.
Introducerea anumitor monede, ca EURO, va produce profunde transformari pe pietele
financiar-valutare si va exista concurenta intre zona de influenta a dolarului si cea a EURO.
Zona EURO are la baza anumite elemente care intervin:
- scaderea riscului valutar
- cresterea lichiditatii internationale
 - stabilitatea pietelor financiar-valutare in spatiul EURO
- simplificarea tranzactiilor intre statele membre sau nemembre ale UE; in aceste conditii
crescand semnificativ influenta EURO la nivel mondial.
Totuși această piață înregistrează și anumite deficiențe,introducerea monedei unice pentru o
anumită zonă , avind impacturi diferit asupra țărilor ce fac parte.
Finlanda face parte din zona euro, drept rezultat moneda sa națională constituie euro , totuși
acest lucru nu ia permis să își păstreze performanțele pe termen lung, efectele stabilitatății create
artificial fiind cunoscute în prezent.
Economia Finlandei, cel mai nordic membru al zonei euro, înregistrează actual una dintre cele
mai slabe performanţe din regiune, parţial pentru că nu reuşeşte să construiască o piaţă a muncii
competitive. Faptul că performanţele economice ale Finlandei vor rămâne unele dintre cele mai
scăzute din zona euro va afecta treptat obligaţiunile ţării mai mult decât până acum. Perspectiva
obligaţiunilor finlandeze nu este pozitivă. Finlanda a fost văzută ca un plasament sigur în perioada
de vârf a crizei datoriilor din zona euro, iar aproximativ 90% dintre obligaţiuni sunt deţinute de
investitorii străini. Acest fapt a influiențat și evoluția relativ uniformă a cursului valutar , astfel
economia țării fiind practic neatinsă în perioada marelor crize economice.
 Bibliografie

1. Legea privind reglementarea valutară nr.62-XVI din 21 martie 2008//Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.127-130/496 din 18.07.2008
2. Ana Berdilă–Cîrlan. Relaţii valutar-financiare internaţionale. Evrica–Chişină: 2006
3. Krueger Anne O. - Determinarea cursului valutar, Editura Sedona, Timisoara, 1996
4. Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985
5. Genberg, Hans: Strategii de politică monetară după extinderea UE . Institutul de Studii
Internaționale, Geneva, Elveția, 2 februarie 2004
6. https://www.suomenpankki.fi/en
7. https://www.ecb.europa.eu
8. https://data.worldbank.org/indicator/DT.DOD.DECT.CD?locations=FI
9. http://www.stat.fi/til/index_en.html
10. http://www.ziare.com
11. https://en.wikipedia.org