CUPRINS

1. Conceptul de Piață Valutară

2. Scurt istoric

3. Mărimea pieței și lichiditatea acesteia

4. Participanți la piața valutară

5. Simbolurile valutelor

6. Caracteristicile de comercializare

7. Formarea cursului valutar

8. Mecanismele pieței valutare

1
 Piața valutară și mecanismele ei
1. Conceptul de Piață Valutară
Piața valutară sau ForEx sau FX (prescurtat de la foreign exchange market din engleză) este
o piață a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a valutelor. Piețele valutare permit participanților să
schimbe o anumită monedă contra altei monede. Una dintre părți cumpără o anumită monedă de
la cealaltă parte, în schimbul unei alte monede. Schimburile valutare există ca rezultat
al comerțului și investițiilor internaționale,
astfel companiile care importă sau exportă mărfuri cumpără aceste mărfuri într-o monedă și le
vând într-o altă monedă. De aceea ele au nevoie să convertească în moneda în care plătesc
mărfurile respective o parte din banii pe care îi primesc. Speculația constituie cea mai mare parte
a tranzacțiilor pe piața valutară. Piața valutară nu are o locație fizică sau un punct central precum
celelalte pieții financiare, dar opereaza cu bănci, corporații și persoane fizice pe întreg globul, 24
ore din 24, mai puțin în weekend.[1] Cursul de schimb valutar sau cursul FX reprezintă suma la
care se schimbă o monedă contra altei monede.
Pe piața valutară, tranzacțiile pot fi executate în sume, la date și sub denumiri variabile. Nu
există mărimi sau termene de contract standard. Data la care cele două monede sunt schimbate
între ele este cunoscută sub numele de data de reglementare sau data valutei. După volumul de
tranzacții este cea mai mare piață internațională.[2] Piață valutară internațională constituie un
sistem complex interbancar, prin care se tranzactionează sume mari de bani, de către actorii din
piață, la o rată de schimb stabilită la o anumită dată, într-un anumit moment, în scopul schimbării
(convertirii) unor valute contra altora.

2. Scurt istoric
Spre sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, guvernele aliate s-au întâlnit în cadrul
Conferinței ONU pe probleme monetare și financiare. Această conferință a avut loc la Bretton
Woods, New Hampshire, SUA, între 1 și 22 iulie 1944. În cadrul conferinței au fost înființate
două organisme, Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (Banca Mondială). Valoarea fiecărei monede a fost exprimată în cantități fixe de aur.
Convertibilitatea dolarului american a fost fixată la cursul de 35$ pe uncia de aur. Acordul de
la Bretton Woods a făcut din dolarul american, o monedă etalon la nivel internațional. Cursurile
de schimb erau menținute în cadrul unei benzi înguste, în jurul parității oficiale declarate. În
cadrul acestui sistem de la Bretton Woods, cursurile de schimb erau fixe, dar ajustabile, și s-au
menținut relativ stabile până la mijlocul anilor ’60, atât în cadrul CEE, cât și pe plan
internațional.[3] 
De exemplu între 1949 și 1967, lira sterlină a fost fixată la paritatea de 1 = 2,80 $.[4] Până la
sfârșitul anilor ’60, mediul internațional a cunoscut schimbări semnificative. Sistemul Bretton
Woods era supus unor presiuni crescânde ca urmare a politicii balanței de plăți a Statelor Unite.
Statele membre ale CEE aveau opinii tot mai diferite cu privire la prioritățile de politică
economică. Amplificarea divergențelor asupra prețurilor și costurilor între aceste state a condus
la numeroase crize ale cursului de schimb și ale balanței de plăți, care, la rândul lor, amenințau

2
să perturbe uniunea vamală și piața agricolă comună, care funcționaseră cu rezultate relativ bune
până în acel moment.[5] Piața s-a format în anii '70, când comerțul internațional a trecut de la
sistemul de cursuri fixe la sistemul de cursuri flotante. Nouă state membre care formau CEE la
data respectivă au creat în anul 1979 Sistemul Monetar European (SME). Principala
caracteristică a acestuia era mecanismul cursului de schimb (MCS), care a introdus cursuri de
schimb fixe, dar ajustabile, între monedele celor nouă state. [6] La 1 ianuarie 1999, prin fixarea
irevocabilă a cursurilor de schimb, transferarea către Banca Centrală Europeană a competenței în
domeniul politicii monetare și introducerea euro ca monedă unică. La 1 ianuarie 2002 bancnotele
și monedele euro au intrat în circulație în țările participante, iar la finele lunii februarie
bancnotele și monedele naționale și-au pierdut puterea circulatorie.[7]

3. Mărimea pieței și lichiditatea acesteia

Cursul (de schimb), cotația, sau prețul valutelor este determinat de către piață, prin raportul
dintre cererea și oferta de valută a unei țări. Cotația reflectă acea cantitate (volum) de valută
națională, care trebuie plătită pentru o unitate de valută străină (cotatie directă), ori invers -
cantitatea (volumul) de valută străină, care trebuie plătită pentru o unitate de monedă națională
(cotatie inversă). Valută al cărei preț poate fi exprimat în câteva unități ale altei valute, se
numește valută de bază. Valută de rezervă este dolarul american, din aceste considerente în
majoritatea cotatiilor aceasta este valută de bază. Marii participanți pe piață "oferă" cursurile, la
vânzare cât și la cumpărare; astfel cotația capătă un sens valoric dublu. În ex - 1.5020 - 1.5025,
la cotația din stânga puteți vinde valută de bază (băncii/brokerului), la cea din dreapta - puteți
cumpără. Prețul la care banca este gata să cumpere valută se numește Bid, iar cel la care este gata
să vândă - Ask (sau offer). Diferența dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare se numește
spread și constituie comisionul celui care a anunțat (oferit) cotația. Modificarea minimă posibilă
a cotatiei unei valute poartă denumirea de punct (point, pip). Diferitele valute se coteaza la rate
diferite; La majoritatea valutelor un punct este egal cu o zece miime; la yenul japonez - o sutime.
De obicei spread-ul constituie între 5 și 15 puncte.

4. Participanți la piața valutară

Participanții la piața valutară sunt:

 Banca Centrală:
o reglementează piața monetară internă
o monitorizează și menține valoarea monedei naționale pe piețele valutare
o menține rezervele valutare
o controlează ratele dobânzii monedei naționale

 Băncile:
o administrează portofoliul împrumuturilor în diverse valute
o furnizează cele mai bune servicii
o maximizează profiturile prin poziția pe care o dețin și din arbitraj valutar
3
 Societăți, Instituții, firme etc. locale:
o maximizează utilizarea în diverse valute a numerarului
o minimizează riscurile și costurile valutare

5. Simbolurile valutelor
Pentru fiecare valută există o simbolizare standard, recunoscută în lumea întreagă și aprobată
prin standardele de conformitate ISO 4217. Simbolurile sunt alcătuite din trei litere, primele
două simbolizand țara, iar a treia denumirea valutei. De ex. dolarul SUA, conform standardelor
de clasificare, se notează USD, unde US înseamnă United States, iar D este prima literă din
denumirea valutei.
Simboluri Principalelor Valute:

 USD - dolarul american

 EUR - euro
 JPY - yenul japonez
 GBP - lira sterlină
 CHF - francul elvețian
 CAD - dolarul canadian
 AUD - dolarul australian
 NZD - dolarul neozeelandez
Aceste valute sunt grupate in perechi. Cele mai mari si tranzactionate perechi valutare sunt:

 EUR/USD
 GBP/USD
 USD/CHF
 USD/JPY

6. Caracteristicile de comercializare

Nu există o piață unificată sau centralizată pentru majoritatea tranzacțiilor și există foarte
puține reglementări transfrontaliere. Datorită naturii extrabursiere (OTC) a piețelor valutare,
există mai degrabă o serie de piețe interconectate, în care se tranzacționează instrumente de
valută diferite. Aceasta înseamnă că nu există un singur curs de schimb, ci mai degrabă un număr
de rate diferite (prețuri), în funcție de ce tranzacționează banca sau producătorul de piață și unde
se află. În practică, tarifele sunt destul de apropiate datorită arbitrajului. Datorită dominației
londoneze pe piață, prețul cotat al unei anumite valute este de obicei prețul pieței din Londra.
Principalele burse de tranzacționare includ serviciile electronice de brokeraj (SEB) și Thomson
Reuters Dealing, în timp ce băncile importante oferă și sisteme de tranzacționare.
Principalele centre comerciale sunt Londra și New York, deși Tokyo, Hong
Kong și Singapore sunt și ele importante. Participă băncile din întreaga lume. Comerțul cu valute
se desfășoară continuu pe tot parcursul zilei; pe măsură ce sesiunea de tranzacționare din Asia se
încheie, începe sesiunea europeană, urmată de sesiunea din America de Nord și apoi din nou în
sesiunea asiatică.
4
Fluctuațiile cursurilor de schimb sunt cauzate, de obicei, de fluxurile monetare reale, precum și
de așteptările privind variațiile fluxurilor monetare. Acestea sunt cauzate de evoluția
creșterii produsului intern brut (PIB), a inflației (teoria parității puterii de cumpărare), a ratelor
dobânzilor (paritatea ratei dobânzii, efectul intern Fisher, efectul Fisher International), deficitele
și excedentele bugetare și comerciale, tranzacții și alte condiții macroeconomice. Știrile majore
sunt publicate în mod public, adesea la datele programate, astfel încât mulți oameni au acces la
aceleași știri în același timp. Cu toate acestea, băncile mari au un avantaj important; ei pot vedea
fluxul de comenzi al clienților lor.

7. Formarea cursului valutar

Datorită globalizarii piețelor internaționale de capital, cursul fiecărei valute este efectiv unic în
toată lumea, în orice clipă, și se formează în baza cotatiei curente, propusă de către actorii majori
de pe piață. Schimbările graduale, frecvente, ale cursului valutar se datorează faptului că marii
actori, în baza factorilor pieței sau a intereselor proprii, încep să crească sau să scadă
prețurile/cotațiile. Factorii de bază care conduc la formarea cursului pot fi:

 schimbarea indicatorilor economici ai unei țări;

 evenimentele politice importante, în țară și peste hotare;
 efectuarea operatiilor de vânzare/cumpărare a valutei în volume mari;
 evenimentele importante pe alte piețe de capital;
 schimbarea deciziilor (pe baza analitică) vis-a-vis de cursul valutar de către majoritatea
participiantilor pe piață;
 zvonurile pe piață sau schimbarea în „psihologia pieței”.

8. Mecanismele pietei valutare

Pentru derularea organizata a operatiunilor de vanzare/cumparare de semne banesti, piata

monetara internationala a realizat un cadru institutional adecvat, cu precizarea clara a rolului
fiecarui component.

In acest context, piata valutara este ordonata de intermediari care au rolul de a forma piata,
punandu-i in contact pe ofertanti si solicitanti. De obicei, piata valutara se compune dintr-
o bursa valutara care este o organizatie reglementata de lege, dintr-un numar de banci
autorizate de banca centrala pentru astfel de operatiuni, casele de schimb valutar care sunt
societati specializate si autorizate in acest sens si persoane sau institutii care actioneaza pe piata
valutara in calitate de brokeri sau dealeri (brokerii realizeaza operatiuni de vanzare/cumparare in
numele clientilor - fiind simpli intermediari, iar dealerii realizeaza operatiunile respective si in
nume  si cont propriu).

5
 Daca se ia in considerare mecanismul de derulare a tranzactiilor, piata valutara prezinta
trei segmente:

segmentul primar à al participantilor care genereaza cererea si oferta de valuta, piata

valutara fiind un mecanism de legatura intre ofertanti si solicitatori;
segmentul principal  à asigura ansamblul operatiunilor pana la finalizarea tranzactiilor,
prin concentrarea cererii si ofertei, determinarea cursului in functie de termenul
tranzactiilor, avizarea clientilor si efectuarea viramentelor in conturi;
 segmentul tertiar à asigura coordonarea si supravegherea tranzactiilor, rolul principal
revenind bancilor centrale.

Pentru realizarea operatiilor pe piata valutara, bancile isi stabilesc cursuri de cumparare si de
vanzare pentru monedele convertibile ale diferitelor tari pe care le afiseaza pe terminale video si
le comunica telefonic clientilor interesati, cursuri care se schimba permanent, chiar in decursul
aceleiasi zile, in functie de evolutia cererii si ofertei pentru valutele respective. Cursul de vanzare
al intermediarilor pe piata valutara este intotdeauna mai mare decat cel de cumparare, diferenta
(marja, spread) dintre cele doua cursuri revenind bancii sub forma de comision. Cursul reprezinta
expresia volumului si dinamicii cererii si ofertei pe piata schimburilor valutare.

Mecanismul formarii cursului valutar pe piata cunoaste trei stadii care duc la o uniformizare

a acestuia:

 prima uniformizare are loc la nivelul fiecarei banci, prin cererea si oferta de valuta
cumulata la nivelul acestora;
 a doua uniformizare se realizeaza la nivelul pietei valutare nationale, prin compensare
interbancara;
 a treia uniformizare se produce la nivel international, prin compensarea intre pietele
valutare nationale.

Un rol important in functionarea pietei valutare revine cursului de schimb (ratei de schimb

sau curs valutar). Cursul de schimb reprezinta pretul unei monede nationale sau internationale,
exprimat intr-o alta moneda nationala cu care se compara valoric in anumite conditii de spatiu si
timp. El exprima cantitatea de moneda straina ce se primeste in schimbul unei unitati de moneda
nationala.

 In perioada in care exista convertibilitatea in aur a banilor s-au practicat cursuri de

schimb fixe, care erau cursuri de schimb oficiale.

6
 Dupa renuntarea la paritatea in aur, bancile nationale au stabilit un asa-zis curs de schimb
central care era bazat pe paritatea puterii de cumparare a monedelor nationale si care inlocuia
cursul de schimb oficial.

Conform teoriei paritatii puterii de cumparare pe termen lung, valoarea medie a cursului
de schimb depinde de paritatea puterilor de cumparare a monedelor respective. Teoria sustine ca
o moneda va tinde sa aiba aceeasi putere de cumparare atunci cand este cheltuita in tara sa de
origine sau cand este schimbata pe o valuta straina.

Cursul de schimb reflectat de paritatea puterii de cumparare este determinat de nivelurile

relative ale preturilor in cele doua tari. De exemplu, sa presupunem ca nivelul preturilor in
Japonia creste cu 10%, in timp ce nivelul preturilor in S.U.A. creste cu numai 4% in aceeasi
perioada. Puterea de cumparare a dolarului se apreciaza cu 6% fata de yenul japonez. Aceasta
inseamna ca in S.U.A. preturile tuturor bunurilor, masurate in dolari, produse atat in S.U.A., cat
si in Japonia, vor creste cu 4%, in timp ce in Japonia preturile tuturor bunurilor, masurate in yeni,
atat cele produse in Japonia, cat si ale celor importate din S.U.A., vor creste cu 10%.

Cursul de schimb determinat pe baza paritatii puterilor de cumparare se modifica pentru a

compensa diferentele dintre ratele inflatiilor din cele doua tari.

Puterea de cumparare a monedelor nationale este utilizata pentru stabilirea cursurilor reale

de schimb. Acestea sunt cursuri care masoara preturile relative pentru doua bunuri nationale. Cursul
real de schimb se utilizeaza pentru analiza evolutiei comertului exterior, a cererii si ofertei reale.

El este in raport invers cu cresterea competitivitatii. O tara are un curs real in scadere cand
isi imbunatateste competitivitatea, bunurile ei devenind relativ ieftine pe pietele mondiale si invers.

Cursul de schimb se formeaza pe piata valutara in functie de raportul dintre cererea si

oferta de monede nationale care se schimba. El oscileaza in jurul paritatii puterii de cumparare a
monedelor nationale datorita influentei a diversi factori. O moneda nationala se apreciaza atunci
cand puterea ei de cumparare sporeste si se depreciaza atunci cand puterea ei de cumparare
scade.

Note

1. ^ REUTERS Limited, Introducere în studiul piețelor monetare și valutare, pag. 26, 1999, Singapore ISBN 973-590-

554-X
2. ^ REUTERS Limited, Introducere în studiul piețelor monetare și valutare, pag. 21, 1999, Singapore ISBN 973-590-
554-X
3. ^ "The European Central Bank - History, role and functions" by Hanspeter K. Scheller (2004, 2nd revised edition:
2006) Banca Centrală Europeană - Istoric ,Rol și Funcții, pag 15, ISBN 978-92-899-XXXX-X (versiunea online) ©
Banca Centrală Europeană, 2010
4. ^ REUTERS Limited, Introducere în studiul piețelor monetare și valutare, pag. 27, 1999, Singapore ISBN 973-590-
554-X
5. ^ "The European Central Bank - History, role and functions" by Hanspeter K. Scheller (2004, 2nd revised edition:
2006) Banca Centrală Europeană - Istoric ,Rol și Funcții, pag 17, ISBN 978-92-899-XXXX-X (versiunea online) ©
Banca Centrală Europeană, 2010
6. ^ "The European Central Bank, the Eurosystem, the European System of Central Banks" (Edition 2011), "Banca
Centrală Europeană Eurosistemul Sistemul European al Băncilor Centrale, pag 5, ISBN 978-92-899-0773-6 © Banca
Centrală Europeană, 2011
7. ^ "The European Central Bank, the Eurosystem, the European System of Central Banks" (Edition 2011), "Banca
Centrală Europeană Eurosistemul Sistemul European al Băncilor Centrale, pag 6, ISBN 978-92-899-0773-6, © Banca
Centrală Europeană, 2011

7
http://www.stiucum.com/economie/piata-valutara/Piata-valutara34949.php