REFERAT FINANȚE

INTERNAȚIONALE

Manea Alexandra Elena

CIG ID anul 3

MIJLOACE SI INSTRUMENTE DE PLATA INTERNATIONALE

INTRODUCERE

Pe piața internațională, tranzacțiile care implică schimbul de bunuri și servicii între țări necesită
plăți și încasări între parteneri. Aceste plăți pot lua diferite forme în funcție de circumstanțe,
condiții și interesele părților implicate, precum și de capacitatea debitorilor de a-și îndeplini
obligațiile. Toate formele și instrumentele de plată prin care se pot deconta obligațiile
internaționale rezultate din operațiuni comerciale, tranzacții financiare sau credit internațional
constituie mijloace de plată internațională.

1.1. VALUTĂ

Monedele sunt monede naționale care au putere de circulație și de plată și pot servi și ca rezerve
în alte țări decât națiunea emitentă.

Monedele au capacitatea de a lichida imediat obligațiile de plată în relațiile economice

internaționale.

Monedele pot fi clasificate după mai multe criterii. Moneda numerar se referă la bancnote sau
monede, în timp ce moneda dintr-un cont există într-un cont bancar.

Moneda dintr-un cont poate fi utilizată de titularul contului și poate fi convertită în monedă
numerar, la cerere. În funcție de metoda de depunere, moneda dintr-un cont poate fi clasificată ca
la vedere sau la termen.

Pe baza metodei de schimb valutar, monedele pot fi clasificate ca convertibile, neconvertibile,

transferabile și liber utilizabile.

Monedele convertibile sunt cele care pot fi schimbate liber cu alte valute naționale sau
internaționale (emise de o instituție financiar-bancară internațională) din punct de vedere practic.

Page 1 of 17
Monedele neconvertibile participă la un număr limitat de operațiuni valutare și pot fi schimbate
doar într-o singură direcție, cum ar fi achiziționarea de valută convertibilă la intrarea în țară.

Monedele transferabile au un anumit grad de convertibilitate stabilit în cadrul unui acord

regional, permițând transferul de fonduri pentru un număr limitat de operațiuni.

Monedele liber utilizabile sunt monede pe deplin convertibile recunoscute de Fondul Monetar
Internațional (FMI)1 și de alte organizații financiare internaționale. Sunt acceptate pe scară largă
în tranzacțiile internaționale și sunt tranzacționate pe scară largă pe piețele financiare. Dolarul
american și yenul japonez sunt exemple de monede liber utilizabile.

Unele monede puternice emise de țări cu economii dezvoltate, care sunt foarte apreciate și
căutate pe piața financiară, pot servi drept monede de rezervă. Aceste monede își păstrează
identitatea națională, dar sunt folosite ca instrumente de plată cu putere de eliberare nelimitată și
ca active de rezervă recunoscute la nivel internațional. Pentru a se califica ca monedă de rezervă,
trebuie îndeplinite anumite condiții:

a) Jucând un rol important în operațiunile financiare și valutare internaționale.

b) Fiind liber convertibil.
c) Demonstrarea stabilității pe termen lung.

În urma abandonării standardului aur, definiția unei monede naționale a trecut de la a se baza pe
aur sau valută echivalentă cu puterea de cumpărare, care este un criteriu mai realist pentru
compararea a două monede naționale.

1
FMI – Fondul Monetar Internațional

Page 2 of 17
1.2. MONEDE INTERNAȚIONALE

Monedele internaționale au o putere eliberatoare semnificativă și circulă în afara granițelor

statului emitent. Acestea servesc ca mijloace de plată și rezerve pe piața internațională.

Pot fi identificate două categorii de monede internaționale:

a) Monede naționale care, datorită caracteristicilor și împrejurărilor speciale,

dobândesc statutul de monedă internațională. Sub prima categorie, de-a lungul
evoluției istorice a finanțelor, diverse monede naționale, precum Napoleonul francez,
lira sterlină și lira otomană, au circulat în alte țări decât națiunile emitente. În
prezent, această categorie include cinci monede liber convertibile.

b) Instrumente monetare și unități de cont emise de instituții financiare internaționale.

A doua categorie cuprinde drepturile speciale de tragere (DST), EURO, EURCO și
E.U.A. DST-urile sunt unități de cont emise de FMI ca răspuns la erodarea poziției
dolarului american ca monedă de rezervă internațională.

O unitate de cont, în general, se referă la unitatea monetară utilizată în scopuri de înregistrare în

conturile instituțiilor financiare și monetare internaționale. Unitățile de cont au fost create pentru
a atenua fluctuațiile de pe piața valutară națională.

DST-urile nu îndeplinesc toate funcțiile unei monede internaționale; nu pot fi folosite ca mijloace
directe de plată, dar pot fi convertite în alte valute. Acestea au o circulație limitată în cadrul
instituțiilor financiare internaționale, cum ar fi FMI, băncile centrale și Banca Reglementărilor
Internaționale. Cu toate acestea, DST-urile pot servi în continuare drept active de rezervă.
Această monedă de cont menține un curs de schimb relativ stabil și a devenit un standard
monetar internațional adoptat convențional ca bază pentru un sistem monetar.

Page 3 of 17
Coșul valutar utilizat pentru stabilirea cursului DST este format din dolarul american (40%), euro
(30%), yuanul chinezesc (10%), yenul japonez (8%) și lira sterlină (8%).

Deciziile privind emiterea (alocarea) DST-urilor sunt luate periodic de FMI, de obicei pe o
perioadă de cinci ani. Aceste alocări sunt puse la dispoziția țărilor membre fără niciun cost, iar
beneficiarul nu este obligat să furnizeze o contraprestație proporțională cu cota lor din cotele
FMI. Alocările de DST2 reprezintă un drept pentru țările membre FMI de a obține valută străină
pentru plăți internaționale de la FMI. O țară membră își poate folosi DST-urile alocate pentru a
cumpăra valută din alte state membre sau pentru a-și răscumpăra propria monedă din acestea și,
în anumite condiții, chiar și de la FMI, pentru a plăti dobânzi sau comisioane. Tranzacțiile care
implică utilizarea DST sunt în general efectuate prin intermediul băncilor centrale ale statelor
participante.

În ceea ce privește SDR-urile, este un mecanism meticulos conceput pentru alocarea și utilizarea
acestora. DST reprezintă lichiditate internațională creată de FMI prin alocare și sunt furnizate
țărilor membre pentru a-și spori rezervele valutare. Prin urmare, conceptul de alocare diferă de
cel de împrumut. În primul rând, lichiditatea sub formă de DST nu provine din depozite
preexistente, ci este generată de FMI. În al doilea rând, Figură 1 Relația Euro și celelalte monede
naționale
alocările de DST nu sunt rambursabile. Creșterile
Sursă: Preluare https://www.msn.com/en-
periodice ale alocărilor DST (de obicei la fiecare cinci ani) xl/money

cresc nivelul deținerii DST în fiecare țară membră a

FMI, crescând astfel lichiditatea internă a acestora.

Euro, ca monedă emisă în cadrul Sistemului Monetar

European, este o unitate de cont care poate fi utilizată în
țările din acest sistem. Valoarea euro este de asemenea
determinată prin metoda coșului valutar, care include
monedele țărilor participante la Sistemul Monetar
European (SME) în proporții diferite. Franța, Germania,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia și
Spania au trecut la utilizarea euro ca unitate monetară
unică în toate calculele, contractele comerciale și

2
DST – Drepturi speciale de tragere

Page 4 of 17
relațiile monetare. În practică, aceste țări continuă să-și folosească monedele naționale, dar din
ianuarie 2002, bancnotele și monedele euro, exprimate în cenți (1 cent, 2 cenți, 5 cenți, 10 cenți,
20 cenți și 50 cenți) și euro (1 euro). , 2 euro și multipli de 5, 10, 20, 50, 100, 200 și 500 de euro)
au fost introduși în circulație.

Regiunea formată din cele 19 țări care au adoptat euro ca monedă este denumită în mod obișnuit
„zona euro”.

Odată cu introducerea monedei euro, importanța dolarului american ca monedă dominantă s-a
diminuat considerabil. Țările din Uniunea Monetară, bazate pe euro, reprezintă o populație de
peste 290 de milioane de oameni, reducând semnificativ aria de utilizare a dolarului.

Uniunea Europeană, cu un PIB total de 7.130,04 miliarde de dolari în 1997 și exporturi în

valoare de 1.871,8 miliarde de dolari în același an, deține o pondere de 20% în exporturile
mondiale, depășind Statele Unite la 16,3%. În ceea ce privește importurile mondiale, Uniunea
Europeană reprezintă 19,2% (față de 20,4% pentru Statele Unite). Epoca dominației complete a
dolarului american se apropie de sfârșit, iar noua monedă unică europeană va servi drept fundație
pentru comerțul mondial alături de dolar.

EURCO (European Composite Unit) este o unitate de cont creditată de Comunitatea Economică
Europeană (CEE) pe baza unui coș valutar care cuprinde monedele țărilor membre. Această
monedă a fost folosită pentru anumite emisiuni de obligațiuni, Banca Europeană de Investiții
fiind prima instituție care a angajat această unitate pentru obligațiunile pe care le-a emis.

EUA (Unitatea Europeană de Cont) este o unitate de cont europeană compusă din sume specifice
din monedele CEE. În 1975, Banca Europeană de Investiții a adoptat EUA în scopuri contabile,
iar un an mai târziu, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a introdus EUA pentru
operațiunile sale.

AMU (Unitatea Monetară Asiatică) este o monedă utilizată de Uniunea Asiatică de Compensare
pentru tranzacțiile dintre țările sale membre. Această monedă este considerată echivalentă cu
DST.

Page 5 of 17
Aceste monede internaționale au fost denumite și unități monetare artificiale, deoarece au fost
create de diverse instituții financiare internaționale pentru a aborda instabilitatea larg răspândită a
monedelor naționale.

Instrumentele de plată cu circulație limitată, cum ar fi DST, se caracterizează prin stabilitatea lor
relativ mai mare în comparație cu monedele naționale. Ele nu sunt influențate direct de
fluctuațiile prețurilor, iar evaluarea lor se bazează pe un coș valutar. În timp ce îndeplinesc
funcții monetare limitate, ele sunt utilizate ca standard monetar.

În tranzacțiile comerciale internaționale, tehnicile de plată au un impact direct asupra activităților

practice ale actorilor din comerțul exterior și ale altor profesioniști implicați în comerțul
internațional. Este important să se facă distincția între instrumentele de plată și tehnicile sau
metodele de plată.

Instrumentele de plată se referă la instrumentele care acceptă toate sistemele de plată, inclusiv
transferuri, cecuri, carduri bancare, efecte comerciale și notificări de retragere. Aceste
instrumente sunt aplicabile atât pe piețele interne, cât și pe cele externe, fiecare având propriile
avantaje și dezavantaje în ceea ce privește costul, rapiditatea, inițiativa de emitere, recunoașterea
datoriilor, riscul de pierdere sau furt etc.

Pe baza acestor instrumente de plată au fost dezvoltate diverse tehnici și metode de plată în
cadrul SBI (International Banking Society), inclusiv:

 plata contra factură,

 plata contra cambiei,
 plata prin cec,
 ordin de plată,
 bilet la ordin,
 credit documentar,
 încasare documentară , si alții.

Page 6 of 17
Fiecare tehnică de plată are propriile avantaje și dezavantaje pentru ambele părți implicate în
contractul de comerț exterior, respectiv vânzătorul (exportatorul) și cumpărătorul (importatorul).
Creditul documentar, sub forma unui acreditiv documentar, echilibrează în general creanțele
celor două părți și asigură îndeplinirea obligațiilor asumate de fiecare parte.

Plata contra factură este o tehnică prin care, după expedierea mărfii, exportatorul încredințează
băncii sau importatorului documentele convenite. Factura comercială, care stabilește prețul, este
cel mai important document, alături de alte documente însoțitoare precum contracte de transport,
certificate de asigurare și certificate de origine.

Importatorului i se poate solicita plata prin simpla prezentare a facturii comerciale sau când
creditul convenit ajunge la termenul limita. Factura comercială poate fi însoțită sau nu de un
efect comercial, cum ar fi un conosament, care este dat importatorului contra plată sau acceptare.
Importatorul efectuează apoi un transfer bancar internațional pentru a-și debita contul și a credita
contul exportatorului.

Cu toate acestea, în cazul plății contra facturii, există un risc pentru vânzător deoarece
importatorul poate alege să nu plătească, chiar dacă banca deține documentele. Această lipsă de
securitate a plății expune vânzătorul la riscuri precum riscul de ne transfer și riscul logistic.

În timp ce această tehnică de plată evită sarcinile birocratice și administrative, trebuie menționat
că în cazul unor litigii, fără bariere de protecție, cumpărătorul poate modifica unilateral condițiile
de plată. Plata contra factură este folosită în mod obișnuit pentru sume mici sau în tranzacții între
companii care au încredere reciprocă sau aparțin aceluiași grup.

Cambia este un instrument de plată străvechi care continuă să fie utilizat în activități comerciale
interne și internaționale, cu unele modificări funcționale. Originile sale pot fi urmărite în China
în secolele V-VI și mai târziu s-au răspândit în Italia.

În România, cambia este reglementată de Legea nr. 58/19343 privind cambia și biletul la ordin.
3
(**** Legea 58/1934 asupra cambiei și biletul la ordin, 1934)

Page 7 of 17
Conform Legii nr. 58/ 1934 privind cambia și biletul la ordin, o cambie este un instrument de
plată prin care o persoană, cunoscută sub numele de trăgător, instruiește o altă persoană,
cunoscută sub numele de tras, să plătească o anumită sumă de bani unei terțe persoane,
cunoscută drept beneficiar, la o dată fixă și la o locație predeterminată.

Părțile implicate în cambia sunt trăgătorul, trasul și beneficiarul.

1.3 DEVIZELE

Monedele străine sunt titluri de credit pe termen scurt care sunt exprimate într-o valută străină și
servesc ca mijloc crucial de plată internațională. Aceste titluri de credit sunt în esență documente
cu o formă și un conținut standardizat, reprezentând o obligație a unui debitor de a plăti o
anumită sumă de bani, împreună cu dobânda aferentă, către un beneficiar la o dată de scadență
prestabilită.

O caracteristică semnificativă a titlurilor de credit este că pot fi negociate, adică pot fi cumpărate
și vândute înainte de a ajunge la scadență. Acestea posedă o valoare nominală, care este valoarea
înscrisă pe document, precum și o valoare de piață care rezultă din procesul de negociere. Atunci
când aceste titluri de credit sunt vândute înainte de scadență, beneficiarul obține suma înainte de
data scadenței în schimbul unui comision cunoscut sub numele de comision de reducere.
Negocierea titlurilor de credit poate avea loc prin intermediul băncilor sau la bursă.

Elementele cheie care definesc aceste instrumente de plată sunt următoarele:

 acestea se bazează pe un document tip cu termeni preciși, care servește drept dovadă a
dreptului beneficiarului de a afirma creanța și/sau de a o executa.
 documentul cuprinde condiții esențiale care acordă putere garanției de credit.
 documentul dobândește putere de circulație independent de tranzacția subiacentă care a
dus la crearea acestuia.

Page 8 of 17
Titlurile de credit pot fi clasificate pe baza mai multor criterii:

1. Pe baza modului în care este desemnat beneficiarul, titlurile de credit pot fi:

 Titluri de credit nominative: Acestea conțin numele explicit al deținătorului inițial (care
poate fi schimbat prin negocieri).
 Bilete la ordin: Pe lângă numele proprietarului, aceste titluri de credit conțin o clauză care
permite proprietarului să dispună plata către o altă persoană.
 Titluri de credit la purtător: Acestea nu includ nicio indicație a deținătorului și sunt
deținute de persoana fizică care deține însuși documentul fizic.

2. Pe baza conținutului lor, titlurile de credit se pot distinge astfel:

 Titluri de credit adecvate: Aceste titluri de credit exprimă o obligație de plată, dintre care
exemple includ cambii și cecuri.
 Titluri de credit reprezentative: Aceste titluri de credit reprezintă drepturile reale ale
deținătorului asupra unei anumite mărfuri, depozitate oficial. Exemplele includ
conosamentul (emis de căpitanul unei nave ca dovadă a încărcării mărfurilor), chitanțele
de depozit și mandatele (emise de un depozit, care stabilesc drepturi de proprietate și
garanție asupra unei mărfuri pentru potențialii creditori).
 Titluri de credit de participare: Aceste titluri de credit sunt achiziționate de deținători în
calitate de participanți la o companie, cum ar fi acțiunile.
 Titluri de credit de mulțumire: Aceste titluri de credit necorespunzătoare nu se bazează pe
o tranzacție comercială și sunt folosite de debitori pentru a procura fonduri pentru
beneficiar.
 Titlurile de credit pot fi, de asemenea, clasificate ca convertibile sau neconvertibile, în
funcție de tipul de monedă în care sunt exprimate.

3. Pe baza naturii lor, titlurile de credit pot fi clasificate astfel:

Page 9 of 17
  Titluri de credit comerciale: Acestea includ instrumente comerciale, cum ar fi trate, bilete
la ordin, conosament și mandate.
 Titluri de credit bancar: Exemplele includ cecuri și certificate de depozit.
 Titluri de credit financiar: Acestea cuprind acțiuni, obligațiuni, anuități, bonuri de
trezorerie și titluri derivate.

Este important de remarcat faptul că cambiile, biletele la ordin și cecurile nu sunt instrumente de
plată imediată. Deși funcționează ca titluri de credit, ele necesită în continuare transfer și
succesiune până când creditorul sau deținătorul final încasează suma respectivă la scadență.

Cambia este emisă sau transferată în primul rând pentru a stinge un raport juridic care decurge
dintr-un contract comercial. Acesta servește ca o securitate formală și cuprinzătoare, pe lângă
scopul său inițial. În timp ce relația fundamentală care a dus la emiterea cambiei este
semnificativă, fiecare semnatar ulterior al cambiei este responsabil pentru plata acesteia către
titularul legitim al cambiei.

Relația juridică care stă la baza cambiei este de obicei separată și preexistentă cambiei în sine.
Prin emiterea cambiei către beneficiar se stinge efectiv două obligații: obligația trasului față de
trăgător și obligația trăgătorului față de beneficiar. Beneficiarul își poate îndeplini în continuare
obligațiile prin andosarea cambiei în favoarea propriului creditor, având pe versoul cambiei
instrucțiunea de a plăti creditorul său suma specificată.

Cambia, ca instrument de credit, presupune diverse operațiuni și tehnici specifice:

1. Subscriere: Această operațiune are loc atunci când trăgătorul nu este sigur de
solvabilitatea trasului. Pentru a atenua riscul, trăgătorul caută o garanție numita
subscriere de la un terț, de obicei o banca. Subscrierea se adaugă sub semnătura uneia
dintre părți pe cambie.

Page 10 of 17
 2. Girare: Girare se referă la tehnica de transfer a cambiei către o altă persoană sau la
ordinul acesteia. Beneficiarul înscrie un provizion pe cambie, indicând trasul să plătească
suma specificată persoanei menționate.

3. Scontare: Această operațiune permite deținătorului cambiei să obțină suma înscrisă pe

cambie de la o bancă comercială înainte de scadența acesteia. Banca deduce dobânda din
momentul curent până la scadență și percepe o sumă de reducere sub formă de comision.

4. Reescontarea: Reescontarea are loc atunci când o bancă comercială schimbă cambia cu
numerar la banca centrală. Banca centrală percepe un comision oficial de reducere, care
influențează nivelul aproximativ al ratei dobânzii.

5. Sumă forfetară: Vânzarea cambiei, indiferent de scadența acesteia, către o instituție

financiară specializată, alta decât băncile comerciale, este cunoscută sub denumirea de
sumă forfetară. Instituția financiară își asumă riscul de neplată în schimbul unei sume
forfetare mai mare decât comisionul de reducere.

În operațiunile de comerț exterior, plata prin contract este utilizată în mod obișnuit în corelație cu
alte metode de plată, cum ar fi creditul documentar sau factura. Beneficiarul, de obicei
exportatorul, își poate mobiliza creanța prin scontarea cambiei la o bancă comercială. Cu toate
acestea, bazarea doar pe o simplă cifră ca metodă de plată are inconvenientele sale pentru
exportator, inclusiv riscurile de pierdere, furt, neplată și acceptare limitată în toate țările.
Exportatorii pot explora alte instrumente și tehnici care sunt mai favorabile, cum ar fi creditul
documentar.

Plata prin cec este o altă tehnică folosită în comerțul exterior. Un cec este un ordin de plată scris
și necondiționat dat de o persoană, trăgătorul, unei alte persoane, adesea unei bănci, pentru a

Page 11 of 17
plăti o anumită sumă unui beneficiar. În comerțul exterior, exportatorul este de obicei
beneficiarul cecului. Banca efectuează plata numai dacă există fonduri suficiente în contul
importatorului. Cecul este o metodă de plată relativ mai lentă în comerțul exterior, deoarece
trebuie trimis de la importator la exportator și apoi la banca exportatorului. Suma este debitată
din contul importatorului și creditată în contul exportatorului. Cu toate acestea, utilizarea
cecurilor în comerțul exterior implică riscuri precum fonduri insuficiente, pierdere, furt, opoziție
din partea trăgătorului și riscuri de schimb. Cecurile sunt folosite mai frecvent pentru sume mici,
cum ar fi avansuri sau comisioane.

Un bilet la ordin este un document prin care subscriitorul, care este debitor-importator,
recunoaște o datorie și se obligă să plătească o anumită sumă beneficiarului, creditor-exportator,
la o dată specificată. Elementele esențiale ale unui bilet la ordin includ:

 promisiunea de a plăti o anumită sumă;

 locul plății sau adresa abonatului;
 numele beneficiarului;
 data și locul emiterii;
 semnătura abonatului.

Ordin de plata:

Un ordin de plată este un document prin care o persoană, cunoscută sub denumirea de ordonator
sau importator, instruiește banca sa să efectueze o plată a unei anumite sume către o altă
persoană, denumită beneficiar sau exportator. Băncile furnizează de obicei documente adecvate
pentru a facilita executarea ordinelor de plată. În contextul Societății pentru Telecomunicații
Financiare Interbancare Mondiale (SWIFT), un transfer bancar internațional este inițiat pe baza
ordinului de plată, fie între două conturi deținute în cadrul aceleiași bănci, fie între conturi
deținute de bănci diferite. În acest din urmă caz, transferul este facilitat prin transferuri
interbancare și/sau compensații intrabancare.

Page 12 of 17
În practica comerțului exterior, ordinele de plată sunt rar utilizate și sunt recomandate în primul
rând pentru plata și încasarea avansurilor, comisioanelor și tranzacțiilor similare. În cazurile în
care există un nivel ridicat de încredere și tranzacții frecvente între importator și exportator,
importatorul poate autoriza creditorul (exportatorul) să retragă sumele datorate din contul lor
printr-un aranjament de retragere automată. Exportatorul prezintă băncii importatorului notificări
de retragere automată, iar plata se face dacă în cont sunt suficiente fonduri. Această metodă de
plată este potrivită pentru sistemele bancare moderne, cum ar fi SWIFT, și oferă procesare
rapidă. Cu toate acestea, poate duce la dispute dacă creditorul face retrageri abuzive sau eronate.

Credit documentar:

Creditul documentar, cunoscut și sub numele de scrisoare de credit documentară, este un

mecanism de plată condiționat și un instrument de credit utilizat în mod obișnuit în comerțul
internațional. Funcționează sub două forme: acreditiv documentar și acreditiv comercial.

Este important de reținut că pentru creditul documentar (acreditiv documentar), Regulile

uniforme și uzurile creditului documentar, implementate sub auspiciile Camerei Internaționale de
Comerț din Paris, se aplică în cadrul Societății pentru Telecomunicații Financiare Interbancare
Mondiale (SWIFT) și practica comerțului exterior. Aceste reguli sunt universal recunoscute și
servesc ca un cod cuprinzător pentru comerțul internațional.

Un credit documentar, sau o scrisoare de credit documentară, a apărut ca o garanție de plată

emisă de o bancă în favoarea unui exportator. Termenii și condițiile acestei garanții sunt
documentate într-o scrisoare de credit. Principiul de bază al unui credit documentar este
schimbul de documente contra plată. Reprezintă un angajament condiționat de plată asumat de o
bancă (emitentul) către vânzător (beneficiarul-exportator) pe baza instrucțiunilor cumpărătorului
(comandantul-importator). Scopul este de a facilita decontarea unei tranzacții fie prin efectuarea

Page 13 of 17
unei plăți, fie prin acceptarea și negocierea instrumentelor comerciale la prezentarea
documentelor specificate într-un interval de timp specificat. Dezvoltarea creditului documentar a
fost determinată de nevoia de securitate resimțită atât de exportatori, cât și de importatori. Este
considerată metoda universal acceptată care asigură un compromis acceptabil între obiectivele
vânzătorului și ale cumpărătorului.

Părțile implicate în implementarea unui credit documentar includ cumpărătorul-importatorul

(comandantul), vânzătorul-exportatorul (beneficiarul), banca emitentă (banca cumpărătorului),
banca notificatoare (banca corespunzătoare băncii emitente, situată de obicei în țara
vânzătorului) și banca vânzătorului, care poate acționa și ca bancă confirmatoare.

În practica comerțului exterior, există diferite tipuri de credite documentare, printre care:

1. Credit revocabil: Când discutăm despre acreditive revocabile, ne referim la anumite

platforme bancare care ne permit să facem modificări sau anulări în orice moment pe
durata valabilității acreditivului fără a necesita aprobarea beneficiarului. Cu toate acestea,
este important de menționat că acreditivele revocabile sunt în general considerate
inacceptabile din cauza nivelului ridicat de risc pe care îl implică..
2. Credit irevocabil: Aceste tipuri de acreditive au caracteristici distincte, deoarece implică
trei părți esențiale: solicitantul, instituția financiară și beneficiarul. Acest instrument
financiar este foarte răspândit, deoarece plata asociată acestor acreditive este legată legal
de anumite documente sau active care garantează plata completă. Denumit credit
irevocabil, acest tip de credit necesită participarea și semnăturile tuturor celor trei entități
implicate în tranzacție pentru a fi transferat.

1.4 CURSUL DE SCHIMB VALUTAR

Cursul de schimb este prețul la care o monedă este exprimată în termenii unei alte monede și este
întotdeauna prezentată ca o cantitate supraunitară. Există două definiții care stau la baza
conceptului de curs de schimb:
Page 14 of 17
 1. Într-o cotație directă, cursul de schimb reprezintă numărul de unități de valută egal cu o
unitate a monedei naționale. Această cotație este folosită în mod obișnuit pentru valute
puternice, cum ar fi euro (€), dolar american ($) și lira sterlină (£).
2. Într-o cotație indirectă, cursul de schimb reprezintă numărul de unități ale monedei
naționale egal cu o unitate a monedei străine.

O monedă poate avea o cotație directă față de o monedă și o cotație indirectă față de o altă
monedă. De exemplu, dolarul american poate avea o cotație directă în raport cu leul românesc
(RON) și o cotație indirectă în raport cu lira turcească (TRY). În sistemul internațional, monedele
sunt abreviate folosind un simbol format din trei litere, primele două litere reprezentând numele
țării și ultima literă reprezentând numele monedei.

Tipuri de cursuri de schimb:

 Curs de schimb încrucișat (CROSS RATE): Aceasta implică exprimarea valorii unei
monede „A” în termenii unei alte monede „B” prin utilizarea unei a treia monede „C”,
când cursul de schimb direct între monedele „A” și „ B” nu este cunoscut.
 Cursul de schimb la vedere (SPOT) și cursul de schimb forward (FOWARD sau
FUTURES): Cursul de schimb la vedere este cursul care este stabilit în prezent și va fi
executat pentru livrare imediată, de obicei în maximum trei zile de la stabilirea cursului.
Cel mai adesea, schimbul spot are loc în aceeași zi. Rata forward este stabilită în prezent
și executată în viitor, de obicei pentru livrare o lună, trei luni sau un an mai târziu.

Factori care influențează cursul de schimb

Există numeroși factori care influențează cursul de schimb, dar cei mai importanți includ:

1. Nivelul prețurilor: Conform teoriei nivelului prețurilor, cursul de schimb dintr-o țară este
influențat de indicele general al prețurilor. Dacă nivelul prețurilor în țara „A” este mai
mare decât în țara „B”, atunci moneda țării „A” se va deprecia față de moneda țării „B”.

Page 15 of 17
 2. Ratele dobânzii: diferențele de rate ale dobânzii între țări pot afecta cursul de schimb.
Ratele mai mari ale dobânzilor tind să atragă investitori străini, crescând cererea pentru
monedă și potențial consolidând valoarea acesteia.
3. Deficitul de cont curent: Deficitul de cont curent, care reprezintă diferența dintre
exporturile și importurile unei țări, poate influența cursul de schimb. Un deficit de cont
curent mai mare poate duce la o depreciere a monedei, deoarece indică o cerere mai mare
de importuri și fundamente economice potențial mai slabe.

Este important de reținut că ratele de schimb pot fi influențate de o gamă largă de factori
suplimentari, inclusiv indicatorii economici, stabilitatea politică, speculațiile pieței, politicile
guvernamentale și condițiile economice globale.

Bibliografie

(fără an). Preluat pe 04 2023, de pe **** OUG 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/113204
(1934). Preluat pe 05 2023, de pe **** Legea 58/1934 asupra cambiei și biletul la ordin:
https://lege5.ro/Gratuit/g42dsobz/legea-nr-58-1934-asupra-cambiei-si-biletului-la-ordin
Calota, T. O. (2019). De la teorie la practică. Metodă şi modelare. Bucuresti: Editura Universala.
Calota, T.-O. (2008). Contabilitate financiară pentru afaceri. Bucuresti: Editura Universităţii Româno-
Britanice.
Commission, E. (fără an). Customs clearance documents and procedures. Preluat pe 4 26, 2023, de pe
European Commission: https://trade.ec.europa.eu/access-to-markets/ro/content/documente-si-
proceduri-de-vamuire
Dragoş, S. (2023). Curs FInanțe Internaționale. București: Universitatea Titu Maiorescu.

Page 16 of 17