ASUPRA ECONOMIEI

FONDUL MONETAR INTERNATIONAL SI

ROLUL SAU
MONDIALE

CUPRINS
CAP. 1. Relatiile valutar-financiare internationale.............................................. 3
1.1. Conceptul de relatii valutar-financiare internationale...............................3
1.2. Continutul relatiilor valutar-financiare internationale...............................4
1.3. Tendinte n evolutia relatiilor ntre state....................................................9
CAP. 2. Istoricul Fondului Monetar International...............................................14
2.1.
Sistemul monetar international si originea crearii Fondului Monetar
International.....................................................................................................14
2.2. Bretton Woods crearea Fondului Monetar International si a Bancii
Mondiale..........................................................................................................21
1

2.3. Principiile si functiile Fondului Monetar International............................29

2.4. Sursele de finantare, atributiile si organele decizionale ale Fondului Monetar
International......................................................................................37
CAP. 3. Transformari majore n activitatea Fondului Monetar International, ncercari de
adaptare la evolutia economiei mondiale...............................43
3.1. Drepturile speciale de tragere...................................................................43
3.2. nceputurile activitatii Fondului Monetar International...........................46
3.3. Facilitatile acordate de Fondul Monetar International.............................54
3.4. Mutatii n organizarea activitatii Fondului Monetar International...........64
CAP. 4. Rolul Fondului Monetar International n procesul globalizarii...........67
4.1. Globalizarea financiara............................................................................67
4.2. Factori de instabilitate..............................................................................70
4.3. Recentele crize financiare de pe pietele mergente ..................................73
4.4. Rolul si responsabilitatile Fondului Monetar International..................76
4.5. Integrarea ta rilor din est...........................................................................79
CAP. 5. Viitorul Fondului Monetar International...............................................83
5.1. ntarirea sistemului de conducere al Fondului Monetar International.....83
5.2. Prevenirea crizelor financiare..................................................................85
5.3. Dezbaterea asupra regimurilor cursurilor de schimb valutar...................87
5.4. Supravegherea miscarilor de capital........................................................90
5.5. Critici aduse Fondului Monetar International..........................................94
CAP. 6. Relatiile Romniei cu Fondului Monetar International........................104
6.1. Istoricul relatiilor Romniei cu Fondul Monetar International................104
6.2. Evolutii recente n raporturile Romniei cu Fondul Monetar
International....................................................................................................118
Concluzii...................................................................................................................124
Bibliografie...............................................................................................................128
CAP.1. Relatiile valutar-financiare internationale
1.1. Conceptul de relatii valutar-financiare internationale

Banii constituie un mijloc util, un instrument indispensabil folosit n toate mprejurarile legate de fenomenul financiar.
Privite n ansamblu, activitatile financiare si valutare sunt componentele unui proces economico-international, procesul valutar-financiar international. n mod obisnuit notiunea de relatii financiare este asociata aceleia de bani.
Procesul financiar exprima un transfer de valoare, de putere de cumparare n
forma baneasca, de la o persoana fizica sau juridica la dispozitia statului, a subdiviziunilor sale politice, a colectivitatilor locale sau a altor entitati de drept public.
Procesul
valutar-financiar international se caracterizeaza printr-o gama larga de diferente specifice.
n primul rnd, procesul n cauza cuprinde numai activitatile economice internationale legate
de repartitia financiara si de credit si de circulatie monetara pe plan international. n al doilea rnd,
activitatile cuprinse n procesul valutar-financiar international au menirea de a sprijini dezvoltarea
economica a fiecarei economii si a economiei mondiale n ansamblu, prin realizarea unor fluxuri financiare si monetare internationale. Economia mondiala poate fi definita ca o totalitate de
economii nationale ale statelor independente si suverane aflate n interdependente tot mai strnse
prin relatiile lor economice de schimb ce leaga aceasta totalitate ntr-un ansamblu complex,
eterogen, contradictoriu si totusi unitar n existenta si dezvoltarea sa 1 . Denumirea procesului studiat mprumuta conceptul de valuta, termen sub care circula pe plan international o moneda nationala, si conceptul de financiar, pentru generalizarea repartitiei financiare si de credit.
Relatiile monetare internationale se dezvoltau la nceput timid, ca instrumente
de intermediere n derularea comertului international, apoi inevitabil ele sunt nsotite
____________________
1
ARISTIDE COCIUBAN Economie mondiala editura PoliteiaVIRGIL GHEORGHIT A,
SNSPA,
Bucuresti,
2002.
de aparitia si dezvoltarea mecanismelor specifice, cu deosebire mecanismele de plati internationale.
ntrerupt prin crize puternice, sistemul a dainuit aproape 100 de ani, n Marea Britanie si
mai putin n celelalte ta ri, n prezent industrializate. Sistemul etalonului-aur, bazat initial pe
convertibilitatea deplina a monedelor nationale n metalul pretios, a fost la nceput solid si stabil.
O data cu nlocuirea aurului si aparitia bancnotelor, banii nationali convertibili prin intermediul mecanismului de curs valutar si al bancilor n circulatia monetara internationala, abia n
1944 se pun bazele unui sistem monetar international complet si complex. Dar nu orice bani pot
fi valuta, ci numai aceia care ndeplinesc functiile de mijloc de schimb, de plata si de rezerva
(depozit) pe plan international. Apar si se dezvolta uzante internationale care devin apoi norme
ce reglementeaza relatiile monetare internationale. Mobilitatea capitalurilor reprezinta posibilitatea
deplasarii geografice a acestora, de la o piata financiara la alta, sau dintr-o tara n alta.
Relatiile valutar-financiare internationale studiaza procesul valutar-financiar international sub
aspectul concret al activitatilor si mecanismelor de lucru si sub aspectul conditionarii obiective de
3

catre relatiile si fortele de productie. Relatiile valutar-financiare internationale utilizeaza banul, cu

functia sa de etalon al preturilor, pentru a pune n evidenta nsusirea comuna a tuturor bunurilor.
Marea piata financiara mondiala din zilele noastre, trebuie analizata n primul rnd,
prin punerea n evidenta a etapelor si diferitelor grade de integrare, respectiv directiile pe care le-a urmat acest proces.
Integrarea financiara internationala reprezinta , deci,
procesul de interconectare din ce n ce mai accentuata a pietelor nationale de capitaluri,
ceea ce a condus la o piata financiara mondiala, n curs de unificare crescnda.
1.2.
Continutul
relatiilor
valutar-financiare
internationale
n masura n care statele lumii intra n raporturi reciproce apare si se consolideaza circuitul economic mondial, concept decurgnd din necesitatea reflectarii unor relatii rezultate din amplificarea si diversificarea fluxurilor economice internationale. Fluxurile economice internationale
se pot defini ca reprezentnd miscarea unor valori materiale, banesti sau spirituale ntre
diferite economii nationale, mbracnd forme cum ar fi: produse, servicii, capitaluri, forta de
munca si altele. Fluxurile economice internationale, indiferent de forma pe care o mbraca,
sunt de neconceput fara existenta unei circulatii monetare ntre state, fara mijlocirea banilor.
Procesul valutar-financiar international este o manifestare a esentei proceselor economice care
au loc n contextul economiei mondiale; pentru un proces economic esenta este data de relatiile economice. Activitatea valutar-financiara internationala este o activitate economica de repartitie si de
schimb, cuprinznd repartitia financiara si de credit si de mijlocirea schimbului prin bani pe plan international. n cazul activitatii valutar-financiare, factorul obiectiv calitativ care se determina este reprezentat de relatiile valutare-financiare internationale. Relatiile valutar-financiare internationale reprezinta
ansamblul raporturilor economice de schimb si transfer de creante care se formeaza ntre persoane
fizice si juridice, si se desfasoara prin intermediul mijloacelor de plata si de credit international.2
Relatiile valutar-financiare se desfasoara:
la nivelul statelor, ntre organismele
bancii centrale, organizatii economice cu activitati externe, la nivelul unor organisme economice internationale (ntre ele, cu alte unitati), la nivelul persoanelor fizice si juridice.
Componentele
acestor
relatii
valutar-financiare
sunt:
bani ca valuta efectiva;
creditul comercial extern;
creditul bancar (mprumuturile) extern;
depozitele bancare si de trezorerie n valuta;
investitiile straine directe si cele de portofoliu;
veniturile din investitii repatriate sau reinvestite;
4

 asistenta financiara externa pentru dezvoltare;

alte plati internationale.
____________________
2

VIRGIL
GHEORGHIT A,
ARISTIDE
COCIUBAN

Economie
mondiala

editura
Politeia-SNSPA,
Bucuresti,
2002,
pag.
217.
Continutul eterogen al relatiilor valutar-financiare poate aduce n derularea proceselor valutarfinanciare, principii si practici nefavorabile uneia sau alteia dintre parti.
Pentru a ntelege
continutul relatiilor valutar-financiare pornim de la activitatea de export care presupune existenta
unor legaturi ntre ntreprinderea producatoare, ntreprinderea de comert si partenerul strain.
Structura
relatiilor
valutar-financiare
internationale
cuprinde:
a).
Relatiile monetare internationale:
se bazeaza pe o serie de monede
nationale
convertibile si
credibile,
precum
si
pe
unele
monede
internationale.
n primul rnd DST (drepturi speciale de tragere) si EURO.
O parte din relatiile monetare nationale cunosc, deci, o dezvoltare transfrontaliera prin care
acestea se bucura de o recunoastere si circulatie internationala ca urmare a mecanismelor convertibilitatii depozitelor valutare si eurovalutare pe termene variate, a mecanismului cursului de
schimb si utilizarii lor pe scara larga ca mijloace de plata, de credit si de active de rezerva.
b).
Relatiile financiare internationale: consta n alocarea definitiva (investitii, ajutoare) si pe termen lung de fonduri mobilizate n depozite bancare, utilizarea de resurse
disponibile ale diferitelor organisme nationale (case de economii, de pensii, fonduri mutuale,
societati de asigurari) si internationale (Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Uniunea Europeana, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare, banci multinationale).
c). Relatiile de credit internationale: reprezinta mprumuturile comerciale si financiare care
constituie suportul banesc al tranzactiilor comerciale si de cooperare economica internationale.
d). Relatiile de plati si garantii internationale: se bazeaza pe sistemul valutar international,
ele asigura derularea schimburilor economice internationale sub cele mai diferite forme (comerciale,
servicii, credite, investitii), utiliznd tehnici de plata si garantare a platii consacrate n relatiile economice
internationale (titluri de credite, acreditive, incasso-uri, ordine de plata, scrisori de garantie bancara).
Relatiile valutar-financiare sunt o legatura economico-sociala ntre oameni, legatura care
determina directiile si principiile de desfasurare a procesului valutar-financiar. Prin continutul
sau, relatia valutar-financiara reprezinta cauza obiectiv-calitativa a procesului valutar-financiar.
Relatiile
valutar-financiare
prezinta
urmatoarele
caracteristici:
apar ntre doua sau mai multe state sau ntre state si diverse organizatii
internationale;
5

 reflecta transferuri de resurse financiare publice peste granita , n favoarea

unor state sau a unor organizatii internationale;
reflecta primiri de resurse financiare din strainate de catre stat sau cu
garantia acestuia, de la guvernele altor state, de la institutiile publice ale
acestora, de la organizatii fara scop lucrativ sau de la organizatii internationale multilaterale;
se exprima ntr-o moneda cu larga circulatie internationala, rareori ntr-o
moneda locala neconvertibila.
Practica a demonstrat ca activitatea de cooperare economica si n special cea n productie,
poate contribui din plin la rezolvarea reciproc avantajoasa a unor nevoi de prim ordin ale economiilor nationale, o forma superioara a relatiilor economice, o expresie avansata a procesului obiectiv de
crestere a interdependentelor economice ntre state n cadrul diviziunii internationale a muncii si al
circuitului economic mondial. Cooperarea economica si tehnico-stiintifica va ocupa si n anii viitori
un loc important n relatiile cu alte ta ri, urmnd sa aduca o contributie esentiala la acoperirea necesarului de materii prime si resurse energetice, la specializarea reciproc avantajoasa n productie.
ntruct relatiile economice se desfasoara ntr-un cadru juridic determinat,
mentionam ca ele iau forma bilaterala si multilaterala pe baza unor tratate, acorduri,
ntelegeri internationale.
Daca bilateralismul nu are nevoie de o definitie, este subnteleasa, multilateralismul este definit ca un ansamblu de relatii economice coordonate
la scara subregionala, regionala sau mondiala, ntre state independente si suverane.
Indiferent
de
bilateralism
sau
multilateralism,
instrumentele
juridice
care stau la baza trebuie sa respecte principiile dreptului international:
respectarea independentei si suveranitatii statului;
egalitatea n drepturi;
neamestecul n afacerile interne;
avantajul reciproc;
renuntarea la forta si la amenintarea cu forta, pentru ca sa nu existe stari conflictuale.
Pentru a atinge un nivel de eficienta ridicata a acestor relatii complexe economice, tinnd seama si de faptul ca ta rile subdezvoltate nu dispun de fonduri suficiente de investitii pentru a asigura dezvoltarea lor industriala, cooperarea economica
guvernamentala se concretizeaza sub forma unui credit guvernamental de cooperare.
6

Transferul de resurse financiare publice pe plan international are caracter obligatoriu sau facultativ, dupa caz. Plata contributiilor datorate de un stat unei organizatii internationale la care
a aderat este obligatorie, la fel cu plata unui impozit pe plan intern. Transferul de resurse financiare publice pe plan international se face, n unele cazuri, cu titlu nerambursabil si fara
contraprestatie directa, iar n altele, n conditii de rambursabilitate si de contraprestatie.
Contributiile
la
organizatiile
internationale
si
sumele
acordate
cu
titlu gratuit de ajutoare sunt nerambursabile,
n timp ce mprumuturile primite sau acordate sunt,
de regula,
restituibile si purtatoare de dobnzi.
Relatiile financiare internationale exprima transferuri banesti catre strainatate cu titlu de
contributii la organizatiile internationale, impozite catre unele organizatii internationale, precum si
transferuri catre strainatate cu titlu de ajutoare nerambursabile, donatii, mprumuturi externe.
Transferul de resurse financiare care pornesc dintr-o anumita tara se ndreapta
catre beneficiari externi, ca si cele care provin din strainatate si sunt dirijate catre
tara de destinatie, genereaza un amplu proces de redistribuire pe plan international.
Contributia relatiilor valutar-financiare internationale este necesara pentru contractarea si decontarea acestor servicii internationale, pentru reglarea aportului la echilibrarea balantei de plati n corelatie cu miscarile disponibilitatilor valutare determinate de celelalte activitati de comert exterior ale
ta rilor noastre. Organizatia internationala beneficiara a contributiei utilizeaza sumele colectate de la
membrii sai, ca si eventuale alte venituri, pentru finantarea obiectivelor pentru care a fost creata.
Deschiderea
economica
catre
exterior
a
condus
la
aparitia
a
doua
tipuri
de
piete:
piata
valutara
si
piata
financiara
internationala.
Piata financiara intenationala permite ntlnirea ofertei cu cererea de capitaluri pe termen scurt,
mediu si lung, la nivel mondial, iar pe piata valutara se stabilesc cursurile de schimb a diferitelor monede. Activitatea pe pietele financiare s-a accelerat dupa 1983, fiind alcatuita din compartimente ce
se disting unele de altele prin proceduri de emisiune specifice sau prin activele de natura diferita.
Pietele financiare internationale au cunoscut, n ultimii 30-40 de ani, o dezvoltare sustinuta si spectaculoasa, raspunznd necesitatilor manifestate, att de investitori, ct si de lumea n dezvoltare.
Bancile internationale au jucat un rol central n
aceasta evolutie prin dinamismul si procesul de inovare permanent ce le caracterizeaza.
Relatiile financiare internationale produc efecte importante nu numai atunci cnd reflecta transferuri de resurse financiare sub forma de contributii obligatorii sau facultative, ajutoare nerambursabile, donatii, mprumuturi cu sau fara dobnzi, dar si n alte mpejurari.
n activitatea financiar-valutara se urmareste obtinerea unui echilibru dinamic al economiei
nationale, echilibru economic care presupune si un echilibru n domeniul financiar-valutar.
1.3. Tendinte n evolutia relatiilor ntre state
Evolutia
economiilor
nationale
si
a
sistemelor
monetare
ale
aces7

tora,
dus

precum
amplificarea
si
diversificarea
formelor
de
comert
au
conla aparitia si dezvoltarea relatiilor valutar-financiare internationale.
Economia mondiala este o categorie istorica n continua evolutie ca urmare
a dezvoltarii productiei de bunuri si servicii, a cresterii participarii statelor la diviziunea internationala a muncii si a ncadrarii lor n circuitul economic international.
Premisele si procesul formarii economice internationale sunt strns legate, ntre altele,
de aparitia si dezvoltarea natiunilor si statelor nationale, de marile descoperiri geografice, de
revolutia industriala, de aparitia diviziunii internationale a muncii, constituirea pietei internationale si transformarea unor relatii economice internationale izolate n fluxuri economice internationale aflate ntr-o strnsa interdependenta n cadrul unui circuit economic mondial.
Studiile si comparatiile economice internationale au multiple functii:
ne permit sa cunoastem stadiul de dezvoltare al diferitelor ta ri, locul n economia internationala, politicile economice ale guvernelor, toate acestea n sensul determinarii
evolutiilor viitoare ale economiei statelor din lume si luarii lor n considerare atunci
cnd se fundamenteaza directiile de participare la viata economica si politica internationala a ta rilor noastre.
de fundamentare a unei strategii internationale a dezvoltarii economice n directia
gasirii cailor si formelor de cooperare economica internationala, de asistenta a ta rilor
n curs de dezvoltare n vederea lichidarii sudezvoltarii n lume.
Progresul tehnic conduce, n mod necesar, la specializarea ntreprinderii si implicit la cresterea
interdependentei dintre acestea. Progresele la care ne referim nu s-au manifestat numai n cadrul
unei ecomomii nationale sau al alteia, ci si la scara mondiala. Nici cele mai dezvoltate ta ri
nu-si mai pot permite astazi sa-si satisfaca integral cererea de produse si de servicii pe seama
productiei interne, deoarece acest lucru ar fi greu, daca nu imposibil de realizat, att din lipsa
unor resurse proprii, ct mai ales din cauza ineficientei economice a unei strategii autarhice.
Prin modul n care s-au structurat si au evoluat, relatiile valutar-financiare se bazeaza pe
sistemele monetare ale economiilor nationale ale statelor celule de baza ale economiei mondiale. Relatiilor valutar-financiare internationale le sunt proprii anumite structuri care au n vedere:
componentele de baza si mecanismele functionarii lor, cum ar fi: etalonul monetar
adoptat pentru definirea valorii monedelor, tipul de curs valutar practicat, instrumentele monetare acceptate ca mijloace de plata sau rezerva monetara internationala;
institutiile antrenate n organizarea, supravegherea si desfasurarea acestora, cum
ar fi: bancile nationale, bancile specializate, bursele, institutiile financiar-bancare cu
caracter regional sau mondial;
8

 reglementarile care ordoneaza raporturile ce apar n acest domeniu, cum ar fi:

norme de drept si reglementari nationale, acorduri si conventii bilaterale, multinationale, uzante internationale.
Formarea si dezvoltarea sistematica a relatiilor economice internationale este, nainte de
toate, expresia legilor obiective care actioneaza n economia mondiala , n fiecare din componentele circuitului economic mondial.
Totodata, functionarea lor este influentata n masura mai mare sau mai mica de tehnicile si instrumentele de promovare si reglementare a
relatiilor economice internationale, utilizate de statele membre ale comunitatii mondiale.
Fiecare tara, mare sau mica, dezvoltata sau n curs de dezvoltare, este preocupata sasi dezvolte ramurile economice pentru care are cele mai bune conditii de productie si sa valorifice peste granita o parte ct mai mare din productia realizata, pentru a-si putea procura
astfel din import, n conditii avantajoase, produsele care i lipsesc.
Raporturi de interdependenta exista nu numai ntre ta rile facnd parte din grupuri cu grade diferite de dezvoltare, dar si ntre ta rile aceluiasi grup, ale aceleiasi regiuni sau subregiuni geografice.
n masura n care asemenea uniuni de state, create cu respectare principiilor de drept international, contribuie la dezvoltare schimburilor comerciale, la armonizarea intereselor si la reducerea decalajelor economice si sociale dintre participanti, ele merita sa fie ncurajate si sprijinite.
Fondul Monetar International, Banca Mondiala, institutiile afiliate acesteia si bancile regionale de dezvoltare au jucat un rol important n sprijinirea acestor ta ri cu credite de plati si credite pentru dezvoltare n conditii avantajoase. Pe masura dezvoltarii si diversificarii relatiilor dintre
state s-a facut tot mai mult simtita nevoia reglementarii unitare a acestora, n ceea ce priveste
modul lor de organizare si desfasurare, ca si sanctionarea abaterilor de la regulile statornice.
n ultimii 50-60 de ani, de cnd aurul a iesit din circulatia monetara nationala si internationala, balantele de plati curente sunt puternic dezechilibrate, aparnd ca un proces amplu si constant, iesirea masiva a monedelor nationale din economiile statelor emitente si patrunderea lor n
circulatie pe plan international. Se dezvolta astfel piata monetara internationala care nu reprezinta suma aritmetica a pietelor nationale, ci este o piata paralela, cu reguli nescrise, proprii.
Cantitatea de moneda ce alimenteaza piata monetara internationala este determinata nu de banca
centrala a unei ta ri, ca n cazul pietei monetare nationale, ci de soldurile balantelor de plati curente ale
statelor cu monede convertibile, de mecanismul multiplicator al creditelor internationale, de aparitia
chiar a unor monede internationale precum DST (moneda de cont) si EURO (moneda unica a UE).
Una din tendintele de baza ce rezulta din analiza economiei internationale consta n cresterea
importantei schimburilor economice externe pentru dezvoltarea economica a fiecarui stat, mai
mare sau mai mic, dezvoltat sau n curs de dezvoltare.
Cucerirea independentei nationale a fost si este un factor al accelerarii dezvoltarii economice,
iar analizele arata ca, n realitate, cu ct o natiune sau o economie nationala este mai puternica
9

si dezvoltata, cu att nevoia de a participa la schimburile economice internationale este mai mare,
dar si posibilitatile de a oferi mai multe valori materiale n aceste schimburi sunt mai mari.
Pe fondul adncirii interdependentelor economice si cresterii mai rapide a schimburilor economice
n raport cu productia are loc procesul de mondializare economica. Concomitent cu afirmarea
natiunilor si economiilor nationale n lume cu ct un stat este mai dezvoltat, cu att gradul de
participare a sa la schimburile economice internationale este mai ridicat si, n paralel, sporeste
nivelul de mondializare, dar nu pe seama reducerii importantei natiunilor si economiilor nationale,
ci tocmai n virtutea afirmarii acestora.3
O alta tendinta fundamentala n economia internationala actuala este cresterea interdependentelor economice internationale. Progresul si stabilitatea unei natiuni depinde de progresul
si stabilitatea celorlalte natiuni. Exista un singur obiectiv
____________________
3

S. DUMITRESCU, V. GHEORGHIT A,
G. MARIN, O. PUIU Economie
mondiala editura Independenta economica, Braila, 1998, pag.
306-307.
comun cu dezvoltarea economica,
echilibrul economic si stabilitatea social-politica
n cele mai diferite zone ale lumii sa contribuie la progresul general, de unde
si nevoia de colaborare economica internationala n cele mai variate forme.
Relatiile economice dintre state, avnd un caracter vital pentru progresul socio-economic al natiunilor si al economiei internationale n ansamblul ei, conduc la aparitia si dezvoltarea tendintei de
institutionalizare a relatiilor economice internationale.
Pe plan intern, statele ceeaza organisme specializate care prin metode specifice supravegheaza
dezvoltarea schimburilor economice externe, evolutia echilibrului comercial, valutar si financiar.
Pe plan international statele ceeaza un cadru juridic care sa favorizeze pe baze reciproc avantajoase derularea circuitului economic international sau a unora din fluxurile lui si nfiinteaza organizatii economice, financiare, comerciale, tehnologice, internationale cu caracter regional, subregional sau mondial care actioneaza prin mecanismele convenite n statutele de functionare ale organizatiilor respective. Cele mai multe dintre relatiile valutar-financiare au loc ntre ta rile dezvoltate.
Valoarea pietei valutar-financiara este uriasa , depasind mult valoarea comertului mondial, dat fiind ca pe aceasta piata se pot face foarte multe speculatii.
O mentiune speciala se cuvine sa se faca asupra decalajelor economice ce caracterizeaza economia internationala contemporana, decalaje care despart lumea n ta ri bogate si ta ri sarace, atragnd
atentia oamenilor politici, de stiinta si cultura nu numai ca un fenomen imoral, dar si periculos
pentru echilibrul si dezvoltarea nsasi a ta rilor economice avansate. O implicatie profunda asupra
10

economiei internationale are desfasurarea unei revolutii stiintifico-tehnice fara precedent n istorie, care a generat noi tipuri si modele de diviziune internationala a muncii, a accelerat viteza
circuitului economic mondial, a modificat fluxurile geografice comerciale traditionale, a condus la
aparitia unor noi fluxuri economice internationale.
Economia internationala se confrunta cu diferite tipuri de crize economice internationale,
dezechilibre, instabilitate si riscuri multiple n domeniul productiei comerciale, valutar-financiare,
energetic, alimentar, preturi.

CAP.
2.
Istoricul
Fondului
Monetar
International
2.1. Sistemul monetar international si originea crearii Fondului Monetar International
Fondul Monetar International (FMI) reprezinta urmarea acordurilor de la Bretton Woods, consfintite n 1944, definite ca un miracol politic.
Aceste acorduri
vizau sa stabileasca o ordine monetara si financiara care sa favorizeze reconstructia si
cresterea economiei mondiale dupa recesiunea anilor 30 si al doilea razboi mondial.
Cu toate acestea, pentru a ntelege n profunzime originile si natura FMI, este necesar
sa facem un pas napoi n timp si sa examinam sistemul monetar international anterior primului
razboi mondial, precum si evolutia sa n perioada interbelica. Evolutia relatiilor monetare internationale reprezinta n acceptiunea multor autori, istoria unor repetate esecuri. n decursul timpului, nici unul din sisteme nu a reusit sa se impuna cu adevarat, fara a suscita critici, controverse sau proiecte de reforma. Sistemul monetar inernational nu poate fi definit doar prin natura
monedei internationale de referinta . El reprezinta, de fapt, ansamblul de reguli, instrumente, organisme si piete referitoare la crearea, valorificarea si circulatia monedelor internationale4 .
Perioada din preajma ultimului sfert al secolului al XIX-lea (1875) pna la declansarea primului conflict mondial s-a caracterizat printr-o destul de nalta si o stabilitate remarcabila, att n privinta
preturilor, ct si n raporturile de schimb valutar ale principalelor puteri industriale. n acea perioada,
comertul ntre natiuni creste cu un ritm mult mai nalt. Trebuie sa tinem cont ca ponderea exporturilor n produsul mondial a atins n 1913 o cota care n-a mai fost niciodata atinsa, exceptie facnd
doar anul 1970. Integrarea economica a natiunilor se manifesta inclusiv n sfera fluxurilor financiare.
O enorma masa de capitaluri, provenind din Europa, ndeosebi din Marea Britanie, se ndreapta catre
lumea noua si catre Australia, acolo unde constructia de noi infrastructuri necesita finanta ri uriase.
____________________
4

VIRGIL
GHEORGHIT A,
ARISTIDE
COCIUBAN

Economie
mondiala

editura
Politeia-SNSPA,
Bucuresti,
2002,
pag.
218.
Schimburile economice si finanta rile internationale erau pe atunci reglate de asa-zisul sistem monetar al aurului cunoscut sub denumirea de Gold Exchange Standard, institutionalizat prin Conferinta
11

de la Genova din 1922, care si luase numele din folosirea aurului ca unitate de cont n tranzactiile
internationale si ca principala forma de detinere a bogatiei. n acest sistem, toate valutele dolari, lire
sterline, marci se aflau n raport bine precizat cu aurul, si datorita faptului ca monedele erau ele nsele
din aur, din aceasta cauza, valoarea lor era paritara cantitatii de aur continuta n monede. De exemplu,
un dolar american continea 23,22 grame aur, n vreme ce lira sterlina continea n jurul a 113 grame aur.
Acest raport strns cu aurul avea valoare, binenteles, nu numai pentru moneda metalica, dar
si pentru cea de hrtie: o bancnota de 10 lire sterline valora 1.130 grame aur, de 10 ori continutul
unei monede sterline de aur. n sistemul monetar al aurului, raporturile de schimb ntre valute erau
practic fixe, determinate de respectivele continuturi de metal pretios. De exemplu, rata de schimb ntre lira sterlina si dolar era de 113:23,22=4,87. T
arile se straduiau sa transforme ceea ce primeau,
prin intermediul bancilor lor centrale, n aur echivalent, aceasta era asa-zisa convertibilitate n aur.
O alta caracteristica a sistemului monetar era aceea ca dezechilibrele balantelor de plati externe
erau de scurta durata . Balanta de plati externe reprezinta un document de plan sau statistic n care se nscriu si prin care se compara platile si ncasarile efectuate de o economie
nationala si rezultatele din tranzactiile economice, financiare si monetare ale economiei respective cu alte economii, pe o perioada de timp data. La rndul sau, aceasta se divide n
doua conturi, acela al iesirilor curente, n care se raporteaza exporturile si importurile de bunuri
si servicii, precum si unele transferuri monetare (de exemplu: plata dobnzilor, trimiterile de
bani de catre emigranti n tara de origine) iar, pe de alta parte, contul miscarilor de capital, n
care sunt nregistrate mprumuturile bancare si investitiile financiare (n actiuni si obligatiuni).
n perioada sistemului monetar al aurului, soldurile balantei de plati erau reglate ntre ta ri
n aur. Pentru acest motiv, ele comportau pierderi (refluxuri), n caz de deficit, sau beneficii
(afluxuri), n caz de surplus de aur si, o reducere sau o crestere a cantitatii de moneda n circulatie. Se nastea n acest moment un mecanism echilibrator automat al soldurilor balantei
de plati, ilustrat ntia oara de filosoful si istoricul David Hume. La orice crestere a stocului
de aur corespundea o crestere n acelasi sens a preturilor interne, crestere care la rndul sau
se traducea printr-o capacitate redusa de export pe pietele mondiale. Bunurile exportate deveneau mai putin ieftine, ceea ce ducea mai devreme sau mai trziu la pericolul dezechilibrului.
Mecanismul functiona perfect simetric n cazul unei reduceri a stocului de moneda. Aceasta era
reflectarea a ceea ce numim teoria cantitativa a monedei, n baza careia la orice variatie a stocului de
moneda n circulatie ntr-o economie i corespunde o variatie n acelasi sens si proportionala a preturilor.
La sfrsitul primului razboi mondial, sistemul monetar al aurului a luat sfrsit n mod inevitabil. A urmat o perioada de mare instabilitate pentru economia mondiala, agravata de problema refacerii postbelice. Doua tentative de reconstituire a sistemului monetar al aurului, n
1925, respectiv n 1936, au avut o viata scurta. n cursul anilor 20, s-au acumulat grave tensiuni care au dus rapid la marea recesiune. n cea mai acuta perioada a crizei, ntre 19291932, comertul mondial a nregistrat o prabusire drastica , de 63% n termeni de valoare n
12

aur.

Caderea generalizata a activitatii productive a fost nsotita de o grea deflatie monetara.

Preturile produselor manufacturate n ta rile industrializate s-au redus, n aceeasi perioada,
cu aproape 40%, cu consecinte negative asupra balantelor de plati ale acestor ta ri. n tentativa de a limita efectele negative asupra balantelor de plati, ta rile au nceput sa recurga tot mai
mult chiar la masuri restrictive asupra propriilor importuri. n 1930, n Statele Unite a fost
aprobat Smoot-Hawley Tariff Act, care a stabilit asemenea cresteri de taxe asupra importurilor
nct a rezultat a fi una din legile cele mai protectioniste ale secolului.
T
arile aveau, ntre altele, o puternica motivatie n a deprecia moneda proprie pentru a-si favoriza exporturile
si, totusi, faceau larg apel la ceea ce avea sa se numeasca deprecieri concurentiale.
De fapt, daca o tara deprecia moneda proprie ca sa-si favorizeze exporturile, celelalte ta ri erau
puse n situatia de a deprecia si ele moneda pentru a-si salva competitivitatea exporturilor lor. n
mod similar, masurile protectioniste luate de o tara spre a limita importurile de piete, le corespundeau
contramasuri similare din partea altor ta ri. Acest cadru, deja dezarmat, a fost agravat n mod dramatic de
razboi, care a cauzat ncetarea n buna parte a fluxurilor internationale de comert si de capitaluri private.
La nceputul anilor 40, n acest scenariu istoric a nceput un amplu proces de regndire n sensul
de a face ordine n relatiile economice internationale si de a relua fluxurile de bunuri si capital. S-a ntarit
constientizarea faptului ca este necesar sa se stabileasca reuniuni la care sa se poata asigura o concentrare
adevarata a politicilor economice, cu scopul de a evita dezordinea care caracterizase perioada interbelica.
Primele propuneri de reforma n sensul acesta vor aparea n reviste specializate sau n discursuri variate n jurul anului 1941. De aici se nasc o serie de propuneri oficiale, avansate de anumite
ta ri. Dintre aceste propuneri faceau parte acelea care, ulterior, vor deveni repede cele doua planuri
principale de reforma, formulate de economistii Harry Dexter White si John Maynard Keynes,
pentru Statele Unite si respectiv, pentru Marea Britanie. Cele doua planuri, a caror versiune originala data din 1942, au fost de nenumarate ori revazute de autori, pe parcursul a doi ani succesivi.5
Planurile lui Keynes si White trasau n linii mari arhitectura institutionala care avea sa sustina
noua ordine economica internationala. n ceea ce priveste FMI, aceste planuri de reforma erau
diferite nu att din punct de vedere al obiectivelor, ci mai ales sub aspectul modalitatilor de operare.
Planul englez, prezentat de Keynes la 7 aprilie 1943, era axat, n principal, pe preocuparea
de reconstructie a economiilor occidentale, pe promovarea cresterii economice si ocuparea deplina a
fortei de munca.6 Acest plan prevedea nfiintarea unei adevarate superbanci centrale, denumite Uniunea de cliring international (International Clearing Union) cu sediul la Londra, ceea ce ar fi trebuit
sa emita, n beneficiul ta rilor membre, o moneda scripturala internationala definita, denumita bancor.
____________________
5
SIMONA GAFTONIUC Finante internationale editura Economica, Bucuresti, 1995, pag. 44.
6
Relatii
ELENA GURGU, CONSTANTIN MOISUC, ION ROSU-HAMZESCU,

DAN NICOARA
valutar-financiare internationale editura Fundatia Romnia de Mine, Bucuresti, 2002, pag. 18.
13

Crearea unitatii monetare de cont comun bancor, distribuita gratuit statelor membre proprotional cu ponderea lor n comertul international, nainte de declansarea razboiului mondial.
Valoarea bancor-ilor ar fi fost fixata n functie de aur si cea a valutelor
din sistem n functie de bancor.
T
arile membre puteau, deci, sa schimbe aurul
n bancor si sa foloseasca bancor-ul spre a face fata propriilor nevoi de plata.
Bancor-ii puteau fi folositi la cumpararea de marfuri si servicii, urmnd ca aceste marfuri si servicii sa fie compensate cu exporturile de marfuri si servicii, deci, ncasarile urmau sa fie compensate
cu platile. Uniunea de cliring international n colaborare cu statele membre urmau sa stabileasca
n comun cursurile de schimb valutar. Anglia mpreuna cu dominitoarele si coloniile aveau o pondere
mare n comertul mondial si urmau, conform planului englez, sa primeasca o substantiala cota din totalul bancor-ilor. Au fost prevazute, de asemenea, mecanisme pentru evitarea acumularii de deficite
si excedente, sarcina ajustarii balantelor de plati fiind partajata ntre ta rile deficitare si excedentare.
Aurul pastra un rol important n sistemul lui Keynes, nsa planul sau tindea, n mod
explicit, catre o demonetizare a metalului pretios, ntruct, aurul putea fi convertit n bancor, dar nu si invers.
Planul lui Keynes prevedea, ntre altele, o folosire pe scara larga
a controalelor asupra miscarilor de capital, fie pentru a descuraja fluxurile de natura speculativa, fie pentru a evita scurgeri de fonduri din alte ta ri cu penurie de economii.
Planul american, conceput de White la 5 aprilie 1943, era mai putin novator dect cel propus
de Keynes. Preocuparea primordiala a Statelor Unite, constiente de rolul pe care l puteau pretinde, era
aceea de a restaura libertatea tranzactiilor si platilor internationale. Planul White exprima deschis aceasta
prioritate si punea accentul pe absenta practicilor discriminatorii si pe stabilirea cursului de schimb.
n acest sens a fost instituit un Fond de stabilizare international (International Stabilisation Fund), la care ar fi avut acces toate ta rile membre, n caz de nevoie. Fondul s-ar
fi constituit prin contributii ale anumitor state, care n proportie de 30% trebuiau varsate n
aur, acesta abordnd o problematica valutara mai vasta, exprimnd interesele americane. SUA
avea o economie dezvoltata, o moneda nationala puternica, importante rezerve de aur; apreciind ca Europa se va adresa cu cereri de marfuri si servicii americane pentru care celelalte
state nu aveau mijloace de plata. SUA urmarea eliminarea restrictiilor din calea comertului
international si efectuarea de plati multilaterale, care presupuneau convertibilitatea tuturor valutelor.
Planul american prevedea si el o unitate monetara comuna, numita unitas, unitate de cont egala
cu greutatea n aur corespunzatoare pentru 10 dolari, paritatea neputnd fi modificata dect cu acordul
Fondului cu o majoritate de 34 din voturi, dupa o procedura de vot ponderata. Prevedere abandonata
la cererea Congresului american, caci aceasta unitate monetara comuna ar fi facut concurenta dolarului
american, care urma sa fie pivotul sistemului monetar international postbelic. Dreptul de vot al statelor
la luarea deciziei n Fond trebuia sa fie proportional cu cota varsata la Fond n care SUA avea si are o
pondere substantiala; la determinarea cotei fiecarui stat urma sa se ia n calcul mai multi indicatori:
ponderea n comertul mondial;
14

 ponderea n produsul intern brut (PIB) mondial;

ponderea n rezervele monetare mondiale.
Deci, SUA urma sa aiba ponderea principala n totalul voturilor si implicit, dreptul de veto.
Spre deosebire de Clearing, capacitatea de creditare a Fondului ar fi fost limitata, chiar determinata de capitalul varsat. Fiecare tara putea sa ceara, n schimbul valutei proprii sau a aurului, valuta altei ta ri membre a sistemului daca nregistra un deficit de balanta de plati. Cele doua planuri
au fost puse sa se confrunte n septembrie 1943. O comisie compusa dintr-o delegatie din Statele
Unite condusa de White, si una britanica, avndu-l n frunte pe Keynes, au fost create n scopul de
a ajunge la un plan final. Printre punctele de dezacord figura rolul noii monede internationale. n
vreme ce bancor era un element central al proiectului de reforma al lui Keynes, unitas era, n planul
White, un accesoriu din care se putea face totul sau nimic. Planul White a nceput sa prevaleze
chiar de la primele confruntari, fie prin pozitia dominanta a Statelor Unite, care iesise din razboi ca
puterea mondiala cea mai puternica, n vreme ce Marea Britanie iesea din razboi puternic nglodata
n datorii. Pe de alta data parte, planul Keynes, bazat fiind pe credit, a fost apreciat ca potentialmente inflationist. n ultima instanta a fost adoptat planul american, cu unele amendamente.
Astfel prevederea americana initiala, potrivit careia cursurile de schimb valutar
urma sa fie stabilite, practic, n mod unilateral, de Fond, a fost nlocuita cu prevederea engleza, conform careia aceste cursuri se stabilesc prin negociere, de comun acord,
ntre statul membru si Fond.
n general, modificarile planului american au vizat cu
deosebire prevederile care ar fi dus la ncalcarea grosolana a suveranitatii statelor.
Elementul negociabil a fost rolul cheie care urma sa-l aiba dolarul n arhitectura sistemului
monetar postbelic, de asemenea, nu s-a acceptat ca resursele enorme ale SUA sa fie redistribuite
catre ta ri europene cu economia distrusa de razboi. Dar s-a acceptat ca, n primii ani de functionare
a sistemului, SUA sa aiba solduri excedentare pentru livrarea de marfuri si servicii, dar acestea pe
baze comerciale, adica prin angajarea de datorii externe europene fata de SUA. Acordul definitiv
reprezinta un compromis consacrat mai mult tezei americane, ntr-o lume care nu se putea redresa
rapid fara sprijinul SUA. A avut, deci, cstig de cauza proiectul economiei dominante, acordndu-se
doar cteva concesii minore proiectului britanic. Compromisul ntre tezele sefilor celor doua delegatii oficiale, Keynes si White, a condus la un sistem caracterizat prin 4 elemente fundamentale:
paritati fixe, ajustabile nsa ntr-o marja de fluctuatie, n raport cu dolarul, de 10%;
un sistem de etalon de schimb-aur, s-a stabilit ca etalonul monetar ce va sta la baza
sistemului va fi etalonul aur-devize, prin devize se ntelegea practic, dolarul si doar
n subsidar lira sterlina, celelalte valute fiind excluse din rndul valutelor-cheie, de
rezerva si de mijloc de plata;
15

 un cod de buna conduita, n ceea ce priveste mecanismele de ajustare a cursului de

schimb;
o procedura de credit international mutual.
Se prevedea, totodata, o perioada de tranzitie pentru reconstructia economica, preScopul principal al
cum si posibilitatea ajustarii ulterioare a ntelegerilor adoptate initial.
sistemului international, creat n 1944, a fost asigurarea, prin intermediul mecanismelor sale
de functionare, a unei largi cooperari si, pe aceasta baza, cresterea echilibrata a comertului
international, ca o conditie a dezvoltarii fiecarei ta ri si a economiei mondiale n ansamblul sau.
FMI
nu
a
devenit
acea
superbanca
centrala,
nici
un
organism
suprastatal,
accesul la resursele sale nefiind automat si neconditionat.
2.2. Bretton Woods crearea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale
Tragndu-se nvata minte din situatia monetara si financiara haotica din perioada interbelica ,
nca din anii 1941-1943 expertii guvernamentali din ta rile coalitiei antifasciste au elaborat si
discutat diverse proiecte de creare a unui sistem monetar international. Lipsa unor institutii
monetar-financiare internationale a fost apreciata ca una din cauzele deselor disfunctionalitati
n dezvoltarea relatiilor economice si valutar-financiare internationale. Liderii politici ai principalelor ta ri ale coalitiei au convenit asupra necesitatii convocarii unei Conferinte Monetare
si Financiare Internationale la Bretton Woods, n statul New Hampshire, Statele Unite.
n 1943, a avut loc reuniunea pregatitoare a expertilor din mai multe ta ri, n total, erau prezenti peste 700 de specialisti, cu mult peste ce se prevazuse initial.
Principiile si mecanismele adoptate trebuiau sustinute de activitatea unor institutii valutarfinanciare internationale ca parti componente ale sistemului monetar international. Conferinta a debutat la 1 iulie 1944 cnd au fost parafate Acordurile privind Crearea Fondului Monetar International
(FMI) si a Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), si au participat, n afara
americanilor, experti din toate cele 44 de ta ri invitate si, n plus, n calitate personala, un reprezentant al Danemarcei. Marele eveniment ar fi trebuit sa ia sfrsit la 19 iulie, dar a fost imposibil ca lucrarile Conferintei sa se termine pna la data aceea si ea s-a prelungit pna la 22 iulie.
Prin declaratia comuna, englezii si americanii au aplanat, ntr-adevar, mare parte a divergentelor
lor. Lucrarile au fost organizate pe trei Comisii principale: una pentru FMI, prezidata de White, alta
pentru BIRD, prezidata de Keynes, si o a treia pentru celelalte aspecte ale cooperarii financiare internationale. Rezultatul final al Conferintei au fost Statutele, numite Articles of Agreement, ale FMI si
BIRD, mpreuna cu o serie de alte rezolutii colaterale. Dintre acestea din urma, cea mai importanta
era rezolutia a VII-a, care reclama necesitatea de a se ajunge ct mai repede posibil la un acord pentru
reducerea obstacolelor din calea comertului international si, n general, pentru promovarea dezvoltarii
avantajoase a relatiilor comerciale ntre state. Aceasta era referirea implicita la crearea unei Organizatii
Mondiale pentru Comert (OMC), ea nsasi parte a marelui model institutional al lui Keynes si White.
16

Statutul FMI este ratificat la 27 decembrie 1945 de catre 29 din cele 45 de ta ri

care participasera la conferinta , numar legal suficient pentru a da viata organizatiei.
La 31 decembrie, data ultima la care o tara participanta la conferinta poate fi considerata membru fondator al FMI, alte sase ta ri ratificasera acordul. Alti membri fondatori vor
semna cteva luni mai trziu, altii ctiva ani mai trziu. Ultimii, n ordine, au fost Noua
Zeelanda si Liberia, care au semnat la nceputul anilor 60.
O mare absenta a fost Uniunea Sovietica, care avea, totusi, o pozitie foarte activa n negocierile de la Bretton Woods.
Dintre cele trei mari puteri perdante n conflictul mondial, Italia a fost prima care
a subscris acordurilor, la 1 martie 1947.
Cnd Italia si-a prezentat cererea de participare, s-a ridicat problema daca o fosta putere dusmana poate face parte din FMI. Datorita
sprijinului SUA si a Marii Britanii, aceasta problema a fost rapid rezolvata n sens pozitiv, recunoscndu-se rolul Italiei mpotriva Germaniei (statutul de tara cobeligeranta). Japonia
si Germania au devenit membre FMI mai trziu, la 13, respectiv 14 august 1952.
Prima reuniune oficiala a FMI are loc n mai 1946 la Savannah, n statul
Georgia, SUA, la care se ia hotarrea de a se fixa sediul permanent al FMI
la Washington, capitala ta rii care detinea capitalul majoritar al institutiei.
Arhitectura institutionala a ordinii economice conceputa la Bretton Woods se fonda, deci, pe
trei edificii: FMI, BIRD si OMC. Prin crearea FMI, semnatarii acordurilor de la Bretton Woods
au urmarit sa instituie un regim de cursuri valutare fixe, analog celui care a existat n cadrul sistemului monetar etalon-aur, dar fara sa impuna ta rilor debitoare sa recurga constant la deflatie.
Fondul Monetar International si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (cunoscuta ca Banca Mondiala) sunt formal constituite imediat dupa Conferinta de la Bretton Woods.
Crearea OMC a ntmpinat totusi, chiar de la nceput, o serie de dificultati din cauza varietatii
de interese, dar a ratat mai ales datorita refuzului SUA de a ratifica acordurile comune n 1947
prin Carta de la Havana (Havana Charter). S-a realizat totusi GATT ( General Ageements on Tariffs and Trade), un tratat care, fara sa-si ceeze un adevarat aparat institutional propriu, a servit la
definirea regulilor jocului si la a furniza un mecanism de cooperare n materie de comert international. La crearea acestei institutii s-a ajuns doar n 1995, ea avnd sediul la Geneva, n Elvetia.
Componentele celor trei institutii erau chiar bine definite. Astfel, FMI ar fi avut sarcini de
stabilire a relatiilor monetare si financiare internationale, precum si de coordonare si supraveghere a
politicilor economice si de schimb urmate de ta rile membre. n acelasi scop, se adauga acestor functii
gestiunea unui sistem de schimburi fixe si ajustabile care a capatat numele de Sistemul de la Bretton Woods si sarcina de a ajuta din punct de vedere financiar ta rile care nregistrau dezechilibre
temporare ale balantelor de plati externe ale statelor membre, n cazul n care aceste situatii exista pe
perioade mici de timp. Atunci cnd o tara membra a FMI nregistreaza un deficit n balanta sa de
plati externe, ea cumpara de la FMI monedele straine de care are nevoie pentru finantarea acestuia,
cednd n schimb echivalentul n moneda sa proprie. La expirarea termenului pentru care s-a facut
17

tranzactia, tara respectiva rascumpara, de la FMI, moneda sa, restituind monedele straine primite.
Aceste operatiuni poarta denumirea de trageri asupra FMI si au caracteristicile creditelor
internationale, percepndu-se dobnzi si comisioane, iar rambursarea se efectueaza la termenele stabilite. Dobnda care se percepe de catre Fond este ntre 1% si 5% pe an, iar comosionul bancar perceput este de 0,50%, aplicndu-se o singura data la toata suma acordata. Termenul de rascumparare a monedei nationale, adica termenul de rambursare, se stabileste n functie de posibilitatile ta rii respective de a-si echilibra balanta de plati externe, dar el nu trebuie sa depaseasca
5 ani. Keynes, dupa propriile declaratii, era unul din marii sustinatori ai necesitatii controlului
mai mult dect orice altceva, n vederea limitarii miscarilor speculative de capital, asa-numita moneda calda (hot money). nsusi rolul FMI n aceasta sfera face astazi obiectul unei intense dezbateri din cauza importantei dobndite de miscarile de capital n contextul globalizarii pietelor.
Astazi, FMI este o organizatie cu caracter aproape universal: de la cele 29 de ta ri membre la
nceput, s-a ajuns la 184.7 Exceptnd statele mici, nu adera la FMI dect putine state din fostul bloc sovietic, ca de exemplu, Coreea de Sud, Cuba (iesita din organizatie n 1964) si Republica Federala a Serbiei
si Muntenegrului nascuta n 1992 dupa destramarea Iugoslaviei. n cei mai bine de 60 de ani scursi de la
miracolul de la Bretton Woods, s-au petrecut o serie de fapte. Lumea a fost afectata n mod repetat de o
serie de evenimente care au zguduit echilibrele existente: caderea sistemului de schimburi fixe si socurile
petroliere n anii 70, criza datoriilor n anii 80, ntoarcerea pe scena mondiala a economiilor foste sovietice si numeroasele crize financiare din anii 90, n fine, crearea monedei EURO la sfrsit de secol XX si
nceputul altui secol. n ceea ce priveste ultima jumatate de secol, economia mondiala s-a schimbat radical, devenind globala, n sensul ca pietele nationale de bunuri si de capital s-au integrat puternic. Totusi,
n prezent nu prea mai are sens sa vorbim despre sistemul monetar international fiindca distinctia ntre
piete valutare si piete de credit este de acum doar una conceptuala si nu una reala. Este, deci, preferabil
sa se vorbeasca despre sistemul monetar si financiar international. n acest context, Statutul FMI a
suferit unele amendamente. Esentialul a ramas totusi neschimbat si, ndeosebi, obiectivele institutiei.
Aceasta se demonstreaza din faptul ca natura FMI n-a fost fundamental modificata pe parcursul istoriei
sale; FMI si-a perfectionat mereu instrumentele de lucru pentru a-si atinge scopurile institutionale.
Din 1969, totusi, nca foarte departe de realizare a ceea ce-si propusese prin
modelul lui Keynes, FMI dispune de o moneda proprie Drepturile de Tragere
____________________
7
IMF
Survey,
Supliment
2003,
volume
32.

Speciale DST, care serveste fie ca valuta de rezerva internationala, fie ca unitate de cont.
Grupul Bancii Mondiale, dimpotriva, actioneaza cu precadere ntr-o optica de medie si de
lunga durata. Obiectivele sale urmau sa fie reconstructia ta rilor ruinate dupa razboi, si succesiv,
18

dezvoltarea economica a ta rilor napoiate. Grupul Bancii Mondiale avea sa intermedieze fluxuri
de capital privat spre aceste ta ri, nlesnind astfel finantarea unor proiecte specifice de investitii.
Pietele de capital privat aproape disparusera si, cu exceptia fluxurilor de investitii din
ta rile cu beneficii (mai ales SUA), nu au existat perspectivele unei reluari pe termen scurt.
n plus, trebuia sa se acorde spatiu ct mai larg cu putinta politicilor economice interne.
Grupul
Bancii
Mondiale

denumire
generica
si
oarecum
improprie,
deoarece
sunt
institutii
financiare
de
sprijinire
a
dezvoltarii
ta rilor
membre si nu care sa emita o moneda mondiala este format din:
[1.]
Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD); Asociatia
Internationala pentru Dezvoltare (AID);Societatea Financiara Internationala (SFI);Agentia
Multilaterala de Grantare a Investitiilor (AMGI);Centrul International pentru Aplanarea
Disputelor Investitionale (CIADI).

temul

Toate
de

aceste
institutii
financiare
institutii
specializate
ale
[1.]

interguvernamentale
fac
parte
Organizatiei
Natiunilor
Unite

din
sis(ONU).

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD).

BIRD a fost nfiintata la data de 27 decembrie 1945 si este cel de-al doilea organism creat de
Conferinta Monetara si Financiara Internationala de la Bretton Woods. Alaturi de Fondul Monetar International, BIRD a constituit baza sistemului monetar international creat la Bretton Woods. BIRD
a nceput sa functioneze la 25 iunie 1946, avnd ca obiectiv principal: acordarea si/sau garantarea
mprumuturilor pentru finantarea proiectelor de reconstructie si dezvoltare n ta rile membre. Cu timpul activitatea de finantare a BIRD s-a orientat cu precadere spre ta rile n dezvoltare membre.
T
arile membre BIRD erau n numar de 35 n 1945, pentru ca n 1990 sa ajunga la
150, n 1996 la 169, iar n 2000 la 178. Romnia a devenit membra BIRD la 15 decembrie 1972. La BIRD au putut adera doar ta rile membre ale FMI datorita regulilor din statutul
acestei organizatii care trebuia strict respectat pentru ca Banca sa functioneze n bune conditii.
Mijloacele financiare ale BIRD sunt formate din cotele de participare ale ta rilor membre si din
fondurile atrase din diferite surse. Marimea capitalului subscris de fiecare tara membra BIRD este stabilita n functie de potentialul economico-financiar al ta rii respective si de cota de participare la FMI.
Capitalul subscris la BIRD se varsa n proportie de 10%, restul de 90% ramne n tara membra, dar
BIRD are dreptul sa-l ceara atunci cnd are nevoie de fonduri. Existenta acestei mari rezerve de credit
guvernamental constituie o garantie a bonitatii BIRD si da posibilitatea acesteia sa-si suplimenteze fondurile prin emisiuni de obligatiuni pe pietele internationale de capital. Din varsamntul de 10% facut de
fiecare tara membra, o transa de 1% se varsa n aur sau dolari, iar restul de 9% n moneda nationala.
Spre deosebire de celelalte institutii specializate ale ONU, BIRD, ca si FMI, este organizata pe
principiile unei societati pe actiuni, puterea de vot fiind corelata cu cota de participare a ta rilor membre.
19

Organele de conducere ale BIRD sunt: Consiliul Guvernatorilor (fiecare tara membra este
reprezentata de guvernatorul bancii centrale si de un viceguvernator) si Consiliul de Administratie (format din 24 de directori executivi, si tot attia supleanti), Presedintele, care este ales
pe o perioada de 5 ani, Consiliul Consultativ si comitetele de mprumuturi (care analizeaza si
elaboreaza rapoarte privind recomandarea sau nerecomandarea realizarii proiectelor propuse, pentru care au fost solicitate mprumuturi). Sesiunile anuale ale Consiliului Guvernatorilor au loc
la aceeasi data si n comun cu cele ale FMI, si anume n luna septembrie a fiecarui an.
Conditiile de acordare a mprumuturilor de catre BIRD sunt mai avantajoase, n sensul ca:
termenul de rambursare este cuprins ntre 15-25 ani, avnd o perioada de garantie de 5-7 ani si o
dobnda cu 1-2 puncte procentuale sub nivelul dobnzilor practicate pe pietele internationale de capital.
Operatiunile de mprumut BIRD s-au conformat n general unor principii care, luate mpreuna, garanteaza ca mprumuturile BIRD sunt facute pentru ta rile membre ce
au alocat mari fonduri n scopuri financiare si economice.
Aceste principii sunt:
1.
2.
3.
4.
5.
BIRD acorda mprumuturi guvernelor, autoritatilor guvernamentale sau ntreprinzatorilor particulari n cadrul teritoriilor ta rilor membre;
mprumuturile BIRD sunt chemate sa promoveze folosirea resurselor pentru scopuri productive n
ta rile membre;
n acordarea mprumuturilor, BIRD trebuie sa actioneze prudent vizavi de perspectivele restituirii
mprumuturilor;
utilizarea mprumuturilor este supravegheata de BIRD, care vrea sa se asigure ca fondurile sunt
utilizate doar pentru scopurile autorizate.
Pentru a asista dezvoltarea ta rilor membre, BIRD a nfiintat Institutul Bancar Mondial, care asigura cursuri si alte training-uri n legatura cu dezvoltarea economica si administrativa pentru guverne.
n ultima perioada de timp, activitatea BIRD a suferit de insuficienta capitalului propriu
si mprumutat ca urmare a politicilor ta rilor dezvoltate, care au limitat drastic alocarile de fonduri catre Banca si filialele sale pe motivul ca activitatea acestora nu ar fi destul de eficienta.
[1.]

Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (AID).

A luat nastere ca filiala a BIRD n anul 1960 si a fost nfiintata dupa ce s-a ajuns
la concluzia ca multe ta ri care si-au cstigat de curnd independenta, n cea mai mare parte
africane, datorita nivelului lor foarte scazut de dezvoltare, nu poate contracta si rambursa mprumuturi n conditiile curente, ele avnd nevoie de o finantare externa, cu dobnzi mai mici
si n conditii mai acceptabile. mprumuturile AID sunt cunoscute sub denumirea de credite.

20

AID acorda credite cu preponderenta ta rilor sarace ale lumii n conditii mult mai avantajoase
dect BIRD, si anume: rata mica a dobnzii (cteva procente) sau fara dobnda (cu perceperea doar
a unui comision de 0,75%); esalonarea rambursarii creditului se face pe o perioada foarte lunga de
timp, de regula, de 50 de ani; perioada de garantie este, de asemenea, foarte lunga, atingnd 15 ani.
nfiintarea AID a avut drept scop ndeplinirea urmatoarelor obiective:
1.
stimularea dezvoltarii economiilor din regiunele mai putin dezvoltate ale globului prin acordarea de mijloace financiare n conditii mai avantajoase dect cele de pe piata financiara
internationala;
finantarea ta rilor foarte sarace n conditii avantajoase pentru realizarea unor investitii, n
conditiile n care aceste ta ri nu si pot permite procurarea de mprumuturi din alte surse;
acordarea de asistenta ta rilor subdezvoltate;
finantarea n conditii mai avantajoase a ta rilor foarte sarace, care nu-si pot permite realizarea
unor investitii prin mprumuturi de pe piata internationala a creditului din cauza dobnzilor
foarte ridicate.
Resursele AID provin din donatii si contributii ale guvernelor, din subscriptii ale ta rilor
membre, din transferuri de profituri ale BIRD, precum si din propriile beneficii ale Asociatiei.
mprumuturile acordate de AID ajung sa atinga 5-6 miliarde dolari pe an si se acorda
n special proiectelor de dezvoltare care sunt adresate trebuintelor de baza ale oamenilor.
Evaluarea proiectelor de investitii se face n conditii similare celor practicate de BIRD.
n
anul
1960,
numarul
ta rilor
membre
ale
AID
era
de
50,
pentru
ca
n
1990
sa
ajunga
la
130,
iar
n
1996
la
158.
Structura
organizatorica
a
AID
este
integrata
n
structura
BIRD,
iar
sediul
institutiei
este
la
Washington,
comun
cu
cel
al
BIRD.
[1.]
Corporatia Financiara Internationala (CFI) sau Societatea Financiara
Internationala (SFI).
A fost nfiintata n 1956, ca institutie specializata a ONU, afiliata la BIRD, n scopul
de a sprijini dezvoltarea ntreprinderilor productive private din ta rile n dezvoltare membre
(n 1996 numarul ta rilor membre CFI era de 156).
n acest sens, CFI participa la
capitalul ntreprinderilor respective prin cumpararea de actiuni, acorda mprumuturi pe termen mijlociu si lung (7-12 ani) si faciliteaza cofinantarea proiectelor de dezvoltare.
Ca si AID, CFI nu are o structura organizatorica proprie, ci una integrata n cadrul
BIRD, iar conducerea sa este subordonata BIRD. Sediul este, de asemenea, la Washington.
[1.]

Agentia Multilaterala de Grantare a Investitiilor (AMGI).

21

A luat nastere n 1988 ca o continuare a Centrului International de Aplanare a

Diferendelor legate de investitii.
Rolul acestei institutii este de a garanta investitiile
private din ta rile n curs de dezvoltare membre ale BIRD contra riscurilor comerciale.
Capitalul subscris al AMGI a depasit 1 miliard de dolari.
n octombrie
1998, numarul ta rilor aderente era de 128 de state, Romnia devenind membra a
AMGI n 1992.
n prezent, numarul ta rilor membre ale AMGI este de 155.
Si

aceasta
institutie
este
afiliata
BIRD,
cu
o
conducere
subordonata
ei,
avnd sediul la Washington, n aceeasi cladire cu Banca Mondiala.
5.
Centrul International pentru Aplanarea Disputelor Investitionale (CIADI).
A fost nfiintat n 1966 pentru promovarea cresterii investitiilor internationale
prin asigurarea de facilitati, pentru consiliere si arbitraj al disputelor investitionale
ntre straini si ta rile gazda.
De asemenea, Centrul asigura consultanta , realizeaza
cercetari si editeaza publicatii n domeniul ariei legislative a investitiilor straine.
CIADI
are
131
de
membri.
Pentru
a
deveni
membru
al
CIADI,
trebuie
sa
fii
mai
nti
membru
al
BIRD.
Centrul este o organizatie autonoma, avnd legaturi strnse cu BIRD. Consiliul de Administratie
al Centrului, condus de presedintele BIRD, este format din cte un reprezentat al fiecarei ta ri membre.
2.3. Principiile si functiile Fondului Monetar International
n baza articolului numarul 1 din Statut, FMI este nainte de toate un for
care urmareste permanent promovarea cooperarii n domeniul monetar international.
Contributia sa este, mai mult dect orice, ndreptata catre promovarea coerentei ntre politicile
economice ale ta rilor membre si stabilitatea monetara si financiara internationala. S-ar putea spune,
n esenta , ca FMI promoveaza cresterea stabilitatii, fie la nivelul ta rilor, fie la nivelul global.
Obiectivele
majore
ale
FMI
sunt:
1.
promovarea cooperarii monetare internationale;
nlaturarea restrictiilor de natura valutara din calea comertului mondial si a fluxurilor financiare internationale;
acordarea catre ta rile membre de credite pe termen scurt si mediu n vederea reducerii dezechilibrelor temporare din balanta de plati externe provocate de cauze
imprevizibile, fara ca aceste ta ri sa recurga la masuri care ar putea mpieta asupra
prosperitatii nationale si internationale;
promovarea stabilitatii cursurilor valutare si evitarea devalorizarii monetare ca mijloc de concurenta internationala;
22

 manevrarea cursurilor n scop de concurenta ;

scurtarea duratei si diminuarea dezechilibrelor balantelor de plati externe ale
ta rilor membre.
Obiectivul stabilitatii financiare nu este un scop n sine, ci functioneaza n sensul atingerii unei cresteri economice mai mari. Cercetarea a demonstrat cu prisosinta ca reducerea instabilitatii, fie interna (inflatia scazuta), fie externa (dezechilibre de mica importanta a balantei
de plati externe si al nivelului schimburilor) favorizeaza cresterea pe termen mediu si lung. De
aici decurge necesitatea de a coordona politicile economice pentru a face astfel nct obiectivele nationale sa fie compatibile si sa nu atraga prejudicii bunastarii economice colective.
n functie de obiectivele si de mijloacele de care dispune FMI pentru realizarea lor, se pot distinge urmatoarele segmente mari importante ale activitatii sale:
[1.] Acordarea de credite membrilor sai pe baza de garantii (n moneda nationala), astfel nct,
pe de o parte, acestia sa fie sprijiniti la nevoie n eforturile proprii de echilibrare a balantelor de plati,
iar, pe de alta parte, sa contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de decontari, care sa faciliteze
tranzactiile comerciale si financiare internationale. n principiu, tara membra a FMI care a primit
credit de la Fond este obligata sa-l foloseasca numai pentru echilibrarea balantei sale de plati.
Limitarea ct mai mult posibil a restrictiilor valutare care frneaza dezvoltarea
comertului international. n acest sens, membrii FMI sunt obligati sa evite restrictiile valutare
asupra platilor curente. n acelasi timp, FMI are sarcina de a veghea si interzice ncheierea de
acorduri valutare discriminatorii ntre ta rile membre.
Mentinerea paritatii monedelor
nationale ale ta rilor membre si urmarirea stabilitatii cursului de schimb. Potrivit prevederilor
statutare initiale ale FMI, cursul de schimb al monedei unei ta ri membre putea sa oscileze n raport
cu valutele celorlati membri n cadrul unei marje nguste de 1% fata de paritatea oficiala.
Din punct de vedere practic, totusi, nu se poate omite faptul ca o cooperare economica ntmpina o serie ntreaga de obstacole.
nainte de toate,
ta rile pot conferi o greutate diferita acelorasi obiective de politica economica.
Unele ta ri vor acorda pondere mai larga cresterii deplinei ocupari a fortei de munca
si, deci, vor urma politici expansioniste, chiar si atunci cnd acestea comporta inflatie excesiva; invers, alte ta ri pot privilegia obiectul stabilitatii n detrimentul deplinei folosiri a
fortei de munca.
De aceeea, istoria FMI nu este alcatuita din altceva dect din falimentele si succesele ncercarilor de a ntari o cooperare mai larga ntre natiuni.
La Conferinta monetara de la Bretton Woods s-au pus bazele unui adevarat sistem monetar international. Principiile si mecanismele8 adoptate n 1944 sunt multiple, dar cele mai importante sunt:
[a.]
etalonul monetar international care, de fapt, era etalonul aur-dolar; rolul
si pretul aurului;convertibilitatea monetara si multilateralizarea platilor;paritatea
23

monetara si cursul de schimb valutar;

____________________
8
CONSTANTIN
MOISUC

editura
Fundatia
Romnia

Relatii
de
Mine,

valutar-financiare
internationale
Bucuresti,
2002.

[a.]
lichiditatea monetara internationala;echilibrul valutar-financiar;institutii
monetar-financiare internationale.
Sesiunea anuala a FMI din septembrie 1996 a adus pe scena preocuparilor Fondului un numar de 11 principii de gestiune economica, reprezentnd un nou cod de
buna conduita economica, menit sa conduca spre o crestere economica durabila.
Aceste
principii
se
refera
la
urmatoarele
aspecte:
3.
2.
1.
4.
politicile monetare, fiscale si structurale ale ta rilor membre ale Fondului sa fie similare
si sa aiba o strnsa legatura ntre ele;
evitarea dezechilibrelor majore ale balantelor de plati pentru o stabilitate a cursurilor
de schimb si pentru una financiara;
crearea unui ambient economic adecvat care sa favorizeze dezvoltarea sectorului particular;
micsorarea ratei inflatiei;
continuarea politicii de liberalizare totala a comertului mondial;
ncurajarea ta rilor catre convertibilitatea monedelor lor nationale si catre libera circulatie a capitalurilor;
realizarea echilibrelor balantelor de plati pe termen mediu si micsorarea datoriei publice prin adoptarea unor politici bugetare adecvate;
reducerea cheltuielilor neproductive la nivel de economie nationala si investire n dezvoltarea resurselor umane;
introducerea reformelor structurale, cu precadere pe pietele fortei de munca;
gestionarea corecta si riguroasa a sectorului public, punndu-se accent pe respectarea
legislatiei n vigoare si pe lupta mpotriva coruptiei;
supravegherea mai atenta a sistemului bancar pentru a elimina riscurile si a eradica
falsificarile de bani.
Functiile

FMI

consta
24

n:

a). Functia de supraveghere. Coordonarea politicilor economice poate fi urmarita,

schematic, din doua puncte de vedere. Primul se bazeaza pe fixarea regulilor n areale foarte precise
(rule based), astfel nct coordonarea FMI se realizeaza n mod aproape mecanic, urmarind eventuala
tentativa a ta rilor de a eluda regulile fixate dinainte. n aceasta logica au intrat n sistemul monetar al
aurului, precum si sistemul multilateral de cursuri de schimb fixe, dar ajustabile. Cea de-a doua abordare
e mai discretionara, constnd n a se asigura, printr-o actiune de supraveghere, ca obiectivele si actiunile
de politica economica adoptate de ta ri n mod separat sa nu fie n contradictie cu interesele colective.
Aceasta este abordarea urmata actualmente de FMI dupa abordarea sistemului cursurilor de schimb fixat la Bretton Woods.
Supravegherea este, fara ndoiala, principala ratiune de a fi a FMI. Dupa unii autori, aceasta este functia
la care trebuie sa se racordeze toate celelalte functii, inclusiv cea financiara.
n mod uzual, se distinge o actiune de supraveghere bilaterala, n scopul
aprecierii politicilor economice a ta rii membre FMI, si o actiune de tip multilateral, n
care FMI reuneste demersurile economice si ale politicilor nationale n plan global.
Din punct de vedere al continutului, actiunea de supraveghere bilaterala se exercita pe doua nivele:
unul este acela al politicii schimbului, sau, mai bine spus,
al sistemului multilateral al platilor curente, iar celalalt vizeaza adecvarea politicilor
economice ale ta rii membre n raport cu situatia balantei sale de plati si de schimb.
Aceasta este o functie ce se impune prin art. IV al Statutului, si care obliga fiecare tara
membra sa colaboreze cu FMI si cu alte ta ri membre ale organizatiei cu scopul de a asigura
functionarea si stabilitatea sistemului de schimburi. Decurge de aici obligatia de a furniza FMI
un flux de informatii amplu si constant, precum si alte date statistice, asupra propriei situatii economice. Tehnicienii FMI, provenind din ntreaga lume, sunt alesi dupa cunostintele lor tehnice si
conduc consultatii periodice cu ta rile membre, numite consultatii ex-art. IV. Tehnicienii merg
n misiune n ta rile membre spre a ntlni, dincolo de autoritatile guvernamentale, reprezentantii categoriilor sociale si exponentii sectorului privat, ai vietii academice si ai cercetarii.
Aceste consultatii se acorda de obicei anual si, pe baza lor, tehnicienii FMI redacteaza un raport
continnd analizele si recomandarile lor, raport care trebuie aprobat de superiorii ierarhici ai organizatiei.
Focalizarea consultatiilor se face, n ultima instanta , asupra pozitiei externe a ta rii, dar n practica se
ia n considerare o pluralitate de variabile si se examineaza cea mai mare parte a politicilor economice
urmate de tara respectiva, dintre care un rol de prima marime este rezervat politicii de schimb, celei
monetare si celei fiscale. O asemenea practica si gaseste fundamentarea n faptul ca pozitia externa a
unei economii este ntotdeauna fructul politicilor puse n practica pe plan intern. Linia de demarcatie
ntre politicile care influenteaza pozitia externa si celelalte nu este ntotdeauna exact posibil de definit.
Este evident ca, n timp, atentia asupra politicilor interne s-a concentrat dincolo de sfera macroeconomicului, extizndu-se catre aspectele ce vizeaza functionarea
pietelor si a institutiilor, si care au fost numite chiar aspecte structurale.
25

Acesta este rezultatul convingerii, ncepnd din anii 70, ca asupra stabilitatii interne si externe
ale unei ta ri pot influenta n mod determinant fie factori care contribuie la determinarea ofertei
(supply side), fie normele care regleaza raporturile ntre principalii actori economici (gradul de independenta a bancii centrale sau regulile si procedurile de vigilenta asupra sistemului bancar).
Se acorda o atentie deosebita de ctiva ani buni, ntre altele, sistemelor de securitate sociala n functiune n ta rile membre, fie cu scopul verificarii ca acestea sunt
ntr-adevar capabile sa acopere categoriile cele mai fragile ale populatiei, fie pentru a fi
siguri ca spusele pe care le comporta vor putea fi sustinute de conturile publice.
Supravegherea bilaterala nu este altceva dect o dimensiune a supravegherii
multilaterale, pe care FMI o desfasoara pentru a asigura congruenta politicilor economice la nivel global, mai ales ale ta rilor mai mari, cu impact major n exterior.
b). Functia financiara. Fondului Monetar International pune la dispozitia ta rilor
membre propriile resurse financiare, pentru ca acestea sa-si poata elimina dezechilibrele externe, si care
se pot manifesta fie n deficitul balantei de plati, fie ntr-o pozitie precara a rezervelor valutare. Functia
financiara are scopul de a evita ca ta rile membre sa recurga la masuri extreme, uneori cu efect distructiv
al prosperitatii nationale sau internationale (art. 1). Cu alte cuvinte, se doreste, pe de o parte, restrngerea
actiunilor care produc daune altor ta ri membre, cum ar fi masurile protectioniste si devalorizarile concurentiale, pe de alta parte, sa se evite ajustari excesiv de costisitoare pentru ta rile n dificultate, n ceea
ce priveste eficienta economica si ocuparea fortei de munca. Totusi, n exercitarea acestei functii, FMI
cauta ntotdeauna un echilibru just ntre mprumuturile acordate si gradul de corectitudine al politicilor
economice, pe scurt, ntre finantarea externa si ajustarea interna. Pentru aceasta, cheltuirea fondurilor este
ntotdeauna corelata, total sau partial, cu actualizarea masurilor colective de politica economica stabilite
mpreuna cu autoritatile acelei ta ri. Aceasta practica este numita n mod conventional conditionalitate.
Prin aceasta se doreste ca tara sa-si remedieze durabil problemele care stau la baza dezechilibrului extern. n acelasi timp, conditionalitatea garanteaza mprumuturile oferite ta rilor, si care implica
folosirea resurselor comune, pot fi restituite n intervalul convenit. Aceasta este necesar nu numai pentru a salva stabilitatea financiara a FMI pe plan administrativ, dar si pentru a obtine ca resursele comune, prin definitie limitate, sa fie ct mai mult disponibile pentru toti membrii care au nevoie de ele.
Sensurile conditionalitatii nu difera de cele care fac obiectul activitatii de supraveghere,
doar ca aceste continuturi se concretizeaza n obiective foarte precise, pe care tara beneficiara
trebuie sa le realizeze n cursul programului de asanare convenit. O parte din aceste obiective se refera la conduita politicii monetare, fiscale si de schimb. Criteriile sunt exprimate, n
general, n termeni de valori maxime sau minime asupra anumitor variabile luate n considerare n controlul autoritatilor, ca, de exemplu, nivelul deficitului public, nivelul rezervelor. Este
vorba, binenteles, despre indicatori cuantificabili asupra carora exista date statistice disponibile.
Programul se completeaza cu obiectivele referitoare la aspectele definite de noi ca
structurale.
Acestea constau n masuri menite sa ajute la nlaturarea impedimentelor activ26

itatii productive sau financiare si pentru eliminarea distorsiunilor care duc la o alocare ineficienta a resurselor.
Exercitiul conditionarii se leaga si de faptul ca mprumuturile nu se
aloca ntr-o transa unica , ci n mai multe transe, n mod normal cu scadenta trimestriala.
Aceasta nseamna sa se verifice din cnd n cnd progresele nregistrate n punerea
n practica a programului de nsanatosire a situatiei economice asupra caruia s-a convenit.
Daca unele obiective nu se realizeaza, tehnicienii si organele executive ale FMI apreciaza problema sub aspectul caracterului acesteia si decid daca vor continua, suspenda sau ntrerupe ntregul program. n acest scop, elementele importante de apreciere sunt: marimea
discrepantei ntre rezultate si obiective, daca motivul discrepantei este n afara controlului autoritatilor, daca acesta este rezultatul politicii economice sau al factorilor exogeni.
c). Functia de asistenta tehnica. O alta functie de importanta
deosebita este aceea de asistenta tehnica, pe care FMI o furnizeaza mai ales ta rilor membre, n special
n domeniul economic (n sectorul fiscal, sectorul monetar, balanta de plati, statistica). O asemenea
forma de asistenta , preponderent gratuita, se realizeaza fie cu expertii sai la fata locului, fie prin cursuri
de formare si de orientare tinute la sediile FMI. n general, obiectivul asistentei tehnice se schimba n
functie de nevoile ta rilor membre si de strategiile FMI. n anii 90, aceasta a fost n mare parte destinata
cerintelor fostelor economii planificate aparute dupa destramarea blocului sovietic, n care lipseau cu
desavrsire aparatele institutionale si normele necesare unei functionari normale a economiei de piata .
Actualmente, un sector de importanta n continua crestere este acela al standardelor internationale
fixate n numeroase domenii, si la care se cere ta rilor membre sa se adapteze. Cerintele specifice
ta rilor sunt determinate rnd pe rnd n cursul consultarilor, sau cu ocazia programelor de finantare.
d). Functia statistica.
FMI dezvolta dintotdeauna un rol foarte important n domeniul statisticilor internationale, asa nct s-ar
putea vorbi despre o functie statistica a FMI. T
arile membre sunt, n fapt, obligate sa comunice FMI o
serie de date asupra situatiei lor economice si, astfel, FMI dispune de o enorma cantitate de informatie.
Contributia sa n acest domeniu se concretizeaza fie n punerea la dispozitia ntregii Comunitati a acestor statistici, printr-o serie de publicatii, cea mai de seama fiind, poate, International Financial Statistics, fie n derularea n anumite domenii, cum
ar fi balantele de plati, a unei activitati mai bine armonizate n domeniul statistic.
2.4. Sursele de finantare, atributiile si organele decizionale ale Fondului Monetar International
Resursele principale ale FMI se constituie din cote de participatie ale tuturor ta rilor membre
(si aceasta este o urmare a planului White) si pot beneficia de ele, n absenta altor resurse, ta rile care
au nevoie. Aceste cote au fost exprimate initial n dolari americani, iar n prezent n DST. Sub acest
aspect, FMI se deosebeste de Banca Mondiala care, cu toate ca are si ea un sistem de cote de participatie
la capitalul social, se aprovizioneaza cu resurse financiare de pe piete, mai ales emitnd obligatiuni.
Cotele
reprezinta
contributii
ale
ta rilor
si
sunt
stabilite
proportional
cu
importanta
economica
a
fiecareia
dintre
acestea,
si anume
n functie
27

de

valoarea comertului international si de volumul productiei nationale.

Conform statutului FMI din anul 1944, cotele-parti trebuiau varsate n proportie de 25%
n aur si 75% n moneda nationala. Din ianuarie 1975, obligatia ta rilor membre de a varsa
n aur un sfert din contributiile lor este abolita. n prezent, cotele sunt varsate n proportie
de 25% n valute internationale si DST parte care, n caz de nevoie, poate fi retrasa fara
conditii, temporar iar ceea ce ramne (75%) n valuta ta rii respective.9 Suma lor constituie capitalul suplimentar al FMI, care se utilizeaza, ntre altele, pentru operatiuni de mprumut. n acest
din urma caz, ta rile membre remit FMI bonuri de tezaur nenegociabile, iar daca, dintr-un motiv oarecare, Fondul are nevoie de moneda respectiva, el procedeaza la ncasarea bonurilor.
FMI functioneaza, asadar, ca si o banca cooperatista, unde depozitele varsate de comunitate sunt puse la dispozitia membrilor n caz de nevoie. n fapt, doar o parte din acest fond
este disponibil, n mod normal, ntre 60%-70%, deoarece monedele nationale au ponderea cea
mai ridicata n cadrul cotelor-parti, iar cele mai multe dintre acestea nu sunt convertibile.
____________________
9
CONSTANTIN
MOISUC

Relatii
valutar-financiare
internationale

editura Fundatia Romnia de Mine,

Bucuresti,
2002,
pag.
199.
Resursele FMI se vad afectate din punct de vedere calitativ si de aceea
o mare parte din aceste resurse nu pot fi utilizate n tranzactii internationale.
Cotele servesc si altor scopuri. nainte de toate, asa cum am spus deja, ele sunt luate ca referinta pentru a determina ct pot lua ta rile ca mprumut. n cadrul FMI, de fapt,
nu se voteaza, ca si n oricare organizatie internationala, n baza numarului de membri, ci pe
baza contributiei de capital varsat de tara respectiva. Cotele-parti determina dreptul de vot n
cadrul FMI se practica sistemul votului ponderat. n functie de marimea cotei fiecare tara dispune de un anumit numar de voturi. Unui membru i se atribuie automat 250 de voturi, la care se
adauga un vot pentru fiecare parte a cotei sale, echivalenta a 100.000 DST. Cu ct este mai mare
cota de capital a unei ta ri la capitalul organizatiei, cu att mai mare va fi puterea sa de vot.
Voturile-baza servesc la a garanta ca oricarei ta ri, ct de mica, i este data
posibilitatea de a vota.
Cotele-parti determina si cuantumul drepturilor de tragere
ale statelor membre asupra resurselor Fondului.
Fara derogari speciale, nimeni
nu are dreptul sa traga mai mult de 125% n raport cu contributia proprie.
Cotele sunt revizuite la intervale de 5 ani. n cursul acestor revizuiri se stabileste, nainte de orice,
daca capitalul suplimentar este adecvat sau mai putin adecvat nevoilor de lichiditati a ta rilor membre
si rolul pe care FMI este chemat sa-l joace. La Bretton Woods, valoarea totala a cotelor a fost fixata n jurul sumei de 8,8 miliarde dolari, cu putin mai mare dect cea discutata n propunerea comuna
anglo-americana (8,5 miliarde dolari). n 1947, cnd FMI a nceput sa opereze, cotele urcau doar la
7,7 miliarde de dolari, fiindca nu toate ta rile care participasera la conferinta subscrisesera la acorduri.
Dupa ultima revizuire, completata n ianuarie 2003, capitalul FMI a atins aproape 300 mil28

iarde de dolari ( 218,5 miliarde DST). n termeni reali, adica n raport cu produsul sau comertul
mondial, dimensiunea FMI n-a crescut fata de nceputurile sale, ba chiar s-a redus n mod remarcabil. n fapt, n 1950 capitalul FMI era de circa 6,5% din comertul mondial, pe cnd astazi
este doar de 2,79% din comertul mondial, procent destul de stabil de la jumatatea anilor 70.
Rezerva de aur la 30 aprilie, 2003 si 2002, detinuta de FMI era de 3.217.341 de kilograme de aur,
echivalentul a 103.439.916 uncii de aur fin. Valoarea detinerilor de aur de catre FMI la data de 30 aprilie
2003, calculat la pretul pietei, era de 25,2 milioane DST, fata de 25,1 milioane DST la 30 aprilie 2002.
Revizuirea cotelor servesc si la aprecierea importantei si rolului ta rilor membre n economia
mondiala (Anexa 1). n acest scop, sunt luati n considerare diferiti indicatori, fie reali, fie financiari (de exemplu: venitul national, schimburile comerciale cu strainatatea, rezervele n valuta).
Structura decizionala a FMI nu difera mult de cea a unei societati de afaceri (Anexa 2).
Actionarii, adica cele 184 de ta ri membre, sunt reprezentati cu totii prin ministrii sau presedintii bancilor centrale ntr-un Consiliu al Guvernatorilor (Board of Governors). Atributiile acestui
Consiliu sunt acelea de luare a deciziilor asupra chestiunilor de importanta deosebita (cresterile cotelor sau admiterea de noi membri), se reuneste n mod normal doar o data pe an, iar
hotarrile sale de regula luate cu majoritate de voturi sunt adoptate chiar si n afara ntlnirilor anuale, strngnd voturile prin posta sau telefax. De fapt, directiile strategice ale actionariatului sunt formulate de un organ consultativ restrns Comitetul Monetar si Financiar International (pna de curnd numit Comitet Interimar) la care participa Guvernatorii a 24 de ta ri.
Acestor 24 de state li se alatura toate celelalte formnd ceea ce se numeste Constituencies.
Administrarea propriu-zisa a FMI este nsa de competenta unui Consiliu de Administratie (Executive Board) compus din 24 de Directori executivi, dependenti, n acelasi timp, de organizatie si reprezentanti ai ta rilor membre.
Consiliul, prezidat de Directorul general (Managing Director) al organizatiei, exercita, ntr-o prima etapa, functia de supraveghere, aproba acordurile de mprumut si
discuta preliminar orice propunere care solicita o hotarre a Guvernatorilor.
De
aceea, Consiliul de Administratie poate fi organul cel mai important n FMI. n general, deciziile FMI nu sunt luate niciodata izolat fara sa dea seama ta rilor membre.
Chiar
atunci
cnd
deciziile
sunt
rezultatul
initiativei
staff-ului
sau
a
Directorului
general,
sunt
n
ultima
instanta
aprobate
de
ta rile
membre prin Consiliul de Administratie sau direct de Consiliul Guvernatorilor.
Rolul Consiliului de Administratie a fost ntre cele mai dezbatute aspecte la Conferinta de la
Bretton Woods. Punctul spinos era acela care privea nivelul de implicare al Directorilor executivi fata de
aceasta nsarcinare. ntr-adevar, fiindca acestia trebuiau sa fie functionari de rang foarte nalt, era plauzibil
ca acestia sa continue sa lucreze n propriile ta ri si sa se deplaseze la Washington doar ocazional.
Se ntmpla, totusi, destul de des chiar invers, si anume, Directorii executivi si-ar dedica tot timpul administrarii FMI. Si,
astfel, n baza Statutului, Consiliul functioneaza n sesiune
29

continua, o formula complicata pna acolo nct componentii Consiliului au baza fixa la Washington si pot sa se reuneasca n orice moment. Keynes se zbatuse ca sediul FMI sa fie stabilit n Europa sau la New York, temndu-se ca prezenta constanta a Directorilor la Washington i-ar fi supus mai usor controlului politic al Guvernului SUA (lucru care nu s-a verificat, cu
exceptia cazului Directorului executiv american). Orice Director executiv dispune de un numar
de voturi proportional cu cota ta rii, sau cu suma cotelor ta rilor pe care aceasta le reprezinta.
Astfel, de exemplu, puterea votului Italiei, care prezideaza o Constituency, cuprinde alte cinci
ta ri, care a crescut de la 3,36% (procentul de voturi pe care le are Italia, n mod individual) la 4,23%.
Cvorumul necesar aprobarii unei decizii este variabil, n anumite cazuri prevazndu-se majoritatea simpla, n alte cazuri, cea calificata, de 70% sau 85% din voturile totale. n acest ultim caz, SUA
pot exercita n fapt o putere de veto, cota lor fiind de peste 15%. Pe de alta parte, acelasi lucru pot
face, cel putin n principiu, grupuri de ta ri, europene sau n curs de dezvoltare, care se pot pune de
acord n a vota n acelasi fel. Prin traditie, n Consiliul de Administratie nu se recurge aproape niciodata la votul formal, ci se decide prin consens, adica se determina o anumita directie care va prevala
n orice discutie. Cu o asemenea practica se doreste sublinierea caracterului cooperativ si unitar al
institutiei. Aceasta nu nseamna nsa ca nu se tine cont de puterea efectiva a votului fiecarui reprezentant.
Articularea intereselor n interiorul Consiliului de Administratie si al Comitetului Monetar si Financiar International, este complexa. n trecut, o diferenta importanta putea fi aceea ntre Directorii executivi provenind din ta rile industrializate si cei proveniti din ta rile n curs de
dezvoltare. n actualul Consiliu, acestia din urma sunt n numar de 12 (inclusiv Rusia) cu
un total de 33% din voturi, si, deci, n stare sa influenteze semnificativ hotarrile finale.
Aceasta distinctie poate fi nca utila pentru anumite probleme.
De exemplu,
ta rile n curs de dezvoltare tind sa suporte majoritar cresterile de capital, noile alocari
de DST si instantele de finantare, acestea fiind principalele beneficiare ale unor astfel
de decizii.
n cea mai mare parte a cazurilor, totusi, interesele n interiorul Consiliului de Administratie nu se articuleaza aproape niciodata pe baza a doar doua blocuri.
nainte de toate se ntmpla rar ca ta rile industrializate sa se miste n mod compact. Un prim
motiv pentru aceasta este legat de structura Consiliului n Constituencies. Multi Directori executivi ai
ta rilor industrializate se afla astfel n situatia de a reprezenta si ta rile n curs de dezvoltare sau n tranzitie.
Un al doilea motiv ar fi ca exista diferite disensiuni chiar ntre ta rile industrializate. T
arile G-7, care
n Consiliu detin cam 48% din voturi, tind sa se alinieze ca sa directioneze hotarrile Consiliului, dar
pozitiile lor nu sunt ntotdeauna si pozitiile ta rilor industrializate mici (Belgia, T
arile de Jos, Australia,
Suedia). Exista, binenteles, si o aliniere a celor 7 Directori ai ta rilor din Uniunea Europeana (UE), a carei
greutate n ceea ce priveste voturile este de circa 34% din totalul voturilor, mult superior ponderii SUA.
Pozitiile ta rilor industrializate sunt puternic influentate si de interesele lor geopolitice. T
arile
cu un puternic trecut istoric colonial (de exemplu: Franta, T
arile de Jos (Olanda), Marea Britanie) continua sa aiba raporturi foarte strnse cu fostele colonii si tind, deci, sa le ajute
30

n cererile lor de finantare.

n acelasi mod, se observa o tendinta a SUA de a favoriza
ta rile Americii Latine, precum si Germaniei si Rusiei de a favoriza pe cele ale Europei Centrale si de Est. Japonia si Australia, nsa, au pozitii apropiate ta rilor Extremului Orient.
Directorul general, pe lnga presedintia Consiliului de Administratie are si responsabilitatea personalului FMI (numit, de obicei, staff ), este acela care reprezinta institutia si poate vorbi n numele ei, lucru pe care Guvernatorii si Directorii executivi nu-l pot face, fiind legati de FMI, dar si de propria lor tara.
Directorul general e complet dedicat institutiei si are un mandat pe 5 ani, la sfrsitul caruia
poate fi reales. Influenta sa asupra strategiei FMI este determinanta si, istoria demonstreaza, tocmai,
cum a evoluat FMI n functie de vederile proprii ale persoanelor care au ocupat acest fotoliu. Din mai
2000 pna n mai 2004, Director general este germanul Horst Khler, ultimul din cei 8 europeni. Chiar
de la nceput, nsa, SUA a preferat sa-si asigure presedintia Bancii Mondiale, motivul fiind acela ca,
dat fiind ca aceasta (Banca Mondiala) se finanteaza mai ales recurgnd la pietele mai cu seama cele
americane, prezenta unui american s-ar fi dovedit mai benefica pentru SUA. n consecinta , chiar s-a
stabilit traditia ca n fruntea Bancii Mondiale sa vina un american (SUA), iar n fruntea FMI un european.
CAP. 3. Transformari majore n activitatea Fondului Monetar International, ncercari de
adaptare la evolutia economiei mondiale
[1.] [1.]

Drepturile speciale de tragere

Cu prilejul sesiunii anuale a Consiliului Guvernatorilor Fondului, din luna septembrie

1969, a fost hotarta crearea de drepturi speciale de tragere (DST) asupra Fondului.
Ideea fundamentala a finanta rii DST este ca o parte tot mai nsemnata a lichiditatii
internationale sa poata fi creata si monitorizata de comunitatea internationala .
Aceasta masura a fost luata ca urmare a demonetizarii aurului si angajamentului SUA de a echilibra balanta contului curent, ceea ce ar fi dus la un deficit de lichiditati internationale.10
DST nu este o valuta,
si nici un drept a FMI, n schimb,
este
un
potential
drept
de
folosire
a
valutelor
libere
a
membrilor
FMI.
Prin natura lor, DST sunt unitati de cont, care pot fi utilizate de catre bancile centrale ale ta rilor
membre ale FMI n acelasi mod ca si aurul si valutele convertibile, deci pot juca rolul de instrumente
internationale de plata si de rezerva. DST sunt creante erga omnes, adica opozabile tuturor, spre
deosebire de monedele de rezerva care reprezinta creante asupra unui singur debitor. Garantia DST
consta n acceptarea lor colectiva si nu n valoarea lor intrinseca. Pentru ta rile respective, DST (Special Drawing Rights) au rolul unor devize si se pot utiliza pentru achizitionarea de devize convertibile,
pentru realizarea de plati, acordarea de credite, n principal prin intermediul bancilor centrale ale ta rilor
interesate. Att sumele n DST alocate statelor, ct si detinerile de DST neutilizate, aflate n cont la

31

FMI, sunt purtatoare de dobnzi, avnd acelasi regim cu cel al depozitelor. Deci, pentru alocarile de
DST statele platesc dobnzi, dar si pentru detinerile de DST n contul FMI ele ncaseaza dobnzi.
___________________
10
ION BARI Economie mondiala editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, pag. 254.
Lichiditatea este marita la un interval de 5 ani prin sporirea nivelului detinerilor de DST din fiecare tara.
Pentru a-si forma resursele necesare acestei mariri,
FMI recurge la diverse mprumuturi de la marii posesori de fonduri valutare.
Definita initial printr-un continut de aur egal cu cel al dolarului american din 1944, respectiv 0,888671 grame aur fin, unitatea de cont DST a fost redefinita ulterior, ca o medie ponderata,
calculata zilnic, a cursurilor des chimb ale unui cos valutar alcatuit din 16 monede (iunie 1974).
n 1981, s-a considerat ca abudenta unor monede nationale fara vocatie internationala n monedacos (cum mai sunt denumite DST) nu era utila, lund astfel nastere un nou cos valutar format
din doar 5 monede nationale. n 1999, din cosul DST facea parte: dolarul american (o pondere
de 39%), marca germana (21%), yenul japonez (18%), francul francez (11%) si lira sterlina (11%).
Dupa aparitia EURO, cosul DST este format doar din 4 monede nationale, si anume: dolarul american (39%), euro (32%), yenul japonez (18%) si lira sterlina (11%), ultima revizuire a avut loc n octombrie 2000. n anul 2002, cursul mediu de schimb a fost de: 1 DST = 1,26771 dolari, iar n 2003
de: 1 DST = 1,38391 dolari. Valoarea DST ca rezerva deriva din angajamentele ta rilor membre de
a detine si de a accepta DST, si de a onora variatele obligatii conectate cu sistemul de operare DST.
Noul activ de rezerva creat n cadrul FMI sporeste posibilitatea ta rilor membre de tragere asupra
Fondului. El a fost denumit drepturi speciale de tragere, ntruct spre deosebire de drepturile de
tragere obisnuite asupra FMI sumele care sunt utilizate n cadrul noilor drepturi de tragere urmeaza
sa fie rambursate n proportie de 30%, restul de 70% fiind alocate cu titlu nerambursabil, iar folosirea
DST se face fara ndeplinirea formalitatilor si conditiilor care nsotesc drepturile obisnuite de tragere.
Alocarea de DST nseamna deci transcrierea n contul de drepturi speciale al unui stat
membru al FMI, a unei sume proportionale cu cota sa de participare la Fond (Anexa 3).
DST constituie o linie automata de credit asupra FMI si dau posibilitatea ta rilor membre la
Fond cu balanta de plati deficitara sa obtina devize libere de la ta rile membre care au balantele de
plati excedentare, prin intermediul FMI, pentru echilibrarea acesteia. Aceste din urma ta ri primesc n
schimb DST pentru echivalentul sumelor lor n moneda nationala, pe care le pun la dispozitia ta rilor
membre cu balante de plati deficitare, iar bancile centrale pot utiliza, la rndul lor, aceste sume n
DST, atunci cnd ar avea nevoie. Membrul care trage si vede marit debitul, n timp ce acela care
primeste DST n schimbul propriei monede (sau a altei monede convertibile) este creditat. Banca centrala a ta rii care trage va include suma la pasivul sau, n creditul contului de trageri speciale, iar
Banca centrala a statului care accepta DST le nscrie la activul sau. Un participant ale carui active
n DST sunt superioare alocatiile primite de la FMI ncaseaza dobnzi pentru excedent, n timp ce un
alt participant, ale carui active n DST sunt inferioare alocatiilor, varsa un comision n contul FMI.
32

De la adoptarea primului amendament la statutul Fondului (1969), FMI a fost autorizat sa

aloce DST ta rilor membre. Decizia de alocare (sau de anulare) a DST necesita o majoritate de
voturi de 85% din Consiliul Guvernatorilor. Prima alocare de DST, n suma totala de 9,5 miliarde
dolari, a avut loc n perioada 1970-1972 (n trei transe: 3,5 miliarde de la 1 ianuarie 1970, 3 miliarde la 1 ianuarie 1971 si 3 miliarde la 1 ianuarie 1972), iar a doua n perioada 1979-1981, n valoare de 12 miliarde DST (circa 14 miliarde dolari), de asemenea n 3 transe, de cte 4 miliarde.
Cumulat, pna n prezent s-au alocat 21,4 miliarde DST ta rilor membre, distribuite
proportional ta rilor membre FMI, n functie de marimea cotei de participare la Fond.
Punerea n practica a acestui mecanism, att de minutios conceput si menit sa conduca
la transformarea DST ntr-o moneda nationala , nu s-a dovedit o ntreprindere facila.
Drepturile speciale de tragere sunt mai putin competitive dect un portofoliu diversificat de devize, un motiv fiind rata proprie a dobnzii, mult timp mai scazuta n comparatie cu media dobnzilor
celor cinci monede pe care este bazat calculul cursului DST. Rata dobnzii DST prevede baza pentru
calcularea ratei sarjei necedate finanta rii FMI si dobnda platita pentru creditele ta rilor membre FMI.
Rata dobnzii DST este determinata saptamnal si este bazata pe cantitatea medie reprezentativa a
ratelor dobnzii datoriilor pe termen scurt n moneda pietelor din cosul valutelor care fac parte din DST.
O alta cauza rezida n nsusi atitudinea ta rilor bogate, care furnizeaza moneda de rezerva, ta ri care nu doresc sa renunte la o serie de privilegii ce decurg din aceasta situatie:
(a)
cresterea rolului lor de intermediar financiar international ceea ce conduce la simularea dezvoltarii propriului sistem bancar;
privilegii de pozitie, adica posibilitatea obtinerii de credite externe cu dobnzi mai
mici reprezentnd pretul pe care creditorii straini sunt dispusi sa-l plateasca pentru
a putea detine cantitati suficiente de moneda de rezerva;
exportatorii si importatorii din tara a carei moneda serveste ca mijloc de plata
internationala au mai multe facilitati pentru a reglementa operatiunile lor n moneda
nationala si pot reduce, n consecinta , volumul fondului lor de rulment n devize
straine.
La rndul lor, bancile centrale din aceste ta ri nu vad cu ochi buni schimbarea structurii rezervelor proprii, prin cresterea ponderii n DST n detrimentul monedelor forte.
La
toate acestea se mai adauga concurenta puternica facuta de piata eurodevizelor la care multe
ta ri, chiar si n dezvoltare, au preferat sa apeleze.
n fine situatia a mai fost influentata
si de revenirea dolarului, al carui curs, ncepnd cu anul 1979, s-a redresat puternic.
n consecinta , ncrederea n DST creatie a unui organism international, nu a evoluat ntrun sens pozitiv, majoritatea ta rilor continund sa ramna atasate de moneda clasica, de devizele
33

forte. Fapt este ca importanta DST n ansamblul rezervelor valutare, (exceptnd aurul) este n
scadere, ponderea lor trecnd de la 8%, n 1972, la 4% la nceputul lui 1985 (Anexa 4).
3.2. nceputurile activitatii Fondului Monetar International
Una din primele sarcini ale FMI a fost aceea de a stabili paritatile initiale pentru monedele
ta rilor membre. n decembrie 1946 paritatile au fost fixate pentru 32 din cei 39 membri de la acea
data, iar celelalte vor fi fixate la putina vreme dupa aceea. O exceptie a reprezentat-o Italia, care,
la momentul aderarii sale n 1947, n plina reconstructie, a obtinut permisiunea de a mentine paritati fluctuante. De la sfrsitul lui 1949, autoritatile monetare italiene au mentinut lira stabila (625
lire la 1 dolar), valoare utilizata pentru fixarea paritatii oficiale n martie 1960. Aceasta paritate
ramne neschimbata chiar pna n decembrie 1971, cnd sistemul Bretton Woods a intrat n criza.
Se poate spune ca sistemul Bretton Woods a nceput sa functioneze la toti parametrii doar
spre sfrsitul anilor 50, fiindca la nceput aproape toate valutele importante, cu exceptia dolarului si a escudo-ului portughez, nu erau pe deplin convertibile. Conceptul de convertibilitate implica aceea ca tara emitenta sa nu impuna restrictii asupra miscarilor de valuta legate de tranzactii
curente ale balantei de plati. Una din problemele de nceput ale FMI s-a ivit atunci cnd a trebuit
sa nfrunte lipsa de dolari (dollar shortage). La sfrsitul razboiului, att Europa ct si Japonia, nregistrau grave deficite ale iesirilor curente ale propriei balante de plati din cauza cererii mari de
importuri, furnizate mai cu seama de Statele Unite. Acest dezechilibru a persistat n primii ani ai
perioadei postbelici, pna cnd deficitul ta rilor europene, pe atunci unite n Organizatia pentru Cooperare Economica n Europa (OECE), atinge n 1947 valoarea de 9 miliarde de dolari, Europa si
Japonia se regaseau, n acelasi timp cu rezerve diminuate de aur si dolari, n vreme ce SUA detinea
circa 2/3 din stocul mondial de aur. Problema a fost att de puternic resimtita nct Consiliul de
Administratie al FMI s-a reunit n august 1947 pentru a decide daca sa declare sau nu dolarul valuta
deficitara, recurgnd astfel la prevederea art.VII (si astazi n vigoare), care autorizeaza FMI sa
rationalizeze folosirea resurselor sale de valuta n cauza . Discutia a fost, totusi, nchisa n sens negativ,
retinndu-se ca disponibilitatile n dolari ale FMI erau suficiente pentru a face fata cererii prevazute.
Dezechilibrul global a fost agravat de faptul ca diferite ta ri europene adoptasera paritati supra-evaluate, care faceau sa creasca dificultatile exportului lor pe pietele lumii, dificultati care-si aveau motive n carentele de ordin structural ale capacitatii de productie.
La rezolvarea problemei lipsei de dolari a contribuit n mod determinant Planul Marshall, prin
care Statele Unite vor trimite catre Europa, ntre 1948 si 1952, circa 13 miliarde de dolari. Planul cerea
ca ta rile beneficiare sa coopereze n vederea reducerii barierelor comerciale si de plati internationale.
Aceasta a contribuit la procesul derulat catre deplina convertibilitate a valutelor europene. Un rol crucial n aceasta a jucat si Uniunea Europeana a Platilor, creata n 1950 de catre ta rile OECE. Prin intermediul BRI Banca Reglementarilor Internationale, cu sediul n Basilea, Elvetia Uniunea tinea loc
de Clearing House (camera de compensare) pentru platile ntre ta rile membre. La finele fiecarei luni
erau examinate situatiile exacte ale acestora, situatii care erau reglate prin mecanismul de compensare
34

multilaterala. Asta reducea numarul platilor si, de aici, nevoia de rezerve n valuta a ta rilor europene.
n preajma anului 1952, ta rile europene si dublasera deja exporturile, iar balanta lor curenta devenise activa.
Catre mijlocul anilor 50 att problema penuriei de
dolari, ct si cea a convertibilitatii erau deja substantial rezolvate.
n luna decembrie a anului 1958, opt ta ri europene si-au declarat propriile valute convertibile.
n exercitarea functiei financiare, principala dificultate pentru FMI consta, n acesti ani, n
aprecierea daca cererile de mprumut erau sau nu justificate. De fapt, cerintele imperioase ale reconstructiei comportau, pentru numeroase ta ri membre, care fusesera implicate n al II-lea razboi mondial,
o puternica cerinta de importuri din strainatate. Dezechilibrele balantelor de plati care decurgeau de aici
erau de medie si lunga durata. Creditele FMI erau, totusi, destinate capacitatii de a nlatura dezechilibrele
temporare n balantele de plati. Toate acestea au constituit o limitare a ntaririi rolului FMI la nivel
international. n realitate, recurgerea la resursele FMI a fost, initial, foarte slaba, asa nct n 1955
creditele FMI se cifrau la putin peste 1 miliard de dolari, din care peste jumatate au fost acordate ntre
1947-1948, adica nainte de Planul Marshall. Activitatea de mprumut n faza aceasta de nceput era
orientata mai ales spre sustinerea ta rilor n atingerea deplinei convertibilitati a propriilor iesiri curente.
Catre sfrsitul anilor 50, sistemul de paritati fixe a nceput sa functioneze
n regim deplin, cu valutele cele mai importante devenite convertibile.
Dolarul
devenise principala valuta a sistemului monetar international.
Pentru a mentine paritatile, ta rile sistemului interveneau pe piata valutara, vnznd si cumparnd n principal dolari si, astfel, dolarul era principala valuta detinuta n rezervele bancilor centrale.
Dar dolarul era deja mult folosit n tranzactiile private, comerciale si financiare.
Dominatia dolarului n sistemul de la Bretton Woods a fost o alta dezvoltare, pe care fondatorii n-o prevazusera. Ei crezusera ca terminarea graduala a refacerii n Europa dupa al II-lea
razboi mondial ar fi produs o situatie de mai mare echilibru al soldurilor balantei de plati la nivel
global si ca sistemul ar functiona, deci, n mod mai mult sau mai putin simetric. n plus,
cresterii n dimensiune a Europei i-ar fi corespuns cote mai mari n capitalul FMI ale ta rilor europene si, deci, o mai mare capacitate a acestora de a-si finanta propriile dezechilibre externe.
Pentru SUA, ntarirea dolarului ca principala valuta internationala era, desigur, un mare avantaj,
chiar si numai pentru ca SUA puteau plati importurile cu propria moneda, care pe urma, era pastrata de cel ce o primea, ca rezerva, fara sa trebuiasca sa se mai preocupe sa acumuleze rezerve n
valute sau sa obtina mprumuturi n alte valute. Dominatia se traduce ntr-o adevarata nflorire financiara pentru tara care se bucura de aceasta, avantaj care, teoretic, poate sa fie chiar cuantificat.
n cazul despre care vorbim, dolarii n circulatie, dincolo de granitele SUA, reprezentau o datorie la
care nu se plateau dobnzi. n plus, daca continuau sa practice politici inflationiste, SUA puteau sa
reduca valoarea reala a acestei datorii. mpotriva pozitiei dominante a dolarului s-a ridicat, mai mult
ca oricine, presedintele francez Charles de Gaulle, care a acuzat SUA ca se bucura de un privilegiu
nemasurat. O problema pentru SUA era totusi obligatia de convertibilitate a dolarului n aur. n fapt,
35

cine detinea dolari dincolo de granitele ta rii putea sa pretinda n orice moment covertibilitatea lor.
Tema adecvarii lichiditatii globale la exigentele de finantare si crestere economica ale ta rilor membre ale sistemului a fost n centrul dezbaterii pentru ntreaga perioada. Stocul mondial de aur era estimat
ca insuficient. Totusi, ceea ce conta cu adevarat era cantitatea de dolari n circulatie n afara SUA,
la rndul lor dependente de soldul balantei de plati din aceasta tara. Spre deosebire de perioada de
pre-convertibilitate, n cursul careia sistemul suferise de o lipsa de lichiditati globale, problema care a
caracterizat acesti ani a fost necesitatea de diversificare a surselor de lichiditati, reducndu-se dependenta excesiva de dolar. De-abia n octombrie 1961 s-au semnat acordurile General Arrangements to
Borrow (GAB) ntre FMI si 10 ta ri industrializate. Acestia au semnat nfiintarea grupului G-10. Acest
grup a avut o contributie nsemnata la dezvoltarea DST, gndita si ea n scopul diminuarii problemei
lichiditatilor si introdusa, cum s-a spus, cu primul amendament al Statutului, n 1969. Acesta a fost
rezultatul unei ndelungi negocieri caracterizata, cel putin la nceput, de o puternica opozitie a SUA,
din principiu mpotriva crearii oricarei valute internationale care ar fi putut diminua rolul dolarului.
Multe din ta rile europene si Japonia, au nceput sa nregistreze, spre sfrsitul anilor 50, active
ale propriilor balante de plati. Au existat nsa numeroase cazuri de dirijare inconstanta a politicilor
economice, numita deseori stop-go. Fiindca deficitul extern ducea la continua reducere a rezervelor,
Marea Britanie, de pilda, a facut n repetate rnduri apel la mprumuturi de la FMI si de la Banca Reglementarilor Internationale (BRI), precum si de la ajutoare de la banci centrale mai mari. Situatia a
atins un punct fara putinta de ntoarcere n octombrie-noiembrie 1967, cnd un atac speculativ a constrns autoritatile britanice la o depreciere a lirei sterline de mai mult de 14%. Acest episod a semnat
declinul definitiv al lirei sterline ca valuta de rezerva n sistemul monetar si financiar international.
Adevaratul punct slab al sistemului de la Bretton Woods consta, totusi, n excesiva rigiditate a
paritatilor. Dezechilibrele n pozitiile externe rareori erau confruntate cu ajustari ale paritatilor. T
arile
preferau sa recurga la modificari de politica interna, dar mai adesea, la restrictii ale comertului, asupra
miscarilor de capital si la mecanisme de finantare prezente n sistem, ntre care cele de la FMI si cele stabilite prin ntelegeri ntre bancile centrale. T
arile cu deficit cronic al balantei de plati refuzau deprecierea,
iar cele cu surplus cronic, care ar fi trebuit sa aprecieze schimbul, preferau sa acumuleze rezerve. Compensarea partiala a acestei rigiditati a fost scopul cresterii cooperarii ntre bancile centrale. Ele interveneau spre a se ajuta reciproc n mentinerea paritatilor sistemului, vnznd si achizitionnd valuta pe piata .
n 1961, a fost construit, astfel, asa-zisul Pool de Aur, n baza caruia bancile centrale ale ta rilor
industrializate se straduiau sa limiteze ct mai mult posibil convertirea propriilor rezerve de dolari n aur.
Aceasta operatie era cu att mai avantajoasa cu ct pretul aurului pe piata era superior valorii sale oficiale de 35 de dolari uncia, lasnd loc operatiilor de arbitraj: o banca centrala putea sa
cedeze dolari contra aur si apoi sa revnda aurul pe piata la un pret mai favorabil. Colaborarea
larga ntre bancile centrale a contribuit notabil la reducerea tensiunilor care continuau sa se acumuleze, mai ales presiunile asupra rezervelor de aur ale SUA, si la apararea sistemului de paritati
fixe, pentru o anumita perioada. Rigiditatea n ajustarea paritatilor conditiona chiar si SUA fiindca
36

dolarul era valuta pivot, o depreciere a acesteia ar fi riscat compromiterea functionarii sistemului.
O depreciere a dolarului devenea tot mai probabila odata cu prelungirea duratei deficitului balantei
de plati a SUA. Volumul dolarilor n circulatie dincolo de granitele SUA, detinuti la alte banci centrale
ca rezerve oficiale sau la banci private, crescuse considerabil, pna la a depasi chiar, la nceputul
anilor 60, rezervele de aur ale SUA. Autoritatile SUA au pus n functiune o serie de masuri pentru
cresterea exporturilor, pentru reducerea scurgerii de capital spre exterior (strainatate) si pentru oprirea
diminuarii rezervelor de aur. Pentru a reduce scurgerile de capital a fost introdusa Interest Equalization Tax, o taxa care scurta cu circa 1 punct proncentual, rata dobnzii asupra obligatiunilor externe
pe termen lung. Au fost introduse, n plus, limite ale ndatorarilor n strainatate ale bancilor comerciale. Toate aceste masuri tratau simptomele dar nu si cauza principala a deficitului SUA. Totusi aceste masuri nu au putut opri scurgerile de aur si capitaluri din Statele Unite. Concomitent cu
cresterea rezervelor oficiale de dolari (dolari detinuti de bancile centrale straine), rezervele de aur ale
SUA scadeau si cu att mai mult crestea probabilitatea ca dolarul sa fie depreciat. n 1970, rezervele
oficiale de dolari ajunsera la 40 de miliarde, n timp ce rezervele de aur ale SUA se redusesera la
doar 11 miliarde dolari. n primele luni ale anului 1971, s-a confirmat o fuga n masa dinspre dolar
catre valutele mai stabile ale sistemului, mai ales marca germana si yen-ul japonez. n august 1971,
SUA suspenda convertibilitatea dolarului n aur, o decizie luata fara o prealabila consultare cu FMI.
Aceasta era o lovitura decisiva data sistemului de paritati fixe, si care nsemna nceputul sfrsitului.
n lunile imediat urmatoare hotarrii de neconvertibilitate n aur a dolarului, principalele puteri
s-au reunit la Washington, pentru a gasi remediile necesare spre a evita colapsul sistemului. Astfel, au
fost ncheiate Acordurile Smithsoniene (de la numele lui Smith) pe care presedintele american Richard
Nixon s-a grabit, imprudent, sa le defineasca cel mai semnificativ acord din istoria lumii. Chiar
daca nu s-a restabilit convertibilitatea dolarului, cu aceste acorduri s-au redefinit paritatile, limitnduse deprecierea dolarului la 8%, si s-a largit banda de oscilatie a cursurilor valutare de la 1% la 2,25%.
Evident, nu au fost eliminate imperfectiunile fundamentale ale sistemului. n 1972 deja, Marea Britanie a hotart sa permita fluctuarea propriei valute. n a doua jumatate a lui 1972, si lira italiana a
fost supusa unor puternice atacuri speculative si, n ianuarie 1973, autoritatile italiene au introdus un
regim de schimb multiplu: pentru operatiunile comerciale, cursul valutar a fost mentinut fix n interiorul
unei benzi de oscilatie (asa-zisa lira comerciala), pentru miscarile de capital s-ar fi folosit cursul valutar
de pe piata (lira financiara). Dolarul SUA , totusi, a mai fost depreciat pentru a doua oara n februarie a aceluiasi an (cu 19% fata de DST) si imediat dupa aceea, autoritatile japoneze si cele italiene au
decis sa adopte definitiv cursuri valutare fluctuante pentru valutele lor, yen-ul japonez si lira italiana.
Lovitura definitiva data sistemului a fost ajutata de hotarrea unor ta ri europene de a lasa sa
fluctueze propriile valute. Cele 6 ta ri fondatoare ale Comunitatii Economice Europene (CEE) (Belgia,
Franta, Germania, Italia, Luxemburg si T
arile de Jos) nca nainte de 1971 se preocupasera pentru limitarea fluctuatiilor cursurilor valutare ntre propriile lor monede (care erau de fapt 5, deoarece exista o
uniune monetara ntre Belgia si Luxemburg), iar n iulie 1972 ratificasera acordul valutar care devine
Sarpele

Monetar. Acordul prevedea ca oscilatiile ntre cele 5 valute ar fi continute n interiorul unui
37

coridor strmt de la 2,25%, mai degraba 4,50%, teoretic posibil n baza Acordurilor Smithsoniene.
Acesta putea verifica daca o valuta europeana se afla la limita inferioara a paritatii sale cu dolarul (2,25%) si o alta limita superioara (+2,25%), sau invers, astfel nct cursul dintre cele doua valute putea
oscila de la 4,50%. Numele de Sarpe

vine tocmai de la faptul ca acel coridor strmt de oscilatie se

putea misca n interiorul celui mai larg. n martie 1973, 5 ta ri ale Sarpelui

(Belgia, Franta, Germania, Luxemburg si T

arile de Jos), apoi si Danemarca, au decis sa lase sa fluctueze liber propriile valute
n conformitate cu dolarul, straduindu-se n acelasi timp sa limiteze oscilatiile n intervalul 2,25%.
Astfel, se practica o fluctuatie conjugata n confruntarile cu dolarul. Suedia si Norvegia au
urmat la putina vreme. Italia, Marea Britanie si Irlanda (ultimele 2 ta ri devenisera doar cu cteva
luni nainte membre CEE) au decis sa mentina acordul european. Chiar daca acordul ntre ta rile
europene reducea gradul de fluctuatie ntre valute, sistemul Bretton Woods era definitiv depasit.
Analistii economiei monetare internationale tind sa fie de acord n a considera ca
motivele prabusirii sistemului Bretton Woods trebuie cautate n interactiunea dintre trei defecte: rigiditatea mecanismului de ajustare a paritatilor, scaderea rezervelor de aur si, n
fine, dezechilibrele persistente n balantele de plati, n particular ale SUA. n anii 60 se afirmau continuu politicile de securitate sociala si, n general, politici expansive destinate sa asigure deplina ocupare a fortei de munca si pacea sociala. n anumite ta ri, ca Marea Britanie si
SUA, asemenea politici se traduceau n deficite prelungite n conturile publice si n politici monetare, deosebit de reparatorii, care stateau apoi la baza deficitului n conturile cu strainatatea.
Interventiile pentru sustinerea valutelor slabe ale sistemului gaseau, totusi, o limita n teama ta rilor
ca aceste masuri sa nu comporte o excesiva producere de masa monetara si, de aici, o inflatie mai mare.
Un alt element important de luat n considerare este gradul nalt de integrare realizat de pietele
de capitaluri. S-a spus ca, n baza regimului Bretton Woods, ta rile erau libere sa aplice controalele
asupra miscarilor de capitaluri pe care le considerau oportune. Aceste controale, totusi, erau mai
mult sau mai putin ocolite. Deplina convertibilitate a iesirilor curente ale balantei de plati, urmata de
cea mai mare parte a ta rilor industrializate, adusese cu sine crestere si n mobilitatea capitalurilor.
Evidenta simpla confirma ca, cel putin ntre principalele ta ri industrializate, mobilitatea capitalurilor a fost relativ ridicata, n anii 60. Afluxuri de moneda calda (produsa recent) sau
fuga de o anume valuta din lipsa de ncredere, erau la acea vreme o realitate concreta, capabila sa supuna la grea ncercare sistemul de paritati fixe. Aceasta mobilitate ridicata a capitalurilor va merge n sensul dezvoltarii pietei eurovalutelor sau piata euro. Prin eurovaluta se
ntelege o valuta care circula ntr-o tara (europeana, binenteles) diferita de cea care a emis valuta. Piata eurovalutelor, mai ales a eurodolarului, a avut o dezvoltare extraordinara n anii 60.
Originea sa nu este certa, dar este foarte probabil ca eurodolarul a vazut lumina zilei la Londra n 1957, cnd bancile au nceput sa atraga depozite n dolari, pe care i utilizau dupa aceea n
activitati de mprumuturi. Fiind o piata putin reglementata, n cele din urma, aveau sa se verse n
ea si capitalurile pe termen scurt si puternic speculative, atrase de ratele nalte ale dobnzilor oferite.
38

Se estimeaza ca n anul 1971 amploarea pietei euro atinsese aproape 60 miliarde de dolari. Europiata devenise, asadar, unul din locurile principale de trecere a fluxurilor uriase de capital care, nca din
primii ani ai deceniului, 7 ta ri erau capabile sa stabilizeze sistemul monetar si financiar international.
3.3. Facilitatile acordate de Fondul Monetar International
Considerat initial drept un club al ta rilor bogate, FMI a evoluat destul de
mult, de la crearea sa.
Pentru oricine se intereseaza de activitatea FMI, apare evidenta
tendinta sa de adaptare continua la transformarile petrecute n economia mondiala.
Pentru suplimentarea capacitatii de finantare a FMI, la reuniunea anuala a Fondului, care a avut
loc la Viena, n septembrie 1961, a fost prezentat un proiect de sporire a resurselor acestuia cu 6 miliarde
dolari, oferiti de 10 mari puteri financiare occidentale,11 la care s-a adaugat ulterior si Elvetia, crendu-se
asa-numitul Acord general de mprumut. Acordul semnat la Paris, la 13 decembrie 1961, de catre
cele 10 ta ri, a constituit Clubul de la Paris sau Clubul celor 10, care si-a nceput activitatea n
octombrie 1962. Prin acest acord, ta rile semnatare s-au angajat sa puna la dispozitia Fondului, ori de
cte ori este nevoie, sume n monedele lor nationale, utilizabile numai n relatiile cu ta rile semnatare.
FMI continua sa reprezinte cea mai importanta institutie financiara internationala creata
vreodata.
____________________
11
SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Franta, Japonia, Canada, Olanda, Belgia, si Suedia.
Sigur ca nu se poate spune ca totul a mers conform asteptarilor. Multe din deciziile luate au strnit proteste vehemente din partea membrilor saraci sau mai putin saraci.
Nu spun o noutate, cnd afirm ca printre realizarile de marca ale Fondului pot fi nscrise
numeroasele mecanisme nfiintate, ndeosebi, dupa intensificarea patrunderii tinerelor state n cadrul
organizatiei. Relevant mi se pare si faptul ca, o data create, cele mai multe dintre aceste mecanisme
nu au ramas imuabile, nghetate, ci au fost supuse unui proces de ameliorare. Nu toate mecanismele
nou create au jucat acelasi rol. Unele dintre ele au avut o eficienta apreciabila, altele, dimpotriva.
S-au deschis, astfel noi posibilitati de finantare din resursele Fondului, a deficitului balantelor
de plati ale statelor membre, mai ales a celor aflate n dezvoltare. O tara membra care nregistreaza
un deficit n balanta , cumpara de la FMI monedele straine de care are nevoie pentru finantarea acestuia, dnd n schimb echivalentul n moneda sa proprie. La expirarea termenului pentru care s-a facut
tranzactia, tara respectiva rascumpara de la FMI moneda sa, restituind monedele straine primite.
Denumite trageri asupra FMI, aceste schimburi de monede nationale au caracteristicile
creditelor internationale (asupra lor se percep dobnzi si comisioane, iar rambursarea lor se face n
termenele stabilite, dar nu sunt considerate, din punct de vedere juridic, drept operatii de credit).12
Tragerile asupra FMI se efectueaza strict n functie de marimea cotei de participare a ta rii membre care le efectueaza, avantajnd din start ta rile dezvoltate, cu cote mari la Fond. Termenul de rascumparare a monedei nationale (adica termenul de rambursare) este stabilit n functie de posibilitatile
39

de echilibrare a balantei de plati, dar de regula, nu depaseste 5 ani. Asupra creditelor astfel acordate,
FMI percepe un comision bancar de 0,50%, aplicat o singura data asupra sumelor date si o dobnda
ce variaza ntre 1 si 5% pe an, n functie de marimea creditului si de perioada de folosire a acestuia.
____________________
12
CONSTANTIN
MOISUC

Relatii
valutar-financiare
internationale

editura Fundatia Romnia de Mine,

Bucuresti,
2002,
pag.
254-255.
Tragerile
obisnuite
pot
fi
efectuate
n
doua
mari
categorii:
[A.] Transe propriu-zise. Primul mecanism, destinat finanta rii deficitelor generale ale balantelor
de plati, prevede 5 transe, fiecare de marime egala cu 25% din cota de participare a ta rii solicitatoare. Tragerea n prima transa , denumita transa rezerva (fosta transa -aur) se face automat,
n momentul n care doreste tara membra. n plus, fata de aceasta transa , exista patru transe de
credit, n care tragerile n cadrul lor se pot face succesiv, dupa epuizarea disponibilitatilor din
transa rezerva si dupa examinarea situatiei concrete din tara solicitatoare de catre expertii FMI.
n acordarea transelor de credit, FMI aplica principiul conditionalitatii: cu ct sumele trase
cumulativ de o tara sunt mai mari comparativ cu cota sa, cu att FMI va trebui sa se asigure ca
politica dusa de statul respectiv este de natura sa echilibreze balanta de plati si sa ramburseze fondurile mprumutate. Prin mecanismul transelor, o tara poate obtine 125% din cota sa de participare,
dar transele de credit superioare se obtin cu o conditionalitate sporita.
Tragerile n mecanismele transelor se pot face fie sub forma cumpararii directe si imediate cu
moneda nationala a sumei corespunzatoare, fie sub forma unor aranjamente speciale, pe baza carora
tara solicitatoare poate sa obtina sumele cuvenite, atunci cnd are nevoie, ntr-un interval stabilit de
1-3 ani (aranjamente sau credite stand-by). n prezent, majoritatea creditelor acordate de FMI se
efectueaza n baza aranjamentelor stand-by ncheiate de statele membre, acestea prezentnd si avantajul ca, pentru perioada convenita, conditiile stabilirii transelor de credit se stabilesc o singura data.
[A.] Facilitati de finantare. Spre deosebire de mecanismul transelor,
tragerile n cadrul facilitatilor de finantare pot fi obtinute numai n anumite
cazuri, bine specificate, de deficite ale balantelor de plati, n special de catre ta rile
n dezvoltare, dupa cum urmeaza: [a.] [a.] [1.]
1.A.
1.

Facilitatea de finantare compensatorie (Compensatory Financing Facility)

(CFF). Creata n 1963, permite tuturor membrilor FMI victime ale unor scaderi
bruste si importante ale ncasarilor valutare din exporturi sa traga asupra FMI
pna la 75% din cota de participare. A fost conceputa, n mod special, pentru
ta rile producatoare de produse primare (materii prime si semifabricate din acestea), a caror dificultati sunt numai pe termen scurt, determinate de circumstante
independente de vointa acestora. Acest mecanism mbraca forma unor trageri

40

asupra resurselor Fondului, care sunt supuse regulilor generale de rascumparare,

valabile n cadrul FMI.
Ulterior
marit
accesul

au
fost
tinerelor

introduse
state
la

o
serie
de
mbunatatiri,
aceasta
facilitate,
printre

care
care:

au

ridicarea plafonului de acces n raport cu cota-parte;

separarea finanta rii n compensatie de celelalte facilitati din cadrul FMI.
Este de retinut ca tragerile efectuate n virtutea regimului de finantare n compensatie nu sunt luate n considerare cu ocazia examinarii unei cereri de tragere
normala.
De la 13 mai 1981, se permite accesul la aceasta facilitate si ta rilor
membre care ntmpina dificultati datorita cresterii importurilor de cereale.
2) Facilitatea de finantare a stocurilor tampon. Un mecanism de la care se asteapta foarte
mult, dar care a oferit foarte putin. Creat n 1969, el este destinat sa acopere o parte din contributia ta rilor
membre la finantarea stocurilor create n cadrul acordurilor internationale pe produse primare agreate
de Fond. Este o noua forma de asistenta financiara conditionata, care se situeaza n prelungirea directa
a mecanismului de finantare compensatorie. De regula FMI, trebuie sa fie convins ca aranjamentele
care-i sunt propuse sunt sanatoase din punct de vedere economic si corespunzatoare unor norme juridice internationale respectate n mod curent prin conventiile n vigoare referitoare la produsele primare.
Ca urmare, Fondul si da avizul doar pentru acordurile care nu pot avea drept consecinta micsorarea
veniturilor din exporturi ale ta rilor membre ale FMI care nu adera la ele. Att finantarea n compensatie, ct si cea a stocurilor regulatoare se bazeaza pe principiul simetriei: compensarea este proportionala cu deficitul, iar rambursarea cu excedentul din export ale ta rii n cauza. Exista, totusi, o deosebire
fata de finantarea n compensatie, determinata de repercursiunile asupra dreptului de tragere ordinare.
Daca o anumita tara membra a FMI si totodata a unui Acord international pe un
produs primar, recurge la noile trageri fara sa fi epuizat, mai nti, drepturile sale de
tragere ordinare, ea si va vedea reduse acestea din urma n proportia n care a utilizat
noua facilitate.
Tragerile n aceasta facilitate pot atinge 50% din cota de participare.
[1.]
Facilitatea petroliera. A functionat temporar ntre anii 1974-1975 si a fost destinata
sa finanteze ta rile membre care au nregistrat deficite ale balantei de plati ca urmare a majorarii
pretului titeiului, consecinta a primului soc petrolier (octombrie 1973).
4) Facilitatea de finantare pe termen prelungit (Extended Fund Facility) (EFF). Creata n
1974, este destinata sa sprijine eforturile de ajustare structurala ale ta rilor membre n dezvoltare. n
cazul acestui mecanism, initial, resursele furnizate de Fond, n virtutea unor acorduri trienale, nu puteau
depasi anual 25% din cota-parte. n prezent, tragerile pot atinge 140% din cota de participare, iar rambursarea se face ntr-o perioada de 4-8 ani. Pentru a beneficia de aceasta facilitate, tara solicitatoare
trebuie sa dovedeasca si sa aplice un program adecvat de masuri de corectare a dezechilibrului.
41

5) Facilitatea extinsa. A fost creata n 1974, n scopul ajutorarii ta rilor care se confrunta cu grave dezechilibre ale balantei de plati ca urmare a unei structuri defectuoase a productiei,
comertului sau preturilor, precum si a ta rilor a caror economie se dezvolta lent sau a caror situatie a balantei de plati mpiedica promovarea unei politici active de stimulare a dezvoltarii.
6) Fondul fiduciar. A fost creat n 1976 n scopul furnizarii, n conditii de favoare, a unui
ajutor suplimentar ta rilor n curs de dezvoltare care depun eforturi pentru redresarea balantelor lor de
plati. Resursele din care este alimentat acest fond provin, n principal, din beneficiile realizate de
FMI prin vnzarea pe piata libera si, deci, la preturile pietei, a aurului ce i-a fost remis, la pretul oficial, de ta rile membre cu titlu de varsaminte ale cotei lor parti. Din beneficiul total astfel obtinut
se deduce o suma corespunzatoare ponderii aurului remis de ta rile n curs de dezvoltare n totalul
cotelor-parti, care se transfera direct ta rilor n curs de dezvoltare proportional cu cotele lor parti. Beneficiul ramas, la care se adauga donatii, mprumuturi consimtite de diferite ta ri, precum si venitul
realizat de FMI nsusi prin plasarea spre fructificare a resurselor sale temporar neutilizate sunt afectate pentru acordarea de mprumuturi ta rilor membre considerate acceptante proportional cu cota
lor parte. Nivelul mprumutului este exprimat n DST, nsa este achitat n dolari americani, cu o
dobnda de 0,5% pe an. mprumuturile sunt rambursabile dupa o perioada de 5 ani, prin varsaminte
semestriale egale, dintre care ultimul nu poate fi mai trziu de 10 ani de la varsamntul initial.
7) Facilitatea suplimentara sau Witteveen.
A fost nfiintata n 1977
(dupa numele directorului general al FMI din acea perioada) si este destinata sa
acorde asistenta financiara suplimentara acelor ta ri membre care nregistreaza deficite
ale balantelor de plati si care au epuizat celelalte posibilitati de tragere asupra FMI.
Resursele puse la dispozitia acestei facilitati provin, n principal, din mprumuturi cu dobnda
acordate de ta rile dezvoltate. Aceasta dobnda este recalculata din sase n sase luni, fiind egala cu
dobnda semestriala medie a bonurilor de tezaur cu scadenta de cinci ani emise de guvernul SUA.
Plasamentele resurselor respective trebuie totodata sa reprezinte creante foarte lichide, caci mprumuturile angajate de FMI sunt rambursabile la vedere daca tara creditoare face dovada ca are nevoie
de aceste fonduri pentru platile sale externe. n plus, tara creditoare poate sa transfere aceste creante altui creditor, fara consimta mntul Fondului, la un pret convenit ntre cedent si cesionar.
8) Facilitatea de ajustare structurala extinsa rentarita. Creata n 1978, este oferita, de regula,
celor mai sarace ta ri, n conditii de extindere pe 3 ani, cu returnare dupa 5-10 ani si dobnda de 0,5%.
Aceasta facilitate este raspunsul la esecul relativ al programelor de ajustare traditionala n ta rile cele mai
sarace. Acest gen de facilitate pune accentul pe cresterea economica, pe lupta mpotriva saraciei si pe
reformele structurale. Prin aceasta facilitate se obtin mprumuturi de marime relativ importanta care,
nsa, cer eforturi deosebite n domeniul structural si fac obiectul unor conditionari riguroase, cum ar
fi: vizitele regulate ale misiunilor Fondului si criterii cantitative de respectat naintea fiecarei trageri.
9) Facilitatea contului de subsidii (subventii).
A fost creat n 1980 n scopul
diminuarii costurilor implicate de mecanismul finanta rii suplimentare pentru ta rile membre cu
42

venit national foarte redus.

Din acest cont, FMI suporta o parte din dobnzile percepute de la ta rile n curs de dezvoltare care beneficiaza de finantare suplimentara.
10) Facilitatea politicii de acces largit. Creat n 1981, acest mecanism este constituit cu caracter temporar, care, ntr-o anumita masura face apel si la resurse mprumutate de
catre Fond. Prin intermediul ei Fondul finanteaza balanta de plati a ta rilor membre pe baza
unor acorduri largite. Plafonul de acces este fixat, n acest caz, n raport cu cota-parte,
conform unor limite anuale (90% sau 110%), trienale (270% sau 330%) sau cumulative (400%
sau 440%), n functie de proportiile dezechilibrului balantei de plati si eforturile de ajustare.
Ajutorul furnizat prin intermediul acestei politici se adauga la cel obtinut n cadrul mecanismului largit de credit.
Pentru sumele procurate prin mprumut, Fondul plateste dobnzi cu
rate valabile, avnd la baza pe cele care se formeaza pe pietele de capitaluri private.
11) Facilitatea de ajustare structurala.
ncepnd cu luna martie 1986, Fondul a mai creat un mecanism, la ndemna ta rilor membre cu venituri scazute.
Scopul urmarit este furnizarea unui ajutor concesional suplimentar pe o perioada de 5-10 ani.
12) Facilitatile de transformare sistemica (FTS). Create n 1993, au fost introduse pentru a spori posibilitatile de asistenta financiara n favoarea ta rilor membre, care se confrunta cu
dificultatile severe datorita tranzitiei la sistemul economiei de piata , din Estul si Centrul Europei.
n cadrul acestui program se folosesc cu preponderenta acordurile stand-by acordate pe baza programelor de reforma economica. Pentru a obtine accesul la aceste facilitati, ta rile solicitante
trebuie sa nsoteasca cererea de un document care sa descrie obiectivele de politica economica ,
sa cuprinda: estimari macroeconomice, masuri structurale, fiscale, monetare si financiar-valutare
care urmeaza sa fie aplicate n perioada acoperita de aceasta facilitate.
Deschiderea liniilor de credit se face pe o perioada de 3-5 ani si n conditii relativ avantajoase. Transele
de credit se acorda numai dupa ce au fost ndeplinite conditiile prevazute n memorandum.
13) Facilitatea de reducere a saraciei si de crestere. Creat n 1994, este o facilitate concesionala, destinata ta rilor membre cu venitul cel mai mic si care are ca scop explicit
reducerea saraciei. Membrii FMI pot mprumuta fonduri de pna la 140% din cota lor de
participare n cadrul unui aranjament pe o durata de 3 ani (se poate acorda pna la 185% n circumstantele exceptionale). mprumuturile au o dobnda anuala de 0,5%. Rambursarea datoriilor
poate ncepe dupa 5 ani si jumatate si se poate finaliza la 10 ani dupa luarea mprumutului.
14) Facilitatea de suplimentare a rezervei. Facilitate prin care se acorda asistenta financiara n cazul crizelor financiare ale balantelor de plati. Rambursarea n astfel de cazuri este
cuprinsa ntre 1 an si 1 an si jumatate, dar ea poate fi extinsa pna la 2 ani si jumatate.
15) Facilitatea de compensare si de finantare a cheltuielilor neprevazute.
Are ca scop sa acopere pierderile temporare ale ncasarilor din exporturi si sa
finanteze o crestere a costului importurilor de cereale.
n ceea ce priveste finantarea
cheltuielilor neprevazute, aceasta permite unui stat membru sa primeasca o finantare su43

plimentara n cadrul unui program de ajustare, n caz de dificultati neprevazute n ceea

ce priveste pretul exporturilor, costul importurilor si a variatiilor ratelor dobnzii.
16)
Asistenta
financiara
n
caz
de
urgenta .
Aceasta
faciliacordarea
unui
ajutor
financiar
ta rilor
membre
care
se
contate
permite
frunta cu probleme ale balantei de plati n cazul unei catastrofe naturale.
Tragerile n cadrul facilitatilor de finantare se fac independent de tragerile n cadrul transelor,
astfel nct o tara membra poate obtine de la FMI credite cumulate care depasesc de cteva ori cota
de participare. FMI a acordat un volum important de asistenta unor ta ri aflate n dificultate prin
intermediul diverselor facilitati create n cadrul sau. Cum, nsa, resursele FMI sunt limitate, practic, creditele FMI detin doar 3,5% din totalul asistentei financiare externe catre ta rile n dezvoltare.
Sporirea facilitatilor la resursele Fondului reprezinta n sine un fapt pozitiv; dar, trecerea lor
n revista chiar si sumar, pune n evidenta limitele considerabile impuse de marimea cotelor-parti ale
statelor n dezvoltare membre ale FMI. Aceste cote determina strict, att totalul, ct si modalitatile
de tragere. Sesiznd acest lucru, Fondul, n numeroase cazuri, a decis ridicarea limitei maxime de
acces n raport cu cotele-parti. El ar fi avut, nsa, la dispozitie o alta solutie, mult mai eficienta.
Daca n loc sa ridice plafonul tragerilor, de exemplu, pna la 600% din cotaparte, ar fi luat decizia de a majora cotele-parti de sase ori ceea ce ar fi intrat n cadrul unei proceduri normale conditiile de acces la prima transa de credit
ar fi fost aplicabile la echivalentul a 150% din cotele-parti, n loc de numai 25%.
n conditiile dificile pentru ta rile lumii a treia determinate de cele 2 socuri petroliere si de
cresterea masiva a datoriei externe, FMI n-a putut finanta dect n foarte mica masura deficitul cumulat
al balantelor de plati curente ale tinerelor state nepetroliere. Explicatia prezida, n buna parte, n
resursele limitate ale Fondului, determinate de importanta relativa, tot mai mica, a cotelor-parti la
FMI. Ajungem, astfel, la una dintre problemele cheie care si asteapta rezolvarea corespunzatoare,
aceea a necesitatii majorarii cotelor-parti la FMI. A devenit evident ca actualele cote sunt o frna serioasa n calea accesului ta rilor n dezvoltare la resursele FMI. Nu se poate spune nsa ca nu s-a facut nimic n aceasta directie. Pe parcurs s-a procedat la mai multe revizii generale ale cotelor-parti.
Se pune ntrebarea: cum poate face fata ta rile sarace la asemenea majorari?
Lucrurile s-ar putea aranja cel mai bine, fie prin esalonarea varsamintelor
la FMI, fie permitndu-li-se ta rilor debitoare n dezvoltare, sa recurga n exclusivitate la moneda nationala, ori de cte ori se pune problema majorarii acestor cote.
Sistemul cotelor-parti la FMI se dovedeste un obstacol important si n calea extinderii
folosirii drepturilor speciale de tragere, n general, si n favoarea ta rilor n dezvoltare, n special. Astazi, cnd toate ta rile debitoare trec prin momente dificile, sunt tot mai numeroase
cererile adresate FMI de a-si mari considerabil cmpul de actiune si de a-si asuma mult mai
multe responsabilitati n furnizarea resurselor financiare necesare ta rilor membre, n loc sa se
multumeasca cu un rol de catalizator, asa cum a facut, de multe ori, pna acum.
44

Este esential ca FMI sa-si recapete functia de creare de rezerve prevazuta n Statutul sau.
Faptul ca un anumit numar de membri poate mprumuta pe pietele internationale de capitaluri private pentru a-si constitui sau spori rezervele, nu justifica cu
nimic abandonarea de catre Fond a rolului sau n crearea de rezerve internationale.
n desfasurarea proceselor de creditare, n special a ta rilor n curs de
dezvoltare, FMI aplica o cerinta de conditionare care are drept obiectiv echilibrarea balantei de plati n contextul stabilitatii preturilor,
cresterii economice
sustinute, cu evitarea masurilor contrare libertatii comertului si platilor externe.
Aceasta politica de ajustare, inspirata din programele de politica economica, are n vedere urmatoarele
aspecte:
1.
austeritatea interna, care consta n evitarea si chiar restrngerea deficitelor bugetare,
dar si n reducerea consumului populatiei:
micsorarea deficitului bugetar urmareste o reducere a cheltuielilor bugetare, dar si
o crestere a veniturilor din marimea impozitelor;
restrngerea consumului populatiei are n vedere o politica salariala riguroasa, precum si o restrngere si chiar o abandonare a subventilor acordate de stat la unele
produse si servicii destinate populatiei.
ajustarea cursurilor de schimb monetar, care n viziunea FMI, ar sprijini cresterea
competitivitatii produselor nationale si ar conduce la o descurajare a importurilor.
Acordurile stand-by sau de Confirmare (Stand-By Agreements), au fost introduse n practica
curenta a Fondului n 1952 pentru a reduce examinarile cererilor de mprumut ale statelor membre.13
Pentru sumele puse la dispozitie,
respectiv cumparate de statul solicitant,
FMI percepe un comision.
Fondul a recurs la aceste acorduri de confimare pentru a face mai suple examinarile cererilor de mprumut ale statelor membre.
Acest acord ia fiinta prin memorandum, semnat de guvernatorul bancii centrale
sau de ministrul de finante al ta rii solicitante, care cere masurile de politica financiara, monetara, valutara si fiscala, precum si cele referitoare la stabilizarea macroeconomica, la accelerarea privatizarii sau la echilibrarea balantei de plati externe.
____________________
13
ION BARI Economie mondiala editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, pag. 258.
n acelasi timp cu scrisoarea de intentie (cealalta denumire a memorandumului) se mai
elaboreaza un document care are incluse n el urmatoarele aspecte: scopul mprumutului, durata acestuia, cuantumul sumei solicitate, obligatiile de rascumparare, comisionul perceput.
45

Un lucru este clar: n toate mprejurarile Fondul conditioneaza deschiderea unei linii de credit
de ndeplinirea angajamentelor asumate prin memorandum. La prima vedere se lasa impresia ca acordul
stand-by ar fi un raport contractual ntre Fond si statul solicitant. n realitate, acest acord depinde n mod
hotartor de decizia Consiliului de Administratie al FMI bazata pe intentiile si angajamentele statului
solicitant. Conform interpretarilor oficiale ale FMI, organele de conducere ale Fondului privesc aceste
acorduri nu ca pe niste conventii circumscrise sferei dreptului international (care presupune drepturi
si obligatii de ambele parti), ci ca pe niste acte interne de administrare supuse deciziilor exclusive ale
Fondului. Daca s-ar admite ca aceste acorduri ar fi veritabile acorduri internationale, atunci s-ar putea
formula eventuale contestatii cu privire la aplicarea lor, n fata unor instante exterioare fata de Fond.
3.4. Mutatii n organizarea activitatii Fondului Monetar International
Participantii la Conferinta de la Bretton Woods au ncredintat trei scopuri importante Fondului. n primul rnd, a avut scopul de a administra un cod de conduita cu respectarea politicilor ratei
de schimb si restrictiile platilor tranzactiilor pentru contului curent. n al doilea rnd, sa furnizeze
ta rilor membre resurse financiare pentru a face posibil corectarea sau evitarea unui dezechilibru al
balantei lor de plati. n al treilea rnd, sa creeze un forum n care ta rile membre sa se poata
consulta una pe cealalta si sa colaboreze n interes monetar international. Pentru aceasta, Fondul
trebuia organizat n asa fel nct sa se poata respecta aceste scopuri care i-au fost ncredintate, sa
aiba anumite compartimente care sa se ocupe de fiecare sarcina n parte. La nceput, Consiliul de
Administratie era format din 12 membri. El va ajunge la 13 membri n 1947, cu intrarea, n FMI,
a Italiei. De-a lungul vremii, numarul membrilor a crescut, reflectnd, chiar daca mai putin proportional, cresterea numarului ta rilor membre ale organizatiei, ajungnd chiar sa se dubleze, n 1992.
Calitatea de membru al Fondului este deschisa oricarei ta ri care doreste sa-si poata monitoriza
relatiile cu alte state si poate respecta obligatiile pe care trebuie sa le ndeplineasca un membru prevazute
n Statutul (Articles of Agreement) FMI. Initial numarul ta rilor membre au fost de 44, ca n iunie 1984
sa fie de 146 ta ri membre, iar n prezent sa ajunga la 184 de state. Fiecare tara membra a Fondului participa cu o cota. Cnd FMI a luat fiinta aceasta era exprimata n dolari americani si aur, o mica parte era
exprimata n moneda ta rii respective. n prezent moneda n care se exprima cota-parte este DST. Cota
ta rilor membre este egala cu subscrierile la Fond si determina o cota a participarii lor n alocarile de DST.
Statutul FMI prevede ca periodic sa se faca ajustari a cotelor membrilor, acestea se fac la interval de 5
ani. Pentru a determina cotele initiale ale membrilor Conferintei de la Bretton Woods, autoritatile americane au propus o formula care includea ca variabile: venitul national, balantele aurului si dolarului, media
importurilor, variabilitatea exporturilor, si rata exporturilor pe venitul national.14 Aceasta formula a fost
revizuita n 1963 pentru ca din aceste calcule sa rezulte marimea aproximativa a cotelor la acea vreme.
Marimea resurselor Fondului au crescut foarte mult.
n 1984 valoarea acestora
era de 7,7 miliarde de dolari, n prezent acestea sunt de 300 milioane de dolari.
Structura organizatorica FMI a fost modificata de-a lungul timpului. Consiliul Guvernatorilor
este organul superior de decizie al Fondului. Consiliul Administrativ este constituit din mai multi di46

rectori executivi, mpreuna cu un Director general, fiecare director executiv numeste n functie un supleant, care poate participa la ntlniri, dar care poate vota doar atunci cnd directorul executiv este
absent. Statutul prevedea un numar de 15 directori executivi care erau alesi de grupuri de ta ri membre.
n septembrie 1980, Consiliul Guvernatorilor a aprobat o crestere a numarului de directori alesi la 16. Ca
rezultat la aceasta, n 1984 numarului directorilor executivi a crescut la 22, n prezent sa ajunga la 24.
____________________
14
The International Monetary Fund. Its evolution, organization and activities, IMF, Washington, 1984.
Comitetul Interimar este unul din cele doua comitete, care a urmat Comitetului celor 20 din
octombrie 1974. n prezent acest comitet se numeste Comitetul Monetar si Financiar International.
Cel de-al doilea comitet a fost Comitetul Ministerial Asociat al Consiliului Guvernatorilor Bancii
Mondiale si al FMI pentru Transferul Resurselor T
arilor Dezvoltate. Membrii acestui comitet erau
si sunt guvernatorii Bancii Mondiale, guvernatorii FMI, ministrii si alti membri cu functii asemanatoare. n prezent acesta se numeste Comitetul de Dezvoltare Asociat FMI-BM. Directorul general
al Fondului este ales pe o perioada de 5 ani. n consecinta , chiar s-a stabilit traditia ca n fruntea
Bancii Mondiale sa vina un american (SUA), iar n fruntea FMI un european. Primul Director general a fost belgianul Camille Gutt, omul care condusese delegatia ta rii sale la Conferinta de la Bretton
Woods. Lui Gutt i-au urmat Ivar Rooth si Per Jacobsson, amndoi suedezi, Pierre-Paul Schweitzer,
francez, H. Johannes Witteveen, olandez, Jacques de Larosire si Michel Camdessus, ambii francezi.
Regula ca n fruntea celor doua institutii principale de la Bretton Woods sa vina un
european si, respectiv, un american (SUA) este reflectarea unui pact ntre actionarii majoritari, fructul echilibrelor zdruncinate de cel de-al doilea razboi mondial.
Astazi, aceste lucruri apar anacronice si sortite esecului, daca nu pentru altceva, atunci pentru faptul ca trebuie sa se tina cont de rolul n continua crestere n economia mondiala al Japoniei, Canadei
si al unor ta ri n curs de dezvoltare, cum ar fi China, India, Brazilia si altele.
Personalul numit staff al Fondului a crescut si el destul de mult.
La
sfrsitul lunii iunie 1984 personalul era n numar de 1.756 de persoane din
100 de ta ri, astazi acesta numara 2.700 de persoane din 141 de ta ri.
La nceputul anului 2003 Departamentul Serviciilor Tehnologic si General a fost restructurat organizational, n special n zona tehnologiei informatiei, pentru a fi mai eficient n furnizarea serviciilor.
Pe la mijlocul anului 2003, FMI a creat Departamentul Sistemelor Monetar si Financiar pentru a reflecta largirea responsabilitatilor ca o forma a Departamentului de Afaceri Monetare si de Schimb.
O alta schimbare n organizare este aceea ca Departamentul Trezoreriei a devenit Departamentul
Financiar.
CAP. 4. Rolul Fondulul Monetar International n procesul globalizarii
4.1.

Globalizarea
47

financiara

Globalizarea a devenit o tema importanta n cadrul discutiilor de dupa sfrsitul razboiului rece asupra naturii internationale.
A devenit o puternica metafora faptul ca, un numar
de procese genereaza interconexiuni crescnde si interdependente att ntre state, ct si ntre societati.
Rezultatul este ca ntelegerea clasica despre suveranitate s-a schimbat n ultima vreme, iar regiunile individuale trebuie vazute n cadrul unui context mai global.
ntr-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al cresterii interdependentelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adncirii legaturilor transnationale n tot mai largi si variate sfere ale vietii economice,
politice, sociale si culturale si avnd drept implicatie faptul ca problemele devin mai curnd globale dect nationale, cernd la rndul lor o solutionare mai curnd globala dect nationala.15
Abordata din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept ntarirea
si largirea legaturilor dintre economiile nationale pe piata globala a bunurilor, serviciilor si mai
ales a capitalurilor. O definitie asemanatoare este prezenta si ntr-un raport al Fondului Monetar International din 1997: fenomenul globalizarii economiei mondiale reprezinta integrarea internationala aflata n strnsa crestere, att de bunuri si servicii, ct si a celor de capital.
Caderea blocului sovietic la sfrsitul anilor 80 a nsemnat epilogul unui proces de
transformare ideologica pe durata ntregului deceniu.
Dat fiind ca statul era perceput ca
principalul responsabil pentru dezvoltarea economica, ideea superioritatii pietei ncepea sa se
afirme.
n acelasi context, se reduceau tendintele catre autarhie spre a face loc strategiei de deschidere catre exterior si de mai intensa cooperare.
____________________
15

VIRGIL
GHEORGHIT A,
ARISTIDE
COCIUBAN

Economie
mondiala

editura
Politeia-SNSPA,
Bucuresti,
2002,
pag.
208.
Aceasta tendinta care se afirma ncetul cu ncetul va fi supranumita de Directorul General
Michel Camdessus (directorul de atunci) revolutie linistita.Aceasta era o victorie pentru institutiile de la Bretton Woods, dar, mai cu seama, pentru FMI, care, dintotdeauna, a raspndit n lume
principiile economiei de piata , cu retetele sale economice. Si
din aceasta revolutie linistita s-a
nascut ceea ce a luat numele de proces de globalizare (sau mondializare) a pietelor. Cnd se vorbeste despre globalizare economica, se ntelege tocmai faptul ca pietele au atins un grad nalt de
integrare, asa nct realizarile n una din aceste ta ri se transmite aproape instantaneu celorlalte.
Globalizarea este un fenomen complex, care priveste att pietele de bunuri si de servicii, ct
si pietele de capital. Globalizarea economica prezinta oportunitati enorme pentru cresterea bunastarii
colective, fiindca stimuleaza competitia ntre agentii economici, inovatia tehnologica si diversificarea
produselor si, n ultima analiza, cresterea veniturilor si a gradului de ocupare a fortei de munca. Aceste
avantaje, totusi, nu merg n mod necesar n beneficiul tuturor. Este destul sa ne gndim ca n ultimele trei decenii s-au realizat progrese limitate n eradicarea saraciei si ca, n Africa, venitul pe cap
de locuitor este astazi mai scazut dect a fost cu 30 de ani n urma. Pe lnga acestea, procesul nu
se dezvolta ntotdeauna n mod linear, ci este obiectul unor ntreruperi sau al unor adevarate crize,
48

deseori datorate unei proaste functionari a pietelor, de cele mai multe ori a pietelor financiare.
Cresterea si internationalizarea fara precedent a pietelor financiare, le vom numi n continuare globalizare financiara, de mare interes pentru FMI. Datele indica n mod clar ca fluxurile de capital transfrontaliere, adica angajate n afara ta rii de origine, au crescut remarcabil. Numai ntre 1990 si 1998, investitiile de portofoliu s-au majorat de la 8% la 21% din
exporturile mondiale, investitiile directe de la 7% la 12%.
T
arile mai putin avansate sunt,
de obicei, importatoare nete de capital, n sensul ca afluxurile din strainatate depasesc semnificativ capitalurile pe care operatorii rezidenti n aceste ta ri le investesc n strainatate.
Globalizarea financiara poate duce la o serie de realizari. n ta rile industrializate s-au nregistrat
progrese tehnologice n sistemele de plata, de telecomunicatie si de tranzactie a investitiilor internationale
de capital. La acestea s-a adaugat o dereglare graduala a pietelor financiare nationale, care a favorizat
aparitia si dezvoltarea fie de noi instrumente, fie de noi operatori, mai capabili sa diversifice propriile
portofolii la scara globala. Aceleasi schimbari s-au produs, desi cu mai mica intensitate si rapiditate,
n multe ta ri neindustrializate. n acestea din urma, n plus, a actionat n mod convingator revolutia
linistita, si cea care a indus multor ta ri neindustrializate ideea programelor radicale de reforma si de
asanare economica care le-au facut sa devina mai deschise, mai atragatoare pentru investitorii straini.
Un alt factor peste care nu se poate trece si care a contribuit la globalizarea financiara este eliminarea, pas cu pas, a restrictiilor si asupra miscarilor de capital.
S-a afirmat ca ordinea conceputa la Bretton Woods lasa libertate ta rilor sa efectueze controalele
asupra miscarilor de capital pe care acestea (ta rile) le-au considerat necesare pentru reglarea propriei
balante de plati. Cu toate acestea, procesul de liberalizare a miscarilor de capital a prins viteza, fie la
initiativa fiecarei autoritati nationale, fie a unor organizatii cu caracter regional ca OSCE si CCE. ntre
ta rile mai avansate din punct de vedere economic, SUA si Canada au mentinut ntotdeauna regimuri mai
degraba liberale si au liberalizat cele dinti miscarile de capital. Marea Britanie si Japonia au facut aceasta
la nceputul anilor 80. Ultimele au fost unele economii europene, ntre care Franta si Italia, care au
liberalizat circulatia capitalurilor n cursul anilor 80. Se poate spune ca la nceputul anilor 90 procesul
fusese de acum complet n lumea industriala. n alte parti, procesul a fost mult mai putin linear, cum bine
ne putem imagina, dar tendinta catre liberalizare a fost generalizata. Chiar si n ta rile n care restrictiile
si controalele n-au fost eliminate complet, acestea au fost reduse att ca numar ct si ca rigurozitate.
Aceasta orientare spre liberalizarea miscarilor de capital a fost motivata n parte si de constatarea
ca pe termen lung controalele se dovedeau a fi ineficiente, fiind usor de evitat, dar, si mai mult, de beneficiile care se considera a fi obtinute prin natura nsasi a procesului de globalizare financiara. Pentru
investitori, principalul avantaj consta n posibilitatea de a diversifica mai bine, pe plan international,
propriul portofoliu, reducnd, astfel, riscul. Aceasta deriva din faptul ca mprejurarile n diferite ta ri,
regiuni sau piete nu sunt niciodata perfect corelate ntre ele. O mprejurare negativa ntr-o tara poate,
deci, sa fie contrabalansata de un eveniment pozitiv ntr-o alta tara. Acest avantaj este deosebit de
important pentru investitorii din ta rile avansate, si, n general, pentru societatile multinationale, care
49

opereaza cu capitaluri mari si au nevoie sa-si diversifice propriile activitati pe plan international.
Pentru ta rile mai putin avansate, unde economiile interne sunt de obicei insuficiente pentru exigentele lor de crestere economica, avantajele globalizarii financiare decurg, mai degraba, din posibilitatea crescuta de a avea acces la economiile din strainatate. Un avantaj ulterior al globalizarii financiare
decurge, pe planul intereselor generale, din disciplina impusa asupra politicilor economice ale ta rilor cu
datorii: cu ct acestea (politicile) sunt apreciate ca potrivite, cu att mai mare va fi ncrederea de care
se vor bucura aceste ta ri pe piete si, reciproc, capacitatea lor de a face datorii. Invers, daca politicile economice nu sunt considerate potrivite de catre piete, ta rile si vor vedea accesul la credit restrns, ceea ce nseamna ca ele (ta rile) vor fi supuse la dobnzi penalizatoare, daca nu chiar la o adevarata rationalizare. Totusi, acest proces de ncredere si nencredere ale pietelor nu se dezvolta ntotdeauna linear, si, astfel, deseori se produc adevarate valuri de optimism si pesimism. Situatia care
la rndul ei sfrseste prin a produce masive afluxuri si defluxuri de capital ntr-o/dintr-o tara, adesea
n secvente, ceea ce n engleza s-ar numi un proces de boom and bust. Tocmai aceste excese ale
pietelor au stat la baza crizelor financiare care au marcat anii 90, pe care le vom analiza n continuare.
4.2. Factorii de instabilitate
De ce sunt determinate excesele de optimism si de pesimism de pe pietele financiare? Motivele
sunt diferite. Pe primul loc trebuie sa luam n considerare faptul ca o parte a investitiilor financiare, si
tocmai cele de portofoliu, are n deosebi la baza o miscare pur si simplu speculativa. Investitiile vizeaza
realizarea unor randamente nalte ntr-un interval de timp scurt, exploatnd la maximum diferentele n
schimburile valutate si n ratele dobnzilor, ceea ce se numeste arbitraj. Au fost indicate activitati financiare cu un grad nalt de lichiditate si pe termen scurt. Cnd acest tip de investitie nu mai este profitabil sau
a devenit prea riscant pentru motive care tin chiar de sistem-tara si nu n mod necesar de ntreprinderea
care realizeaza investitia aceste fluxuri de capital dau impresia ca se orienteaza catre tinte mai profitabile
si mai sigure. Aceasta este asa-zisa moneda calda, pe care fondatorii ordinii de la Bretton Woods o aveau
deja n vedere si prin care doreau sa mentina un anume nivel de control asupra miscarilor de capital.
Un motiv n plus poate fi cautat n ceea ce poate fi numit un neajuns intrinsec al pietelor financiare:
informatia imperfecta sau asimetrica. Aceasta indica tocmai ca nu toti operatorii prezenti pe piata au acelasi nivel de informare asupra conditiilor unui potential mprumut. Asimetria informativa actioneaza, la
nivel international, pe doua planuri. Cel dinti, este acela ntre tara si investitori, n general. Acestia din
urma nu sunt niciodata pe deplin informati asupra conditiilor economiei ta rii careia ar dori sa-i acorde
cu mprumut anumite fonduri si, deseori, nu sunt informati asupra aspectelor negative. Motivul poate fi
acela ca statisticile ta rii respective sunt incomplete, sau ca autoritatile ta rii le ntrzie cu buna stiinta sau,
si mai rau, le falsifica, atunci cnd economia merge prost, sau, pur si simplu, ca informatia exista dar prea
costisitor de dobndit. Se poate ntmpla, deci, ca investitorii sa manifeste tendinta de a mprumuta excesiv, adica mai mult dect ar fi optim n virtutea situatiei obiective de risc prezentata de tara respectiva.
Daca, totusi, investitorii ajung n posesia informatiei care lipsea, ei si revizuiesc rapid planurile si
50

pot sa-si retraga investitiile. Cel de-al doilea plan asupra caruia actioneaza informatia asimetrica este cel
n interiorul aceleiasi categorii de investitori. Este, de fapt, posibil ca nu toti investitorii sa aiba acelasi
nivel de informare asupra unei anumite piete sau asupra unei anumite ta ri. Unii dintre acesti investitori
vor tinde sa urmeze pe cel care este leader-ul investitor, care se presupune ca ar avea un ansamblu de informatii mai amplu. Aceasta este ceea ce se numeste n mod obisnuit comportament de turma (herd behavior), poate pentru ca operatorii urmeaza, n masa, comportamentul adoptat de majoritatea investitorilor,
fie cnd este vorba de intrarea pe o piata , fie cnd este vorba despre momentul iesirii de pe aceasta piata .
O alta explicatie, adoptata deseori, este aceea ca pe pietele financiare, si n cele financiare internationale
n mod deosebit, ar exista o componenta remarcabila a ceea ce se numeste hazard moral (moral hazard).
Acest fenomen se manifesta ori de cte ori operatorii economici nu-si iau precautiile necesare pentru a reduce la maximum riscurile. n esenta , fluxurile de moneda calda par a fi n natura pietelor globalizate.
Evidenta demonstreaza ca afluxul de capital a condus la o crestere fara masura a creditului bancar, care, la rndul sau, a finantat un boom al consumurilor si investitiilor interne.
Nu trebuie nsa sa omitem faptul ca prezenta simultana a unor afluxuri de capital din strainatate, a unui sistem financiar intern fragil si a unor cursuri de schimb valutar fixe constituie aproape
ntotdeauna un amestec exploziv. Binenteles, nu trebuie sa trecem cu vederea rolul pe care-l
joaca politicile economice n determinarea probabilitatii ca amestecul sa explodeze. n primul rnd,
slabiciunile structurale ale sistemului bancar si financiar, ele nsele, sunt deseori rezultatul unor erori
sau al lipsei de actiune politica. Dincolo de politicile monetare si de bilant expansive pe termen
lung, pot contribui la cresterea deficitului iesirilor curente, sfrsind prin a secatui rezervele valutare si prin a reduce capacitatea autoritatilor monetare de a apara cursurile valutare fixe. Chiar
si politicile salariale n sectorul public, prea generoase, pot avea consecinte negative pentru balante
de plati si pentru rezerve, n masura n care acestea reduc competitivitatea exporturilor, facnd sa
creasca inflatia interna. Acestea sunt exemple de politici care comporta, mai devreme ori mai trziu,
o nrautatire a fundamentelor economice si care mineaza ncrederea investitorilor, care sunt, ntotdeauna, foarte atenti la politicile economice adoptate si la conditiile economiei n care investesc.
Fenomenul de contagiune merita abordat aparte. n realitatea actuala a pietelor puternic integrate, elementul nou nu este att cresterea probabilitatii crizei la nivelul fiecarei ta ri, ct posibilitatea ca aceste crize sa aiba efecte dincolo de piata de origine, cu repercursiuni la nivel regional si,
n anumite cazuri, chiar global. Se spune, de fapt, ca a crescut riscul de sistem, adica probabilitatea unei crize financiare extinse la mai multe ta ri, posibil chiar la ntreg sistemul monetar si financiar international. Canalele prin care contagiunea se propaga, pot fi multiple. Primul canal
de transmisie este acela care actioneaza prin intermediul legaturilor comerciale: daca o tara devalorizeaza moneda sa, exporturile sale vor cstiga n competitivitate, sustragnd cote de piata ta rilor
concurente. Devalorizarea, asadar, dauneaza, n cele din urma, perspectivelor economice altor ta ri,
determinnd un stimulent pentru acestea din urma spre a devaloriza si ele moneda proprie pentru a recstiga competitivitatea pierduta. Un al doilea canal actioneaza prin legaturile financiare.

51

Daca creditorii privati ncep sa nregistreze pierderi pe anumite piete, acestia pot fi tentati sa
lichideze activele de pe piete, ndeosebi cele mai riscante. nca un alt canal de transmitere a crizei
este legat de modus operati (modul de operare) al operatorilor financiari. n dorinta de a-si diversifica propriile portofolii, acestia nazuiesc la a regrupa ta rile care pot face parte din aceeasi categorie
de risc fara a face distinctie ntre aceste ta ri (Romnia, ncepnd cu acest an, 2004, are o categorie
de risc potrivita, situndu-se n clasa de risc BBB, categoria B). Actionnd n acest fel, un eveniment dintr-o tara poate fi usor interpretat ca un semnal de alarma privind ntreaga clasa de risc din
care face parte tara respectiva, ducnd la retragerea masiva de fonduri din acea arie sau clasa de ta ri.
Acest mecanism nu este n mod necesar limitat la a avea efecte ntr-o regiune; el ar servi astfel la a
explica de ce crizele financiare recente au avut efecte asupra ntregii categorii a economiilor emergente.
4.3.
Recentele
crize
financiare
de
pe
pietele
emergente
Asa cum rezulta din cele afirmate pna acum, nu este surpinzator ca n cursul anilor 90, economia
internationala a fost zdruncinata de o serie repetata de crize financiare, cu ncepere de la cea a Sistemului
Monetar European (SME) din 1922, n care au fost afectate mai cu seama lira italiana si lira sterlina, urmata la mica distanta de cea a ta rilor nordice (Suedia, Finlanda si Norvegia), care au afectat n principal
sistemele ale acestor ta ri. Crizele, care au lasat urme profunde, au fost, totusi, cele care au lovit economiile emergente: Mexicul ntre 1994-1995; Asia Orientala n 1997, mai ales Coreea de Sud, Indonezia si
Thailanda; Rusia n 1998, si n fine Brazilia ntre 1998-1999. Din cauza contagiunii, crizele s-au extins
dincolo de ta rile sau regiunile de origine, cu repercursiuni asupra ntregii grupe a economiilor emergente.
Aproape n toate cazurile, a actionat obisnuitul amestec exploziv, constituit din afluxuri excesive
de moneda calda, un schimb fix dar supraapreciat, un sistem bancar si financiar intern vulnerabil,
totul condimentat cu politici economice eronate sau ntrzieri n reformele structurale. Exact n
asemenea momente instabilitatea financiara a capatat o forma deosebita, prezentnd o combinatie nemaintlnita de elemente tipice crizelor valutare, bancare si ale datoriei externe. Efectele au fost
distrugatoare pentru economiile acestor ta ri. Dupa un studiu al FMI, pierderea n termeni de venit
national, masurata ca diferenta cumulata ntre productia efectiva si cea potentiala, ar fi fost egala
n cazul crizei mexicane, cu 30% n Mexic si cu 15% n Argentina; n cazul crizei asiatice, cu
82% n Indonezia, cu 57% n Thailanda, cu 39% n Malaezia si cu 27% n Coreea de Sud.
Comunitatea internationala a intervenit cu resurse financiare fie pentru a sustine ta rile
afectate n cea mai mare masura, fie pentru a face sa nceteze efectul de contagiune.
n contextul acestor interventii, FMI a jucat un rol de prima marime ca gestionar al crizelor
(crises manager), facnd si pe coordonatorul pachetelor de asistenta financiara, punnd la dispozitie
propriile mijloace financiare si desemnnd programele de asanare economica a caror cheltuieli de resurse
a fost conditionata n toate cazurile.16 Strategia urmata s-a caracterizat, asadar, ca ntotdeauna, ca o
combinatie de finanta ri si de asanare economica . Tabelul nr.1 raporteaza interventiile financiare realizate.
Asa cum se poate vedea, n cazul Mexicului, a fost pusa la dispozitie o linie de credit de peste 50 miliarde
52

de dolari, si pentru cele 3 state asiatice, n total, de peste 120 miliarde de dolari. Angajamentul financiar
al FMI a fost si de aceasta data foarte semnificativ n raport cu resursele sale. mprumuturile catre Coreea
de Sud si Mexic (21,0, respectiv 17,8 miliarde de dolari) sunt cele mai ridicate la modul absolut din toata
istoria institutiei. Trebuie spus ca aceste sume sunt potentiale si, de fapt, n-au fost ntotdeauna cheltuite (a
se vedea datele din tabelul nr.1 raportate n paranteze) fie pentru ca n-a fost nevoie, fie pentru ca, asa cum
s-a ntmplat cu Indonezia si Rusia, n-au fost duse la ndeplinire programele de nsanatosire prevazute.
____________________
16
JOSEPH E. STIGLITZ Globalizarea. Sperante si deziluzii editura Economica, Bucuresti, 2003.
Tabelul
nr.1.
Interventiile
de
salvare
a
FMI

mprumuturi acordate (miliarde $)

T
ari

Bilaterale

Multilaterale

Totale

FMI*

Alte institutii**

Mexic

21,0

17,8 (13,1)

12,8

51.6

Thailanda

10,5

4,0 (3,4)

2,7

17,2

Indonezia

29,8

10,0 (5,1)

8,0

47,8

Coreea de Sud

23,5

21,0 (20,4)

14,0

58,5

Rusia

1,5

14,7 (5,6)

6,0

22,2

Brazilia

14,5

18,0 (10,7)

9,0

41,5

Sursa: FMI
*n paranteza sunt sumele efectiv cheltuite de FMI;
**Banca Mondiala, Banca Asiatica de Dezvoltare si Banca Interamericana de Dezvoltare.
Aceasta succesiune de crize a pus la grea ncercare resursele FMI, att nct n mai multe
de o ocazie a fost nevoie sa se recurga la cele doua acorduri care sa le permita sa puna n
miscare resurse suplimentare atunci cnd se confrunta cu situatii e o gravitate deosebita, GAB
si NAB. NAB a fost creat n 1998 ca raspuns la problema insuficientei resurselor.
Chiar
si instrumentele de interventie, pe atunci la dispozitia FMI, s-au dovedit neadecvate.
Ast53

fel, acestea (instrumentele) au fost ncetul cu ncetul ntarite mai nti prin crearea, n septembrie 1995, a unei proceduri de emergenta (Emergency Financing Mechanism) care aproba mprumuturi mai repede dect n mod normal, apoi prin crearea unor instrumente, SRF si CCL.
n prezent, exista un cadru de ameliorare generala n ta rile afectate de criza financiara , chiar
daca mai exista nca diferente semnificative. Mexicul a iesit definitiv din criza si situatia economica s-a ameliorat mult, ca si n Brazilia, Coreea de Sud si Thailanda, ta ri care au urmat destul
de fidel recomandarile FMI. n Indonezia si Rusia, nsa, situatia economica se dovedeste a fi penalizata de un cadru politic foarte instabil, iar asistenta financiara a fost ntrerupta de nenumarate
ori din cauza nerespectarii programelor de asanare economica asupra carora se cazuse de acord.
4.4. Rolul si responsabilitatile FMI
Cu ocazia recentelor perioade de instabilitate financiara, modul de operare al FMI a fost obiectul
unei largi atentii critice. Au fost puse sub semnul ntrebarii capacitatile sale de prevedere si de prevenire
ale crizelor; au fost criticate si metodele utilizate de FMI pentru a le face fata . De exemplu, crizele mexicana si asiatica au fost cele care au luat cel mai mult prin surprindere att FMI ct si ntreaga comunitate
internationala. Mexicul si ta rile asiatice erau, pna la criza, descrise de FMI (si nu numai de FMI) stabile
din punct de vedere economic, premiate cu ncrederea sectorului privat international, care facea sa se
adune spre aceste ta ri investitii importante. Aceste ta ri nregistrau rate de crestere nalte, iar agentiile de
rating le desemnau ca fiind demne de ncredere din partea investitorilor straini. n ultimii ani, dinaintea
primei crize, aparuse, totusi, semne clare de dezechilibru afluxuri excesive de capital pe termen scurt,
crestere a deficitului iesirilor curente, cresterea datoriei externe, aprecierea reala a cursului de schimb
care fusesera obiectul discutiei n snul Consiliului de Administratie al FMI si semnalate chiar si autoritatilor ta rilor n chestiune. Cu siguranta ca nu se poate spune ca FMI nu a tras semnalul de alarma.
Totusi, nici macar nu se poate spune ca FMI ar fi prevazut pe deplin aparitia precipitata a celor
doua crize, si cu att mai putin extinderea lor succesiva. Este fara dubiu ca au fost comise unele erori de
previziune. Totusi, trebuie sa ne ntrebam daca aceleasi erori nu au fost mpartasite de toti ceilalti analisti,
publici si privati, mai ales n cazul asiatic. ntr-adevar, natura acestor crize a fost diferita de a celor din
trecut, fie prin relevanta aspectelor macroeconomice, fie prin gradul nalt de contagiune, n timpi succesivi. n acest sens se poate spune ca toate crizele financiare din anii 90, survenite pe pietele emergente,
au reprezentat ceea ce n economie se numeste o ruptura structurala. Aceasta se verifica atunci cnd
mecanismele care stau la baza unui anume fenomen economic sufera schimbari radicale si imprevizibile.
Sub aspectul preventiei, observatiile critice catre FMI pot fi rezumate n felul urmator.
Chiar admitnd ca FMI ar fi perceput aproprierea dezechilibrelor n Mexic
si n Asia, FMI n-a reusit sa convinga aceste ta ri sa opereze ajustarile necesare.
Chiar si n Rusia si Brazilia, unde totusi acesta a intervenit de o maniera preventiva,
FMI nu a reusit sa mpiedice precipitarea acestora nspre instabilitatea financiara.
Aceste argumente nu tin cont de unele elemente esentiale. Mexic si ta rile asiatice lovite n
54

mai mare masura de criza erau de ctva timp iesite de sub povara creditului FMI. Unele dintre acestea (Mexicul si Coreea de Sud) faceau parte de putina vreme din clubul ta rilor avansate, OSCE.
Unicul instrument pe care FMI l putea impune acestor ta ri pentru o schimbare de rutina n domeniul politicilor economice era, deci, prin actiunea sa de supraveghere, un instrument cu siguranta mai
slab dect conditionalitatea asociata mprumuturilor. n cazul Rusiei si Braziliei, se considera ca programele de prevenire convenite au ntlnit imediat o serie de obstacole politice interne care au mpiedicat punerea n practica a unor masuri de reforma prevazute si considerate esentiale n efortul de
asanare economica. n sinteza, ceea ce a lipsit realmente a fost vointa politica a ta rilor de a continua programele de nsanatosire economica ncheiate cu FMI. Multe din ceea ce se poate imputa acestuia din urma (FMI) este ca n-a avut forta necesara pentru a impune acestor ta ri ajustarile necesare.
A fost vorba, n alti termeni, despre o carenta n ceea ce anglosaxonii
numesc enforcement, capacitatea de a obtine respectul anumitor forme de conduita.
n fine, n ceea ce priveste gestiunea crizei, criticile au privit, mai ales, conditionalitatea aplicata
programelor de asanare. Cazul cel mai controversat a fost acela din Asia. Dupa unii analisti, FMI ar fi
prescris politici macroeconomice prea restrictive, care au sfrsit prin a exacerba recesiunea economica
si au facut sa creasca datoria externa deja ridicata , a bancilor si societatilor, prin cresterea puternica a
ratelor dobnzilor. Dupa altii, FMI n-ar fi acordat suficienta atentie reformelor structurale. Ct despre
primul aspect al criticii, cresterea ratei dobnzilor apare ca o masura de neevitat daca se dorea limitarea defluxurilor de capital si stabilizarea schimburilor ta rilor n criza. Costul derivat din cresterea
ratei dobnzilor a fost, n mod foarte probabil inferior celui pe care l-ar fi suportat economiile, ndeosebi odata cu ivirea problemei de hiperinflatie, daca valutele lor ar fi fost lasate sa se prabuseasca.
Mai complex este sa vorbim despre politica fiscala. Este ndeobste recunoscut si acceptat de catre
FMI ca au fost recomandate initial politici fiscale excesiv de restrictive. Cu privire la atentia insuficienta acordata aspectelor structurale, totusi, criticile nu par sa gaseasca o corespondenta obiectiva n
programele de reasanare economica aprobate de FMI, care a dat totusi un spatiu larg aspectelor de
reforma structurala, mai ales cu privire la cele ale sistemelor financiare interne (o nvata tura dobndita din criza mexicana). n cazul ta rilor asiatice se poate spune ca atentia a fost mai mica dect era
necesar n ceea ce priveste problemele de conducere a societatilor (asa-zisa Corporate governance), dar
numai la nceput, cnd gravitatea reala a unei asemenea probleme era necunoscuta pentru cei mai multi.
Ramne
probabil
n
sarcina
FMI
o
eroare
insuficient
subliniata
n
dezbaterea
asupra
crizei
asiatice:
subevaluarea
efectului
regional
pe
care
recomandarile
sale
(ale
FMI)
de
politica
economica
l
putea
avea.
Criticii cei mai nraiti ai FMI au exagerat pna la a spune ca intitutia ar fi ea nsasi
cauza fenomenelor de instabilitate. Unii dintre acestia au deplns insuficienta transparenta a
FMI, ndeosebi n ceea ce priveste elaborarea evaluarilor sale asupra ta rilor estimate ca fiind cu
risc. Procednd astfel, FMI ar fi contribuit la excesul de investitii financiare n aceste ta ri, ceea
ce a stat la baza instabilitatii. n realitate, acesta este un punct foarte delicat, caci, n situ55

atii de mare dificultate, o usurinta a FMI n expunerea propriilor preocupari ar risca precipitarea
unei crize care astfel ar putea fi evitata. Altii au deplns, nsa, efectul de hazard moral care
a urmat interventiilor pentru salvare facute de FMI, n mod deosebit dupa criza mexicana.
Totusi, nu exista nici o evidenta exacta cum ca un asemenea efect s-ar fi produs realmente. n orice caz sunt motive de ndoiala ca acesta (efectul) ar fi fost relevant. Totusi, reducerea la maximum a hazardului moral este, fara ndoiala, unul din obiectivele prioritare ale actualelor proiecte de reforma ale FMI. n sfrsit, ramne critica celor care considera ca FMI manifesta prea multa ingerinta n sfera autonomiei politice si economice a ta rilor membre. Asemenea consideratiuni apar n contrast direct cu acelea examinate mai nainte, ale celor care imputa FMI-ului ca nu a fost capabil sa previna crizele, chiar acolo unde riscurile lor fusesera
evaluate corect. Astfel, FMI ar fi, pentru unii prea puternic, pentru altii prea nepunticios.
4.5. Integrarea ta rilor din est
La sfrsitul anilor 80, FMI era deja considerat n centrul sistemului monetar financiar international. mpreuna cu alte 150 de ta ri membre, reprezentativitatea sa se extindea catre majoritatea natiunilor, dar nu cuprindea, nca, acea parte a lumii considerata ca apartinnd asa-zisului bloc sovietic.
n ordinea fondatorilor ordinii economice de la Bretton Woods, URSS si ta rile Europei Centrale si Orientale (de acum nainte ta rile din Est) ar fi trebuit sa faca si ele parte din ordinea
care era pe cale sa se constituie. nainte de razboi, aceste ta ri erau foarte integrate cu cele occidentale. Catre sfrsitul anilor 30, spre exemplu, schimburile reciproce comerciale excluznd
URSS erau n derulare n proportie de 60% cu ta rile Europei Occidentale. Aceeasi URSS,
n pofida politicii urmate sub regimul lui Stalin, n-a fost niciodata complet izolata de Occident.
Dupa razboi, totusi, ta rile din Est au urmat tot mai mult o strategie de izolare. URSS a participat la Conferinta de la Bretton Woods, dar nu a ratificat niciodata Articles of Agreement.
Cehoslovacia si Polonia, care, initial, aderasera la FMI si Banca Mondiala, au parasit acestea n 1950, respectiv n 1954, la presiunile sovieticilor. Raspunsul la sistemul occidental a fost,
n 1949, crearea COMECON (CAER), o asociatie de asistenta mutuala economica la care au participat toate ta rile din Est, ntre acestea si Iugoslavia care era ntre membrii fondatori ai FMI. Una
din sarcinile sale principale a fost aceea de reorientare a comertului cu strainatatea n directia ta rilor
aceluiasi bloc. La nceputurile anilor 50, exporturile ta rilor din Est catre economiile occidentale
scazusera deja la 15% din exporturile totale. O soarta similara au urmat si fluxurile financiare care,
n cele din urma, au devenit tot mai concentrate catre interiorul COMECON. n plus, valutele ta rilor
din Est au devenit neconvertibile n raporturile cu cele occidentale. Izolarea economica a ta rilor
din Est s-a accentuat n momentul n care ta rile occidentale, mai ales SUA, percepnd URSS ca
pe un pericol militar, au adoptat o strategie de restrngere a exporturilor si a creditelor financiare
catre aceste ta ri, cu scopul de a mina bazele economice ale acestora, si indirect, forta de razboi.
Gravele limite ale sistemului de planificare centralizata au nceput sa se ev56

identieze deja ncepnd din anii 60.

Primele dificultati au aparut n sectorul
agricol, unde colectivizarea dusese la o prabusire dramatica a productivitatii.
Asa se face ca URSS, care era unul din cei mai importanti exportatori de produse agricole si alimentare, devine un mare importator. Criza economica n ta rile blocului s-a extins repede si n sectoarele industriale. Tentativele de reactivare a productiei, prin cresterea comertului n interiorul COMECON si cu ta rile din afara prin introducerea unor reforme n sistem, nau scos la iveala rezultate notabile, iar productia a continuat sa stagneze. Rata medie a cresterii, de la 6% n anii 50, s-a redus la 4% n anii 70, iar n anii 80 coborse n jurul a 12%. Odata cu venirea lui Gorbaciov n URSS s-a deschis o perioada de mari reforme n toate
domeniile, care a culminat cu caderea Zidului Berlinului n 1989 si cu dezagregarea URSS.
Cu putine exceptii, ta rile din Est au pornit pe drumul unui proces de tranzitie catre economia
de piata (de aici apelativul de economie n tranzitie) si de apropiere si integrare cu Occidentul. n 1992
cele 15 ta ri ale ex-URSS ntre care Rusia, intrau n mod formal n FMI, ultima n ordine, fiind Tadjikistan.
n prezent, n afara de Republica Federala Serbia si Muntenegru, care n-au ndeplinit nca toate
conditiile impuse, chiar si ta rile iesite n urma dezagregarii Iugoslaviei sunt, de ctiva ani, membre ale
FMI (Croatia, Slovenia, Bosnia si Hertegovina, Macedonia). T
arile din Est au beneficiat, fara ntrerupere, se poate spune, de sustinerea organizatiilor internationale. FMI s-a implicat ntr-o grandioasa
opera de asistenta tehnica si financiara. n 1993, FMI a creat pentru aceste ta ri un tip specific de mprumut pe termen lung, Systemic Transformation Facility (STF), eliminata n 1995. n plus, pentru
a privilegia aceste ta ri, care mpreuna cu putini alti sositi de ultima ora n FMI, n-au avut cum, pna
acum, sa participe la emisiuni DST, dar, s-a prevazut din ratiuni de echitate, o emisiune speciala.
Este un fapt de necontestat ca dificultatile procesului de tranzitie au fost mult subapreciate n faza initiala. Rezulta n fapt ca, dupa o scurta perioada de cadere a productiei, s-a pus n
functiune clasicul mecanism al convergentei (catching up). Din pacate, odata cu nceputul tranzitiei,
aceste ta ri au nregistrat, fara exceptie, caderi de productie nsemnate si de lunga durata. Dupa unele studii ale FMI, productia s-ar fi redus, ca sa citam doar cazurile cele mai rasunatoare, cu 7080% n Azerbaidjan, Georgia, Moldova si Tadjikistan, si cu 50-60% n republicile baltice (Estonia, Letonia, Lituania) si n Belarus, Turkmenistan si Ucraina. n contextul scaderii drastice a productiei, cea mai mare parte a ta rilor din Europa de Est au experimentat cresteri nalte ale inflatiei.
Liberalizarea preturilor, operata drastic, a sfrsit prin a da liber curs inflatiei care ramasese blocata
n sistemul economiei planificate. n 1992, cresterea preturilor de consum depasea 1.300% n Rusia, ceea
ce nu nseamna nimic fata de 4.700% atinsa de Ucraina n 1993 sau 15.600% n Georgia n 1944. Aceasta
asociere ntre o crestere economica negativa si o inflatie ridicata a fost supranumita slumpinflation,
spre a o deosebi de stagflatie, care numeste o situatie de inflatie scazuta sau nula, dar nca negativa .
Este greu de determinat cu exactitate cauzele acestei puternice subevaluari a problemelor tranzitiei catre economia de piata . Dupa parerea unora, n programele de nsanatosire n ta rile care au
apelat la fondurile FMI au fost ncheiate cu autoritatile nationale s-a dat o atentie excesiva aspectului
57

macroeconomic, trecndu-se peste importanta slabiciunilor de structura care caracterizau aceste ta ri.
Un accent excesiv pus pe stabilizarea preturilor ar fi contribuit la caderea cererii de consum, fara
sa se creeze, n compensatie, bazele pentru o expansiune productiva pe termen mediu. Fara ndoiala, a
fost o naivitate cnd se aprecia ca trecerea la economia de piata s-ar realiza, pur si simplu, prin liberalizarea preturilor si privatizarea ntreprinderilor de stat. Dimpotriva, ar fi trebuit sa se recurga la ctiva
pasi de reforma destinati sa stabileasca bazele legale si institutionale pentru o functionare sanatoasa si
eficienta a pietelor. Un alt motiv a privit efectele negative ale eficientei mai scazute a COMECON, aria de
schimburi reciproce care constituisera pna atunci principala piata de desfacere pentru aceste ta ri. n fine,
pot fi mentionate dificultatile enorme ivite n functionarea administratiei fiscale. n fapt, sub regimurile cu
planificare economica, impozitele, dincolo de faptul ca erau deosebit de ridicate, erau ncasate fara dificultate, ntruct statul detinea controlul deplin al activitatii productive si al sistemului de plati. Cu trecerea
la economia de piata , aceasta posibilitate a statului a devenit mai restrnsa si, n pofida reformelor implementate n aproape toate aceste ta ri, a iesit la lumina o lipsa cronica de venituri realizate din impozite.
Odata depasita prima etapa a tranzitiei, au nceput sa se evidentieze nsemnate diferente
n performanta economica a acestor ta ri. n linii mari, se poate spune ca cele 3 ta ri baltice si
cele din Europa Centrala si Orientala, cu putine exceptii, au iesit din faza critica n jurul anului
1994. La sfrsitul anilor 90, n multe din aceste ta ri, cresterile economice nregistrau ritmuri anuale de 4-5%. n ta rile ex-sovietice, situatia s-a dovedit mult mai putin favorabila si, de asemenea, mai eterogena, unele ta ri neiesind niciodata din etapa de recesiune (Moldova, Turkmenistan,
Ucraina), iar altele care au reusit sa iasa din aceasta faza recesiva au recazut iarasi n ea (Kazahstan si Rusia). Studiile de pna acum ofera unele explicatii ale unui curs att de inegal.
nainte de toate, conditiile initiale au jucat un rol important, cu adevarat diferit de la o tara la alta. Spre
exemplu, cele 3 republici baltice si economiile din Europa Centrala si Orientala se caracterizau prin
sisteme economice relativ mai putin distorsionate si, n ansamblu, mai putin departate de economia de
piata . n afara de asta, aceste ta ri, gratie pozitiei lor geografice, s-au reintegrat usor din punct de vedere
comercial n Europa Occidentala, o piata de desfacere larga si prospera. Analiza empirica arata ca totusi,
mai mult chiar dect conditiile initiale, au contat politicile economice adoptate. Nu este ntmplator ca
astazi, o crestere este mai nalta n ta rile care au controlat mai bine inflatia si ca n timp, au facut progrese mai mari n reformele structurale, liberaliznd preturile si comertul exterior si asanndu-si sistemul
financiar si al ntreprinderilor. Evidentele demonstreaza ca ta rile care au urmat cu mai multa fidelitate
retetele FMI sunt acelea care au obtinut rezultate mai bune pe termen mediu. Pentru aceste ta ri, accesul
la piata de capital a devenit mult mai usor si, de aici, este perfect posibil sa retinem ca recurgerea la
mprumutul de la FMI va fi, n viitor, mai putin frecventa ; pentru altii nsa, asistenta FMI, nu numai de
ordin financiar, este destinata sa ramna un factor determinant pentru un proces de tranzitie complet.
Cap. 5. Viitorul Fondului Monetar International
5.1. ntarirea sistemului de conducere al Fondului Monetar International
ncepnd cu criza mexicana a fost initiat un amplu proces de reflectie asupra modului de ntarire
58

a institutiilor de la Bretton Woods, pentru a face fata noilor provocari ale globalizarii. S-a declansat o vie
dezbatere intelectuala asupra acestei probleme, n care FMI a fost principalul obiect de controversa.
Comentatorii ilustri, de la sefi de stat la membri ai unor academii de stiinte si pna la nume
importante ale lumii financiare (ntre care cunoscutul George Soros), cu totii si-au oferit retetele despre felul n care sa se realizeze reforma arhitecturala a finantelor internationale. S-a vorbit chiar
despre o noua Bretton Woods. Diversitatea propunerilor demonstreaza mai degraba lipsa de unitate
n vederi. Ct priveste FMI, s-a mers de la propuneri viznd dezvoltarea acestuia, pna la acelea
de a-i prevedea disparitia. Guvernele ta rilor membre au ridicat un punct de vedere mai pragmatic,
dnd curs unor importante modificari n activitatea FMI. Ca ntotdeauna de-a lungul istoriei sale, instrumentele institutiei sunt pe cale sa se adapteze la marea realitate n care aceasta (FMI) opereaza.
ntarirea sistemului de conducere al Fondului preconizeaza adunarea principalelor schimbari, sau propuneri de modificari, destinate ameliorarii structurii decizionale ca sa folosim un termen la moda, governance a aceluiasi FMI.
Dezbaterea s-a concentrat, cel putin la nceput, asupra necesitatii unei ntariri a rolului Comitetului Interimar, organul de orientare strategica. Aceasta idee se baza n mod substantial pe convingerea ca FMI ar trebui sa ramna, mai mult ca niciodata, n centrul sistemului monetar si financiar
international, dar ca ar fi necesara o crestere a legitimitatii sale politice pentru a putea aplica
schimbarile cerute de noul context economic. Aceasta, printre altele, ar fi permis FMI sa joace
un rol de coordonare ntre diferitele institutii internationale care opereaza n sfera financiarului.
Sustinatorii cei mai nraiti ai acestei idei au fost francezii, sustinuti de ex-Directorul General
Michel Camdessus, care promovau substituirea (transformarea) Comitetului Interimar, organ consultativ, n Council, organul de directionare politica prevazut la articolul XII din Statut si niciodata realizat.
Aceasta solutie n-a gasit, totusi, o sustinere larga, poate pentru ca nu multi erau convinsi ca lipsa legitimitatii politice ar fi principala problema a FMI. n fapt, Comitetul Interimar a exercitat ntotdeauna o
influenta importanta neavnd, totusi, puteri decizionale. Pe frontul celalalt se aflau cteva ta ri, ca SUA,
dupa care crearea Council ar fi complicat inutil procesul decizional n interiorul FMI, sfrsind prin a dubla
functiile Consiliului de Administratie. La sfrsit, s-a ajuns la un rezultat de compromis: transformarea
Comitetului Interimar n actualul Comitet Monetar si Financiar International care este un organ permanent, al carui nume vrea sa sublinieze cresterea rolului FMI n supravegherea pietelor financiare. Membrilor Comitetului li s-au atasat vice-deputies, care se reunesc obligatoriu naintea Comitetului pentru a
conduce lucrarile pregatitoare, dar care pot sa joace un rol important de negociere asupra problemelor
mult controversate. La aceasta solutie de compromis, o contributie importanta a avut-o Italia, care, prin
Carlo Azeglio Ciampi, a detinut presedintia Comitetului Interimar, din octombrie 1998 pna n mai 1999
si care a sustinut oportunitatea unei ntariri a Comitetului Interimar cu scopul de a accentua centralitatea
FMI. n acest moment dezbaterea este nca deschisa asupra necesitatii ntaririi actualelor organe decizionale ale FMI, sau, dimpotriva, asupra crearii centrelor de dialog mai putin formale si mai flexibile.
Aflat n plina perioada de reforma, FMI si-a schimbat n 2001 att politi59

cile, ct si staff -ul.

O data cu alegerea noului director, portretul renovat al FMI
considera ca principala sa misiune este mentinerea stabilitatii macroeconomice.
Aceasta
reorientare

privita
de
directorul
institutiei
ca
o
n17
presupune
3
tipuri
fundamentale
de
actiuni:
toarcere
la
origini

concentrarea asupra pietelor de capital si a fluxurilor financiare;

cresterea efortului de prevenire a crizelor;
usurarea conditiilor pe care FMI le formuleaza la acordarea de mprumuturi.
____________________
17
ARISTIDE COCIUBAN Economie mondiala editura Politeia-SNSPA,
VIRGIL GHEORGHIT A,
Bucuresti,
2002.
Un aspect care se va dezbate n viitor priveste reprezentativitatea organelor executive ale FMI
(Consiliul de Administratie si Comitetul Monetar si Financiar International). Dupa unii specialisti,
acestea n-ar mai oglindi n mod adecvat fortele cu adevarat prezente n economia globala, economiile
emergente fiind subreprezentate. Aceasta este o problema deosebit de delicata, fiindca, pentru a creste
influenta unor membri, se reduce influenta altora. Astfel ca pare foarte putin probabil sa se ajunga la
un acord n scurt timp. n general, se spune ca o reprezentativitate adecvata n conditiile actuale este o
cerinta esentiala pentru ca actiunea FMI sa fie perceputa ca impartiala si, deci, credibila. Astazi apare
evidenta nevoia ta rilor mai putin avansate sa-si faca auzita mai mult vocea. Acest lucru nu este, totusi, posibil de realizat prin cresterea numarului fotoliilor n principalele departamente executive ale
FMI, fiindca s-ar risca o imposibilitate de guvernare a institutiei. O solutie ar putea fi o reducere
a numarului de reprezentanti ai ta rilor europene si, n mod ideal, de ncorporare a lor ntr-un fotoliu
unic. n felul acesta, s-ar lasa spatiul necesar unei cresteri a numarului de reprezentanti ai ta rilor mai
putin avansate. O asemenea solutie ar comporta, foarte probabil, o reducere semnificativa a cotei de
ansamblu a Europei si, asadar, a puterii sale de vot. Aceasta n-ar fi o limita prea mare, daca se are
n vedere ca aceasta cota ar ramne superioara celei a SUA: chiar eliminnd din calcul comertul n interiorul Uniunii Europene (ca si cnd ar fi vorba de o singura tara) la paritate cu SUA, cota totala a
celor 15 ar ramne la 28%. n plus, pe moment, ta rile europene nu voteaza ntotdeauna n mod uniform, asa nct puterea lor de vot se dovedeste a fi fragmentata. Este clar ca nainte de a porni pe un
asemenea drum, ar fi oportun ca Europa sa realizeze o mai mare coeziune din punct de vedere politic.
5.2.
Prevenirea
crizelor
financiare
Unul din aspectele cele mai importante ale reformei a privit ntarirea capacitatii
FMI de a actiona ca un gardian al stabilitatii monetare si financiare internationale.
Un prim aspect priveste capacitatea de a anticipa crizele.
Tehnicienii institutiei studiaza acum posibilitatea de punere la punct a unui sistem de indicatori de
60

alarma (early warning indicators) care sa poata servi scopului, dar care sa fie, n acelasi timp, suficient de moderat nct sa faca mai rapida interpretarea semnalelor.
Aceasta nu este o sarcina usoara. n fapt, daca este adevarat ca toate crizele financiare sfrsesc foarte adesea prin a prezenta n cele din urma trasaturi comune n mersul anormal al anumitor variabile (cursul valutar real, iesirile curente, datoria externa, etc.), este adevarat
si ca nici o criza nu este la fel cu cea precedenta niciodata, asa cum nu este niciodata la fel
cu cea urmatoare. Fapt este ca, mai devreme sau mai trziu, diferentele devin substantiale si
cu totul imprevizibile. S-a spus ca n anii 90 crizele au reprezentat, foarte probabil, o ruptura
structurala fata de cele din trecut. Problema creata de asemenea rupturi este vesnic de actualitate, fiindca sistemul economic este n continua transformare. Aceasta este nici mai mult nici mai
putin dect o veche limita a analizei previzionale. n domeniul economiei internationale aceasta
limita este mai strigenta, fiindca lucrurile sunt variabile nu numai n timp, dar si geografic.
Toate acestea, fara a mentiona fiecare problema de documentare statistica care
afecteaza numeroase ta ri si care, deseori, mpiedica o evaluare reala a situatiei lor economice.
n acest spatiu, FMI este destinat sa joace un rol tot mai activ, mai ales
oferind asistenta tehnica spre a ajuta sa se adapteze standardelor minime de informatie.
n concluzie, activitatea de prevenire desfasurata de FMI greu poate fi lasata n voia unei
evaluari mecanice de date statistice si este bine ca ea sa ramna fondata pe progresul continuu
al situatiei ta rilor membre, pe care FMI l obtine din exercitarea functiilor sale traditionale.18
Aspectul cel mai important priveste probabil o atentie mai mare pe care FMI ntelege sa o
acorde sistemelor financiare interne. Aceasta este o lectie de pe urma crizelor de pe pietele emergente, care au aratat felul n care interactiunea dintre dezechilibrele externe si cele din sistemele
financiare nationale a stat fie la baza producerii crizelor, fie la baza efectelor lor apasatoare.
____________________
18
SIMONA GAFTONIUC Finante internationale editura Economica, Bucuresti, 1997.
Se ncearca, ntre altele, dezvoltarea unei serii de standarde internationale pe arii considerate ca fiind cele mai de seama pentru stabilitatea financiara (politicile monetare si fiscale, datele statistice, sistemele bancare, structura proprietatii societatilor, regimurile falimentare,
sistemele contabile), la care ta rile membre sunt chemate sa se adapteze.
Dezvoltarea acestor standarde a fost ncredintata, partial FMI, partial altor organisme internationale competente n diferite domenii, dar nu toate au fost nca realizate.
De la FMI se asteapta,
mai ales, sa promoveze adoptarea si sa verifice respectarea standardelor internationale.
Un alt aspect cheie al reformei priveste cresterea gradului de informare care este lasata
pe seama pietelor. Pentru ta rile care recurg la mprumuturile acordate de FMI, sunt publicate,
pe baza de voluntariat, asa-zisele scrisori de intentie ale autoritatilor, documente cu care acestea (autoritatile ta rilor) se angajeaza sa urmeze un program dat de asanare economica, care este,
de fapt, negociat de tehnicienii FMI. Aceasta transparenta mai mare n modul de lucru efectiv al
61

FMI, este rezultatul solicitarilor venite din exterior, ca o luare la cunostinta din partea aceleiasi institutii ca acest lucru (transparenta) nu poate dect sa faca sa creasca eficienta activitatii sale.
Noua strategie preventiva se ndreapta si spre o mai mare implicare a sectorului privat n interventiile de asistenta a ta rilor membre. Aceasta strategie vizeaza asigurarea FMI ca atunci cnd pentru
a acorda ajutor unei ta ri aflata n criza, vin si investitorii cu partea lor de sprijin, rennoind acestei
ta ri limitele de credit, n conditii nu excesiv de penalizatoare. Aceasta strategie este de a mparti cu
investitorii costurile crizelor, reducnd astfel hazardul moral pe care-l comporta interventiile de salvare. Aceasta ar trebui sa ajute la prevenirea crizelor fiindca sunt implicati si investitori n evaluari
mai exacte ale situatiilor de risc ale ta rilor, iar pe aceasta cale nceteaza fenomenul de credit excesiv.
5.3. Dezbaterea asupra regimurilor cursurilor de
schimb valutar
Actualul sistem monetar si financiar international este profund diferit de cel de la Bretton Woods.
Astazi, prevaleaza flexibilitatea cursurilor de shimb valutar, iar capitalul are larga libertate de miscare. n
consecinta , att cursurile de schimb, ct si fluxurile de capital sunt supuse unei remarcabile instabilitati.
Tema regimurilor de schimb valutar nu putea, deci, sa nu faca parte din dezbaterea asupra reformei FMI. Cursurile de schimb ale celor 3 principale valute: dolarul american, yen-ul japonez si
marca germana de la 1 ianuarie 1999 moneda EURO s-au caracterizat prin fluctuatii largi pe termen scurt si, cum am vazut n capitolele precedente, si prin aprecieri prelungite sau deprecieri, de
asemenea prelungite. Variabilitatea cursurilor de schimb ale celor 3 valute (cele mai mari) este importanta nu numai pentru economiile respective SUA, Europa si Japonia dar si pentru ca poate
avea efecte n afara acestor spatii. Nu trebuie sa uitam ca ta rile n curs de dezvoltare si economiile
n tranzitie si regleaza o mare parte din tranzactiile lor comerciale si financiare cu restul lumii n valute
dominante si, deci, sufera consecintele miscarilor acestora. De exemplu, pentru o tara importatoare de
petrol, o crestere a dolarului va aduce costul de achizitie, facturat n dolari, la un nivel mai ridicat.
n plus, diferite ta ri mentin regimuri de schimb fixe n confruntarile cu una sau cu un cos
din aceste valute. Asa era cazul ta rilor asiatice lovite de recenta criza financiara, ale caror valute erau legate de un cos compus din dolar, yen, marca, cu pondere mai mare a dolarului. Asa
s-a facut ca aprecierea acestuia din urma cam pe la jumatatea deceniului a determinat si cresterea
greutatii chiar si pentru valutele celorlalte ta ri. n consecinta , apare o importanta pierdere a
competitivitatii exporturilor lor, care a contribuit la deteriorarea situatiei economice a acestora.
n dezbaterile recente s-a pus ntrebarea daca nu ar fi cazul sa se limiteze
n vreun fel fluctuatiile cursurilor de schimb pentru a face sistemul mai stabil.
Articolul IV din Statut prevede, n teorie, posibilitatea reintroducerii unui sistem de cursuri de schimb fixe dar ajustabile (pe atunci propunere sustinuta cu o majoritate de 85% din voturi). Binenteles ca n dezbaterea recenta nimeni nu s-a hazardat sa avanseze o asemenea ipoteza.
Au fost facute totusi anumite propuneri, mai modeste, din partea unor economisti cu autoritate
si, la un anumit punct, chiar si exponentii unor guverne (Franta, Germania si Japonia) au sug62

erat alinierea cursurilor de schimb ale celor 3 valute mari n interiorul unei benzi de oscilatie
predeterminate, ca si n cazul sistemului Bretton Woods, cu diferenta ca benzile ar fi fost foarte largi.
Aceste propuneri nu au gasit consensul larg, motivul fiind, daca s-a tras vreo nvata tura din recentele crize, atunci aceasta este reprezentata de faptul ca sunt greu de mentinut cursurile de schimb n
conditiile actualei mobilitati a capitalurilor. Cu alte cuvinte, sursa instabilitatii este identificata n excesiva
rigiditate a cursurilor de schimb, mai degraba, dect n flexibilitatea lor. n particular pentru SUA, Europa si Japonia, care manifesta deseori tendinte foarte divergente n respectivele cicluri comerciale, flexibilitatea cursurilor de schimb ofera un mecanism natural de reechilibrare. Chiar si pentru economiile
mai putin avansate, mentinerea unei flexibilitati ridicate pare, la urma urmei, solutia cea mai buna .
Care este rolul pe care trebuie sa-l joace FMI n acest context? n ceea ce priveste principalele
valute nu ar fi potrivit sa lasam fixarea cursurilor de schimb doar la cheremul fortelor pietei, chiar n
cunostinta de cauza asupra remarcabilelor repercursiuni pe care excesivele oscilatii ale acestor valute le
pot avea asupra periferiei sistemului. O atitudine de indiferenta binevoitoare ar parea cu totul lipsita
de responsabilitate. Totusi, interventiile directe pe piata sau, si mai bine, o forma oarecare de armonizare
a politicilor economice (n special cele monetare) pot fi utile din cnd n cnd pentru evitarea iesirilor
excesive din aliniere. Problema este, totusi, cine decide daca oscilatiile au devenit excesive si daca
este necesar sa se intervina. SUA, Europa si Japonia (cunoscute sub denumirea de G-3) nu sunt nca
dispuse sa lase o asemenea evaluare pe seama FMI si tind sa prefere ca sediu de dialog G-7 (aici fiind incluse: Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii).
FMI, totusi, este n stare sa lege mai bine argumentele ta rilor mai putin avansate. n acest sens, el poate
juca un rol foarte important n a atrage atentia ta rilor mai mari asupra externalitatilor negative care pot
sa decurga din oscilatii excesive si prelungite ale valutelor. Aceasta se poate face fie prin reprezentantii ta rilor din G-7, membri ai Consiliului de Administratie, fie direct la Directorul General, care
participa la reuniunile ministrilor de finante ai Grupului (G-7). n privinta ta rilor mai putin avansate
este clar ca alegerea regimului de schimb este extrem de delicata si o hotarre eronata poate fi fatala.
FMI poate exercita n aceste ta ri o functie esentiala de consiliere, ajutndu-le sa determine
care regim de schimb ar fi optim si care ar fi politicile economice coerente cu aceasta, sau cnd ar
fi oportun sa se treaca de la un regim de schimb la altul. Acest ultim aspect este fundamental pentru ta rile care au optat pentru un curs de schimb fix cu scopuri de stabilizare si, o data rezultatul
obtinut, nteleg sa recurga la o flexibilitate mai mare. Configuratia regimurilor de schimb este supusa
schimbarii si n viitor. Aparitia monedei EURO a reprezentat prin ea nsasi o adevarata revolutie.
Dupa parerea expertilor, o solutie probabila, ntr-un viitor nu foarte ndepartat, ar putea fi un
sistem de schimburi tripolar, concentrat pe trei valute principale: dolar, EURO si yen, carora, ta rile
vecine din punct de vedere geografic le-ar putea adauga propriile lor valute, formnd arii valutare.
5.4. Supravegherea miscarilor de capital
n legatura cu tema regimurilor de schimb s-a dezbatut mult asupra necesitatii de monitorizare
63

a miscarilor de capital pentru a limita efectele destabilizatoare ale monedei calde. Aceasta este o tema
care apare ori de cte ori izbucneste o criza financiara. n asemenea context, una din propunerile mai
importante este TOBIN TAX, elaborata de detinatorul premiului Nobel pentru economie James Tobin, la
sfrsitul anilor 70. Este vorba despre o impunere cu aplicabilitate universala asupra tranzactiilor valutare
pe termen scurt, prin care se ntelege descurajarea fluxurilor de natura speculativa. Se foloseste adesea exprimarea ca aceasta impunere ar servi la a pune nisip n angrenajele finantelor internationale pentru a
sublinia ca ea permite ncetinirea miscarilor de capital. FMI, n virtutea largii sale reprezentativitati a fost
deseori indicat ca institutie ideala pentru promovarea aplicarii unei asemenea taxe. De fapt, propunerea
a ramas ntotdeauna la nivel exclusiv academic, fiindca limitele ei practice sunt aproape insurmontabile.
Atentia a fost centrata asupra utilitatii controalelor n ta rile mai putin avansate.
S-a spus, discutndu-se despre cauzele instabilitatii financiare, ca fenomenul si are deseori originea n afluxurile de capital (inundatii de capital) care, printr-o serie de mecanisme perverse, pot conduce
la o crestere a vulnerabilitatii financiare a acestor economii. n realitate, nu sunt putine acele ta ri care
au decis sa mentina sau sa supravegheze fluxurile de capital intrat pentru a evita consecintele acestora.
Anumite exemple sunt oferite de Chile si Brazilia, unde unele tranzactii financiare pe termen scurt sunt
taxate n intentia de a le descuraja. Totusi, dezbaterea ntre economisti este foarte aprinsa n ceea ce
priveste utilitatea supravegherii, si atunci cnd aceasta se face doar asupra fluxurilor de capital intrate. Se
argumenteaza, pe de o parte, ca aceste monitorizari sunt usor de evitat si ca duc la ntrzierea reformelor
necesare sau a ajustarilor politicilor macroeconomice, pe de alta parte, se sustine ca, tocmai pentru ca reformele cer timp, mai ales pentru a ntari sistemele financiare interne, supravegherea se dovedeste utila n
acest rastimp pentru a proteja economia. Exista adevar n ambele pozitii. n fapt, monitorizarea nu trebuie eliminata fiindca poate avea o oarecare utilitate n anumite cazuri, dar este bine ca aceasta sa fie temporara si, de aceea, sa nu se substituie masurilor necesare de politica economica. n absenta acestora din
urma, monitorizarea se arata ineficienta, pe termen lung. Turbulentele financiare ale ultimului deceniu au
supus FMI la noi ncercari, institutia fiind nevoita sa-si revizuiasca n special activitatile de supraveghere.
La nceputul anilor 90, FMI a demarat o campanie masiva de sprijinire a ta rilor
din Europa Centrala si din regiunea Baltica, a Rusiei si a celorlalte ta ri din fostul
bloc sovietic pentru depasirea dificultatilor tranzitiei de la economiile de tip centralizat
la cele de piata .
Mare parte a acestui efort a fost orientat spre consilierea nfiinta rii
structurilor financiare si economice esentiale pentru functionarea sistemului economic liber.
La jumatatea anilor 90, n Mexic a erupt o criza financiara care a aratat vulnerabilitatea membrilor FMI n fata schimbarilor bruste ale atmosferei de pe
pietele financiare, care au condus la retrageri uriase si imprevizibile de capital.
Mexicul a ntocmit rapid un program puternic de mbunatatire a politicilor financiare,
iar FMI a aprobat la 1 februarie 1995 un program de finantare record pentru o tara membra ,
de 17,8 miliarde de dolari. Acest sprijin exceptional a fost proiectat sa redea ncrederea comunitatii financiare internationale si sa blocheze extinderea crizei catre alte state membre.
64

Mai recent,
criza financiara asiatica a impus un mprumut-record pentru Coreea de Sud, n valoare de 20,9 miliarde de dolari, n decembrie 1997.
mprumuturi uriase au primit si Indonezia (11,2 miliarde de dolari noiembrie 1997)
si Thailanda (4 miliarde de dolari august 1997).
De asemenea, probleme financiare si
economice au necesitat mprumutarea Rusiei cu 11,2 miliarde de dolari n iulie 1998.
Tocmai cnd 2000 parea sa se ncheie fara probleme majore, ecourile marilor crize financiare fiind tot mai slabe, criza bancara care a zguduit Turcia la nceputul lunii decembrie a reusit
sa sperie de-a binelea lumea financiara internationala, pompierul FMI grabindu-se sa acorde un
mprumut de urgenta de 10 miliarde de dolari, secondat de Banca Mondiala cu nca 5 miliarde.
Toata aceasta succesiune de crize financiare a adus FMI n centrul atentiei, ca una dintre
cele mai blamate institutii internationale. Reuniunile anuale ale membrilor sai au ajuns sa tina
capetele de afis n fluxurile agentiilor de stiri prin manifestatiile din ce n ce mai violente ale
activistilor antiglobalizarii. Criticii principalei institutii financiare internationale au sustinut n
repetate rnduri ca sumele uriase acordate de FMI sub forma de credite pentru calmarea situatiilor
de criza au ncurajat bancile sa dea mprumuturi ntr-o maniera aproape iresponsabila pentru ca
stiau ca, n eventualitatea unui soc financiar, Fondul va interveni pentru a salva situatia.
Devenit tinta unor presiuni din ce n ce mai puternice, FMI a promis
sa se reformeze, o data cu venirea la sefia sa a germanului Horst Khler.
Noul FMI se va concentra asupra responsabilitatilor sale fiscale si monetare,
asigurndu-se ca ta rile care beneficiaza de asistenta sustin efectiv politicile recomandate.
De asemenea, Fondul va acorda asistenta , fara sa dea lectii.
FMI a doptat deja mult asteptatele modificari ale practicilor de creditare, n sensul descurajarii
recurgerii repetate a ta rilor n curs de dezvoltare la resursele sale, majoritatea costului creditelor n general si reducerea perioadei medii de rambursare a mprumuturilor. Apelarea la credite pe termen mediu
de la FMI va fi restrictionata n viitor numai la ta rile care au iesit din categoria celor cu acces la finanta ri pe baza de concesii, precum si la anumite ta ri sarace, care nu au acces pe pietele de capital.
Nu n ultimul rnd, guvernele care mprumuta mai mult dect echivalentul dublului cotei de participare la rezervele Fondului vor trebui sa plateasca o rata de dobnda mai mare. T
arile care nu mai
semneaza acorduri noi de creditare, dar care au mprumuturi n derulare vor fi atent monitorizate.
n decembrie 1999 la Seattle, n SUA, zeci de mii de demonstranti au
manifestat contra Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), mpiedicnd desfasurarea Conferintei ministeriale anuale, n cursul careia trebuia sa se dea cale
libera unei noi runde de negocieri pentru liberalizarea comertului international.
Manifestatii mai putin zgomotoase, dar totusi de valoare simbolica importanta, s-au desfasurat n aprilie 2000 la Washington, cu ocazia reuniunilor de primavara ale guvernatorilor FMI si ai
Bancii Mondiale. Demonstrantii sunt n fruntea diferitelor grupuri care acuza organizatiile de la Bretton Woods de diferite fapte condamnabile: nfometarea ta rilor sarace, distrugerea mediului nconjurator,
65

promovarea neadecvata a drepturilor omului. Numele uneia dintre acestea este: 50 Years is Enough
( Este destul 50 de ani) care se bate mai ales pentru abolirea FMI, arhitectul globalizarii si, deci, principalul acuzat. Fara a dori sa exprim aici o judecata de valoare asupra acestor grupuri, care, cu siguranta reprezinta o voce de care trebuie sa se tina seama, nu se poate sa nu remarcam macar, si n
cazul acesta, cum strabate dincolo de aceste critici, insuficienta cunoastere a rolului si operei FMI.
50 de ani cu FMI sunt suficienti? Argumentul evidentiaza ca obiectivele principale ale FMI
ramn si azi deplin valabile, n pofida tuturor transformarilor petrecute n peste o jumatate de secol
de istorie si acelora care probabil ne asteapta n viitor. n ideea fondatorilor ordinii de la Bretton
Woods, FMI trebuia sa contribuie la integrarea comerciala si financiara ntre natiuni, veghind,
nainte de toate, la stabilitatea schimburilor si asigurnd functionarea bine organizata a sistemelor
de plati internationale. Acest obiectiv a fost, n mare parte, atins, barierele comerciale au fost sensibil reduse, capitalurile nu mai cunosc frontiere si bunastarea economica a crescut enorm, n cea mai
mare parte a lumii. Economia globala, rezultata din aceste progrese prezinta enorme oportunitati pentru toti, dar aceasta impune, n acelasi timp, noi provocari pentru cooperare. Pe de o parte, trebuie
prevenita mai serios instabilitatea financiara si limitate pe ct posibil daunele, pentru a evita repetarea
crizelor acute si difuze, cum au fost cele recente. Pe de alta parte, trebuie sa se evite accentuarea
unor disparitati economice si sa se evite ca multe ta ri sa fie lasate n afara procesului general de
dezvoltare, n voia soartei, la cheremul fortelor pietei. ntre sarcinile institutiei de la Bretton Woods
se nscrie si semnalarea constanta a capcanelor globalizarii si sugerarea modalitatilor de a le face fata .
n ceea ce priveste FMI, este important ca acesta sa-si mentina n viitor capacitatea de adaptare care l-a caracterizat ntotdeauna.
Dar pentru ca actiunea sa sa
ramna eficienta, este, de asemenea, necesar ca FMI sa se mentina la nivelul mandatului care i-a fost conferit initial: promovarea dezvoltarii prin crestere n stabilitate.
Turbulentul deceniu al anilor 90 a confruntat FMI cu cele mai solicitante provocari din istoria sa. Aceste noi schimbari au stimulat interesul de a asigura ca mecanismele si operatiile
Fondului Monetar International sa fie corespunzatoare noilor piete mondiale integrate global pentru
bunuri, servicii si capital, fenomen cunoscut sub numele de globalizare a economiei mondiale.
n particular, FMI a actionat pentru a ajusta operatiile sale de supraveghere, inclusiv
aria de diseminare a informatiilor. Prin raspunsul flexibil la aceste nevoi n continua schimbare, FMI continua sa reprezinte o forta efectiva n afacerile monetare internationale.
5.5.
Critici
aduse
Fondului
Monetar
International
Eforturile mai mult dect nereusite ale FMI din anii 1980-1990 au facut sa fie pusa tot
mai mult sub semnul ntrebarii conceptia acestuia cu privire la procesul de globalizare. Pe
masura ce esecurile FMI au devenit din ce n ce mai evidente, institutia respectiva a nceput
sa caute alte strategii, nsa lipsa de coerenta a facut ca acest demers sa aiba putine sanse de
reusita. Trebuie, totusi, mentionat ca exista critici la adresa activitatilor desfasurate de FMI.
66

n ultimele doua decenii ale secolului precedent asupra politicii de conditionalitate a creditarii,
s-au adus numeroase critici mai ales din partea ta rilor n dezvoltare, critici care continua si astazi.
Cele
mai
serioase
critici
care
i
sunt
aduse
FMI
sunt:
1).
FMI ofera solutii identice indiferent de particularitatile ta rii n cauza.
Premisele pe care se bazeaza Fondul n aceste solutii sunt ca dezechilibrele structurale (inflatie, somaj, deficit bugetar) au la origine cauze comune localizate n ponderea prea mare a cheltuielilor bugetare si, n al doilea rnd, informatiile primite n mod obisnuit de catre expertii Fondului sunt prezentate sub forma unui set minimal si standardizat de date. Nu poate exista un
remediu standard n ceea ce priveste problemele platilor externe, deoarece cauzele acestora, dar si
impactul masurilor luate cu privire la aceste probleme variaza. De aceea FMI lucreaza cu fiecare
tara n parte si nu trebuie sa-si adapteze politicile n acord cu specificul ta rii respective. Fondul are o larga paleta de programe n functie de masurile monetare ce se impun a fi luate.
Mai mult dect att, paleta de facilitati pe care Fondul le-a creat reflecta abilitatea acestuia de
a veni n ntmpinarea nevoilor rezultate din diferitele situatii carora membrii trebuie sa le faca fata .
Aceasta imagine gresita asupra activitatii Fondului poate rezulta din faptul ca programele acestuia reflecta
concepte similare despre modul n care o tara si poate restabili o situatie de plati externe sustenabile.
Deci, programele FMI reflecta efortul acestora de a ajuta ta rile sa-si creeze o
economie deschisa, sa-si stabileasca preturi reale.
Dar cea mai buna cale de a realiza liberalizarea difera de la o tara la alta n functie de situatie, de urgenta a problemelor si capacitatea ta rii de a implementa si de a sustine masurile necesare.
Astfel, desi Fondul are o viziune asupra modului n care pot realiza cresteri economice si asupra modului n care-si pot rezolva problemele legate de balanta de plati externe, aceasta viziune nu se transpune n remedii standardizate.
2).
Programele de ajustare propuse de FMI nu functioneaza.
Aceste programe propuse de FMI se caracterizeaza prin faptul ca sunt programe de austeritate.
Vizeaza o echilibrare n timp la nivelul inferior a raportului productie-consum, respectiv prin reducerea cvasigenerala a consumului, n loc sa ncurajeze politici sustinute care sa stimuleze productia, exporturile si prin aceasta echilibrarea dinamica la cotele superioare ale raportului productie-consum.
Concluzia generala reiesita din studii asupra efectelor programelor de ajustare ale
Fondului este aceea ca au efecte pozitive n cresterea eficientei utilizarii resurselor.
Raspunsul FMI, care sustine ca dificultatile balantelor de plati pot proveni
dintr-o crestere economica nesustinuta fiind bazata pe importuri,
n timp ce
programele FMI pun accentul pe o crestere economica bazata pe exporturi.
O metoda finala este aceea de a compara progresele facute de ta rile n care s-au aplicat programe de ajustare cu dezvoltarea unor ta ri cu premize similare n care nu au fost aplicate programe.
Experienta FMI dovedeste ca, din perspectiva unui comert international liber, economiile mai
67

deschise au sanse mai mari de dezvoltare pentru ca ofera sanse mai mari de valorificare a produselor
pe piata externa, precum si de atenuare a unor eventuale socuri de pe anumite piete, existnd posibilitatea compensarii, datorita multiplelor acorduri de comert liber ale ta rilor, a efectelor negative provenite
din fenomene de dezechilibru produse n alte ta ri. De aceea, FMI recomanda n general deschiderea
economiilor cu dezechilibre, liberalizarea comertului si a preturilor, reducerea controlului guvernului
asupra operatorilor economici. Daca aceste solutii pot fi acceptate n ta ri cu structuri de piata dezvoltate, totusi ritmul de aplicare a unor astfel de solutii trebuie diferentiat n raport cu gradul de maturizare a mecanismelor de piata , a pietelor nsele, n ta rile membre, precum si a psihologiei sociale.
Este dificil sa se ajunga la un raspuns definitiv,
bazat pe un numar
att de mare de considerente, nsa studiile de specialitate au indicat ca programele de ajustare ale FMI au un rol pozitiv n cresterea economica.
3).
Programele de ajustare descurajeaza cresterea economica.
Problema balantei de plati n conceptia FMI ameninta cresterea economica pentru ca
afecteaza, fara interventia unor programe de restructurare, fluxurile de resurse financiare si implicit importurile, concomitent cu descurajarea investitiilor, inclusiv a celor straine. n general,
ta rile se vad fortate sa adopte programe de ajustare economica, deoarece cheltuiesc mult deasupra
resurselor. n concluzie, n ultimii ani FMI a asigurat noi facilitati de ajustare structurala si facilitati de ajustare structurala extinsa, prin intermediul carora Fondul mprumuta bani cu dobnda
mica ta rilor n fata unor probleme economice severe. Obiectivul acestor facilitati este de a promova restructurarea economica n aceste ta ri si de a crea conditii mai bune pentru dezvoltare.19
Principala greseala,
nsa,
este neglijarea a ceea ce se numeste contextul socio-economic care
constituie,
oricum,
premisa necesara productiei si
repartitiei de bunuri si,
prin aceasta,
a cresterii economice n general.
Programele inspirate de FMI reduc acest context la un set de trei masuri izolate:
eliminarea controlului si a subventiilor preturilor si productiei;
controlul masei monetare si eliminarea deficitului bugetar, cu intentia de a stabiliza
valuta si de a impune rate real pozitive ale dobnzii;
vnzarea proprietatii statului catre particulari.
Realizarea imediata si radicala a acestor masuri nu a condus nca la stoparea
scaderii productiei si a gradului de ocupare a fortei de munca, ci dimpotriva.
Masurile promovate de FMI provoaca uneori greutati suplimentare n tranzitia spre economia de piata , alteori sunt chiar contrare acesteia. Aplicarea acestor masuri impuse n mod
drastic de FMI, ca o conditie imperativa a acordarii de noi credite, de multe ori modice n
raport cu necesitatile elaborarii si aplicarii unui program pe termen lung de creare a pietei
68

si de finalizare a tranzitiei, determina o seama de deficiente majore (privatizarea imediata

a ntreprinderilor de stat, liberalizarea preturilor, rolul statului n problemele economice).
Criticile tot mai numeroase formulate la adresa strategiei sale de ajutorare au determinat Fondul sa ncerce o strategie pe care unii au denumit-o de ntrajutorare.
Cei de la FMI doreau ca institutiile din sectorul privat sa ia parte la ajutorarea
ta rilor cu probleme.
Ei au cerut creditorilor din sectorul privat, nainte ca FMI sa acorde
unei ta ri ajutorul necesar, sa participe masiv la acest efort; acestia trebuiau sa accepte
o diminuare a pretentiilor, care constau n stergerea unei mari parti a datoriilor.
____________________
19
Revista de Management nr.4, 2000, Institutul Romn de Management.
n lumina faptului ca esecurile institutiei erau tot mai evidente si ca tot mai multe voci cereau
restrngerea domeniului de activitate a acesteia, n 1999, primul adjunct al directorului FMI, Stanley Fischer, a propus sa fie extins rolul FMI de creditor de ultima instanta . Cum Fondul nu-si folosise bine puterile cu care fusese investit, propunerea de a i le mari era destul de ndrazneata .
Economistul Joseph E. Stiglitz crede ca motivul esential al lipsei de coerenta este: FMI
nu-si propune sa atinga numai obiectivele prevazute n mandatul sau initial ntarirea stabilitatii mondiale si punerea la dispozitie a fondurilor necesare pentru ca statele amenintate
de recesiune sa aplice politici expansioniste. El promoveaza si interesele comunitatii financiare.
Aceasta nseamna ca obiectivele FMI vin adesea n conflict unele cu altele.
20
Politicile fiscale restrictive asupra carora a insistat Fondul au mpins economia ntr-o recesiune
fara precedent. FMI nu s-a ntrebat niciodata de ce modele sale au subestimat n mod sistematic
gravitatea recesiunilor sau de ce politicile sunt n mod sistematic excesiv de restrictive. Fondul
ncearca sa-si apere pozitia de institutie infailibila spunnd ca, daca ar fi aratat ca nu este prea ncrezator n corectitudinea politicilor sale, si-ar fi pierdut credibilitatea iar succesul politicilor sale
presupun ca pietele sa-i acorde ncredere. Acest lucru este o adevarata ironie. Astazi Fondul si-a
schimbat n mare masura credibilitatea nu doar n ta rile n curs de dezvoltare, ci si n snul clientelei
sale mult iubite care este comunitatea financiara. Toata lumea din afara FMI este de acord cu
faptul ca acesta ar trebui sa se limiteze la activitatea sa de baza, gestiunea situatiilor de criza si ca
n-ar trebui sa se implice n dezvoltarea economiilor aflate n tranzitie. Modul n care se acorda adeseori asistenta poate sa creeze obstacole n calea tranzitiei. T
arile n curs de dezvoltare nu au nevoie
doar ca ajutorul sa le fie astfel acordat nct sa le ajute sa se dezvolte, ci si ca acesta sa fie mai substantial. Este necesar ca finantarea acestei asistente (si a altor activitati de interes public) sa se faca pe
baze mai realiste, independent de capriciile politicii care se face n SUA sau n alte parti ale lumii.
____________________
20
JOSEPH E. STIGLITZ Globalizarea. Sperante si deziluzii editura Economica, Bucuresti, 2003.
Au fost formulate n acest sens cteva propuneri. n momentul crearii FMI, acestuia i sa dat dreptul de a emite Drepturile Speciale de Tragere (DST), un fel de bani internationali. n
69

conditiile n care astazi ta rile lumii si constituie anual rezerve de miliarde de dolari din dorinta
fireasca de a se proteja mpotriva greutatilor pe care le poate provoca situatia de pe pietele internationale, o parte a venitului lor nu se transforma n cerere agregata. Reducerea ritmului de
crestere a economiei mondiale nregistrata n 2001-2002 a adus n prim plan aceste preocupari.
Emiterea de DST-uri n vederea finanta rii activitatilor de interes public inclusiv a asistentei
pentru dezvoltare ar putea contribui la conservarea potentialului economiei mondiale si, n acelasi
timp, la ajutorarea unora dintre cele mai sarace ta ri ale lumii. Desi nainte de 2000 existase un program
de anulare a datoriilor ta rilor puternic ndatorate, putine au ndeplinit criteriile impuse de FMI. La sfrsitul
anului 2000, ca urmare a presiunilor internationale, 24 de ta ri au fost acceptate n cadrul programului.
4). FMI se situeaza n cadrul negocierilor de partea bancilor comerciale straine.
Debitorii si creditorii trebuie sa lucreze mpreuna daca se doreste ca o criza de resurse sa fie
rezolvata. Fondul nu se situeaza de partea bancilor comerciale straine, ci dimpotriva, FMI s-a implicat
activ n ultimii ani pentru a mentine bancile comerciale implicate n strategia de fonduri, respectiv de a
le mentine interesate sa suporte o parte din resursele necesare finanta rii programelor sale de ajustare.
Relatiile dintre FMI si bancile comerciale este foarte simpla: fondul ajuta ta rile cu probleme de
resurse si de balanta prin resurse puse la dispozitie de bancile comerciale, pentru ca doar prin ele nsele sa
rezolve problemele de finantare ale ta rilor. n orice caz, nu acesta este scopul Fondului, el este o institutie
monetara si nu una de dezvoltare. Din 1982, bancile au contribuit la finantarea cu peste 40 miliarde
dolari, deoarece au existat cazuri n care Fondul nu a fost capabil sa deruleze programele de ajustare fara
participarea financiara a bancilor. Prin punerea la dispozitia ta rilor care respecta un program al FMI de
resurse, bancile au garantia ca tara respectiva si reorienteaza politicile economice catre restructurarea
si catre o relatie normala cu bancile. Desigur, responsabilitatea initiala pentru punerea la dispozitie a
resurselor o are tara, care doreste restructurarea prin cresterea economiilor, prin mbunatatirea eficientei
si a investitiilor, precum si prin cresterea exporturilor si, pentru acestea, resursele straine sunt esentiale.
Orice beneficiu pe care l au bancile din cooperarea cu FMI este produs de efectele
pe care le au programele FMI n ta rile debitoare si de evolutia economiei n ansamblu.
5).
FMI are o conceptie liberala pe care o aplica de o maniera doctrinala.
Este adevarat ca FMI are unele principii asupra tipurilor de politici pe care doreste sa le aplice
pentru promovarea cresterii economice sanatoase. Experienta deceniilor anterioare a aratat ca libertatea relativa a activitatii economice este eficienta si poate duce la o mai mare prosperitate dect
daca este controlata. Atunci cnd nu exista restrictii n schimburile si n comertul international, acestea tind sa se mbunatateasca si au ca urmare cresterea veniturilor n toate ta rile. T
arile membre
FMI sunt diferite din punct de vedere economic: unele au sisteme economice planificate de trazitie catre economia de piata sau economii de piata . Fondul lucreaza cu autoritatile acestor ta ri pentru gasirea celor mai bune cai de a atinge o balanta de plati echilibrata sau un sistem echilibrat al
ratei de schimb, avnd programe pentru toate ta rile membre, indiferent de sistemul lor economic.
n acest sens, FMI dezvolta strategii adaptate nevoilor economice la care se refera, astfel ca el
70

a integrat programe si n economii n care productia si preturile sunt controlate. FMI este preocupat de agregatele economice prin care se promoveaza o balanta de plati viabila, dar si de o crestere
economica, adaptnd managementul macroeconomic la realitatile economice din ta rile membre.
6).
Programele FMI dauneaza paturii sarace a populatiei.
O institutie precum FMI, care este responsabil pentru bunastarea membrilor sai,
trebuie sa respecte diversitatea prioritatilor politice si sociale din ta rile membre.
Dar asta nu nseamna ca Fondul nu este constient de posibilul impact al programelor sale
asupra celor saraci. Este greu de masurat influenta negativa a masurilor de ajustare si datorita faptului ca populatia saraca nu este omogena. Deci politicile economice i afecteaza n mod diferit.
Oricum, este clar ca buna cunoastere a categoriilor sociale si a veniturilor acestora poate afecta
n mod pozitiv aplicarea ajustarilor economice necesare ta rilor cu deficit al balantei de plati.
Posibilitatea ca programele economice sa protejeze cele mai sarace segmente ale populatiei devine
foarte redusa, daca statul respectiv apeleaza foarte trziu la FMI, atunci cnd dezechilibrele din economie
sunt foarte grave. Masurile ce trebuie luate n aceste conditii foarte adesea au tendite sa favorizeze categoriile mai bogate ale populatiei, precum si pe unele grupari politice, nsa aceasta nu este vina Fondului.
7).
Programele FMI
impun
austeritate
n ta rile
membre.
T
arile membre au dificultati ale balantei de plati, pe de o parte, datorita politicilor interne nepotrivite, iar pe de alta parte, datorita dezvoltarii externe nefavorabile.
Acest dezechilibru forteaza initial ta rile sa adopte masuri de austeritate.
n aceste conditii tara poate apela la rezervele valutare sau se poate mprumuta din strainatate pentru a micsora deficitul. nsa, daca tara va apela la rezerve sau la mprumuturi, aceasta situatie nu poate continua prea mult, deoarece rezervele se vor epuiza, iar mprumuturile trebuie rambursate. Programele de ajustare ale FMI ncurajeaza eliminarea insuficientei si a pierderilor si fac
loc pentru eforturile structurale cu scopul promovarii cresterii economice durabile pe termen lung.
n concluzie, nu poate fi negat faptul ca programele de ajustare pot include niste costuri, nsa acestea sunt destinate sa atinga obiectivul ajustarii n interesul ta rilor n care se
aplica aceste programe, cautnd maximum de crestere economica cu minim de austeritate.
8). T
arile n curs de dezvoltare nu au nici o influenta n politica dusa de FMI.
Datorita sistemului de votare institutionalizat de FMI, ta rile n curs de dezvoltare nu au aceeasi
putere de decizie n cadrul Fondului, n comparatie cu ta rile dezvoltate. Puterea de vot a ta rilor membre
FMI este proportionala cu subscriptiile lor la Fond. Deoarece subscritiile sunt determinate de puterea
economica si de importanta ei n schimburile comerciale, inevitabil ta rile mai putin dezvoltate au o contributie mai mica la subscriptii si implicit la luarea deciziilor. Ca grup, acestea reprezinta aproximativ
40% din totalul voturilor, ceea ce este aproape egal cu voturile adunate ale ta rilor dezvoltate. nsa ta rile
n curs de dezvoltare pot sa influenteze deciziile luate de Fond, deoarece au posibilitatea de a-si exercita
dreptul de vot avnd n vedere ca unele decizii pot fi luate cu o majoritate de 70-80% din voturi.
71

Este important de mentionat ca n multe cazuri problemele ta rilor membre nu se deosebesc n functie de starea de dezvoltare a acestora.
9). FMI nu are o influenta reala asupra ta rilor bogate cu balante excedentare.
T
arile care doresc asistenta din partea FMI prezinta un program de ajustare pe care intentioneaza
sa-l urmeze. FMI negociaza mpreuna cu mputernicitii ta rii respective elementele acestui program
si, atunci cnd se accepta, fiecare parte defineste drepturile si obligatiile. Conditia de a primi din
resursele Fondului este de a avea o balanta de plati deficitara si nu conteaza daca ta rile respective sunt mai mari sau mai mici, bogate sau sarace, dezvoltate sau n curs de dezvoltare.
Instrumentul principal aflat la dispozitia Fondului este influenta pe care acesta o exercita asupra
membrilor pentru a urma politicii care vor duce la prosperitatea economica a tuturor membrilor.
FMI are n fiecare an consultatii cu fiecare din membrii sai. Aceste consultatii ofera posibilitatea
schimbului de informatii si prezinta o oportunitate pentru toti membrii de a comenta maniera n care
tara respectiva si conduce politica economica si n ce masura se conformeaza obligatiilor asumate.
10).
Exista un cartel ntre FMI si Banca Mondiala.
FMI si Banca Mondiala, prin statutele lor, lupta pentru progresul economic si pentru bunastarea
membrilor sai, prin mandate diferite, dar n interesul comun al ta rilor membre. FMI trebuie sa ajute
ta rile dezvoltate, ct si pe cele n curs de dezvoltare. Obiectivele sale sunt: promovarea cooperarii monetare si stabilitatea schimburilor, facilitarea cresterii echilibrate a comertului, dar si oferirea de asistenta
financiara membrilor care se confruta cu dificultati la balanta de plati. Operatiunile Bancii Mondiale
sunt de regula pe termen lung si ofera asistenta tehnica si financiara guvernelor pentru sprijinirea politicilor de reforma, precum si pentru sprijinirea proiectelor si programelor din sectoarele public si privat.
Convergenta scopurilor celor doua organizatii s-a intensificat datorita crearii de catre
Fond a programelor de ajustare structurala extinsa, n cadrul carora Banca Mondiala si FMI
coopereaza pentru sprijinirea ta rilor n care se aplica aceste programe pe termen lung.
FMI si Banca Mondiala si-au modificat discursul se vorbeste mai mult de saracie, si cel putin
la nivelul Bancii Mondiale, exista dorinta sincera ca angajamentul de a pune friele n minile ta rii
sa fie respectat n cadrul programelor pe care aceasta le desfasoara n multe ta ri. Dorinta de reforma
este palpabila, unele schimbari s-au produs deja. Noua runda de negocieri comerciale asupra careia
s-a convenit n noiembrie 2001 la Doha, n Qatar, a fost caracterizata drept runda dezvoltarii. Ea
a vizat nu doar deschiderea si mai larga a pietelor, ci eliminarea unor dezechilibre produse n trecut,
dezbaterile fiind mult mai deschise dect nainte. Unii critici sunt att de pesimisti n privinta acestor reforme nct continua sa ceara aplicarea unor masuri mai drastice, cum ar fi desfiintarea FMI.
Economistul Joseph E. Stiglitz crede ca ar fi inoportuna asemenea initiativa, daca Fondul ar fi desfiintat probabil ar fi recreat sub o forma sau alta. Aceasta s-ar datora faptului ca, n vremurile n care lumea este cuprinsa de criza, liderii statelor le place sa stie ca
cineva se ocupa de situatie, ca exista o organizatie internationala care ndeplineste acest rol.
72

Marea problema nu sta att n institutiile n sine, ct mai ales n principiile dupa care se
ghideaza activitatea lor: grija fata de mediul nconjurator, luarea n calcul a parerilor celor saraci n
momentul adoptarii deciziilor care-i privesc, promovarea democratiei si a comertului pe baze juste,
trebuie avute neaparat n vedere daca se doreste exploatarea potentialului benefic al globalizarii.
Schimbarea cea mai importanta care se impune pentru ca procesul de globalizare sa se desfasoare asa cum ar trebui vizeaza conducerea institutiilor internationale la nivelul FMI si Bancii
Mondiale, aceasta presupune o schimbare n procedura de votare, deoarece se crede ca procedura
prezenta favorizeaza ta rile bogate. Asemenea schimbare nu se va face usor. Este putin probabil ca
SUA sa renunte la dreptul de veto pe care-l detin n cadarul FMI. Este putin probabil ca ta rile industrializate dezvoltate sa renunte la dreptul lor de vot n favoarea ta rilor n curs de dezvoltare.
CAP.6. Relatiile Romniei cu Fondul Monetar International
6.1. Istoricul relatiilor Romniei cu Fondul Monetar International
Romnia a aderat la Fondul Monetar International la 15 decembrie 1972,
fiind la acea data singura tara din blocul sovietic rasaritean (fara Iugoslavia)
care a ntreprins un asemenea demers,
devenind a 125-a tara membra.
Cota initiala a Romniei a fost de 200 milioane de dolari, iar n prezent de 1.030,2 milioane DST
sau 0,48% din cota totala, ntr-un cont al FMI deschis la Banca Nationala a Romniei (BNR). Conform
cotei sale, Romnia detine 10.552 voturi n Consiliul de Administratie, cu o pondere de 0,49% din total.
Romnia face parte din aceeasi grupa cu Armenia, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia,
Cipru, Georgia, Israel, fosta Iugoslavie, Republica Macedonia, Moldova, Olanda si Ucraina cu
un total de voturi de 105.412 de voturi, reprezentnd 4,85% din total. Acest grup de ta ri are
ca Director Executiv n cadrul FMI pe Jeroen Kremers (Olanda). Din cadrul personalului directorului executiv face parte si un reprezentant al Romniei n calitate de consilier (pe o perioada de 2 ani) si prin rotatie, pentru urmatorii 2 ani, n calitate de asistent al directorului executiv. De la aderare si pna la 31 ianuarie 1984 Romnia a primit credite n valoare de 2 miliarde de dolari (USD). ncepnd cu anul 1984 nsa, relatiile Romniei cu FMI s-au racit, ajungnd
n 1989 la un pas de ntrerupere ca urmare a refuzului guvernului de la Bucuresti de a mai apela
la credite, pe baza deciziei acestuia de rambursare nainte de termen a ntregii datorii externe.
Conjuctura economica mondiala a fost profund nefavorabila.
Dupa prabusirea CAER
care conta pentru nu mai putin de 45% din comertul exterior al Romniei a urmat razboiul din Orientul Mijlociu.
Irakul era un important partener extern, iar datoria acestei ta ri fata de Romnia se cifra la aproximativ 2 miliarde de dolari.
Criza iugoslava a adus alte pierderi pentru productia nationala si pentru comertul exterior.
Pe scurt, Romnia a pierdut, n mai putin de 2 ani, 60% din pietele sale externe.
Privind retrospectiv, se poate spune ca n linii generale, stabilitatea politica si sociala interna
73

a fost atinsa.
Declinul economic a fost stopat n 1993, iar n 1994 economia a cunoscut
o anumita crestere, dar fara sa rezolve problemele de fond ale eficientei si durabilitatii.
Dar reforma graduala a avut costuri suplimentare evidente. n fond tranzitia graduala prelungeste perioada de declin economic cu un inevitabil impact social. n plus, Romnia a
avut de suportat consecintale nencrederii pe care evolutia prudenta pe calea reformelor a atras-o
att n mediul politic ct si n lumea oamenilor de afaceri. Aceasta stare nu a usurat deloc decizia factorului politic intern. n momentele cele mai dificile, initiativele de politica interna au generat un adevarat cerc vicios: au fost adoptate masuri care nu urmareau dect gestionarea crizei evitarea unui colaps generalizat n economie cu pretul transmiterii unor semnale confuze n afara, care, la rndul lor, au ntrziat suportul financiar pentru depasirea crizei.
Dupa reluarea raporturilor normale cu aceasta institutie, realizata n anul 1990, Romnia a ncheiat sapte angajamente stand-by cu FMI pna n 2007, n 1991, 1992, 1994, 1997,
1999, 2001 si 2004.
Desi fiecare din angajamentele ncheiate pna n prezent are trasaturi individuale distincte, o analiza obiectiva prezinta faptul ca toate s-au nscris pe o traiectorie logica, viznd n principal adaptarea la fiecare etapa a reformei din Romnia.
Primul angajament stand-by, dupa 1989, cu o durata de 12 luni, a fost aprobat la 11 aprilie
1991, pentru un volum total de 380,5 milioane DST. Acestuia i s-au adaugat trageri n cadrul facilitatii de finantare compensatorie pentru componenta de import titei, n suma totala de 247,7 milioane
DST. Ca urmare a evolutiei pietei petroliere, tragerile nete s-au ridicat numai la 94,3 milioane DST.
Acordul a vizat, n principal, accelerarea reformei declansate nca din anul
1990, fiind orientat n special pe reforma economica si a sistemului financiar-bancar
si pe nchegarea cadrului legislativ si institutional adecvat economiei de piata .
Caracterul
general
al
adaptarii
mecanismului
economic
este
reflectat
de
trei
din
obiectivele
principale
ale
acordului:
liberalizarea treptata a preturilor;
mentinerea cursurilor multiple n economie, cu o rata oficiala puternic supraevaluata
n termeni reali n comparatie cu performantele economiei si cu tolerarea mai multor
rate de schimb (curs interbancar, curs al caselor de schimb);
acceptarea unor rate ale dobnzilor n economie puternic negative n termeni reali,
justificata de caracterul preponderent corectiv al cresterii preturilor si de asimetriile
generate de liberalizarea treptata a preturilor.
Un alt obiectiv, considerat esential, si care a fost privit drept principala ancora a programului
l-a constituit limitarea severa a cresterii masei monetare, la numai 15% pe ansamblul anului, careia
i corespundea o crestere a creditului n economie cu 21%. Aceste limite au avut doua justificari:

74

 absolvirea excesului de lichiditate existent la sfrsitul anului 1990. Acesta a

fost creat, mai cu seama n ultimii ani de o economie centralizata prin monetizarea acumularii de pierderi si de stocuri. S-a ajuns astfel ca o rotatie a masei
monetare sa se realizeze n 230 de zile, de cteva ori mai lent dect n conditii
normale;
stavilirea prin prghii monetare a spiralei inflationiste, n conditiile renunta rii
la prghiile administrative de control al preturilor. Este de remarcat faptul ca
acoperirea n bunuri si servicii a resurselor banesti ale populatiei ajunsese, la
sfrsitul anului 1990, la numai 9%, ceea ce arata ca, de fapt, populatia detinea
numai o iluzie a puterii de cumparare, n conditiile unei inflatii reprimate.
Acordul pe anul 1992 a fost un aranjament stand-by pe 10 luni aprobat la data
de 29 mai 1992, pe o suma totala de 314,04 milioane DST. S-a adaugat o tragere de
76,8 milioane DST n cadrul componentei titei a facilitatii de finantare compensatorie.
Programul Guvernului pe 1992 a urmarit eliminarea actualelor dezechilibre
interne si externe.
n afara de continuarea unei politici financiare prudente, atingerea acestui obiectiv a reclamat introducerea unor noi masuri structurale menite sa
mbunatateasca alocarea resurselor si cresterea productiei potentiale si efective.
Aceste lipsuri au inclus continuarea progresului n ceea ce priveste liberalizarea pietelor, introducerea unei politici corespunzatoare n domeniul ratelor dobnzii, crearea n fapt a unei proprietati
private si dezvoltarea unui cadru legal si institutional care sa faciliteze functionarea sectorului particular.
Programul macroeconomic al Guvernului pentru 1992 a urmarit, n special:
a) oprirea declinului cresterii economice reale;
b) reducerea drastica a ratei
inflatiei de la circa 15% lunar, n primele doua luni ale anului, la 1-2% lunar pna la sfrsitul anului;
c) sporirea rezervelor
internationale cu 500 milioane dolari pentru a acoperi 1-7 luni de importuri pna la sfrsitul anului.
Pentru
atingerea
acestor
obiective,
autoritatile
au
intentionat:
sa mentina politici financiare prudente si o politica adecvata a ratelor dobnzilor;
sa asigure o limitare a salariilor printr-o politica strnsa a veniturilor;
sa urmeze o politica flexibila a cursului de schimb.
Aceste politici de stabilizare macroeconomica au fost completate cu politici structurale menite
sa faca economia mai eficienta si mai productiva. Masurile de reforma structurala au inclus liberalizarea n continuare a preturilor, privatizarea, ntarirea disciplinei financiare prin restructurarea
si lichidarea ntreprinderilor de stat si continuarea reformelor n domeniile financiar si fiscal.
75

Unul dintre obiectivele de baza ale efortului reformei din Romnia a fost acela de a integra Romnia n economia mondiala prin eliminarea deformarilor din sistemul comercial si valutar. n cadrul sistemului valutar, un element de baza al acestui efort l-a constituit unificarea pietelor valutare la 11 noiembrie 1991. n consecinta , Romnia s-a confruntat cu o dilema serioasa de politica economica. Nivelul
scazut al rezervelor lichide si lipsa finanta rii externe au creat o presiune mare asupra cursului de schimb.
Aceasta presiune a fost agravata de insuficienta valutei cedate, provenind din ncasarile din export.
Guvernul a apreciat ca programul pe 1992 va fi aplicat ntr-un context dificil.
S-a estimat ca deficitul contului curent n 1992 va fi de 1,3 miliarde dolari, cu o intrare
neta de capital estimata la 1,7 miliarde dolari (exclusiv finantarea exceptionala) si avnd n vedere
necesitatea aducerii rezervelor internationale la un nivel rezonabil, Romnia a avut nevoie de o finantare exceptionala de circa 650 milioane dolari S.U.A. care a urmat a fi satisfacuta prin trageri de
la Fond si de la ta rile Grupului celor 24. n conformitate cu obiectivul balantei de plati totale pe
1992, care reclama un excedent de circa 476 milioane dolari, s-au stabilit sarcini trimestriale pentru rezervele internationale nete ale sistemului bancar care au constituit un criteriu de performanta .
Guvernul a supus Parlamentului, spre aprobare, Memorandumul privind politica economica mpreuna cu o schita a proiectului de buget pe anul 1994 si legislatia principala pentru cresterea veniturilor, necesara pentru realizarea bugetului pe anul 1994.
Pe 11 mai 1994, se acorda un nou aranjament stand-by cu FMI, pe o durata
de 19 luni, n suma de 131,97 milioane DST, la care s-au adaugat 377,05 milioane
DST reprezentnd facilitatea de transformare sistemica (n total 509,02 milioane DST).
Aprobarea noului aranjament a declansat disponibilizarea transei a doua a creditului SAL
acordat de BIRD (150 milioane USD) si Eximbank Japonia (37,5 milioane USD), la care sa adaugat o finantare suplimentara din partea ta rilor din G-24 de pna la 285 milioane USD.
Tragerile n baza acestui aranjament stand-by nu putea depasi, fara consimta mntul Fondului,
echivalentul a 37,71 milioane D.S.T. pna la 16 august 1994, echivalentul a 56,56 milioane D.S.T.
pna la 16 decembrie 1994, echivalentul a 75,41 milioane D.S.T. pna la 16 mai 1995, echivalentul a 94,26 milioane D.S.T. pna la 16 august 1995 si echivalentul a 113,12 milioane D.S.T.
pna
la
16
noiembrie
1995.
Negocierile
s-au
concentrat
asupra
unui
pachet
coerent
si
bine
nchegat de politici fiscale,
monetare,
valutare si structurale,
de natura sa
limiteze
posibilitatea nemplinirii obiectivelor macroeconomice
fundamentale.
Obiectivele pe termen mediu ale Guvernului sunt aducerea inflatiei sub control, ncurajarea unei relansari durabile a cresterii economice si restabilirea unei situatii viabile a balantei de
plati. Astfel, este de asteptat ca odata ncheiata faza de stabilizare a acestei ajustari, cresterea economica sa urce treptat la 4% pe un an n ultima parte a deceniului, iar rata anuala a inflatiei sa
scada la niveluri exprimate de o singura cifra. Cresterea economica durabila va necesita o sporire
substantiala a investitiilor fixe, ceea ce, n contextul constrngerilor finanta rii externe si necesitatii
76

de limitare a deficitului contului curent al balantei de plati externe, va necesita o mai mare mobilizare a economiilor interne, n special n sectorul public si n societatile comerciale cu capital majoritar de stat. Obiectivul este de a atinge un nivel echivalent cu importurile pe o perioada de cel
putin 2,5 luni, pna la sfrsitul anului 1994 si 3,3 luni pna n anul 1997. Astfel, n pofida dirijarii
prudente a cererii si a eforturilor de mobilizare a acumularilor interne, nevoile Romniei de finantare
vor ramne, probabil, semnificative, necesitnd o noua finantare exceptionala n urmatorii ctiva ani.
Perioada negocierilor a fost utilizata de partea romna pentru crearea premiselor care
sa asigure implementarea noului program.
A fost continuata reforma sistemului fiscal, prin
introducerea TVA. Cheltuielile bugetare au fost reduse prin eliminarea completa a subventiilor de consum.
A continuat procesul de liberalizare a preturilor.
n conditiile asigurarii
mentinerii paritatii preturilor interne la energie cu cele mondiale.
Aceste actiuni au contribuit la stoparea tendintei de deteriorare a deficitului bugetar, la eliminarea distorsiunilor majore din sistemul de preturi si la atenuarea n termeni reali a fenomenului de blocaj financiar.
Noul acord a fost o sinteza si o dezvoltare a celor precedente, ncorpornd experienta acumulata de ambele parti. Fata de aranjamentele anterioare au fost introduse o serie de obiective si
criterii de performanta noi, care au concretizat, n fapt, translatarea obiectivului principal dinspre
nivelul macroeconomic spre sectorul real al economiei prin limitarea arieratelor ntreprinderilor, precum si izolarea financiara a unitatilor cu pierderi. Deficitul bugetului consolidat pe anul 1994 de
1.329 miliarde lei va fi acoperit prin mprumuturi interne nete de 275 miliarde lei si finantare externa neta n valoare de 1.054 miliarde lei. Ca urmare, criteriile de performanta ale programului se bazeaza pe limitele creditului net al sistemului bancar catre bugetul general consolidat.
Prima si cea mai importanta dovada a succesului din anul 1994 si 1995 a fost reducerea ratei
inflatiei de la o rata medie lunara de peste 12% n 1993, la 4,3% n anul 1994 si circa 2% n anul 1995.
Tot n spijinul ideii de succes a programului sta si stoparea demonetizarii economiei si a
dolarizarii. ncepnd cu al doilea trimestru al anului 1994, cresterea masei monetare a devansat cresterea preturilor, aratnd, practic, ca fenomenul de demonetizare care a nceput n anul
1990, imediat dupa declansarea liberalizarii preturilor s-a ncheiat si a nceput un proces invers, care semnifica recstigarea ncrederii publicului n moneda nationala. Stoparea dolarizarii
este un fenomen foarte important. Ambele fenomene au fost urmari firesti ale inflatiei galopante
pe care le-a suferit economia; acestea reprezentau modalitatea prin care publicul operatorii economici si cetatenii se apara mpotriva pierderii substantei banilor, respectiv accelernd platile,
scapnd de bani si pastrnd valuta, care si conserva practic puterea de cumparare. Fara eliminarea
acestei tendinte era de neimaginat stoparea declinului si reluarea durabila a cresterii economice.
O a treia dovada a macrostabilizarii a fost cresterea rezervelor valutare n sistemul bancar. Nivelul
rezervelor brute n devize ale bancilor economice a crescut n anul 1994, de la 806 milioane USD, la
1.495 milioane USD, la care s-au adaugat rezervele Bancii Nationale, care au crescut n cursul anului 1994, de la 40,4 milioane USD la 536 milioane USD. Aceasta evolutie a fost posibila n special
77

datorita ameliorarii sensibile a contului curent al balantei de plati care a nregistrat la sfrsitul anului
1994 un deficit de 428 milioane USD, mult mai modest dect cel nregistrat la sfrsitul anului 1993, de
1.174 milioane USD. n sfrsit, macrostabilizarea a fost pusa n lumina de evolutia cursului valutar. n
prezent (2004), rezerva valutara a Bancii Nationale a Romniei se apropie de 8 miliarde de dolari.21
ncepnd cu luna aprilie 1994, de cnd, practic, piata valutara a fost efectiv liberalizata la
nceput, tot n cadrul licitatiei de la Banca Nationala, iar de la 1 august 1994, efectiv pe piata interbancara cursul monedei nationale a fost relativ stabil, iar apoi s-a depreciat corelat cu rata inflatiei. Stabilitatea cursului a avut solide ratiuni. Pe termen scurt, diferentialul dobnzilor a actionat
puternic n favoarea monedei nationale, aparte de rate mai nalte de dobnda n termeni reali.
____________________
21
Libertatea,
nr.4318,
17
mai
2004,
pag.
4.
n anul 1994, ratele dobnzii la depozite au ajuns, n termeni reali, pna la 56% lunar, nivel perceput, ntr-adevar, ca foarte avantajos.
Pe termen ceva mai lung a
actionat raportul cerere-oferta de pe piata valutara.
n anul 1994 s-a produs o ameliorare
semnificativa a balantei comerciale, pe seama cresterii puternice a exporturilor; de
aceea, oferta de pe piata valutara a fost, n unele perioade, net superioare cererii.
Al patrulea acord cu FMI a fost aprobat n august 1997. Pe 9 aprilie 1997, Romnia a semnat scrisoarea de intentie si memorandumul privind politica economica a Guvernului Romniei pentru un nou aranjament stand-by cu FMI, pe o perioada de 13 luni. Creditul
vizat era de 301,5 milioane USD si urma sa fie tras ntr-un numar de 5 transe trimestriale.
Pentru a se putea efectua tragerile, trebuiau ndepliniti o serie de indicatori stabiliti prin memorandum:
limita activelor interne ale Bancii Nationale a Romniei sa se ncadreze n limitele
stabilite de comun acord;
limita activelor nete ale Bancii Nationale a Romniei sa fie cel putin egala cu limitele
stabilite prin acord;
limita creditului net acordat de sistemul bancar bugetului general constituit, sa nu
depaseasca limitele stabilite n acord;
limita privind preluarea la bugetul general consolidat a datoriei ntreprinderilor fata
de banci si emiterea de garantii guvernamentale privind mprumuturile acordate de
catre banci ntreprinderilor, sa nu depaseasca limitele precizate n memorandum;
limita privind contractarea si garantarea datoriei externe cu scadenta mai mare de
un an, sa nu depaseasca limitele prevazute n acord;
78

 limita privind datoria nerambursata cu scadente de pna la, si inclusiv, un an, sa se

ncadreze n limitele precizate n acord;
limita privind arieratele interne fata de Regia Autonoma de Electricitate RENEL si
cea a gazelor naturale ROMGAZ, sa nu depaseasca valorile prevazute n acord.
Pe perioada aranjamentului Romnia trebuia sa pastreze o strnsa consultare cu Fondul. Aceste
consultari includ corespondenta si vizite ale personalului FMI n Romnia sau ale reprezentantilor
Romnei la Fond, iar Romnia trebuie sa furnizeze prin rapoarte periodice, datele solicitate de catre
Fond, pentru a permite monitorizarea atingerii obiectivelor si politicilor prezentate n memorandum.
Programul macroeconomic pentru anul 1997 viza reducerea, n mod semnificativ, a
deficitelor bugetului consolidat al statului si al sectorului ntreprinderilor de stat, printr-o
ajustare fiscala substantiala, cresteri mari ale preturilor controlate, o politica eficienta a
veniturilor si masuri de ntarire a disciplinei financiare. Reducerea acestor deficite va permite
o ncetinire a cresterii masei monetare, a inflatiei si a ratei de depreciere a leului.
Ca si programele stabilite cu ocazia acordurilor anterioare cu FMI, nici acest ultim
program nu a fost ncheiat cu succes, nendeplinirea unor indicatori stabiliti prin memorandumul privind politica economica a Guvernului Romniei pentru anul 1997 ducnd la suspendarea dreptului Romniei de a mai face cumparari n cadrul acestui aranjament stand-by.
FMI aproba pe data de 5 august 1999 un acord de mprumut pe 8 luni, n valoare de 535
milioane USD, destinat stabilizarii economiei si programului de reforme al Guvernului. Banca Nationala si-a propus nca de la nceput niste tinte ambitioase, respectiv scaderea inflatiei, reducerea deficitului bugetar si reluarea cresterii economice. mprumutul a fost pus la dispozitie n patru transe; prima
transa , eliberata n august 1999 a fost n valoare de 53 milioane DST (aproximativ 71 milioane USD).
Programul
economic
pentru
1999
a
avut
ca
obiective:
diminuarea deficitului contului curent,
scaderea n continuare a inflatiei si stabilirea conditiilor pentru o crestere sustinuta,
pe baza unui set cuprinzator de politici macroeconomice si structurale.
Progresul rapid n realizarea acestor obiective a ajutat la cresterea ncrederii n politicile economice si la refacerea accesului Romniei pe pietele financiare internationale. Politicile
macroeconomice s-au concentrat pe consolidarea fiscala si restrictionarea salariilor pentru a
limita cererea interna si de a mbunatati competitivitatea si, totodata, pentru a despovara politica monetara.
n paralel, au urmarit o reducere decisiva a pierderilor ntreprinderilor
publice, care au subminat n trecut eforturile de stabilizare si au mpiedicat cresterea economica, prin restructurarea si privatizarea mai rapida a ntreprinderilor si bancilor de stat.
79

Guvernul decide, la nceputul anului 2000, sa ceara FMI acordarea unei extensii tehnice
de 60 de zile a acordului de mprumut stand-by, care expira la 31 martie. Extensia a fost acordata pentru a permite completarea primei evaluari a programului, amnata din octombrie 1999.
La sfrsitul lunii mai, FMI acorda Romniei o noua transa de 116 milioane dolari
din acordul semnat n vara anului 1999, moment care a aratat ca guvernantii erau decisi sa urmeze politicile stabilite n memorandum, dupa ce sase luni impresia a fost ca
n orice moment Romnia putea pierde acordul de mprumut. n cadrul sedintei din iunie
2000, Consiliul Director al FMI de la sfrsitul lunii mai, aproba prelungirea acordului standby cu 11 luni, pna la 28 februarie 2001, cu o reesalonare corespunzatoare a transelor.
Finalul anului 2000 n privinta relatiei Romnia-FMI a fost caracterizat de tatonari si
discutii si pe alte teme dect cele strict economice.
Fondul a remarcat reusitele Guvernului n privinta ncadrarii n parametrii stabiliti, nsa hotaraste sa amne acordarea unei noi
transe pna dupa alegerile parlamentare si prezidentiale, asteptnd intentiile noului Cabinet.
Cu toate acestea, derapajele n implementarea politicilor referitoare la ndeplinirea criteriilor
de performanta privind reducerea arieratelor si limitarea fondului de salarii din sectorul bugetar au
mpiedicat finalizarea celei de-a doua revizuiri a programului sustinut prin aranjamentul stand-by. n
consecinta , aranjamentul stand-by a expirat la sfrsitul lunii februarie 2001 cu numai doua transe
disponibilizate n cadrul aranjamentului, nsumnd 140 milioane DST (aproximativ 187 milioane USD).
La ncheierea sau negocierea fiecarui acord de mprumut, Romnia a stiut ca are de ndeplinit
cumulativ cel putin doua conditii dificile, respectiv inflatie mica si deficit bugetar scazut. Daca n anul
1999 s-a reusit mentinerea unui deficit de 3,9% din Produsul Intern Brut (PIB), asa cum era prevazut
n acord, nivelul inflatiei a fost cu mult peste tinta stabilita, de 25%, ajungnd la peste 40%. Respectarea unui anumit nivel al inflatiei a fost si subiectul cu care au debutat si s-au finalizat discutiile
dintre reprezentantii Cabinetului Nastase si Misiunea FMI condusa de noul negociator sef, Neven Mates.
FMI a mentinut de-a lungul a trei ani acordul stand-by cu Romnia, nsa datele tehnice nu
permit o noua prelungire. Ca urmare, autoritatile romne vor ncerca sa puna bazele unui nou
acord. Este una din actiunile cele mai dificile n ce priveste relansarea reformei n Romnia. Dincolo de sumele necesare pentru nvigorarea rezervelor valutare (sumele trase din aranjamentele Standby avnd ca prioritate consolidarea rezervei valutare), deosebit de important pentru Romnia este sa
primim unda verde din partea Fondului Monetar International privind credibilitatea mediului de afaceri romnesc. Din pacate, imaginea Romniei n fata FMI si a Bancii Mondiale nu este prea buna .
Aproape
toate
aranjamentele
Stand-by
semnate
cu
FMI
au
fost
unele
dintre
obiective
ramnnd
nerealizate.
abandonate
pe
parcurs,
Dupa mai bine de 7 luni de negocieri, la 31 octombrie 2001, FMI a aprobat cel de-al saselea
acord de mprumut stand-by cu Romnia postdecembrista, n valoare de 300 milioane DST (aproximativ
383 milioane USD), prima transa de 52 milioane DST (66 milioane USD) fiind disponibila imediat.
Pe baza dezbaterilor la nivelul FMI, Anne Krueger director general adjunct al Con80

siliului Director a declarat: n contextul deciziei de accelerare a aderarii la UE, autoritatile romne au initiat un program economic care sa asigure stabilitate macroeconomica,
crestere economica puternic sustenabila si tranzitia efectiva la economia de piata . n contextul existentei ctorva programe anterioare care au esuat nainte de a fi finalizate, autoritatile si-au exprimat hotarrea ferma de a realiza toate componentele programului propus.
Acordul s-a derulat pe o perioada de 18 luni pna n 2003;
prima
transa de 66 milioane USD s-a onorat automat,
onorarea celorlalte transe au
depins de evaluarile de pe parcurs pe care FMI le-a facut la Bucuresti.
Oficialii Fondului au fost nsa convinsi ca nu vor exista motive de ngrijorare n ceea
ce priveste derularea ntregului mprumut de 300 milioane DST. De pilda, cu ocazia semnarii scrisorii de intentie, pe data de 7 septembrie 2001 (acest document reprezentnd prima
etapa spre ncheierea acordului Stand-by cu FMI), Neven Mates, noul negociator sef al FMI
cu Romnia, a apreciat performantele economice ale ta rii noastre, mai ales n ceea ce priveste:
strategiile economice si ajustarea structurala, reducerea deficitului bugetar, cresterea PIB, reducerea inflatiei, cresterea exporturilor, a investitiilor si a cererii interne.
Reprezentantul FMI
a reamintit nsa problemele aflate n suspensie de mai multi ani, n principal, de necesitatea
mbunatatirii performantelor financiare ale societatilor cu capital de stat, ca si a privatizarii lor.
nsa, Romnia nu a primit a doua transa de mprumut care ar fi trebuit sa fie distribuita n
jurul datei de 15 februarie 2002. Romnia a cerut printr-o scrisoare de intentie suplimentara revizuirea conditiilor care au fost stabilite n acordul Stand-by din octombrie 2001. O echipa de negociatori ai FMI au vizitat Romnia la sfrsitul lunii ianuarie si nceputul lunii februarie 2002, si au
aplicat cu strictete controlul asupra veniturilor. Scrisoarea de intentie suplimentara, care a fost elaborata la sfrsitul lunii martie, s-a presupus a fi luata n considerare de Consiliul Executiv al FMI
nainte de a fi realizata a doua transa , de asemenea s-a sperat ca transa a doua si a treia de mprumut vor putea fi realizate simultan. FMI a decis amnarea considerentului n cazul Romniei
care a fost programat pentru discutie de Consiliul Executiv al FMI la sfrsitul lunii mai 2002.
Romnia a ncercat sa treaca peste ceeea ce FMI descria a fi o nentelegere, dar rezultatul a fost ca
FMI nu a realizat mult asteptatele transe de mprumut. Aceasta s-a potrivit sablonului altor 6 mprumuturi de dinainte care nu au fost niciodata realizate complet, se pare ca s-a repetat nca o data acest fapt.
Doar 54% din sumele puse la dispozitie au fost utilizate efectiv din 89 ncoace, comparativ cu 75%, ponderea sumelor efectiv primite de Romnia n timpul erei Ceausescu.
Tabelul
nr.2.
Acordurile
Stand-by
date
Romniei
de
catre
FMI

81

 Tipul Acordului
Data Aprobarii
Data Expirarii sau Rezilierii
Suma Aprobata (milioane SDR)
Suma Trasa (milioane SDR)
Stand-by
10/03/75
10/02/76
95.0
95.0
Stand-by
09/09/77
09/08/78
64.1
64.1
Stand-by
06/15/81
01/14/84
1,102.5
817.5
Stand-by
04/11/91
04/10/92
82
380.5
318.1
Stand-by
05/29/92

Sursa:
www.
FMI.ro
Grav nu este att procentul de utilizare a sumelor alocate prin aranjamentele Stand-by, ct imaginea proasta pe care o creaza Romnia, prin incapacitatea de a-si onora integral obligatiile asumate n negocierile bilaterale.
Ca urmare a ntrzierii demararii reale a reformei, tranzitia Romniei la economia
de piata a fost mult ncetinita n comparatie cu procesele similare din Polonia, Cehia, Ungaria.
Printre cauzele economice ale acestei ntrzieri se pot mentiona nivelul
scazut al asistentei financiare externe, precum si volumul redus al investitiilor straine.
Acordul stand-by 2004 - 2006 a nceput n 22 iunie 2004 cu o scrisoare de
intentie si un memorandum de politici economice si financiare.
Aprobarea acordului de boardul FMI a avut loc la 7 iulie 2004 fiind in valoare de 250 milioane DST.
Acest acord a fost unul de supraveghere preventiva cu o durata de 24 luni, banii urmand a fi eliberati doar in caz de urgenta in suma de aproximativ 362 milioane de dolari.
La sfarsitul intalnirii Board-ului Anne Krueger, Prim Director General Adjunct si Presedinte in functie a
FMI, a declarat:
Autoritatile romane trebuie laudate pentru politicile macroeconomice sanatoase si progresul inregistrat
in cadrul reformelor structurale, care au contribuit la continuarea procesului de dezinflatie si crestere
economica robusta in anul 2003. Programul autoritatilor sustinut de un nou acord cu Fondul, pe care
autoritatile intentioneaza sa-l trateze ca fiind de supraveghere preventiva (precautionary) are ca
obiectiv intarirea pozitiei contului curent, reducerea in continuare a inflatiei, sustinerea cresterii rapide a
PIB si pregatirea economiei pentru integrarea in Uniunea Europeana. Programul pune accent pe
continuarea politicilor macroeconomice prudente si a progresului reformelor structurale ample.
Politicile cheie de stabilizare vizate constau in reducerea deficitului bugetului de stat, intarirea pozitiei
financiare a intreprinderilor de stat prin ajustarea preturilor la energie si controlul asupra salariilor,
precum si masuri menite sa limiteze cresterea creditului. Controlul asupra salariilor in companiile de
stat si o politica prudenta privind salariul minim vor contribui la mentinerea cresterii salariale la nivel
national in conformitate cu cresterea productivitatii. Programul include ajustari menite sa creasca
eficienta la nivelul veniturilor si cheltuielilor fiscale. Se prevede reducerea in continuare a ratelor
contributiilor la asigurarile sociale, impreuna cu masuri de largire a bazei de impozitare si imbunatatirea
administratiei fiscale. Totusi, reformele de success in domeniul TVA si impozitului pe profit ar putea fi
puse in pericol prin introducerea exceptiilor, care ar putea crea noi distorsiuni si submina administratia
fiscala. Prioritizarea cheltuielilor va contribui la finantarea investitiilor in infrastructura.
Este bine cunoscut faptul ca, prin natura lor, creditele acordate de FMI
reprezinta sustineri financiare de scurta durata, destinate sa ajute la depasirea dificultatilor temporare
ale balantei de plati externe ale ta rilor membre (cu exceptia facilitatilor pentru ta rile cele mai sarace). Pe
83

de alta parte, FMI exercita un rol de catalizator, n virtutea caruia sprijina ta rile membre, sa mobilizeze
asistenta financiara pe lnga creditorii de fonduri bilaterale, pe lnga celelalte organizatii multilaterale.
n absenta unui program de ajustare aprobat de FMI, aceasta asistenta nu va fi
acordata.
Este de-acum cunoscut faptul ca un dolar mprumutat de FMI genereaza
o asistenta financiara externa suplimentara n valoare de cel putin 4 dolari.
Asadar, chiar daca se nregistreaza unele implicatii negative ale acordurilor FMI (continuarea procesului de restructurare va genera pentru moment cresterea ratei somajului; reducerea
taxelor vamale va influenta situatia unor sectoare economice importante, precum si soldul balantei comerciale; agravarea situatiei costurilor sociale), continuarea raporturilor bilaterale este o
conditie obiectiv-necesara a crearii premiselor cresterii economice durabile n tara noastra.
Cresterea eficientei colaborarii cu FMI este determinata, printre altele, de: calitatea si realismul negocierilor si a clauzelor acordurilor bilaterale; furnizarea de eforturi, si pe alte planuri, pentru ndeplinirea obligatiilor asumate fata de FMI pentru cresterea gradului de utilizare
a sumelor alocate prin aranjamentele Stand-by; utilizarea resurselor provenite din asistenta financiara externa astfel nct, la final, sa duca la cresterea economica sustinuta, majorarea productiei materiale interne, inclusiv a celei destinate pietelor externe (determinnd astfel ncasari superioare n valute liber-convertibile si diminuarea dependentei financiare a ta rii fata de strainatate).
Involutia nivelului economic general al economiei romnesti, n perioada postbelica, si accentuarea considerabila a decalajului fata de ta rile dezvoltate din Europa, reprezinta o premisa fundamentala ce ar trebui luata n considerare la elaborarea si nfaptuirea unei strategii pentru integrarea Romniei n Uniunea Europeana.
Romnia parcurge un moment de rascruce nu numai n privinta evolutiei vietii economice interne, ci si n privinta evolutiei locului sau n cadrul economiei mondiale. Redefinirea locului Romniei
n economia mondiala este un proces de mare complexiate si, totodata, de mare raspundere, deoarece
el vizeaza nu doar prezentul, ci mai ales viitorul ta rii pentru o perspectiva foarte ndelungata.

84

CONCLUZII
Dezvoltare unei economii nationale se desfasoara n prezent ntr-o interdependenta tot mai
accentuata fata de evolutia si dezvoltarea economiei mondiale, n ansamblul sau, si fata de calitatea relatiilor economice si financiar-monetare internationale. Preocuparile din ce n ce mai numeroase pentru cunoasterea si perfectionarea relatiilor financiar-valutare sunt argumente ca lumea
este angajata n cautarea unui viitor mai sigur si mai echitabil pentru mecanismele sistemului financiar-valutar. Caracterul schimbator al procesului financiar-valutar, inovatiile rapide n
tehnica financiar-bancara, impunerea unei perfectionari sub impulsul ta rilor dezavantajate de nsusirile actualului sistem financiar-valutar sunt argumente pentru a reveni periodic n vederea actualizarii cunostintelor referitoare la acest domeniu att de interesant, dar si controversat.
Evolutia economiei mondiale va fi cu siguranta influentata de anumite evenimente si transformari economico-politice care se vor produce si a caror probabilitate este foarte ridicata.
Concluzia principala reliefata este redresarea globala a economiei mondiale care se
va materializa treptat, lent, dar sigur.
Previziunea de crestere este sustinuta de per
formantele economice ale grupului de tari dezvoltate.
n ta rile n curs de dezvoltare,
cresterea economica va continua sa se manifeste un ritm sustinut, datorita fluxurilor comerciale si a celor de capital care se transfera ntre aceste state si cele dezvoltate.
Rolul initial al FMI a fost acela de a facilita functionarea sistemului comercial si monetar international postbelic, prin sprijinul acordat ta rilor membre pentru asigurarea echilibrului balantelor de plati. La aceasta se adauga necesitatea asigurarii convertibilitatii monedelor din care
sa rezulte conditii favorabile dezvoltarii comertului international. Rolul FMI a evoluat de la nfiintare, de la sustinerea echilibrului postbelic si a procesului de refacere a economiilor ta rilor n
prezent puternic industrializate, catre o politica orientata n directia sustinerii eforturilor de dezvoltare ale ta rilor n curs de dezvoltare. De la nfiintarea sa n decembrie 1945, scopurile urmarite
de FMI au ramas neschimbate, dar operatiunile sale, care includ supravegherea si asistenta financiara si tehnica, au evoluat pentru a raspunde nivelul cerintelor economiei mondiale n schimbare.
Activitatile
principale
ale
FMI
sunt:
influenta directa n prevenirea crizelor financiare;
rolul pe piata valutara mentinerea cursului valutar fata de dolar;
echilibrarea balantei de plati externe pentru ta rile dezvoltate si ta rile postcomuniste
pentru tranzitia la noul model economic impus de procesul globalizarii.
Resursele fondului n realizarea acestor scopuri au fost si sunt insuficiente.
Tragerile asupra FMI nu sunt legate de operatiuni comerciale sau de productie, ele sunt
acordate ta rilor care nu dispun de rezerve valutare suficiente cauzate de deficitul extern.
FMI
a
fost
n
mai
multe
rnduri
criticat
ca:
85

 ofera solutii identice indiferent de originea si particularitatile problemei care

cauzeaza deficitele balantei de plati externe a unei ta ri;
favorizeaza ta rile dezvoltate n defavoarea celor aflate n tranzitie prin programe si
prin politica adoptata;
programele elaborate de Fond nu functioneaza n sensul dezvoltarii economice,
pe care unii considera ca o descurajeaza, masurile promovate n aceste programe
creeaza greutati n tranzitia ta rilor spre o economie de piata ;
nu este capabil sa realizeze programele de ajustare fara participarea financiara a
bancilor comerciale.
S-a pus chiar problema ca FMI sa se desfinteze. Daca Fondul ar fi desfintat, i se va
simti lipsa, mai ales de acele ta ri care au nevoie de un sprijin financiar. Sprijinul acordat
de FMI consta n furnizarea de fonduri acelor ta ri care ndeplinesc anumite conditii cerute de
acesta. Au fost puse, de multe ori, sub semnul ntrebarii capacitatile sale de prevedere si de
prevenire a crizelor. Au fost criticate si metodele utilizate de Fond pentru a le face fata .
S-a vorbit la un moment dat si despre restrictiile drastice pe care le impunea FMI la acordarea de facilitati.
Consider ca aceste restrictii a limi
tat excesul de mprumut catre diferite tari care ar fi avut sau nu nevoie.
Exista doua teorii n legatura cu ideea de finantare externa a ta rilor :
[1.]
Teoria independentului sustine ca dezvoltarea economica nationala se poate realiza fara
finantare externa a ta rilor, ca se pot descurca doar cu investitiile interne (cum este cazul Japoniei).
Teoria ndatoratului care este sustinuta de 99,9% din ta rile lumii care se dezvolta prin
investitii nationale atragnd finantatori directi sau fonduri de la organizatii internationale (FMI,
BM, UE si altele). Maniera agreata de toate ta rile ntruct cel ce este ndatorat va fi agreat de
comunitatea financiara internationala pentru rambursarea mprumutului (prin deschiderea de piete,
credite preferentiale, investitii performante).
Relatia

FMI-Romnia:

1.
2.
perioada de nceput 1972-1982 a fost benefica pentru Romnia primind din partea FMI mai multe
credite pentru a-si putea echilibra balanta de plati externe;
1982-1989 a fost o perioada critica datorita politicii statului comunist care dorea rambursarea
nainte de scadenta a creditelor, netinnd cont de esalonarile propuse. Acest lucru nu convenea
Fondului pentru ca pierdea dobnda aferenta creditelor. n cele din urma s-a acceptat rambursarea n avans cu suportarea dobnzii pna la scadenta , efort care a costat foarte mult economia
86

romneasca. Acest lucru a fost posibil de realizat prin scoaterea pe piata a rezervei valutare cu
obligatia de a fi recuperata.
din 1989 si pna astazi, dupa reluarea relatiilor normale cu FMI, Romnia a ncheiat multe aranjamente care permite echilibrarea balantei de plati externe.
Realizarile economice din anii 90 au fost dezamagitoare, asa cum arata
cresterea negativa din ultimii ani si persistenta unor dezechilibre externe mari.
Deficitele
fiscale
semnificative
si
slabiciunile
structurale
nesolutionate
din
cadrul sectoarelor ntreprinderilor si bancar stau la baza acestor probleme.
Existenta unui sistem valutar si comercial deschis care sa permita integrarea Romniei
n economia mondiala continua sa fie cheia politicii n sectorul extern.
Fondul Monetar International va ramne o organizatie pe care unii o cred destul
de puternica si a carui scop l cred util, iar altii o cred nepunticioasa n fata unor
probleme cu care a fost investita sa le rezolve si care cred ca nu-si are rostul.
115

87