Subiectul 6 Managementul corelat al activelor şi pasivelor băncii

6.1 Organizarea managementului corelat al activelor şi pasivelor.

6.2 Gestiunea riscurilor în cadrul managementului corelat al activelor şi pasivelor.
6.3 Managementul corelat al activelor şi pasivelor în băncile din UE sub impactul reglementărilor
comunitare (cele mai bune practici).

 să difinească noţiunea şi conţinutul managementul corelat al activelor şi pasivelor bancare;

 să cunoască metodele de determinare a gradului de utilizare şi profitabilităţii activelor bancare;
 să poată estima costul resurselor atrase în cadrul băncilor comerciale;
 să poată argumenta ajantajele şi dezavantajele metodelor de evaluare a riscurilor în cadrul
managementului corelat al activelor şi pasivelor.

1
 6.1 Organizarea managementului corelat al activelor şi pasivelor.

Principiile organizatorice ale managementului activelor şi pasivelor:

 Coordonarea/suporavegherea activă din partea celui mai înalt nivel al managementului
(board-ului);
 Implementarea politicilor, procedurilor şi limitelor adecvate;
 Evaluarea, monitorizarea şi gestionarea corectă a riscurilor;
 Controlul intern cuprinzător.
Administrarea activelor şi pasivelor este realizată de Comitetul de dirijare a activelor şi
pasivelor băncii (ALCO), care dispune de rapoarte regulate privind dinamica portofoliilor, structura,
maturitatea, ratele dobânzilor şi rentabilitatea curentă şi de perspectivă a activelor şi pasivelor băncii.
La fel, Comitetul dispune de informaţii privind competitivitatea băncii în raport cu piaţa şi competitorii
principali. Componenţa şi periodicitatea rapoartelor, precum şi responsabilii pentru prezentarea lor
sunt stabilite de către ALCO.
În cadrul limitelor stabilite operaţiunile se derulează cu viza prealabilă a trei membri ai
Comitetului de administrare a activelor şi pasivelor (ALCO), iar în afara lor cu aprobarea ALCO.
Scopurile ALCO:
 Analiza impactului schimbărilor apărute în economie şi legislaţie;
 Analiza evoluţiei ratelor dobânzilor;
 Stabilirea dobânzilor/preţurilor produselor de activ şi pasiv;
 Monitorizarea riscului de lichiditate şi a riscului valutar;
 Analiza diferenţelor dintre preformanţele actuale şi previzionate;
 Bugetarea/planificarea strategică;
 Introducerea de noi produse şi impactul acestora asupra rezultatelor;
 Analiza/aprobarea politicilor managementului activelor şi pasivelor şi de limitare a
riscurilor.
Din punct de vedere istoric deosebim trei abordări ale modului de promovare a strategiilor
managementului activelor şi pasivelor:
Strategia gestiunii activelor (până în anii 1960). Cea mai mare parte a necesităţilor în
lichidităţi băncile şi le satisfăceau din contul convertirii activelor în numerar.
Strategia gestiunii pasivelor (în anii 60-70). Scopul – stabilirea controlului asupra surselor de
mijloace băneşti ale băncii în mod analogic controlului asupra activelor.

2
 Strategia gestiunii fondurilor (activelor şi pasivelor) (abordare modernă).
La momentul de faţă băncile examinează porfoliile de active şi pasive ca ceva integru pentru atingerea
scopurilor comune – a unei profitabilităţi înalte la un nivel acceptabil al riscului.
În opinia unor specialişti, managementul activelor şi pasivelor băncii reprezintă, prin esenţă,
managementul strategic al bilanţului în scopul optimizării/minimizării variabilităţii venitului net din
dobânzi şi al valorii de piaţă a capitalului băncii. De aceea, ei sunt dispuşi să examineze gestiunea
bilanţului băncii, după cum se prezintă în tabelul 6.1.1.

Tabelul 6.1.1
Etapele procesului managementului activelor şi pasivelor prin prima gestiunii bilanţului băncii
Faza 1 (generală)
Gestiunea activelor Gestiunea pasivelor
Gestiunea capitalului
Faza 2 (specifică)
Gestiunea stării rezervelor Gestiunea rezervelor aferente obligaţiunilor
Gestiunea lichidităţii Gestiunea generală a obligaţiunilor aferente
împuturilor
Gestiunea investiţiilor Gestiunea îndatorării de lungă durată
Gestiunea împrumuturilor Gestiunea capitalului
Gestiunea mijloacelor fixe
Faza 3 (bilanţieră)
Gestiunea profitabilităţii băncii

O problema nu mai puţin importantă  pentru bancă este gestiunea judicioasă  a fondurilor
cumulate. Viziunea asupra  acestei  gestiuni  a evoluat vizibil pe măsura dezvoltării băncilor. Până la
încep. anilor 60 ai sec. XX managementul băncilor trata problema activelor şi pasivelor oarecum
diferenţiat, ultimele considerându-se ca un element prezent de la sine. Mai târziu punctul de vedere
asupra legăturii activelor şi pasivelor a evoluat simţitor spre unitatea şi coeziunea acestora.
În ansamblu gestionarea activelor se face prin respectarea unor principii mai generale numite
şi strategia integrală a managementului activelor şi pasivelor şi care conţine următoarele:  
 Se determină  scopurile  băncii,  apoi  se  trece   la realizarea lor energică folosind
pasivele şi activele .
 Gestiunea activelor  şi pasivelor, a structurii lor se face în  funcţie  de  contribuţia  lor  la 
profitabilitatea băncii.
 Prioritatea generală în portofoliul de active aparţine creditelor profitabile şi calitative.
 Se acordă importanţa necesară gestionării riscurilor.

3
 Se cunosc  câteva metode  mai generale  de management al activelor băncii, care, de fapt reflectă
evoluţia punctului de vedere asupra raportului active/pasive.
Metoda fondului general.  Conform  acestei  metode   se consideră  toate fondurile băncii ca o
singură sursă  şi trebuie doar determinate priorităţile  amplasării  acestor fonduri. Deşi are drept
avantaj simplitatea pentru luarea deciziilor, metoda menţionată  neglijează legătura între active şi
pasive, în special la  corelarea scadenţelor şi nu ţine cont de optimizarea lichidităţii băncii.
Această  metodă  poate fi utilizată de către  băncile  mari, care au resurse considerabile.
Toate resursele bancare sunt considerate echivalente după cost şi posibilitatea de investire a lor,
de aceea se pot gestiona după parametrii medii calculaţi, adică toate resursele atrase indiferent de tipul
lor formează fond comun de finanţare. În proces de finanţare există 2 priorităţi:
 Prioritatea reglementară – în proces de formare a activelor în primul rând se formează şi se
menţin cele cerute de legislaţie.
 Prioritatea proprie – este impusă de bancă şi este condiţionată de strategia de dezvoltare a
băncii, se finanţează activele ce au interes pentru bancă sub diferite aspecte.
Avantajele acestei strategii constituie:
 Uşurinţa în implementare;
 Simplitatea relativă;
 Structura activelor formate prin această metodă corespunde normelor şi strategiei interne a
băncii privind priorităţile de finanţare a activelor.
Dezavantajele acestei strategii constituie:
 Imposibilitatea redirecţionării fondurilor de finanţare în active echivalente după cost, deoarece
se ia în consideraţie costul mediu al resurselor atrase. Banca nu poate analiza veniturile generate de
proiecte aparte din această cauză ea poate avea active care au un cost mai mic decât resursele procurate
pentru finanţarea lor sau poate refuza proiecte profitabile dar neobservate în urma stabilirii preţului
mediu la resurse atrase.
 Pot apărea dezechilibre în lichiditate – unificarea resurselor după termen de scadenţă pot
conduce la necorelarea activelor cu pasivele după scadenţa lor, care generează probleme cu lichiditatea
şi expune banca la riscul ratei de dobândă.
Metoda divizării surselor de fonduri  sau  metoda conversiunii resurselor.  Metoda  dată
orientează banca să ţină cont de structura resurselor în raport cu mărimea generală a obligaţiunilor şi în
corespundere cu normele rezervelor obligatorii. 
Printre avantajele acestei metode menţionăm următoarele:
 permite crearea mai multor centre lichiditate  - profitabilitate în interiorul băncii;
 sunt coordonate  termenele    fondurilor    şi activelor; 
 se gestionează mai bine lichiditatea băncii.
4
  concomitent reţinem şi aspectele vulnerabile:
 legătură slabă între diferite grupe de depozite şi suma generală a depozitelor;
 băncile care utilizează această metodă se  orientează la nivelul mediu de lichiditate  în
detrimentul profitabilităţii;
 este slabă orientarea spre necesităţile de credit  ale clienţilor.
Această strategie presupune redirecţionarea resurselor atrase spre finanţarea activelor echivalente
după cost şi termen de scadenţă. În baza acestei strategii structura activelor depinde structura
resurselor atrase
Avantajul acestei strategii constă în corelarea activelor cu pasivele după termen de scadenţă şi
după cost (rezolvă problema lichidităţii).
Dezavantajele acestei strategii constituie:
 Gestiunea complicată care necesită cunoaşterea fiecărei surse;
 Ipoteza că resursele de finanţare pot fi independente de scopul lor de folosire. În ideal banca
iniţial banca găseşte un plasament care ar fi profitabil după aceea caută resurse de unde îl va finanţa;
 Această metodă creează excedent de lichiditate şi generează diminuarea profitabilităţii băncii.
Metoda ştiinţifică de gestionare a activelor (care mai este numită metoda modelării
matematice) se bazează pe funcţiile lucrative ale plasamentelor. Formula generală este:
           
                                                                     P = ΣXiRi                                                                           
unde:
P – profitul pe numărul  plasamentelor;
Xi – suma plasamentului i;
Ri - rata dobânzii (rata profitului) pe fiecare plasament Xi.
i - plasamentele (valorile mobiliare pe termen scurt, valorile mobiliare investiţionale,    credite pe
termen scurt, mediu,   lung, specializate  etc.).
Această  metodă  este  orientată  spre   maximizarea profitului şi banca poate plasa, (dacă nu are
restricţii la active) cu rata maximă a  dobânzii,  dar  nu  va  uita  de lichiditate,  de  alţi  clienţi   şi   
de    necesitatea minimizării riscului.
Dezavantajele acestei strategii constituie:
 Posibilitatea de a nu fi urmate restricţiile de reglementare, ţinând cont de structura optimă.
 Complexitatea calculelor necesare.