Studiu de caz 1

Fiecare dintre noi, contemplând lumea uimitor de complexă şi multilaterală, urmărind-o din
copilărie, posedăm cunoaşterea cotidiană , inclusiv în domeniul economiei. Ea se formează pe baza
practicii cotidiene şi a experienţei de viaţă şi poate să sesizeze multe trăsături ale fenomenelor
economice. Pentru cunoaşterea cotidiană sunt caracteristice: subiectivitatea şi fragmentarea
opiniilor de evaluare, adică fiecare subiect sesizează economia în felul său, sub diferite unghiuri de
vedere, o imaginaţie superficială în ceea ce ţine de procesele economice. Pentru o conştientizare
mai amplă a proceselor ce au loc în economia reală, este necesar un alt tip de gândire – cunoaştere
ştiinţifică. Astfel, putem deduce faptul ca printre multitudinea de metode utilizate in cercetarea
economică se numără analiza și sinteza. Doua metode, putem să le numim și instrumente de
cercetare care oferă un rezultat pe măsura implimentarii lor. Exemplu prezentat invocă necesitatea
analizei și sintezei si relația de interdependența dintre acestea. În urma celor relatate putem afirma
că analiza și sinteza apar ca o unitate în procesul final de studiu. Analiza ştiinţifică înseamnă
descompunerea, dezmembrarea procesului cercetat în elemente şi cercetarea fiecărui element ca
parte a unui tot întreg, iar sinteza presupune unificarea elementelor fragmentare, a cunoştinţelor
parţiale obţinute în cadrul analizei într-un tot întreg. Un exemplu relevant la acest subiect este
urmatorul fapt, pentru descoperirea legităţilor mecanismului de formare a preţurilor în condiţiile
economiei de piaţă, cunoştinţe integre la început se va efectua analiza pe părţi a factorilor
determinanţi: cerere, ofertă, conjunctura pieţei etc., iar mai apoi aceste cunoştinţe vor fi integrate.
În conluzie putem afirma că metoda cercetării analiza și sinteza sunt strins legate între ele,
însă este necesar de a implimenta aceste metode corect pentru a obtine rezultatul scontat.

Studiu de caz 2
Metoda inducţiei şi deducţiei reprezintă o metodă de cercetare unitară. Inducţia reprezintă
modul de a raţiona trecând de la fapte la teorie – de la particular la general. Analizând exexemplu
prezentat putem afirma ca raționamentul deductiv și raționamentul inductiv sunt două abordări
diferite pentru efectuarea de cercetări științifice. Folosind raționamentul deductiv, putem testa o
teorie prin colectarea și examinarea probelor empirice pentru a vedea dacă teoria este adevărată.
Folosind raționamentul inductiv, se adună mai întâi informațiile și se analizează date, apoi se
construiește o teorie pentru a explica descoperirile efectuate.
Spre deosebire de raționamentul deductiv, raționamentul inductiv începe cu observații
specifice sau exemple reale de evenimente, tendințe, sau procese sociale. Folosind aceste date,
cercetatorii apoi progresul analitic la generalizări mai largi și teorii care ajuta la explicarea cazurilor
observate. Aceasta se numește uneori o abordare de tip mai larg , deoarece începe cu cazuri
specifice pe teren și face drum până la nivelul abstract al teoriei. Odată ce un cercetător a identificat
modele și tendințe între un set de date, el sau ea poate formula o ipoteză apoi pentru a testa, și,
eventual, să dezvolte câteva concluzii generale sau teorii.
Prin natura sa, raționamentul inductiv este mai deschis spre explorare, în special în timpul
primelor etape. Rationament deductiv este mai îngust și este folosit în general pentru a testa sau
confirma ipotezele. Cele mai multe cercetări sociale, fapt prezentat și în studiu de caz, cu toate
acestea, implică atât raționamentul inductiv și deductiv pe tot parcursul procesului de cercetare.
Norma științifică a raționamentului logic oferă o punte de legătură cu două sensuri între teorie și
cercetare. În practică, acest lucru implică de obicei, alternând între deducție și inducție.
Pentru orice consumator, utilitatea fiecărei unităţi suplimentare de bun analogic fie zahăr, pastă de
dinţi sau ciorapi scade. Deci, putem concluziona că achiziţionarea unei cantităţi mari de acelaşi bun
trebuie să fie stimulată prin reduceri de preţ. Deducţia presupune modul de raţionalizare în direcţie
inversă: de la teorie la fapte – de la general la particular. Astfel, reieşind din teoria echilibrului de
piaţă, putem pronostica acţiunile unor vânzători în situaţia de deficit.
Inducția și deducția sunt metode de cecetare ecomomică care implică utilizarea unor instrumente
mai complexe, o analiză mai vasță, o aprofundare amplă a fenomenului sau procesului studiat
pentru a obține rezultatul așteptat.

Studiu de caz 3