Cap. 2.

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII BĂNCILOR COMERCIALE

2.1. Procesul managerial financiar în societățile bancare
2.2. Trăsăturile şi componentele managementului bancar
2.3. Evoluții actuale și perspective asupra bilanțului instituțiilor de credit din România

2.1. Procesul managerial financiar în societățile bancare

Managementul presupune urmatoarele atributii :
- administrarea ( patrimoniului );
- organizarea activitatii (optimizarea evolutiei patrimoniului );
- conducerea procesului(orientare spre optimizare );
- controlul procesului de administrare (in vederea realizarii obiectivelor propuse).
Management sau Gestiune - sunt notiuni similare - definite ca : domeniul in care se
intrepatrund administrarea, politicile si oamenii care iau decizii si exercita controlul necesar
pentru a implementa obiectivele optime pentru dezvoltarea afacerii in scopul de a asigura
stabilitate si crestere.
Cuvântul ,, management,, accentueaza sensul de actiune iar cuvantul ,,gestiune,, sensul de
responsabilitate.
Managementul Financiar
Definitie : Obiectivul general :
ansamblul de principii , metode, tehnici, asigurarea eficientei constituirii si utilizarii
instrumente si actiuni prin intermediul carora capitalului, realizand pe aceasta cale suport
se fundamenteaza deciziile financiare in financiar pentru maximizarea valorii de piata a
contextul realizarii unor obiective băncii si implicit cresterea veniturilor
organizationale, formulate printr-o strategie. actionarilor.

Actul fundamental al managementului financiar este : decizia financiara. Instrumentul

pentru fundamentarea deciziei financiare este ,,analiza financiara prealabilă.
Decizia financiară
Definitia Obiectivul analizei financiare prealabile
rezultatul unui proces rational de alegere diagnosticarea starii de performanta financiara
constienta, din mai multe variante posibile, a a bancii la incheierea exercitiului financiar
unei solutii considerate optime in planul
activitatilor si operatiunilor financiare.

Performanta bancara este legata de gestiunea riscurilor bancare.

1
2.2. Trăsăturile şi componentele managementului bancar
Orice activitate economică, dar cu atât mai mult cea bancară, se desfășoară și se
dezvoltă sănătos numai cu respectarea întocmai și într-un mod profesionist a legislației și a
regulilor de bună practică din domeniul respectiv. Dar, dincolo de domeniul de activitate, de
stricta specializare, de volumul de afaceri sau de aria teritorială, rămâne, în toate cazurile de succes,
același element comun: managementul.
Managementul reprezintă procesul prin care conducerea executivă la toate nivelurile
gestionează resursele materiale și financiare și coordonează, conduce și controlează resursele
umane, astfel încât prin simbioza acestora să obțină cele mai bune rezultate (performanța cât mai
mare) cu costuri minime și în condiții de risc acceptabile.
Constatăm că în ultima perioadă de timp, filosofia bancară s-a schimbat, mutându-se
accentul, de la urmărirea profitului și corelarea maturităților, către dualitatea profit-risc
pentru fiecare activ bancar, iar atingerea optimului între profit și risc a devenit cea mai mare
provocare a managementului bancar.

Managementul bancar se diferențiază de managementul altor activități prin particularitățile

funcțiilor bancare, prin coordonatele care îl definesc. La o primă analiză, existența unor deosebiri
între activitatea bancară și celelalte activități este susținută de:

➢ existența unei legislații speciale care transpune și implementează dispozițiile

directivelor Uniunii Europene din domeniul instituțiilor de credit și al firmelor
de investiții.
➢ existența unui set complex de norme bancare tehnice și prudențiale, emise de:

• banca centrală a fiecărei țări, precum și

• de numeroase norme și instrucțiuni interne de lucru emise și aplicate de
fiecare societate bancară în parte.

Continuând analiza din punctul de vedere al structurii organizatorice și al regulilor prin

care își urmărește realizarea obiectivelor și țintelor manageriale, domeniul bancar are anumite
specificități, pe care le vom prezenta și analiza în cele ce urmează.

Din punctul de vedere al structurii și organizării, băncile se caracterizează prin:

a) cadrul organizatoric arborescent, cu o cât mai extinsă rețea de unități într-o arie teritorială
care să acopere, pe cât posibil, toate localitățile care reprezintă interes din punct de vedere al
clientelei-țintă. Practica a dovedit că în România nu a prins încă suficient contur filosofia
occidentală a „băncilor virtuale", rămânând de actualitate sucursala clasică, prezența fizică a
băncii și a consultantului bancar fiind încă dezirabilă clientului român, nu foarte sofisticat și nu
încă în proporție de masă obișnuit cu e-banking-ul, home-banking-ul, sau chiar cu efectuarea de
tranzacții în lumea virtuală Second Life';

2
b) relativa autonomie a unităților teritoriale față de sediul central al băncii mamă, acestea
fiind organizate, după caz, ca sucursale fără personalitate juridică, dar cu plan propriu de atragere
de resurse și plasamente, ori ca filiale cu personalitate juridică, controlate de la centru prin
reprezentanții numiți de acționari;

c) punctele de lucru sau reprezentanțele bancare sunt de fapt ghișee la distanță sau
prelungiri ale unei sucursale în zone unde nu se justifică organigrama complexă a unei
sucursale. Indiferent de fomaj uridică de organizare, unitătile bancare teritoriale respectă regulile
corporative: statutul, regulamentul de organizare și funcționare, regulamentul de ordine interioară,
codul deontologic și de servire a clienților, precum și normele de lucru emise și transmise în mod
unitar de la sediul central al băncii-mamă;

d) sistemul informațional și informatic coerent și unitar, care să permită, în funcție de

complexitatea și arhitectura acestora, o consolidare și o raportare la centru în cel mai scurt timp
sau chiar în timp real, dacă este posibil;

e) administrarea după principiile guvernanței corporative, cu control dual, atât din partea
acționarilor, cât și a managementului executiv, ale căror responsabilități și competente decizionale
sunt foarte riguros reglementate de Adunarea Generală a Acționarilor. Începând cu anul 2006, tot
mai multe bănci cu sediul în România au început să aplice principiul segregării responsabilității
administratorilor de responsabilitățile executivului.

f) personalul de strictă specialitate, cu studii și cursuri aprofundate, cu abilități și experiență

profesională deosebită și un profil moral impecabil

Operând cu funcțiile fundamentale ale managementului (previziune, planificare,

organizare, coordonare, antrenare, evaluarea conformității și control) pe eșafodajul specificului
bancar, se pot contura principalele coordonate ale managementului în etapa actuală.

I. Astfel, în cazul funcției de previziune și planificare într-o bancă, identificăm, următoarele

activități care susțin funcția:

* prognozarea evoluțiilor mediului economic intern și internațional și adaptarea direcției

de dezvoltare a băncii la aceste evoluții;

* prognozarea evoluțiilor fluxurilor financiare, a tehnologiei informatice și a

comunicațiilor;

* elaborarea unei strategii clare și fără echivoc de dezvoltare a băncii pe termen mediu și
lung pentru întreaga organizație; prognoza realistă și bugetarea mobilizatoare a profiturilor
și a altor indicatori de eficiență, costuri, venituri și risc;

* acțiune vizionară în ceea ce privește nevoile și așteptările clientelei, precum și evoluția

pieței bancare, predictibilitate în proiectarea și implementarea noilor produse și servicii
bancare.

3
II. Sub aspectul organizării, opinăm că într-o bancă trebuie să se mențină permanent în centrul
atenției, cel puțin, următoarele acțiuni:

* modernizarea și adaptarea permanentă, pe criterii de eficiență, a organigramei băncii la

cerințele pieței;

* structurarea și dimensionarea flexibilă a rețelei de unități bancare conform principiului

centrelor de profit;

* crearea și aplicarea unui sistem mobilizator de recompensare a performanțelor și

loialității și care să fie intolerant cu mediocritatea;

* constituirea de centre de performanță și pregătirea de potențiali manageri capabili să

devină viitoare „persoane-cheie” în organizație.

III. În cazul laturii de coordonare/antrenare, trebuie, după opinia noastră, menționate:

o centralizarea informațiilor analitice în informații de sinteză, prin sisteme informaționale

eficiente;
o delegarea de sarcini și responsabilități clare și concise, conform cu organizarea și fișa
postului fiecărui nivel ierarhic;
o implicarea directă și nemijlocită a managementului executiv superior în implementarea
strategiei și a politicii băncii stabilite de reprezentanții acționarilor, prin implicarea tuturor
structurilor din organizație; contopirea autorității formale cu cea informală în atingerea
performanței la cel mai înalt nivel.

IV. În ceea ce privește funcțiile de conformitate, control și audit intern, acestea împreună
formează sistemul de control intern al unei bănci. Este esențial pentru o bancă să dispună de o
funcție de conformitate care să-și exercite bine rolul de a asista organele de conducere în
identificarea, evaluarea, monitorizarea și raportarea riscului de conformitate asociat activităților
desfășurate. De asemenea, funcția de control al riscurilor, ca parte integrantă a funcției de
administrare a riscurilor, trebuie să confere siguranță conducerii cu privire la respectarea
politicilor în domeniul riscului.

În ce privește funcția de audit intern, aceasta trebuie să fie independentă, permanentă și

eficace pentru a-și realiza menirea, respectiv să se asigure că toate politicile și procesele în bancă
sunt respectate la toate nivelurile și funcționează adecvat.

4
Specificitatea managementului bancar
Specificitatea domeniului bancar determina si structura managementului desfasurata pe domenii
principale :
a. Managementul activelor
b. Managementul pasivelor
c. Managementul capitalului
d. Managementul riscului bancar
e. Managementul performantelor
f. Managementul resurselor umane
g. Managementul pietei
Domenii principale ale managementului bancar:
Managementul activelor: Operatiunile active reprezinta pentru bancile comerciale utilizarea
resurselor lor mobilizate prin atragerea de depozite, a contractarii de imprumuturi sau din alte
surse , pentru indeplinirea functiilor lor specifice. Acest management se concretizeaza prin
acordarea de imprumuturi care aduc venituri din dobanzile percepute , in conditii de risc minim.
Banca constituie provizioane specifice de risc de credit si de dobanda si isi diversifica portofoliul
activelor pe care de detine, in scopul obtinerii de venituri pentru a-si acoperi costurile.

Managementul pasivelor - are ca obiect obtinerea de fonduri(resurse) cu costuri cat mai mici.
Bancile dispun de fonduri , din fondurile lor proprii si de resursele atrase. Fondurile proprii ale
unei banci au urmatoarele functii : - acopera pierderile ; - finanteaza activul imobilizat ; -
corecteaza discordantele scadentelor ; - asigura increderea creditorilor bancii, mai ales a
depunatorilor. Fondurile proprii pot fi suplimentate prin doua cai : - prin subscriptie publica (
facand apel si la actionari ); - prin alocarea unei parti din profitul obtinut

Managementul capitalului – reprezinta necesarul de capital propriu pe care bancile trebuie sa

il detina din trei considerente :
- evitarea falimentului bancii ;
- maximizarea veniturilor actionarilor ;
- echilibrul intre siguranta investitiei actionarilor si marimea veniturilor acestora .
BNR a stabilit normative prin care se reglementeaza dimensiunea si structura capitalului bancar.

Managementul riscurilor bancare Riscul bancar reprezinta probabilitatea ca intr-o tranzactie

sa nu se obtina profitul asteptat si chiar sa apara o pierdere. Asumarea riscului de catre banci
presupune :
- Respectarea regulilor prudentiale impuse de autoritatea nationala de reglementare
(BNR) ;
- Echilibrul intre dimensiunea profitului si deschiderea bancii catre risc ;
- Acceptarea pierderilor in conditiile neafectarii situatiilor financiare, ele putand fi
acoperite din profit sau constituirea de provizioane.

5
Managementul performantelor- se intersecteaza cu celelalte domenii ale managementului
bancar, deoarece calitatea acestora contribuie si reflecta nivelul performantelor financiare ale
bancii. Componentele principale ale managementului performantelor sunt:
o Analiza si evaluarea performantelor pe baza situatiei financiare, utilizand
indicatori de rentabilitate, randament, solvabilitate, precum si norme, standarde
de comparatie ;
o Planificarea strategica si politica performantelor bancare prin localizarea corecta
a centrelor furnizoare de performante ;
o Organizarea performantelor bancare pe verigi si nivele, vizand atat
profitabilitatea, cat si costurile bancare.

Managementul resurselor umane- se bazeaza pe calitatea resurselor umane ce constituie o

conditie esentiala pentru succesul unei banci, pentru asigurarea dezvoltarii sale si a unei eficiente
si profitabilitati corespunzatoare. Un management eficient in banca inseamna selectarea,
pregatirea,promovarea si motivare personalului.
Managementul pietei trebuie sa asigure cunoasterea cerintelor pietei de catre banci (respectiv
ale clientilor), organizarea adecvata a distribuirii produselor, adecvarea structurii produselor si
serviciilor bancare, promovarea si configurarea structurilor de rate ale dobanzilor care sa
consolideze piata proprie.

Din punct de vedere al relatiei profit-risc exista trei tipuri de management bancar:
✓ managementul agresiv – caracterizat prin maximizarea profitului prin politici de
acapararea pietei si eliminarea concurentei, in conditiile asumarii unor riscuri
inalte;
✓ management moderat – caracterizat prin conservarea nivelului profitului prin
politici ce vizeaza mentinerea pozitiei bancii pe piata in conditiile evitarii
angajamentelor riscante;
✓ managementul prudent – caracterizat prin concentrarea pe minimizarea riscurilor
prin politici ce vizeaza eliminarea pierderilor, reducerea cheltuielilor si strategii
restrictive de recreditare.

6
2.3. Evoluții actuale și perspective asupra bilanțului instituțiilor de credit din România

Banca este o instituție specializată care desfășoară o activitate complexă și de un caracter

special constând în efectuarea de operațiuni de încasări și plăți în numerar, depozitarea și
fructificarea disponibilităților bănești ale clienților, efectuarea de decontări și transferuri de sume
prin intermediul conturilor bancare la/din ordinul clienților, mobilizarea și plasarea resurselor
bănești disponibile, acordarea de credite, organizarea circulației bănești, efectuarea de operațiuni
pe piața bancară etc.

Setul de instrumente cu care operează managementul în activitatea operațională de zi cu zi,

pentru a pune în operă planificarea strategică a acționariatului este întregit de abilitatea de a folosi
concluziile analizelor de tip „puncte slabe — puncte forte", cunoscute în lumea bancară
internațională sub abrevierea „analiza SWOT”. Acest instrument de analiză bazat pe răspunsul la
întrebări punctuale, evidențiază punctele slabe în contrapunere cu cele tari, precum și oportunitățile
vizavi de pericolele specifice acestui tip de afacere. Un beneficiu important al acestui
instrument de management este acela că pune în evidență punctele tari ale activității, care
trebuie fructificate și exacerbate, ele asigurând succesul băncii și argumentele forte în fața
clientelei și concurenței, în oglindă cu punctele slabe, care evidențiază lipsurile, carențele,
neajunsurile, care trebuie de îndată cunoscute, acceptate și remediate.

Consideraţii privind managementul activelor şi pasivelor bancare

Managementul activelor şi pasivelor constă în gestiunea riscului financiar ce rezultă din activitatea
desfăşurată de instituţiile financiare. Acesta include evaluarea riscului financiar la nivelul tuturor
dimensiunilor:
• Stabilirea politicilor de reglementare;
• Structurarea bilanţului pe maturităţi;
• Luarea unor poziţii de hedging; (Hedging se refera la o serie de operatiuni la vedere si la
termen in incercarea de a limita riscurile datorate fluctuatiilor de curs valutar).
• Finanţarea capitalului;
• Cuantificarea profitabilităţii;
• Stabilirea unui plan pentru evenimente neprevăzute – banca trebuie să analizeze impactul
unor evenimente neaşteptate asupra structurii bilanţiere.
Referitor la activitatea de management a activelor şi pasivelor, băncile fac deseori referire la
maximizarea profiturilor şi minimizarea costurilor.
Rolul managementului activelor şi pasivelor constă în ghidarea managementului instituţiilor
financiare în luarea celor mai eficiente decizii care în final să conducă la obţinerea celui mai bun
raport rentabilitate-risc.
Obiectivul managementului financiar constă în maximizarea valorii unei bănci şi a poziţiei sale
pe piaţă. Maximizarea valorii băncii se determină în funcţie de:

7
 ➢ Profitabilitate;
➢ Nivelul de risc.
Scopul managementului activelor şi pasivelor bancare constă în maximizarea rentabilităţii
ajustate la risc pe termen lung, în vederea satisfacerii intereselor acţionarilor.
Această definiţie are 3 componente importante:
1. Rentabilităţile ajustate la risc: acestea se referă la corelaţia puternic pozitivă dintre
rentabilitatea aşteptată şi structura de risc a unei bănci;
2. Acţionarii: obiectivul principal al instituţiilor financiare constă în maximizarea valorii de
piaţă a activelor băncii, managementul executiv al băncilor acţionând în vederea
satisfacerii intereselor acţionarilor;
3. Orientarea pe termen lung: luarea unor măsuri pe un termen suficient de lung care să
vizeze cel puţin un ciclu de afaceri.
În vederea îndeplinirii acestui scop trebuie stabilit un set extins de politici şi de metode. Pentru
a crea valoare pentru acţionari, cu o abordare practică a managementului activelor şi pasivelor,
trebuie stabilite un set de activităţi multidimensionale pe termen lung, bazate pe tehnici de analiză
complexe.
La baza managementului activelor și pasivelor bancare stau:
1. Analiza bilanțului monetar
2. Analiza resurselor și plasamentelor.

1. Analiza bilanțului monetar

Bilanțul monetar al băncii comerciale constituie instrumentul de bază:

➢ pentru analizarea resurselor și plasamentelor bancare;
➢ pentru determinarea dobânzilor medii active și pasive realizate;
➢ pentru proiectarea noilor nivele de dobânzi.
În principiu, bilanțul unei bănci comerciale cuprinde:
✓ active: totalitatea creanțelor băncii asupra agenților economici și populaței, asupra statului,
asupra băncii centrale și asupra altor bănci comerciale, plus activele imobilizate și alte
active;
✓ pasive: totalitatea creanțelor asupra băncii în cauză deținute de utilizatorii de monedă, plus
fondurile proprii.

8
In vederea realizării unei analize eficiente a activelor/pasivelor bancare, focalizată pe analiza
lichidității, elementele bilanțului monetar se grupează din punctul de vedere al gadului de
lichiditate în:

a) Active lichide și non-lichide;

b) Pasive volatile și stabile.

Analiza bilanțului asigură determinarea ratelor de creștere și tipul modificărilor structurale ce apar
în bilanț. O astfel de analiză implică:

• tipul afacerilor băncii;

• înțelegerea structurii bilanțului;
• înțelegerea naturii activelor și datoriilor băncii.

Pe măsură ce se modifică structura bilanțului, se modifică și riscurile inerente. Structura

bilanțului trebuie să facă parte dintr-o evaluare a gradului de adecvare și a eficienței politicilor și
procedurilor de gestionare a expunerilor la risc.

Creșterea bilanțului bancar relevă măsura în care banca are capacitatea de a menține cerințele
de capital reglementate în relație cu activele totale și creșterea activelor ponderate la risc.
Majorarea activelor unei bănci este justificată printr-o creștere a bazei de finanțare la un cost ce
este acceptat de bancă, precum și prin oportunități de profit. Diferența dintre dobânzile active și
dobanzile pasive trebuie să se mențină stabilă sau să crească. Marjele în creștere pot indica
acceptarea unui risc mai ridicat.

2. Analiza resurselor și plasamentelor.

În vederea analizării resurselor și plasamentelor bancare trebuie să avem în vedere:

- elementele variate conținute în bilanțurile bancare;
- importanța structurii și alcătuirii datoriilor și activelor,
- modul în care se poate analiza structura bilanțului;
- elementele bilanțiere individuale ce prezintă aspecte de risc specifice, cum
ar fi lichiditatea și riscul de piață în cazul titlurilor tranzacționate;
- interacțiunea dintre diferite tipuri de riscuri, pentru ca acestea să nu fie
evaluate izolat.
O evaluare a structurii bilanțului necesită o înțelegere de către analiști a următoarelor:
- afacerilor băncii;
- mediului concurențial;

9
 - mediului general de reglementare economică, monetară, politică;
- diversității clienţilor.

Atunci când este corelată cu nivelul profitabilității generat de fiecare element

bilanțier, evaluarea riscului este dificilă. Analistul bancar trebuie să poată evalua profilul de
risc al băncii prin simpla analizare a părții relative a diferitelor elemente de activ/pasiv și a
modificărilor survenite în timp în partea proporțională a fiecărui element bilanțier. Pentru
detaliere vom prezenta câteva exemple în acest sens:

- daca ponderea creditelor în activele bilanțiere ar crește de la 52% la 60% s-ar pune
întrebarea dacă sistemele de management al riscului de credit utilizate de către
bancă sunt adecvate pentru a putea face față volumului crescut al tranzacțiilor de
creditare și a gestionării eficiente a portofoliului de credite;

- o creștere sau descreștere a titlurilor tranzacționate ar indica o modificare a

nivelului riscului de piață;

- o creștere sau descreștere a perioadelor de scadență a activelor și pasivelor ar putea

afecta riscul de lichiditate al băncii;

- rambursarea unor credite și retragerea unor depozite generează modificări

structurale ale bilanțului datorate faptului că noile plasamente și resurse atrase vor
avea alte niveluri de dobânzi, rezultând de aici riscul ratei dobânzii care poate
afecta profitabilitatea bancară.

10
 La analizarea resurselor si plasamentelor bancare este necesar ca în prealabil să se țină cont
de criteriile de clasificare ale acestora și anume:

a) Din punct de vedere a sensibilității la rata dobânzii:

1. Active (plasamente):
▪ active nepurtătoare de dobândă, respectiv negeneratoare de câștig
(numerar în caserie);
▪ active sensibile la rata dobânzii, generatoare de câștig (credite);
▪ active cu dobândă fixă (certificate de trezorerie).
2. Pasive(resurse):
➢ resurse nepurtătoare de dobândă (fonduri proprii, sume în tranzit,
provizioane);
➢ resurse sensibile la modificarea ratei dobânzii (depozite);
➢ resurse cu rata dobânzii fixă (certificate de depozit).

Determinarea corectă a volumului resurselor pe fiecare categorie în parte este foarte

importantă întrucât, în condițiile unei planificări strategice a profitului, banca trebuie să
urmărească volumul resurselor sensibile la modificarea ratei dobânzii, astfel încât aceasta sa fie
în concordanță cu cel al plasamentelor de aceeași natură (care pot genera costuri mai mari pentru
bancă, deci ar avea influențe negative asupra profitului).

b) Din punct de vedere a naturii resurselor: Pasive (resurse):

resurse proprii ; Resursele proprii formate din fondurile proprii constituie o sursă de
finanțare deosebit de importantă pentru bancă, cu consecințe pozitive asupra lichidității și
susținerii bazei materiale a băncii.

resurse atrase (de la clienții nebancari, bancari, BNR). Resursele atrase se grupează în
următoarele categorii:
l. Resursele atrase de la clienții nebancari:
• resurse ale agenților economici;
• resurse de la populație;
• certificate de depozit;
• resursele de la instituții publice.
2. Resursele atrase de la bănci constau în împrumuturile și plasamentele
altor bănci comerciale
3. Resursele de la BNR sunt reprezentate de linii de finanțare acordate de
BNR băncii comerciale.
4. Resurse atrase de la Trezoreria Statului.

Băncile trebuie să urmărească menținerea unor anumite proporții între diferitele categorii
de resurse în vederea asigurării resurselor de finanțare într-o mai mare măsură pe seama celor mai
ieftine, cu o rată a dobânzii mai redusă (ex. resurse la vedere de la agenții economici).

Din punct de vedere al termenelor, resursele atrase se împart în:

1. Resurse atrase la vedere. Reprezintă disponibilități existente în conturi curente sau la
vedere și se caracterizează printr-o volatilitate mare, de unde rezultă necesitatea utilizării

11
 prudențiale a acestora. Resursele atrase la vedere se mențin într-un anumit echilibru la un
prag sub care nu coboară, reflectând astfel, în mod indirect, o stabilitate relativă proprie
doar depozitelor la termen. Din acest punct de vedere, aceste resurse sunt importante
pentru bancă întrucât asigură finanțarea la costurile cele mai reduse;
2. Resurse atrase la termen sunt formate din disponibilitățile bănești existente în conturi de
depozit care nu pot fi retrase decât la un anumit termen stabilit prin contractul de convenție
încheiat între bancă și deponenți. Volumul resurselor atrase la termen este important
pentru bancă în vederea luării unor decizii privind efectuarea plasamentelor pe diferite
termene în corelație cu structura pe maturități a resurselor.

c) Din punct de vedere al termenelor activelor (plasamentelor).-

• active pe termen scurt;

• active termen mediu;

• active termen lung.

d) Din punct de vedere al monedei:
• active/pasive în lei;

• active/pasive în valută.
e) Din punct de vedere al beneficiarului creditului:
• clienți nebancari (agenți economici, populație) ;

• clienți bancari (bănci comerciale, BNR) ;

• sectorul guvernamental.

Criteriul de clasificare mai sus menționat are o mare importanță în analiza plasamentelor,
având în vedere că fiecare categorie în parte participă în mod diferit la realizarea veniturilor din
dobânzi.
Conform acestui criteriu există și posibilitatea analizării lor și din punct de vedere al
siguranței.
Pentru optimizarea activității sale, fiecare bancă trebuie să monitorizeze permanent modul de
valorificare a resurselor mobilizate, prin compararea și corelarea plasamentelor cu
resursele:
✓ din punct de vedere a duratei de mobilizare și angajare a resurselor;
✓ din punct de vedere al prețului creditului.

12
Angajarea resurselor trebuie să se efectueze cu maxim de profit și în condiții de siguranță
pentru bancă.
Analiza resurselor și plasamentelor se efectuează atât la nivelul centralei, cât și la nivelul fiecărei
sucursale. Obiectivele analizei sunt următoarele:
1. Obiectiv 1. Analiza în evoluție a fiecărei categorii de resurse și de plasamente ale băncii,
în anul în curs, în corelație cu rata inflației și cu factorii care au influențat sensul evoluției
acestora;
2. Obiectiv 2. Cuantificarea aportului fiecărei categorii de resurse în totalul plasamentelor
băncii, respectiv al resurselor proprii, atrase și împrumutate, la data efectuării analizei. Se
calculează următoarele categorii de indicatori:

a) Gradul de acoperire a plasamentelor cu resurse, care se determină ca un

raport procentual între fiecare categorie de resurse și total plasamente în credite
bancare, certificate de trezorerie, rezerva minimă obligatorie și depozite
interbancare;

b) Rata gradului de sensibilitate determinată ca un raport procentual între

activele și pasivele sensibile la variația ratelor dobânzilor. Aplicat global sau pe
secvențe de durată, acest indicator exprimă gradul de acoperire a plasamentelor cu
resurse de aceeași natură. Nivelurile ratei gradului de sensibilitate sunt
următoarele:
➢ rată supraunitară: exprimă predominanța activelor de aceeași
factură asupra pasivelor, asigurându-se astfel venituri mai mari
băncii;
➢ rată subunitară exprimă dependența băncii față de pasivele
sensibile, deci o creștere a cheltuielilor cu dobânzile.

3. Obiectiv 3. Analiza raportului de echilibru pe maturități între resurse si plasamente legată

de poziția de lichiditate a băncii (un mijloc de operare des utilizat pentru evitarea riscului
lichidității). Pentru a întruni condițiile optime de lichiditate banca trebuie să asigure
echilibrarea activelor și pasivelor atât pe ansamblu cât și pe fiecare segment de timp (bandă
de scadență) în parte. În acest sens, trebuie să se urmărească în permanență asigurarea

13
 echilibrului între resurse și plasamente, iar în cadrul acestora pe benzi de scadentă (rămase,
reziduale).
4. Obiectiv 4. Analiza permanentă a nivelului rezervei minime obligatorii.

14