Centrala Riscului de Credit – CRC reprezintă o structură specializată în colectarea,

stocarea şi centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante

(instituţie de credit, instituţie financiară nebancară înscrisă în Registrul special, instituţie de
plată care înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare sau instituţie emitentă
de monedă electronică care înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare) din
România faţă de acei debitori care au beneficiat de credite şi/sau angajamente al căror nivel
cumulat depăşeşte suma limită de raportare (20.000 lei), precum şi a informaţiilor
referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori.

Potrivit art. 3 din Regulament 2/2012, „Limita de raportare, în funcţie de care persoanele

declarante transmit la CRC riscul individual al unui debitor, este de minimum 20.000 (două
zeci de mii) lei.”.
Astfel, un credit contractat de cel putin 20.000 lei trebuie raportat de persoanele declarante
(art. 2 pct.6 din Regulament 2/2012) catre CRC pentru a se introduce in Fişierul central al
creditelor (FCC) (art. 4 lit a) din Regulament 2/2012).
Creditele restante sunt evidentiate in Fişierul creditelor restante (FCR) (art. 4 lit b) din
Regulament 2/2012).
Fişierul grupuri (FG) conţine informaţii despre grupurile de persoane fizice şi/sau juridice care
reprezintă un grup de clienţi aflaţi în legătură/un singur debitor şi este alimentat lunar de Fişierul
central al creditelor; Fişierul fraudelor cu carduri (FFC) conţine informaţii despre fraudele cu
carduri produse de către posesori raportate de persoanele declarante şi este actualizat on-line.
In Romania, schimbul de informaţii de risc de credit se realizează electronic prin Reţeaua de
Comunicaţii Interbancară.

Cea mai sigură metodă de plată în comerțul internațional este obținerea de numerar în avans
pentru expedierea mărfurilor comandate, fie prin transfer bancar, plăți cu cardul de credit sau fonduri
păstrate în garanție până la primirea unei expediții. În timp ce numerarul în avans este cel mai dorit
de exportatori, în special în situațiile în care riscurile de neplată sunt mari, deseori sunt mult mai
puțin dorite de către clienți deoarece nu isi permt sau sunt ingrijorati ca nu ar primi expedierea.
Exportatorii preferă numerar în avans înainte de livrarea comenzilor, deoarece nu există riscul de
neplată. De asemenea, vor avea banii în mână dacă există vreo problemă cu comanda sau dacă
clientul este nemulțumit sau o expediere este deteriorată. Dacă exportatorul trebuie să furnizeze o
rambursare sau un credit în aceste cazuri, poate face acest lucru fără să se îngrijoreze dacă
cumpărătorul va reține plata până la soluționarea problemei.