Studiu de Caz Privind Sistemul Gestionarii Depozitelor Unei Banci

1.
STUDIU DE CAZ
PRIVIND
SISTEMUL GESTIONĂRII DEPOZITELOR
UNEI BĂNCI
Analiza, diagnoza şi modelarea sistemelor financiar-bancare
1.
1.1 Definirea problemei
1.2 Prezentarea fluxului de activităţi al subsistemului pentru
negocierea convenţiilor de depozit şi gestionarea depozitelor
1.2.1 Structura generală a sistemului
1.2.1.1 Structura societăţii bancare
1.2.1.2 Rolul sucursalelor în activitatea bancară
1.2.1.3 Structura organizatorică a unei sucursale
1.2.2 Subsistemul pentru gestionarea depozitelor în lei
ale persoanelor fizice şi agenţilor economici
1.2.3 Tipuri de resurse financiare utilizate de bancă, importanţa
resurselor din depozite la termen
1.2.4 Procedura de lucru în încheierea unei convenţii de
depozit între client şi bancă
1.2.4.1 Pentru persoane fizice
1.2.4.2 Pentru persoane juridice
1.2.5 Circuitul documentelor şi informaţiilor în cazul
negocierii procentului de dobândă
1.2.6 Criteriile care stau la baza negocierii procentului
de dobândă
1.3 Legătura sistemului cu celelalte subsisteme. Relaţia
resurse-plasamente
1.4 Analiza critică a situaţiei existente
1.5 Proiectul logic al noului sistem
1.5.1 Descrierea modelului
1.5.2 Algoritmul propus
1.5.3 Structura fişierelor din baza de date
1.6 Analiza cost – beneficiu
Bibliografie
Studiu de caz privind sistemul gestionării depozitelor unei bănci
1.1 Definirea problemei
Sistemul bancar românesc cunoaşte o evoluţie accelerată,

determinată de necesitatea adaptării sale la cerinţele funcţionării într-o
economie în tranziţie către economia de piaţă. Sporirea complexităţii sale
corelată cu cerinţa creşterii vitezei de răspuns la stimuli externi, proveniţi
din economia reală, precum şi cu necesitatea sporirii eficienţei sale impun
dezvoltarea tehnicilor moderne de calcul în acest sistem. Relaţiile de
interdependenţă existente între segmentele de activitate dezvoltate în cadrul
băncii sunt cele care fac necesară o abordare sistemică intregratoare a
acestei dezvoltări. Trebuie avut în vedere caracterul dinamic al dezvoltării şi
funcţionării sistemului, datorat impactului pe care acesta îl are cu mediul din
care face parte, caracterizat prin transformarea continuă în toate
componentele sale (juridic, economic, cultural etc.) şi concurenţa sporită
internă şi externă.
Pornind de la aceste considerente se propune acest proiect care este o
soluţie îmbunătăţită la sistemul actual de negociere a dobânzilor la
depozitele clienţilor.
Proiectul prezintă situaţia existentă şi cea propusă, diferenţele dintre
ele, evidenţierea prin analiza cost – beneficiu a avantajelor rezultate prin
introducerea noii soluţii.
În acest scop, utilizând metodele de abordare specifice analizei de
sistem, se realizează o urmărire logică a etapelor proiectării sistemice.
Proiectul redă structura unei sucursale a băncii, punându-se accent pe
poziţia şi importanţa subsistemului atragerii depozitelor în asigurarea
resurselor financiare necesare sistemului. Proiectul include un capitol în care
sunt prezentate tipurile de resurse utilizate de bancă în activitatea sa
specifică.
În cadrul sistemului de atragere a resurselor, proiectul analizează
subsistemul resurselor atrase prin intermediul depozitelor la termen cu
dobândă negociabilă, cunoscut fiind că, în prezent, depozitele la termen
asigură ponderea principală în cadrul resurselor băncii.
Este analizat de asemenea fluxul activităţilor specifice acestui
subsistem, în scopul evidenţierii legăturilor informaţional – decizionale cu
nivelurile ierarhice superioare.
Proiectul prezintă sistemul actual al negocierii dobânzii la depozitele
la termen şi propune dezvoltarea unui pachet de programe destinat:
1. Clasificării clienţilor în funcţie de importanţa lor pentru bancă.
2. Calculării sumei minime pentru care este rentabilă acceptarea
negocierii dobânzii.
3. Calculării procentului de dobândă maxim acceptat de bancă

pentru depozite la termen pentru fiecare categorie de clienţi.
4. Prezentării situaţiei depozitelor atât pe client, cât şi pe total
sucursală.
În final, pentru demonstrarea eficienţei noului sistem, se face o

analiză comparativă cost – beneficiu, considerându-se că acesta este o
alternativă mai bună la actualul sistem de stabilire a dobânzilor la depozitele
la termen folosit în bancă.
1.2 Prezentarea fluxului de activităţi al subsistemului pentru

negocierea convenţiilor de depozit şi gestionarea depozitelor
1.2.1 Structura generală a sistemului
1.2.1.1 Structura societăţii bancare
Banca este persoană juridică organizată ca societate comercială

bancară pe acţiuni. Ca instituţie şi ca activitate, banca a apărut pe o anumită
treaptă de dezvoltare a societăţii, datorită nevoii oamenilor de a efectua
diverse tranzacţii. Evoluţia societăţii omeneşti în toate domeniile şi, în
special, în economie a impus adaptarea activităţii bancare la noile cerinţe,
lucru ce a necesitat nu doar modernizarea şi dezvoltarea serviciilor oferite
de bănci clienţilor, dar şi apropierea de aceştia. În acest sens s-a impus
dezvoltarea unei reţele de unităţi proprii în teritoriu, care să desfăşoare o
activitate cât mai complexă.
Structura reţelei de unităţi a unei bănci constă în:
- centrala băncii ;
- sucursale judeţene şi Sucursala Municipiului Bucureşti;
- sucursale, subordonate organizatoric şi funcţional sucursalelor
judeţene ;
- agenţii subordonate sucursalelor.
Centrala băncii îndeplineşte funcţia de coordonare pentru toate

activităţile care se desfăşoară în sucursale şi agenţii, asigurând aplicarea
corectă a legilor, hotărârilor şi a tuturor actelor normative care guvernează
actvitatea bancară. În acest sens centrala băncii elaborează norme specifice
ce trebuie respectate de unităţile din subordine şi în plus, centrala este
răspunzătoare de activitatea sucursalelor şi agenţiilor din subordine.
Sucursalele şi agenţiile sunt unităţi cu sarcini operative, ele neavând

personalitate juridică.
În calitatea lor de unităţi operative, sucursalele şi agenţiile băncilor
execută operaţiuni bancare reglementate prin lege în limita competenţelor
stabilite de centrala băncii şi funcţionează pe baza aprobării Consiliului de
Administraţie al băncii respective.
Sucursalele şi agenţiile au relaţii directe cu clienţii din raza lor de
activitate atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.
1.2.1.2 Rolul sucursalelor în activitatea bancară
Sucursalele se constituie în nuclee ale activităţii desfăşurate de

societatea bancară la nivel judeţean. Rolul lor constă în coordonarea,
îndrumarea şi controlul activităţii operative desfăşurată în unităţile din
subordine (agenţii).
În conformitate cu statutul fiecărei bănci, cu normele elaborate de
centrală şi cu legislaţia în vigoare, în cadrul competenţelor delegate de
Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Direcţie, sucursalele au ca
sarcină: efectuarea operaţiunilor de creditare, finanţare, decontări şi de casă,
în lei şi valută, controlul operativ curent asupra operaţiunilor ce se
efectuează în contul titularilor, precum şi a altor operaţiuni bancare.
Sucursalele au autonomie operativă şi de gestiune, în limita unor
competenţe delegate de centrală şi în acest caz, activitatea bancară se
desfăşoară pe departamente şi/sau servicii specializate.
Angajarea patrimonială a băncii se face la nivelul sucursalelor prin
semnătura directorului şi a contabilului şef, cu avizul consilierului juridic.
Conducerea şi administrarea activităţii curente a sucursalelor unei
societăţi bancare sunt asigurate de către directorul general, directorul
adjunct şi contabilul şef, aceştia fiind numiţi de către Consiliul de
Administraţie al băncii.
La nivelul sucursalelor, conducerea este asigurată de Comitetul de
conducere format, în general, din director, director adjunct, contabil şef,
specialişti confirmaţi de Consiliul de Administraţie al băncii.
Comitetul de conducere analizează şi i-a decizii cu privire la
principalele probleme privind activitatea desfăşurată de bancă, în limita şi
conform competenţelor delegate.
1.2.1.3 Structura organizatorică a unei sucursale
Schema generală a structurii organizatorice a unei sucursale este

prezentată în figura 1.
Prezentăm pe scurt activităţile specifice fiecărui serviciu în parte:
Serviciul Casierie:
- încasări şi plăţi cu numerar în conturile agenţilor economici sau al
persoanelor fizice;
- operaţiuni de numărare a biletelor de bancă şi monedei metalice,
inclusiv pregătirea lor pentru remitere la BNR sau altă bancă;
- operaţiuni de păstrare a valorilor în tezaur;
- servicii de casete de valori;
- operaţiuni de transport de numerar pentru agenţi economici sau
bancă;
- operaţiuni de colectare de numerar pe bază de convenţie încheiată
cu agenţii economici;
- arhivarea actelor de casă;
- vânzarea de certificate de depozit;
- vânzarea de imprimate utilizate în circuitul bancar;
- verificarea autenticităţii bancnotelor;
- schimb valutar;
- remiterea sau alimentarea cu numerar conform graficului de
încasări şi plăţi;
- menţinerea în funcţiune şi alimentarea cu consumabile şi numerar a
automatelor Bancomat pentru carduri.
Serviciul Operaţiuni Valutare:

- eliberarea de declaraţii de încasare valutară, urmărirea acestora din
punct de vedere al termenului de livrare şi încasare la finele lunii;
- emiterea şi primirea de garanţii bancare, avizarea acestora pentru
agenţii economici;
- executarea cererilor de vânzare sau cumpărare de valută, trecerea
dintr-o valută în alta în cont, prin participarea la licitaţii;
- analizarea cererilor de deschidere şi modificare de acreditive;
- avizarea şi modificarea acreditivelor de export pentru agenţii
economici;
- efectuarea de operaţiuni de încasări în cadrul acreditivelor de
export;
- remiterea şi primirea documentelor în utilizarea acreditivelor de
export şi respectiv import;
- efectuarea de operaţiuni de plăţi în cadrul acreditivelor de import;

- remiterea de documente la incasso şi efectuarea de încasări în
acoperirea documentelor remise la incasso;
- primirea de documente de incasso pentru importurile contractate de
agenţii economici şi efectuarea de plăţi în acoperirea incassourilor
de import;
DIRECTOR
Informatică
Contabil
Personal
Director
adjunct
Juridic
Serv.
Serv.
Serv.
şef
Serv. Serv.
Tezaur şi Casierie Viramente
Serv. Serv.
Operaţiuni Decontări
Valutare Interbancare
Serv. Serv.
Coordonare şi Contabilitate
Marketing Proprie
Serv. Serv.
Credite Depozite
Serv.
Administrativ
Figura 1 - Schema generală a structurii organizatorice a unei sucursale

- efectuarea de operaţiuni de plăţi şi încasări în valută în conturile

clienţilor, în baza ordinelor de plată simple şi documentare;
- efectuarea de plăţi şi încasări cu caracter necomercial în valută
dispuse de rezidenţi sau nerezidenţi, persoane juridice sau fizice;
- acceptarea şi prelucrarea cecurilor pentru eliberare valută, remitere
spre încasare în ţară sau străinătate;
- emiteri de carduri, operaţiuni cu carduri, încheieri de contracte cu
agenţii economici pentru acceptarea de carduri emise de bancă;
- deschideri, închideri, întreţinerea conturilor în valută ale clienţilor;
- verificarea operaţiunilor cu numerar în valută efectuate prin
casieria băncii;
- asigurarea unei reevaluări zilnice corecte a activelor în valută
pentru corecta lor înregistrare contabilă;
- asigurarea încasării comisioanelor băncii pentru toate serviciile
oferite prin intermediul compartimentului valutar.
Serviciul Coordonare şi Marketing:

- realizează transmiterea către direcţiile de specialitate din Centrala
băncii a datelor care reflectă activitatea zilnică sau pe perioade
delimitate, pe întreaga sucursală sau pe compartimente, activităţi
distincte conform normelor interne şi reglementărilor legale;
- desfăşoară activităţi de planificare a activităţii, studii de prognoză
privind resursele atrase şi plasamentele posibile, estimarea plăţilor
şi încasărilor prin contul curent deschis la BNR şi necesităţile de
asigurare cu numerar;
- întocmeşte studiile prin care se stabileşte evoluţia indicatorilor de
profitabilitate;
- efectuează studii de marketing, pentru promovarea serviciilor
băncii şi identificarea deplină a solicitărilor clienţilor;
- efectuează studii pentru determinarea poziţiei băncii în comparaţie
cu băncile concurente;
- asigură actualizarea permanentă a catalogului clienţilor;
- urmăreşte evoluţia numărului şi calităţii clienţilor pe segmente de
piaţă;
- calculează indicatorii care reflectă evoluţia activităţii bancare pe
compartimente şi pe fiecare domeniu în parte;
- culege şi raportează datele statistice solicitate de conducerea băncii;
- întocmeşte programe de activitate trimestriale şi anuale, în corelaţie
cu strategia băncii;
- asigură prin activităţi de publicitate, promovarea produselor băncii

şi informarea cât mai bună a clienţilor existenţi şi potenţiali asupra
serviciilor care pot fi oferite;
- organizează şi asigură documentaţia necesară pentru ghişeul de
relaţii cu publicul;
- răspunde de actualizarea şi utilizarea la maxim a afişajului
electronic din incinta sucursalei;
- oferă detalii şi relaţii pentru situaţiile transmise pe cale ierarhică.
Serviciul Credite:
- acordarea de credite pe termen scurt, mediu şi lung pentru activităţi
de producţie, investiţii, comerţ, import, aprovizionare, procurarea
de bunuri mobile şi imobile etc.;
- analiza cererilor de credite ale persoanelor fizice şi juridice,
verificarea documentelor prezentate de acestea, stabilirea încadrării
lor din punct de vedere al performanţelor economice şi a
solvabilităţii lor;
- verificarea garanţiilor prezentate de solicitanţii de credite;
- întocmirea notelor de executare a planului de credite;
- realizarea de analize privind calitatea portofoliului de credite pe
clienţi şi pentru activitatea de ansamblu;
- eliberarea scrisorilor de garanţie, bonitate, avalizarea efectelor de
comerţ;
- urmărirea recuperării creanţelor băncii;
- activităţi de expertiză, consultanţă, evaluarea activelor etc.;
- operaţiuni de cumpărare a efectelor de comerţ (credite de scont);
- operaţiuni de finanţare a achiziţionării de bunuri în vederea
închirierii lor (leasing);
- operaţiuni de cumpărare a creanţelor unui furnizor;
- acordarea de credite în valută;
- urmărirea încasării comisioanelor şi spezelor pentru toate serviciile
prestate de compartiment;
- urmărirea permanentă a încadrării în plafoanele de credit acordate
pe ansamblul sucursalei şi pe fiecare client în parte;
- urmărirea utilizării depline a resurselor de finanţare distribuite
sucursalei.
Serviciul Viramente:
- deschideri şi închideri de conturi în lei pentru clienţi persoane
juridice;
- verificarea dosarelor depuse de clienţi pentru deschiderea de
conturi;
- verificarea înregistrării în conturi a operaţiunilor dispuse de clienţi;
- verificarea documentelor de decontare depuse de clienţi din punct
de vedere formal şi al existenţei disponibilului în conturi;
- verificarea înregistrării în conturile clienţilor a dobânzilor şi
comisioanelor;
- operarea cu prioritate în conturi a plăţilor către buget;
- reţinerea cu prioritate a creanţelor băncii la datele scadente;
- urmărirea încasării dobânzilor, creditelor restante şi comisioanelor
neîncasate;
- blocarea sumelor în conturi în cazul solicitării clientului de a
participa la licitaţii;
- întocmirea şi operarea în conturi a notelor contabile de stornare
pentru operaţiunile eronate;
- transmiterea către client a extraselor de cont şi a documentelor
aferente primite;
- întocmirea de convenţii de cont;
- virarea soldurilor pe bază de notă contabilă pentru clienţii care au
încheiat convenţii în acest scop;
- transmiterea extrasului pe cale electronică sau prin fax, pentru
clienţii care solicită aceste servicii;
- preluarea pe calculator a documentelor de plată;
- transmiterea la OIS conform programului stabilit a documentelor
de decontare;
- verificarea decontării electronice primite;
- întocmirea foilor de vărsământ şi a jurnalelor pentru operaţiunile de
casierie ale agenţilor economici;
- acceptarea pentru remitere spre încasare a cecurilor depuse de
clienţii băncii;
- întocmirea comunicărilor de refuz pentru ordinele de plată refuzate
la încasare;
- întocmirea arhivelor zilelor pentru operaţiunile în cont;
- verificarea clienţilor în arhiva CIP;
- încasarea comisioanelor şi spezelor pentru serviciile oferite de
lucrătorii din compartiment.
Serviciul Depozite:
- deschideri de conturi la vedere şi de depozit;
- recapitalizarea dobânzii pentru conturi de depozite la 1 lună;
- operaţiuni cu numerar pentru persoane fizice;

- plăţi şi încasări pe bază de ordin de plată în conturile clienţilor;
- plăţi diverse pe bază de convenţie efectuate în numele clienţilor;
- transferuri de sume diverse pentru ridicarea lor la alte unităţi ale
băncii (ordine de plată neachitate);
- evidenţa certificatelor de depozit şi confirmarea lor pentru
răscumpărare;
- plata salariilor în conturi pe baza convenţiilor încheiate cu agenţii
economici;
- deschideri de conturi de vacanţă sau pentru pensii;
- efectuarea unor servicii de consultanţă pentru folosirea
disponibilităţilor şi economiilor personale;
- evidenţa conturilor persoanelor fizice, calcularea şi înregistrarea
dobânzilor în conturile acestora;
- arhivarea documentelor aferente operaţiunilor în conturile
persoanelor fizice;
- încasarea comisioanelor pentru serviciile prestate de către lucrătorii
serviciului.
Serviciul Contabilitate Proprie:
- asigură evidenţa contabilă în bancă în conformitate cu legea
bancară şi planul de conturi aprobat;
- organizează activitatea din punct de vedere al întocmirii
documentelor, semnării acestora, circuitul documentelor, controlul
operaţiunilor dispuse de titularii de cont, clasarea şi arhivarea
documentelor contabile;
- ţine evidenţa ştampilelor băncii;
- ţine evidenţa specimenelor de semnătură din bancă;
- exercită atribuţiile controlului financiar preventiv conform
normelor în vigoare;
- certifică prin semnătură controlul efectuat asupra balanţelor zilnice
şi lunare şi asupra bilanţului contabil;
- deschide conturi şi subconturi pentru activitatea proprie;
- verifică actele de casă, jurnalele de casă, corecta lor preluare în
extrase;
- verifică modul în care au fost calculate şi înregistrate dobânzile şi
comisioanele;
- ţine evidenţa veniturilor şi a cheltuielilor băncii, încadrarea lor în
normele aprobate, corecta lor înregistrare, legalitatea lor;
- prezintă la deschidere sau închidere conturi aferente contabilităţii
proprii;
- verifică din punct de vedere al corectitudinii lor corecţiile la balanţă

şi notele contabile de stornare;
- întocmeşte şi ţine contabilitatea extrabilanţieră;
- ţine evidenţa analitică a debitorilor şi creditorilor;
- ţine evidenţa certificatelor de depozit, a cupoanelor pentru
agricultură, a altor hârtii de valoare păstrate în tezaur;
- organizează evidenţa şi controlul gestiunilor pentru materiale,
mijloace fixe, obiecte de inventar, imprimate destinate vânzării;
- calculează şi înregistrează în contabilitate amortizarea;
- calculează şi înregistrează în contabilitate drepturile salariale şi alte
venituri de natura acestora pentru angajaţii băncii, precum şi
datoriile aferente către stat; asigură plata acestora;
- ţine evidenţa lucrărilor de întreţinere şi reparaţii efectuate,
întocmind documentele de plată pentru acestea;
- asigură evidenţa lucrărilor de investiţii, înregistrarea lor contabilă,
decontarea lor;
- organizează periodic inventarierea patrimoniului conform normelor
legale în vigoare;
- organizează evidenţa gestionarilor angajaţi ai băncii şi asigură
reţinerea corectă a garanţiilor acestora;
- organizează evidenţa cheltuielilor de funcţionare ale băncii,
contabilizarea lor, achitarea lor;
- urmăreşte calcularea şi înregistrarea corectă în contabilitate a
provizioanelor specifice de risc pentru creditele acordate.
Serviciul Decontări Interbancare:

- efectuează operaţiunile de decontare prin virament, intra şi
interbancare, în lei, pentru clienţii băncii şi contabilitatea proprie,
în conformitate cu normele şi regulamentele BNR;
- asigură colaborarea cu serviciile OIS din celelalte unităţi ale băncii;
- organizează modul de întocmire şi înregistrare a avizelor OIS
iniţiate şi primite, înregistrarea în jurnalele contabile privind
decontările intrabancare şi interbancare, conform normelor de
lucru;
- centralizează lunar situaţia avizelor iniţiate şi primite în luna
respectivă;
- confirmă unităţilor băncii exactitatea decontărilor intrabancare şi
interbancare prin telex şi modem;
- urmăreşte asigurarea concordanţei între totalul avizelor emise şi
primite cu situaţia primită din Centrală, luând măsuri pentru
soluţionarea urgentă a eventualelor neconcordanţe;
- primeşte şi transmite decontări telex;

- declară la Centrala Incidentelor de Plăţi cecurile, biletele la ordin
sau cambiile fără acoperire sau pierdute;
- asigură transmiterea documentelor de plată către banca de
destinaţie, respectiv introducerea lor în compensare sau depunerea
lor la Banca Naţională, cu respectarea termenelor de decontare şi a
condiţiilor de formă impuse de regulamentele BNR;
- efectuează distribuirea documentelor de decontare primite la
administratorii de cont;
- realizează arhivarea documentelor aferente decontărilor intra şi
interbancare;
- calculează, stabileşte şi distribuie necesarul de materiale
consumabile pentru acest serviciu;
- asigură respectarea măsurilor privind securitatea documentelor şi
lucrărilor şi păstrarea secretului operaţiunilor bancare.
Serviciul Juridic:
- asigură respectarea legalităţii în întreaga activitate bancară;
- verifică din punct de vedere legal toate actele bilaterale încheiate
sau care exprimă angajamente ale băncii;
- avizează din punct de vedere juridic contractele de credit încheiate;
- avizează din punct de vedere juridic materialele prezentate în
Comitetul Director, soluţiile propuse, deciziile conducerii
sucursalei;
- reprezintă banca în litigiile în care aceasta este implicată;
- stabileşte legalitatea solicitărilor şi reclamaţiilor primite, a cererilor
salariaţilor, a sancţiunilor propuse a fi date unor salariaţi;
- urmăreşte recuperarea creanţelor băncii de la clienţii care
înregistrează credite şi dobânzi restante;
- asigură cunoaşterea de către conducerea băncii şi salariaţii
interesaţi a modificărilor survenite în legislaţie;
- întocmeşte actele şi dosarele necesare prezentării în faţa organelor
fiscale sau de justiţie;
- organizează şi gestionează arhiva juridică a sucursalei;
- oferă consultanţă juridică celorlalţi lucrători în probleme de
serviciu, precum şi clienţilor în cadrul ofertei de servicii a băncii.
Serviciul Informatică:
- primeşte programele informatice de la Centrala BCR şi le
exploatează în conformitate cu instrucţiunile de lucru primite;
- analizează şi participă la sistemul informaţional în corelaţie cu

structurile organizatorice ale filialei;
- răspunde de executarea corectă şi la timp a lucrărilor informatice
programate;
- participă la corectarea lucrărilor împreună cu serviciile furnizoare
de informaţii;
- răspunde de validarea exactităţii datelor preluate prin vizualizarea
sau însumarea câmpurilor de valoare;
- răspunde de întreţinerea bazei de date şi efectuarea raportărilor la
momentul corespunzător cerinţei de centralizare la Centrala băncii;
- răspunde de reţinerea în arhiva unităţii operative a raportărilor şi a
persoanelor responsabile cu verificarea şi transmiterea datelor;
- calculează, stabileşte şi distribuie necesarul de materiale
consumabile pentru acest serviciu;
- ţine evidenţa tehnicii de calcul pe sucursală;
- asigură instruirea personalului din sucursală care urmează să
exploateze aplicaţiile informatice;
- asigură respectarea măsurilor privind securitatea lucrărilor şi
documentelor şi păstrarea secretului operaţiunilor bancare;
- asigură măsurile de protecţie individuală, a echipamentelor folosite
şi a bazelor de date în utilizarea tehnicii de calcul;
- participă la informatizarea activităţilor băncii prin realizarea de noi
aplicaţii informatice;
- întreţine reţeaua de calculatoare în perfectă stare de funcţionare,
stabileşte drepturile de acces la baze de date şi aplicaţii, asigură
utilizarea eficientă a resurselor informatice disponibile.
Serviciul Personal:
- evidenţa salariaţilor încadraţi;
- păstrarea şi completarea conform normelor a dosarelor salariaţilor;
- păstrarea şi completarea cărţilor de muncă;
- testarea pregătirii profesionale a salariaţilor;
- organizarea activităţilor de instruire profesională, colaborarea cu
alte unităţi ale băncii în acest domeniu;
- organizarea acţiunilor de evaluare periodică a activităţii tuturor
lucrătorilor;
- evidenţa prezenţei salariaţilor la locul de muncă;
- întocmirea ştatului de personal şi a statului de funcţii şi actualizarea
acestora conform contractelor de muncă încheiate, a actelor
adiţionale la acestea, a normelor legale nou intrate în vigoare;
- întocmirea şi semnarea contractelor individuale de muncă;
- actualizarea fişelor posturilor şi semnarea lor de către persoanele

împuternicite şi salariaţii în cauză;
- eliberarea legitimaţiilor pentru salariaţii sucursalei;
- actualizarea permanentă a tuturor registrelor de evidenţă prevăzute
în normele interne referitor la mişcările survenite în ceea ce
priveşte salariaţii băncii;
- pregătirea documentelor necesare pentru salariaţii care se
pensionează;
- organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.
1.2.2 Subsistemul pentru gestionarea depozitelor în lei

ale persoanelor fizice şi agenţilor economici
Acest subsistem e organizat ca serviciu distinct în cadrul
compartimentului operativ, având ca activităţi specifice:
- atragerea de resurse de la populaţie şi agenţi economici, sub forma
depozitelor la termen;
- deschiderea de conturi de depozit, gestionarea acestora;
- furnizarea de informaţii titularilor de cont prin intermediul
extraselor de cont şi stărilor financiare;
- calculul dobânzilor şi înregistrarea acestora, încasarea
comisioanelor aferente operaţiunilor efectuate;
- calculul şi virarea impozitului aferent veniturilor din dobândă ale
persoanelor fizice;
- încasări şi plăţi în conturi de depozit;
- primirea cererilor clienţilor pentru dobândă majorată şi prezentarea
lor conducerii sucursalei, respectiv transmiterea lor la Centrala
băncii;
- întocmirea convenţiilor de depozit şi prezentarea lor spre semnare
conducerii sucursalei şi clienţilor;
- furnizarea de informaţii clienţilor privitor la condiţiile de depunere
(termen, plafon minim, nivel dobândă etc.).
1.2.3 Tipuri de resurse financiare utilizate de bancă, importanţa

resurselor din depozitele la termen
Activitatea băncilor se desfăşoară în cadrul unui sistem de relaţii de
concurenţă şi interdependenţă, ele având legături reciproce de determinare
cu agenţii economici (în sensul lor larg), cu mediul economic în care
acţionează. Politicile lor de dezvoltare sunt determinate atât de politicile
monetare ale băncii centrale, dar şi de activităţile economice desfăşurate în

zona în care ele îşi afirmă rolul de intermediar financiar.
La rândul lor, conform propriilor interese şi strategii, băncile pot
orienta dezvoltarea anumitor activităţi, pot stimula comportamente noi de
consum şi de economisire la nivelul societăţii, în concordanţă cu funcţia lor
de intermediere între cei care dispun de resurse excedentare şi cei care au
nevoie de ele.
Desfăşurarea unei activităţi constant profitabile şi în condiţii de
siguranţă impun realizarea unui raport optim echilibrat între resurse şi
plasamente. De aici importanţa deosebită pe care gestionarea resurselor o
are pentru fiecare bancă.
Sumele de care dispun băncile pentru a face plasamente provin din
trei surse principale:
• Resursele proprii, formate din capitalul social şi fondurile proprii
constituite conform reglementărilor BNR şi propriei strategii.
• Economiile populaţiei şi ale agenţilor economici, precum şi
resursele atrase de la alte instituţii financiare.
• Împrumuturile de la alte bănci şi instituţii financiare din ţară şi
străinătate, precum şi de la banca centrală.
În contextul accentuării concurenţei şi al transformărilor continue
din economia românească, banca şi-a propus să crească ponderea resurselor
provenite din impozite în totalul resurselor atrase, acestea asigurând o mai
mare stabilitate în timp şi permiţându-i băncii să realizeze plasamente în
condiţii mai avantajoase. Se urmăreşte totodată reducerea dependenţei
băncii de finanţarea instituţionalizată de la băncile corespondente sau de
deponenţii mari, care ar putea impune dobânzi ridicate în relaţiile reciproce.
Dezvoltarea activităţii băncii este direct legată de creşterea
volumului resurselor atrase, diversificarea lor, îmbunătăţirea stucturii în
direcţia sporirii resurselor stabile, de cea mai mare importanţă fiind
depozitele la termen.
Se au în vedere şi costurile resurselor, care, în funcţie de acest
criteriu se clasifică astfel:
1. Resursele proprii şi tranzitorii, cu costuri zero.
2. Disponibilităţile la vedere ale terţilor, cu costuri mici.
3. Depozitele la termen, cu costuri ridicate.
4. Împrumuturile de la alte bănci, cu costuri foarte mari.
Capitalurile proprii reprezintă circa 10% din resursele băncii, ele
fiind formate din:
- capitalul social;
- fondul de rezervă;
- rezerva generală pentru riscul de credit;

- fondul de dezvoltare;
- fondul imobilizărilor corporale;
- alte rezerve;
- alte fonduri.
Rolul principal al capitalurilor proprii, din care derivă şi necesitatea
menţinerii lor la un nivel acceptabil, este acela de a asigura băncii un indice
corespunzător de solvabilitate – dacă resursele atrase sunt prea mari în
raport cu capitalul, se poate diminua capacitatea acestuia din urmă de a face
faţă eventualelor perturbări apărute.
Resursele din disponibilităţile titularilor de cont reprezintă peste
75% din totalul resurselor băncii, ponderea cea mai mare având-o depozitele
la termen. Acestea dau caracterul de stabilitate al resurselor, pe baza lor
fixându-se, în cea mai mare parte, şi costul mediu al resurselor. Acest tip de
resurse provine de la populaţie în primul rând, apoi de la agenţii economici
şi alţi titulari de cont, o a treia categorie constituind-o disponibilităţile şi
depozitele băncilor şi instituţiilor financiare din ţară şi străinătate. O
pondere importantă în cadrul acestora o au fondurile depuse de FPS, iar
după desfiinţarea acestuia, de către AVAS. Ca pondere, resursele provenite
de la această categorie sunt în scădere.
Împrumuturile de la bănci reprezintă o sursă de completare a
primelor două, la care se recurge numai în ultimă instanţă, preţul acestor
resurse fiind cel mai mare. Putem împărţi aceste resurse în două categorii:
- de la BNR;
- de la alte bănci.
Creditele de refinanţare acordate de BNR sunt:
- creditul structural (taxa scontului);
- creditul de licitaţie;
- creditul special;
- creditul lombard;
- creditul cu dobândă preferenţială;
- creditul cu derogare de la regulament;
- creditul nedirecţionat.
Creditele de la alte bănci includ şi împrumuturile primite în valută de
la bănci din străinătate, fiind cuprinse aici liniile de finanţare în valută pe
termen scurt, mediu şi lung, emisiunile proprii de euroobligaţiuni, precum şi
împrumuturile pe termen scurt de pe piaţa interbancară.
La aceste împrumuturi se apelează când resursele proprii şi din
depozite şi disponibilităţi sunt insuficiente pentru a acoperi plasamentele, iar
dobânda pe acestă piaţă este sub cea de referinţă a BNR.
În cazuri limită, când resursele menţionate anterior nu acoperă

necesarul la acest capitol, banca apelează la creditul pentru “descoperit de
cont” (overdraft), pentru care BNR percepe însă o dobândă penalizatoare
foarte mare.
Pentru evitarea unor astfel de situaţii, dar şi pentru a asigura atât un
nivel cât mai redus al costului mediu al resurselor, cât şi stabilitatea lor,
banca urmăreşte prin compartimente specializate evoluţia resurselor,
orientările din cadrul pieţei monetare, poziţiile de lichiditate a băncii, în lei
şi valută.
Monitorizarea pieţelor financiare, urmărind asigurarea nivelului
optim de lichiditate, se realizează prin participarea la piaţa interbancară
internă, precum şi la activitatea de arbitrare pe piaţa internaţională.
Sunt calculaţi zilnic diferiţi indicatori de lichiditate, în funcţie de
disponibilităţile la vedere, de total depozite, de total depozite +
+ împrumuturi, precum şi în funcţie de total active. Pentru a analiza
capacitatea băncii, de a-şi onora obligaţiile se stabileşte zilnic şi expunerea
în funcţie de disponibilităţi şi total depozite.
Riscul de lichiditate este şi el avut în vedere permanent, motiv
pentru care se pune un accent deosebit pe stabilitatea resurselor, deci pe
atragerea depozitelor la termen.
1.2.4 Procedura de lucru în încheierea unei convenţii de depozit

între client şi bancă
1.2.4.1 Pentru persoane fizice
Orice persoană fizică majoră, rezidentă sau nerezidentă în România,

poate solicita deschiderea unui cont de depozit în lei sau valută. Banca
impune prin reglementări proprii suma minimă pentru deschiderea acestor
conturi. Acest plafon poate fi modificat de bancă.
Solicitantul prezintă referentului de ghişeu buletinul de identitate sau
paşaportul, pentru preluarea datelor necesare editării convenţiei.
Titularul poate să împuternicească cel mult două persoane să
efectueze încasări şi plăţi în contul său, pentru care prezintă documentele de
identificare necesare.
În baza formularului foaie de vărsământ cu chitanţă editat de
calculator, clientul depune la casierie suma reprezentând depozitul constituit
şi comisionul pentru deschiderea contului. Comisionul se depune numai la
primul depozit.
După depunerea banilor la casierie, referentul de ghişeu desemnat

pentru astfel de operaţiuni, în baza chitanţei prezentate de client care atestă
depunerea, editează convenţia în două exemplare, din care unul i se predă
clientului.
Convenţia poartă semnătura titularului şi a două persoane autorizate
de bancă, numite prin decizia directorului.
Formalizarea contului de depozit include codul sintetic, codul
numeric al titularului şi tipul depozitului, la acestea adăugându-se pentru
depozitele în valută codul valutei.
Pentru toate depozitele la termen constituite, în caz de neprezentare
la scadenţă a clientului sau împuterniciţilor, banca procedează la prelungirea
automată a acestuia cu o nouă perioadă de timp egală cu cea a depozitului
iniţial, în aceleaşi condiţii.
Dobânda, la alegerea clientului, rămâne în contul la vedere ataşat sau
se procedează la recapitalizarea sa automată la scadenţă. În caz de retragere
înainte de scadenţă, se bonifică dobânda la vedere.
Convenţia de depozit încheiată, prevede părţile contractante, toate
obligaţiile părţilor, dreptul băncii de a modifica nivelul dobânzii înscris în
convenţie. Clientului i se pun la dispoziţie condiţiile de funcţionare a
contului, semnând pentru luarea la cunoştinţă de ele, inclusiv nivelul taxelor
şi comisioanelor percepute.
1.2.4.2 Pentru persoane juridice
Pentru deschiderea unui cont de depozit se pune condiţia existenţei

în prealabil a unui cont de disponibilităţi (cont curent) care se deschide
conform normelor de deschidere a conturilor la persoanele juridice, pe baza
cererii şi a actelor depuse de client, verificate şi aprobate de conducerea
sucursalei.
Clientul depune la ghişeu ordinul de plată prin care alimentează
depozitul împreună cu cererea pentru constituirea depozitului, completată cu
toate elementele privitoare la sumă, termen, dobânda solicitată.
Odată încheiată negocierea nivelului dobânzii, se întocmeşte
convenţia, care prevede părţile contractante şi obligaţiile părţilor, respectiv:
- valoarea depozitului;
- perioada şi data de la care începe;
- contul în care este înregistrat depozitul;
- dobânda anuală achitată de bancă;
- contul în care se înregistrează dobânda la scadenţă;
- dreptul băncii de a modifica nivelul dobânzii în funcţie de

schimbările de pe piaţa financiar - bancară;
- dobânda la vedere plătită de bancă în cazul retragerii sumei înainte
de termen;
- prelungirea automată a depozitului la expirarea termenului, în cazul
în care titularul nu se prezintă la bancă;
- ziua în care se înregistrează dobânda;
- comisionul perceput de bancă.
În convenţie se precizează faptul că aceasta are valoare de înscris

autentic şi constituie titlu executoriu.
Convenţia este semnată de reprezentaţii legali ai celor două părţi, un
exemplar predându-i-se clientului.
Deschiderea contului, înregistrarea contabilă a depozitului, calculul
şi înregistrarea dobânzii se fac cu ajutorul programelor informatice utilizate
în bancă.
1.2.5 Circuitul documentelor şi informaţiilor în cazul negocierii

procentului de dobândă
Clientul se prezintă la ghişeul Serviciului Depozite, cu suma în

numerar sau cu ordinul de plată pentru virarea sumei din contul curent.
Completează o cerere de depozit în care specifică suma depusă şi
termenul la care doreşte să facă depozitul bancar.
Această cerere este prezentată de Serviciul Depozite conducerii
sucursalei care în funcţie de sumă şi termen pune rezoluţia propunând
procentul de dobândă în limitele competenţei sale.
Cererea este prezentată clientului care, fie acceptă şi se trece la
depunerea sumei la casierie pe bază de foaie de vărsământ, respectiv
operarea ordinului de plată, fie refuză, situaţie în care, dacă volumul
depozitului permite, se transmite cererea prin fax Direcţiei Trezorerie. Dacă
volumul depunerii este prea mic, convenţia nu se încheie.
O dată cu transmiterea prin fax a cererii clientului, telefonic se
comunică şi aprecierile de natură calitativă referitoare la client.
Direcţia Trezorerie din centrala băncii comunică prin fax sau telex
procentul de dobândă oferit. Odată cu comunicarea acestuia către client,
negocierea se încheie. Clientul decide dacă mai constituie depozitul sau nu.
Pe baza foii de vărsământ sau a ordinului de plată se întocmeşte convenţia
de depozit în două exemplare, care este semnată de client şi persoanele
împuternicite de bancă.
1.2.6 Criteriile care stau la baza negocierii procentului

de dobândă
Normele de lucru existente stabilesc ca unic criteriu de negociere a

procentului de dobândă, volumul depunerii.
Astfel, pentru depozite ale persoanelor fizice care depăşesc
10.000.000 lei, banca oferă 2 puncte procentuale în plus. Pentru depozitele
constituite de persoanele juridice, sucursala poate negocia până la 3 puncte
procentuale în plus. În cazul în care volumul depozitului depăşeşte un
miliard lei şi oferta sucursalei nu este acceptată de client, se solicită acordul
centralei pentru a se oferi o dobândă mai avantajoasă.
Decizia în acest caz aparţine centralei băncii, ea solicitând date
generale, despre volumul de disponibilităţi ale clientului şi dacă este client
nou sau nu. Aprecierile sucursalei sunt de natură calitativă.
Centrala ţine cont în negocierea nivelului dobânzii în astfel de
situaţii şi de lichiditatea imediată şi de perspectivă a băncii precum şi de
costul resurselor atrase pe piaţa interbancară, care prin încheierea noii
convenţii de depozit sunt înlocuite parţial cu suma depusă de agentul
economic respectiv.
În cazul în care volumul depozitului o justifică, este negociat cu
acordul centralei băncii şi termenul depozitului, situaţie în care, datorită
recapitalizării dobânzii, acesta are efect asupra dobânzii negociate.
1.3 Legătura sistemului cu celelalte subsisteme. Relaţia resurse

– plasamente
Activitatea întregii bănci stă sub semnul permanentului interes

pentru raportul resurse – plasamente.
Scopul activităţii bancare este obţinerea profitului, iar acesta, în cea
mai mare parte provine din diferenţa între veniturile obţinute din dobânzile
la plasamente şi cheltuielile determinate de costurile resurselor atrase.
În consecinţă, întrucât resursele atrase prin depozite la termen tind să
depăşească 2/3 din totalul resurselor băncii, putem urmări legătura dintre
sistemul analizat şi celelalte subsisteme pe baza influenţei pe care atragerea
resurselor, în ansamblu, o are asupra activităţii celorlaltor compartimente.
Echilibrul activ – pasiv din bilanţul contabil reflectă de altfel raportul dintre
depozitele atrase, care reprezintă ponderea, şi plasamentele sucursalei.
Se desprinde de aici legătura dublă, de determinare, dintre depozite
şi creditele acordate de compartimentul de specialitate, atât directă, la nivel
de sucursală, cât şi indirectă, prin intermediul redistribuirii resurselor de
către centrala băncii. Pentru asigurarea profitului la nivelul aşteptărilor

acţionarilor, există o corelaţie permanentă între dobânzile active şi cele
pasive, respectiv între dobânzile la depozite şi cele la credite.
O a doua legătură importantă o desprindem între sistemul Depozite
lei şi Serviciul Operaţiuni Valutare, acesta din urmă, contribuind la rândul
lui la totalul resurselor atrase.
Volumul celor două tipuri de resurse constituind împreună o parte
importantă a totalului resurselor, în condiţiile menţinerii echilibrului resurse
– plasamente, orice creştere sau descreştere a volumului resurselor valutare
conduce la necesitatea micşorării sau măririi în compensaţie a nivelului
depozitelor, ceea ce se poate realiza prin politica dobânzilor.
Aceeaşi relaţie există şi între Serviciul Depozite şi Serviciul
Decontări Interbancare, sumele reprezentând decontări în derulare (tranzit)
constituind şi ele o parte a resurselor atrase, influenţând necesarul de resurse
din depozite şi reducând costul mediu al resurselor.
Relaţia existentă între Serviciul Virament (ghişeu) şi Serviciul
Depozite a fost prezentată, depozitele agenţilor economici constituindu-se şi
lichidându-se prin relaţia cu contul curent al clientului respectiv.
O relaţie similară există şi între Serviciul Depozite şi Casierie. La
aceasta se adaugă şi relaţia indirectă, resursele atrase prin depozite
echilibrând în balanţă lichidităţile din casierie.
Mai trebuie menţionată relaţia Serviciului Depozite cu Serviciul
Contabilitate Proprie, care urmăreşte în permanenţă realizarea veniturilor şi
cheltuielilor băncii, ponderea constituind-o cele din dobânzi, precum şi
relaţia cu Serviciul Informatică, unde se asigură prelucrarea, gestiunea,
securitatea datelor şi aplicaţiilor aferente activităţii analizate şi legătura
acesteia cu întreaga contabilitate a băncii.
Interacţiunea complexă între sistemul depozitelor, ca sursă principală
pentru resursele băncii, şi celelalte compartimente şi activităţi trebuie
urmărită constant de echipa care asigură managementul la nivel de sucursală
şi la nivelul întregii bănci, luându-se permanent măsurile necesare pentru ca
activitatea de ansamblu să-şi atingă scopurile propuse.
Principalele conexiuni dintre subsistemul depozite şi celelalte
subsisteme sunt ilustrate în figura 2.
NIVEL STRATEGIC
CONTABILITATE
CONDUCERE
MARKETING
JURIDIC
SS.
SS.
SS.
SS.
NIVEL
Subsistem
TACTICO-OPERATIV
creditare
Subsistem
Subsistem informatic
operaţiuni
valutare
Subsistem
tezaur şi Subsistem
casierie DEPOZITE
Subsistem
viramente
Subsistem
decontări
interbancare
Figura 2 – Legăturile subsistemului depozite cu celelalte subsisteme

1.4 Analiza critică a situaţiei existente

Modelul actual, utilizat în prezent, îmbină două proceduri de
stabilire a dobânzii, şi anume: o primă procedură care permite o marjă de
2 – 3 puncte procentuale, la nivel de sucursală şi o a doua procedură care
lărgeşte posibilităţile de acţiune, dar numai pentru sumele de ordinul
miliardelor de lei, mutând punctul de luare a deciziei la nivelul centralei
băncii.
Modelul are următoarele deficienţe:
• timpul de răspuns nu corespunde cerinţelor clientului, care vrea
adesea un răspuns pe loc, imediat, având de ales într-un timp
foarte scurt între ofertele mai multor bănci;
• nu se ia în calcul factorul importanţă client decât sub aspect
calitativ, putând implica şi o tratare subiectivă, şi numai pentru
depozite peste un miliard lei, fără o cuantificare exactă a
importanţei sale pentru sucursală şi bancă în ansamblu;
• lipseşte o determinare justificată din punct de vedere economic a
nivelului sumei de la care devine rentabil să se ofere puncte
procentuale suplimentare faţă de dobânda fixă cu care începe
negocierea;
• lipsa unui program informatic care să permită o reevaluare în timp
real a poziţiei sucursalei în negocierea cu clienţii în funcţie de
schimbările survenite atât în raportul resurse – plasamente, cât şi
pe piaţa interbancară de capital. Astfel, în sistemul actual, se
poate întâmpla ca o sucursală să accepte 3 puncte procentuale în
plus la negocierea dobânzii pentru un depozit, conform
competenţelor fixate, în timp ce banca pe ansamblu are un
excedent de resurse, iar plasamentele pe piaţa interbancară se fac
la dobânzi de 2 – 3 ori mai mici decât dobânda negociată pentru
depozitul respectiv;
• lipsa unei corelări între costurile resurselor atrase, veniturile
rezultate din plasamentele pe plan local ale sucursalelor şi
dobânda acordată la depozite, deşi din punct de vedere al
profitului, subunităţile băncii sunt analizate în mod distinct.
1.5 Proiectul logic al noului sistem
1.5.1 Descrierea modelului
Pentru rezolvarea problemei acordării dobânzilor negociate la

depozitele la termen se pot folosi tehnici de analiză multicriterială.
Elemente de terminologie folosite în analiza multicriterială:

Decizia este hotărârea de a alege o anumită variantă de acţiune, din
mai multe posibile, ataşate unui anumit proces sau fenomen.
Procesul de luare a deciziilor reprezintă mulţimea acţiunilor
întreprinse de decidenţi în vederea stabilirii deciziei.
Decidentul este persoana care evaluează, analizează, conduce şi
aplică procesul sau fenomenul care a generat situaţia de decizie.
Mulţimea variantelor/alternativelor reprezintă mulţimea posibilităţilor
de acţiune la un moment dat în evoluţia fenomenului, fiecare variantă fiind
descrisă de parametri.
Mulţimea criteriilor reprezintă mulţimea acelor parametri şi natura
acestora (economică, financiară, tehnică, socială, politică etc.) ce
caracterizează procesul şi în funcţie de care decidentul urmăreşte
compararea variantelor.
Mulţimea consecinţelor este rezultatul alegerii unei strategii din
punct de vedere al unui criteriu şi a realizării unei anumite stări a naturii.
Mulţimea obiectivelor reprezintă nivelurile consecinţelor ce se
doresc a fi realizate din punctul de vedere al fiecărui criteriu, şi care trebuie
îndeplinite în urma aplicării deciziei.
Mulţimea stărilor naturii şi a probabilităţilor corespunzătoare;
stările naturii reprezintă ansamblul de factori din mediu ce determină ca în
urma alegerii unei alternative sau a alteia să se obţină o mulţime de rezultate
probabile.
Etapele analizei multicriteriale
Etapa de predecizie: etapa în care decidentul realizează măsurile,

face experimentele, alege variantele, le evaluează, elimină unele dintre ele
sau adaugă altele, caută informaţii noi. Rezultatul acestei etape este o listă
de variante realizabile, criterii de apreciere şi cuantificări corespunzătoare.
Etapa de decizie: conduce la decizii parţiale. Procesul de luare a
deciziilor este dinamic, în sensul adoptării unor decizii care să conducă la
rezultate din ce în ce mai bune. Decizia corespunzătoare rezultatului optim
se numeşte decizia optimă.
Etapa de postdecizie: evaluează decizia adoptată în etapa anterioară;
ea precede etapa de predecizie a procesului următor de decizie.
Modelul de decizii multiatribut (MADM) constă în alegerea
variantei optime dintr-o mulţime finită de variante, care se compară între ele
în raport cu criterii aparţinând unei mulţimi finite. Fiecare variantă este
caracterizată în raport cu fiecare criteriu numeric sau nenumeric. Fiecare
criteriu urmăreşte un anumit scop, de maxim sau de minim.
Decizii multiatribut
Fie o mulţime de variante V = {V1, V2,…, Vm} şi o mulţime de

criterii C = {C1, C2,…, Cn}. Pentru fiecare criteriu Cj, j=1,…,n se asociază
fiecărei variante Vi, i=1,…,m, un vector reprezentând rezultatul evaluării
acelei variante în raport cu criteriul Cj. Aceşti vectori formează liniile unei
matrice A, numită matricea consecinţelor:
⎛ a11 a12 L a1n ⎞

⎜ ⎟
⎜a a 22 L a2n ⎟
A = ⎜ 21 ,
L L L L⎟
⎜ ⎟
⎜a
⎝ m1 am2 L a mn ⎟⎠
unde a ij reprezintă evaluarea consecinţei aplicării variantei Vi conform

criteriului Cj.
Problema caracterizată de o astfel de matrice se numeşte problemă
de decizie multiatribut cardinală.
În marea majoritate a metodelor de determinare a soluţiilor
problemei decizionale multiatribut, deoarece criteriile sunt diferite prin
natura lor, iar consecinţele sunt neomogene (calitative sau cantitative şi
măsurate în unităţi de măsură diferite) este necesară omogenizarea matricei
consecinţelor prin procedee specifice de normalizare sau de scalare.
Starea naturii 1 … Starea naturii k

Variante Criterii … Criterii
C1,…, Cj, …, Cn … C1,…, Cj, … , Cn
V1 …
V2 …
Vi aij1 aijk
Vm … … …
P pj1 … pjk
Figura 3 – Forma generală a unui tabel decizional

Dacă nu toate criteriile au aceeaşi importanţă, le putem ataşa

coeficienţi de importanţă p j , j = 1, L , n . Aceste numere exprimă
importanţa pe care decidentul o dă fiecărui criteriu în parte. Aceştia
formează vectorul P = ( p1 , p 2 ,L , p n ) . De obicei, există relaţia:
n
∑p
j =1
j = 1,
În acest caz, datele pentru o problemă cardinală de decizii

multiatribut se aranjează într-un tabel decizional (figura 3).
Metode de evaluare a coeficienţilor de importanţă
Există mai multe metode de evaluare a coeficienţilor de importanţă:

metoda vectorului propriu, metoda celor mai mici pătrate, metoda
entropiei, metoda LINMAP.
Prezentăm pe scurt metoda vectorului propriu.
Pentru a determina vectorul coeficienţilor de importanţă
P = ( p1 , p 2 ,L, p n ) , care vor fi componentele vectorului propriu al matricei
B şi care satisface relaţia:
n
∑p
j =1
j = 1,
se porneşte de la matricea B, construită de decident, care exprimă

importanţa relativă a perechilor de criterii (Ci, Cj):
⎛ p1 p1 p1 ⎞
⎜ L ⎟
⎜ p1 p2 pn ⎟
⎜ p2 p2 p2 ⎟
L
B=⎜ p p2 p n ⎟⎟
⎜ 1
⎜L L L L⎟
⎜ pn pn
L
pn ⎟
⎜p p2 p n ⎟⎠
⎝ 1
Matricea B are proprietăţile:

1 b
bij = , bij = ik , (∀) i, j , k = 1,L, n
b ji b jk
Vectorul P T este numit vector propriu al matricei B, iar valorile

acestuia se obţin astfel:
a) Se porneşte de la matricea B estimată de decident şi se rezolvă
ecuaţia caracteristică:
det(B - λE) = 0;
b) Se determină ce mai mare valoare proprie λ max = max{λi };
i
T
c) Se determină vectorul propriu P , rezolvând ecuaţia:
B ⋅ P T = λ max ⋅ P T .
Pentru a stabili importanţa relativă a perechilor de criterii (Ci, Cj),
prin elementele pi / pj din matricea B, se dă o scară de importanţă
orientativă, astfel:
• 1 - importanţă egală, dacă cele două criterii contribuie în mod
egal la obiectiv;
• 3 - importanţă slabă, dacă experienţa demonstrează o uşoară
importanţă a unui criteriu faţă de celălalt;
• 5 - importanţă puternică, dacă experienţa demonstrează o
importanţă mai puternică a unui criteriu faţă de celălalt;
• 7 - importanţă demonstrată, dacă practica a dovedit importanţa
unui criteriu faţă de celălalt;
• 9 - importanţă absolută, dacă în mod evident un criteriu este mai
important faţă de celălalt;
• 2, 4, 6, 8 – importanţă de valori intermediare, se utilizează atunci
când este necesar un compromis.
1.5.2 Algoritmul propus
Pasul 1 – Stabilirea procentului maxim de dobândă
• Se introduc de la tastatură datele primite de la centrala băncii,

respectiv:
- costul de transfer al resurselor între unităţile băncii, CT, exprimat
în procente dobândă anuală;
- costul resurselor la zi, CRZ, exprimat în procente dobândă
anuală;
- costul resurselor estimat pentru următoarea lună, CRL, exprimat
în procente dobândă anuală;
- venitul acordat de centrala băncii unităţilor cu excedent de
resurse, W, exprimat în procente dobândă anuală.
Costul resurselor atrase de centrala băncii sau disponibile în centrală

poate fi:
- nivelul dobânzii la creditele interbancare;
- nivelul dobânzii de refinanţare de la BNR;
- nivelul dobânzii la resursele atrase la sucursalele cu excedent de
resurse;
- nivelul dobânzii pentru descoperitul de cont.
Alegerea acestui cost o face centrala băncii în funcţie de raportul

resurse – plasamente la nivelul întregii bănci.
Centrala băncii transmite zilnic acest cost atât pentru situaţia la zi,
cât şi cel estimat pentru luna următoare. Totodată comunică zilnic nivelul
CT şi W, stabilite în funcţie de costurile reale ale transferurilor fondurilor,
dar şi de politica generală a băncii, de stimulare îndeosebi a unităţilor cu
deficit de resurse sau care sunt de curând înfiinţate şi deci nou intrate pe
piaţă.
• Se confirmă dobânda, D, afişată pe ecran pentru depozite la
termen prevăzută în norme (înainte de negociere);
• Se compară dobânda D cu costurile resurselor CRZ şi CRL. Pot
apărea următoarele situaţii:
a) CRZ < D şi CRL < D. Excedent de resurse la zi şi estimat,
situaţie în care nu se negociază dobânda D, ea fiind fixă;
b) CRZ < D şi CRL > D sau CRZ > D şi CRL < D;
b1) Dacă unitatea are deficit de resurse (R/P<1), unde R este
volumul resurselor proprii, iar P volumul plasamentelor
proprii, se acceptă negocierea dobânzii numai până la
nivelul maxim: Dmax1 = min{CRZ , CRL} + CT/ 2;
b2) Dacă unitatea are excedent de resurse (R/P > 1), valoarea
dobânzii maxime până la care se acceptă negocierea se
calculează ca fiind: Dmax1 = min{CRZ, CRL} + ( W – D )/ 2;
c) CRZ > D şi CRL > D, iar raportul R / P >1. Se acceptă
negocierea dobânzii până la nivelul maxim:
Dmax1 = min{CRZ, CRL} – CT;
d) CRZ > D şi CRL > D, iar raportul R / P < 1. Se acceptă
negocierea dobânzii până la nivelul maxim:
Dmax1 = min{CRZ, CRL} – VP, unde VP este venitul planificat
exprimat în procente de dobândă ( diferenţa dintre dobânda
cu care sunt plasate şi cea cu care sunt atrase resursele).
• Se calculează procentul maxim de dobândă până la care se va
accepta negocierea conform formulelor menţionate mai sus.
• Se compară Dmax1 cu D. Dacă Dmax1 este inferioară sau egală cu D,

negocierea nu mai are loc, dobânda acceptată de bancă fiind D. În
caz contrar se trece la pasul următor.
Pasul 2 – Stabilirea sumei minime pentru care se acceptă

negocierea unei dobânzi superioare
Pentru a se stabili nivelul acestei sume, se pune condiţia ca veniturile
suplimentare obţinute de unitatea bancară respectivă prin atragerea
depozitului să fie mai mari sau cel mult egale cu cheltuielile suplimentare
care pot să apară.
Cazul 1. Dacă unitatea are raportul R / P < 1, veniturile obţinute
suplimentar vor fi:
VS = VD x (CRL – Dn + CT),
unde:
VS = venit suplimentar;
VD = valoarea depozitului;
Dn = dobânda negociată.
Cheltuielile suplimentare vor rezulta din eventualele pierderi
determinate de majorarea dobânzii la depozitele deja existente, care ajung la
maturitate în perioada următoare. Ele vor fi:
V ⎡n V ⎤
C HS = DI ⋅ ⎢∑ (Dn − DDI ) ⋅ di ⎥ ⋅ VDT
VDT ⎣ i =1 VDI ⎦
unde: CHS = cheltuieli suplimentare,

VDI = volumul total al depozitelor influenţate,
VDT = volumul total al depozitelor la termen,
DDI = dobânda depozitelor influenţate (pentru fiecare depozit în
parte);
Vdi = valoarea depozitului i.
Pentru uşurarea calculului, se poate nota cu k1 = VDI / VDT, un
coeficient care poate fi introdus în faza de parametrizare a aplicaţiei, având
valori mai mari pentru unităţile mici ale băncii şi mai mici pentru
sucursalele mari. El este un coeficient estimat, determinarea lui cu o precizie
mai mare putându-se face pe cale statistică.
În mod similar media ponderată a diferenţelor dintre dobânda
negociată şi cea a fiecărui depozit influenţat, poate fi înlocuită cu formula:
Dn – K2D,
unde K2 este un coeficient care reflectă raportul mediu între dobânda
fiecărui depozit şi cea comunicată prin norme. Acest coeficient supraunitar
poate fi introdus de asemenea în faza de parametrizare, fiind estimat în jurul

valorii K2 = 1,05.
Centrala băncii poate transmite un tabel cu coeficienţii K1, K2 pe
tipuri de unităţi. Cheltuielile suplimentare vor fi deci:
CHS = K1 x VDT x (Dn – K2D).
Întrucât în această fază dobânda negociată nu este fixată, se apelează
la o dobândă negociată convenţională, introdusă de asemenea în faza de
parametrizare. Se propune ca aceasta să fie Dnc = 1,1 D.
În aceste condiţii, valoarea cheltuielilor suplimentare va fi:
CHS = K1 x VDT x (1,1 – K2 ) x D.
Egalizând veniturile şi cheltuielile suplimentare, la limită, rezultă
suma minimă pentru care este rentabilă negocierea dobânzii:
VS = CHS, deci
VD x (CRL – Dn + CT) = K1 x VDT x (1,1 – K2 ) x D
Rezolvând ecuaţia se obţine:
VD = K1 x VDT x D x (1,1 – K2) / (CRL – 1,1D + CT )
Cazul 2. Dacă unitatea are raportul R/ P > 1, veniturile obţinute

suplimentar vor fi:
VS = VD x (W – Dn)
Pe baza unui raţionament similar, prin egalarea la limită a veniturilor
şi cheltuielilor suplimentare, se obţine:
VD x (W – Dn) = K1 x VDT x (1,1 – K2 ) x D
Din această egalitate rezultă suma minimă pentru care este rentabilă
negocierea dobânzii:
VD = K1 x VDT x D x (1,1 – K2 ) / ( W – 1,1D).
Pasul 3 – Stabilirea categoriei de încadrare a clientului

(importanţa clientului)
Se calculează scorul fiecărui client în funcţie de următoarele criterii:

C1 = Volumul de plăţi derulate / Volumul total de plăţi al sucursalei;
C2 = Volumul de comisioane achitate / Volumul total de comisioane
al sucursalei;
C3 = Volumul de depozite al clientului / Volumul total de depozite
al sucursalei;
C4 = Volumul de credite cu un serviciu normal al datoriei al
clientului / Volumul total de credite al sucursalei;
C5 = Vechimea clientului (indicator de fidelitate);
C6 = Indicator de încurajare a unei anumite categorii de clienţi
(exemplu: întreprinderile mici şi mijlocii).
Valorile pentru C1 – C4, pentru fiecare client în parte se obţin din

baza de date existentă.
Scorul fiecărui client se obţine cu formula:
SCOR = 0,1xC1 + 0,4xC2 + 0,2xC3 + 0,3xC4
Se sortează fişierul CLIENTI.DBF după cheia SCOR şi se reţine
pentru fiecare client în variabila LOC1 poziţia pentru această clasificare,
LOC2 indicatorul de fidelitate C5 şi LOC3 indicatorul de încurajare C6.
Pasul 4 – Stabilirea importanţei depozitului

Se sortează baza de date privind depozitele existente
DEPOZITE.DBF după mărime şi termen, obţinându-se două noi liste
ordonate, din care extragem variabilele LOC4 şi LOC5.
Pasul 5
Se preiau de la tastatură ponderile fiecărui criteriu (pk).
Pasul 6 – Stabilirea punctajului depozitului respectiv

Se calculează punctajul noului depozit, Pd, cu formula:
5
Pd = ∑ LOC k ⋅ p k .
k =1
LOC4 şi LOC5 se obţin din baza de date deja existentă prin

similitudine cu un depozit având acelaşi termen şi valoarea cea mai
apropiată.
Punctajul obţinut satisface condiţiile 0 < PUNCTAJ < 1.
Pasul 7 – Determinarea dobânzii negociate

Dobânda negociată se va obţine cu formula:
Dn1 = D + (Dmax1 – D) x PUNCTAJ.
Aceasta este comunicată clientului, ca nivel maxim acceptat de
bancă, în vederea completării convenţiei de depozit.
Pasul 8 – Determinarea valorii finale a sumei minime pentru

care se acceptă negocierea
Cu valoarea obţinută pentru dobânda negociată se reia calculul
pentru volumul minim al depozitului pentru care se acceptă negocierea
(pasul 2), înlocuind Dn cu Dn1. Reluând toţi paşii de lucru se va obţine

dobânda negociată finală Dnf, cu relaţia:
Dnf = D+(Dmax1 – D) x PUNCTAJ.
Aceasta este comunicată clientului ca nivel maxim acceptat de bancă
în vederea completării convenţiei de depozit.
1.5.3 Structura fişierelor din baza de date
Fişierul CLIENT are următoarea structură a înregistrărilor:

- cod client;
- tip client (persoană fizică sau juridică);
- denumire client;
- tip tranzacţie (credit, depozit, depunere/extragere);
- data tranzacţiei;
- valoarea tranzacţiei;
- cod monedă (lei, valută);
- bonitate client;
- solvabilitate client;
- credite de la alte bănci (cod bancă, valoare credit, termene etc.);
- clauze contractuale etc.
Fişierul CREDITE are următoarea structură a înregistrărilor:

- tip credit;
- cod monedă;
- număr clienţi;
- cod client;
- valoare credit;
- condiţii de rambursare;
- data creditării;
- data scadenţei;
- valoare rată;
- penalizări;
- data penalizării;
- valoarea penalizării
Fişierul DEPOZITE are următoarea structură a înregistrărilor:

- tip depozit (la termen, la vedere, cu capitalizarea dobânzii etc.);
- cod client;
- data creării depozitului;
- perioada;
- valoare depozit;
- cod monedă;
- dobânda;
- termen de maturare;
- tip tranzacţie;
- valoarea tranzacţiei, ş.a.
Fişierul TEZAUR-CASIERIE are următoarea structură a

înregistrărilor:
- cod client;
- tip client;
- fel tranzacţie;
- valoare tranzacţie;
- data tranzacţie;
- fond existent/iniţial;
- fond final, ş.a.
Fişierul OPERAŢIUNI VALUTARE are următoarea structură a

înregistrărilor:
- tip tranzacţie;
- cod client;
- cod valută, ş.a.
Fişierul VIRAMENTE ŞI DECONTĂRI interbancare are

următoarea structură a înregistrărilor:
- cod bancă corespondentă;
- tip tranzacţie (virament, decontare etc.);
- cod monedă;
- clauze acceptate;
- dobânzi interbancare;
- rate;
- termene şi perioade;
- penalizării ş.a.
CLIENTI
CREDITE
SISTEM DE
PROGRAME PENTRU
OPERATIUNI GESTIUNEA DEPOZITE
VALUTARE DEPOZITELOR
VIRAMENTE
DECONTARI
INTERBANCARE
TEZAUR -
CASERIE
Figura 4 - Structura bazei de date

1.6 Analiza cost – beneficiu
Costurile implementării acestei soluţii sunt foarte mici, deoarece:

- nu este necesară angajarea de personal nou;
- nu este necesară cumpărarea de noi echipamente de calcul;
- aplicaţia realizată este simplu de utilizat, nefiind necesară o
instruire specială a personalului;
- trecerea la utilizarea acestui program este foarte uşoară, deoarece el
foloseşte bazele de date deja existente;
- datele primite de la centrala băncii privind costul estimat al
resurselor şi costul la zi al resurselor pot fi incluse în buletinul
informativ zilnic trimis tuturor subunităţilor băncii, evitându-se
cheltuielile suplimentare cu transmiterea datelor; se are în vedere
faptul că la nivelul centralei băncii se analizează zilnic, sub toate
aspectele, lichiditatea şi costurile resurselor, rămânând ca datele
rezultate să fie doar incluse în fişierul transmis subunităţilor.
Beneficiile obţinute în urma implementării acestei soluţii sunt

următoarele:
- un răspuns prompt la solicitarea clientului, care în multe situaţii
înseamnă depozite suplimentare şi câştigarea unui număr mai mare
de clienţi;
- stabilirea unui procent de dobândă care ţine cont în mai mare
măsură de evoluţia lichidităţii băncii;
- evitarea pierderilor cauzate de acceptarea unor procente de dobândă
superioare celor afişate în perioadele în care există surplus de
lichidităţi;
- o mai mare flexibilitate în luarea deciziilor;
- considerarea şi a altor criterii referitoare la importanţa clientului
pentru bancă din punct de vedere al volumului de plăţi derulate, al
comisioanelor, al volumului total de depozite al clientului
respectiv;
- se reduce timpul de lucru atât pentru referenţii compartimentului
implicat în negocierea convenţiilor de depozit, cât şi pentru
conducerea sucursalei şi personalul implicat din centrala băncii;
- se elimină cheltuielile suplimentare cu convorbirile telefonice şi
transmisiile fax impuse de procedura actuală de negociere;
- se au în vedere şi raportul resurse – plasamente la nivelul unităţii
bancare respective, precum şi cheltuielile impuse de transferul de
resurse de la o subunitate a băncii la alta.
Bibliografie
1 Bădescu, A. V., Modelarea deciziilor economico-financiare,

Dobre, I., Bucureşti, Editura Conphys, 2001;
2. Boldur-Lăţescu, Gh., Logica decizională şi conducerea
sistemelor, Bucureşti, Editura Academiei,
1992;
3. Coobe, S., Making Management Decisions, Prentice
Slack, M., Hall, (UK), 1991;
4 Hartulari, C., Analiza sistemelor, Bucureşti, Editura
Bădescu, A.,V., Societatea Autonomă de Informatică, 1996;
5 Negoescu, Gh., Risc şi incertitudine în economia
contemporană, Galaţi, Editura Alter Ego
Cristian, 1995;
6 Păun, M., Analiza şi diagnoza sistemelor din
Hartulari, C., economie, Bucureşti, Editura ASE, 2001;
Bădescu, A.,V.,
7 Păun, M., Analiza, diagnoza şi evaluarea sistemelor
Hartulari, C., din economie, Bucureşti, Editura ASE,
2004;
8 Postăvaru, N., Decizii şi previziune, Bucureşti, Editura
Matrix ROM, 1998;

Studiu de Caz Privind Sistemul Gestionarii Depozitelor Unei Banci

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu de Caz Privind Sistemul Gestionarii Depozitelor Unei Banci

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.

1.1 Definirea problemei

Sistemul bancar românesc cunoaşte o evoluţie accelerată,

3. Calculării procentului de dobândă maxim acceptat de bancă

În final, pentru demonstrarea eficienţei noului sistem, se face o

1.2 Prezentarea fluxului de activităţi al subsistemului pentru

1.2.1 Structura generală a sistemului

1.2.1.1 Structura societăţii bancare

Banca este persoană juridică organizată ca societate comercială

Centrala băncii îndeplineşte funcţia de coordonare pentru toate

Sucursalele şi agenţiile sunt unităţi cu sarcini operative, ele neavând

1.2.1.2 Rolul sucursalelor în activitatea bancară

Sucursalele se constituie în nuclee ale activităţii desfăşurate de

1.2.1.3 Structura organizatorică a unei sucursale

Schema generală a structurii organizatorice a unei sucursale este

Serviciul Operaţiuni Valutare:

- efectuarea de operaţiuni de plăţi în cadrul acreditivelor de import;

Figura 1 - Schema generală a structurii organizatorice a unei sucursale

- efectuarea de operaţiuni de plăţi şi încasări în valută în conturile

Serviciul Coordonare şi Marketing:

- asigură prin activităţi de publicitate, promovarea produselor băncii

- operaţiuni cu numerar pentru persoane fizice;

- verifică din punct de vedere al corectitudinii lor corecţiile la balanţă

Serviciul Decontări Interbancare:

- primeşte şi transmite decontări telex;

- analizează şi participă la sistemul informaţional în corelaţie cu

- actualizarea fişelor posturilor şi semnarea lor de către persoanele

1.2.2 Subsistemul pentru gestionarea depozitelor în lei

1.2.3 Tipuri de resurse financiare utilizate de bancă, importanţa

monetare ale băncii centrale, dar şi de activităţile economice desfăşurate în

- rezerva generală pentru riscul de credit;

În cazuri limită, când resursele menţionate anterior nu acoperă

1.2.4 Procedura de lucru în încheierea unei convenţii de depozit

1.2.4.1 Pentru persoane fizice

Orice persoană fizică majoră, rezidentă sau nerezidentă în România,

După depunerea banilor la casierie, referentul de ghişeu desemnat

1.2.4.2 Pentru persoane juridice

Pentru deschiderea unui cont de depozit se pune condiţia existenţei

- dreptul băncii de a modifica nivelul dobânzii în funcţie de

În convenţie se precizează faptul că aceasta are valoare de înscris

1.2.5 Circuitul documentelor şi informaţiilor în cazul negocierii

Clientul se prezintă la ghişeul Serviciului Depozite, cu suma în

1.2.6 Criteriile care stau la baza negocierii procentului

Normele de lucru existente stabilesc ca unic criteriu de negociere a

1.3 Legătura sistemului cu celelalte subsisteme. Relaţia resurse

Activitatea întregii bănci stă sub semnul permanentului interes

către centrala băncii. Pentru asigurarea profitului la nivelul aşteptărilor

Figura 2 – Legăturile subsistemului depozite cu celelalte subsisteme

1.4 Analiza critică a situaţiei existente

1.5 Proiectul logic al noului sistem

1.5.1 Descrierea modelului

Pentru rezolvarea problemei acordării dobânzilor negociate la

Elemente de terminologie folosite în analiza multicriterială:

Etapele analizei multicriteriale

Etapa de predecizie: etapa în care decidentul realizează măsurile,

Fie o mulţime de variante V = {V1, V2,…, Vm} şi o mulţime de

⎛ a11 a12 L a1n ⎞

unde a ij reprezintă evaluarea consecinţei aplicării variantei Vi conform

Starea naturii 1 … Starea naturii k

Figura 3 – Forma generală a unui tabel decizional

Dacă nu toate criteriile au aceeaşi importanţă, le putem ataşa

În acest caz, datele pentru o problemă cardinală de decizii

Metode de evaluare a coeficienţilor de importanţă

Există mai multe metode de evaluare a coeficienţilor de importanţă: