Sunteți pe pagina 1din 114

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Management Financiar Contabil Bucureşti Specializarea Contabilitate şi informatică de gestiune Anul universitar 2008-2009, sem. 1 Anul V FR

RELATII MONETAR-FINANCIARE INTERNATIONALE - curs opţional -

SINTEZĂ

1. Precizari si recomandari privind desfasurarea activitatilor la disciplina

Codul cursului – MFC4814a

Denumirea

cursului

RELATII

INTERNATIONALE

Tip curs –optional/verificare

MONETAR-FINANCIARE

Durata cursului/Nr. credite – 40 ore (20 curs +20 seminar) /4 credite

Manualul de curs recomandat – Constantin Moisuc (coordonator), Ion Roşu-Hamzescu, Claudia Baicu , Elena Gurgu , ,,FINANŢE ŞI PLĂŢI INTERNAŢIONALE - RELAŢII MONETAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE’’, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006.

Caietul de aplicatii si studii de caz recomandat: Elena Gurgu ,,RELATII VALUTAR-FINANCIARE INTERNATIONALE. APLICATII SI STUDII DE CAZ’’, Editura Fundatiei Romania de Miine, Bucuresti, 2003

Obiectivul principal al cursului – Disciplina prezinta problematica ce trebuie insusita pentru cunoasterea relatiilor financiare internationale necesare lucratorilor din banci si firme cu activitate de export-import. De asemenea, disciplina asigura cunostintele necesare insusirii tehnicilor si modalitatilor de plata la scadenta ce trebuie incluse in contractele comerciale si acordurile de credit internationale.

Modul de stabilire a notei finale - Însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor presupune frecventarea cursurilor şi seminariilor pentru forma de invatamat ZI, iar pentru formele de invatamant FR si ID consultatii pe Internet, la TVRM, in revista Opinia Nationala şi un complex de alte mijloace precum studiul individual, dezbateri, referate, studii de caz, recenzii etc. Subiectele de examen vor fi sub forma de test grila care va contine

aproximativ 20 de intrebari si vor fi alcatuite din manual si din caietul de aplicatii si studii de caz.

Consultatii pentru studenti cu cadrul didactic titular al cursului– in fiecare saptamina in zilele de luni, miercuri si vineri intre orele 09,00-16,00

Adrese de e-mail responsabil pentru contactul cu studentii :

Conf. univ. dr. Elena Gurgu – e-mail : elenagurgu@yahoo.com , adresa la facultate – Splaiul Independentei nr. 313, telefon Prodecanat Facultatea de Marketing si AEI :

316.97.85/88/89, interior 151

2. Continutul tematic al cursului

A. SECTIUNEA ,,FINANTE INTERNATIONALE’’

Tema nr. 1. CONTINUTUL , STRUCTURA SI FUNCTIILE FINANTELOR INTERNATIONALE. SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL SI CRIZA LUI

1.1.Globalizarea financiara : cauze si efecte

1.2.Piata monadiala si principalele sale segmente

1.3.Structura (componentele) fluxurilor valutar-financiare internationale

1.4.Functiile finantelor internationale

1.5.Sistemul monetar international si componentele lui

1.6.Principiile adoptate in 1944 la Conferinta Monetara Internationala de la Bretton Woods si criza lor

1.7. Eurovalutele si piata eurovalutara

1.8.Factorii determinanti ai aparitiei si dezvoltarii pietei eurovalutare

1.9.Caracteristicile pietei eurovalutare

1.10.Participantii pe piata eurovalutara

1.11.Principalele operatiuni de pe piata eurovalutara

1.12.Mijloacele de plata internationale si principalele lor categorii

1.13.Sursele de formare a fondurilor valutar-financiare pe piata mondiala

1.14. Tipuri de etaloane monetare internationale

1.15. Convertibilitatea monetara si principalele ei tipuri

1.16. Convertibilitatea valutara si principalele categorii de

convertibilitate valutara

1.17.Convertibilitatea leului dupa 1989 si principalele ei etape

Tema nr. 2. ACTIVELE DE REZERVA SI LICHIDITATEA

2

MONETARA INTERNATIONALA

2.1.Conceptul de active de rezerva

2.2.Componentele activelor monetare de rezerva ale bancilor centrale in etapa actuala

2.3.Functiile activelor de rezerva

2.4.Cai de sporire a rezervelor monetare

2.5.Lichiditatea monetara internationala

2.6.Indicatorii gradului de lichiditate

2.7.

Obiectivele gestionarii activelor de rezerva urmarite de catre banca

centrala

2.8.

Criterii de alegere a formelor de utilizare optima a activelor de

rezerva

Tema nr. 3. MECANISMUL CURSULUI DE SCHIMB VALUTAR SI PIATA VALUTARA

3.1. Asemanari si deosebiri intre valuta si eurovaluta

3.2. Cursul de schimb valutar: concept si metode de cotare a valutelor

3.3.Principalele valute liber-utilizabile

3.4. Principalele tipuri de cursuri de schimb valutar

3.5. Formele evolutiei cursurilor valutare

3.6.Grupele de factori ai evolutiei cursurilor valutare

3.7.

Factorii de natura monetar-financiara care influenteaza evolutia

cursurilor valutare

3.8.

Modele de determinare a nivelului real al cursului de schimb

valutar

3.9.

Modelul paritatii puterii de cumparare a monedelor

3.10.

Modalitati de influentare a exporturilor si importurilor de marfuri

ca urmare a reprecierii sau deprecierii monedei nationale

3.11.

Factorii de natura monetar-financiara care au condus la

deprecierea leului dupa 1989

3.12. Piata valutara nationala si piata valutara internationala

3.13. Obiectivul (scopul) operatiunilor valutare

3.14. Functiile pietei valutare

3.15. Factorii dezvoltarii rapide a pietei valutare

3.16. Conditii prealabile si decisive pentru functionarea pietei valutare

3.17.Segmentele principale ale pietei valutare

3.18.Participantii la activitatile pietei de schimb valutar

3.19.

Metode de stabilire zilnica a cursului de referinta

3.20.Principalele categorii de operatiuni de pe piata valutara

3.21.Premizele crearii pietei valutare in Romania dupa 1989

3

Tema nr. 4. PIETELE DE INVESTITII SI DE CAPITAL INTERNATIONALE

4.1.Tipuri de investitii internationale

4.2.Cai de efectuare a investitiilor straine

4.3.Factorii determinanti ai investitiilor straine directe

4.4.Mutatiile care au avut loc pe piata investitiilor straine directe in ultimii 15-20 ani

4.5.

Principalele state sau grupe de state care sunt principalii investitori

in strainatate

4.6. Statele principale beneficiare de investitii externe

4.7. Principalele facilitati ce le acorda tarile gazda investitiilor straine

4.8. Fcatorii care determina interesul Romaniei pentru atragerea

investitiilor straine

4.9.

Conditiile necesare pentru dezvoltarea pietei de capital si de valori

mobiliare

4.10. Paritcipantii la piata internationala de capital

Tema nr. 5. PIATA CREDITULUI INTERNATIONAL

5.1. Principalele tipuri de credite internationale

5.2. Factorii determinanti ai dezvoltarii creditului in comertul

international

5.3. Formele creditului comercial international

5.4. Tehnici de creditare si finantare a comertului exterior

5.5.Trasaturile specifice ale eurocreditelor

5.6.Principalele clauze valutar-financiare dintr-un acord de credit financiar garantat international

5.7.

Elementele costului creditului financiar international garantat

5.8.Tipurile de dobinda dintr-un contract de credit international

5.9.Sistemul de notare a riscului de tara practicate de societatile de rating

Tema nr. 6. ECHILIBRUL MONETAR EXTERN SI BALANTA DE PLATI EXTERNE. BALANTA CREANTELOR SI OBLGATIILOR EXTERNE. INSTITUTII MONETARE SI FINANCIARE INTERGUVERNAMENTALE INTERNATIONALE

6.1. Dimensiunile echilibrului economic extern

6.2. Sistemul de balante externe

6.3. Sectiunile balantei de plati externe

6.4.Capitolelel contului curent din balanta de plati externe

6.5. Subcapitolele contului financiar din balanta de plati externe

6.6. Cai de utilizare a excedentului contului curent

4

6.7. Cai d4e acoperire a deficitului contului curent

6.8. Sursele creantelor externe

6.9. Cauzele datoriei externe ale unui stat

6.10. Indicatorii datoriei externe

6.11. Directii de actiune pentru solutionarea datoriei externe a tarilor in

curs de dezvoltare

6.12.

Criteriile monetare si bugetare de convergenta pentru aderarea la

Uniunea Monetara Europeana

6.13. Principiile juridice ale trecerii la moneda unica euro

6.14. Avantajele pentru tarile participante ca urmare la trecerea la

unitatea monetara unica - euro

6.15. Dezavanatajele ce decurg din trecerea la moneda unica euro

6.16. Rolul (functiile internationale) ale monedei unice euro

6.17. Componentele Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC)

6.18. Atributiile SEBC

6.19. Institutii monetare si financiare interguvernamentale

internationale

6.20.

Institutiile financiare internationale ale Grupului Bancii Mondiale

6.21.Evaluarea cosului monetar DST

B. SECTIUNEA ,,PLATI INTERNATIONALE’’

Tema nr. 7. PLATILE INTERNATIONALE: REGLEMENTARI, MODALITATI DE PLATA, SCHEME DE PLATA, CLAUZE CONTRACTUALE PRIVIND PLATILE, DOCUMENTE DE PLATA

7.1.

Acorduri si conventii interstatale referitoare la platile

internationale

7.2.

Reguli uniforme privind platile elaborate de Camera Internationala

de Comert de la Paris

7.3. Reglementari nationale cu privire la decontarile internationale

7.4. Clauzele privind platile dintr-un contract comercial international

7.5. Tipuri de scheme de plata

7.6. Principalele momente de plata dintr-o schema de plata complexa

7.7. Principalele modalitati de transfer international al banilor/platilor

7.8. Structura (componentele) sistemului de plati internationale

7.9. Modalitatile de plata internationale

7.10. Formele de plata internationale

7.11. Documentele esentiale de plata

7.12.Documenetele comerciale de plata

7.13. Documenetele de transport international

7.14. Documenetele financiare de plata

5

Tema nr. 8. INSTRUMENTE SI MODALITATI DE PLATA

8.1.Titlurile de plata si credit internationale

8.2. Functiile titlurilor de plata si credit

8.3. Participantii la emiterea unei cambii internationale

8.4. Functiile cambiei internationale

8.5. Mentiunile obligatorii pe care trebuie sa le intruneasca o cambie

8.6. Modalitati de inscriere a scadentei de plata intr-o cambie

8.7. Principalele operatiuni ce pot fi facute cu o cambie

8.8.Participantii la un bilet la ordin

8.9.

Functiile biletului la ordin

8.10.

Mentiuni obligatorii ale biletului la ordin

8.11.Operatiuni ce se pot face cu un bilet la ordin

8.12. Participantii la emiterea unui cec

8.13. Principalele tipuri de cecuri dupa modul in care este indicat

beneficiarul

8.14. Tipurile de cecuri din punctul de vedere al modului de incasare

8.15. Participantii la un careditiv ca modalitate de plata

8.16. Tipuri de acreditive documentare internationale

8.17. Tipuri de incassouri documentare grupate dupa criteriul

documentelor vehiculate

8.18.

Participantii implicati in cadrul tehnicii de documentare prin

incasso

8.19. Categorii de riscuri generate de utilizarea incassoului

8.20. Participantii la ordinul de plata

8.21. Categorii de ordine de plata

8.22. Elementele esentiale ale ordinului de plata

C. SECTIUNEA ,,GARANTII INTERNATIONALE’’

Tema nr. 9. GARANTII, PLATI SI GARANTI

9.1.Participantii la o garantie

9.2.

Categorii de riscuri garantate

9.3.Categorii de garanti

9.4.

Tipuri de reparatii garantate

Tema nr. 10. SCRISOAREA DE GARANTIE PERSONALA

10.1.Elementele esentiale ale unei scrisori de garantie bancara

10.2.Tipuri de garantii bancare

10.3.Instrumentul de garantare al societatilor de asigurare

Tema nr. 11. GARANTIILE REALE

11.1.

Categorii de garantii reale dupa modalitatea de posedare a

debitorului obiectului garantat

6

11.2. Tipuri de garantii reale

3.Bibliografie minima obligatorie

1. Constantin Moisuc (coordonator), Ion Roşu-Hamzescu, Claudia Baicu , Elena Gurgu , ,,FINANŢE ŞI PLĂŢI INTERNAŢIONALE - RELAŢII MONETAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE’’, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006.

2. Constantin Moisuc (coordonator), Ion Roşu-Hamzescu, Elena Gurgu, Dan Nicoară, ,,RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE’’, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.

3. Elena Gurgu – ,,RELATII VALUTAR-FINANCIARE INTERNATIONALE. APLICATII SI STUDII DE CAZ’’, Editura Fundatiei Romania de Miine, Bucuresti, 2003.

4. Simona Gaftoniuc, ,,FINANTE INTERNATIONALE,’’ Editura Economică, Bucureşti,

1997.

4.Bibliografie facultativa

1. Constantin Floricel, ,,RELATII VALUTAR FINANCIARE INTERNATIONALE’’, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997.

2. Ovidiu Rujan, ,,TEORII SI MODELE PRIVIND RELATIILE ECONOMICE INTERNATIONALE’’, Editura ALL, Bucuresti, 1994.

3. Ion A. Popescu, Aurelian A. Bondrea, Mădălina I. Constantinescu, ,,GLOBALIZAREA: MIT ŞI REALITATE’’, Editura Economică, Bucureşti, 2004.

4. Hans-Peter Martin, Harold Schumann, ,,CAPCANA GLOBALIZĂRII’’, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

5. Ion. Popescu, Aurelian A. Bondrea, Madalina Constantinescu, ,,UNIUNEA

STATELOR EUROPENE’’, Editura Economica, Bucuresti, 2005. 6. *** – Rapoarte ale organismelor economice internaţionale: ONU, FMI, BIRD etc - Biblioteca ONU, Bucureşti.

5.Prezentarea lectiilor (capitolelor)

A. SECTIUNEA ,,FINANTE INTERNATIONALE’’

I.CONTINUTUL , STRUCTURA SI FUNCTIILE FINANTELOR INTERNATIONALE. SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL SI CRIZA LUI

Introducere in tema tratata

Finanţele internaţionale reprezintă acel flux economic internaţional care deţine locul principal în circuitul economic mondial atât cantitativ, cât şi funcţional. Toate schimburile

7

economice internaţionale (comerţul internaţional cu mărfuri, comerţul invizibil), transferul internaţional de tehnologii, creditele internaţionale, transferul internaţional al veniturilor, investiţiile externe, asistenţa financiară internaţională ş.a.) se pot derula numai în condiţiile în care există în contrapartidă banii. Banii, ca mijloc de plată, au apărut în relaţiile internaţionale cu mii de ani în urmă, sub cele mai variate forme. În secolul XX şi până în prezent aceste forme s-au diversificat, purtând denumiri diferite: monedă metalică, lingouri din metale preţioase, bilete de bancă (bancnote), devize (cambii, bilete la ordin, cecuri etc.), bani în conturi bancare folosiţi în schimburile internaţionale prin tehnica viramentului interbancar, cărţile de debit sau de credit pe suport magnetic ş.a.

Concepte-cheie

1. economie naturală (autarhică) şi economie de piaţă

2. diviziunea internaţională a muncii

3. fluxuri economice internaţionale

4. circuitul economic mondial

5. integrarea economică internaţională

6. interdependenţă economică

7. deschidere economică

8. coeficientul de deschidere a economiei naţionale

9. globalizarea (mondializarea) economică

10. fluxuri (relaţii) valutar-financiare internaţionale

11. mecanism valutar-financiar internaţional

12. organism valutar-financiar internaţional

13. convenţie monetar-financiară internaţională

14. etalon monetar-financiar internaţional

15. curs de schimb valutar

16. Bretton Woods

17. Drepturi Speciale de Tragere

18. criza valutar-financiară internaţională

19. etalon monetar

20. etalon valutar

21. convertibilitate monetară

22. convertibilitate valutară

23. convertibilitate de cont curent

24. convertibilitate deplină

25. valută

26. eurovalută

27. centre financiare off-shore

28. piaţa eurovalutară

29. LIBOR

30. piaţa interbancară internaţională

31. certificate de depozit

32. euroefecte comerciale

33. devize

34. valute liber utilizabile

35. bancă corespondentă

36. relaţie de corespondent bancar

37. sucursale şi filiale bancare

38. Comitetul de la Basel

8

Rezumatul temei

1.1.Globalizarea financiara : cauze si efecte

Dintre factorii procesului de globalizare economică internaţională, reţinem pe cei mai

importanţi, sau relativ recenţi, care au dat dimensiuni necunoscute în trecut globalizării, apărută încă din secolul XIX:

1.

Cel mai important şi de durată factor este adâncirea diviziunii internaţionale a muncii, diviziune care a cunoscut noi tipuri şi forme de realizare.

2.

Dar cea mai amplă evoluţie cunoaşte explozia relaţiilor valutar-financiare internaţionale sub forma tranzacţiilor valutare, financiare, investiţiilor internaţionale, pieţii de capital, creditului internaţional în variate forme, plăţilor internaţionale, asigurărilor internaţionale etc.

3.

Mondializarea (globalizarea) este reliefată în mod pregnant de procesul de deschidere spre exterior a economiilor naţionale, rezultat din raportul dinamic dintre schimburile economiile externe, care cunosc un ritm superior de dezvoltare în raport cu ritmul de creştere a producţiei naţionale, pentru fiecare stat.

4.

Un factor tot mai important al procesului de globalizare este trecerea majorităţii ţărilor la convertibilitatea de cont curent şi, pentru multe ţări, la convertibilitatea deplină a monedelor naţionale (atât pentru operaţiunile de cont curent, cât şi pentru operaţiunile de capital), ceea ce constituie un element de bază al multilateralităţii plăţilor şi schimburilor economice externe, investiţiilor şi creditelor externe etc.

1.

Un fenomen nou şi de mare amploare este organizarea producţiei, comercializării şi finanţării la scară globală, mondială prin intermediul societăţilor transnaţionale, care sunt principalii „actori” ai investiţiilor internaţionale, creând filiale în aproape întreaga lume.

2.

Dezvoltarea pe plan naţional a serviciilor, care ocupă, în unele ţări, peste 50% din PIB se extinde transfrontalier, ceea ce se reflectă în procesul de terţializare a economiilor naţionale şi internaţionalizarea serviciilor comerciale, financiare, turistice, transporturi, telecomunicaţii, migraţia forţei de muncă etc.

3.

Apariţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor şi eurocreditelor constituie momente decisive ale procesului de globalizare financiară; banii cunosc o circulaţie transfrontalieră, ocolind evidenţa şi controlul autorităţilor monetare naţionale.

4.

Deficitul cronic şi îndelungat al balanţei comerciale a SUA, care în ultimii ani s-a ridicat la circa 500 miliarde dolari anual şi a „invadat” canalele fluxurilor valutar-financiare internaţionale, amplificate de trei emisiuni de DST din partea FMI, a condus la creşterea lichidităţii valutare internaţionale.

5.

Criza petrolieră, care s-a materializat, printre altele, în creşterea preţului barilului de ţiţei de la cca 2 dolari barilul, în 1973, la peste 55 dolari barilul, în 2005, a amplificat masa financiar- valutară în circuitul monetar internaţional, necesitând reciclarea unei cantităţi enorme de valută.

6.

Liberalizarea pieţei de capital şi apropierea ratei dobânzilor din diferite ţări, generalizarea cursurilor valutare flotante cu riscurile valutare inevitabile au contribuit la apariţia şi dezvoltarea capitalurilor speculative şi au generat crize financiare, cea mai recentă criză financiară, cea manifestată în Asia-Pacific, bulversând pieţele financiare şi bursele de capital în cele mai îndepărtate zone geografice.

7.

Progresele în domeniul telecomunicaţiilor au accelerat procesul de mondializare a pieţelor financiare şi de evitare a intermediarilor financiari în tranzacţiile de cont curent şi de capital.

8.

Crearea Uniunii Monetare Europene şi larga utilizare internaţională, pe lângă dolarul SUA, a monedei unice euro au amplificat mijloacele financiare internaţionale şi viteza circulaţiei lor transfrontaliere prin intermediul telecomunicaţiilor şi viramentelor instantanee.

9.

Un rol important îl are totodată trecerea la economia de piaţă a fostelor ţări socialiste, care şi-au creat pieţe valutare şi financiare proprii; de asemenea are loc amplificarea rolului şi

9

funcţiilor centrelor financiare off-shorre, care completează, iar uneori chiar surclasează centrele financiare tradiţionale on-shorre, lărgind sfera globalizării financiare internaţionale. Orice tranzacţie economică internaţională se realizează prin intermediul banilor şi băncilor. În aceste condiţii, finanţele internaţionale stimulează şi permit finalizarea tranzacţiilor economice internaţionale. Globalizarea economică a apărut mai întâi sub formă de globalizare financiară. În primul rând, aurul monetar ca mijloc de plată şi-a îndeplinit încă din Antichitate rolul ca bani mondiali, recunoscuţi de toţi participanţii la schimburile economice internaţionale indiferent de naţionalitate sau de stat. În al doilea rând, banii – indiferent sub ce formă – au o circulaţie transfrontalieră indiferent de tehnica transferului de bani. Astfel, banii au circulat într-o manieră transfrontalieră, datorită apariţiei, mai întâi a telegrafului, telefonului, telexului, faxului, iar în prezent, cea mai mare parte a circulaţiei internaţionale a banilor are loc prin poşta electronică, prin computer, prin serviciile pe care le oferă Societatea Mondială de Telecomunicaţii Interbancară (SWIFT – Society of Worldwide International Financial Telecomunication) prin care băncile din orice ţară sunt interconectate apelând la satelit, tehnica viramentului codificat şi reţelele de calculatoare. Nici un stat, nici un serviciu secret de informaţii, niciun hacker nu cunosc sumele de bani, originea şi destinaţia acestor sume pe care băncile le virează transfrontalier altor bănci. Se observă clar că resursele financiare, de capital şi tehnologie externe contribuie la crearea de noi locuri de muncă, perfecţionarea calificării forţei de muncă şi creşterea calităţii produselor şi serviciilor în ţările primitoare de astfel de resurse. În acelaşi timp, nu putem să nu remarcăm şi unele efecte negative ale procesului de globalizare atât pe plan politic, economic, cât şi social. Astfel, globalizarea afectează în mod inegal statele lumii: ţările mici şi mijlocii depind tot mai mult de ţările mari, de piaţa externă, în timp ce ţările mari, care au bogate surse materiale, umane şi financiare interne şi o piaţă internă mare de desfacere a producţiei, ceea ce conduce la un grad relativ redus de deschidere a economiilor naţionale ale ţărilor mici şi mijlocii, de dependenţă mai mică a acestora de alte state şi de piaţa externă

1.2. Piata monadiala si principalele sale segmente

Finanţele internaţionale contemporane se bazează pe existenţa unui sistem monetar internaţional format din patru componente de bază: a) relaţiile (fluxurile) financiare internaţionale; b) mecanismele financiare; c) instituţiile bancar-financiare internaţionale; d) reglementări financiare internaţionale. Observăm că piaţa mondială are mai multe segmente monetar-financiare, cum ar fi: pieţele monetare internaţionale, pieţele valutare internaţionale, pieţele creditului internaţional, pieţele internaţionale de capital, pieţele investiţiilor internaţionale, pieţe care au multiple subsegmente, utilizându-se metode, tehnici şi instrumente specifice de către agenţii economici, sistemul bancar şi instituţiile financiare internaţionale. Procesul crescând de deschidere spre exterior a economiei statelor se realizează prin diverse canale, cum ar fi: comerţul exterior, servicii (transporturi internaţionale, turism internaţional, transferul internaţional de tehnologie, migraţia internaţională etc.), investiţiile internaţionale, creditele externe, cooperarea economică internaţională în producţie şi comerţ, multiplicarea organizaţiilor econo-mice, financiare, tehnologice internaţionale şi participarea statelor ca membre sau observatori, liberalizarea schimburilor economice dintre state prin reducerea sau chiar abolirea taxelor vamale ce se materializează într-o tot mai liberă circulaţie trans-frontalieră a mărfurilor, persoanelor, capitalului etc.

Trăsătura caracteristică a procesului de globalizare constă în aceea că el se dezvoltă ca o necesitate obiectivă „din interiorul” statelor, care nu mai pot progresa într-o stare de izolare, autarhic; are loc procesul de „deschidere” a economiei statelor spre exterior ca o necesitate obiectivă a progresului propriu, proces valabil pentru toate statele, ceea ce conduce la fenomenul de interdependenţă, mondializare, globalizare.

10

Participarea crescândă a statelor la diviziunea internaţională a muncii şi circuitul economic mondial este o necesitate pentru fiecare ţară, determinată de factori obiectivi cum ar fi:

a)Necesităţile de producţie şi consum, în diverse produse şi servicii, ale unei naţiuni sau ale unui stat, cresc şi se diversifică mult mai repede decât poate producţia naţională să le creeze sau să le satisfacă la un nivel tehnologic şi de eficienţă economică optimă.

b) Se observă de mai multe zeci ani un proces important care constă în creşterea mai rapidă a

comerţului exterior şi mondial în comparaţie cu producţia naţională şi mondială care, matematic, se reflectă în sporirea cotei producţiei naţionale destinate exportului (creşterea cotei de export).

c) Dar exportul de mărfuri nu este singura categorie (valoare) care se exportă. Ţările exportă,

pe lângă bunuri materiale, şi servicii (transporturi, turism, forţă de muncă etc.), investiţii externe directe sau de portofoliu, acordă credite financiare şi comerciale externe, prestează asistenţă externă

ş.a.; în acelaşi timp, statele importă bunuri, servicii, primesc credite etc. d) Un alt factor care a impulsionat procesul de globalizare îl reprezintă măsurile de liberalizare a schimburilor economice prin reducerea treptată până la dispariţie a taxelor vamale, abolirea graduală a obstacolelor netarifare, astfel ca relaţiile economice internaţionale să se dezvolte armonios, corespunzător necesităţilor economice ale statelor.

e) Un alt proces obiectiv îl constituie adoptarea de reglementări comune de către state:

acorduri comerciale, tratate de liber schimb, convenţii de evitare a dublei impu-neri, regimul autohton

aplicat la investiţiile străine, crearea de uniuni monetare etc.

f) Crearea de instituţii şi organisme internaţionale comune de vocaţie mondială, regională sau

subregională, atât publice, cât şi private constituie un alt factor al globalizării economice.

g) Adoptarea de către state a unor măsuri de integrare economică internaţională (care se

realizează, cel puţin până în prezent, prin crearea de organisme regionale), integrare care cunoaşte ea însăşi etape şi forme variate, cum ar fi: integrare vamală, integrare fiscală, integrare agricolă, integrare

monetară ş.a. care pot funcţiona sub forma integrării interstatale sau suprastatală. h) Un factor esenţial şi un „vehicul” al globalizării sunt societăţile multinaţionale (societăţi transnaţionale), care au filiale aproape în întreaga lume, iar un număr restrâns de ţări (SUA, UE şi

Japonia) au devenit centrele de atracţie pentru mai multe state şi acţionează ca principalele surse şi pieţe ale comerţului internaţional, capitalurilor, tehnologiei. S-a creat astfel ceea ce se numeşte o „triadă” a economiei mondiale.

Procesele

de

globalizare,

mondializare,

transnaţionalizare

sunt

fenomene

obiec-tive,

inevitabile, ca urmare a creşterii interdependenţelor economice şi dependenţei sta-telor de economia mondială (globală), a deschiderii inevitabile spre exterior a econo-miilor naţionale determinată de participarea statelor la diviziunea internaţională a muncii. Globalizarea sau mondializarea economică are un caracter multidimensional: comercial, tehnologic, financiar, cultural, politic, lingvistic, instituţional etc. Dintre aceste multiple dimensiuni rolul cel mai activ şi penetrant îl are dimensiunea financiară.

1.3.Structura (componentele) fluxurilor valutar-financiare internationale

Totalitatea schimburilor economice internaţionale formează circuitul economic mondial. Principalele relaţii sau fluxuri economice internaţionale din cadrul circuitului economic mondial sunt următoarele:

a) comerţul internaţional cu mărfuri;

b) comerţul internaţional cu servicii sau comerţul invizibil (transporturi internaţionale, turism

internaţional, telecomunicaţiile internaţionale, asigurări şi reasigurări internaţionale, serviciile financiare internaţionale etc.);

c) relaţiile valutar-financiare internaţionale;

11

d)

cooperarea economică internaţională.

Primul element component al sistemului monetar internaţional îl reprezintă – aşa cum s-a arătat – relaţiile valutar-financiare internaţionale, care constituie un complex de relaţii privite ca fluxuri

valutar-financiare internaţionale.

1. Relaţiile monetare (valutare) internaţionale se bazează pe o serie de monede naţionale

convertibile şi credibile, precum şi pe unele monede internaţionale, în primul rând, DST şi euro. O parte din relaţiile monetare naţionale cunosc, deci, o dezvoltare transfrontalieră prin care acestea se bucură de o recunoaştere şi circulaţie internaţională ca urmare a mecanismelor convertibilităţii, depozitelor valutare şi eurovalutare pe termene variate, a mecanismului cursului de schimb şi utilizării lor pe o scară largă ca

mijloace de plată, de credit şi de active de rezervă.

2. Relaţiile financiare internaţionale constau în alocarea definitivă (investiţii, ajutoare etc.) sau

pe termen lung de fonduri băneşti mobilizate din depozite bancare, utilizarea de resurse disponibile ale

diferitelor organisme naţionale (case de economii, de pensii, fonduri mutuale, societăţi de asigurări) şi internaţionale (Banca Mondială, FMI, UE, BERD, bănci multinaţionale etc.).

3. Relaţiile de credit internaţionale reprezintă împrumuturile comerciale şi financiare care

constituie suportul bănesc al tranzacţiilor comerciale şi de cooperare economică internaţională.

4. Relaţiile de plăţi şi garanţii internaţionale se bazează pe sistemul valutar internaţional, ele

asigură derularea schimburilor economice internaţionale sub cele mai diferite forme (comerciale, servicii, credite, investiţii), utilizând tehnici de plată şi garantare a plăţii consacrate în relaţiile economice

internaţionale (titluri de credite, acreditive, incasouri, ordine de plată, scrisori de garanţie bancară etc.). Aceste fluxuri valutar-financiare internaţionale se derulează în cadrul unor segmente ale pieţei internaţionale care au mecanisme şi tehnici specifice de derulare cum ar fi: a) piaţa valutară monetară internaţională; b) piaţa financiară internaţională; c) piaţa internaţională a capitalului; d) piaţa investiţiilor internaţionale.

1.4. Functiile finantelor internationale

Având în vedere structura analizată a relaţiilor valutar-financiare internaţionale şi a

mecanismelor prin care se derulează aceste relaţii, observăm contribuţia majoră pe care aceste relaţii o au în economia internaţională. Această contribuţie o putem cel mai bine surprinde prin analiza funcţiilor relaţiilor valutar-financiare internaţionale. a)Una din funcţiile cele mai răspândite şi cu un caracter cotidian este funcţia de evaluare a mărfurilor şi serviciilor.

b) O funcţie importantă a relaţiilor monetare (valutare) internaţionale constă în aceea că

monedele convertibile care au o largă recunoaştere şi circulaţie internaţională sunt folosite ca active de rezerve de către băncile centrale şi băncile comerciale.

c) Trebuie, totodată, remarcată funcţia relaţiilor valutar-financiare de mijloc de plată

internaţională, diverse instrumente băneşti fiind folosite în plăţile curente în derularea tranzacţiilor

comerciale şi financiare internaţionale.

d) Un rol important îl îndeplinesc relaţiile valutar-financiare internaţionale în calitatea lor de

sursă de dezvoltare economică, ca urmare a utilizării monedelor convertibile în acordarea de credite externe şi efectuarea de investiţii internaţionale. e) Relaţiile valutar-financiare internaţionale îndeplinesc şi funcţia de valorificare a disponibilităţilor băneşti atât în relaţiile de credit, cât şi prin utilizarea lor în depozitele bancare

internaţionale; prin depozite şi credite se poate obţine un spor de valoare atât prin dobânzile ce pot fi obţinute, cât şi prin modificarea favorabilă a evoluţiei cursurilor de schimb valutar.

f) Un rol cu totul special îl au relaţiile valutar-financiare în ceea ce priveşte echilibrul balanţelor

de plăţi externe.

12

g) În relaţiile economice externe, statele pot avea creanţe şi datorii financiare externe care au o

scadenţă. Şi de această dată, relaţiile valutar-financiare internaţionale au o funcţie importantă, şi anume,

aceea de rambursare a datoriei externe şi de plată a serviciului datoriei externe sau de încasare a creanţelor externe, fie prin virarea banilor, fie prin reeşalonare, în cazul în care debitorul nu dispune de fonduri băneşti (practic, un nou credit, dar în condiţii mai grele).

h) În fine, relaţiile valutar-financiare internaţionale au funcţia de emisiune şi utilizare a

monedelor internaţionale (DST, euro), prin care în circuitul monetar internaţional intră noi mijloace de

plată, ca urmare a deciziei FMI şi UE.

1.5.Sistemul monetar international si componentele lui

În timpul celui de-al doilea război mondial statele antifasciste au negociat organizarea postbelică a păcii, inclusiv reglementarea finanţelor internaţionale. Astfel, la Conferinţa Monetară Internaţională de la Bretton Woods, din 1944, obiectivul central a fost crearea unui sistem monetar internaţional postbelic, de natură să perfecţioneze şi să completeze mecanismele monetare internaţionale cu elemente noi care, împreună, să formeze un sistem. Sistemul monetar internaţional reprezintă un ansamblu de componente şi structuri valutar-financiare care în interdependenţa lor asigură derularea plăţilor, creditului şi asigurărilor internaţionale, mişcarea internaţională sigură şi rapidă a bunurilor şi titlurilor de valoare prin tehnica viramentului bancar şi telecomunicaţiilor, contribuind la derularea fluxurilor economice internaţionale în condiţii de fluenţă şi stabilitate. În prezent, sistemul monetar internaţional este complet, fiind format din următoarele componente:

a) relaţiile valutar-financiare internaţionale;

b) mecanismele monetar-financiare internaţionale;

c) instituţiile bancare, financiare şi de credit internaţionale;

d) reglementările valutar-financiare internaţionale (convenţii, acorduri, uzanţe şi cutume).

Sistemul şi elementele sale componente se bazează pe o infrastructură adecvată. Astfel, un sistem de bănci, un ansamblu de instrumente de telecomunicaţii sigure, rapide şi confidenţiale funcţionează într-o strânsă interdependenţă în cadrul pieţei mondiale şi principalelor ei segmente.

1.6.Principiile adoptate in 1944 la Conferinta Monetara Internationala de la Bretton Woods si criza lor

Primul sistem monetar internaţional a fost creat în localitatea Bretton Woods (SUA) în 1944 la Conferinţa monetară internaţională la care au participat statele aliate în lupta împotriva fascismului european şi militarismului japonez. Principiile de bază adoptate la Conferinţa Monetară Internaţională de la Bretton Woods au fost următoarele:

a)Etalonul monetar aur-devize, prin devize înţelegându-se dolarul american şi lira sterlină. b)Preţul fix al aurului, de 35 de dolari uncia de aur fin, deci preţul aurului era exprimat tot în

dolari.

c) Cursul fix al schimbului valutar faţă de dolar şi, de aici, fixitatea reciprocă a cursului între

toate valutele. d)Echilibrul valutar (echilibrul balanţelor de plăţi), principiu chemat să asigure stabilitatea şi echilibrul economiilor naţionale şi ale schimburilor comerciale internaţionale. e)Menţinerea unei lichidităţi monetare optime, adică a unui raport optim între rezervele valutare (aur, devize şi alte active monetare) ale băncilor centrale ale statelor şi importuri, de regulă, circa 40% din valoarea importurilor sau cerinţa ca rezervele valutare să asigure plata importurilor pentru circa 3-4 luni.

13

f) Convertibilitatea monetară. În istoria relaţiilor valutare internaţionale sunt două tipuri de

convertibilitate: convertibilitatea metalică şi convertibilitatea valutară.

g) În 1944, la Conferinţa de la Bretton Woods, au fost create două organizaţii monetar-

financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). În 1970-1973, sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods a intrat în criză, multe din principiile sale nu mai funcţionează; în 1976 s-a efectuat o reformă monetară, iar Statutul FMI din 1978 a abandonat o serie de principii care nu mai funcţionau (etalonul aur-devize, demonetizarea aurului, convertibilitatea metalică etc.) şi a inclus noi principii (moneda de cont a FMI, numită Drepturile Speciale de Tragere (DST); au fost consacrate ca monede liber convertibile 5-6 valute care au o largă utilizare şi circulaţie internaţională – USD, euro, lira sterlină, yenul japonez şi francul elveţian –, dar şi alte monede care au o convertibilitate deplină – dolarul canadian, dolarul australian ş.a.); s-a introdus etalonul DST, pe care îl practică doar 4 state din centrul Africii. În schimb, au căpătat multiple atribuţii FMI şi BIRD, ultima devenind Banca Mondială, care are mai multe filiale (bănci, corporaţii, asociaţii) cu multiple funcţii în relaţiile financiare internaţionale (acestea vor fi pe larg abordate într-o temă specială ulterioară).

1.7. Eurovalutele si piata eurovalutara

Piaţa financiară internaţională reprezintă ansamblul relaţiilor, instituţiilor şi reglementărilor asociate mişcării fondurilor pe plan internaţional. În mod convenţional, piaţa financiară internaţională cuprinde două mari segmente: piaţa monetară internaţională, pe care se desfăşoară tranzacţiile financiare internaţionale cu scadenţe mai mici de un an, şi piaţa internaţională de capital, care cuprinde tranzacţiile financiare internaţionale cu scadenţe mai mari de un an. La rândul său, piaţa internaţională de capital are două mari componente: piaţa creditului internaţional şi piaţa obligaţiunilor şi acţiunilor internaţionale, care vor fi detaliate în alte capitole. Din cauza faptului că în ultimele decenii pe piaţa monetară internaţională operaţiunile cu eurovalute s-au dezvoltat şi au devenit predominante, uneori, în literatura de specialitate, piaţa monetară internaţională este desemnată sub termenul de piaţa eurovalutară.

Prin eurovalută se înţelege valuta depozitată la o bancă din afara teritoriului şi jurisdicţiei ţării care a emis valuta respectivă. Prima valută cu statut de eurovalută a fost dolarul american.

1.8.Factorii determinanti ai aparitiei si dezvoltarii pietei eurovalutare

În literatura de specialitate au fost identificate mai multe motive, politice sau economice, care

au contribuit la conturarea acestei tendinţe şi, implicit, la apariţia şi dezvoltarea pieţei eurodolarilor. Între acestea, cel mai des invocate se numără:

1) accentuarea războiului rece, care a avut drept consecinţă transferarea în băncile din Europa a

depozitelor în dolari constituite în SUA de fosta URSS şi alte ţări din Europa de Est. Transferul a fost

săvârşit de teamă că administraţia americană ar fi putut să blocheze aceste depozite; 2) măsurile administrative impuse de autorităţile din SUA la remunerarea dobânzilor la depozite sau pentru frânarea ieşirii de fonduri în dolari din ţară

14

3) un motiv extrem de important care a condus la dezvoltarea pieţei eurodolarilor a fost capacitatea băncilor care operează pe această piaţă de a oferi dobânzi pasive (la depozitele atrase) mai mari şi dobânzi active (la creditele acordate) mai mici decât băncile americane. Ca urmare a trecerii la convertibilitatea externă deplină a principalelor monede europene, treptat, pe lângă eurodolari, au apărut şi alte eurovalute, între care cele mai importante au fost: eurolira sterlină, eurofrancul elveţian, eurofrancul francez, euromarca germană, eurodolarul canadian, euroguldenul olandez, eurolira italiană, euroyenul japonez.

1.9.Caracteristicile pietei eurovalutare

Datorită modului în care a apărut şi s-a dezvoltat, naturii operaţiunilor sau categoriilor de participanţi, piaţa eurovalutară prezintă anumite caracteristici generale, care o individualizează în raport cu celelalte pieţe financiare naţionale sau internaţionale. 1.Natura internaţională. Piaţa eurovalutară are un puternic caracter internaţional, datorat, deopotrivă, marii varietăţi a ţărilor din care provin participanţii, valutelor în care sunt efectuate operaţiunile, precum şi multitudinii centrelor financiare în care se desfăşoară. 2.Absenţa reglementărilor. Aşa cum s-a menţionat, principala cauză care a condus la apariţia şi dezvoltarea eurovalutelor a fost posibilitatea operării într-un cadru dereglementat. Astfel, eurobăncile pot să primească depozite fără restricţii şi fără respectarea anumitor plafoane de dobândă, nu sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii, nu sunt supuse limitelor privind structura activului şi pasivului etc. 3.Natura en-gros a operaţiunilor. Din cauza faptului că valoarea unitară a operaţiunilor este foarte ridicată, activităţile desfăşurate pe piaţa eurovalutară au caracter en-gros, fiind destinate, în principal, altor instituţii financiar-bancare, marilor firme, organismelor financiare internaţionale sau guvernelor. 4. Gradul ridicat de concurenţă. Din cauza faptului că pe piaţa eurovalutară nu există un organism central care să „disciplineze” competiţia dintre intermediari, concurenţa este mai acerbă decât pe pieţele interne.

1.10. Participantii pe piata eurovalutara

O altă caracteristică a pieţei eurovalutare se referă la natura participanţilor pe piaţă. În primul

rând, se impune a fi menţionat faptul că cel puţin unul din participanţi trebuie să fie o bancă. În al doilea rând, dat fiind caracterul en-gros al operaţiunilor, participanţii pe piaţă sunt, în general, foarte sofisticaţi, ceea ce determină o limitare indirectă a numărului acestora. Totodată, se remarcă faptul că participanţii pe piaţă sunt eterogeni, cuprinzând mai multe categorii: bănci comerciale, bănci de investiţii, societăţi de asigurare, fonduri de pensii, brokeri, bănci centrale, gu-verne şi autorităţi locale,

organisme financiare internaţionale, firme de dimensiuni mari. Băncile comerciale reprezintă principalii actori ai pieţei eurovalutare, fiind cunoscute şi sub denumirea de eurobănci. Rolul lor constă atât în atragerea şi plasarea de fonduri, cât şi în vânzarea şi cumpărarea de instrumente financiare (eurocertificate de depozit, euroefecte comerciale etc.). Spre deosebire de băncile comerciale, băncile de investiţii nu se ocupă cu atragerea şi plasarea de fonduri în eurovalute, ci cu acordarea de servicii financiare, pentru care încasează comisioane. Societăţile de asigurare şi fondurile de pensii utilizează piaţa eurovalutară pentru a-şi valorifica resursele de care dispun.

O funcţie aparte pe piaţa eurovalutară este îndeplinită de brokeri, care intermediază între

cererea şi oferta de fonduri fără să-şi asume riscuri în nume propriu.

15

Băncile centrale folosesc piaţa eurovalutară pentru a-şi diminua deficitul sau plasa excedentul balanţei de plăţi externe, iar guvernele şi autorităţile locale fie se finanţează de pe piaţă, fie îşi plasează surplusul. Între organismele financiare internaţionale se disting băncile de dezvoltare (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare, Banca Americană de Dezvoltare etc.), care recurg la piaţa eurovalutară pentru a-şi procura resursele de care au nevoie. Nu în ultimul rând, participante active pe piaţa eurovalutară sunt marile firme, prezente atât de partea ofertei, cât şi a cererii de fonduri.

1.11.Principalele operatiuni de pe piata eurovalutara

Principalele componente ale pieţei eurovalutare sunt: piaţa interbancară, piaţa eurocertificatelor de depozit şi piaţa euroefectelor comerciale. Piaţa interbancară cuprinde operaţiunile cu eurovalute pe termen scurt, destinate în exclusivitate băncilor. În funcţie de perioada de timp după care deponentul are acces la suma depusă fără a fi penalizat la dobândă, depozitele bancare au diferite grade de lichiditate. Din dorinţa de a surmonta lipsa de lichiditate a depozitelor bancare şi de a beneficia de dobânzi ridicate, în 1966, sucursalele băncilor americane pe piaţa londoneză au emis eurocertificate de depozit în dolari.

Alte instrumente financiare specifice pieţei eurovalutare sunt euroefectele comerciale (eurocommercial papers), utilizate, în general, de firme mari, cu standing recunoscut, de instituţii financiare sau state suverane, care doresc să atragă resurse pe termen scurt. Pe lângă operaţiunile de atragere de fonduri, piaţa eurovalutară deţine un rol important şi în acordarea de credite nu numai pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, cum ar fi eurocreditele rotative (roll-over).

1.12.Mijloacele de plata internationale si principalele lor categorii

Derularea rapidă şi în bune condiţii a schimburilor internaţionale presupune existenţa unor instrumente monetare, universal recunoscute, care să permită stingerea datoriilor, respectiv, încasarea creanţelor internaţionale. Aceste instrumente sunt cunoscute sub denumirea generică de mijloace de plată internaţionale. În sinteză, în etapă actuală, instrumentele monetare care au rolul de mijloace de plată internaţionale pot fi grupate în următoarele categorii: valute, devize şi drepturi speciale de tragere.

a)Valutele sunt monedele naţionale utilizate în relaţiile de plăţi internaţionale sau deţinute de nerezidenţi.

b) În sens restrâns, prin devize se înţeleg instrumentele de plată şi credit – cambia, biletul la

ordin, cecul – denominate în valute convertibile.

c) Drepturile speciale de tragere (DST) (engl. - Special Drawing Right) sunt instrumente

monetare create de FMI ca urmare a deciziei guvernatorilor din 1967 şi a modificării statutului său de funcţionare din 1969. Scopul pentru care s-au emis DST a fost sporirea lichidităţii internaţionale şi crearea unei monede internaţionale stabile, care să fie independentă de situaţia economică sau financiară

a vreunei ţări.

16

1.13.Sursele de formare a fondurilor valutar-financiare pe piata mondiala; 1.14. Tipuri de etaloane monetare internationale; 1.15. Convertibilitatea monetara si principalele ei tipuri; 1.16. Convertibilitatea valutara si principalele categorii de convertibilitate valutara; 1.17.Convertibilitatea leului dupa 1989 si principalele ei etape

Banii naţionali au fost definiţi de-a lungul istoriei prin variate tipuri de etaloane care îndeplineau rolul de valoare paritară a monedelor sau bancnotelor aflate în circulaţia monetară.

a)Etalonul marfă a funcţionat în Antichitate sau în diferite tranzacţii din Evul Mediu când comerţul internaţional deţinea o pondere relativ redusă. Statele aveau, de regulă, economii de subzistenţă sau autoconsum.

b)Etalonul aur-argint (etalon bimetalist) a funcţionat până în 1870; prin el, conţinutul banilor naţionali era definit printr-o cantitate de aur sau de argint, raportul între preţurile celor două metale fiind constant (evident, preţul aurului era superior preţului argintului). c)Etalonul aur (etalon monometalist) a rămas mult timp singurul etalon al monedelor naţionale. În aceste condiţii, se stabilea prin legea de emisiunea monetară conţinutul în aur al monedelor naţionale, deci monedele aveau o valoare paritară în aur. d)Etalonul aur-devize a fost pentru prima dată recomandat în 1922 de Conferinţa Monetară Internaţională care s-a ţinut la Genova. Acest etalon a devenit necesar întrucât aurul nu mai era în circulaţie sub formă de monede-aur şi puţine state dispuneau de rezerve de aur şi practicau convertibilitatea în aur, de aceea monedele convertibile în aur (8-9 monede) ale acestor state puteau îndeplini funcţia de etalon. e)Etalonul DST a fost introdus oficial în 1978 în noul Statut al FMI. Drepturile Speciale de Tragere (DST) sunt o unitate monetară de cont (de evidenţă) care se distribuie gratuit statelor membre ale FMI proporţional cu cota parte a statelor la Fondul Monetar Internaţional. f)Etalonul parităţii puterii de cumpărare a monedelor naţionale (PPC) reprezintă o comparare a monedei naţionale cu alte monede pe baza unui „coş” de mărfuri identic, dar evaluat în preţurile naţionale ale fiecărui stat. g) Etalonul devize se manifestă astăzi sub forma aranjamentelor monetare dintre FMI şi un stat membru. Etalonul monetar reprezintă o cantitate de valoare valutară sau materială adoptată prin lege de către stat pentru propria monedă şi recunoscută pe plan internaţional. Etalonul ajută la îndeplinirea de către monedă a funcţiei de mijloc de plată, de convertibilitate la un anumit curs valutar. Etalonul monetar se caracterizează prin definirea conţinutului unităţii monetare naţionale printr-o cantitate de metal preţios sau de valută străină mai puternică. În prezent, nicio valută nu mai are definit etalonul, ci se utilizează paritatea puterii de cumpărare sau cursul de schimb valutar. De-a lungul istoriei, societatea a cunoscut mai multe etaloane, care s-au succedat până la dispariţie. Primul etalon a fost etalonul marfă, după care au urmat etalonul aur-argint, etalonul aur (sub formă de etalon-monedă până la primul război mondial şi etalonul aur-lingou după primul război mondial). Din 1922 se foloseşte etalonul aur-devize, care a fost legalizat în 1944 şi care a funcţionat până în aprilie 1971, când dolarul american sistează convertibilitatea în aur; o largă utilizare a căpătat după război etalonul devize, iar unele ţări slab dezvoltate folosesc etalonul DST. În prezent, nu mai există nici un etalon, acesta este calculat periodic de băncile centrale sub formă de etalon al puterii de cumpărare a monedei, iar cursul de schimb valutar se stabileşte în raport de evoluţia cererii şi ofertei la o monedă sau alta,

17

oscilând continuu. FMI totuşi supra-veghează evoluţia cursului valutar şi convine, cu statele, asupra unor aranjamente valutare. Convertibilitatea monetară nu mai este în aur, ci într-o altă valută, la rândul ei liber convertibilă. Convertibilitatea reprezintă capacitatea recunoscută pe plan internaţional a unei monede de a fi preschimbată în altă monedă la un curs valutar determinat de raportul cerere-ofertă. Atâta timp cât a funcţionat etalonul aur, convertibilitatea se realiza în aur. În prezent sunt mai multe tipuri de convertibilitate: convertibilitatea de cont curent, convertibilitatea limitată la anumite tranzacţii şi convertibilitatea deplină, atât de cont curent, cât şi de capital. Leul a cunoscut de la crearea sa, mai multe tipuri de etaloane şi de convertibilitate până în 1948, când orice tip de convertibilitate este abandonată. După 1990, convertibilitatea este dirijată prin licitaţii valutare la Banca Naţională, în 1994 se realizează convertibilitatea interbancară pentru operaţiunile de cont curent, în 1998 se trece la convertibilitatea directă între bănci pentru operaţiunile de cont curent, se creează casele de schimb valutar, iar din mai 2005 se trece la convertibilitatea de capital a leului.

Subiecte pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

1. Structura (segmentele) pieţei mondiale

2. Globalizarea (mondializarea) economică: concept şi factori determinanţi

3. Globalizarea financiară: conţinut şi factori specifici globalizării financiare

4. Efectele contradictorii ale globalizării (mondializării) financiare.

5. Principalele relaţii valutar-financiare internaţionale

6. Funcţiile relaţiilor valutar-financiare internaţionale

7. Mecanisme valutar-financiare internaţionale

8. Cadrul juridic al sistemului monetar internaţional

9. Principiile adoptate în 1944 la Conferinţa Monetară Internaţională de la Bretton Woods

10. Criza sistemului monetar postbelic şi noile măsuri adoptate prin Statutul FMI din anul 1978.

11. Eurovalutele şi piaţa eurovalutară

12. Factorii determinanţi ai dezvoltării pieţei eurovalutare

13. Caracteristici ale pieţei eurovalutare

14. Participanţii pe piaţa eurovalutară

15. Principalele segmente ale pieţei eurovalutare

16. Participanţii la sistemul bancar internaţional

17. Mijloacele de plată internaţionale

18. DST şi elementele componente pe valute

19. Rolul Comitetului de la Basel

20. Tipuri de etaloane monetare internaţionale

21. Convertibilitatea valutară şi principalele ei categorii

22. Convertibilitatea leului şi etapele evoluţiei ei.

6.Aplicatii

TESTE GRILA

1.Resursele financiare, de capital şi tehnologie externe contribuie la crearea de noi locuri de muncă, perfecţionarea calificării forţei de muncă şi creşterea calităţii produselor şi serviciilor în ţările primitoare de astfel de resurse ? Raspuns : DA.

18

2.Segmentele pieţei internaţionale au mecanisme şi tehnici specifice de derulare cum ar fi:

a) piaţa valutară monetară internaţională;

b) piaţa financiară internaţională;

c) piaţa internaţională a capitalului;

d) piaţa investiţiilor internaţionale ;

e) piata internationala a serviciilor ;

f) piata internationala de marfuri ;

g) piata internationala a valorilor imobiliare.

Variante:

1)a, d, e, g ; 2)a,c,d,e ;

3)a,b,c,d;

4)d,e,f,g.

Raspuns : 3).

PROIECTE SI REFERATE

1. Globalizarea (mondializarea) economică - factori determinanţi.

2. Globalizarea financiară - factori specifici ai globalizării financiare.

3. Efectele contradictorii ale globalizării (mondializării) financiare.

4. Mecanisme valutar-financiare internaţionale.

5. Eurovalutele şi piaţa eurovalutară. Factorii determinanţi ai dezvoltării pieţei eurovalutare.

6. Mijloacele de plată internaţionale.

7. Convertibilitatea leului şi etapele evoluţiei ei.

II. ACTIVELE DE REZERVA SI LICHIDITATEA MONETARA INTERNATIONALA

Introducere in tema tratata

Schimburile economice externe presupun existenţa unor mijloace de plată internaţionale, care provin din încasările la exporturile de mărfuri, de servicii şi din intrările de resurse financiare externe sub formă de credite, aport de capital extern şi ajutoare (credite nerambursabile). Utilizarea acestor mijloace de plată este destinată plăţii importurilor de mărfuri şi servicii, acordării de credite externe, efectuării de investiţii în străinătate, rambursării datoriilor externe şi acordării de ajutoare externe. Necesarul de mijloace de plată în decursul unui an nu trebuie să fie egal cu volumul plăţilor ce urmează a fi făcute, ci mult mai mic ca urmare şi a altor funcţii pe care le îndeplinesc banii (funcţia de instrumente de credit, de mijloace de circulaţie ş.a.); astfel, cu un volum limitat de mijloace monetare se asigură un volum mai mare de plăţi ca urmare a reciclării (rotaţiei) mijloacelor de plată. În realizarea unei astfel de corelaţii un rol important îl au creditul şi sistemul bancar. Dar, în orice caz, cu cât volumul tranzacţiilor comerciale şi financiare este mai mare, cu atât mai ridicat este şi necesarul stocului de mijloace de plată pe care statele, băncile şi firmele trebuie să le aibă la dispoziţie pentru a asigura fluenţa plăţilor şi încasărilor internaţionale. În acest scop, băncile comerciale şi chiar firmele dispun de un capital de circulaţie în valută depozitat şi utilizat prin sistemul bancar, gestionat astfel încât să nu afecteze solvabilitatea, credibilitatea şi lichiditatea monetară şi valutară.

19

Şi la nivelul economiei naţionale, statele se îngrijesc să-şi asigure necesarul de mijloace de plată internaţionale sub diverse forme, numit generic active monetare de rezervă.

Concepte-cheie

a) activ monetar de rezervă

b) lichiditate monetară

c) gestiunea rezervelor valutare

d) indicatori ai lichidităţii

Rezumatul temei

2.1.Conceptul de active de rezerva

Prin atragerea şi utilizarea activelor monetare de rezervă, banca centrală urmăreşte asigurarea lichidităţii optime. Prin lichiditate monetară internaţională se înţelege capacitatea unei bănci centrale de a dispune de mijloacele de plată necesare stingerii unor datorii previzibile sau imprevizibile ale statului la scadenţă. În acest scop, activele monetare de rezervă – aurul monetar, valutele convertibile, DST şi poziţia creditoare la FMI – trebuie să se afle într-un volum şi într-o structură optime din punct de vedere atât al lichidităţii monetare, cât şi al rentabilităţii financiare. Activele oficiale de rezervă au un grad ridicat de lichiditate în măsura în care pot fi rapid şi eficient transformate în mijloace de plată internaţionale disponibile a fi utilizate imediat pentru stingerea unor datorii anticipate sau fortuite.

2.2.Componentele activelor monetare de rezerva ale bancilor centrale in etapa actuala

Cel mai vechi activ monetar de rezervă a fost aurul monetar, cu care banca de emisiune garanta circulaţia banilor şi asigura convertibilitatea bancnotelor în aur la cerere. Cu timpul, unele monede naţionale, la început lira sterlină, apoi dolarul, marca germană, francul francez, iar acum euro, care aveau şi au o largă utilizare în tranzacţiile economice internaţionale şi se bucură de credibilitatea altor bănci centrale, bănci comerciale şi agenţi economici, au pătruns – alături de aur – în activele monetare de rezervă ale băncilor centrale ale statelor, îndeplinind tot atât de bine, iar uneori chiar mai bine, multiplele funcţii ale aurului ca bani universali. Prin aceasta se explică, în parte, faptul că monedele naţionale convertibile (valutele liber utilizabile) au în prezent ponderea principală în structura activelor monetare de rezervă ale statelor. La cele două active monetare de rezervă (aurul şi monedele naţionale convertibile) s-au adăugat, în ultimii treizeci de ani, şi monedele internaţionale, care sunt emise de organisme economice internaţionale, cum sunt drepturile speciale de tragere (DST), emise de FMI, şi unitatea monetară comună a UE (euro).

20

2.3.Functiile activelor de rezerva

Care sunt funcţiile specifice ale rezervelor valutare? Ele sunt mai multe, au cunoscut o evoluţie

istorică, sunt specifice diferitelor stadii de dezvoltare socială şi nivelurilor de dezvoltare economică a statelor:

• Creşterea credibilităţii şi solvabilităţii ţării pe plan extern pentru asigurarea unui rating bun pe

piaţa creditului internaţional şi obţinerea unor condiţii avantajoase de credit în cazul în care ţara apelează la contractarea de credite externe.

• Surse de echilibrare a balanţei de plăţi curente în cazul în care un deficit monetar extern nu se acoperă din intrările de investiţii externe sau obţinerea de credite din străinătate.

• Utilizarea unei părţi din rezerve – când s-au epuizat alte surse – pentru plata serviciului datoriei

externe, formată din ratele scadente ale împrumuturilor publice anterioare şi dobânzile la datoria externă rămasă cu scadenţe de plată în viitor.

• Condiţie de trecere la convertibilitatea monetară de cont curent şi – cu atât mai mult – pentru realizarea convertibilităţii monetare depline.

• Mijloace la îndemâna băncii centrale pentru intervenţia pe piaţa valutară (vânzarea-cumpărarea

de valută), în vederea menţinerii cursului de schimb valutar al monedei naţionale în limitele obiectivelor politicii economice a statului.

• Rezerva monetară strategică trebuie să facă faţă unor situaţii şi cereri monetare excepţionale (embargo comercial, stare de forţă majoră etc.).

• Obţinerea unor venituri valutare din valorificarea acestor rezerve prin plasamente ale lor în

depozite bancare sau în titluri de valoare sigure şi negociabile. După cum se observă, activele de rezervă – cu deosebire rezervele în valută – au un rol esenţial în ce priveşte menţinerea echilibrului economic, accesul la resurse financiare externe, trecerea la convertibilitatea monedei naţionale şi asigurarea solvabilităţii externe a statului. Ele nu sunt folosite pentru plata importului, exceptând cazurile deosebite, de forţă majoră şi pe timp limitat, pentru echilibrarea balanţei de plăţi curente.

2.4. Cai de sporire a rezervelor monetare

Statele se preocupă să asigure o mărime optimă a rezervelor monetare şi să folosească toate căile pentru sporirea activelor. Creşterea rezervelor monetare în limitele atingerii nivelului optim se poate realiza din mai multe resurse:

a) Sporirea producţiei autohtone de aur şi cumpărarea unei părţi a acesteia de către banca centrală

în scopul sporirii rezervelor monetare.

b) Cumpărarea de aur monetar de pe pieţele internaţionale ale aurului, în scopul optimizării

structurii rezervelor monetare.

c) Alocarea periodică de către FMI a DST în favoarea statelor membre conform hotărârii

Consiliului guvernatorilor în ceea ce priveşte volumul şi criteriile de repartizare a lor.

d) Utilizarea unei părţi a excedentului valutar din balanţa de plăţi curente ca sursă de sporire a

rezervelor valutare ale băncii centrale.

e) Contractarea de credite externe în valută de pe piaţa internaţională a creditului, prin care o parte

din acestea poate fi contractată de banca centrală sau de stat şi transferată, prin buget, băncii centrale.

f) Investiţiile externe de portofoliu (uneori, şi investiţii externe directe) se realizează deseori în

valută prin cumpărarea de acţiuni, obligaţiuni bonuri de tezaur sau alte titluri de valoare. O parte din această valută intrată în ţară poate să o cumpere, de pe piaţa valutară, banca centrală, pentru sporirea rezervelor valutare.

21

g) Cumpărarea de către banca centrală a unei părţi din valuta încasată de agenţii economici şi