Uniunea Economica Si Monetara

Uniunea economica si monetara
1. SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL 1
1.1. Acordurile Bretton Woods

Istoria economica europeana dupa cel de-al Doilea Razboi mondial
abunda in exemple care arata ca tarile aspirau la mai multa cooperare. In
mod paradoxal, totusi lipsa cooperarii conduce la prabusirea sistemelor
monetare internationale. Vom retine, cu titlu de exemplu, refuzul de a
sustine o moneda, raspunsurile divergente la socurile economice,
urmarirea politicilor economice independente si incompatibile cu
mentinerea ratei de schimb fixe – mai ales cu o mobilitate crescanda a
capitalurilor.
Dupa cel de-al doilea Razboi mondial, tarile cu economie de piata au
adoptat Sistemul Bretton Woods, care a deschis drumul spre stabilitate
monetara internationala si a stabilit suprematia dolarului. Fluctuatia din
anii ’20, urmata de devalorizarile competitive ale anilor 1930, apoi de o
crestere a protectionismului, conduce la stabilitatea ratelor de schimb prin
instituirea acestor acorduri in iulie 1944.
Principalele axe ale sistemului Bretton Woods sunt urmatoarele:
 Un sistem de schimburi fixe, dar ajustabile;
 Fiecare tara stabileste valoarea externa a monedei sale, in aur, sau
in functie de dolar, el insusi stabilit in raport cu aurul;
 Marjele de fluctuatie in raport cu dolarul sunt de  1%;
1
Drept Comunitar European. Partea Generala- Augustin Fuerea, Ed All Beck, 2003
1
 Pot avea loc realinieri, pentru a evita devalorizarile competitive, in
caz de “dezechilibru fundamental” al balantei de plati.
Sistemul Bretton Woods este adesea descris ca un sistem care ar fi
asigurat un inalt grad de stabilitate ratelor de schimb, permitand astfel o
crestere a schimburilor comerciale si conducand la dezvoltarea economica
a perioadei de dupa razboi.
Dar trebuie sa ne amintim ca mai multi factori au facilitat aceasta
stabilitate a ratelor de schimb:
 Tarile au recurs la controale ale circulatiei de capital pentru a se
proteja impotriva miscarilor destabilizatoare de capital;
 Fondul Monetar International (FMI) acorda credite tarilor care au
dificultati in mentinerea paritatilor in fata presiunilor pietelor;
 FMI descurajeaza schimbarile de paritati care ar fi putut, in alte
circumstante sa destabilizeze sistemul.
Cu aceasta ocazie, FMI este creat pentru a supraveghea sistemul
monetar international. Se creeaza de asemenea Banca Internationala
pentru Reconstructie si Dezvoltare (devenita Banca Mondiala),
Organizatia europeana de cooperare economica (OECE) in 1948
(devenita Organizatia de cooperare si dezvoltare economica – OCDE in
1961) pentru a gira ajutorul planului Marshall, si Uniunea de plati
europeana, pentru a facilita comertul in Europa. Ultimele doua exemple
ilustreaza tentativele de cooperare in Europa.
1.2. Tratatele de la Roma

Fara indoiala ca semnarea Tratatelor de la Roma in 1957 intre sase
tari europene (Germania, Franta, Belgia, Italia, Luxemburg si Olanda)
marcheaza pasul principal spre integrarea europeana. Obiectivul sau era
inlaturarea obstacolelor din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, a
capitalurilor si a persoanelor prin crearea Pietei Comune si a Politicii
2
agricole comune. Comitetul monetar, regrupand reprezentatii bancilor
centrale si a ministerelor de Finante constituie o prima etapa spre
coordonarea politicilor monetare in Europa.
In acest context, raportul Barre din februarie 1969 propune o mai
buna coordonare a politicilor economice si o mai stransa cooperare
monetara, ceea ce a constituit un impuls decisiv in procesul de integrare.
La Summit-ul de la Haga din decembrie 1969, s-a hotarat ca scop al
integrarii europene – constituirea uniunii economice si monetare.
1.3. Raportul Werner

In cadrul unei intruniri la nivel inalt condusa de Pierre Werner, prim-
ministru al Luxemburgului i s-a dat sarcina intocmirii unui raport avand
drept obiectiv constituirea uniunii economice si monetare pana in 1980.
Grupul Werner a inaintat raportul final in octombrie 1970. In martie 1971
desi nu au reusit sa se puna de acord asupra unor recomandari cheie ale
raportului, cele sase tari si-au dat acordul de baza pentru introducerea
uniunii economice si monetare in trei etape, si anume:
1) Convertibilitatea monedelor;
2) Diminuarea fluctuatiilor ratelor de schimb pana la fixitatea irevocabila
a paritatilor;
3) Liberalizarea miscarilor de capital.
Putem sa remarcam similitudinea cu proiectul Uniunii economice si
monetare (UEM) de astazi. Totusi raportul sugereaza o autoritate
bugetara centralizata si nu o banca centrala europeana, iar moneda unica
ramane o eventualitate.
Insa planul Werner se bazeaza pe sistemul Bretton Woods care se
prabuseste putin dupa punerea in practica a planului. Chiar daca planul
Werner nu a fost niciodata realizat, mai multe obiective apar, in mod
singular precursoare.
3
1.4. Sarpele monetar european
In anii 1960, politica eonomica americana devine inflationista, din
cauza finantarii razboiului din Vietnam. Din acel moment, adeziunea
Statelor Unite la un sistem de rate de schimb fixe, cu o mobilitate
crescatoare a capitalurilor, conduce la atacuri speculative impotriva
monedei lor: dolarul se depreciaza caci autoriatile americane nu pot, in
acelasi timp, sa duca o politica inflationista independenta si sa-si apere
paritatea de schimb. In acelasi timp balanta de plati devine deficitara si
iesirile de capital aduc neincredere in dolar.
Prabusirea sistemului Bretton Woods in august 1971 a dus la un val
de instabilitate in schimburile straine ceea ce a pus sub semnul intrebarii
paritatile intre monedele europene.
In lunile care urmeaza suspendarii convertibilitatii in aur a dolarului
discutiile asupra viitorului sistemului monetar international se incheie cu
acorduirle de la Washington (Institutul Smithsonian), in decembrie 1971.
In martie 1972 grupul celor sase a incercat sa aduca o noua schimbare in
mecanismul integrarii europene, prin crearea sistemului numit “sarpele
monetar in tunel”: un mecanism prin care se dorea protejarea impotriva
variatiilor dolarului; “sarpele monetar” desemna banda de fluctuatie limitata
intre tarile europene, iar “tunelul” marja de fluctuatie in raport cu dolarul.
Insa stabilitatea ritmeaza istoria sarpelui. Politica Statelor Unite
continua sa fie prea expansionista pentru a fi compatibila cu mentinerea
paritatilor fixe si pietele continua sa impinga dolarul spre depreciere. Chiar
dupa punerea in aplicare a sistemului, Regatul Unit (cu Irlanda) parasesc
sarpele in iunie 1972 si Italia in februarie anul urmator. In 1972 Statele
Unite coboara cursul dolarului, dar la inceputul anului 1973, dolarul se
depreciaza din nou foarte tare. Pietele nu sunt asigurate pentru totdeauna
ca problema fundamentala a Statelor unite este rezolvata. Dolarii continua
4
sa paraseasca solul american. Germania si celelalte tari europene lasa ca
monedele lor sa varieze in raport cu dolarul. In sfarsit Statele Unite si tarile
europene iau decizia unei fluctuatii generalizate in martie 1973, ceea ce
marcheaza abandonul definitiv al sistemului Bretton Woods si al
“tunelului”.
Dolarul continua sa se deprecieze in raport cu marca germana, ceea
ce creeaza tensiuni. Se ivesc doua grupe de tari: una a carei moneda
tinde sa creasca, ca Germania, cealalta a carei moneda scade, ca Franta.
Primul soc petrolier accentueaza aceste divergente si Franta
paraseste sarpele in ianuarie 1974; intra din nou in el in iulie 1975. Inflatia
si scurgerile de capital ale tarilor cu moneda slaba le imping la depreciere.
Germania adopta focalizarea agregatelor monetare pentru a stapani
inflatia. Franta, in schimb, urmareste o politica bugetara expansionista,
care o face sa paraseasca din nou sistemul in martie 1976. Incepand cu
aceasta data realinierile devin mai frecvente. Sistemul nu a produs
stabilitatea scontata a ratelor de schimb.
Evenimentele anilor 1970 – prabusirea sistemului Bretton Woods,
deprecierea si fluctuatia dolarului, socul petrolier – arata incapacitatea
sarpelui de a stabili prin el insisi, un sistem monetar european. Absenta
coordonarii intre tari transforma experienta sarpelui intr-un recul al
integrarii europene.
La disparitia sarpelui, tarile sunt mai indepartate de UEM, decat
fusesera cu cativa ani mai devreme, in momentul planului Werner.
2. SISTEMUL MONETAR EUROPEAN2
2
5
Eforturile de a pune bazele unui nou spatiu de stabilitate monetara
au fost reinnoite in martie 1979, la initiativa Frantei si a Germaniei, prin
crearea Sistemului Monetar European. In momentul conceperii acestuia
Europa cunoaste o mare instabilitate. In articolul 102 al Tratatului
comunitatii europene economice, care constituie un capitol ce trateaza
“cooperarea in materie economica si monetara (uniunea economica si
monetara)”, experientele Sistemului Monetar European si dezvoltarea
ECU au fost mentionate ca baze de cooperare in vederea convergentei
necesare dezvoltarii ulterioare a comunitatii.
Diferenta de inflatie a Italiei si a Regatului Unit in raport cu cea a
Germaniei atinge 15% in 1975. O diferenta importanta persista pana in
1980. Dupa cresterea inflatiei si dupa fluctuatia ratelor de schimb in anii
1970 obiectivul Sistemului Monetar European (SME) era stabilitatea
ratelor de schimb.
SME nu contine principii specifice ale politicii de schimb exterioare,
cu toate ca obiectivul crearii unei zone de stabilitate in Europa pretinde
fara nici o indoiala o referire la capriciile dolarului american. In termeni de
reguli de functionare sunt aranjamente pragmatice intre bancile centrale
participante la utilizarea lui ECU, monezile nationale si dolarul american ca
moneda de interventie; interesele financiare ale fiecarei banci centrale nu
coincid in mod necesar cu obiectivul de a reduce dependenta fata de
dolar.
Constituind SME, tarile europene vizau obiective diferite: Germania
dorea stabilizarea ratei de schimb pentru a favoriza comertul (deprecierea
dolarului a facut sa creasca marca germana nu numai fata de dolar, dar si
fata de alte monezi europene), in timp ce alte tari, ca Franta, doreau sa-si
stapaneasca mai bine inflatia.
6
La sfarsitul sarpelui Germania se remarca prin politica sa
antiinflationista, ca fiind tara cea mai influenta in Europa. Celelalte tari,
nereusind sa-i influenteze in mod direct politica, incearca, dirijate de
Franta, sa instaureze mai multa simetrie creand Sistemul Monetar
European. Sistemul Monetar European a supravietuit mai bine decat
predecesorul sau (sarpele european) la crizele importante – cel de-al
doilea soc petrolier si variatiile neregulate ale dolarului.
Sistemul este conceput a functiona in mod simetric. Fiecare tara isi
fixeaza rata de schimb in raport cu ECU (europen curency unit – unitate
europeana curenta): “cursul pivot”. Ecu este o medie ponderata a
cursurilor diferitelor monede europene; ponderile reflecta importanta
economica a fiecarei tari. Plecand de la acest curs pivot, cursurile pivot
bilaterale sunt determinate intre tari europene.
Variatiile dolarului constituie surse de tensiune in interiorul unui
sistem de schimburi fixe intre tari europene. De exemplu, cand dolarul se
depreciaza, investitorii vand dolari si cumpara marci. Aceasta ultima
deviza creste in valoare in timp ce celelalte monede europene scad la
randul lor: arbitrajul este folositor marcii si nu celorlalte devize europene.
Pe aceasta cale fluctuatiile dolarului fac instabile ratele de schimb
bilaterale ale monedelor europene.
La mijlocul anilor ’80 tarile mai inflationiste decat Germania schimba
strategia si renunta la schimbarile de curs pentru a recupera
competivitatea. Pentru ca pastreaza rata de schimb fixa in raport cu marca
germana, decid de aici inainte sa tina sub control preturile, in loc sa sufere
o pierdere a competivitatii care nu ar mai fi compensata prin scaderi ale
cursului. Aceasta disciplina este adoptata de tari ca Italia si Franta (cu
politica de franc tare).
Regula este aceea ca o tara nu poate avea simultan o politica
monetara autonoma, o rata de schimb fixa si o libertate de circulatie a
7
capitalurilor. Aceasta regula este botezata “triunghiul incompatibilitatilor”
sau “trilogia incompatibila”. Cand o tara emite moneda, creditul devine mai
putin rar si deci mai putin scump: dobanzile diminueaza. Capitalurile
migreaza spre strainatate in cautarea ratelor mai bine platite. Aceasta
pierdere de capital alimenteaza o puternica cerere pentru devizele straine
si moneda nationala tinde sa se deprecieze.
3. ANALIZA POLITICII ECONOMICE SI MONETARE PANA LA

TRATATUL DE LA MAASTRICHT 3
Intr-o examinare din punct de vedere istoric se poate constata o anumita

evolutie a politicii economice generale a Comunitatii Europene.
In sistemul anterior al Tratatului de la Roma, in Titlul II al Partii a III-a,
intitulat "Politica economica" erau avute in vedere atat probleme
economice, cat si probleme monetare legate de stabilirea Uniunii
economice si monetare, precum si problemele politicii comerciale comune.
Politica economica a Comunitatii comporta potrivit acestor prevederi cinci
elemente esentiale:
- politica pe termen scurt sau conjuncturala;
- politica pe termen mediu;
- politica financiara si monetara;
- politica balantei de plati;
- supravegherea multilaterala.
3.1. Politica economica pe termen scurt sau conjucturala

Politica pe termen scurt care trebuia coordonata potrivit art. 103
(CEE) privea in general domeniul politicii cheltuielilor, politica fiscala,
3
Tratat de Drept Comunitar; editia a V-a, Octavian Manolache. Ed. CH Beck, Bucuresti 2006
8
politica imprumuturilor, politica bugetara a autoritatilor publice, politica de
credit, politica pietei constructiilor, politica preturilor si veniturilor, formarea
de stocuri pentru reducerea riscurilor fluctuatiilor pe termen scurt in
aprovizionarea cu materii prime esentiale (de exemplu, petrol si produse
petroliere). Pana in anul 1974 Consiliul a facut doar recomandari privind
politica pe termen scurt. In 1974 Consiliul a adoptat doua Directive privind:
- atingerea unui grad inalt de convergenta a politicilor economice ale
statelor, fiind avute in vedere, in concret, armonizarea politicilor nationale
si, mai ales, un sistem de examinari periodice (trimestrial) din partea
Consiliului a situatiei economice
- obligativitatea statelor de a implementa politicile pe termen scurt si mediu
(solicita statelor sa ia masurile necesare prin care sa poata actiona prompt
privind diferitele elemente aflate sub incidenta politicilor autoritatilor
monetare, in special aprovizionarea cu moneda,lichiditatile bancare,
creditul si rata dobanzii). Astfel, s-a impus un anumit grad de armonizare a
instrumentelor politicii economice pe termen scurt care urmau sa fie
coordonate si suplimentate de masuri de politica economica pe termen
scurt ale Comunitatii potrivit unei scheme generale.4
3.2. Politica economica pe termen mediu

Politica economica pe termen mediu s-a intemeiat pe adoptarea
unor programe in acest sens. Asemenea programe au fost elaborate in
anii 1967, 1969, 1971, 1977 si 1982, dar, incepand cu anul 1984 ele au
fost abandonate). Ele au cuprins prognoze, principii calauzitoare
neobligatorii si o declaratie de intentii ale Consiliului si statelor membre de
a actiona conform acestor principii. Directiva Nr. 74/121, a Consiliului
obliga statele membre sa formuleze prognoze pentru politicile economice
4
9
pe termen mediu insotite de informatiile necesare privind mijloacele
corespunzatoare destinate promovarii unui model de dezvoltare prin care
sa se realizeze obiectivele stabilitatii preturilor, cresterea balantei exteme,
folosirea deplina a fortei de munca in Comunitate. De asemenea, ea cerea
statelor membre sa schiteze programe de investitii publice modulabile.
3.3. Politica financiara si monetara. Problema instituirii unei Uniuni

economice si monetare
Politica monetara si financiara a presupus cateva directii de actiune:
 a fost infiintat un Comitet monetar, cu statut consultativ,
avand obiectivul de a observa permanent situatia monetara si financiara si
sistemul general de plati si de a raporta regulat Consiliului si Comisiei in
aceste privinte, precum si de a emite avize la cererea acestor institutii sau
din proprie initiativa.
 statele membre urmau sa considere politica lor cu privire la
rata de schimb ca pe o materie de preocupare comuna.
 a fost creat Fondul european de cooperare monetara, care
trebuia sa contribuie la instituirea progresiva a Uniunii economice si
monetare intre statele membre; cu exceptia catorva decizii importante,
precum in materie de acorduri intre bancile centrale privind sistemele de
schimb si relativ la schema sistemului de asistenta monetara pe termen
lung, activitatea Fondului a fost neglijabila.
 "Sistemul monetar european" (SME), a fost adoptat pentru o
perioada tranzitorie.
Obiectivul principal al SME este asigurarea unei zone de stabilitate
monetara in cadrul comunitar prin inlaturarea consecintelor fluctuatiilor
monetare dezordonate si contracararea instabilitatii dolarului care s-ar
repercuta asupra functionarii Comunitatii, ar compromite politica agricola
si ar inlocui barierele vamale cu cele monetare.
10
In acelasi timp, au fost stabilite si obiectivele concrete ale SME care
constau in: stabilirea unui instrument de masura comun monedelor
participante, stabilirea limitelor de fluctuatie intre aceste monede,
adoptarea mijloacelor de stabilirea limitelor de fluctuatie intre aceste
monede, adoptarea mijloacelor de solidaritate monetara, convergenta
econamiilor statelor participante, definirea relatiilor cu tertii.
 Cu privire la stabilirea unui instrument de masura comun s-a
decis crearea ECU. ECU este un cos de monede, compus numai din
monede comunitare, valoarea fiindu-i stabilita dupa mai multe modificari,
printr-un Regulament al Consiliului. ECU este emis de Fondul de
cooperare monetara in schimbul depunerii de catre statele membre a 20%
din rezervele lor de schimb (sau de devize).
Rolul detinut de ECU este acela de a se constitui ca moneda de cont
pentru operatiunile SME, ca instrument de reglementare intre autoritatile
monetare si financiare ale Comunitatii (pentru buget, imprumuturi, alte
obligatii financiare si pretentii) si, in perspectiva, ca rezerva monetara).
Solidaritatea monetara este asigurata, potrivit SME, printr-un sistem
de asistenta monetara care presupune acordarea de facilitiiti de credit pe
termen foarte scurt si de facilitati de sprijin pe termen scurt si mediu.
Aceasta nu exclude, totusi, recurgerea la finantari extra-comunitare.
Prin modificarile intervenite in Tratatul CE ca urmare a adoptarii
AUE nu s-a stabilit vreun termen final in legatura cu infaptuirea unei
complete uniuni economice si monetare, orice dezvoltare suplimentara in
domeniul politicii economice si monetare care ar necesita o schimbare
institutionala putand sa se faca, totusi, pe calea modificarilor aduse
Tratatului. Aceste modificari s-au produs odata cu adoptarea la 7 februarie
1992 a Tratatului de la Maastricht, care a introdus prevederi de o
importanta fundamentala, cu remarcabile consecinte in privinta realizarii
uniunii econornice si monetare.
11
3.4. Politica balantei de plati
Politica balantei de plati a fost reglementata potrivit art. 102 A, 104,
105 parag. 1, art. 108 si 109 Tratatul CEE, toate avand numerotarea si
asa cum erau formulate anterior modificiirilor prin TMs.
In principal ea s-a circumscris dispozitiilor de ordin procedural ale
art. 108, care prevedea trei faze de reglementare a situatiilor dificile in
care se aflau statele membre (cand ele erau amenintate cu dificultati in
privinta balantei lor de plati ca rezultat fie al unui dezechilibru general al
balantei lor de plati, fie al tipului de devize aflate la dispozitia lor) sau cand
aceste dificultati sunt raspunzatoare de impiedicarea functionarii pietei
comune ori implementarii progresive a politicii comerciale comune).
Astfel, mai intai, Comisia investiga imediat pozitia statului in cauza si
actiunea pe care, folosind toate mijloacele la dispozitie, statul a intreprins-
o in scopul asigurarii echilibrului balantei de plati si mentinerii increderii in
moneda sa, cu asigurarea unui inalt nivel de folosire a fortei de munca si a
unui nivel stabil al preturilor. Comisia stabilea masurile compatibile cu
Tratatul pe care le recomanda statului respectiv.
Daca o astfel de actiune intreprinsa de stat sau daca masurile
sugerate de Comisie nu se dovedeau suficiente pentru depasirea
dificultatilor aparute sau care ameninta, Comisia, dupa consultarea
Cornitetului monetar, recomanda Consiliului sa acorde asistenta mutuaIa
si sa ia masuri corespunzatoare pentru acesta, masuri care nu au fost
considerate, totusi, ca fiind clauze de salvgardare, pentru ca ele trebuia sa
fie compatibile cu prevederile Tratatului.
Se asigura, astfel, trecerea la cea de-a doua faza in care Consiliul
acorda asistenta adoptand directive sau decizii care formulau conditiile si
detaliile acestei asistente in mai multe modalitati:
12
1) abordarea concertata in cadrul altei organizatii intemationale (GATT,
FMI);
2) masurile necesare spre a se evita abaterile comerciale cand statui aflat
in dificultate mentinea ori reintroducea restrictii cantitative contra tarilor
terte;
3) acordarea de credite limitate de catre alte state membre, sub conditia
acordului lor.
In ultima faza, care era utilizata cand asistenta recomandata de
Comisie nu era acordata de Consiliu ori daca asistenta mutuala acordata
si masurile luate erau insuficiente, Comisia autoriza statul care se afla in
dificultate sa ia masuri de ale caror conditii si detalii urma sa le hotarasca).
Autorizarea putea fi revocata de Consiliu, care putea, de asemenea, sa
modifice aceste conditii si detalii, actionand cu majoritate calificata.
3.5. Supravegherea multilaterala

Politica economica generala a fost reorganizata prin Decizia Nr.
90/141 din 12 martie 1990, a Consiliului, privind realizarea convergentei
progresive a politicilor si performantelor economice.
Decizia instituie un sistem de supraveghere multilaterala care
trebuie sa se exprime progresiv prin politicile compatibile cu
angajamentele precise si corespunzatoare din partea statelor membre ce
ar putea sa rezulte din sugestiile si recomandarile ce pot fi tacute de
Consiliu. Sunt supuse supravegherii multilaterale toate aspectele politicii
econornice, politica pe termen scurt si pe termen mediu, macro si rnicro-
economia, politica structurala, politicile bugetare care trebuie sa fie
examinate in masura posibilului inaintea prevederilor bugetare nationale.
Mai sunt incluse cazurile specifice rezultand din amenintari contra
stabilitatii si coeziunii economice a Comunitatii si provenind din
evenimente interioare sau exterioare acesteia.
13
Cel putin de doua ori pe an Consiliul trebuie, potrivit Deciziei
mentionate, sa examineze conditiile, perspectivele si politicile economice
in Comunitate si in statele membre, compatibilitatea politicilor in interiorul
statelor membre si in Comunitate in sens larg si contextul economic extern
si interactiunea sa cu econornia Comunitatii.
Consiliul va pune la dispozitie sugestii, prin mijlocirea si la
propunerea Comisiei, si va elabora recomandari, care, evident, nu obliga
statele, dar pot sa provoace unele angajamente din partea lor.
Exarninarea politicilor bugetare va fi raportata la amploarea si
finantarea deficitelor bugetare, obiectivele ei fiind reducerea deficitelor
excesive si evitarea finantiirilor monetare.
Rezultatele supravegherii sunt supuse unui regim de publicitate si de
informare. Astfel, un raport periodic al presedintelui Consiliului si al
Comisiei este comunicat Consiliului European si Parlamentului,
presedintele Consiliului poate fi invitat sa se prezinte in fata unei comisii
competente a Parlamentului cand Consiliul a facut recomandari politice,
iar guvemele statelor membre vor aduce in atentia parlamentelor lor
nationale rezultatele supravegherii in scopul luarii lor in considerare in
elaborarea politicilor lor nationale (art. 8 din Decizie).
Consiliul trebuie sa examineze periodic rapoartele Comisiei si, dupa
consultarea Comitetului monetar, progresele supravegherii multilaterale,
urmand ca aceste rapoarte sa fie transmise Parlamentului. 5
4. TRATATUL DE LA MAASTRICHT SI TRATATELE ULTERIOARE

ACESTUIA
4.1. Tratatul de la Maastricht (1992) – concretizarea politicii monetare
comunitare.6
5
6
14
In iunie 1988 Consiliul Europei intrunit la Hanovra a insarcinat un
comitet aflat sub presedentia lui Jacques Delors7, sa studieze problema
uniunii economice si monetare.
Raportul final al acestui comitet (Raportul Delors), datat aprilie
1989, schiteaza trei etape spre uniunea economica si monetara:
I. Prima etapa: incepand cu 1 iulie 1990, inlaturarea controalelor de
schimburi pentru a asigura libera circulatie a capitalurilor in Comunitatea
Europeana (cateva tari – Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia – beneficiaza
de o prerogare a acestei scadente).
II. A doua etapa: o mai buna coordonare a politicilor economice si
inceputul crearii Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC) care
inlocuieste Comitetul Guvernatorilor Bancilor Centrale.
III. A treia etapa: SEBC inlocuieste bancile centrale nationale. Aceasta
etapa implica si stabilirea irevocabila a paritatilor si introducerea monedei
unice.
Pe baza acestui raport, Consiliul European intrunit la Madrid a decis
in iunie 1989, sa declanseze prima etapa a Uniunii economice si
monetare: deplina liberalizare a capitalurilor in 8 state membre pana la 1
iulie 1990.
In decembrie 1989 Consiliul European a solicitat o intalnire
interguvernamentala care sa stabileasca amendamentele necesare pentru
obtinerea uniunii monetare si economice depline. Activitatea acestei
conferinte interguvernamentale s-a concretizat in Tratatul Uniunii
Europene, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht.
Articolul 109 din Tratat a fost prevazut pentru a guverna relatiile
monetare exterioare uniunii monetare europene. Articolul reglementa doua
situatii diferite.
7 ?
Jacques Delors – preşedinte al Comisiei Europene între 1985-1995, raportul a apărut în 1989
15
 Prima situatie se referea la incheierea de acorduri
internationale asupra sistemului de rate de schimb. O asemenea decizie,
care ar insemnat o modificare a statutelor FMI si o revenire la sistemul
Bretton Woods, trebuia luata in unanimitate de Consiliu dupa “consultarea
Bancii Centrale Europene in scopul de a ajunge la un consens compatibil
cu obiectivul de stabilitate a preturilor”.
 A doua situatie privea politica de schimb condusa in absenta
unui sistem international de rate de schimb. In aceasta situatie Consiliul,
statuand cu majoritate calificata asupra recomandarii Comisiei sau a
Bancii Centrale Europene, putea sa formuleze orientari generale de
politica de schimb extern, fara ca sa afecteze obiectivul principal al
Sistemului European de Banci Centrale (SEBC).
Tratatul fixeaza doua date pentru moneda unica: 31 decembrie

1997, cel mai curand, si 1 ianuarie 1999, cel mai tarziu. Scenariul initial
prevedea 3 faze:
I.Faza I (1992 – 1993)
Tarile care vor intra in uniunea monetara vor indeplini conditiile de
convergenta monetara si bugetara.
Cele 4 criterii de convergenţa sunt8:
1) stabilitatea preţurilor : o rată a inflaţiei medie care nu va depăşi cu

mai mult de 1.5 % aceea a celor mai bune 3 economii ale statelor
membre;
2) disciplină bugetară: o poziţie financiară care să nu presupună un

deficit excesiv – mai mică de 3% din PIB şi o rată a datoriei publice
mai mică de 60% din PIB
8
Ever closer Union. Introduction to European Integration. - Desmond Dinan. ed.III, july 2005, Publisher:
Lynne Rinner Pub
16
3) stabilitatea monedei naţionale: ţinerea sub observaţie a marginilor
de fluctuaţie a mecanismului de schimb valutar într-un interval de cel
puţin 2 ani, fără nici o devalorizare
4) convergenţa ratei dobânzii – o rată a dobânzii nominală medie, pe

termen-lung care să nu depăşească 2% din media celor mai bune 3
economii din UE.
In 1996, Consiliul Sefilor de State si de guverne va decide daca

exista o majoritate de tari care sa indeplineasca conditiile pentru a forma o
uniune monetara. Daca nu este cazul, va trebui asteptat 1 ianuarie 1999,
data la care uniunea va fi realizata intre tarile “pregatite” chiar daca ele nu
reprezinta decat o minoritate.
Fara “dominatie” (“drept seniorial”): un guvern poate fi tentat sa
recurga la emisie monetara pentru a usura stocul real al datoriei.
Pentru ca datoria reala se exprima in termeni de pret, o crestere
monetara inflationista diminueaza valoarea reala a datoriei. Totusi, emisia
monetara pentru a reduce datoria reala este interzisa in UEM din cauza
caracterului sau inflationist. De unde necesitatea de a impune criterii
vizand controlul deficitelor si datoriei pentru a evita situatiile in care tarile
nu au alta iesire financiara decat inflatia, ceea ce ar compromite
credibillitatea uniunii monetare.
II . Faza a II-a (1994-1997) sau (1994-1999) - Pregatirea tehnica -
Deşi la întâlnirea Consiliului European de la Madrid din 1995 s-a

decis amânarea începerii Etapei a III a UEM programată pentru 1997, s-a
confirmat angajamentul de a incepe Etapa a III a la 1 ianuarie 1999.
Semnificaţia summit-ului de la Madrid nu se rezumă doar la termenul
limită stabilit pentru 1999, sau la decizia de a denumi noua monedă „euro”
ci în principal la adoptarea unui scenariu tehnic detaliat după momentul
17
1999, necesar pentru trecerea la moneda unică europeană. UEM putea fi
realizată doar prin voinţa politică şi prin capacitatea administrativă a ţărilor
participante. Summit-ul de la Madrid a arătat că există voinţă politică în
ciuda indiferenţei populare sau a opoziţiei de a ajunge la uniune
economică şi monetară.
Aşa cum s-a stipulat în tratat, Institutul Monetar European a dus

greul administrativ necesar pentru a asigura succesul UEM. Institutul a
fost înfiinţat la începutul Etapei a II a, în Iulie 1994. Această instituţie nu a
fost o extensie a Comitetului Guvernatorilor Băncilor Centrale şi nici un
sinonim al BCE pe care a precedat-o.
Principalele sarcini au fost: pregătirea tehnică a Etapei a III a şi

coordonarea politicilor monetare a statelor membre. Cea mai importantă
pregătire tehnică era determinarea cadrului organizatoric, de
reglementare, logistic pentru SEBC, până la sfarsitul anului 1996.
Institutul a pregătit sistemul de plăţi transfrontalier TARGET,

procedurile şi instrumentele politicii monetare.9
In cadrul Institutului Monetar European (IME), guvernatorii bancilor

centrale se reunesc spre a asigura tranzitia spre Banca Centrala
Europeana (BCE). Bancile Centrale vor trebui de asemenea sa devina
independente fata de guvernele proprii. Pentru a coordona politicile
economice, consiliul guvernatorilor bancilor ale celor douasprezece tari
membre poate da sugestii in ceea ce priveste conduita politicii economice
a fiecarei tarii (sub rezerva unui vot de unanimitate). Institutul monetar
european trebuie deci sa contribuie la o mai buna coordonare a politicilor
monetare in Europa si sa asigure tranzitia spre banca Centrala
Europeana, Sistemul European al Bancilor Centrale si moneda unica.
9
Lynne Rinner Pub
18
SME se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
- gasirea unei rate de schimb stabile dar care poate fi ajustata
(determinarea unui “curs pivot” pentru fiecare moneda in raport cu un
punct de referinta constituit de ecu; marginile de fluctuatie sunt
determinate de interventia bancilor centrale ale tarilor interesate);
- cautarea unei repartitii juste a sarcinilor de interventie a bancilor. SME a
creat asa-numitii indicatori de divergenta care sa dea posibilitatea
cunoasterii monedei al carei curs a variat cu 3 din marginea maxima
autorizata in raport cu ansamblul monezilor, adica in raport cu fostul ecu,
actualul euro;
- dezvoltarea solidaritatii intre statele membre. Aceaste inseamna punerea
in comun in cadrul Fondului European de Cooperare Europeana (FECOM)
a 20% din rezervele in aur si dolari ale bancilor centrale. In schimb, tarile
primesc euro pe care pot sa-i utilizeze in reglementarile dintre ele. Rostul
acestor operatiuni este sa descurajeze eventualele atacuri speculative.
Toate acestea au permis si un oarecare succes in lupta impotriva
inflatiei.
Crearea Bancii Centrale Europene este prevazuta pentru 1 iulie
1998; va inlocui Institutul Monetar European si va forma, cu bancile
centrale nationale Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC).
Acest sistem este bazat pe modelul german, in care Bundesbank decide
politica monetara pusa apoi in practica de bancile centrale ale landurilor.
Un rol important în definitivarea Etapei a II-a l-a avut şi Ecofin

(Consiliul Economic şi Financiar) şi comitetul său pregătitor pentru
politici monetare. Pe baza contribuţiilor din partea Comisiei Europene şi a
Institutului Monetar European, Ecofin a propus un mecanism al cursurilor
de schimb revizuit (ERM II – Exchange Rate Mechanism) care va
reglementa relaţiile dintre euro şi monedele ţărilor neparticipante la UEM şi
19
un pact de stabilitate care va asigura disciplina bugetară după lansare
euro.
ERM II a fost modelat după mecanismul existent anterior (ERM I), în

plus permite un interval de fluctuaţie mai larg (15%) pentru monedele non-
euro în relaţia cu euro. SEBC şi băncile centrale ale ţărilor membre non-
euro vor interveni dacă e necesar pentru a păstra ratele de schimb în
interiorului intervalului permis.10
III. Faza a III-a

In timpul acesteia ratele de schimb vor fi in mod irevocabil fixate si
moneda unica introdusa.
Tratatul Uniunii Europene nu stabileste mijloacele prin care se va
face trecerea la moneda unica, dar stabileste aceasta ca un obiectiv
principal.
In timpul procesului de ratificare a Tratatului Uniunii Europene,
speculatiile au fost amplificate de incertitudinea privind referendumul
francez (din septembrie 1992), de rezultatele negative ale referendumului
danez (din iunie 1992) care au dus la turbulente monetare. Aceasta a
fortat autoritatile din Italia si din Marea Britanie sa isi retraga monedele din
mecanismul de schimb european. In timpul verii anului 1993, Franta a fost
supusa unei puternice presiuni. Pe 2 august limitele fluctuatiei
mecanismului de schimb au fost marite cu 15%: se punea astfel din nou
sub semnul intrebarii oportunitatea UEM, atat de catre operatorii
economici cat si de cei financiari, dar si de catre opinia publica care era
receptiva la riscul inacceptabil privind cresterea ratei somajului si la
dificultatile cauzate de recesiunea economica.
10
Lynne Rinner Pub
20
Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului incepand cu 1 noiembrie
1993 (Danemarca si Marea Britanie obtinusera intre timp o amanare),
statele membre si-au reafirmat determinarea politica pentru realizarea
Uniunii Economice si Monetare. In acelasi timp in cercurile economice si
financiare exista convingerea ca Uniunea ar fi facut fata cu succes
recesiunii daca ar fi introdusa moneda unica. Acum era necesar ca
aceasta convingere sa fie impartasita si de opinia publica.
Conform Tratatului cea de-a doua etapa a inceput la 1 ianuarie 1994
cu infiintarea Institutului Monetar European, cu sediul la Frankfurt, pe
Main. Sarcinile acestuia se axau in principal pe 2 directii:
1) Consolidarea cooperarii intre bancile centrale nationale si
coordonarea politicilor monetare ale statelor membre (in timpul
acestei etape, politica monetara ramane sub conducerea autoritatilor
nationale);
2) Indeplinirea formalitatilor necesare pentru infiintarea Sistemului
European al Bancilor Centrale, care sa duca la politica monetara
unica incepand cu etapa a treia si sa culmine cu introducerea
monedei unice.
In timpul celei de-a doua etape, statele membre trebuie sa se
asigure ca legea lor nationala este compatibila cu tratatul si cu Statutul
SEBC, cu referire mai ales la independenta Bancilor centrale nationale.
De asemenea trebuie facute progrese semnificante spre uniformizarea
economiilor lor, deoarece tranzitia spre stagiul trei este conditionata de
realizarea criteriilor de convergenta monetara si bugetara stabilite de
Tratat.
Instabilitatea monetara din 1995, cauzata mai ales de scaderea
valorii dolarului, a intarit convingerea politica a statelor membre de a
continua procesul de constituire a Uniunii Economice si Monetare.
21
In cadrul Consiliului European de la Madrid din 15-16 decembrie
1995 s-a confirmat ca cea de-a treia etapa spre UEM va debuta la 1
ianuarie 1999, conform criteriilor de aderare, programului, protocolului si
procedurilor stabilite de Tratat. Pe baza discutiilor ce au avut loc s-a pus la
punct programul introducerii monedei unice, numita Euro.
In urma a doi ani de eforturi intense din partea tuturor institutiilor
europene, Consiliul European intrunit la Dublin la 13-14 decembrie 1996
constata ca sunt indeplimite toate formalitatile ce priveau introducerea
monedei unice:
-Cadrul legal penrtu introducerea monedei euro;
-Stabilitatea privind asigurarea disciplinei bugetare stricte
-Structura noului mecanism de schimb pentru acele state care nu se vor
alatura zonei euro;
Crearea sistemului monetar bazat pe EURO este, deci, rezultatul

Consiliului European de la Madrid din decembrie 1995 si al textelor
fondatoare prezentate Consiliului de la Dublin, cunoscute sub numele de
prima reglementare si, respectiv, a doua reglementare – documente care
definesc cadrul juridic al euro.
Prima reglementare (CE 1103/97) a fost adoptata de Consiliul
European de la Amsterdam la 17 iunie 1997, in baza articolului 235 din
Tratatul de Constituire a Comunitatii Europene. Au fost fixate cateva
dispozitii referitoare la:
- Introducrea euro si cu deosebire inlocuirea, incepand cu 1 ianuarie 1999
a ECU cu euro cu rata de 1:1;
- S-a afirmat principiul continuitatii contractelor;
- S-au fixat regulile de schimb si de rotunjire pentru inlocuirea monedelor
nationale prin euro si subdiviziunea sa – centul.
22
A doua reglementare ( CE 974/98 ) a fost adoptata oficial de
Consiliul din 1-3 mai 1998, o data cu fixarea listei de tari participante. Ea
instituie euro ca moneda a statelor membre participante. Totodata sunt
definite conditiile de utilizare a euro in perioada de tranzitie precum si
metodele de retragere a monedelor nationale – cel mai tarziu la 1 iulie
2002, desi s-au exprimat pareri ca aceasta data ar trebui devansata.
O alta reglementare (2866/98) din 31 decembrie 1998 defineste
ratele de schimb intre euro si 11 unitati monetare nationale ce urmeaza a
fi inlocuite de euro. Sunt state care la data de 1 ianuarie 1999 au indeplinit
conditiile pentru adoptarea monedei unice euro. Acestea au fost fixate
irevocabil si sunt dupa cum urmeaza:
Tara Moneda nationala

1. Austria 1 Euro = 13,7603
2. Belgia 1 Euro = 40,3399
3. Finlanda 1 Euro = 5,94573
4. Franta 1 Euro = 6,55957
5. Germania 1 Euro = 1,95583
6. Irlanda 1 Euro = 0,787564
7. Italia 1 Euro = 1 936,27
8. Luxemburg 1 Euro = 40,3399
9. Olanda 1 Euro = 2,20371
10. Portugalia 1 Euro = 200,482
11. Spania 1 Euro = 166,386
Prin urmare, etapa a III-a a UEM a început în ianuarie 1999 pentru

11 state membre care au îndeplinit criteriile de convergenţă, iar ulterior a
intrat în zona euro şi Grecia, care iniţial nu îndeplinise criteriile. S-a
23
dovedit ulterior că grecii au falsificat informaţiile în martie 2000, când au
aplicat.11
Începând cu această etapă BCE a preluat responsabilitatea pentru

politica monetară comună iar introducerea ulterioară a monedei reale în
2002 a readus în prim plan impactul integrării europene pentru europenii
de rând. Euro a devenit acum o realitate tangibila pentru intreaga lume.
Acceptul public al noii monede a fost destul de uşor, deşi mulţi cetăţeni
europeni încă calculează în minte în monedele vechi.
In acelasi timp, IME a prezentat designul bancnotelor care vor fi
puse in circulatie de la 1 ianuarie 2002.
4.2. Tratatul de la Amsterdam12
In anul 1994, Consiliul European de la Corfu a decis constituirea

unui grup de reflectie pentru organizarea Conferintei interguvernamentale
(C.I.G.) care se va desfasura in anul 1996. Grupul si-a inceput activitatea
la 2 iunie 1995. Prezidat de Carlos Westendorp, ministrul spaniol al
Afacerilor externe, grupul cuprindea 18 membri: un reprezentant personal
al fiecarui ministru al afacerilor externe, comisarul european responsabil
cu dosarul institutional si doi reprezentanti al Parlamentufui european. El
s-a reunit timp de 6 luni, iar la 5 decembrie 1995 a prezentat un raport cu
privire la pregatirea C.I.G.
Adoptat in urma Consiliului european din 16-17 iunie 1997, Tratatul
de la Amsterdam a fost semnat la data de 2 octombrie 1997 si a intrat in
vigoare la 1 mai 1999. Tratatul nu a reusit sa ofere solutii pentru toate
11
Ever closer Union. Introduction to European Integration. - Desmond Dinan. ed.III, july 2005,
Publisher: Lynne Rinner Pub
12
24
problemele propuse spre rezolvare in timpul negocierilor, in special cele cu
privire la reforma institutionala in vederea extinderii Uniunii Europene.
Cu toate acestea, Tratatul contine o serie de noutati deloc
neglijabile:
 In primul rand, este vorba despre introducerea capitolului social si a
celui cu privire la forta de munca in cadrul Uniunii Europene. Tratatul
comunitarizeaza, in noul Titlul IV din cadrul Tratatului instituind
Comunitatea europeana, politicile care privesc Iibera circulatie a
persoanelor (vize, dreptul de azil, imigrare, cooperare judiciara civila).
 De asemenea, confera Parlamentului european atributii noi,
precum: numirea presedintelui Comisiei europene si participarea la decizia
comunitara. Numarul membrilor Parlamentului european a fost limitat la
700, oricare ar fi numarul stateor care vor compune viitoarea Uniune
Europeana.
4.3. Tratatul de la Nisa13

In perioada 7-11 decembrie 2000 a avut loc, la Nisa, Conferinta
interguvernamentala (C.I.G.) la nivelul Uniunii Europene, conferinta cu
prilejul careia a fost adoptat Tratatul de la Nisa.
Obiectivul central al C.I.G. a fost acela de a reforma dispozitiile
institutionale din Tratatul asupra Uniunii Europene si Tratatele comunitare
institutive cu scopul declarat al deschiderii drumului pentru viitoarea
extindere a Uniunii, care ar trebui sa numere 27 de state membre, daca nu
chiar mai multe.
Semnarea Tratatului de la Nisa, la 26 februarie 2001, semnifica, de
fapt, incheierea lucrarilor Conferintei Interguvernamentale, conferinta care
a fost convocata in urma cu un an, adica in data de 14 februarie 2000. S-a
13
25
urmarit, in acest sens, formularea unui raspuns la problema care, pe drept
cuvant, framanta decidentii si teoreticienii domeniului cu privire la
posibilitatea functionarii Uniunii, dar nu oricum, ci eficient, in situatia in
care numarul actual al statelor membre s-ar dubla.
Principalele teme ale Conferintei, avute in vedere inca de la Consiliul
european de la Cologne, din iunie 1999, au fost:
- componenta Comisiei europene;

- ponderarea voturilor in cadrul Consiliului;
- "eventuala" extindere a votului cu majoritate calificata in cadrul
Consiliului;
- alte modificari, "in masura in care ele vizeaza institutiile europene in
cadrul punctelor mai sus mentionate si in care ele au rolul de a aplica
Tratatul de la Amsterdam".
5. POLITICA ECONOMICA SI MONETARA ACTUALA IN LUMINA

MODIFICARILOR ADUSE PRIN TRATATUL DE LA MAASTRICHT SI
PRIN TRATATELE ULTERIOARE ACESTUIA
5.1. Consideratii generale. Politica economica si monetara.

Realizarea uniunii economice si monetare14
14
26
Uniunea economica si monetara este rezultatul unui proces
progresiv.
 Inca de la 31 decembrie 1993 a fost indeplinita liberalizarea
financiara, adica s-a realizat suprimarea cvasitotala a controlului
schimburilor si un inceput de convergenta a politicilor economice ale
statelor membre.
 In al doilea rand, incepand cu 1 ianuarie 1994 a fost pus in
functiune institutul monetar european (I.M.E.), cu sediul la Frankfurt,
institut care a stat la baza lnfiintarii Bancii centrale europene (B.C.E.).
 Intr-o a treia etapa este vorba, in plus fata de Sistemul
european al Bancilor centrale (S.E.B.C.), de lnfiintarea Bancii Centrale
Europene si introducerea monedei unice Ecu. Se stie faptul ca
Danemarca si Marea Britanie nu participa la aceasta a treia faza de
deschidere europeana. Etapa a treia lncepe la 1 ianuarie 1997 si se
incheie la 1 ianuarie 1999. Tratatul de fa Maastricht prevedea ca trecerea
sa fie realizata inainte de 31 ianuarie 1999.
Repartizarea atributiilor intre cele doua sisteme bancare - Banca
centrala europeana si Sistemul bancilor centrale nationale - s-a facut
respectanduse principiul subsidiaritatii. Mecanismul trebuie sa
functioneze in deplina independenta si in ceea ce priveste autoritatile
nationale si cele comunitare. Problema este foarte sensibila, deoarece
vizeaza impartirea puterilor intre Comunitate si statele membre.
Comunitatea nu va trebui sa intervina, potrivit acestui principiu, decat "in
masura in care obiectivele de actiune avute in vedere nu pot fi realizate in
mod satisfacator de catre statele membre".15
Institutul monetar european este cel care a facut tranzitia intre fostul
Comitet al guvernatorilor din cadrul C.E.E. si actualul Sistem european al
15
27
bancilor centrale. Totodata, I.M.E. era cel care trebuia sa urmareasca
dezvoltarea Ecu.
Inca din cea de-a doua etapa era prevazuta coordonarea politicilor
economice la nivel european. Consiliul european a fost cel care a stabilit
directiile de urmat in aceasta privinta.
Uniunea economica si monetara, in adevaratul sens al cuvantului, a
fost prevazuta a se realiza incepand cu cea de-a treia faza a procesului,
adica intre 1 ianuarie 1997 si ianuarie 1999.
Tratatul de la Maastricht a consacrat importante evolutii in domeniul

politicii economice si monetare care constituie instrumentul principal al
actiunii statelor membre destinata infaptuirii uniunii economice si
monetare, in cadrul general al obiectivelor Uniunii Europene stabilite la art.
B [2].16
Asa cum s-a precizat deja in cele ce au precedat, in Tratatul de la
Maastricht este introdusa o separare neta, distincta, intre politica
economica si cea monetara, dar este presupusa, totusi, o anumita
convergenta a lor, legata de obiectivele de indeplinit, avand, de
asemenea, in vedere faptul ca uniunea monetara trebuie sa se intemeieze
pe o coerenta in dezvoltarea economica si pe un anumit grad de
coordonare a politicilor economice aferente uniunii economice, fara a se
ignora marile orientari ale politicilor economice ale statelor membre si ale
Comunitatii.
Politica economica si politica monetara se conditioneaza reciproc,
neputand sa fie concepute de sine statator, ca factori contributivi la
progresul comunitar. Dupa cum va rezulta si din cele ce urmeaza, s-ar
putea face aprecierea ca nefunctionarea sau functionarea neordonata a
16
respectiv la art. 2 din Tratatul de la Roma modificat.
28
componentelor ansamblului comunitar ar putea duce la compromiterea
aproape decisiva sau iremediabila a obiectivelor Uniunii Europene.17
5.2. Politica economica

O coordonare generala a politicilor economice a statelor membre
ale Comunitatii nu s-a manifestat cu adevarat inainte de adoptarea
Actului Unic European (1986). Pana atunci existasera reuniuni periodice
ale Consiliului de Ministri in care puteau fi adoptate directive cu efect pe
termen mediu si lung, insa institutiile comunitare nu aveau capacitatea de
a lua hotarari obligatorii in ceea ce priveste directiile de urmat in materie
de politica economica generala.
In plus, interesele adesea divergente ale statelor membre in acest
domeniu au facut dificila stabilirea unor obiective si prioritati comune la
nivelul Comunitatii, statele dorind sa-si pastreze capacitatea de a actiona
independent.
Ca urmare a crizei economice care a lovit toate statele membre in
anii '70 si a dificultatilor de functionare a mecanismului de coordonare a
ratelor de schimb ale monedelor nationale in interiorul Comunitatii
(Sistemul Monetar European), incepand din anii '80 a existat o cooperare
din ce in ce mai stransa in materie de politica economica si monetara.
• Cel mai important moment in acest proces a fost Actul Unic
European, deoarece a lansat proiectul Uniunii Economice si Monetare
(UEM), proces de integrare economica si monetara a statelor membre
consolidat prin Tratatul de la Maastricht.
Pentru asigurarea viabilitatii proiectului si a stabilitatii unei monede
unice (obiectivul final al UEM), era necesar insa un anumit grad de
convergenta a economiilor europene. De aceea, au fost elaborate asa-
numitele criterii de convergenta economica ce trebuie indeplinite de
17
29
statele care doresc sa adopte o moneda unica (etapa a III a UEM).
Acestea sunt :
1) stabilitatea preturilor cu mentinerea inflatiei la cote scazute,
2) disciplina bugetara severa, ce permite un deficit public de
maxim 3% si o rata a datoriei publice de maxim 60%,
3) stabilitatea monetara in anumite limite,
4) convergenta ratelor dobanzilor pe termen lung.
De asemenea, pentru a decide trecerea la stadiul III al UEM de catre
un stat membru, mai pot fi luati in considerare si alti indicatori economici,
precum balanta de plati si costul fortei de munca. Acest lucru s-a si
intamplat in 1999, cand majoritatea statelor Uniunii Europene au adoptat
Euro ca moneda de circulatie pe teritoriul lor.
Intre timp, la initiativa Germaniei, Consiliul European de la Dublin
(decembrie 1996) a adoptat Pactul de stabilitate si crestere economica,
un acord bugetar ce permitea sanctionarea financiara a tarilor din Zona
Euro care nu ar mentine deficitul bugetar in limitele a 3% din PIB.
• Pactul a introdus astfel primul mecanism de sanctionare a tarilor
membre care nu respecta regulile de convergenta economica stabilite la
nivel european si reprezinta unul din cele mai importante instrumente ale
coordonarii fiscale la nivel comunitar. Franta s-a opus de la bun inceput
adoptarii acordului, considerand ca regulile stricte ale acestuia nu ar mai
permite statelor in dificultate economica sa ia masuri adecvate pentru
prevenirea cresterii somajului. Ulterior, la negocierile in vederea adoptarii
Tratatului de la Amsterdam, Franta a obtinut semnarea, la Consiliul
European de la Amsterdam, a unei rezolutii privind problemele ocuparii
fortei de munca, declarandu-le ca prioritati ale Uniunii. Consiliul Uniunii, in
formula ECOFIN (Ministrii Economiei si Finantelor din tarile Uniunii), poate
stabili penalizarea cu sume incepand cu 0,2% din PIB a tarilor care
depasesc deficitul bugetar admisibil. Aplicarea acestor sanctiuni s-a facut
30
insa in mod flexibil, tinand cont de dificultatile economice ale tarilor care
nu isi respectau angajamentul (intre care Franta, Italia, dar mai recent si
Germania), precum si de echilibrul politic din cadrul Uniunii. Desi tari
precum Marea Britanie sau Danemarca au optat pentru neparticiparea la
UEM, ele sunt totusi obligate sa respecte deciziile luate la nivelul Uniunii in
materie de coordonare a politicilor economice. Aceste state nu sunt
obligate sa respecte prevederile de politica monetara comuna care se
aplica doar statelor din Zona Euro, insa trebuie sa accepte monitorizarea
propriilor lor economii de catre Uniune, pentru a se putea stabili daca
satisfac criteriile de convergenta in eventualitatea in care vor dori sa adere
la Zona Euro. Asadar, se poate afirma cu oarecare precautie ca nu exista
o singura politica economica a Uniunii, aceasta ramanand in mare parte
in sfera de competenta a statelor membre.
Politica economica a Comunitatii Europene este fundamentata pe mai

multe texte ale Tratatului CE, asa cum este modificat prin Tratatul de la
Maastricht si in, foarte mica masura, prin Tratatul de la Amsterdam si prin
Tratatul de la Nisa.
Uniunea poate adopta, prin proceduri diferite (de la procedura de
cooperare la decizia unanima in Consiliu) :
1) masuri de coordonare a politicilor economice ale statelor
membre,
2) masuri de supraveghere a economiilor Uniunii,
3) masuri de aplicare a procedurii de deficit excesiv
4) masuri de urgenta in caz de calamitati,
masuri ce vor fi explicate mai jos.
1) Articolul 98 are o sfera larga de aplicare, enuntand
unele reguli obligatorii, specifice, de actiune a statelor membre si a
Comunitatii, statele in cauza neputand sa se sustraga sau sa ignore
31
obiectivele pe care s-au angajat sa Ie indeplineasca in cadrul comunitar.
Asa fiind, stateIe membre trebuie sa-si conduca politicile lor economice in
scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Comunitatii18.
In concret, statele membre si Comunitatea trebuie sa actioneze cu
respectarea principiului unei economii deschise de piata, in care
concurenta este libera, favorizand o alocare eficace a resurselor ,19 Aceste
reguli trebuie sa orienteze oricare dintre actiunile statelor membre si ale
Comunitatii atunci cand ele isi formuleaza politicile economice si le pun in
aplicare.
In primul rand, ca un principiu general, art. 99 parag. 1, evoca
imperativul pentru statele membre de a considera politicile lor economice
ca o chestiune de interes comun si de a le coordona in cadrul Consiliului. 20
Prin urmare, acele imprejurari si comportamente cu relevanta economica
in planul raporturilor intracomuunitare trebuie sa fie tratate ca probleme ce
intereseaza intreaga Comunitate, excedand limitele, inguste, stricte, ale
raporturilor interne care s-ar intentiona a fi protejate la nivel national. In
acest scop este necesara coordonarea la nivelul Consiliului, care va putea
sesiza elementele de apropiere, uneori paua la confuziune, a compo-
nentelor politicilor economice.
De asemenea, rezulta din dispozitiile Tratatului ca in materie de
politica economica exista o serie de obligatii de intindere si cu efecte
variabile. Una dintre aceste obligatii este obligatia generala de
coordonare, in cadrul unor mari orientari, care iau forma unor
recomandari, lipsite de orice forta juridica.21
Consiliul, avand in vedere imperativul mentionat, este indrituit sa
elaboreze marile orientari ale politicilor economice ale statelor membre,
18
definite la art. 2 si in contextul marilor orientari avute in vedere la art. 99 paragr. 2.
19
conform principiilor fixate la art. 4.
20
conform art. 98.
21
potrivit art. 99 parag. 4.
32
formuland in acest scop,22 un proiect, pe baza recomandarii Comisiei,
dupa a carui adoptare va fi inaintat Consiliului European. Acesta va
discuta, pe baza raportului Consiliului, asupra unei concluzii privind
aceste orientari. Pe baza concluziei, Consiliul, hotarand cu majoritate
calificata, adopta o recomandare care fixeaza orientarile si va informa
Parlamentul despre aceasta recomandare.
Marile orientari ale politicilor economice ale state lor membre si
Comunitatii astfel stabilite si recomandate, constituie fundamentul politicii
economice comunitare pe termen lung, fiind o inovatie deosebita in
organizarea politicii economice generale a Comunitatii. Deciziile in acest
sens, au, de aceea, un pregnant caracter politic, fiind implicat, asa cum s-
a aratat, si Consiliul European.
2) In scopul de a asigura o coordonare mai stransa a
politicilor economice si o convergenta sustinuta a performantelor
economice ale statelor membre, Consiliul, pe baza rapoartelor prezentate
de Comisie va supraveghea evolutia economica in fiecare dintre statele
membre si in Comunitate, ca si conformitatea politicilor economice cu
marile orientari avute in vedere mai sus, si va proceda in mod regulat la o
evaluare de ansamblu.23 Sunt incidente, se pare, si unele aspecte
conjuncturale ale politicii economice generale, pentru ca atributiile
Consiliului in acest sens se circumscriu necesitatii asigurarii unei
coordonari mai stranse a politicilor economice si a unei convergente
sustinute a performantelor statelor membre, el urmand sa supravegheze
conformitatea acestor politici cu marile orientari.
Supravegherea evolutiei economice in fiecare stat, constituie un
element component al sistemului de supraveghere multilaterala, care
astfel, dobandeste regimul unui sistem global, cuprinzator. Pentru
22
potrivit art. 99 parag. 2,
23
art. 99 parag. 3, fraza 1
33
necesitatile acestei supravegheri multilaterale,24 statele membre urmeaza
sa transmita Comisiei informatiile privind masurile importante pe care ele
le-au luat in domeniul politicilor lor economice si orice alte informatii pe
care ele le considera necesare.
Cand se constata ca, in cadrul procedurilor de mai sus, politicile nu
sunt conforme marilor orientari sau daca ele risca sa compromita buna
functionare a Uniunii economice si monetare, Consiliul, statuand cu
majoritate calificata la recomandarea Comisiei, poate sa adreseze
recomandarile necesare statului membru in cauza (care pot fi facute
publice). Presedintele Consiliului si Comisia vor raporta Parlamentului
European asupra rezultatelor supravegherii multilaterale.25
In sfarsit, Consiliul, statuand conform procedurii stabilite la art. 252,
poate sa decida modalitatile procedurii de supraveghere multilaterala
avuta in vedere mai sus. 26
3) statele trebuie sa evite deficitele publice excesive si in
acest scop, prin art. 104 este instituit un sistem de supraveghere de catre
Comisie a evolutiei situatiei bugetare si a datoriei publice in statele
membre in vederea corectarii erorilor evidente. Comisia va examina in
special daca disciplina bugetara a fost respectata si aceasta pe baza
urmatoarelor doua criterii:
a) daca raportul dintre deficitul public prevazut sau efectiv si produsul
intern brut depaseste o valoare de referinta, afara de cazul dind raportul
nu a scazut intr-un mod substantial si constant si atinge un nivel apropiat
de valoarea de referinta sau daca depasirea valorii de referinta nu este
decat exceptionala si daca acel raport nu ramane apropiat de valoarea de
referinta;
24
art. 99 parag. 3, fraza a doua
25
art. 99 parag. 4
26
Aceasta se va putea face pe calea emiterii de directive sau de regulamente).
34
b) daca raportul dintre datoria publica si produsul intern brut depaseste o
valoare de referinta, afara de cazul cand acest raport nu scade suficient si
nu se apropie de valoarea de referinta intr-un ritm suficient.
Daca, urmare aplicarii acestui sistem de supraveghere, se constata
ca un stat membru nu satisface exigentele acestor criterii sau ale unuia
dintre ele, Comisia va elabora un raport care va mai examina faptul daca
deficitul public depaseste cheltuielile publice de investitie si va tine seama
de toti ceilalti factori pertinenti, inclusiv pozitia economica si bugetara pe
termen mediu a statului membru. Acest raport poate fi elaborat si daca, in
pofida respectarii exigentelor decurgand din criterii, ea socoteste ca
exista un risc de deficit excesiv intr-un stat membru.
Urmeaza o procedura27 la incheierea careia Consiliul adreseaza
recomandari statului membru in cauza pentru ca acesta sa puna capat
acestei situatii intr-un termen dat, ele putand fi facute publice daca statul
nu a actionat ca raspuns la acele recomandari prescrise. Daca statul
persista in a nu da urmare recomandarilor Consiliului, acesta poate sa
decida sa puna in intarziere statul membru respectiv spre a lua, intr-un
termen determinat, masuri pentru reducerea deficitului, considerata
necesara de catre Consiliu pentru a remedia situatia. Intr-un asemenea
caz Consiliul poate sa ceara statului membru sa prezinte rapoarte dupa un
calendar precis, in scopul de a putea sa exarnineze eforturile de adaptare
consimtite de acel stat.28
In toate situatiile prezentate mai sus29 drepturile la actiune (in justitia
comunitara) prevazute la art. 226 si 227 din Tratat nu pot fi exercitate.
Cat timp un stat membru nu se conformeaza unei decizii luate in
baza parag. 9 mentionat, Consiliul poate decide sa aplice sau, daca este
cazul, sa intensifice una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:
27
art. 104 parag. 4-8
28
art. 104 parag. 9
29
parag. 1-9
35
- sa ceara statului membru respectiv sa publice informatii suplimentare, de
precizat de catre Consiliu, inainte de a emite obligatii si titluri;
- sa invite Banca Europeana de Investitii sa-si revada politica sa de
imprumuturi in privinta statului in cauza;
- sa ceara statului membru respectiv sa faca, pe langa Comunitate, un
depozit nepurtator de dobanda, de o marime corespunzatoare, pana ce, in
opinia Consiliului, deficitul excesiv va fi ameliorat;
- sa impuna amenzi de o marime corespunzatoare.
Consiliul va abroga una sau mai multe dintre deciziile sale in masura
in care deficitul a fost ameliorat, iar daca a facut publice recomandarile
sale, va declara public, din momentul abrogarii, ca nu exista deficit excesiv
in acel stat). Dispozitii complementare relative la punerea in aplicare a
procedurii de la art. 104 figureaza in protocolul privind procedura aplicabila
in caz de deficit excesiv, anexat la Tratat).30
4) In situatia exceptionala prevazuta la art. 100, care, ar
putea sa apartina domeniului politicii conjucturale, cand survin in special
grave dificultati in aprovizionarea cu anumite produse, Consiliul, statuand
cu majoritate calificata la propunerea Comisiei, poate sa decida masuri
corespunzatoare situatiei economice, fara a se afecta alte proceduri
prevazute in Tratat.
 O serie de alte dispozitii din Tratat reglementeaza unele
aspecte financiare si bugetare ale politicii economice comunitare,
instituindu-se, in principal, unele obligatii negative.
In vederea respectarii principiilor economiei libere si concurentiale,
este insa interzis :
30
36
- BCE si bancilor centrale ale statelor membre (banci centrale
nationale) sa puna la dispozitie facilitati de credit fara acoperire
("descoperit in cont")31
- orice fel de acces privilegiat32 al statelor la imprumuturi din partea
bancilor centrale sau a altor institutii publice de credit. In ceea ce priveste
Tratatul Constitutional (in curs de ratificare), acesta reia prevederile deja
existente, insistand asupra rolului Uniunii de stabilire a liniilor generale si
de coordonare a politici lor economice ale statelor membre. 33
- Comunitatii34 sa raspunda de angajamentele administratiilor
centrale, autoritatile regionale sau locale, autoritatilor publice sau altor
organisme sau intreprinderi publice dintr-un stat membru sau de a Ie lua in
sarcina sa, fara prejudicierea, totusi a garantiilor financiare reciproce
pentru realizarea in comun a unui proiect specific.35
5.3. Politica monetara

Desi coordonarea politicilor macroeconomice era, inca de la
semnarea Tratatului de la Roma, considerata necesara pentru realizarea
Pietei Comune, o politica monetara comuna propriu-zisa nu apare,
institutional vorbind, decat odata cu lansarea Uniunii Economice si
Monetare (UEM) ca obiectiv major al Uniunii Europene prin Tratatul de la
Maastricht.
31
art. 102
32
prin Regulamentul Nr. 3604/93 din 13 decembrie 1993 al Consiliului au fost definite: "masuri stabilind
un acces privilegiat" - art. 1, "considerente de ordin pruden tial" - art. 2, "intreprinderi publice" - art. 3,
"institutii financiare" - art. 4.
33
Enciclopedia Uniunii Europene-coordonator: Luciana Alexandra Ghica, PWC,ed Meronia,
Buc.2005
34
In mod asemanator,unui stat membru
35
art. 103 parag. 1
37
Pana la acel moment existase un comitet al guvernatorilor bancilor
centrale din statele Comunitatilor (infiintat in 1964), iar in anii '70 fusese
deja lansata ideea crearii unei uniuni monetare intre statele membre.
Prabusirea sistemului ratelor de schimb fixe (sistemul Bretton-Woods) in
1971 si criza petroliera din 1973 au determinat Comunitatea sa isi creeze
in 1979 propriul sistem de rate de schimb (Sistemul Monetar
European, SME). Prin acesta, Comunitatea isi crea un fond comun de
rezerva pentru interventii pe piata si introducea pentru valutele
participante un asa-numit ,,sarpe monetar european", un regim de rate
de schimb in principiu fixe, dar modificabile in caz de nevoie.
De asemenea, a fost creata Unitatea Monetara Europeana (ECU),
utilizabila atat ca rezerva, cat si ca mijloc de plata.
Totusi, diferentele de opinie intre statele membre, precum si
dificultatea acceptarii cedarilor de suveranitate pe care coordonarea
politicilor monetare o presupunea, au determinat, intre altele, o stagnare a
dezvoltarii proiectului de uniune monetara.
 Alaturi de proiectul uniunii economice, acesta a fost insa
relansat de Actul Unic European (1986) si adoptat definitiv ca obiectiv
major al Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht. Realizarea
Uniunii Economice si Monetare (UEM) a fost gandita ca un proces in trei
etape.
I. Astfel, intr-o prima faza (1990-1993) era necesara abolirea tuturor
restrictiilor care mai ramaneau in domeniul circulatiei capitalurilor si
cresterea cooperarii intre bancile centrale din statele membre SME.
II. Apoi, trebuiau create mecanisme pentru coordonarea UEM, cel mai
important fiind Banca Centrala Europeana (fondata in 1998).
III. In fine, fixarea irevocabila a ratelor de schimb intre monedele
participante, intrarea in functiune a Bancii Centrale Europene, lansarea si
38
adoptarea monedei unice (Euro), reprezinta definitivarea Uniunii
Monetare.
Aceasta ultima etapa nu a fost insa realizata de toate statele
membre, participarea fiind conditionata de indeplinirea unor criterii de
convergenta economica :
1) stabilitatea preturilor, in anumite limite,
2) un deficit public nu mai mare de 3% din PIB,
3) un nivel al dobanzilar pe termen lung care sa nu depaseasca cu
mai mult de 2% pe cel din primele trei tari cu nivelul cel mai scazut al
dabanzilar,
4) absenta devalorizarilar monetare in ultimii doi ani ce preced
aderarea la Uniunea Monetara s. a.).
In plus, politicile macroeconomice ale statelor membre ale Uniunii
Economice si Monetare trebuie sa satisfaca criteriile de aliniere prevazute
de Pactul de stabilitate si crestere economica, acord bugetar ce
sanctianeaza financiar statele care nu respecta anumite criterii
macroeconomice.
Deciziile de politica monetara in cadrul UE se iau in general de catre
Consiliul Uniunii, care hotaraste de obicei prin vot cu majoritate calificata
(unanimitatea este necesara doar pentru stabilirea ratei de schimb a Euro
cu alte valute). Uneori Consiliul poate decide in cooperare cu Parlamentul
European. Marea Britanie, Danemarca si Suedia nu au aderat la UEM si,
prin urmare, nu sunt obligate sa respecte criteriile de convergenta, dar
trebuie totusi sa isi coordoneze in linii mari politicile macroeconomice cu
cele ale celorlalte state membre.
Dat fiind ca UEM face parte din acquis-ul comunitar, pregatirea
economiei pentru satisfacerea criteriilor de convergenta reprezinta unul
din criteriile stabilite la Copenhaga pentru aderarea unor noi tari la UE.
Mai trebuie remarcat faptul ca politica monetara a UE este in esenta
39
o politica antiinflationista si de stabilitate a preturilor, insa Sistemul
Monetar European risca fragilizarea din cauza incapacitatii unar state
membre de a respecta in permanenta criteriile prevazute de Pactul de
stabilitate si crestere economica. 36
Obiectivul realizarii Uniunii econornice si monetare implica, prin
urmare, definirea si punerea in practica a politicii monetare a Comunitatii,
aceasta atributiune fundamentala revenind Sistemului European al
Bancilor Centrale - SEBC37. In plus, SEBC va conduce operatiunile de
schimb ale statelor membre si va promova buna functionare a sistemelor
de plati. Obiectivul principal at SEBC38 este mentinerea stabilitatii preturilor
si, fara a se prejudicia acest obiectiv, va aduce sprijinul sau politicilor
generale economice in Comunitate, asa cum sunt definite la art. 2 din
Tratat. SEBC va actiona conform principiului unei economii deschise de
piata unde concurenta este libera, favorizand o alocare eficace a
resurselor si respectand principiile fixate la art. 4.
SEBC este compus din Banca Centrala Europeana (BCE), care
are personalitate juridica, si din bancile centrale nationale. El este
condus de organele de decizie ale BCE, care sunt consiliul guvematorilor
si consiliul director. Statutele sale sunt definite in protocolul anexa la
Tratat.
BCE trebuie sa fie consultata in legatura cu orice act comunitar in
domeniile ce sunt de competenta sa si de catre autoritatile nationale
asupra oricarui proiect de reglementare in domeniile ce intra in atributiunile
sale, dar in limitele si potrivit conditiilor fixate de Consiliu39. In materiile
respective ea poate sa prezinte avize institutiilor sau organelor comunitare
36
Enciclopedia Uniunii Europene-coordonator: Luciana Alexandra Ghica, PWC,ed Meronia,
Buc.2005
37
art. 105 parag. 2 din Tratat
38
art. 105 parag. 1
39
conform procedurii - art. 107 parag. 6.
40
corespunzatoare sau autoritatilor nationale40. In temeiul acestei dispozitii
legale, Consiliul a adoptat Decizia Nr. 98/415 din 29 iunie 1998 privind
consultarea BCE de catre autoritatile nationale privind prevederile
proiectelor legislative.
In materie de emisiune monetara, BCE este singura abilitata, potrivit
art. 106, sa autorizeze emiterea de bilete de banca in cadrul Comunitatii.
Ele pot sa fie emise atat de catre BCE, cat si de bancile centrale
nationale, dar statele membre nu pot sa emita monede decat sub rezerva
aprobarii de catre BCE a volumului emisiunii. Consiliul poate sa adopte, cu
procedura prevazuta la art. 252 si dupa consultarea BCE, masuri pentru
armonizarea valorilor unitare si a specificatiilor tehnice ale tuturor
monedelor aflate in circulatie, in masura in care acest lucru va fi necesar
pentru asigurarea bunei circulatii a lor in Comunitate. Prin Regulamentul
Nr. 975/98 din 3 mai 1998, Consiliul a adoptat asemenea masuri necesare
privind specificatiile tehnice ale monedelor Euro destinate pentru
circulatie.
La 7 iulie 1998 BCE a publicat Decizia sa consolidata Nr. 1999/2
privind denumirea, specificatiile, reproducerea si schimbul bancnotelor
Euro, iar la 26 august 1998 -liniile directoare asupra unor prevederi privind
aceste bancnote asa cum sunt aceste linii directoare modificate.
In indeplinirea misiunilor incredintate SEBC, BCE, conform Tratatului
si in conditiile stabilite in statutele SEBC, are puterea decizionala, conform
art. 110, aproape in aceleasi conditii ca toate celelalte organe ale
Comunitatii. Astfel, ea poate sa adopte regulamente, sa ia decizii si sa
emita recomandari si avize. In cazul regulamentelor si deciziilor sunt
aplicabile si art. 253, 254 si 256 din Tratat, iar in limitele si potrivit
conditiilor hotarate de Consiliu, fie la propunerea Comisiei si dupa
consultarea Parlamentului si a BCE, fie la recomandarea BCE si dupa
40
art. 105 parag. 4
41
consultarea Parlamentului si a Comisiei, BCE poate sa aplice
intreprinderilor amenzi si penalitati cu titlu cominatoriu in cazul
nerespectarii regulamentelor si deciziilor sale. Printr-un Regulament, BCE
si-a stabilit competentele sale de a impune asemenea sanctiuni.
Consiliul, hotarand in unanimitate la recomandarea BCE sau a
Comisiei, dupa consultarea BCE, in scopul ajungerii la un consens
compatibil cu obiectivul stabili tatii preturilor si dupa consultarea
Parlamentului, poate incheia, prin derogare de la art. 300, acorduri formale
privind un sistem de rata de schimb pentru Euro fata de monedele
necomunitare.
De asemenea, intr-o alta procedura, el mai poate sa adopte, sa
modifice ori sa abandoneze cursurile centrale ale Euro in sistemul ratei de
schimb. In absenta unui asemenea sistem fata de una sau mai multe
monede necomunitare, Consiliul, statuand cu majoritate calificata fie la
recomandarea Cornisiei si dupa consultarea BCE, fie la recomandarea
BCE, poate sa formuleze orientarile generale ale politicii de schimb fata de
aceste monede, care nu pot sa afecteze obiectivul SEBC de mentinere a
stabilitatii preturilor41.
Consiliul decide, la propunerea Comisiei si dupa consultarea BCE,
asupra pozitiei pe care o ocupa Comunitatea la nivel international in
privinta problemelor care dobandesc un interes particular pentru Uniunea
economica si monetara si asupra reprezentarii ei. Fara prejudicierea
competentelor si acordurilor comunitare in domeniul acestei Uniuni, statele
membre pot sa negocieze in instantele internationale si sa incheie
acorduri internationale in mod independent.
Articolul 108 din Tratat impune o obligatie de deplina impartialitate
sau de neutralitate in sensul ca in exercitarea puterilor si in indeplinirea
misiunilor si obligatiilor ce le-au fost incredintate prin Tratat si statutele
41
art. 111 parag. 1 si 2
42
SEBC, nici BCE, nici o banca centrala nationala, nici un membru oarecare
al organului lor de decizie nu pot sa solicite ori sa accepte instructiuni ale
institutiilor si organelor comunitare, ale guvernelor statelor membre sau ale
oricarui alt organism. Institutiile si organele comunitare se angajeaza sa
respecte acest principiu si sa nu caute sa influenteze pe membrii
organelor de decizie ale BCE sau ale bancilor centrale nationale, in
indeplinirea misiunilor lor.
In practica, s-a evidentiat faptul ca rezulta in mod clar din modul de
redactare a art. 108 CE ca influentele exterioare fata de care dispozitiile
acestuia cauta sa protejeze BCE si organele ei de luare a deciziilor sunt
cele susceptibile de a stanjeni realizarea "rnisiunilor" pe care Tratatul si
Statutul SEBC i le incredinteaza Bancii. Articolul 108 CE impune in esenta
protejarea Bancii contra tuturor presiunilor politice in scopul de a-i da
posibilitatea sa urmareasca efectiv obiectivele ce ii sunt atribuite misiunilor
ei, prin exercitarea independenta a competentelor specifice ce ii sunt
conferite in acest scop de Tratat si de Statut. Cu toate acestea, s-a
observat ca recunoasterea faptului ca Banca are o asemenea
independenta nu are consecinta separarii ei cu desavarsire de
Comunitatea Europeana si a exceptarii de la orice regula de drept
comunitar si, prin urmare, nu exista motive care sa impiedice prima facie
legislativul comunitar sa adopte, in virtutea competentelor ce ii sunt
atribuite prin Tratat si conform conditiilor cuprinse in acesta, masuri
legislative care sa se poata aplica Bancii Centrale Europene.
O obligatie de armonizare a legislatiilor nationale, inclusiv statutele
bancilor centrale nationale, cu prevederile Tratatului si statutele SEBC se
poate deduce din dispozitiile art. 109 in sensul ca statele trebuie sa
supravegheze compatibilitatea acelor legislatii cu prevederile in cauza
pana la constituirea SEBC.42
42
43
5.4. Dispozitii institutionale
Tratatul CE cuprinde o serie de dispozitii institutionale privind
organizarea si desfasurarea activitatii BCE (consiliul guvernatorilor,
consiliul director, modul de lucru etc.)43
In scopul promovarii politicilor statelor membre in intreaga masura
necesara functionarii pietei interne este instituit un comitet monetar cu
caracter consultativ. Acest comitet are urmatoarele atributiuni44:
- urmarirea situatiei monetare si financiare a statelor membre si a
Comunitatii, precum si a regimului general de plati din statele membre si
efectuarea in mod regulat de rapoarte pe aceasta tema catre Consiliu si
Comisie;
- formularea de avize, fie la cererea Consiliului, fie din proprie initiativa
pentru aceste institutii;
- fara sa afecteze atributiile Coreper, contributia la pregatirea lucrarilor
Consiliului in situatiile specificate in care, desigur, sunt in discutie
probleme de natura financiara si monetara;
- examinarea, cel putin o data pe an, a situatiei in materie de circulatie a
capitalurilor si de libertate a platilor, asa cum rezulta din prevederile
Tratatului si din masurile luate de Consiliu; aceasta examinare poarta
asupra tuturor masurilor relative la circulatia capitalurilor si platilor si,
asupra rezultatelor ei, se va raporta Consiliului si Comisiei.
Comitetul monetar va fiinta pana la sfarsitul celei de-a doua faze a
uniunii eco nomice si monetare, asa cum se va observa mai jos, cand va fi
dizolvat si inlocuit, la inceperea celei de-a treia faze, cu un comitet
economic si financiar ale carui atributii difera, intr-o anumita masura, fata
de cele ale comitetului monetar numai cu privire la pregatirea lucrarilor
Consiliului si in alte situatii specifice.
43
- art. 112 si 113.
44
art. 114
44
Statele membre si Comisia numesc fiecare cel mult doi membri in
comitetele mentionate, iar in cazul comitetului economic si financiar, BCE
va desemna, de asemenea doi membri.
In afara de atributiunile fixate, daca si in masura in care statele
membre beneficiaza de o derogare cu baza legala la art. 122 si 123,
comitetul economic si financiar urmareste situatia economica si financiara,
precum si regimul general de plati din aceste state si va raporta in mod
regulat Consiliului si Comisiei in aceasta privinta.45
5.5. Evolutia procesului de realizare a uniunii economice si monetare

Cea de-a doua faza a realizarii uniunii economice si monetare a
urmat sa inceapa, potrivit art. 116 din Tratat, la 1 ianuarie 1994. Pentru
pregatirea acestei faze s-a prevazut ca fiecare stat membru sa adopte, in
caz de nevoie, masurile corespunzatoare pentru a se conforma
interdictiilor prevazute la art. 56, 101 si 102 parag. 1, si va hotari, daca
este necesar, pentru a permite evaluarea mentionata imediat mai jos,
programe multianuale destinate sa asigure convergenta durabila necesara
realizarii uniunii, in special in ce priveste stabilitatea preturilor si situatia
sanatoasa a finantelor publice. Consiliul va evalua in aceea si perioada,
pe baza unui raport al Comisiei, progresele in materie de convergenta
economica si monetara, in special in ce priveste stabilitatea preturilor si
situatia sanatoasa a finantelor publice, precum si progresele realizate in
incheierea punerii in aplicare a legislatiei comunitare relative la piata
interna.
In cursul celei de-a doua faze, statele membre au obligatia de a
actiona pentru evitarea deficitelor excesive, si, daca este cazul, de a
45
45
incepe procesul care duce la independenta bancilor lor centrale, conform
art. 109 al Tratatului46.
S-a stabilit ca inca la inceputul celei de-a doua faze va fi infiintat si
va executa obligatiile un Institut Monetar European – IME47.
Principalele sale atributii se refera la urmatoarele aspecte48:
- intarirea cooperarii intre bancile centrale nationale;
- intarirea coordonarii politicilor monetare ale statelor membre in vederea
asigurarii stabilitatii preturilor;
- supervizarea functionarii sistemului monetar european;
- convenirea unor consultatii asupra chestiunilor care privesc competenta
bancilor centrale nationale si care afecteaza stabilitatea institutiilor si
pietelor financiare;
- reluarea functiunilor pana atunci asumate de Fondul european de
cooperare monetara, care se dizolva (modalitatile de dizolvare fiind fixate
prin statutele IME);
- facilitarea utilizarii ECU si supravegherea dezvoltarii sale inclusiv buna
func tionare a sistemului de compensare in ECU.
Atributiile enuntate au un caracter general. Insa, alte atributiuni sunt
prevazute cu afectare special a pentru pregatirea celei de-a treia faze, si
anume:
46
Relativ la independenta bancilor centrale, de exemplu: Banca centrala a Germaniei are un
statut independent inca de la infiintare, in timp ce Banca Frantei a devenit independenta abia la
inceputul anului 1994, nemaiputand sa solicite si nici sa accepte instructiuni sau indicatii de la
guvem. Banca Angliei a fost dirijata, intr-o anumita masura, de guvem. - I. Harden, The
European central bank and the role of national central banks in economic and monetary union &
S. Eijffinger, Convergence of monetary policies in Europe - Concepts, targets and instruments -
Economic and monetary Union, op cit: ? Tratat de Drept Comunitar; editia a V-a, Octavian
Manolache. Ed. CH Beck, Bucuresti 2006
47
- art. 117.
48
parag. 3
46
- pregatirea instrumentelor si procedurilor necesare aplicarii politicii
monetare unice in cursuI acestei faze;
- incurajarea armonizarii, daca este nevoie, a regulilor si practicilor
carmuind colectarea, stabilirea si difuzarea statisticilor in domeniul de
competenta sa;
- elaborarea de reguli ale operatiunilor de intreprins de catre bancile
centrale nationale in cadrul SEBC;
- incurajarea eficacitatii platilor transfrontiere;
- supravegherea pregatirii tehnice a biletelor de banca denumite in ECU
[Euro].
Cu toate acestea, Consiliul, hotarand in unanimitate la propunerea
Comisiei si dupa consultarea Parlamentului si a IME, poate sa
incredinteze IME si alte sarcini in acest sens.
Pana la 31 decembrie 1996 cel mai tarziu, IME a trebuit sa
precizeze cadrul regulamentar, organizational si logistic de care SEBC are
nevoie pentru indeplinirea atributiunilor sale in timpul celei de-a treia faze
si care a fost prezentat BCE, pentru decizie, la data punerii sale la punct.
In sfarsit, IME, hotarand cu o majoritate de doua treimi din membrii
consiliului sau poate:
1) sa formuleze avize sau recomandari privind orientarea generala a poli-
ticii monetare si a politicii de schimb, precum si asupra masurilor aferente
acestora luate in fiecare stat membru;
2) sa prezinte avize sau recomandari guvernelor si consiliuluiasupra
politicilor susceptibile sa afecteze situatia monetara interna sau externa in
Comunitate si , in special , functionarea sistemului monetar european;
3) sa adreseze recomandari autoritatilor monetare ale statelor membre
asupra conducerii politicii lor monetare.
IME are personalitate juridica si este condus si administrat de un
consiliu compus dintr-un presedinte si din guvenatorii bancilor centrale
47
nationale, dintre care unul este vicepresedinte. Presedintele este numit de
comun acord de guvemele statelor membre la nivelul sefilor de stat sau
guvern, la recomandarea Consiliului IME si dupa consultarea
Parlamentului si a Consiliului, el trebuind sa fie o persoana (resortisant al
unui stat membru) cu autoritate si experienta profesionala in domeniul
bancar si monetar, recunoscute.
In timpul celei de-a doua faze nu a fost prevazuta vreo schimbare a
compozitiei in monede a cosului ECD [Euro]49. Insa, chiar de la inceputul
celei de-a treia faze, valoarea ECD [Euro] a fost irevocabil fixata50.
S-a prevazut ca daca in cursul fazei in discutie apar dificultati sau o
amenintare grava cu dificultati in balanta de plati a unui stat membru,
provenind fie dintr-un dezechilibru global al balantei, fie din natura
devizelor de care el dispune si susceptibile in special sa compromita
functionarea pietei comune sau realizarea progresiva a politicii comerciale
comune, va fi operanta o procedura de reglementare a situatiei
conjuncturale respective51.
In concret, Comisia procedeaza fara intarziere la o examinare a
situatiei acelui stat, precum si a actiunii pe care el a intreprins-o sau pe
care poate sa o intreprinda conform dispozitiilor Tratatului, apeland la
toate mijloacelor de care el dispune. Ea indica masurile a caror adoptare o
recomanda statului interesat. Daca actiunea intreprinsa de statul membru
in cauza si masurile sugerate de Comisie nu par suficiente spre a inlatura
dificultatile sau amenintarile produse, Comisia va recomanda Consiliului,
dupa consultarea comitetului monetar, concursul mutual si metodele
corespunzatoare. Consiliul urmeaza sa fie in mod regulat informat despre
starea situatiei si despre evolutia ei. Consiliul, hotarand cu majoritate
calificata acordarea concursului, adopta directive si decizii care fixeaza
49
art. 118.
50
art. 123 parag. 4
51
art. 119
48
conditiile si modalitatile acestuia. Concursul mutual poate sa ia in special
forma:
a) unei actiuni concertate pe langa alte organizatii internationale la care
statele membre pot sa recurga (ds exemplu, OMC, PMI);
b) unor masuri necesare pentru a evita deturnarile de trafic cand tara in
dificultate mentine sau restabileste restrictii cantitative in privinta tarilor
terte;
c) acordarea de credite limitate din partea celorlalte state membre, sub
rezerva acordului lor.
Daca acel concurs recomandat de Comisie nu a fost acordat de
Consiliu sau daca masurile luate si concursul acordat sunt insuficiente,
Comisia autorizeaza statul in dificultate sa ia masuri de salvgardare ale
caror conditii si modalitati le va defini. Aceasta autorizare poate fi, insa,
revocata si aceste conditii si modalitati pot fi modificate de Consiliu care
hotaraste cu majoritate calificata.
Articolul 119 poate sa fie aplicabil si dupa inceperea celei de-a treia
faze.52
Tot in cursul celei de-a doua faze un stat membru poate sa ia, cu
titlu conservatoriu, masuri de salvgardare necesare, in caz de criza brusca
in balanta de plati si daca o decizie a Consiliului in sensul precizat mai sus
privind acordarea concursului mutual, nu intervine imediat. Aceste masuri
trebuie sa aduca un minimum de perturbare in functionarea pietei comune
si sa nu depaseasca intinderea strict indispensabila pentru a remedia
dificultatile care s-au manifestat53. Este necesara, prin urmare, observarea
unui anurmit grad de proportionalitate intre felul masurii luate si posibilele
consecinte care s-ar putea produce pe plan comunitar. In acelasi timp,
scopul masurilor dispuse nu trebuie sa fie deturnat, in a sa fel incat sa fie
52
in conditiile derogatorii prevazute la art. 122 parag. 6.
53
art. 120
49
utile. In acest context Tratatul instituie o obligatie de informare a Comisiei
si a celorlalte state membre de catre statuI membru in cauza, asupra
masurilor de salvgardare pana cel mai tarziu la momentul in care ele intra
in vigoare. Comisia poate sa recomande Consiliului concursul mutual54.
Pe baza avizului Comisiei si dupa consultarea comitetului monetar,
Consiliul, statuand cu majoritate calificata, poate sa decida ca statul
interesat trebuie sa modifice, sa suspende ori sa anuleze masurile de
salvgardare mentionate, incluzand, deci, o posibilitate de corectare a
masurilor luate.
Articolul 120 poate sa fie aplicabil si dupa inceperea celei de-a treia
faze a uniunii economice si monetare55.
S-a prevazut luarea unor masuri decisive privind viitorul uniunii
economice si monetare,56 in perspectiva trecerii la cea de-a treia faza.
Astfel, Comisia si IME intocmesc rapoarte pentru Consiliu in legatura cu
progresele facute in statele membre in indeplinirea obligatiilor lor pentru
realizarea acestei Uniuni. Rapoartele trebuie sa examineze in special
daca legislatia nationala a fiecarui stat membru, inclusiv statutele bancii
sale centrale nationale, este compatibila cu art. 108 si 109 ale Tratatului si
cu statutele SEBC si daca a fost realizat un grad ridicat de convergenta,
analizandu-se masura in care fiecare dintre statele membre a indeplinit
criteriile urmatoare:
- realizarea unui grad inalt de stabilitate a preturilor, care va rezulta dintr-o
rata a inflatiei apropiata de aceea existenta in trei state membre, in plus
prezentand cele mai bune rezultate in materie de stabilitate a preturilor;
54
art. 119
55
in conditiile dispozitiilor art. 122 parag. 6
56
art. 121
50
- caracterul suportabil al situatiei finantelor publice, care va reiesi dintr-o
situatie bugetara care nu prezinta deficit public excesiv in sensul art. 104
parag. 6;
- respectarea marjelor normale de fluctuatie prevazute prin mecanismul de
schimb al sistemului monetar european timp de doi ani cel putin, fara
devalorizare a monedei in raport de aceea a unui alt stat membru;
- caracterul durabil al convergentei atinse de statul membru si al
participarii sale la mecanismul de schimb al sistemului monetar european,
care se reflecta in nivelul ratelor dobanzii pe termen lung.
Rapoartele respective tin seama, de asemenea, de dezvoltarea
ECD, de rezultatele integrarii pietelor, de situatia si de evolutia balantelor
de plati curente si de un examen al evolutiei costurilor salariale unitare si
de alti indici de pret.
Consiliul, statuand cu majoritate calificata, luand in considerare in
mod corespunzator rapoartele si avizul avute in vedere, decide:
a) pe baza recomandarii Comisiei, daca o majoritate a statelor membre
indeplineste conditiile necesare pentru adoptarea unei monede unice;
b)daca se impune intrarea Comunitatii in cea de-a treia faza, si, in caz
afirmativ:
c) fixarea datei de intrare in vigoare a celei de-a treia faze.
Daca, la sfarsitul anului 1997, data inceperii celei de-a treia faze nu
a fost fixata, aceasta faza incepe la 1 ianuarie 1999 (cum s-a intamplat in
fapt). Aceasta inseamna ca, desi celelalte doua decizii sunt deja luate; se
asteapta, totusi, cea de-a treia decizie privind data inceperii celei de-a
treia faze, in lipsa careia aceasta data este stabilita de drept prin Tratat.
Dar, inainte de 1 iulie 1998, Consiliul reunit la nivelul sefilor de stat si
de guvern, dupa ce va fi fost repetata procedura avuta in vedere mai sus,
indeplinita de Comisie, IME, Consiliul, tinand seama de rapoartele si
avizele mentionate, confirma, cu majoritate calificata si pe baza
51
recomandarilor Consiliului, care sunt statele membre care indeplinesc
conditiile necesare pentru adoptarea unei monede unice. Recurgerea la
aceasta solutie isi are sorgintea in imprejurarea ca este posibil ca, intre
timp, unele state sa nu mai indeplineasca conditiile necesare pentru
adoptarea unei monede unice, ceea ce ar avea consecinta nerealizarii
majoritatii statelor membre cerute anterior in privinta satisfacerii conditiilor
adoptarii acestei monede. In fapt, nici textul legal nu mai prevede aceasta
majoritate in procedura de confirmare.
Prin Tratat,57 este instituita o dubIa derogare privind unele state
membre in sensul inaplicabilitatii unor dispozitii privind politica economica
si monetara, in cazul acestor state (ponderea acestor state beneficiare ale
derogarii trebuie sa fie minoritara).
Cel putin o data la fiecare doi ani, sau la cererea unui stat membru
facand obiectul unei derogari, Consiliul, statuand cu majoritate calificata
asupra propunerii Comisiei, decide care state membre, ce fac obiectul
unei derogari, indeplinesc conditiile necesare pentru adoptarea unei
monede unice58 si pune capat derogarilor statelor membre respective.59
lmediat dupa ce a fost luata decizia fixand data la care incepe cea
de-a treia faza a uniunii60, sau, daca este cazul, imediat dupa 1 iulie 1998,
Consiliul, incepe activitatea pregatitoare destinata exercitarii depline de
catre SEBC si BCE a competentei lor chiar incepand din prima zi a celei
de-a treia faze. De indata ce BCE este instituita61, IME este lichidat.62 Din
momentul instituirii, BCE reia, la nevoie, sarcinile IME.
57
art. 122
58
pe baza criteriilor fixate la art. 121 parag. 1
59
in conformitate cu art. 122 parag. 2 din Tratat.; ex: ca in cazul Greciei, despre care, prin Decizia Nr.
2000/427 din 19 iunie 2000 s-a considerat eli indeplineste conditiile pentru adoptarea de la 1 ianuarie
2001 a monedei unice, abrogandu-se cu aceeasi data Decizia Nr. 98/317 din 7 iunie 2000.
60
art. 121
61
art. 123 parag. 2
62
modalitatile de lichidare sunt prevazute in statutele sale.
52
In sfarsit, in ziua intrarii in vigoare a celei de-a treia faze, Consiliul ia
masurile decisive pentru infaptuirea uniunii economice si monetare.63
Astfel, statuand cu unanimitatea statelor membre ce nu fac obiectul unei
derogari, pe baza propunerii Comisiei si dupa consultarea BCE, el
hotarste rata de conversiune la care monedele lor sunt irevocabil fixate si
rata irevocabil fixata la care Euro inlocuieste aceste monede, si Euro va fi
o moneda deplina. Aceasta masura nu modifica, in sine, valoarea externa
a ECU. Conform aceleiasi proceduri, Consiliul ia si celelalte masuri
necesare introducerii rapide a Euro ca moneda unica a acestor state
membre.
Daca s-a decis64 sa se abroge o derogare, Consiliul, statuand cu
unanimitatea statelor membre care nu fac obiectul unei derogari si a
statului membru in cauza, pe baza propunerii Comisiei si dupa consultarea
BCE, va fixa rata la care Euro inlocuieste moneda acestui din urma stat si
va decide celelalte masuri necesare introducerii Euro ca moneda unica in
statul in discutie. Este evident ca se va proceda la aceasta fixare a ratei
de inlocuire la o data ulterioara celei la care s-au stabilit rata de
conversiune si rata irevocabila la care Euro inlocuieste monedele
celorlalte state care nu au facut obiectul unei derogari. Insa, chiar de la
inceputul celei de-a treia faze si cata vreme un stat membru face obiectul
unei derogari, acest stat va trata politica sa de schimb ca o problema de
interes comun, asa cum orice stat membru, indiferent de statutul sau,
trebuie sa procedeze pana la inceperea celei de-a treia faze si sa tina
seama, in consecinta, de experientele dobandite gratie cooperarii in cadrul
SME si dezvoltarii Euro, cu respectarea competentelor existente. Fara
indoiala, luandu-se in considerare faptul ca statul membru este beneficiar
al unui regim derogatoriu, el va suporta consecintele inerente acestuia si
63
art. 123 parag. 4.
64
, urmandu-se procedura prevazuta la art. 122 parag. 2
53
nu va fi tratat ca un stat nesupus derogarii, cat timp nu va satisface
criteriile de admisibilitate.65
6. MONEDA UNICA SI SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL
6.1. Lansarea monedei unice66

La Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1995,
denumirea de Ecu a fost inlocuita cu cea de Euro.
Ulterior, la Consiliul European de la Dublin (decembrie 1996), a
fost adoptat un Pact de stabititate, care prevede aplicarea, de catre
statele membre ale zonei Euro, a programului de stabilitate si aplicarea
sanctiunilor financiare statelor care au deficit superior cifrei de 3%, cu
exceptia cazurilor de recesiune economica grava.
65
66
54
In ianuarie 1998, patru state membre ale Uniunii Europene nu
faceau parte din zona Euro: un stat nu indeplinea criteriile de convergenta
(Grecia), iar alte trei state nu doreau sa participe la zona Euro (Marea
Britanie, Suedia, Danemarca).
La 2 mai 1998, Consiliul European reunit la Bruxelles, confirma
crearea unei zone Euro intre 11 state si stabileste paritatile definitive dintre
monedele acestora. De asemenea, Consiliul european l-a desemnat pe
domnul Duisenberg, avand cetatenie olandeza, ca presedinte al Bancii
centrale europene.
La 31 decembrie 1998, ministrii de finante stabilesc valoarea in Euro
a celor 11 monede vizate, iar la 1 ianuarie 1999, Euro a fost lansat pe
pietele de schimb si poate fi folosit ca mijloc scriptural de plata.
Europenii folosesc biletele si monedele Euro incepand cu 1 ianuarie 2000.
6.2. 1 ianuarie 2002 - Introducerea monedei unice

Sunt 7 bancnote Euro cu urmatoarele valori nominale: 5, 10, 20, 50,
100, 200 si 500 Euro. Ele sunt identice, pe ambele parti, pentru toata zona
Euro. Ilustratiile de pe ele reprezinta poduri, ferestre si porti si se înscriu în
tematica “vârstele si stilurile Europei”.
Sunt 8 monezi Euro cu urmatoarele valori nominale: 1, 2, 5, 10, 20 si
50 de centi, precum si 1 si 2 Euro. Una din fete este comuna tuturor
monezilor si este cea pe care este marcata valoarea. A doua fata este
diferita de la tara la tara, având marcata pe ea ori efigia sefului statului ori
un alt simbol national.
Devenita moneda oficiala a statelor membre, euro nu se va substitui
definitiv monezilor nationale decat dupa o perioada “ de tranzitie “de 3 ani,
care se intinde intre 1 ianuarie 1999 si 31 decembrie 2001.
Din punct de vedere tehnic drumul spre moneda unica a fost
pregatit cu multe eforturi. Inca din 1996 la Paris au fost reproduse monezi
55
in euro – noua modele, de la 5 centime pana la 5 euro. Institutul Monetar
European (OME), cu sediul la Frankfurt, a studiat gama de bilete de
banca. Divergente au existat pentru metal – problema deloc secundara
stiind ca o cantitate uriasa de miliarde de euro va fi necesara pentru
intreaga uniune. Masinile de calcul si programele calculatoarelor au fost
modificate. Personalul bancar a trebuit sa capete o noua formatie, potrivit
monedei unice. Masinile care distibuie biletele de banca au trebuit
adaptate. Salariile, declaratiile de impunere, documentele de securitate
sociala vor trebui de asemenea schimbate. Chiar art. 108 din tratatul care
a instituit comunitatea “fiecare stat membru vegheaza la compatibilitatea
legislatiei nationale, inclusiv statutele bancii centrale nationale, cu
prezentul tratat si statutele SEBC”.
Din punct de vedere economic moneda unica a determinat
guvernele sa respecte conditiile necesare in materie de deficit public, sa
adopte masuri de limitare a inflatiei.
Din acest punct de vedere tratatul de la Maastricht si-a asumat
functia ce i-a fost desemntata, adica dispozitiile Tratatului constituie
puncte de referinta ale principalilor indici economico-financiari vizand
astfel definirea unei economii sanatoase si de lunga durata. Potrivit
masurilor adoptate, euro urmeaza sa fie o moneda puternica si sanatoasa,
la adapostul tulburarilor externe, Uniunea Monetara garantand atat
stabilitatea ei cat si intregul sistem financiar european. Comisarul
european pentru afaceri economice, monetare si financiare a repetat de
nenumarate ori, de pilda la 1 aprilie 1998 la Bruxelles, ca “Europa este un
pol de stabilitate economica”.
6.3. Perspective de viitor – largirea zonei euro67
67
Ever closer Union. Introduction to European Integration- Desmond Dinan; ed.III, july 2005, Publisher:
Lynne Rinner Pub
56
Ca şi în cazul Marii Britanii, Danemarcei, Suediei (ţări membre UE
care nu fac parte din zona euro), mulţi oameni din cele noi 10 ţări membre
sunt îngrijoraţi de efectul pe care UEM îl va avea asupra suveranităţii şi
identităţii naţionale. Totuşi, cele 10 noi ţări, din 2007 – 12 ţări (participante
la uniunea monetara) sunt aşteptate să adere la euro în viitorul apropiat
ele neavând de ales în această privinţă (Belgia, Germania, Grecia,
Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda si
Olanda.). Danemarca, Suedia si regatul Unit al Marii Britanii sunt membre
ale Uniunii Europene, dar nu participa la moneda comuna.
Principalele evenimente care au dus la realizarea UEM şi la adoptarea

monedei unice în tarile Uniunii Europene sunt:
Decembrie 1995 Consiliul European decide schimbarea

termenelor limită şi a numelui monedei unice
în „euro”
Iunie 1997 Consiliul European adoptă Pactul de Creştere şi

de Stabilitate şi ERM II
Mai 1998 Consiliul European selectează Statele Membre
care vor participa la Etapa a III a UEM, fixează
ratele de schimb bilaterale şi selectează
preşedintele şi consiliul de conducere al
BCE
BCE este înfiinţată în Frankfurt, înlocuind

Iunie 1998 Institutul Monetar European
debutul Etapei III – fixarea irevocabilă a

Ianuarie 1999 ratelor de schimb şi intrarea în vigoare a
legislaţiei relevante
Septembrie 2001 – Bancile nationale si bancile comerciale vor fi
57
Decembrie 2001 aprovizionate cu bancnote si monezi Euro,
conform estimarilor proprii.
Conturile bancare în monedele nationale din
zona Euro vor fi convertite automat si fara
comision în conturi în Euro.
31 decembrie 2001 Marca germana îsi pierde puterea de circulatie
Bancnotele şi monedele euro intră în circulaţie

Bancile, automatele bancare, oficiile postale si
Începând cu 1 ianuarie
comerciantii vor avea disponibil în Euro pentru
2002 operatiuni în numerar.
27 ianuarie 2002 Guldenul olandez îsi pierde puterea de
circulatie.
9 februarie 2002 Lira irlandeza îsi pierde puterea de
circulatie.
17 februarie 2002 Francul francez îsi pierde puterea de
circulatie.
28 februarie 2002 Fostele monede nationale pot fi înca folosite
pentru a plati în numerar, în statele membre
UE din zona Euro.
Bancnotele si monezile nationale retrase de
pe piata nu vor mai fi re-emise.
Fostele monede nationale pot fi convertite în
Euro la banci, fara comision pentru clientii
bancii respective.
28 februarie 2002 Este termenul limita pentru convertirea marcii
germane în Euro prin intermediul bancilor
comerciale din tarile zonei Euro.
Pâna la 31 martie 2002 Bancnotele corespunzatoare oricaror monede
nationale din zona Euro pot fi convertite în
Euro, fara comision, la punctele desemnate
de catre bancile centrale nationale din tarile
zonei Euro.
Iulie 2002 Statutul legal al bancnotelor şi monedelor
naţionale este anulat
30 iunie 2002 Este termenul limita pentru convertirea

pesetei spaniole, francului francez, a celui
luxemburghez si a escudo-ului portughez în
Euro prin intermediul bancilor comerciale din
tarile zonei Euro.
58
31 decembrie 2002 Este termenul limita pentru convertirea
francului belgian si a guldenului olandez în
Euro prin intermediul bancilor comerciale din
tarile zonei Euro.
Pâna la, cel târziu, 31 Bancnotele nationale din tarile zonei Euro pot
fi convertite la bancile din tara în cauza.
decembrie 2002
Ramâne la latitudinea bancii sa stabileasca
daca va percepe comision sau nu dupa data
de 28.02.2001 pentru aceste servicii.
Monezile pot fi convertite, fara comision, în
Euro.
Bancile centrale nationale din tarile zonei Euro aveau stabilite

urmatoarele termene pentru conversia bancnotelor si monezilor nationale
în Euro:
- bancnote – între 10 ani (Finlanda, Franta, Grecia, Italia) si fara termen
(Germania, Austria, Belgia, Spania, Irlanda, Luxemburg);
- monezi – 31 decembrie 2002 (Portugalia), 2 ani (Grecia), 31 decembrie
2004 (Belgia si Luxemburg), 3 ani (Franta), 1 ianuarie 2007 (Olanda), 10
ani (Finlanda si Italia), fara termen (Germania, Austria, Spania si Irlanda).
Utilizarea unei monede unice are ca rezultate:
- eliminarea comisioanelor de conversie dintr-o moneda nationala în alta;
- eliminarea riscului ratei de schimb în schimburile comerciale cu alti
membri ai zonei Euro;
- eficienta crescuta a pietelor financiare si monetare;
- transparenta preturilor la bunuri si servicii în cadrul zonei Euro, ce
determina concurenta crescuta pe piata;
- mai buna distribuire a resurselor si, în general, mai buna integrare
economica între partenerii europeni.
- Reducerea costurilor referitoare la tranzactiile în diferite monede si
stabilitatea preturilor sunt avantajele cele mai evidente.
Uniunea Monetara este una din realizarile cele mai importante ale
istoriei comunitare, iar introducera monedei unice este un eveniment fara
59
precedent in istoria monetara a continentului. Credibilitatea si stabilitatea
monedei unice va depinde insa de o politica fiscala riguroasa. Insa nici
politica monetara unica nu va putea garanta singura stabilitatea preturilor.
Va trebui insotita de o politica fiscala adecvata la nivelul intregului
ansamblu al Uniunii Economice si Monetare.
6.4. Beneficiile si criticile aduse monedei unice68
După lansarea euro mulţi europeni s-au plâns că preţurile la

produse, servicii au crescut din cauză că mulţi afacerişti şi-au rotunjit
simţitor preţurile. Însă competiţia în vânzările transnaţionale a crescut
deoarece europenii au preferat să treacă graniţa dacă preţurile erau mai
mici în ţara vecină. Moneda unică a adus transparenţă, economii (nu mai
era nevoie să efectueze schimburi valutare), milioane de rezidenţi ai zonei
euro care mergeau în vacanţă în ţările euro au beneficiat imediat de
folosirea aceleiaşi monede.
La sfârşitul anilor 90 mulţi americani au venit în vacanţă în Europa

deoarece dolarul era mai bine cotat decât euro. Căderea euro a fost
cauzata pe de o parte de o puternica economie americana din acea
vreme, dar şi de incertitudinea despre intenţiile BCE. Mulţi politicieni şi
oficiali europeni, care au văzut în mod greşit valoarea euro ca un indicator
al virilităţii UE, au fost dezamăgiţi de performanţa euro pe pieţele
internaţionale. Pe de altă parte, mediul de afaceri a avut un punct de
vedere mai pragmatic, deoarece o monedă euro mai slabă a favorizat
exporturi masive pe pieţele internaţionale, în principal pe piaţa americană.
Situaţia s-a schimbat după anul 2001, euro devenind mai puternic
decât dolarul , însă indiferent de valoarea fluctuantă a euro, BCE şi-a făcut
68
Lynne Rinner Pub
60
datoria şi a urmat o politică monetară independentă, care a avut drept
scop principal stabilitatea preţurilor. În toată această perioadă, de la
introducerea monedei unice, au fost puţine presiuni inflaţioniste în zona
euro, cu excepţia Irlandei care a avut unele perioade de creştere
economică extraordinară şi creşteri importante de preţuri. Diferenţele
legate de performanţele economice şi presiunile inflaţioniste între Irlanda
şi Germania (cea mai puternică economie din zona euro) întăresc un
neajuns al UEM: fezabilitatea unei politici monetare unitare unui grup de
economii naţionale, care sunt divergente mai degrabă decât convergente.
Datorită acestei diversităţi, restricţiile monetare sau relaxarea

monetară va afecta statele membre în moduri diferite la momente diferite.
Gestionarea monedei unice, ca şi pregătirea pentru moneda unică
presupune costuri care sunt distribuite inegal între statele membre. În
cazuri extreme, un şoc economic într-un stat membru poate genera un
răspuns din partea BCE care ar putea dezavantaja un alt stat membru.
In afara cazurilor extreme, din cauza diferenţelor dintre economia şi

dimensiunea Germaniei şi cea a Irlandei, BCE este înclinată să acorde
mai multă atenţie evenimentelor din Germania decât celor din Irlanda când
îşi formulează politica monetară, dând naştere inevitabil unor acuzaţii de
comportament pro-german.69
AVANTAJE
Stabilitate pentru schimburi

Cu o moneda comuna nu vor mai exista fluctuatii de schimb riscand
sa blocheze comertul inter-europen. Totusi, chiar si cu o moneda comuna
preturile interne pot evolua, dupa ritmurile diferite ale fiecarei tari, in asa
69
Lynne Rinner Pub
61
fel incat puterea de cumparare a euro sa varieze de la o tara la alta. Acest
lucru nu mai e, cu toate acestea, o problema in masura in care preturile au
tendinta sa convearga antrenand chiar prin acest fapt o convergenta a
puterii de cumparare in interiorul uniunii monetare. Aceasta stabilitate a
puterii de cumparare este un avantaj important caci conduce in principiu la
o crestere a comertului european. Absenta incertitudinilor faciliteaza
circulatia marfurilor.
De la initiativa pietei unice in Europa, comertul intra-european a
cresut considerabil; este posibil ca moneda unica sa conduca la o
integrare si mai puternica a pietelor si sa incurajeze comertul. Astfel,
climatul de stabilitate si de certitudine este beneficiul principal al uniunii
monetare.
Reducerea ratei dobanzii

Moneda unica ar permite o reducere a ratelor dobanzilor in Europa.
Actualmente, anumite tari trebuie sa adauge o prima ratei de risc a
dobanzii pentru a atrage investitorii care se tem de o depreciere a
monedei. Cu o moneda unica o devalorizare este imposibila si prima de
risc ar disparea. Ca urmare, dobanzile ar trebui sa aiba o medie mai
scazuta in Europa.
Eliminarea atacurilor suspensive

O moneda unica va elimina atacurile speculative care ar constrange
o tara sa ridice mult dobanzile pentru a-si apara moneda cum a fost cazul
in septembrie 1992. Dar o dobanda mai ridicata reprezinta un cost pentru
economie: mai putine investitii, crestere mai lenta, mai mult somaj. Acest
cost datorat comportamentelor speculative si independnt de fundamentari
economice ar putea fi evitat cu rate de schimb fixe sau cu o moneda
unica.
62
Moneda internationala
Euro va deveni probabil o moneda internationala importanta. Exista
mai multe motive pentru a detine o moneda.
Plati: euro va fi utilizat pentru a regla comertul intre tarile europene si
poate intre alte natiuni daca se internationalizeaza;
Rezerva de valoare: euro va prezenta un risc scazut de depreciere, daca
reputatia in termen de inflatie a Bundesbank este transferata Bancii
centrale europene; euro va fi o moneda cu inflatie slaba anticipata, ceea
ce o va face si mai atragatoare.
Crearea unei mari monede internationale poate avea mai multe
avantaje. Europa, cu o moneda unica, va fi mai bine plasata pentru a
negocia cu alte tari un sistem monetar international care ar putea sa-I
apere mai bine propriile interese. Coordonarea internationala a politicilor
economice va fi facilitata, Europa avand o singura voce, numarul actorilor
va fi mai restrans. Aceste elemente vor fi propice unui sistem monetar
international tripolar (dolar, euro, yen) mai bine coordonat, cu castiguri
pentru toti participantii.
Facilitatea de comparatie a preturilor

Cu o moneda unica, firmele si persoanele fizice pot mai usor sa
compare preturile in diferitele tari europene. Anterior introducerii monedei
unice pretul unui bun de consum putea varia pana la 100% intre tari.
Intreprinderile puteau cere preturi diferite pentru acelasi produs de la un
stat la altul in functie de elasticitatea cererii. Aceasta putere de monopol
exercitata de anumite intreprinderi inseamna implicit o pierdere pentru
consumator. Din momentul introducerii monedei unice, toate bunurile vor fi
exprimate prin aceiasi moneda si nimeni nu va mai calcula
convertibilitatea, iar comparatia va fi mai usoara. Moneda unica presupune
63
deci o mai buna informare a consumatorilor si in acelasi timp o incurajare
a concurentei in interiorul uniunii.
Eliminarea costurilor de convertibilitate.

Moneda unica va elimina pentru intreprinderi si pentru consumatori
anumite costuri de comision si de tranzactie.
Intreprinderile : O intreprindere care face import-export intraeuropean
suporta riscul unei rate de schimb nefavorabile cand o regleaza sau este
reglata in moneda straina. Este posibil sa se reduca acest risc prin
recurgerea la targuri cu plata la termen, dar comisioanele costa scump
intreprinderea. Costurile de convertibilitate de tranzactie si cheltuielile de
acoperire pe piata cu plata la termen vor fi evitate cu o moneda unica.
Persoanele fizice: suporta in mod egal costurile de convertibilitate. Un
turist care isi incepe calatoria in Franta cu 100 de franci si viziteaza fiecare
tara a uniunii, convertind astfel banii in moneda locala se intoarce acasa
cu 53 de franci (fara sa fi facut o singura cumparatura). Evident cu o
moneda unica turistul nostru isi va pastra francii – sau mai degraba euro.
Cuantificarea costurilor de convertibilitate : majoritatea costurilor de
convertibilitate sunt suportate de intreprinderile care fac mult comert intra-
european si, dupa cum s-a vazut, costurile exista si pentru indivizi.
2. INCONVENIENTE
Constrangeri in cea ce priveste politica monetara.

Statele membre nu vor mai putea avea o politica monetara
independenta. Dar in masura in care economiile sunt deja
interdependente, chiar si fara Uniunea Europeana Monetara, in orice caz
o tara nu duce o politica monetara complet autonoma, mai ales cu
schimburi fixe. Cand o tara ridica rata dobanzii, vecinul trebuie sa faca la
64
fel, altminteri risca sa-si vada investitorii mergand in tara unde
randamentul este superior si sa suporte o depreciere a ratei de schimb.
Astfel faptul de a merge spre UEM nu reprezinta o pierdere a suveranitatii
in raport cu situatia actuala.
Pierderea independentei in termeni de politica bugetara.

Odata cu criteriile de la Maasticht, tarile trebuie sa duca politici
bugetare restrictive, ceea ce va duca la o scadere a cresterii economice si
a locurilor de munca in Europa. Fara autonomie in materie de politica
monetara, politica bugetara reprezinta ultima marja de manevra, si jugul
sub care se gaseste reprezinta o constrangere inutila si periculoasa.
Totusi, aceasta critica influenteaza perioada de tranzitie prevazuta de
Maastricht si nu neaparat in ceea ce priveste situatia prevaland dupa
adoptarea monedei unice. Constrangerile care au pondere asupra
conduitei politicii bugetare in UEM nu sunt astazi definite.
Convertibilitatea monedelor nationale in moneda europeana.

Acest cost nu trebuie sa fie subestimat. In afara costurilor de
fabricatie a monedelor si biletelor noi, trebuie luate in calcul costurile de
convertibilitate in momentul introducerii monedei unice, caci trebuie
ajustate sistemele de compatibilitate. Bancile au suportat deci costuri
neindoielnice: toate serviciile oferite de banci, imprumuturile, in sfarsit, tot
ceea ce era emis inainte in deviza nationala va fi emis in euro. La fel
pentru intreprinderi, toata facturarea, preturile si casele de bani vor fi
schimbate. Totusi, aceste costuri vor fi suportate o data pentru totdeauna,
in timp ce beneficiile vor fi durabile.
Pierderea de ajustare prin rata de schimb
65
Fara rata de schimb, tarile vor pierde un amortizor important.
Variatia ratei de schimb permite absorbtia socurilor asimetrice, mai ales in
absenta mobilitatii factorilor de productie (mana de lucru si/sau capital) si a
unui sistem bugetar federal care poate compensa lipsa ajustarii.
7. CREAREA UNEI ECONOMII IN ROMANIA, COMPATIBILA CU

POLITICILE UNIUNII EUROPENE
7.1. Acordul European instituind o asociere intre Romania si

Comunitatile europene si statele membre ale acestora70
Potrivit Acordului european instituind o asociere intre Romania, pe
de o parte, si Comunitatile europene si statele membre ale acestora, pe
de alta parte, obiectivele asocierii dintre Romania si U.E. sunt:
- asigurarea unui cadru adecvat pentru un dialog politic intre partile
semnatare;
70
Institutiile Uniunii Europene - Augustin Fuerea, Ed Universul Juridic, Bucuresti, 2002
66
- promovarea dezvoltarii comertului, precum si a unor relatii economice
armonioase intre parti, sprijinind, astfel, dezvoltarea economica in
Romania;
- asigurarea premiselor pentru cooperarea economica, sociala si culturala;
- sprijinirea eforturilor Romaniei de dezvoltare a economiei; desavarsirea
tranzitiei intr-o economie de piata si de consolidare a democratiei;
- crearea de institutii necesare realizarii concrete a asocierii;
- asigurarea unui cadru pentru integrarea graduala a Romaniei in
Comunitate;
Acordul este incheiat pe o perioada nedeterminata, putand fi
denuntat unilateral, printr-o notificare catre cealalta parte, astfel incat, la 6
luni dupa acest moment, acordul inceteaza sa mai produca efecte.
Acordul European de asociere a Romaniei la Comunitatile euro-
pene, semnat la 7 februarie 1993 si intrat in vigoare la 1 februarie 1995,
statueaza cadrul juridic si institutional al raporturilor romano-comunitare,
avand ca obiectiv fundamental pregatirea aderarii Romaniei la U.E.
A. Plati, capital; armonizarea legislatiei

Atat Comunitatile europene, cat si Romania se obliga sa autorizeze,
in valuta liber convertibila, orice plata din contul curent al balantei de plati,
in masura in care tranzactiile referitoare la plati se refera la circulatia
marfurilor, a serviciilor sau a persoanelor intre parti, care a fost liberalizata
potrivit dispozitiilor Acordului european de asociere.
In scopul de a facilita circulatia capitalurilor intre Comunitati si
Romania, partile Acordului se vor consulta reciproc pentru a promova
obiectivele Acordului.
La articolul 63 se prevede faptul ca, pana la introducerea deplinei
convertibilitati a monedei romanesti, Romania poate aplica, in
circumstante exceptionale, restrictii de schimb legate de acordarea sau
67
preluarea de credite pe termen scurt si mediu. Acest drept este insotit de o
obligatie corelativa, potrivit careia aceste restrictii sa fie impuse Romaniei
la acordarea de astfel de credite si sa fie permise in conformitate cu
statutul tarii noastre in cadrul F.M.I. Romania trebuie sa aplice aceste
restrictii de o maniera nerestrictiva. Masurile se vor aplica astfel incat sa
nu perturbe dispozitiile Acordului. In cazul in care Romania introduce
astfel de restrictii are obligatia sa informeze imediat Consiliul de asociere.
B. Concurenta si alte prevederi cu caracter economic

Articolul 64 prevede faptul ca sunt incompatibile cu buna functionare
a Acordului, in masura in care ele pot afecta comertul intre Comunitati si
Romania, urmatoarele:
- orice acorduri intre intreprinderi, decizii ale asociatiilor de intreprinderi si
practicile concertate intre intreprinderi avand ca obiect sau efect
prevenirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei;
- abuzul din parte a uneia sau a mai multor intreprinderi de a avea o
pozitie dominanta, pe teritoriul Romaniei sau al Comunitatilor sau pe o
parte substantiala a acestuia;
- orice ajutor public care distorsioneaza sau ameninta sa distorsioneze
concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau a productiei unor
anumite marfuri.
Prin Acordul european de asociere, partile se obliga sa evite
impunerea de masuri restrictive, inclusiv masuri la import pentru scopurile
balantei de plati. In cazul in care acestea sunt introduse, partea care a
procedat astfel va prezenta celeilalte parti un calendar al eliminarii acestor
masuri.
C. Cooperarea economica
68
La articolul 72 al Acordului se prevede ca partile vor stabili intre ele
relatii de cooperare economica, cu scopul de a contribui la dezvoltarea
Romaniei si la cresterea potentialului sau. Cooperarea va intari legaturile
economice existente deja.
In acest sens, masurile si politicile vor fi destinate sa produca
dezvoltarea economica si sociala a Romaniei si vor avea la baza principiul
dezvoltarii durabile. Aceste politici trebuie sa cuprinda totalitatea
considerentelor de mediu si trebuie sa fie corelate cu cerintele unei
dezvoltari sociale.
Astfel, cooperarea trebuie sa se concentreze, in special, asupra
politicilor si a masurilor legate de industrie, investitii, agricultura, energie,
transport, dezvoltare regionala si turism.
7.2. Optiuni strategice in vederea integrarii Romaniei in Uniunea

Europeana71
Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei a fost
prezentata Comisiei Europene la Bruxelles, la 20 martie 2000. Avand in
vedere ca procesul integrarii Romaniei in structurile europene beneficiaza
de o puternica vointa politica, s-a ajuns la concluzia ca masurile practice
de promovare a acestui proces trebuie sa fie mai eficiente "prin eliminarea
oricaror forme de birocratie, formalism sau tendinte de trenare a deciziilor,
ceea ce implica conceperea si aplicarea unui Plan operational de masuri.
"cu scadente precise pe ani si trimestre" (Strategia nalionala de dezvoltare
economica a Romaniei pe termen mediu).
Importanta exceptionala a Strategiei nationale de dezvoltare
economica a Romaniei pe termen mediu rezulta din formularea "optiunilor
in vederea integrarii in Uniunea Europeana". In acest Document
71
Integrare Europeana –Drept Comunitar si Institutii Europene, Luminalex,curs, ed. aIV-a,
Dumitru Mazilu. Ed. Luminalex, Bucuresti, 2006
69
programatic se precizeaza coordonatele principale ale dezvoltarii
economiei romanesti, in perspectiva atingerii standardelor implicate de
procesul de aderare si integrare in structurile europene.
In perspectiva integrarii in Uniunea Europeana, autorii Strategiei au
considerat necesare luarea unor masuri in domeniul politicii monetare si a
cursului de schimb prin:
a. refacerea credibilitatii institutiilor statului; Planul de actiune prevede
"eliminarea oricarui fond special, care nu corespunde principiilor convenite
pentru aceste fonduri, si ajustarea compensatorie a alocatiilor bugetare".
b. inceperea convergentei "reale si nominale", urmarindu-se mentinerea
unor rate relativ inalte ale cresterii economice.
Eficacitatea sporita a politicii monetare - pe masura cresterii
gradului de compatibilitate cu economia de piata - va depinde si "de
reducerea dominantei fiscale", prelungindu-se orizonturile investitionale,
cat si reducerea ratei dobanzilor.
7.3. Perspectiva adoptarii monedei euro de catre Romania72

Aderarea la UE la 1 ianuarie 2007 impune luarea in considerare a
unui scenariu de adoptare a monedei Euro intr-un interval rezonabil dupa
momentul aderarii. Conform previziunilor BNR, Romania va putea adpota
moneda Euro in cursul anilor 2012-2014 (Isarescu, 2005), perioada 2010-
2012 urmand a fi dedicata participarii la mecanismul cursului de schimb.
In conditiile in care noile state membre sunt obligate sa participe la
Uniunea Monetara, Tratatul Uniunii Europene prevede respectarea in
prealabil a unor criterii de convergenta nominala. Pe langa criteriile de
convergenta nominala adoptarea monedei euro presupune si respectarea
72
Directii necesare de dezvoltare institutionala a UE in raport cu dezvoltarea sa pe orizontala
(extinderea) Paul Fudulu, Anton Comanescu, Dragos Negrescu, Petre Prisecariu. Bucuresti,
2006.
70
unor criterii implicite de convergenta reala legate de reducerea decalajului
dintre veniturile pe cap de locuitor, conditiile de crestere a productivitatii si
convergentei preturilor relative.
In conditiile in care majoritatea celor 10 tari care au aderat la UE la
1mai 2004, dar mai ales Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, sunt
interesate de adoptarea cat mai rapida a monedei euro, pentru Romania
este foarte important de urmarit calendarul intrarii acestora in zona euro
pentru a se putea formula o strategie adaptata la conditiile concrete si de
evolutie a eurosistemului (coordonarea integrarii europene; dorinta noilor
state de a adopta moneda euro; conditia capacitatii de gestionare a
problemelor legate de functionalitatea unei zone monetare cu 27 membri).
Doua dintre aceste probleme preocupa la aceasta ora Banca
Centrala Europeana si actualele state membre ale zonei euro: 1. asimetria
socurilor; 2. dezvoltarea institutionala asociata largirii eurosistemului.
Prima problema se refera la anumite tari din zona euro, in diverse
perioade sau sistemetic, in care pot exista cresteri economice si presiuni
inflationiste, sau la altele in care se pot manifesta tendinte deflationiste.
Aceasta situatie (prezenta la o scara redusa) creaza dificultati in
formularea si implementarea politicii monetare.
Perspectiva adoptarii monedei euro de catre noile state membre si
extinderea zonei euro alimenteaza pe de o parte dezbaterea pe marginea
zonei monetare optime, iar pe de alta parte, ingrijorarile legate de
capacitatea noilor state de a raspunde cerintelor de aderare la eurosistem.
Studii recente asupra celor 27 de state ce ar putea face parte intr-un viitor
previzibil din zona euro arata ca, cel putin teoretic, adoptarea monedei
euro de catre noi state nu va duce la o zona monetara optima.
Alt criteriu luat in considerare la definirea zonei monetare optime
este gradul de deschidere comerciala. Aceasta este calculata pe baza
ponderii comertului cu Uniunea Europeana. Pentru Romania, procentul
71
este de 27%, iar ponderea UE in comertul exterior este de 60%. Pentru
Romania, avantajele adoptarii monedei euro sunt evidente din punct de
vedere al gradului de deschidere comerciala fata de UE.73
7.4. Experienta Ungariei: intrarea prematura in mecanismul European

al Ratelor de Schimb (ERM-2); lectii pentru Romania74
Doua decizii de o importanta cruciala pentru politica monetara a unei
tari care urmareste sa adopte euro ca moneda nationala privesc:
1) momentul intrarii in mecanismul ERM-2
2) durata sederii in interiorul acestui mecanism.
Recomandarile Comisiei Europene si ale Bancii Centrale Europene

in aceste doua probleme sunt:
- intrarea in mecanismul ERM-2 sa se faca dupa aderarea tarii
respective la Uniunea Europeana;
- durata sederii in ERM-2 sa depaseasca in anumite situatii perioada
obligatorie a celor 2 ani, astfel incat tara respectiva sa
indeplineasca, la momentul adoptarii euro, totalitatea criteriilor de
convergenta nominala si majoritatea criteriilor de convergenta reala.
Cea de a doua recomandare se bazeaza pe ipoteza ca mecanismul

ERM-2 este, el insusi, un factor de disciplinare a autoritatilor si un
catalizator pentru reforme structurale. Cu alte cuvinte, sederea
73
Directii necesare de dezvoltare institutionala a UE in raport cu dezvoltarea sa pe orizontala
(extinderea) Paul Fudulu, Anton Comanescu, Dragos Negrescu, Petre Prisecariu. Bucuresti,
2006.
74
Drumul spre Euro- Valentin Lazea.
72
indelungata a unei tari inauntrul ERM-2 ar garanta faptul ca politicile
urmarite sunt cele corecte.
In plus, mecanismul ERM-2 ar fi si suficient de flexibil, permitand
revederea de comun acord a ratelor paritatilor centrale.
Aceste ipoteze optimiste au fost infirmate de exemplul Ungariei, care
a aratat in practica faptul ca riscurile asociate cu o sedere indelungata intr-
un mecanism similar cu ERM-2 depasesc cu mult beneficiile.
Mult prea increzatoare in performantele economiei sale, Ungaria a ales:

- sa intre in mecanismul ERM-2 in mai 2001, cu trei ani inaintea aderarii
la UE (!), ignorand astfel recomandarea institutiilor europene;
- sa petreaca in interiorul respectivului mecanism un numar de minimum
5-6 ani (cu mult peste perioada minima obligatorie de 2 ani), pana la
adoptarea euro in 2006 sau 2007.
Evenimentele ulterioare au aratat ea planurile pot fi deturnate de o
combinatie de factori:
a) politici fiscale si salariale necorelate cu politicile monetare;
b) o intelegere redusa din partea publicului si un sprijin scazut in
urmarirea obiectivului dezinflatiei;
c) dorinta speculatorilor de a testa marginile benzii valutare pe
masura ce aderarea la UE se apropie;
d) rate inca foarte inalte ale dobanzii, care faceau atractive
influxurile speculative, in conditiile liberalizarii depline a
contului de capital;
e) neintelegeri cu guvernul in ceea ce priveste rolurile in
stimularea exporturilor.
In cadrul BNU au fost extrase urmatoarele lectii din participarea

Ungariei intr-un mecanism "quasi-ERM-2":
73
 Avantajele unei inflatii scazute trebuie explicate in mod repetat clasei
politice si populatiei; altminteri, sprijinul acestora poate lipsi exact in
momentele cele mai delicate ale luptei antiinflationiste (ca urmare a
crestereii salariilor bugetarilor, BNU a fost nevoita sa cresca ratele
dobanzilor ce au declansat influxuri speculative,ceea ce a antreanat
presiuni asupra cursului).
 Independenta bancii centrale trebuie garantata nu numai pe hartie,
ci si in practica. Altfel, ea risca sa fie prinsa intre obiective
conflictuale.
 Odata anuntata data probabila de adoptare a euro, intreaga
societate trebuie sa se mobilizeze in sprijinul acestei optiuni, iar
deciziile de politica macroeconomica si microeconomica trebuie sa i
se subordoneze.
 O slabire a politicii fiscale cere cativa ani pentru a fi corectata. De
asemenea, ea cere o restructurare a bugetului care poate fi
dureroasa social.
 In economiile mici si deschise este foarte dificil (aproape imposibil)
sa se mentina procesul dezinflationist atunci cand are loc
deteriorarea contului curent, datorita canalului de transmitere a
inflatiei prin cursul valutar. (Romania nu este inca o economie
deschisa, dar este pe cale de a deveni).
 Este periculos a lasa cursul sa fluctueze in apropierea marginilor
benzii, intrucat poate invita la atacuri speculative.
 Incercarea, concomitenta, de Tintire Directa a Inflatiei si de
mentinere a stabilitatii cursului de schimb solicita un ajutor foarte
puternic din partea politicilor fiscale si de venituri, precum si sprijinul
neconditionat al guvernului si al populatiei.
74
In afara de concluziile BNU, pentru Romania ar mai putea fi
pertinente si urmatoarele observatii:
1) Perioada de sedere in ERM-2 nu ar trebui sa
depaseasca cei 2 ani obligatorii, tocmai datorita dificultatii de a
reconcilia politica de curs cu tintirea directa a inflatiei.
2) Intrarea in ERM-2 ar trebui sa se faca numai
atunci cand toate criteriile de convergenta nominala si majoritatea
criteriilor de convergenta reala vor fi fost indeplinite. Astfel, la
sfarsitul celor 2 ani se va putea trece la adoptarea euro.
3) Pentru o tara ca Romania, performanta bugetara ar
trebui apreciata luandu-se in considerare si deficitul cvasifiscal.
Dupa acest criteriu, situatia nu mai apare la fel de favorabila ca si in
cazul deficitului bugetar propriu-zis.
4) Prezinta un risc deosebit de mare liberalizarea
deplina a contului de capital, inainte ca inflatia si nivelul dobanzilor
sa fi coborat la niveluri care sa faca neatractive influxurile de capital
speculativ.
5) La fel de importanta ca si politica fiscala si salariala
este si politica de tinere sub control a expansiunii creditului. Daca
aceasta este scapata de sub control, consecintele asupra contului
curent si inflatiei pot fi devastatoare.
6) Este nevoie de o comunicare foarte buna intre
guvern si banca centrala. Degeaba au, atat Ungaria cat si Polonia,
comitete interministeriale la nivelul Ministerelor de Finante si al
Bancilor Nationale privind etapizarea adoptarii euro, daca
respectivele institutii urmaresc strategii diferite.
7) Guvernul ar trebui sa fie mai putin ingrijorat de
soarta exportatorilor si "sa-i impinga in apa pentru a invata sa
inoate": competitivitatea intr-o piata unica nu se castiga prin
75
devalorizari, ci prin inovatie, design, livrare la timp, rete Ie de
distributie, activitate de service si garantie, cunoasterea clientelei
etc.
7.5. Programul de convergenţă 2006-200975
I . Introducere
O preocupare permanentă a Comisiei Europene o reprezintă
coordonarea politicilor economice şi de supraveghere bugetară, ca o
necesitate pentru creşterea interdependenţei generate de finalizarea
Pieţei Unice şi a Uniunii Economice şi Monetare. Mai mult, conform
Tratatului şi Pactului de Stabilitate şi Creştere al C. E. 76, asistenţa
bugetară în Uniunea Europeană este promovată pe baza analizelor
aprofundate şi corelate ale Programelor de Stabilitate sau Programelor de
Convergenţă (elaborate de acele state membre care nu au adoptat încă
moneda euro).
România are obligaţia de a elabora şi transmite la Comisia
Europeană prima ediţie a Programului de Convergenţă în luna ianuarie,
pentru ca acesta să poată fi evaluat concomitent cu programele celorlalte
state membre.
Pentru România, finalizarea perioadei de şapte ani (2000 - 2006) de
pregătire pentru aderarea la UE şi începerea unei alte perioade, având
aproximativ aceeaşi durată (2007 - 2013) de pregătire pentru adoptarea
75
Programul de convergenţă 2006-2009, Guvernul României, Bucureşti- ianuarie 2007
76
art. 99, respectiv 104
76
monedei euro, constituie o oportunitate deosebită de continuare a
reformelor şi de reducere a disparităţilor economice regionale.
Îmbunătăţirile în ceea ce priveşte convergenţa reală trebuie făcute
de o manieră care să nu afecteze criteriile de convergenţă nominală, adică
menţinând echilibrele macroeconomice.
Obiectivul fundamental al policii economice a Guvernului este acela
de a promova o creştere economică sustenabilă, în condiţii de
competitivitate, ce va asigura la rândul său convergenţa nominală şi reală
cu Uniunea Europeană. Ca elemente cheie cuprinse în strategia
economică pe termen mediu a Guvernului evidenţiem urmatoarele
obiective, conforme cu ţelurile Comunitatii Europene prevazute în
Strategia Lisabona relansată, în Liniile Directoare Generale de Politică
Economică şi în Pactul de Stabilitate şi Creştere al Uniunii Europene:
- menţinerea stabilităţii macroeconomice, continuarea procesului de
dezinflaţie şi limitarea deficitului de cont curent;
- îmbunătăţirea predictibilităţii şi performanţelor politicii fiscale pe termen
mediu, inclusiv utilizarea eficientă a fondurilor de la Uniunea Europeană;
- continuarea şi adâncirea reformelor structurale şi furnizarea de servicii
îmbunătăţite de sănătate, educaţie şi formare profesională, cercetare şi
dezvoltare precum continuarea reformelor necesare pentru a spori nivelul
de responsabilizare şi de eficienţă;
- asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice pe termen lung;
- îmbunătăţirea mediului de afaceri, promovarea culturii antreprenoriale,
creşterea flexibilităţii şi participării pe piaţa muncii şi o dezvoltare regională
armonioasă;
- reforma administraţiei publice.
II . Politica monetară şi valutară
77
Noul cadru al politicii monetare a sporit credibilitatea procesului de
elaborare şi implementare a politicilor macroeconomice facilitând
continuarea procesului de dezinflaţie într-un ritm sustenabil în condiţiile
menţinerii unui proces de creştere economică consistentă. Începând din
August 2005, politica monetară s-a realizat în cadrul regimului de ţintire
directă a inflaţiei, bazat pe transparenţa activităţilor BNR şi pe ţinte de
inflaţie formulate clar, ce au făcut posibilă o evaluare a eficienţei
activităţilor desfăşurate de autorităţile monetare.
Rolul politicii ratei dobânzii se va consolida, îmbunătăţind prin rolul
său de semnal, procesul de ancorare a aşteptărilor privind inflaţia. In
acelaşi timp, această variabilă poate fi calibrată astfel încât procesul de
dezinflaţie să continue într-o manieră sustenabilă, prin menţinerea unei
creşteri adecvate a creditului şi prin stimularea procesului de economisire.
Se poate aprecia că necesitatea implementării unor reforme
structurale suplimentare care să ducă la cresterea capacităţii şi flexibilităţii
economiei româneşti de a face faţă şocurilor asimetrice, România nu va
putea adera la mecanismul ratei de schimb doi (ERM 2) mai devreme de
2012.
Aderarea la ERM II, prevazută pentru anul 2012, va reprezenta o
etapă importantă pe calea convergenţei. Un grad de stabilitate mai ridicat
al cursului de schimb poate fi atins prin creşterea credibilităţii procesului
de convergenţă şi prin stabilizarea anticipaţiilor privind cursul de schimb
pe termen lung. Având în vedere previziunile referitoare la creşterea
productivităţii şi a fluxului investiţiilor străine directe în perioada
urmatoare, este de aşteptat ca aprecierea progresivă a leului faţă de
moneda europeană să continue, această ajustare contribuind la procesul
de susţinere a convergenţei reale şi nominale a economiei româneşti.
78
Performanţele României în ceea ce priveşte reducerea inflaţiei, deşi
mai modeste comparativ cu alte ţări central şi est-europene, s-au
manifestat continuu începând cu anul 2000.
Tabelul 1: Rata inflaţiei
2001 2002 2003 2004 2005 2006

Media anuală 34,5 22,5 15,3 11,9 9,0 6,6
La sfârşitul 30,3 17,8 14,1 9,3 8,6 4,87
perioadei
Sursa: Institutul National de Statistica
Rata inflaţiei calculată ca medie anuală, care este luată în calcul şi

de Comisia Europeană, a ajuns în 2005 pentru prima oară în perioada de
tranziţie la un nivel exprimat printr-o singură cifră, respectiv 9,0%.
Graficul 1: Evoluţia inflaţiei-medie trimestrială
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
Tr.IV
Tr.IV
Tr.IV
Tr.IV
Tr.IV
Tr.IV
Tr.III
Tr.III
Tr.III
Tr.III
Tr.III
Tr.III
Tr.II
Tr.II
Tr.II
Tr.II
Tr.II
Tr.II
Tr.I
Tr.I
Tr.I
Tr.I
Tr.I
Tr.I
2001 2002 2003 2004 2005 2006
Inflatia medie Inflatia de baza
Sursa:Institutul Naţional de Statistică
La sfârşitul anului 2006 rata inflaţiei a coborât la un nivel istoric de

4,87%, decelerarea inflaţiei fiind mai pregnantă în luna aprilie datorită unui
efect de bază, dar şi în lunile iulie şi septembrie, când rata trimestrială a
inflaţiei core1 a arătat în mod clar o decelerare a ritmului de creştere a
preţurilor. Accentuarea procesului de dezinflaţie se datorează în primul
79
rând efectelor favorabile a combinaţiei de politici monetare şi fiscale care
au fost implementate, îmbunătăţirea aşteptărilor pieţei cu privire la
sustenabilitatea tendinţei de dezinflaţie şi creşterea gradului de competiţie
în sectorul de retail.
În plus, ritmul de creştere a preţurilor administrate a fost mai
temperat, iar preţurile volatile din sectorul agricol au ajutat suplimentar pe
fondul înregistrării unei deflaţii la nivelul grupei mărfurilor alimentare. De
altfel, în luna august 2006, pentru prima dată după 1990, inflaţia lunară a
înregistrat o scădere cu 0,07%. Faţă de media anului 2005, preţurile de
consum s-au majorat cu 6,56%, situându-se cu 2,44 puncte procentuale
sub nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent.
În ceea ce priveşte cererea, potenţialul inflaţionist, creat de

creşterea consumului, ca efect mai degrabă al expansiunii creditului decât
a veniturilor salariale ale populaţiei a fost temperat de evoluţia favorabilă a
preţurilor de import, în condiţiile continuării aprecierii monedei naţionale.
Continuând amplificarea semnificativă a creşterii din anul 2005,
formarea brută de capital fix va înregistra rate de creştere importante pe
seama investiţiilor publice anunţate şi a fluxurilor considerabile de investiţii
private, interne şi străine, ca rezultat al îmbunătăţirii percepţiilor cu privire
la mediul de afaceri odată cu aderarea ţării la Uniunea Europeană. Se
aşteaptă ca o parte din necesar să fie acoperit prin investiţii străine directe
care vor reprezenta în medie 5,3% din PIB. Economisirea internă va
acoperi într-o mai mare proporţie investiţiile previzionate (formarea brută
de capital), respectiv 52,6% în 2006 şi 59,9% în 2009. De asemenea, va
creşte nivelul de finanţare a investiţiilor prin transferuri de capital din
străinătate, care vor determina o reducere a necesarului de finanţare din
surse externe cu valori cuprinse între 1,4% şi 2,1%.
80
Din punct de vedere al dezvoltării economice, România se află încă
mult în urma celor mai multe ţări europene. Produsul intern brut pe cap de
locuitor exprimat în puterea de cumpărare standard (PPS) a fost de doar o
treime din media UE 25 în 2005 şi de doar 50% din media noilor state
membre ale Uniunii. Se aşteaptă ca în anul 2009 produsul intern brut pe
locuitor exprimat în PPS comparativ cu UE27 să reprezinte circa 40%.
Pe termen mediu, în perioada 2007-2009, se estimează continuarea

procesului de reducere a inflaţiei prin menţinerea conduitei ferme a politicii
monetare şi promovarea unor rate reale pozitive ale dobânzilor. În plus,
reducerea graduală a creşterilor preţurilor administrate, promovarea unei
politici salariale prudente şi continuarea reformelor structurale vor menţine
procesul de dezinflaţie pe o traiectorie sustenabilă.
De asemnea, accelerarea procesului de dezinflaţie va ajuta la

scăderea suplimentară a aşteptărilor inflaţioniste. Un alt mijloc eficient de
ancorare a anticipaţiilor inflaţioniste va fi menţinerea tendinţei de apreciere
în termeni reali a monedei naţionale în raport cu euro. Acest fapt este
posibil dacă se are în vedere perspectiva unei creşteri mai accelerate de
productivitate a muncii în economia românească faţă de principalii săi
parteneri externi.
III. Reforme structurale

Una dintre provocările principale actuale în domeniul politicii
economice este necesitatea de a crea condiţii adecvate pentru
funcţionarea pieţei muncii şi stimularea antreprenoriatului. Aceste domenii
sunt cruciale pentru susţinerea unui proces rapid de convergenţă reală şi
pentru creşterea competitivităţii economiei. Flexibilitatea pe piaţa muncii
este esenţială pentru creşterea performanţelor economice ale
întreprinderilor în condiţiile dinamizării şi globalizării economice. Astfel,
81
dezvoltarea unei pieţe a muncii mai flexibilă şi mai competitivă poate
conduce la reducerea dezechilibrelor şi la menţinerea stabilitatii
economice.
IV. Politica fiscală

În ceea ce priveşte obiectivul specific pe termen mediu, s-a pornit de
la premisa că deficitul guvernamental structural va fi de 0,9% din PIB în
2011. Acest nivel asigură o marja suficientă de siguranţă pentru evitarea
depasirii limitei de 3 % din PIB a deficitului bugetar, in conditiile aparitiei
unor posibile socuri adverse la adresa ritmului de crestere economica.
Eforturile pe termen mediu ale Guvernului sunt îndreptate către
crearea unor condiţii propice pentru menţinerea sustenabilităţii finanţelor
publice pe termen lung, inclusiv costurile de lansare al celui de-al doilea
pilon de pensii, ceea ce înseamnă în principal ajustarea bugetelor publice
la consecinţele procesului de îmbătrânire a populaţiei.
Începând din 2005 cadrul legal pentru managementul datoriei
publice este reprezentat de Legea datoriei publice nr.313/2004. Conform
acestei legi, Ministerul Finanţelor Publice are responsabilitatea de a
contracta şi gestiona datoria guvernamentală.
Rata datoriei publice pe care o are România este sub 20% din PIB,
mult mai redusă decât plafonul de 60% stabilit de Tratatul de la
Maastricht. La sfârşitul anului 2005, datoria guvernamentală, calculată
după metodologia UE (ESA95), a reprezentat 15,9% din PIB, din care
datoria internă a fost de 3,2% şi datoria externă de 12,7%. Pentru
sfârşitul anului 2006 nivelul acestui indicator este estimat la 12,8% din
PIB.
Graficul 2: Structura datoriei publice
82
18
16
14 3,2
% din PIB
12 2,1
10
8
6 12,7
10,7
4
2
0
2005 2006 (e stimari)
Datorie interna Datorie externa

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice
V. Mediul economic internaţional

Ca economie deschisă şi puternic integrată în economia Uniunii
Europene, România este sensibilă la schimbările mediului economic
extern şi îndeosebi la evoluţia economică a principalelor ţări partenere
comerciale din Uniunea Europeană, partenere comerciale.
Pentru anii 2007 şi 2008 economia Uniunii Europene este de
aşteptat să crească aproape de potenţialul său. Prognoza de toamnă a
Comisiei Europene estimează că în anul 2006 – cel mai bun de după 2000
– creşterea economică va atinge 2,8% pe ansamblul U.E. (2,6% în zona
euro), urmând să se reducă uşor la 2,4% atât în 2007, cât şi în 2008 (circa
2,2% în zona euro). Aceste evaluări au în vedere o perspectivă pozitivă
asupra economiei globale, chiar dacă în cazul S.U.A. se anticipează o
încetinire a creşterii (de la 3,4% în anul 2006 la 2,3% în 2007 şi 2,8% în
2008).
83
2004 2005 2006 2007 2008
PIB – economie mondială 5,3 4,9 5,1 4,6 4,7
PIB EU – 25 din care 2,4 1,7 2,8 2,4 2,4
• consum 2,0 1,5 2,2 1,9 2,3
• investiţii 3,1 3,0 4,9 3,6 3,3
PIB zona euro 2,0 1,4 2,6 2,1 2,2
PIB Germania 1,2 0,9 2,4 1,2 2,0
PIB Italia 1,1 0,0 1,7 1,4 1,4
Inflaţie 2,1 2,1 2,3 2,3 2,0
Tabelul 2: Estimări asupra mediului extern
Sursa: Comisia Europeană – Prognoza de toamnă, 2006
Un alt element luat în considerare în scenariul macroeconomic, îl

reprezintă aşteptatul impact negativ asupra creşterii economice a majorării
TVA-ului în Germania în anul 2007. Aceasta cu atât mai mult cu cât
Germania reprezintă al doilea partener comercial (după Italia), cu o
pondere de 15% în exportul total (intra şi extra UE) al României. În cazul
Italiei, care deţine o pondere de aproape 20% în exportul românesc,
pentru următorii doi ani se anticipează o stabilizare a creşterii economice
la 1,4% anual.
Totuşi, potrivit estimărilor recente ale unor instituţii de specialitate

internaţională, perspectivele de creştere economică în principalele ţări
partenere şi, chiar pe ansamblul zonei euro în anul 2007 sunt mai bune
decât se anticipase iniţial. Astfel, publicaţia „Consensus Forecast” şi-a
revizuit prognoza privind creşterea PIB în zona euro de la 2,5% în
septembrie 2006 la 2,7% în decembrie (pentru: Italia de la 1,6% la 1,7%;
Germania de la 2,2% la 2,5%; Austria de la 2,8% la 3,1%; excepţie face
Franţa, unde prognoza a coborât de la 2,3% la 2,1%).
Un important suport al dezvoltării economice robuste a economiei

româneşti îl va reprezenta faptul că economia europeană este condusă de
84
cererea internă. Creşterea anuală a investiţiilor rămâne mult peste cea din
ciclurile precedente. În plus condiţiile pentru activitatea investiţională
rămân favorabile: se înregistrează profituri substanţiale, iar ratele de
utilizare a capacităţilor se îmbunătăţesc. Pe ansamblul Uniunii Europene
se aşteaptă ca investiţiile să crească cu 3,6% în 2007 şi 3,3% în 2008.
De asemenea încrederea consumatorilor rămâne ridicată, ceea ce s-a

tradus într-o estimare a creşterii consumului în anii următori cu peste 2%
anual.
Estimările din scenariul macroeconomic au ca suport, pe lângă

creşterea robustă a economiei europene şi condiţiile economice şi
financiare globale favorabile, alte ipoteze precum: stabilitatea preţurilor
internaţionale ale mărfurilor, creşterea moderată a preţului petrolului (în jur
de 1% în 2007 şi 2,5% în 2008), îmbunătăţirea treptată a pieţei muncii
(scăderea costului unitar real al muncii şi a şomajului) şi diminuarea
deficitelor bugetare.
IV. Evoluţii macroeconomice recente
După ce în anul 2005, România a înregistrat o incetinire a ritmului de

creştere economică, respectiv de 4,1%, pe fondul condiţiilor interne şi
externe deosebit de dificile, în anul 2006 s-a revenit la o creştere a
produsului intern brut peste nivelul său potenţial. Ritmul de creştere a
produsului intern brut, de 7,8% în primele nouă luni ale anului 2006 este
cel mai ridicat dintre cele înregistrate pentru această perioadă în ultimii
ani.
O caracteristică importantă a creşterii economice din primele 9 luni ale

anului 2006, o reprezintă contribuţia echilibrată a componentelor cererii
85
agregate în care se remarcă accelerarea creşterii formării brute de capital
fix şi a exporturilor de bunuri şi servicii în raport cu cele din 2005.
Graficul 3 Evoluţia PIB şi a principalelor componente
86
25.0
20.0
- modificari procentuale (an/an) -

15.0
10.0 8.3
7.8
6.0 6.9
4.5 4.3
5.0 2.4
0.0
-5.0
-10.0 Q1 2005 Q2 2005 Q3 2005 Q4 2005 Q1 2006 Q2 2006 Q3 2006
e xport ne t (% din PIB re al )

PIB
formare a bruta de capital fi x
consumul indi vi dual e fe ctiv al gospodarii lor
Continuând tendinţa înregistrată începând cu trimestrul IV 2005, în

primele trei trimestre ale anului 2006 produsul intern brut s-a majorat ca
urmare a unor dinamici superioare ale formării brute de capital fix şi a
ameliorării contribuţiei negative a exportului net, comparativ cu primele
trimestre din anul 2005, ca efect al accelerării exporturilor de bunuri şi
servicii. Aceste evoluţii au condus la creşterea formării brute de capital fix
pe primele 9 luni din 2006 cu 13,7% comparativ cu 9,4% în primele 9 luni
din 2005 şi la reducerea contribuţiei exportului net la creşterea reală a
produsului intern brut de la 5,7 puncte procentuale în primele 9 luni din
2005 la 4,6 puncte procentuale în primele 9 luni din 2006.
Ỉn primele 11 luni 2006, deficitul contului curent s-a mărit cu 44,8%

faţă de cel din perioada similară a anului anterior, creşterea datorându-se
în cea mai mare parte majorării deficitului comercial cu 48,1%, în principal
pe seama accelerării activităţii de investiţii, ceea ce a condus la majorarea
importurilor bunurilor de capital. Acesta a fost acoperit aproape integral
prin investiţii străine directe (93,4%), care au cumulat 8,3 miliarde euro în
perioada ianuarie-noiembrie 2006, comparativ cu 4,5 miliarde euro în
perioada corespunzătoare din anul 2005.
87
Efectele pozitive ale creşterii economice, în special ca urmare a
amplificării creşterii investiţiilor, s-au regăsit atât în îmbunătăţirea structurii
ocupării pe sectoare de activitate, cât şi în majorarea populaţiei ocupate
cu 2,4% pe 9 luni 2006 faţă de 9 luni 2005. Cele mai mari creşteri s-au
înregistrat în sectorul construcţiilor şi în servicii. Ponderea populaţiei
ocupate în agricultură s-a redus la 30,8% din totalul populaţiei ocupate.
Graficul 4 Evoluţia populaţiei ocupate
5
- modificari procentuale an/an -
0
Q I 2005 Q II 2005 Q III 2005 Q IV 2005 Q I 2006 Q II 2006 Q III 2006
-1
-2
-3
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) se află

pe un trend crescător începând cu anul 2005, înregistrând pe 9 luni 2006
un nivel de 59,3%, superior celui din perioada corespunzătoare din 2005
cu 1,5 puncte procentuale. Semnificativ este că se aşteaptă ca evoluţia
populaţiei ocupate să îşi schimbe tendinta începând cu anul 2007, ceea ce
va avea ca rezultat o contribuţie pozitivă la creşterea produsului intern brut
potenţial.
Rata şomajului BIM s-a redus continuu, trimestru de trimestru,
ajungând la 7,0% în trimestrul III 2006.
Productivitatea totală a factorilor (TFP) va continua să aibă
contribuţia cea mai semnificativă, datorită cistigurilor calitative din punct de
88
vedere tehnologic asociate cu influxurile de investiţii străine directe,
precum şi îmbunătăţirii mediului de afaceri.
Graficul 5: Contribuţia factorilor la creşterea PIB-ului potenţial
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice; Comisia Nationala de Prognoza, DOFIN
Preţurile producţiei industriale vor continua trendul descendent,

comparativ cu preţurile de consum, menţinându-se totuşi la valori
superioare. Ecartul dintre cele două categorii de preţuri urmează a se
diminua semnificativ în perioada de prognoză.
Graficul 6: Creşterea preţurilor de consum şi a preţurilor producţiei industriale. Sursa: Comisia Naţională de Prognoză
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
IPC medie/medie IPP dec./dec

IPC dec./dec IPP medie/medie
89
Pentru anul 2007 principalele influenţe sunt estimate că vor veni din
preţurile reglementate cât şi din programul convenit cu Uniunea
Europeană de creştere a accizelor.
În concluzie, perspectivele de creştere economică pentru următorii 3

ani evidenţiate prin acest scenariu au un grad de predictibilitate ridicat,
fiind în concordanţă cu potenţialul economiei româneşti şi corelate cu
resursele disponibile de finanţare. Fluxurile de investiţii străine preconizate
a fi atrase sunt sub nivelurile record realizate în 2005 şi 2006, iar
etapizarea atragerii fondurilor comunitare ţine cont de capacitatea
economiei româneşti de absorbţie. Ca urmare, cererea agregată se
menţine la un nivel ridicat, iar oferta internă – urmare a îmbunătăţirii
utilizării factorilor de producţie – poate acoperi într-o proporţie sporită
această cerere. De aceea se poate aprecia că riscurile de natură
economică care să determine o decelerare puternică a creşterii economice
sunt mult mai reduse.
V. Impactul deprecierii cursului de schimb
Evoluţia cursului de schimb în ultimii ani a jucat un rol important în

susţinerea procesului de dezinflaţie şi a tendinţei pozitive a consumului, în
condiţiile în care a crescut semnificativ puterea de cumpărare. Acest
scenariu evaluează efectele probabile ale unei deprecieri nominale cu 5
puncte procentuale a cursului de schimb în 2007 comparativ cu scenariul
de bază. Efectul cel mai vizibil este cel asupra inflaţiei, cu o ratare a ţintei
în 2007 de mai mult de un punct procentual faţă de limita maximă a
acesteia şi o performanţă similară în 2008. Deficitul bugetar va fi marginal
mai redus, datorită unui produs intern brut mai mare. Acest tip de şoc are
un efect pozitiv asupra balanţei comerciale, care se va situa la un nivel
mai redus în fiecare an al perioadei de proiecţie (faţă de scenariul de
90
bază), menţinându-se, însă, pe o tendinţă crescătoare pe termen mediu şi
lung. 77
8. CONCLUZII
Printre actiunile Comunitatii Economice Europene enumerate in art.
3 din tratat la punctul g s-a scris despre “aplicarea procedurilor care permit
coordonarea politicilor statelor membre si de evitare a dezechilibrelor in
balantele lor de plati”. Era un enunt din care nu rezulta ca politica
monetara era vazuta ca un domeniu de mare atentie din partea
comunitatii. Sistemul de la Bretton Woods, care a instaurat rate de schimb
fixe, obliga statele sa adopte masuri fiscale pentru a evita deficitele in
balantele lor de plati.
Evolutiile ulterioare ale reglementarilor in materie de politica
monetara sunt controversate. Tratatele de la Roma, raportul Werner,
sarpele monetar european ilustreaza tendintele inregistrate de-a lungul
anilor si reflecta interesele statelor in ceea ce priveste o politica monetara
comunitara.
Adoptarea Tratatului de la Maastricht reprezinta punctul culminant in
ceea ce priveste politica monetara comunitara. In partea “Principii” din
Tratat, un nou articol 3A, precizeaza ca actiunea (a statelor membre si a
Comunitatii) comporta fixarea irevocabila a ratelor de schimb care conduc
la instaurarea unei monede unice ecu, precum si la definirea si
conducerea unei politici monetare si de schimb unica al carei obiectiv
principal este asigurarea stabilitatii preturilor.
77
Programul de convergenţă 2006-2009, Guvernul României, Bucureşti- ianuarie 2007
91
Scenariul initial al Tratatului prevede trei faze:
 Faza I: 1992 – 1993: tarile care vor intra in Uniune vor indeplini
conditiile de convergenta monetara si bugetara;
 Faza a II-a: in cadrul careia se infiinteaza Institutul Monetar
European si Banca Centrala Europeana;
 Faza a III-a: in timpul acesteia ratele de schimb vor fi in mod
irevocabil fixate si moneda unica introdusa.
In cadrul Consiliului European de la Madrid din 1995 se pune la
punct programul introducerii monedei unice, ce se va numi euro.
Concretizarea eforturilor spre realizarea unei politici monetare unice
la nivel european are loc prin introducerea monedei unice EURO la 1
ianuarie 2002.
Uniunea Monetara este una din realizarile cele mai importante ale
istoriei comunitare, iar introducera monedei unice este un eveniment fara
precedent in istoria monetara a continentului. Credibilitatea si stabilitatea
monedei unice va depinde insa de o politica fiscala riguroasa. Insa nici
politica monetara unica nu va putea garanta singura stabilitatea preturilor.
Va trebui insotita de o politica fiscala adecvata la nivelul intregului
ansamblu al Uniunii Economice si Monetare.
92

Uniunea Economica Si Monetara

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Uniunea Economica Si Monetara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Uniunea economica si monetara

1. SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL 1

1.1. Acordurile Bretton Woods

1.2. Tratatele de la Roma

1.3. Raportul Werner

2. SISTEMUL MONETAR EUROPEAN2

3. ANALIZA POLITICII ECONOMICE SI MONETARE PANA LA

Intr-o examinare din punct de vedere istoric se poate constata o anumita

3.1. Politica economica pe termen scurt sau conjucturala

3.2. Politica economica pe termen mediu

3.3. Politica financiara si monetara. Problema instituirii unei Uniuni

3.5. Supravegherea multilaterala

4. TRATATUL DE LA MAASTRICHT SI TRATATELE ULTERIOARE

Tratatul fixeaza doua date pentru moneda unica: 31 decembrie

Cele 4 criterii de convergenţa sunt8:

1) stabilitatea preţurilor : o rată a inflaţiei medie care nu va depăşi cu

2) disciplină bugetară: o poziţie financiară care să nu presupună un

4) convergenţa ratei dobânzii – o rată a dobânzii nominală medie, pe

In 1996, Consiliul Sefilor de State si de guverne va decide daca

II . Faza a II-a (1994-1997) sau (1994-1999) - Pregatirea tehnica -

Deşi la întâlnirea Consiliului European de la Madrid din 1995 s-a

Aşa cum s-a stipulat în tratat, Institutul Monetar European a dus

Principalele sarcini au fost: pregătirea tehnică a Etapei a III a şi

Institutul a pregătit sistemul de plăţi transfrontalier TARGET,

In cadrul Institutului Monetar European (IME), guvernatorii bancilor

Un rol important în definitivarea Etapei a II-a l-a avut şi Ecofin

ERM II a fost modelat după mecanismul existent anterior (ERM I), în

III. Faza a III-a

Crearea sistemului monetar bazat pe EURO este, deci, rezultatul

Tara Moneda nationala

Prin urmare, etapa a III-a a UEM a început în ianuarie 1999 pentru

Începând cu această etapă BCE a preluat responsabilitatea pentru

4.2. Tratatul de la Amsterdam12

In anul 1994, Consiliul European de la Corfu a decis constituirea

Publisher: Lynne Rinner Pub

4.3. Tratatul de la Nisa13

- componenta Comisiei europene;

5. POLITICA ECONOMICA SI MONETARA ACTUALA IN LUMINA

5.1. Consideratii generale. Politica economica si monetara.

Tratatul de la Maastricht a consacrat importante evolutii in domeniul

5.2. Politica economica

Politica economica a Comunitatii Europene este fundamentata pe mai

5.3. Politica monetara

5.5. Evolutia procesului de realizare a uniunii economice si monetare

6. MONEDA UNICA SI SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL

6.1. Lansarea monedei unice66

6.2. 1 ianuarie 2002 - Introducerea monedei unice

6.3. Perspective de viitor – largirea zonei euro67

Principalele evenimente care au dus la realizarea UEM şi la adoptarea

Decembrie 1995 Consiliul European decide schimbarea

Iunie 1997 Consiliul European adoptă Pactul de Creştere şi

BCE este înfiinţată în Frankfurt, înlocuind

debutul Etapei III – fixarea irevocabilă a

Septembrie 2001 – Bancile nationale si bancile comerciale vor fi

Bancnotele şi monedele euro intră în circulaţie

30 iunie 2002 Este termenul limita pentru convertirea

Bancile centrale nationale din tarile zonei Euro aveau stabilite

6.4. Beneficiile si criticile aduse monedei unice68

După lansarea euro mulţi europeni s-au plâns că preţurile la

La sfârşitul anilor 90 mulţi americani au venit în vacanţă în Europa

Datorită acestei diversităţi, restricţiile monetare sau relaxarea

In afara cazurilor extreme, din cauza diferenţelor dintre economia şi

Stabilitate pentru schimburi