ISTORIA CONSTRUCȚIEI EUROPENE

REFERAT/ESEU (PO-16, art. 11 lit. b)

TEMA 3
Analizați și comentați citatul de mai jos, iar apoi pornind de la acest citat, realizați un eseu în
care să explicați politica monetară a CEE și apoi a UE și felul în care s-a ajuns la moneda
unică.

„În termenii integrării economice și ai aranjamentelor constituționale și instituționale

existente în scopul implementării deciziilor din domeniul economic, CEE are un avans
semnificativ; chiar și așa, ca o „comunitate economică”, este mult mai divizată decât un stat
suveran. Ideologia politică afectează întotdeauna politicile și prioritățile economice. (...) Deși
coordonarea monedelor înregistrează succese mai mari în prezent, realinierile ocazionale (de
obicei presupunând reevaluarea mărcii germane) amintesc de existența sistemelor fiscale
distincte ale statelor membre și credibilitatea lor diferă în cazul unui împrumut.”
(Paul Kennedy, Ascensiunea și decăderea marilor puteri. Transformări economice și
conflicte militare din 1500 până în 2000, (ediția originală publicată în 1987) Polirom, Iași -
București, 2017, p. 419)

Analizând citatul de mai sus, am desprins următoarele:

Primele idei concrete de unificare a Europei au venit din sfera filosofiei. Treptat, ele
au evoluat, unificarea fiind un țel al oamenilor politici de-a lungul istoriei. Începutul integrării
îl regăsim într-un discurs al lui Winston Churchill – 19 septembrie 1946, la universitatea din
Zurich1 : „Primul pas în recrearea familiei europene trebuie să fie un parteneriat între
Franța și Germania.”. Se încerca, astfel, concilierea celor două puteri, pentru a se evita un
nou război. Modelul funcționalist s-a dovedit a fi cel mai bun dintre cele trei modele, el
pornind, de altfel, de la o chestiune extrem de practică legată de problemele economice cu
care se confruntă Europa la acel moment. Viziunea presupunea că integrarea unui sector va
atrage după sine integrarea economică totală, care ulterior va duce la o integrare politică și nu
numai.
Astfel, s-a ajuns la concluzia că Franța și Germania pot fi cel mai bine „legate” prin
intermediul siderurgiei, Franța având minereu de fier iar Germania cărbune în zona bazinului
Ruhr. CECO a fost primul pas spre integrarea economică generală, aducând un avans
semnificativ pentru CEE (Comunitatea Economică Europeană).

1
http://www.220.ro/video-news/Winston-Churchill-At-Fulton/UCzFI6VGdO /
1
 Chiar și așa, ca o comunitate economică, aceasta este mult mai divizată decât un stat
suveran. Logica este simplă, dacă luăm în calcul situația internațională existentă și faptul că
ideologiile politice afectează politicile și prioritățile economice. Pornind de la neînțelegeri
minore precum stabilirea sediului, discuții privind implementarea tratatelor, s-a ajuns la
neînțelegeri datorită viziunilor politice diferite ale unor personalități ale vremii. Venirea la
putere în Franța a lui Charles de Gaulle, care dorea o politică comunitară, dar sub o altă
formă, a îngreunat procesul de integrare.
O altă viziune, de asemenea diferită, o are Marea Britanie, care promovează o politică
de opunere față de realizarea unei piețe comune, susținând totuși dezvoltarea unui proiect care
să ducă la dezvoltarea economică. Din această cauză, se ajunge la o politică concurențială,
Marea Britanie dezvoltând un proiect paralel CEE, care avantaja substanțial statul britanic,
deoarece cumpăra materie primă la prețuri mai reduse.
Astfel, o sferă importantă unde s-a dovedit a fi necesară integrarea, este politica
monetară. Înainte, însă, de a dezvolta și integra o politică monetară eficientă, scopul era acela
de a asigura o stabilitate monetară. Vis a vis de aceasta s-au conturat mai multe idei. O idee în
acest sens este constituirea Uniunii economice și monetare.
Astfel, la summitul de la Haga din 1969, Pierre Werner, prim-ministrul
Luxemburgului, a elaborat împreună cu grupul său de lucru, un raport care avea ca obiectiv
realizarea într-un termen fix de 10 ani a unei uniuni economice și monetare complete. Planul
acestuia avea mai multe etape. Realizarea uniunii monetare presupunea, mai întâi, monezi
convertibile, cursuri de schimb cu fluctuaţii reduse între monede comunitare, iar în cele din
urmă, fixarea lor irevocabilă şi liberalizarea mişcărilor de capital. „Prăbușirea sistemului de la
Bretton Woods și decizia guvernului SUA de a lăsa liber cursul dolarului în 1971 au generat
un val de instabilitate a schimburilor valutare care a pus sub semnul întrebării paritățile dintre
monedele europene.”2. Proiectul a fost oprit, însă necesitatea implementării lui a fost susținută
în continuare de efectul evenimentelor recente, precum criza petrolului din 1970, amplificată
de creșterea inflației și accentuarea fluctuațiilor ratelor de schimb.
La summitul de la Paris din 1972, a fost instituit un sistem numit „șarpele monetar”
sau „șarpele în tunel”. Acesta se caracteriza prin faptul că permitea fluctuația controlată a
monedelor europene, în limita a 2,25%, cu marje reduse de fluctuație față de dolar. Deși avea
să eșueze, „șarpele monetar” reprezintă un prim pas al politicii de integrare monetară.
Eforturile de a crea o zonă de stabilitate monetară s-au intensificat. Astfel, la summitul
de la Bruxelles din 1978 s-a înființat Sistemul Monetar European, bazat pe cursuri de schimb

2
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/79/istoria-uniunii-economice-si-monetare
2
fixe dar ajustabile. Tot atunci a fost creată ECU, acesta fiind un mijloc de a exprima o rată de
schimb pentru fiecare monedă europeană, fiind calculată ca o medie ponderată a monedelor
europene participante. Timp de zece ani, SME3 a obținut mari progrese în reducerea
variabilității cursurilor de schimb: flexibilitatea sistemului, combinată cu voința politică de a
realiza convergența economică, a condus la stabilitatea monedelor.
În 1988, Consiliul European de la Hanovra a instituit o comisie condusă de Jacques
Delors care să studieze UEM. Munca acestei comisii a culminat cu întocmirea raportului
Delors, care propunea realizarea uniunii economice și monetare în trei etape distincte, dar
evolutive.4
Prima etapă urma să se deruleze de la 01 iulie 1990 și avea ca obiective principale
libertatea deplină de derulare a operațiunilor cu capital, intensificarea cooperării între băncile
centrale, utilizarea liberă a ECU și îmbunătățirea convergenței economice.
Cea de-a doua etapă (01 ianuarie 1994) avea ca obiective principale înființarea
Institutului Monetar European, consolidarea coordonării politicilor monetare, precum și
pregătiri pentru a treia etapă. Aceasta avea ca dată de început 01 ianuarie 1999 și își propunea
fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb, introducerea monedei euro, implementarea politicii
monetare unice de către Sistemul European al Băncilor Centrale, intrarea în vigoare a
mecanismului european al cursului de schimb (MCS II) și intrarea în vigoare a Pactului de
stabilitate și creștere.
În demersul de adoptare a monedei unice euro, un rol important îl au tratatele. Tratatul
de la Maastrich (1992) avea ca scop principal, printre altele, pregătirea terenului pentru
uniunea monetară. Tratatul de la Amsterdam (1997) pregătește terenul pentru adoptarea
monedei unice și un cadru financiar nou pentru UE. Adoptarea monedei unice presupunea o
serie de măsuri, unele legate de stabilirea parității și a unui maxim de deficit bugetar pentru
statele care o adoptă, altele legate de emisiunile monetare care urmau. Au fost discuții intense,
încă de la alegerea denumirii monedei, a materialelor din care e confecționată, simbolisticii (a
fost aleasă simbolistica arhitecturală, care vizează toate statele europene, promovând stiluri
precum cel gotic, romantic etc).
Toate acestea au culmint cu apariția monedei euro.Numele euro a fost adoptat oficial
la 16 decembrie 1995, iar moneda însăși a intrat pe piețele internaționale la 1 ianuarie 1999,

3
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Glossary:European_Monetary_System_(EMS)
4
https://www.ecb.europa.eu/ecb/history/emu/html/index.ro.html?
fbclid=IwAR3q3Ie1aSLlBQ3p0mTmENOMDulhgGnHz0q9yyQZWN3qQCW3JG-AyHYtIcI
3
înlocuind așa-numita unitate monetară europeană ( ECU ), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost
introdusă în circulație înlocuind în cele din urmă monedele naționale din Zona euro.5

Bibliografie:

1. Curs Istoria Construcției Europene, Lect. Univ. As. Dr. Codruța-Ștefania Jucan;

2. http://www.220.ro/video-news/Winston-Churchill-At-Fulton/UCzFI6VGdO/

3. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/79/istoria-uniunii-economice-si-
monetare

4. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Glossary:European_Monetary_System_(EMS)

5. https://www.ecb.europa.eu/ecb/history/emu/html/index.ro.html?
fbclid=IwAR3q3Ie1aSLlBQ3p0mTmENOMDulhgGnHz0q9yyQZWN3qQCW3JG-
AyHYtIcI

5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Euro
4