MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA
FACULTATEA „ŞTIINŢE ECONOMICE”
CATEDRA „ ”

TEZĂ DE AN

Analiza stabilității situației finaciare a entității

SPECIALITATEA 0412.1 - Finanțe și Bănci

Admis la susţinere Autor:

Şef catedră Iachim Alexandru Antonovschi Anastasia

dr.conf.univ. Conducător ştiinţific

„ ” 2022 Vornicov Natalia mg.lector univ.

(semnătura)

Chişinău, 2020
 CUPRINS

LISTRA ABREVIERILOR …………………………………………………………… 3

INTRODUCERE ………………………………………………………………………. 4
1. ESENȚA ȘI NECESITATEA ANALIZEI STABILITĂȚII SITUAȚIEI
FINANCIARE…………………………………… 5
2. STUDIU APLICATIV PRIVIND ANALIZA STABILITĂȚII
FINANCIARE ……………………………………………...……. 11
CONCLUZII …………………………………………………………………………... 16
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………..… 17
ANEXE …………………………………………………………………………………. 18
Lista de abrevieri
 Introducere

Realizarea stabilităţii financiare constituie una din noile provocări cărora trebuie
să le facă faţă economiile contemporane. Asigurarea stabilităţii financiare constituie o
preocuparenaturală, iar în ultimul timp una devenită prioritară, în special pentru băncile
comerciale, care seaflă în fruntea sistemelor financiare naţionale.

Într-adevăr, având responsabilitatea asigurării stabilităţii preţurilor, băncile comerciale

contribuie la menţinerea stabilităţii financiare - mediu financiar stabil ce facilitează realizarea
stabilităţii preţurilor într-o economie de piaţă.

Luând în considerare fenomenele financiare care se manifestă în economia mondială în ultimele

decenii, unii autori consideră că un risc de instabilitate financiară sporit este preţul ce trebuie
plătitpentru a beneficia de efectele, de altfel, benefice, ale modernizării tehnologice, liberalizării
şiinterconectării pieţelor financiare internaţionale.

Stabilitatea financiară, după conţinut, este o caracteristică dinamică,deoarece se degradează din

cauza diverselor stări pe care le suportă atât activele cât şi sursele deformare ale acestora, însă
sistemul ca atare tinde totuşi în permanenţă să se refacă sub acţiunea unormecanisme
autoreglatoare specifice.

Conform acestei abordări, inspirate de cunoscuta lucrare a lui N. Georgescu-Roegen, „Legea

entropiei şi procesul economic”, stabilitatea financiară apare ca oproprietate a sistemului
financiar care îi permite să-şi îndeplinească în mod adecvat rolul de alocarea resurselor şi a
riscurilor, de mobilizare a economiilor, de stimulare a creării averilor şi, în ultimăinstanţă, de
finanţare a dezvoltării şi creşterii economice.

Indiferent de genul de activitate a oricărei entităţi economice, analiza stabilităţii financiare

presupune urmărirea permanentă a riscurilor şi vulnerabilităţilor potenţiale, chiar dacă acestea se
situează în interiorul sistemului financiar sau în afara acestuia.
 1. ESENȚA ȘI NECESITATEA ANALIZEI STABILITĂȚII SITUAȚIEI
FINANCIARE

Conceptul de stabilitate finan-ciară este unul complex și nu constituie o chestiune bazată pe

noroc, ci, mai degrabă, rezultatul unei gestionări corecte și eficiente a multitudinii de factori ce
determină performanțele activității economice a entității. Se consideră că perioada în care există
o gestionare corectă și eficientă reprezintă osituație de stabilitate financiară.

Astfel, la nivel de entitate, am putea formula următoarea definiție a stabilității financiare:

stabilitatea financiară a unei entități reprezintă capacitatea acesteia de a funcționa și a se
dezvolta, de a asigura echilibrul dintre activul și pasivul bilanțului în condițiile variabile ale
mediului intern și extern, garantând capacitatea de plată și atractivitatea investițională a acesteia
în limitele niveluluiadmisibil de risc.

Așadar, în vederea asigurării unei stabilități financiare, o entitate trebuie să dispună de o

structură flexibilă a capitalului, să aibă capacitatea de a organiza mișcarea acestuia astfel, încât
să asigure o depășire permanentă a veniturilor asupra cheltuielilor în scopul păstrării
solvabilității și asigurării condițiilor necesare pentru autofinanțare.

Analiza activității economice este un sistem dezvoltat științific de metode și tehnici prin care se
studiază economia unei întreprinderi, se identifică rezervele de producție pe baza datelor
contabile și de raportare și se dezvoltă modalități de utilizare cea mai eficientă a acestora.

Analiza financiară are sursele sale, scopul ei și propria metodologie. Sursele de informare sunt
formele de rapoarte trimestriale și anuale, inclusiv anexele la acestea, precum și informațiile
extrase din contabilitatea propriu-zisă, atunci când o astfel de analiză se realizează în cadrul
întreprinderii însăși.

Scopul analizei situației financiare este de a oferi conducerii întreprinderii o imagine a stării sale
reale, precum și persoanelor care nu lucrează direct pentru această întreprindere, dar sunt
interesate de situația financiară a acesteia, - informațiile necesare unei judecată imparțială, de
exemplu, despre raționalitatea utilizării investițiilor suplimentare făcute în întreprindere și așa
mai departe.

Evaluarea poziției financiare a unei întreprinderi este un set de metode care vă permit să
determinați starea de fapt a unei întreprinderi ca urmare a unei analize a activităților acesteia pe
un interval de timp finit.

Ca urmare, o analiză a situației financiare a întreprinderii ar trebui să ofere conducerii

întreprinderii o imagine a stării sale reale, iar persoanelor care nu lucrează direct în această
întreprindere, dar sunt interesate de situația financiară a acesteia, informațiile necesare. pentru o
judecată imparțială, de exemplu, despre raționalitatea utilizării investițiilor suplimentare realizate
în întreprindere etc.

Esența analizei financiare într-o economie de piață

Analiza financiară este un element esențial al managementului financiar și al auditului. Aproape

toți utilizatorii situațiilor financiare ale întreprinderilor folosesc metode de analiză financiară
pentru a lua decizii de optimizare a intereselor acestora. Așadar, proprietarii analizează situațiile
financiare pentru a crește rentabilitatea capitalului, a asigura stabilitatea poziției firmei, iar
creditorii și investitorii analizează situațiile financiare pentru a minimiza riscurile lor asupra
împrumuturilor și depozitelor.

Analiza financiară este o metodă de evaluare și prognoză a stării financiare a unei întreprinderi
pe baza situațiilor sale financiare. Evaluarea situației financiare poate fi efectuată cu diferite
grade de detaliu, în funcție de scopul analizei, informațiile disponibile, software, hardware și
personal.

Analiza financiară este împărțită în tipuri separate, în funcție de următoarele caracteristici:

1. După formele organizatorice de desfăşurare se disting analizele financiare interne şi externe

ale întreprinderii.

Analiza financiară internă este efectuată de către managerii financiari ai întreprinderii sau
proprietarii proprietății acesteia folosind întregul set de indicatori informativi disponibili.
Rezultatele unei astfel de analize pot reprezenta un secret comercial al întreprinderii.

Analiza financiară externă este efectuată de administrațiile fiscale, firme de audit, bănci,
societăți de asigurări pentru a studia corectitudinea reflectării rezultatelor financiare ale
întreprinderii, stabilitatea financiară și bonitatea acesteia.

2.Din punct de vedere al volumului cercetării se distinge o analiză financiară completă și

tematică a întreprinderii.

Se efectuează o analiză financiară completă a întreprinderii pentru a studia toate aspectele

activităților financiare ale întreprinderii într-un complex.

Analiza financiară tematică se limitează la studiul aspectelor individuale ale activităților

financiare ale întreprinderii. Subiectul analizei financiare tematice poate fi eficiența utilizării
activelor unei întreprinderi, finanțarea optimă a diverselor active din surse separate, starea de
stabilitate financiară și solvabilitate a întreprinderii, portofoliul optim de investiții, structura
financiară optimă a capitalului. și o serie de alte aspecte ale activității financiare a întreprinderii.

3. După obiectul analizei se disting următoarele tipuri:

· Analiza activitatilor financiare ale intreprinderii in ansamblu. În procesul unei astfel de analize,
obiectul de studiu îl constituie activitatea financiară a întreprinderii în ansamblu, fără a evidenția
unitățile și diviziunile structurale individuale ale acesteia;

· Analiza activităților financiare ale unităților și diviziilor structurale individuale. Această analiză
se bazează în principal pe rezultatele contabilității de gestiune a întreprinderii;

· Analiza tranzacţiilor financiare individuale. Subiectul unei astfel de analize pot fi operațiuni
individuale legate de investiții financiare pe termen scurt sau lung, finanțarea unor proiecte reale
individuale și altele.
4. După perioadă se disting analizele financiare preliminare, curente și ulterioare.

Analiză financiară preliminară cu un studiu al condițiilor activității financiare în general sau al

implementării tranzacțiilor financiare individuale ale întreprinderii (de exemplu, o evaluare a
solvabilității proprii dacă este necesar să se obțină un împrumut bancar mare).

Analiza financiară curentă (sau operațională) este efectuată în procesul de implementare

individuală planuri financiare sau realizarea anumitor tranzacţii financiare cu scopul de a
influenţa operativ rezultatele activităţilor financiare. De regulă, este limitat la o perioadă scurtă
de timp.

Analiza financiară ulterioară (sau retrospectivă) este efectuată de companie pentru perioada de
raportare (lună, trimestru, an). Permite o analiză mai profundă și mai completă a stării financiare
și a rezultatelor activităților financiare ale întreprinderii în comparație cu analiza preliminară și
curentă, deoarece se bazează pe materialele de raportare completate de statistică și contabilitate.

Metode de analiză financiară

Pentru a rezolva probleme specifice de analiză financiară, se utilizează o serie de metode

speciale pentru a obține o evaluare cantitativă a anumitor aspecte ale activităților unei
întreprinderi. În practica financiară, în funcție de metodele utilizate, se disting următoarele
sisteme de analiză financiară efectuate la întreprindere: tendință, structurală, comparativă și de
analiză a coeficienților.

1.Analiza orizontală.

Analiza financiară este o componentă obligatorie a managementului financiar al oricărei

companii. Sarcina unei astfel de analize este de a determina care este starea noastră astăzi, care
parametri ai activității companiei sunt acceptabili și trebuie menținuți la nivelul actual, care sunt
nesatisfăcători și necesită intervenție chirurgicală. Cu alte cuvinte, pentru a merge mai departe cu
succes, compania trebuie să știe de ce starea sa s-a înrăutățit și cum să remedieze situația (ce
pârghii să folosească cel mai eficient).

În condițiile moderne, determinarea corectă a stării financiare reale a întreprinderii este de mare
importanță nu numai pentru entitățile de afaceri în sine, ci și pentru numeroși acționari, în special
viitorii potențiali investitori.

Analiza orizontală vă permite să identificați tendințele modificărilor elementelor individuale de

venituri și cheltuieli și grupele acestora în funcție de situațiile financiare. Acest tip de analiză se
bazează pe calcularea ratelor de bază de creștere a veniturilor și cheltuielilor pe elemente de
bilanț sau elemente din contul de profit și pierdere.

Analiza orizontală a raportării constă în construirea unuia sau mai multor tabele analitice, în care
indicatorii absoluti sunt completați cu rate relative de creștere. Gradul de agregare a indicatorilor
este determinat de analist. De regulă, ratele de creștere de bază sunt luate pe un număr de ani,
ceea ce face posibilă analizarea nu numai a schimbării indicatorilor individuali, ci și estimarea
valorilor acestora.
În cursul analizei orizontale, se determină modificările absolute și relative ale valorilor diferitelor
elemente din bilanţ pentru o anumită perioadă, iar scopul analizei verticale este de a calcula cota
netă.

2 Analiza verticală.

Analiza verticală se bazează pe prezentarea datelor contabile sub formă de valori relative care
caracterizează structura indicatorilor finali de sinteză. Un element obligatoriu al analizei este
construirea unor serii cronologice ale valorilor acestor cantități, ceea ce face posibilă urmărirea și
prezicerea modificărilor structurale în compoziția bunurilor gospodăriei și a surselor de acoperire
a acestora.

Analiza verticală arată structura fondurilor întreprinderii și sursele acestora. Există două
caracteristici principale care determină necesitatea și fezabilitatea efectuării unei analize
verticale:

trecerea la indicatori relativi permite comparații între ferme ale potențialului economic și
performanței întreprinderilor care diferă în ceea ce privește cantitatea de resurse utilizate și alți
indicatori de volum;

indicatorii relativi într-o anumită măsură netezesc impactul negativ al proceselor inflaționiste,
care pot distorsiona semnificativ indicatorii absoluti ai situațiilor financiare și, prin urmare, pot
complica compararea lor în dinamică.

3 Analiza tendințelor.

Analiza tendințelor (analiza tendințelor de dezvoltare) este un fel de analiză orizontală, orientată
spre viitor. Analiza tendințelor presupune studierea indicatorilor pe perioada maximă de timp
posibilă, în timp ce fiecare element de raportare este comparat cu valorile indicatorilor analizați
pentru un număr de perioade anterioare și se determină o tendință, de ex. principala tendință
recurentă în dezvoltarea indicatorului, curățată de influența factorilor aleatorii și a
caracteristicilor individuale ale perioadelor.

Una dintre sarcinile care iau naștere în analiza seriei de dinamică este stabilirea modelului de
modificări ale nivelurilor indicatorului studiat în timp.

În unele cazuri, această regularitate, tendința generală de dezvoltare a obiectului, este afișată
destul de clar de nivelurile seriei dinamice. Cu toate acestea, se întâlnește adesea astfel de serii
de dinamică atunci când nivelurile seriei suferă o varietate de modificări (fie în creștere, fie în
scădere) și se poate vorbi doar de o tendință generală de dezvoltare a fenomenului, sau de o
tendință de creștere sau scădere. În aceste cazuri, pentru a determina tendința principală de
dezvoltare a fenomenului, care este suficient de stabilă într-o perioadă dată, se folosesc metode
speciale de procesare a seriei de dinamică.

Nivelurile unui număr de dinamici se formează sub influența cumulativă a multor factori de
acțiune pe termen lung și pe termen scurt, inclusiv diferite tipuri de circumstanțe aleatorii.
Dezvăluirea modelului principal de modificări ale nivelurilor unei serii își asumă expresia
cantitativă, într-o oarecare măsură lipsită de influențe aleatorii: Dezvăluirea tendinței principale
de dezvoltare (tendință) se mai numește și alinierea seriei temporale, iar metodele de identificare
a principalelor tendința sunt metodele de egalizare. Alinierea face posibilă caracterizarea
particularității schimbării în timp a unei serii dinamice date în cea mai generală formă în funcție
de timp, presupunând că în timp este posibilă exprimarea influenței tuturor factorilor principali.

4 Analiza factorială.

Analiza factorială este o metodă de studiu și măsurare complexă și sistematică a impactului

factorilor asupra valorii indicatorilor efectivi, o secțiune de analiză statistică multivariată care
combină metode de evaluare a dimensiunii unui set de variabile observabile. Cu alte cuvinte,
sarcina metodei este trecerea de la un număr foarte mare de semne sau motive care determină
variabilitatea observată la un număr mic de variabile (factori) cele mai importante cu pierdere
minimă de informație (metode care sunt apropiate în esență). , dar nu în aparatura matematică -
analiza componentelor, analiza canonică etc.). Metoda a apărut și a fost dezvoltată inițial în
sarcinile psihologiei și antropologiei (la începutul secolelor al XIX-lea și al XX-lea), dar acum
aria de aplicare a acesteia este mult mai largă. Procedura de estimare constă din două etape:
estimarea structurii factorilor - numărul de factori necesari pentru a explica corelația dintre valori
și încărcarea factorilor, iar apoi estimarea factorilor înșiși în funcție de rezultatele observației.

Stabilitatea financiară reprezintă capacitateaagentului economic de a funcţiona şi de a se

dezvolta, de a păstra echilibrul activelor şi pasivelor sale în mediul intern şi extern schimbător,
care garantează solvabilitatea şi atractibilitatea investiţională a lui în perspectiva pe termen lung
în limitele nivelului admisibil de risc

Evaluarea şi analiza stabilităţii financiare a întreprinderii poate fi efectuată, folosind

un anumit sistem de indicatori. Sistemul de indicatori de mai jos, se clasifică după cum
urmează: sunt evidenţiate grupe de indicatori care caracterizează rezultatul, eficienţa,
caracteristici specifice legate de stabilitatea finanicară, indicatorii specificului procesului
de reproducere, indicatori de prevenire.

Primul grup – indicatorii efectului al asigurării (securităţii) financiare. Acest grup poate
fi reprezentat de următorii indicatori: fond de rulment net, fond de rulment propriu etc.
Al doilea grup – eficacitatea asigurării (securităţii) financiare. Acesta poate fi repre-
zentat de coeficienţii de autonomie, de mobilitate, de asigurare (securitate) a capitalului
propriu în circulaţie, asigurarea cu fondurile proprii a stocurilor şi consumurilor, raportul
surselor proprii şi împrumutate, celor împrumutate pe termen lung şi pe termen scurt.
Al treilea grup de indicatori - caracteristicile specifice ale garanţiei, securităţii
financiare: marja de stabilitate a situaţiei financiare stabile (în zile), exces (deficit) de
capital circulant la 1000 de lei de stocuri.
Al patrulea grup - indicatorii specificului procesului de reproducere: raportul dintre
capitalul fix şi circulant, mărimea activelor cu destinaţia şi capacitatea de reproducere.
A cincea grupa - indicatorii de prevenire: lichiditate, riscul nerestituirii creditului, etc

La determinarea gradului de stabilitate financiară se utilizează un indicator tridi-

mensional:
S = (S1 (x1); S2 (x2); S3 (x3)) (1.1)

unde, x1= ΔECL;

x2= ΔECPerm;
x3= ΔECG.
Funcţia S(x) este definită de următoarele condiţii:
S(x) = 1, daca x > 0;
S(x) = 0, dacă x < 0.

Ca urmare a oricărei tranzacţii de afaceri, starea financiară poate rămâneneschimbată, să se

îmbunătăţească sau să se înrăutăţească. Fluxul de tranzacţii efectuate dezi cu zi, este considerat
ca o definire a oricărui tip de stabilitate financiară, ca motiv detransformare dintr-un tip de
stabilitate în altul. Cunoscând limitele variaţiei a volumului deanumite surse financiare pentru
acoperirea investiţiilor de capital în fonduri fixe sau deinventar, este posibil de generat astfel de
activităţi gospodăreşti, care ar conduce la o maimare stabilitate financiară a întreprinderii.