TEMATICĂ LICENŢĂ ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ

SPECIALIZAREA ECTS

Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

1.1. Fundamente teoretice
1.1.1. Utilizatorii rezultatelor analizei economico-financiare
1.1.2. Obiectivele analizei economico-financiare
1.1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.1.4. Funcţiile analizei economico-financiare în mecanismul managerial
1.2. Metodologia analizei economico-financiare
1.2.1. Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare
1.2.1.1.Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
1.2.1.2. Metoda analizei cost-beneficiu (ABC)
1.2.2. Etapele activităţii practice de analiză economico-financiară

Capitolul II Analiza diagnostic a cifrei de afaceri şi valorii adăugate

2.1. Analiza diagnostic a cifrei de afaceri în comerţ şi turism

2.1.1. Analiza structurală a cifrei de afaceri
2.1.2. Analiza diagnostic de tip factorial a cifrei de afaceri aferentă activităţii de comercializare
2.2. Analiza diagnostic a cifrei de afaceri în turism
2.2.2. Analiza diagnostic de tip factorial a cifrei de afaceri în activitatea de turism
2.3. Analiza diagnostic a valorii adăugate în comerţ şi turism
2.3.1. Analiza diagnostic de tip factorial a valorii adăugate

Capitolul III Analiza cheltuielilor în comerţ şi turism

3.1. Analiza diagbostic de tip factorial a cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de afaceri în comerţ şi
turism
3.1.1. Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de afaceri în
activitatea de comerţ şi reflectarea acestora în principalii indicatori ai performanţei economico-
financiare a firmei
3.1.1. Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de afaceri în
activitatea de turism şi reflectarea acestora în principalii indicatori ai performanţei economico-
financiare a firmei
3.2. Analiza diagnostic a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe

1
3.3. Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor cu dobânzile bancare

Capitolul IV Analiza diagnostic a rentabilităţii firmei

4.1. Analiza diagnostic a profitului aferent desfacerii mărfurilor în comerţ şi activităţii de cazare în
turism
4.1.1.Analiza diagnostic a profitului aferent desfacerii mărfurilor în comerţ
4.1.2. Analiza diagnostic a profitului aferent activităţii de cazare în turism

Capitolul V Analiza situaţiei financiar-patrimoniale a firmei

5.1. Bilanţul contabil-sursa informaţională de bază a analizei situaţiei financiare
5.2. Analiza structurii activului
5.3. Analiza structurii pasivului

Capitolul VI Analiza potenţialului uman

6.1.Analiza dimensiunii, calităţii şi stabilităţii potenţialului uman

Capitolul VII Analiza potenţialului material

7.1. Sistemele de indicatori utilizate pentru aprecierea eficienţei utilizării bazei tehnico-materiale

BIBLIOGRAFIE

2
 Capitolul I: Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare
1.1. Fundamente teoretice

1.1.1. Utilizatorii analizei economico-financiare

Analiza economico-financiară are un loc bine definit în structurile funcţionale ale

conducerii; ea intră sub incidenţa perfecţionării transformându-se într-un instrument al centrelor de
decizie în amplul proces de sporire a eficienţei oricărei activităţi. În concluzie analiza economico-
financiară oferă informaţii cheie necesare oricărei firme în obţinerea celor mai bune performanţe
economico-financiare.
Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de analiza economico-financiară sunt:
1) FURNIZORII DE CAPITAL
 Acţionarii şi consultanţii acestora sunt interesaţi de performanţele curente ale
investiţiei realizate şi rezultatele privind rentabilitatea şi performanţele viitoare. De asemenea se
interesează cum managementul controlează şi orientează resursele firmei în interesul lor.
 Investitorii în obligaţiuni au ţinte diferite faţă de cei care participă la capitalul
social al firmei. Principalele aspecte urmărite de investitori sunt capacitatea de plată, adecvarea
fluxului de lichidităţi la nivelul îndatorării iar profilul financiar al ramurii reprezintă un indiciu
important pentru estimarea riscului investiţiei în obligaţiuni emise de companii.
 Băncile şi alţi investitori sunt o categorie interesată în principal de
monitorizarea capacităţii de plată şi de gradul de îndatorare al firmei. În momentul în care o bancă
finanţează cu o mare parte din capital o anumită firmă, este normal ca aceasta să urmărească şi să se
implice în performanţele managementului firmei astfel încât să poată monitoriza şi aprecia
performanţele obţinute de firmă.
2) PARTENERII DE AFACERI
 Furnizorii sunt interesaţi atât în dezvoltarea viitoare a afacerilor cu partenerii
comerciali, cât şi de securitatea financiară a clienţilor lor. În anumite cazuri relaţia dintre ofertant şi
client poate fi de natură specială, de exemplu atunci când cea mai mare parte din oferta companiei
este direcţionată către un singur client, analiza financiară a acestui client devine deosebit de
importantă.
 Clienţii au cea mai relaxantă atitudine faţă de parteneri deşi ei nu scapă din
vedere eventualele efecte negative ale problemelor financiare ale furnizorilor (scăderea calităţii,
discontinuitatea în aprovizionare ca urmare a problemelor financiare etc.).
 Angajaţii şi organizaţiile sindicale se bazează în special pe siguranţa locurilor
de muncă şi negocierea salariilor. Ambele categorii au nevoie de informaţii financiare la nivelul

3
firmei dar şi la cel al ramurii pentru negocieri sau pentru a previziona niveluri viitoare ale
şomajului şi ale salarizării. În majoritatea statelor dezvoltate relaţiile salariaţi-organizaţii sindicale-
patronat sunt deosebit de strânse şi eficiente datorită faptului că se bazează pe informaţii
economico-financiare la nivelul firmei, al ramurii şi economiei naţionale.
3) STATUL
 Fiscul asigură o parte importantă din venituri prin impozitarea firmelor (profit,
valoare adăugată etc.). Din acest motiv, profilul financiar al industriilor din cadrul economiei
naţionale este util în stabilirea obiectivelor fiscale, precum şi în comensurarea factorilor care
influenţează veniturile bugetare.
 Guvernul şi organizaţiile cvasiguvernamentale trebuie să formuleze politici
economice, să conducă economia şi să monitorizeze anumite zone economice. Unul dintre
elementele care joacă un rol deosebit de important în realizarea obiectivelor sunt ratele financiare
medii ale industriilor. Printr-o evaluare şi analiză corectă şi eficientă a informaţiilor economico-
financiare de la nivelul microeconomic, guvernul poate evalua corect sănătatea şi performanţele
sectoarelor economice. De asemenea o atenţie deosebită trebuie acordată şi sectorului bancar, de
asigurări precum şi operaţiilor care au un impact major asupra sănătăţii financiare a economiei
(privatizarea, naţionalizarea, divizarea, fuziunea etc.). Toate acestea au un impact mai mare sau mai
mic asupra economiei naţionale şi deci trebuie să fie analizate ca atare.
 Autorităţile locale au ca interes principal industriile care caracterizează zona pe
care o administrează, având ca obiectiv principal asigurarea unor performanţe economico-financiare
cât mai ridicate.
4) ALŢI UTILIZATORI: managementul firmei, organizaţiile profesionale, analiştii şi
consultanţii, auditorii, publicul.

1.1.2. Obiectivele analizei economico-financiare

Obiectivele compartimentului de analiză economico-financiară trebuie să se aibă în

vedere:
1) Maximizarea valorii de piaţă a acţiunilor firmei (maximizarea averii acţionarilor)
reprezintă condiţia de bază a firmei de supravieţuire pe piaţă. În economia concurenţială firma
constituie un activ supus legilor pieţei, iar valoarea lui variază în funcţie de locul în sistemul
economiei naţionale sau regionale, de performanţele obţinute în competiţie firma trebuind să-şi
asigure supravieţuirea şi obţinerea performanţelor.
2) Asigurarea echilibrelor financiare reprezintă unul dintre obiectivele conform căruia firma
îşi asigură atât derularea activităţilor economice cât şi evoluţia performanţelor financiare.

4
Desfăşurarea activităţilor firmei în condiţii de dezechilibre financiare majore, conduce pe termen
lung la pierderea controlului financiar asupra firmei. Compartimentul de analiză economico-
financiară este acela care trebuie să raporteze în orice moment apariţia oricărui dezechilibru
financiar, astfel încât firma să poată aplica la timp soluţiile necesare îndepărtării situaţiilor
nefavorabile.
3) Scăderea gradului de vulnerabilitate–acesta reprezintă gradul de rezistenţă al firmei la
condiţiile dificile ale mediului economico-social, capacitatea de a se regla şi echilibra prin forţe
proprii în urma situaţiilor prin care a trecut. Încă din prima zi de viaţă firma trece printr-o
multitudine de situaţii negative cum ar fi: instabilitatea pieţelor de desfacere, inflaţiei, concurenţei
etc.
4) Evitarea şi înlăturarea riscului de faliment–riscul reprezintă o ameninţare permanentă
asupra oricărei afaceri, pe care orice firmă trebuie să o evite. Monitorizarea constantă a acestuia
reprezintă una din soluţiile de evitare a unui eşec economic al firmei. O neatenţie a acestui risc şi în
special în faza de maturitate a firmei reprezintă o greşeală fundamentală a managementului
financiar cu consecinţe fatale asupra firmei.

1.1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

Conţinutul procesului de analiză economică inclusiv îmbinarea acesteia cu sinteza

presupune parcurgerea următoarelor etape:
 etapa I: delimitarea obiectului analizei, presupune constatarea anumitor fapte, fenomene şi
rezultate. Delimitarea obiectului analizei depinde de scopul cercetării şi se realizează din punct de
vedere al conţinutului cantitativ, calitativ, în timp şi spaţiu, utilizând anumite metode de evaluare şi
calcul. Rezultatele se consemnează sub forma indicatorilor economici şi financiari;
 etapa II: determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat-
descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se urmăresc în mod succesiv,
trecând de la cei cu acţiune directă la cei cu acţiune indirectă (prin intermediul celor cu acţiune
directă) până la stabilirea cauzelor finale (primare), astfel încât potrivit principiului
descompunerii în trepte, procesul cunoaşterii este adâncit de la o esenţă mai puţin profundă, către
alta mai profundă;
 etapa III: stabilirea factorilor şi a corelaţiilor dintre fiecare factor şi fenomenul analizat–în
cadrul acestei etape se determină corelaţiile dintre factori şi fenomen, pe de o parte şi corelaţiile
dintre diferiţi factori, pe de altă parte, stabilindu-se astfel raporturile de condiţionare;

5
  etapa IV: măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori - în această etapă se
apelează la analiza cantitativă atât pentru măsurarea influenţelor cât şi pentru determinarea
rezervelor interne şi aprecierea cât mai corectă şi exactă a rezultatelor;
 etapa V: stabilirea rezultatelor analizei presupune sintetizarea concluziilor asupra activităţii
desfăşurate (în funcţie de obiectul analizei). Se are în vedere elaborarea măsurilor şi a deciziilor
care trebuie să contribuie la utilizarea optimă a factorilor de producţie şi la obţinerea unor
randamente maxime în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii firmei;
 etapa VI: elaborarea deciziilor bazate pe un set de concluzii şi măsuri care să asigure o
folosire optimă a resurselor (natură, muncă şi capital), să contribuie la sporirea eficienţei
economico-financiare a activităţii în viitor.
Parcurgerea etapelor I, II şi III conduce la elaborarea modelelor de analiză, iar parcurgerea
etapelor IV, V şi VI asigură completitudinea, finalitatea şi caracterul ştiinţific al demersului
analitic.

1.1.4. Funcţiile analizei economico-financiare în mecanismul managerial

Realizarea oricărei funcţii a firmei presupune exercitarea tuturor atributelor conducerii şi

fiecare dintre aceste atribute se realizează prin intermediul unui anumit tip de analiză. Prin ea însăşi,
analiza economico-financiară realizează în procesul conducerii o seamă de funcţii:
 funcţia informaţională asigură valorificarea datelor furnizate de întregul sistem, în
scopul informării centrelor de decizie economică privind modul de realizare a performanţelor
economico-financiare precum şi cauzele care au generat eventualele dereglări comparativ cu
standarde, normative, bugete, nivele ale concurenţei pe diferite pieţe etc;
 funcţia de valorificare a potenţialului tehnico–economic al firmei, are un caracter
autonom, rolul său fiind acela de a transpune în practică cerinţele funcţiei informaţionale. Această
funcţie se materializează prin cele două laturi ale sale, care se individualizează şi se întrepătrund
într-un proces simbolic: diagnostic şi respectiv reglare, în accepţiunea de echilibrare a funcţionării
sistemului firmă.
 funcţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienţă reprezintă o cerinţă
obiectivă de desfăşurare a activităţii în oricare domeniu al vieţii economico–sociale. În practică,
această funcţie îşi dovedeşte aplicabilitatea atât în faza de estimare a potenţialului (capacităţii de
ofertă) corelat cu cererea bunurilor şi serviciilor, cât şi în stadiul execuţiei (evaluare şi decizie în
condiţiile funcţiunii reale);
 funcţia de realizare a cerinţelor gestiunii eficiente a patrimoniului şi de evaluare
a performanţelor managementului se realizează cu ajutorul contabilităţii. Analiza are rolul de a

6
cuantifica aspectele de ordin cantitativ şi calitativ privind performanţele economico-financiare
realizate, de a ajuta la păstrarea puterii şi autonomiei financiare a firmei, ceea ce conduce la
realizarea performanţelor dorite. De asemenea analiza semnalează deficienţele de ordin financiar
privind scăderea rentabilităţii şi creşterea riscului, evaluează calitatea managementului prin nivelul
performanţelor obţinute, descoperă raporturile dintre fenomenele producţiei, schimbului şi
consumului şi oferă pe aceste baze informaţii certe privind modul de gestionare a patrimoniului,
precizând totodată cerinţele supravieţuirii în viitor a firmei.
 funcţia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico–financiar
presupune analiza relaţiilor cu: furnizorii de capital (acţionarii şi consultanţii acestora, investitorii
în obligaţiuni, băncile şi alţi investitori, bursa de valori), partenerii de afaceri (furnizorii, clienţii
etc.), statul (fiscul, guvernul, autorităţile locale), alţi utilizatori (organizaţiile profesionale, analiştii
şi consultanţii externi, auditorii, organele de urmărire penală sau instanţele de judecată, publicul).
Satisfacerea cerinţelor acestei funcţii este condiţionată de furnizarea de către firmă a informaţiilor
economico-financiare ca expresie a activităţii desfăşurate. Informaţiile în cauză constituie suportul
necesar efectuării analizei financiare externe orientată spre formularea diagnosticului asupra
condiţiilor de echilibru financiar, a solvabilităţii şi a structurii financiare a firmei.

1.2. Metodologia analizei economico-financiare

1.2.1. Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare
1.2.1.1. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Diviziunea şi descompunerea rezultatelor este metoda de studiere a realităţilor economice şi

constă în descompunerea fenomenelor şi proceselor cercetate în elementele componente pentru a se
asigura profunzimea studierii faptelor. Rezultatele agenţilor economici, fie din domeniul producţiei,
fie din domeniul consumului de resurse, se descompun pe nivelele componente, pentru a asigura
profunzimea în studierea faptelor şi pentru a constitui pe această cale un suport concret al analizei
fenomenelor petrecute în viaţa firmei şi o modalitate de a localiza rezultatele şi cauzele lor în timp
şi spaţiu. Prin utilizarea metodei diviziunii şi descompunerii rezultatelor se determină contribuţia
fiecărui element la formarea, dezvoltarea şi abaterea totală a fenomenului analizat localizându-se în
timp şi spaţiu provenienţa rezultatelor şi a cauzelor acestora.
Utilitatea diviziunii constă în faptul că permite trecerea de la compararea rezultatelor globale
la compararea rezultatelor pe elemente componente. Un proces sau un fenomen poate fi descompus
în mai multe feluri, după mai multe criterii de descompunere, în funcţie de care există mai multe
tipuri de descompunere: diviziune după timpul de formare a rezultatelor, diviziune după locul de
formare a rezultatelor şi diviziune (descompunere) pe părţi sau elemente componente.

7
 1.Diviziune după timpul de formare a rezultatelor (semestre, trimestre, luni, zile,ore)
permite evidenţierea abaterilor de la evoluţia generală de desfăşurare în timp a rezultatului analizat.
Exemplu:asigurarea cu materiale la intervale optime;ritmicitatea producţiei, livrărilor, încasărilor pe
zile, decade, luni etc.
2.Diviziunea după locul de formare a rezultatelor (societate pe acţiuni, secţie, sector, loc de
muncă) permite îndeplinirea funcţiei analizei economico-financiare de a depista locurile, verigile
organizatorice în care efectul nu justifică efortul, unde rezultatele economice sunt
necorespunzătoare, adică rezultatele sunt obţinute pe baza combinării eronate a factorilor şi luării
unor decizii neeficiente. Practic este necesar să se stabilească concret locul de muncă, sectorul unde
s-a format un rezultat pozitiv sau negativ şi să se determine contribuţia fiecărui loc la tendinţa
generală a rezultatului. Exemplu: analiza producţiei obţinute pe secţii şi pe zone geografice etc.
3.Diviziunea (descompunerea) pe părţi sau elemente componente permite stabilirea
contribuţiei acestora la formarea şi modificarea rezultatului total. Are o importanţă deosebită în
procesul de analiză economico-financiară a firmelor în vederea localizării rezultatelor favorabile
sau nefavorabile, pe categorii de resurse angajate sau conservate. Exemplu: analiza cifrei de afaceri
pe produse; analiza costurilor pe elemente de cheltuieli etc.
Între elementele componente ale unui fenomen sau rezultat economic există o relaţie de sumă
algebrică; semnul „+” sau „-” al abaterii absolute a elementului indică sensul contribuţiei sale la
abaterea totală iar coeficientul calculat indică mărimea contribuţiei. Astfel dacă F 1, F2, F3,…Fn sunt
elemente componente ale fenomenului F, atunci există relaţia: F = F1 + F2 + F3 +… + Fn
n

 echivalenta pentru abaterile absolute este: �DF = �DF1 �DF2 �DF3 �... �DFn = ���Fi
i =1

 pentru a măsura şi caracteriza contribuţia relativă a fiecărui element la rezultatul global se

Fi
utilizează indicele greutăţii specifice: g s = unde: gs–indicele greutăţii specifice.
F

1.2.1.2. Metoda analizei cost-beneficiu (ABC)

Iniţiatorul acestei metode este Pareto şi este o metodă care propune o analiză selectivă a
componentelor unui fenomen sau rezultat în funcţie de poziţia lor în cadrul întregului.
Metoda analizei cost-beneficiu (ABC), elaborată de către Institutul Băncii Mondiale (BIRD),
se bazează pe aplicarea tehnicilor de actualizare şi pe folosirea în cadru analizei a unui număr
restrâns de indicatori de eficienţă. Scopul oricărei analize cost-beneficiu este de a compara
costurile cu veniturile aferente oricărei activităţi economice, în vederea estimării eficienţei
economice a acesteia. Ea conţine atât componente de analiză economică, cât şi componente de

8
analiză financiară, identificându-se însă ca o metodă specifică, parte componentă a metodologiei
analizei economice. În esenţă, metoda constă în analiza rentabilităţii unui obiectiv economic, pe
baza ratei interne de rentabilitate a proiectului obţinută cu ajutorul tehnicilor de actualizare.
Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:
1.stabilirea domeniului şi a conţinutului parametrului specific acestuia; ca exemplu putem
avea gestiunea stocurilor unde parametrul specific îl poate constitui stocul mediu;
2.stabilirea valorilor parametrului specific la nivelul tuturor componentelor fenomenului
investigat; exemplu: stocul mediu pe produs,intrările pe furnizor.
3.ordonarea elementelor componente ale fenomenului investigat în ordinea descrescătoare a
parametrului specific (se mai poate numi şi logica A B C);
4.calculul valorilor cumulate ale parametrului specific;
5.delimitarea a trei grupe semnificative: A,B,C;
6. reprezentarea grafică a curbelor A, B, C (curba teoretică pe baza datelor statistice şi curbele
reale pe baza informaţiilor din firma analizată).

1.2.2. Etapele activităţii practice de analiză economico-financiară

Procesul de analiză trebuie să intervină şi atunci când activităţile se desfăşoară eficient

pentru a descoperi noi rezerve, prin a căror mobilizare să se asigure o evoluţie favorabilă a
principalilor indicatori economico-financiari, o creştere a gradului de utilizare a resurselor de care
firma dispune. În concluzie, desfăşurarea oricărei analize economice complexe sau tematice
presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) elaborarea tematicii de analiză presupune cunoaşterea clară a problematicii care formează
obiectul analizei pentru a putea determina atât rezultatele favorabile cât şi lipsurile existente în
vederea adoptării măsurilor pentru îmbunătăţirea întregii activităţi. Tematica de analiză trebuie să
ofere specialiştilor implicaţi în procesul de analiză indicii asupra modului cum vor acţiona pentru a
realiza o lucrare de calitate, pe baza căreia să se înregistreze o creştere a eficienţei firmei.
2) documentarea şi culegerea materialelor necesare pentru efectuarea analizei presupune
structurarea informaţiilor după diverse criterii pentru a putea ajunge la concluzii raţionale privind
activitatea desfăşurată şi care să fie valorificate în procesul de analiză. Modul de culegere şi
utilizare a informaţiilor de către managementul firmei vor asigura calitatea aprecierii activităţii
unităţii analizate şi vor facilita luarea deciziilor pentru ameliorarea activităţii economico-financiare.
3) verificarea atentă a datelor supuse analizei este una dintre etapele care necesită o
abordare deosebită. Procesul de analiză presupune existenţa unor informaţii clare, exacte pe baza
cărora analistul poate determina indicatorii specifici metodologiei de analiză. Aceasta presupune

9
urmărirea respectării modului de calcul şi determinare a indicatorilor, de prelucrare şi stocare a
informaţiilor, de utilizare eficientă a acestora.
4) analiza şi prelucrarea datelor pe baza metodelor şi procedeelor specifice analizei
economico-financiare–în funcţie de tematica de analiză, pe baza datelor culese, se realizează o
sistematizare şi prelucrare a acestora, pentru a cunoaşte evoluţia indicatorilor firmei în comparaţie
cu nivelurile programate, rezultatele obţinute în perioadele precedente sau rezultatele obţinute de
alte unităţi cu profil asemănător. Analiza diferiţilor indicatori se realizează pe bază de modele şi se
urmăreşte cuantificarea influenţei elementelor sau factorilor respectivi, în funcţie de legăturile de
cauzalitate, pentru a stabili gradul şi sensul în care au influenţat, măsurile ce se impun pentru
evoluţia favorabilă în viitor.
5) stabilirea concluziilor şi măsurilor pentru creşterea eficienţei economico-financiare
Finalizarea procesului de analiză pe baza datelor şi informaţiilor prelucrate trebuie să conducă
la stabilirea celor mai bune concluzii pe baza cărora se clădeşte organizarea şi desfăşurarea
activităţilor din cadrul firmei şi prin intermediul cărora se ia cele mai bune măsuri de creştere a
eficienţei valorificării resurselor ca în final să se atingă obiectivele stabilite.

Capitolul II : Analiza diagnostic a cifrei de afaceri, valorii adăugate

2.1. Analiza diagnostic a cifrei de afaceri în comerţ şi turism
2.1.1. Analiza structurală a cifrei de afaceri

Structura cifrei de afaceri a unei firme poate fi analizată structural în funcţie de diverse
criterii de grupare a vânzărilor, cum sunt: pe sortimente, pe produse, pe grupe de produse, pe pieţe
de desfacere, categorii de clientelă, faze ale ciclului de viaţă a produselor etc.
Din punct de vedere metodologic, analiza structurii cifrei de afaceri se realizează prin:
1.MĂRIMI RELATIVE DE STRUCTURĂ
Se utilizează la determinarea ponderii deţinute de diferite elemente (produse, mărfuri, servicii,

cai
activităţi, secţii etc.) în totalul cifrei de afaceri, utilizându-se următoarea relaţie: gi = �
100
CA

unde: gi - ponderea deţinută de categoria „i” în totalul cifrei de afaceri; cai - cifra de afaceri
realizată de categoria „i”; CA - cifra de afaceri totală.
2.COEFICIENTUL DE CONCENTRARE GINI-STRUCK

10
 Se utilizează la efectuarea de comparaţii ale structurii activităţii economice aferente mai

n�g i 2 - 1
multor exerciţii financiare: G =
n -1

unde: n - numărul de termeni ai seriei; gi - ponderea produsului sau grupei se mărfuri „i” în cifra
de afaceri.
Acest coeficient poate lua valori între 0 şi 1, astfel:
 apropierea de 1 arată că în structura vânzărilor sunt câteva produse care dau cea
mai mare parte din cifra de afaceri;
 apropierea de 0 semnifică o distribuţie relativ uniformă a vânzărilor pe structurile
implicate în calcul.
3.COEFICIENTUL HERFINDHAL
Acesta se utilizează cu scopul adâncirii analizei şi permite măsurarea gradului de diversificare

a activităţii pe diverse structuri utile analizei şi deciziei: H = �gi

2

1 �
�
În cazul indicelui Herfindhal, limitele de variaţie sunt incluse în intervalul � ;1�, astfel:
n �
�
1
 dacă indicele se aproprie de înseamnă că vânzările sunt repartizate în
n
proporţii egale între activităţile, produsele sau unităţile participante la structurarea cifrei de afaceri;
 dacă indicele se aproprie de 1, atunci în structura activităţii firmei, un număr
redus de elemente componente participă cu o pondere importantă la cifra de afaceri, gradul de
concentrare al activităţii fiind foarte mare.
Importanţa economică şi interpretările datelor celor doi coeficienţi sunt diferite în funcţie
de contextul şi conjunctura socio – economică astfel:
a)dacă firma deţine poziţie de monopol, atunci se preferă un grad de concentrare mare,
deoarece nomenclatorul de produse/activităţi şi efortul investiţional pot fi mai reduse întrucât
societatea poate realiza performanţe deosebite fără o diversificare importantă a activităţii;
b)dacă firma funcţionează într-un mediu concurenţial deosebit de agresiv, nu se
recomandă un grad mare de concentrare, deoarece reducerea cererii pentru oferta asigurată
semnifică pierderi foarte mari prin diminuarea vânzărilor. În acest caz, este necesară desfăşurarea
activităţii cu o repartiţie egalitară, deoarece diminuarea performanţelor la anumite categorii şi nu la
întreg obiectivul de activitate înseamnă pierderi mai mici pentru unitatea economică.
4.METODA ABC

11
 În cazul întreprinderilor comerciale, structura vânzărilor pe produse poate fi investigată cu
ajutorul metodei cunoscute sub denumirea de „curba ABC”. Această metodă este utilizată în
principal pentru analiza structurii cifrei de afaceri pe produse, clienţi, furnizori.
Produsele comercializate sunt cele care contribuie în proporţii diferite la realizarea cifrei de
afaceri. Analiza curbei teoretice permite identificarea, în totalul produselor fabricate sau
comercializate, trei grupe cu caracteristici specifice, astfel:
 o subgrupă care cuprinde foarte puţine produse sau mărfuri, dar care
realizează o mare parte din cifra de afaceri;
 două grupe care dau mai puţin de jumătate din cifra de afaceri, dar care
controlează majoritatea produselor realizate şi respectiv comercializate.
Pe baza multor studii tip „observării statistice”, s-au prefigurat trei grupe de produse:
 grupa A: 10-15% din numărul de produse sau mărfuri reprezintă 60-70% din cifra de
afaceri;
 grupa B: 25-30% din numărul de produse sau mărfuri vândute reprezintă echivalentul a 25-
30% din cifra de afaceri;
 grupa C: 65-70% din numărul de produse realizează 10-15% din cifra de
afaceri.
Deci:
 grupa A cuprinde produse cu o rotaţie mai rapidă şi cu o marjă a costurilor variabile
şi respectiv comercială mai mică;
 grupa B cuprinde produse, respectiv mărfuri a căror rotaţie şi marje sunt apropriate
de media firmei;
 grupa C este formată din produse sau mărfuri cu rotaţie scăzută dar cu o marjă mai
mare. Această grupă ridică probleme legate de lansarea comenzilor, de aprovizionare şi stocare,
costul acestora fiind mai ridicat ca în cazul grupelor A şi B.
Metoda ABC este frecvent utilizată în teoria economică şi pentru investigarea structurii cifrei
de afaceri pe categorii de clienţi. Orice societate, pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii,
întreţine relaţii economice cu partenerii sociali din amonte şi din avalul procesului productiv,
respectiv clienţii şi furnizorii. Clasificarea clienţilor după contribuţia lor la realizarea cifrei de
afaceri permite identificarea a două mari categorii:
a) o clientelă omogenă unde toţi clienţii deţin aproximativ aceeaşi pondere în cifra de afaceri;
b) o clientelă eterogenă, unde contribuţia la realizarea cifrei de afaceri este diferenţiată pe
trei grupe: clienţi puternici, clienţi medii şi clienţi mici.

12
 O astfel de abordare structurală a cifrei de afaceri permite declanşarea unor acţiuni comerciale
adaptate categoriei de clientelă. Pe bază de observării şi studii, aplicarea metodei ABC la gestiunea
unei clientele eterogene a condus la următoarea repartiţie optimală:
 grupa A: 10% din clienţi realizează 60% din vânzări (cifra de afaceri)–clienţi
puternici;
 grupa B: 40% din clienţi realizează 30% din vânzări (cifra de afaceri)–clienţi
medii;
 grupa C: 50% din clienţi realizează 10% din vânzări (cifra de afaceri)–clienţi
mici.
Analiza acestei distribuţii teoretice permite desprinderea unor concluzii utile pentru volumul
de activitate, securitate şi rentabilitatea firmei. Astfel:
 grupa A aparţine clienţilor foarte importanţi care participă preponderent la realizarea cifrei
de afaceri şi poate prezenta următoarele caracteristici:
 clienţii din această grupă sunt clienţi fideli şi derulează contracte de valori mari cu
societatea analizată;
 deşi rentabilitatea unitară (pe produs) în această zonă de multe ori este redusă
datorită condiţiilor stricte de către clienţi, grupa A realizează cea mai mare rentabilitate (pe total)
prin volumul mare de activitate derulat;
 din punct de vedere al securităţii, această zonă este foarte riscantă, deoarece
impunerea anumitor condiţii financiare de către firmă ar putea duce la pierderea unor clienţi
importanţi şi, în consecinţă, la reducerea semnificativă a cifrei de afaceri;
 puterea de negociere a firmei în raport cu clienţii este redusă.
 grupa B din punct de vedere al puterii de negociere, al cifrei de afaceri şi al rentabilităţii
reprezintă o zonă de echilibru pentru societate;
 grupa C se caracterizează prin:
 existenţa unui număr foarte mare de clienţi;
 valoarea redusă a comenzilor, fie datorită faptului că puterea economică a clienţilor
este redusă, fie pentru că nu sunt în marea lor majoritate clienţi fideli şi întreţin relaţii de afaceri cu
mai mulţi parteneri;
 cheltuielile de exploatare aferente facturării şi livrării comenzilor sunt mai mari
decât în grupa A datorită numărului mare de operaţiuni;
 rentabilitatea minimă a firmei datorită raportului dintre venituri şi cheltuieli, care
nu avantajează societatea în această grupă;
 puterea de negociere foarte mare, risc minim, însă pe ansamblu activitatea firmei nu
este satisfăcătoare.
13
 În diagnosticul cifrei de afaceri se consideră utilă şi cercetarea raportului cerere –
capacitate de ofertă, ultima însemnând în esenţă expresia capacităţii de ofertă turistică a
întreprinderii.
Se menţionează că rezerva capacităţii de ofertă trebuie integrată şi în strategia expansiunii
ţinând seama de estimări ale evoluţiei cererii în perioadele următoare.

14
 2.1.2. Analiza diagnostic de tip factorial a cifrei de afaceri aferentă
activităţii de comercializare

Scopul analizei factoriale este determinarea corelaţiei dintre diferiţi factori de influenţă
(interni sau externi, direcţi sau indirecţi) şi indicatorul analizat şi găsirea soluţiilor pentru redresarea
activităţii sau îmbunătăţirea performanţelor viitoare. Utilizatorii acestei analize sunt în principal
agenţii economici, instituţiile financiare creditoare, acţionarii, statul etc.
În diagnosticul cifrei de afaceri prezintă interes analiza de tip factorial a acesteia, a abaterii
ei faţă de un nivel de referinţă care poate fi: prestabilit (perioada precedentă) şi previzionat sau
programat. Acest tip de analiză operează cu următoarele modele:
Nop Tz CA( D)
1. CA( D) = �di �
pvi 2. CA( D) = Ns � � �
Ns Nop Tz
Tz CA( D) Nl Tz CA( D)
3. CA( D) = Nl � � 4. CA( D ) = Sc � � �
Nl Tz Sc Nl Tz
unde: CA(D) - cifra de afaceri (desfacerea mărfurilor); di - desfacerea mărfurilor pe grupe; pvi - preţul de

vânzare unitar pe grupe de mărfuri; Ns - numărul mediu al personalului comercial; Nop - numărul mediu

Nop
al personalului operativ; - ponderea personalului operativ în total personal comercial; Tz - numărul
Ns

Tz CA( D)
total de zile lucrate; - numărul mediu de zile pe un angajat operativ; - desfacerea medie
Nop Tz

Tz
zilnică; Nl - numărul de locuri de vânzare; - numărul mediu de zile (timpul de muncă) pe loc de
Nl

Nl
vânzare; Sc - suprafaţa comercială; - numărul de locuri de vânzare pe unitatea de suprafaţă comercială.
Sc
Nop Tz CA( D )
Relaţiile de determinare a influentelor după modelul nr. 2: CA( D) = Ns � � � sunt:
Ns Nop Tz

(
1.Influenta numărului mediu al personalului comercial: Ns1 - Ns0 � 0 � 0 �
Ns0 Nop0
)
Nop Tz CA( D) 0
Tz0

2.Influenţa ponderii personalului operativ în totalul personalului comercial:

�Nop1 Nop0 � Tz0 CA( D)0
Ns1 �
� - �
� �
Ns
� 1 Ns0 �Nop 0
Tz0

3.Influenţa numărului mediu de zile pe un angajat operativ:

Nop �Tz1 Tz0 �CA( D)0

Ns1 � 1 �� - ��
Ns1 �Nop1 Nop0 � Tz0

15
 Nop Tz �CA( D )1 CA( D) 0 �
4.Influenţa desfacerii medii zilnice: Ns1 � 1 � 1 � � - �
Ns1 Nop1 � Tz1 Tz0 �

În analiza diagnostic de tip factorial a cifrei de afaceri (cu limitare la desfacerea

Nl Tz CA( D )
mărfurilor) prezintă interes şi modelul nr. 4: CA( D ) = Sc � � � .
Sc Nl Tz
După acest model înseamnă că modificarea desfacerii mărfurilor se explică factorial prin:
Nl 0 Tz 0 D0
1.Influenţa suprafeţei comerciale: ( Sc1 - Sc0 )   
Sc 0 Nl 0 Tz 0

2. Influenţa numărului de locuri de vânzare pe unitate de suprafaţă comercială (10,100mp.):

�Nl1 Nl0 �Tz0 D0
� -
Sc1 � �� �
�Sc1 Sc0 �Nl0 Tz0

Nl �Tz1 Tz0 � D0
3.Influenţa timpului de muncă pe loc de vânzare: Sc1 � 1 �
� - ��
Sc1 �Nl1 Nl0 �Tz0

Nl Tz �D D0 �
� -
4.Influenta desfacerii medii zilnice: Sc1 � 1 � 1 � 1
�
Sc1 Nl1 �Tz1 Tz0 �

După acest model primii doi factori - variabile reclamă unele precizări şi anume:
 o creştere a suprafeţei comerciale se constituie într-o premisă a măririi desfacerii mărfurilor,
direct dacă se referă la lărgirea reţelei de magazine ale firmei, indirect în cazul unei unităţi date în
măsura în care facilitează servirea mai rapidă şi civilizată a clienţilor;
 numărul de locuri pe unitate de suprafaţă poate fi un factor real al creşterii desfacerii
mărfurilor dacă implică raţionalitatea utilizării spaţiului corelată cu volumul, frecvenţa şi timpul de
satisfacere a cererii;
 ceilalţi factori - variabile reflectă aceleaşi fenomene ca şi în cazul modelului precedent.
Într-o sinteză, ca elemente de bază ale unei strategii a creşterii cifrei de afaceri a firmei se
pot avea în vedere:
 concentrarea eforturilor pentru extinderea pieţei prezente prin lărgirea gamei de produse
comercializate (se apreciază o strategie simplă şi cu puţine riscuri);
 comercializarea de produse noi pe una sau mai multe pieţe cu mijloacele de care dispune;
 comercializarea produselor actuale pe pieţe noi, deci, intensificarea funcţiei comerciale.

16
 2.2. Analiza diagnostic a cifrei de afaceri în turism
2.2.1. Analiza diagnostic de tip factorial a cifrei de a faceri în activitatea de turism

Ca şi în comerţ în sensul de distribuţie propriu-zisă, în turism (activitatea de cazare prin

intermediul factorilor-variabile cuprinşi într-un model) se proiectează laturi interne de real interes şi
utilitate managerială.
În acest sens ca modele cu grad mare de concentrare informaţională, în analiză se recomandă
utilizarea unor modele ca:

Lo CA ( Î ) Lzo CA ( Î ) Ntz CA ( Î ) CA ( Î )
1. CA ( Î ) = Ld � � 2. CA ( Î ) = Lzd � � 3. CA ( Î ) = Nt � � = Nt �
Ds �
Ld Lo Lzd Lzo Nt Ntz Ntz
unde: CA (Î) - cifra de afaceri (încasări din cazare); Ld - numărul de locuri disponibile; Lo -

Lo
numărul de locuri ocupate; - ponderea locurilor ocupate în total locuri disponibile (gradul de
Ld

CA ( Î )
utilizare al capacităţi); - cifra de afaceri e loc ocupat; Lzd - numărul locuri-zile disponibile;
Lo

Lzo
Lzo - numărul locuri-zile ocupate; - ponderea numărului de locuri – zile ocupate în total
Lzd

CA ( Î )
număr locuri – zile disponibile; - cifra de afaceri (încasări) pe loc – zi ocupat; Nt - numărul
Lzo

Ntz
de turişti; Ntz - numărul de turişti-zile; - ponderea numărului de turişti – zile în total număr de
Nt

CA ( Î )
turişti (desfacerea medie zilnică); - cifra de afaceri (încasări) pe zi – turist.
Ntz
CA ( Î )
După modelul nr. 3: CA ( Î ) = Nt �
Ds � creşterea cifrei de afaceri (încasărilor) din
Ntz
activitatea de cazare se explică factorial astfel:
CA ( Î ) 0
1.Influenţa numărului de turişti: ( Nt1 - Nt0 ) �
Ds0 �
Ntz0

CA ( Î ) 0
(
2. Influenţa duratei medii a sejurului: Nt1 �Ds1 - Ds0 �
Ntz0
)

17
 �CA ( Î ) CA ( Î ) �
3. Influenţa cifrei de afaceri (încasărilor) pe zi turist: Nt1 � �
Ds1 � 1
- 0
�
� Ntz1 Ntz0 �
� �

18
 2.3. Analiza diagnostic a valorii adăugate în comerţ şi turism
2.3.1. Analiza diagnostic de tip factorial a valorii adăugate

Ca şi în cazul cifrei de afaceri, diagnosticul de tip factorial al valorii adăugate pune în atenţie
laturi semnificative ale activităţii întreprinderii. În acest sens, pentru efectuarea unei analize-
diagnostic de tip factorial se pot avea în vedere modele ca:
 pentru firmele din comerţ:
/
1.VA = Qe �
va , respectiv VA = CA( D ) �
va

Nop Tz Qe VA
3.VA = Ns � � � � sau
Qe VA CA( D) VA Ns Nop Tz Qe
2.VA = Tz � � sau VA = Tz � �
Tz Qe Tz CA( D ) Nop CA( D) VA
VA = Ns � � �
Ns Nop CA( D)

Lzo CA ( Î ) VA Ntz CA ( Î ) VA
 pentru firmele din turism: 1.VA = Lzd � � � 2.VA = Nt � � �
Lzd Lzo CA ( Î ) Nt Ntz CA ( Î )

unde: VA - valoarea adăugată aferentă volumului de activitate a exerciţiului sau numai desfacerii

mărfurilor, corespunzător cifrei de afaceri din cazare; Qe - volumul de activitate al exerciţiului; va -

/
valoarea adăugată medie la 1 leu volum de activitate; va - valoarea adăugată medie la 1 leu desfacere a

mărfurilor, respectiv cifră de afaceri (încasări) din cazare; CA(D) - cifra de afaceri (desfacerea mărfurilor);

Qe VA
Tz - numărul total de zile lucrate; Tz
- volumul de activitate al exerciţiului mediu zilnic;
Qe
- valoarea

CA( D) VA
adăugată la 1 leu volum de activitate al exerciţiului; - desfacerea medie zilnică; - valoarea
Tz CA( D)
adăugată la 1 leu cifră de afaceri (desfacere a mărfurilor); N s - numărul mediu al personalului comercial;

Nop
N op - numărul mediu al personalului operativ; - ponderea personalului operativ în total personal
Ns

Tz CA( D)
comercial; - numărul mediu de zile pe un angajat operativ; - cifra de afaceri (desfacerea
Nop Nop
mărfurilor) pe un personal operativ; Lzd - numărul de locuri-zile disponibile; Lzo - numărul de locuri-zile

Lzo CA ( Î )
ocupate; - ponderea numărului de locuri – zile ocupate în total număr locuri – zile disponibile;
Lzd Lzo

VA
CA ( Î )
- cifra de afaceri (încasări) pe loc – zi ocupat; - valoarea adăugată la 1 leu cifră de afaceri (încasări);

19
 Ntz CA ( Î )
Nt - numărul de turişti; Ntz - numărul de turişti-zile; - durata medie a sejurului; - cifra de
Nt Ntz
afaceri (încasări) pe zi – turist.
Nop CA( D) VA
După modelul nr. 3: VA = Ns � � � , operaţional în comerţ şi privind valoarea
Ns Nop CA( D )

adăugată aferentă desfacerii mărfurilor, abaterea acesteia se explică pe baza următoarelor influenţe:

( Nop
)
D VA
1.Influenţa numărului mediu de salariaţi: Ns1 - Ns0 � 0 � 0 � 0
Ns0 Nop0 D0

2.Influenţa ponderii personalului operativ în total personal comercial:

�Nop1 Nop0 � D0 VA0
Ns1 �
� � �
� �
�Ns1 Ns0 �Nop0 D0

Nop � D1 D �VA0
3. Influenţa desfacerii medii pe un angajat operativ: Ns1 � 1 �� - 0 � �
Ns1 �Nop1 Nop0 � D0

4. Influenta valorii adăugate medii la 1 leu desfacerea mărfurilor:

Nop D � VA1 VA0 �
Ns1 � 1 � 1 � � - �
Ns1 Nop1 �D1 D0 �

Pe baza modelelor specifice se examinează şi valoarea adăugată în turism (activitatea de

Ntz CA ( Î ) VA
cazare). De exemplu după cel de al doilea model: VA = Nt � � � analiza factorială se
Nt Ntz CA ( Î )

explică prin următoarele influenţe:

Ntz CA( Î ) 0 VA
1. Influenţa numărului de turişti: ( Nt - Nt0 ) �Nt �Ntz � 0
0

0 0 CA ( Î ) 0

�Ntz1 Ntz0 �CA( Î )0 VA0

2. Influenţa duratei medii a sejurului: Nt1 �
� - � �
�Nt1 Nt0 � Ntz0 CA ( Î )
0

3. Influenţa cifrei de afaceri (încasărilor) medii pe zi/turist:

Ntz �CA ( Î ) 1 CA ( Î ) 0 � VA0

Nt1 � 1 � - �
�
Nt1 � Ntz1 Ntz0 �CA ( Î )
� � 0

3.1. Influenţa structurii cifrei de afaceri (încasărilor) pe categorii de confort:

Ntz �CA ( Î ) CA ( Î ) 0 � VA0

r

� - � unde: CA ( Î ) = Ntzi1 �
r
Nt1 � 1 � � cai0
Nt1 � Ntz1 Ntz0 �CA ( Î )
� � 0

Ntzi - numărul de turişti - zile pe categorii de confort;

cai - cifra de afaceri pe zi-turist pe categorii de confort;

20
 3.2.Influenţa cifrei de afaceri (încasărilor) pe zi-turist pe categorii de confort:

Ntz �CA ( Î ) 1 CA ( Î ) � VA
r

Nt1 � 1 � - �� 0
Nt1 � Ntz1 Ntz1 �CA ( Î )
� � 0

4.Influenţa valorii adăugate la 1 leu cifră de afaceri (încasări):

Ntz CA ( Î ) 1 � VA1 VA0 �

Nt1 � 1 � �� - �
Nt1 Ntz1 �CA ( Î ) CA ( Î ) �
� 1 0 �

4.1.Influenţa structurii cifrei de afaceri (încasărilor) pe categorii de confort:

Ntz CA ( Î ) 1 �rVA VA0 �

� unde: VA = Ntz1 �
r
Nt1 � 1 � �r - cai0 �
vaj0
Nt1 Ntz1 �CA CA0 �

vaj - valoarea adăugată la 1 leu cifră de afaceri (încasări) pe categorii de confort.

4.2.Influenţa valorii adăugate la 1 leu cifră de afaceri (încasări) pe categorii de confort

Ntz CA1 ( Î ) � VA1 r

VA �
Nt1 � 1 � � -r 0� �
Nt1 Ntz1 �CA ( Î ) CA0 �
� 1 �

Capitolul III : Analiza diagnostic a cheltuielilor în comerţ şi turism

3.1. Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de afaceri în
comerţ şi turism
3.1.1. Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de afaceri în
activitatea de comerţ şi reflectarea acestora în principalii indicatori ai performanţei
economico-financiară a firmei

Pentru analiza diagnostic de tip factorial a costurilor totale în comerţ se pot avea în vedere
două modele de calcul şi analiză, şi anume:

1. Ct (1000)
=
�gi �cti (1000)

2. Ct (1000)
=
�di �cti �
1000
100 �di �pvi
unde: Ct ( 1000 ) - costurile totale la 1000 lei desfacere a mărfurilor (costul mărfurilor + cheltuielile
de circulaţie la 1000 lei); gi - structura desfacerii mărfurilor pe sectoare de activitate sau grupe de
mărfuri; cti (1000) - cheltuieli la 1000 lei desfacere a mărfurilor pe sectoare de activitate sau grupe de
mărfuri; di - desfacerea mărfurilor pe grupe de mărfuri; cti - costul total pe sectoare de activitate,

unităţi operative, practic pe centre de cost-profit sau grupe de mărfuri; pvi - preţul mediu de
vânzare pe unitatea de mărfuri, pe sectoare de activitate sau grupe de mărfuri.

21
 După primul model: Ct (1000)
=
�gi �cti (1000)

, DCt (1000) se explică factorial prin următoarele

100
influenţe:
1.Influenţa structurii desfacerii mărfurilor pe sectoare de activitate sau grupe de mărfuri:
( 1000 ) ( 1000 )
 gi 1  cti0
-
 gi 0  cti0
100 100
2.Influenţa costurilor totale la 1000 lei desfacere a mărfurilor:

( 1000) ( 1000 )
 gi 1  cti1
-
 gi 1  cti0
100 100
2.1.Influenţa preţurilor de vânzare ca preţuri medii:
� cti0 � � cti0 �
�gi ��di �pvi
1 1000 � �gi1 �
� � �
1000 �
�1 1 �- �di1 �
pvi0 �
100 100

� cti0 � � cti0 �
2.1.1.Influenţa inflaţiei: �gi ��di �pvi
1 1000 � �gi1 �
� � �
1000 �
�1 0 �
IP �- �di1 �
pvi0 �
100 100
2.1.2.Influenţa preţurilor de vânzare exclusiv efectul inflaţiei ( ) :
� cti0 � � cti0 �
�gi ��di �pvi
1 1000 � �gi1 �
� � �
1000 �
�1 1 �- �di1 �pvi0 �
IP �
100 100
2.2.Influenţa costurilor totale pe sectoare de activitate sau grupe de mărfuri:
� cti1 � � cti0 �
�gi ��di �pvi
1 1000 � �gi1 �
� � �
1000 �
�1 1 �- �di1 �
pvi1 �
100 100

�( cmi1 + chi0 ) � �( cmi0 + chi0 ) �

2.2.1.Influenţa costului mărfurilor: �gi �� 1 1000 � �gi1 �
� � �
1000 �
� di1 �
pvi1 �- � di1 � pvi1 �
100 100
2.2.2.Influenţa cheltuielilor de circulaţie pe sectoare de activitate sau grupe de mărfuri:
�( cmi1 + chi1 ) � �( cmi1 + chi0 ) �
�gi �� di �pvi
1 1000 � �gi1 �
� � �
1000 �
� 1 1 �- � di1 � pvi1 �
100 100
Aşa cum se remarcă în model, costul mărfurilor şi cheltuielile de circulaţie sunt supuse unor
aprofundări ulterioare inclusiv vizând relevarea efectului inflaţiei. De exemplu, în cazul
cheltuielilor de circulaţie pe sectoare de activitate ar mai interveni subinfluenţele:
2.2.2.1.Influenţa consumurilor fizice de resurse:

22
 �( cmi1 + r chi ) � �( cmi1 + chi0 ) �
�gi1 ��
� di1 � pvi1
1000 � �gi1 �
�
� � �
1000 � unde: r chi = di � ( csj �pj )
�1 � 1 0
� �- � di1 � pvi1 �
100 100
2.2.2.2.Influenţa preţurilor de cumpărare-imputare pe unitate de resursă consumată:

�( cmi1 + chi1 ) � �( cmi1 + r chi ) �

� 1 � di �pvi
gi � �
1000 � �gi1
�
�
� di1 � pvi
�
1000 �
�
� 1 1 �- � 1 �
100 100
�( cmi1 + r chi �
IP ) � �( cmi1 + r chi ) �
2.2.2.2.1. Influenţa inflaţiei: � 1 � di1 �pvi1 � � 1 � di1 �
gi �
� �
1000 � gi �
� �
1000 �
pvi1 �
� �- � �
100 100
2.2.2.2.2.Influenţa preţurilor de cumpărare-imputare exclusiv efectul inflaţiei ( ) :

�( cmi1 + chi1 ) � �( cmi1 + r chi �IP ) �

�gi1 �� di �pvi � 1000 � � 1 �
gi �
�
1000 �
�
�
� 1 1 �- � di1 � pvi1 �
100 100

�di �cti �
= DCt ( 1000 ) se explică factorial prin următoarele
(1000)
După modelul nr. 2: Ct 1000 ,
�di �pvi
influenţe:
1.Influenţa structurii desfacerii mărfurilor pe sectoare de activitate sau grupe de mărfuri:
��di1 �
cti0 �di0 �
cti0 �
� - �
�1000
��di � pvi0 �
� 1 pvi0 �di0 � �

��di1 �
cti0 �di �cti �
2.Influenţa preţurilor de vânzare (ca preţuri medii): � - 1 0
�
�1000
� �
��di1 �
pvi1 �di �pvi
1 0 �

�
2.1.Influenţa inflaţiei: �
�di �cti - �di �cti
1 0 1 0
�
�
�1000
� �
��di �
pvi �
1IP �di �pvi0 1 0 �

2.2.Influenţa preţurilor de vânzare exclusiv efectul inflaţiei:

��di1 �
cti0 �di1 �cti0 �
� - �
�1000
��di � IP �
� 1 pvi1 �di1 � pvi0 � �

3.Influenţa costurilor pe sectoare de activitate sau grupe de mărfuri:

��di1 �
cti1 �di1 � cti0 �
� - �
�1000
��di � �di1 �pvi0 �
� 1 pvi1 �

3.1.Influenţa inflaţiei (prin preţurile de cumpărare a mărfurilor şi resurselor cuprinse în

cheltuielile de circulaţie): �
�
� di1 �
cti0 �
IP
-
�di �cti
1 0
�
�
�1000
� �
� �di1 �
pvi1 �di �pvi
1 1 �

23
 3.2.Influenţa preţurilor de cumpărare a mărfurilor şi resurselor cuprinse în cheltuielile de

��di1 �
cti1 �di �cti �IP �
circulaţie (exclusiv efectul inflaţiei): � - 1
�
�1000 0
� �di �pvi �
��di �
pvi 1 1 � 1 1

Aşa cum uşor se poate desprinde, cheltuielile la 1000 lei desfacere se reflectă în toate
performanţele de bază economico-financiare ale firmei şi anume:

1.suma profitului aferent desfacerii mărfurilor: (

- Ct1(
1000 )
- Ct0(
1000)
) �1000
D 1

din care:
n

D1 �di �cti 1 0

a) modificarea structurii cifrei de afaceri: - ( Ct - Ct0 (1000) ) � unde : Ct (1000) / =

(1000) / i =1
n
�
1000
1000
�di1 �pvi0
i =1

D1 �di �cti 1 0

b) modificarea preţurilor de vânzare: - ( Ct - Ct ) �1000 =

(1000) // (1000)/ (1000) // i =1
unde : Ct n
�
1000
�di1 �pvi1
i =1

D1 �di �cti 1 1

c) modificarea costurilor unitare: - ( Ct - Ct ) �1000 =

(1000) (1000)/ / (1000) i =1
1 unde : Ct 1 n
�
1000
�di1 �pvi1
i =1

2.eficienţa activelor de exploatare:

(
- Ct1(
1000 )
- Ct0(
1000 )
) �1000
D 1

Ae1

3.eficienţa mijloacelor fixe:

( D
- Ct1( 1000) - Ct0( 1000) � 1
1000
)
M f1

4.eficienţa suprafeţei comerciale:

(
- Ct1(
1000 )
- Ct0(
1000 )
) �1000
D 1

Sc1

5.eficienţa activelor circulante de exploatare:

( D
- Ct1( 1000) - Ct0( 1000 ) � 1
1000
)
Ace1

6.eficienţa capitalurilor:
( D
- Ct1( 1000) - Ct0 ( 1000) � 1
1000
)
K1

7.eficienţa muncii:
(
- Ct1(
1000 )
- Ct0 (
1000 )
) �1000
D 1

Ns1

unde: Ns1 - numărul mediu al personalului comercial;

8.gradul de autofinanţare şi remunerare a capitalurilor prin premisa lor - profitul.

24
 3.1.2. Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de afaceri în
activitatea de turism şi reflectarea acestora în principalii indicatori ai performanţei
economico-financiară a firmei

Analiza diagnostic a eficienţei cheltuielilor în activitatea de cazare se efectuează pe baza

nivelului lor la 1000 lei cifră de afaceri (încasări din cazare). Pentru aceasta se pot avea în vedere
următoarele modele de analiză:
Ntz �
c c Lzo �
c c
1. C (
1000 )
= �
1000 respectiv �
1000 2. C ( 1000) = �
1000 respectiv �
1000
Ntz �
t t Lzo �
t t

unde: C ( 1000 ) - cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri (încasări din cazare); Ntz - numărul de

turist-zile; c - costul pe zi-turist sau loc-zi ocupat; t - tariful mediu pe zi-turist sau pe loc-zi ocupat.
Lzo – numărul de locuri – zile ocupate.
După ambele modele rezultatele diagnosticului de tip factorial sunt identice. De exemplu,

Ntz �
c c
după modelul: C ( ) =
1000
�
1000 respectiv �
1000 diagnosticul de tip factorial al cheltuielilor
Ntz �
t t
la 1000 lei cifră de afaceri (încasări din cazare) se prefigurează astfel:
�Ntz1 � c0 �
c 0 Ntz0 �
1. Influenţa numărului de turişti –zile : � - �
�1000
�Ntz1 �
t 0 Ntz0 �
t0 �

�Ntz1 � c0 �
c 0 Ntz1 � �c 0 c 0 �
2.Influenţa tarifului mediu pe zi turist: � - �
�1000 respectiv � - � �1000
�Ntz1 �
t 1 Ntz1 �
t0 � �t1 t 0 �
1.1.Influenţa structurii activităţii pe categorii de confort:
�Ntz � c0 �
c 0 Ntz1 �
� 1 r - �
�1000 respectiv
�c 0 c 0 �
�r - � �1000 unde: r t =  gi
1  ti0
�Ntz �t Ntz1 �t 0 � �t t 0 � 100
� 1 �
gi - structura activităţii pe categorii de confort (pe baza numărului de turişti-zile) ; ti - tarifele
pe categorii de confort.
1.2. Influenţa tarifelor pe categorii de confort:
�Ntz � c0 �
c 0 Ntz1 � �c 0 c 0 �
� 1 - �
�1000 respectiv � - r � �1000
�Ntz1 �
t 1 Ntz1 �t �
r
�t 1 t�
� �

� Ntz � c0 �
Ntz1 � � c0 c0 �
1 c0
1.2.1.Influenţa inflaţiei: � - �
�1000 respectiv � -r ��1000
� IP Ntz1 �t �
r
�Ntz1 �
t0 � � �t 0 �
IP t�

1.2.2.Influenţa tarifelor pe categorii de confort exclusiv efectul inflaţiei:

�Ntz1 �
c0 Ntz0 �c0 � �c 0 c0 �
� - �
�1000 respectiv � - �
�1000
�Ntz1 �
t 1 Ntz1 �
t0 �
IP � �t 1 t 0 �
IP �

25
 �Ntz1 � c0 �
c1 Ntz1 � �c1 c 0 �
2.Influenţa costurilor pe zi turist: � - �
�1000 respectiv � - � �1000
�Ntz1 �
t1 Ntz1 �
t1 � �t1 t1 �
Ca şi cheltuielile la 1000 lei desfacere şi cele privind activitatea hotelieră se reflectă în următoarele
performanţe de bază economico-financiare:
CA ( Î ) 1
(
1.profitul aferent activităţii de cazare: - C1( 1000) - C0 ( 1000) � ) 1000

CA ( Î ) 1
2.eficienţa activelor de exploatare: (
- C1(
1000 )
- C0 (
1000 )
) �1000
Ae1

CA ( Î ) 1
3.eficienţa mijloacelor fixe: (
- C1( 1000) - C0 ( 1000) �
1000
)
M f1

CA ( Î )
4.eficienţa activelor circulante: (
- C1( 1000) - C0 ( 1000) �
1000
) 1

Ac1

CA ( Î ) 1
5.eficienţa activelor circulante de exploatare:
- C1(( 1000 )
- C0 (
1000 )
) �1000
Ace1

CA ( Î )
6.eficienţa capitalurilor: (
- C1( 1000) - C0 ( 1000) �
1000
1
)
K1

7.eficienţa muncii caracterizată pe baza profitului ca efect ceea ce ar însemna:

CA ( Î ) 1
(
- C1( 1000) - C0 ( 1000) �
1000
)
Ns1

8.radul de autofinanţare şi remunerare a capitalurilor prin premisa lor profitul.

3.2. Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor cu dobânzile bancare

Dobânzile reprezintă costuri ale capitalului împrumutat care fac parte din categoria
cheltuielilor financiare. Ele intră în categoria cheltuielilor financiare şi nu sunt incluse în costurile
de producţie, dar prezintă interes pentru analiza economică, întrucât reducerea lor se regăseşte în
creşterea rezultatului financiar.
Pentru analiza eficienţei cheltuielilor cu dobânzile se folosesc următoarele modele:
Sm �
K�P Sd �Sm ki Sd �
1. Sd 1002 � 2. Cd 1000 CA = 1000 = � � � ��
� 1000
Cd 1000 CA
= 1000 =
� 1000 CA �CA Sm Ki �
CA CA

unde: Cd1000CA –cheltuieli cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri; Sd–suma cheltuielilor cu
dobânzile; CA–cifra de afaceri în preţuri de vânzare exclusiv TVA; Sm -sold mediu alo activelor

26
circulante; K–cota de participare a creditului la finanţarea activelor circulante; P - procentul mediu
al dobânzilor plătite; ki–volumul creditului contractat.
Sm �
K�P
Conform modelului numărul 1: Sd
1000 =
� 1002 �1000
analiza factorială a cheltuielilor cu
CA CA

dobânzile se prezintă astfel:

�Sd0 Sd 0 �
1. Influenţa cifrei de afaceri: � - ��
1000
�CA1 CA0 �

�Sd1 - Sd 0 �
2. Influenţa sumei dobânzilor plătite: � ��
1000
� CA1 �

( Sm - Sm ) �K
1 0 0 �
P0
2.1 Influenţa soldului mediu al activelor circulante: 100 2
�
1000
unde: Sm = caz �
v
CA1

( caz 1 )
- caz 0 �
v0 �
K0 �
P0
2.1.1 Influenţa cifrei de afaceri medii zilnice: 1002 �
1000
CA1

caz1 � (
�v1 - v 0 �
K0 �
P0 )
2.1.2 Influenţa vitezei de rotaţie a activelor circulante: 100 2
�
1000
CA1

2.2 Influenţa cotei de participare a creditului la finanţatrea activelor circulante:

( K1 - K 0 ) �P0
Sm1 �
1002 �
1000
CA1

K1 �P1 - P0
Sm1 � ( )
2.3 Influenţa procentului mediu al dobânzilor plătite: 100 2
�
1000
CA1

K1 � P - P0
Sm1 � ( r
)
2.3.1 Influenţa structurii creditelor pe categorii de credite: 100 2
�
1000
CA1

K1 � P - P
Sm1 � ( r r
)
2.3.2 Influenţa ratei medii a dobânzii pe categorii de credite: 100 2
�
1000
CA1

unde:
r
P=
�gi �rdi
1 0
caz - cifra de afaceri medie zilnică; v - viteza de rotaţie a activelor circulante;
100

gi–structura creditelor pe categorii de credite; di–rata medie a dobânzii pe categorii de credite.

27
 Capitolul IV: Analiza diagnostic a rentabilităţii firmei

4.1. Analiza diagnostic a profitului aferent desfacerii mărfurilor în comerţ

şi activităţii de cazare în turism

4.2.1. Analiza diagnostic de tip factorial a profitului aferent desfacerii mărfurilor

Ca modele principale pentru analiza diagnostic de tip factorial în firmele comerciale se pot
avea în vedere:

1
1. P = �
D�Rc 2. P = A - Cht unde : A = D �
C , Cht = Chv + Chf
100

Nop Tz D P Nl Tz D D P D P
3. P = Ns � � � � 4. P = Sc � � � 5. P = Ae � � 6. P = Kp � �
Ns Nop Tz D Sc Nl Tz Ae D Kp D

unde: P - profitul aferent desfacerii mărfurilor; D - volumul desfacerii mărfurilor (vânzărilor); Rc -

rata medie a rentabilităţii comerciale; A - suma adaosului comercial; Cht - suma cheltuielilor de

P
circulaţie (variabile şi fixe); - profitul la 1 leu vânzări; Ns - numărul mediu al personalului
D

comercial; Nop - numărul mediu al personalului operativ; Tz - numărul total de zile lucrate; Sc -

suprafaţa comercială; Nl - numărul de locuri de vânzare; Ae - active din exploatare; Kp - capital

permanent.

1
După modelul 1: P = �
D�Rc profitul se poate explica factorial cu ajutorul următorului
100
DD
sistem:
cu aprofundare
pe factori
DP proprii

Dgi

DRc
Dnti
Drci
Dca

28
 1
Având în vedere şi modelul numărul 1: �
D�Rc explicarea factorială a profitului se
100
bazează pe următoarele influenţe:
1
1.Influenţa volumului desfacerii mărfurilor: ( D1 - D0 ) �Rc0
�
100

1 � Tz D �
1.1.Influenţa numărului de locuri de vânzare: �( Nl1 - Nl0 ) � 0 � 0 ��Rc0
�
100 � Nl0 Tz0 �

1.2. Influenţa numărului mediu de zile lucrate pe loc vânzare (utilizarea timpului de lucru):
1 � �Tz1 Tz0 � D0 �
�Nl1 �
� � � � � � �
Rc0
100 � �Nl1 Nl0 �Tz0 �

1 � Tz1 �D1 D0 � �
1.3. Influenţa desfacerii medii zilnice: �Nl1 � �
� � � � ��Rc0
100 � Nl1 �Tz1 Tz0 �
�

2.Influenţa ratei medii a rentabilităţii comerciale:

1
100
(
D1 �Rc1 - Rc0
� )
2.1.Influenţa structurii desfacerii mărfurilor:
1
100
r
D1 � Rc - Rc0
� ( )
2.2.Influenţa ratelor rentabilităţii comerciale pe grupe de mărfuri sau unităţi operative, tipuri

de activităţi funcţie de formarea structurii vânzărilor:

1
100
r
D1 �Rc1 - Rc
� ( )
2.2.1.Influenţa nivelurilor relative ale cheltuielilor de circulaţie pe grupe de mărfuri, unităţi
operative, sectoare de activitate dacă se operează cu structura vânzărilor la această scară:
�1
-� �
100
�
( r �
D1 �Nt1 - Nt �
�
)
2.2.2.Influenţa cotelor de adaos comercial pe grupe de mărfuri sau alte tipuri de structuri ca

cele menţionate la 2.2.1:

1
100
( r
D1 �C 1 - C
� )
DD
Al doilea model de analiză P = A - Cht oferă
cu aprofundare posibilitatea construirii următorului sistem
DA pe factori
factorial:
propri
DC
Dgi
DP
Dcai
DD
Dgi
DChv Dnvi
DCht DNv
DChf
29 cu aprofundare pe
cheltuieliş factori
propri
 După modelul numărul 2 explicarea factorial se realizează astfel:
1.Influenţa sumei adaosului comercial: A1 - A0
1
1.1.Influenţa volumului desfacerii mărfurilor: ( D1 - D0 ) �
� C0
100

1 � Tz D �
1.1.1.Influenţa numărului de locuri de vânzare: �( Nl1 - Nl0 ) � 0 � 0 ��
� C0
100 � Nl0 Tz0 �

1.1.2.Influenţa numărului mediu de zile lucrate pe loc vânzare (utilizarea timpului de lucru):
1 � �Tz1 Tz0 � D0 �
�Nl1 �
� � � � � � �
C0
100 � �Nl1 Nl0 �Tz0 �

1 � Tz1 �D1 D0 � �
1.1.3.Influenţa desfacerii medii zilnice: �Nl1 � �
� � � � ��C0
100 � Nl1 �Tz1 Tz0 �
�

1.2. Influenţa cotei medii de adaos comercial:

1
100
(
D1 �C1 - C 0
� )
1.2.1.Influenţa structurii desfacerii mărfurilor:
1
100
r
(
D1 � C - C 0
� )
1.2.2.Influenţa cotelor de adaos pe grupe de mărfuri sau unităţi operative, tipuri de activităţi

atunci când şi structura desfacerii mărfurilor operează la aceste nivele:

1
100 ( r
D1 �C 1 - C
� )
2.Influenţa sumei cheltuielilor de circulaţie totale: - ( Cht1 - Cht0 )

2.1.Influenţa sumei cheltuielilor de circulaţie variabile: - ( Chv1 - Chv0 )

1
2.1.1. Influenţa volumului desfacerii mărfurilor: ( D1 - D0 ) �Nv0
�
100

1 � Tz D �
2.1.1.1.Influenţa numărului de locuri de vânzare: �( Nl1 - Nl0 ) � 0 � 0 ��Nv0
�
100 � Nl0 Tz0 �

2.1.1.2.Influenţa numărului mediu de zile lucrate pe loc vânzare (utilizarea timpului de lucru):
1 � �Tz1 Tz0 � D0 �
�Nl1 �
� � � � � � �
Nv0
100 � �Nl1 Nl0 �Tz0 �

1 � Tz1 �D1 D0 � �
2.1.1.3.Influenţa desfacerii medii zilnice: �Nl1 � �
� � � � ��Nv0
100 � Nl1 �Tz1 Tz0 �
�
2.1.2.Influenţa nivelului mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie variabile:

30
 1
100
(
D1 �Nv1 - Nv0
� )
2.1.2.1.Influenţa structurii desfacerii mărfurilor:
1
100
r
(
D1 � Nv - Nv0
� )
2.1.2.2.Influenţa nivelurilor relative ale cheltuielilor de circulaţie variabile pe grupe de

mărfuri:
1
100
( r
D1 �Nv1 - Nv
� )

4.2.2. Analiza diagnostic de tip factorial a profitului aferent activităţii de cazare în turism

Ca principale modele de analiză se pot avea în vedere:

Ntz CA( Î ) P Lzo CA( Î ) P
1. P = Nt � � � sau P = CA( Î ) �
pr 2. P = Lzd � � �
Nt Ntz CA( Î ) Lzd Lzo CA( Î )

3. P = Ntz �
t - Ntz �
c = Ntz �t - c ( )
( )
notăm t - c =  deci P = Ntz �


unde: P - profitul aferent cifrei de afaceri din activitatea de cazare; Nt - numărul de turişti; Ntz -

P
numărul de turişti-zile; CA(Î) - cifra de afaceri (încasări) din activitatea de cazare; - profitul
CA( Î )

la 1 leu cifră de afaceri (încasări) din activitatea de cazare; Lzd - locuri zile disponibile; Lzo -
locuri zile ocupate; t - tariful mediu pe zi turist; c - costul mediu pe zi turist;  - profitul pe zi
turist.
Pentru analiza diagnostic de tip factorial pe baza primului model:

Ntz CA( Î ) P
P = Nt � � � sau P = CA( Î ) �
pr avem următoarele influenţe:
Nt Ntz CA( Î )

1.Influenţa sumei cifrei de afaceri (încasărilor) din activitatea de cazare: ( CA( Î )1 - CA( Î ) 0 ) �pr 0

1.1.Influenţa numărului de turişti-zile: ( Ntz1 - Ntz0 ) �

t0 �
pr 0

1.1.1. Influenţa numărului de turişti: ( Nt1 - Nt0 ) �

Ds0 �
t0 �
pr 0

( Ds1 - Ds0 ) �
1.1.2. Influenţa duratei medii a sejurului: Nt1 � t0 �
pr 0

1.2. Influenţa tarifului mediu pe zi-turist: Ntz1 �t1 - t 0 �(

pr 0 )
(
2. Influenţa profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri (încasări din cazare): CA ( Î ) 1 �pr 1 - pr 0 )
31
 2.1. Influenţa structurii cifrei de afaceri (încasărilor) pe categorii de confort:

(
CA ( Î ) 1 � pr - pr 0
r
)
2.2. Influenţa profitului la 1 leu cifră de afaceri (încasări) pe categorii de confort:

(
CA ( Î ) �pr1 - pr
1
r
)
( )
r

2.2.1. Influenţa tarifelor pe categorii de confort: CA ( Î ) 1 �pr - pr

/ r / c
unde: pr = 1 -
t1
Potrivit celui de-al treilea model:
P = Ntz �
t - Ntz �
c = Ntz �t - c ( )
sistemul de analiză factorială poate fi reprezentat astfel:
( )
notăm t - c =  deci P = Ntz �

DNt
DNtz
DDs
DP

Dgi
Dt
D Dti
Dgi
Dc
Dci
unde: gi - structura activităţii pe categorii de confort stabilită pe baza numărului de zile-turist pe
categorii de confort; ti - tarifele pe zi-turist pe categorii de confort; ci - costurile pe zi-turist pe
categorii de confort.
Modificarea profitului pe baza acestui model se realizează astfel:
1. Influenţa numărului de zile-turist: ( Ntz1 - Ntz0 ) �
0

1.1.Influenţa numărului de turişti: ( Nt1 - Nt0 ) � 0

Ds0 �

( Ds1 - Ds0 ) �
1.2.Influenţa duratei medii a sejurului: Nt1 � 0

( 1 -  0 )
2.Influenţa profitului mediu pe zi-turist: Ntz1 �

2.1. Influenţa tarifului mediu pe zi-turist: Ntz1 �t1 - t 0 ( )

2.1.1. Influenţa structurii activităţii pe categorii de cazare: Ntz1 � t - t 0 ( r
)
2.1.2. Influenţa tarifelor pe categorii de cazare: Ntz1 �t 1 - t ( r
)
32
 (
2.2. Influenţa costului mediu pe zi-turist: Ntz1 �c1 - c 0 )
( r
2.2.1. Influenţa structurii activităţii pe categorii de confort: Ntz1 � c - c 0 )
(
2.2.2. Influenţa costurilor pe zi-turist pe categorii de confort: Ntz1 �c1 - c
r
)
Capitolul V: Analiza situaţiei financiar-patrimoniale a firmei
5.1. Bilanţul contabil - sursa informaţională de bază a analizei situaţiei financiare

Orice firmă prezintă anual anumite situaţii financiare care cuprind:bilanţul contabil, contul
de profit şi pierdere, situaţia modificării capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici
contabile şi note explicative.
Bilanţul contabil este documentul de sinteză al contabilităţii în partidă dublă, în care se
reflectă situaţia patrimonială a firmei şi rezultatele financiare ale perioadei de gestiune. În activul
bilanţului sunt reprezentate mijloacele (activele) pe care le utilizează firma pentru realizarea
obiectivului ei de activitate. Ele se împart în două mari categorii: imobilizări sau active fixe şi
active circulante. În pasivul bilanţului sunt reprezentate sursele de acoperire sau de formare a
activelor. Pasivul reflectă drepturile de proprietate asupra activelor şi conţine capitalul propriu şi
capitalul împrumutat, respectiv datoriile firmei.
În legătură cu concepţia bilanţului contabil există două teorii fundamentale: bilanţul
patrimonial (financiar) şi bilanţul funcţional.
Bilanţul patrimonial (financiar) este construit astfel încât cei interesaţi, respectiv acţionarii
şi creditorii, să cunoască valoarea averii lor, respectiv a drepturilor financiare pe care le au. În acest
sens se face o delimitare între nevoile permanente de finanţare, ce se acoperă în special din
capitaluri proprii, şi nevoile temporare, care se acoperă îndeosebi din surse temporare.
În bilanţul contabil actual se operează o serie de corecţii, atât în activ, cât şi în pasiv, pentru
respectarea principiilor şi a modelului bilanţului financiar (patrimonial). De exemplu, în activ,
imobilizările se diminuează cu valoarea unor active care nu dau naştere la flux de numerar, cum
sunt cheltuielile de constituire, cheltuielile de repartizat asupra exerciţiilor financiare viitoare,
diferenţe de conversie de activ etc. Activele circulante se corectează în sensul eliminării celor care
au termen de lichiditate mai mare de un an. În pasiv se fac corecturi în acord cu cele din activ,
astfel încât să se păstreze egalitatea activ-pasiv.
Bilanţul funcţional este construit pe ideea de a pune în evidenţă funcţiunile principale ale
firmei pe cicluri: investiţii, exploatare, finanţare şi trezorerie.

33
 Analiza patrimoniului net este una din problemele analizei pe bază de bilanţ, necesară
pentru a stabili averea firmei (deci şi a acţionarilor) negrevată de datorii. O asemenea determinare
rezultă din obiectivul major al firmei de a-şi mări valoarea patrimonială. Pentru determinarea
patrimoniului net se poate proceda astfel: din activul total se scad datoriile totale sau se însumează
elementele capitalului propriu.
În structura bilanţului se pot realiza modificări pentru: determinarea totalului activelor fără
datorii curente sau determinări ale capitalurilor proprii. Rezultă că totalul activelor minus datorii
curente, minus datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an, minus provizioane
pentru riscuri şi cheltuieli coincide cu totalul capitalurilor proprii. Pe această bază se reflectă averea
firmei negrevată de datorii şi se urmăreşte şi obiectivul fundamental al firmei, acela de a-şi mări
valoarea patrimonială.
Categoriile interesate de analiza de bilanţ sunt:
 managementul firmei, inclusiv acţionarii care vor să cunoască mersul afacerilor şi
rezultatele obţinute;
 acţionarii interesaţi de dividendele constituite din profit;
 statul interesat de obţinerea drepturilor sale legale sub formă de impozite şi taxe;
 băncile interesate de cunoaşterea situaţiei economico-financiară a firmei pentru returnarea la
termen a datoriilor;
 societăţile de asigurări interesate de cunoaşterea mersului afacerilor în legătură cu plata
primelor de asigurare;
 investitorii sunt interesaţi a cunoaşte situaţia financiară a firmei în care eventual pot aloca
fonduri având în vedere gradul de rentabilitate;
 partenerii de afaceri interesaţi de situaţia financiară a firmei pentru a avea garanţia unei
afaceri reuşite;
 institutele de statistică interesate de calculul venitului naţional.

5.2. Analiza structurii activului

În analiza structurii activului se utilizează o serie de rate, iar cele mai semnificative ca
valoare informativă şi totodată mai frecvent recomandate de literatura de specialitate sunt:
1.rata activelor imobilizate (imobilizări corporale, imobilizări financiare);
2.rata activelor circulante (stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti şi plasamente).

34
 1. Rata activelor imobilizate (RAi) se calculează ca raport între activele imobilizate şi activul
total şi reprezintă de fapt ponderea elementelor patrimoniale ce servesc firma în mod permanent.

Active imobilizate
Formula de calcul corespunzătoare este: RAi = Activ total
�
100

 unii autori calculează rata imobilizărilor prin raportarea activelor imobilizate la cealaltă
componentă patrimonială, active circulante, fără ca acest aspect tehnic să-i schimbe conţinutul
economic;
 acest indicator măsoară gradul de investire a capitalului în firma respectivă;
 nivelul normal al acestei rate diferă de la o firmă la alta, în funcţie de ramura sau sectorul de
activitate din care face parte;
 dotarea tehnică variază în funcţie de profilul, înzestrarea tehnică şi tehnologia modernă şi este
mult mai mică în firmele comerciale decât în cele din industrie.
1.a Rata imobilizărilor corporale (RIc) se calculează după următoarea formulă:
Imobilizări corporale
RIc = �
100
Activ total

 mărimea acestei rate este determinată, în primul rând, de natura activităţii:

- în ramurile industriei grele şi în cele care solicită echipamente importante ca volum sau
costisitoare, această rată înregistrează valori ridicate;
- în ramurile care solicită o slabă dotare tehnică, rata imobilizărilor corporale este relativ redusă.
1.b Rata imobilizărilor financiare (RIf) exprimă intensitatea legăturilor şi a relaţiilor
financiare pe care firma analizată le-a stabilit cu alte unităţi, mai ales cu ocazia operaţiilor de

Imobilizări financiare
creştere externă. Se calculează după relaţia: RIf = Activ total
�
100

 politica de investiţii financiare este strâns legată de mărimea firmei; aceasta explică valorile
mici ale ratei imobilizărilor financiare în cazul firmelor mici, respectiv valori foarte mari în cazul
holding–urilor.
2. Rata activelor circulante (RAc) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul activelor

Active circulante
şi se calculează după formula: RAc = Activ total
�
100

 ca şi în cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie sunt operaţionale ratele analitice
ale activelor circulante: rata stocurilor, rata creanţelor comerciale, rata disponibilităţilor băneşti şi
plasamentelor.
Stocuri
2.a Rata stocurilor (RS) se calculează după relaţia: RS = Activ total �
100

35
  ale valori diferite de la un sector la altul în funcţie de natura activităţii: mai ridicate la firmele
din sfera producţiei şi distribuţiei de bunuri materiale şi foarte scăzute în sfera serviciilor;
 interpretarea în timp a stocurilor, respectiv a ratei stocurilor, necesită corelare cu nivelul
activităţii, admiţându-se ca ecuaţia minimă de echilibru structural să fie: I CA �
IS

unde: I CA - indicele cifrei de afaceri; I S - indicele stocurilor.

Prin urmare, o creştere a volumului de activitate generează o sporire justificată a stocurilor.
Încetinirea rotaţiei stocurilor, formarea stocurilor fără mişcare sau cu mişcare lentă se apreciază
negativ datorită dificultăţilor de transformare în lichidităţi şi consecinţelor negative asupra
solvabilităţii firmei.
 stocurile sunt formate dintr-o serie de elemente ca: materii prime, produse finite, mărfuri, iar
ponderea acestor elemente în patrimoniul firmei şi evoluţia lor în timp reprezintă informaţii
indispensabile fundamentării politicii comerciale.
Creanţe comerciale
2.b Rata creanţelor comerciale (RCc) se calculează după relaţia: RCc = Activ total
�
100

 mărimea acestei rate este determinată de natura relaţiilor firmei cu partenerii externi din aval, de
termenele de plată pe care le acordă clientelei sale; această rată suportă influenţa uzanţelor
specifice domeniului de activitate, în materie de termene de plată;
 în relaţiile firmei, rata creanţelor comerciale înregistrează valori mai ridicate, evident cu variaţii
de la un caz la altul, în funcţie de natura activităţii;
 pentru evidenţierea unor aspecte analitice, dar cu implicaţii asupra echilibrului unei firme, este
utilă aprofundarea unor rate analitice având în vedere: natura creanţelor, certitudinea realizării lor,
termenul de realizare;
 tehnic, pentru oricare din elementele prezentate mai sus se poate calcula o rată analitică de
structură, prin raportarea creanţei respective, după caz, la totalul creanţelor, la activele circulante
sau la totalul activelor.
2.c Rata disponibilităţilor băneşti şi plasamentelor (RDP) se calculează după formula:
Disponibilităţi Valori mobiliare de plasament
RDP = �
100
Activ total

 pentru o investigare mai analitică se pot determina două rate distincte: rata disponibilităţilor sau
rata plasamentelor;
 rata disponibilităţilor reflectă ponderea disponibilităţilor băneşti în patrimoniul firmei;
informaţiile furnizate de acest indicator sunt deosebit de fragile, necesitând o interpretare nuanţată
de la caz la caz. O valoare ridicată a disponibilităţilor poate reflecta o situaţie favorabilă în termeni
de echilibru financiar, dar poate fi şi semnul deţinerii unor resurse ineficient utilizate, al unor
resurse neproductive;

36
  disponibilităţile pot înregistra variaţii de mare amplitudine în intervale foarte scurte: în câteva
zile încasările pot să crească foarte mult datorită unor intrări importante de fonduri sau dimpotrivă,
să scadă ca urmare a unor plăţi foarte concentrate în timp.
În legătură cu activele firmei se ridică şi problema eficienţei valorificării lor, iar aceasta se
determină prin raportarea cifrei de afaceri sau profitului la valoarea activelor (în totalitate sau pe
categorii).

37
 5.3.Analiza structurii pasivului

Analiza structurii pasivului se realizează cu o serie de rate care pun în evidenţă eficienţa
structurii pasivului. Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a
firmei, prin punerea în evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia financiară a
acesteia. Principalele rate de structură ale pasivului sunt:
1. rata stabilităţii financiare;
2. rata autonomiei financiare globale (autonomia financiară la termen);
3.rata de îndatorare globală (îndatorarea la termen).
1. Rata stabilităţii financiare (RSf) reflectă ponderea capitalului permanent de care firma

Capital permanent � Datorii pe termen scurt �

dispune în pasivul total: RSf = Pasiv total
�
100 sau RSf = �
1- ��
100
� Pasiv total �

unde: Capital permanent = capital propriu + datorii pe termen mediu şi lung

 din punct de vedere tehnic se ridică problema delimitării exacte a resurselor proprii sau
împrumutate cu caracter durabil, permanent, de cele instabile, destinate a fi consumate pe termen
scurt;
 o rată scăzută a acestui indicator pune în pericol stabilitatea financiară a firmei; capitalul
permanent este destinat să acopere atât activele imobilizate, cât şi fondul de rulment.
2. Rata autonomiei financiare globale (RAfg) se calculează prin raportarea capitalului

Capital propriu
propriu la pasivul total: RAfg = Pasiv total
�
100

 ponderea capitalului propriu, respectiv a datoriilor în totalul pasivelor diferă de la un caz la

altul, în primul rând, în funcţie de politica financiară a firmei respective, de condiţii concrete ale
fiecărei firme, de eficienţa deciziilor financiare;
 diversitatea de condiţii în care-şi desfăşoară activitatea firmele face dificilă stabilirea unor rate
de referinţă; totuşi anumiţi autori recomandă ca satisfăcătoare pentru echilibrul financiar următoarea
relaţie: RAfg �1/ 3 ; prin urmare , existenţa unui capital propriu egal sau mai mare cu o treime din
pasivul firmei este o premisă a autonomiei financiare a acesteia.
2.a Rata autonomiei financiare la termen (R Aft) este mai semnificativă decât precedenta
deoarece permite aprecieri mai exacte prin implicarea structurii capitalului permanent. Se poate
calcula după relaţiile:
Capital propriu
RAft1 = �
100
Capital permanent

38
  pentru asigurarea autonomiei financiare, capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puţin
jumătate din cel permanent conform relaţiei: RAft1 �0,5 ;
Capital propriu
RAft 2 = �
100
Datorii pe temen lung

 reprezintă gradul de independenţă financiară a firmei, independenţă asigurată atunci când

capitalul propriu este egal sau mai mare cu suma obligaţiilor la termen: RAft 2 �
1.

3. Rata de îndatorare globală (RÎg) măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul firmei şi se

Datorii totale
calculează după relaţia: RÎg = Pasiv total �
100 unde: RÎg �
1

 prin natura ei, această rată este subunitară; îndepărtarea de 1 semnifică o reducere a îndatorării
firmei, respectiv o creştere a autonomiei financiare.
3.a Rata de îndatorare la termen (RÎt) prezintă interes în fundamentarea politicii financiare a
firmei şi se calculează prin raportarea obligaţiilor (datoriilor) pe termen mediu şi lung, fie la
capitalul permanent (RÎt1), fie la capitalul propriu (RÎt2):
Datorii pe termen mediuşi lung Datorii pe termen mediuşi lung
RÎt1 = �
100 RÎt 2 = �
100
Capital permanent Capital propriu

 cea de-a doua relaţie de calcul a ratei de îndatorare are o semnificaţie mai largă în teoria şi
practica economică deoarece permite evidenţierea măsurii în care firma recurge la aşa-zisul „efect
de levier”, respectiv „efect de pârghie”;
 permite aprecierea capacităţii de îndatorare a firmei; capacitatea de îndatorare este saturată când
RÎt 2 se aproprie de 1, iar posibilităţile de îndatorare vor fi cu atât mai mari cu cât această rată este

mai scăzută;
 nivelul său trebuie să fie de maximum 50% în primul caz şi mai mic de 100% în cel de-al doilea
caz, ceea ce semnifică datorii pe termen mediu şi lung mai mici decât capitalul propriu, iar acest
lucru constituie o garanţie a rambursării creditelor primite de la bănci;
 rata de îndatorare, indiferent de forma sa de calcul, caracterizează dependenţa financiară a
firmei şi gradul de risc al politicii sale financiare.
4. Rata datoriilor de exploatare (RDe) se calculează ca raport între datoriile care se referă
numai la exploatare (De) şi nivelul datoriilor totale (Dt) sau al capitalului total (Kt):

De De
RDt = sau RDt =
Dt Kt

39
 Capitolul VI : Analiza potenţialului uman
6.1. Analiza dimensiunii, calităţii şi stabilităţii potenţialului uman

Analiza dimensiunii potenţialului uman vizează latura cantitativă şi calitativă a încadrării

firmelor cu personalul necesar, dinamica şi structura acestuia. Pentru reflectarea cantitativă a
potenţialului uman se utilizează următorii indicatori:
1.numărul scriptic de salariaţi - cuprinde totalitatea personalului existent în evidenţa
unităţii, în baza unui contract sau unui alt document generator de drepturi şi obligaţii pentru ambele
părţi;
2.efectivul scriptic de salariaţi prezent la lucru -exprimă la un moment dat numărul
personalului prezent la lucru, indiferent de timpul de lucru efectiv;
3.numărul mediu scriptic-lunar, trimestrial, anual - exprimă prezenţa în unitate a
personalului în raport cu durata calendaristică a perioadei luate în calcul;
4.efectivul fiscal - este egal cu numărul salariaţilor care au figurat în evidenţa firmei
indiferent de timp şi care au primit o remunerare.
Încadrarea unei firme cu personal conforma nevoilor constituie teoretic, premisa realizării
performanţelor proiectate; practic realizarea acestor performanţe depinde de structura, calitatea şi
modul de folosire a personalului.
Scăderea în dinamică a numărului de salariaţi se apreciază diferit în funcţie de cauzele care
au generat-o. Dacă această scădere este pur şi simplu consecinţa unei politici defectuoase de
recrutare şi asigurare cu personal, situaţia se apreciază negativ, deoarece conduce la deteriorarea
performanţelor ca de exemplu:
 scăderea cifrei de afaceri şi a altor indicatori de rezultate;
 scăderea rentabilităţii etc.
Scăderea numărului de salariaţi poate fi şi rezultanta restrângerii activităţii, ceea ce sugerează,
fără îndoială într-un context concurenţial dat, traversarea de către firmă a unor dificultăţi de natură
şi amploare diferite. Aceste dificultăţi reflectă fie incapacitatea firmei de a face faţă restricţiilor
impuse de mediul economic în care activează, fie de efectul propagat al unor imperfecţiuni şi
dezechilibre de natură macroeconomică. Scăderea numărului de salariaţi poate fi şi consecinţa
favorabilă a modificării raportului de echilibru dintre potenţialul uman şi cel material, ca urmare a
reînnoirii activelor corporale, a creşterii gradului de tehnicitate al acestora.
Analiza cantitativă a asigurării cu potenţial uman se face distinct pe cele două mari
categorii: I. personal operativ; II. personal de administraţie şi conducere.
Creşterea relativă a personalului operativ se apreciază de regulă ca o tendinţă favorabilă
fără ca aceasta să constituie expresia „perfecţiunii” structurii organizatorice a firmei.
40
 Analiza asigurării cu potenţial uman trebuie adâncită pe grupe de profesiuni, fiecărei grupe
revenindu-i în virtutea diviziunii sociale a muncii, un anumit rol în desfăşurarea procesului
circulaţiei mărfurilor. În acest scop, se urmăreşte realizarea numărului mediu de salariaţi pe
profesiuni specifice fiecărui sector de activitate:
 sectorul alimentar şi nealimentar: şefi de unitate, lucrători gestionari, vânzători,
casieri, vitrinieri etc.;
 sectorul de alimentaţie publică: şefi de unitate, lucrători gestionari, bucătari,
ospătari, barmani etc.
Analiza economică are ca obiectiv atât dimensiunea cantitativă a potenţialului uman cât şi
cea calitativă, relevată prin gradul de calificare a salariaţilor. Ridicarea calificării personalului
comercial constituie o necesitate obiectivă impusă de:
 creşterea complexităţii activităţii comerciale;
 diversificarea continuă a sortimentului de mărfuri;
 creşterea gradului de tehnicitate a produselor nealimentare;
 sporirea exigenţelor cumpărătorilor faţă de calitatea mărfurilor şi nivelul serviciilor
oferite de comerţ.
Analiza calificării personalului poate fi realizată şi prin gruparea acestuia în funcţie de
studiile absolvite. Modificarea ponderii diferitelor categorii de salariaţi cum ar fi: absolvenţi ai
şcolilor profesionale, absolvenţi ai liceelor de specialitate, calificaţi la locul de muncă etc. indică
schimbările intervenite în gradul lor de calificare. Indirect, aprecierea calificării personalului
comercial se poate face şi în funcţie de vechimea în aceeaşi unitate. Creşterea vechimii în muncă în
aceeaşi unitate presupune o mai bună cunoaştere a mărfurilor comercializate sub aspect tehnic şi
merceologic pe care le ridică comercializarea diferitelor grupe de mărfuri.
Diagnosticul stabilităţii potenţialului uman se face pe baza indicatorilor circulaţiei şi
fluctuaţiei acestuia. Circulaţia reprezintă mişcarea salariaţilor determinată de cauze obiective cum
sunt:
 concedierea pentru cauze economice (şomaj);
 pensionări, decese;
 încheierea unor contracte de muncă cu durată determinată;
 plecări pentru satisfacerea stagiului militar;
 plecări pentru studii de lungă durată;
 plecări pentru motive personale (salarii şi muncă nesatisfăcătoare, conflicte cu
conducerea etc);
 plecări ca urmare a unui accident de muncă şi incapacitate de muncă.

41
 În diferite firme au loc şi mişcări care prin natura lor nu sunt dependente de o activitate
normală, este cazul celor plecaţi din proprie iniţiativă fără aprobarea conducerii firmei, a celor
concediaţi etc. Aceste plecări reprezintă fluctuaţia personalului, fenomen nejustificat, cu implicaţii
nefavorabile asupra volumului şi calităţii activităţii comerciale.
Pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei personalului se utilizează următorii
indicatori:
1.coeficientul intensităţii intrărilor - se calculează ca raport între numărul salariaţilor intraţi
în firmă într-o anumită perioadă de timp, de obicei 1 an şi numărul mediu de salariaţi din perioada
respectivă;
2.coeficientul intensităţii ieşirilor - se stabileşte ca raport între totalul plecărilor justificate şi
numărul mediu de salariaţi;
3.coeficientul fluctuaţiei - se stabileşte ca raport între numărul lucrătorilor plecaţi din proprie
iniţiativă, a celor concediaţi pentru nerespectarea disciplinei în muncă şi numărul mediu de salariaţi;
4.coeficientul mişcării totale (Mt) - reprezintă raportul dintre suma intrărilor şi plecărilor şi
numărul mediu de salariaţi. Pentru caracterizarea generală a stabilităţii potenţialului uman se
foloseşte “gradul de stabilitate” determinat pe baza relaţiei: Gs = 1 - Mt
Analiza în dinamică şi faţă de programele de activitate a acestor coeficienţi trebuie completată
cu analiza motivaţională a mişcării personalului comercial care stă la baza unor acţiuni practice,
eficiente pe linia creşterii stabilităţii acestuia. Astfel, printre cauzele care generează mişcarea
personalului comercial, amintim:
 necesitatea apropierii de domiciliu;
 posibilitatea unui câştig mai mare în alte ramuri;
 neîncadrarea pe un post corespunzător pregătirii;
 lipsa condiţiilor pentru continuarea studiilor sau pentru desfăşurarea unor acţiuni
social-culturale;
 deficienţe în recrutarea şi repartizarea cadrelor.

42
 Capitolul VII : Analiza potenţialului material
7.1. Sistemele de indicatori utilizate pentru aprecierea eficienţei utilizării
bazei tehnico-materiale

Într-o analiză complexă a potenţialului material al unei firme de comerţ sau turism nu se face
abstracţie de indicatorii de volum, structură, stare, calitate a mijloacelor fixe. De exemplu, în
comerţ prezintă interes volumul mijloacelor fixe sub aspectele menţionate corelat însă cu suprafaţa
comercială ca suport material al lor şi loc de organizare şi desfăşurare a desfacerii mărfurilor. De
asemenea, în turism interesează în primul rând capacitatea de cazare evidenţiată prin numărul de
locuri disponibile şi bineînţeles gradul de ocupare a acestora. Nu este exclusă din investigare şi
structura capacităţii de cazare pe categorii de confort.
Esenţial însă în aceste sectoare este eficienţa de fapt a utilizării bazei tehnico-materiale.
Pentru aprecierea eficienţei utilizării bazei tehnico-materiale se consideră utile două tipuri de
sisteme de indicatori şi anume:
1.sistemul de indicatori întemeiat pe raportul efect-efort, ambele variabile exprimate valoric;
2.sistemul de indicatori format pe baza raportului efect valoric-efect fizic.
Pe baza primului sistem putem opera cu următorii indicatori (de regulă ca ordin de mărime

CA VA P
la 1000 lei mijloace fixe): ; ; .
Mf Mf Mf

Pe baza celui de-al doilea sistem putem avea în vedere următorii indicatori de eficienţă:
D D CA( Î ) CA( Î ) VA VA VA VA P P P P
; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; .
S Nl Ld Lo S Nl Ld Lo S Nl Ld Lo
Oricare dintre indicatorii celor două sisteme se poate explica fie pe bază de modele de

P
corelaţie, fie pe bază de modele multiplicative sau combinate. De exemplu �
1000 în comerţ pe
Mf
baza unui model de corelaţie se poate explica astfel:
� P0 P0 �
�M f - M f
1.Influenţa valorii medii a mijloacelor fixe: � ��
1000
�
� 1 0 �

�P1 - P0 �
2.Influenţa profitului aferent desfacerii mărfurilor: �
�M f ��
�1000
� 1 �
�1 �
( D1 - D0 ) �Rc0
�100 � �
2.1.Influenţa volumului desfacerii mărfurilor: � ��
1000
� M f1 �
� �
� �

43
 �1 � Tz D � �
� � ( Nl1 - Nl0 ) � 0 � 0 ��Rc0 �
�
100 �
� Nl0 Tz0 � �
2.1.1.Influenţa numărului de locuri de vânzare: � �
1000
M f1 �
� �
�
� �
�
2.1.2.Influenţa numărului mediu de zile lucrate pe loc vânzare (utilizarea timpului de lucru):
�1 � �Tz Tz � D � �
� � Nl1 �
� � � �
1 0
�0 ��
Rc0 �
100 � �Nl1 Nl0 �Tz0 � �
�
� ��
1000
M f1
� �
� �
� �
�1 � Tz1 �D1 D0 � � �
� � Nl1 � �
� � � � ��Rc0 �
100
� � Nl1 �Tz 1 Tz 0 �
� ��
2.1.3.Influenţa desfacerii medii zilnice: �
M f1 �1000
� �
�
� �
�
�1
�
100
� (
D1 �Rc1 - Rc0 )�
�
2.2.Influenţa ratei medii a rentabilităţii comerciale: � ��
1000
� M f1 �
� �

�1
�
100
2.2.1.Influenţa structurii desfacerii mărfurilor: �
r
(
D1 � Rc - Rc0
� ) ���1000
�
� M f1 �
� �
2.2.2.Influenţa ratelor rentabilităţii comerciale pe grupe de mărfuri:
�1
�
100
�
D 1 � (
Rc 1 -
r
Rc ) ���1000
� �
� M f1 �
� �

�1
�
100
2.2.2.1.Influenţa cotelor de adaos comercial pe grupe de mărfuri: �
r
D1 �C 1 - C
� ( ) ���1000
�
� M f1 �
� �
2.2.2.2.Influenţa nivelurilor relative ale cheltuielilor de circulaţie pe grupe de mărfuri:
� �1
-� �
�
��
100 (r ��
D1 �Nt1 - Nt ��
���
1000
)
� M f1 �
�
� �
�
Din cea de-a doua categorie de indicatori în care efortul este exprimat fizic, pentru
exemplificare putem avea următoarele modele:
P
 pentru activitatea de comerţ: �
1000
S

44
 P
 pentru activitatea de turism: �
1000
Ld

Pentru activitatea de comerţ observăm că în loc de mijloacele fixe ( M f ) se utilizează

suprafaţa comercială (S), iar pentru activitatea de turism în sistem ca factor cantitativ (efort) se
introduce capacitatea de cazare (numărul locurilor disponibile Ld) efectul fiind aprofundat ca şi în
sistemul precedent.
Aşa cum s-a şi subliniat în ambele situaţii se poate opera şi cu modele multiplicative. De
exemplu, pe modelul aceluiaşi indicator de eficienţă (care este mai complex) se pot folosi
următoarele modele:
P �D P �
 pentru activitatea de comerţ: 1000 = � � �
� �
1000
S �M f D �

P Lo Ntz CA( Î ) P
 pentru activitatea de turism: = � � �
Ld Ld Lo Ntz CA( Î )

Factorii sunt identificaţi prin fiecare variabilă a modelului, iar măsurarea influenţelor se
realizează simplu prin metoda iterării.

BIBLOGRAFIE

1. ANDRONIC BOGDAN CONSTANTIN: „Performanţa firmei”, Ed. Polirom, Iaşi, 2000;

2. ANGHEL ION, EDUARD DINU: „Strategia şi analiza economico – financiară a firmei”,
Ed. ASE, Bucureşti, 2007;
3. BĂTRÂNCEA IOAN: „Analiză financiară”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2000;
4. BĂTRÂNCEA IOAN (coordonator): „Diagnosticul şi evaluarea întreprinderii”, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2003;
5. BĂRBULESCU CONSTANTIN: „Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate
economică”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003;
6. BUGLEA ALEXANDRU: "Analiză economico - financiară, Ed. Universităţii de Vest,
Timişoara, 2008;
7. CĂRUNTU CONSTANTIN: „Analiza reflectării muncii şi capitalului real în principalele
performanţe economico-financiare ale întreprinderii”, Ed. Hermes, Bucureşti, 1998;
8. CĂRUNTU CONSTANTIN, LĂPĂDUŞI MIHAELA, CĂRUNTU GENU: „Analiză
economico-financiară la nivel microeconomic”, Ed. Universitaria, Craiova, 2005;
9. MĂRGULESCU D., NICULESCU M., ROBU V.: „Diagnostic economico-financiar.
Concepte. Metode. Tehnici”, Ed. Romcart, Bucureşti, 1994;

45
10. IŞFĂNESCU AUREL, VASILE ROBU, ANCA MARIA HRISTEA, CAMELIA
VASILESCU: „Analiza economico-financiară”, Ed. ASE, Bucureşti, 2002;
11. MĂRGULESCU D. (coordonator): „Analiza economico-financiară a întreprinderii”, Ed.
Tribuna Economică, 1994;
12. MEREUŢĂ C. (coordonator): „Analiza diagnostic a societăţilor comerciale în economia
de tranziţie”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994;
13. MOROŞANU IOSEFINA: „Analiza economico-financiară”, Ediţia a II – a revăzută şi
adăugită, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.
14. RUSU CORNELIU, MĂDĂLINA ALBU: „Diagnosticul şi strategia firmei”, Ed. Tribuna
Economică, Bucureşti, 2005.

46