PROIECT DE CERCETARE

ANALIZA REZULTATULUI FINANCIAR LA

SC “FLOARE”SA-ZALAU

1
 Cuprins

INTRODUCERE………………………………………………………………2

CAPITOLUL I

Rezultatul financiar- element esenţial al activităţii intreprinderii…………..3

1.1 Conţinutul, factorii de formare şi formele de exprimare a rezultatelor financiare………….3

1.2. Rentabilitatea- indicator de bază a aprecierii eficienţei activităţii…………………………6

1.3. Pragul de rentabilitatea- modalitate de estimare a rezultatelor financiare ale intreprinderii..12

Capitolul II Prezentarea intreprinderii SC “Floare”SA…………………….17

2.1. Caracteristica generală a SC”Floare”SA……………………………………………………17
2.2 Principalii indicatori determinati de firma................................................................................17

Capitolul III

Analiza rezultatelor financiare în cadrul întreprinderii SC “Floare”SA…….18

3.1 Analiza formării profitului în cadrul SC “Floare ”SA..............................................................18

3.2 Analiza rentabilităţii intreprinderii şi a foctorilor de influienţăasupra acesteia………………26

Capitolul IV Concluzii si recomandari …………………………………………34

Bibliografie………………………………………………………………………..38

2
 INTRODUCERE
Tema cercetării o constituie studierea rezultatelor financiare ale activităţii de producţie,
influenţa lor asupra viabilităţii acestei activităţi în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă,
cît şi modelul analitic ce reflectă etapele de bază ale diagnosticului şi aprecierii acestor
rezultate în dinamica şi în plan strategic
In CAPITOLUL I: „Rezultatul financiar – element esenţial al activităţii intreprinderii” se
studiază conceptele teoretice privind rezultatele financiare ale întreprinderii. Se studiază
importanţa, sarcinile diagnosticului şi sursele informaţionale, legătura reciprocă dintre raportul
financiar şi bilanţul contabil prin intermediul indicatorilor generalizatori de eficienţă şi
concordanţa indicatorilor privind rezultatele financiare şi rentabilitate.
In CAPITOLUL II am prezentat pe scurt societatea SC „Floare” S.A.
In CAPITOLUL III: „Analiza rezultatelor financiare în cadrul SA “Floare” S-a studiat
concepte teoretice privind rezultatele financiare şi rentabilitatea. S-a efectuat nemijlocit analiza
structurii profitului perioadei de gestiune până la impozitare, a profitului din activitatea
operaţională şi a profitului brut, ulterior s-a analizat rentabilitatea activelor, rentabilitatea
economică, cît şi rentabilitatea financiară.
Obiectul cercetării are un caracter multilateral şi cuprinde aspectele teoretice, metodice şi
aplicative ale diagnosticului şi estimării rezultatelor financiare ale unităţilor de producţie.
Deci, partea practică a lucrării (Capitolul III si II) este elaborată în baza materialelor SC
„Floare” S.A. pentru activitatea desfăşurată în perioada anilor 2005-2006.

3
 CAPITOLUL I Rezultatul financiar- element esenţial al
activităţii intreprinderii

1.1 Conţinutul, factorii de formare şi formele de exprimare a rezultatelor

financiare

Implementarea standardelor naţionale de contabilitate, precum şi modificarea esenţială a

rapoartelor financiare ale agenţilor economici, necesită elaborarea şi adoptarea unui sistem de
indicatori rezultativi, care va permite să determine potenţialul economico-financiar al unităţilor de
producţie pe termen prin analiza lor expresă.
Toată informaţia trebuie să fie prezentată şi prelucrată astfel încât conţinutul ei să
corespundă cerinţelor şi necesităţilor tuturor utilizatori interni şi externi.
În practica analitică pot fi propuse pentru utilizare mai multe modele în acest sens. Însă,
după opinia specialiştilor în domeniu, prezintă un deosebit interes următorul model pentru analiza
expresă şi estimarea potenţialului economico-financiar al întreprinderii.
Modelul respectiv va da posibilitate conducătorilor întreprinderilor de a determina
justificativ nu numai potenţialul economico-financiar realizat, ci şi strategia de dezvoltare orientată
în această direcţie.
În conformitate cu cerinţele dure ale pieţei, corelaţia indicatorilor generalizatori, ce reflectă
procesul de producţie şi rezultatele acestuia suferă o modificare esenţială şi este determinată de
ritmul de creştere a profitului perioadei de gestiune până la impozitare obţinut prin următoarea
corelaţie a indicatorilor generalizatori:
 profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
 volumul din vânzări;
 volumul producţiei vândute;
 volumul producţiei fabricate (lucrărilor şi serviciilor prestate);
 resursele materiale;
 mijloace fixe de producţie;
 forţa de muncă.

4
 Deci, cererea de factori de producţie şi compensarea unui factor prin altul sunt
determinate de preţul de piaţă şi de veniturile la care pretind întreprinderile.
De regulă, fiecare producător trebuie să-şi manifeste spiritul gospodăresc în activitatea pe
care o desfăşoară. Aceasta se exprimă prin argumentarea şi rezolvarea permanentă a acelor trei
probleme de bază:
1. Ce bunuri să producă şi în ce cantităţi?
2. În baza cărui potenţial intern de resurse materiale, umane, financiare şi informaţionale
se va realiza procesul de producţie?
3. Cum trebuie combinate aceste resurse în producerea bunurilor respective pentru a
obţine rezultate financiare avantajoase?
Modelul prezentat are la bază trei compartimente cu o legătură reciprocă pe verticală şi
orizontală.
Primul compartiment este dedicat factorilor de strategie, care reflectă triada rezultatelor
financiare: profitabilitatea vânzărilor, recuperabilitatea activelor şi rentabilitatea surselor depuse în
patrimoniul întreprinderii.
Compartimentul doi cuprinde factorii de reglare care, după conţinut reflectă formele şi
metodele noi de organizare a procesului de producţie şi de muncă conform condiţiilor actuale de
dezvoltare. La rândul său profunzimea examinării factorilor de reglare prevede evidenţierea şi
cercetarea următoarelor elemente constructive:
1 Formele noi de organizare a muncii şi dirijare a activităţii;
2 Necesitatea investigaţiilor în dezvoltarea şi perfecţionarea procesului de producţie;
3 Evidenţa factorilor de risc pentru determinarea pierderilor posibile şi preîntâmpinarea
lor deplină sau parţială.
Compartimentul trei include în sine factorii de potenţial care, actualmente joacă un rol
deosebit în autogestiunea unităţilor de producţie.
Acest compartiment constă din următoarele elemente consecutive:
1. asigurarea deplină şi la timp cu resurse necesare;
2. utilizarea eficientă a resurselor implicate în procesul de producţie;
3. oprimizarea consumurilor şi cheltuelilor întreprinderii.
Avantajul acestui model, constă în faptul că, determinarea şi aprecierea fiecărui
compartiment în parte se poate efectua atât direct, cât şi indirect, ţinând cont de legătura strânsă
dintre indicatorii şi factorii corelaţi. Astfel, având o imagine clară asupra factorilor strategici putem
argumenta şi determina factorii de potenţial. Totodată, concordanţa reciprocă dintre aceste două
grupe de factori depinde în mare măsură şi de eficienţa utilizării factorilor de reglare. Legătura
aceasta, condiţionată de cerinţele dure ale economiei de piaţă, poate fi explicată prin modificarea

5
anuală a fiecărui indicator generalizator nominalizat mai sus pas cu pas, luând în consideraţie
următoarele graniţe de timp:
1. ritmul lor de creştere pe parcursul a doi ani de gestiune (în exemplul nostru anii 2005-
2006);
2. ritmul lor strategic în decursul următorilor 3 ani ( 2004 programat, 2005 proiect, 2006
prognoză).
În condiţiile economiei de piaţă un rol semnificativ îl au sursele de informare privind
rezultatele financiare. Conform Standardelor Naţionale de Contabilitate, începând cu 1 ianuarie
1998 s-au modificat complet atât conţinutul, cît şi elementele structurale ale indicatorilor care
participă la formarea acestor rezultate.
Bilanţul contabil reflectă situaţia financiară a întreprinderii la una anumit moment de timp,
pe când raportul privind rezultatele financiare generează operaţiunile economice efectuate într-un
interval de timp concret, anumită perioadă de gestiune. În prezent raportul privind rezultatele
financiare se întocmeşte trimestrial cu total cumulativ de la începutul anului de gestiune.
Întreaga totalitate de indicatori prezentaţi în raportul privind rezultatele financiare poate fi
subdivizată în trei grupe:
1. venituri;
2. cheltuieli;
3. rezultate financiare (profituri sau pierderi), care reprezintă diferenţa dintre venituri şi
cheltuieli.
În practica mondială raportul privind rezultatele financiare se întocmeşte sub formă de o
treaptă sau mai multe trepte. În primul caz se grupează separat toate cheltuielile şi veniturile
întreprinderii, a căror sumă algebrică reflectă rezultatul financiar. A doua modalitate este bazată pe
o serie de calcule intermediare ale profitului (pierderilor) sub aspectul unor feluri distincte de
activităţi ale întreprinderii (operaţională, de investiţii, financiară) şi ca urmare a evenimentelor
excepţionale.
Deci rapoartele financiare reprezintă o informaţie financiară sistematizată despre
evenimentele care influenţează activitatea întreprinderii şi operaţiile economice. Scopul rapoartelor
financiare cu destinaţie generală îl constituie prezentarea unei informaţii accesibile investitorilor şi
creditorilor reali şi potenţiali privind:
1 situaţia financiară a întreprinderii;
2 indicatorii activităţii acesteia şi fluxul mijloacelor băneşti;
3 resursele economice şi datoriile întreprinderii;
4 componenţa activelor şi a surselor de formare a acestora, precum şi modificările lor;
fiind necesară în luarea deciziilor economice.

6
 Raportul privind rezultatele financiare se consideră ca una dintre cele mai importante şi
esenţiale părţi a rapoartelor financiare, care prezintă un interes deosebit atât pentru conducerea
întreprinderii, cît şi pentru alţi utilizatori de informaţii.
În conformitate cu S.N.C. 5 „Prezentarea rapoartelor financiare” raportul privind rezultatele
financiare cuprinde 15 indicatori care reflectă veniturile, cheltuielile şi profiturile (pierderile)
realizate în cursul perioadei curente de gestiune şi perioadei corespunzătoare a anului precedent.
Primii opt indicatori componenţi ai raportului nominalizat caracterizează veniturile,
cheltuielile şi rezultatele din activitatea operaţională a întreprinderii, determinată de statutul
acesteia, care reprezintă în fond o activitate curentă, ce se reînnoieşte continuu.
Apoi în raport sunt prezentate rezultatele financiare aferente activităţii întreprinderii,
care nu constituie pentru ea o activitate de bază. În special, se reflectă rezultatul din operaţiunile
efectuate în domeniile suplimentare ale activităţii de afaceri a întreprinderii, cum sunt activitatea
de investiţii şi cea financiară. În afară de aceasta, separat se înregistrează rezultatul apărut ca
urmare a evenimentelor şi operaţiunilor excepţionale.
Analiza fiecărui tip de profit al întreprinderii poartă un caracter semnificativ, deoarece
permite managerilor să aleagă direcţiile principale de desfăşurare ale activităţii întreprinderii atât
pentru perioada curentă, cât şi pentru cea previzională. Totodată, rezultatele acestei analize permit
investitorilor potenţiali să-şi decidă strategia îndreptată spre minimizarea pierderilor şi riscului
financiar pentru investiţiile depuse în activitatea întreprinderii concrete.Este necesar de menţionat,
că între informaţia reflectată în Bilanţul Contabil şi Raportul privind rezultatele financiare există o
legătură cu o interacţiune reciprocă.

1.2. Rentabilitatea- indicator de bază a aprecierii eficienţei activităţii

Profitul constituie raţiunea activităţii de producţie şi practic determină prosperarea

întreprinderii în perioada previzională. De regulă, toate unităţile de producţie, care se dovedesc a fi
neprofitabile, şi deci, nerentabile, sunt supuse falimentului.
Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienţei economice fiind criteriul
esenţial ce stă la baza adoptării deciziilor economice-financiare. În funcţie de acest criteriu,
managerii stabilesc continuitatea, extinderea, restrângerea sau reorientarea deciziilor. Deci, putem
cert menţiona că contabilitatea şi analiza rezultatelor financiare şi a rentabilităţii reprezintă un
studiu complex, cu ajutorul căruia se poate determina multitudinea influenţei factorilor, care
contribuie la modificarea acestor indicatori pe parcursul unei perioade de activitate. În baza acestui
studiu pot fi elaborate decizii necesare în domeniul economic-financiar pentru ameliorarea situaţiei
nefavorabile şi crearea unor activităţi noi cu facilităţi adăugate pentru activitatea de producţie.

7
 Obţinerea profitului este raţiunea de a fi a întreprinderii, scopul principal pe care îl are
antreprenorul înainte de a iniţia o afacere.
E cunoscut faptul, că valoarea relativă a profitului este reflectată în formă de rentabilitate.
Deci, dacă masa profitului în unităţi valorice ne demonstrează suma profitului obţinut, apoi
rentabilitatea în formă procentuală reprezintă eficacitatea activităţilor desfăşurate: operaţională, de
investiţii şi operaţională. Formula generală a rentabilităţii, din punct de vedere a conţinutului
economic, reflectă raportul dintre efect şi efort. Însă, în condiţiile economiei de piaţă se utilizează
un sistem larg de indicatori ce aderă la rentabilitate ţinând cont de necesităţile analizei, şi anume:
 rentabilitatea produselor fabricate;
 rentabilitatea produselor vândute;
 rentabilitatea comercială;
 profitabilitatea vânzărilor;
 rentabilitatea mijloacelor de producţie;
 rentabilitatea activelor;
 rentabilitatea capitalului permanent;
 rentabilitatea capitalului propriu.
Fiecare din aceşti indicatori îşi are formula sa de calcul. Esenţa lor este identică: reflectă
eficacitatea la diferite niveluri de activităţi.
În acest context, sarcinile principale ale analizei sunt:
 aprecierea generală a tendinţei modificării indicatorului examinat de rentabilitate în
dinamică;
 calculul şi aprecierea influenţei factorilor respectivi asupra modificării acestui
indicator;
 evidenţierea rezervelor interne ce ţin de sporirea rentabilităţii pe viitor şi elaborarea
măsurilor concrete pentru mobilizarea lor.
Sursele de informaţii sunt următoarele:
 Datele calculaţiilor individuale pe fiecare produs aparte fabricate şi vândute, pentru
analiza rentabilităţii pe produse;
 Datele raportului financiar, inclusiv bilanţul contabil şi raportul privind rezultatele
financiare pentru analiza rentabilităţii activelor, capitalului propriu şi capitalului
permanent;
 Alte surse de informaţie necesare pentru examinarea aprofundată a indicatorilor de
rentabilitate evidenţiate din evidenţa operativă, statistică şi contabilă.
Rata de rentabilitate economică reprezintă rata de rentabilitate a ansamblului
capitalurilor atrase de aceasta de la proprietarii şi creditorii săi. Într-o accepţiune mai largă, rata

8
rentabilităţii economice exprimă eficienţa capitalului economic alocat activităţii productive a
întreprinderii. În limbajul anglo-saxon, rata rentabilităţii economice poartă denumirea de rata
rentabilităţii activului; de aceea, ea se prescurtează prin ROA („Return on Assets”, unde „Assets”
= activ).
Modul uzual de calcul al rentabilităţii economice (Rre) este următorul:

Rezultatul din exploatare net Profit net + Dobânzi

Rre = =
Activ economic Capitaluri proprii + Datorii financiare

În cadrul relaţiei de calcul anterioare, activul economic este contrapartida din activul
bilanţier a resurselor atrase, prezente în pasiv; activul economic reprezintă ansamblul activelor
finanţate pe seama acestor resurse, respectiv activele imobilizate nete la care se adaugă activele
circulante nete.
AE = CPR + Datfin = IMO + ACRnete
unde:
AE = activul economic
CPR = capitalurile proprii ale întreprinderii
IMO = valoarea netă a activelor imobilizate din proprietatea întreprinderii
Datfin = datorii financiare
ACRnete = active circulante nete
Rata rentabilităţii economice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 rata rentabilităţii economice trebuie să fie mai mare decât rata inflaţiei pentru a
asigura menţinerea valorii sale;
 în termeni reali, rata rentabilităţii economice trebuie să remunereze capitalurile
investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) şi al riscului
economic şi financiar pe care şi le-au asumat furnizorii de capitaluri (acţionarii şi creditorii
întreprinderii);
 de asemenea, rata rentabilităţii economice trebuie să permită întreprinderii reînnoirea
şi creşterea activelor sale într-o perioadă de timp cât mai scurtă.
Aşadar, rentabilitatea economică reprezintă rentabilitatea ansamblului capitalurilor
investite. Mărimea sa este strâns legată de nivelul rentabilităţilor obţinute de fiecare investitor de
capitaluri în parte. Dacă ţinem cont că acţionarii şi creditorii sunt cei mai importanţi investitori de
capitaluri, atunci rentabilitatea economică poate fi estimată pornind de la rentabilităţile obţinute de
aceştia. Ca atare, aceasta poate fi calculată ca o medie ponderată a rentabilităţii capitalurilor
proprii, respectiv a celor împrumutate. Ponderile reprezintă proporţia fiecărui tip de capital în
totalul capitalurilor atrase de întreprindere pentru finanţarea activităţilor sale, astfel:

9
 CPR DATfin
Rec = Rfin * + Rd *
AE AE

unde:
Rec = rentabilitatea economică
Rfin = rentabilitatea financiară
CPR = capitaluri proprii
AE = activ economic
Rd = rata dobânzii
DATfin = datorii financiare
Noua determinare a rentabilităţii economice este foarte utilă mai ales atunci când
suntem interesaţi să calculăm nivelul acceptabil al acesteia care asigură remunerarea cerută de
investitorii de capitaluri. În condiţiile în care rata de rentabilitate cerută de proprietari nu coincide
cu rentabilitatea financiară realizată, apare o neconcordanţă între rentabilitatea economică ce ar
trebui obţinută de întreprindere şi cea efectiv realizată. În schimb, dacă rentabilitatea financiară
obţinută corespunde aşteptărilor acţionarilor, putem spune că nivelul de rentabilitate economică
atins asigură remunerarea cerută a capitalurilor atrase de la investitori.
Prin urmare, dacă firma nu va face eforturi pentru a-şi majora rentabilitatea financiară,
ea riscă să-şi piardă acţionarii. În condiţiile în care firma este listată la bursă sau pe RASDAQ,
capitalizarea sa bursieră va înregistra un declin, consecinţă a problemelor în domeniul profitului.
Pentru evitarea pierderii acţionarilor, întreprinderea va apela la măsuri1 de criză sau de
compromis, dintre care se pot menţiona:
 transferul unei părţi din resursele ce revin statului către proprietari, prin practicarea
pentru asociaţi a unor salarii cu mult peste nivelul mediu al ramurii. Astfel, întreprinderea
realizează în primul rând o economie de impozit, inversând în acelaşi timp, ordinea plăţii celor
implicaţi în afacere: întâi proprietarii, apoi statul;
 acumularea datoriilor către stat, în condiţiile reeşalonărilor şi exonerărilor deja
tradiţionale ale plăţii impozitelor şi penalităţilor aferente, probând un management financiar
realizat cu „acordul” statului de o parte din firmele româneşti.
Analiza factorială a rentabilităţii presupune descompunerea ratelor de rentabilitate pe
factorii de influenţă a acestora. Pus în practică de către Du Pont Powder Company, acest tip de
analiză se dovedeşte şi astăzi util în cadrul managementului rentabilităţii firmei.
Ideea centrală a acestui tip de analiză constă în identificarea principalilor factori care
influenţează direct sau indirect rentabilitatea întreprinderii şi integrarea mărimii lor într-un sistem

1
Dragotă, V- op.cit; p. 254.

10
de rate ce condiţionează nivelul acesteia. Astfel, în funcţie de priorităţile managementului în
gestiunea rentabilităţii, descompunerea factorială a acesteia diferă.
A. Descompunerea rentabilităţii economice
Ratele de rentabilitate economică sunt compuse din două rate:
 de structură valorică a cifrei de afaceri (rate de marjă)
 de rotaţie a capitalurilor, prin cifra de afaceri.
Pornind de la aceste consideraţii, rata de rentabilitate economică (Rre) se poate exprima
astfel:

Rezultat din exploatare net EBIT - Impozit

Rre = = =
Activ economic Activ economic

EBIT - Impozit Cifra de afaceri EBIT - Impozit CA

= x = x
Cifra de afaceri Activ economic CA AE

rata marjei rotaţia capitalurilor

Rre = Rata de structură valorică a CA x Rata de rotaţie a capitalurilor (prin CA)
Fiecare din aceste rate serveşte la o analiză financiară aprofundată a întreprinderii.
Astfel, ratele de structură caracterizează condiţiile de exploatare economică (capitalurile
consumate), iar ratele de rotaţie caracterizează eficacitatea capitalurilor angajate de întreprindere în
desfăşurarea activităţii sale economico-financiare (capitalurile alocate).
În fapt, descompunerea ratelor de rentabilitate evidenţiază influenţa a două grupe de
factori:
 un factor cantitativ (marja de acumulare);
 doi sau mai mulţi factori calitativi (rotaţia capitalurilor, structura financiară).
Mărimea efectivă a acestor rate exprimă o anumită combinare între factorul cantitativ şi
factorii calitativi de creştere a rentabilităţii.
Drept urmare, rata rentabilităţii economice poate fi majorată, fie prin creşterea marjei
de acumulare (diferenţa dintre cifra de afaceri şi cheltuielile de gestiune), fie prin creşterea rotaţiei
capitalurilor. În perioadele de dezvoltare, capitalurile investite pot să crească mai repede decât
rentabilitatea întreprinderii. De aceea, este posibil ca, în ciuda creşterii ratei marjei brute, să se
înregistreze o rată scăzută a rentabilităţii economice (efectele profitabile ale investiţiilor se vor
propaga în timp).

EBIT - Impozit EBIT - Impozit Valoare adăugată Imobilizări

Rre = = x =
AE Valoare adăugată Imobilizări AE
(1) (2) (3)
11
unde:
relaţia (1) = rata marjei asupra valorii adăugate (RmVA)
relaţia (2) = randamentul imobilizărilor (Rimo)
relaţia (3) = coeficientul investiţiilor (Cinv)
Astfel, rata de rentabilitate economică se mai poate exprima într-o nouă formulare:
Rre = RmVA x Rimo x Cinv
Rentabilitatea economică este astfel pusă în corelaţie cu rentabilitatea factorului
muncă, cu randamentul investiţiilor în active fixe şi cu structura investiţiilor (respectiv, ponderea
investiţiilor strategice).
B. Descompunerea rentabilităţii financiare
Rata rentabilităţii financiare poate fi descompusă în două (sau mai multe) rate
componente:
Profit net Profit net Cifra de afaceri
Rfin = = x
Capital propriu Cifra de afaceri Capital propriu

rata marjei nete rata rotaţiei

capitalurilor proprii
sau

Profit net Profit net Cifra de afaceri Activ economic

Rfin = = x x
Cifra de afaceri Activ economic Capital propriu
Capital propriu

rata marjei nete rata de rotaţie rata de structură a

a capitalurilor capitalurilor

În felul acesta se evidenţiază dependenţa rentabilităţii financiare de rata marjei nete de

rentabilitate, de rotaţia capitalurilor şi de structura finanţării (în timp) a investiţiilor întreprinderii.
Este de remarcat că o creştere a rentabilităţii financiare poate fi obţinută, în anumite
condiţii, prin creşterea îndatorării. Contractarea de credite poate determina o creştere a
rentabilităţii capitalurilor investite de proprietari pe două căi:
 câştigul realizat dintre diferenţa între rata de rentabilitate economică a întreprinderii
şi rata de dobândă plătită creditorilor pentru capitalurile investite de aceştia în firmă;
 economia de impozit obţinută de societatea comercială prin deducerea cheltuielilor
cu dobânzile plătite, implicând un cost al resurselor împrumutate mai mic decât rata de dobândă
aferentă creditului contractat.
Atunci când se doreşte analiza rentabilităţii financiare din această perspectivă, este
indicată următoarea descompunere factorială:

EBIT - Impozit Cifra de afaceri Activ economic Profit net

Rfin = x 12 x x
Activ economic Capital propriu EBIT – Impozit
Cifra de afaceri
(3) (4)
 relaţia (1) = rata marjei brute (Rmb)
relaţia (2) = rata de rotaţie a capitalurilor (Rrk)
relaţia (3) = rata de structură a capitalurilor (Rsk)
relaţia (4) = rata structurii remunerării (Rsr)
Astfel, rata de rentabilitate financiară se mai poate exprima într-o nouă formulare:

Rfin = Rmb x Rrk x Rsk x Rsr = Rre x L

unde:
Rmb x Rrk = rata rentabilităţii economice (Rre)
Rsk x Rsr = levierul financiar (L)

1.3. Pragul de rentabilitatea- modalitate de estimare a rezultatelor financiare ale

intreprinderii

Activitatea unei întreprinderi este supusă riscului economic (operaţional) întrucât aceasta
nu poate să prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său (cost, cantitate, preţ)
şi ale ciclului de exploatare (cumpărări, prelucrări, vânzări). Riscul economic evaluează
posibilitatea înregistrării (obţinerii) unui rezultat insuficient sau chiar a unor pierderi. Deci, riscul
activităţii economice evidenţiază „incapacitatea întreprinderii de a se adapta în timp şi cu cele mai
mici costuri, eforturi, variaţiei mediului economic; mai exact, el exprimă volatilitatea rezultatului
economic la condiţiile de exploatare”2.
Riscul afacerilor variază de la o ramură de activitate la alta şi de la o firmă la alta, în cadrul
aceleiaşi ramuri de activitate. În plus, riscul afacerilor poate fi schimbător în timp. În general,
firmele mici şi cu un singur produs, au un grad ridicat al riscului afacerilor. În literatura de
specialitate se apreciază că riscul economic depinde de următorii factori:
- variabilitatea cererii; cu cât cererea pentru produsele unei firme este mai instabilă, cu atât
riscul economic este mai mare;
-variabilitatea preţului de vânzare; firmele ale căror produse sunt vândute pe pieţe
caracterizate de fluctuaţii însemnate, sunt expuse unui risc economic mai ridicat, comparativ cu
firmele ale căror produse sunt vândute pe pieţe stabile;

2
Vintilă, G- op.cit; p.102

13
 -variabilitatea costului întrărilor (aprovizionărilor) în sensul că firmele care se
aprovizionează la costuri incerte, sunt expuse unui risc economic ridicat.
-capacitatea de a ajusta preţurile produselor la costurile intrărilor. Astfel, cu cât capacitatea
firmei de a ajusta preţul produselor la modificarea costului de producţie este mai mare, cu atât
nivelul riscului economic este mai scăzut;
- ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor firmei; dacă cheltuielile fixe deţin o
pondere însemnată în valoarea cheltuielilor totale şi nu se pot diminua pe măsură ce scade cererea
pentru produsele firmei, riscul economic este mai ridicat.
Riscul de exploatare depinde în special de nivelul cheltuielilor fixe, acelaşi nivel al
cheltuielilor fixe fiind mai bine absorbit de o cifră de afaceri mai mare.
Structura cheltuielilor, în special repartiţia între cheltuielile fixe şi cheltuielile variabile în
raport cu cifra de afaceri, exercită o influenţă semnificativă asupra rentabilităţii, ceea ce justifică
determinarea unui “efect de levier operaţional / al exploatări”. Acesta indică influenţa cheltuielilor
fixe de exploatare asupra profitului din exploatare (profit înainte de plata impozitelor şi dobânzii –
“earnings before interests and taxes” - EBIT).
Studiul său este asociat cu analiza Cost – Profit – Volum şi cu cea a punctului neutru sau
“mort”.
În mod concret, pentru un produs dat, problema este aceea de a şti care trebuie să fie
cantitatea produsă şi respectiv vândută, astfel încât volumul vânzărilor (cifra de afaceri) să acopere
cheltuielile totale (fixe şi variabile). Altfel spus, punctul “mort” denumit şi prag de rentabilitate
evidenţiază nivelul minim de activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra
în pierdere. Depăşind acest nivel, activitatea întreprinderii devine rentabilă. Riscul economicva fi
cu atât mai mic, cu cât nivelul punctului mort va fi mai redus.
Determinarea pragului de rentabilitate se face,după caz, în unităţi fizice, valorice sau în
număr de zile, pentru un singur produs sau pentru întreaga activitate a întreprinderii.
La întreprinderile monoproductive (care fabrică un singur produs) pragul de rentabilitate în
unităţi fizice se determină pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant în raport cu
creşterea volumului producţiei. Aceasta înseamnă că, indiferent de volumul fizic al producţiei
vândute (Q), cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante, variind în schimb volumul
total al acestora (CV). De asemenea, se porneşte de la ipoteza că preţul unitar de vânzare (P) este
constant, indiferent de volumul produselor fizice vândute (Q). Altfel spus, piaţa absoarbe toată
producţia la acelaşi preţ.
Exemplu:Considerăm un produs al cărui preţ de vânzare unitar (P) este 200 u.m.,
cheltuielile variabile unitare (CVu) sunt 100 u.m., cheltuielile fixe proprii (CF) sunt 40.000 u.m.
Presupunem că toate produsele se vând. Datele permit construirea următorului tabel:

14
 Tabelul nr. 1
Cantitate Vânzări Cheltuieli Cheltiuieli Cheltuieli Venit
a produsă totale fixe (CF) variabile totale operaţionale operaţional
(Q) (CA) (CV) (CT) (EBIT)
- tone - CA = CV=CVuxQ CT =CF+CV EBIT=CA–CT
QxP
100 20.000 40.000 10.000 50.000 -30.000
200 40.000 40.000 20.000 60.000 -20.000
300 60.000 40.000 30.000 70.000 -10.000
400 80.000 40.000 40.000 80.000 0
500 100.000 40.000 50.000 90.000 10.000
600 120.000 40.000 60.000 100.000 20.000
700 140.000 40.000 70.000 110.000 30.000
800 160.000 40.000 80.000 120.000 40.000

În baza acestor ipoteze pragul de rentabilitate reprezintă volumul fizic al producţiei

vândute care acoperă totalul cheltuielilor (cheltuieli fixe + cheltuieli variabile), iar rezultatul
exploatării este nul. Din Tabelul nr. 1 se observă că există egalitate între vânzările totale (CA) şi
cheltuielile totale, pentru producţia Q = 400 t. Această cantitate reprezintă punctul neutru sau
pragul de rentabilitate, adică:
 în acest punct nu există nici profit, nici pierderi;
 peste acest punct, toată producţia vândută conduce la obţinerea de profit.
Pragul de rentabilitate se mai determină după relaţia:
CA = CT
CA = CF + CVu x Q
PQ = CF + CVu x Q
Q (P - CVu) = CF
Analiza pragului de rentabilitate examinează relaţia dintre venituri şi vânzări, pe baza

costurilor fixe şi variabile şi reprezintă o analiză pe termen scurt. Ca urmare, cheltuielile cu

dobânzile nu se includ în analiză, ele reprezentând costuri financiare şi nu costuri de exploatare
(operaţionale) şi cu impact pe termen lung. Din acest motiv, analiza pragului de rentabilitate
calculează pragul de rentabilitate înaintea plăţii dobânzilor. Elementele esenţiale ale analizei
pragului de rentabilitate sunt reprezentate grafic în Figura nr. 1. Numărul de unităţi produse şi
vândute apar pe abscisă (OX), iar costurile şi veniturile se măsoară pe ordonată (OY).

15
 Costuri şi CA
(mii u.m.)
160 Venit
Profit CA = PQ operaţional
140 (EBIT) sau profit
Ct din exploatare
120
120
Pierderi
100
100
80 CV Total costuri
variabile
60
CF
40
Total costuri
20 fixe

0 100
100 200 300 400 500 600 700
50 800 Qt
Qpr 0
Figura nr. 1 Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate

Presupunem că numărul de unităţi produse este egal cu numărul de unităţi vândute.

Costurile fixe, în valoare de 40.000 u.m. sunt reprezentate cu o linie orizontală, deoarece ele rămân
neschimbate indiferent de numărul de unităţi produse. Costurile variabile sunt 100 u.m./t, astfel
încât:
 totalul costurilor variabile se determină prin multiplicarea valorii de 100 u.m./t cu
numărul de tone produse;
 linia costurilor totale are o pantă ascendentă de 100 u.m. (pe ordonată) la o tonă produsă
şi vândută (pe abscisă).
Din acest motiv, costurile totale (CP = CF + CV) sunt reprezentate grafic ca o linie dreaptă
cu punctul de intersecţie al ordonatei la valoarea de 40.000 u.m. Pe baza reprezentării grafice din
Figurii nr. 1 se pot desprinde următoarele concluzii:
- în punctul Qpr, întreprinderea nu degajă nici profit, nici pierdere. Instabilitatea profitului
este cu atât mai mare, cu cât întreprinderea este mai aproape de punctul său critic. Atunci când
nivelul cifrei de afaceri (CA) se situează în vecinătatea punctului critic, o mică variaţie a cifrei de
afaceri antrenează o mare variaţie a profitului;
- în cazul în care Q < Qpr , costurile depăşesc CA, iar întreprinderea lucrează în pierdere;
- în cazul în care Q > Qpr , costurile sunt compensate de CA suficient de mare pentru a
degaja profit. Cu cât producţia Q este mai mare faţă de acest punct critic, cu atât mai mult va creşte
profitul, deoarece cheltuielile fixe sunt absorbite deja de vânzările realizate până în punctul mort.
Analiza pragului de rentabilitate evidenţiază o serie de limite ce decurg din aplicarea în
practică a acesteia şi anume:

16
 - cheltuielile fixe se repartizează asupra întregii producţii şi vor fi cu atât mai reduse pe
unitatea de produs, cu cât volumul producţiei este mai mare. Ele se recuperează prin vânzările
iniţiale (realizate până la atingerea punctului critic). Însă, în realitate, cheltuielile fixe nu sunt
constante pentru toate nivelurile de activitate. În asemenea cazuri, chiar dacă costurile fixe sunt
direct proporţionale cu volumul producţiei, modificarea costurilor totale generează un nou prag de
rentabilitate;
- în condiţiile economiei de piaţă, preţul de vânzare nu poate rămâne constant, datorită
modificărilor specifice mediului concurenţial. Astfel, în cazul scăderii cererii pe piaţă (neprevăzută
de întreprindere), preţurile vor scădea. Acest fenomen va fi însoţit de întârzierea plăţilor, creşterea
stocurilor, a provizioanelor pentru exploatare, cât şi a celor pentru riscuri şi cheltuieli. Ca urmare,
cheltuielile relativ constante sporesc considerabil, iar profitul va înregistra o scădere semnificativă.

17
 Capitolul II Prezentarea intreprinderii SC”Floare”SA
2.1. Caracteristica generală a SC”Floare ”SA

SC “Floare” S.A işi desfăşoară activitatea în forma organizatorico-juridică de Societate pe

Acţiuni de tip deschis, fiind fondată pe un termen nelimitat.
Capitalul statutar al societăţii constituie 24344836 lei şi este în întregime împărţit în
6086209 acţiuni cu valoarea nominală a 4 lei fiecare.
Sediul societatii comerciale si al sectiei de productie este in zALAU str. Independentei nr.17, iar
activitatea pe care o desfasoara este potrivit CAEN 1772 adica comercializarea de articole
tricotaje. Societatea comerciala desface plovere de femei, bluze de barbati, jachete, veste, maiouri.
Capitalul social al societatii comerciale este privat si in suma de 200 lei, cu doi asociati care detin
parti sociale in proportie egala,adica de 50%

2.2 Principalii indicatori determinati de firma

Din situatile financiare depuse pe ultimii doi ani principali indicatori sunt:
- lei -
Nr. Indicator 31.12.06 31.12.07
Crt.
1 Cifra de afaceri 46,51 259,09
2 Rezultatul exploatari 20,97 113,33
3 Rezultatul brut 22,56 117,63
4 Rata profitului net-cifra de afaceri 47,12% 43,85%
5 Ponderea datoriilor totale in total pasiv 2,64% 87,03%
Din prezentarea principalilor indicatori rezulta ca societatea comerciala are o evolutie pozitiva
in activitatea economico-financiara.
Conducerea unei afaceri cere mai mult decat dorinta de a fi propriul sef. Necesita multa
perseverenta, abilitate de a lua decizii si abilitate de a te descurca atat cu finantele cat si cu
angajatii.
Structura organizatorica a SC” Floare” S.A este reprezentata de organul de conducere
superior al societatii - Consiliul de Administratie – care este numit de Adunarea Generala a
Actionarilor. Consiliul de Administratie este condus de un presedinte care este directorul
general al societatii.
Acesta organizeaza, indruma, controleaza si indruma activitatile Subordonat directorului
general al societati se afla directorul tehnic. Directorul tehnic coordoneaza compartimentele,
si birourile.
18
 Capitolul III Analiza rezultatelor financiare în cadrul
întreprinderii SC“Floare Carpet”SA

3.1 Analiza formării profitului în cadrul SC “Floare”SA

Actualmente, în practica analitică se utilizează mai multe metode de analiză aferente
diagnosticului şi estimării rezultatelor financiare ale unităţilor de producţie. Avînd la bază unele
aspecte comune, ele, totuşi diferă una de alta, ţinînd cont de necesităţile analizei şi de gradul
profunzimii acesteia.
De regulă, analiza fiecărui tip de profit al întreprinderii poartă un caracter concret, deoarece
permite managerilor să determine posibilităţile şi direcţiile principale de diversificare a activităţii
de bază.
Concomitent, analiza aprofundată a profitului permite investitorilor potenţiali să-şi decidă
strategia, îndreptată spre minimizarea pierderilor şi riscului financiar pentru investiţiile depuse în
întreprinderea dată pe o perioadă durabilă.
Ca orice fenomen economic, profitul poate fi examinat sub aspect structural şi factorial.
Prin urmare, analiza profitului trebuie să asigure incertitudinea coerentă a acestor două aspecte,
ţinând cont atât de necesităţile analizei respective, cît şi de posibilităţile reale de utilizare a unui set
suplimentar de informaţie cu conţinut sintetic şi analitic.
Studiul rezultatelor financiare obţinute pe parcursul anilor 2005-2006 de această
întreprindere , reflectate în raportul financiar respectiv ne-a oferit posibilitatea să concluzionam
că:
1) modificările absolute şi relative în dinamică sunt condiţionate de influenţa unui sistem
larg de factori;
2) cuantificarea acestor factori, calculul şi aprecierea acţiunii lor justificate asupra
modificării indicatorilor rezultativi joacă un rol predominant în determinarea viabilităţii
unităţilor de producţie în cauză pe viitor;
3) efortul propriu depus de colectivele de muncă în obţinerea acestor rezultate, nu
totdeauna determină obiectiv mărimea lor finală.
De regulă, analiza profitului începe cu examinarea profitului perioadei de gestiune pînă la
impozitare, care reprezintă suma rezultatelor obţinute din cele trei tipuri de activităţi (operaţională,
de investiţii, financiară) şi rezultatul excepţional, ceea ce poate fi exprimat prin relaţia:

P = RAO  RAI  RAF  RE

19
 unde P reprezintă profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare:
RAO - rezultatul din activitatea operaţională;
RAI - rezultatul din activitatea de investiţii;
RAF - rezultatul din activitatea financiară;
RE - rezultatul excepţional;
Acest indicator sintetizează atât rezultatele activităţilor desfăşurate de întreprindere pe
parcursul perioadei de gestiune, cоt şi mediul în care sînt desfăşurate aceste activităţi. El se
determină prin însumarea datelor din rîndurile „Rezultatul din activitatea economico-financiară:
profit (pierdere)” şi „Rezultatul excepţional: profit (pierdere)”.
Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare nu trebuie confundat cu venitul
impozabil, care se determină în baza profitului contabil şi poate să devieze de la ultimul cu
mărimea diferenţelor permanente şi temporare. Venitul impozabil se calculează în declaraţia
fiscală completată anual, conform legislaţiei în vigoare.
Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare se utilizează pe larg în procesul analizei
financiare pentru determinarea nivelului de rentabilitate a activelor şi altor indicatori, care
caracterizează eficienţa activităţii unităţilor de producţie.
În cadrul analizei se examinează structura acestui indicator generalizator şi gradul în care
fiecare compartiment a contribuit la modificarea lui. Diagnosticul şi estimarea acestui indicator
generalizator începe examinarea structurii lui în dinamică, prin utilizarea următorului tabel analitic
(tab.1).
Aprecierea structurii profitului perioadei de gestiune al „Floare” SA
Tabelul 1
Anul precedent Anul de gestiune
Abaterea, 
Indicatori (2005) (2006)
Suma, Ponderea, Suma, Ponderea,
mii lei %
mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5 6
1. Rezultatul din
activitatea operaţiona-lă:
2.3 0,33 973.4 120,23 971.1 +119,90
profit (pierdere) (F.2,
rd.080)
2. Rezultatul din
activitatea investiţii:
241.7 34,61 109.2 13,48 -132.5 -21,13
profit (pierdere) (F.2,
rd.090)
3. Rezultatul din
activitatea financiară:
454.3 65,06 (273.0) (33,72) 727,3 +98,78
profit (pierdere) (F.2,
rd.100)
4.Rezultatul din 698,3 100 809,6 100 +111,3 x
activitatea economico-
financiară: profit

20
(pierdere) (F.2, rd.110)
5.Rezultatul excepţional:
profit (pierdere) (F.2, x x x x x x
rd.120)
6. Profitul (pierderea)
perioadei de gestiune
698,3 100 809,6 100 +111,3 x
pînă la impozitare (F.2,
rd.130)

În baza datelor din tabel la „Floare”SA se observă o tendinţă de creştere a profitului

perioadei de gestiune pînă la impozitare faţă de anul precedent cu 111,3 mii lei ( 809,6-698,3 ).
Această abatere a fost condiţionată de influenţa modificărilor pozitive a primelor două
elemente ce stau la baza formării indicatorului analizat. O mare micşorare a fost înregistrată la
rezultatul din activitatea de investiţii cu 132,5 mii lei (109,2-241,7 ). Majorarea rezultatului din
activitatea financiară cu 727,3 mii lei (-273,0-454,3) este condiţionată de majorarea venitului
primit din diferenţa de curs valutar.
Majorare de întreprindere a profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare merită o
apreciere pozitivă, deoarece prin aceasta se asigură un interval de siguranţă suficient pentru a
suporta unele influenţe nefavorabile externe, cum ar fi, de exemplu, sporirea preţurilor la materiile
şi materiale confecţionate; la combustibil şi resursele energetice, a tarifelor la transport şi serviciile
comunale etc
Dat fiind faptul că profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare pentru întreprinderile de
producere este compus din profitul din activitatea operaţională, apare necesitatea unei analize mai
profunde a acestui indicator, inclusiv a factorilor care au contribuit la modificarea lui în dinamică.
Rezultatul din activitatea operaţională oferă utilizatorilor rapoartelor financiare o imagine
fidelă privind mărimea profitului obţinut de întreprindere în perioada de gestiune din tipurile de
activităţi determinate de statutul acesteia, care în fond ordinare şi se reînnoiesc în continuu.
Rezultatul din activitatea operaţională este o parte componentă a profitului perioadei de
gestiune pînă la impozitare, şi în mod direct influenţează mărimea acestuia. Analiza separată a
profitului din activitatea operaţională ne permite depistarea evoluţiei nesatisfăcătoare a lui sub
influenţa diverşilor factori, precum şi posibilitatea înlăturării momentelor negative pentru a
favoriza evoluţia lui pe viitor.
Deci, pentru a analiza mai detaliat influenţa asupra rezultatului din activitatea operaţională,
se utilizează metoda balanţieră, luînd ca bază următoarea formulă:

RAO = PB + AVO – ChCOM – ChG.şiAdm. – AChOP.

unde RAO reprezintă rezultatul din activitatea operaţională:

PB - profitul brut;

21
 AVO - alte venituri operaţionale;
ChCOM - cheltuieli comerciale;
ChG.şiAdm. - cheltuieli generale şi administrative;
AChOP. - alte cheltuieli operaţionale.
Este evident că fiecare parte componentă din formulă influenţează asupra rezultatului
financiar din activitatea operaţională a întreprinderii. Primii doi indicatori au o acţiune directă, iar
restul – o acţiune indirectă.
La nivel general, analiza factorială a profitului din activitatea operaţională se efectuează
utilizînd următorul tabel analitic (Tab.2), în baza datelor din Raportul privind rezultatele financiare
Calculul influenţei factorilor asupra modificării profitului din activitatea operaţională
Tabelul 2
Rezultatul
Anul Anul de
Nr. Abaterea influenţei
Indicatori precedent gestiune
crt. (+;-) factorilor
(2005) (2006)
(+;-)
A 1 2 3=2-1 4

1. Profitul brut (rd.030, f.nr.2) 12135,9 13861,9 1726 1726

Alte venituri operaţionale (rd.040,

2. 1270,3 1016,7 -253,6 -253,6
f.nr.2)

Cheltuieli comerciale (rd.050,

3. 1746,5 2012,9 -(+266,4) -266,4
f.nr.2)

Cheltuieli generale şi
4. 5909,6 6757,6 -(+848) -848
administrative (rd.060, f.nr.2)

Alte cheltuieli operaţionale (rd.030,

5. 5747,8 5134,6 -(-613,2) +613,2
f.nr.2)

Rezultatul din activitatea

6. 2,3 973,4 +971,1 x
operaţională: profit (pierdere)

Din tabel rezultă că la „Floare”SA sporirea profitului din activitatea operaţională faţă de
anul precedent în mărime de 971,1 mii lei a fost asigurată pe baza modificărilor pozitive a unuia
din factorii indirecţi, şi anume a altor cheltuieli operaţionale, care a contribuit la majorarea
indicatorului rezultativ cu 613,2 mii lei. Această modificare pozitivă a fost influenţată de reducerea
considerabilă a altor cheltuieli operaţionale privind arenda curentă, amenzi, penalităţi, despăgubiri
achitate sub formă de sancţiuni, de reducerea plăţii dobânzilor pentru credite şi împrumuturi şi a
cheltuielilor indirecte nerepartizate de producţie, a altor cheltuieli operaţionale.
Concomitent, sub influenţa negativă a majorării cheltuielilor generale şi administrative cu
848 mii lei şi majorării cheltuielilor comerciale cu 266,4 mii lei, şi a micşorării altor venituri
operaţionale cu 252,6 mii lei au contribuit la reducerea indicatorului rezultativ cu 3367 mii lei.
Dacă analizăm factorii de influenţă negativă, atunci:

22
 1.modificarea altor venituri operaţionale – au fost influenţate negativ de reducerea
vânzărilor a altor active curente, veniturilor din arenda curentă, şi a altor venituri operaţionale;
2.modificarea cheltuielilor comerciale – au acţionat negativ prin majorarea operaţiilor de
marketing, cheltuielilor de transport privind desfacerea, privind reclama, datoriilor dubioase, şi a
altor cheltuieli comerciale;
3.modificarea cheltuielilor generale şi administrative – au contribuit la reducerea
rezultatului din activitatea operaţională prin majorarea cheltuielilor privind uzura mijloacelor fixe,
privind reparaţia mijloacelor fixe şi întreţinerea acestora, plata impozitelor, taxelor şi a altor plăţi
cu excepţia impozitului pe venit, prin majorarea donaţiilor şi a cheltuielilor în scopuri de
binefacere şi sponsorizare, şi alte cheltuieli generale şi administrative;
Deoarece profitul brut ocupă ponderea principală în rezultatul din activitatea operaţională,
la următoarea etapă de analiză se recomandă a examina cît mai profund mărimea absolută a acestui
indicator, inclusiv sub aspectul estimării efortului propriu al colectivului de muncă în obţinerea lui.
Profitul brut (pierderea globală) reprezintă diferenţa dintre volumul venitului din vânzări şi
costul vînzărilor, modelul de calcul fiind:

Profit brut = Venitul din vînzări – Costul vînzărilor

De regulă, profitul brut al perioadei de gestiune poate să difere de cel obţinut în perioada
precedentă ca urmare a influenţei unui sistem de factori. De aceea pe parcursul analizei este
necesar să se examineze nu numai modificarea acestui indicator în dinamică, ci să se studieze
minuţios acest sistem de factori, care include:
1 Modificarea volumului venitului din vînzări;
2 Modificarea structurii şi sortimentului producţiei vândute, lucrările executate şi serviciile
prestate;
3 Modificarea costului vînzărilor;
4 Modificarea preţurilor la producţia vândută, lucrările executate şi serviciile prestate.
Pentru a determina în mod justificat rezultatele obţinute în urma calculului influenţei
acestor factori asupra modificării profitului brut, în condiţiile actualului sistem contabil apare
necesitatea unei prelucrări suplimentare a informaţiei utilizate în procesul analizei. Astfel, este
necesară recalcularea volumului venitului din vînzări şi costului vînzărilor obţinute în perioada de
gestiune, luînd în consideraţie condiţiile de activitate în perioada precedentă şi/sau nivelul
programat.
Această recalculare poate fi efectuată prin mai multe metode de calcul, cum ar fi:
1Metoda analitică;
1Metoda sintetică;

23
 1Metoda combinată (în care persistă atît calculul analitic, cît şi cel sintetic).
De regulă, cea mai corectă este recalcularea efectuată prin metoda analitică, care
presupune înmulţirea cantităţii produselor vîndute efectiv în perioada de gestiune cu costul şi
preţul unitar din perioada de comparaţie.
În condiţiile cînd întreprinderea analizată dispune de un sortiment larg de produse fabricate
şi, prin urmare, recalcularea analitică este foarte voluminoasă, se recomandă să se utilizeze metoda
de recalculare combinată. Ea prevede că 55-60% din volumul venitului din vînzări şi costul
vînzărilor se recalculează prin metoda analitică, iar restul – prin metoda sintetică.
Rezultatele obţinute pe fiecare capitol în parte se însumează şi astfel se determină valoarea
totală a costului vînzărilor şi venitului din vînzări calculate.
La costul vînzărilor:
1. se calculează ritmul de creştere în dinamică la capitolul „Alte produse, lucrări şi
servicii”:(31296.5 / 28096,8 ) x 100 = 111,38 %
2. se calculează ritmul de creştere în dinamică a costului total al vînzărilor:

(49545,8 / 45864,2 ) x 100 = 108,02%

3. se calculează coeficientul de recalculare la capitolul „Alte produse, lucrări şi servicii”:

111,38 / 108,02 = 1,0312

4. se determină valoarea recalculată la capitolul „Alte produse, lucrări şi servicii”:

28096,9 x 1,0312 = 28973,4 mii . La întreprinderea SC„Floare” SA el constituie 46733,7 mii le

Astfel, la întreprindere , pentru a determina volumul venitului din vînzări recalculat se respectă
următoarele proceduri analitice:
1 Se calculează ritmul de creştere a volumului venitului din vînzări la capitolul „Alte
produse, lucrări şi servicii”:
(35229,6 / 30564,1) x 100 = 115,26 %
2 Se calculează ritmul de creştere a volumului total al venitului din vînzări:
(63407,8 / 58000) x 100 = 109,32 %
3 Se calculează coeficientul de recalculare pentru volumul venitului din vînzări la
capitolul „Alte produse, lucrări şi servicii”:

115,26 / 109,32 = 1,0543

În continuare, pentru a trece la analiza factorială a profitului brut se recomandă ca

informaţia selectată din tabelul 3 să fie transferată în alt tabel analitic (tabelul 3).
Date iniţiale privind analiza factorială a profitului brut in dinamică

24
 Tabelul 3
Anul de gestiune (2005)
Influienta
Nr Recalculat în
Indicatori initiala Profitului brut
crt condiţiile anului Efectiv
precedent
A 1 2 3 4
1.
Volumul venitului din vînzări VV 58000 64567,7 63407,8

2. Costul vînzărilor CV 45864,2 46733,7 49545,8

3. Profitul brut (rd.1 – rd.2) PB 12135,8 17834 13862

Dispunând de informaţia necesară reflectată în tabelul 3, analiza factorială se efectuează în

următoarea ordine:
1. se calculează abaterea absolută a profitului brut (ca diferenţă între profitul obţinut în
anul de gestiune şi mărimea anului precedent):
12135,8- 13862 = -1726,2 mii lei
2. se calculează ritmul de creştere a volumului venitului din vînzări în baza costului
acestor vînzări (ca raportul dintre costul recalculat şi costul vînzărilor din anul precedent
înmulţit cu 100%):
(46733,7 / 45864,2) x 100 = 101,89 %
Δ% = 101,89 - 100 = +1,89 %
3. se calculează influenţa fiecărui factor în parte asupra modificării profitului brut:
3.1. modificarea volumului venitului din vînzări (pentru aceasta Δ% se înmulţeşte cu
mărimea profitului din anul precedent şi se оmparte la 100):
ΔPb (f l) = ((+1,89) x 12135,8) / 100 = +229,36 mii lei
3.2. modificarea structurii şi sortimentului producţiei vîndute (pentru aceasta, din
mărimea profitului brut recalculat se scade mărimea profitului brut din anul precedent,
apoi din rezultatul obţinut se scade influenţa primului factor):
ΔPb (f 2) = (17834 – 12135,8) – 229,36 = 5468,84 mii lei.
3.3. modificarea nivelului de consum şi cheltuieli la producţia vîndută (pentru aceasta
din valoarea efectivă a costului vînzărilor din anul de gestiune se scade valoarea
recalculată a costului vînzărilor):
ΔPb (f 3) = -(49545,8 – 46733,7) = -(+2812,1) mii lei.

25
 3.4. modificarea preţurilor la producţia vîndută (lucrările efectuate şi serviciile prestate)
(pentru aceasta din volumul venitului din vînzări din anul de gestiune se scade volumul
venitului din vînzări recalculate):
ΔPb (f 4) = 63407,8 – 64567,7 = -1159,9 mii lei.
BIF: +229,36 + (5468,84) + (-2812,1) + (-1159,9) =
= 1726,2 mii lei.
Pentru a ilustra mai amplu calculele efectuate, se recomandă ca ele să fie prezentate sub
formă de tabel analitic ( tabelul 4).
Calculul şi aprecierea influenţei factorilor asupra modificării profitului
brut din activitatea operaţională si dinamică
Tabelul 4

Nr. Denumirea Rezultatul influenţei

Calculul influenţei factorilor
crt. factorilor (+,-), mii lei

1. Modificarea volumului venitului din vînzări +229,36

(+1,89) x 12135,8 / 100

Modificarea structurii si sortimen-tului

2. (17834 – 12135,8) – (+229,36) +5468,84
producţiei vîndute

Modificarea nivelului consumu-rilor şi

3. - (49545,8 – 46733,7) -2812,1
cheltuielilor la producţia vîndută

Modificarea preţurilor la producţia vîndută

4. 63407,8 – 64567,7 - 1159,9
(lucrările efectuate şi ser-viciile prestate)

5. TOTAL x 1726,2

Verificare: 13862 – 12135,8 = 1726,2 mii lei.

In baza rezultatelor obţinute se poate constata că la întreprinderea „Floare” SA profitul brut
din activitatea operaţională s-a majorat comparativ cu anul precedent cu1726,2 mii lei. Aceasta
abatere a fost determinată de influenţa negativă a factorilor 3 şi 4 ( tabelul 4), care au contribuit la
reducerea indicatorului rezultativ respectiv cu 2812,1 şi 1159,9 mii lei.
Concomitent, sub influenţa pozitivă a factorilor 1 şi 2 indicatorul rezultativ s-a majorat
respectiv cu 229,36 şi 5468,84 mii lei. Şi totuşi, pentru o apreciere mai obiectivă a rezultatelor
obţinute este necesar de introdus unele rectificări in concluzia prezentată, ţinând cont de conţinutul
fiecărui factor in parte.
Astfel, majorarea profitului brut sub influenţa factorului 2 (modificarea structurii şi
sortimentului producţiei vândute) nu poate fi neglijată, deoarece aceasta foarte mult depinde de
întreprinderea analizată.

26
 In acest context profitul brut la „Floare” SA sub aspectul estimării efortului propriu al
colectivului de s-a majorat nu cu 1726,2 mii lei.

3.2 Analiza rentabilităţii intreprinderii şi a foctorilor de

influienţăasupra acesteia
De obicei, pentru aprecierea rentabilităţii se determină raportul dintre profit şi următorii
indicatori:
 Venitul din vânzări;
 Valoarea totală a activelor;
 Capital propriu.
În practica analitică, rezultatele activităţii de desfacere a produselor finite se examinează
cu ajutorul indicatorului generalizator de eficienţă – rentabilitatea venitului din vânzări sau
profitabilitatea vânzărilor, care reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să obţină profit
din activitatea de desfacere sau profitabilitatea acesteia. Rentabilitatea venitului din vânzări se
calculează cu ajutorul următoarei formule:

Rv = P/ VV x 100 (%)

Unde:

Rv - rentabilitatea venitului din vînzări;

P – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare;

VV –venitul din vînzări în perioada de gestiune;

Însă la baza rezultatelor venitului din vânzări stă profitul brut. În acest context formula de
bază poate fi transformată astfel:

RV = (P / VV) x (Pb / Pb) = Cr x RC

Unde:
Pb - profitul brut;
Cr - corelaţia dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul brut;
RC - rentabilitatea comercială.
Pentru a reprezenta acesta în dinamică, vom utiliza tabel de mai jos (tabelul 5)
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii venitului din vinzări
Tabelul 5.
Nr. Indicatori Unitatea Anul de Anul Dinamica

27
 de
crt. gestiune precedent (+,-)
măsură
1. Venitul din vînzări mii lei 63407 58000 +5407
2. Profitul brut mii lei 13861,9 12135,9 +1726
Profitul perioadei de gestiune până
3. mii lei 809,6 698,3 +111,3
la impozitare
Corelaţia dintre profitul perioadei
4. de gestiune până la impozitare şi - 0,0584 0,0575 + 0,0009
profitul brut (3/2)
Rentabilitatea comercială (2/1) x
5. % 21,86 20,92 +0,94
100%
Rentabilitatea vînzărilor (3/1) x
6. % 1,27 1,20 +0,07
100 sau (4x5)%

În baza datelor din tabelul 5rezultă că la întreprinderea analizată rentabilitatea venitului

din vânzări s-a majorat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut cu 0,42 puncte
procentuale.
Un alt indicator care se examinează în procesul de analiză este numărul de rotaţii a
activelor sau nivelul recuperabilităţii activelor. Rata recuperabilităţii activelor reflectă gradul de
rotaţie a tuturor activelor de care dispune întreprinderea la un moment dat pe baza datelor din
bilanţul contabil şi face parte din şirul indicatorilor folosiţi în practica economică pentru eficienţa
utilizării activelor. Acest indicator se calculează după următoarea formulă:

ra = VV / TA

unde:
ra - rata recuperabilităţii activelor;
VV - venitul din vânzări;
TA - valoarea totală a activelor.
Numărul de rotaţii a activelor reflectă de câte ori mijloacele investite în circuitul
economic al întreprinderii au fost recuperate prin veniturile obţinute din vânzări. În baza
numărului de rotaţii uşor se determină viteza de rotaţie a activelor care se calculează după
următoarea formulă:

Vra = 360 / ra

unde:
ra - numărul de rotaţii a activelor;
Vra - viteza de rotaţie a activelor.
Acest indicator se calculează în zile şi reflectă durata medie a unei rotaţii. Durata în zile a
unei rotaţii se modifică proporţional cu valoarea medie anuală a activelor şi invers proporţional
28
 cu mărimea venitului din vânzări. Pentru analiza acestor indicatori sunt necesare următoarele date
iniţiale, care vor fi reflectate în următorul tabel (tabelul 6):
Date iniţiale pentru analiza vitezei de rotaţie a activelor Tabelul 6

Nr.
Indicatori Anul de gestiune Anul precedent
crt.

1. Venitul din vânzări , mii lei 63407,8 58000

2. Valoarea totală a activelor , mii lei 104131,3 103487,4
3. Rata recuperabilităţii activelor , rotaţii 0,6089 0,5605

Pentru a asigura o activitate eficientă de producţie mărimea acestei rate trebuie să fie
supraunitară. La întreprinderea „Floare” SA însă această rată este mult sub mărimea unitară, şi
totuşi rata recuperabilităţii activelor a crescut în anul de gestiune faţă de anul precedent cu
0,0484puncte şi a constituit 0,6089 rotaţii pe an.
La etapa actuală de analiză putem constata că eficienţa utilizării patrimoniului
întreprinderii „Floare” SA are o tendinţă pozitivă. Aceasta ne vorbeşte accelerarea vitezei de
rotaţie a activelor, creşterea rentabilităţii venitului din vânzări, creşterea în dinamică cоt şi
majorarea ponderii activelor curente din suma totală a activelor. Însă trebuie de menţionat că
nivelul acestor indicatori este foarte mic pentru desfăşurarea unei activităţi durabile.În sistemul
de indicatori ai rentabilităţii un rol primordial îi revine rentabilităţii activelor, care după conţinut
reflectă eficienţa utilizării patrimoniului întreprinderii, indiferent de sursele provenienţei acestuia.
Însă, după părerea specialiştilor în domeniu, eficienţa utilizării activelor trebuie examinată în
strânsă concordanţă cu eficacitatea activităţii operaţionale ale întreprinderii.
În baza acestor transformări rentabilitatea activelor poate fi examinată prin 4 factori, care
după conţinut asigură nu numai estimarea justificată a acestui indicator în dinamică, ci şi legătura
reciprocă dintre datele din Raportul privind rezultatele şi Bilanţul contabil la un moment dat (de
regulă, la finele perioadei de gestiune).
Preventiv toată informaţia necesară pentru analiză o acumulăm în următorul tabel (tab 7)
Date iniţiale privind analiza rentabilităţii activelor in dinamică
Tabelul 7
Nr. Anul Anul deAbaterea
Indicatori
crt. precedent gestiune (+;-)
A 1 2 3=2-1

1. Venitul din vânzări (rd.010, f.nr.2), mii lei 58000 63407,8 +5407,8

2. Costul vânzărilor (rd.020, f.nr.2), mii lei 45864,2 49545,8 +3681,6

29
 3. Profitul brut (rd.030, f.nr.2), mii lei 12135,9 13861,9 +1726

Profitul perioadei de gestiune până la impozitare

4. 698,3 809,6 +111,3
(rd.130, f.nr.2), mii lei

Valoarea totală a activelor curente (rd.460, f.nr.1),

5. 34520,2 34990,3 +470,1
mii lei

6. Valoarea totală a activelor (rd.470, f.nr.1), mii lei 103487,4 104131,3 +643,9

Ponderea activelor curente în valoarea totală a

7. 33,36 33,60 +0,24
activelor, % [(rd.5 : rd.6) x 100]

Recuperabilitatea activelor curente,

8. 1,6802 0,1812 -1,499
(rd.1 : rd.5)

Corelaţia dintre profitul impozabil şi profitul brut,

9. 5,75 5,84 +0,09
[(rd.4 : rd.3) x 100]

Rentabilitatea venitului din vânzări, %

10. 20,92 21,86 -0,94
[(rd.3 : rd.1) x 100]

Rentabilitatea activelor, %
11. 0,68 0,77 +0,09
[(rd.4 : rd.6) x 100]

Din tabel rezultă că la întreprinderea „Floare” SA se observă o tendinţă de majorare a

rentabilităţii activelor în anul de gestiune faţă de anul precedent de la 0,68 la 0,77% sau cu 0,09
puncte procentuale ( 0,77-0,68 ).
După cum se observă, ponderea principală în modificarea indicatorului rezultativ оi revine
modificării corelaţiei dintre profitul impozabil şi profitul brut. Aceasta se datorează influenţei
următorilor factori:
1. majorării profitului brut cu 1726 mii lei (influenţat negativ de elementele „Alte venituri
operaţionale” şi „Alte cheltuieli operaţionale”, respectiv cu );
2. de creşterea profitului perioadei de gestiune până la impozitare cu 111,3 mii lei (influenţat
negativ de „Rezultatul din activitatea investiţii” şi pozitiv de „Rezultatul din activitatea
operaţională” respectiv cu –132,5 şi 13,2miilei).
În teoria şi practica economică de specialitate se folosesc doi indicatori de rentabilitate în
analiza capitalurilor întreprinderii, şi în special:
1. rentabilitatea capitalului permanent;
2. rentabilitatea capitalului propriu.

30
 Rentabilitatea capitalului permanent, sau în unele surse se mai denumeşte (rentabilitatea
economică după varianta franceză). Acest indicator se calculează ca raportul dintre profitul
perioadei de gestiune până la impozitare şi capitalului permanent:

RCP = x 100 (%)

unde:
RCP - rentabilitatea capitalului permanent;
P - profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
CP - valoarea capitalului permanent.
Capitalul permanent reprezintă capitalul pe care un agent economic îl utilizează pe o
perioadă mai mare de un an, adică include capitalul propriu şi datoriile pe termen lung. Pentru o
analiză mai detaliată este nevoie de a descompune rentabilitatea capitalului permanent în următorii
factori:

RCP = x 100 = x x

= x x x 100 =

= (P% x CR x RF) x 100

unde:
CPr - valoarea capitalului propriu;
PN - profitul net;
P% - ponderea capitalului propriu în capitalul permanent;
Cr - corelaţia dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul net;
Rf - rentabilitatea financiară.
Din formula de mai sus se poate constata că rentabilitatea capitalului permanent este influenţată
de următorii factori:
1) modificarea ponderii valorii capitalului propriu în valoarea totală a capitalului
permanent;
2) modificarea corelaţiei dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi
profitul net;
3) modificarea rentabilităţii financiare.
Preventiv, toată informaţia necesară pentru a efectua analiza rentabilităţii capitalului
permanent se va acumula în tabelul de mai jos (tabelul 8).

31
 Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii capitalului permanent
Tabelul 8
Semne Anul Anul de
Nr. Abaterea
Indicatori conven- precedent gestiune
crt. (+;-)
ţionale (2005) (2006)
A B 1 2 3=2-1
Valoarea capitalului propriu (rd.650,
1. CPr 85923.3 86411.7 + 488.4
f.nr.1), mii lei
Valoarea capitalului permanent
2. CP 90546.8 90785.5 +238.7
(rd.650 + rd.770, f.nr.1), mii lei
Profitul perioadei de gestiune până la
3. P 698.3 809.6 + 111.3
impozitare (rd.130, f.nr.2), mii lei

4. Profitul net (rd.150, f.nr.2), mii lei PN 264.5 847.5 + 583

Ponderea capitalului propriu în

5. P% 94.89 95.18 + 0.29
capitalul permanent, % (rd.1/rd.2)
Corelaţia dintre profitul până la
6. Cr 2.64 0.95 -1.69
impozitare şi profitul net, (rd.3/rd.4)
Rentabilitatea financiară, %
7. Rf 0,31 0,98 +0,67
(rd.4/rd.1)
Rentabilitatea capitalului permanent,
8. RCP 0,78 0.88 + 0.1
% (rd.5 x rd.6 x rd.7)

În baza datelor din tabelul 8 observăm că rentabilitatea capitalului permanent are o tendinţă
de majorare faţă de anul precedent cu 0,1 puncte procentuale (0,88 - 0.78). Şi totuşi nivelul atins la
„Floare” SA este cu mult inferior celui necesar (20 – 25%) pentru desfăşurarea unei activităţi
profitabile în contextul cerinţelor dure ale pieţei.
În baza rezultatelor obţinute putem constata că majorarea rentabilităţii capitalului
permanent faţă de anul precedent a fost obţinută cub influenţa pozitivă a factorilor 1 (ΔP%), şi 3
(ΔRf), respectiv cu 0,01 şi 0,6 puncte procentuale. Totodată, sub influenţa negativă a factorului 2
(ΔCr ) indicatorul rezultativ s-a redus cu 0,5 puncte procentuale.
Deci, rezultatele analizei factoriale ne dau posibilitate să deducem că „Floare” SA dispune
de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor. Astfel, dacă ponderea profitului
perioadei de gestiune până la impozitare în profitul net ar putea fi menţinută la nivelul anului
precedent, rentabilitatea capitalului permanent se va majora încă cu 0,5 puncte.
Pentru a mobiliza rezervele evidenţiate în practică se consideră sporirea rentabilităţii
capitalului permanent poate fi asigurată prin mai multe modalităţi, însă cele de bază pot fi:

32
 a) majorarea profitului perioadei de gestiune până la impozitare cu un ritm mai accelerat
decît cel obţinut atât din activitatea operaţională, cît şi din celelalte activităţi
desfăşurate de întreprindere;
a) perfecţionarea structurii surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii în
favoarea capitalului propriu.
Din punct de vedere al conţinutului economic rentabilitatea financiară reflectă gradul de autofinanţare a
întreprinderii, sau cu alte cuvinte, arată capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu în vederea
desfăşurării unei activităţi normale ale producţiei.
De regulă, modificarea rentabilităţii financiare este supusă influenţei unui sistem de factori. Pentru a
înţelege mai bine atât conţinutul acestor factori, cоt şi analiza lor, se recomandă ca formula de bază să fie
supusă unor transformări succinte, şi anume:

Rf = x 100 = x x = x x

= (Ep x Pf x Ra) x100

unde:
Rf - rentabilitatea financiară;
PN - profitul net;
TA - valoarea totală a activelor;
P - profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
CPr - valoarea capitalului propriu;
Ep - efectul de pârghie;
Pf - ponderea profitului net în profitul perioadei de gestiune până la impozitare (presiunea
fiscală);
Ra - rentabilitatea activelor.
Este necesar de menţionat că efectul de pârghie după conţinut reflectă gradul în care
utilizarea unor resurse suplimentare contribuie la majorarea rentabilităţii capitalului propriu (sau
rentabilităţii financiare).
Din formula de mai sus se poate constata că asupra rentabilităţii financiare influenţează
următorii trei factori:
1. modificarea efectului de pârghie;
2. modificarea presiunii fiscale;
3. modificarea rentabilităţii activelor.
La prima etapă toată informaţia necesară pentru analiză vom prezenta-o în tabelul9

33
 Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii capitalului propriu (rentabilităţii financiare)
Tabelul 9
Semne Anul Anul de
Nr. Abaterea
Indicatori conven- precedent gestiune
crt. (+;-)
ţionale (2005) (2006)
A B 1 2 3=2-1
Valoarea capitalului propriu (rd.650,
1. CPr 85923.3 86411.7 + 488.4
f.nr.1), mii lei
Valoarea totală activelor (rd.470,
2. TA 103487.4 104131.3 + 643.9
f.nr.1), mii lei
Profitul perioadei de gestiune până la
3. P 698.3 809.6 + 111.3
impozitare (rd.130, f.nr.2), mii lei

4. Profitul net (rd.150, f.nr.2), mii lei PN 264.5 847.5 + 583

Ponderea profitului net în profitul

5. Pf 37.88 104.68 + 66.8
global, % (rd.4/rd.3)

6. Efectul de pârghie, (rd.2/rd.1) Ep 1,20 1,21 + 0.01

Rentabilitatea activelor, %
7. Ra 0,68 0,77 +0,09
[(rd.3/rd.2) x 100]
Rentabilitatea financiară, %
8. RF 0,31 0,98 +0,67
[(rd.4 / rd.1) x 100]

Conform datelor din tabel observăm că rentabilitatea financiară s-a majorat pe parcursul anului de
gestiune cu 0,67 puncte procentuale (0,98 – 0,31).
Concomitent, menţionăm că din cei trei factori, care contribuie la modificarea rentabilităţi
financiare, efectul de pârghie are o tendinţă de majorare (de la 1,20 la 1,21 puncte), atât şi rentabilitatea
activelor, cît şi ponderea profitului net în profitul perioadei de gestiune până la impozitare – au o tendinţă
de majorare.
În baza rezultatelor obţinute putem constata că majorarea rentabilităţii financiare la
„Floare” SA în anul de gestiune faţă de anul precedent a fost cauzată de influenţa pozitivă a
factorilor 1 (ΔPf) şi 3 (ΔRa), care au contribuit la sporirea indicatorului rezultativ cu 0,54şi 0,13
puncte procentuale.
Ca şi la indicatorii precedenţi ai rentabilităţii este necesar de menţionat că nivelul
rentabilităţii financiare atins în anul de gestiune este cu mult sub nivelul necesar pentru a
desfăşura o activitate de producţie prosperă.

Capitolul IV
34
 Concluzii şi recomandări

Aş dori să menţionez faptul că această temă este destul de impunătoare şi actuală în

procesul de tranziţie de la o economie planificată la cea de piaţă, din motiv că diagnosticul
constituie controlul medical al firmei şi ca rezultat este prescrisă cura pe care întreprinderea este
obligată să o urmeze, de altfel ea va fi sortită falimentului.

Astfel încât sfera de bază a unei economii naţionale reprezintă sfera de producţie, raţiunea
producătorului constă în faptul, că el nici odată nu-şi va permite să producă marfa, care nu este
solicitată pe piaţa de desfacere, sau care nu poate să-i asigure profitul scontat. Scopul fiecărui
agent economic este de a obţine un profit cît mai mare în raport cu efortul depus.
În lucrarea dată am examinat căile principale de obţinere a profitului caracteristice
pentru unităţile de producţie, cît şi metodele principale de diagnostic şi estimare a acestor rezultate:
începînd cu profitul brut şi terminănd cu cel pînă la impozitare.
În cadrul cercetării am apelat şi la un sistem de indicatori relativi ai profitului, cum ar fi:
rentabilitatea activelor, rentabilitatea financiară şi economică etc., care ne dau posibilitatea unei
aprecieri mai riguroase, sub diferite astpecte, a rezultatelor financiare obţinute.
În procesul cercetării am divizat sistemul de factori care influenţează modificarea profitului şi
rentabilităţii sub aspectul concordanţei factorilor interni – care depind de activitatea întreprinderii
şi a celor externi – care în cea mai mare măsură nu depinde de activitatea acesteia.
In baza temei studiate aş putea conchide următoarele propuneri:
1. Un rol important în acest proces оl are profitul, care prin conţinutul său economic
în condiţiile atuale este sursa principală de autofinanţare a unităţilor de producţie şi abunăstării
vieţii sociale în ăntregime. În viziune a noilor cerinţe ale economiei de piaţă, orice producător, în
perioada derulării unei activităţi, trebuie să-şi determine foarte clar potenţialul său de dezvoltare în
ramura respectivă şi efortul propriu în obţinerea unor rezultate financiare mai avantajoase.
1. Pornind de la analiza situaţiei reale a SC „Floare” SA, starea actuală a întreprinderii
poate fi caracterizată prin:
 Lipsa capitalului pe termen lung pentru înnoirea şi diversificarea producţiei,
deoarece capitalul pe termen lung pe care îl are la moment în bilanţ sunt doar datorii faţă
de buget, privind impozitul pe venit istorice;
 Degradarea fizică şi morală a utilajului, fapt ce atrage după sine creşterea
cheltuielilor de întreţinere şi reparare;
 Micşorarea randamentului mijloacelor fixe;

35
  Costuri mari de producţie care duc, de obicei, la obstacole în pătrunderea acesteia
pe piaţa externă şi la concentrarea pe piaţa internă care are o capacitate de absorbţie prea
mică;
 Lipsa unei strategii de dezvoltare de lungă durată şi lipsa echipelor de manageri
capabili să realizeze astfel de strategii, nefolosirea şi necunoaşterea stilurilor noi de
management, ce ar genera posibilităţi sinergetice de dezvoltare;
 Inexistenţa unui proces continuu de instruire economică şi a unei reacţionări
prompte la schimbările de mediu.
1. Pentru depăşirea situaţiei în care se află la moment întreprinderea „Floare” SA şi
pentru crearea unor premise de transformare a acestei companii într-un agent esenţial ai economiei
de piaţă aş propune un set de măsuri de ordin metodologic şi practic, după cum urmează:
a) Perfecţionarea managementului financiar. Modul în care o întreprindere creşte şi se
dezvoltă, capacitatea sa de a rămâne competitivă şi de a supravieţui depinde de capacitatea
managerilor de marketing de a promova noi idei pentru produse noi, a managerilor
financiari de a utiliza maximum eficient resursele financiare, pe baza căreia este posibilă
creşterea profitabilităţii întreprinderii;
c) Creşterea volumului venitului din vânzări. Pentru îmbunătăţirea acestui indicator aş
propune următoarele acţiuni:
 Lărgirea pieţei de desfacere prin cercetări de marketing;
 Urgentarea realizării activelor neutilizate. În condiţiile în care întreprinderea
dispune de echipamente neutilizate, acestea trebuie realizate sau date în folosinţă
micilor întreprinzători, asigurând, pe de o parte, evitarea pierderilor provocate de uzura
fizică şi morală şi creşterea fluxului financiar de intrare, pe de altă parte, creşterea cifrei
vînzărilor şi, corespunzător, sporirea profitului;
c) Pentru o activitate durabilă în condiţiile economiei de tranziţie este nevoie de
asigurarea unui suport legal din partea statului, de stabilizarea situaţiei economice prin
reducerea inflaţiei şi promovarea investiţiilor în Republica Moldova.
4. În final, aş putea menţiona faptul ponderea rezultatului din activitatea operaţională
este mult mai mică decât cea din activitatea de investiţii şi din cea financiară, ceea ce nu este
normal pentru o întreprindere de producere. Deci toate aceste concluzii şi propuneri ţin de
orientarea managerilor spre alegerea unor decizii optime de sporire a competitivităţii, dar
realizarea în practică mai depinde încă de mulţi factori interni şi externi, care trebuie depistaţi şi
înlăturaţi, aceasta fiind posibilă doar în urma analizei financiare a activităţii propriei întreprinderi,
dar şi acelor concurente.

36
 Printre căile şi modalităţile ce ar putea fi avute în vederea în sporirea eficientizării
activităţii S.A. “Floare” se enumără:
1. Perfecţionarea managementului financiar. Modul în care o întreprindere creşte şi
se dezvoltă, capacitatea sa de a rămâne competitivă şi de a supravieţui depinde de capacitatea
managerilor de a promova noi idei pentru noi produse, asigurând astfel lărgirea sortimentului
de produse comercializate şi pe această bază fiind posibilă creşterea profitabilităţii
întreprinderii;
2.Creşterea volumului vânzărilor. Pentru оmbunătăţirea situaţiei în perspectivă în
ceea ce priveşte indicatorul “cifra vânzărilor” se propun unele categorii de măsuri:
- lărgirea pieţei de desfacere prin cercetări de marketing. În condiţiile actuale, când
întreprinderea dispune de stocuri greu vandabile activitatea specialiştilor din domeniului
marketingului trebuie să fie îndreptată spre:
- determinarea potenţialului pieţei, care presupune studierea cerinţelor şi problemelor
clienţilor, a capacităţii concurenţiale;
- asigurarea creşterii vânzărilor prin intermediul reclamei şi publicităţii profesionale,
încheierii contractelor directe cu consumatorii etc.
3. Reducerea costului vânzărilor.
Aici putem menţiona că agravarea situaţiei financiare a unei întreprinderi industriale,
creşterea costurilor de producţie constituie un fenomen marcant al ultimei perioade.
Principalele cauze care au determinat creşterea costurilor de producţie sunt: creşterea
costurilor fixe ca urmare a reducerii considerabile a capacităţilor de producţie, creşterea preţurilor
la materia primă, la energie, sporirea cheltuielilor legate de creşterea ratei dobânzii pentru creditele
primite ş.a., toate acestea conducând la diminuarea profitului
4. Accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului care conduc la sporirea numerarului şi care
fiind plasat în acţiuni profitabile va genera profit. În acest context, o poziţie prioritară revine
operaţiilor privind sporirea ritmului de încasare a producţiei livrate prin ţinerea unei evidenţe
clare, permanente a documentelor de decontare, prin convorbiri telefonice mai dese cu clienţii,
adresarea de scrisori, telegrame, iar în caz de necesitate apelarea la arbitraj. În scopul evitării
unor situaţii nefavorabile, este necesară elaborarea unei politici privind relaţiile cu clienţii,
eficientizarea gestionării lor prin utilizarea metodelor moderne.
În concluzie putem afirma, că acţiunile şi direcţiile propuse dau o orientare generală
managerilor în alegerea unei decizii optime de sporire a rezultatelor financiare, dar realizarea în
practică, depinde încă de o mulţime de factori interni şi externi care trebuie depistaţi şi înlăturaţi,
aceasta fiind posibil doar în rezultatul analizei financiare a activităţii de producţie a întreprinderii
cît şi a concurenţei.

37
 BIBLIOGRAFIE

1. Florin Coman , Contabilitatea financiara a societatilor comerciale ,editia

III revazuta, Editura Fundatiei Romania de Maine,Bucuresti 2007.

2. Lăcrămioara-Rodica Haiduc, Odi Mihaela Zărnescu ,Managementul

financiar contabil al societăţilor comerciale. Bucureşti: Editura Fundaţiei România
de Mâine, 2007

3 Iosefina Morosan -,Analiza economico-financiara ,Editura Fundatiei

Romania de Maine,Bucuresti 2006.
4. Stănescu C., Işvănescu L., Băicuşi A. – Analiza economico–financiară ,
Editura Economică, Bucureşti, 1996.

38