CUPRINS

Argument

Capitolul 1. Fundamentarea sub aspect teoretic al lucrarii 4

1.1. Noţiuni generale privind identificare surselor proprii de finantare 5

1.2. Capitalul propriu 6

1.3. Amortizarea 11

Capitolul 2. Fundamentarea sub aspect practic al lucrarii 14

2.1. Prezentarea generală a S.C.”MULTICOM ”S.R.L Zalău
14
2.2. Studiu de caz la S.C.”MULTICOM”S.R.L Zalău
17
2.3. Concluzii şi propuneri 18
Bibliografie
Anexe

1
 ARGUMENT

Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a fondurilor băneşti necesare desfăşurării

activităţii unei întreprinderi.
Finanţarea prezintă importanţă deosebită pentru supravieţuirea şi dezvoltarea unei
afaceri. Sursele de finatare sunt adaptate la nevoile agentului economic şi se regăsesc în
cadrul structurilor patrimoniale de pasiv sub formă de capitaluri. Acestea reprezintă cel mai
frecvent punct de plecare în cazul afacerilor mici şi noi. Instituţiile financiare sunt mai puţin
deschise – în special în perioade de instabilitate economică – firmelor aflate la început decât
celor cu o „istorie” deja bine conturată. Această decizie se bazează pe ratele mari de
„mortalitate”? înregistrate de afacerile noi.
Fondurile proprii oferă avantajul unei siguranţe mai mari – nu vor fi retrase în cazul
deteriorării situaţiei financiare, ca în cazul unui credit bancar. Nu este necesară expunerea
detaliată a planului de afaceri în faţa unor parteneri externi, şi nici aprobarea acestora pentru
luarea deciziilor importante.Această sursă de finanţare asigura deci flexibilitate, siguranţa şi
independentă. Totodată, în perspectiva atragerii de surse de finanţare exterioare firmei
angajarea unor fonduri proprii reprezintă o garanţie a motivaţiei întreprinzătorului pentru
asigurarea succesului afacerii.
Dezavantajele finanţării din surse proprii sunt şi ele importante:
❖ fondurile proprii sunt în general destul de limitate şi pot frâna dezvoltarea
afacerii;
❖ în caz de nereuşită, pierderea va fi suportată în întregime de întreprinzător (sau de
apropiaţii săi);
❖ firmă va fi puţin cunoscută de instituţiile financiare şi va putea mai greu mobiliza
fonduri în situaţii speciale.
Dată fiind conjunctura economică care a caracterizat evoluţia economiei româneşti în
perioada de tranziţie, majoritatea întreprinzătorilor nu au avut rezerve suficiente şi nici nu au
avut întotdeauna posibilitatea sau curajul de a apela la credite bancare. Aproape fără excepţie,
prietenii şi cunoscuţii au reprezentat una din cele mai importante surse de capital iniţial de
împrumut pentru exemplele de afaceri prezentate în cadrul acestui curs.
Capitalurile proprii se constituie prin aportul proprietarilor, prin autofinanţate şi din
alte surse financiare nerambursabile. Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al
acţionarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor acesteia. Se

2
observă că mărimea capitalului, în ansamblul său, este dependentă de evaluarea activelor şi
datoriilor. Capitalul reprezintă principala sursă de provenienţă a activelor unei întreprinderi.
Acesta este de două feluri: capital propriu şi capital străin.
Autofinanţarea constituie în general pivotul finanţării întreprinderilor şi pentru unele
dintre ele, sursa exclusivă a finanţării în fazele decisive ale dezvoltării acestora. Caracterul
fundamental al cestei resurse ţine de faptul că aceasta constituie elementul în baza căruia
finanţarea externă va putea fi solicitată şi atrasă de către întreprindere.
Este fără îndoială mai clar dacă spunem că autofinanţarea corespunde unui surplus monetar
degajat de întreprindere din activitatea sa şi folosit pentru finanţarea dezvoltării viitoare.
Finanţarea ciclului de exploatare se face pe baza unei decizii care are drept scop
realizarea echilibrului financiar între nevoia de finanţare a activelor circulante şi sursele
mobilizate pentru finanţarea acesteia.Obiectul deciziei de finanţare a ciclului de exploatare îl
constituie selecţia şi mobilizarea operativă a surselor de capitaluri circulante, la cel mai redus
cost al procurării acestora şi în condiţii de reducere a riscului. Mijloacele de procurare a
capitalurilor circulante sunt sursele proprii, atrase şi împrumutate. Decizia de finanţare a
ciclului de exploatare dă finalitate întregii gestiuni a capitalurilor circulante, respectiv
echilibrului ce trebuie asigurat între nevoia de finanţare a ciclului de exploatare şi sursele de
finanţare a acesteia.
Mobilizarea surselor proprii, atrase sau împrumutate, se va face în condiţii de
armonizare a relaţiei rentabilitate-lichiditate şi de diminuare a riscului. Sursele proprii, chiar
dacă implică participarea investitorilor de capitaluri la proprietate şi la distribuţia profitului
net, constituie totuşi cea mai sigură sursă de finanţare, determină autonomie financiară şi
elimină riscul retragerii fortuite a capitalurilor.
Sursele atrase sunt nesigure. Evoluţia lor este strâns legată de evoluţia şi
caracteristicile ciclului de exploatare care determină atât mărimea datoriilor de exploatare, cât
şi durata lor de exigibilitate.
O decizie optimă de finanţare a ciclului de exploatare poate fi aceea care echilibrează
relaţia contradictorie dintre creşterea autonomiei financiare ( prin folosirea surselor proprii )
şi necesitatea apelării la surse mobile , elastice de capitaluri, care să acopere nevoile
temporare şi să vină în completarea surselor proprii ( cu utilizarea creditelor şi cu garanţia
rambursării lor).
Surplusul de surse permanente, degajat din finanţarea pe termen lung a nevoilor
permanente, îl constituie fondul de rulment care se determină că diferenţă între capitalurile
proprii şi datoriile financiare pe de o parte, şi activele fixe nete pe de altă parte.
3
 CAPITOLUL 1.
FUNDAMENTAREA SUB ASPECT TEORETIC AL LUCRĂRII

1.1. Noţiuni generale privind identificare surselor proprii de finanţare

Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a fondurilor băneşti necesare desfăşurării

activităţii întreprinderii. Reprezintă importanţă deosebită pentru supravieţuirea şi dezvoltarea
unei afaceri şi este realizată prin surse proprii sau surse străine.
Realizarea cu succes a oricărei afaceri necesită existenţa şi utilizarea unor resurse
financiare care să permită firmei menţinerea şi apoi afirmarea pe piaţă. De modul cum sunt
administrate aceste resurse, dar şi de nivelul acestora depinde în mare măsură evoluţia
ulterioară a activităţii economice desfăşurate. De aici rezultă interesul deosebit pe care agenţii
economici îl acordă problemei finanţări afacerii.
Scopul oricărei activităţi economice îl constituie maximizarea profitului. În acest sens,
se procedează la analiza financiară a activităţii, stabilindu-se punctele tari şi punctele slabe
ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi de
dezvoltare într-un mediu concurenţial. Astfel, devine de mare importanţă identificarea
tipurilor de surse de finanţare care susţin activitatea economică respective.
Analizând datele din documentele contabile de sinteză, rezultă că pasivul bilanţier,
prin componenţa sa, evidenţiază modul de finanţare sau de susţinere financiară a activului şi
exigibilitatea surselor de finanţare.
Astfel, categoria de pasiv corespunzătoare finanţare proprii a activului, asigurată de
proprietar, ca investitor, este denumită capitaluri proprii.
Finanţarea poate fi realizată prin surse proprii sau surse străine, externe (din afara
întreprinderii).
Sursele proprii sunt nerambursabile şi se utilizează conform legislaţiei în vigoare
asigurând finanţarea permanentă a întreprinderii.
Sursele străine au caracter rambursabil şi sunt de regulă purtătoare de dobânzi,
asigurând finanţarea temporară a întreprinderii.
Rezultă că activitatea oricărei firme se desfăşoară pe baza surselor proprii şi a
resurselor străine. Pentru ca această activitate să se poată menţine în parametrii de
rentabilitate şi pentru că valoarea acestora să fie în continuă creştere se procedează periodic la
analiza activităţii şi din punct de vedere al echilibrului financiar. Astfel, se va analiza

4
utilizând anumiţi indicatori financiari, dacă realizarea necesităţilor permanente ale firmei
(numite şi alocări permanente sau cu caracter permanent) se realizează pe seama surselor
permanente, pe de o parte, iar pe altă parte dacă alocările temporare (necesităţile de finanţare
a ciclului de exploatare) se realizează pe seama resurselor temporare, a datoriilor pe termen
scurt.
Aportul la capital al asociaţilor sau acţionariloe se realizează prin cumpărarea de
acţiuni sau părţi sociale.
Autofinanţarea se realizează prin reinvestirea unei părţi din profitul net.
Datoriile faţă de terţi (Pasivele stabile) reprezintă atragerea în circuitul economic al
agentului economic a unor disponibilităţi ce aparţin altor persoane fizice şi juridice pentru
finanţarea activităţii economice. Capitalurile împrumutate reprezintă sume împrumutate de
agentul economic de pe piaţa de capital în anumite condiţii.
Sursele proprii constituie cea mai sigură sursă de finanţare şi determină autonomie
financiară. Pasivele stabile (sursele atrase) nu sunt purtătoare de dobândă, dar sunt nesigure
ca volum şi structură. Apelul la sursele străine presupune recurgerea la îndatorare.
Dacă însumaţi capitalurile proprii şi datoriile pe termen lung obţineţi capitalurile
permanenete ale agentului economic, denumite şi surse de finanţare permanente.

1.2. Capitalul propriu

Capitalul unei societăţii reprezintă sursele de finanţare a activului patrimonial

investite într-o societate în scopul desfăşurării activităţii ei în condiţii de eficientă.Capitalurile
reprezintă resursele care contribuie la desfăşurarea activităţii economice a societăţii
comerciale.Cu ajutorul resurselor societatea îşi procură mijloacele economice necesare:
clădiri, terenuri, utilaje, mijloace de transport, stocuri de materii prime.Din punct de vedere
patrimonial capitalurile sunt elemente de pasiv.
Capitalurile se formează la înfiinţarea societăţii, iar pe parcursul funcţionarii acestuia,
capitalul se poate majora sau diminua, iar la încetarea activităţii capitalul se lichidează.
În funcţie de modul de constituire a capitalurile se clasifica în 3 categorii:
❖ capitaluri proprii;
❖ provizioane pt riscuri şi cheltuieli;
❖ capitaluri străine.
Capitalurile proprii: reprezintă surse constituite prin efort propriu, reflectă dreptul
titularului de patrimoniu asupra activelor unei persoane juridice după deducerea datoriilor.
5
 În cadrul capitalului propriu intră:
❖ capital social;
❖ prime legate de capital;
❖ rezerve;
❖ diferenţe din reevaluare;
❖ rezultatul reportat;
❖ rezultatul exerciţiului.
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli: sunt surse constituite la sfârşitul exerciţiului
financiar cu scopul de a evita anumite pierderi provocate de apariţia unor fenomene de risc:
litigii cu alte societăţi, garanţii acordate clienţilor, cheltuieli cu reparaţiile capitale, pierderi
din schimbul de curs valutar.
Capitalurile străine: reprezintă surse atrase de la alte societăţi comerciale sau de la
unităţile bancare luate sub formă de împrumut.Aceste surse sunt rambursabile la scadenţă
precum şi purtătoare de dobândă.Îmbracă forma împrumuturilor pe termen mediu şi lung
incluzând categoriile:
❖ împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni;
❖ credite bancare pe termen lung şi mediu;
❖ datorii ce privesc imobilizările financiare;
❖ dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate.
Capitalurile permanente sunt surse permanente şi stabile cu o durată de utilizare în
societate mai mare de un an. Capitalurile permanente sunt formate din capitaluri proprii,
provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi capitaluri străine.
A. Capitalul social reprezintă sursă proprie permanentă a societăţii comerciale
constituită la înfiinţarea acesteia prin aportul în natura şi sau numerar aduse de către asociaţi
sau acţionari.
În funcţie de tipul de societate comercială limita minimă de capital social este:
❖ pentru S.A. limita minimă este de 90.000 lei sau echivalentul a 25.000 euro;
❖ pentru S.R.L. limita minimă este de 200 lei .
Capitalul social este împărţit în:
❖ acţiuni pentru S.A.
❖ părţi sociale pentru S.R.L.
Acţiunile şi părţile sociale sunt evaluate şi înregistrate în contabilitate la valoarea
nominală.
Numărul de acţiuni (părţi sociale) x Valoarea nominală = Valoare capital social
6
V.N. = Valoare capital social/ nr de acţiuni (părţi sociale)

B. Prime legate de capital:

Primele de capital sunt determinate de operaţiunile de creştere a capitalului prin noi
aporturi sau prin fuziuniși cuprinde :
Prima de emisiune (Pe) apare în cazul unor noi emisiuni de acţiuni sau părţi sociale
şi se determina că diferenţa între preţul de emisiune al noilor acţiuni sau părţi sociale şi
valoarea nominală(VN) a acţiunilor sau părţilor sociale. Pe = VE - VN
Prima de aport (Pa)este o formă de creştere a capitalului prin aport în natură,
calculându-se că diferenţa între valoarea bunurilor primite ca aport în natura de la acţionari
sau asociaţi şi suma cu care a crescut capitalul social. Pa = Va –VN
Prima de fuziune (Pf) reprezintă o formă a creşterii capitalului social, realizată cu
ocazia unei fuziuni, ceea ce presupune emisiunea de noi acţiuni sau părţi sociale. Prima se
calculează că diferenţa între valoarea bunurilor primite prin fuziune şi suma cu care a crescut
capitalul social al societăţii absorbante. Pf = Vf – VN
Prima de conversie a obligațiunilor în acțiuni(Pc)se determinăca diferențăîntre
valoarea împrumutului obținut prin emiterea și vânzarea de obligațiuni și care a fost convertit
în acțiuni(Vo) și valoarea nominală a îbligațiunilor emise(VN). Pc = Vo - VN

C. Rezervelor din reevaluare

În economia de piaţă pot face obiectul reevaluări imobilizările corporale, de natura
mijloacelor fixe şi imobilizările financiare, investiţiile financiare, dacă legislaţia naţională
prevede aceasta.
Imobilizările necorporale nu fac obiect al reevaluări.Reevaluarea celor două categorii
de imobilizări are loc numai atunci când valoarea rezultată în urma reevaluări este mai mare
decât valoarea contabilă, deci reevaluarea se face numai când apare o diferenţă în plus. Dacă
imobilizările, mai sus menţionate ar avea la un moment dat o valoare mai mică decât cea netă
de înregistrare în contabilitate, apare o depreciere alor, reversibilă, constituindu-se, în
contabilitate un provizion.Diferenţele rezultate din reevaluare se pot folosi fie pentru trecerea
la rezerve sau pentru intergrarea în capitalul social. Astfel plus valoarea înregistrată asupra
imobilizărilor corporale care fac obiectul amortizării se încorporează în rezerve, pe când cele
aferente terenurilor şi cele financiare ce nu fac obiect al amortizării se pot transfera la capital
social.

7
 D. Rezervele
Rezervele sunt o componentă a capitalului propriu şi reprezintă surse proprii ale
societăţii comerciale care se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar din profitul obţinut,
din primele de emisiune, rezerve din reevaluare, alte surse, având rolul de conservare a
capitalului social, sporind capacitatea societăţii de a face faţa unor conjuncturi nefavorabile şi
eventualelor pierderi.
Rezervele se împart în:
❖ Rezervele legale: se constituie din profitul brut contabil în procent de 5% până la
20% din valoarea capitalului social românesc sau 25% la societăţile comerciale cu
capital străin. Această rezervă se constituie la sfârşitul anului şi se utilizează pentru
acoperirea pierderilor din exercițiile precedente. Revervele legale constituie o
deducere fiscală care se scade din profitul impozabil.
❖ Rezervele statutare sau contractuale: se constituie numai dacă sunt prevăzute în
statutul societăţii aplicând procentul din statut asupra profitului net. Se utilizează
pentru creşterea capitalului social.
❖ Rezervele reprezentând surplusul de valoare din rezerve din reevaluare se
evidențiază în cazul înregistrărilor operațiilor de reevaluare la imobilizările
corporale în conformitate cu normele legislative contabile.
❖ Alte rezerve: se constituie în mod facultativ din profitul net în baza hotărârilor luate
de A.G.A. şi se foloseşte pentru acoperirea pierderilor din anii precedenţi, relansări
de investiţii, acordarea de dividende în anii încheiaţi cu pierderi şi pentru creşterea
capitalului social.

E. Rezultatul reportat
Rezultatul reportat reprezintă profitul nerepartizat sau pierderea acoperită din anii
precedenţi.
Profitul nerepartizat (cont de pasiv) se repartizează în exerciţiile următoare pentru:
constituirea rezervelor, creştere capitalului social, acordarea de dividende către acţionari.
Pierderea neacoperită (cont de activ) pierderea din exerciţiul anterior se poate acoperi
în exerciţiile următoare din: profitul curent, rezerve legale, alte rezerve, capitalul social.

F. Rezultatul exerciţiului

8
 Rezultatul exerciţiului poate fi profit sau pierdere. Se înregistrează profit atunci când
total venituri sunt mai mari decât total cheltuieli şi se înregistrează pierdere atunci când total
venituri sunt mai mici decât total cheltuieli.
Atunci când societatea comercială obţine profit acesta trebuie repartizat pe destinaţii.
Repartizarea profitului este actul de decizie al proprietarilor AGA fără restricţii
normative decât în cazul regiilor autonome sau al societăţilor comerciale în care principalul
acţionar este statul.
Principalele destinaţii pe care le poate primi profitul sunt:
❖ constituirea de rezerve legale;
❖ constituirea unui fond de participare a salariaţilor la profit;
❖ dividende de plătit acţionarilor;
❖ creşterea capitalului social;
❖ alte destinaţii.
Atunci când societatea comercială obţine pierdere aceasta trebuie acoperită din
anumite surse. Aceste surse pot fi:
❖ profitul obţinut în anii precedenţi;
❖ din capitalul social;
❖ din rezerve ,alte surse;

1.3. Amortizarea

Din punct de vedere economic, amortizarea este procesul de repartizare a valorii de

intrare (costul istoric) a imobilizării asupra întregii sale durate de utilizare. Deci, amortizarea
este o cheltuială a exerciţiului, ce corespunde consumaţiei unei părti din valoarea imobilizării.
Din punct de vedere financiar, amortizarea este considerată o componentă a
capacităţii de autofinanţare, care permite reînnoirea imobilizărilor. Unităţile care nu
amortizează supraestimează activul şi rezultatul său.
Amortizarea poate fi privită sub următoarele aspecte:
❖ ca proces - care înseamnă o detaşare şi transmitere de valoare din activele fixe
asupra producţiei;
❖ ca cheltuială - care urmează a se include în costuri;
❖ ca fond sau resurse financiare - care trebuie să asigure recuperarea valorii
activelor fixe şi finanţarea înlocuirii acestora.

9
 Prin procesul de amortizare se recuperează valoarea activelor financiare constituindu-
se fondul de amortizare. El este destinat reparaţiei şi înlocuirii activelor financiare. Pentru ca
fondul de amortizare să-şi poată îndeplini funcţia pentru care se constituie este necesar să se
evalueze corect a activelor financiare, iar normele de amortizare să reflecte atât uzura
fizică cât şi cea morală, iar volumul său să asigure reparaţia şi înlocuirea activelor financiare.
Regimul de amortizare trebuie de constituit astfel încât să facă din amortizare o
adevărată pârghie financiară care să răspundă mai multor cerinţe şi anume:
❖ stabilirea exactă a cheltuielilor cu amortizarea în costurile de producţie;
❖ recuperarea valorii activelor financiare într-o perioadă de timp
corespunzătoare, ţinând cont de uzura fizică şi morală;
❖ impulsionarea întreprinderilor în folosirea completă şi eficientă a activelor
financiare;
❖ stimularea întreprinderilor în întreţinerea şi repararea instrumentelor de
muncă;
❖ respectarea principiilor de fiscalitate.

Caracteristici:
Imobilizările necorporale, amenajările de terenuri şi mijloacele fixe se amortizează.
Utilizarea imobilizărilor corporale în cadrul întreprinderilor duce la deprecierea
acestora, care poate fi:
❖ Ireversibilă (amortizare)
❖ Reversibilă (ajustări privind deprecierea)
Planul de amortizare este un tablou în care eşalonarea costului istoric se face pe durată
utilizării imobilizărilor. El se întocmeştepentru fiecare obiect de evidentă supus amortizării la
data punerii în funcţiune sau achiziţionării.
Planul de amortizare se întocmeştepe baza următoarelor elemente:
❖ valoarea de intrare, de amortizare (Vi ) sau valoarea contabilă (V.C.);
❖ durata de amortizare sau de funcţionare (D);
❖ metoda de amortizare aplicată.
Durata de viaţă sau de amortizare variază în funcţie de valoarea bunurilor.

10
Metode de amortizare folosite în România sunt:
1. Amortizarea liniară constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare pe toată durata
de funcţionare a acestora.
C1 = 1 /D*100
Unde: C1 = cota liniară;
D = durata de funcţionare.
A a = V i x C1
Unde : Aa = amortizarea anuală.

2. Amortizarea degresivă (fiscală) presupune multiplicarea cotelor de amortizare

liniară cu coeficienţii prevăzuţi de lege prin care se accelerează procesul de recuperare a
amortizării în primii ani la punerea în funcţiune şi pe măsură ce trec anii, amortizarea anuală
se diminuează.
Coeficientul fiscal variază în funcţie de durata de utilizare a bunului. Coeficienţii
fiscali prevăzuţi în legea amortizării sunt:
❖ 1,5 pentru o durată normală de utilizare între 2-5 ani, inclusiv 5 ani;
❖ 2,0 pentru o durată de utilizare între 5-10 ani, inclusiv 10 ani;
❖ 2,5 pentru o durată de utilizare mai mare de 10 ani.

3. Amortizarea accelerată constă în înregistrarea unor amortizări de până la 50% din

valoarea de intrare în primul an de funcţionare, după care se trece la sistemul liniar.
Amortizările anuale pentru exerciţiile financiare următoare sunt calculate la
valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportare la numărul de ani de
utilizare rămaşi. Deoarece amortizarea calculată trebuie să fie corelată cu modul de utilizare a
activului şi, întrucât în cazuri rare o imobilizare corporală se consuma în primul an în procent
de până la 50%, rezulta că metoda de amortizare accelerată este mai puţin utilizată în scopuri
contabile;

11
 CAPITOLUL 2.
FUNDAMENTAREA SUB ASPECT PRACTIC AL LUCRĂRII

2.1. Prezentarea generală a S.C. „Multicom” S.R.L Zalău

Denumirea societății este Societatea Comercială ,,MULTICOM” S.R.L. care își are
sediul în municipiul Zalău, B-dul MIHAI VITEAZU, nr.58/C, județul Sălaj, România.
Societatea va putea să înființeze agenții sau sucursale în alte localități din România, în
funcție de nevoile de dezvoltare ale societății, pe baza prevederilor contractului de societate și
ale statutului societății și în temeiul hotărârii adunării generale a acționarilor, luată cu
unanimitate de voturi. Forma juridică de organizare este societate cu răspundere limitată, care
va funcționa potrivit legislației din România, prevederilor prezentului contract și ale
statutului. Durata de funcționare a societății este nelimitată.
Societatea a fost înregistrată la data de 30 martie 1992, la Registrul Comerțului din
Sălaj sub numărul J31/200/1992, având Cod fiscal 3247219.

12
 Tabelul 1. Date de identificare

Detalii de identificare MULTICOM SRL.

Nume firmă MULTICOM SRL

Cod Unic de Înregistrare 3247219

Nr. Înmatriculare J31/200/1992

Data înființării 30.03.1992

(Sursă: Evidența financiar-contabilă a firmei, 2019)

Înființată în anul 1992, MULTICOM a pornit de la o afacere de familie având la acea

dată un depozit de material de construcții ajungând în present să dețină trei depozite situate
în Zalău, Simleul Silvaniei și Jibou, ceea ce îl transformă în lider de piață în județul Sălaj în
domeniul materialelor de construcții și bricolaj.
Cu multă perseverență și dedicare MULTICOM a devenit un puternic brand local cu
capital în întregime românesc. "VALOAREA CASEI TALE" a devenit sloganul firmei
deoarece MULTICOM dorește să fie un partener de încredere în proiectele clienților săi, un
partener de încredere și comunicativ care pune la dispoziția celor cu care interacționează
eficientă și calitate.
Înființată în anul 1992, Multicom S.R.L își propune să ofere potențialilor clienți
achiziționarea unor produse de calitate la cele mai bune prețuri.
Misiunea noastră este să oferim cea mai simplă, convenabilă și eficientă metodă de a
satisface cerințele clientiilor noștri. Acordăm o atenție deosebită instruirii personalului nostru,
pentru garantarea unei maxime satisfacții în utilizarea produselor Multicom S.R.L.
Noi urmărim satisfacerea clienților noștri la un nivel înalt, prin oferirea celor mai
bune combinații de preț și calitate a produselor și serviciilor cerute de clienți. Afacerile care
merită făcute sunt cele bune, cele foarte bune și cele împreună cu noi.
Preocuparea noastră, a celor de la MULTICOM, este aceea de a vă oferi produse și
servicii care aduc un plus de valoare în activitatea dumneavoastră, a celor care realizează
proiecte în domeniul construcțiilor și amenajărilor, totodată ne adaptăm conținu pentru a
întâmpina cerințele clienților noștrii prin diversificarea ofertei.

13
 Domeniul principal de activitate, conform Nomenclatorului CAEN, este: 4673
Comerț cu ridicată al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor
sanitare.
Produse și servicii: BCA, pavele, sisteme învelitori, gleturi, uși de interior și exterior,
tâmplărie aluminiu și PVC, uși din lemn, materiale de construcții, materiale construcții, scule,
vopsele, lacuri, instalare obiecte electrice, instalare obiecte termicem, instalații sanitare,
gresie, faianță, parchet, lambriu, mocheta, covor, perdele, etc.
Încă de la înființarea societății pe data de 30 martie 1992 capitatul social s-a aflat în
continuă schimbare, în prezent fiind în valoare de 1.000.000 lei.
S.C. Multicom S.R.L are o echipă de 105 angajați cu vastă experiență în domeniul
comercializării de BCA, pavele, sisteme învelitori, gleturi, uși de interior și exterior,
tâmplărie aluminiu și PVC, uși din lemn. Structura companiei noastre, flexibilitatea și
diversificarea produselor și serviciilor noastre, permite adaptarea continua la schimbările și
cererile pieței din România.
Organigramă și nivelul de salarizare a societății este stabilit prin negociere de către
administratorul firmei. Personalul societății va fi angajat pe bază de contracte de muncă
individuale, cu respectarea prevederilor legislației române. Salarizarea personalului societății
se stabilește prin liberul acord al părților, cu respectarea limitei minime de salarizare
prevăzută de lege.
Gestiunea societăți va fi controlată de către asociaţi, iar atunci când se consideră
necesar și de un cenzor, ales în adunarea generală a asociaților, pe o perioadă de trei ani.
Societatea este administrată de către cei doi asociați, Iepure Gabriel în calitate de
Director General și Iosif Marius în calitate de Director Comercial, cetăţeni români,
domiciliați în municipiul Zalău, județul Sălaj.

14
 2.2. Studiu de caz la S.C. „Multicom” S.R.L Zalău

1. S.C. MULTICOM S.R.L. achiziţionează un utilaj în valoare de 25.000 lei cu o durată

normată de utilizare de 5 ani. Se recuperează prin amortizarea liniară.
100 100
C al= = = 20%
D 5

Vi 25.000
Vi = 25.000 Al = = = 5.000 lei/an
D 5

D = 5 ani A1 = A2 = A3 = A4 = A5 = A6 = A7 = A8 = A9 = A10 =5.000 lei/an

Al=?

2. S.C. MULTICOM S.R.L. achiziţionează un calculator în valoare de 3.000 lei la care se

recuperează valoarea de intrare prin amortizarea accelerată.
50
Vi = 3.000 A1 = 3.000 ¿ 50% = 3.000 ¿ = 1.500 lei/an
100

1.500
D=3 A2 = A3 = A4 = A5 = = 750 lei/an
2

Ac=?

15
3. S.C. MULTICOM S.R.L. achiziţionează o maşina de distribuţie a mărfii în valoare de
100.000 lei cu o durată normală de 5 ani. Valoarea de intrare se recuperează prin amortizarea
degresivă.
C ad = C al x 2,5 = 20% x 1,5 = 0,30% = 30%

Anul Amortizarea anuală Amortizarea anuală degresivă Valoarea

liniară rămasă

1 10.000 100.000 x 30% = 30.000 35.000,00

2 10.000 35.000 x 30% = 10.500 24.500,00

3 10.000 24.500 x 30% = 7.350 < 10.000 16.333,34

24.500 : 3 = 8.166,66

4 10.000 8.166,66 8.166,66

5 10.000 8.166,66 0,00

Total 10.000 50.000 -

2.3. Concluzii şi propuneri

În lucrarea de față am studiat şi tratat sursele de finanţare internă la S.C. Multicom

S.R.L. Zalău. După cum este normal, în urma unui asemenea studiu mi-am format o imagine

16
în ceea ce priveşte situaţia generală a firmei şi modul cum se obţin sursele de finanţare
internă a unităţii.
Deşi S.C. "MULTICOM" S.R.L. Zalău se află în momentul de faţă într-un stadiul de
creştere-maturitate, concurenţa manifestată pe piaţă impune societăţii o reacţie rapidă care să
permită menţinerea, consolidarea şi dezvoltarea poziţiei dobândite. O astfel de reacţie trebuie
să se bazeze pe o strategie şi tactică managerială ce valorifică un puternic fond informaţional.
În ultimii doi ani, conducerea firmei, printr-un management performant a reuşit că
anual să reducă din pierderile realizate, să eficientizeze activitatea de producţie şi să asigure o
funcţionare la limitele superioare a întregii activităţi a societăţii. Calitatea produselor livrate
au impus unitatea în fața concurenței, gama de produse oferite fiind corespunzătoare unor
înalte standarde de calitate.
Finanţarea prin surse proprii se referă pe de o parte la autofinanţare, iar pe de altă
parte la creşterea capitalului social. Deosebirea dintre cele două modalităţi de finanţare consta
în faptul că, în timp ce autofinanţarea este practic o finanţare internă, realizată prin efortul
propriu al societăţii comerciale respectiv, capitalizarea unei părţi a beneficiului, creşterea de
capital reprezintă o finanţare externă prin fonduri proprii aduse din afara societăţii comerciale
de către acţionari.
Întreprinderea, ca persoana juridică este avantajată prin recurgerea la autofinanţare
întrucât, pentru realizarea creşterii economice, n-are nevoie să recurgă la surse de finanţare
externe, nici la acţionari, pentru a-i convinge să cumpere acţiuni sau să sporească valoarea
nominală a acţiunilor existente, nici la piaţa financiară a capitalurilor. Folosind beneficiul
propriu pentru dezvoltare se realizează totodată şi o independentă sporită faţă de bănci.
Acţionarii sunt şi ei avantajaţi întrucât, fără vreun efort financiar din partea lor creşte
valoarea întreprinderii şi a acţiunilor pe care ei le deţin, deci creşte bogăţia acţionarilor.
Autofinanţarea nu duce la creşterea cheltuielior financiare şi reducerea profitului. Cu
toate acestea, decizia de autofinanţare  trebuie analizată în funcţie de raţă rentabilităţii
degajată de profitul reinvestit. Autofinanţarea are un efect pozitiv asupra întreprinderii numai
dacă rata rentabilităţii proiectelor realizate prin autofinanţare este mai mare decât
rentabilitatea cerută de acţionari.
Autofinanţarea reprezintă un mijloc sigur de finanţare, o sursă stabilă şi independentă,
conferă libertate de acţiune societăţii comerciale, permite frânarea îndatorării, reducerea
cheltuielilor financiare dar este de asemenea un factor important în deschiderea accesului la
piaţa de capital. Mărimea autofinanţării degajată de o societate comercială joacă un rol
puternic de semnalizator al performantei societăţii comerciale. Aceasta indica potenţialilor
17
investitori ai societăţii comerciale că este capabilă să utilizeze eficient capitalurile
încredinţate şi să le asigure o remunerare atrăgătoare. Deşi prezintă avantaje certe, experienţă
practică arata că nu trebuie exagerat pe linia autofinatarii, că este oportună îmbinarea
utilizării fondurilor proprii şi a celor împrumutate.Autofinantandu-se în exclusivitate o
întreprindere este ruptă de piaţă finaciara a capitalurilor, mobilitatea capitalurilor fiind mai
redusă.
Finanţarea întreprinderilor prin aport de capital conferă aportatorului calitatea de
asociat sau acţionar, de coproprietar al unei părţi din capitalul social, care-i dă dreptul la
obţinerea unor venituri sub formă de dividende sau să suporte riscul activităţii în limita
sumelor subscriseIn cazul aportului în numerar structura financiară se îmbunătăţeşte, în
sensul creşterii capitalurilor proprii, ce are ca efect creşterea fondului de rulment şi a
lichidităţii întreprinderii.Deoarece prin apariţia de noi acţionari acţionarii existenţi pot pierde
controlul şi administrarea societăţii, aceasta modalitate nu este prea agreata.În cazul aportului
în natura vor creşte, în acelaşi timp, atât fondul de rulment cât şi activele imobilizate. Pentru
că situaţia financiară să nu înregistreze o evoluţie nefavorabilă este de dorit ca aportul în
natura să fie însoţit de o creştere în numerar complementara celei în natură.
Creşterea capitalului social prin emisiunea de noi  acţiuni prezintă anumite avantaje în
sensul că emisiunea de acţiuni comune nu obliga la plata unor sume fixe acţionarilor, iar
obligaţia de rambursare a capitalului nu exista decât în momentul lichidării întreprinderii.În
anumite situaţii, finanţarea prin emisiunea de acţiuni poate fi mai avantajoasă decât finanţarea
prin emisiunea de obligaţiuni. Dacă întreprinderea se confrunta cu dificultăţi în activitate,
existenţa unei capacităţi de îndatorare ridicate, pe seama capitalului propriu, face posibilă
depăşirea acestei situaţii prin apelarea la îndatorare.
Creşterea capitalului social prezintă însă şi dezajantaje, deoarece emisiunea de noi
acţiuni extinde dreptul de vot şi controlul asupra întreprinderii exercitat şi de noii acţionari,
noile acţiuni dau dreptul acţionarilor de a participa la împărţirea profitului, iar dividendele
acţionarilor nu sunt deductibile, în timp ce dobânda este.Costurile de subscriere şi distribuţie
sunt de obicei mai mari decât în cazul altor forme de îndatorare şi anunţul emisiunii noilor
acţiuni conduce la reducerea preţului acestora. Dacă întreprinderea are mai multe acţiuni şi un
nivel mai redus al datoriilor pe termen mediu şi lung, costul mediu al capitalului va fi mai
mare.
 

18
19
 BIBLIOGRAFIE

1. Octavian Bojian, Contabilitatea întreprinderilor, Editura economică București, 1999

2. Valeria Băbăiţa, Contabilitatea financiară, Editura didactică și pedagogică Bucureşti,
2000
3. Mihai Epuran, Bazele contabilităţii, Editura de Vest, 1994
4. Valeria Băbăiţa, Legea contabilității, nr.82/1991, Timişoara, 1994
5. Violetă Isai, Aplicaţii de contabilitate financiară, Editura Universitar
6. Violetă Isai, Contabilitate – manual pentru clasa a X-a,Editura CEKKAR, 2005
8. Mihai Ristea, Contabilitatea întreprinderii, vol.I, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997
9. Dumitru Vişan, Contabilitatea în comerţul exterior, Editură Economică, Bucureşti, 1999

20