Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nevoia de resurse apare atat la infiintarea societatii cat si pe parcursul derularii activitatii de
exploatare si a celei investitionale, capitalul reprezentand motorul dezvoltarii societatii. Pentru
realizarea echilibrului pe termen lung si scurt este necesara acoperirea nevoilor permanente de
capital din surse permanente, mobilizate pe termen lung sau nelimitat(capitaluri proprii si
imprumuturi pe termen lung) si asigurarea unor resurse temporare care sa faca fata nevoilor de
finantare pe termen scurt.O prezentare comparativ a surselor proprii(capitaluri proprii), a surselor
atrase si a celor imprumutate evidentiaza avantajele fiecarei surse de finantare in parte. Sursele
proprii reprezinta surse sigure de finantare, determina autonomia financiara a firmelor si elimina
riscul retragerii fortuite a capitalurilor. Sursele atrase au principalul avantaj ca sunt neoneroase,
dar in acelasi timp ele sunt nesigure. Dimensiunea si exigibilitatea lor depind de caracteristicile
ciclului de exploatare. Sursele imprumutate prezinta avantajul mobilitatii pentru armonizarea
necesarului de finantare cu sursele proprii atrase.
Din punctul de vedere al surselor proprii, nu prea exista multe alternative, respectiv ori
Autofinantarea este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate care
vor ramane in mod permanent la dispozitia intreprinderii pentru finantarea activitatii viitoare.
Autofinantarea neta este partea de autofinantare bruta din care se formeaza sursele
proprii ale intreprinderii peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite avand ca efect o
crestere a patrimoniului. Autofinantarea neta se constituie in principal din profitul net repartizat
pentru fonduri proprii, adica din profitul care ramane dupa participarea angajatilor la profit si
remunerarea asociatilor sau actionarilor.
Partea din fondul de amortizare care depaseste deprecierea reala a imobilizarilor poate
constitui de asemenea o sursa a autofinantarii nete.
deoarece in situatia in care rentabilitatea economica a intreprinderii este superioara ratei dobanzii
practicata pe piata financiara, cu cat raportul dintre capitalul imprumutat si capitalul propriu este
mai mare, cu atat randamentul financiar al intreprinderii creste.
Decizia de autofinantare si nivelul acesteia sunt adesea influentate de factori externi cum
sunt fiscalitatea, restrictiile privind accesul pe piata de capital si diverse constrangeri juridice.
Totodata, cresterea capitalului social poate avea ca surse subscrierea de noi aporturi,
incorporarea rezervelor sau a datoriilor, convertite in contributii la capitalul social. Dar pentru
finantarea investitiilor nu intereseaza decat subscrierea de noi aporturi care determina cresterea
efectiva a capitalului social, celelalte nefiind decat conversii ale posturilor de pasiv, fara a
determina cresterea surselor de finantare.
Valoarea de emisiune a unei actiuni noi trebuie sa fie apropiata de valoarea de piata a
unei actiuni vechi pentru a limita „efectul de diluare” a rentabilitatii actiunilor, prin impartirea
profitului la un numar mai mare de actiuni.
Prima de emisiune, diferenta intre valoarea de emisiune si cea nominala, este folosita
pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de emisiune si este o rezerva in pasivul bilantier alaturi
de capitalul social sau se incorporeaza in acesta printr-o noua crestere de capital.
Diferenta intre valoarea de piata inainte de cresterea de capital si valoarea dupa crestere
este dreptul de subscriere si care este de fapt pierderea de valoare a actiunii vechi cu care trebuie
recompensat detinatorul acesteia pentru a nu fi afectat de suplimentarea capitalului social.
Gestiunea financiara a acestei categorii de surse economice vizeaza analiza structurii lor,
urmarirea scadentei acestora, corelatia creante-obligatii, viteza de rotatie a datoriilor si factorii de
influenta asupra ei.
Noua versiune a bilantului contabil situeaza sursele atrase in doua categorii de datorii,
care trebuie platite intr-o perioada de un an si respectiv mai mare de un an.
- datorii comerciale;
- alte datorii, inclusiv datorii fiscale si alte datorii pentru asigurarile sociale.
Durata in zile a unei rotatii arata numarul mediu de zile in care sursele atrase raman la
dispozitia firmei sau numarul mediu de zile in care este necesar ca obligatiile sa fie
onorate(rambursate)
Numarul de rotatii arata de cate ori sursele atrase se rotesc prin cifra de afaceri, in
intervalul de timp respectiv.
Durata in zile de onorare a obligatiilor generate de sursele atrase este influentata de:
Sursele atrase se mai numesc si surse temporare sau surse ciclice. Acestea se reinnoiesc
permanent odata cu desfasurarea ciclului de exploatare
Furnizorii reprezinta cea mai importanta categorie de surse atrase care poate fi gestionat
eficient de aceea analiza financiara ii acorda o atentie deosebita. Celelalte categorii de surse
atrase au in general termene de exigibilitate sigure, care nu pot fi amanate, de exemplu salariile.
Furnizorii in schimb si clientii pe de alta parte, pot fi gestionati astfel incat sa conduca la crearea
de fluxuri de trezorerie ce pot fi plasate eficient de firma, conducand la profituri importante.
In acest scop ea poate utiliza in principal piata creditului, piata obligatara si piata
leasingului.
- fiduciarul;
- curtierul;
- banca;
- comisia de valori mobiliare.
- valoarea de emisiune;
- marimea dobanzii;
Diferenta intre valoarea de emisiune si valoarea nominala este prima de emisiune, iar
diferenta intre valoarea rambursata(mai mare) si valoarea de emisiune este prima de rambursare.
- prin anuitati constante si amortizari variabile – pentru a avea anuitati constante este
necesar ca rambursarile imprumutului sa varieze crescator si compensator cu variatia
descrescatoare a dobanzii;
- integral la scadenta – este metoda cel mai des utilizata desi are costul cel mai
ridicat, dobanda calculandu-se de fiecare data cand se plateste, la toata valoarea
imprumutului. Pentru societatea imprumutata, prezinta avantajul dispunerii de
capitalul imprumutat pe toata perioada de acordare a acestuia. Insa, compania
capitalizeaza acumularea bruta realizata din exploatarea investitiei;
- prin vanzare la Bursa de Valori – este interesanta pentru societatea imprumutata
atunci cand cursul bursier al obligatiunilor este inferior valorii de rambursat. Exista
insa, in multe tari, limite legale privind numarul de obligatiuni rascumparate. O alta
modalitate este conversia in actiuni, la scadenta emisiunii de obligatiuni.
Leasing-ul este o forma speciala de inchiriere a bunurilor mobile sau imobiliare, prin
care beneficiarul detine toate drepturile ce reies din detinerea bunului, mai putin dreptul de
proprietate.
Durata unui contract de leasing variaza si depinde in special de bunul ce face obiectul
inchirierii – la bunurile de valori mari ea este in general 75% din durata de viata economica a
bunului, in timp ce la bunurile de valori mai mici si cu uzura mai rapida, durata contractului
poate fi de numai un an.
Cea mai mare parte a companiilor nu sunt cotate la bursa si drept urmare nu au
posibilitatea vanzarii de titluri prin bursa. Deci, nu-i raman decat autofinantarea sau imprumutul
bancar obisnuit, leasing-ul sau vanzarea de active.
Chiar daca este cea mai oneroasa sursa de finantare, leasing-ul este de multe ori preferat,
ca urmare a simplicitatii sale si a efectelor in timp ce le provoaca asupra trezoreriei companiei. In
general, societatea de leasing beneficiaza de garantii si asigurari suficiente pentru a acoperi, fata
de banca, riscul de faliment al beneficiarului. Dimpotriva, banca nu acorda imprumut decat in
conditiile garantarii certe a rambursarii.
Asadar, companiile se pot finanta, teoretic, alegand dintre aceste instrumente pe cele mai
convenabile din punctul de vedere al costurilor, rapiditatii, eficientei lor, insa de cele mai multe
ori, in practica, ele nu au posibilitatea de a opta, fie din pricina situatiei societatii, fie a birocratiei
foarte mari, a lipsei de timp pentru parcurgerea tuturor etapelor solicitate de finantator, etc. Si
atunci, decizia de finantare poate fi impovaratoare pentru compania respectiva.
Leasing-ul financiar
- perioada de leasing depaseste 80% din durata normala de utilizare a bunului ce face
obiectul leasingului, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade;
- valoarea totala a ratelor de leasing, mai putin cheltuielile accesorii, este mai mare
sau egala cu valoarea de intrare a bunului.
in contractul ce se incheie intre locator si locatar sa fie precizate urmatoarele patru elemente:
- valoarea avansului;
- rata de leasing.
Oricare dintre aceste elemente se poate inscrie si in contractul de leasing operational
Leasing-ul operational
In literatura de specialitate, conceptul de credit este abordat din doua puncte de vedere :
juridic si economic.
Din punct de vedere juridic, creditul exprima o conventie intre creditori si debitori si care
serveste procesul de productie si de circulatie a marfurilor.
Esenta creditului se refera la dreptul de a se folosi de ceva, in cele mai multe cazuri bani,
al caror titlu economic final apartine altei persoane.
Din punct de vedere economic creditul exprima relatii de repartitie a unei parti din
produsul national brut sau din venitul national, in vederea satisfacerii unei anumite nevoi de
capital.
Economistii francezi definesc creditul bancar ca fiind „suma de bani pe care o obtine o
intreprindere de la banca atunci cand activul circulant din bilant nu este finantat integral prin
incasarile de la furnizori si de la diversi creditori si cand aceasta insuficienta nu este acoperita de
fondul de rulment”.
In Romania, definitia oficiala a creditului este redata in Legea nr. 58/1998 republicata –
Legea bancara, astfel: „creditul reprezinta orice angajament de plata a unei sume de bani in
schimbul dreptului la rambursarea sumei platite, precum si la plata unei dobanzi sau a altor
cheltuieli legate de aceasta suma, sau orice prelungire a scadentei unei datorii si orice
angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a altui drept la plata unei
sume de bani ”.
Avantajul creditului este ca el indeplineste o functie de capital. Din acest punct de vedere,
bunurile sunt intrebuintate de debitor in mod eficient la crearea unui surplus, peste acea parte a
produsului, care este necesara pentru plata folosintei imprumutului. Surplusul poate fi considerat
ca fiind echivalentul unei sporiri a capitalului.
• credit comercial
• credit bancar
• credit public
• credit privat
• credit de circulatie
• credit de consum
• credit in bani
• credit in credit
• credit real, care are acoperire materiala sub forma garantiei imobiliare
sau mobiliare
• credit de acceptie
• credit denuntabil
• credit nedenuntabil
• credit legat
• credit amortizabil
• credit neamortizabil
J. Din punct de vedere al marimii perioadei :
Sistemul modern de credit care sta la baza vietii economice contemporane, serveste si
pentru a stimula productia industriala ca principal factor al cresterii economice. Banca, „uzina
principala” de creare a creditului, se regaseste in raporturi, directe si intime, cu industria, a carei
nastere si dezvoltare depinde de credite vaste si performante.
Folosirea creditului bancar este avantajoasa in cazul in care rata rentabilitatii este mai
mare decat rata dobanzii. Insa chiar in conditiile in care in faza de previziune rentabilitatea
depaseste costul indatorarii este necesar sa se aiba in vedere si riscul financiar determinat de
eventualitatea ca pe parcurs, rata dobanzii sa devanseze rata rentabilitatii.
Riscul financiar apare ca urmare a existentei unor fluxuri negative, stabile de numerar
superioare fluxurilor pozitive probabile de lichiditati.
Nu vor fi omise aspectele care privesc forma creditelor acordate societatilor comerciale.
- de consum.
- constructii;
- activitati mestesugaresti;
- productie alimentara;
- prestari servicii;
- prelucrarea lemnului;