LICEUL TEHNOLOGIC „PETRE S.

AURELIAN” SLATINA

Str. Primăverii, nr.5, 230127, Slatina, Olt, România

www.psaurelian.ro, e-mail: cepsaurelian@ryahoo.com

Nr.înreg. /

PROIECT PENTRUOBŢINEREA
CERTIFICATULUI DE CALIFICARE PROFESIONALĂ
- NIVEL 4 –

TITLUL PROIECTULUI: AUTOFINANTAREA

SOCIETATII COMERCIALE S.C. GAMA ALLE
S.R.L.
CALIFICAREA: Tehnician în achizitii si contractari

PROFESOR COORDONATOR,
Iancu Iulia
ABSOLVENT,
Dragoi Alexandra-Andreea

SLATINA
2022
 CUPRINS :

Cap.1 Surse proprii de finanțare.............................................7

1.1. Noțiuni generale............................................7
1.2. Autofinanțarea ……………………………..7
1.3. Capacitatea de autofinanțare potențiala…….8
1.4. Capacitatea de autofinantare reala………….9
1.5. Factori de incidență asupra autofinanțării….10
1.6. Costul beneficiilor reinvestite……………...12
1.7. Capacitatea de autofinanțare……………….13
1.8. Corelații dintre autofinanțare, împrumut, amortizare și repartizarea
profiturilor…………………………………14
1.8.1. Corelația dintre autofinanțare și amortizare………….14
1.8.2. Corelația dintre autofinanțare și împrumut……………14
1.8.3. Corelația dintre autofinanțare și repartizarea
profitului…………………………………………………................15

Cap.2Studiu de caz…………………………………………..15
2.1. Capacitatea de autofinanțarea SC ABB ALSTOM POWER
S.R.L………………………………………………………………………………………………………17
2.2. Prezentarea firmei……………………………………………………………………17

Bibliografie......................................................................................................................................22
 ARGUMENT

Am ales tema ” Autofinanțare la S.C. GAMA ALLE S.R.L” deoarece această

lucrarepoate fi o sursă de inspirație importantă pentru tinerii antreprenori care doresc să își
deschidă o afacere. Autofinanțarea este un pas esențial in deschiderea și dezvoltarea afacerii,
dacă refuzăm sa apelăm la un posibil credit bancar.
Politica de finanțare a întreprinderii trebuie sa selecteze sursele de finanțare a
întreprinderiipentru a asigura buna sa funcționare, performanțele acesteia prezente și viitoare.

Din punct de vedere al apartenenței fondurilorț sursele de finantare pot fi:

 finanțări din fonduri proprii (autoținantarea, creșteri de capital);
 finanțări prin angajamente la termen (împrumuturi obligatare, credite bancare, credit-
bail).
Autofinanțarea este cea mai raspândită formă de finanțare și presupune că întreprinderea
săîși asigure dezvoltarea prin forțe proprii, folosind drept surse o parte a profitului obținut în
exercițiul expirat și fondul de amortizare, urmărind atât acoperirea necesarului de înlocuire a
activelor imobilizate cât și creșterea activelor de exploatare.
Autofinanțarea de menținere include sursele din care urmează să se realizeze în viitor
cheltuielile pentru menținerea potențialului productiv, respectiv pentru reînnoirea mijloacelor de
producție și acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele surse de formare a autofinanțării de
mentinere sunt amortizările normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizarilor) și
provizioanele.
În schimb, prin politica de amortizare practicată exista posibilitatea întreruperii sau
încetiniriiritmului de amortizare, apare posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare
mai mic
sau mai mare în funcție de nevoile întreprinderii.
Principalele avantaje oferite de autofinanțare sunt:
 constituie un mijloc sigur de finanțare, o sursă independentă și stabilă de fonduri;
 autonomia financiară asigurată prin autofinanțare permite întreprinderii independența de
gestionare față de organismele financiare și de credit;
 asigură întreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea investițiilor, condiția
realizării unor investiții utile, profitabile;
 permite frânarea îndatorării și implicit reducerea cheltuielilor financiare;
  permite măsurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilității financiare
(autofinanțarea netă / capitalul propriu);
 reprezintă factorul hotarâtor în asigurarea accesului pe piața de capital și atragerea de noi
capitaluri din afara întreprinderii.
Decizia de autofinanțare și nivelul acesteia sunt adesea influențate de factori externi cum
sunt fiscalitatea, restricțiile privind accesul pe piața de capital și diverse constrângeri juridice.
Capacitatea de autofinanțare reprezintă un surplus monetar care se obține ca rezultat al
tuturor operațiilor de încasări și plăți efectuate de întreprindere într-o perioadă de timp, având în
vedere și incidența fiscală.
Mărimea autofinanțării degajată de o întreprindere joacă un puternic rol de semnalizare a
performanțelor acesteia. Ea indică potențialilor investitori ai întreprinderii daca aceasta este
capabilă să utilizeze eficient capitalurile încredințate și să le asigure o remunerare atrăgătoare.
 CAPITOLUL 1

SURSE PROPRII DE FINANȚARE

1.1. Noțiuni generale privind sursele proprii de finanțare ale agentului economic.

Capitalurile proprii reprezintă sursele proprii de finanțare ale agenților economici

formateprin aporturile acționarilor sau asociaților, dar și prin autofinanțare, respectiv din alte
surse proprii, cum ar fi profitul obținut.
Sursele proprii constituie cea mai sigură sursă de finanțare și determină autonomia
financiară a societății. Acestea sunt nerambursabile și se utilizează conform legislației în vigoare
asigurând finanțarea permanentă a întreprinderii.
Sursele proprii sunt utilizate pentru finanțarea proprie a bunurilor economice și au
următoarea structură :
a) Capital social;
b) Prime de capital ;
c) Rezerve din reevaluare ;
d) Rezerve ;
e) Rezultatul exercițiului ;
f) Rezultatul reportat;
g) Amortizarea;
h) Autofinanțarea;
i) Aportul la capital.

1.2.Autofinanțarea este forma de finanțare prin eforturi proprii cu resurse generate de

activitățileîntreprinderii. Este acea parte de bogăție reținută pentru nevoile de finanțare a
exercițiilor financiare viitoare.
La nivelul întreprinderii ca resurse de finanțare proprii se utilizează:
® profitul net;
® amortizarea;
® provizioanele;
® resursele rezultate din dezinvestiri.
 Autofinanțarea constituie în acelasi timp si un indicator de rentabilitate deoarece pune în
evidență eficiența cu care sunt utilizate capitalurile angajate.
Autofinațarea poate fi clasificată la nivelul firmei în:
a) Autofinanțare de menținere care presupune alocarea de fonduri proprii pentru
menținerea performanțelor aparatului productiv. Resursa principală pentru acest
tip de autofinanțare o reprezintă amortizarea.
b) Autofinanțare netă de dezvoltare pe baza căreia se realizează o extindere a
capacitaților productive a firmei. Resursa de finanțare internă este constituită în
acest caz din profitul net și amortizare.
Principalul avantaj al autofinanțării il constituie faptul că reprezintă o sursă stabilă și
independentafață de piața de capital care asigură autonomie financiara firmei. În același timp
constituie și o garanțiepentru alte resurse atrase, iar in perioadele de criză, atenuează sau
elimină efectul negativ de îndatorare.
Dezavantajele autofinanțării:
 aparent resursele proprii nu au costuri de finanțare; in fapt rentabilitatea asteptată de
acționari depășește costurile capitalurilor împrumutate;
 se pierde contactul cu piața financiară, ceea ce poate avea influențe negative asupra
cursului acțiunilor;
 dacă nu se apelează la împrumuturi în anumite perioade sau pentru anumite proiecte de
investiții cu o rentabilitate economică superioară, costului împrumuturilor se pierde
efectul pozitiv de îndatorare.
 fondurile proprii pot apărea în dezacord cu termenele pentru cheltuielile necesare
realizării unei investiții, ceea ce ar periclita punerea în funcțiune la momentul optim.
Politica de autofinanțare, ca decizie strategică, este influențată de o serie de factori care
actionează în sensul creșterii sau scăderii fondurilor proprii destinate reînvestirii. Printre cei mai
importanți factori se numără:
 politica de dividend a firmei sau pe care este nevoită să o aplice;
 posibilitățile de acces și costurile practicate pe piața de capital;
 factori fiscali, juridici, previziuni privind evoluția mediului economic.
In literatura de specialitate se face distincție între capacitatea de autofinanțare potentială
și reală.
1.3.Capacitatea de autofinanțare potentială (CAFp)
Reprezintă totalitatea fondurilor degajate de activitatea întreprinderii menite să remunereze
capitalurile proprii și să finanteze proiectele de investiții ale firmei.
 1.4.Capacitatea de autofinanțare reală (CAFr)
Are în vedere doar acea parte din fondurile proprii destinate reinvestirii.

CAF reală = CAF potențială – Dividendele acordate

CAF potențială = (Venituri totale – Cheltuieli totale) (1 – i) +

Amortizare
= Rezultat net + Amortizare

Capacitatea de autofinanțare a unei întreprinderi este surplusul monetar potențial generat

de activitatea acesteia. Ea reprezintă o contribuție esențial a activităților curente la variația
fondului de rulment global. Se poate calcula fie plecând de la excedentul brut din exploatare, fie
de la profitul net .

Metoda substractivă: permite să se realizeze legătura dintre contul de profit și pierdere

și tabloul de finanțare. Conform acestei metode, CAF se calculează plecând de la excedentul brut
din exploatare, indicator stabilit în cadrul tabloului soldurilor intermediare de gestiune :
‡ Excedentul brut din exploatare
+ Alte venituri din exploatare (cu excepția veniturilor din reluări de provizioane);
- Alte cheltuieli de exploatare (cu excepia cheltuielilor de exploatarecu amortizările
și provizioanele);
+ Venituri financiare (cu excepția veniturilor din provizioane);
- Cheltuieli financiare (cu excepția cheltuielilor financiare cu amortizările și
provizioanele);
+ Venituri extraordinare (cu excepția veniturilor din cedarea activelor, a cotei și a
subvențiilor pentru investiții virate la venituri, a veniturilor extraordinare din
provizioane);
- Cheltuieli extraordinare (cu excepția valorii nete contabile aimobilizărilor cedate,
a cheltuielilor privind amortizările și provizioanele);
- Impozit pe profit
= Capacitatea de autofinan are.

Metoda aditivă: permite s se calculeze capacitatea de autofinanțare plecând de la

rezultatul exercițiului, corectat cu cheltuielile și cu veniturile care nu au inciden asupra
trezoreriei:
 Rezultatul exercițiului
+ Cheltuieli cu amortizările
+ Cheltuieli cu provizioanele (din exploatare, financiare și extraordinare)
- Veniturile din amortizare și provizioane (din exploatare, financiare și
extraordinare)
+ Valorile contabile ale activelor cedate (ieșite din patrimoniu)
- Veniturile din vânzarea imobilizărilor
- Subvențiile pentru investiții virate la venituri
= Capacitatea de autofinanțare

In aplicarea celor doua metode se pornește de la urmatoarele raționamente:

 Amortizarea și provizioanele nu constituie fluxuri financiare reale, ele fiind evidențiate
contabil doar pentru a realiza o economie de impozit temporară;
 Provizioanele pot fi sau nu deductibile fiscal, au caracter de datorii pe termen mediu și
lung și care, dupa caz, se pot realiza sau se pot relua. Reluarile asupra provizioanelor
reprezintă venituri neîncasabile, iar cheltuielile de constituire a acestora sunt cheltuieli
calculate.
Avand în vedere că rezultatul net nu reprezintă decât parțial gradul de îmbogatire al
firmei și că fluxul de lichidități reprezintă elementul cel mai important, în firma se impune și
o abordare financiară a capacității de autofinanțare. Aceasta nu poate să aiba un caracter real
decât dacă este susținută de o trezorerie efectiv disponibilă. De aceea, se impun corecții privind
fluxurile financiare având în vedere faptul că cele două metode se bazează pe elemente contabile.

1.5.Factorii de incidenta asupra autofinantarii

Autofinanțarea, respectiv nivelul său poate fi apreciată decât în funcţie de politica

financiară globală a întreprinderii. În acest sens, în anumite împrejurări devine mai avantajos
pentru întreprindere de a proceda la o finanțare externă în locul autofinanțării. În același timp
trebuie spus că dacă marja brută sau marja comercială este importantă pentru a proceda la
autofinanțare, întrucât formeaza baza de plecare a excedentului brut de exploatare, totuși nu se
poate spune că exista o legaturădirectă, determinată între ea și nivelul autofinanțării: o marjă
comercială mare poate fi însotiță de o autofinanțare mică și invers, o autofinanțare slabă nu
înseamnă întotdeauna o marjă comercială neîndestulătoare.
 Decizia de autofinațare și nivelul acesteia sunt adesea influențate de factori
externi, cum ar fi: fiscalitatea, diverse constrângeri, privind accesul pe piața financiară sau
constrângeri juridice diverse.

Sub aspectul fiscalității se poate vorbii despre o relație de tipul: fiscalitate mare -
autofinanțare ridicată și invers, în sensul că o politică de impozite apăsătoare incită
întreprinderea să procedeze la capitalizarea unei parți din profit, cât mai mare cu putință găsind
în această destinație condiții mai lejere de impunere (facilități fiscale). În schimb, alte
reglementări, cum sunt acelea referitoare la reducerea bazei impozabile cu anumite cheltuieli (de
amortizare, rambursări de credite, plăți de dobânzi) pot influența în sensul creșteri distribuirii de
dividende mai curând decât al creșteri resurselor de autofinanțare. În altă ordine de idei
investitorii (acționarii) care sunt puternic impozitați pe veniturile obținute din dividende vor vota
în adunarea generală a acționarilor pentru distribuirea unui dividend mai redus, în favoarea
profitului reinvestit, deci a maximizării valori intrepriderii, și a patrimonului fiecărui acționar.
- Constrângeri privind pe piață financiară. În cazul societăților comerciale necotate
la bursă, procurarea fondurilor necesare creșterii economice nu se poate realiza prin apel la piață
de capital ramânând, în consecință, alternativă creditului bancar, autofinanțării sau a creșterii de
capital prin fonduri proprii externe. Creșterile de capital prin noi aporturi de numerar sau în
natură sunt operațiuni care durează în timp, sunt operațiuni dificile și costisitoare ceea ce face în
comparație, autofinanțarea să apară preferabilă.
- Constrângeri juridice diverse. Profitul unei societăți comerciale pe acțiuni are
două mari destinații: distribuirii de dividende și reinvestire (autofinanțare).
Decizia adunării generale de a distribuii dividende reduce suma destinată autofinanțării,
dar se obțîn alte rezultate notabile: satisfacerea exigențelor acționarilor, fidelitatea lor față de
societate manifestată în deținerea durabilă a acțiunilor, fără intenția de a le vinde pe piață, ceea
ce duce la creșterea cursului lor, deci a valorii de piață a întreprinderii însesi. Dimpotrivă, decizia
adunării generale a acționarilor de a reînvestii profitul majorează resursele de autofinanțare, dar
poate provoca nemulțumirea unei părți a acționarilor, care vor avea tendința de a vinde acțiunile
deținute, ceea ce, prin jocul cererii și al ofertei, poate duce la scăderea cusului acțiunilor și prin
urmare a capitalizării bursiere a întreprinderii.
Distribuirea de dividende cu regularitate și în sume consistente reprezintă, desigur, un
semn favorabil asupra perspectivelor de dezvoltare ale unei societăți, însa dorința de autonomie
influențează către o autofinanțare mai pronunțată. În anumite țări, legile în vigoare impun
întreprinderilor o autofinanțare minimală, ceea ce restrânge mărimea dividendelor.Același lucru
se observă, dar cu caracter generalizat, în domeniul politicii băncilor de creditare a agenților
economici numai în măsură în care prezintă capacitatea de îndatorare, adică dispun de fonduri
propii într-un anumit cuantum.
 1.6.Costul beneficiilor reinvestite

Orice politică de autofinanțare trebuie analizată în funție de rentabilitatea pe care o

degajă profitul reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinanțare este
egală cu rentabilitatea reclamată de acționari, politică de autofinanțare este neutră pentru
întreprindere. Numai atunci când rentabilitatea înveștirilor acoprite prin autofinanțare este mai
mare decât remunerația cerută de acționari, autofinatarea are un efect pozitiv pentru întrepridere
în sensul că crește valoare financiară a acesteia. Astfel, autofinanțarea contribuie la creșterea
mijloacelor financiare ale întreprinderii, dar nu permite creșterea beneficiilor pentru reinvestire
decât dacă crește rată rentabilității noilor proiecte peste pretențiile de remunerație ale
acționarilor.

În principiu, costul autofinanțării este egal cu costul fondurilor proprii externe în sensul
că actionarii așteaptă aceeași rentabilitate de la beneficiile reinvestite, că și de la aporturile de
numerar realizate de ei cu prilejul creșterilor de capital. Cu alte cuvinte autofinatarea apare, că și
fondurile proprii externe, un mijloc de finanțare costisitor. Faptul că societatea comercială
dispune liber de sumele obținute prin autofinanțare, că nu varsă remunerația către acționari
(fluxuri financiare negative) nu înseamna că sumele respective sunt gratuite.
Pe o piață financiară perfectă, în care toate informațiile sunt disponibile, sumele din profit
trecute în foduri de rezervă (autofinanțare) sau distribuite că dividende fac politică de finanțare
să fie neutră: îndatorarea, autofinanțarea, distrubuirea profiturilor n-au nicio importantă din
punctul de vedere al bogăției acționarilor.
Pentru a determina costul real al beneficiilor reinvestite de societatea comercială,
respectiv rentabilitatea beneficiilor reinvestite de acționari, trebuie să ținem seama de incidența
fiscală, adică de faptul că societatea este impozitată pentru profitul reinvestit, iar, pe de altă
parte, actionarii sunt impozitați pentru veniturile din dividende.
Prin urmare, în cazul distribuirii de dividende, actionarii vor suportă impozitul pe venituri
din dividende astfel încat lor le ramâne un veni net mai mic pentru a-l utiliza, spre exemplu, în
vederea achiziționării de noi acțiuni.
Dacă societatea comercială nu distribuie dividende sau distribuie într-un volum mai
redus, ea va putea reinvesti întreg profitul sau o parte a acestuia, formând o baza pentru venituri
viitoare sporite.
Este necesar însa că randament net pentru acționari,să ramâna același,fie că se distribuie
dividende, fie că profitul se reinvestește.Cu alte cuvinte, situația trebuie să fie aceeași din punctul
de vedere al patrimonului acționarului.
 1.7. Capacitatea de autofinantare

Sursele destinate autofinanțării se formează în cadrul întreprinderii, reprezentând, deci,

surse interne. În principal aceste surse provin din excedentul monetar creat din operațiuni
economice și financiare adică din diferența dintre fluxurile financiare pozitive și negative,
respectiv dintre încasari și plăti. Excedentul brut de exploatare se compune din rezultatele
pozitive ale procesului economic, precum și din fondul de amortizare creat. De altfel, excedentul
brut de exploatare poate fi calculat în două feluri: fie că diferența dintre totalul încasarilor din
activitatea economico-finaciară și totalul cheltuielor efectuate, tinând cont că amortizarea este o
cheltuiala cuprinsă în costuri, nu ocazionează fluxuri de ieșire; fie că suma a unor elemente
diferite, cum ar fi salarii, impozite, dobânzi plătite, fond de amortizare anual, dividende,
beneficii nerepartizate.
Capacitatea de autofinanțare reprezintă un surplus monetar care se obține că rezultat al
tuturor operațiunilor de încasari și plăti efectuate de întreprindere, într-o perioada de timp, având
în vedere și incidența fiscală.
Pentru determinarea capacității de autofinanțare, trebuie avute în vedere atât variabile
economice, cât și financiare. Variabilele economice pornesc de la previziunile de vânzari
(cantități x prețuri) și previziunile asupra costurilor (materii prime, materiale, combustibili,
salarii etc.), în timp ce variabilele financiare au în vedere politică de împrumut, promovată de
întreprindere, care ocazionează cheltuieli financiare, politică de amortizare care poate încarca
diferit costurile pentru anumiți ani și politică de repartizare a profiturilor care dimensionează
volumul dividendelor distribuite acționarilor, al participațiilor la beneficii sau al majorării
fondurilor de rezervă.
De regulă, autofinanțarea efectivă este mai mică decât capacitatea de autofinatare. Nu
totalitatea capacității de autofinanțare ramâne la dispoziția întrepriderii pentru necesități de
finanțare internă, ci mai puțîn beneficiile distribuite acționarilor sub formă de dividende și
participațiile la beneficii ale salariaților.
Capacitatea de autofinanțare este un indicator de mare expresivitate economică, reflectând
forță financiară a unei societăți comerciale, garanția securității și independența acesteia.
Întreprinderile cu o bună capacitate de autofinanțare își micșorează riscul financiar, fiind în
măsură să surmonteze greutățile în perioadele de criză economică, când accesul la credite este
dificil din cauza dobânzilor înalte.
Totodată capacitatea de autofinanțare este și un indicator de lichiditate financiară și de
solvabilitate, care ridică gradul de bonitate al firmei, mărește încrederea partenerilor de afaceri,
creând condiții mai bune de negociere a contractelor economice. Putem adaugă, de asemenea, că
o capacitate de autofinatare bună exprimă și o capacitate de îndatorare bună, respectiv
posibilitatea de a garanta mai bine creditele bancare la care face apel întreprinderea.
 Aspectele pozitive incontestabile ale autofinanțării nu exclud însa anumite inconveniente
ale acestei metode de finanțare, în sensul că autofinanțarea constituie un obstacol în calea
mobilității capitalului și că sursele aferente comportă un cost relativ ridicat.

1.8.Corelații dintre autofinanțare, împrumut, amortizare și repartizarea

profiturilor

Procesul de finanțare internă (autofinanțare) nu ține neapărat de voință întreprinderii, a

acționarilor ci și de anumite condiții interne și externe: de fiscalitate și de alte reglementări
juridice, de politică adusă de bănci față de creditarea agenților economici, de costul creditelor și
desigur de gradul de rentabilitate ce se obține și intențiile de creștere economică ale
întreprinderii.
1.8.1.Corelația dintre autofinanțare și împrumut

Obligațiile societăților decurgând din politică lor de îndatorare se traduc în plăti regulate
de dobânzi care, împreuna cu rambusarile anuale, constituie cheltuieli financiare. Cu cât
structura financiară este mai îndatorată cu atât cheltuielile financiare anuale sunt mai mari,
reducând beneficiul și, prin urmare, posibilitățile de autofinanțare.
Sub aspect financiar legătură între autofinatare și îndatorare este mai complexă.
Autofinanțarea este aproape întotdeauna o condiție necesară în vederea obținerii unui împrumut;
ea constituie, în același timp, o garanție și un mijloc de rambursare. Pentru a aprobă creditele
solicitate, băncile cer întreprinderilor încadrarea în anumite limite de îndatorare.
Cu cât crește capacitatea de autofinanțare, crește și posibilitatea apelării la credite.
Întreprinderile care folosesc credite speră să obțînă efecte de îndatorare pozitive, astfel încât să
permită nu numai plăti de principal și dobânda , dar să rămână și un profit care să poată fi
utilizat, eventual, pentru finanțarea unor noi proiecte, deci pentru sporirea posibilităților de
autofinanțare. O asemenea perspectiva este realizată în cazul în care rată rentabilității economice
este mai mare decât rată dobânzii. Sub acest aspect împrumutul apare că o autofinanțare
anticipată.
1.8.2.Corelația dintre autofinanțare și amortizare
Cheltuielile ocazionate de amortizarea activelor imobilizate măresc costurile, micșorează
beneficial și, prin urmare, impozitul pe profit datorat statului. Țînând seama că cheltuielile cu
amortizarea nu generează fluxuri financiare negative, rezultă că fondurile de amortizare obținute
prin recuperarea acestor cheltuieli poate fi utilizat pentru reinvestire și, alături de economia de
impozit pe profit că urmare a micșorări bazei impozabile, să mărească gradul de autofinanțare.
În realitate, amortizarea are o influență neutră asupra autofinanțării: mărind costurile cu
amortizarea, se micșorează profitul și invers, așa încât nu se poate conta pe un alt cuantum al
resurselor de autofinanțare decât acela pe care-l poate genera exploatarea.
În schimb, politică de amortizare poate permite modularea fluxurilor de autofinanțare,
crescător sau descrescător, în funcție de scopurile urmărite de întreprindere. Aplicarea diverselor
metode de amortizare, că și posibilitatea întreruperii sau încetinirii ritmului de amortizare
creează posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic.În cazul
creșterii fondului de amortizare, scad fluxurile negative reprezentând impozit pe profit și, prin
urmare, cresc fluxurile de autofinanțare.
Spre exemplu, aplicarea metodei de amortizare regresive conduce la descreșterea de la un
an la altul a cheltuielilor cu amortizarea; că atare, în primii ani fluxurile de autofinanțare vor fi
mai mari - întemeiat atât de volumul fondului de amortizare, cât și de economia de impozit pe
profit - în timp ce, către sfârșitul duratei de funcționare a activelor imobilizate, fluxurile de
autofinanțare vor fi mai mici, că urmare a scăderii fondului anual de amortizare și, totodată, a
creșterilor varsamintelor în contul impozitului pe profit.

1.8.3.Corelația dintre autofinanțare și repartizarea profitului

Între politică de autofinanțare și politică de repartizare a profitului există o strânsă

legătură. Acordarea de dividende mai mari sau mai mici influențează nemijlocit asupra mărimii
fondului de rezervă și, prin urmare, asupra autofinanțării. Acordarea de dividende mari
acționarilor are drept efect pozitiv păstrarea încrederii și fidelității lor față de societate, însă
micșorează posibilitățile de autofinanțare.
Beneficiul unei societăți comerciale pe acțiuni, fie că se distribuie sub formă de dividende,
fie că se constituie fond de rezervă (posibilități de autofinanțare) este proprietatea acționarilor.
De aceea, politică față de repartizarea profiturilor este, în ultima instanța, o politică de lichiditate:
dacă se constituie fond de rezervă, cresc lichiditățile întreprinderii și deci posibilitățile de
autofinanțare; repartizări de dividende mai mari conduc la micșorarea lichidităților și deci a
posibilităților de autofinanțare.
Din punct de vedere al repartizării profiturilor sub formă dividendelor, se conturează două
curente: acționari care preferă dividendele sporite pentru consum imediat și care, practic, sunt în
dezacord cu politică conducerii societății comerciale de autofinanțare că mijloc de creștere
economică; în speranța unor profituri viitoare consistente, fără a pierde, totodată, posibilitatea
obținerii unor lichidități imediate, putând vinde la bursă acțiunile pe care le dețîn.
În situația nerepartizarii de dividende, într-un an sau altul, pot apărea nemulțumiri în masă
acționarilor și care se pot concretiza în tendința de vânzări la bursă a acționarilor. Dacă procesul
de vânzare capătă amploare sau se generalizează, consecință este scăderea cursului acțiunilor la
bursă. În această situație se creează două aspecte neplăcute:
a) imposibilitatea pentru societatea comercială de a efectua creșteri de capital prin emisiune de
noi acțiuni din cauza cursului bursier scăzut. Cum prețul de emisiuni al acțiunilor trebuie să se
situeaze între valoarea nominală și cursul zilei, un curs scăzut ar determina și un preț de emisiune
scăzut, ceea ce ar fi neconvenabil pentru societate. Cu cât un curs este mai scăzut, cu atât mai
multe acțiuni trebuie emise în vederea cifrei propuse de creștere a capitalului social, însă
numărul crescut al acționarilor atrage remunerație în viitor sub formă dividendelor. Prin urmare,
dacă admitem că nivelul scăzut al cursului este o consecință a politicii de autofinanțare, se poate
spune că această face creștere de capital mai costisitoare;
b) cursul scăzut al acțiunilor, determinat de politică de autofinanțare și de dividende, atrage
atenția investitorilor străini care, prin cumpărări masive la bursă în perioade optime, pot prelua
controlul asupra societății comerciale.
 CAPITOLUL 2
Studiu de caz

2.1 Capacitatea de autofinanțare a SC ABB ALSTOM POWER S.R.L.

2.2 Prezentarea firmei

În România postbelică, odată cu primele conturari ale programelor de industrializare, s-a

născut firesc și un prim plan de dezvoltare al energeticii românesti.
Începuturile au fost realizate numai cu instalații și echipamente din import, astfel că în scurt timp
a apărut necesitatea înfiintarii unei firme românesti, care să realizeze atât reparațiile, cât și
piesele de schimb ale instalațiilor energetice din exploatare, în condiții de calitate absolută și în
regim de maximă urgență.
Așa s-a născut în 1952, firma Energoreparatii. înca de la început, noul colectiv care
îngloba o serie de tehnicieni cu experiență profesională în domeniu, unanim apreciată atât de
specialiștii din țară, cât și din străînătate. Probleme că: îndreptarea unui arbore al unui motor
Diesel de mare putere, sau de turbină, executarea și înlocuirea paletelor și a părților de turbine,
sau prevalarea și executarea unor piese complicate prin "reverse engineering" au dovedit operații
specifice acestei companii unanim recunoscute și apreciate.
Astfel, Enegoreparatii a atras atenția firmei ABB, lider mondial, care și-a manifestat
dorința realizării unui parteneriat în domeniul energeticii românesti.
ABB AȘEA BROWN BOVERI este un grup multinațional de prima mărime m energetică
mondială, cu o cifra de afaceri de 34 miliarde $, care își desfășoară activitatea în producerea,
transmiterea și distribuirea energiei, și steme industriale și de construcții. ABB AȘEA BROWN
BOVERI Ltd. s-a format din fuziunea AȘEA AB (Suedia) și BBC BROWN BOVERI Ltd.
(Elveția).
ABB AȘEA BROWN BOVERI Ltd. Zurich, Elveția este holding-ul gmpului și cuprinde peste
1000 de companii în întreaga lume.
ABB Energoreparatii România, s-a constituit la 16 octombrie 1992, prin asocierea lui ABB și
Regia Autonomă de Electricitate - RENEL.
Obiectivul primordial al primei societâti mixte a gmpului ABB în România, 1-a constituit
Service-ul de calitate al centralelor electrice din sistemul Energetic Național.
Extinderea gamei de lucrări a fost și este o preocupare permanentă a societății, în sprijinul
acesteia contribuind decisiv transferul managerial de Know-How al ABB către nouă societate.
Din octombrie 1997, ABB Energoreparatii a devenit o companie cu capital integral ABB, noul
nume fiind ABB Energo SRL.
În 1 aprilie 1999 toate părțile sociale avute în proprietate de ABB Zurich au fost
cumpărate de societatea multinațională ABB ALSTOM POWER cu sediul la Bruxelles, în
consecință, numele întreprinderii ABB Energo schimbându-se în ABB ALSTOM S.R.L.
 La 1 ianuarie 2000, toate părțile sociale au fost achiziționate de societatea multinațională
ALSTOM cu sediul la Bruxelles.
Societatea este înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J40/18785/1992 și are sediul
propriu în Bd. Energeticienilor nr.13-15, capitalul social fiind de 2,021 miliarde lei.
În prezent, ABB ALSTOM are următoarele direcții de producție și afaceri:
- reabilitarea turbogeneratoarelor, repararea echipamentelor și componentelor acestora;
- execuția pieselor de schimb pentru turbine cu abur sau apă;
- repararea și modemizarea statorilor și rotorilor de generator, a excitatoarelor și motoarelor
electrice cu tensiuni pâna la 6 kV;
- reabilitarea cazanelor, producerea de părți sub presiune și de echipamente specifice sălii
cazanelor cum ar fi: mori de cărbune, ventilatoare de aer și gaz, benzi redller, construcții
metalice etc.
ABB Energo SRL s-a înfiintat în anul 1992 cu un capital social de 2,021 miliarde lei (8,6
milioane USD la cursul de 235 lei/$ ) format din:
-51% - aportul ABB în numerar - 4,4 milioane USD;
-49% - aportul RENEL sub formă de active fixe (mașini și utilaje) - 990 milioane lei;
La 31 decembrie 1999, totalul activelor era de 355 miliarde lei, din care scazându-se obligațiile,
a rezultat un patrimoniu net de 36 miliarde lei.
Societatea are un număr de 976 salariați (cu contract de muncă) și 31 colaboratori (cu
contract civil). Conducerea este asigurată de către Conducerea Executivă (Director General și
Director Executiv) care conduce întreaga activitate atât direct, cât și prin intermediul
responsabililor pentru Segmentele de afaceri Cazane (PCS) și respectiv Turbine și Generatoare
(PSU) precum și a directorilor diviziilor Financiară, Asigurarea Calității și Power Plant Service.
Inginerii șefi cu Producția și conducătorii departamentelor independente raportează direct
Conducerii Executive. De asemenea, Conducerea Executivă răspunde direct de activitățile
privind investițiile și stemul informatic.
Personalul cu studii medii și superioare reprezintâ 34% din total (studii superioare - 20%, studii
medii - 14%).
Compania, în prezent, este structuratâ pe patru divizii:
- Zona Boilere
- Zona Turbine, Generatoare și Motoare
- Divizia de Asigurarea Calității
- Divizia Finanțe
Activitatea societății comerciale ABB ALSTOM S.R.L. este complexă și se desfășoară în cadrul
unei structuri specifice ce cuprinde puncte de lucru, loturi specializate, secții de utilaje, de
transporturi, depozite, sector administrativ și de conducere.
Procesul de producție înregistreaza un ciclu lung, conducând la imobilizari însemnate
pâna la realizarea produsului finit. Acest fapt a condus la o modalitate proprie de decontare la
intervale mai scurte a producției, de reîntregire a mijloacelor consumate, concomitent cu un
control riguros din partea băncii și a beneficiarului asupra modului cum sunt utilizate fondurile
pentru lucrările și produsele contractate.
Producția începe să se desfășoare numai după ce beneficiarul este cert și dispune de fondurile
necesare pentru executarea lucrărilor și produselelor contractate.
Ciclul lung al fabricației a condus la acoperirea necesarului de materiale într-o pondere
însemnata din credite bancare, influentând dimensionarea stocurilor la nivelul strict necesar și
impulsionând punerea lor în opera în timp cât mai scurt de la momentul aprovizionării.
Numărul mare de elemente participante la procesul de producție, numărul și felul relațiilor
structurale pe de o parte și simultaneitatea proceselor și evenimentelor economice pe de altă
parte, conduc la un înalt grad de complexitate cu implicații de natură financiară privind structura
și mărimea fondurilor necesare realizării sarcinilor de producție.
Previziunea fînanciara financiară din cadrul funcției financiar-contabile este aceea care
determina mărimea fondurilor necesare.
Mijloacele fixe sunt în majoritate direct productive. Sunt întâlnite mijloace de muncă
specifice industriei: strunguri, freze, raboteze, etc, în marea lor majoritate modemizate și care se
conduc electronic. Mijloacele fixe își au originea m capitalul propriu și împrumutat ce s-a
încorporat m active imobilizate. Previziunea fmanciara determina mărimea amortizării
mijloacelor fixe și destinațiile acesteia potrivit reglementărilor legale în vigoare. Amortizarea
mijloacelor fixe reprezintă un cost material care apare că un cost direct. La fel și chiriile pentru
utilajele închiriate.
Particularitățile activității de constuctii mașini influențează structura necesarului de active
circulante, modul de determmare și de finanțare a acestora.
Activele circulante cuprind stocurile pentru producție și anume:
- materiale de baza;
- materiale diverse;
- ambalaje;
- combustibil, carburanți și lubrifianți;
- echipament, materiale de producție și echipament de lucru;
- piese de schimb;
- producție neterminată;
- cheltuieli privind perioadele viitoare;
- produse finite;
- alte elemente cu caracter de mijloace circulante.

Calculul necesarului de fonduri se efectuează după metodă sintetică utilizând că baza de

calcul producția exprimată în cost previzionat și viteză de rotație prevăzută în zile pentru fiecare
trimestru (Necesarul optim = Costul previzionat x Viteză de rotație previzionată / 90). Stocul
calculat după metodă sintetică se defalca pe componentele sale în funcție de ponderile fiecărui
element în totalul necesarului anului de baza, aduse la condițiile anului de gestiune.
Producția care nu poate fi decontată beneficiarului reprezintă producția neterminată. Necesarul
optim la acest element se poate calcula trimestrial în funcție de soldul mediu al producției
neterminate din anul precedent.
În acoperirea necesarului de active circulante, pe lânga capitalurile proprii, intervin:
beneficiul pentru autofinanțare, pasivele de exploatare, creditele bancare.
Creditele bancare se utilizează pentru acoperirea creșterilor anuale care nu s-au acoperit prin
autofinanțare și pentru completarea resurselor proprii și asimilate previzionate. Creditele
concura, alături de celelalte resurse, la asigurarea unei desfășurări normale a fluxurilor materiale,
monetare și financiare ale întreprinderii.
Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă
a întreprinderii, la sfârsitul exercițiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin
dividendele datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune (partea din profit repartizată prin
constituirea rezervelor și a fondului de dezvoltare) și de menținere sau reînnoire (prin amortizări
că veritabilă rezervă care permite reînnoirea imobilizărilor) din exercițiile viitoare. CAF
reprezintă o contribuție esențială a actvitatilor curente la variația fondului de rulment net global.
Determinarea ei se face prîn două metode :
Metodă substractiva: permite să se realizeze legătură dintre contul de profit și pierdere și
tabloul de finanțare.
Excedent brut din exploatare (EBE)
+ Transferuri de cheltuieli (1)
+ Alte venituri din exploatare
- Alte cheltuieli din exploatare
± Cota-parte din rezultatul operațiilor efectuate în comun (2)
+ Venituri financiare (a)
- Cheltuieli financiare (b)
+ Venituri exceptionale (c)
- Cheltuieli exceptionale (d)
- Participarea salariatilor la profit (3)
- Impozit pe profit
= Capacitatea de autofinanțare

Conform acestei metode, CAF se calculează plecând de la excedentul brut din exploatare(EBE),
indicator stabilit în cadrul tabloului șoldurilor intermediare de gestiune:

Acest cont de venituri nu a fost asimilat cu noul sistem contabil românesc, dar valențele sale
operaționale ai fost semnalate, în literatura româneasca de specialitate.
 Nr.crt Indicatori 1998 1999 2000 2001

1 Excedentul brut din 56093395 41933150 90261592 55167419

exploatare
2 Alte venituri din exploatare 457086 3296770 2009468 1987872
3 Alte cheltuieli din 1171975 486764 966209 2455935
exploatare
4 Venituri financiare 16289585 25050107 21500075 11298300
5 Cheltuieli financiare 13781099 31853936 68095956 43509400
6 Venituri exceptionale 962459 20691340 25041 69752847
7 Cheltuieli exceptionale 19557903 2853317 82239322 34478426
8 Impozit pe profit 21462077 5034574 13304147 0
9 Capacitatea de auto 17829471 51042774 - 50809458 57762677
finantare

. Metoda aditiva: permite să se calculeze CAF, plecând de la rezultatul exercițiului, corectat

cu cheltuielile și cu veniturile care nu au incidența asupra trezoreriei:
Rezultatul exercițiului
+ Cheltuielile cu amortizările
+ Cheltuielile cu provizioanele (din exploatare, financiare și excepționale)
- Veniturile din amortizare și provizioane (din exploatare, financiare și excepționale)
+ Valorile contabile ale activelor cedate (ieșite din patrimoniu)
- Veniturile din vânzarea imobilizarilor
- Subvențiile pentru investiții virate la venituri
= Capacitatea de autofinanțare

Relația de calcul a metodei aditive relevă anihilarea influenței plusurilor și minusurilor de

valoare rezultate din cesiunile de elemente de activ. Scopul anihilării este evitarea includerii de
două ori a acestor valori în resursele stabile.
Totodată, relația dintre CAF și rezultatul exercițiului exprimă, prin elementele sale de calcul,
utilizarea din punct de vedere teoretic, a surplusului monetar potențial. Astfel, CAF, în calitatea
să de indicator al finanțării inteme, poate asigura:
- înnoirea echipamentelor (că o consecință a amortizărilor );
- acoperirea pierderilor probabile și a riscurilor la care este expusă întreprinderea ( că o
consecință a constituirii sau majorării provizioanelor pentru depreciere și a celor pentru riscuri și
cheltuieli );
- dezvoltarea potențialului de producție și creșterea exteme
( prin capitalizarea unei părți din rezultat);
- remunerarea acționarilor ( partea distribuitatdin rezultat).

Nr. Indicatori 1998 1999 2000 2001

crt
1 Rezumatul net 8011334 7523451 - 21187624 22467708
al exercițiului
2 Venituri din cesiunea 0 17611941 0 0
elementelor de activ
3 Reluări asupra provizioanelor 0 0 0 0
excepționale
4 Reluări asupra provizioanelor 0 0 37703990 0
financiare
5 Valoarea net contabilă a 1338364 16383214 266493 0
elementelor de activ net cedată
6 Amortizări și provizioane 0 0 0 0
excepționale calculate
7 Amortizări și provizioane 0 37703990 0 24885244
financiare calculate
8 Amortizări și provizioane de 8679772 7044059 7815663 10409725
exploatare calculate
9 Capacitatea de autofinanțare 17829471 51042774 - 50809458 57762677
Se observă o dependență evidență a capacității de autofinanțare de profitul net. Este reținut faptul
că CAF ia valori mai mari decât profitul net atunci când acesta a fost pozitiv , iar când profitul
net a fost negativ CAF a înregistrat valori foarte diferite de-a lungul anilor ceea ce face practic
imposibil de efectuat o analiză a evoluției.
Capacitatea de autofinanțare exprimă deci un surplus financiar degajat de activitatea rentabilă a
întreprinderii. Ea nu are de cât uncaracter potențial dacă nu este susținută de mijloace financiare
efective. Ori, surplusul monetar (1998, 1999, 2001) dovedește că cea mai mare parte a acestei
capacități de autofinanțare este susținută de o trezorerie efectiv disponibilă.
 Bibliografie

1. Maria Popan- „Contabilitate-manual”. Editura Oscar Print 2001

2. https://www.scrigroup.com/files/finante-banci/ewr35tg%20(6531).htm
3. https://www.academia.edu/38999877/Autofinan%C8%9Barea
4. Codul Muncii- Legea nr.53/2003
- Legea nr.364/2003