AUTOFINANȚAREA CA METODĂ

DE FINANȚARE A
ÎNTREPRINDERII

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași,

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și
Informatica Aplicată

Profesor: Studenți:

Lector Dr. Ciurariu Gabriela Despa Nicolae-Cosmin

Hoțoleanu Nicolae
Crăsnuță Alexandru
Gorincioi Iana
Ciortan Ștefan
Mariciuc Lucian
CUPRINS

Definiție…………………………………………………………………………….3

Avantajele autofinanțării………………………………………………………… 4

Factorii care influențează decizia de autofinanțare………………………………...5

Sursele autofinanțării……………………………………………………………….7

Capacitatea de autofinanțare(CAF)………………………………………………...8

Treptele autofinanțării…………………………………………………………….11
DEFINIȚIE
Finanțarea internă sau autofinanțarea reprezintă acumularea de
capital degajată în cursul exercițiului contabil încheiat și este cea
mai eficientă soluție de finanțare a nevoilor permanente.
Ca sursă internă de finanțare, autofinanțarea are o importanță
deosebită în asigurarea autonomiei financiare. Formarea de
fonduri prin autofinanțare apare în condițiile în care
întreprinderea obține venituri din activitatea sa care să acopere
toate cheltuielile și, totodată, să degajeze și un profit din care o
parte să fie utilizată pentru sporirea activelor imobilizate și a
activelor de exploatare.

COMPONENTELE AUTOFINANȚĂRII
 Autofinanțarea de menținere: formată îndeosebi pe seama
amortizării activelor corporale ce corespund pierderii reale
din valoarea acestora și pe seama provizioanelor constituite
pentru creșterile de prețuri.
 Autofinanțarea netă: partea de autofinanțarea brută din care
se formeaza resursele proprii ale întreprinderii, peste
necesarul cerut de refacerea capitalulilor investite, având ca
efect o creștere a patrimoniului; se constituie din beneficiile
puse în rezervă (care rămân dupa prelevarea impozitului și
renumerarea asociaților sau acționarilor)
 AVANTAJELE AUTOFINANȚĂRII

În economia de piaţă, autofinanţarea prezintă o serie de avantaje,

dintre care enumerăm:
 Constituie un mijloc sigur de finanţare, având în vedere că
întreprinderile întâmpină greutăţi în anumite situaţii
conjuncturate în colectarea capitalurilor de pe piaţa
financiară şi monetară.
 Libertatea de acţiune a întreprinderii este apărată în
sensul că asigură independenţa sau autonomia în
gestionare faţă de acţionari, faţă de organismele financiare
şi de credit, organisme care exercită un control riguros
pentru a-şi asigura garanţia capitalurilor date cu împrumut.
Autofinanţarea creează avantaje nu numai pentru
întreprinderi ci şi pentru acţionari:
 Prin capitalizarea unei părţi din profit, creşte valoarea
bursieră a întreprinderii, creşte cursul acţiunilor deţinute de
ei, deci, creşte avuţia lor.
 Profitul reinvestit este exonerat de la plata impozitului pe
profit sau se aplică reduceri substanţiale de impozit, ceea
ce creează posibilităţi mai mari de reinvestire.
De asemenea, nu se poate vorbi despre un optim general al
politicii de autofinanţare. Pe plan mondial, au existat atât
perioade în care o bună structură financiară se caracteriza
 printr-un nivel scăzut al îndatorării, punându-se accentul pe
autofinanţare şi alte resurse proprii, cât şi perioade în care o
bună structură financiară se caracteriza printr-un caracter
normal al îndatorării.

FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ DECIZIA DE

AUTOFINANȚARE

Decizia de autofinanțare și nivelul acesteia sunt adesea

influențate de factori externi și interni: fiscalitatea, diverse
constrângeri privind accesul pe piața financiară sau constrângeri
juridice diverse, politica dusă de bănci față de creditatea
întreprinderilor, costul creditelor, gradul de rentabilitate ce se
obține și intențiile de creștere economică ale întreprinderilor.

 Din punct de vedere al fiscalității: se poate vorbi despre o

relație de tipul fiscalitate mare – autofinanțare ridicată și
invers, în sensul că o politică de impozite apăsătoare incită
întreprinderea să procedeze la capitalizarea unei părți din
 profit, cât mai mare cu putință, găsind în această destinație,
condiții mai lejere de impunere
 Constrângerile privind accesul pe piața financiară: fac
referire la faptul că societățile necotate la bursă nu pot
apela la piața financiară pentru procurarea fondurilor
necesare creșterii economice și în consecință rămâne
alternativa creditului bancar, a autofinanțării sau a creșterii
de capital prin fonduri propria externe.
 Constrângerile juridice diverse: se referă la decizia
Adunării Generale de a distribui dividend sau de a reinvesti
profitul obținut
SURSELE AUTOFINANȚĂRII INVESTIȚIILOR
1. Cash Flow-ul de exploatare este destinat să acopere:

 Investiția netă în active ciruclante (INAC), a cărei evoluție

este determinată în pricipal de evoluția vânzărilor firmei
 Investiția în active imobilizate, care are două componente,
respectiv investițiile de înlocuire, investițiile de modernizare
și dezvoltare (inclusiv investițiile în R&D)
 Remunerarea capitalulilor proprii, prin dividende și alte forme
de renumerare
 Acoperirea soldului net al tranzacțiilor cu creditorii financiari
(noi credite – rambursarea vechilor credite)
 Acoperirea soldului net al tranzacțiilor cu acționarii (noi
emisiuni de acțiuni – returnarea unor aporturi)

2. Cash Flow-ul liber al firmei(CFLF)

 Remunerarea creditorilor (Dobânzi)
 Remunerarea acționarilor (Dividende)
 Decontări cu acționarii
 Fonduri pentru noi investiții

3. Cash Flowul liber al acționarilor(CFLA)

 Remunerarea acționarilor (Dividende)
 Decontări cu acționarii
 Fonduri pentru noi investiții
 CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE(CAF)

Reflectă potențialul financiar de creștere economică a

întreprinderii, respectiv sursa internă de finanțare generată de
activitatea industrială și comercială a acesteia și care este
destinată să asigure:
 Finanțarea investiției în active circulante
(INAC)
 Finanțarea totală sau parțială a investițiilor în
active imobilizate (investițiile propriu-zise)
 Remunerarea capitalulilor investite de acționari

 Ea este un surplus monetar net global. Caracterul net al

acestul indicator se determină din deducerea impozitului pe
profit.
 Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două
metode: metoda deductivă, metoda aditivă;

Prin metoda deductivă, CAF se determină plecând de la

excedentul brut de exploatare (EBE – denumit și cash flow brut
potential de exploatare) la care se adaugă alte venituri monetare
și se scad alte cheltuieli monetare, inclusive impozitul pe profit:
CAF=EBE + Alte venituri monetare – Alte cheltuieli
monetare

CAF= EBE, + Venituri financiare – Cheltuieli

financiare – Impozit pe profit

Prin metoda aditivă, CAF se determină prin corectarea

rezultatului net al exercițiului, adăugând categoriil de cheltuieli
calculate, dar neplătibile (care nu trebuiau sp fie scăzute în
primă instanță, deoarece nu reprezentau plăți, cum ar fi
cheltuielile cu amortizarea) și anulând rezultatul net (după
impozitare) al operațiunilor de cedare a activelor și al
subvențiilor pentru investiții (deoarece nu constituie operațiuni
curente normale ale firmei) astfel:

CAF = Rezultatul net al exerciţiului

*
+ Cheltuieli calculate
-
Rezultatul net al operațiunilor de cedare a activelor
-
Rezultatul net al primirii de subvenții pentru investiții
TREPTELE AUTOFINANȚĂRII
În analiza autofinanțării se pot distinge trei trepte: minimă, de
menținere și de dezvoltare.

Autofinanțarea minimă cuprinde suma amortizării și are rolul

de a permite menținerea întreprinderii în stare de funcționare.
Datorită inflației și evoluției tehnologice, autofinanțarea minima
nu este suficientă pentru reînnoirea imobilizărilor necesare
păstrării capacităților de producție existente.
Autofinanțarea de menținere include sursele care asigură
acoperirea cheltuielilor necesare menținerii potențialului
productiv (reînnoirea imobilizărilor uzate). Aceasta curpinde
amortizarea plus o parte din profitul net, permițând reînnoirea
parcului tehnologic.
Autofinanțarea de dezvoltare este data de o parte din rezultatul
net al exercițiului, fiind destinată mondernizării și creșterii
capacităților de producție.

 AF totală = AF de menținere + AF de dezvoltare

 Suma autofinațării nu este dedicată în întregime înlocuirii
sau dezvoltării
 Pe lângă rolul său de creștere a capitalulilor proprii, AF
reprezintă și un important indicator de apreciere a
performanțelor economico-financiare ale firmei.
 Reprezintă o sursă independentă și relativ stabilă de
finanțare a întreprinderii în anumite situații conjuncturale
 nefavorabile ( piața capitalurilor nu este avantajoasă, este
inaccesibilă sau vânzările sunt mai volatile)
 Este obligatorie în procesul de finanțare a investițiilor
proprii ( de menținere, de înlocuire sau de creștere)
 Permite reducerea îndatorării și implicit reducerea
cheltuielilor financiare
 Îi conferă întreprinderii autonomie financiară, care îi
permite acesteia independență de gestionare față de
organismele financiare și de credit
 Pentru o mai corectă apreciere, pe lângă evoluția AF în
mărime absolută se urmăresc și ratele autofinanțării, și
anume:
a) Rata de autofinanțare a imobilizărilor corporale și
necorporale (Rai), măsoară partea din investițiile
efectuate de o firmă pentru procurarea de imobilizări
pentru nevoile interne ale firmei, acoperită prin AF:
Rai=[(AF)/(IC+INC)]x100 . Se recomandă să tindă spre
100
b) Rata de autofinanțare a imobilizărilor (Raif), ia în
calcul ansamblul imobilizărilor interne și externe
(financiare) achiziționate în cursul perioadei:
Raif=[(AF)/(IC+INC+IF)]x100

c) Rata de autofinanțare globală (Rafg): noile investiții

productive antrenează o creștere a necesarului de
resurse pentru finanțarea activelor circulante, din care o
parte trebuie acoperită prin autofinanțare.
Rafg=[(AF)/(INAI+ ΔINAC)]x100
BIBLIOGRAFIE

FINANȚAREA AFACERII – Suport de curs pentru masteranzii

specializării – Lect. Univ.Dr. Smaranda Vancea

Autofinanțarea, modalitate de finanțare a investițiilor – Diana

Balan