CURS 4

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR

Crearea capitalului şi finanţarea investiţiilor
Capitalul –reprezintă sursa de producere a unor bunuri şi servicii. Capitalul unei firme
este alcătuit din active tangibile şi active intangibile, care nu se regăsesc întotdeauna în
situaţiile financiare, cum ar fi: bunul renume, valoarea personalului şi care formează
capitalul real.
Capitatlul constituie o conditie esentiala pentru ca toate activitatile la nivelul firmei sa
se desfasoare in conditii bune.  Capitatlul este abordat sub 2 aspecte :
•ca resurse(fonduri) banesti;
•ca mijloc sau factor de productie.
Cadrul General de intocmire si prezentare a situatiilor financiare,
elaborat de Comitetul pentru Standardele Internationale de
Contabilitate (IASC) face referiri la conceptul fianciar al capitalului
si la conceptul fizic al capitalului:
•in baza conceptului financiar al capitalului, care se refera la banii
investiti sau puterea de cumparare determinata, capitalul este sinonim
cu activele nete sau capitalul întreprinderii;
•in baza conceptului fizic al capitalului, care presupune capacitatea
de exploatare, capitalul reprezinta capacitatea de productie a
intreprinderii exprimata de exemplu in unitati de productie pe zi.
Cele doua concepte privind capitalul conduc la aparitia conceptelor de mentinere
a capitalului:
•a) mentinerea capitalului financiar conform caruia, profitul se obtine doar daca
valoarea fianciara (sau monetara) a activelor nete la sfarsitul perioadei este mai
mare decat valoarea fianciara (sau monetara) a activelor nete la inceputul
perioadei, dupa excluderea oricarei distribuiri catre proprietari si a oricarei
contributii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.
•b) mentinerea capitalului fizic conform caruia profitul se obtine doar atunci
cand capacitatea fizica productiva (sau capacit de exploatare) a întreprinderii
(sau resursele, fondurile necesare atingerii acestei capacitati) la sfarsitul
perioadei depaseste capacit fizica productiva de la începutul perioadei, dupa ce s-
a exclus orice distribuire catre proprietari si orice contributie din partea
proprietarilor în timpul perioadei analizate.
În limbaj economic circula si conceptele: capital fictiv, capital real.
Capitalul fictiv = capitalul existent sub forma hartiilor de valoare (actiuni,
obligatiuni si alte active financiare). Ca titlu de valoare (de proprietate sau de
credit) capitalul fictiv da posibilitatea detinatorilor de a-si însusi un venit sub
forma de dividend sau dobanda.
Capitalul real (capitalul tehnic, bunuri-capital) = capitalul existent în economia
reala. El este rezultatul unui proces de productie anterior si serveste la
producerea altor bunuri economice destinate vanzarii. Se compune din capital fix
si capital circulant.
Prin decizia de “ a investi” are loc alegerea dintre investiţia internă în şi investiţia externă.
Prin decizia de “a finanţa” are loc alegerea între resursele proprii şi resursele împrumutate
sau atrase de finanţare.

Mecanismul finanţării investiţiilor implică acţiuni corelate privind:

determinarea necesarului de finanţare;
stabilirea structurii corespunzătoare a capitalului financiar;
evaluarea costului resurselor de finanţare pe termen mediu şi lung.

Investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanţare internă sau din finanţare

externă.
Pproblema atragerii resurselor de capital trebuie cercetată sub două aspecte
interdependente: după sursele şi metodele de finanţare. 
Sursele de finanţare a organizaţiei
Fondurile constituite de organizaţii şi aflate la dispoziţia lor sunt clasificate după mai
multe criterii:
a) În funcţie de originea surselor de fonduri:
- surse proprii (exploatarea capitalului propriu – autofinanţare);
- surse atrase (credite, împrumuturi, subvenţii, colaborări cu alţi parteneri);
- programe de finanţare internaţională.
b) În funcţie de participarea la modificarea capitalului:
- creşterea capitalului;
- împrumuturi şi credite;
- autofinanţări în cadrul aceluiaşi exerciţiu financiar;
- subvenţii şi subscripţii publice
Sursele de finanţare a organizaţiei

c) În funcţie de temporalitatea lor:

- surse de finanţare pe termen scurt (până la 1 an);
- surse de finanţare pe termen mediu (2-5 ani);
- surse de finanţare pe termen lung (5-10 ani şi peste 10 ani).
Finanţarea internă (autofinantarea) se bazează pe resursele generate de agentul
economic investitor, şi anume:
o parte din profitul net destinat a fi investit,
rezerve formate în urma repartizării profitului,
sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe,
sume din vânzarea şi cesiunea unor imobilizări.
Rezervele se creează din profitul rămas la dispoziţia întreprinderii, adică din
profitul net după plata dividendelor către acţionari. Sunt de mai multe feluri de
rezerve:
rezerve prevăzute de legislaţie;
rezerve prevăzute de statut;
alte rezerve
Autofinantarea din profitul reinvestit, acoperă atât nevoile de înlocuire şi
dezvoltare a fondurilor fixe, cât şi creşterea mijloacelor circulante. Aceasta
constituie modalitatea de remunerare a capitalurilor angajate, care contribuie la
mărirea sau menţinerea competitivităţii pe piaţă a organizaţiei.
O organizaţie (firmă) nu se poate dezvolta dacă consumă întregul profit pe
dividende.
Chiar dacă situaţia financiară aparent este favorabilă, în perspectivă, firma care
nu reinvesteşte nu are şanse. Problema cea mai importantă pentru ca firma să
aibă profit de reinvestit, dar şi lichidităţi în vederea efectuării investiţiilor, este ca
aceasta să aibă un management eficace şi eficient al capitalului de lucru.
Capitalul de lucru (capitalul productiv sau fondul de rulment) este capitalul de care dispune
firma pentru desfăşurarea curentă a activităţii şi se referă la mişcarea zilnică a resurselor din
cadrul acesteia.
Capitalul de lucru se calculează ca diferenţă între active circulante şi datoriile curente. Aceasta
diferenţă trebuie să fie pozitivă şi suficient de mare pentru a acoperi datoriile exigibile
(solvabilitate) şi să poată continua ciclul productiv (lichiditate).
Managementul necorespunzător al capitalului de lucru are consecinţe
dezastruoase asupra firmei.
Sunt frecvente cazurile în care o firma înregistrează profit, cu trend
crescător, chiar de la an la an, dar care înregistrează scăderea continuă
a numerarului, datorită investiţiei nejudicioase în stocuri, neîncasării
sumelor cuvenite de la clienţi şi a plăţii dividendelor la un nivel egal
sau aproape de profitul realizat
Amortizarea activelor imobilizate în perioada de realizare a
investiţiilor
Amortizarea este epuizarea valorii imobilizărilor pe durata funcţionării
utile ale acestora. Amortismentul este suma (o parte a valorii
imobilizărilor) ce trebuie recuperată din încasările rezultate de pe urma
realizării producţiei şi prestării serviciilor, în conformitate cu normele
uzurii fizice şi morale ale activelor imobilizate.
Amortizarea serveşte ca modalitate de recuperare treptată a valorii de
intrare a imobilizărilor, prin asigurarea resurselor necesare finanţării
înlocuirii mijloacelor fixe uzate, cât şi modernizării acestora. Astfel,
amortizarea este în acelaşi timp atât un element important al
cheltuielilor de exploatare, cât şi o sursă indirectă de finanţare a
investiţiilor.
Cesiunea activelor constituie o sursă de finanţare
internă ocazională, care survine mai ales atunci când întreprinderea
îşi reînnoieşte activele fixe prin vânzarea sau casarea celor vechi.
Evaluarea acestei resurse poate avea loc înainte sau după impozitare.
Fluxul valoric din cesiunea activelor se supune impozitării. Încasările
din vânzarea utilajelor scoase din funcţiune alimentează fondul de
dezvoltare din care se finanţează investiţiile.
Este important ca aceste sume să fie luate în consideraţie la aprecierea
necesarului de capital pentru achiziţia noului utilaj. Pentru aceasta ele
se scad din preţul de achiziţie al noului utilaj.
Sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit
Acestea sunt alocate dezvoltării activităţilor economice şi realizării de
profituri suplimentare.
 Profitul net (profitul care rămâne la dispoziţia întreprinderii după
achitarea impozitului pe venit) destinat a fi reinvestit. 
Pentru investiţii, de obicei, se repartizează numai o parte din profitul
net, deoarece el poate fi distribuit şi pentru alte destinaţii: dividendele
acţionarilor, prime pentru salariaţi etc.
Finanţarea realizată numai cu sprijinul unic al surselor
interne prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje.
 Avantajele autofinantarii sunt:
•conferă un grad mai mare de independenţă şi control asupra
întreprinderii, deoarece acţiunile întreprinse nu se cer a fi justificate
cuiva;
•reprezintă un mijloc sigur de acoperire a necesităţilor financiare ale
întreprinderii;
•menţine independenţa şi autonomia financiară, deoarece nu creează
obligaţii suplimentare (dobânzi, garanţii);
•fondurile investite nu necesită a fi rambursate.
 Dezavantajele surselor interne de finanţare a investiţiilor constau
în următoarele:
•volumul limitat al resurselor financiare;
•lipsa posibilităţilor de extindere a activităţii investiţionale într-o
conjunctură favorabilă a pieţei investiţionale;
•restrângerea capacităţii întreprinzătorului de a dezvolta afacerea;
•posibilitatea de a pierde anumite oportunităţi de investiţii datorită
indisponibilităţii de resurse financiare la momentul potrivit;
•acceptarea de către investitor a unui nivel sporit de risc personal etc.
Autofinanţarea din creşterile de capital

Creşterile de capital reprezintă o finanţare internă, în sensul că acţionarii proprii aduc

fonduri din afară şi este o decizie strategică de creştere economică, cu scopul
multiplicării rentabilităţii organizaţiei . Creşterea capitalului unei firme poate fi
rezultatul mai multor operaţiuni financiare, şi anume:
a) Creşterea capitalului în numerar. Aceasta este rezultatul unei emisiuni de noi
acţiuni, subscrise în numerar de investitorii existenţi pentru a se crea lichidităţi
suplimentare, destinate satisfacerii nevoilor de asigurare a fondului de rulment sau
pentru investiţii.
b) Creşterea capitalului prin conversia datoriilor. Această creştere este rezultatul
operaţiunii de consolidare a datoriei, atunci când o mare societate comercială se află în
dificultăţi financiare şi creanţele se convertesc în acţiuni care vor aparţine creditorilor.
Prin această modalitate de creştere a capitalului nu se creează lichidităţi suplimentare,
ci se schimbă structura financiară, adică raportul capital/ datorii
c) Creşterea capitalului prin încorporarea rezervelor constituite
Această operaţiune, de asemenea, nu are ca urmare o creştere de
lichidităţi şi are ca scop, în general, includerea în capitalul social a
diferenţelor obţinute din reevaluare, pentru a reflecta corect situaţia
financiară şi capitalul permanent.
d)Creşterea capitalului prin fuziune, absorbţie
Creşterea capitalului se realizează prin aport în natură, adus, de
regulă, de restructurarea filialelor din cadrul aceleiaşi firme sau a
unui grup de firme şi poate determina o creştere a imobilizărilor, a
capitalului permanent şi a necesarului de finanţare pe termen lung.
Surse externe de finanţare a investiţiilor

Principalele sursele externe de finanţare provin din: investiţii directe; emisiune

de acţiuni pe piaţa primară de capital către alţi investitori sau către publicul larg;
împrumuturi: bancare (pe termen scurt, mediu şi lung de pe piaţa creditelor;
creditul obligatar; creditul comercial, creditul ipotecar); obligaţiuni; împrumuturi
participative ale băncilor, statului, sau ale organismelor internaţionale; alocaţii de
la bugetul de stat pentru investiţii; leasingul; finanţări nerambursabile.

Finanţarea externă constituie o alternativă pentru investitori, atunci cînd

capacitatea de autofinanţare este sub nivelul programului de investiţii. Aceasta
este asigurată de bănci, instituţii de investiţii, organe ale sectorului public, cât şi
a celui privat.
 Resurse atrase:
•aportul în numerar al acţionarilor ca urmare a emisiunii de acţiuni simple şi privilegiate
pentru creşterea capitalului;
•aportul în natură al acţionarilor din ţară sau celor străini la creşterea patrimoniului societăţii
în active fixe şi deci la creşterea capitalului social;
Resurse împrumutate:
•credite bancare;
•împrumuturi de la alte persoane fizice sau juridice;
•împrumuturi obligatare reflectate în emisiunea de obligaţiuni;
•finanţări din bugete locale sau bugetul de stat, contractate în condiţii de rambursabilitate;
•subvenţii pentru investiţii, acordate de la buget, în cazuri speciale pentru anumite structuri
de investiţii şi pentru anumite categorii de investitori;
•împrumuturi externe contractate direct sau cu garanţii guvernamentale;
•resurse specifice de finanţare: leasingul, capitalul de risc (venture), factoringul, forfeitingul
etc.
Una din cele mai importante surse externe de finanţare a investiţiilor este
creditul bancar. Creditarea investiţiilor ca operaţiune cu caracter financiar se
integrează procesului de finanţare pe termen lung, întrucât, de regulă, creditul
apare ca o resursă complementară de acoperire a unor proiecte realizate prin
investiţii.
Firmele apelează la aceste credite bancare atunci când resursele proprii sunt
insuficiente, în cazul unora cu activităţi mai puţin rentabile, iar în cazul altora, cu
activitate prosperă, atunci cînd îşi propun proiecte de mare anvergură.
Posibilitatea contractării creditelor este determinată de activitatea întreprinderii,
eficienţa acesteia, precum şi de experienţa băncilor în lucrul cu proiectele
investiţionale. Datorită incertitudinilor pe care le prezintă o investiţie,
întreprinderile manifestă prudenţă (precauţie) în legătură cu împrumuturile
bancare, căutând să le folosească în proporţie cât mai mică. Schema rambursării
creditelor şi dobânzilor aferente acestora au o influenţă importantă asupra
eficienţei proiectului investiţional.
Crearea capitalului social prin emisiune de acţiuni devine la etapa actuală una
dintre pârghiile importante de finanţare externă. Sub aspect tehnic se poate realiza
fie prin emisiunea de acţiuni noi (simple sau privilegiate), fie prin majorarea valorii
nominale a acţiunilor existente.
Deoarece resursele acţionarilor potenţiali pot fi investite şi în alte proiecte sau
depuse la bancă, mobilizarea acestora este posibilă numai în condiţiile când
proiectul investiţional este destul de atractiv din punct de vedere financiar.
Totodată, capitalul acţionar reprezintă una din cele mai costisitoare surse de
finanţare a investiţiilor.
Printre alte surse externe de finanţare a investiţiilor sunt împrumuturile
obligatare, care sunt relativ ieftine, însă destul de riscante. Prin emiterea de
obligaţiuni se asigură resurse financiare împrumutate generând şi cheltuieli pentru
plata dobânzilor aferente şi pentru rambursarea ratelor scadente. Acestea sunt
accesibile decât unui număr redus de întreprinderi, respectiv care oferă o garanţie
suficientă pentru un astfel de angajament.
Printre avantajele obligaţiunilor pt firma se pot menţiona: rata
rentabilităţii aşteptată de deţinătorii obligaţiunilor, care este mai mică
decât cea a acţiunilor comune şi plata dobânzii este o cheltuială
deductibilă din impozit, fapt ce reduce costul efectiv.
Dezavantajele finanţării investiţiilor prin emisiunea de obligaţiuni se
referă la riscul sporit, deoarece întreprinderea ar putea să nu facă faţă
plăţilor dobânzilor sau rambursării datoriilor la momentul respectiv.
Finanţarea prin leasing este o formă de creditare cu o specializare înaltă, care
are consecinţe importante pentru lichiditatea şi impozitarea locatarului. Aceasta
permite societăţii comerciale exploatarea unui bun fără a fi nevoită să recurgă la
împrumuturi sau să cheltuiască din start capitaluri proprii importante, ci plătind o
chirie.
Leasingul se referă la activele cu termen mediu şi lung (automobile, maşini,
utilaj, avioane, construcţii, terenuri etc.). Leasingul este o alternativă a sistemului
de creditare.
Din avantajele leasingului pot fi menţionate: posibilitatea obţinerii finanţării
integrale a unei investiţii în lipsa resurselor proprii; simplitatea tehnicii
contractării comparativ cu creditul bancar; deductibilitatea ratelor achitate prin
contractul de leasing, ceea ce face ca impozitul pe profit plătit de întreprindere să
fie mai mic.
Investiţia străină desemnează investiţia unei entităţi a economiei unei ţări, numită
investitor străin, ce se efectuează într-o întreprindere ce aparţine economiei altei
ţări cu scopul de a obţine un profit. Investiţiile străine pot avea următoarele forme:
împrumuturile sau creditele externe (inclusiv cu garanţii guvernamentale),
respectiv capitalurile ce se acordă pe un anumit termen de către firmele particulare
ori de către un stat altor ţări sau firme din alte ţări şi/sau se restituie împreună cu
dobânda cuvenită;
investiţiile directe, care se concretizează în plasarea de capitaluri pentru
înfiinţarea de întreprinderi industriale, agricole, comerciale, de transport etc. în alte
ţări, care acordă drepturi patrimoniale asupra lor şi respectiv dreptul de a încasa
profiturile;
investiţii de portofoliu, care se realizează prin cumpărarea acţiunilor unor
întreprinderi din alte ţări. O importantă sursă de finanţare sau de cofinanţare o
constituie alocările din fondurile internaţionale: BERD, PHARE, etc.
Metode de finanţare a investiţiilor
Metodele de finanţare a investiţiilor, spre deosebire de sursele de finanţare,
reprezintă mecanismul de mobilizare, de monitoring al utilizării şi, în unele
cazuri, a rambursării surselor atrase. Sunt cunoscute următoarele metode de bază
a finanţării pe termen lung a investiţiilor:
autofinanţarea,
finanţarea prin mecanismele pieţei de capital,
finanţarea prin mecanismele pieţei creditului,
finanţarea mixtă,
alte metode de finanţare.
.
A. Investiţiile directe de capital autohton sau străin antrenează atât fonduri
băneşti, cât şi tehnologii noi şi management competitiv, fiind una din căile
importante de investiţii. În practică, investiţiile directe sau venture capital sau
joint venture sunt investiţii cu risc ridicat realizate de societăţile comerciale
închise (netranzacţionate la bursă sau pe piaţa OTC), deoarece nu sunt garantate,
numite fondurile cu capital de risc . Procesul investiţional presupune mai multe
runde de analize şi de negocieri , până ce investitorul şi managementul
întreprinderii cad de acord cu privire la suma de investit şi termenii juridici în
care se încheie tranzacţia.
B.Emisiunea de acţiuni pe piaţa de capital Piaţa financiară
reprezintă sursa principală de finanţare, unde sunt dirijaţi banii
economisiţi sub forma unor plasamente viitoare avantajoase. Piaţa
financiară cuprinde: piaţa monetară sau a banilor şi piaţa de capital
sau a hârtiilor de valoare, care de obicei se confundă cu piaţa
financiară.
C.Împrumutul
Împrumutul pe termen scurt, mediu şi lung reprezintă unul din principalele moduri de
mobilizare a resurselor băneşti disponibile temporar. Acesta poate lua diferite forme:
împrumut bancar (creditul), împrumut obligatar, împrumut comercial, împrumut
ipotecar, obligaţiuni etc.
Împrumuturile bancare (creditele) pot fi în funcţie de modalitatea de garantare a lor:
- pe bază de garanţii materiale, care pot fi garantate cu patrimoniul firmei;
- ipotecare, pe baza ipotecii unor imobile cu convertire rapidă în lichidităţi;
- pe baza de cash flow, care se garantează cu un plan de afaceri fezabil. Împrumutul
bancar necesită un efort financiar deosebit, implicând plăţi la scadenţă şi dobânzi. De
regulă, băncile comerciale se ocupă cu creditarea pe termen mediu şi scurt, având
reticenţe în a-şi imobiliza capitalurile pentru perioade îndelungate. Creditele pe
termen scurt se acordă, de regulă, pentru capital de lucru (fond de rulment),
Instituţiile implicate în piaţa financiară sunt:
- băncile şi instituţiile financiare specializate, care au atât rolul de finanţator, cât
şi cel de intermediar, când îndeplinesc misiunea de lansare a emisiunilor de
acţiuni şi obligaţiuni; - bursele de valori mobiliare, - alţi intermediari, cum sunt
companiile de asigurări.
În România, instituţiile pieţei de capital sunt:
► Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M.,
este autoritatea administrativă autonomă cu personalitate juridică ce funcţionează
în baza Statutului C.N.V.M.,
C.N.V.M. reglementează şi supraveghează piaţa de capital, piaţa instrumentelor
financiare derivate, precum şi instituţiile şi operaţiunile specifice acestora.
C.N.V.M. raportează Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Senatului şi
Camerei Deputaţilor, Comisiei economice a Senatului şi Comisiei pentru politică
economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, asupra activităţii
desfaşurate.
 ► Asociaţia Natională a Societăţilor de Valori Mobiliare ( Asociatia Brokerilor) –
ANSVM, este asociaţia profesională a brokerilor, non-profit, având rolul de a
promova cele mai înalte standarde de conduită în domeniu, de perfecţionare a
pregătirii profesionale şi dezvoltarea pieţei de capital.
Bursa Electronică RASDAQ (BER) a fost initial constituită ca o structura tehnică
afiliată ANSVM, având ca obiect de activitate administrarea sistemului de
tranzacţionare, sub forma unei societăţi cu răspundere limitată, aflată în
proprietatea ANSVM şi, ulterior, s-a transformat în societate pe acţiuni, având ca
acţionari ANSVM şi membrii săi. La începutul lui decembrie 2005 a fuzionat,
prin absorbţie cu Bursa de Valori SA Bucureşti (BVB). Bursa electronică
RASDAQ a fost lansată oficial în 25 octombrie 1996, ca piaţă naţională de valori
mobiliare, pentru a răspunde necesităţii de tranzacţionare a tuturor acţiunilor
distribuite în cadrul Programului de Privatizare în Masă.
► Bursa de valori Bucureşti are rolul de a încuraja dezvoltarea unei pieţe de
capital lichide şi eficiente, care să ofere condiţii egale de operare şi totală
siguranţă tuturor investitorilor. Organizată pe principiile autoreglementării, Bursa
de Valori Bucureşti (BVB) îşi adoptă regulile şi procedurile de funcţionare
necesare, care sunt supuse apoi aprobării Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare. BVB şi-a început activitatea în 1995 cu 9 societăţi comerciale listate.
Evoluţia numărului de societăţi comerciale listate:
BET
BET este primul indice dezvoltat de BVB. Este indicele de referință al pieței de capital. BET reflectă
evoluția acțiunilor celor mai lichide 13 companii listate pe piața reglementată a BVB, excluzând cele cinci
societăți de investiții financiare (SIF-uri). Este un indice ponderat cu capitalizarea free-float-ului. Principalul
criteriu de selecție este lichiditatea acțiunilor Structura indicelui este:
Companie Domeniul de activitate Simbol bursă Ponderea în index (%)[1]
SC Fondul Proprietatea SA - fonduri mutuale FP 19.97
București
OMV Petrom S.A. petrolier SNP 14.42
Banca Transilvania S.A. bancar TLV 19.69
S.N.G.N. Romgaz S.A. gaze naturale SNG 10.97

BRD - Groupe Societe Gener bancar BRD 10.68

ale S.A
Electrica S.A. electricitate EL 6.08
S.N.T.G.N. Transgaz S.A. gaze naturale TGN 6.84
C.N.T.E.E. Transelectrica electricitate TEL 2.82
S.N. Nuclearelectrica S.A. electricitate SNN 1.34
SC Bursa de Valori București
bursă de valori BVB 0.65
SA
S.C. MedLife S.A. servicii medicale M 1.02
Digi Communications N.V. telecomunicatii DIGI 4.26
S.C. CONPET S.A. transport prin conducte COTE 1.27

Capitalizare indice:
33.819.873.672,56 RON[5]
 Fonduri financiare nerambursabile
Programul COSME
• Garanții în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii pentru împrumuturi limitate, în general, la 150 000 EUR
• Capitaluri proprii (în faza de creștere și de extindere)
Programul InnovFin (Orizont 2020)
• Împrumuturi și garanții pentru întreprinderile inovatoare
• Finanțarea proiectelor de cercetare și dezvoltare
• Capitaluri proprii (faza timpurie și de lansare)
Acceleratorul Consiliului european pentru inovare (CEI) (instrumentul pentru IMM-uri) oferă sprijin sub formă
de finanțare și de îndrumare pentru IMM-urile inovatoare (faza 1: concepere și fezabilitate, faza 2: demonstrație,
primă aplicare pe piață, cercetare și dezvoltare, faza 3: comercializare)
Europa creativă
Împrumuturi pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul culturii și creației
Programul pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI)
•Microcredite de până la 25 000 EUR pentru microîntreprinderi și pentru
persoanele vulnerabile care doresc să înființeze sau să dezvolte o
microîntreprindere
•Investiții de până la 500 000 EUR pentru întreprinderile sociale
Fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI)
•Împrumuturi, garanții, finanțări cu capitaluri proprii sau subvenții pentru
întreprinderi
Sprijinul este oferit din programe multianuale cofinanțate de UE.
Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
•Împrumuturi pentru întreprinderi, microfinanțare, garanții și capital de risc
Acces la finantare
https://europa.eu/yoururope/business/finance-funding/getting-funding/access-finance/search/
ro/financial-intermediaries?shs_term_node_tid_depth=1522