POLITICA DE AUTOFINANARE SAU FINANAREA INTERN

Nevoile de fonduri ale ntreprinderilor sunt variate,de la trebuinte de lunga durata si de o valoare ridicata, cum este cazul activelor imobilizate, materiale, pna la trebuinte de scurta durata, al caror nivel variaza frecvent n cursul anului n functie de factorii interni sau externi, cum este cazul activelor circulante. Sub aspect strategic, decizia de finantare este extrem de importanta in sensul sustinerii deciziei de investire cu resurse financiare, ceea ce are efecte benefice asupra profitabilitatii si consolidarii pozitiei financiare a firmei. Formele de finantare pe termen mediu si lung se impart in: STRUCTURA FINANCIARA A INTREPRINDERII SURSE DE FINANARE PROPRII INTERNE: autofinanarea EXTERNE: creteri de capital prin aportul ulterior al acionarilor (majorari de capital prin emisiune de actiuni, cresterea de datorii financiare prin emisiune de obligatiuni) atragerea de fonduri nerambursabile SURSE DE FINANARE MPRUMUTATE creditul bancar creditul obligatar leasing-ul 5.1.1 CONCEPTUL DE AUTOFINANTARE; AVANTAJE SI DEZAVANTAJE Autofinantarea este cel mai la indemana si cel mai raspandit mod de finantare si presupune ca intreprinderea isi asigura dezvoltarea cu forte proprii, folosind drept surse de finantare o parte a profitului obtinut in anul expirat si fondul de amortizare. La nivelul intreprinderii ca resurse de finantare proprii se utilizeaza: profitul net amortizarea provizioanele. Autofinanarea Presupune finanarea ntreprinderii pe seama profitului net nerepartizat i a amortizrilor i provizioanelor neutilizate

Locul nsemnat pe care l ocupa autofinantarea printre celelalte cai de finantare decurge din faptul ca creeaza avantaje att pentru actionari, ct si pentru societatea comerciala ca persoana juridica. - Actionarii sunt avantajati ntruct, capitaliznd o parte a profitului, creste valoarea bursiera a ntreprinderii, creste cursul actiunilor detinute de ei, prin urmare, creste avutia lor. - ntreprinderea ca persoana juridica, este avantajata ntruct nu mai este nevoita sa apeleze nici la actionari, nici la piata financiara pentru a obtine fondurile de care are nevoie pentru dezvoltare. Totodata creste autonomia financiara a ntrepriderii fata de banci. In afara de aceasta, daca profitul reinvestit este scutit de la plata impozitului pe profit sau se aplica reduceri substantiale, autofinantarea creeaza posibilitati mai mari de reinvestire si creste astfel capacitatea viitoare de autofinantare. Autofinatarea poate fi clasificata la nivelul firmei in: Autofinantare de mentinere care presupune alocarea de fonduri proprii pentru mentinerea performantelor aparatului productiv (cheltuieli prin care se va pastra nivelul atins al patrimoniului firmei). Resursa principala pentru acest tip de autofinantare o reprezinta amortizarea. Autofinantare neta de dezvoltare pe baza careia se realizeaza o extindere a capacitatilor productive a firmei (de expansiune, de crestere a patrimoniului). Resursa de finantare interna este constituita in acest caz din profitul net si amortizare. Acestea doua tipuri constituind impreuna autofinantarea totala a firmei. Autofinantarea poate fi, deasemenea, imediata si amanata. Desi autofinantarea este o politica financiara sanatoasa si de dorit,dar nu este oportun sa se exagereze n aceasta directie pentru ca ntreprinderea sa nu fie rupta de piata financiara si pentru o mobilitate mai mare a capitalului. Acoperindu-si integral nevoile de crestere economica din surse interne, se poate usor scapa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului de mprumut, crendu-se o aparenta nselatoare ca primul ar fi oarecum gratuit. Realitatea economica si financiara arata nsa ca, indiferent de provenienta, costul capitalurilor se egalizeaza, n multe cazuri costul capitalului propriu fiind chiar mai ridicat decat celui mprumutat. Autofinantarea are urmatoarele avantaje : o reprezinta o sursa stabila si independenta fata de piata de capital care asigura autonomie financiara firmei. constituie un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor de finantare. Permite reducerea cheltuielilor financiare (cu dobnzile) constituie si o garantie pentru alte resurse atrase, in perioadele de criza, atenueaza sau elimina efectul negativ de indatorare. Posibile beneficii fiscale - n msura n care profitul reinvestit este scutit (exonerat) de impozit creaz posibiliti mai mari de reinvestire creste cointeresarea firmei in obtinerea de profit cat mai mare;

subordoneaza dezvoltarea firmei rezultatelor din activitatea proprie, adica extinderea activitatii este legata de masura in care ea genereaza suficient profit ;

Dezavantajele autofinantarii: aparent resursele proprii nu au costuri de finantare; in fapt rentabilitatea asteptata de actionari depaseste costurile capitalurilor imprumutate; Reduce volumul dividendelor distribuite se pierde contactul cu piata financiara, ceea ce poate avea influente negative asupra cursului actiunilor; daca nu se apeleaza la imprumuturi in anumite perioade sau pentru anumite proiecte de investitii cu o rentabilitate economica superioara, costului imprumuturilor se pierde efectul pozitiv de indatorare. fondurile proprii pot aparea in dezacord cu termenele pentru cheltuielile necesare realizarii unei investitii, ceea ce ar periclita punerea in functiune la momentul optim. Politica de autofinantare, ca decizie strategica, este influentata de o serie de factori care actioneaza in sensul cresterii sau scaderii fondurilor proprii destinate reinvestirii. Printre cei mai importanti factori se numara: politica de dividend a firmei sau pe care este nevoita sa o aplice; posibilitatile de acces si costurile practicate pe piata de capital; factori fiscali, juridici, previziuni privind evolutia mediului economic. Orice politica de autofinantare trebuie sa fie analizata in functie de rentabilitatea ce o degaja profitul reinvestit. Numai atunci cand rentabilitatea aferenta profitului reinvestit este mai mare decat rata de venit solicitata de actionari, autofinantarea are un efect pozitiv pentru intreprindere, in sensul ca ea contribuie la cresterea valorii financiare a acesteia. Daca rentabilitatea aferenta politicii de autofinantare este egala cu rata de venit solicitata de investitori, politica de autofinantare are un efect neutru, iar daca ea este mai mica, efectul este negativ si vor trebui oferite explicatii actionarilor in legatura cu aceasta situatie. Costul autofinantarii Este un cost de oportunitate nu implic fluxuri financiare negative (pli) Pn la punerea n capitalul social autofinanarea apare ca o resurs al carui cost este un cost de oportunitate egal cu nivelul ratei de rentabilitate cerut de acionari pentru aporturile n numerar realizate de acetia cu prilejul creterilor de capital.

Costul implicit al autofinanrii costul la care ntreprinderea ar putea s obin de pe pia o resurs identic sau rata de rentabilitate cerut de acionari pentru beneficiile reinvestite, egal fie c profitul se distribuie ca dividende, fie c se reinvestete Autofinanarea va implica un cost explicit n situaia ncorporrii n capitalul social cu atribuire de aciuni gratuite, situaie n care profitul reinvestit devine direct remuneratoriu pentru acionari. Utiliznd profiturile reinvestite pentru finantare se obin economii legate de eliminarea costurilor unor noi emisiuni de titluri.

n principiu, costul autofinantarii este egal cu costul fondurilor proprii externe n sensul ca actionarii asteapta aceeasi rentabilitate de la beneficiile reinvestite, ca si de la aporturile de numerar realizate de ei cu prilejul cresterilor de capital. Cu alte cuvinte autofinatarea apare, ca si fondurile proprii externe, un mijloc de finantare costisitor. Faptul ca societatea comerciala dispune liber de sumele obtinute prin autofinantare, ca nu varsa remuneratia catre actionari (fluxuri financiare negative) nu nseamna ca sumele respective sunt gratuite. 5.1.2 CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE Autofinantarea Are la baz capacitatea de autofinanare (CAF) care reflect potenialul financiar degajat de activitatea rentabil a ntreprinderii, la sfritul exerciiului financiar, destinat s remunereze capitalurile proprii (dividende) i s finaneze investiiile (de meninere sau de dezvoltare). De regula, autofinantarea efectiva este mai mica dect capacitatea de autofinatare. Nu totalitatea capacitatii de autofinantare ramne la dispozitia ntrepriderii pentru necesitati de finantare interna, ci mai putin beneficiile distribuite actionarilor sub forma de dividende si participatiile la beneficii ale salariatilor. Autofinanarea = CAF Dividende distribuite (de platit) CAF = surplus monetar potenial (se calculeaz pe baza veniturilor i cheltuielilor susceptibile de a transforma, imediat sau la termen, n fluxuri de trezorerie). In literatura de specialitate se face distinctie intre capacitatea de autofinantare potentiala si reala. Capacitatea de autofinantare potentiala (CAFp) reprezinta totalitatea fondurilor degajate de activitatea intreprinderii menite sa remunereze capitalurile proprii si sa finanteze proiectele de investitii ale firmei. Capacitatea de autofinantare reala (CAFr) are in vedere doar acea parte din fondurile proprii destinate reinvestirii CAF potentiala = (Venituri totale Cheltuieli totale)+ Amortizare = = Rezultat net +Amortizare CAF reala = CAF potentiala Dividendele acordate De altfel, excedentul brut de exploatare poate fi calculat ca diferenta dintre totalul ncasarilor din activitatea economico-finaciara si totalul cheltuielor efectuate, tinnd cont ca amortizarea este o cheltuiala cuprinsa n costuri, nu ocazioneaza fluxuri de iesire; 5.2. METODA DE DETERMINARE A CAPACITATII DE AUTOFINANTARE
4

In practica si teoria financiara sunt cunoscute doua astfel de metode: 5.2.1. Metoda inductiva/deductibila. Avantajul sau este acela ca pune in evidenta elementele generatoare de fluxuri financiare efective la nivelul firmei. CAF = Venituri ncasabile Cheltuieli pltibile (metoda deductiv) 5.2.2. Metoda aditiva/aditionala. Aceasta metoda ia in considerare elementele contabile care nu sunt generatoare de fluxuri monetare. Punctul de pornire il constituie rezultatul net, adica profitul net: CAF = Profit net Cheltuieli calculate + Venituri calculate (metoda adiional) Chiar daca cele doua metode se bazeaza pe considerente diferite, rezultatul final este acelasi. In aplicarea celor doua metode se porneste de la urmatoarele rationamente: Amortizarea si provizioanele nu constituie fluxuri financiare reale, ele fiind evidentiate contabil doar pentru a realiza o economie de impozit temporara; Avand in vedere ca rezultatul net nu reprezinta decat partial gradul de imbogatire al firmei si ca fluxul de lichiditati reprezinta elementul cel mai important, in firma se impune si o abordare financiara a capacitatii de autofinantare. Aceasta nu poate sa aiba un caracter real decat daca este sustinuta de o trezorerie efectiv disponibila. De aceea, se impun corectii privind fluxurile financiare avand in vedere faptul ca cele doua metode se bazeaza pe elemente contabile. 5.3. Corelatii dintre autofinantare, mprumut, amortizare si repartizarea profiturilor Procesul de finantare interna (autofinantare) nu tine neaparat de vointa ntreprinderii, a actionarilor, ci si de anumite conditii interne si externe: de fiscalitate si de alte reglementari juridice, de politica adusa de banci fata de creditarea agentilor economici, de costul creditelor si desigur de gradul de rentabilitate ce se obtine si intentiile de crestere economica ale ntreprinderii. Corelatia dintre autofinantare si imprumut Sub aspect financiar legatura ntre autofinatare si ndatorare este mai complexa. Autofinantarea este aproape ntotdeauna o conditie necesara n vederea obtinerii unui mprumut; ea constituie, n acelasi timp, o garantie si un mijloc de rambursare. Pentru a aproba creditele solicitate, bancile cer ntreprinderilor ncadrarea n anumite limite de ndatorare. Cu cat creste capacitatea de autofinantare, creste si posibilitatea apelarii la credite. Intreprinderile care folosesc credite spera sa obtina efecte de indatorare pozitive, astfel incat sa permita nu numai plati de principal si dobanda , dar sa ramana si un profit care sa poata fi utilizat, eventual, pentru finantarea unor noi proiecte, deci pentru sporirea posibilitatilor de autofinantare. O asemenea perspectiva este realizata in cazul in care rata rentabilitatii economice este mai mare decat rata dobanzii. Sub acest aspect imprumutul apare ca o autofinantare anticipata. Corelatia dintre autofinantare si amortizare Cheltuielile ocazionate de amortizarea activelor imobilizate maresc costurile, micsoreaza beneficiul si, prin urmare, impozitul pe profit datorat statului. Tinand seama ca cheltuielile cu
5

amortizarea nu genereaza fluxuri financiare negative, rezulta ca fondurile de amortizare obtinute prin recuperarea acestor cheltuieli poate fi utilizat pentru reinvestire si, alaturi de economia de impozit pe profit ca urmare a micsorari bazei impozabile, sa mareasca gradul de autofinantare. In realitate, amortizarea are o influenta neutra asupra autofinantarii: marind costurile cu amortizarea, se micsoreaza profitul si invers, asa incat nu se poate conta pe un alt cuantum al resurselor de autofinantare decat acela pe care-l poate genera exploatarea. In schimb, politica de amortizare poate permite modularea fluxurilor de autofinantare, crescator sau descrescator, in functie de scopurile urmarite de intreprindere. Aplicarea diverselor metode de amortizare, ca si posibilitatea intreruperii sau incetinirii ritmului de amortizare creeaza posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic.In cazul cresterii fondului de amortizare, scad fluxurile negative reprezentand impozit pe profit si, prin urmare, cresc fluxurile de autofinantare. Corelatia dintre autofinantare si repartizarea profitului Intre politica de autofinantare si politica de repartizare a profitului exista o stransa legatura. Beneficiul unei societati comerciale pe actiuni, fie ca se distribuie sub forma de dividende, fie ca se constituie fond de rezerva (posibilitati de autofinantare) este proprietatea actionarilor. De aceea, politica fata de repartizarea profiturilor este, in ultima instanta, o politica de lichiditate: daca se constituie fond de rezerva, cresc lichiditatile intreprinderii si deci posibilitatile de autofinantare; repartizari de dividende mai mari conduc la micsorarea lichiditatilor si deci a posibilitatilor de autofinantare. Politica de autofinantare si cea de repartizare a profitului sunt contradictorii in sensul ca vizeaza aceiasi baza, adica profitul net, dar in acelasi timp complementara, deoarece reinvestirea profitului asigura in perioada urmatoare cresterea volumului de dividende. In general investitorii strategici sunt interesati de reinvestirea profitului, situatie in care beneficiaza si de reduceri fiscale (impozitul pe dividend), in timp ce micii investitori urmaresc obtinerea unui venit imediat. In situatia nerepartizarii de dividende, intr-un an sau altul, pot aparea nemultumiri in masa actionarilor si care se pot concretiza in tendinta de vanzari la bursa a actionarilor. Daca procesul de vanzare capata amploare sau se generalizeaza, consecinta este scaderea cursului actiunilor la bursa. In aceasta situatie se creeaza doua aspecte neplacute: a) imposibilitatea pentru societatea comerciala de a efectua cresteri de capital prin emisiune de noi actiuni din cauza cursului bursier scazut. b) cursul scazut al actiunilor, determinat de politica de autofinantare si de dividende, atrage atentia investitorilor straini care, prin cumparari masive la bursa in perioade optime, pot prelua controlul asupra societatii comerciale.

Politica de autofinantare a unei ntreprinderi este sinteza cailor de productie, comerciale si financiare, care orienteza activitatea sa. Fluxul surselor de autofinantare rezulta din performantele economice si financiare, fiind grupate nsa n functie de posibilitatile repartizarii beneficiilor, amortizarii si de politica de ndatorare. Previziunile de finantare joaca rolul principal n politica financiara a ntreprinderii.
6