CAPITOLUL 1

FUNCŢIA FINANCIARĂ A FIRMEI

Structura capitolului
1.1. Finanţele publice şi finanţele firmei
1.2. Funcţiile finanţelor firmei
1.3. Funcţia financiară a firmei
1.4. Sistemul informaţional economico–financiar al firmei
1.1. Finanţele publice şi finanţele firmei
Evoluţia ştiinţelor economice a condus la delimitarea clară a două ramuri:
- finanţele publice;
- finanţele firmei.
A. Finanţele publice vizează o serie de aspecte specifice:
• se întâlnesc la nivel macroeconomic (economia naţională în ansamblu) şi
mezoeconomic (unităţi administrativ–teritoriale), fiind asociate, de regulă,
cu statul.
• funcţiile lor sunt îndeplinite de Ministerul Finanţelor Publice (la nivel
macroeconomic) şi de Direcţiile Judeţele ale Finanţelor Publice (la nivel
mezoeconomic).
• studiază fluxurile băneşti apărute în procesul repartizării produsului intern
brut (PIB), fluxuri prin care se asigură:
 formarea resurselor statului (veniturile publice), sub forma impozitelor,
taxelor şi cotizaţiilor sociale plătite de persoane juridice (firme) şi
persoane fizice;
 utilizarea resurselor statului sub forma cheltuielilor publice, în scopul
satisfacerii unor nevoi generale ale societăţii (educaţie, sănătate,
asigurări sociale, ordine publică, apărare etc.), dar şi pentru dezvoltarea
economică prioritară a unor ramuri (investiţii publice).
• gestiunea finanţelor publice este supusă normelor dreptului administrativ şi
dreptului constituţional, având în vedere că se utilizează “bani publici”.
• finanţele publice au ca scop satisfacerea nevoilor generale ale societăţii în
condiţiile asigurării echilibrului bugetului public naţional (bugetul general
consolidat al statului), principalul instrument utilizat.
• de obicei, bugetul public naţional se încheie cu deficit bugetar (DB),
deoarece, de regulă, cheltuielile publice (CP) sunt mai mari decât veniturile
publice (VP):
CP > VP
DB = VP – CP < 0

1
 - principalul indicator utilizat este ponderea deficitului bugetar în produsul
intern brut (PIB):
DB
d= · 100
PIB
B. Finanţele firmei prezintă, de asemenea, o serie de caracteristici specifice:
• se întâlnesc la nivel microeconomic (la nivelul firmelor), fiind asociate cu
întreprinderile economice, dar şi cu firmele sectorului financiar (bănci
comerciale, societăţi de asigurări etc.).
• studiază ansamblul relaţiilor economice băneşti prin care:
 se constituie şi se utilizează capitalurile firmei;
 în scopul obţinerii şi repartizării rezultatului final (profitul).
• gestiunea finanţelor firmei este supusă normelor dreptului comercial, astfel
că aceasta funcţionează pe baza:
 deciziilor luate în cadrul Consiliilor de Administraţie sau ale Adunării
Generale a Acţionarilor/Asociaţilor;
 contractelor economice şi financiare încheiate cu terţii.
• singurele ingerinţe ale statului în activitatea unei firme sunt:
 reglementările fiscale;
 reglementările privind concurenţa şi mediul de afaceri;
 eventualele subvenţii.
• finanţele firmei au ca scop principal maximizarea valorii firmei, în condiţii
de rentabilitate şi echilibru financiar; firma este privită ca o sumă de
investiţii, iar investitorii pretind maximizarea valorii iniţiale a acesteia.
În concluzie:
a. Finanţele firmei reprezintă veriga de bază (primară) a întregului sistem
financiar şi de credit, deoarece majoritatea fondurilor băneşti ce se formează la
diferite niveluri îşi au izvorul în veniturile create la nivelul firmelor.
b. Finanţele firmei reprezintă ramura ştiinţei economice care studiază:
- alocarea optimală de resurse financiare limitate spre utilizări multiple,
- în scopul realizării de profit şi, implicit, al creşterii valorii firmei,
- având în vedere două elemente:
♦ riscul, urmare a faptului că rezultatele viitoare (aşteptate) au un
anumit grad probabil de realizare, din cauza mediului turbulent şi
incert în care se manifestă diverse riscuri (de capital, de dobândă, de
curs valutar etc.);
♦ raţionalitatea (decizia), urmare a faptului că este necesară selectarea,
dintre nevoile şi utilizările multiple a acelora care să asigure
realizarea obiectivului strategic al firmei de creştere a valorii
acesteia.
1.2. Funcţiile finanţelor firmei
Cele două funcţii esenţiale ale finanţelor firmei se desprind chiar din conţinutul
şi definirea finanţelor firmei:

2
 A. Funcţia de repartiţie a finanţelor firmei implică:
• repartiţia unor acumulări anterioare în procesul formării capitalului firmei,
prin:
 constituirea capitalurilor iniţiale din diferite surse, prin confruntarea pe
piaţa financiară a cererii de capital cu oferta deţinătorilor de
disponibilităţi (acţionari, bănci, investitori individuali);
 majorarea capitalurilor şi modificarea proporţiei acestora prin:
♦ resurse interne ale firmei ce se degajă din capacitatea de autofinanţare
(profit net şi amortizare);
♦ resurse externe ale firmei ce se obţin din aporturi noi de capital ale
acţionarilor şi împrumuturi (credite);
• utilizarea capitalurilor firmei, în scopul derulării activităţii proprii, prin
investiţii în active imobilizate, achiziţii de materiale, servicii şi forţă de
muncă;
• vânzarea produselor/serviciilor şi obţinerea veniturilor sub forma
lichidităţilor din care se achită obligaţiile faţă de furnizori, creditori,
angajaţi şi stat;
• repartizarea profitului net al firmei (adică a ceea ce rămâne după deducerea
cheltuielilor din venituri) se realizează în mai multe direcţii:
 pentru creşterea surselor proprii de dezvoltare, prin autofinanţare,
asigurându-se continuitatea şi dezvoltarea activităţii firmei;
 pentru dividende, care revin acţionarilor, asigurându-se cointeresarea
acestora;
 pentru cointeresarea salariaţilor, prin constituirea şi utilizarea fondului de
participare la profit, prin finanţarea unor acţiuni social-culturale şi de
perfecţionare/recalificare a personalului.
În concluzie, funcţia de repartiţie a finanţelor firmei constă într-un proces de
redistribuire a valorii create între factorii angajaţi în mecanismul economic:
- proprietarii capitalului (acţionari sau asociaţi);
- producătorii (salariaţi şi administratori);
- creditorii (bănci comerciale şi alte instituţii financiare);
- consumatorii şi furnizorii;
- societate (stat).

B. Funcţia de control
Prin funcţia de control a finanţelor firmei se urmăreşte desfăşurarea unei
activităţi eficiente, prin prevenirea şi înlăturarea aspectelor negative ale activităţii în
procesul utilizării capitalului şi al repartizării rezultatelor:
- respectarea legislaţiei economice, financiare şi fiscale;
- apărarea integrităţii şi utilizării raţionale a activelor;
- eficienţa formării capitalului sub raportul costului finanţării;
- creşterea eficienţei şi rentabilităţii activităţii;
- încadrarea în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli;
- prevenirea abaterilor;
3
 - identificarea şi mobilizarea resurselor interne;
- recuperarea pagubelor de la cei vinovaţi.
• Controlul se exercită sub trei forme:
 preventiv (control anterior efectuării operaţiunii);
 concomitent (control simultan efectuării operaţiunii);
 ulterior (control după efectuarea operaţiunii).
• Controlul poate fi:
 control intern (control efectuat de managerul general, şefii de
compartimente şi de întreg personalul);
 control extern, prin care activitatea firmei este verificată de alte
instituţii:
♦ bănci, în vederea acordării creditelor prin stabilirea bonităţii firmei;
♦ instituţii financiare centrale şi locale (ministerul Finanţelor Publice,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară etc.);
♦ instituţii specializate, prin Corpul Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi şi Corpul Auditorilor Financiari.
• Obiectul controlului îl constituie toţi indicatorii economico–financiari
prevăzuţi în programele economice şi în bugetele de venituri şi cheltuieli,
motiv pentru care se impune organizarea:
 organizarea unei evidenţe tehnico-operative, statistice şi contabile,
corecte şi reale;
 organizarea unor previziuni fundamentate.
În concluzie, prin exercitarea funcţiilor sale într-o economie de piaţă, finanţele
asigură autoreglarea în evoluţia fenomenelor şi proceselor economico-financiare,
prin:
- transferul capitalurilor în baza raportului dintre cererea şi oferta de capital;
trecerea capitalurilor de la cei ce economisesc la cei ce îl utilizează se
realizează prin emisiunea de titluri financiare (acţiuni, obligaţiuni etc.), pe
piaţa financiară organizată;
- evaluarea şi remunerarea tuturor factorilor economici atraşi în procesul de
producţie la valoarea justă, recunoscută de piaţă (valoarea de piaţă), în
condiţiile unei rentabilităţi acceptabile.
1.3. Funcţia financiară a firmei
Orice întreprindere, privită ca sistem de producţie, interacţionează cu mediul său
ambiant, intern şi extern, prin intermediul unor acţiuni omogene, care definesc
funcţiile întreprinderii. Prin funcţie a întreprinderii se înţelege un ansamblu de
activităţi omogene şi/sau complementare, desfăşurate de personal cu o anumită
specialitate, folosind metode şi tehnici specifice.
Abordarea sistemică a întreprinderii moderne permite caracterizarea acesteia ca
un sistem economico-social cu numeroase fluxuri şi relaţii în cadrul căruia s-au
identificat mai multe subsisteme, module, ce corespund funcţiilor întreprinderii.
La nivelul unei firme există cinci funcţii de bază care asigură armonizarea
tuturor activităţilor pentru realizarea obiectivelor:
4
 - funcţia de cercetare-dezvoltare;
- funcţia de producţie;
- funcţia comercială;
- funcţia de personal;
- funcţia financiară.
A. Funcţia de cercetare-dezvoltare presupune existenţa unei unităţi (structuri)
inovaţionale care vizează obţinerea şi valorificarea noilor idei, în diferite
domenii de activitate: tehnic, organizatoric, motivaţional etc. Această funcţie se
manifestă prin:
- introducerea progresului tehnic la nivelul tehnologiilor, dar şi înnoirea şi
diversificarea gamei de produse/servicii, având ca scop menţinerea şi
creşterea competitivităţii firmei pe piaţă;
- identificarea şi implementarea unor noi metode de gestiune a producţiei şi a
resurselor economice;
- asigurarea protecţiei şi conservării mediului înconjurător (atunci când nu
este individualizată într-o funcţie distinctă);
- elaborarea strategiilor de dezvoltare.
B. Funcţia de producţie este cea care concretizează obiectivele (strategiile)
asumate în faza de cercetare-dezvoltare. Realizarea obiectivelor acestei funcţii
presupune, în general, activităţi referitoare la producţia de bunuri şi servicii (de
bază, auxiliare etc.) şi asigurarea calităţii acestora.
C. Funcţia comercială este definită prin acţiunile ce caracterizează relaţiile
întreprinderii cu mediul său ambiant, din punct de vedere al relaţiilor de piaţă.
Această funcţie cuprinde grupe de activităţi privind:
- studiul pieţei şi elaborarea politicilor de distribuţie şi de preţ (studii de
marketing, activităţi de promovare, ofertare şi reclamă);
- asigurarea resurselor de natură materială (piaţa din „amonte”);
- vânzarea produselor şi serviciilor (piaţa din „aval”).
D. Funcţia de personal concentrează activităţile care au drept scop asigurarea
resurselor umane, formarea şi integrarea personalului necesar firmei, atât din
punct de vedere cantitativ, dar mai ales din punct de vedere calitativ.
E. Funcţia financiară are drept rol esenţial asigurarea permanentă şi la cele mai
mici costuri a fondurilor necesare firmei şi creşterea rentabilităţii activităţilor
cărora le sunt alocate resursele financiare, în condiţii de raţionalitate şi de
protecţie contra riscurilor. Această funcţie constituie „motorul” tuturor
activităţilor derulate în cadrul firmei.
Funcţia financiară presupune punerea în aplicare a unui sistem de metode şi
tehnici de gestiune financiară care să conducă la creşterea valorii firmei prin:
- creşterea valorii de piaţă a acţiunilor; acesta poate fi considerat principalul
indicator de performanţă al unei firme, dar are o utilizare restrânsă numai la
nivelul marilor întreprinderi, cotate la bursă;

5
 - consolidarea patrimoniului şi asigurarea echilibrului financiar, prin întărirea
autonomiei financiare faţă de terţi, prin menţinerea solvabilităţii firmei şi
prin creşterea rentabilităţii activităţii, în cazul tuturor firmelor.
Funcţia financiară a firmei devine operaţională prin activarea
responsabilităţilor (competenţelor) sale de bază:
- analiza financiară;
- decizia financiară;
- operaţiunile financiare;
- cadrul organizatoric al activităţii financiare.
a. Analiza financiară presupune stabilirea unui diagnostic al situaţiei financiare
din punct de vedere:
- al fluxurilor financiare şi al echilibrului financiar;
- al rezultatelor întreprinderii;
- al rentabilităţii şi expunerii la risc.
Analiza financiară se realizează:
- fie ca acţiune internă, la nivelul firmei, în scopul fundamentării deciziilor, a
politicilor şi programelor economico-financiare viitoare;
- fie ca acţiune externă firmei, la nivelul partenerilor (investitori, creditori,
concurenţi, autorităţi publice), pentru ca aceştia să-şi poată motiva
comportamentul viitor faţă de firmă.
Pentru realizarea analizei financiare, experţii apelează la documentele financiar-
contabile de sinteză, precum: bilanţul, contul de profit şi pierderi etc.
b. Decizia financiară presupune alegerea celei mai bune direcţii de acţiune dintre
mai multe soluţii posibile, pe baza analizei comparative a acestora. Decizia financiară
poate fi luată numai în urma apelării la metodele de diagnostic, evaluare şi analiză
financiară, care permit selectarea celei mai bune variante, ca o combinaţie acceptabilă
între rentabilitate şi risc. Aceasta, în condiţiile în care variantei cele mai rentabile îi
sunt asociate, de regulă, şi riscurile cele mai mari.
Deciziile financiare identificate la nivelul firmelor pot fi grupate astfel:
I. Deciziile financiare pe termen lung, ce ţin de politica şi strategia financiară a
firmei, cu consecinţe directe asupra creşterii şi consolidării valorii firmei:
• Decizia de investiţii vizează selectarea elementelor de activ necesare
desfăşurării activităţii şi presupune cheltuirea capitalului în scopul
achiziţionării / construirii unui activ, în vederea obţinerii de lichidităţi
viitoare şi, implicit, a creşterii rentabilităţii. Decizia de investiţii are
influenţă directă asupra structurii activelor. În anumite momente pot fi
adoptate şi decizii de dezinvestire.
• Decizia de finanţare vizează alegerea modului de finanţare a activului
firmei, respectiv sursele de procurare a capitalurilor necesare:
- surse interne firmei, rezultate din autofinanţare şi eventual din
dezinvestiri de active;
6
 - surse externe firmei, rezultate din atragerea de noi capitaluri de la
acţionari / asociaţi (capital propriu) şi de la creditori (capitaluri
împrumutate). Această decizie presupune alegerea unei structuri de
finanţare (raportul dintre capitalul propriu şi capitalurile împrumutate)
care să asigure cel mai redus cost al procurării capitalurilor, în
condiţiile unui grad acceptabil de îndatorare a firmei. Decizia de
finanţare are influenţă directă asupra structurii pasivelor.
• Decizia de repartizare a profitului net vizează opţiunea pentru
repartizarea profitului în anumite proporţii în cele două direcţii
principale:
- distribuirea către acţionari, sub formă de dividende, cu efecte pozitive,
în sensul creşterii încrederii şi satisfacţiei acţionarilor, a mediului de
afaceri, în general;
- reinvestirea din profitul net, care conduce la creşterea capacităţii de
autofinanţare, a autonomiei financiare şi la îmbunătăţirea structurii
financiare a capitalurilor firmei; reinvestirea constituie un factor
esenţial de creştere a valorii firmei.
II. Deciziile financiare pe termen scurt sunt decizii operative ce ţin de
activitatea curentă a firmei şi se referă la:
- optimizarea gestiunii ciclului de exploatare (stocuri, creanţe, datorii de
exploatare);
- gestiunea trezoreriei;
- gestiunea riscurilor etc.
c. Adoptarea deciziilor financiare presupune, în continuare, efectuarea
operaţiunilor financiare pentru aplicarea deciziilor:
- întocmirea contractului şi statutului de societate prin care se constituie
capitalul social;
- întocmirea prospectelor de emisiune pentru acţiuni şi obligaţiuni, prin care
se sporeşte capitalul firmei;
- încheierea contractelor de credite;
- operaţiunile de primire şi de vărsăminte de lichidităţi;
- stabilirea amortizării activelor imobilizate;
- operaţiunile de trezorerie menite să asigure solvabilitatea şi capacitatea de
plată a firmei etc.
d. Adoptarea deciziilor financiare şi efectuarea operaţiunilor financiare pentru
aplicarea deciziilor se pot realiza numai într-un cadru organizatoric adecvat
exercitării funcţiei financiare a firmei.
În funcţie de mărimea firmei şi de complexitatea activităţilor financiare, se
întâlnesc două variante de organizare a activităţii financiare:
- la firmele mici, în cele mai multe cazuri, nu există o diferenţiere netă a
funcţiei financiare, atribuţiile acesteia fiind exercitate de managerul
general (administratorul sau chiar proprietarul firmei);

7
 - la firmele mari, funcţia financiară este clar diferenţiată de celelalte funcţii,
fiind organizată în cadrul compartimentelor, la diferite niveluri (birouri,
servicii şi direcţii financiare), sub coordonarea unui responsabil
specializat; în cadrul marilor companii, în special al celor cotate la bursă,
direcţia financiară ocupă un loc superior în ierarhia organizatorică, fiind în
subordinea directă şi nemijlocită a directorului general; acest mod de
organizare confirmă rolul tot mai important al managerului financiar al
firmei în cadrul echipei manageriale, ca urmare a faptului că, practic, toate
deciziile (strategice, de producţie, comerciale, de personal) au importante
implicaţii financiare.
1.4. Sistemul informaţional economico-financiar al firmei
Indiferent de domeniul de activitate, de forma juridică, de dimensiune şi de
spaţiul economico-social în care îşi desfăşoară activitatea, orice firmă este
preocupată:
- să evalueze periodic performanţele sale economico-financiare;
- să identifice aspectele pozitive şi negative din activitatea sa;
- să aprecieze capacitatea de adaptare la dinamismul mediului de afaceri în
care acţionează;
- să stabilească perspectivele şi direcţiile de urmat pentru atingerea
obiectivelor strategice.
Fundamentarea unor decizii corecte, oportune, care să corespundă realităţii şi să
contribuie la rezolvarea multiplelor şi complexelor probleme ale activităţii
economice, presupune existenţa unui sistem informaţional economico-financiar care
să furnizeze informaţiile necesare, din punct de vedere cantitativ şi calitativ.
Aceste informaţii le putem regăsi la trei niveluri:
A. Evidenţa curentă a firmei, prin cele trei componente:
- evidenţa operativă;
- evidenţa contabilă;
- evidenţa statistică.
Aceste documente analitice (conturi, balanţe, registre, rapoarte, documente
primare etc.) sunt de regulă necesare compartimentelor de specialitate.
B. Situaţiile financiare sintetice la nivelul firmei, care cuprind:
- bilanţul contabil;
- contul de profit şi pierdere;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
- situaţia fluxurilor de trezorerie;
- note explicative la situaţiile financiare anuale.
Aceste documente de sinteză:
• oferă o imagine fidelă asupra poziţiei financiare şi a performanţelor firmei
pentru respectivul exerciţiu financiar şi permit cunoaşterea situaţiei
financiare a firmei din punct de vedere al echilibrului financiar şi al
rentabilităţii;
8
 • necesită cunoaşterea şi înţelegerea prealabilă a conţinutului informaţiilor,
pentru a le putea utiliza şi interpreta, fiind necesare - de regulă - managerului
financiar şi oricărui expert financiar.
C. Tabloul de bord al firmei este instrumentul care sintetizează informaţia
necesară actului conducerii, conceput ca un centralizator de informaţii prezentate într-
o formă sistematică, sinoptică, referitoare la starea şi evoluţia fenomenelor
economice şi financiare ce caracterizează activitatea firmei.
Tabloul de bord cuprinde:
- un sistem de indicatori care focalizează atenţia responsabililor asupra
punctelor cheie (de alertă, de avertizare), în vederea îndeplinirii obiectivelor
fixate;
- informaţii complete, certe, corelate, obţinute sistematic şi oportun,
comparabile în timp şi spaţiu, privind procesul financiar microeconomic.
Indicatorii cuprinşi în tabloul de bord trebuie să permită:
- stabilirea unor obiective precise care să definească evoluţia viitoare a
activităţii firmei;
- controlul în ceea ce priveşte realizările curente, comparativ cu obiectivele
stabilite;
- constatarea abaterilor (diferenţelor) de la traiectoria prevăzută iniţial;
- adoptarea unor decizii rapide şi eficiente pentru identificarea, evaluarea şi
lichidarea aspectelor negative, pentru orientarea eforturilor în direcţia
realizării obiectivelor stabilite.
Astfel conceput, tabloul de bord este în măsură să îndeplinească o serie de
funcţii în cadrul procesului managerial al firmei:
- funcţia de evaluare-informare;
- funcţia de sesizare–avertizare–alertare;
- funcţia de analiză–diagnoză;
- funcţia de asigurare a comunicării între responsabilii aflaţi la diferite
niveluri ierarhice în structura organizatorică a firmei;
- funcţia de control al realizării obiectivelor stabilite.
În acest scop, tabloul de bord furnizează informaţiile necesare calculării a doi
indicatori esenţiali:
• Indicele sarcinii de plan (I pl/o ) prin care se compară nivelul planificat
/programat în perioada curentă (X pl ), cu nivelul realizat în perioada anterioară
(perioada de bază – X o ):
Xpl
I pl/o = · 100
X0
• Indicele realizării planului (I 1/pl ) prin care se compară nivelul realizat în
perioada curentă (X 1 ), cu nivelul planificat pentru aceeaşi perioadă (X pl ):
X1
X 1/pl = · 100
Xpl
9
 Indicele sarcinii de plan permite proiectarea evoluţiei viitoare a fenomenului
respectiv, în timp ce indicele realizării planului cuantifică măsura în care sarcinile
propuse au fost îndeplinite.
Între cei doi indici, ai sarcinii de plan şi ai realizării planului, pe de-o parte, şi
indicele de dinamică (I 1/0 ), prin care se compară nivelul realizat în perioada curentă
(X 1 ), faţă de nivelul realizat în perioada de bază (X 0 ), pe de altă parte, există
următoarea relaţie de legătură:
Xpl X1 X1
I 1/0 = I pl/0 · I 1/pl = · =
X0 Xpl X0
De exemplu, pentru un anumit indicator X, se regăsesc în tabloul de bord
următoarele informaţii:
- nivelul realizărilor din perioada de bază X 0 = 5.000 um;
- nivelul planificat pentru perioada curentă X pl = 6.000 um;
- nivelul realizărilor din perioada curentă X 1 = 5.500 um.
În aceste condiţii, se calculează:
• indicele sarcinii de plan:
Xpl 6.000
I pl/0 = · 100 = · 100 = 120%
X0 5.000
Acest indice reflectă faptul că, pentru anul curent s-a programat o creştere cu
20%.
• Indicele realizării planului:
X1 5.500
I 1/pl = · 100 = · 100 = 91,67%
Xpl 6.000
Realizările în perioada curentă s-au situat cu 8,33% sub nivelul planificat.
• Indicele de dinamică:
X1 5.500
I 1/0 = · 100 = · 100 = 110%
X0 5.000
Chiar dacă nivelul planificat în perioada curentă nu a fost realizat, totuşi,
comparativ cu perioada de bază, s-a înregistrat o creştere de 10%.
Între cei trei indici se verifică relaţia:
I 1/0 = I pl/0 · I 1/pl
1,10 = 1,20 · 0,9167

Teste, întrebări de control şi aplicaţii

10
1. Finanţele firmei se întâlnesc:

a. la nivel macroeconomic şi microeconomic;

b. numai la nivel macroeconomic;
c. numai la nivel microeconomic.

2. Finanţele întreprinderii au ca scop principal:

a. satisfacerea nevoilor generale ale societăţii;

b. reducerea deficitului bugetar;
c. maximizarea valorii firmei, în condiţii de rentabilitate şi echilibru financiar.

3. Funcţia de repartiţie a finanţelor firmei constă în procesul de distribuire a

valorii create între:

a. proprietarii capitalului şi salariaţi;

b. stat şi proprietarii capitalului;
c. consumatori, furnizori şi creditori;
d. toţi factorii angajaţi în mecanismul economic.

4. Nu reprezintă o decizie financiară pe termen lung:

a. decizia de investiţii;
b. decizia de gestiune a stocurilor;
c. decizia de finanţare;
d. decizia de repartizare a profitului.

5. Nu reprezintă o decizie financiară pe termen scurt:

a. decizia de gestiune a stocurilor;

b. decizia de gestiune a trezoreriei;
c. decizia de repartizare a profitului;
d. decizia de gestiune a riscurilor.

6. Decizia de investiţii are influenţă directă asupra:

a. structurii activelor;
b. structurii pasivelor;
c. structurii activelor şi pasivelor.

7. Decizia de finanţare are influenţă directă asupra:

a. structurii activelor;
b. structurii pasivelor;
c. structurii activelor şi pasivelor.
11
8. Prezentaţi sistemul informaţional economico-financiar al firmei.

9. Prezentaţi conţinutul şi principalele caracteristici ale tabloului de bord.

10. La nivelul unei firme s-au înregistrat următoarele informaţii referitoare la

cifra de afaceri:
- nivelul realizat în perioada de bază 20.000 um
- creşterea procentuală planificată pentru perioada curentă + 20%
- nivelul realizat în perioada curentă 21.000 um

A. Indicele sarcinii de plan a fost de:

a. 20%;
b. 120%;
c. 80%.

B. Nivelul planificat al cifrei de afaceri pentru perioada curentă a fost de:

a. 22.000 um;
b. 20.000 um;
c. 24.000 um.

C. Indicele realizării planului a fost de:

a. 87,5%;
b. 100%;
c. 120%.

D. Creşterea procentuală a cifrei de afaceri realizată în perioada curentă,

comparativ cu perioada de bază, a fost de:

a. 20%;
b. – 12,5%;
c. 5%.

12