EVOLUȚIA ȘTIINȚEI

MANAGEMENTULUI

ECTS, ANUL I, GRUPA 1

ELEVI
BUDACĂ DIANA-ROXANA
BEREGATĂ ANA-MARIA
CÎRSTEA RĂZVANA-ELENA
 A. ETIMOLOGIE

 Managementul este un termen englezesc de origine

franceză.
 Autorul francez Jean Chevalier în lucrarea sa
„Organisation” susţine că termenul „management”
este derivat din cuvântul francez „menage” care
semnifică „organizarea şi dirijarea unei case”
(„l’ordre et le train d’une maison”).
 B. INTRODUCERE

Fiecare individ uman tinde să trăiască alături de ceilalţi, formând

societatea, în interiorul căreia îşi realizează desăvârşirea, prin
intermediul diferitelor instituţii.
Odată socializaţi, oamenii încep să interacţioneze unii cu alţii,
dând astfel naştere la raporturi juridice, societatea putând astfel
fi văzută ca suma interacţiunilor dintre indivizii care o compun. "
Pornind din interiorul fiecărui individ, unde există un sistem de
valori, acest sistem se extinde la întreaga societate, care
reprezintă suma indivizilor aflaţi în interacţiune unii cu alţii.
Indivizii umani trebuie să-şi unească eforturile pentru că numai
împreună îşi pot atinge atât obiectivele comune, cât şi pe cele
individuale.
 B. INTRODUCERE

Caracterul social al muncii este unul din factorii obiectivi care explică apariţia
colectivelor, a întreprinderilor (organizaţiilor) şi implicit, a conducerii - ca funcţie specială în
mecanismul de funcţionare a acestora.
„Desigur, managementul nu este ceva nou. Napoleon practica managementul când îşi
desfăşura
armatele. Vechii egipteni practicau managementul când construiau piramide.
Grădinarii care au
construit vestitele Grădini Suspendate ale Babilonului nu săpau şi sădeau la întâmplare. Ei
erau
conduşi după un plan bine stabilit.”
1.Conducerea a apărut o dată cu munca în colectiv şi este, în continuare, un proces ce evoluează
paralel cu adâncirea diviziunii muncii.
2.Specializarea, consecinţă a creşterii complexităţii producţiei, atrage după sine nevoia unui
"aparat" de conducere menit să îndeplinească un dublu rol: pe de o parte, să asigure ritmicitate şi
uniformitate în activitatea tuturor verigilor (compartimentelor) componente ale întreprinderii şi, pe de
altă parte, să ghideze (orienteze) întreaga activitate spre un ţel comun. Pe de altă parte, nu este mai
puţin adevărat că interesul pentru ştiinţa conducerii depinde de gradul de dezvoltare a societăţii. Este
evident că, o dată cu dezvoltarea organizaţiilor, cu creşterea complexităţii activităţilor desfăşurate în
cadrul acestora, cerinţele faţă de conducerea activităţii sunt tot mai clar conturate; în consecinţă,
teoreticienii şi practicienii din ţările puternic industrializate fac o amplă analiză a evoluţiei conducerii
din comuna primitivă până aproape în zilele noastre.
 B. INTRODUCERE

Primele sugestii şi gânduri referitoare la actul de conducere

au fost expuse încă în perioada dezvoltării Egiptului şi
Babilonului, când apar primele formaţiuni statale.
Platon (424-342 î.e.n.) introduce ideea referitoare la
diviziunea muncii. Omul, spune el, nu poate lucra şi cu
lemnul şi cu fierul şi cu piatra deoarece el nu poate reuşi în
toate.
Analizand munca unui bun comerciant, a unui militar si a
unui industriaş, Socrate spune că în fond ele sunt
asemănătoare, principalul constă în faptul de a pune la
locul cuvenit omul necesar şi a obţine ca acesta să
îndeplinească întocmai indicaţiile primite.
 B. INTRODUCERE

Katon cel Mare introduce ideea planificării, existenţa

planului scris pentru un an. Astfel proprietarul
examinând terenurile agricole trebuie să observe ce s-
a făcut şi ce a rămas de făcut. Ulterior el trebuie să
ceară de la supraveghetorul terenului o raportare
despre lucrul efectuat, să compare rezultatele cu cele
preconizate şi să obţină explicaţii dacă ceva nu este
executat.

of
MANAGEMENT
 C. CONCEPUTUL DE MANAGEMENT

 Conceptul de management s-a impus în sfera

afacerilor în anul 1941 prin lucrarea “The Managerial
Revolution”, publicată de James Burnham la New
York, în care a fost stabilit termenul de manager ca
vector al inovaţiei şi al progresului.
 Termenul de management avea semnificaţia de
analiză a rolului managerului în societatea
contemporană.
 DEFINIŢIA
MANAGEMENTULUI
Managementul reprezintă procesul de
coordonare a resurselor materiale, umane,
financiare şi informaţionale ale unei organizaţii,
în scopul realizării obiectivelor esenţiale ale
acesteia.

Raportându-ne la verbul ”to manage” din dicţionarul român – englez acesta

înseamnă a mânui, a conduce, a administra, a dirija, a supraveghea.
D. DEZVOLTAREA MANAGEMENTULUI

Dezvoltarea managementului se poate structura în 2

etape principale:

1.Conducerea 2.Conducerea
empirică ştiinţifică
 1.Conducerea empirică

Constă în utilizarea experienţei şi intuiţiei în procesul

decizional, în coordonarea şi controlul activităţilor.
În această etapă funcţia de conducere revenea proprietarilor
organizaţiei, neexistand diferenţa dintre proprietar şi
conducător.
Creşterea dimensiunilor organizaţiilor a dus la incapacitatea
de a conduce numai pe baza aptitudinilor individuale.
Interesul obţinerii unui profit ridicat au provocat modificări
asupra relaţiilor de muncă. Așadar, sarcina conducerii a fost
încredinţată unor specialişti în principalele domenii de
activitate ale organizaţiei.
 1.Conducerea empirică

Începând cu sec. XX, devine important caracterul

mediator al managementului între interesele
membrilor organizaţiei şi cele a proprietarilor.
Separarea proprietăţii de actul de management a
impus proprietarilor o gestiune generală a
capitalului, participând la adoptarea celor mai
importante decizii.
 CHARLES BABBAGE

 Matematicianul şi inventatorul maşinii de calcul, Charles Babbage, expune

concepţia diviziunii muncii fizice şi intelectuale: „Dacă pe baza experienţei
s-a stabilit, potrivit naturii specifice a produselor fiecărei manufacturi, atât
metoda cea mai avantajoasă de a scinda procesul de producţie în operaţii
parţiale, cât şi numărul de muncitori necesari pentru aceste operaţii, toate
întreprinderile care nu folosesc un multiplu exact al acestui număr vor produce
cu cheltuieli mai mari. Aceasta este una din cauzele colosalei extinderi a
întreprinderilor industriale“
 „Prin divizarea procesului de muncă în mai multe operaţii diferite, din care
fiecare necesită alt grad de îndemanare şi de forţă, patronul manufacturii poate
să-şi procure cantitatea exactă de forţă şi de îndemanare corespunzătoare
fiecărei operaţii în parte. Dacă, dimpotrivă, execuţia întregii lucrări ar cădea în
sarcina unui singur muncitor, acelaşi individ ar trebui să posede destulă
îndemanare pentru operaţiile cele mai delicate şi destulă forţă pentru operaţiile
cele mai anevoioase“.
 DR. ANDREW URE

În apoteoza pe care o face marii industrii, doctorul Ure sesizează

caracterul specific al manufacturii mai bine decât economiştii
anteriori, care nu nutreau atâta interes pentru polemică şi mai bine
chiar decât contemporanii săi (Babbage, de pildă, care deşi îi este
superior ca matematician şi ca tehnician, totuşi nu analizează marea
industrie decât din punctul de vedere al manufacturii).
Ure observă: „în esenţă, diviziunea muncii înseamnă adaptarea
muncitorului la fiecare operaţie parţială“.
Pe de altă parte, el consideră această diviziune ca o „adaptare a
muncilor la diferitele aptitudini individuale“ şi caracterizează, în
sfarşit, întregul sistem al manufacturii ca „un sistem de gradaţii
după criteriul îndemânării“, ca „o diviziune a muncii după gradele
diferite de iscusinţă“.
 2.Conducerea ştiinţifică

La începutul sec. XX s-a conturat conducerea

ştiinţifică cu următoarele trăsături:
se bazează pe progresul ştiinţei conducerii, utilizând
şi cunoştiinţe furnizate de alte discipline;
ia în evidenţă legile şi principiile care generează
fenomenele;
abordează realitatea într-un mod obiectiv;
recurge la metode, tehnici şi procedee ale analizei
ştiinţifice.
 E.CURENTELE DE GANDIRE PRINCIPALE

Grupând teoriile elaborate în domeniul ştiinţei conducerii,

se diferenţiază şcolile sau curentele de gândire
principale:
a) Şcoala clasică sau universală;
b) Şcoala relaţiilor umane;
c) Şcoala cantitativă;
d) Şcoala sistemică.
 a)Şcoala clasică sau universală

Această şcoală are trei componente:

 Managementul ştiinţific(F., G. Emerson, F.L.
Gilberth, H Gant)
 Managementul administrativ (H. Fayol)
 Managementul birocratic (M. Veber).
 a)Şcoala clasică sau universală
Managementul ştiinţific pune Managementul Managementul
accentul pe creşterea administrativ acordă atenţie nu doar birocratic acoră atenţia
productivităţii muncii prin muncitorilor ci organizaţiei în principală conducerii raţionale,
intermediul organizării raţionale întregime. impersonale în baza
a muncii. Aceasta presupune Deoarece funcţia administrativă e determinării clare a
înlocuirea metodelor tradiţionale considerată de bază, teoria lui Fayol obligaţiunilor şi
de muncă cu o serie de reguli își pune amprenta. În această teorie se responsabilităţilor lucrătorilor,
formulate în mod ştiinţific.  pleacă de la ipoteza că există o introducerii rapoartelor formale,
În cadrul acestuia se pun bazele manieră ideală de organizare a a diviziunii gestiunii de
informatiilor legate de sarcina muncii. Organizaţia – maşină ghidată proprietate.
managerului, meritele salariale și de legi universale. Conform teoriei, Avantajele birocraţiei după
neajunsurilor (ex: managerii lucrătorii trebuie specializaţi. Weber:
apreciau insuficient Coordonarea şi planificarea în luarea rapidă a deciziei;
profesionalismul lucrătorilor şi organizaţie se efectuează strict şi Competenţa;
ignorau ideile şi propunerile lor, riguros. Concomitent, Stabilitatea;
nu se recunoştea diferenţa dintre responsabilitatea poartă un singur Conflictualitatea minimă
indivizi și cerinţele în creştere manager şi tot el centralizează asigurată de unitatea în
ale lucrătorilor. adoptarea deciziilor. dispoziţie.
 b)Şcoala relaţiilor umane

Şcoala relaţiilor umane sau relaţioniştilor Mayo, McGregor, M.P.Follet este

orientată prioritar la clasificarea rolului şi locului omului în procesul producţiei
materiale. Mayo consideră că atitudinea muncitorilor referitor la schimbarea la
care sunt supuşi e mai importantă decât condiţiile obiective ale schimbării.
Adepţii propun favorizarea colaborării între indivizi în scopul de a rezolva
problemele la nivel de grup şi de a funcţiona pe baza unor relaţii informale.
Idei generale:
factorul uman este în prim plan în orice formă de organizare;
metodele de conducere trebuie să asigure condiţii de colaborare atât între
manageri, cât şi între aceştia şi executanţi;
activitatea omului nu este determinată numai de recompense băneşti, ci şi de
satisfacerea unor anumite cerinţe de ordin moral;
recunoaşterea influenţei structurilor informale. 
 c)Şcoala cantitativă

Şcoala cantitativă (după unele surse reuneşte două şcoli:

şcoala deciziilor şi şcoala matematică) – consideră
conducerea ca un sistem de modele şi procese
matematice, concentrează atenţia asupra proceselor
decizionale, soluţionarea problemelor legate de decizie,
conţinutul şi fundamentarea ei, elaborarea modelului
matematic fiind problema principală.
Limitele şcolii date constau în faptul că aparatul
matematic este incapabil de a rezolva problemele de ordin
social care apar în cadrul organizaţiei.
 d)Şcoala sistemică
Şcoala sistemică nu este un set de principii şi indicaţii referitor la procesul de conducere
ci mai degrabă un mod de gândire referitor la organizaţie. Astfel ea este privită ca un
sistem deschis care este caracterizat prin entropie, sinergism şi interdependenţa
subsistemelor. Organizația este un sistem deschis care are intrări şi ieşiri, iar în interior
se desfăşoară un proces de transformare a resurselor în bunuri prin intermediul unei
tehnologii. 
Entropia este o caracteristică a tuturor sistemelor ce reflectă tendinţa lor de epuizare
treptată şi apoi de dispariţie. Lipsa resurselor şi a energiei din exterior va duce
inevitabil la moartea organizației dacă nu va fi un monitoring adecvat asupra mediului.
Sinergismul presupune sistemul ca ceva integru care generează ieşiri mai mari decât
fiecare element al ei în parte. Deci subdiviziunile firmei, lucrând împreună au rezultate
mai mari decât în cazul când ar face aceasta de sine stătător.
O concepţie sistemică populară în anii 80 este teoria 7S. Potrivit acestei teorii o
organizaţie este efectivă și se formează în baza a şapte componente interdependente.
Modificarea unei componente impune şi modificarea celorlalte componente.
Aceste componente sunt: statele – grupele de personal
strategia-planurile şi direcţiile de activitate stilul – maniera în care este gestionată organizaţia
structura - compoziţia internă a organizaţiei ce reflectă calificarea – nivelul de aptitudini a personalului
subdiviziunile şi relaţiile valorile
sistema – procedurile şi procesele
 F.Funcţiile managementului

PLANIFICARE “Ansamblu de acţiuni relativ

-
ORGANIZARE independente care se succed
PREVIZIUNE
într-o anumită ordine în timp şi
care sunt efectuate de orice
subiect conducător care
COORDONARE ANTRENARE exercită o influenţă raţională
asupra obiectului condus, în
vederea stabilirii obiectivelor
CONTROL şi a realizării lor”
EVALUARE
-
REGLARE
G. FUNCŢIILE ORGANIZAŢIEI

FINANCIARĂ

CONTABILĂ

TEHNICĂ
DE
SECURITATE

COMERCIALĂ
MANAGERIALĂ
 H. SARCINILE MANAGERULUI

Sporirea productivităţii muncii;

Soluţionarea – prin raţionalizarea operaţiunilor de
muncă în baza organizării ştiinţifice a activităţilor
efectuate de muncitori;
 I. BIBLIOGRAFIE

Constantinescu, D.A. ş. a., Management general, Editura Naţională S.A.,

Bucureşti, 2000
Ch. Babbage, „On the Economy of Machinery“, Lond. 1832, cap. XXI, p. 172,
173. , cap. XIX;
Dr. Andrew Ure, „Philosophy of Manufacture“,1835 p. 19-23
Fayol, H., Administration industrielle et generale, Ed. Dunod, Paris, 1966
Evoluţia managementului ca ştiinţă – Conspecte
https://vdocuments.site/evolutia-managementului.html
http://documents.tips/documents/elemente-introductive-in-managementul-
organizatiei.html
https://www.researchgate.net/publication/Managementul_romanesc_fata
_de_evolutia_managementului_pe_plan_mondial
Introducere în management - Dr. Dana Galieta Mincă, Dr. Alin Popescu,
Dr. Carmen Ţereanu
 pentru
atenția acordată