MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

INSPECTORATULUI JUDETEAN VASLUI

COLEGIUL ECONOMIC Anghel Rugina VASLUI







LUCRARE DE CERTIFICARE A COMPETENTELOR PROFESIONALE
nivelul 3
Calificare: Tehnician in activitati economice








Indrumator, Absolvent,
Prof. Pracsiu Daniela Popa Bogdan

Cuprins


Arguent...................................................................................................................
Capitolul 1 - Notiuni introductive.............................................................................
1.1 Importanta deciziilor de finantare pentru intreprindere.................................................
1.2 Mijloacede finantare...................................................................................................
Capitolul 2 - Selectarea surselor straine de finantare.............................................
2.1 Datoriile pe termen lung...................................................................................
2.1.1 Credite bancare pe termen mai mare de un an.........................................................
2.1.1.1 Costul creditelor......................................................................................................
2.1.2 Imprumuturile din emisiuni de obligatiuni...............................................................
2.1.2.1 Costul imprumutului obligatar. .............................................................................
2.1.2.2 Modalitati de rambursare a imprumutului obligatar..............................................
2.1.3 Datorii in legatura cu leasing-ul (credit bail) ..........................................................
2.1.3.1 Impactul operatiunilor de leasing asupra rentabilitatii locatorului........................
2.1.3.2 Costul leasingului..................................................................................................
2.2 Datorii pe termen scurt .................................................................................
2.2.1 Datorii comerciale ...................................................................................................
2.2.2 Datorii salariale.......................................................................................................
2.2.3 Datorii sociale ........................................................................................................
2.2.4 Datorii fiscale.........................................................................................................
'. .'














Capitolul I
Notiuni introductive
Dupa stadiul sau de dezvoltare, mediul financiar pune la dispozitia
intreprinderilor o gama de mijloace de finantare mai mult sau mai putin substantiala.
Foarte diversificata in tarile cu sisteme financiare dezvoltate, aceasta gama ramane
limitata la tehnicile financiare de baza in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare. Dar
oricare ar i contextul, intreprinderile sunt confruntate cu alegerea surselor de inantare.
Autofinantarea constituie baza oricarei dezvoltari a intreprinderilor. Aportul la capitalul
propriu constituie de asemenea, o sursa esentiala de finantare a intreprinderilor. Dar
amploarea i modalitatile acestor aporturi variaza dupa cum intreprinderea dispune sau nu
de acces direct la pietele de capital.
In sfarit, recurgerea la indatorare ar trebui, in principiu, sa aduca completari resurselor
intreprinderii. In fapt, aceasta are un rol fundamental in finantarea lor, chiar daca rata
dobanzii reale atinge niveluri foarte ridicate.
1.1 IMPORTANTA DECIZIILOR DE FINANTARE PENTRU
INTREPRINDERE
Aspectele inantarii prezinta importanta cruciala pentru supravietuirea i dezvoltarea
intreprinderii.
In primul rand, intreprinderea trebuie sa dispuna de lichiditati pentru a face fata
angajamentelor asumate, adica de a onora datoriile cu scadenta in viitorul apropiat,
asigurandu-i astefel echilibrul financiar pe termen scurt.
In al doilea rand se pune, din partea intreprinderii, problema lansarii in investitii de orice
natura (tehnologice, sociale, comerciale) care sa faca sa se dezvolte posibilitatile sale. In
acest caz este vorba de finantarea dezvoltarii pe termen mediu i lung care conditioneaza
cre^terea rezultatelor in viitor i mentinerea echilibrului financiar. Deci mijloacele de
finantare trebuie sa ie adaptate calitativ la nevoile intreprinderii. In acest sens
intreprinderea poate fi confruntata cu doua tipuri de dificultati. Pe de o parte, ea ar putea
i in situatia sa trebuiasca sa ramburseze resurse inainte chiar de a i ajuns sa recupereze
avansurile efectuate, mai ales cand efectueaza investitii cu rentabilitate pe termen lung.
Pe de alta parte, intreprinderea poate i in situatia de a folosi, pentru operatiunile pe
termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investitii.
Problemele finantarii prezinta deci importata vitala, pentru ca solutionarea lor
conditioneaza supravietuirea intreprinderii, perspective^ sale de dezvoltare,
performantele sale prezente i viitoare, autonomia proprietarilor i a conducatorilor sai.
1.2 MIJLOACELE DE FINANTARE
Instrumentele de finantare puse la dispozitia economiei in general i a
intreprinderilor in particular comporta o gama complexa. Dupa originea resurselor, se
disting patru tipuri de mijloace de inatare:
- autoinatarea
- creterea de capital propriu
- imprumuturile
- creditul intre intreprinderi, adica livrarile pe credit ale furnizorilor.
Autofinantarea este constituita din excedentele pe care intreprinderea le produce i care
sunt folosite pentru finantarea activitatilor ulterioare.
Cre^terea capitalului propriu inseamna aporrurile de capital pe care intreprinderea
le primete din exterior. Aceste aporturi pot i furnizate de catre asociatii sau proprietarii
deja existenti i dispui sa-i mareasca participarea lor.
Imprumuturile constituie surse de finatare externa. Ele sunt contractate fata de
persoane izice i juridice care raman creditori ai intreprinderii. In sfarit, creditul intre
intreprinderi inseamna termene de plata pe care furnizorii le acorda. Daca aceasta
practica vizeaza putin pe particulari, ea este foarte obi^nuita cand clienrul este o
intreprindere, chiar daca importante diferente pot sa apara intre practicile din diferite tari.
Daca reputatia nu-i este defavorabila, o intreprindere cumpara materii prime,
semifabricate, marfuri, servicii, etc., primind un credit-furnizor aproape automat,
conform uzantelor de plata din brana de care apartine furnizorul. Dar, la randul sau,
intreprinderea acorda astfel de credite propriilor clienti cand vinde bunuri sau servicii.
Pe total, termenele de plata primite i acordate exercita influente care sunt regasite in
notiunea de nevoie de fond de rulment.
Pentru a recurge la una dintre aceste metode de finantare, intreprinderea trebuie sa
analizeze urmatoarele aspecte ce reprezinta factorii determinanti in alegerea tipului de
finantare:
L Perioada pentru care sursele de finantare sunt necesare:
Durata contractului de finantare trebuie decisa in functie de scadenta necesitatilor
de finantare. Astfel, finantarea cumpararii de stocuri sau plata unor servicii necesare
derularii activitatii curente a intreprinderii necesita obtinerea de resurse pe termen scurt. In
general, finantarea investitiilor de mentinere sau dezvoltare a capacitatilor de productie
existente este realizata prin atragerea de resurse pe termen lung.
2. Costul surselor de inantare:
Un aspect important al managementului irmei il reprezinta gestiunea costurilor
directe ale inantarii. Acestea sunt reprezentate de costul capitalurilor atrase, cum ar i
rata de dobanda ce trebuie platita pentru creditele contrctate sau rentabilitatea ce ar trebui
oferita actionarilor pentru aportul acestora la capitalul firmei.
3. Flexibilitatea contractului de inatare:
Nivelul ridicat al incertitudinii privind evolutia pe piata a intreprinderii impune o
mai mare flexibilitate a contractelor de finantare a activitatii acesteia. Astfel, pot aparea
situatii in care irma este nevoita sa ramburseze anticipat datoria, sa majoreze nivelul
imprumuturilor contractate sau sa prelungeasca durata imprumutului. In aceste conditii,
contractele prin care sunt atrase surse de finantare de la band sau alte institutii financiare
se dovedesc mai flexibile decat cele prin care sunt atrase resurse prin oferta publica de
actiuni sau obligatiuni.
4. Impactul iscalitatii asupra politicii de inantare a irmei:
Fiscalitatea firmei poate influenta tipul de surse de finatare atrase sau conditiile
contractuale alese. In general, dobanzile de plata la creditele contractate sunt deductibile
din veniturile impozabile ale intreprinderii, in timp ce dividendele de plata catre actionari
sunt repartizate din proirul net de impozit.
5. Costurile de mandat (agent):
Problema monitorizarii solvabilitatii intreprinderii poate induce dificultati in
contractarea de surse de finantare, mai ales prin atragerea de capitaluri prin oferta publica
de actiuni. Daca bancile sau alte institutii financiare au capacitatea de a monitoriza
performanta, respectiv solvabilitatea intreprinderii de-a lungul derularii contractului de
finantare, pentru investitorii individuali care achizitioneaza titluri financiare emise de
catre intreprindere, aceasta operatiune se poate dovedi prea costisitoare. Ca urmare,
investitorii pot cere o rata de remunerare mai ridicata pentru sursele de finatare pe care
acetia le pun la dispozitia intreprinderii. Astfel, este in interesul acesteia sa identiice
combinatia de contracte de finantare care sa minimizeze costurile de mandat sau de
monitorizare ale activitatii sale.








CAPITOLUL 2
Selectarea surselor straine de finantare
2.1 DATORIILEPE TERMEN LUNG
Procesul de consum care se organizeaza intr-o intreprindere cere un volum
important de resurse mobilizabile prin repartitia inanciara. Majoritatea acestor resurse
sunt imobilizabile in structura economica a firmei pentru o perioada mai mare de timp ( au
un ciclu de rotatie de peste 5 ani)
Datoriile pe termen lung i mediu au de obicei o scadenta mai mare de 5 ani, cele pe
termen mediu intre 1-5 ani. Aceste doua categorii sunt inantate in special activele
imobilizate. Creditele pe termen lung $i mediu sunt foarte variate prin natura i obiectul lor.
Finantarea pe termen lung poate i asigurata de organisme publice precum i de banci i de
alte institutii financiare.
Capitalurile imprumutate peste 5 ani sunt menite sa inanteze elemente cu caracter stabil al
patrimoniului. Acestea se pot clasiica in:
- credite bancare pe termen mai mare de un an
- imprumuturi din emisiuni de obligatiuni
- datorii in legatura cu leasing-ul (credit-bail)
2.1.1 Credite bancare pe termen mai mare de 1 an
Cu toate ca o metoda clasica de finantare a activitatii unei intreprinderi o reprezinta creditul,
acest instrument este departe de a i banlizat.
Intr-o intreprindere, necesarul de fonduri cu imobilizare pe termen lung apare in cazul
unor actiuni de refacere, dezvoltare, restructurare. Pentru acoperirea acestor necesitati se
face apel i la fluxurile financiare din afara intreprinderii. Firma se adreseaza unor surse
gestionate de sistemul bancar ( credite pe termen lung i mediu), proprietarilor ( pentru
creterea de capital social), pietei de capital ( prin vanzarea de titluri) i inantelor publice
(in cazuri extreme, pentru subventii). Fondurile procurabile pe termen lung din sursele
amintite mai sus se regasesc in continutul capitalului permanent al intreprinderii ( capital
social + fonduri proprii + imprumuturi pe termen mediu i lung). Decizia de a apela la
aceste fluxuri impune o fundamentare complexa, mai ampla decat decizia de creditare pe
termen scurt.
In scopul fundamentarii i adoptarii deciziei de creditare pe termen mediu i lung,
serviciul financiar al firmei i comitetul de directie al bancii comerciale procedeaza la
formarea bazei de date necesare analizei complexe a solicitantului i a cererii de credit.
Documentatia necesara contractarii unor astfel de credite, consta, de regula, intr-o
cerere de credit, semnata de persoanele autorizate sa reprezinte legal societatea $i
documente care atesta situatia economico- financiara a societatii ( bilant, cont de profit i
pierdere, balante de veriicare). De asemenea, banca poate solicita, dupa caz, raportul
auditorilor firmei sau certiicarea bilantului conform reglementarilor legale in vigoare.
Intreprinderea va trebui sa depuna bugetul de venituri i cheltuieli aferent perioadei
pentru care se solicita creditul, respectiv previziunea fluxului de lichiditati. Printre alte
documente cerute de catre banca sunt: acordul de consultare la Centrala Riscurilor
Bancare, certificate de atestare iscala, hotararea organului competent potrivit actelor
constitutive i legii, cu privire la contractarea i garantarea creditului. In cazul societatilor
pe actiuni, se va solicita $i inscrierea la Registrul Comertului i avansarea spre publicare
in Monitorul Oicial Partea a IV-a a hotararii adunarii.
In momentul in care Studiul de fezabilitate este acceptat, cererea de credite este
luata in calcul ca decizie de creditare pe termen lung, procedandu-se la incheierea
contractului de creditare. Concomitent cu adoptarea deciziei de creditare, se realizeaza i
Situatia privind ealonarea ratelor i a dobanzilor pentru creditul contractat. Situatia
respectiva reprezinta o proiectare a fluxurilor financiare viitoare de la irma catre banca.
Bancile comerciale of era diferite tipuri de credite pe termen lung, cum ar fi:
1. Credite pentru activitatea de leasing, ce sunt destinate achizitionarii de bunuri
imobile, precum i bunuri mobile de folosinta indelungata, aflate in circuitul civil, noi sau
second- hand. Acestea se acorda societatilor i institutiilor specializate in desfaurarea
activitatii de leasing, pentru achizitionarea activelor ce fac obiectul contractelor de
leasing incheiate cu utilizatorii. In general, volumul creditului pentru activitatea de
leasing nu depae$te 85% din pretul de achizitiei (inclusiv TVA) a bunurilor ce urmeaza a i
cumparate i inchiriate in regim de leasing.
Se poate acorda prin contracte de credit distincte pe baza de contracte de leasing prezente
i/sau viitoare, cu un singur utilizator; prin acorduri de creditare distincte pe baza de
contracte de leasing prezente i/sau viitoare, cu diveri utilizatori; prin acorduri de
creditare, in sistem revolving, pe baza contractelor de leasing prezente $i viitoare cu
diver^i utilizatori.
2. Credite pentru produse cu ciclu lung de fabricatie, ce au ca beneiciari
intreprinderile care executa produse cu ciclu lung de fabricatie cum ar i: utilaje
tehnologice de toate tipurile i parti ale acestora. Aceste tipuri de credite au termene de
rambursare cuprinse intre 12-36 luni, fara a depai insa ciclurile de executie stabilite prin
documentatia tehnica i cele inscrise in contractele de livrare. Volumul maxim al
creditului se determina pe baza micarii stocurilor i cheltuielilor aferente productiei in
curs de fabricatie estimate a exista in sold la inele iecarei luni din cadrul perioadei de
creditare, precum i a celorlalte elemente de cheltuieli aferente contractului/comenzii.
3. Credite pentru investitii, care sunt destinate pentru finantarea activitatii de investitii,
in completarea surselor proprii ale clientilor, pe total activitate de investitii sau pe
obiective ( proiecte) de investitii, pentru realizarea de noi capacitati de productie sau
dezvoltarea capacitatilor de productie existente etc. . La aceste credite se poate acorda o
perioada de gratie pentru plata ratelor de credit de pana la doi ani. In general, nivelul
creditului este de maxim 85% din valoarea totala a investitiei, 15% iind sursele proprii ale
solicitantului. Este nevoie de aceeai documentatie ca in cazul solicitarii unui credit pe
termen scurt, la care se mai adauga:
- planul de afaceri (in cazul clientilor cu o cifra anuala de peste 1 milion echivalent Euro)
sau studiu de fezabilitate in cazul proiectelor de investitii cu valoare mai mare de 100.000
Euro.
- documentatie tehnico-justificativa aferenta obiectivului de investitii sau memorii
justificative privind necesitatea acestor investitii cu devize estimative i listele de utilaje i
alte dotari care se vor ataa planului de afaceri, in cazul proiectelor de investitii la care nu
este necesar studiul de fezabilitate
- autorizatia de constructie cu avizele i acordurile necesare
- lista cheltuielilor de capital pentru investitie
- acte justificative privind situatia juridica a terenului
- alte documente prevazute in legile in vigoare
4. Creditul ipotecar, ce se acorda persoanelor juridice care au ca obiect de activitate
construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativa,
industrials sau comerciala sau persoanelor juridice romane care doresc construirea de
locuinte de serviciu pentru salariatii proprii. In general, nivelul creditului este de maxim
75% din valoarea imobilului i/sau din valoarea devizului estimativ, diferenta fund
aportul propriu al solicitantului. Creditul poate acoperi i finantarea unor cheltuieli legate de
realizarea investitiilor imobiliare, cum ar i: cheltuieli pentru realizarea de studii i
proiecte, pentru obtinerea avizelor etc.
Modalitatea de garantare a creditelor contractate de catre intreprinderi difera in
functie de tipul de credit, in general tipurile de garantii acceptate de catre banca iind cele
reale mobiliare, cele reale imobiliare( depozit bancar, titluri de ordin i nominative etc.),
respectiv garantiile personale (scrisori de garantie bancara, garantii emise de statul roman
etc.).

2.1.LI Costul creditelor
Principalul cost al creditului este reprezentat de dobanda pe care trebuie sa o
plateasca solicitantul de-a lungul perioadei pentru care a fost obtinut creditul. Modalitatea
clasica de exprimare a acestui cost este aceea de rata de dobanda pe care bancile o
afieaza pentru iecare tip de credit in parte. Aceasta difera in functie de tipul de credit
solicitat, precum i de perioada pentru care este acordat. Pentru anumite tipuri de credite,
bancile calculeaza i marja de rise de credit ce majoreaza costul creditului pentru
intreprinderile caracterizate de un grad de proitabilitate mai redus, respectiv un serviciu al
datoriei mai slab. Dobanzile pe care bancile le ai$eaza pentru creditele ce pot i contractate
nu cuprind i
comisioanele pe care solicitantii creditelor respective trebuie sa le plateasca suplimentar.
O exceptie o reprezinta creditele pentru consum destinate persoanelor izice, caz in care
bancile trebuie sa comunice dobanda anuala efectiva (DAE). De asemenea, bancile
ai^eaza rata de dobanda anuala, ca urmare in calculul dobanzii de plata trebuie sa se tina
cont de intervalul de timp la care se fac platile catre banca. In aceste conditii, este
necesara estimarea ratei de dobanda proportionals pentru perioada pentru care creditul
este acordat (rd-r) avand ca referinta numarul de zile (360) corespunzatoare anului bancar.
rdT=raan* T/360, unde T= perioada pentru care se face calculul dobanzii, exprimata
in zile.
Ca urmare, dobanda de plata pentru un credit este determinae luand in considerare rata de
dobanda la care a fost contractat imprumutul, suma ramasa nerambursata $i perioada pentru
care acesta a fost acordat. Marimea acesteia difera in functie de modalitatea de rambursare
aleasa. Cea mai frecventa modalitate de rambursare a unui imprumut este aceea ce
presupune plati constante sau rambursarea in ine.
Odata ce creditul a fost contractat, pe parcursul de angajare a creditului, banca
procedeaza la analize periodice asupra firmei si obiectivului creditat; in caz ca se constata
deteriorari ale activitatii economice a agentului economic creditat, banca ia masuri de
reducere a riscului de nerambursare sau, in cazul producerii acestui rise, actioneaza
pentru recuperarea ratelor ramase de rambursat prin valoriicarea garantiilor depuse sau
consemnate in contractul de creditare.
2.1.2 Imprumuturile din emisiuni de obligatiuni
Imprumuturile obligatare reprezinta o forma particular^ a imprumuturilor pe
termen lung care consta in emisiunea i vanzarea catre public a obligatiunilor. Acest tip
de credit este accesibil doar marilor intreprinderi cotate la bursa, starului i autoritatilor
locale. Societatile pe actiuni care lanseaza un imprumut obligatar trebuie sa indeplineasca
o serie de conditii impuse de autoritatea de supraveghere a pietei de capital: sa aiba eel
putin doi ani de existenta i doua bilanturi legal aprobate de organele iscale, sa ofere
garantii obligatarilor, ie direct, prin patrimonial propriu, ie indirect, prin mijlocirea unor
terti, .a. Recurgerea la imprumutul obligatar este avantajoasa uneori pentru intreprinderi,
mai ales atunci cand capitalul propriu este insuicient iar recurgerea la emisiunea de
actiuni genereaza reticenta din partea investitorilor. Acest tip de credit este de preferat i
creditului bancar, care uneori este greu de procurat datorita costului sau mai ridicat i a
conditiilor impuse de banci in vederea acordarii lor. Recurgerea la imprumutul obligatar
este avantajoasa i datorita faptului ca dobanzile sunt cheltuieli financiare i nu fac parte
din proirul impozabil.
Pentru creterea anselor de reuita a imprumutului obligatar, a atractivitatii lui, unele
emisiuni sunt realizate exxprima de emisiune, cuprima de rambursare sau cuprima de
emisiune i cuprima de rambursare. In primul caz, obligatiunile sunt vandute sub
valoarea nominala, diferenta de pret reprezentand prima de emisiune, care reprezinta o
remunerare suplimentara pentru investitori. In eel de-al doilea caz, obligatiunile sunt
emise la valoarea lor nominala, dar sunt rascumparate la un pret mai ridicat, diferenta
reprezentand prima de rambursare, care este tot un venit suplimentar pentru investitor. In
cea de-a treia situatie sunt acordate ambele prime, deci obligatiunile sunt emise cuprima
dubla. Durata imprumutului obligatar este cuprinsa intre momentul vanzarii
obligatiunilor, moment din care ele devin purtatoare de dobanda, i momentul retragerii
lor din circulate in urma rascumpararii acestora de catre emitent. Obligatiunile sunt
cotate la bursa, iar cursul acestora se exprima in procente i se calculeaza ca raport intre
pretul platit pentru cumpararea lor i valoarea nominala a acestora. El poate i mai mare,
egal sau mai mic de 100%. Cursul bursier (G>) al obligatiunii la un moment dat se
determina in procente sau in marimi absolute.
Exprimat in procente, el se determina prin adunarea cursului cuponului (Cc) cu cursul
obligatiunii (Co), deoarece obligatiunile sunt cotate "la piciorul cuponului":
Cb=Cc+Co(%)
Cursul cuponului (Cc) se determina dupa relatia:
Cc=360
365
D* n x z
unde:
D = cuponul, exprimat in procente;
nz= numarul de zile de la data platii ultimului cupon
In suma absoluta, cursul bursier se determina prin inmultirea cursului bursier (G>) exprimat
in procente cu valoarea nominala a obligatiunii (VN).
Un imprumut obligatar poate i rambursat in urmatoarele modalitati:
a) la inele perioadei (rambursarea capitalului se face o singura data, la inele duratei
de viata a imprumutului. Singura cheltuiala pentru emitent o constituie plata
periodica a dobanzilor.). Aceasta modalitate de rambursare presupune eel mai
ridicat cost al procurarii imprumutului i este insotita adeseori de constituirea unui
fond de rambursare.
b) Prin amortizari constante (in iecare an se ramburseaza trance egale din imprumut,
la care se adauga dobanda aferenta. Amortizarea anuala se determina prin
impartirea marimii imprumutului la durata sa de viata, iar dobanda se determina
in fiecare an prin aplicarea ratei dobanzii la valoarea ramasa de rambursat);
c) Prin anuitati constante (intreprinderea plate^te anual acelai volum de anuitati).
Pentru ca anuitatile sa ie constante este necesar ca amortizarile anuale ale
imprumutului sa varieze crescator, in paralel cu variatia descrescatoare a
dobanzilor. Marimea anuitatilor se determina dupa relatia:
a = Vo / n

1-(1+ )-, in care a= anuitatea
Vo= valoarea imprumutului
i= procenrul de dobanda anuala
n= durata imprumutului (ani)
d) Rascumpararea prin bursa prezinta interes atunci cand cursul bursier al obligatinilor
este inferior valorii de rambursat. Reglementarile bursiere ixeaza insa
anumite limite legale in ceea ce prive^te numarul obligatiunilor ce pot i
rascumparate.

2.1.2.1 Costul imprumutului obligatar
Investitorul in obligatiuni este interesat de rentabilitatea pe care o poate obtine
pentru capitalul sau imobilizat in astfel de titluri financiare. Aceasta reprezinta
randamentul capitalului investit in conditiile in care obligatiunile sunt pastrate pana la
scadenta. Pentru a asigura succesul emisiunii de obligatiuni, emitentul trebuie sa ofere
investitorilor potentiali un randament la scadenta la un nivel eel putin egal cu rata de
dobanda de pe piata de capital sau cu randamentul unor alte plasamente similare
Din perspectiva emitentului, imprumutul obligatar presupune costuri legate atat de
realizarea emisiunii (publicitatea emisiunii, prospecrul de oferta publica, comisionul de
intermediere), cat i implicate de remunerarea ce trebuie asigurata celor care subscriu la
emisiunea de obligatiuni. Calea clasica de remunerare este plata periodica (anuala,
semestriala, trimestriala, lunara) a unui cupon. Catigurile investitorilor pot i rotunjite i
prin intermediul primelor de emisiune sau de rambursare pe care emitentul le acorda
pentru a face cat mai atractiv imprumutul i a obtine astfel finantarea dorita. Emitentul
urmarete astfel oferirea unui randament la scadenta competitiv in raport cu cele existente
pe piata. Pornind de la nivelul randamentului la scadenta ateptat de catre investitori,
luand in considerare primele de emisiune, respective rambursare, ce vor i acordate,
emitentul poate estima care este nivelul ratei cuponului ce ar trebui oferit.
Costul creditului obligatar pentru intreprinderea emitenta ar trebui sa ia in
considerare toate costurile aferente emisiunii i rascumpararii obligatiunilor, precum $i
platii cupoanelor. De asemenea se iau in calcul i economiile de impozit pe care
intreprinderea emitenta le poate realiza prin deducerea cheltuielilor cu dobanzile,
respectiv cu primele platite.
In concluzie, costul creditului obligatar are ca principal determinant randamentul la
scadenta a^teptat de catre investitorii pe piata de capital pentru acest tip de plasament. Nu
trebuie insa ignorate cheltuielile suplimentare de intermediere a emisiunii precum i
economiile de impozit pe care irma le realizeaza din deductibilitatea cheltuielilor
financiare pe care aceasta le are.
2.1.2.2 Modalitati de rambursare a imprumutului obligatar
Exista mai multe modalitati de rambursare a imprumutului obligatar:
1. Rambursarea la finalul perioadei
Rambursarea capitalului se face o singura data la finele duratei de viata a
imprumutului. Singura cheltuiala suportata inaintea scadentei este plata dobanzilor.
Aceasta metoda este insotita adeseori de constituirea unui fond de rambursare.
2. Rambursarea prin anuitati constante
Consta in rambursarea in fiecare an a unei sume constante egala cu suma
dobanzilor i a rambursarii capitalului. Rata de rambursat in fiecare an se determina
raportand valoarea nominala a imprumutului la durata sa de viata, iar dobanda se
determina in fiecare an prin aplicarea ratei dobanzii la valoarea ramasa de rambursat.
3. Rambursarea prin serii egale
Conform acestei metode, intreprinderea amortizeaza un acela^i numar de
obligatiuni in fiecare an. Serviciul imprumutului cuprinde atunci o rambursare a
capitalului constant i o suma a dobanzilor descrescatoare cu timpul. Cheltuielile
financiare sunt mai mari la inceputul duratei de viata a imprumutului.
pc=Vr=()a=
+
T
t
t
t
*
A
i l
, in care: At- anuitatea de anul t" (dobanda anului
t" + rata de rambursat in anul t");
i - rata dobanzii la termen;
t - durata de viata a imprumutului;
4. Rambursarea sub forma cuponului mic
Presupune ca dobanzile sa nu ie varsate anual ci doar capitalizate i reglate o data
cu rambursarea la finele perioadei a sumei imprumutate. Valoarea reala a obligatiunilor,
respectiv pretul de emisiune al acestora, este influentata de modalitatile de rambursare a
imprumutului deoarece luxurile generate de rambursare intra in relatia de calcul a valorii
reale (pretul de emisiune).
Pc=Vr
, in care: i - rata nominala a dobanzii;
Rdt- rata dobanzii la termen
2.1.3 Datorii in legatura cu leasing-ul (credit-bail)
Operatiunile de leasing (sau credit-bail, cum sunt denumite in Franta) au aparut
pentru prima oara in Statele Unite in anii '60 ai secolului trecut i au cunoscut ulterior o
evolutie spectaculoasa i in Europa. Operatiunile de leasing sunt preferate in principal de
intreprinderile mici i mijlocii, ale caror afaceri prezinta riscuri mari i garantii reduse,
din care cauza ii pot procura mult mai greu resurse financiare necesare dezvoltarii.
Apelul la leasing ca modalitate de procurare a ma^inilor i utilajelor de catre IMM-uri
este in prezent foarte ridicat in unele tari din Europa, cum ar i Germania (70%), Austria
(65%) i Suedia (63%), in timp ce in Romania principala sursa de finantare o reprezinta
fondurile proprii.
Leasing-ul nu reprezinta pentru irme o sursa de finantare propriu-zisa ci o metoda de
finantare a investitiilor, deoarece asigura o serie de avantaje importante pentru acestea,
inclusiv de natura financiara. Leasing-ul reprezinta achizitionarea de catre o societate
specializata (financiara), de la furnizori, a unor bunuri i inchirierea acestora unor
beneiciari (care nu dispun de resursele bane^ti necesare achizitionarii direct de la
furnizori). Operatiunile de leasing presupun, de regula, participarea a trei personae, $i
anume:
-producatorul mijlocului ix;
- intreprinderea care are nevoie de activul ix respectiv;
- o institute financiara, care acopera din punct de vedere financiar aceste operatiuni fata de
producator;
Instirutia financiara (locatorul) achizitioneaza mijlocul ix de la producator i il
imprumuta intreprinderii care are nevoie de acesta (locatarul). Contractul de leasing se
incheie intre locator (proprietarul bunului) i locatar (chiriaul) i stipuleaza durata
inchirierii, conditiile de plata, cuantumul ratelor, obligatiile partilor i conditiile de
transfer al bunului in proprietatea utilizatorului, la optiunea acesruia. Utilizatorul bunului
nu are calitatea de proprietor, din cauza ca bunul nu apare in activul sau bilantier iar
platile periodice efectuate de acesta catre proprietarul bunului (contravaloarea amortizarii
bunului, dobanda aferenta, prima de rise, etc.) sunt inregistrate in contabilitate ca datorii
extrabilantiere.
Avantajele principale pe care operatiunile de leasing le ofera utilizatorilor sunt urmatoarele:
1. Economisirea resurselor de investitii: utilizatorul poate beneicia de efectele folosirii
bunului fara a angaja pentru acest lucru capitaluri proprii sau
imprumutate, a$a cum ar i trebuit sa faca in cazul cumpararii lui. Achitarea unui avans
initial i a ratelor periodice (chirie) reprezinta pentru acesta un efort
financiar mult mai redus;
2. Utilizatorul ii poate rezerva capitalul propriu drept garantie pentru contractarea unor
eventuale credite bancare destinate finantarii dezvoltarii;
3. Utilizatorul ii poate accelera dezvoltarea in conditiile mentinerii autonomiei
financiare $i a gradului de indatorare existent anterior inceperii operatiunii;
4. Valoarea totala a platilor locatiei este deductibila in scopuri iscale, cu conditia ca
intre cele doua parti sa existe un contract de leasing veritabil i nu o simpla plata
intre rate, o vanzare deghizata;
5. Utilizatorul are posibilitatea de a cumpara bunul respectiv, la pretul i la termenul
prevazut in contract;
6. In anumite situatii, utilizatorul poate sa rezilieze in mod unilateral contractul i sa
restituie bunul proprietarului.
Operatiunile de leasing prezinta totui $i inconvienente pentru utilizator:
Operatiunile de leasing sunt foarte diverse in ceea ce prive^te durata contractelor, parti le
participante, modul de determinare a valorii ratelor .a:
a) In functie de durata incheierii, leasing-ul poate i:
- leasing pe termen scurt (experimental)
- leasing pe termen mediu
- leasing pe termen lung
b) In functie de partile participante la contract, leasing-ul poate i:
- leasing direct, in care inantatorul este i producatorul sau furnizorul bunului
inchiriat
- leasing indirect, in care finantarea revine unei unitati specializate
c) In functie de ponderea ratelor in pretul de vanzare al bunului, leasing-ul poate i:
- leasing functional (operational), care presupune recuperarea in perioada de
locatie doar a unei parti din valoare bunului inchiriat. Durata locatiei este mai
redusa decat cea de functionare a bunului. Pe aceasta perioada, locatorul asigura i
mentenanta i service-ul echipamentului inchiriat, iar costul acestor operatiuni este inclus
in chiria platita de locatar;
- leasing financiar (de capital), care presupune recuperarea integrala a valorii bunului in
perioada de locatie i obtinerea unui profit. Din acest moment,
beneiciarul poate opta pentru achizitionarea bunului la valoarea reziduala. Exista i forme
speciale de leasing, ca de exemplu:
1. Lease-back, care este o forma mascata de finantare a unei societati, cu implicatii directe
asupra fluxurilor sale financiare. Operatiunea consta in vanzarea de catre beneiciar a
bunului catre o societate de leasing, urmata de inchirierea bunului i plata catre acesta a
unei chirii, care reprezinta o parte din pretul de vanzare a
bunului respectiv. Implicatiile de ordin financiar ale unei asemenea operatiuni
sunt legate de imbunatatirea structurii financiare a societatii;
2. Leasing experimental, care consta in inchirierea unui bun pe o perioada scurta,
urmata de vanzarea bunului, daca acesta corespunde cerintelor beneiciarului;
3. Time-shering, care se practica mai ales in turism, in cazul tehnicii de calcul sau
al mijloacelor de transport i consta in inchirierea bazei materiale pe timpi
partajati;
2.1.3.1 Impactul operatiunilor de leasing asupra rentabilitatii locatorului
Dezvoltarea pietei leasingului in Romania are ca principals cauza nevoia de
finantare a firmelor romaneti ce incep sa se dezvolte, precum i avantajele oferite de
acest tip de finantare in comparatie cu celelalte existente pe piata financiara. Voi enumera in
continuare cateva dintre avantajele contractului de leasing:
Majorarea disponibilitatii de finantare a firmei
Avantajul major pe care il ofera leasingul este acela de a asigura finantarea integrala a
unei investitii din fonduri externe. Astfel, leasingul constituie un remediu pentru lipsa de
fonduri proprii, conditie impusa de catre band in cazul solicitarii de credite pentru
finantarea de investitii. Principalele categorii de intreprinderi avantajate sunt cele "tinere"
sau cele care se afla in expansiune rapida a activitatii lor.
Asigura recuperarea mai rapida a activelor in caz de faliment a societatii
bancare
Drepturile reale ale inantatorului utilizat in baza unui contract de leasing sunt opozabile
judecatorului-sindic, in situatia in care utilizatorul se afla in reorganizare judiciara $i/sau
faliment. Din pozitia privilegiata a locatorului deriva i avantajele locatarului, care poate
sa-i procure mijloacele ixe necesare pentru desfa$urarea activitatii sale, chiar i atunci
cand rating-ul companiei nu este acceptabil din punct de vedere al unui creditor obinuit
pentru acordarea unui imprumut in acest scop. Tot din aceasta perspective, a riscului de
faliment de nerecuperare a fondurilor avansate, banca, la momentul acordarii creditului,
se acopera impotriva riscului de neplata a debitorului printr-o finantare partiala a
activelor necesare acestuia. In cazul contractului de leasing locatorul, de cele mai multe
ori, ofera finantare 100% din valoarea activului.
Leasingul permite divizarea riscului intre locator i locatar
Prin achizitionarea unui activ sunt transferate toate riscurile i beneiciile dreptului de
proprietate asupra cumparatorului. In cazul contractului de leasing operational, locatorul
asigura nu numai activul, dar i serviciile aferente bunei functionari a acestuia.
Flexibilitatea contractului de leasing
Daca intreprinderea dore^te schimbarea activului la un moment dat, societatea de leasing
il poate prelua, in schimbul platii unor penalitati atunci cand contractul este reziliat, dar nu
din culpa locatorului. De asemenea, tipul contractului poate i negociat cu utilizatorul
astfel incat acesta sa se muleze pe necesitatile sale de productie i de finantare.
Leasingul prezinta o serie de avantaje flscale
Spre deosebire de cumpararea unui bun cu plata in rate, leasingul extern (locatorul este o
irma din strainatate) intra in regimul vamal de admitere temporara; ca urmare, accizele,
taxele vamale $i alte taxe speciale datorate la momentul inchiderii operatiunii de import
vor i platite la sfar^itul contractului de leasing pentru valoarea de intrare a bunului. De
asemenea, pentru orice tip de leasing, TVA-ul este platit e^alonat, odata cu plata ratelor
catre locator.
"Beneficiile" contabile
Impactul operatiei de leasing asupra situatiilor contabile ale intreprinderii locatare este
diferit, in functie de tipul leasingului contractat. Astfel, in cazul leasingului operational,
nu se produc modificari la nivelul bilantului. Ca urmare, gradul de indatorare al
intreprinderii ramane neschimbat, nealterandu-se capacitatea intreprinderii de a se
indatora. Chiria platita de locatar este inregistrata ca o cheltuiala de exploatare in contul
sau de profit i pierderi. Daca aceasta cheltuiala va i echilibrata de veniturile rezultate
din exploatarea bunului inchiriat, nu se vor inregistra variatii ale proitului din exploatare.
Ca rezultat, prin apelarea la leasingul operational locatarul poate obtine o cretere ictiva
a rentabilitatii economice. Avand in vedere inregistrarea sa extrabilantiera, analitii
inanciari pot scapa din vedere aceste capitaluri investite in proitul din exploatare doar la
capitalurile investite inregistrate in bilant. Uneori se apeleaza la acest tip de leasing i
datorita acestor avantaje legate de manipularea datelor contabile, obtinandu-se doar din
condei" ameliorari ale rentabilitatii firmei.
2.1.3.2 Costul leasingului
Piata leasingului este una dintre cele mai dinamice atat pe plan mondial cat i in
Romania. Indicii anuali de credere au depart frecvent procentul de 200% ajungandu-se ca,
in cifre absolute, in cursul anului trecut cifra de afaceri sa atinga recordul de 2,2 miliarde
euro. O astfel de piata nu poate exista fara prezenta simultana a celor doi mari actori:
societatile de leasing i utilizatorii.
Leasingul reprezinta un mod de finantare particular care poate i analizat sub forma de
imprumut. Costul acestei surse de finantare poate i evaluat sub forma unei rate
actuariale. Se aplica principiul egalitatii valorilor actuale ale echivalenrului sumei de
finantare (costul de achizitie i de montaj al echipamentului= E) i ale ieirilor de
trezorerie pentru platile viitoare privind chiria anuala (CH) i valoarea reziduala (VR).
La egalitatea, in prezent, a celor doua fluxuri de trezorerie ( de intrare echivalenta i de
ie^ire efectiva) se calculeaza costul actuarial al leasingului ca o rata interna de
rentabilitate (Ki).
Costul leasingului integreaza in mod iresc i efectele iscale ale acestei inantari. Chiria
este o cheltuiala deductibila de la plata impozitului pe proit. Partea reprezentand
amortizarea echipamentului inchiriat nu mai constituie o economie fiscala pentru
utilizatorul leasingului, ci pentru "furnizorur' leasingului. In consecinta, utilizatorul
leasingului neiind proprietarul bunului inchiriat inregistreaza un cost de oportunitate,
determinat de pierderea economiei de impozit aferenta amortizarii echipamentului
inchiriat.
m
n
t
t
tt
K
VR
K
ECHA
i (li)li
(1 )**
+
+
+
- +
o

tt
,in care:
t = rata impozitului pe profit
t= 1,... ., n ani de valabilitate a contractului de leasing
m= n+1.
In aceste conditii, costul leasingului (Ki) este solutia ecuatiei de mai sus, ce se calculeaza
dupa metodologia ratei interne de rentabilitate. Costul leasingului pentru utilizator
(locatar) este rata de rentabilitate pentru furnizor (locator).
Decizia de a opta pentru leasing, in raport cu un imprumut bancar sau obligatar, se
fundamenteaza pe valoarea acrualizata neta (VAN), calculate dupa relatia:
m
n
tr
VR
r
VANCF
' (1 )0)
+
+
o
In formula VAN nu se cuprinde scaderea valorii investitiei (I), deoarece nu se platete
costul de achizitie al bunului inchiriat. De asemenea, cash-flow-urile (CFt) vor i
determinate in functie de proiturile viitoare i de chiria platita (chiria iind i ea o
cheltuiala deductibila de la plata impozitului). Valoarea reziduala (VR) este platita in
anul m, inainte de incheierea duratei de viata (n) a bunului inchiriat.
Aceasta valoare actualizata se compara cu cea a imprumutului, pentru a se analiza care
dintre sursele de finantare este mai avantajoasa. Selectia surselor de inanatare a
investitiilor este deosebit de complexa intrucat, pe langa criteriul principal privind costul
procurarii capitalurilor, actioneaza o serie de restrictii privind costul procurarii
capitalurilor, accesul la piata capitalurilor, situatia financiara a intreprinderii, motivatia
personalului de conducere a acestuia.
Leasingul este de multe ori preferat ca urmare a simplicitatii sale i a efectelor
atenuante in timp ce le provoaca asupra trezoreriei intreprinderii. In general, compania de
leasing beneiciaza de asigurari i garantii bancare suiciente pentru a o acoperi de
riscurile de faliment ale chiriaului. Din acest motiv, ea poate inchiria un contract de
leasing fara ca analiza financiara a intreprinderii cliente i a proiectelor sale de investitii sa
ie suicient de acoperitoare pentru incheierea contractului.
Determinarea costurilor pe care le implica un contract de leasing, indiferent de natura
acestuia, este o operatiune destul de complexa, dar este necesara in cazul in care se pune
problema selectarii surselor de finantare i determinarea contributiei iecarei surse la
formarea fondului alocat finantarii proiectelor de investitii.
2.2 DATORIILE PE TERMEN SCURT
In vederea realizarii obiectului de activitate, intreprinderea intra in relatii cu
mediul economico- social. Astfel, pentru a-i asigura existentul de bunuri economice de
natura activelor imobilizate, activelor circulante sau altor bunuri necesare desfa^urarii
propriei activitati, aceasta intra in relatii de colaborare cu terte persoane izice sau
juridice.
Datoriile pe termen scurt provin din tranzactiile cu persoane fizice sau juridice
(cumpararea de bunuri, lucrari sau servicii, utilizarea fortei de munca, plata impozitelor i
taxelor etc.), in care intreprinderea trebuie sa efectueze o plata sau o contraprestatie intr-o
perioada de timp de pana la un an. Standardul International de Contabilitate IAS I
Prezentarea Situatiilor Financiare clasiica o datorie ca datorie curenta atunci cand: (1)
se ateapta sa ie achitata in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii, sau
(2) este exigibila in termen de 12 luni de la data bilantului. Datoriile pe termen scurt pot i
impartite pe urmatoarele categorii:
- datorii comerciale
- datorii salariale
- datorii sociale
- datorii iscale
- datorii diverse
Criteriile de recunoa^tere a datoriilor in bilant sunt prezentate in IAS 39. Acestea trebuie
recunoscute doar atunci cind intreprinderea devine parte a unui contract i, ca urmare, are
obligatia legala de a plati.
2.2.1 Datoriile comerciale
Datoriile comerciale se refera la obligatiile intreprinderii fata de terte persoane
fizice sau juridice, rezultate din achizitia de bunuri sau utilizarea serviciilor. Datoriile
comerciale se impart in mai multe categorii:
- datorii fata de furnizorii de stocuri, lucrari i servicii
- datorii fata de furnizorii pentru imobilizari corporate i necorporale
- datorii pentru efectele comerciale
Aceste datorii se refera la bunurile, lucrarile i serviciile achizitionate de intreprindere, ca
exemplu, materii prime, materiale, marfuri, reparatii la bunurile de folosinta indelungata,
servicii telefonice, po^tale etc.
2.2.2 Datoriile salariale
Pentru realizarea obiectului de activitate al intreprinderii, alaturi de factorii
materiali: mijloace ixe, stocuri i bani, este necesar $i factorul munca. Munca nu este o
resursa stocabila, ci se manifesto ca factor de productie. Pentru reflectarea creantelor i
datoriilor referitoare la utilizarea fortei de munca, in contabilitate se utilizeaza grupa de
conturi Personal si conturi asimilate.
Pentru reflectarea datoriei intreprinderii fata de salariati se utilizeaza contul Personalsalarii
datorate, care este un cont de pasiv, de datorii salariale pe termen scurt.
Se crediteaza cu datoria totala fata de salariati pe baza Statului de salarii. Se debiteaza cu
retinerile din salarii i cu creantele fata de salariati pentru lipsuri sau pagube aduse
intreprinderii.
2.2.3 Datoriile sociale
Pentru reflectarea datoriilor sociale, in contabilitate se utilizeaza contul Asigurdri
sociale i se desfaoara pe patru sintetice i anume: Contributia unitdtii la asigurdrile
sociale, Contributia personalului pentru pensia suplimentard, Contributia angaj atorului
pentru asigurdrile sociale de sanatate i Contributia angajatilor pentru asigurdrile
sociale de sanatate. Acest cont se crediteza cu datoriile intreprinderii i ale angajatilor
legate de contributia la asigurarile sociale, la pensia suplimentara i la asigurarile sociale
de sanatate i se debiteaza cu sumele cuvenite angajatilor din asigurarile sociale i cu
plata de catre stat a datoriilor sociale ramase. Soldul contului este creditor i reflecta
datoriile neplatite catre bugetul asigurarilor sociale.
2.2.4 Datoriile iscale
Datoriile fiscale reprezinta sume datorate de catre intreprindere bugetului de stat,
datorii pentru care statul nu ofera o alta contraprestatie sau o contravaloare. Din categoria
datoriilor fiscale fac parte impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugata datorata,
impozitul pe venit i alte datorii fata de bugetul de stat.