FUNDAMENTAREA DECIZIILOR

FINANCIARE ALE FIRMEI PRIN

INTEMEDIUL AGENTILOR CE
INTEVIN IN CIRCUITUL
FINANCIAR FUNDAMENTAL.
POZITIA PE PIATA SI ANALIZA
RISCURILOR

STUDENT PROF. COORDONATOR

ROMAN TABITA MADALINA CIBOTARIU IRINA
 CUPRINS

1.PRINCIPALELE DECIZII DE FINANTARE..................................................................................3

1.1 Finantarea pe termen scurt a firmei................................................................................................3
1.2 Decizii de finantare pe termen lung..................................................................................................5
1.3 DECIZIA DE INVESTITII SI RISCUL..........................................................................................7
2.AGENTI CE INTERVIN IN CIRCUITUL FINANCIAR FUNDAMENTAL...............................9
3. ANALIZA SWOT A FIRMEI TOYOTA........................................................................................11
4. AVANTAJELE COMPETITIVE ALE COMPANIEI TOYOTA................................................14
5.ANALIZA RISCURILOR, METODE DE MINIMIZARE A ACESTORA.................................16
6.BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................17
 1.PRINCIPALELE DECIZII DE FINANTARE

Finanțarea (alocarea de fonduri) reprezintă actul prin care o organizație sau

companie furnizează resurse financiare, sub formă de bani sau alte valori (precum
efortul sau timpul), cu scopul de a finanța o nevoie, un program sau un proiect. În
general, acest termen este utilizat în contextul în care o firmă își folosește rezervele
interne pentru a-și satisface nevoile financiare, în timp ce termenul de finanțare
externă este utilizat atunci când firma obține capital din surse externe.[1]
Sursele de finanțare includ creditul, capitalul de risc, donațiile,
granturile, economiile, subvențiile și impozitele. Modalitățile de
finanțare precum donațiile, subvențiile și granturile, care nu prezintă condiții de
rambursare intră în categoria „soft funding” sau „crowdfunding”. Finanțarea care
facilitează schimbul de capital propriu într-o societate de investiții printr-un portal de
finanțare online precum Jumpstart our Business Startups Act (, „JOBS Act din 2012”)
(SUA) este cunoscută sub numele de equity crowdfunding.

1.1 Finantarea pe termen scurt a firmei.

Orice referire la flexibilitatea, costul si riscul asociate finantarii pe termen scurt,

in comparatie cu cele asociate finantarii pe termen lung, depinde intr-un grad foarte
mare de natura elementelor de finantare pe termen scurt la care a apelat deja o
firma.Decizia alegerii unei surse de finantare pe termen scurt ca si instrument de
finantare a activitatii firmei va afecta atat riscul global al activitatii firmei, cat si rata
asteptata de randament a acesteia si, astfel, valoarea de piata a firmei. Sursele de
finantare pe termen scurt a activitatii unei firme genereaza obligatii pe termen scurt
pentru aceasta (conform regulilor contabile acestea sunt obligatii care devin scadente
intr-o perioada mai mica decat un an).
 Managementul finantarii pe termen scurt trebuie sa aiba in vedere urmatoarele 4
tipuri majore de obligatii financiare ale firmei:

 obligatiile continue angajate fata de partenerii de afaceri (in special datoriile fata
de furnizori, datorii care iau forma creditelor comerciale);
 obligatiile continue angajate fata de partenerii sociali (datorii fata de angajati,
datorii sub forma impozitelor si taxelor catre autoritati centrale si locale etc.);
 obligatiile fata de banci sau alte institutii financiare generate de imprumuturile
obtinute pe termen scurt;
 obligatiile generate de finantarea prin intermediul hartiilor comerciale.

1.1.1 Creditele comerciale.

De cele mai multe ori firmele se aprovizioneaza cu cele necesare desfasurarii

activitatii (materii prime, materiale etc.) pe credit. Volumul creditelor
comerciale angajate de o firma detine, in general, ponderea cea mai mare
intre obligatiile curente ale unei firme - in medie, 40%, chiar mai mult pentru
firmele mai mici, care, de multe ori, nu se califica inca pentru finantari din alte
surse. Creditele comerciale apar, la fel ca si obligatiile curente continue fata de
personal sau sub forma taxelor, ca o sursa spontana de finantare, in sensul ca ele
se nasc din tranzactiile obisnuite curente ale firme. Sa
presupunem, de exemplu, ca o firma se aprovizioneaza, in medie, la o valoare de
2.000 unitati monetare pe zi, cu o scadenta neta de 30 de zile. Aceasta inseamna
ca firma in cauza datoreaza furnizorilor sai, in medie, 2.000 x 30 = 60.000 unitati
monetare. In aceste conditii, daca firma isi va dubla vanzarile, isi va dubla
corespunzator si volumul valorilor de platit, generandu-se astfel o finantare
spontana suplimentara de 60.000 unitati monetare. De asemenea, daca ea obtine
prelungirea scadentei medii a valorilor de platit de la 30 la 40 de zile, volumul
mediu al acestora va creste de la 60.000 la 80.000 unitati monetare. Prin urmare,
cresterea activitatii unei firme (evidentiata prin cresterea volumului vanzarilor si
aprovizionarilor sale) sau prelungirea perioadei creditelor comerciale, genereaza
o finantare suplimentara spontana a firmei.
1.1.2Costul creditelo rcomerciale.

Desi creditul comercial nu are un cost explicit (nu trebuie platita dobanda pentru
utilizarea lui), el poate avea totusi un cost implicit. Costul implicit al creditului
comercial este determinat de faptul ca vanzarile pe credit sunt, de regula, insotite de
acordarea de catre furnizori a unor discounturi pentru urgentarea platilor din partea
clientilor. Costul implicit al creditului comercial consta astfel in pierderea
discounturilor oferite de furnizori pentru urgentarea platilor.In consecinta, creditele
comerciale cuprind din perspectiva costului:

 credite comerciale gratuite - creditele comerciale corespunzatoare perioadei cu

discount;
 credite comerciale negratuite - credite comerciale pe perioade care depasesc
perioada de discount, insotite astfel de pierderea discounturilor.

1.2 Decizii de finantare pe termen lung

In cadrul deciziei de finantare pe termen lung principala alegere se face intre

sursele proprii si sursele imprumutate. Criteriul de selectie il reprezinta costul
procurarii capitalului urmarindu-se scaderea costului mediu ponderat al acestuia. In
cadrul surselor proprii se cuprind: capitalul intern (autofinantare) si surse proprii
externe(aporturi noi de capital) .
In cea mai mare parte, capitalul intern din autofinantare nu est generator de
costuri. Astfel amortizarea si provizioanele sunt cheltuieli deductibile si profitul net
dupa deducerea impozitului pe venit ramane o sursa gratuita de finantare. Deci,
autofinantarea este cea mai eficienta solutie de acoperire a nevoilor permanente de
capital, insa capacitatea de autofinantare este uneori insuficienta si se apeleaza la
surse externe de capital care pot fi: proprii prin aporturi noi de capital
(numerar/natura) sau prin subventii de la bugetul de stat; imprumutate prin emisiunea
si vanzarea de obligatiuni, prin contractarea de credite pe termen lung sau mediu, prin
contracte de leasing pentru mijloacele fixe .Selectia si combinarea acestor surse
formeaza continutul deciziei de finantare pe termen lung, iar criteriul de optimizare il
constituie valoarea neta ce rezulta din fiecare varianta de finantare.
 1.2.1 Cresterea capitalului social

Intreprinderile cotate la bursa realizeaza mai usor subscrierea la cresterea

capitalului social deoarece actiunile lor la bursa sunt negociabile si deci mai
atractive. Cresterea de capital determina in prima faza un efect de diluare a
rentabilitatii actiunilor intreprinderii prin impartirea profitului net la un numar
mare de titluri .In compensare, cresterea capitalului propriu determina cresterea
garantiei intreprinderii in baza careia se pot solicita credite suplimentare.
Cresterea de capital se poate face prin emisiunea de noi actiuni sau prin majorarea
valorii nominale a actiunilor vechi. Emisiunea de noi actiuni are doua
alternative : emisiunea la valoarea nominala a vechilor actiuni sau emisiunea la o
valoare majorata in functie de valoarea bursiera a vechilor actiuni
Cresterea capitalului social mai poate avea ca surse : subscrierea de noi
aporturi, incorporarea rezervelor, incorporarea datoriilor convertite in contributii
la capitalul social. Pentru finantarea investitiilor intereseaza numai subscrierea de
noi aporturi care implica atribuirea unor drepturi de subscriere catre actionarii
vechi, ca o compensare a efectului de diluare a valorii capitalurilor. Dreptul de
subscriere la cresterea capitalului este un titlu de valoare negociabil, deci poate fi
vandut catre noii actionari care doresc sa subscrie la capitalul agentului economic
pentru cumpararea unei actiuni noi, cumparatorul trebuie sa dispuna de un numar
de drepturi de subscriere egal cu raportul total de actiuni vechi si numarul total de
actiuni noi ce se vor emite. Pentru a fi atractiva, valoarea de emisiune a noii
actiuni se stabileste in marime apropiata de valoarea de piata a actiunilor vechi,
ea putand varia intre valoarea nominala si valoarea de piata.

Valoarea de emisiune – valoarea nominala = prima de emisiune

Primele de emisiune sunt folosite pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de

emisiunea si vanzarea de actiuni noi.
1.3 DECIZIA DE INVESTITII SI RISCUL

Element esential al procesului de conducere, decizia, reprezinta actul de trecere

de la gandire la actiune. Caracteristic deciziei este faptul ca ea reprezinta expresia
unui act rational, coerent, luat pe baza interpretarii judicioase a unor date si informatii
ce se culeg si se prelucreaza, in scopul adoptarii unei solutii care sa conduca la
realizarea obiectivului. Decizia de investitii care
precede intotdeauna realizarea obiectivelor, se fundamenteaza pe informatii complexe
si exacte privind necesitatea, oportunitatea, durata de executie si de exploatare a
investitiilor, volumul cheltuielilor si al resurselor financiare, fluxurile de intrare si de
iesire a fondurilor pe toata durata exploatarii investitiei, asigurarea rentabilitatti si
lichiditatii, durata recuperarii capitalurilor investite.In luarea deciziei de investitii, o
insemnatate deosebita o prezinta studiul de oportunitate si eficienta realizat pe seama
mai multor variante de proiect din care urmeaza sa se aleaga cea care asigura rezultate
maxime cu minim de efort.Prin continutul sau si prin gradul de complexitate decizia
de investitii implica o abordare profesionala, multidisciplinara de selectare a unei
alternative, a unei variante rationale, oferite prin proiect, convenabila si competitiva,
de realizarea unei investitii. Elaborarea deciziei de investitii este, in
cea mai mare parte, o activitate creativa, de cercetare complexa, care foloseste ca
metoda de baza analiza stiintifica si sinteza informatiilor corespunzatoare. In teoria
gestiunii financiare, a managementului financiar, decizia de investitii este tratata ca
parte a deciziilor financiare majore, strategice, subordonate realizarii functiunilor de
dezvoltare si financiare ale societatii comerciale. Toate deciziile de investitii vizeaza
viitorul, cu impart pe termen mediu si lung asupra performantelor economiei firmelor
investitoare. A treia etapa a procesului de investitii, decizia de investitii se ia in
functie de cererea de investitii si de capacitatea economica de investitii, fiind o decizie
strategica pe termen lung.
 1.3.1 Repartizarea profitului – elemente economice, legislative si unelte de
lucru pentru o evidenta clara a rezultatelor

Din punct de vedere economic, intreprinderile, de orice natura, se conduc dupa

trei mari categorii de decizii luate de antreprenori: -Deciziile ce
privesc investitiile in activitatea firmei, fie ca este vorba de cele ce privesc angajarea
personalului calificat, achizitia mijloacelor de productie, efectuarea modernizarilor de
orice fel care conduc la sporirea activitatii si implicit a veniturilor; -Decizii
privind finantarea activitatii sau a investitiilor, finantare care poate proveni atat din
surse interne (capital propriu) fie din surse atrase (credite bancare, imprumuturi, aport
de capital, etc.); -Decizii privind dividendele care privesc
masurile ce vor fi luate dupa ce firma a obtinut profit si care pot insemna fie
distribuirea sau repartizarea acestuia catre proprietari (actionari), fie reinvestirea
sumelor rezultate in imbunatatirea activitatii firmei. 
Repartizarea profitului reprezinta, atat din punctul de vedere al teoriei economice,
cat si al sferei concrete, financiar-contabile si de management, finalitatea ciclului sau
proceselor care alcatuiesc activitatea unei intreprinderi de orice nivel. Profitul este, de
fapt, rezultatul diferentei intre totalul veniturilor obtinute de intreprindere (oricare ar
fi forma ei de organizare) si totalul cheltuielilor facute in scopul obtinerii acelor
venituri. Acest rezultat reflecta profitul brut din care se scad taxele si impozitele
prevzute de legislatia in vigoare. Ceea ce ramane este denumit profit net si de acesta
antreprenrii pot dispune in functie de interesele lor. Esentiala in activitatea firmei este
urmarirea constanta de catre antreprenori a situatiei veniturilor si cheltuielilor care se
poate face foarte comod azi cu ajutorul rapoartelor P&L emise de softurile
specializate de administrare a afacerilor. Baza legala ce
guverneaza repartizarea profitului este Legea 31/1990 privind societatile comerciale.
Potrivit acestui act normativ fundamental, profitul obtinut se poate repartiza in functie
de hotararea adunarii generale al actionarilor sau a asociatilor. Este de mentionat ca
aceasta decizie poate fluctua intre reinvestirea partiata sau totala a sumelor din
profitul net, constituirea de rezerve sau fonduri pentru viitorul activitatii, sau
distribuirea sub forma de dividende catre actionari. Desigur, decizia este influentata
de o serie de factori ce tin mai ales de politica fiscala curenta a statului dar si de
viziunea si dorinta de expansiune pe piata a antreprenorilor. 
 2.AGENTI CE INTERVIN IN CIRCUITUL FINANCIAR FUNDAMENTAL

Circuitele financiare, ca parte a circuitelor economice, se constituie prin interacţiunea

fluxurilor născute din operaţii în care intervin resurse pecuniare afectate nevoilor pe
orice perioadă.O operaţiune nu conţine circuite financiare decît dacă ea face să
intervină o mişcare pecuniară în contrapartida unui activ financiar transmisibil pe o
piaţă. Se exclud din sfera circuitelor financiare: - creditul
comercial sau compensările dintre întreprinderi; - contractele de
asigurări de bunuri sau de viaţă, deoarece creanţele acestora nu sunt transmisibile,
deşi ele nu sunt neutre asupra formării echilbrului financiar. Circuitul financiar -
reprezintă fluxul de lichidăţi determinat de diferite decizii financiare şi exprima relaţii
dintre diverşi agenţi economici. Funcţionarea circuitelor financiare face
necesară intervenţia a 4 categorii de agenţi economici:
-Acţionarii - sunt deţinătorii de titluri, proprietarii societăţilor comerciale ce- şi
asumă riscul de capital şi de remuneraţie şi urmăresc maximizarea valorii titlurilor şi a
remuneraţiei în contextul riscului asumat. -Conducătorii
(managerii) - sunt cei ce-şi asumă obligaţia de a gestiona averea acţionarilor conform
intereselor acestora. Există un sistem de control ce face ca managerii să nu se poata
abate de la o gestionare responsabilă faţă de acţionari deoarece ei sunt mandataţi ai
acestora. -Creanţierii (creditorii întreprinderii) -
îşi asuma nişte riscuri, motiv pentru care pretind o remuneraţie corespunzătoare
capitalului lor. Remunerarea acestora nu ţine seama însă de rezultatele activităţii
întreprinderii, astfel că dobanda la împrumut trebuie plătită indiferent că
întreprinderea are profit mare sau mic. Riscurile creanîierilor pot fi:
-risc de dobîndă -risc de inflaţie
-risc de faliment al debitorilor

-Statul (aici se include şi Banca Naţională) - ca participant în circuitele financiare

intervine la diferite nivele prin politica fiscală şi oferta de capital, influienţînd
comportamentul celorlalţi participanţi.
 Oferta de capital - se referă la dobanda la refinanţare (cand o bancă comercială se
imprumută de la Banca Naţională).
Sistemul fiscal promovat de către instituţiile statului poate stimula/descuraja
anumite categorii de operaţii economice sau agenţi economici.
Remunerarea capitalului investit produce efecte fiscale atît pentru întreprinderi cît
şi pentru aducătorii de capital.
Intervenţia statului prin oferta de capital - statul are o influienţă puternică asupra
ofertei plasamentelor financiare intervenind în stabilirea ratei dobînzii.
Anumite tipuri de operaţii sau diverşi agenţi economici pot avea condiţii
privilegiate prin credite ieftine deschiderii de ajutoare diverse sau subvenţii.
3.ANALIZA SWOT A COMPANIEI TOYOTA

PUNCTE FORTE Noi investitii ale

companiei Toyota in fabrici din SUA si China au crescut profiturile acesteia in 2005
contrar trendului mondial din industria auto. Profiturile nete au crescut cu 0.8% la
117000 miliarde yeni, in timp ce vanzarile au crescut cu 7.3% la 1855000 miliarde
yeni. Comentatorii au disputat ca motivul este mixul de produse pe care compania il
serveste pentru piata auto. Acesta este un exemplu a unei segmentari foarte
concentrate, pozitionand si tintind in diferite tari. In 2003 Toyota si-a devansat rivalul
sau Ford, pentru a deveni al doilea fabricant de masini mondial cu 6.78 milioane de
unitati. Compania se afla in spatele rivalului General Motors care a vandut 8.59
milioane de unitati in aceeasi perioda. Puternica sa pozitie din industrie este bazata pe
o serie de factori care include o gama diversificata de produse , marketing cu tinte
bine definite, si un angajament catre calitate si procedeul de fabricatie. Toyota
tinteste sa ajunga liderul cu cea mai buna calitate in ceea ce priveste fabricarea de
automobile, jucand un rol important in marketing si in inovarea tehnologiei fapt care
duce la cresterea popularitatii ei. Compania produce o gama larga de vehicule, atat
pentru persoane fizice cat si pentru organizatii comerciale, de la micul Yaris la
camioane mari. Compania foloseste tehnici de marketing pentru a identifica si
satisface nevoile consumatorilor. Toyota este un brand puternic, de incredere cu o
tehnologie foarte avansata, cu detalii tehnice caracteristici si cu o imagine foarte
buna. De asemenea compania isi maximizeaza profitul prin abordari de fabricatie
eficiente. Toyota este momentan fabricantul de masini numarul 1 pe piata din
Australia cu o piata de desfacere de 20%.Tot in Australia compania este foarte bine
cotata atat ca incredere cat si ca imagine, castigand chiar trei prestigioase premii
Banksia si un altul pentru cea mai buna prestatie de la Statele Unite.

PUNCTE SLABE Fiind o companie mare, isi

are propriile probleme. Cererea mondiala pentru automobile se afla intr-o conditie
de exces, prin urmare fabricantii de automobile trebuie sa se asigure ca modele lor
sunt cele pe care le vor consumatorii. Majoritatea produselor Toyota sunt destinate
pentru SUA si Japonia. Prin urmare compania este expusa la fluctuatiile politice si
economice din aceste doua tari. Poate de aceea compania a inceput sa-si indrepte
atentia catre noua piata in dezvoltare din China. Miscarile din cursurile de schimb
 scot la iveala cum marginile deja reduse din piata automobilistica, se reduc.
Compania trebuie sa continue sa produca masini pentru a-si mentine eficienta
operationala. Fabricile reprezinta o investitie imensa in costuri costisitoare fixe,
precum si costuri mari de instruire (training) si forta de munca. Prin urmare daca
piata automobilistica experimenteaza o decadere, compania s-ar confrunta cu un
surplus de oferta. Pe de alta parte daca piata automobilistica ar experimenta o
crestere, compania ar putea pierde oportunitatea de a incasa castiguri suplimentare
din cauza sub-capacitatii sale de productie. Aceasta este o problema specifica
fenomenului de fabricare a automobilelor in volume mari. In ceea
ce priveste vehiculele hibride, tehnologia este noua si "not tried and true" si inca se
stiu putine lucruri despre aceasta manifestare in curs de dezvoltare.Automobilele
Toyota pe benzina si diesel s-au tot fabricat de ani buni si s-au dovedit a fi demne
de incredere odata cu trecerea anilor, insa vehicilele bazate pe puterea
electrica/solara sunt noi pe piata marketingului iar cumparatorii ar putea sa
manifeste o indiferenta fata de aceasta schimbare.

OPORTUNITATI

Lexus si Toyota au acum reputatia de fabricanti de automobile

ecologice ( nepoluante). Lexus are hubridul RX 400h, iar Toyota are un Prius, masina
avand un desing prietenos ombinat cu puterea unui motor electric. Amandoua sunt
bazate pe tehnologiile avansate create de catre organizatie. Cresterea alarmanta a
pretului petrolului, a crescut vanzarile vehiculelor hibride. Toyota a vandut de
asemenea aceasta tehnologie si altor producatori de automobile; de exemplu Ford a
cumparat tehnologia pentru noul sau SUV Explorer Hybrid. Astfel de lucruri nu pot
decat sa mareasca interesul companiei Toyota pentru a investi in inovatia si cercetarea
tehnologiei hibrid.

AMENINTARI Rechemarea vehiculelor este

mereu o problema existenta pentru fabricantii de autovehicule. In 2005 compania
a trebuit sa recheme 88000 de automobile utilitare si camionete pick up datorita unor
defectiuni la sistemul de suspensie din fata. Toyota nu a furnizat detalii privind costul
acestei operatiuni. Majoritatea vehiculelor afectate au fost vandute in SUA, in timp ce
restul au fost vandute in Japonia, Europa si Australia.
Ca orice producator de masini, Toyota se confrunta cu rivalitate competitiva pe
piata automobilistica. Competitia creste aproape zilnic, cu noi competitori venind pe
piata din China, Coreea de Sud si noi fabrici din Europa de Est. Compania este de
asemenea expusa oricarei modificari a pretului materialelor brute, precum cauciu,
otel, combustibil. Economiile cheie din Pacific, SUA si Europa experimenteaza de
asemenea decaderi. Acesti factori economici reprezinta posibile amenintari pentru
compania Toyota.
4. AVANTAJELE COMPETITIVE ALE COMPANIEI TOYOTA

Calitatea mașinilor Toyota, ridicate la rangul de „legendare”, se datorează în mare

măsură unui anumit conservatorism al inginerilor japonezi. Este ciudat să auzi asta,
având în vedere cât de avansată de cercetare face compania. Cu toate acestea, Toyota
le folosește aproape mai târziu decât toți ceilalți producători de automobile inovațiile
tehnice. Așa a fost, de exemplu, cu un bloc cilindric din aluminiu, pe care inginerii
din întreaga lume s-au grăbit să le înlocuiască pe cele grele din fontă. Și specialiștii
Toyota au cântărit preliminar toate argumentele pro și contra: -motorul
devine cu 30 kg mai ușor -fundamental greutatea totală a
blocului de aluminiu al mașinii nu se reduce -apar anumite nuanțe
operaționale, precum o supraîncălzire mai puternică a blocului în comparație cu fonta.
Drept urmare, inginerii Toyota au învățat cum să producă și să utilizeze astfel de
blocuri, dar nu s-au grăbit să le aplice în mod activ pe modelele lor.
O situație similară este și cu senzorul de vid, care este responsabil pentru fluxul de aer
în sistemul de control al motorului. Spre deosebire de astfel de senzori obișnuiți de
debit de aer, aceștia sunt aproape anacronici, dar nu eșuează aproape niciodată pe
toată perioada de funcționare a vehiculului.
Atribuirea fiabilității incredibile a mașinilor numai datorită priceperii inginerilor
japonezi nu va funcționa. Modelele orientate spre piata europeana nu sunt produse in
China, ci in alte tari, inclusiv Rusia. Cu toate acestea, Toyota știe cum să-și selecteze
furnizorii dintre aceștia Provizii că nu se produce singur. De exemplu, ea cumpără
toate umpluturile electronice de la Nippon Denso. Înființată în 1949, această
companie a devenit lider mondial în electricitate și electronică, aer condiționat și
radiatoare, încălzitoare și comunicații. În acest moment, are circa 70 de unități de
producție în 22 de țări, aprovizionând magazinelor de asamblare cu componentele
necesare. Nippon Denso asigură rezerva de putere pentru a asigura o aprindere stabilă
în cele mai extreme condiții. Iar designul cu caneluri în formă de U de la Nippon
Denso asigură o aprindere îmbunătățită și arderea absolută a combustibilului,
crescând semnificativ eficiența mașinii.
 Doar rezistențele prezente în bujiile Nippon Denso reduc nu numai interferențele
radio auto, ci și împiedică influența acestora asupra navigatorului, sistemelor de
control al combustibilului și ABS. Toate acestea împreună măresc fiabilitatea
generală a vehiculelor Toyota, mai ales în comparație cu Nissan, Mazda, Mitsubishi,
care folosesc piese de schimb de la aceleași Mitsubishi și Hitachi. Același
lucru se poate spune despre minunatele transmisii automate „indestructibile”
achiziționate de la Aisin Warner. Două corporații japoneze cooperează de mai bine de
un deceniu, împreună îmbunătățind neobosit calitatea mașinilor produse. Aisin este o
mare întreprindere de construcție de mașini, care este membru al celor „trei mari”
producători globali transmisii automate. Produsele sale s-au dovedit încă din anii 80,
când industria auto japoneză a inundat țara noastră pe scară largă. Mai mult, acei
proprietari de mașini care încă conduc modelele achiziționate la acea vreme asigură că
cutia de viteze încă funcționează perfect. Desigur, nimic nu este etern, dar în acest
caz vorbim despre dimensiunea reparației. În contextul transmisiilor automate la
mașinile Toyota, simple, puternice și durabile, amploarea lucrărilor de reparații nu
este comparabilă cu înlocuirea descurajantă a componentelor electronice din alte
mărci de mașini cu cutii mai „fanteziste”. Motivul acestui fenomen este simplu - nu
există nimic de spart în designul simplu al transmisiilor Aisin. Și acele probleme
minore care apar uneori sunt legate în principal de funcționarea necorespunzătoare a
șoferului însuși. Cea mai mare parte a fiabilității mașinilor se datorează
procesului corect de asamblare. Fiecare operațiune efectuată pe transportor trebuie să
fie complet finalizată și în același timp finalizată cu înaltă calitate. Pentru controlul
acestei acțiuni, atelierele sunt dotate cu dispozitive speciale care nu permit
continuarea asamblarii dacă ceva este făcut incorect.
5.ANALIZA RISCURILOR, METODE DE MINIMIZARE A ACESTORA.

Etapa 1. -Identificarea pericolelor şi a

persoanelor expuse. Identificarea surselor posibile de vătămare la locul de muncă şi a
lucrătorilor care pot fi expuşi pericolelor. Etapa 2.
-Evaluarea riscurilor şi clasificarea acestora în ordine prioritară. Evaluarea
riscurilor existente şi clasificarea acestora în ordine prioritară în funcţie de importanţă.
Etapa 3. -Deciderea acţiunilor preventive.
Identificarea măsurilor corespunzătoare pentru eliminarea sau ţinerea sub control a
riscurilor. Etapa 4. -
Adoptarea de măsuri concrete. Adoptarea măsurilor de prevenire şi protecţie pe baza
unui plan care stabileşte ordinea de prioritate. Etapa 5.
-Monitorizarea şi revizuirea. Evaluarea trebuie revizuită la intervale regulate,
pentru a asigura o actualizare permanentă.
 6.BIBLIOGRAFIE

https://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Finantarea-pe-termen-
scurt-a-f51.php
https://www.qdidactic.com/bani-cariera/contabilitate/decizii-de-finantare-pe-termen-
lung325.php
https://www.creeaza.com/afaceri/economie/DECIZIA-DE-INVESTITII-SI-
RISCUhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Finan%C8%9Bare
156.php
https://ciel.ro/blog/antreprenoriat/repartizarea-profitului-actul-final-de-indeplinire-a-
scopului-oricarei-intreprinderi/
https://administrare.info/domenii/management/13136-circuitele-financiare
https://www.scritub.com/management/Analiza-Swot-a-companiei-
Toyot52134118.php
https://koreada.ru/ro/travel/chto-luchshe-nissan-ili-toiota-sravnivaem-yaponcev-
vysokoe-kachestvo/
https://oiraproject.eu/ro/how-carry-out-risk-assessment