Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

Camil Petrescu a fost un nuvelist, romancier, dramaturg, poet şi doctor în filosofie Român. El pune
capăt romanului tradiţional şi rămâne în literatura română în special ca iniţiator al romanului modern.
Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunţarea
curajoasă la iluzia cunoaşterii absolute a omului”.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a apărut în
perioada interbelică, în anul 1930. Aceasta contribuie la procesul de sincronizare dintre literatura
română şi literatura universală prin crearea unor aspecte estetice, dar si prin crearea personajului
intelectual lucid.

Romanul este specia genului epic in proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe
planuri, cu un număr mare de personaje şi cu un conflict puternic.

La baza romanului lui Camil Petrescu stau niste exerciţii nuvelistice (Romanul căpitanului Andreescu şi
Proces verbal de dragoste şi război), ce s-au cristalizat în forma finală în ceea ce astăzi se numeşte
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.

Temele fundamentale ale textului sunt iubirea şi războiul, după cum ne este evidenţiat şi de cele două
părţi ale operei.

Modul de expunere predominant in text este naraţiunea, aceasta este realizată la persoana I, iar
pesonajul se identifică cu naratorul. Viziunea este „împreună cu”, iar focalizarea este „internă”,
naratorul fiind subiectiv (homodiegetic).

Conflictele romanului sunt interioare şi au în vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine (în relaţia de
cuplu cu Ela) şi cu lumea însăşi (în război).
Romanul este structurat în două părţi, precizate în titlu, care indică cele două experienţe fundamentale
de cunoaştere trăite de protagonist.

Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficţiune şi exprimă aspiraţia către
sentimentul de iubire absolută.

Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experienţă reală a autorului, valorificând
jurnalul de front al acestuia, articole şi documente din perioada Primului Război Mondial, ceea ce
conferă autenticitate romanului.

Incipitul romanului îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspăt
sublocotenent în primavara anului 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei.

O primă secvenţă semnificativă este „Gândul morţii, cu tot necunoscutul, mi se pare anesteziat. Mă
frământă, cu sâcâitoare grijă şi nelinişte, problema dormitului in frig, în zorii zilei”. Din care putem
observa că pentru protagonistul nostru moartea nu este percepută ca pe o problemă, ci mai degrabă ca
o alinare în comparaţie cu frigul de afară.

O a doua scenă semnificativă este atunci când, întors din război cu certitudinea că a fost înşelat,
Gheorghidiu işi demonstrează bărbăţia lăsându-i tot Elei. Astfel acesta îi dovedeşte consoartei sale că
războiul l-a învăţat că sunt lucruri mult mai importante în viaţă.

În concluzie, având în vedere cele prezentate ulterior, putem afirma că „Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război” de Camil Petrescu întruneşte toate notele definitorii unui roman modern de
analiză psihologică, obiectiv şi realistic.