Sunteți pe pagina 1din 3

Androne Horatiu Gligor

Clasa a 12-a B

Rolul si importanta surselor de finantare in


derularea unei afaceri

 
FINANŢAREA AFACERILOR 
 
În contextul actual, capitalul reprezintă principalul factor de producţie,
dezvoltarea afacerilor devenind practic imposibilă fără a lua în considerare
piaţa financiară şi resursele pe care aceasta le pune la dispoziţia agenţilor
economici. Orice afacere, indiferent de gradul său de dezvoltare, implică un
contact direct cu piaţa financiară, mai exact cu instituţiile care intermediază
mobilizarea resurselor de capital şi cu serviciile oferite de acestea.
Înţelegerea modului de funcţionare a sistemului financiar, a mecanismelor
financiare specifice prin care capitalurile economisite sunt alocate
pentru susţinerea investiţiilor precum şi a costurilor şiriscurilor implicate
devine esenţială pentru dezvoltarea pe baze solide a unei afaceri. Sistemul
financiar este la rândul său supus schimbărilor permanente, adaptându-se
la noile cerinţe aleagenţilor economici, oferind resursele financiare de care
aceştia au nevoie în condiţii deeficienţă maximă în termeni de risc şi cost.

Finanțarea (alocarea de fonduri) reprezintă actul prin care o


organizație sau companie furnizează resurse financiare, sub formă
de bani sau alte valori (precum efortul sau timpul), cu scopul de a finanța o
nevoie, un program sau un proiect. În general, acest termen este utilizat în
contextul în care o firmă își folosește rezervele interne pentru a-și satisface
nevoile financiare, în timp ce termenul de finanțare externă este utilizat
atunci când firma obține capital din surse extern

Atragerea investorilor
Pentru a atrage capital, acesta trebuie solicitat de la investitorii care
sunt interesați în investițiile respective. Trebuie să le prezentați investitorilor
proiecte rentabile. Prin prezentarea unor proiecte cu potențial ridicat de
rentabilitate, investitorii sunt mai atrași să investească.

Tipuri de surse de finantare ale unei afaceri:


1. surse de finanțare prin aport de capital
2. surse de finanțare prin împrumut – obținute prin îndatorare (credite
bancare/împrumuturi de la acționari/credite de la furnizori)
3. surse închiriate

Sursele potentiale de fonduri pentru finantarea activitatii sunt:


– fondurile proprii si fondurile imprumutate de la familie si prieteni;
– creditele bancare;
– emiterea de actiuni;
– emiterea de obligatiuni;
– finantarile din programe speciale;
– fondurile de capital de risc;
– leasingul;
– creditele de la furnizori si clienti;– creditele pe efecte de comert
(factoringul si scontarea)

S-ar putea să vă placă și