Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
INTRODUCERE
Epoca contemporană se caracterizează printr-o tendință de spargere a stereotipurilor și
continuă dezvoltare,iar nivelul deja atins ne poziționează pe o treaptă superioară în comparație
cu alte epoci. Datorită acestui fapt s-au revăzut multe aspect ale vieții,care au suferit
schimbări esențiale,printer care fiind și conceptul de libertate. Actualitatea conceptului de
libertate rezultă din faptul ca că este privit mai mult din unghi politic și social,însă ocupă unul
dintre cele mai importante locuri în viața omului și în general în direcția de dezvoltare a unui
stat,prin stabilirea unei politici sau ideologii care va sta la baza creșterii acestuia..
Importanța acestei teme rezultă însăși din epoca în care trăim,epoca în care omenirea
pune tot mai mare accent pe libertatea și unicitatea individului.Anume în perioada dată,orice
individ este liber să se exprime,având o mulțime de oportunități prin care poate face
asta,acest fapt datorându-se,după parerea mea, dezvoltării societății,utilizarea cât mai
frecventă și efectivă a internetului și tehnologiilor moderne, atingerea unui nivel de gândire
bazat pe propriile retrăiri, indiferență față de părerea semenilor și punerea accentului pe
propria personalitate.Toate acestea au servit drept catalizator spre formarea unei noi
societăți,cu ideologii,credințe și valori noi, dar care nu neapărat servesc drept o direcție
sănatoasă de evoluție,după parerea mea.
Tema libertăţii poate fi cercetată din diferite perspective,a timpului,a persoanei,a
politicii etc. Daca e sa privim din perspectiva persoanei,apare întrebarea fundamentală: până
unde se întind aceste graniţe a libertăţii şi până la urmă,cum care sunt acele lucruri care
stagnează acest proces.
Conceptul de libertate
Libertatea social-politică
Problemele libertăţii în filosofia contemporană
I.Libertate şi necesitate. Scurt istoric
Toate faptele omului ca de altfel tot ce se întâmplă în lume este rezultatul unei pure necesităţi
şi stricte determinări. Aceasta este opinia împărtăşită şi de Martin Luther care neagă existenţa
liberului arbitru întrucât aceasta ar contravine voinţei absolute a lui Dumnezeu. Nimic nu se
poate petrece consideră Luther dacă nu este voinţa lui Dumnezeu să se petreacă. Această
opinie este contestată de Erasmus şi de alţi scolastici întrucât în lipsa liberului arbitru nu
există nici responsabilitate asupra faptelor şi nici justificarea pedepsei. Deşi Luther neagă
existenţa liberului arbitru dă naştere unei teologii a graţiei care suprimă în fundal cel puţin la
nivel de premise responsabilitatea. Omul nu poate face nimic pentru a-şi atrage graţia sau a o
respinge întrucât voinţa lui Dumnezeu este suverană. În subtext apare ideea că dacă orice
acţiune este realizată din necesitate şi nu există responsabilitate reală pentru ea, atunci
libertatea socială cel puţin este totală şi parţial anarhică. Rezultatul acestei libertăţi anarhice
au fost chiar primele războaie ţărăneşti pe care Luther le critică. Cu toate acestea Luther a
introdus în filosofia socială distincţia dintre libertatea spirituală absolut inexistentă pentru
Luther şi cea social politică devenită completă pentru urmaşii săi.
“Omul nu trebuie să caute nici ceea ce ştie, nici ceea ce nu ştie. Nu poate să caute ceea
ce ştie fiindcă ştie şi nimeni nu are nevoie să caute ceea ce ştie ; nu poate să caute nici ceea ce
nu ştie fiindcă nu ştie ce anume să caute” ( Platon).
Într-o încercare de a cuprinde noțiunea de libertate în marginile unei definiții,
„Enciclopedia de Filosofie și Stiințe umane – DeAgostini”, definește libertatea ca fiind
„absență a obstacolelor și a limitărilor care garantează o voință autonomă și decizii
personale în conformitate cu aceasta”1. Apoi, aceeași Enciclopedie admite că această
definiție generalistă este rezultatul unei reflecții istorice în care au fost accentuate în diferite
moduri legăturile libertății cu alte noțiuni, cum ar fi: autodeterminarea, voința, precum și
relația libertății cu harul divin.
Pentru interpretarea libertății ca autodeterminare, este dat exemplu Aristotel, care în
lucrarea sa „Etica nicomahică”, distinge între acțiunile involuntare, care au loc prin
constrângere sau neștiință și cele voluntare al căror principiu se află în persoana celui care
acționează, precizând totodată că, în afară de voința care tinde spre bine, este nevoie și de
o alegere a mijloacelor pentru a atinge scopul și de o deliberare asupra acestor mijloace.
Poziția aristotelică a dat naștere unei semnificații specifice a libertății, conform căreia liber
este doar acela care este cauza lui însuși2. Trebuie observat în gândirea lui Aristotel, că acesta
a intuit două dimensiuni ale libertății, dintre care una tinde automat spre bine. El a numit-
o voință, definind-o ca pe capacitatea omului de a se autoconduce, de a se autodetermina.
Concepția aristotelică a fost ulterior îmbrățișată și de stoicism și epicureism, iar unele
idei au ajuns până la filosofii moderni, dintre care îl vom aminti aici pe G. W. Leibnitz, cel
care a susținut în lucrarea sa „Teodicee”, că libertatea este caracteristica proprie acelei
substanțe în stare să se autodetermine: „Libertatea constă în inteligență, care implică o
cunoaștere distinctă a obiectului deliberării; în spontaneitate, prin care noi ne autoderminăm;
în contingență, adică în eliminarea necesității logice sau metafizice. Substanța liberă se
determină pe ea însăși și conform motivului binelui perceput de intelect, care o dirijează fără
să o oblige la ceva anume” 3. În ceea ce privește concepția lui Leibnitz despre libertate, putem
afirma că în spatele unui limbaj abstractizant, care nu face altceva decât să reducă subiectul
uman la substanță, se conservă în mare parte ideea inițială a lui Aristotel, deci nici el nu este
foarte departe de o concepție creștină asupra libertății.
III..LIBERTATEA SOCIAL-POLITICĂ
Libertatea politică se referă la starea unei persoane care îşi poate exercita, în
limitele permise de lege, drepturile politice şi civile în stat.Libertatea politică nu se identifică
cu drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dar neîndoielnic, este condiţionată de acestea. Ea
vizează raportul individului cu autoritatea politică, cu normele social-politice şi juridice.
În legătură cu această relaţie, în istoria gândirii politice s-au conturat două concepţii
diferite:u na care subordonează statul societăţii (Rousseau, Kant), care considera că rolul
legilor şi al statuluiar fi de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor umane;
alta care subordona societatea statului (de tip hegelian), statul fiind considerat cadrul de
realizare a libertăţii, a compatibilităţiiîntre interesul individual şi cel colectiv.
În general, libertatea politică semnifică posibilitatea individului de a participa la
viaţa politică, atât în planul acţiunii, practicii politice, cât şi cel al activităţii spirituale, al
teoriei politice. Înţelegerea corectă a sferei conceptului de libertate presupune o analiză
fragmentară aipostazelor sale particulare. Astfel, libertatea politică se manifestă ca:
a)libertate de acţiune– participarea individului la activitatea politică, capacitatea sa de se
exprima în acte politice(afiliere sau simpatie politică, susţinerea sau contestarea tipului de
putere existent la un momentdat în societate, contribuţii la elaborarea şi transpunerea în viaţă
a programelor politice, prezenţă activă în campaniile electorale, implicarea în activitatea de
propagandă politică, exercitarea, încunoştinţă de cauză, a dreptului de vot etc.);
Drumul către libertate din cele mai vechi timpuri a fost unul destul de greu și ne
dovedeşte cum oamenii pot gândi şi acţiona împotriva idealurilor proprii, cum în dorinţa de a
atinge cea mai mare libertate se ascunde sclavia.Drumul libertăţii este unul lung, iar dorința
de a-l parcurge este una foarte periculoasă,de a merge împotriva sistemului stabilit de mulți
ani, de a fi trădat, de a-ți apăra proriile interese și idealuri.
Cei mai mari duşmani ai oamenilor sunt idealurile lor! În ele îşi află rădăcinile dorinţa
de a schimba lumea după propriile idei şi convingerea că acest lucru este posibil. Asemenea
idealuri sunt, prin ele însele, măreţe, dar nu toți sânt în stare să le înfăptuiască,unii se lasă
tentați de promisiuni goale,de frica de a strica un sistem construit de ani de zile și cedează.
Republica Moldova se află exact într-o astfel de situație la moment,schimbarea
puterii,drumul căreia a durat ani de zile,pentru a obține o viață mai bună,mai liberă,lipsită de
mită și privilegii pentru unele pături sociale,libertatea exprimării-asta numesc eu libertate și
sunt ferm convins că nu trebuie să lăsăm libertatea proprie în mâinile altor persoane,trebuie
singuri să ne făurim viitorul.
1 Enciclopedia de Filosofie și Științe umane, traducere de: Luminița Cosma, Anca Dumitru, Florin Frunză ș.a.,
Editura All Educational (DeAgostini), București, 2007, p. 588.
2 Cf. Enciclopedia, p. 588.
3 Ibidem, p. 588.
4 Ibidem, p. 317.
5 Ibidem, p. 317.
6 Jean- Paul Sartre, Existențialismul este un umanism, Mursia, Milano 1974, pp. 30-35, apud. Enciclopedia, p.
318
7 Mihai Milca, Prelegeri de filosofie, Editura Economică, București, 2002, p. 147.
8 Ibidem, pp.147-148.
9 Viorel Cernica, Fenomenul și nimicul I – Proiectul fenomenologic- concept și aplicații, editura Paideia,
București, 2005, pp. 138-139.
10 Ibidem, p. 139.
11 Ibidem, p. 139.
12 Mădălina Diaconu, Pe marginea abisului – Søren Kierkegaard și nihilismul secolului al XIX-lea, Editura
Științifică, București, 1996, pp. 63-64.
13 Viorel Cernica, op. cit. p. 154.