MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA ”ȘTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA: DREPT, ADMINISTRARE, ORDINE ŞI SECURITATE
PUBLICĂ”
CATEDRA: MANAGEMENT ŞI COMUNICARE PROFESIONALĂ
DISCIPLINA: PSIHOLOGIE JURIDICĂ.

REFERAT
Tema : Conceptul de libertate în
filosofie.

A elaborat A verificat
Studentul gr. acad. DFRT 192 asistent universitar
Stanca Cătălin master în istorie
Harabara Valeriu

Chișinău, 2022
 Cuprins:

1. Introducere…………………………………………………………………….. 3
2. Conceptul de “libertate” în gândirea filozofică................................................... 4
3. Determinaţii filosofice ale conceptului de libertate ………...……..……...…... 8
4. Concluzie………………………………………………………….................. 12
5. Bibliografie………………………………………………………................... 13

2
 1. Introducere
Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificație ar putea fi rezumată prin
sintagma „lipsa constrângerilor”, care a avut de-a lungul istoriei utilizări multiple
uneori chear contradictorii.
Conceptul de libertate este unul extrem de discutat și controversat în cadrul
disciplinelor sociale și umanistice. Noile modalități de interpretare, precum și
implicațiile de ordin social, politic, economic, juridic, de fiecare dată ne fixează
atenția asupra extensiei semantice a conceptului. Libertatea este interpretată ca o forță
originară, mereu prezentă și istoric corespunzatoare strategiilor de putere care
traversează corpusul socil. Expresia libertății umane poate fi garantată doar prin
exercițiul practic al libertății
Libertatea este acel „dar” pe care, la naştere îl câştigi şi îl pierzi deopotrivă. Îl
câştigi pentru că te descătuşezi de pereţii pântecului matern, dar îl pierzi pentru
totdeauna în momentul în care devii membru al unei societăţi în tiparele căreia vei
creşte, te vei forma şi modela. De fapt, dacă privim retrospectiv, libertatea s-a pierdut
când cei care au decis să ne zămislească au făcut-o fără să ţină cont, dacă noi vom fi
dorit a ne naşte sau nu. Libertatea este acel concept care odată înmagazinat îţi lasă
impresia că eşti propriul tău stăpân, că eşti liber în a lua decizii, în a te exprima, în a-ţi
alege felul de a trăi, iubi, muri, când de fapt, tu eşti supusul ei, deoarece fiind cel mai
greu de stăpânit, ea te conduce pe tine nu tu pe ea, lăsându-ţi decât impresia că tu eşti
la cârmă.
Astfel, Libertatea este dreptul pentru care omul a luptat din cele mai vechi
timpuri şi continuă să lupte şi în prezent. De la sclavul care îşi dorea independenţa
faţă de stăpân şi până la omul modern care caută să se elibereze de tot ceea ce îi
prăfuieşte sufletul, lupta pentru libertate există. Libertatea nu s-a câştigat odată cu
abolirea sclaviei, pentru ea s-au dus răscoale şi războaie de-a lungul timpului şi
continuă să se ducă.

3
 2. Conceptul de “libertate” în gândirea filozofică
Sursa originală a dezbaterilor filozofice in jurul problemei libertăţii este
sentimentul de libertate care acompaniază orice act voluntar .Puşi în faţa unor
configuraţii diferite de fapte ,a unor situaţii că putem decide ce vrem, că nimic nu
este gata făcut, că nimic nu este de reînceput la fel, că reacţiilor noastre le este străin
automatismul lucrurilor lipsite de conştiinţă.
Chiar dacă, plasat la nivelul deciziei si făcând abstracţie de rezultatele obiective
ale ei, sentimentul libertăţii este însoţit adesea de iluzia că putem face ce vrem că a
decide fără constrângere exterioară ar însemna si a decide sustrăgându-ne
necesităţii ,acest sentiment ,,care nu este altceva decât experienţa unui act în sine”, ne
conduce spre intuiţia larg acceptată la nivelul „bunului simţ”, că „libertatea voinţei s-
ar cunoaşte fără probe”1, şi că s-ar reduce la un „dat imediat al conştiinţei”
Este de ajuns sa ne întrebăm „ce simţim atunci când ne simţim liberi” pentru a
ne da seama că aceluiaşi sentiment îi putem asocia un evantai larg si eterogen de
semnificaţii.
Astfel, întrucât ne putem face iluzii asupra resorturilor deciziilor noastre,
întrucât putem să considerăm alegerea noastră liberă, chiar atunci când ea a fost
dictată constrângător de modelele culturale, de criteriile sociale de valorizare, de
prejudecăţi sau pasiuni, de fenomene de alienare, ea nu este nici probantă. Intuiţia
libertăţii pune problemă, dar nu se rezolvă. A trebuit să se desfăşoare un îndelung
efort de meditaţie filozofică pentru ca însăşi problema să fie formulată pertinent şi să
constituie cadru teoretic adecvat pentru realizarea ei .
În dezbaterea teoretică a problemelor libertăţii s-au propus în istoria gândirii
filozofice mai multe tipuri de soluţii .Vom prezenta câteva dintre ele , nu în ordinea
lor cronologică, ci în ordinea în care trecerea de la o interpretare la alta ne permite să
surprindem fazele prin care trece procesul progresiv de conceptualizare a libertăţii,

1
Preda Gavriil, Mentalităţi Europene. Libertatea în conştiinţa umană, Ploieşti, 2010, pag. 45
4
străbătând itinerariul cuprins între adeziunea pasivă la impulsuri şi adeziunea activă la
valori.
O primă interpretare este cea în care apare libertatea – spontaneitate . Ea este
prezentă la gânditorii care identifică libertatea în actele unice, irepetabile, izvorâte din
impulsuri vitale sau emoţionale, sustrase constrângerilor exterioare şi inanolizabile
raţional.
Libertatea este considerată ca ,, un dat imediat al conştiinţei “, ca facultatea
inerentă a omului de a se raporta sintetic şi spontan la actele pe care le îndeplineşte,
dând curs pulsaţiilor şi impulsurilor emoţionale care ,, ţâşnesc “ din ,, străfundurile
eului 2“
Pentru că definirea este un act exercitat de inteligenţa cunoscătoare, iar
libertatea este proprie actelor care ne socotesc suveran constrângerile inteligenţei, o
definire a libertăţii devine principial imposibilă pentru cei ce o reduc la ,, raportul
spontan al eului concret cu actul,,
Acest raport este de nedefinit pentru că suntem liberi “ – scrie Bergson,
conştient că ,, orice definiţie a libertăţii va da dreptate determinismului” Această
primă interpretare a libertăţii este totalmente criticabilă. Omul care s-ar considera
înafara constrângerilor şi-ar conferi atributul libertăţii oricăror elanuri spointane care
ar confunda dorinţa cu voinţa şi ar da curs, fără cenzură raţională şi fără triaj axiologic
pulsaţiilor vitale pornite din abisurile subconştientului, s-ar supune, în fond, unor
constrângeri tiranice ale unui determinism psihologic implacabil.
Trecând de acest prag, întâlnim o a doua modalitate de interpretare : libertatea
– indiferenta –. O întâlnim anticipată de stoici, reluată în formula lui Duns Scott: ,,
liberum arbitrum indifferentiae”, mai târziu în ,, Tratatul asupra liberului arbitru “ al
lui Bossuet întâlnim relativ recent, unele incidenţe şi la Albert Camus : ,, Le mithe de

2
https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2012/01/16/determinatii-filosofice-ale-conceptului-de-libertate/ (accesat la
19.11.2022)
5
Sisyphe” , dar prin caracteristicile sale esenţiale, concepţia lui Camusse încadrează
într-o altă modalitate de tratare a libertăţii ce v-a fi analizată la locul cuvenit.
Libertatea este definită deci, din această perspectivă, ca facultatea de a decide
fără a fi determinat de nici un mobil sau motiv. Ea presupune deci un act voluntar de
dominare a impulsurilor şi a pasiunilor, eliberarea de prejudecăţi şi iluzii, de orice
solicitări constrângătoare asupra eului, care putea să privilegieze un mobil de acţiune,
faţă de altul. Nu indiferenţa involuntară sau patologică (schizofrenică), ci indiferenţa
deliberată, voluntară este indiciul unei asemenea libertăţi, care are drept corolar
pentru Bossuet refuzul sistematic al angajării, iar pentru M. Merteau Ponty
disponibilitatea şi angajarea permanentă, ca expresie a tendinţei de autoafirmare a
eului, care înţelege lucid să compenseze prin cantitatea experienţelor, lipsa unor
repere de ierarhizare calitativă.
A fi liber ar însemna deci, pentru partizanii „indiferenţei”, a acţiona în afara
oricărei raţiuni cu privire la conţinutul actului care urmează a fi realizat, a avea
puterea de a dobândi independenţă, în raport cu orice mobiluri şi implicit, în raport cu
orice ordine a cauzelor, a fi mereu tu însuţi.
O a treia interpretare ne situează cu un pas mai departe în itinerariul pe care
conceptul de libertate îl străbate pentru a accede în orizontul axiologic. Intâlnim, de
această dată, identificarea libertăţii cu liberul arbitru3.
Libertatea încetează a mai fi doar autostăpânire şi devine o forţă propulsatoare .
Ea încetează să mai reziste printr-o indiferenţă olimpiană, oricăror opţiuni axiologice.
Acum , valorile cu polaritatea şi ierarhia inerentă lor, solicită eul, şi alegerea între
alternative neechivalente şi neindiferente se impune.
Pentru o asemenea alegere voinţa are în această fază pretenţia de a-şi fi propriul
ghid, de a se sustrage oricăror determinaţii necesare pentru a decide să facă, sau să nu
facă ceva. Voinţa apare ca putere a unui început absolut ca o cauză primară capabilă

3
https://suveranitate.wordpress.com/2012/02/24/conceptul-de-libertate-in-gandirea-filozofica/ (accesat la 19.11.2022)
6
să arbitreze şi să efectueze prin virtuţile ei intrinseci, orice alegere între solicitări
diferite sau contrare.
Voinţa este ridicată la rang de liber arbitru al actelor umane. ,, Sunt liber,
fiindcă fac ce vreau „ – v-a spune orgolios personalistul Renouvier, dând o formulare
şocantă conceperii liberului arbitru.
Mai precis însă, remarcă Maxime Glausdorff în ,, Determinarea teoriei
generale a valorii, care menţionaeză faptul că se poate concepe libertatea, sub
aspectul liberului arbitru, ca fiind puterea absolută de a alege în ceea ce este
aprioric considerat bine sau rău „.
Liberul arbitru n-ar fi deci, în fond, nimic altceva decât facultatea umană de a
decide între mai multe posibilităţi de acţiune, neechivalente , graţie capacităţii voinţei
de a nu se supune unor determinări necesare, extrinseci, şi de a-şi impune
suveranitatea absolută4.
A patra interpretare a conceptului de libertate tratează libertatea exclusiv ca
libertate existentiala ( subiectivă ) şi dacă nu în ordine istorică, în ordine logică se
situează undeva pe traiectoria care aduce dinspre libertatea – indiferenţă şi liberul
arbitru spre libertatea morală ( obiectivă ).
Ea reprezintă o dominantă a unor analize ample, efectuate de gânditori cu o
formaţie spirituală eterogenă, dar care, grosso modo, pot fi subsumaţi unuia dintre
cele mai semnificative curente ale filozofiei contemporane: existenţialismul. Punctul
de plecare al concepţiei existenţialiste despre libertate este omul , cu trăirile lui, cu
experienţele lui de viaţă.
Omul redus de Husserl la o conştiinţă pur transcedentală, devine o fiinţă
tensionată emoţional şi cu o alcătuire completă globală. Astfel, pentru existenţialism
libertatea devine un „ dat antologic”, o structură constitutivă şi inalienabilă a omului,
fiind centrată pe experienţa trăită a fiinţei umane.

4
Angela Popa, Interpretarea conceptelor libertate și emancipare în cadrul filosofiei foucaultiene, Chişinău 2020, pag. 52
7
 Prin urmare, ajungem astfel la o a cincea interpretare a libertăţii : libertatea
de actiune. Această interpretare încearcă să treacă dincolo de libertatea internă
(subiectivă ) a omului, exprimată în posibilitatea de a alege dintr-un evantai de
posibilităţi şi de a decide fără constrângeri exterioare, către libertatea de acţiune
(obiectivă )a omului, exprimată în posibilitatea de a realiza efectiv, în mod liber
acordul, nestânjenit de constrângeri exterioare între scopul propus şi obiectivul
realizat.
O asemenea interpretare străbate ca un fir roşu întreaga istorie a gândirii
filozofice, fiind prezente implicit la Descartes, la Lubnitz – în dictonul său : „ eşti cu
atât mai liber cu cât acţionezi mai mult după raţiune” – şi explicit la Spinoza şi la
Hegel, care au impus cugetării filozofice formularea , azi devenită aforistică :
„ libertatea este necesitatea înţeleasă5 „
3. Determinaţii filosofice ale conceptului de libertate
Nimeni, nu poate nega bizuindu-se pe argumente foarte bine selectate, ca
libertatea nu este un bine, dar intre specialisti in problema definirii libertatii se duce o
batalie de idei si puncte de vedere, ce ni se pare a fi fara sfarsit, neconcludenta si pe
alocuri chiar fara un folos real.
În ceea ce priveşte determinaţiile filosofice ale libertăţii, majoritatea autorii
încept de la oferirea răspunsurilor la unele întrebări originare cum ar fi: ce înseamnă a
fi liber?, Poate fi formulată o definiţie cuprinzătoare a libertăţii?, Poate fi concepută
libertatea în absenţa limitelor sau acestea sunt de fapt condiţiile ei de posibilitate?,
Există o evoluţie a conceptului de libertate, altfel spus, fiecare epocă istorică (sau
context social) are propria viziune asupra libertăţii?, Este libertatea dependentă de
condiţiile exterioare individului sau, aşa cum sugerează filosofii stoici, ea trebuie
mutată în teritoriul interiorităţii?,.

5
Doina Olgă Ştefan Adrian Miroiu ş.a., Manual de filozofie, Bucureşti, 2003, pag. 54
8
 O serie dintre acesti specialisti (filosofi, politologi – v. Isaiah Berlin, B.
Constant) ne asigura ca asemenea dreptatii, libertatea este greu de definit riguros
pentru ca ea este un “ concept esentialmente contestat “.
Exista mari filosofi, cum ar fi Platon, care sustinea ca omului nu libertatea ii este
necesara in primul rand in societate, ci ordinea si o guvernare luminata, umanista. ( v.
lucrarea filosofica a lui Platon – intitulata “ Republica “ ).
Abraham Lincoln, arata ca lumea nu a avut niciodata o definitie buna a
libertatii. Cu totii ne declaram favorabili libertatii, dar folosind acelasi cuvant, nu
intelegem mereu acelasi lucru.
Isaiah Berlin (1909-1997) îşi propune identificarea dublei semnificaţii pe care
conceptul de libertate o deţine în arealul filosofiei social-politice. Astfel, întrebarea
fundamentală dobândeşte forma: care este semnificaţia libertăţii şi în ce constă
diferenţa dintre accepţia negativă şi aceea pozitivă a libertăţii? Alte interogaţii:
Libertatea înseamnă doar absenţa constrângerilor arbitrare impuse de puterea politică?
sau libertatea desemnează totalitatea condiţiilor presupuse de îndeplinirea scopurilor
individuale, prin intervenţia sporită a statului?
John Stuart Mill (1806-1873) se întreabă cu privire la circumstanţele în care
amestecul autorităţii politice în sfera libertăţii individuale este legitim: în ce condiţii
constrângerile exterioare (social-politice) dobândesc legitimitate? Promotor al
liberalismului, Mill apără cu îndârjire sfera libertăţilor individuale împotriva oricăror
ingerinţe abuzive din partea autorităţii. Când are voie statul să intervină în sfera
libertăţii de acţiune a fiecărui individ, împotriva voinţei acestuia din urmă? Răspunsul
este cât se poate de simplu: atunci când, prin acţiunile sale, individul lezează sau face
rău semenului său6. Se conturează în acest loc unul dintre pilonii doctrinei liberale:
garantarea proprietăţii individuale/private. Ce înseamnă pentru Mill libertatea? A

6
Munteanu Cornelia , Libertate sau libertinism? articol în Revista Didactica Pro…, revistă de teorie şi practică
educaţională Numărul 3-4(14) / 2002, Bucureşti pag. 106
9
urmări propriul bine, fără a-i lipsi pe alţii de binele lor sau fără a-i împiedica să-l
dobândescă.
Jean-Paul Sartre (1905-1980) duce discursul referitor la libertatea umană până
la ultimele lui consecinţe, punând în scenă formula consacrată a libertăţii şi
responsabilităţii absolute. Autorul Fiinţei şi Neantului accentuează dimensiunea
responsabilităţii ca şi concept corelativ celui de libertate absolută. Întreaga existenţă
umană stă sub semnul tragismului rezultat din alegerile pe care omul le face: pentru
că a fi om înseamnă a te alege. Termeni precum “abandon”, “neant”, “condamnare (la
libertate)”, “absurd”, “absenţa/lipsa oricăror scuze”, “greutatea lumii” etc. redau
dramatismul condiţiei umane7.
Adept al teoriei dreptului natural, autor al unei doctrine contractualiste care a
inaugurat liberalismul, John Locke (1632-1704) pune în discuţie fundamentele
guvernării/autorităţii. Pe ce se întemeiază măsurile adoptate de un guvernământ
legitim? Pe scopul cu care acesta a fost creat: acela de a garanta (conserva) viaţa,
libertatea şi proprietatea fiecărui supus. Scopul întemeierii societăţii este acela de a
conserva, în urma unui consimţământ comun, proprietatea privată, fapt care nu este
posibil în stare naturală8.
Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) încearcă să răspundă la întrebarea: ce
formă de asociere este în măsură să apere şi să protejeze persoana şi bunurile sale de o
forţă arbitrară? Cum poate societatea întemeiată în urma unui contract/pact social să
armonizeze nevoia de a menţine ordinea şi echilibrul social (care presupune
constrângere) cu păstrarea libertăţii individuale? Soluţia oferită de Rousseau trimite la
condiţiile în care a fost produs un astfel de contract social: cei care încheie contractul
renunţă la o serie de drepturi şi libertăţi individuale cu scopul de a le fi garantată
existenţa în societate.

7
Miroiu, A . , Filosofie polit ică, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București, 2002
8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Libertate_(filozofie) (accesat la 19.11.2022)
10
 În celebra sa conferinţă susţinută în 1819 la Ateneulregal, De la liberte des
Anciens comparee a celle des Modernes, Benjamin Constant (1767-1830) ridică
întrebări referitoare la diferenţele existente între două genuri ale libertăţii: libertatea
anticilor şi libertatea modernilor: poate fi considerată libertatea anticilor un reper
pentru zilele noastre? Dacă anticii erau constrânşi în sfera privată şi liberi în spaţiul
public, naţiunile moderne au mutat problema libertăţii în spaţiul privat, sfera publică
făcând obiectul îngrădirilor menite a păstra stabilitatea socială. În timp ce exercitarea
puterii se făcea cândva direct, astăzi ea se exercită prin reprezentanţi, de unde şi
pericolul apatiei marelui public faţă de scena politică, şi, implicit, riscul abuzurilor din
partea puterii9.
Mircea Eliade (1907-1986) ne provoacă spiritul cu întrebarea: Ce semnificaţie
are termenul de libertate?, Ce însemnă libertate individuală şi libertate colectivă? Mai
importantă decât problema drepturilor corelate cu libertăţile noastre pare să fie, pentru
Eliade, problema responsabilităţii asociată acestui termen atât de vehiculat. Suntem
liberi atâta timp cât suntem responsabili faţă de noi înşine, faţă de propriul destin: ne
putem rata sau ne putem împlini menirea, prin creaţie. Întregul joc al libertăţii se
poartă după autorul român între aceşti doi poli: al ratării şi al creaţiei. Libertatea
presupune, după Eliade, responsabilitate faţă de sine şi faţă de semeni, creaţie,
moralitate.
Mai mult decât atât, putem afirma că libertăţile sunt mijloace, căci poţi să dispui
delibertăţi şi să nu fii liber, respectiv eşti liber dacă nimeni nu - ţi dictează cum să
acţionezi, prioritară fiind libertatea individuală, care permite să faci orice din ceeea ce
nu este interzis de lege, ceea ce presupune: independenţa individului, protejarea
intereselor private, libertatea deexpresie, absenţa opresiunii (acestea fiind valori
esenţiale). Karl Jaspers considera că esenţalibertăţii este chiar imposibilitatea de a fi
redată în concepte definite, libertatea nefiind un obiect, nu are o realitate factică ce ne
-ar putea permite cercetarea.
9
Adrian Radu, Rezumatul tezei doctorale Libertatea şi democraţia -perspective semiotice – Iaşi 2016, pag. 16
11
 Concluzie

Libertatea este valoarea politică cea mai larg dezbătută, cea mai des evocată şi
cea mai insistent apărată în epoca modernă. S-a susţinut adesea că libertatea este
valoarea politică supremă, deoarece nu ar putea fi vorba despre viaţă civilizată, cu
adevărat umană, în absenţa ei, nici pentru persoane, nici pentru comunităţi. Drept
urmare, pledoaria pentru libertate şi lupta pentru libertate au constituit două constante
ale epocii moderne. Cu toate acestea, tema libertăţii a rămas problematică, şi în jurul
acesteia rămân mai multe întrebări decât răspunsuri certe, unanim acceptate. Iată în
continuare câteva dintre întrebările care pot fi discutate în câmpul problematic al
libertăţii.
Prin urmare, ca o concluzie ne raliem opiniei lui G. Guruitch care este de părerea
că libertatea umană constă într-o acţiune voluntară, clarvăzătoare, inventivă şi
creatoare, care călăuzită de propriile-i lumini şi izvorâtă din focul actului însuşi , se
străduieşte să depăşească, să răstoarne şi să sfărâme toate obstacolele şi să modifice,
să întreacă şi să creeze din nou, toate situaţiile
Astfel, libertatea este definită deci, din această perspectivă, ca facultatea de a
decide fără a fi determinat de nici un mobil sau motiv. Ea presupune deci un act
voluntar de dominare a impulsurilor şi a pasiunilor, eliberarea de prejudecăţi şi iluzii,
de orice solicitări constrângătoare asupra eului, care putea să privilegieze un mobil de
acţiune, faţă de altul.
Singura libertate demnã de acest nume este aceea de a-þi urmãri binele propriu,
în felul tãu propriu, atâta timp cât nu încerci sã lipseºti pe alþii de binele lor sau sã-i
împiedici sã ºi-l dobândeascã. Fiecare este adevãratul paznic al propriei sãnãtãþi, fie
ea trupeascã, mintalã sau sufleteascã. Omenirea are mai mult de câºtigat lãsând pe
fiecare sã trãiascã aºa cum crede el cã e mai bine decât silind pe fiecare sã trãiascã aºa
cum li se pare celorlalþi cã ar fi bine.

12
 Bibliografie

1. Adrian Radu, Rezumatul tezei doctorale Libertatea şi democraţia -perspective

semiotice – Iaşi 2016, pag. 16
2. Angela Popa, Interpretarea conceptelor libertate și emancipare în cadrul
filosofiei foucaultiene, Chişinău 2020, pag. 52
3. Doina Olgă Ştefan Adrian Miroiu ş.a., Manual de filozofie, Bucureşti, 2003,
pag. 54
4. Miroiu, A . , Filosofie polit ică, Școala Națională de Studii Politice și
Administrative, București, 2002
5. Munteanu Cornelia , Libertate sau libertinism? articol în Revista Didactica
Pro…, revistă de teorie şi practică educaţională Numărul 3-4(14) / 2002,
Bucureşti pag. 106
6. Preda Gavriil, Mentalităţi Europene. Libertatea în conştiinţa umană, Ploieşti,
2010, pag. 45
7. https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2012/01/16/determinatii-filosofice-
ale-conceptului-de-libertate/ (accesat la 19.11.2022)
8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Libertate_(filozofie) (accesat la 19.11.2022)
9. https://suveranitate.wordpress.com/2012/02/24/conceptul-de-libertate-in-
gandirea-filozofica/ (accesat la 19.11.2022)

13