Ce este libertatea?Ce inseamna sa fii liber?

G. Guruitch afirma ca:”libertatea umana consta intr-o actiune

voluntara,clarvazatoare,inventiva si creatoare, care calauzita de propriile-i lumini si
izvorata din focul actului insusi,se straduieste sa depaseasca,sa rastoarne si sa
sfarame toate obstacolele si sa modifice,sa intreaca si sa creeze, din nou,toate
situatiile”.
Spinoza si Hegel afirmau ca :”libertatea este necesitatea inteleasa”.
Libertatea poate fi definita ca miscarea prin care trecem de la abandonul fata de
determinatiile constrangatoare asupra alegerilor,deciziilor si actiunilor noastre la
alegeri,decizii si actiuni creatoare fondate pe dominarea umana a acestor
determinari, pe promovarea constienta a valorilor.
Pentru Marcus Aurelius a fi liber inseamna a aspira numai la ceea ce omul poate
realiza in viata.Daca exista un secret al libertatii,acesta consta nu in dominarea
necesitatii,ci in dominarea propriilor dorinte si aspiratii.
A fi liber inseamna,in primul rand, a nu fi impiedicat sa faci ceea ce vrei sau,mai
mult, a spune fara teama ceea ce gandesti.Ca urmare ,libertatea este conceputa de
obicei ca absenta oricarei constrangeri.
O alta definitie a libertatii ar fi ca omul este liber atunci cand poate actiona in
conformitate cu dorintele sale . Insa aceasta este o definitie teoretica deoarece
practic libertatea de care dispui tu ca om poate insemna subjugarea libertatii altuia.
Democratia se ocupa cu punerea in prim-plan si respectarea drepturilor omului.Nu
se poate defini clar termenul de libertate,starea de a fi liber.In mod normal este un
drept natural cu care ne nastem,dar punerea lui in practica necesita cunoasterea
legilor si a constiintei de care dispunem.
Astfel “libertatea nu e lene ,ci intrebuintarea libera a timpului ; alegerea muncii si
a exercitiului;rezumat, a fi liber nu inseamna a nu face nimic,ci inseamna a fi singur
stapan pe ceea ce faci si pe ceea ce nu faci.”

Ø Liberul arbitru
Stoicii sunt primii filosofi care au sesizat contradictia dintre necesitate si
libertate,dintre ceea ce s-a numit autoritatea divina(pe care ei o denumeau
“autoritatea divina” sau “soarta”) si un anumit grad de libertate atribuit omului.
O data cu crestinismul,aceasta contradictie dobandeste noi semnificatii,teologii si
dogmatica crestina propunand solutionarea ei prin postularea teoriei liberului
arbitru.Potrivit acestei teorii,concomitent cu crearea finite umane,Dumnezeu i-a
“insuflat” acestuia nu numai ratiunea ci si “liberul arbitru”,adica acea capacitate de a
se conduce singura.Dupa cum se exprima Toma D’Aquino,”omul este inzestrat cu
liber arbitru,altfel sfaturile,indemnurile, poruncile,interzicerile, rasplata si pedeapsa
ar fi in van”.
Ioan Damaschin are acelasi punct de vedere ca si D’Aquino.In conceptia sa,a
discuta despre liberul arbitru inseamna a da raspuns la urmatoarele intrebari:-exista
ceva care sa stea in puterea noastra?
-avem autoritate asupra a ceea ce sta in puterea noastra?
-de ce Dumnezeu ne-a dat aceasta libertate?
In legatura cu prima intrebare Damaschin argumenteaza in favoarea ideii ca
exista lucruri care stau in puterea noastra.El crede ca omul care actionaza si face
este principiul propriilor sale fapte,fiind,prin urmare,inzestrat cu liber arbitru.
La urmatoarele doua intrebari,teologul crestin raspunde afirmativ,deoarece “la ce
i-ar folosi omului facultatea de deliberare,daca nu ar fi raspunzator?”.Omul
delibereaza pentru a actiona.Dumnezeu ne-a data aceasta libertate-afirma Ioan
Damaschin-pentru ca omul este capabil ca,prin ratiune si actiune, sa decida singur
asupra faptelor sale.
Anselm de Canterbury in lucrarea “Despre liberul arbitru” pune si explica
raspunsul la doua intrebari primordiale,bazate pe constatarea unei incompatibilitati
intre har si liberul arbitru:ce este libertatea de a alege,si oare o mai avem noi inca?
In viziunea sa libertatea este o putere:vointa care nu are puterea de a pacatui este
mai libera si deci mai puternica decat cea care o are;nici macar Dumnezeu nu o
poate constrange sa se abata de la calea dreapta. Dupa ce studieaza dependenta de
pacat,autorul extinde definirea liberei alegeri la Dumnezeu.
Augustin in tratatul “Despre liberul arbitru” spune ca acesta exista;ca orice bine
vine de la Dumnezeu;omul poate insa sa-l foloseasca nefast.Ne-am putea atunci
intreba de ce Dumnezeu,care cunoaste viitorul,nu le ia pacatosilor liberul
arbitru;aceasta atitudine pare intrucatva paradoxala.Augustin precizeaza ca este
vorba de fapt de doua elemente distincte: Dumnezeu nu este raspunzator de
pacatele oamenilor;maretia lui tine tocmai de faptul ca lasa oamenii sa pacatuiasca
in mod liber.Pacatul este necesar perfectionarii universului.Este drept ca pacatosul sa
fie pedepsit pentru raul facut;pedeapsa poate fi deci considerata un bine.
Renouvier spunea ca “sunt liber fiindca fac ce vreau” dand astfel o formulare
socanta conceperii liberului arbitru.De fapt,cum remarca Maxime Glausdorff in
“Determinarea teoriei generale a valorii”:”se poate concepe libertatea,sub aspectul
liberului arbitru, ca fiind puterea absoluta de a alege in ceea ce este considerat bine
sau rau”.Liberul arbitru ar fi deci facultatea umana de a decide intre mai multe
posibilitati de actiune,neechivalente,gratie capacitatii de a nu se supune unor
determinari necesare.Doctrina liberului arbitru inchide insa calea de acces spre o
autentica libertate de actiune pentru ca asocieaza fara temei descoperirea virtutilor
de creativitate ale subiectivitatii umane cu abandonarea determinismului.
Problema liberului arbitru a retinut atentia si oamenilor de stiinta.Astfel fizicianul
Albert Einstein(in lucrarea “Stiinta si religie”) pune problema relatiei dintre liberul
arbitru si divinitate. El porneste de la ideea ca un Dumnezeu atotputernic,drept si
bun poate oferi omului consolare,ajutor si calauza.Se pune insa problema: daca
Dumnezeu este atotputernic,inseamna ca el este raspunzator de tot ceea ce se
intampla in lume,inclusiv de faptele oamenilor,fie ele bune sau rele.Asadar
Dumnezeu este raspunzator si de raul din lume.In acest caz,oamenii nu mai pot avea
nici o responsabilitate pentru actiunile lor.Atunci ar aparea o contradictie
indisolubila :dand pedepse si recompense –afirma Einstein-Dumnezeu ar
pronunta,intr-o anumita masura, verdicte cu privire la propriile sale fapte.Cum s-ar
impaca aceasta cu bunatatea si dreptatea ce i se atribuie? Rezolvarea acestei
contradictii consta in faptul ca omului i se ofera sansa de a fi responsabil in virtutea a
ceea ce teologii si filosofii au numit “liberul arbitru” sau libertatea fiintei umane de a
se manifesta si de a actiona.

Ø “Libertate negativa” si “libertate pozitiva”

Libertatea negativa este acea forma de exprimare a libertatii in care orice
interferenta cu libertatiile semenilor este de natura sa restranga libertatea unui
individ.Singura libertate care merita acest nume este aceea de a urmari propriul
nostru bine dupa cum credem de cuviinta.Tocmai aici sta problema.Este adevarat ca
doar urmarindu-ti propriul interes poti sa atingi maximum de eficienta, insa cum ar
arata o societate in care nu ar exista un minim de reguli prestabilite in interiorul
carora individual sa se poata misca?Acesta ar intra foarte repede in conflict cu o serie
de alti indivizi al caror scop poate sa interfereze ,fie si intamplator cu cel al
individului in cauza.Cine rezolva conflictul daca nu exista nici un fel de regula?De aici
si pana la instituirea unui arbitru nu mai este decat un pas.In concluzie ,libertatea
negative este acea libertate rational posibil a fi exprimata in cadrul unei societati
guvernata de un stat de drept,care intervine in limitele unor reguli prestabilite numai
acolo unde libertatea individuala este incalcata si in care fiecare individ isi exprima
propria libertate pana la limita la care aceasta lezeaza libertatea altui individ.
Libertatea pozitiva ,intr-un concept strict,deriva din dorinta fiecarui individ de a fi
propriul stapan.Este rezutatul egoismului spiritului uman care vrea sa-si satisfaca
propriul interes fara a fi impiedicat de ceva sau cineva. Placerea de a te simti perfect
stapan in ceea ce priveste propria-ti persoana,de a nu fi sclavul dorintelor
nimanui,,de a lua decizii numai in functie de propriile dorinte si nevoi,cam acesta ar
fi idealul oricarui adept al libertatii totale.
Linia de demarcatie dintre cele doua tipuri de libertate,daca exista,este foarte
fragila,existand cazuri in care una este negata sau anihilata de cealalta.

Ø Interpretarile libertatii

Libertate-Spontaneitate
Este prezenta la ganditorii care identifica libertatea in actele
unice,irepetabile,izvorate din impulsuri vitale sau emotionale, sustrase
constrangerilor exterioare.Este libertatea-capriciu, libertatea bun-plac,aceea
libertate-tasnuita(Bergman o explica in “Essai sur les donnees immediates de la
conceince”).Libertatea este considerate ca “un dat al constiintei”,ca o capacitate a
omului de a se raporta spontan la actele pe care indeplineste,dand curs impulsurilor
emotionale ce “tasnesc” din interiorul sau.
Multi au criticat aceasta interpretare.Omul care s-ar considera in afara
constrangerilor si-ar conferi atributul libertatii oricaror reactii spontane care ar
confunda dorinta cu vointa si ar da curs fara ratiune tuturor ideilor izvorate din
subconstient.Astfel s-ar supune unor constrangeri tiranice ale unui determinism
psihologic implacabil.Astfel omul adera tacit la principiul”Carpe Diem”,isi creeaza
iluzia de libertate,,iar egocentrismul si narcismul ar masca pierderea totala a
“constiintei de sine”,a capacitatii de alegere si decizie.Se spune ca aceasta conceptie
de libertate-spontaneitate cauta libertatea la polul opus ei.

Libertatea-Indiferenta
Aceasta interpretare a fost adoptata de Duns Scott in “liberum arbitrum
indifferentiae”,la Bousset in “Tratatul asupra liberului arbitru”si la Albert Camus
in “Le mith de Sisyphe”.
Din aceasta perspectiva libertatea este definita ca facultatea de a decide fara a fi
determinat de nici un mobil sau motiv.Ea presupune un act voluntar de dominare a
impulsurilor si dorintelor,eliberarea de prejudecati si iluzii ,de orice constrangeri
asupra eului ce ar putea privilegia un mobil de actiune fata de altul.Nu indiferenta
involuntara ci indiferenta deliberata,voluntara esta indiciul unei asemena libertati.A fi
liber ar insemna deci,pentru partizanii “indiferentei”,a actiona in afara oricarei ratiuni
cu privire la continutul unui act ce urmeaza a fi realizat,a avea putere de a dobandi
independenta,a fi mereu tu insuti.
Si o astfel de interpretare poate fi criticata.Ea exalta o perfectiune a vointei ceea
ce este o deficienta a cunoasterii.Intretine iluzia ca a actiona (sau a nu actiona) fara
motive,inseamna a sustrage actiunea(sau refuzul ei) unor determinari
cauzale,confundand eliberarea de constrangeri cu o eliberare de necesitate.Ea
sprijina ipoteza cum ca am trai intr-o lume fara repere axiologice,in care toate
alegerile sunt echivalente.Ori,daca ar fi asa,alegerea intre variantele de actiune nu
are sens,iar decizia devine arbitrala,iar libertatea imaginara.
Respingand aceasta inerpretare nu se poate observa ca ea surprinde un prim grad
al libertatii:libertatea implica puterea vointei umane de “a pune intre
paranteze”automatismele impulsurilor,de a nu accepta pasiv sa dea curs oricaror
solicitari ale eului,de a le domina prin detasare.

Libertatea-Existentiala
Ea reprezinta o dominanta a unor realizari ample,efectuate de ganditori cu o
formatie spirituala eterogena,dar care pot fi incadrati in cel mai semnificativ curent al
filozofiei contemporane: existentialismul. Punctul de plecare al conceptiei
existentialiste despre libertate este omul ,cu trairile lui, cu experientele lui de viata.
Pentru existentialism libertatea devine un “dat antologic”, o structura constitutiva
a omului fiind centrata pe experienta traita a fiintei umane.Pentru Sartre a fi om
inseamna a fi liber.”Libertatea mea nu este o calitate supraadaugata intrucat omul
este o constiinta(un “pentru sine”),iar fiecarui “pentru sine” ii este caracteristica
tendinta de a se interoga asupra fiintarii, de a smulge inafara ei (prin indoiala,prin
detasare critica,prin suspendarea judecatii) si de a o neanaliza.”Intr-o asemenea
interpretare omul este liber pentru ca in el si pentru el, existenta precede esenta
deci, pentru ca nu exista o esenta umana prealabila actelor si trairilor sale ,prin care
omul este ceea ce v-a face.
Omul are desigur un trecut,dar el poate sa-l accepte sau sa-l refuze,sa-i dea o
semnificatie sau alta.El se gaseste plasat intr-o situatie ,dar el decide cum sa intre in
ea si ce sens sa-i dea.
Karl Jaspers considera ca existenta umana “autentica” presupune orientarea
omului spre sine,ocolirea framantarilor cotidiene care l-ar plasa pe om in raporturi cu
lumea lucrurilor conferindu-i doar o existenta “neautentica”.Omul nu s-ar putea
cunoaste decat prin asa numita lectura a “cifrului” pe care il ofera experienta traita in
special situatiile limita.Libertatea existentiala ,cautata de Jasper prin renuntarea la
pretentiile de a rationaliza universul , intalneste in acest punct interpretarea lui
Sartre despre libertate, ca “perpetua interiorizare,neantizare si subiectivizare a
contigentei care astfel modificata ,trece in intregime “in gratuitatea alegerii’.
Existentialismul pacatuieste prin faptul ca identifica libertatea cu alegerea ,redusa
la un act gratuit.Iata ce spunea Sartre:”Omul e condamnat sa fie
liber.Condamnat pentru ca nu s-a creat el insusi si totusi e liber pentru ca
,odata zvarlit in lume ,el este responsabil de ceea ce face…Omul ,fara nici
un sprijin si fara nici un ajutor,e condamnat ,in fiecare clipa, sa inventeze
omul”.

Libertatea de actiune
Aceasta interpretare incearca sa treaca dincolo de libertatea interna (subiectiva) a
omului,exprimata in posibilitatea de a alege dintr-un evantai de posibilitati si de a
decide fara constrangeri exterioare, catre contraexemple empirice.
Problema este aici ce i-ar uni pe A si B din modelele noastre.
 Raspunsul este ca respectul pentru reguli genereaza incredere. Am incredere in
celalalt pentru ca respecta o regula si celalalt are incredere in mine din acelasi
motiv.
Ceea ce-i uneste pe indivizii liberi nu este un scop ,ci increderea ca vor putea
fiecare sa-si urmareasca scopurile fara sa fie impiedicati arbitrar de catre altcineva.
Marea problema a legislatiei, in situatii precum cea din exemplu, este ca
rezolvarea cazului ramane la latitudinea celor care aplica dispozitile din legislatie.Se
creeaza un spatiu pentru comportamentul arbitrar.
De asemenea in cazul legislatiei nu exista o constrangere clara exercitata de
metareguli.Suprematia regulilor ar putea ascunde ,la prima vedere, domnia
arbitrarului.
Ideea calauzitoare conform careia nu trbuie sa ne ghidam dupa cuvinte este de
mare importanta si in construirea raspunsului la intrebarea “nu ar trebui oare sa
ascultam si de un dictator care face reguli dupa bunul sau plac ?”Indiferent ce
denumire ar folosi dictatorul sau altcineva nu cuvantul “regula” sau “lege” sau altul
conteaza.
Elementul care lipseste in “regulile” dictatorului este argumentarea.Ea nici nu ar
avea cum sa se constituie daca “regula” este fixate unilateral.Lipseste examinarea
argumentelor si contraargumentelor partilor.

Ø Libertatea si autoritatea politica

Liber este cel ce se supune numai legilor

Incepand cu secolul XVIII gandirea filosofica confera noi semnificatii legaturii
dintre libertate si necesitate.Se observa o noua intelegere a necesitatii pe care legile
juridice o exprima, forta lor de constrangere asupra oamenilor.In conceptia lui Jean
Jacque Rousseau libertatea nu poate exista decat in corelatie cu justitia si cu legile
juridice.In conceptia sa a fi liber nu inseamna a face ce vrei, ci a te supune vointei
altuia.Nici stapanul nu poate fi liber ,in virtutea faptului ca ,limitand libertatea
celorlalti este supus la randul sau unei “vointe dezordonate”.Asadar, nu exista
libertate acolo unde sunt legi sau unde o anumita persoana se situeaza deasupra
legilor.Rousseau se refera si la libertatea popoarelor afirmand ca un popor liber se
supune conducatorilor nu ca o sluga stapanului sau ,ci se supune ,in primul
rand,legilor statului.
In concluzie, un popor este liber in masura in care guvernantii reprezinta cu
adevarat organul legii si nu anumite interese ale unor indivizi sau ale unor grupuri
sociale.

Libertatea si democratia
Libertatea individuala si sociala este corelata cu necesitatea guvernarii legitime a
societatii,pe baza alegerilor democratice. PentruKarl Jaspers o putere legitima poate
guverna fara teama, increzadu-se in consensul populatiei;cea nelegitima manifesta
frica fata de popor ,propria ei violenta starnind violenta celorlalti.Atunci cand
individul are de ales intre despotism si legitimitate acesta va alege pe cea din urma
pentru ca legitimitatea –afirma Jasper-ramane singura alternativa datorita careia
omul poate trai fara teama.Libertatea sociala si individuala exista numai prin
legitimitate.Karl Jasper coreleaza libertatea politica cu principiile democratiei
,libertatea politica avand urmatoarele trasaturi:
1) Libertatea individului-este posibila in masura in care poate exista
concomitent cu libertatea celorlalti.Dar libertatea individului este inteleasa din punct
de vedere juridic(individului ii ramane un spatiu de actiune dupa bunul sau plac) si
inteleasa din punct de vedere moral(libertatea consta in deschiderea fata de ceilalti
realizata din iubire si ratiune).
2) Individul are o dubla existenta-de a fi protejat fata de violenta si de a i
se recunoaste valabilitatea opiniei si vointei sale.Protectia i-o confera statul
constitutional,iar democratia asigura manifestarea libera a opiniei si a vointei.
3) Libertatea se poate infaptui-numai prin infrangerea fortei de catre
justitie.Libertatea individului se realizeaza sub forma libertatii persoanei, a
proprietatii, a domiciliului.
4) Starea de libertate a individului-poate fi atinsa numai prin participarea
la viata comunitatii, adica prin democratie.

Libertatea are multe forme de manifestare,fiecare interpretand libertatea in mod

diferit.Insa ,in mod cert, libertatea fiecaruia trebuie sa tina cont de anumite
principii,principii impuse de om sau principii impuse de destin.

J.P.Sartre afirma ca “o libertate isi afla,indiferent pe ce pozitie ne-am

situa,singurele limite,pe care le poate intalni,in libertate.