10.

eseu despre particularitatile speciei:

Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ,

urmărind un conflict unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind
caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Nuvela
prezintă fapte verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros construită,
accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune.
Nuvelele pot fi clasificate, dupa modalitatea de realizare a subiectului, în:
nuvele istorice, psihologice, fantastice, filosofice sau anecdotice, iar în funcţie de
curentele literare în care se înscriu ca formulă compozitională: renascentiste,
romantice, realiste sau naturaliste.
O nuvela este şi “Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici, publicată în 1881 în
volumul “Novele din popor”, alături de Pădureanca şi Budulea Taichii,
Tema prezintă consecinţele nefaste ale setei de înavuţire , în societatea
ardelenească a secolului al XIX-lea.
Titlul ales este mai degrabă ironic, mutarea la Moara cu noroc aduce
destrămarea familiei lui Ghiţă, fiind mai degrabă Moara cu ghinion.
Construcţia subiectului, pe coordonate spaţio-temporale bine precizate (acţiunea
are loc la hanul Moara cu noroc aflată într-o zonă a Ardealului, în valea dintre
dealuri, la o răscruce, iar timpul este şi el bine precizat, acţiunea fiind delimitată
de două repere temporale, cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paşti)
creează impresia de veridicitate.
Conflictul nuvelei este unul complex, de natură socială (prezintă
confruntarea dintre doua lumi, dintre doua mentalităţi diferite: Ghiţă, care, în
încercarea de a-şi depăşi statutul social se confruntă cu Lică Sămădăul, personajul
antagonist, ceea ce creează conflictul exterior), dar şi de natură psihologică şi
morală (conflictul interior trăit de Ghiţă care este pus să aleagă între dorinţa sa de
înavuţire, şi liniştea familiei sale).
Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient,
cu o perspectivă narativă obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului,
naraţiunea la persoana a III-a şi atitudinea detaşată în descrierea acţiunii.
 De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere,
concretizată prin intervenţiile bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei.
În incipitul nuvelei, în prolog, bătrâna rosteşte o replicş ce anticipeazş
oarecum acţiunea nuvelei, şi destrămarea familiei lui Ghiţă: “omul să fie mulţumit
cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”.
Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de încheiere din finalul nuvelei, o
concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate în incipit:
“se vede că au lăsat ferestrele deschise (...) simţeam eu că nu are să iasa bine; dar
aşa le-a fost dat”. Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se
porneşte de la o idee, de la o temere , şi în final se revine la aceasta, după ce a fost
confirmată.
Personajele ce iau parte la acţiune sunt, asemeni oricărei nuvele, nu foarte
numeroase, dar bine individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci
pe complexitatea personajelor. Slavici se dovedeşte astfel, un bun observator al
caracterelor umane şi al vieţii rurale.
Ghiţă se impune atât prin complexitate, cât şi prin putere de
individualizare. El ilustrează consecinţele negative pe care le are asupra omului
dorinţa de înavuţire. Este unul dintre personajele nuvelei care evoluează odată cu
acţiunea, el transformându-se din tipul cârciumarului dornic de înavuţire, în
individul aflat sub determinare psihologică şi morală.
Ghiţă suferă un proces de dezumanizare, ezitarea lui în faţa alegerii dintre
valorile simbolizate de Ana (familie, iubire, liniştea căminului) şi cele simbolizate
de Lică (bogaţie, înavuţire, atracţia malefică a banilor) şi slăbiciunea lui în faţa
tentaţiilor îl conduc către un sfârşit tragic.
Lică rămâne constant de-a lungul întregii nuvele, sfârşitul său brutal fiind
în concordanţă cu temperamentul şi comportamentul său.
Ana suferă şi ea transformări interioare, datorate în special schimbării lui
Ghiţă şi îndepărtării acestuia de ea.
Iniţial, deşi Ghiţă era un simplu cizmar, cei doi aveau un cămin liniştit şi o
familie fericită. După luarea “Morii cu noroc” în arendă, odată cu statutul lor
social se schimbă si atitudinea lui Ghiţă faţa de Ana. Ghiţă începe să se ferească
de soţia sa , devine violent şi mohorât, se poartă brutal cu cei mici.
 Cei doi se înstrăinează într-atât, încât Ghiţă ajunge să o împingă pe Ana
în braţele lui Lică, iar aceasta să i se ofere lui Lică deoarece “acesta e om”, pe
când “Ghiţă e doar muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.
Sfârşitul celor doi este unul tragic. Realizând că a fost înşelat, Ghiţă o
ucide pe Ana, iar el, la rândul său, este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică.
Bătrâna şi copiii supravieţuiesc incendiului, pentru că sunt singurele
fiinţe inocente şi morale.
Aceste trăsături reies atât din descrierile pe care naratorul obiectiv le face
personajelor prin portrete sugestive (caracterizare directă), cât şi din gesturile,
limbajul şi relaţiile pe care acestea le dezvoltă între ele (caracterizare indirectă).
Apar, de asemenea, mijloace de investigaţie psihologică, precum scenele
de dialog, monologul, monologul interior, notaţia gesturilor şi a mimicii, care fac
din “Moara cu noroc” o nuvelă psihologică”.
În concluzie, prin conflict, faptele verosimile şi personajele prezentate,
precum şi prin accentuarea complexităţii acestora , cu prezentarea “acelui amestec
de bine şi rău ce se află la oamenii adevăraţi”, “Moara cu noroc” devine o
veritabilă nuvelă realistă, una din capodoperele lui Ioan Slavici