CARACTERIZAREA LUI GHITA

Opera literara “Moara cu noroc” este scrisa de Ioan Slavici si publicata in

volumul “Novele din popor” in anul 1881 si are ca personaj principal pe
“Ghita”, un personaj complex ale carui trasaturi sunt bine evidentiate pe
parcursul intregului subiect, atat prin intermediul caracterizarii in mod direct cat
si prin portretul moral al personajului.
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor
realiste, nuvela lui Slavici fiind prin tematica, o nuvela realista. Ca personaj
realist el ilustreaza un erou tipic intr-o situatie tipica, reprezentand tipul
carciumarului dominat de lacomia pentru bani, trasatura definitorie care va
marca profund evolutia acestui personaj. Este un personaj rotund, complex,
reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine, aspiratie
ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se
astfel consecintele distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul
nuvelei, se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvele “omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale te
face fericit”, la inceputul operei aparand in ipostaza de cizmar cinstit, dar
sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare devine hangiu, la inceput el este
apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia banului in continuare.
Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care decate atat
spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain toate etapele.
Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii, dominat
de frica, de obsesia pentru bani, fiind exploatat moral de Lica.
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar autocaracterizarea si
opiniile celorlalte personaje subliniaza atat trasatura dominanta a personajului
– dorinta de castig, cat si alte trasaturi. In mod indirect, portretul moral al
personajului se evidentiaza tot mai bine pe parcursul nuvelei, totodata faptele
si vorbele acestuia evidentiind din nou trasatura lui principala. Portretul lui fizic
nu este evidentiat, accentul cazand pe cel moral.
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand,
evidentiate de narator, prin intermediul caruia sunt evidentiate cele doua
ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor si iubitor al familiei sale
(“un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura
cand o vedea pe dansa vesela”) si cea a omului dominat de bani si de avere,
evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din momentul in care acesta
gusta averea ce il va transofmra in alt om (“acum el se facuse de tot ursuz, se
aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu
hohot incat iti venea sa te sperii de el”, “cand mai se harjonea cateodata cu
dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa urma vinete pe brate”). De
asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt evidentiate si prin
afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile Anei care, ca sotie,
observa cel mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima
schimbarilor lui. La inceput, Ana era loiala lui Ghita si avea deplina incredere
in el si in deciziile lui (“Ghita este un om drept si bland la fir, dar e un om
cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie nimic, nu voieste
sa atate mania oamenilor rai”), insa odata cu transformarea sotului ei, ea isi
schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata
de Ghita (“Esti un om netrebnic si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine,
pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara
zgomot. Tu esti acela care pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!”).
Vorbele Anei demonstreaza in final dezamagirea acestea fata de sotul sau,
fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il considera las si
nedemn (“Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine
barbatesti, ba chiar mai rau de atat.”).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in
permanenta sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand mereu sa-i
hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului (“Tu esti om Ghita,
om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras
pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar eu mai vrednic cand
ma stiu alaturea de un om ca tine”). lica alimenteaza in permanenta mandria
lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a afacerilor necurate.
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi
timp slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce sa-
mi fac?…Asa m-a lasat Dumnezeu!… Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai
tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in
spinare.”)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui
Ghita la zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidentierii placerii
de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor
despre Ghita, interventiile naratorului asupra caracterului lui Ghita si
autocaracterizarea acestuia ce apare in pozitia de victima a propriei minti si
constinte.
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia
obsesiva la avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul interior si
exterior cu celelalte personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are sa
conduca la un final tragic, nefericit. Personajul considera ca saracia
echivaleaza cu lipsa demnitatii asa ca alege sa se mute la Moara cu noroc
impreuna cu familia sa, in cautarea unei vieti mai bune, mai bogate. Cizmarul
ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare, rob al patimilor banilor,
sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii, fiind in permanenta
influentat de Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un bun cunoscator al
psihologiei umane, exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un
om diferit fata de cel care era cand a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia
castigului, moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a acestora
reprezentand un schimb de replici aspre, Ghita incercand sa se impuna
personajului ce-i era superior. Apare dorinta de egalitate a lui Ghita fata de
Lica (“Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni nepretuiti”) , fapt
prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de urmat, insa nu
doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si supusului
invins de autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se impune, fiind
amenintat de Samadau, stapan al locurilor din zona Morii cu noroc (“Ori imi vei
face pe plac, ori imi fac rand de alt om la moara cu noroc”).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si
nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in sufletul
lui. Desi Ghita incearca sa isi asigure cateva masuri de protectie in momentul
in care devine oficial aliatul lui Lica, probabil doar din dorinta subconstienta de
siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza
existenta, suferind o drama psihologica, unde se dezvolta conflictul interior al
personajului intre omul bun care era, omul ec a devenit, dorinta de impunere si
dragostea pentru bani. Faptele lui Lica reflecta slabiciunile lui Ghita, si acesta,
desi era cu sufletul incarcate refuza sa il tradeze pe Lica datorita amenintarilor
lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa fie arestati pentru
afacerile lui Lica. Totodata personajul principal refuza sa dea amanunte
despre afacerile lui Lica si se indeparteaza de familia sa in favoarea lui Lica si
a afacerilor lui. Ghita isi face reprosuri si are remuscari sincere si dureroase,
manifestate prin autocaracterizari. Acesta isi cere iertare in fata Anei, probabil
pentru nevoie disperata de sprijin, insa in interiorul sau totul se destrama
(“Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata
pamantului”). Drama emotionala prin care trece Ghita este alimentat in acelasi
timp si de frica de Samadau, Ghita fiind constient de ce ar putea pati in cazul
in care nu i s-ar supune acestuia, dar care este distrusa de obsesia pentru
bani care, la randul ei, este umbrita usor de omul cinstit si bun care era el de
fapt. O foloseste pe Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai
pentru ca il mustra constinta pentru ceea ce devenise el, dar si pentru gelozia
ajunsa la paroxism. Finalul nuvelei accentueaza setea de razbunare a lui
GHita izvorata din demintatea lui calcata in picioare, singurlui lui gand fiind
acela de a-l prinde pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta.
Patima pentr bani il dezumanizeaza si Ghita decada prada propriului sau
destin caruia nu i se poate opune, prabusindu-se incet, dar sigur de la omul
cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri necurate si crima pana a
deveni chiar el ucigas, omorandu-si propria sotie, ajungand in felul acesta pe
deplin copia lui Lica, crima fiind considerata ultima treapta a dezumanizarii
lui Ghita.
Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de bani
este omorat de Raut pentru faptele sale, in timp ce Lica se sinucide, iar focul
ce cuprinde hanul purifica locul de nelegiuri, minciuni si alte crime,
nelasand vreo urma a celor inamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza
morala in care se afla acesta si evidentiaza trasaturile caracteriale ale
acestuia. In prima parte a nuvelei, Ghita se dovedeste a fi un sot credincios,
intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua parte devine un om ursuz,
inchis in sine, apasat sufleteste din pricina constiintei incarcate si in cele
dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se raceste pe parcursul
subiectului, el devenind violent in timp ce ea devine dezamagita de propriul
sot. Ea incepe sa il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai
multa atentie decat sotul ei, fiind mai sigur pe sine, inspirandu-i protectie si
siguranta, iar in final ea i se daruieste Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict
constient sau inconstient, Ghita dorind initial sa i se impuna Samadaului, dar
cedeaza in postura de supus in fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu
noroc si celui care i-ar fi putut curma viata. Lica il implica asadar pe Ghita in
afacerile lui necurate, personajul principal ne mai avand posibilitatea sa
renunte la necurate odata implicat, fapt ce duce la decaderea lui morala,
conflicatul interior si schimbarea totala a caracterului personajului condus de
setea banilor.
In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice “Moara cu
noroc” de Ioan Slavici este conturat in mod realistic tipic nuvelei psihologice, al
carui statut social si moral se schimba pe parcursul operei.