6 lucruri terifiante despre ornitorinci

In zilele noastre si in era in care traim este imposibil ca cineva sa nu cunoasca ornitorincul. Acest animalut mic si adorabil care seamana cu rezultatul unei relatii intre un castor si o rata. Ceea ce nu stiu multi dintre noi este ca ornitorincul, cu toata dragalasenia lui, incalaca cel putin 6 reguli ale normalitatii: 6. este una dintre cele 5 specii de mamifere care depune oua - acest fapt vine in contradictie cu trei dintre aspectele definitorii ale mamiferelor, pe care le cunoastem cu totii: au par, au sangele cald si nu depun oua. Privind lucrurile in perspectiva, balenele, delfinii si chiar liliecii au suficient respect pentru statutul lor de mamifere, astfel incat sa nu depuna oua. Iar aceste creaturi isi petrec intreaga viata incercand sa fie pesti sau pasari. Daca mamifere care isi petrec viata scufundate in apa se pot descurca sa nasca pui vii, atunci ornitorincii nu au absolut nicio scuza pentru aceasta modalitate de reproducere, anormala pentru un mamifer care traieste in conditii normale; 5. ornitorincii nu au mameloane - desi femelele produc lapte si isi lapteaza puii. Cum reusesc sa faca acest lucru fara a avea sfarcuri? Ei bine...intr-un mod asemanator procesului de transpiratie care se strange in buric. Laptele este literalmente secretat din doua glande sudoripare modificate prin porii din piele, de unde se strange, de-a lungul striurilor, in mici bazine pe abdomenul mamei, gata de a fi lins de micutii ornitorinci; 4. ornitorincii se nasc cu dinti - motivul pentru care ornitorincii se nasc cu dinti este incert, poate ca sunt prea lenesi ca sa treaca prin intreg procesul de crestere a dintilor. Ce este si mai incert este motivul pentru care o creatura cu cioc de rata are nevoie de dinti. Desigur, acestia le cad la o varsta destul de frageda, dar...totusi, de ce le mai apar? Este ca si cand oamenii ar naste bebelusi cu coarne, care le-ar pica la pubertate. Dintii ornitorincilor nu au absolut nici un rol, in afara aceluia de a face aceste creaturi sa para si mai anormale decat sunt; 3. ornitorincii sunt carnivori - nu erbivori si nici omnivori, ci carnivori 100%. Aceste mici creaturi inadaptate au o pofta de sange ce nu poate fi inlocuita cu nimic altceva. Diata lor consta, in principal, din larve ale diferitelor insecte care traiesc in habitatul lor: viermi, muste, icre de sturion, oua de broasca, mici broaste sau pesti de mici dimensiuni, precum si creveti, raci, libelule sau scoici. In mod normal, un ornitorinc consuma hrana reprezentand aproximativ jumatate din greutatea sa corporala, fiindu-i necesare 12 ore pentru a aduna aceasta cantitate; 2. ornitorincii au al saselea simt al elecrolocatiei - acest simt reprezinta modalitatea prin care perceptia unui animal poate fi folosita, prin campuri electrice, pentru a detecta un obiect. Pentru ca ornitorincii nu isi vaneaza prada prin metode normale, ei isi folosesc acest simt pentru a detecta campurile electrice produse de contractiile musculare. 1. ornitorincii sunt veninosi - aceste creaturi sunt capabile sa produca suficient venin pentru a ucide un caine sau pentru a imobiliza un om matur. Ornitorincul mascul are o gheara in spatele fiecarui picior, care secreta venin, care, din cate se pare, nu este mortal pentru oameni. Veninul este produs doar de masculii adulti si este foarte puternic in perioada de imperechere, fiind folosit probabil impotriva altor masculi ornitorinci.

Cateva lucruri interesante despre rinoceri

Rinocerii sunt animale critic amenintate cu disparitia, care nu s-au schimbat foarte mult din epoca preistorica (cu exceptia faptului ca pe atunci erau lanosi). Desi foarte aproape de extinctie, eforturile de conservare si protectia habitatului incep sa faca o mica diferenta in soarta acestor magnifice animale. Sa aflam cateva lucruri interesante despre rinoceri: - exista atat varianta alba, cat si cea neagra a rinocerului African, insa cele doua tipuri seamana foarte mult ca si colorit. Diferenta rezita, mai degraba, in conformatia lor: rinocerul negru are o protuberanta ascutita si inconvoiata, iar cel alb

are

una

patrata;

- rinocerii pot creste peste 180 cm in inaltime si mai mult de 330 cm in lungime; - coarnele rinocerilor contin keratina (o substanta care se gaseste si in alcatuirea firelor de par); cel mai lung corn apartine unui rinocer negru - acesta masoara aproximativ 143 cm (in conditiile in care lungimea medie a coarnelor rinocerilor negri este de 50 cm.); rinocerul negru este mai mic decat cel alb;

- rinocerii isi fac singuri bai de soare, scaldandu-se in noroi si apoi stand la uscat. Crusta astfel formata ii protejeaza de insectele care le-ar putea suge sangele; - rinocerii sunt critic amenintati din cauza braconajului. Coarnele lor sunt folosite la confectionarea manerelor pumnalelor ceremoniale in Orientul Mijlociu (denumite jambiyas) si ca aphrodisiac in medicina traditionala chinezeasca; rinocerii negri sunt foarte agresivi si ataca spontan, din cauza vederii lor slabe;

- rinocerii negri se lupta intre ei si inregistreaza cea mai ridicata rata de mortalitate printre mamiferele apartinand aceleasi specii, care se ataca intre ele. Jumatate dintre masculi si 30% dintre femele mor in urma acestor batalii intra-specii; rinocerii negri alearga pe degetele de la picioare si pot atinge o viteza de 55 km/h;

- rinocerii negri se hranesc cu frunze, tufisuri spinoase, fructe si plante frunzoase; cei albi pasc iarba; rinocerii negri pot trai pana la patru zile fara apa;

- pentru a comunica intre ei, rinocerii folosesc un sistem complicat bazat pe aburii rezultati in urma respirarii, in plus fata de grohaituri si caraieli; rinocerii albi pot trai pana la 45 de ani in salbaticie;

- femelele rinocer devenite mame sunt foarte constiincioase ele stau alaturi de puii lor pana cand acestia ating varsta de aproximativ 3 ani;

rinocerii

traiesc

pe

pamant

de

50

de

milioane

de

ani;

- cele mai apropiate rude ale rinocerilor sunt mai degraba caii decat hipopotamii, deoarece sunt animale copitate; perioada de gestatie a rinocerilor negri este de 15-16 luni;

- folosindu-si buza superioara apucatoare rinocerii negri nu pot culege nici macar o frunza de pe o crenguta, insa pot deschide portile sau usile unui vehicul; cornele rinocerilor se regenereaza in cazul in care sunt taiate sau se rup;

- in limba swahili rinocerii se numesc Faru.

5 cele mai tepoase animale din lume

Prezenta spinilor reprezinta o metoda eficienta de aparare impotriva pradatorilor, competitorilor si intrusilor. Acele specii de animale care prezinta tepi sau spini sunt, in principiu, imposibil de atacat si de penetrat, iar atunci cand isi folosesc aceste arme la potentialul lor maxim, pot provoca leziuni grave. Sa aruncam o privire asupra unora dintre aceste specii tepoase, care nu se tem sa-si foloseasca armele naturale pentru a se apara sau pentru a ataca: 1. Echidnele cu nasul lung/scurt - arme defensive ce pot sfasia si ucide - Echidna este un mamifer australian de marime medie, care are corpul complet acoperit cu tepi ascutiti, sub forma unor ace scurte, a caror lungime poate atinge 5 cm.. Face parte din specia Tachyglossus aculeatus si este cunoscuta si sub denumirea de furnicar (mancator de furnici) spinos. Daca sunt deranjate in timp ce-si cauta de mancare, exemplarele din aceasta specie se ingroapa in sol, la suprafata ramanandu-le numai spinii proeminenti. Stau in aceasta pozitie pana cand intrusii pleaca si se afla in afara pericolului. Pentru a se apara, aceste mamifere interesante nu numai ca se pot rasuci transformandu-se in niste mingii spinoase, dar poseda si un pinten otravit ascuns in zona piciorului. Echipate cu peste 5000 de tepi ascutiti, echidnele poseda una dintre formele ideale de protectie. 2. Pestele spinos un stomac care se transforma intr-un balon de spini Denumit stiintific Diodon nichthemerus, pestele spinos are corpul prevazut cu tepi, care, in mod obisnuit, fac parte din organismul sau (se afla pe partile laterale ale corpului pestelui), avand un aspect plat. Atunci cand este amenintat, insa, pestele isi foloseste stomacul incredibil de elastic, fiind capabil sa ingereze cantitati uriase de apa si aer in corpul sau, fortandu-l sa se extinda sub forma unei sfere. Corpul devenit balon face ca acesti spini sa devina erecti, transformand pestele intr-un minipumnal imposibil de inghitit de catre pradatori. Datorita incredibilei adaptari evolutioniste, burta pestelui spinos nu mai este folosita pentru digestie, hrana fiind, in schimb, absorbita la nivelul intestinelor. Mucoasa stomacului sau este extrem de pliata, dar, odata ce pestele inghite apa, acesta se mareste cu de cateva ori dimensiunea initiala a pestelui. In timpul acestui bizar proces, celelalte organe ale pestelui sunt impinse in sus pe langa coloana vertebrala, luand forma unui arc. Atunci cand pielea este pe deplin intinsa, ea devine suficient de rigida pentru a mentine tepii in afara, conferindu-i pestelui acel aspect repulsiv.

3. Soparla tatu - reptila cu armura de spini - Multe specii de soparle si-au dezvoltat tepi crestati sau aschiati din solzii duri care alcatuiesc straturile lor de piele. Soparla tatu (Cordylus cataphractu), care traieste in Africa si Madagascar, este exemplara in acest sens intregul sau corp este placat cu spini scurti. Acesta arma este in mod inteligent folosita in doua feluri ingenioase: mai intai de toate, majoritatea membrilor unei familii utilizeaza spinii de pe coada pentru a bloca intrarea in vizuine, asigurand astfel protectia puilor si evitand invazia hotilor. Tepii pot, de asemenea, sa fie folositi drept mijloc de autoaparare, atunci cand animalul este atacat. Prin aruncarea cozii pe spate si prinderea acesteia cu gura, soparla tatu ramane in picioare, expunandu-si numai suprafata tepoasa, amenintatoare - un cerc de spini bine dezvoltati, mult prea incomod si letal pentru ca pradatorii sa o poata aborda sau inghiti. 4. Pestele leu - Desi are un aspect elegant, intalnirea cu celebrul peste leu (Pterois antennata) poate fi una nefasta. Are aripile fine, ca niste voaluri largi, iar corpul este plin de tepi lungi, rosii, rosii-maronii, albi sau crem - 18 in total, care alcatuiesc inotatoarele dorsale, asemanatoare unor ace. Acesti tepi sunt veninosi, fiind foarte periculosi mai ales pentru om, deoarece actioneaza ca niste seringi hipodermice - durerea se simte imediat, ii amortesc membrele, apar probleme cu respiratia si are nevoie de luni de zile pentru a se recupera. Intepatura unui peste leu este extrem de dureroasa pentru speciile marine si poate fi fatala pentru om. Neinfricatul peste sta ascuns printre stancile de pe fundul oceanelor si apare subit in fata pradatorilor si chiar a scafandrilor. Inoata incet si cu usurinta fiind increzator in sistemul sau de protectie. 5. Porcul spinos - Erethizon dorsatum sau porcul spinos este un animal foarte popular, cunoscut fiind pentru spinii sai duri si foarte lungi, care ii acopera o treime din corp si pe care ii poarta lipiti de spate. Atunci cand animalul se simte amenintat, isi indreapta spinii in sus, capatanad un aspect infricosator. Ca avertisment pentru ceilalti porci spinosi, isi clatina spinii de pe coada, producand un sunet asemanator celui emis de sarpele cu clopotei. Cand acest avertisment este ignorat, porcul spinos devine foarte agresiv. Chiar si leii sau hienele care intra in contact cu corpul spinos al animalului se retrag rapid ca din fata unui adversar periculos. Intepatura porcului spinos este foarte profunda si produce rani urate, care se pot infecta si pot fi fatale. Acesta este unul dintre cele mai eficiente sisteme de aparate din intreg regnul animal.

Ce nu stiati despre tatu

Desi poate fi considerat o creatura urata, tatuul este, de fapt, un mamifer destul de fascinant, care merita toata admiratia si tot respectul oamenilor. La nivel mondial mai exista doar 30.000 de exemplare din specia Priodontes maximus (Tatuul urias), ceea ce inseamna ca animalulul se afla in pericol de disparitie - din anul 2002 se afla pe Lista Rosie a World Conservation Union. Traieste cu precadere in Texas, Florida si Sudul Americii. Un fapt interesant si unic in randul mamiferelor este acela ca femelele tatu dau nastere unui numar de patru pui gemeni identici. Alte specii care prezinta aceasta caracteristica sunt: viespile parazite, anumiti viermi plati si diferite tipuri de nevertebrate acvatice. Nasterea de cvadrupleti face ca tatuul sa fie considerat un excelent specimen stiintific. Puii de tatu au fost, probabil, cel mai des folositi in studierea tratamentului leprei. Vaccinul impotriva acestei boli a fost creat in urma studierii acestor animale cu carapace, singurele in afara oamenilor care se pot imbolnavi de lepra. Temperatura pielii unui tatu este foarte asemanatoare cu cea a pielii umane. Carapacea dura a tatuului a fost utilizata in trecut pentru confectionarea lautei andine, instrumentul preferat al peruanilor. Din cauza disparitiei acestui animal din zona, lauta este acum fabricata din lemn.

Unul dintre numeroasele motive care a contribuit la disparitia tatuului este acela ca oamenii considera carnea animalului ca fiind foarte delicioasa. Unele surse sustin ca este bogata in calorii - aproximativ 780 la jumatate de kilogram de carne - si ca are un gust asemanator celei de porc. Preseditele american Hebert Hoover a recomandat introducerea carnii de tatu ca sursa de hrana in timpul Marei Depresii. Un alt motiv al disparitiei este legat de problemele de inmultire si regenerare ale acestei specii, din cauza sistemului reproductiv neobisnuit pe care indivizii il au. Pe langa faptul ca prezinta poliembrionie (dezvoltarea mai multor embrioni din acelasi ou), animalele tatu au si o implantare embrionica intarziata, si chiar daca dureaza intre 60 si 120 de zile pana cand puiul se naste, in unele cazuri poate dura chiar si 2 ani pana cand embrionul sa se prinda in uter. Tatuul poate merge cu usurinta pe sub apa, in loc sa inoate sau sa se clatine, asemenea altor animale. De asemenea, isi poate tine respiratia mai mult de 6 minute in mediul acvatic. Tatuul doarme in medie 18,5 ore pe zi. In ciuda credintei populare, majoritatea indivizilor nu se pot rostogoli asemenea unei mingii - numai tatuul cu trei brauri poate face acest lucru. Tatuul este inrudit cu furnicarul, astfel ca dieta lui este compusa din furnici si mici insecte, dar si din plante. Dupa ce se nasc, puii acestui animal sunt foarte simpatici, corpul lor fiind acoperit cu puf; carapacea dura apare dupa prima saptamana de viata. Desi are niste ochi mari, tatuul este aproape orb. In ciuda acestui dezavantaj, speranta de viata in salbaticie este de 7 ani. Isi petrece majoritatea timpului in vizuini adanci, intotdeuna alaturi de alti indivizi de acelasi sex. Este un animal foarte docil si afectuos.

Suricatele - totul pentru familie

Suricatele sunt rozatoare din familia mangustelor care adopta o ierarhie sociala impecabila si extrem de elaborata. Ele traiesc in grupuri de pana la 50 de indivizi (inruditi). Desertul Kalahari din sudul continentului african este teritoriul lor de bastina. Familii de suricate mai pot fi intalnite si in Desertul Namib sau sudul Angolei. Familia Suricatele sunt animale foarte sociabile care traiesc in grupuri sau bande (se grupeaza ca sa isi invinga dusmanii). Marimea grupului depinde de spatiul si de hrana disponibile. Suricatele sunt mamifere care dau nastere la aproximativ 5 pui pe care ii vor hrani cu lapte. Doar masculului si femelei dominante li se permite sa se imperecheze si sa faca pui, dar in cazuri extreme cand exista un grup mic, nou format, este necesar sa-si sporeasca numarul de membrii din motive de siguranta si doar atunci i se va permite unei fiice subordonate sa-si creasca puii in grup. Toti puii masculi sunt izgoniti din grup in momentul in care acestia devin maturi din punct de vedere sexual, la varsta de aproximativ un an. Tuturor femelelor li se permite sa ramana in grup si pot ajuta la cresterea fratilor si surorilor lor. De obicei acestea raman impreuna cu grupul pana in momentul in care vor dori sa-si intemeieze propria familie, sa-si creasca proprii pui, sau vor fi izgonite pentru incalcarea regulilor. Vizuinele Suricatele locuiesc intr-o retea de vizuine subterane pe care le cuceresc de la manguste sau si le sapa singure pe un versant orientat spre est la baza caruia ploaia a creat un strat gros de aluviuni nisipoase (de obicei musuroaie parasite de termite).

Aceste vizuini sunt galerii care duc la camere subterane (la aproximativ 2,5 metrii) unde suricatele dorm impreuna pentru asiguararea caldurii. Trezirea Suricatelor nu le place vremea rece sau umeda, de aceea rareori sunt vazute iesind din vizuine atunci cand ploua. In conditii de vreme buna, suricatele, vor iesi din vizuine la aproximativ 10-15 minute dupa rasaritul soarelui in functie de cat de innourat este sau de conditiile de temperatura. Daca este foarte frig le poate lua pana la o ora sa iasa din vizuina. Ritualul de dimineata Femela dominanta este de cele mai multe ori prima care iese din vizuina. Ca exceptie, atunci cand femela dominanta este gestanta in ultima patrime din sarcina, una din femelele subordonate va iesi prima sa verifice daca exista vreun pericol, apoi va permite celorlalti sa iasa. Urmeaza ca acestea sa se incalzeasca la soare, expunandu-si petecele inchise la culoare de pe abdomen pentru a atrage caldura. In timpul zilei acestea se vor si racori asezandu-se cu burta pe nisipul racoros de la umbra. Scoala Dupa ce s-au incalzit suficient, suricatele, vor incepe sa se purice unele pe altele si sa se joace, dar si sa se lupte in joaca. Acest lucru le va pregati pentru eventualele lupte viitoare cu bandele rivale. Cam pe acum li se arata suricatelor tinere cum sa caute mancare, cum sa curete sau sa sape vizuine. In timpul acestor activitati o suricata va fi santinela (cam in 90% din cazuri femela dominanta). Micul dejun Toate activitatile de mai sus se desfasoara in primele doua ore de la rasarit (in functie de vreme, desigur), pana cand, dintr-o data, masculul dominant va scoate un sunet care inseamna plecam la masa. Acesta le va conduce in fiecare zi intr-o alta directie deoarece nu vor manca in acelasi loc mai frecvent de o data la doua saptamani. Siguranta si serviciul de santinela In timp ce suricatele cauta de mancare, una dintre ele, va gasi un musuroi de nisip, un arbust, o tufa sau orice obiect mai inalt unde va sta pe picioarele din spate si se va uita dupa pradatori la sol sau pe cer. Santinela va sta la datorie pana cand o alta suricata va gasi un loc mai inalt unde va incepe paza si doar atunci aceasta se va putea alatura celorlalte sa caute de mancare. Aceasta activitate se va desfasura restul zilei cu exceptia momentului in care suricatele isi vor face siesta cand, din nou, una dintre ele va face serviciu de santinela. Ascunzisurile Suricatele au unul sau doua seturi de vizuine in care acestea dorm, fata sau isi cresc puii pana sunt suficient de mari sa-si caute singuri hrana. Fata aceste vizuine exista ascunzisuri sapate sub pamant in fiecare directie, distantate intre ele la 50-100 m. In timp ce acestea se hranesc vor fugi catre aceste galerii in cazul in care sunt amenintate. Ascuzisurile sunt galerii mici in care suricatele isi gasesc siguranta cand sunt departe de casa. Hrana Hranirea este o activitate foarte importanta. Spre deosebire de veverite, suricatele nu impart mancarea si trebuie sa manance zilnic pentru a-si mentine greutatea corporala. Ele adulmeca insecte sau viermi si sapa gropi de pana la 30 cm pentru a-si gasi prada. Exista cazuri in care o suricata sapa o groapa mare incat incape cu totul in ea, doar pentru a iesi cu un vierme mic care nu justifica efortul.

Suricatele vor cauta toata ziua insecte, viermi, rozatoare mici, reptile, scorpioni, miriapode, oua de pasare, pasari mici sau orice creatura moarta cu care se pot hrani. Acestea se vor opri daoar atunci cand este foarte cald si vor gasi o portiune racoroasa de nisip la umbra unde se vor aseza pe burta pentru a se racori. In functie de disponibilitatea hranei, suricatele, pot calatori pana la 3 km in fiecare zi pentru a gasi hrana. In 2008 a aparut in cinematografe filmul The meerkats, realizat de James Honeyborne, dupa ce a filmat si a studiat timp de 6 luni o familie de suricate. Drama- documentar expune trairile aproape omenesti ale acestor micute mamifere. Vom vedea povesti de dragoste, gelozie, suferinta, razbunare, revolta, razboi, ale caror protagonisti sunt suricatele din desertul african

12 cele mai periculoase animale din lume

Ele sunt "fiarele" care fac cele mai multe victime omenesti raportat la un an de zile. Unele sunt masive, fioroase si te pot ucide dintr-o muscatura. Altele traiesc in apa si e suficienta doar o atingere pentru a-ti opri functiile vitale. Sunt si unele mititele, pe care le intalnim la tot pasul, fara sa stim de fapt ce criminal se ascunde in spatele bazaitului. Exista si animale de la care te-ai fi asteptat sa intre intr-un astfel de clasament, insa hiena de exemplu, ar putea sa te muste serios insa fara sa te ucida. Acesti ucigasi in fapt nu ne considera prada lor, insa daca sunt amenintati riposteaza, in definitiv e si viata lor in joc. Probabil in acest top pe primul loc ar trebui sa se afle Omul, care de parte este cea mai periculoasa fiinta terestra atat pentru semeni cat si pentru toate celelalte 12.Bivolul

animale. african

Este o masinarie de aproape 1,5 tone, ticsita cu muschi, care poate genera o forta incredibila. Daca mai punem la socoteala ca este un animal de turma si toate aceste forte impresionante se cumuleaza, intelegem de ce in savana africana acest erbivor nu prea are pradatori; in afara de braconieri si uneori un grup de leoaice bine organizate. In cadrul turmei este un animal pasnic, insa daca cineva pericliteaza siguranta familiei sale, furia devine mortala. Unii cercetatori sunt de parere ca bivolul ucide mai multi oameni anual decat orice alt mamifer african. 11.Broasca otravitoare "sulita"

Acest amfibian mic si frumos colorat, traieste in padurile tropicale din America de Sud. Pielea de pe spate secreta, atunci cand este amenintat animalul, o neurotoxina extrem de letala. Un singur exemplar poate produce atata otrava cat sa ucida 10 oameni. Se pare ca in captivitate broasca nu mai este capabila sa excrete neurotoxina. Deoarece culoarea stridenta ridica semne de intrebare asupra promiscuitatii broscutei, ea nu prea are pradatori naturali, iar bastinasii stiu sa o evite. Totusi accidental, se pierd si vieti omenesti din cauza ei. 10.Hipopotamul Un alt erbivor aparent pasnic, dar care atunci cand este deranjat ataca orbeste. Este al 3-lea cel mai masiv animal din lume si duce o viata semi-acvatica, traind in rauri si balti. Gura enorma, cu o deschidere de pana la 120 de cm si coltii lungi si ascutiti, transforma muscatura acestui animal intr-o masina de ucis veritabila. De obicei ataca barcile care strabat raurile, pe deasupra familiilor de hipopotam care au pui. 9.Meduza Este de fapt vorba de mai multe specii, diferite morfologic, dar care apartin familiei Phylum Cnidaria.

Cea mai otravitoare este viespea de mare, de dimensiunea unui castron de salata, care poseda aproximativ 60 de tentacule fine, de 50 de cm lungime. Fiecare tentacul contine suficienta toxina cat sa ucida 50 de oameni. Se gasesc in largul Filipinelor si al Australiei, iar din 1884 de cand au fost descoperite peste 5000 de morti le sunt atribuiti lor. 8.Ursul Din nou masivitatea pare sa fie o arma mortala. Asociata cu furia poate duce la deznodamant tragic. Ursul, raspandit in intreaga lume, sub mai multe specii, vine adesea in contact cu omul. Daca este flamand si infuriat riposteaza. Laba sa cu gheare puternice loveste zdravan, iar daca victima ii rezista, atunci cu siguranta muscatura feroce ii curma viata. 7. Rechinul

Nu este atat de fioros precum este prezentat in filme, dar cu siguranta trebuie sa ne temem de el. Este un peste extrem de agil, rapid, iar cu cei peste 300 de dinti foarte ascutiti, reuseste sa ucida aproape instantaneu. In acest caz nu mai este vorba de amenintare, ci pur si simplu doreste sa se hraneasca cu o prada usoara (noi). Detecteaza de la kilometri distanta sangele si par a fi atrasi de culoarea portocalie si de inotatorii rataciti. 6. Leul

Ucide peste 250 de oameni anual. Aceasta pisica uriasa este un familist foarte afectuos, care ar face orice sa isi apere urmasii. Ataca doar cand este amenintat sau pastorii care se straduiesc sa isi apere turmele de aceste feline infometate. Este a 2-a felina ca marime dupa tigru, un pachet de muschi si ferocitate demn de titlul de regele animalelor. 5.Elefantul Poate parea surprinzator ca un animal atat de dragut si docil sa se afle atat de sus in acest top. Este al doilea animal ca marime din lume, poseda niste colti uriasi, trompa si picioare puternice, suficiente arme care la furie sa doboare orice om. In general chiar este un animal bland, care poate fi domesticit usor, insa femelele cu pui si mai ales masculii solitari pot deveni foarte agresivi daca omul se apropie prea mult. 4.Crocodilul Acest ucigas preinstoric, este responsabil de 2000 de crime anual, in Africa si Australia. Se camufleaza usor sub apa si ataca fulgerator atunci cand victima se apropie. Muscatura puternica poate sfasia un om intr-o clipita. Cel mai bine este sa fie evitat, un crocodil niciodata nu se da in laturi de la o gustare, si nici nu va deveni cel mai bun prieten al omului. 3.Scorpionul Pe cat de urat, pe atat de criminal. Acest artropod, detine peste 5000 de specii in lume, unele foarte periculoase. Veninul sau poate ucide pe loc un om, fie prin intepatura, fie (la unele specii) cand este scuipat. Tot 5000 de victime anual sunt trecute in contul sau, iar numarul poate fi mult mai amre avand in vedere regiunile izolate unde traieste. Sunt animale nocturne, care traiesc in zonele aride sin Africa, America sau Australia. 2.Cobra Este unul dintre cei mai veninosi serpi. Din cele peste 2000 de specii de serpi, 450 sunt veninosi. Ei omoara aproximativ 100.000 de oameni anual. Sunt raspanditi peste tot in lume, dar cei periculosi serpi se intalnesc in Africa, Asia si America. Ei ataca doar cand sunt amenintati de prezenta omului si nu pentru ca am fi prada lui preferata. Cele mai multe victime calca accidental pe sau pe langa acesti

serpi care se intorc si ataca extrem de rapid. Toxina se raspandeste rapid prin organism si omoara repede. Purtati incaltaminte inalta atunci cand pasiti prin medii populate cu serpi veninosi. 1.Tantarul El este cel mai feroce criminal din lume. Credeati ca este doar enervant si ca intepaturile lui sunt iritante?! El este responsabil de transmiterea a multor boli, cea mai agresiva fiind malaria. Peste 2 milioane de oameni mor in tarile african din cauza malariei. Iar singura cale de transmitere a bolii este intepatura de tantar. Chiar daca nu raneste efectiv omul, tantarul ucide cel mai mult. Femela de tantar este cea care este agresiva, iar o singura muscatura este suficienta pentru a transmite si alte boli decat malaria, chiar in tarile dezvoltate. Prefera umiditatea, de aceea in jurul apelor sunt cele mai mari colonii de tantari. Un bun program de dezinsectie poate tine la distanta aceasta mica insecta de pielea noastra.

Tigrul - 5 mituri distruse

Tigrul este un animal destul de faimos printre oameni, datorita fortei sale si a privirii feroce. In plus, blana sa colorata si neteda il face inconfundabil in randul animalelor. De-a lungul anilor oamenii au venit cu mituri suplimentare cu privire la tigri. Ne vom referi, in continuare, la cele mai populare dintre acestea, incercand sa stabilim adevarul. 1. Tigri au putere nelimitata

Unele legende sustin ca tigri au o forta nelimitata si o putere nemaintalnita. Prin urmare, vor lupta impotriva raului. Aceasta ipoteza este adesea sustinuta in mitologia nepaleza. Poporul nepalez crede in puterea animalelor, tigrul numarandu-se printre ele. Mai mult decat atat, exista legende suplimentare despre tigri, de regula disponibile in cultura si traditia chineza, precum si in cea coreeana. Dar sunt numai legende. 2. Tigri albi provin din Siberia

Acesta este un alt mit inventat de oameni, care cred ca pielea alba a tigrilor este un camuflaj, pentru a-i proteja de frig. Adevarul este ca tigri albi sunt originari din India, iar blana lor nu are nimic de-a face cu conditiile meteorologice, ci cu nutritia. 3. Afirmatia 4. este Nu complet exista gresita Tigri tigri negri tigri exista si pot complet fi intalniti in negri Bengal. oamenii

ataca

Este un alt mit popular referitor la tigri, la fel de fals ca si celelalte. Niciun tigru nu manifesta niciun fel de atractie fata de oameni, decat in cazul in care acestia ii provoaca. Mai mult decat atat, tigri isi vad, de regula, de treaba lor si prefera, mai degraba, sa fuga de oameni. 5. Tigrilor nu le place apa

Acest mit a pornit de la conditiile aride de viata ale tigrilor. In realitate, tigri sunt excelenti inotatori si au nevoie in permanenta de apa, pentru a se hifrata. Mai mult, tigrilor le place apa deoarece simt nevoia sa se racoreasca, tinand cont ca blana lor este foarte groasa si ca vaneaza zilnic.

Cerbul cu colti (Hydropotes inermis)

Singurul cerb din lume care are colti in loc de coarne (Hydropotes inermis) Hydropotes inermis sau cerbul de apa este, judecand la nivel superficial, asemanator mai mult cerbului moscat decat unui cerb normal (Cervide ordinul Artiodactyla), fiind considerat un cervid, in ciuda faptului ca are colti (canini indreptati in jos) in loc de coarne si alte anomalii anatomice. Particularitatile sale au determinat oamenii de stiinta sa il incadreze in propriul sau gen: Hydropotes si sa-i creeze propria subfamilie: Hydropotinae. In lume exista numai doua subspecii, native din China si Coreea de Sud: cerbul chinez de apa (Hydropotes inermis inermis) si cerbul coreean de apa (Hydropotes inermis argyropus). Numele latin al acestei specii: Hydropotes inermis se traduce prin bautor de apa neinarmat, referinduse la lipsa coarnelor si preferinta indivizilor pentru locurile mlastinoase. In locul coarnelor, masculii au caninii superiori foarte dezvoltati, alungiti, proeminenti si inconvoiati asemenea unor colti, pornind din buza de sus. Lungimea acestora variaza de la 5.5 la 8 cm. Femelele, in schimb, sunt mai mici ca dimensiuni, iar caninii lor ajung numai pana la 0.5 cm. Coltii apar, de regula, in toamna primului an din viata cerbilor, la varsta de 6-7 luni. La inceputul primaverii acestia ating deja jumatate din lungimea lor finala. Pe masura ce coltii se dezvolta, radacina ramane deschisa, pana cand cerbii implinesc varsta de 18 luni, varsta la care coltii ajung la dimensiunea lor finala atunci cand sunt pe deplin dezvoltati acestia sunt vizibili in proportie de 60%. Caninii sunt tinuti liberi in alveole, miscarile lor fiind controlate de catre muschii faciali. Cerbii ii pot trage inapoi inapoi atunci cand mananca si ii pot impinge inainte, aducandu-i cat mai apropae unul de celalalt, pe deasupra buzei inferioare, atunci cand au loc intalniri agresive cu masculii rivali. Datorita acestei particularitati, cerbii de apa au mai fost denumiti popular si cerbii vampiri. Blana cerbului de apa chinez este destul de groasa si aspra, avand nuante roscat-maronii pe timpul iernii si partile inferioare albicioase. Urechile sunt mici si rotunjite, picioarele relativ lungi si subtiri si coada redusa la un ciot. Exemplarele tinere au blana de un maro inchis, cu dungi si pete albe pe partea superioara a spatelui. Dupa cum sugereaza si numele, cerbul de apa este un inotator expert, putand inota intre insule in cautare de hrana si de adapost. Este mult mai activ dimineata si seara, in timpul zilei ascunzandu-se in vegetatia deasa. Daca este deranjat, va fugi facand o serie de salturi asemenea iepurilor si poate emite avertismente sub forma unor tipete stridente. Dieta lui include iarba, stuf, rogoz si alte plante umede. Este un animal solitar, desi uneori poate fi vazut in pereche sau in interiorul unor grupuri mici. Masculul este puternic teritorial, marcandu-si spatiul cu gramezi de balegar si atacand orice alt mascul intrus. Sezonul de imperechere are loc intre lunile noiembrie si ianuarie, iezii nascandu-se din mai si pana in iulie, dupa o perioada de gestatie estimata intre 170 si 210 zile. In mod neobisnuit pentru o caprioara, femela poate da nastere unui numar de 6 si uneori chiar 8 pui, numarul comun fiind de 1-3 pui nascuti. Cantarind numai un kilogram la nastere, micuta caprioara este capabila sa stea in picioare dupa numai o ora si isi petrece primele saptamani din viata stand ascunsa in mijlocul vegetatiei. In randul acestei specii de animale mortalitatea este foarte mare, mai mult de 40% dintre exemplare disparand in prima luna de la nastere. Masculii ating maturitatea sexuala la varsta de 5-6 luni, iar femelele la 7-8 luni. In captivitate speranta de viata este de 13 ani.

6 fapte mai putin cunoscute despre zebre

1. Zebrele au un aspect fizic asemanator unui puscarias- este, desigur, mai mult o opinie decat un fapt insa, orice reprezentant al regnului animal care are corpul acoperit cu dungi si capul prevazut cu o creasta este o bestie dura. Este nevoie de mult curaj pentru a te plimba in alb-negru intr-un mediu in care culorile predominante sunt verdele si maroul. 2. Spre deosebire de cai si magari, zebrele nu pot fi domesticite (cel putin pana in prezent) acest lucru nu este deloc surprinzator, de vreme ce zebrele s-au dezvoltat in mod cert dintr-un fel de cai fugari, foarte greu de tinut in captivitate. Au existat cateva incercari si in anumite ocazii solitare oamenii au reusit sa imblanzeasca cateva zebra. Cu toate acestea, consensul general referitor la aceste creaturi dungate este acela ca nu pot fi mutate din mediul salbatic 3. Cuvantul zebra provine din portugheza veche

in si

cel inseamna magar

domestic. salbatic

4. Zebrele sunt maestre ale eschivarii- in ciuda aspectului tipator, dungile alb-negre au un rol bine stabilit in apararea acestor animale, ele creaza confuzie, producand asa-numitul efect de orbire a pradatorilor. In plus, zebrele obisnuiesc sa mearga in zig-zag, tocmai pentru a accentua acest efect. 5. Zebrele montane si cele de campie traiesc in haremuri, formate din cate un armasar si pana la sase iepe 6. Din incrusisarea unei zebre cu oricare alta cabalina rezulta un zebroid.

Cel mai mic hipopotom din lume: hipopotamul pitic

Este cel mai mic hipopotam din lume, avand unele caracteristi comportamentale total diferite fata de cele ale verilor sai uriasi, in timp ce alte lucruri au ramas la fel. Dimensiunile medii a unui hipopotam pigmeu sunt urmatoarele: inaltime - 75-85 cm., lungimea corpului - 140-155 cm. si greutatea cuprinsa intre 160 si 270 kg., semanand mai mult cu un tapir cu gatul mai lung si cu capul mai mic, decat cu un hipopotam. La fel ca si rudele lor, hipopotamii pitici au nevoie sa-si protejeze pielea, insa, in locul cunoscutelor excremente rosii cu care hipopotamii Nilului isi acopera corpul, ei secreta o substanta alba. Isi petrec intreaga zi in balti sau in albiile raurilor, iar noaptea ies in padure, pentru a-si procura hrana. Spre deosebire de hipopotamii Nilului, aceste creaturi dragute duc o viata solitara. Astfel ca pot fi intalniti singuri sau in pereche - fie ca este vorba despre un mascul si o femela, fie de o femela insotita de puiul ei - mai degraba decat in grupuri. In captivitate hipopotamii pitici sunt monogami; despre comportamentul lor in salbaticie, in acest sens, nu exista suficiente informatii. Nu consuma foarte multe plante acvatice, in schimb se hranesc cu plante, fructe si ierburi din paduri.

Partile virgine ale padurilor le marcheaza eliberand materii fecale, prin scuturarea cozii lor puternice, astfel incat sa poate recunoaste cu usurinta drumul. La momentul actual exista mai putin de 3000 de hipopotami pitici in salbaticie. In habitatul lor, aceste animale sunt vanate de catre bastinasi, pentru carnea lor gustoasa. Mai mult decat atat, padurile si regiunile mlastinoase in care traiesc au fost distruse progresiv de catre oameni, obligandu-i sa-si gaseasca alte teritorii si conducand la disparitia a numeroase exemplare. Intr-o zona restransa de pe coasta de vest a Africii, hipopotamii pitici sunt considerati a fi vulnerabili, iar in Nigeria sunt trecuti in randul animalelor critic amenintate cu disparitia. IUCN (International Union for Conservation of Nature) a recomandat schimbarea statutului din vulnerabil in specie amenintata. Spre deosebire de rudele lor mai mari, care nu au alt pradator in afara de om, hipopotamii pitici pot fi vanati de leoparzi, pitoni si crocodili, insa nu reprezinta un mijloc de subzistenta pentru vanatori, pentru ca sunt foarte retrasi, scaldandu-se toata ziua pana la apusul soarelui, dupa care hoinarind prin paduri, dupa hrana. Asta nu inseamna ca un vanator care intalneste in drumul lui un hipopotam pitic nu-si va incerca norocul atacandu-l. Se pare ca, in ultima vreme, din cauza bataliei pentru habitatul natural, pradatorii sunt tot mai numerosi, contribuind si ei, in mod substantial, la decimarea numarului de hipopotami pitici.

5 lucruri pe care nu le stiati despre ursii Koala

ursii koala, hrana koala, ingrijire koala, koala australia, despre koala, pui de koala, imagini koala
Desi cu totii suntem familiarizati cu vederea sau cu prezenta unui koala, exista cateva lucruri pe care unii oameni nu le stiu inca despre aceste simpatice animale: 1. In primul rand Koala nu sunt ursi. Sunt, desigur, adorabili, ca niste ursuleti din plus, rotunjori si pufosi, insa, ei sunt, de fapt, animale marsupiale, precum cangurii si oposumii. Astfel ca: femelele isi cara puii in pungile de pe pantece; 2. Oamenii s-ar putea sa nu stie ca sunt animale sociale, care fac parte din grupuri complex organizate. Fiecare comunitate are un mascul dominant si fiecare koala are propriul copac-casa, care este diferit de cei ai vecinilor lui. De aceea, de fiecare data cand habitatul le este distrus, inlocuit cu case sau drumuri, koala isi pierde locul, asa cum oamenii isi pierd locuintele in urma unui dezastru; 3. Koala pot comunica unii cu altii in ciuda distantelor mari. Sunetele pe care le scot sunt, de asemenea, folosite pentru a exprima pozitia sociala, dominatiea si, uneori, agresiunea. Pe de alta parte, femelele mame si puii lor emit sunete blande, sub forma de murmur, mormait sau carait. Atunci cand sunt speriati, cu totii scot niste tipete asemanatoare strigatelor bebelusilor, sugerand ca se afla in dificultate; 4. Isi petrec majoritatea timpului dormind. Ei folosesc energia acumulata in timpul orelor de odihna pentru a sari din copac in copac si se hranesc cu frunze de eucalipt si cu scoarta de copac. Stau treji mai ales noaptea si numai pentru cateva ore. Este si un mod de a evita caldura din timpul zilei. Atunci cand le este frig, se ghemuiesc unii in altii, la fel cum fac oamenii; 5. Koala reprezinta cele mai mari valori naturale ale Australiei, devenind chiar un brand al acestui continent. Cu toate acestea, in ciuda popularitatii lor, ei se confrunta cu mari probleme de supravietuire si sunt, de fapt, o specie aflata pe cale de disparitie. Impactul urbanizarii intense a dus la distrugerea habitatului lor, iar atacurile altor animale, cum ar fi: cainii domestici si vulpile, precum si

accidentele de circulatie, au provocat scaderea drastica a populatiei de Koala. Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l stiti despre Koala este ca au nevoie de protectie. In caz contrar, acest animal simpatic, pe care nu ni-l putem imagina disparut, datorita popularitatii sale, va pleca pentru totdeauna. Sursa foto

Pinguinii imperiali

pinguini imperiali, specii de pinguini, pinguinii, Antarctica, depre pinguini

Denumirea stiintifica: forsteri Aria raspandirii: Aptenodytes Antarctica

Aptenodytes forsteri reprezinta cea mai mare specie a pinguinilor. Acestia depun si clocesc iarna oua de 120 cm pe tarmurile Antarcticii. Alaturi de pinguinii Adelie sunt pasarile marine care traiesc in cele mai sudice zone ale continentului. Pinguinii imperiali formeaza numeroase colonii pe banchizele si pe stancile inzapezite de pe tarmurile Antarcticii. Acestia depun un singur ou si il clocesc in timpul iernii antarctice ( din luna mai pana in luna septembrie ). Incepand cu luna martie, frumoasele pasari marine se intalnesc in locul unde femela va depune oul si unde va iesi puiul. Pinguinii parcurg trasee lungi de sute de km, iar uneori, daca sunt obositi, se aseaza pe burta si aluneca lungi bucati de drum, avand o viteza considerabila. Se ajuta de asemenea si de puternicele picioare, dar si de aripi. Aproximativ la inceputul lunii mai, femela depune unicul ou al cuplului ( 12 - 13 x 8 - 9 cm si 550 g ). Pentru a se hrani si a-si recapata fortele, aceasta se indreapta inapoi spre mare. In tot acest timp, masculul ramane sa aiba grija de oul sensibil. El nu se misca de acolo, cu toate ca iarna grea aduce furtuni mari de zapada si vanturi puternice. Oul trebuie clocit timp de 62 - 64 zile. Imediat dupa ce oul a fost depus, grijulii pinguini tin oul pe picioare acoperindu-l cu stratul gros si calduros de grasime de pe burta. In cazul in care oul ramane neacoperit si neprotejat pe jos mai mult de un minut la temperaturile acelei zone ( - 40 C ), embrionul moare imediat. Cuplurile de pinguini imperiali stau foarte aproape unul de celalalt pentru a-si tine de cald in timpul geroasei nopti polare. Din cand in cand intreaga colonie isi schimba locul, mergand intr-un spatiu mai ferit. Nou nascutii ies din ou la sfarsitul lunii iunie pana la inceputul lunii Iulie si sunt hraniti la inceput de catre tati cu o substanta din esofagul acestora. Femela - pinguin se intoarce din mare inapoi ( dupa 60 - 70 de zile ), preia puiul, eliberandu-si partenerul, care in tot acest timp a pierdut mai mult de jumatate din greutatea initiala. Femela isi recunoaste partenerul ajutata de instinctul foarte bine dezvoltat, dar si de sunetele pe care pinguinul le emite. Este momentul ca pinguinul imperial sa se intoarca dupa 90 100 de zile in mare sa se hraneasca si sa-si recapete puterile. Dupa 4 - 5 saptamani, acestia ating din nou greutatea normala. La sfarsitul lunii august masculii revin la locul unde se afla mama si puiul si ia parte la cresterea micutului. Dupa 4 - 5 luni, la inceputul verii din Antarctica, puii de pinguini imperiali devin independenti si incep sa intre in marea care le ofera foarte multa hrana (pesti, plante sau mici animale marine). La sfarsitul perioadei de clocire, pinguinii maturi isi schimba penajul timp de 30 40 zile. Si in aceasta

perioada pasarile marine pierd din greutate, deoarece nu se pot scufunda in apele reci ale marii sa caute hrana. Imediat dupa ce se depune un nou strat de grasime, ca si rezerva de hrana si protectie impotriva gerului, incepe un nou ciclu de imperechere si de clocire. Dusmanii pinguinilor imperiali sunt leii de mare si balenele ucigase, iar pentru puii abia iesiti din ou, pescarusii reprezinta un mare pericol.
Altele Animale salbatice :: Llama (Lama glama)

Llama (Lama glama)

Llama, Lama glama, lamele, animale salbatice, erbivore, comert cu animale, despre lame
Lama glama este un animal sud american, care face parte din familia Camelidae, fiind folosit, in general, pentru transportul marfurilor, de catre incasi si alte populatii native din muntii Anzi. Pentru aceasta activitate lamele sunt folosite si in ziua de astazi, pe langa productia de lana si carne. O lama poate cara o greuntate echivalenta cu 25-30% din greuntatea propriului corp, pe o distanta de cativa kilometri. Se pare ca lamele provin din America de Nord, avand o vechime de 40 de milioane de ani. De aici animalele au migrat progresiv catre sudul Americii si Asia, cu aproximativ 3 milioane de ani in urma. La sfarsitul epocii de gheata, camelidele au disparut din nordul Americii, prezenta lor fiind inregistrata numai in celelalte regiuni. In anul 2007 in sudul Americii traiau peste 7 milioane de lame, iar la momentul actual se pare ca in SUA si Canada exista 100.000 de lame si 7000 de alpaca (Vicugna pacos). Din familia camelidelor fac parte trei subcategorii, toate originare din America de Sud: llama, alpaca i guanaco, pentru toate cele tri fiind folosit termenul generic de lama. Llamele sunt cele mai mari dintre acestea. Comertul cu animale a determinat ca specia Lama glamafie raspandita in America de Nord, Europa si Australia, iar datorita calitatilor sale, in special cea de animal de povara, este crescuta intensiv in Argentina, Ecuador, Chile, Bolivia si Peru. Asemanator celorlalte camelide, lamele glamaau gatul si piciaorele lungi, botul rotunjit, incisivii inferiori iesiti in afara si buza de sus despicata. Inaltimea unui exemplar matur este cuprinsa intre 0,92 si 1,6 metri, iar greuntatea intre 130 si 155 de kilograme. Corpul le este acoperit de o blana al carei colorit variaza de la alb la negru, putand avea nuante de gri, maro, bej sau rosu, sub forma de pete sau modele diferite. Sunt animale inteligente si foarte sociabile, obisnuind sa traiasca in grupuri de pana la 20 de indivizi, conduse de un mascul dominant. In fiecare grup exista aproximativ 6 femele apte de reproducere, formand un fel de harem. Llamelesunt animale poligame - masculul dominant se imperecheaza pe rand cu toate femelele din grup. Nu au un sezon fix de imperechere, insa aceasta are loc, mai ales, la sfarsitul verii sau toamna devreme. Dupa o perioada de gestatie de aproximativ 360 de zile, femelele dau nastere unui singur pui, fatarea avand loc in fiecare an. Puiul cantareste cca

10 kg la nastere si este apt sa alerge dupa o ora de la nastere, insa ramane in preajma mamei sale pana la 1 an. Maturitatea sexuala este atinsa la varsta de 2 ani. Femelele sunt cele responsabile cu cresterea si ingrijirea puiulor, masculii avand un rol indirect in aceste activitati, prin apararea teritoriului de pradatori si de alte llame straine grupului. Llamele se hranesc cu arbusti pitici, licheni si vegeratie montana (cu precadere iarba). Sunt anYakul (Bos grunniens)

Yakul, Himalaya, Bos grunniens, Tibet, Mongolia, Yak domestic

Yakul traieste in regiunea Himalaya, in centrul Asiei, pe platoul tibetan - Qinghai si in nordul Mongoliei, fiind o specie de bovine cu parul lung. Cea mai mare populatie este reprezentata de animale domestice, in salbaticie intalnindu-se un numar relativ mic de indivizi. Denumirea de yak este universala si se refera atat la masculi, cat si la femele, numai in Tibet diferenta intre sexe facandu-se cu ajutorul unor temeni diferiti: "gyag pentru masculi si "dri" sau "nak" pentru femele. Yakul salbatic este mai mare decat cel domestic, masculii ajungand la o lungime de 2,7 m., o inaltime de 1,8 m si o greutate de aproximativ 1000 kg (350-580 kg in cazul yakului domestic). Femelele au o treime din dimensiunile masculilor. Toate exemplarele au corpul acoperit de o blana lunga, mitoasa, care le protejeaza de frig. Exemplarele salbatice pot fi negre sau cafenii, printre cele domestice putandu-se intalni si specimene albe. Coarnele sunt prezente la ambele sexe. In ciuda constitutiei lor greoaie, yakii sunt animale agile, sprintene, buni inotatori si cataratori, putand strabate ghetari si vai de munte. Sezonul de imperechere incepe in luna septembrie. Femelele sunt apte de conceptie dupa varsta de 3-4 ani si fata o data la trei ani, in luna aprilie sau iunie, dupa o perioada de gestatie de aproximativ 9 luni. Viteii vor fi dependenti de mame inca un an. Durata medie de viata este de 20 de ani. Yakii domestici sunt crescuti pentru carnea lor gustoasa, principala mancare a bastinasilor. Acest animal este foarte apreciat de tibetani, pe langa carne, lapte si alte produse alimentare derivate (branza denumita chhurpi in Tibet si Nepal si byaslag in Mongolia sau untul de yaki), fiind folosit si ca animal de povara. imale rumegatoare si, la fel ca bovinele, oile sau cerbii, au stomacul compartimentat in trei.

Gazela (Gazella)
Genul de antilope cel mai cunoscut si cel mai bogat in specii este cel al gazelelor (Gazella). Sunt animale sprintene si delicate, cu coarnele inelate, in forma de lira, care populeaza stepele Africii si ale Asiei. Fauna africana se remarca prina abundenta animala si prin numarul mare de antilope si gazele mici sau mari, solitare sau sociale, forestiere sau desertice, toate provenind din aceeasi familie - cea a Bovidae-lor. Dintre acestea gazela Thomson (Gazella thomsoni) si gazela Grant (Gazella granti) traiesc inca in zonele tropicale africane ca stramosii lor. Silueta eleganta a gazelelor se regaseste la absolut toate speciile, in ciuda catorva

diferente de marime. Gazela Grant este de doua ori mai mare decat gazela Thomson, insa ambele ilustreaza perfect genul Gazella, cu capetele lor fine, cu urechile mobile, cu ochii foarte ageri si cu coarnele inelate, prezente la ambele sexe. Acestea coabiteaza in savanele Africii de Est. Gazelele se hranesc, de obicei, cu ierburi si frunzis. Gazelele Grant au un simt al dominarii foarte dezvoltat. Comportamentul lor este graitor in acest sens. Ele au un mers tantos, iar atunci cand isi disputa suprematia masculii se ridica in doua piciaore si isi smucesc capul, intr-o suita de pozitii ostentative. Gestul cel mai distinct - jocul de cap - este unic printre gazele. Cei doi rivali stau unul langa altul, cu fetele orientate in directii opuse. In momentul in care se apropie, isi intorc fetele, cu barbiile si capetele ridicate, apoi, simultan, isi rasucesc capetele, privindu-se fata in fata si agitandu-si superbele coarne. Rareori se ranesc, insa prin gesturile capului se stabileste care dintre ei este cel mai puternic. Astfel de dueluri pot dura 15 minute, pe parcurs rivalii facand pana la 20 de jocuri cu capul. De obicei, conflictul se rezolva fara sa fie necesar un contact fizic intre cei doi. Gazelele Grant au un comportament mai putin social: singurul grup care se observa in mod regulat este cuplul mama-pui. Celibatarii pot trai in grupuri mici pe perioade scurte. Prin coloritul lor, gazelele Thomson se camufleaza destul de usor in savanele uscate ale Africii. Corpul le este acoperit de o blana galbuie, si prezinta niste fasii groase negre, care le estompeaza conturul atunci cand se afla in turma. Spre deosebire de gazelele Grant, traiesc in cirede mari de sute sau chiar mii de indivizi si, uneori, se asociaza cu turme de zebre sau de antilope gnu, pentru a se apara mai bine de pradatori. Foarte interesant este ritualul de imperechere al acestor gazele: masculul trebuie sa execute o serie de jocuri pentru a convinge femela sa cedeze avansurilor lui. Mai intai se apropie de ea, intinzandu-si gatul si o inghesuie pana cand aceasta urineaza. Masculul ii adulmeca si ii gusta urina, chimicalele din ea indicandu-i daca femela este pregatita de imperechere. In cazul in care semnalele sunt pozitive, o urmeaza la cativa metri distanta, se inalta pe picioarele din spate si recurge la un topait leganat, scotand uneori sunete sub forma unor bolboroseli. Daca femela fuge, masculul se tine dupa ea, in echilibru pe cele doua picioare din spate.
Altele Animale salbatice :: Pinguinul

Pinguinul

Pinguinul, leopardul de mare, Pinguinul Albastru, Pinguinul Adelie, Pinguinul Imperial, Pinguinul Regal, Pinguinul Gentoo, Pinguinul Chinstrap, stiati ca
Regnul: Animalia Increngatura: Chordata Ordinul: Sphenisciformes Familia: Speniscidae Pinguinul este o specie de pasari marine, care nu pot zbura. Traiesc numai in Emisfera Sudica. Biodiversitatea este reprezentata de un numar de 17-20 de rase de pinguini. Cea mai raspandita rasa este Pinguinul Imperial, exempalrele adulte atingand 1,1 metri si cantarind 35 de kg. Cea mai mica rasa de pinguini este Micul Pinguin Albastru, care are in jur de 40 cm si cantaresc aprox. 1 kg. Pinguinii sunt adaptati la viata acvatica, putand sa ramana in apa 18 minute. Pinguinilor le tin de cald doua straturi de pene scurte si indesate si stratul de grasime de sub piele. Daca nu pot sa zboare, pinguinii sunt, in schimb, foarte buni inotatori si scufundatori. Isi folosesc aripile rigide si inguste ca inotatoare. Ei isi pertec o mare parte din viata inotand in Oceanul Inghetat de Sud, vanand pesti, calamari si krili. Pinguinii sar sau plonjeaza in mare de pe terase sau stanci si inoata foarte repede sub apa, dirijandu-se cu picioarele si coada, prinzand pesti, calamari si krili cu ciocurile. Ies adesea rapid din apa pentru a lua o gura de aer. Deplasarea prin aer se face cu o viteze

de pana la 25 km/h. Uneori, pinguinii inoata incet la suprafata, cu gaturile intinse in sus, ca ratele sau gastele. Pinguinii Regali si Imperiali nu isi construiesc cuiburi, depunandu-si ouale direct pe pamant sau gheata. Unul dintre cele mai mari pericole pentru pinguini este reprezentat de leopardul de mare, care mananca orice rasa de pinguini, dar mai ales Pinguinul Adelie. Leopardul de mare sta in asteptare in apa, ascunzandu-se sub o terasa de gheata, care iese deasupra marii. Cand Pinguinii Adelie se aduna pe terasa, in drumul lor de cautare a hranei si cei din fata incep sa sara in apa, leopardul de mae tasneste imediat de unde se ascunsese si insfaca de partea de jos unul dintre pinguini. Pinguinii sunt organizati in colonii. Coloniile sunt locuri zgomotoase unde sute de pinguini tipatori se aduna in timpul imperecherii. In ciuda aglomerarii, fiecare pinguin isi recunoaste perechea sau puiul, strigandu-l si recunoscandu-i strigatul. Rase de pinguini: Pinguinul Imperial - are aprox. 1 metru inaltime si cantareste aprox. 35 kg. Are pete de culoare galbena pe fiacare parte a capului . Ochii si picioarele sunt negre. Spatele este de culoare gri inchis. Se intalnesc numai Antarctica. Femelele depun ouale in timpul iernii, apoi masculul are grija de ele, ferindu-le de frig. Femelele se intorc la mare pentru a se hrani, iar cand se intorc, masculii sunt cei care urmeaza sa se duca la tarm. Pinguinul Regal - este cea mai colorata rasa de pinguini. Are gulerul portocaliu si pete de culoare galbena. Pinguinul Regal este aproape la fel de mare ca Pinguinul Imperial, atingand 3 picioare inaltime si cantarind 20 kg. Picioarele sunt negre, la fel ca ochii. Se intalnesc in insulele nordice din Antarctica. Femelele din aceasta rasa depun un singur ou. La fel ca la Pinguinii Imperiali, femelele, dupa ce depun oul, se duc la ocean ca sa se hraneasca, masculul avand grija in timpul acesta de ou, iar dupa ce se intoarce, vine randul masculului. Pinguinul Rockhopper - sunt pinguini cu creasta. Ei se misca prin sarituri, spre deosebire de alte rase de pinguini. Sunt o rasa agresiva, atacand chiar alti pinguini daca simt vreun pericol. Pinguinul Rockhopper atinge aproape jumatate de metru inaltime si cantareste de la 5 la 10 kg. Spatele si picioarele sunt portocalii, iar ochii sunt de culoare rosie. Se intalnesc in Antarctica, in insulele din nord. De obicei, femela depune doua oua, al doilea fiind mai mare si totodata cel de care parintii vor avea grija. Masculul si femela fac schimb, ca la celelalte rase de pinguini. Pinguinii Rockhopper traiesc in colonii uriase. Ei pot fi zariti sarind din apa. Pinguinul Gentoo - acesti pinguini au o pata alba pe cap, msoara aprox. 71 cm si cantaresc de la 5 la 9 kg. Pinguinii Gentoo sunt inotatori rapizi. Ei se hranesc in general cu krili sau cu pesti mici. Traiesc in insulele nordice din Antarctica, in colonii foarte mari. Femela depune doua oua si uneori amandoua sunt crescute de parinti. Pinguinul Chinstrap - acesti pinguini se pot distinge prin dunga neagra pe fata, parand ca poarta o cascheta prinsa sub barbie. Picioarele sunt portocalii si spatele este negru, la fel ca ochii. Masoara 68 cm si cantaresc de la 4 la 6 kg. Vaneaza krili si pesti mici. Isi fac cuiburile in general din pietre, femela depunand doua oua. De obicei Pinguinii Chinstrap cresc doi pui, dar in unele cazuri pot creste doar unul. Cand puiul implineste o luna, parintii il lasa si se duc in colonie pentru a vana, iar apoi se intorc la timp pentru a-l hrani.

Pinguinul Adelie - acesti pinguini au cate un inel de culoare alba in jurul ochilor, ce ii fac mai usor de detectat. Masoara 71 de cm si cantaresc de la 4 la 6 kg. Au picioarele portocalii si o pata portocalie scurta pe spate, in rest spatele fiind de culoare neagra. Sunt inotatori puternici si pot sari in inaltime din apa. Traiesc in colonii intinse. Cuiburile Pinguinilor Adelie se intalnesc in zonele pietroase din Antarctica. Femela depune doua oua, parintii crescandu-le pe amandoua, dar dupa ce puii ies din ou, numai unul supravietuieste. Micul Pinguin Albastru - este cel mai mic penguin. Masoara numai 36 cm si cantaresc 1-3 kg. Dunga de pe spate este gri-albastra, iar picioarele sunt rozalii. Pinguinii Pitici Albastrii traiesc in Noua Zeelanda si Australia, in zonele de sud. Vaneaza pesti mici. Deoarece traiesc in zonele din apropierea civilizatiei, cainii, ratonii si vulpile pot fi potentiali pradatori. Deoparece inoata in zonele mai putin adanci, leoparziil de mare nu reprezinta o problema majora a Micului Pinguin Albastru. STIATI CA?...: Oamenii de stiinta considera ca Pinguinii Adelie folosesc soarele pentru a-si regasi coloniile. Deplasarea prin aer se face cu o viteza de pana la 25 km/h. Puii mai mari stau in grupuri numite crese. Cand o pereche de pinguini Adelie se intalneste la cuib, partenerii isi fac curte, dansand inainte de a se imperechea. Ei stau fata in fata si tin capetele si gaturile in sus, lansand chemari tipatoare. Bat incet din aripi in sus si in jos.

Tigrul

rase+cai, specii de lup pe cale de disparitie, cai java, persan, disparitie, pe cale de disparitie, vand, salbatice, feline, oameni, cel mai mic animal, rase de oi, animale rare, peste, numa de cai

Tigrul, o pisica mai mare

Regn: Animalia Increngatura: Chordata Clasa: Mammalia Ordinul: Carnivorelor Familia: Felidae Gen: Panthera Specia: P. tigris

Tigrii sunt cele mai mari din familia felinelor. Cei mai multi (aprox. 80% din populatie) sunt tigrii de Bengal, care se intalnesc cel mai des in India, Nepal. In general tigrii cantaresc 250 kg, dar un mascul de tigru siberian poate cantari chiar 300 kg. Tigrii de peste 300 kg sunt mentionati in literatura, dar pana in prezent nu s-a confirmat nici un caz de acest gen. Tigrii sunt in general de culoare portocaliu aprins cu peste 100 de dungi care variaza de la maro la negru. Dungile difera de la un exemplar la altul, fapt ce ii ajuta sa se recunoasca, exact ca amprentele la oameni, dar ii ajuta sa se si camufleze la vanatoare. Exista de asemenea si tigri albi, dar s-au confirmat si cazuri de tigri coplet negri.

O tigroaica poate avea un teritoriu de 20 km patrati in timp ce un tigru se poate intinde pe un teritoriu de 60-100 km patrati. Masculii accepta intrarea in teritoriu a altor femele, dar intolereaza alti masculi. Fiind agresivi prin natura sa, luptele pentru teritoriu pot reprezenta un act violent, adesea sfarsindu-se cu moartea unuia dintre masculi.

Rase de tigri:

Tigrul de Bengal (Panhtera Tigris Tigris)-se

intalneste in unele parti din India, Nepal, Burma. Traieste in habitate diferite, paduri tropicale si subtropicale, campii. Guvernul indian a estimat ca efectivul populatiei de tigri in general ar fi de 3.1004.500, 3.000 dintre ei fiind in salbaticie. S-ar putea ca numarul de tigri de Bengal din India sa fie mai mic de 2.000. In aceste conditii, India a lansat un proiect pentru salvarea animalelor salbatice pe cale de disparitie. Astfel, de la efectivul de 1.200 din 1970 s-a ajuns la 3.000 in 1990 si a fost considerat unul dintre cele mai de succes programe de salvare a animalelor salbatice. Tigrul indonezian (Panthera Tigris Corbett)-se intalneste in China, Burma, Tailanda, Vietnam. Efectivul populatiei este estimat intre 1.200-1.800, dar acesta scade. Tigrii indonezieni sunt mai mici si mai inchisi la culoare decat tigrii de Bengal. Masculii cantaresc 150-190 de kg, pe cand femelele sunt mai mici (110-140 kg). Tigrul malaezian (Panthera Tigris Jackson)-se intalnesc in Malaezia. Nu a fost considerata o subspecie pana in anul 2004. Studiile recente ne arata ca mai sunt 600-800 de exemplare in libertate, reprezentand a 3-a mare populatie de tigri dupa tigrul de Bengal si cel indonezian. (Panthera Tigris Sumatrae)-se intalneste Tigrul sumatran numai in Sumatra. Mai exista in jur de 400500 de exemplare in parcurile nationale. Principalul fapt al scaderii efectivului de populatie al tigrilor sumatrani a fost distrugerea habiatului natural, dar aceasta rasa pare sa aiba capacitatea cea mai mare de conservare dintre toate subspeciile de tigri. Tigrii sumatrani sunt cei mai mici dintre toate subspeciile, un mascul adult cantarind in jur de 100-130 kg, iar femelele 70-90 kg. Tigrul de Amur ( Panthera Tigris Alaica)- gaseste numai in Siberia, unde este acum protejat. Tigrii de Amur (sau siberieni) au atins recordul de 306 kg, dar greutatea normala a unui mascul de tigru Siberian este de in jur de 227 de kg. Tigrii siberiei sunt considerati o subspecie larga, aceasta fiind divizata cel mai putin. Acestia se remarca se prin faptul ca au un numar mic de dungi. Tigrul siberian este cea mai mare felina.
Tigrul din sudul Chinei ( Panthera Tigris Amoyensis)-este o rasa

care aproape a disparut, fiind una dintre cele mai mici subspecii de tigri. Masculii cantaresc intre

127-177 kg, iar femelele 100-118 kg. In ultimii 20 de ani nici un astfel de tigru nu ammai fost zarit in habitatul sau natural. In 1977 Guvernul Chinez a inaugurat o lege privind interzicerea uciderii tigrilor, dar a fost prea tarziu pentru salvarea acestei subspecii. In prezent se afla in captivitate 59 de exemplare din aceasta rasa, in China de Sud, acestia fiind descendentii a numai 6 alte exemplare. S-ar putea ca diversitatea genetica sa nu mai tina mult, facand ca rasa sa dispara in totalitate. Totusi se ac eforturi pentru a salva rasa, urmand a se introduca in 2008 in salbaticie exemplarele ramase... Rase de tigri disparute:

Tigrul Balinez ( Panthera Tigris Balica)-aceasta

rasa a fost vanata pana la epuizare, ultimul exemplar fiind ucis pe 27 septembrie, 1937, o femela adulta. Tigrul Javanez (Panthera Tigris Sondaica)-se gasea in Indonezia, insula Java. Rasa a disparut in 1980, ca urmare a distrugerii habitatului natural, dar disparitia probabila a rasei era si in 1950, cand mai ramsesera doar 25 de exemplare in salbaticie. Ultimul specimen a Tigrul Caspian sau Persan (Panthera Tigris Virgata)-a disparut in tarzii 60". Tigrii caspieni reprezentau o subspecie larga, aproape ca tgrii de Bengal, avand cam caceleasi dimensiuni, cel mai greu cantarind 240 de kg. Dungile erau maronii, grii si negre. Tigrii caspieni au fost folositi in luptele gladiatorilor de catre romani.
Leul, regele junglei

leul de mare, leul, leii, leul alb, cal de mare, regele junglei, phantera leo

LEUL Regn: Animalia Increngatura: Chordata Clasa: Mammalia Familie: Felidae Gen: Phantera Specii: Leo

Chiar daca este cunoscut ca "regele junglei", leul poate fi gasit si in Africa, traind in campii deschise. Este o specie in pericol, populatii semnificative de lei gasindu-se numai in parcurile nationale din Tanzania si Africa de Sud. Ultimul leu al familiei asiatice traieste in padurea Gir din nord-vestul Indiei. Leii apar si in arta Chinei, desi nu a trait acolo niciodata, in picturile rupestre este adesea intalnit, iar in Biblie este amintit de 130 de ori.

Leul alb se gaseste numai in rezervatiile naturale din Africa de Sud. Leii albi nu sunt subspecii separate, dar acestia nu prea s-au bucurat de libertate, oamenii grabindu-se sa ii captureze datorita frumusetii si maretiei lor. Nu se stie care este efectivul populatiei de lei albi in prezent, dar in 2004 s-a estimat ca ar mai fi in jur de 300 de exemplare in viata.

Echidna

rase+cai, hrana vie, teste, echidna ornitorinc, cel mai mic animal, rase de oi, urs hrana, ornitorinc, spin, serpi, pui de animale, echidna, rase de cai, hrana, femele Echidna este un mamifer care face parte din monotreme, la fel ca si platybus sau ornitorincul. Este cel de-al doilea mamifer care se inmulteste prin oua. Traieste in Australia si Noua Guinee. Cea mai mica specie a fost gasita in Australia. Culoarea difera in functie de zona astfel sunt maro deschis cele din nord si devin inchise la culoare in zona de sud. In Tasmania sunt negrii. Corpul lor este acoperit cu spini lungi si foarte ascutiti, au cam 0,5cm latime.

Echidnele au o lungime de 35 pana la 50cm. Masculii cantaresc 6kg iar femelele cam 4kg. Au un nas lung de 7 sau 8cm si-l folosesc pentru a gasi termitele, principala lor sursa de hrana si pentru a localiza celelalte animale si pericole. Gura se afla la baza nasului si nu are dinti. Limba lor este lunga de 15cm si lipicioasa. Se inmultesc prin oua care sunt clocite ca si in cazul serpilor. Depun un singur ou care eclozeaza in 10 zile iar puiul masoara 1,45cm lungime si cantareste cam 400mg. Acesta va fi carat in buzunarul mamei timp de 3 saptamani. Dupa ce parasesc buzunarul, puilor incep sa le creasca tepii. Se hranesc cu laptele care curge pe peretii buzunarului. Media de viata este de 10 ani.
Ornitorincul sau platypus

ciocul, moluste, ajutor va rog!!!, vand, echidna ornitorinc, furnicar, cel mai mic animal, animale rare, imperechere, pula, rama, rate, ornitorinc, furnicarul, animale ce traiesc in sol
Ornitorincul sau ornithorhinchus anatius face parte, impreuna cu echidna sau furnicarul, din specia monotremelor. Acesta este un animal in care se impletesc caractere de mamifer avand corpul acoperit cu blana si tepi, pui nascuti din oua dar hraniti cu lapte, de reptila din cauza centurii scapulare cu dispozitie reptiliana, variatii termice ale corpului si orificiile intestinale si sexuale care se deschid in cloaca si de pasare pentru ca fac oua cheratinoase ca rata. Monotremele sunt singurele care detecteaza campurile electrice generate de contractiile musculare. Toate aceste animale stravechi traiesc in estul Australia si in insulele invecinate. Ornitorincul este un animal semiacvatic. Animalele au un corp turtit acoperit cu blana, de 50 cm lungime, membre scurte, inzestrate cu cate cinci degete, acoperite, cele anterioare eu o pielita ca de rata, iar cele posterioare inzestrate cu un pinten ascutit si mobil. Coada este turtita si lata, in aceasta parte acumuland o mare parte din grasimi. Blana ornitorincului este format din peri desi si aspri, iar tegumentul cozii poarta urme de solzi. Capul este partea anatomica cea mai stranie, datorita ciocului ca de rata cu care se termina. Ciocul ia nastere prin cheratinizarea mandibulei. Este inzestrat cu doua

nari plasate aproape de varf si cu placi masticatoare cornoase, ce ajuta la sfaramarea viermilor, insectelor si molustelor cu care animalul se hraneste.

Greutatea ornitorincilor variaza intre 1 si 2 kg, masculii fiind considerabil mai mari decat femelele. Masculii au in zona genunchilor glande care secreta venin, care din fericire nu este letal pentru om. Media de viata in salbaticie pare a fi de 11 ani iar in captivitate pana la 17ani.

Isi fac adaposturi pe malurile apelor cu ajutorul gearelor. Traiesc in galerii de aproape 6m care se unesc intr-o camera centrala spatioasa si plina de ierburi uscate. Galeria este inclinata astfel incat vizuina sa nu fie inundata. Din prudenta animalul mai sapa o iesire de rezerva. Perioada de imperechere este intre iunie si octombrie . In galeria ei femela depune 2 sau 3 oua de circa 2 cm lungime, avand o coaja elastica. Dupa 20 de zile, sub influenta caldurii corpului matern, ies puii, care au un cioc mic nconjurat de o membran circulara. Cioculetul poate fi folosit ca un fel de ventuza cu care capteaza laptele ce se scurge pe peretii abdominali . Nu rareori, laptele este secretat la suprafata apei, de unde puii il pot consuma, lipaind ca niste rate.

Tapirul

animale din brazilia, brazi, disparitie, ce inaltime are un cal, fructe, mamele, oameni, rinoceri, animale de munte, cel mai mic animal, animale din jungla, porci, porc, rinocer, gestatie Tapirul este un mamifer care traieste in jungla din America centrala si de sud, de asemenea in sud-estul Asiei. Este considerat specie aflata in pericol de disparitie datorita vanarii lui de catre oameni. Sunt patru specii de tapir: baird, malay, de munte si brazilian. Tapirii asiatici sau malay au doua culori alb si negru si sunt cei mai mari dintre tapiri. Desi par a fi inruditi cu porcii, de fapt sunt inruditi cu caii si rinocerii.

Media de viata este de 25 pana la 30 ani. In general sunt animale solitare. La infatisare seamana cu porcii, au 2m lungime, aproape 1m inaltime pana la umar si intre 150 si 300kg. Sunt in general timizi. Blana are par scurt iar culoarea este de la maro roscat pana la gri si aproape neagru. Blana cu par lung au cei de munte. Puii au pete si dungi pentru un camuflaj mai bun. Tapirii au urechile mici si rotunde. Picioarele lor au 4 degete in fata si 3 in spate, deplasanduse foarte bine pe teren moale si noroios. Femelele au o singura pereche de mamele. Maturitatea sexuala este atinsa intre 3 si 5 ani. In conditii favorabile femela poate naste pui la 2 ani. Perioada de gestatie este lunga, in jur de 13 luni. Dieta lor consta in fructe si frunze. Sunt foarte buni innotatori. www.zooland.ro
Bizonul

ce inaltime are un cal, hrana vie, mama, muschi, raia, cel mai mic animal, urs hrana, numa de cai, din america de nord, vaca, bizoni, bizon, hrana, cal de mare, femele Bizonul american Este cel mai mare mamifer terestru din America de Nord , intalnindu-se in mod obisnuit in Sua, Mexic si Canada. Sunt doua specii:bizonul de campie (Mexic )si cel de padure(Canada).Blanita acestora au o culoare maro pe timp de toamna , si una cafenie pe timp de primavara. Pana in secolul XVIII bizonii traiau in abundenta si siguranta pe majoritatea teritoriului nord-american. Bizonul era venerat de majoritatea triburilor amerindiene din regiune, fiind privit cu respect, admiratie si recunostinta pentru calitatile sale, adesea fiind considerat un animal-totem. Era numit si "datatorul de viata" deoarece tot corpul acestui animal, dupa vanatoare, era utilizat cu diferite scopuri (pentru hrana , in ceremonialurile religioase, pentru construirea wigwam-urilor) Bizonul se caracterizeaza prin muschii foate puternici ai spatelui, prin coarnele foarte scurte si ascutite (la fel la ambele sexe),care se curbeaza chiar la baza . Un mascul

adult masoara aproape 2 m inaltime, si cantareste intre 850 - 1100 kg, in timp ce femelele masoara si cantaresc mai putin. O alta caracteristica acestora este parul negru si foarte des din crestetul capului , precum si smocul de blana asemanator unei barbi pe care il au masculii, aceasta "barba" putand avea pana la 30 de cm. Femelele si puii traiesc in grupari familiale , carora li se alatura un mascul, dar numai in perioada imperecherilor ; altfel spus masculii traiesc in grupuri mici, cu putini indivizi. Primavara si toamna aceste grupuri se unesc , pentru a-si cauta hrana si apa.In perioada imperechierilor este foarte usor de auzit sunetul specific scos de masculi, in special in septembrie , atunci cand acestia se lupta intre ei pentru femela aleasa .In aceasta perioada , masculii nu au timp sa vaneze si sa manance si din aceaasta cauza ajung sa piarda in greutate aproape 90 kg. Dupa 8-9 luni, femelele nasc un sigur pui , capabil sa-si urmeze singur mama, numai dupa cateva zile de la nastere. Acesta este ingrijit timp de un an de catre ambii parinti .Bizonii ajug la maturitate la 3 ani iar durata de viata este intre 18 si 20 de ani . In zilele noastre , mai mult de 250.000 dintre 350.000 bizoni in viata sunt crescuti pentru consum uman. Carnea lor are mai putina grasime si colesterol fata de carnea de vaca si din aceasta cauza este in topul preferintelor. Ursul Brun
Ursul brun este cel care a captivat atentia omenirii cel mai mult, fiind cea mai intalnita specie. Este un animal puternic si chiar infricosator prin statura sa impozanta, dar in ciuda aspectului de temut a inspirat de-a lungul vremii numeroase personaje de animatie sau jucarii, precum celebrii ursuleti de plus. Cu siguranta un animal fascinant, ursul brun se deosebeste de celelalte specii de ursi si prin muschii deosebit de proeminenti ai spatelui, care seamana destul de mult cu o cocoasa. Culoarea acestei specii variaza intre un cafeniu deschis si negru. Are un corp foarte greoi si gheare foarte lungi la picioarele din fata . In plus el are o arie intinsa de raspandire , fiind unul dintre cele mai intalnite si cunoscute animale din lume . Este intalnit in Europa , Japonia , Asia de Nord si anumite provincii din Canada si in SUA. Aceasta diversitate se datoreaza capacitatii de adaptare a ursului brun la diverse habitate naturale, de la campie la paduri si zonele subalpine ale muntilor. Vanarea excesiva precum si distrugerea habitatelor au diminuat numarul de exemplare. Greutatea ursilor bruni poate varia considerabil de la un an la altul, unele exemplare putandu-si chiar dubla greutatea la inceputul primaverii, pentru a reveni la cea normala la inceputul toamnei. Masculii pot cantari intre 300 si 860 de kg , iar femelele intre 205 si 455 de kg, variind mult in functie de habitat si de sursele de hrana disponibile. Femelele si masculii se maturizeaza aproximativ in aceeasi perioada , dar de obicei , masculii nu devin pe deplin adulti pana la varsta de 8-10 ani, cand pot concura cu alti masculi puternici.Imperecherea intre ursii bruni se realizeaza in luna mai si inceputul lui iunie, fiind apoi nascuti 1 -4 pui in timpul hibernarii, in perioada ianuarie- martie . Puii vor sta langa mama pana cand aceasta va da nastere altor pui , adica intr-o perioada de 2-3 ani .Dand de atatea ori nastere femelele nu traiesc decat pana la varsta de 20 -25 de ani . Atunci cand femela este fertila , ea se poate intalni cu mai multi masculi , si de aceea paternitatea este foarte greu de aflat , puii putand avea tati diferiti . Ursii bruni sunt teoretic carnivori , dar practic majoritatea hranei pe care acestia o consuma consta in plante , bulbi, seminte , boabe si radacini .Ei mananca de asemenea si insecte , pesti si mamifere mici . Anumiti ursi ai acestei specii, si-au dezvoltat si practici de vanatoare , ei atacand animale mai mari , incluzand soareci , elani , etc . Ursul polar

Ursul polar este un puternic vanator de foci. Este cel mai carnivor dintre toate speciile de ursi, dar si cel mai perseverent si rabdator. Are un plan de atac excelent: se asaza langa o copca ore in sir asteptand ca focile sa iasa. Atunci cand procedeaza asa, foca nu mai are scapare. O lovitura puternica ii aduce ursului o masa gustoasa, iar focii ii aduce, din pacate, o moarte rapida. Conditiile polare sunt foarte dure , cu temperaturi foarte joase in mod constant. Pentru a putea supravietui, ursul polar trebuie sa se adapteze conditiilor istovitoare ale mediului sau .Ca un gigantic, panou solar, pielea ursilor este neagratocmai pentru a atrage si ultima raza de soare si bineinteles de caldura posibile. Blana lor este alba avand rolul de a trimite raze luminoase pielii . Pe sub aceasta blanita se mai afla inca un substrat de blana de culoare galbena sau portocalie . Ca si la celelalte specii de ursi si ursul polar are urechile rotunde, mici si apropiate de crestetul capului .In ciuda corpului sau masiv, acest animal este un foarte bun inotator. Labele sunt mari , puternice si foarte putin palmate, contribuind sesizabil la abilitatile lui de inotator. Ei pot sa urce stnci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecnd pe dealuri n jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frne. Masculii sunt de-a dreptul imensi , cel mai greu ajungand sa cantareasca 1300 de kg. Femelele sunt mai mici, cea mai mare cantarind 600 kg . Acesti ursi de regula nu hiberneaza, ei ramanand activi pe toata perioada anului. Femelele fac exceptie de la aceasta regula atunci cand au pui . Acestea trec printr-o perioada de hibernare la fel ca si cel negru , brun , si celelalte specii de ursi. Ursii polari sunt specia cea mai agresiva, ei putand fi cu greu tinuti in captivitate, mai ales daca au fost prinsi la varsta adulta.

Ursul panda Giganticul urs panda este unul din cele mai spectaculose animale ale planetei. Pentru multi ani, s-a crezut ca acesta ar fi un tip de raton, asemanator cu specia de raton numita panda rosu. In cele din urma, datorita studiilor si cercetarilor intreprinse, s-a observat ca panda de fapt este un urs. Panda au multe asemanari cu ursii. Prima ar fi aceea ca panda are 6 degete la membrele superiare, aceasta caracteristica oferindu-i o foarte buna abillitate de a se catara in copaci si posibilitatea de a-si pastra echilibrul la inaltimi foarte mari. Recunoasterea oficiala a acestor animale ca ursi panda s-a facut in 1995. Ursii panda au de regula un cap mare cu o combinatie de alb si negru, culori care se armonizeaza perfect cu habitatul in care traiesc. Ei traiesc in libertate numai in cateva regiuni din sud-vestul Chinei, in zona Tibetului, Gansusi Shaanzi. Motivul pentru care ursii panda prefera aceste locuri tine exclusiv de hrana - acolo cresc mai bine de 30 de specii de bambus. Habitatele masculilor din aceste locuri sunt mult mai mari si la mai mari altitudini decat cele ale femelelor. Pui noi-nascuti ai ursilor panda cantaresc intre 3-5 kg. Masculii ajung sa cantareasca 86-124 kg si sa masoare 64-6 cm inaltime, in timp ce femelele sunt mult mai mici. Puii ajung la maturitate in jurul varstei de 4-6 ani. Panda se imperecheaza primavara, in lunile martie, aprilie, mai. Puii se nasc de obicei in august sau septembrie. Acestia

nu

stau

langa

mama

mai

mult

de

ani.

La fel ca majoritatea ursilor, si ursii panda sunt foarte sociabili. Doar femelele care au pui mici reprezinta o exceptie. Panda isi marcheaza teritoriul prin decojirea copacilor. Uneori acestia comunica prin diferite tonalitati specifice lor. Ursii panda sunt vegetarieni, hrana lor fiind in proportie de 90% alcatuita din frunze si ramuri de bambus. Adultii pot manca oriunde si orice, in jur de 11-15 kg pe zi. Ocazional, consuma si carne, dar acest lucru se intampla foarte rar .

Ursul american
Este una dintre cele mai cunoscute specii de ursi. Cele 18 subspecii pot fi intalnite in SUA si Canada. Se estimeaza ca exista in prezent circa 750.000 de ursi negri, raspanditi prin toata America de Nord, fiind unul dintre animalele cel mai des intalnite in Statele Unite. In statul Pennsylvania se estimeaza ca se gasesc peste 7000 de ursi din aceasta specie. Greutatea medie a unui exemplar adult este de aproximativ 300 de kg. Cel mai mare exemplar capturat a fost un mascul, impuscat in 1885 in Wisconsin, si care cantarea 802 kilograme, cu mult peste limita normala a speciei. Ursul american este omnivor, mancand aproape orice, dar avand o preferinta aparte pentru miere. De aceea ursii sunt responsabili in fiecare an pentru daune de mii de dolari provocate apicultorilor. Ursii negrii au ghearele mai scurte si mai rotunde ,in comparatie cu ursii grizzly .Acestea ii permit ursului sa aiba o mai mare usurinta la catarat. Puii, desi puternici si agili, sunt foarte speriosi, si adesea un animal inofensiv ii poate pune pe fuga sau ii face sa se catere cat pot de repede in varful unui copac, de unde incep sa isi cheme speriati mama, pentru a-i apara. Usurinta cu care ursii negrii se catara este in sine un adevarat spectacol, surprinzator pentru animale atat de masive si puternice. Ghearele labelor din spate ii ajuta atat in urcari si coborari, cat si pentru a-si pastra echilibrul.

HIPOPOTAMUL
Hipopotamul este un animal cu o infatisare nu tocmai placuta. Corpul sau voluminos, completat de picioarele scurte si groase fac din acesta un animal masiv si greoi. Caracteristice pentru acesta ar fi gura si falcile foarte mari , dintii enormi si urechile foarte mici . Interesant este faptul ca acest mamifer are o mare capacitate de a ramane o lunga perioada scufundat in apa. Va puteti inchipui cum poate sa-si tina ochii deschisi, sa auda si sa resprire in acest timp? Este ajutat enorm de ochi, urechi si nas, acestea fiind pozitionate aproape de crestetul capului si totodata nefiind scufundate o data cu masivul sau corp . O alta aptitudine a hipopotamului este usurinta cu care acesta inoata, in pofida masivitatii. Ce si cat mananca un hipopotam? Acesta are o dieta foarte bine pusa la punct si bogata , ajungand sa manance aproape 300 kg de hrana pe zi : paie, plante acvatice etc . Pericolul vine din faptul ca acesta se hraneste doar noaptea. Odinioara , oamenii foloseau pielea de hipopotam pentru a-si face scuturi de lupta . Astazi aceste animale sunt ocrotite, dar frecvent cad prada braconierilor.
Elefantul Elefantul este cel mai mare animal terestru, iar pe copii ii incanta ideea de a merge la zoo si a-l vizita. Are o marime uimitoare, atat a corpului cat si a trompei. Interesant este faptul ca trompa nu ii foloseste doar ca nas, ci si ca maini. Datorita acestei calitati, elefantul poate sa prinda tot si sa ridice orice obiect, sau sa-si duca hrana la gura, cum ar fi: frunze, varza, iarba si

fructe. Cand vrea sa bea apa, elefantul foloseste trompa, dand mai apoi drumul apei pe gat si eliberand trompa. Un alt lucru amuzant pe care elefantul il face cu trompa sa este joaca cu nisipul: el inspira nisipul si apoi ii da drumul, nu numai pentru distractie ci si pentru a alunga mustele din jurul lui. Asadar, elefantul este chiar destept! Va amintiti cum se numeste un grup de elefanti? Turma. Elefantul este un animal foarte sociabil, care adora sa fie inconjurat de prieteni. O turma este formata din 40-50 de elefanti, iar la comanda turmei atunci cand e vorba de "plimbare" este de obicei o femela batrana. Din timpuri stavechi au existat 2 tipuri: mastodontul si elefantul urias. Astazi aceste specii nu mai exista sub aceasta forma, ei fiind cunoscuti cu numele diferite: elefanti asiatici, africani si indieni. Caracteristicile generale ale elefantilor indieni sunt urechile si corpul mic. Sunt folositi pentru a ridica si tine greutati foarte mari si au fost partial domesticiti. De aceea, cand mergem la circ, vedem un spectacol uimitor realizat de elefanti, iar atunci cand ingrijitorul ii cere sa faca ceva, acesta indeplineste negresit. Coltii sai de fildes si savoarea carnii sale sunt adesea dorite de oameni si din aceasta cauza, in Africa, elefantii erau pe cale de disparitie. Inca o data ne intalnim cu omul care vrea sa distruga armonia din mediul inconjurator !!! Aceste animale ar trebui protejate si ingrijite si sa luptam pentru "drepturile" lor !

PINGUINII Caracteristici generale O clasificare se refera la o singura familie care include 17 specii de pinguini. Dintre aceste specii, 5 se afla in Antartica si prezinta urmatoarele caracteristici: - nu pot sa zboare - au pene putine si scurte - anumite pene sunt modificate pentru a le utiliza la inot si la iesirea din apa - miscare inceata, avand picioarele aduse la spate si aripile transformate intr-un fel de palete. Excelenti inotatori, pinguinii se pot scufunda foarte adanc in apa, putand fi asemanati foarte bine cu o pasare in zbor . In general acestia se hranesc cu pesti, crustacee si calamari pe care ii prind in timpul scufundarii. Adancimea la care se scufunda difera de la specie la specie: pinguinul imperial, de exemplu poate ajunge la 200 de m adancime. Cu exceptia acestuia, toti pinguinii se intalnesc in Antartica, facandu-si asezari in spatii cu multe pietre, departe de ghetari. Cand puii lor au aproape 30 de zile, sunt grupati in mici subcolonii, pazite de o parte dintre adulti, in timp ce ceilalti se hranesc si/sau aduc hrana din mare. Aceste subcolonii primesc numele de ''gradinite'' si, desi poate parea ciudat, sunt caracterizate de ordine. Specii de pinguini
Aptenodytes forsteri Pinguinul imperial

Caracteristici generale: este cel mai mare dintre pinguini, atingand o inaltime de aproximativ 110 cm. Pieptul este grialbastrui, iar spatele de culoarea negru inchis. Partea superioara a pieptului si aripile au culoarea galbuie. Zona de raspandire si habitat: Pe langa spatiile cu gheata, care sunt intalnite atat iarna, cat si vara. In marea Weddell (a peninsulei Antartica). Este singurul pinguin care se intalneste desupra ghetarilor pe timpul iernii. Cand femela paraseste cuibul, masculii sunt cei care trebuie sa tina oualele intre picioare, deasupra ghetii - pot ramane asa, fara sa se miste chiar si 2 luni, timp in care pierd 35-40 % din greutate. Dupa ce puii au iesit din ou, ei mai stau inca 2 luni pe labele tatilor pentru a fi protejati de gheata rece si de riscul de a nu muri inghetati.

Alimentatie: pesti, calamari, crustacee. Datorita faptului ca inoata si iarna in conditii climatice cu temperature foarte scazute (uneori si sub 40 de grade sub 0), aceasta specie si-a dezvoltat un altfel de comportament social. De exemplu, nu sunt atat de sedentari ca ceilalti pinguini; coloniile de pinguini imperiali detin un numar mare de indivizi pe un spatiu restrans, tocmai pentru a se proteja intre ei de frig si de vant. In mare se intalnesc in numar mare pinguini imperiali si de asemenea si pe ghetari. Sunt foarte curiosi, se apropie de orice, dar nu sunt agresivi. In cautarea hranei se pot scufunda timp de 20 de minute, la o adancime mai mare de 200 m.
Pygoscelis papua

Pinguinul cu "papuci" Sedentar Caracteristici generale: Inaltime de aproximativ 75 cm. Spatele negru cu o anumita tenta rosiatica. Are un fel de blanita formata din pene albe, asezate deasupra capului, asemanatoare cu o bentita. Picioarele sunt de culoare rosie sau galbuie. Zona de raspandire si habitat: Insulele Georgiei, Sandwich, Orcadas, Shetland si in cateva locuri din Antartica. Alimentatie: Pesti, cefalopozi, crustacee. Traieste in colonii si este fidel. Poate realiza scufundari pana la 100 m adancime. Pe pamant, acesta este cel mai timid dintre pinguini.
Pygoscelis adeliae

Pinguinul adelin Sedentar Caracteristici generale: Inaltime de aproximativ 70 cm. Capul si spatele de culoare neagra, iar abdomenul alb. Ochii sunt inconjurati de pene albe si scurte. Plisc negru inconjurat de o nuanta rosiatica. Labele sunt de culoare alb palid. Zona de raspandire si habitat: Antartica, Orcas, Shetland de Sud. Aceasta specie este cea mai raspandita si cea mai abundenta. Prezenta sa este foarte comuna in marea Weddell, pe timp de vara. Alimentatie: crustacee mici si pesti. Foarte sociabil si colonial. Se vad adesea in mare, acestia inotand in grup sau odihnindu-se pe gheata sau in jurul acesteia.
Pygoscelis antarctica Pinginul cu barba

Sedentar Caracteristici: Inaltime de aproximativ 75 cm. Spatele si partea superioara a capului de culoare neagra, iar abdomenul alb. Plisc negru si labele de culoare rosiatica. Are o anumita banda cu pene care ii inconjoara pliscul, dandu-i un aspect de barba. Zona de raspandire si habitat: Insulele din Georgia, Sandwich, Orcadas, Shetland si in peninsula Antartica. Alimentatie: crustacee mici Pe pamant este foarte sociabil, dar devine foarte agresiv cand vine vorba sa isi apere teritoriul. Coloniile sale ajung sa numere mii de indivizi. Spre deosebire de pinguinii adelini, acestia frecventeaza foarte putin campurile de gheata
Girafa - cel mai inalt animal din lume

ce inaltime are un cal, hrana vie, salbatice, referat, animale din africa, cel mai mic animal, urs hrana, plante, rama, cai pur-sange, rate, girafe, vaca, mamifere, animale din zona rece
Caracteristici: Aceasta specie de mamifere se caracterizeaza prin forme prelungite precum si prin inaltimea considerabila. Girafa are un corp prelung, de unde i se si trage titlul de cel mai inalt animal din lume. Masculii ajung sa masoare aproximativ 5,5 metri inaltime, in timp ce femelele oscileaza intre 4-5 metri. In ceea ce priveste greutatea, aceasta este mai mare tot la masculi, ei cantarind intre 1100 si 2000 de kg, in timp ce femelele cantaresc cu 100 kg mai putin. In crestetul capului girafele au ca un fel de coama, care difera de la o specie la alta. Culoarea patata a pielii le ofera un camuflaj in savana, chiar daca un astfel de animal nu poate trece neobservat. Girafa este de asemenea posesoarea unei limbi exceptional de lungi, adaptata necesitailor alimentatiei sale. Sistemul circular este extraordinar pentru ca duce sangele pana la cap, la o asemenea inaltime, si ajuta astfel ca evitarea acumularii lui in picioare. De asemenea trebuie evitata si presiunea sangelui atunci cand girafa se apleaca sa bea apa sau sa manance iarba . Habitatul: De fel aceasta traieste in savana, in regiunile meridionale din centrul Africii, incluzand zona saharei. Hrana: Alimentul preferat al girafei este Acacia, o specie de arbore care creste in savana africana. In general, girafa este un animal foarte pretentios atunci cand este vorba de hrana. In ciuda acestui fapt, ea are probleme in a se adapta cu alte alimente - dovada stand faptul ca girafa consuma si alte tipuri de arbori si iarba. Pentru a putea bea apa si a se hrani cu iarba, girafa trebuie sa se ''aplece'' foarte mult si sa ramana intr-o pozitie vulnerabila. Limba girafei precum si aparatul digestiv, ii permit acesteia sa se hraneasca si cu o vegetatie mai putin placuta pentru alte animale (de exemplu cu plante cu tepi) dar pe care o digera fara nici un fel de problema. Girafa se hraneste aproape toata ziua, ajungand sa manance aproape 65 kg de vegetatie pe zi. Girafa, la fel ca si vaca, are 4 stomace iar digestia acesteia se efectueaza intr-un timp foarte lung. Obiceiuri: Girafa este un animal care nu este sedentar si care convietuieste in grupuri de 15-20 datorita neconcordantei si lipsei de ajutor dintre acestea. Girafele sunt animale timide, prefera fuga inainte de a infrunta pericolul, in principal ferindu-se de lei; in cazul in care se vad inconjurate sau cand sunt amenintati puii acestora, girafele se lupta, in special lovind cu picioarele (datorita gabaritului acestora aceste lovituri pot fi mortale sau pot provoca rani grave). Datorita inaltimii sale, girafa are un camp vizual extrem de mare, cu ajutorul caruia poate descoperi foarte repede orice amenintare. Atunci cand fuge, girafa este un animal foarte agil, putand atinge pana la 60 km pe ora. Masculii se infrunta si intre ei. Girafele, contrar a ce ceea ce crede majoritatea oamenilor, se bazeaza pe un sistem de comunicare asemanator cu cel al vacilor, sistem prin care isi anunta pericolele iminente si isi localizeaza puii. Dezvoltarea si nasterea puilor: Masculii incep sa se dezvolte la varsta de 8 ani, iar felelele la 5 ani. Pui stau in burta mamei timp de 14-15 luni. Puii de girafa: Pui girafelor sunt mai sociabili decat adultii, acestia jucandu-se si petrecand mult timp impreuna. Problema lor sunt pradatorii - puii de girafa sunt mai mici de inaltime decat adultii si de aceea sunt frecvent atacati de lei, hiene si de alte animale salbatice care in principiu nu ar indrazni sa atace o girafa adulta. Atunci cand se nasc puii, acestia cantaresc in jur de 50 de kg si masoara mai putin de 2 m inaltime. Se hranesc cu lapte matern pana la varsta de 16 luni. Mamele raman mereu aproape de puii lor pentru ai proteja de pradatori, dar ii lasa liberi atunci cand acestia incep sa creasca. Celelalte girafe au grija si de puii celorlalte din grup daca acestea s-au indepartat prea curand din anumite motive.

Bursucii

pamant, ursu, vand, deva, cel mai mic animal, animale din europa, bursuci, bursuc, animale de sub pamant, mamifere, animale ce traiesc in sol, pui de animale, animalele, viezure, animale zoo Desi ziua si-o petrec sub pamant si doar noaptea iese la iveala,fata cu dungi albe si negre a bursucului eurasiatic l-a facut unul dintre cele mai cunoscute mamifere din lume. Bursucul este un mamifer familiar, raspandit in Europa si in Asia. Ca toate animalele care traiesc in vizuini,are gat scurt si puternic, picioare anterioare groasesi labele special adaptate pentru sapat. Bursucul are un mers rostogolit foarte distinct, deoarece se deplaseaza pe degete, avand mers digitigrad. Degetele teleduului, un bursuc din sud-estul Asiei, sunt unite pana la gheare pentru a-i conferi mai multa putere. Bursucii apartin familiei nevastuicilor adica musteiidae. Exista noua specii in sapte genuri. Bursucii adevarati apartin familiei melinae. Viezurele melivor este singurul bursuc care apartine subfamiliei mellivorinae. Lungime bursucilor variaza de la 50 de cm, la micul bursuc nevastuica pana la 1 metru. Bursucul eurasiatic masoara pana la 90 de cm.
Balenele cu cocoasa

rase+cai, brazi, rasu, hrana vie, coco, teste, balenele, oameni, rase de oi, urs hrana, inmultire, balene, rase de cai, hrana, cal de mare Identificarea balenelor in larg este dificila datorita faptului ca sunt scufundate in cea mai mare parte din timp, dar jetul de apa larg, bogat, inalt de aproximatix 3 metrii, care este aruncat in aer cand rasufla balena cu cocoasa, este o trasatura distinctiva. Balenele cu cocoasa sar adesea cu totul afara din apa, "spargand apa" cu un salt caracteristic, arcuit spre inapoi. Au inotatoare imense, ca niste aripi lungi de aproximativ 5 m, iar piela de pe gat formeaza cute adanci, ca de armonica. Partea inferioara a celor doi lobi ai corzii este marcata ca un model variabil alb , ca o amprenta , care permite oamenilor de stiinta si observatorilor de balene sa recunoasca fiecare balena cu cocoasa cand aceasta isi arunca coada in aer inainte de a se scufunda.

Balenele cu cocoasa urmeaza trasee de migratiestabilite intre zonele de hranire din aplele reci ale regiunii arctice si ale Antarctidei si cateva zone tropicale de inmultire alese cu grija. In emisfera nordica balena cu cocoasa se inmulteste in juruk Insulelor Mariane si Hawaii, in dreptul coastei din Baja, California, in insulele Antilele Mici si in jurul insulelor Cap Verde. In emisfera sudica , ea poate fi intalnita in canalul Mozambicului, in locuri de pe coasta de nord est si de nord-vest a Australiei, in jurul Insulelor Noile Hebridae, Fiji si Samoa si in dreptul coastelor din Ecuador si nord estul Braziliei. Desi balena cu cocoase petrece mai multe luni din an in aceste ape calde , ea nu se hraneste aici. Apele tropicale contin hrana putina, astfel incatbalenele poposesc pana cand puii nou-nascuti devin destul de puternici pentru a insoti familia inapoi in apele reci ale zonelor de hranire.

Balena pilot

cat traieste o balena, despre delfini, hrana vie, balenele, cel mai mic animal, urs hrana, numa de cai, despre cai, animale ce traiesc in sol, balene, pui de animale, delfin, hrana, animale zoo, delfini

Balenele pilot cu inotatoarea lunga se intalnesc in ape nordice, pe cand specia cu inotatoarea scurta traieste in regiuni tropicale si subtropicale. Ambele specii traiesc la adancimi mari si numai ocazional se apropie de uscat. Desi s-au adunat o multime de date de la pescarii japonezi, care ii omoara pentru hrana, pana nu demult se cunostea foarte putin despre delfinii pilot salbatici. Cand sunt vazuti in largul marii, se pare ca se deplaseaza in grupuri mari, uneori de pana la sute de indivizi, inotand in "formatie corala". Apele adanci, adapostite, atrag grupuri familiale mult mai mici , de pana la zece sau 12 animale. Insulele canare vulcanice, cu maluri abrupte , par a fi o statiune climaterica pentru balenele pilot , care viziteaza insulele pentru a se imperechea sau pentru a-si naste puii.
Altele Animale salbatice :: Ghepardul

Ghepardul

leul de mare, leopardul de mare, animale din zona savanelor, copaci, pamant, lilia, hrana vie, mamifere erbivore, mamifere carnivore, animale din africa, mama, animale ierbivore, mamele, nume de iepuri, iepur Ghepardul Ghepardul (Acinonyx Jubatus) este un mamifer carnivor salbatic, cu capul mic si rotund, coada lunga, picioare inalte, cu blana de culoarea galbuie cu pete mici, intunecate. Este specific savanelor din Africa si din sudul Asiei. De-a lungul ecuatorului, in Africa se intinde marea savana. in Tanzania, aceasta este cunoscuta sub denumirea de Masai Mara pamantul patat, in limba masai.

Cirezile uriase de ierbivore ce pasc in savana sunt contrabalansate de patru mamifere carnivore mari: trei feline (leopardul, leul si ghepardul) si o specie de hienide(hiena). Tufiurile dese si copacii inalti ai padurilor de la malul raurilor adapostesc cea mai mare felina patata a Africii: leopardul. Celelalte doua mari feline sunt adaptate vietii in savana. Sun felinele de savana ale Africii. Esenta a gratiei si elegantei, ghepardul este cel mai rapid mamifer terestru . Este atat de specializat, incat isi bazeaza supravietuirea pe sprintul de 300 m. Se stie c dintre toate felinele, ghepardul este cel mai atent cu puii sai. Femelele isi cresc singure puii. Ele pot naste prima data la varsta de 2 ani, apoi din 24 in 24 de luni. Media la nastere este de 4 pui, cazurile de 8 fiind rare. O perioadaa dupa nastere, mama muta culcusul din doua in doua zile, pentru ca micutii sa nu lase un miros care ar putea sa atraga animalele de prada. Aceasta este mereu in cautarea prazii, din care se infrupta numai dupa ce puii s-au saturat. Pana cand vor fi in stare sa alerge mai repede, puii sunt insa extrem de vulnerabili. Femelele nu au forta necesara sa-si pazeasca puii de lei sau hiene, si, de aceea, 50 % dintre ei sunt ucisi in primele luni de viata. Leii ucid mai muli pui de ghepard decat orice alt pradator. Abia un pui din 20 ajunge la maturitate. Motivul acestui comportament agresiv poate fi acela ca leii vor sa elimine concurenta. n timpul sezonului secetos, puii pot muri si de foame. O data cu migratia ierbivorelor, iepurii si vulpile cu urechi de liliac sunt singura prada mai consistenta ce poate fi gasita in zona. Este momentul cand mama si puii ei pornesc intr-o calatorie anuala. Femelele si puii lor sunt singurele mamifere migratoare din lume. Ca sa prospere, acestor nomazi iuti de picior le trebuie terenuri intinse de vanatoare. Pot calatori zeci de kilometri spre campiile din centrul savanei. Puii stau cu mama lor pana implinesc 15-18 luni si se pot descurca singuri. Mama i-a invatat pana la momentul respectiv numeroase tehnici de vanatoare. In aceasta perioada, ca toti adolescentii, puii de ghepard incep sa simta gustul libertatii. Intre timp, puii ajunsi la varsta la care trebuie sa supravietuiasca prin propriile puteri au ramas singuri n imensitatea savanei. De obicei, gheparzii tineri se despart de mamele lor in anotimpul umed, cand hrana este mai usor de gasit. Daca au supravietuit mai multi frati, ei stau si vaneaza impreuna pana cand ating varsta de 2 ani. Apoi se despart. Tinerele femele ghepard raman de obicei pe acelasi teritoriu cu mamele lor, n timp ce masculii se deplaseaza pe distante foarte mari. Comportamentul acesta instinctiv poate fi modul n care natura evita endogamia (imperecherea ntre indivizi din aceeai familie). Despartirea are loc si datorita faptului ca femelele si masculii ghepard se confrunta cu probleme diferite la aceasta varsta. In timp ce pentru femele cea mai importanta este capacitatea de reproducere, la masculi teritoriul si iscusinta de vanator conteaza.
Altele Animale salbatice :: Elefantul African si Indian

Elefantul African si Indian

copaci, disparitie, ajutor va rog!!!, curs 6, pamant, ce inaltime are un cal, cate tone are un cal, ursu, hrana vie, situ, dintii la cal, animale din africa, mama, muschi, fructe

Actualmente elefantii sunt cele mai mari si cele mai grele animale terestre, pe linga faptul ca au dintii incisivi cei mari lungi, au nasul cel mai lung si poate memoria cea mai buna. Cu toata greutatea lor de mai multe tone, deplasarea lor se poate numi sprintena. In padure, daca este necesar se furiseaza fara zgomot. Acesti uriasi blanzi sunt fiinte sensibile si cu simt afectiv dezvoltat, traiesc in legaturi stranse cu membrii familiei si cu ceilalti membrii ai turmei. Din pacate aceste animale au fost vinate fara mila de om pentru incisivii lor pentru fildesul pretios - si numarul de indivizi ai celor doua specii a inceput sa scada intr-un mod alarmant. Masculii din specia elefantului african pot depasi greutatea de 6 tone. Greutatea capului poate avea un sfert din masa corpului. Aceasta parte a corpului, pe linga greutatea sa considerabila, este incarcata si cu mijloace de obtinere a hranei trompa, fildesii, masele de mestecat, uriasii muschi ai maxilarului. Fildesii elefantilor sunt dinti alungiti, incisivi modificati, care sunt folositi pentru scoaterea radacinilor din pamant si pentru decojirea pomilor. Elefantii masculi folosesc fildesii in luptele lor de stabilire a ordinii ierarhice, lupte premergatoare perioadei de imperechere. Spre deosebire de dinti, fildesii cresc pe tot parcursul vietii elefantului. S-a inregistrat ca un mascul de elefant african batran avea fildesii de peste 3 m lungime. Capul elefantului este sustinut de un gat scurt, puternic. De aceea elefantul nu poate sa-si aplece capul pentru a aduna hrana. Aceasta deficienta a fost inlaturata de procesul de evolutie prin dezvoltarea trompei, rezultata din alungirea buzei superioare musculoase si a nasului. Acest organ admirabil al elefantilor este constituit din mii de muschi si este utilizat pentru o sumedenie de operatii, printre care culesul fructelor, aspiratia apei, ruperea crengilor si sapatul radacinilor. Trompa este sensibila atat la mirosuri cat si la pipait, elefantii o folosesc atat la indentificarea unui elefant strain cat si la transmiterea salutului membrilor familiei sau la mangaierea perechii dorite. Miscarea corpului imens al elefantului nu este deloc greoaie. Gambele scurte si robuste impart in mod egal greutatea pe patru picioare. Ca si calul, si elefantul umbla pe degetele picioarelor. Oasele rasfirate ale degetelor sunt sprijinite de o talpa rotunda si pe un calcai format dintr-un tesut spongios.Pielea groasa care acopera talpa se toceste si se reface in mod continuu. Contrar aspectului diform, elefantul este un animal ager si nu se sperie de nici o forma de relief : traverseaza cu usurinta atat mlastinile cat si terenul stancos, pe teren solid lasand putine urme. Acest urias al uscatului se descurca bine si la inot : folosindu-si trompa ridicata ca tub de respiratie, traverseaza inot raurile si lacurile. Elefantii sunt erbivori. In afara de iarba padurilor sau a savanelor consuma si alte plante cu tulpina moale, frunze de copaci, diferite fructe si flori,chair crengi, tulpini de copaci sau radacini. Ei trebuie sa manance enorm de mult pentru a satisface necesarul de energie a corpului lor imens si pentru a completa materialele ce formeaza tesuturile acestuia. Marea parte a zilelor o petrec in cautarea hranei, pentru a asigura necesitatile mari de vitamine si saruri minerale ale organismului. mIntr-o zi, in circa 16 ore, un elefant poate consuma pina la 225 Kg de alimente.

Elefantul isi foloseste trompa si pentru a-si potoli setea. Are nevoie de foarte multa apa , pentru elefantul african 5 litri de apa inseamna o inghititura.Trage apa in trompa, inchide orificiile din capat, dupa care isi indoaie trompa astfel incat capatul sa-i intre in gura, iar apoi evacueaza continutul. Toate acestea nu sunt usor de invatat, de aceea puii de elefanti lipaie apa cu gura. Perioada de gestatie a elefantului african are o durata de 22 de luni, la elefantul indian de 21 de luni si femela naste de regula un singur pui. Greutatea puiului nounascut este in jur de 100Kg, inaltimea lui este aproape de 1 m. In primii doi ani este alaptat, dar intre timp invata sa-si foloseasca trompa si sa mestece ierburile si tufele. Puii masculi ajunsi in pragul maturitatii - in jur de 14 ani - sunt alungati din turma, pentru ca nu cumva sa se imperecheze cu membrii familiei, puii femele ramanand cu turma toata viata, si pina la prima nastere ajuta la cresterea puilor mai tineri. Membrii familiei sunt legati intre ei prin legaturi puternice, toti ajuta la cresterea si apararea puilor. Cateodata, cand elefantii se intalnesc, fug unul catre celalalt si in semn de salut scot un sunet asemanator ce o goarna. Daca totul este in ordine, membrii turmei sunt linistiti, scot un mormait adanc dar daca turma este amenintata de ceva, mormaitul inceteaza si adultii formeaza un cerc in jurul puilor. Se comporta foarte interesant daca moare vreun membru al turmei. De multe ori raman in jurul lesului, il ating, il mangaie si cateodata incearca si inhumarea. Daca moare un pui de elefant, mama lui aproape ca il jeleste. S-a observat de mai multe ori ca elefantul mama a insfacat puiul mort, l-a dus intr-un loc si a ramas linga el mai multe zile. Singura sursa de fildes sunt incisivii elefantilor. Acest material a fost pretuit intotdeauna de om. In trecut, cand nu existau inca automobile si pusti, elefantii erau greu de vanat si doar putini cadeau victime oamenilor. Azi, cu ajutorul automobilelor de teren pot fi ajunsi usor din urma si cu ajutorul armelor moderne pot fi impuscati de la o mare distanta. Un numar imens de elefanti au fost macelariti pentru fildesul lor si aceste animale minunate au ajuns in pragul disparitiei. In 1979 in Africa mai traiau in salbaticie 1,3milionae de elefanti dar din cauza braconajului acest numar a scazut la 600000 in 1989. Din cauza ingrijorarii mondiale privind soarta elefantilor in 1989 s-au introdus restrictii internationale privind comertul cu fildes. Aceasta masura s-a dovedit foarte benefica. Din cauza restrictiilor a scazut cererea de fildes, au scazut preturile si astfel a decazut si comertul ilegal. Numarul elefantilor africani care traiau in salbaticie in 1995 a fost in jur de 600000. Elefantul indian ca specie este intr-o situatie mault mai grea.Din cauza reducerii habitatului,in salbaticie mai traiesc 35000-54000 de exemplare, majoritatea lor in India. Alte 16000 de exemplare sunt tinute ca animale domestice in diferite tari din Asia.
Comportamentul de grup la animalele salbatice

animale salbatice, sacalul, herghelii, bancuri de pesti, haitele, stoluri de pasari, bovine
Grupurile sunt aglomerari de animale de aceeasi specie care traiesc la un loc impartindu-si atributiile in mod egal. In functie de specia de animale din care sunt formate, grupurile au denumiri diferite. Grupurile de - pesti se numesc bancuri cai se

numesc

herghelii

Acest

animale tip de

pasari bovine de prada convietuire a-l

se se (lupi, animalelor lei, salbatice

numesc numesc hiene,tigri) umbla le ofera o multitudine

in de

stoluri carduri haite avantaje.

In primul rand sansele de supravietuire a membrilor unui grup sunt mult mai mari decat a unei specii care traieste individual. Un alt avantaj este limitarea comportamentului agresiv. De exemplu cand se isca un comflict intre doua gazele acestea nu trec direct la violenta. Ele incearca sa-si intimideze adversarul iar daca acest lucru nu merge abia atunci se recurge la violenta, dar acest lucru se intampla rar intr-un grup. Cel mai des intre animale se isca un comflict in perioada de imperechere atunci cand sunt mai multi masculi decat femele. Viata Vanatoarea: Sacalul nu umbla niciodata singur cand este vorba de vanatoare. Ei se strecoara printre ierburile joase cu boturile in pamant adulmecand prada (o gazela). In momentul in care acestia se lanseaza asupra prazii aceasta se intoarce si se repede asupra unuia dintre ei. Prin miscari abile sacalul reuseste sa evite loviturile , timp in care ceilalti membri ai grupului ataca puiul. Dupa ce isi devoreaza victima familia de sacali se intoarce la barlog. Fiecare pereche de sacali ocupa un teritoriu de 2,5 km . Cuplul isi controleaza regulat granitele proprietetii. Dupa ce puii ies afara din barlog este momentul ca mama sa le gaseasca un alt barlog. Noul cuib ales se afla tot pe vechiul teritoriu. unei familii de sacali

O familie de sacali nu este formata numai din parinti si ultimi pui fatati ci si din fratii mai mari nascuti cu un an sau doi inainte. Desi acestia se duc singuri la vanatoare contribuind la echilibrul alimentar al familiei. Unul dintre ei poate fi vazut la un momentdat facand de paza in fata adapostului, in timp ce parintii si ceilalti frati sunt plecati la vanatoare. Daca un dusman incearca sa se apropie de culcus, acesta incepe sa latre din ce in ce mai tare. Mama care nu se indeparteaza mai mult de 500 de metri soseste imediat in fuga si fara sa ezite , se napusteste asupra pradatorului . Dupa terminarea anotimpului ploios , moment in care marile turme incep sa migreze de-a lungul stepei cu iarba nu prea inalta sacalii la fel ca ceilalti pradatori nu duc lipsa de mancare. Desigur sacalul poate fi prada unui leu. Acesta nu se arata deloc inspaimantat si face tot ce-i sta cu putinta ca sa-l alunge de pe teritoriul sau. In ciuda a ceea ce se credea pana nu de mult, sacalul auriu este un animal cu adevarat curajos, din punct de vedere evolutiv si comportamental el fiind foarte apropiat de ruda sa, lupul.

Altele Animale salbatice :: Girafa

Girafa

animale de desert, ce inaltime are un cal, animale din africa, animale de sub pamant, girafe, girafa
Girafa se gaseste mai ales in zone uscate din Africa si in apropierea desertului Sahara. Nu se

indeparteaza

niciodata

de

copaci.

Are un gat foarte lung si puternic, care se termina cu un cap mic. Picioarele sunt, de asemenea, lungi si prevazute cu copite. Are culoarea portocalie, iar blana este presarata cu pete circulare maro deschis sau inchis. Odata cu inaintarea in varsta aceste pete se inchid la culoare. Girafa ajunge la inaltimea de 5,5 metri inaltime, fiind printre cele mai inalte mamifere din lume, iar greutatea ei este de aproximativ 800 de kg. Acest mamifer traieste in cirezi imprastiate si se hraneste cu frunze din copaci, de unde isi ia si apa necesara. Gatul ii este de mare folos pentru a ajunge la aceste frunze si a putea sa le rupa. Cand este atacata, fie fuge - poate atinge viteza de 56 km/h - fie se apara cu ajutorul copitelor puternice. Girafa nu are casa stabila si doarme in picioare. Numai uneori se apleaca pentru a apuca hrana sau pentru a bea apa. Puiul girafei este capabil sa stea in picioare la numai 20 de minute de la nastere. In unele momente, foarte rare, se aseaza pe pamant. Desi poate auzi anumite zgomote (guitatul, behaitul, sforaitul), girafa nu are posibilitatea de a scoate vre-un sunet. Aceasta este singurul animal care are - de la nastere - niste noduri osoase pe cap, care constitue inceputurile de la coarne. Acesti bulbi sunt prezenti atat la mascul cat si la femela, dar aceasta din urma ii are mai mici. Desi multe animale care traiesc in Sahara pleaca la schimbarea dintre anotimpuri, girafa nu-si paraseste casa. Pentru a bea apa, se foloseste de limba lunga de o jumatate de metru, care, in unele cazuri, poate depasi chiar si aceasta lungime. Limba ii este utila si pentru curatarea urechilor. In alcatuirea scheletului gatului o girafa are acelasi numar de oase ca si omul.

Magarul

magar, ce inaltime are un cal, magari, varsta la oi, , animale zoo, calul, magarul
Magarul a fost un animal salbatic pana la domesticirea acestuia ca catre egipteni. Scopul pentru care a fost domesticit era sa care diferite lucruri. Pe vremea cand era salbatic se putea gasi in Africa si Asia, dar acum traieste in majoritatea partilor lumii. Aspectul acestor animale este asemanator cu al unui cal, cu picioare scurte, gatul scurt si o fata alungita. Este insa mai mic decat calul si are urechile mult mai lungi. Este acoperit cu o blana de culoare gri cu pete albe. Inaltimea la acre ajunge este aproximativ de 1 m, iar greutatea este egala cu a unui cal mic. Varsta pe care o atinge in medie un magar este de 30-40 de ani. Acesta traieste impreuna cu alti membri ai familiei in gospodariile oamenilor.

Magarul este vegetariam, hranindu-se cu vegetale si plante, consumand cat I se ofera, fara sa aiba o anumita limita Inainte de a fi domesticiti, pentru a se apara de pradatori, magarii se grupau intr-un cerc si incepeau sa dea din copite. Magarul este folosit pentru a pazi turme de oi si recent sunt utilizati in vindecarea copiilor bolnavi.

Zebra

leul si familia lui, zebre, sunete, gestatia, perioada de imperechere, leul alb, cal de mare, femele, zebra
Zebra este intalnita in campie, in zone deschise, dar si in munti., in Africa. Are capul alb cu pete maro, fata de culoarea maro deschis si corpul albargintiu sau alb-galben cu dungi negre. Ajunge la 1,5 metri inaltime si cantareste intre 200 de kg si 500 de kg. Zebra ramane impreuna cu alte exemplare, formand turme. Se hraneste cu plante, frunze si iarba. Principalul dusman al zebrei este leul. Ea se apara prin fuga, modul in care sunt dispuse dungile ajutand-o sa se piarda in zare, pradatorul neavand precizie in a o urmari. Mai ales daca sunt mai multe intr-o turma, urmarirea lor de catre dusmani devine imposibila, provocand confuzie cu atatea dungi. Dungile o fac pe zebra diferita fata de restul familiei cailor. Au fost foarte mult vanate in ultima aperioada, acum ramanad doar in anumite zone ale Africii. Sunt dependente de apa, fiind nevoite sa calatoreasca mult pentru a o gasi. Cand dau de apa sunt capabile sa bea 14 litri de apa pe zi. Se recunosc intre ele prin intermediul mirosului, a sunetelor sau a altor semne primare. Femelele tinere sunt capabile de reproducere la virsta de 2 ani, deci mult mai devreme decat masculii. Separarea de familia de origine si atasarea la o alta grupa se face la virste diferite pentru masculi si femele, ceea ce exclude practic consanguitatea si diminueaza posibilitatea ca un mascul si o femela provenind din acelasi parinte sa se regaseasca in cadrul unei familii. Dupa imperechere, gestatia femelei dureaza un an, nasterea producandu-se repede, in numai 20 minute, in prezenta intregii familii. Femela care este gata sa nasca se culca pe o parte si se ridica imediat ce puiul a parasit complet corpul ei. Miscarea provoaca ruperea cordonului ombilical. Puiul are o evolutie extrem de rapida, la numai 15 minute de la nastere izbutind sa se ridice in picioare, iar dupa doua ore fiind capabil sa-si urmeze mama. Timp de cateva zile, aceasta nu permite nimanui sa se apropie de pui, exceptie facand doar in cazul fratelui sau a surorii. Abia dupa 10 zile manzul intra in contact cu restul familiei si primeste ingrijiri din partea tatalui, care-l vegheaza atent. Cand implineste 6-7 ani este intarcat. Femela se poate imperechea din nou, imediat

dupa

nastere,

insa

are

de

obicei

un

pui

data

la

doi

ani.

Zebrele nu au niciodata dungile dispuse in acelasi fel, aceasta dispunere avand rol de camuflaj.

Lupul

speci de caini, mamifere carnivore, lupu, lup polar, urs hrana, pui de caini, latrat, lupi, citate caini, tatu, caine de lup, caini lup, boul moscat, caini lupi, caine lup
Cea mai mare specie din familia cainilor si una din cele sapte care formeaza ordinul carnivorelor, specia lupului este cea mai raspandita dintre mamiferele care traiesc in prezent. Avand o statura de 100-150 cm si o greutate cuprinsa intre 12 si 80 de kg, lupul este unul dintre animalele cele mai inteligente si adaptabile. Are aspectul asemanator cu al unui caine, ochii rotunzi, coada groasa si un

bot

alungit,

in

care

se

ascund

colti

puternici

Vaneaza diverse vietati, de la rozatoare si insecte pana la animale mari ca elanul, bizonul sau boul moscat. Este raspandit in Canada, Alaska, Europa Estica si Centrala, Rusia, Siberia, Peninsula Scandinava, Orientul Apropiat si Asia Centrala. Poate avea blana de culoare alba (lupul polar din tundrele nordice), rosie (lupul rosu, odinioara raspandit pe teritoriul Nord-American, iar acum pe cale de disparitie) sau sura. Traiesc in haite avand in jur de 6 si 15 de exemplare. Lupii care ataca in haita pot vana chiar animale mari, de circa 500 kg sau chiar mai mari. Un lup poate consuma pana la 10 kg de carne odata; animalele mici sunt mancate in intregime. Cum rata esecurilor la haituit este de 90%, lupii sunt adaptati sa rabde de foame zile-n sir. Habitatele sunt mici (in jur de 100 km patrat) si bine delimitate pe teritorile unde exista hrana din belsug. Daca prada este putina, habitatul este de cel putin zece ori mai mare. Lupii singuratici, de obicei masculi tineri, strabat drumuri foarte lungi pana ce isi fac rost de propriul teritoriu. Lupul are putini dusmani, dar cei care se incumeta totusi sunt alungati de coltii ascutiti ai acestui animal. El devine mai puternic si mai de temut in cadrul haitei din care face parte si de care se desparte foarte rar. Datorita faptului ca face parte din familia cainilor, lupul are mirosul si auzul bine dezvoltate. Este un animal inteligent, comunicand cu semenii prin diverse sunete (urlete, latraturi, scancituri, maraieturi, etc) sau prin diferite pozitii ale corpului si ale cozii. De pilda, coada lupului in pozitie verticala

semnifica faptul ca acel animal este seful haitei, iar pozitia orizontala a cozii se traduce prin intentia acestuia de a vana. Lupii, in comparatie cu oamenii - care au o presiune a muscaturii de 90 kg presiune pe 1 cm patrat au capacitatea de 450 kg presiune pe 1 cm patrat, deci de 5 ori mai mare decat a omului. Lupul poate ajunge la varsta de 15 - 16 ani, dar fiindca a fost vanat in exces a disparut de pe teritoriul multor tari.

Veverita

sarcina, si alte pasari, copaci, pamant, rasu, suri vulturi, hrana vie, ochii la cal, vand, dintii la cal, lup polar, cat traiesc veveritele ?, mamele, ciuperci, pasari rare
Se gaseste pe intregul glob pamantesc, exceptie facand Madagascar, Australia si regiunile polare. Locuinta veveritei este o vizuina in pamant sau in copaci, daca nu gaseste scorburi pe care sa le foloseasca drept casa. Acest animal este foarte activ. Este mic, are 2 urechi mici, 2 ochi, 4 labute si,o coada lunga si stufoasa, prezenta numai la veveritele care traiesc in copaci. Unele dintre ele, care poarta numele de "veverite zburatoare" au o membrana care leaga fiecare membru din fata cu cea din spate. Aceasta membrana le este folositoare pentru a zbura dintrun copac in altul cu mare usurinta. Culoarea blanitei difera in functie de specie, avand culorile neagru sau gri si rosiu-maro, unele specii avand si dungi. Acest mamifer masoara intre 18 si 23 de cm, iar coada este cuprinsa intre 7 - 9 cm, cantarind doar cateva sute de grame. Cand se nasc puii sunt sensibili (nu au par si sunt orbi) si traiesc o perioada impreuna cu mamele lor, dar cand ajung la maturitate locuiesc singuri. Numai in cazul in care este foarte frig este acceptata o a doua veverita in aceeasi vizuina, dar aceasta trebuie sa plece de indata ce se incalzeste. Veverita se hraneste cu numeroase plante, dar ii place si carnea. Printre preferintele sale se numara: alunele, semintele, nucile, oua, viermi, insecte, ciuperci si pasari mici. Pentru ca este foarte mica si firava are multi dusmani (vulturii, ursii, coiotii, vulpile si ulii) impotriva carora nu are nici o arma. Nu-i ramane decat sa fuga si sa se ascunda. Din aceasta cauza nu este foarte atenta la ce mananca, fiind cu ochii in patru pentru a nu fi atacata de vreun pradator . Exista peste 300 de specii de veverite dintre care cele mai cunoscute sunt marmotele, veverita rosie si veverita zburatoare . Veveritele supranumite "de pamant", care nu locuiesc in copaci, au obrajii in forma de "buzunare", in care sa care hrana pe care o stocheaza apoi in vizuina. Coada este folosita in comunicarea cu alte veverite, in pastrarea echilibrului in timpul salturilor, pentru a se incalzi iarna, dar cel mai important rol ramane acela de "parasuta" in sariturile din copaci. Veveritele isi ascund mancarea si de aceea au un miros foarte sensibil, care sa le ghideze catre hrana ascunsa, avand in vedere faptul ca memoria nu o ajuta. Acest simt dezvoltat al mirosului ii permite sasi dea seama daca o aluna sau nuca sunt mancate in interior de insecte. Pentru a-si mentine dintii curati, veverita rontaie radacini de copaci. Veverita naste de 4 ori pe an cate 3 - 7 pui, dupa o sarcina de 38 de zile.

Altele Animale salbatice :: Camila

Camila

animale de desert, animale din africa, camile, varsta la oi, cel mai mic animal, camila, dromaderul, dromader
Camila se gaseste in desert in Asia sau Africa de Nord.

Corpul acesteea este adaptat pentru viata in desert. Are picioarele subtiri, foarte potrivite pentru mersul in nisip, iar fata si gatul sunt lungi. Pleoapele o protejeaza de nisip. Este inalta de 2 sau 2,50 m pana la cocoasa si lunga de 3 m. Ajunge la greutatea aproximativa de 700 kg. Traieste impreuna cu familia, atingand varsta medie de 30-40 de ani. Se hraneste cu tot ce gaseste in desert: plante, graunte, frunze uscate, curmale.

Pentru a se apara de dusmani camila isi foloseste gura pentru a musca sau chiar scuipa, iar daca este pericolul mare ajunge sa-si calce atacatori in picioare. Se cunosc 2 tipuri de camile: Dromaderul (sau camila araba) care are o singura cocoasa si se intalneste mai mult in desert si camila Bactrian care are 2 cocoase. Desi se crede ca in cocoasa camila isi pastreaza apa, acest lucru este fals. Cocoasa ii foloseste pentru a stoca energie pentru momentele in care nu gaseste mancare. Camila este supranumita "vaporul desertului" pentru modul in care se misca, desi multi sunt de parere ca aceasta porecla ii provine din posibilitatile de trasportare de care da dovada. Desi multe animale mor daca isi pierd un sfert din greuatea corpului, camila poate slabi aproape jumatate din greutatea corpului fara sa apara consecinte serioase. Poate bea apa salcie sau sarata, iar cand da de aceasta este capabila sa ingurgiteze in 10 minute o cantitate egala cu o treime din greutatea corpului ei. Camila poate calatori 5-7 zile fara mancare si fara apa.

Ariciul

ariciul, hrana arici, tepi arici, specii de arici, blana arici, despre arici, arici

Ariciul este un animal cu un corp rotund si picioare scurte. Spatele acestuia este acoperit cu multe ace, dar burta este pufoasa si moale. Culoarea blanitei care o acopera este alb. Ariciul are pe corp culori inchise, gri,negru sau maroniu, iar tepii au culoarea maro inchis cu alb. Aricii se gasesc in Africa, Europa si Asia in regiuni calduroase dar au si capacitatea de hibernare, ascunzandu-se in frunze daca temperatura scade prea mult. In general nu depaseste o arie mica de exploatare din apropierea culcusului. Are marimea aproximativ cat a unui iepure si cantareste intre 0,9 1,4 kg.

Ariciul

traieste

singur

si

naste

intre

si

pui.

Ariciul isi cauta hrana numai noaptea. Fiind foarte rezistent la toxine, poate consuma o serie de insecte toxice care pentru om ar fi daunatoare: viespi, carabusi, albine si serpi veninosi, oua de pasari, broaste si viermi. Astfel are un rol important in mentinerea controlului asupra inmultirii acestora. Pentru a se apara de pradatori ariciul se foloseste de un muschi lung de-a lungul stomacului care ii da aspectul unui ghem tepos, acoperit in totalitate de tepi, putand sa se faca sul, descurajand astfel orice tentativa de atac asupra lui. Interesant in ceea ce priveste ariciul este faptul ca are un simt auditiv foarte dezvoltat si este capabil sa recunoasca culorile. Animalul cu care se aseamana foarte mult este porcul tepos. Diferenta dintre acestia este facuta de modul de alimentatie. Astfel, ariciul se hraneste cu insecte si animale mici, iar porcul tepos este vegetarian. Puii ariciului se nasc cu tepii chiar sub piele, acestia incepand sa apara in 24 de ore de la nastere. Tepii ariciului nu sunt taiosi sau otravitori. O saliva spumoasa este eliberata pe ei, aceasta servind doar la iritarea pradatorilor.

Cangurul

copaci, canguri, cangurul, cangur, rasa de cai, umbra.ro, cai rasa

Cangurul are picioarele din spate puternice si lungi, conferandu-i abilitatea de a sarii, miscandu-le pe amandoua in acelasi timp. Coada il ajuta sa-si mentina echilibrul in timpul sariturilor rapide, dar functioneaza si ca un al cini-lea picior daca sare normal. Cand sta pe loc, cangurul se sprijinma pe cele doua picioare din spate si pe coada grasa si lunga. Cangurii traiesc in Australia, in insulele din vecinatate si in zonele uscate, desertice. In zilele toride cangurii se odihnesc la umbra copacilor si in alte arii cu umbra. Cangurul are o blana cu par mic de culoare rosu, maro si gri in functie de specia din care face parte, iar picioarele pot fii albe. Cangurii cresc pana la 1 metru si jumatate si coada poate avea un metru si poate cantarii aproape 100 de kg.
Hipopotamul

hipopotami, omnivore, pui de animale, hipopotamul, animale zoo, hipopotam, animale mari
Hipopotamul sau hippopotamus amphibius face parte din clasa mammalia, ordrinul artiodactyla, familia hippopotamidae. Hipopotamul este al treilea animal ca marime de pe pamant, fiind putin mai mic dar mai greu decat un rinocer alb (elefantul fiind cel mai mare). In ciuda marimii sale - 3 m lungime, 1,5 m inaltime, cu o gura masurand o jumatate de metru ,un hipopotam poate intrece in fuga omul. Ragetul unui hipopotam mascul ajunge la volumul asurzitor urechii de 115 decibeli, sunand ca ragetul

unui

leu.

Urechile si narile sunt localizate spre varful capului, se inchid automat cand animalul este sub apa.

Practic nu are par de loc iar pielea lui neteda este chiar delicata. Pielea hipopotamului transpira un lichid rosu, uleios care pastreaza pielea umeda si o protejeaza cand este sub apa. Lichidul a condus la mitul ca hipopotamul transpira sange Hipopotamul naste o data, dupa o gestatie de aproape 230 zile. Nasterile apar de obicei in lunile anotimpurilor ploioase, dar pot aparea si in restul anului. Tinerii hipopotami se incalzesc pe spatele mamelor lor. Un grup de hipopotami este numit "sforaitor". Un hipopotam cantareste intre 2000 si 2500 de kg.

Il intalnim in unele paduri din Africa occidentala , la nord de Ecuador si in aproape toate fluviile si lacurile Africii tropicale si ecuatoriale. Hipopotamii
Altele Animale salbatice :: Rangifer trandus sau Renul

sunt

animale

omnivore.

Rangifer trandus sau Renul

ce inaltime are un cal, reni, cerb, renul, femele

Rangifer trandus sau Renul, este un mamifer ce face parte din ordinul artiodactyla, familia Cervidae. Renul este singurul cervid la care si femela poarta coarne. Renul seamana cu un cerb mai mic de inaltime , este mai gras si are copitele mai mari si mai late pentru a nu se scufunda in terenul mlastinos din sezonul cald.Atat femelele cat si masculii isi pierd coarnele vara. Atunci cand coarnele incep sa le creasca din nou, coarnele sunt moi, acoperite de piele si blana cu peri scurti. Ulterior insa se intaresc, iar pielea si blana de pe ele cad. Renii traiesc in terenuri deschise din nordul Eurasiei: Rusia, China si americii de nord, Alaska. Renii au gatul si ceafa de culoare albicios-galbui, in timp ce restul corpului e acoperit de blana scurta de culoare gri-bej , iarna fiind cafenie. Renul are 220 de centimetri lungime, 60 cm latime si 140 inaltime si cantareste aproximativ 150 de kg.

Felis paradalis sau Leopardus pardalis

leopardul de mare, brazi, specii de lup pe cale de disparitie, copaci, disparitie, mamifere pisica, pe cale de disparitie, ce inaltime are un cal, zona ecuatoriala, lista cu animale pe cale de disparitie, lista cu specii pe cale de disparitie, mamifere carnivore, mama, anii la animale, cel mai mic animal
Ocelotul face parte din calasa mamalia (mamifere), ordinul fissipeda, familia felidae. In lume sunt 8 subspecii diferite. Are ca dimensiunea maxima in lungime de 1 metru, latime de 40 cm, inaltimea de 50 cm si 11,5 kg . Femela naste pana la 3 pui dupa o perioada de gestatie de 86 de zile. Ocelotul este un animal solidar desi femelele adesea au teritorii comune cu masculii. Ocelotii sunt animale carnivore care se hranesc cu mici caprioare, rozatoare , pasari reptile sau pesti.

Ocelotul se catara cu usurinta in copaci de unde vaneaza cu usurinta maimute si pasari. Ocelotul nu se afla pe lista animalelor ocrotite sau pe cale de disparitie ,dar numarul lor a scazut considerabil din cauza blanii lor valoroase. Populatiile de oceloti sunt concentrate in junglele tropicale dese din America Centrala sii de Sud, in zona ecuatoriala. Se intalnesc in Texas si mexic pana in sudul Braziliei si Nordul Argentinei. Ocelotul este de doua ori mai mare decat o pisica domestica si este strans inrudit cu leopardul. Este pretuit pentru blana sa spectaculoasa, inca din vremea civilizatiei maya. Din pacate, frumusetea sa l-a facut sa fie vanat pana la disparitie in America de Nord si de Sud. O populatie izolata de pana la 120 oceloti inca traieste n Texas
Altele Animale salbatice :: Ursul Panda

Ursul Panda

hrana pentru hamsteri, ursu panda, hrana, cal de mare, ursii panda, femele, rasa de cai, urs panda, ursul panda, cai rasa, ingrijire hamsteri, hamster, ursi panda, hamsteri, specii de lup pe cale de disparitie
Panda, ursul este si cunoscut sub denumirea de ursul de bambus, datorita regimului sau alimenta rexclusivist, fiind foarte sensibil la schimbarile de habitat. Ursii panda ocupau candva o mare parte din China, precum si nordul Birmaniei si Vietnamului. Dar schimbarile climatice si in primul rand cresterea populatiei umane i-a alungat din aceste regiuni. In prezent, ultimii ursi de bambus traiesc in sase zone din sud-vestul Chinei. Unele parti din aceste regiuni muntoase, izolate una de cealalta, sunt rezervatii naturale, dar aproape jumatate din populatia de panda traieste in afara zonelor protejate. Desi munti impermeabili, cu un climat bland , subtropical, sunt habitatul lor preferat. Panda mai traiesc si in regiuni foarte inalte , ajungand pana la 4000

de

metri

altitudine.

Ursii panda au fata rotunda, cu blana alba ,specifica , urechi negre si semne negre in jurul ochilor. Membrele si umerii sunt deasemenaea de culoare neagra. Femelele cantaresc in jur de 80 de kg , iar masculii ating o greutate de 85-125 kg si o inaltime de 180 cm. Panda uriasi mananca aproape exclusiv frunze si muguri de bambus. Pentru a se satura cu aceasta hrana slaba in nutrienti, au nevoie de 30 kilograme pe zi. Acest lucru inseamna ca trebuie sa manance si 16 ore pe zi, consumand si uneori si bulbi de plante, radacini , oua si mici mamifere. Dependenta extrema de bambus ca surasa de hrana face din ursul panda o specie extrem de vulnerabila. Ca urmare, multi dintre ei mor daca plantele din regiunea in care traiesc dispar dupa ce infloresc in masa -un fenomen ce are loc la intervale cuprinse intre 30-40 de ani. In trecut panda puteau apela la alte tipuri de bambus , din regiunile mai joase , dar in prezent aceste zone au fost defrisate. Ca mod de viata ursii panda sunt singuratici si isi petrec aproape intreaga zi mancand. Se retrag in pesteri sau in arbori inalti pentru a dormi. Desi sunt activi tot anul , miscarile lor sunt foarte lente , din cauza regimului alimentar vegetarian scazut in nutrienti. Femelele panda devin capabile de reproducere dupa 3 sau 4 ani de viata. In timpul perioadei de imperechere , intre lunile aprilie si mai, ambele sexe lasa urme de miros pe stanci si copaci. Uneori , mai multi masculi se lupta pentru o femela. Ursii scot urlete in perioada de imperechere. O data la doi sau trei ani, o femela naste unul sau doi pui de marimea unor hamsteri, dupa o perioada de gestatie cuprinsa intre 3 si 6 luni . Micutii cantaresc doar 75-150 de grame si avand nevoie constanta de caldura si ingrijire; deobicei doar unul supravietuieste. Puii devin independenti la varsta de 18 luni. Ursii panda au un ritm de reproducere foarte scazut, multi tineri ursi murind din motive inca necunoscute.

Ursul panda este simbolul speciilor aflate pe cale de disparitie . In prezent doar cateva grupuri mai traiesc in sud-vestul chinei. In ciuda masurilor de protectie ursii sunt pe cale de disparitie din cauza distrugerii habitatului. In iunie 2004 , s-a estimat ca mai sunt in libertate doar 1600 de exemplare.

Ursul brun

ursul brun, urs, urs hrana, imperechere, ursul brun, gestatie, ursul negru, Ursus Actros
Cunoscut in lumea savantilor ca 'Ursus Arctos', ursul brun are o inaltime cuprinsa intre 190-240 cm, o greutate de aproximativ 400 kg, corp masiv,spate bombat,usor inclinat catre umeri, gat scurt si gros, fruntea bombata, botul conic trunchiat. Are ochii mici, oblici, pupila rotunda. Picioarele ii sunt puternice destul de lungi cu talpi scurte ,unghii lungi si puternice. Ursul brun are blana deasa cu peri moi , mai lungi pe fata, abdomen intre picioare si mai scurt pe bot. Acesta are culoarea blanii variabila in functie de anotimp si varsta de la cafeniu-curat, cafeniu-galben, sau cafeniu-roscat, pana aproape negru, negricios sau pestrit. Lungimea parului variaza in functie de anotimp: cea mai mare este in decembrie pana in aprilie - mai si cea mai mica parte in iulie, septembrie. Lungimea parului de iarna este de 8-9 cm pe spate. Il intalnim in tara noastra in partea de nord, in Muntii Rodnei si Maramuresului, de la 1000m in sus, cu un regim de hrana mai mult carnivor si il mai intalnim la inaltimi mai mici de 1000m si se hraneste mai ales cu vegetale. In tinerete are un guler alb ingust, cu marginile bine limitate, care catre batranete se lateste, devine galben sau galben-cafeniu , pana nu se mai recunoaste. Ursul brun se hraneste in tinerete mai mult cu ghida, jir, mere padurete, zmeura, afine, miere de albine, iarba frageda, ovaz porumb necopt, diferite radacini. Catre batranete ursul brun se hraneste cu oi, pesti, pasari si ouale acestora, iar la nevoie cu cadavre care n-au intrat in putrefactie Ursul brun traieste in medie 30-35 ani.

Maturitatea sexuala apre la varsta de 3 ani. Imperecherea apare prin aprilie-iunie , perioada de gestatie este de 7-8 luni, ursoaica nascand prin ianoarie-febroarie 1-5 pui mici avand lungimea de 2025 cm si 400-500 grame. Acestia se nasc orbi , vederea venindu-le dupa 25-30 zile. Acestia stau pe langa ursoaica pana la varsta de 2 ani. Cartita este animalul cunoscut de toti gradinarii deoarece este animalul care le deterioreaza gazonul, plantele sau legumele din gradina. Cartita are o lungime a corpului de 125-150-165 mm, o codita de aproximativ 30 mm, laba posterioara de 20 mm si un cap mic de 30-38 mm. Cartita are corpul scurt , gros, cilindric. Ochii ii sunt negrii albiciosi, se confunda cu culoarea blanii , mici cat un graunte de mac , incat irisul si pupila nu se pot distinge. Urechile le are fara pavilioane , acoperite de o scurta indoitura a pielii, ascunsa sub parul dens. Cartita are picioarele anterioare scurte dar late, intr-u cat pieptul atinge pamantul, si de getele unite aproape in intregime de o membrana palmata, cu unghii late si groase. Picioarele posterioare sunt separate, cu unghii subtiri si ascutite. Parul il are in general cafeniu intunecat, cu reflexe albastriu sau alb. Tinerii au parul cenusiu. Se intalnesc exemplare adulte cenusii, pe abdomen cu dungi longitudinale sure-galbui pe fond cenusiu. Unele exemplare negre , cu pete albe. Cartita este raspandita aproape in toata Europa ajungand in Asia centrala si septentrionala; in apli urca pana la 2000 de m. La noi se gaseste pe arii largi intre ses si munte . Traieste numai in subteran, intr-o galerie complicata , ce se recunoaste in afara prin musuroaiele de pamant. Femela naste 3-7 pui.

Cartita se hraneste cu mici insecte, oua si larve ale acestora, rame, viermisori care traiesc in pamant, chiar paianjeni, dar si radacini sau tulpini subterane ale unor plante.

Altele Animale salbatice :: Porcul mistret

Porcul mistret

mistretul, mistret, porcul, porcu mistret, scroafa, mascul, mistreti, vanatoare, trofeu
Mistretul face parte din regnul animal, clasa mamalia , familia suidae si se mai numeste dupa denumirea din latina si sus scrofa. Capul impreuna cu trunchiul la mistretul adult au 120-150 de cm foarte rar ajungand la 2 metrii. Greutatea mistretului mascul este de 200 - 300 de kg iar a femelie este de 160- 200 kg. Formula dentara I 3; C 1; Pm 4; M 3 / I 3; C 1; Pm 4; M 3 = 44. Corpul mistretului este acoperit cu peri lungi, tari , teposi, adesea divizati la varf; intre peri se gaseste puf , mai mult sau mai putin des, in functie de anotimp. Culoarea blanii mistretului este neagra cafenie iar la cei tineri are o culoare cenusie cafenie, cu dungi galbene de fiecare parte a corpului. Pe coapse are

pete galbene.

Porcul mistret sau Sus Scrofa este raspandit in toata Europa. La noi traieste in desisurile padurilor subcarpatice si carpatice , in general prin apropierea locurilor mlastinoase. Mistretul este un amimal nocturn , iesind dupa hrana si rascolind culturile de cartofi sau porumb de la marginea padurilor. Mistretul este un animal omnivor, hranindu-se cu legume sau plante dar si cu carne de la diferite animale. Mistretul apartine de o turma , cu care se deplaseaza tot timpul. Turmele au in componenta aproximativ 5-12 indivizi , dar au fost vazute si turme cu 20 de indivizi. Femela naste o data pe an 4-6 purcei. Despre lilieci nu se poate spune ca sunt pe lista animalelor indragite de cei mai multi dintre noi. Asta si pentru ca nu se bucura de o buna reputatie, ei fiind pe nedrept asociati cu vampirii. In realitate, doar cateva specii printre care Desmodus rotundus, se hranesc cu sangele altor animale; liliecii care traiesc pe continentul european sunt in exclusivitate insectivori. Poate ca unii vor incepe sa ii indrageasca afland ca, in medie, un liliac consuma pe parcursul vietii 10 kilograme de tantari.
Pe scurt despre lilieci

Liliecii, sau chiropterele, sunt reprezentantii singurului ordin de mamifere capabile sa zboare. Pentru aceasta, membrele posterioare ale liliecilor s-au transformat in aripi prin alungirea si unirea oaselor antebratului si prin alungirea falangelor si metacarpienelor care sustin o membrana subtire de piele bogat vascularizata, numita patagiu, care are capacitati mari de regenerare. Avand o viata nocturna, ei au acces la o baza trofica neexploatata de alte animale. O caracteristica a adaptarii la viata de noapte este utilizarea ultrasunetelor pentru orientarea in bezna, asemeni unui sonar.

In lume exista 970 de specii de lilieci, care traiesc in medii diferite, de la ecuator pana in zona arctica. Datorita acestui fapt, si hrana sa diversificat foarte mult in functie de arealul de raspandire, astfel ca intalnim lilieci care consuma: insecte, fructe, polen, peti, broate sau sange. Speciile care traiesc in zona temperata, inclusiv cei din tara noastra, sunt nevoite sa hiberneze sau sa migreze pentru a supravietui in anotimpul rece. Liliecii folosesc ca adapost peteri, scorburi de copaci, fisurile stancilor i poduri parasite. In Europa traiesc numai trei familii, iar in Romania doar doua dintre acestea: Rhinolophidae si Vespertilionidae, cu 9 genuri si 27 specii. Avand peste 13000 de pesteri tara noastra reprezinta un refugiu si un centru populational pentru liliecii din Sud-estul Europei.
Liliecii din Romania

Liliecii sunt reprezentati in Romania de 2 familii cuprinzand circa 30 de specii din totalul celor 45 care traiesc in Europa. Prima, familia Rhinolophidae sau familia liliecilor cu potcoava se caracterizeaza prin prezenta unor excrescenele nazale. Ei atarna liber sau in mici cavitati, si se regasesc in fisuri, solitari sau formand colonii, invelindu-se in aripa lor. Speciile apartinand acestei familii se pot deosebi dup marime sau dup caracterele morfologice pe care le prezinta. Cele cinci specii europene ale acestei familii, n total circa 70 de specii in toat lumea, sunt considerate ca fiind periclitate in toat Europa. Cea de a doua familie, Vespertilionidae, mai este numita familia liliecilor cu nas neted. Urechea acestora prezinta o formaiune de piele numita tragus, cu rol in directionarea ecoului in urechea medie. Tragusul are diferite forme: lanceolata, cu aspect de ciuperca, etc. Liliecii cu nas neted pot fi observati atarnand liber in pesteri sau in fisuri, uneori formand colonii de mii sau chiar zeci de mii de indivizi. In Romnia putem intalni 23 din cele 24 de specii Europene familia cuprinzand 35 genuri cu 317 de specii.
Liliecii, mamifere protejate

Populatiile de lilieci din Europa s-au redus drastic in ultimele decenii din cauza pierderii habitatelor naturale, a folosirii excesive a insecticidelor si deranjarii locurilor de hibernare si reproducere. Romania este semnatara a Acordului privind conservarea liliecilor in Europa, semnat la Londra in 1991. Daca omul descopera un liliac cuibarit in propria lui pivnita, nu numai ca nu are voie sa-i faca vreun rau, dar nici macar sa-l deranjeze din hibernare, spune Atena Groza, specialist in biodiversitate la Ministerul Mediului. Asta deoarece liliecii sunt protejati nu doar la noi, ci in toate tarile Europene. In Romania exista si un ONG specializat, Asociatia pentru Protectia Liliecilor din Romania. Asociatia are ca scop promovarea studierii liliecilor dar si protejarea mediului si a naturii in general.
Altele Animale salbatice :: Ce este lenesul?

Ce este lenesul?

copaci, miti, boli la cai, vand, dintii la cal, mamifere erbivore, animale ierbivore, furnicar, cel mai mic animal, bolile, peste, ce mananca animalele, numa de cai, din america de nord, ierbivore

Lenesii provin din unul dintre cele mai primare ordine de mamifere, Xenartha, acest ordin aparand in urma cu circa 35 milioane de ani in urma, in America de Sud. Sunt strans inruditi cu animalele Tatu si Furnicar.astzai, doar doua genuri de lenesi mai exista (formate din cinci specii), in America de Sud, desi in trecut existau peste 35 de genuri raspandite in America de Sud, Antarctica, America Centrala si America de Nord, unele exemplare fiind intalnite chiar si in Alaska. Lenesii disparuti au marimea corpului variabila, de la un metru pana la marimea unui elefant (cei din genul cel mai mare, Megatherium).

Cele doua genuri moderne de lenesi sunt Bradypus, lenesii cu trei degete, si Choloepus, lenesii cu doua degete. Numarul de degete este variabil doar pentru membrele posterioare, cele anterioare avand trei degete indiferent de specie. Ambele specii de lenesi traiesc in copaci si au un mod de miscare foarte interesant, ca si cand ar fi pe suspensii. Desi sunt foarte similare, cele doua specii nu sunt, totusi, inrudite. Bradypus este mai inrudit cu familia Megatheriidae, in timp ce Choloepus este inrudit cu familia Megalonychidae. Lenesii moderni traiesc in padurile din America de Sud. In ciuda ghearelor lungi, curbate si ascutite, sunt animale ierbivore si mananca mai ales frunze de copaci, deoarce dintii lor sunt foarte primitivi si slabi, datorita lipsei smaltului, si nu pot mesteca altceva. Ghearele sunt parte a adaptarii lor la viata in copaci si ii ajuta sa ramana suspendati in copaci atunci cand dorm. Lenesii sunt, in general, animale nocturne si se misca destul de putin atunci cand sunt treze. Atunci cand se misca, este intotdeauna o miscare lenta si deliberata. Modul lent de viata este reflectat si in metabolismul lot. Lenesii isi petrec timpul digerand mancarea si, in consecinta, defecarea are loc o data sau de doua ori pe saptamana. Rata lenta a metabolismului lenesilor le

afecteaza capacitatea de a se lupta cu bolile. Majoritatea lenesilor supravietuiesc cu dificultate in captivitate, in afara habitatului lor natural, deoarece nu se pot lupta cu noii virusi si nu se pot adapta nici la climatele mai reci.

Pasarea Kiwi este pasarea nationala a Noii Zeelande. Desi este protejata de catre legile statului, micuta pasare se afla in pericol de extinctie, devenind din ce in ce mai greu de vazut in salbaticie. Preferand sa iasa la iveala mai ales noaptea, pasarea isi petrece ziua ascunsa in viziuna sa. Pasarea Kiwi (numele stiintific este apteryx) este limitata la zona Noii Zeelande, unde este protejata prin lege. Pasarea nu poate zbura si traieste in vizuini in padurile de tufe. Pasarea Kiwi este o pasare mica, de marimea unui pui de gaina. Are picioare scurte si indesate si nu are coada. Aripile ii atarna pe langa corp, dar nu este capabila sa le utilizeze. Are un par sarmos, de culoare gri/maronie, mustati precum o pisica si un cioc lung si usor curbat. Este singura pasare care are nari in cioc, localizate aproape de varf. Dieta unei pasari Kiwi consta, in principal, in insecte si viermi de pamant. Pasarea se foloseste de ciocul lung pentru a extrage viermii si insectele din pamant. Kiwi este o pasare extrem de rapida, putand cu usurinta intrece un om. Piciorul este prevazut cu trei degete, pe care le poate adapta pentru a le folosi ca pe o arma, crestand inamicul cu ghearele sale ascutite.

Inainte de sosirea poporului Maori in Noua Zeelanda eveniment care a avut loc in urma cu circa 1000 de ani in urma - pasarile Kiwi erau din belsug pe aceste taramuri, neavand nici un pradator natural care sa le ameninte existenta. Populatia Maori, totusi, a descoperit ca parul pasarilor Kiwi este un bun material pentru mantiile lor. Acest popor a dat si numele acestor pasari, botezandu-le dupa tipatul ascutit, care pare a spune "kee-wee".

O data cu sosirea omului alb, in secolul XIX, pasarea Kiwi a inceput sa fie cautata pentru a fi dusa in gradinile zoologice, muzee si colectii private din toata lumea. Introducerea unor pradatori non-nativi, precum pisicile salbaticite si oposumii, a avut, de asemnea, un efect negativ asupra populatiei de pasari Kiwi, alaturi de defrisarea padurilor, capcanele cu gin si decesele cauzate de masinile cu motor. Cele sase tipuri de pasari Kiwi sunt: Kiwi maro North Island, Kiwi mic patat, Kiwi mare patat, Okario maro, Haast Tokoeka si Southern Tokoeka. Pasarea este aproape oarba, putand vedea doar cativa metri in fata. Femela cloceste un ou extrem de mare. De fapt, o pasare de 2,2 kg poate cloci un ou care cantareste aproape jumatate de kg. se stie despre pasarile Kiwi ca pot trai pana la varsta de 40 de ani. In 1991, in Noua Zeelanda a fost lansat un program de conservare si reconstructie a populatiei de pasari Kiwi, pentru a salva pasarea de la disparitie. In ciuda acestui fapt, pasarile Kiwi

continua sa dispara cu o rata de 5,8% pe an. Programul are totusi succes in ceea ce priveste reproducerile controlate ale pasarilor, iar munca oamenilor implicati va face ca pasarile Kiwi sa mai ramana un timp printre noi.

De ce hiberneaza unele animale salbatice?

temperatura hibernare, de ce hiberneaza ursul, animale care hiberneaza, hibernarea, ursul brun
Hibernarea este o practica raspandita in randul unor animale salbatice, prin care acestea petrec o parte a sezonului rece intr-o stare mai mult sau mai putin de adormire, care, aparent, le protejeaza de frig, atunci cand temperatura corpului nu poate fi mentinuta pe cale normala iar hrana este putina. Animalele salbatice care hiberneaza sunt capabile sa acumuleze suficienta hrana in organismul lor, pentru a le ajunge pana cand mai mult hrana va fi disponibila din nou. Animalele nu cresc in timp ce hiberneaza si toate activitatile corpului sunt reduse la minimum: bataile inimii sunt in numar de una sau doua pe minut. Animalele cu sange rece (insecte, reptile, amfibieni si pesti) trebuie sa hiberneze daca traiesc in medii in care temperatura - si, deci, temperatura corpului - scade pana la punctul de inghet. Unele insecte isi petrec stadiul de larva intr-o stare de hibernare in aceste cazuri, hibernarea este asociata cu ciclul reproductiv. Totusi, majoritatea animalelor salbatice, sar si domestice, cu sange cald, pasari si mamifere, pot supravietui temperaturilor situate sub limita inghetului, datorita capacitatii de control metabolic care regleaza temperatura corpului. Multe dintre animalele care hiberneaza cauta izolarea de frigul excesiv; ursii si liliecii se retrag in pesteri, iar broastele si pestii se ingroapa in sol. Nu toate animalele salbatice hiberneaza cu adevarat. Unele intra intr-un somn adanc iarna sau intra in diapauza (mai ales insectele). Studind modul in care un animal atat de mare precum ursul poate sa hiberneze, cerecetatorii japonezi au decoperit ca exista un hormon responsabil pentru aceasta stare de adormire in care unele animale intra o data cu venirea sezonului rece. Oamenii de stiinta au studiat hibernarea la veverite si au constatat ca inaintea hibernarii apare o scadere a concentratiei de sange a unei anumite proteine, numita HP ("proteina specifica hibernarii"), lucru care se mentine apoi pe toata durata hibernarii. Atunci cand nivelul de HP din sange incepe sa creasca, hibernarea ia sfarsit. Cercetatorii au observat ca nivelul HP-ului in sange este invers proportional cu nivelul sau in creier. In timp ce nivelul de HP in sange scade, concentratia hormonuluiin fluidul cefalo-rahidian creste foarte repede. Importanta proteinei a fost confirmata si de faptul ca atunci cand animalele au primit un tratament cu anti-corpi care bloca activitatea HP-ului in creier, perioada de hibernare s-a redus dramatic.
Altele Animale salbatice :: Culcusuri si cuiburi din bete

Culcusuri si cuiburi din bete

rase+cai, iepure alb, arpe, maimuta veverita, vulturul alb, copaci, broasca de lac mare, pamant, suri vulturi, cuib, ce inaltime are un cal, situ, cimpanzei, pui de iepure, pisica cu bot uscat

Gorilele isi fac, de obicei, un culcus grosolan,din fragmente de liane, intinse pe pamant, ca o rogojina. Urangutanii si, mai ales, cimpanzeii construiesc paturi pentru dormit. Un cimpanzeu african (Pan calvus), dupa ce isi alege copacul, rupe ramuri si le leaga cu un capat de trunchi si cu celalalt de o ramura mai groasa. Drept material de legatura, foloseste liane foarte rezistente, cu care fixeaza bine ramurile intre ele. Deasupra pune un strat de frunze mari, destul de gros, bine presat, pentru a nu patrunde ploile tropicale. Maimuta se atarna cu un brat de o creanga situata exact dedesubtul acestei acestui acoperis de frunze, excelent adapost in zilele fierbinti. Rapitoarele de zi - vulturii si soimii - construiesc cuiburi mari, dar grosolane, fie pe stanci, fie in copaci, adevarate resedinte senioriale, de unde domina intinderi nesfarsite. Cuiburile pot avea dimensiuni de un metru diametru si 4 kg greutate. Fundatia cuibului o reprezinta 40-50 ramuri groase. Se aduc apoi sute de ramurele care care se imbina in toate liniile de curbura ale cuibului. Marginile cuibului sunt impletite cu crengi verzi si cat mai flexibile de fag si mesteacan, care dau forma rotunjita a cuibului. Fundul cuibului este tencuit cu pamant compact. Care serveste de lest, peste care vulturul aseaza un strat mai subtire de huna, apoi scoarta si frunze. Apoi, se aduc mladite tinere de mesteacan, intrepatrunse cu muschi, licheni si frunze matasoase, pe care vor fi asezate ouale. Cuiburile berzei (Ciconia), asezate pe sure, acoperisuri, hornuri, stalpi de telegraf, departe de a fi artistice, sunt totusi solide si pot fi folosite mai multi ani. La exterior sunt alcatuite din ramuri groase, spini, bulgari de pamant, apoi un star de ramuri subtiri si frunze de papura. Interiorul este captusit cu ierburi uscate, balegar, carpe, hartii, paie, pene. Ambele sexe care materiale, dar numai femela le aranjeaza. Cuibul corbului (Corex) seamana de departe cu o legatura de vreascuri asezata in varful unui copac. E rudimentar, dar bine chibzuit din punct de vedere arhitectonic, caci este elastic, solid si rezista vanturilor, cu toata pozitia sa expusa. Rezista ani de-a randul, de aceea, rapitoarele de zi clocesc in cuiburile de corb parasite. Cuibul are 40-60 cm diametru, greutate 1-1,3 kg. noutatea este ca, pentru a fi calduros, in interior adauga par de iepure, de mistret si lana. Dintre pasari, cel mai cunoscut constructor de casute sferice este nelipsita vrabie de pa langa curtile oamenilor. Cuibul sau este un bulgare sferic, voluminos si grosolan, format dintr-o ingramadire

de paie, fan, ramurele, carpe, peri, lana, bucati de hartie. Cavitatea interioara este tapitata cu fulgi. Interesant este si cuibul cotofanei (Pica pica), pasare vicleana, dar prudenta. La baza, cuibul are forma unei cupe adanci si este alcatuit dintr-un invelis exterior format din vreascuri solide, o pardoseala si pereti de paant batatorit, o dubla garnitura interioara, cea de dedesubt facuta din mladite, cea de deasupra din radacini foarte fine. Deasupra se inalta o cupola formata din ramuri subtiri. Transportare betelor, care alcatuiesc fundatia, marginea si bolta cuibului, lungi de 30-120 cm, supune pasarile la un mare efort; dar ele se unesc, lucrand in grup. Cupola se compune din bete lungi, puternice, acoperite de spini, astfel incrucisate incat sa formeze o bolta cu spatii libere, menite sa asigure o vizibilitate perfecta in toate directiile. Aceasta fortificatie ingaduie cotofanei, care nu este inarmata ca o rapitoare mare, riscul de a trai in copaci izolati, vizibili de la mare distanta in locuri deschise. Doua deschizaturi mici permit pasarilor sa intre si sa iasa fara a permite accesul pradatorilor de talie mare. Mai au si o viclenie nativa - cotofenile construiesc mai multe cuiburi deodata, dar nu termina decat unul, unde depun ouale. Daca, eventual, au fost surprinse la adevaratul cuib, ele zboara la unul fals, muncesc cu zel, aratand aceeasi grija si neliniste pentru a dejuca urmarirea dusmanului. Simpaticele veverite construiesc, din materiale adunate de ele sau "imprumutate" din cuiburile parasite de corbi sau cotofene, dua tipuri de locuinte: unele temporare, mai grosolane, unde de obicei, unde, de obicie, se ascund in timpul zilei, si unele stabile, unde se adapostesc in timpul noptii si unde nasc si cresc puii. Cuibul seamana cu un bulgare asezat pe ramurile arborilor. Baza lui este construita din ramurele impletite, la fel ca un cuib de pasare. El este acoperit de un dom usor conic, format din ramurele bine legate intre ele. Interiorul este captusit cu muschi moale. Fiecare cuib are doua deschizaturi: una principala, orientata spre rasarit, si una diametral opusa, mai mica, pe unde animalul fuge in caz e primejdie. Grija mare are veverita pentru acoperis, deoarece este foarte sensibila la ploaie si frig. De altfel, veverita si broasca intra in categoria "barometrelor vii" ale padurii. Cu 6-7 ore inaintea unei furtuni, veverita da semne de neliniste si agitatie, iar in cazul izbucnirii acesteia, dispare in fundul adapostului. Un cuib delicat are soarecele pitic (Mycromius minutus), culcus rotund, de marimea unui pumn sau a unui ou de pisica. Este asezat pe 20-30 frunze de graminee, adunate astfel incat sa il inconjoare din toate partile, ori este suspendat la un metru inaltime de la pamant, in ramurile unui tufis, leganandu-se in vant. Micul animal apuca fiecare frunza intre dinti, o taie in 6-10 fasii, pe care le impleteste cu o rara dibacie. Interiorul este tapitat cu puf de trestie, cu matisori si petale de flori. Labutele, dar mai ales botisorul fin si ascutit ca un cioc de pasare sunt instrumentele sale de lucru. El se serveste temporar de aceasta locuinta, pentru a-si adaposti puii, care parasesc cuibul inainte ca frunzele ce il acopera sa se usuce.

Melcul, animal de casa

temperatura, castra, uter catele, pamant, foto cai, speci de caini, colivi, fructe, melci, custi, cantitatea de apa, cel mai mic animal, caini mari, peste, melc
Putini s-au gandit ca un melc poate deveni un simpatic animal de casa. Lucrurile se schimba insa cand e vorba de Uriasul African. Acestia sunt melci de mari dimensiuni, apartinand genului Achatina.

Cele mai intalnite speciile de Achatina sunt: Achatina fulica foarte mari si sunt cei mai raspanditi din genul lor Achatina fulica rodatzi au corpul de culoare neagra si cochilia de culoare deschisa. Achatina achatina cei mai mari melci de pamant de pe Terra. Achatina reticulata melci mari, cu cochilia dungata Achatina albopicta seamana cu A. reticulata Achatina glutinosa au o talie mai redusa, cohiia de culoare maro Achatina panthera - A. panthera se gaseste in doua variante, cu cochilia maro sau dungata Achatina stuhlmanni melci cu o cochilie subtire Achatina immaculata melci mai mici Achatina varicosa melcui mici cu cohilia vargata Achatina iredalei melci vivipari cu cochilia de culoare galbena

Melcii sunt foarte usor de intretinut. Dieta lor este este alcatuita din fructe si legume, in principal castraveti si salata, rosii, mazare teci. Dintre fructe, consuma cu placere prunele, banane, piersici, caise, pere. Verdeturi ca spanacul, varza, loboda, frunze de sfecla. Nu in ultimul rand, merita mentionat ca in meniul lor intra chiar si bucatele de carne cruda, de pui sau de vita. Mancarea pentru caini (sau pisici), umezita, este si ea acceptata.

Crescatorii spun ca la maturitate, melcii pot fi chiar auziti cum mesteca. O alta caracteristica interesanta a lor este o usoara aplecare spre bautura, berea fiind una dintre cele mai mari placeri ale lor, in special dupa o masa copioasa. Nu trebuie bineinteles exagerata cantitatea, cateva picaturi pe zi fiind indeajuns.

Acesti melci pot fi crescuti in terarii, custi, chiar colivii mai mari, pe fundul carora se aseaza un strat de turba, compost, talas sau scoarta de copac, strat care va fi schimbat saptamanal. Temperatura ambianta potrivita este de 18 30 grade celsius. Locul are nevoie de o buna ventilatie, si nu trebuie sa patrunda direct razele puternice de soare, sau o lumina prea intensa. Nu au nevoie neaparat de apa curenta, daca au o dieta adecvata, bogata in vegetale. E bine, mai ales pe timpul iernii cand umiditatea din apartamente scade, sa ii sprayem cu apa de la robinet lasata peste noapte intr-un vas deschis (pentru evaporarea clorului, care le-ar putea dauna).

Important in cresterea lor este calciul, de aceea e bine sa le asiguram o sursa permanenta de calciu; acest lucru se face foarte simplu, punandu-le la dispozitie coji de ou (bine spalate), bucati mari. De ruperea si rumegarea lor se vor ocupa ei, nu e nevoie sa le maruntim.

Melcii Achatina sunt hermafroditi, se inmultesc prin oua. Dimensiunile acestora sunt impresionante, asa cum se poate vedea in fotografiile alaturate.
Altele Animale salbatice :: Fascinantele tarantule

Fascinantele tarantule

acvariu nou, temperatura, pamant, ce inaltime are un cal, foto cai, tarantula, animale din alte zone, salbatice, accesori pentru acvariu, cega, animale care nu traiesc la noi in tara, animale salbatice care traiesc in ale zone ale lumi, cum se hraneste paianjenul, paianjen, cel mai mic animal
De multi ani tarantula este din ce in ce mai populara printre iubitorii animalelor de companie. Desi multi le considera respingatoare, altii infricosatoare (arahnofobie - teama exagerata fata de paianjeni),

exista persoane pentru care traiul alaturi de acesti paianjeni a devenit un hobby.

Sunt multe specii diferite ca marime si aspect, care se gasesc de regula in petshopuri si magazine specializate, iar ingrijirea lor difera putin in functie de caracteristicile fiecareia.

Tarantulele fac parte din familia Theraphosidae, si sunt cunoscute peste 800 de specii. Arealul lor de raspandire este localizat in zonele tropicale si subtropicale. Cea mai intalnita specie, nepretentioasa, apreciata de crescatori, este Grammostola rosea, originara din Chile. (FOTO 1, josul paginii)

Sunt tarantulele periculoase?

Tarantulele, ca orice paianjen, au o muscatura veninoasa. La majoritatea tarantulelor insa veninul nu este foarte toxic pentru om, el fiind comparabil cu cel al viespilor. Efectele veninului sunt, insa, destul de puternice, manifestarile fiind dureri locale, transpiratie abundenta; anumite persoane sensibile pot intra chiar in soc anafilactic. Cateva specii, din cele pe care nu le veti gasi in magazine, au un venin fatal. Din fericie, ele sunt rar intalnite, si pentru aceasta e nevoie sa faceti o calatorie pana in mijlocul junglei tropicale.

In general insa, pentru a evita muscatura unui paianjen, fie ea periculoasa sau nu, trebuie sa intelegem faptul ca tarantulele sunt animale salbatice si trebuie tratate cu respectul cuvenit; intelegerea comportamentului acestora este importanta, atata timp cat ele traiesc in aceeasi incapere cu noi. Ca regula generala, e bine sa retinem ca un paianjen prefera sa se retraga daca este amenintat, muscatura fiind o ultima solutie de aparare pe care o alege.

Un alt neajuns al tarantulelor este parul. Acesta este iritant pentru om si pentru alte animale, unul din mijloacele prin care ele isi indeparteaza eventualii agresori este scarpinatul abdomenului, cand arunca in aer fire de par iritante pentru ochi si caile respiratorii. Ajunse pe piele, firele de par pot provoca inflamatii si diferite reactii alergice.

Inainte de a cumpara o tarantula, este bine sa stim un lucru: in vreme ce masculii traiesc cativa ani, femela traieste peste 20 de ani.

Speciile de tarantule care pot fi des intalnite in magazine, si sunt recomandate pentru temperamentul calm si docil, sunt:

Grammostola rosea (FOTO 1, josul paginii) Aphonoplema seemani Brachypelma smithi Brachypelma emilia Aphonopelma chalcodes Brachypelma albopilosum

Unde tinem tarantula?

Ele se simt perfect daca sunt crescute in acvarii, cutii mari de plastic transparent (FOTO 2, josul paginii). Nu au nevoie de foarte mult spatiu, fiind suficient un acvariu de 30X40. Inaltimea lui nu este atat de importanta, totusi, daca dorim sa adaugam in peisaj elemente naturale cum ar fi pietre, lemne, care fac deliciul insectelor, e bine sa alegem un recipient suficient de inalt. Conditia obligatorie pe care trebuie sa o indeplineasca este securitatea. Tarantulele sunt maestri ai evadarii! O data scapate in

apartament, pe langa surpriza placuta pe care o pot face altor membri ai familiei care se pot trezi cu ele in pat, sunt si greu de recuperat deoarece au tendinta sa se ascunda in spatii inguste, inaccesibile. Un capac de plasa, cu o rama etansa, este o metoda potrivita de a le tine acasa.

Pe fundul acvariului se aseaza un amestec de pamant de turba si vermiculit, de peste 10 cm adancime; multor tarantule le place sa sape. Un alt accesoriu important este un adapost, in care tarantulele sa se poata ascunde. Acesta poate fi o bucata de lemn scobit, sau un ghiveci spart, un tub de plastic ingropat pe jumatate, etc. Anumite specii arboricole au nevoie si de spatiu pentru catarat, o creanga ramificata suficient de inalta este potrivita.

Acvariul va sta intr-o zona intunecata a locuintei, deoarece lumina intensa le deranjeaza. Temperatura nu trebuie sa scada sub 18 grade celsius. Au nevoie si de un vas cu apa, nu foarte adanc deoarece exista pericolul de inec; pentru mai multa siguranta, in vasul cu apa vom aseza si pietre mai mici, astfel incat tarantulele sa se poata agata de ele.

Umiditatea este importanta pentru sanatatea tarantulelor, in special in perioada in care ele naparlesc. Umiditatea in acvariu va fi mentinuta prin stropirea periodica a pietrelor din interior, dar nu in exces, ca sa nu se dezvolte mucegaiul. Mucegaiul nu va aparea daca acvariul este bine aerisit. Daca sunt respectate aceste conditii, este suficient sa curatam acvariul schimband substratul o data sau de doua ori pe an.

Cu ce se hraneste?

Dieta lor este formata in mare parte din greieri (FOTO 3, josul paginii), care pot fi cumparati de la magazin. O tarantula adulta mananca destul de putin, un greier la cateva zile fiind de ajuns. Daca paianjenul nu prinde prada in maxim 30 de minute de cand a fost pusa in acvariu, e semn ca ar putea fi stresat, sau pur si simplu nu ii este foame, caz in care vom scoate greierul si vom hrani tarantula mai tarziu.

Dupa ce se hraneste cu insectele, raman resturi ale acestora pe fundul acvariului care trebuie indepartate pana nu intra in putrefactie.

In perioada in care naparlesc, tarantulele trebuie lasate in liniste, si nu vor fi hranite.

Altele Animale salbatice :: ZOO Curiozitati

ZOO Curiozitati

brazi, curiozitati plante, soareci albi, vite, ochii la cal, pasarea regala, cucu, lup polar, caracatite, ursi polari, cel mai mic animal, musculite, graur, antilopa, animale rare
Crocodilul nou-nascut e de trei ori mai lung decit oul.

Cel mai mare ochi este cel al caracatitei. Diametrul lui ajunge la 40-50 cm.

In jungla sud-americana din Columbia a fost descoperita cea mai puternica otrava naturala cunoscuta.Otrava se numeste batratoxina si se gaseste in pielea unei broaste.

Forma hidrodinamica ideala si greutatea specifica mica a delfinilor le permite sa se miste prin apa cu o

viteza de pina la 50 km pe ora.

Unul din cei mai periculosi dusmani naturali ai rechinului este o specie de peste mic de 20 cm. Cand este inghitit de acest urias animal rapitor, pestisorul sparge cu acul pantecele rechinului si iese in libertate, iar rechinul moare.

In lumea animalelor recordul la sarituri este detinut de antilopa cu labe negre care sare peste 12 m. Cangurul cenusiu sare peste 8 m, delfinul 5 m, elanul 4 m.

Un grup de cercetatori a stabilit ca ursii polari sint dotati cu niste ochelari de soare naturali, o membrana fina care le protejeaza retina de lumina intensa a soarelui reflectata de zapezi.

Una din cele mai curioase si rare maimute din lume este cea denumita mustata regala. Aceasta maimuta este atit de mica, incit incape intr-o palma, in schimb are niste mustati foarte mari. Maimutica traieste in junglele braziliene si se hraneste cu fluturi, gindaci, arahide, banane etc.

Numai 10 minute sint suficiente pentru o camila ca sa-si bea portia sa de apa de 125 litri. Ea rezista fara apa 14 zile, insa pierde 30% din greutate in acest interval de timp.

In nordul Australiei se intilnesc fluturi cu dimensiunea de 26 cm. Localnicii folosesc carnea lor.

Albinele nu vad culoarea rosie, in schimb pot vedea razele ultraviolete, invizibile pentru ochii nostri.

Albina e unica insecta domesticita de om.

Pasarea numita forfecuta prinde intr-o vara pina la un milion de muste, musculite, tintari si paduchi de plante; un pitigoi maninca intr-o zi insecte cu o greutate totala egala cu greutatea lui.

Un stol de 1000 de grauri cu puii lor pot sa manance intr-o luna 22 tone de lacuste, iar o cucuvea maninca intr-o vara 1000 de soareci de cimp, facindu-se astfel o economie de o tona de cereale.

Altele Animale salbatice :: Zimbrul in Romania

Zimbrul in Romania

zimbrul, bisonul, zimbri, zimbrul in romania, rezervatie de zimbrii, Bison bonasus

Genul Bison cuprinde mamifere de talie mare, puternice, prezente odata pe cele doua continente, Europa si America de Nord. Mai cunoscuti sunt 2 reprezentanti: Zimbrul European Bison bonasus si Zimbrul Nord American, confundat adeseori cu bizonul, Bison bison. In cadrul acestor doua specii se disting cate doua subspecii:

1. Zimbrul de prerie sau bizonul de prerie - Au existat si doua subspecii ale zimbrului European zimbrul de ses sau de "Bialowieza", Bison bonasus bonasus si zimbrul de munte sau Caucazian, Bison bonasus caucasicus. 2. Zimbrul caucazian nu a supravietuit pana in zilele noastre, ultimul exemplar murind in Caucaz in 1927. Un individ mascul, in varsta de un an a fost capturat si dus in Germania in 1908. A trait 18 ani in captivitate la o menajerie din orasul german Boitzenburg. Rezultatul a fost imperecherea masculului de Zimbru caucazian cu femelele de Zimbru de ses ceea ce a dus la aparitia de descendenti hibrizi. Astazi, Zimbrul European avand aceasta obarsie, a pastrat foarte putin din caracteristicele Zimbrului caucazian, iar infatisarea sa nu difera de cea a Zimbrului de ses. Totusi, ei sunt rari si crescuti separat. Greutatea masculilor maturi variaza intre 440 si 920 kg, in timp ce inaltimea la umeri poate atinge 188 cm. O caracteristica particulara a masculilor o reprezinta disproportionalitatea intre partea din fata a corpului, puternica si crupa relativ mica. Femelele sunt mai mici; greutatea intre 320 si 640 kg si partea din fata a corpului mai putin binefacuta. Corpul Zimbrului European este acoperit cu un par gri-maro care se armonizeaza cu peisajul inconjurator. Partea din fata a corpului este acoperita cu un par lung, care formeaza asa numita barba, in partea de jos. Parul din spate este scurt. Zimbrii de ambele sexe au cate o pereche de coarne localizate sus pe cap, dar capetele acestora sunt aduse mai mult in interior in cazul femelelor adulte decat in cel al masculilor. La nastere, puii au par de culoare rosiatica si sunt mai degraba mici, intre 16 si 35 kg. Initiativa refacerii in Romania a acestui fond faunistic pretios al padurilor din Muntii Carpati, ce adaposteau odinioara numeroase turme, a inceput acum 46 de ani, cand la 12 noiembrie 1958 o pereche de zimbri a fost adusa din Polonia in padurea Slivut-Hateg, judetul Hunedoara. In prezent, zimbrul european se gaseste doar in captivitate si anume 3 rezervatii apartinand Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva (Vanatori-Neamt, Hateg- Slivut si Neagra-Bucsani ). De asemenea, se gasesc si in Gradina Zoologica Targoviste si Gradina Zoologica Bucuresti. Rezervatia "Dragos-Voda" Vanatori-Neamt, aflata in raza Parcului Natural Vanatori Neamt a fost infiintata in anul 1968, iar in anul 1970, au fost aduse 3 exemplare de zimbri, originare din Polonia. In anul 1974 se nasc primele doua exemplare de zimbru in cadrul rezervatiei : Rosina si Roco. In anul 1977, la 24 noiembrie, au fost adusi din ex-URSS 5 zimbri caucazieni: Medalist, Mentol, Metocika, Meringhia si Mexicana. Dupa anul 1977, s-au realizat mai multe schimburi intre exemplarele de zimbri din rezervatiile existente in Romania in scopul mentinerii diversitatii genetice. In momentul actual, se gasesc 4 exemplare de zimbri (2 femele, un mascul si un vitel de zimbru de sex feminin) intr-un tarc de aproximativ 4 ha. Odata cu infiintarea Parcului Natural Vanatori-Neamt din cadrul Directiei Silvice Piatra Neamt se trece practic si in tara noastra la etapa unui management adecvat a populatiilor pentru reintroducerea in libertate. Un studiu facut in anul 1998 de catre Societatea Zoologica din Londra confirma daca mai era nevoie viabilitatea ecositemelor forestiere din Muntii Neamtului pentru viata zimbrului in libertate. Pe acesta baza, la nivelul administratiei parcului au inceput actiunile pentru atingerea acestui obiectiv ambitios, reintroducerea zimbrului in libertate. Obiectivul major este acela de a realiza un Centru de Reproducere si Management al Zimbrului pe o suprafata de apropximativ 107 ha, cu toate utilitatile necesare: tarcuri de carantina, tarcuri de acomodare, tarcuri de preeliberare, laborator biologic, etc.

De asemenea, in iernile aspre si geroase, unii zimbri din Rezervatia Bucovinskaia (Ucraina) traverseaza granita haladuind in nordul tinuturilor sucevene aflate la o distanta de aproximativ 80 km de Rezervatia "Dragos-Voda" Vanatori-Neamt. Rezervatia Neagra-Bucsani, subunitate a Directiei Silvice Targoviste, a fost infiintata in anul 1980, avand o suprafata destinata tarcurilor de 162 ha in padurea Neagra intre paraurile Crivat si Neagra din zona Bucsanilor, cu o clima de zona de cimpie piemontana si dealuri mijlocii. In acest moment in rezervatie se afla un numar de aproximativ 32 exemplare de zimbri. Rezervatia Hateg-Slivut, subunitate a Directiei Silvice Deva, se mandreste cu faptul de a fi primul loc de pe teritoriul Romaniei, unde zimbrul european si-a facut reaparitia. Acest fapt s-a intamplat acum 46 de ani, la 12 noiembrie 1958, cand o pereche de zimbri a fost adusa din Polonia. Rezervatia cinegetica in care pot fi intalniti si alti reprezentanti ai faunei carpatine are o suprafata de 787,4 hectare, din care 489,2 ha parcul cinegetic propriu-zis, iar 298,2 ha fiind zona tampon. In acest moment in rezervatie se afla un numar de aproximativ 4 exemplare de zimbri. ZooLand.ro

Comportamentul ariciului

ariciul, crestere arici, inmultire arici, stiati ca, hrana arici, pui de arici, specii de arici, despre arici
Ariciul nu este un animal de companie prin definitie, dar in ultimii ani a ajuns sa fie tare indragit si apreciat ca si companion. Fiind nou venit in acest business, stim foarte putine despre el, ca proaspat posesor al unui asemenea animal. Din fericire crescatorii experimentati, care adora acestea animale ne impartasesc din experientele lor, astfel ca putem afla care este comportamentul ariciului si cum ar trebui sa ne purtam noi cu el. Un stapan informat va avea un arici fericit si bine ingrijit. Totul sta in tepi!

Prima caracterisitca pe care o atribuim ariciului este mantia de tepi care il inveleste peste tot, mai putin abdomen, membre si fata. Tepii nu apara ariciul doar de intemperii, ci si de pradatori. In plus au un rol esential in limbajul corporal. Exista peste 7000 de tepi ascutiti pe un arici. Tepii nu sunt altceva decat fire de par modificate, care includ camere cu aer, pentru a-i face mai usori. Aricii tineri schimba tepii de pui, pentru a-i inlocui cu cei de adult. Asa numita naparlire are loc de 3-4 ori, incepand cu varsta de 1 luna pana cand ariciul implineste 5-6 luni. Procesul este destul de dureros pentru micut, astfel incat e foarte posibil sa devina mai morocanos si sa petreaca mult timp adunat ghem. Evitati sa il manipulati in aceasta perioada. Nu ii mangaiati tepii si nu-l intoarceti pe spate. Dati-i

libertatea

sa

se

plimbe

in

voie.

Pentru a-i alina durerea faceti-i o baie calduta cu un sampon pe baza de fulgi de ovaz. Acestea vor calma pielea si o vor inmuia, usurand accesul tepilor spre suprafata. Limbajul tepilor

Aricii experimenteaza diverse sentimente pe care le exprima prin intermediul tepilor. Cand se simt amenintati se aduna ghem, cu tepii erectii, transformandu-se intr-o citadela foarte greu de cucerit. Astfel isi protejeaza fata si abdomenul, singurele zone vulnerabile. Dupa cateva minute ariciul isi revine. Atunci cand doar tepii de pe spinare sunt ridicati inseamna ca animalul este speriat. Daca doar tepii de pe crestet sunt erecti, ariciul este nesigur si precaut. Bineinteles, cand tepii sunt culcati pe corp, relaxati, insemana ca ariciul se simte in siguranta, este increzator pe sine. Atentie! Aricii se sperie foarte usor, mai ales la sunete puternice si miscari bruste. Evitati agitatia in jurul lor. Sunete De regula aricii nu sunt foarte vocali. Cu toate aceste le puteti citi starea de spirit dupa cele cateva sunete specifice pe care le emit. Cand ceva nu le convine sau cand se tem, aricii hasaie, maraie. Atitudine insotita si de ridicarea tepilor, astfel ca nu este greu de recunoscut. Cand sunt intr-o suferinta majora tipa la fel ca iepurii. De asemenea aricii isi manifesta si multumirea prin zgomote. Chitaitul sau torsul pot fi auzite atunci cand animalul este foarte relaxat si se simte bine. Hipersalivatia Este un comportament specific acestor animale. In momentul in care intra in contact cu un lucru neobisnuit pentru ei, aricii produc o saliva densa, spumoasa cu care invelesc obiectul respectiv. Apoi se rosrogolesc prin aceasta spuma pentru a-si incarca tepii cu ea. Exista mai multe explicatii ale acestui fenomen: Spuma contine o toxina, Camuflarea Atragerea partenerului, care in tine pradatorii propriului perioada la distanta; miros; imperecherii.

Orice miros strain induce hipersalivatia, asa ca aveti grija ce arome purtati pe maini in momentul in care mangaiati ariciul. Personalitate Aricii sunt animale solitare, doar in sezonul de imperechere intra in contact cu alti semeni. Recomandam sa detineti doar un singur exemplar. Sau daca doriti mai multi arici, adaposti-i in custi diferite si evitati sa se intalneasca. Ritualul de imperechere este scurt si non-violent. Puneti femela si masculul impreuna intr-un spatiu neutru celor doi. Dupa o zi, timp in care s-au imperecheat de cateva ori, separati-i. Aricii sunt animale diurne, active la rasarit si apus. Unele exemplare isi continua activitatea si pe durata noptii, insa daca ziua isi consuma energia, atunci se vor odihni toata noaptea. Depinde de dumneavoastra cum le organizati programul.

Agresivitate Aricii nu sunt animale agresive prin natura lor. Totusi daca purtati pe maini miros de mancare, apetisant pentru animal, este posibil sa fiti ciupit. Totusi, inainte de a musca ariciul are tendinta sa linga, asa ca puteti preveni ranirea. Rosul nu este un comportament specific aricilor. Adapostire Aricilor le place sa sape dupa hrana si sunt foarte abili cataratori. Cusca in care sunt gazduiti ar trebui sa aiba un capac ce se inchide bine sau sa aiba peretii de sticla sau plastic, neaderenti. Nu pozitionati cusca in bataia directa a soarelui. Interactionati cu ariciul de mic, regulat pentru a-l imblanzi. Odata imblanzit, ariciul va deveni un animal de companie simpatic si afectuos.
Perioade de gestatie

lupuandreea (22 februarie 2010)

perioade de gestatie

Pentru cei ce sunt interesati / curiosi de durata unei gestatii la unele animale, pun la dispozitie cateva informatii:

1. Animale domestice

Catea: 58 65 zile

Pisica: 58 65 zile

Oaie - rasa de lana: 148 151 zile

- rasa de carne: 144 147 zile

Scroafa: 112 115 zile

Capra: 145 155 zile

Lama: 330 zile

Iapa - rasa grea: 330 340 zile

- rasa usoara 340 342 zile

Margarita: 365 zile

Vaca (variaza in functie de rasa): 279 292 zile

Iepuroaica: 30 35 zile

2. Animale salbatice

Chinchilla: 110 120 zile

Dihorita: 42 zile

Vulpe: 49 55 zile

Nutria: 120 -134 zile

Vidra: 270 300 zile

Lupoaica: 60 68 zile

Nurca: 40 75 zile

Jder: 236 274 zile

Ursoaica (neagra): 210 zile

Bizonul: 270 zile

Camila: aproximativ 410 zile

Caprioara: 197 220 zile

Girafa: 420 450 zile

Iepurele de camp: 38 zile

Tigroaica 105 113 zile

Veverita gri: 30 40 zile

Re:n 210 240 zile

Hipopotam: 225 250 zile

Kangur: 38 zile

Leopard: 92 95 zile

Leoaica: 108 zile

Maimuta macac: 150 180 zile

Elan american: 240 250 zile

Oposumul: 12 -13 zile

Pantera: 90 93 zile

Ratonul: 63 zile

Rinocerul african: 530 550 zile

Foca: 330 zile

Sconcs: 62 65 zile

Balena: 480 500 zile.