IMPORTANŢA CUNOAŞTERII LUI DUMNEZEU

Cunoaşterea lui Dumnezeu este importantă din multe puncte de vedere. Unul
dintre ele şi printre cele mai importante ar fi acela că în zgomotul societăţii moderne
uităm din ce în ce mai des de faptul că Iisus Hristos este nu numai Logosul întrupat, Care
ne-a adus Revelaţia divină supranaturală în deplinătatea ei, ci şi Logosul etern al Tatălui 1.
Există o anumită greutate în direcţia cunoaşterii lui Dumnezeu fiindcă fiinţa omului este
umbrită de păcat. Cunoaşterea lui Dumnezeu are rădăcini în Dumnezeu Însuşi prin
revelaţie dar nu putem omite contribuţia unor gânditori de excepţie ai lumii eline
Aristotel, Platon sau Socrate, filosofi care au sprijinit prin afirmaţii importanţa
cunoaşterii prin prisma binelui, adevărului şi frumosului. Sfinţii Părinţi au venit să
desăvârşească opera unor gânditori mai vechi, venind în acelaşi timp cu o operă originală
care nu face abstracţie de marii filosofi, dar care în acelaşi timp face din teologie o ştiinţă
riguroasă prin aceea că elementele filsofice smintitoare, periculoase sau cu tentă eretică
au fost îndepărtate.
Cunoaşterea lui Dumnezeu se poate face şi prin intermediul virtuţilor creştine
enumerate de Sfântul Apostol Pavel în Epistole. Vorbim aici, de credinţă, nădejde şi
dragoste. Pentru noi creştinii ortodocşi, rolul cunoaşterii prin credinţă este de prim rang.
Acest tip de cunoaştere stă în strânsă legătură cu cunoaşterea duhovnicească individuală 2.
Aceasta cunoaştere înseamnă o luptă pentru desăvârşirea omului, creşterea lui în
Dumnezeu. Pe scurt, cunoaşterea lui Dumnezeu şi a harului stau la capătul luptei de
purificare de patimi, de dobândire a virtuţilor: „Elementul moral în viaţa Bisericii este
hotărâtor. Elementul Bisericii, viaţa în Duhul Sfânt, reprezintă un puternic element . Noi
creştinii ortodocşi trebuie să fim capabili de o luptă necontenită, o necontenită împreună
răstignire cu Hristos după omul cel vechi şi o împreună înviere cu Hristos ca om nou.
Prin cunoaştere aşadar omul trece la o înnoire a vieţii sale.
Virtutea nădejdii ne dă şi ea putinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Căci în
împrejurările mai grele ale vieţii este nevoie de această virtute pentru a răzbi. Devine o
realitate că nu se poate să ai credinţă şi să nu ai nădejde pentru că nădejdea se
întrepătrunde nu credinţa. Să nu uităm însă că şi credinţa şi nădejdea vin şi se păstrează
tot prin intervenţie divină, din marea bunătate a lui Dumnezeu. Iubirea, este de asemenea
o virtute care ne este de folos în a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Iubirea creştină trebuie să
fie religioasă, jertfitoare, mângâietoare, lucrătoare, mântuitoare, blândă, statornică, sfântă.
Iubirea trebuie să aibă dublă direcţie. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeu aşa cum spune
Decalogul dar să-ţi iubeşti şi aproapele. Vom vedea într-un capitol viitor cum dragostea
de aproapele, ajutorul pe care îl dai celui care suferă, celui năpăstuit, o mână de ajutor
întinsă reprezintă aspecte ale cunoaşterii lui Dumnezeu în împrejurările vieţii.

1
ibidem, p 87.
2
Mihai Rădulescu, Îndrumar de credinţă ortodox, Fundaţia Dosoftei, Bucuresti, 2003, p 27