Sunteți pe pagina 1din 3

C. T. MATASARI Prof.

Nicolovici Cristian

Clasa a IX-a. Bucurie și responsabilitate în relațiile


dintre tineri

Omul posedă o seamă de instincte între care se află şi cel sexual, care este unul
dintre cele mai puternice. În forma în care se prezint ă ast ăzi, acest instinct
există de după căderea lui Adam şi a Evei din Rai. Cât ă vreme ei se aflau acolo,
instinctul de reproducere nu se manifesta astfel. Sfânta Scriptur ă spune c ă: erau
amândoi goi, şi Adam şi femeia lui, şi nu se ruşinau (Fac. 2, 25). Aşadar,
goliciunea nu le provoca starea pe care o provoac ă ast ăzi vederea unei
asemenea persoane. Sfinţii Părinţi spun chiar că, dacă Adam şi Eva nu ar fi
căzut, ei s-ar fi înmulţit altfel.
               Deci, unul din cele mai puternice instincte este cel sexual şi el
se manifestă, în special, la tinereţe. Şi este normal. Probabil anormalitatea ar
surveni în clipa în care el nu s-ar manifesta.
Ca multe alte lucruri pe care Dumnezeu le-a sădit spre a fi folosite cu un anumit
scop şi omul le-a pervertit, nici acest instinct nu a sc ăpat nealterat. Spre
deosebire de alte porniri ale omului, acesta comport ă dou ă laturi: latura crucii -
creşterea copiilor care se nasc şi latura plăcerii. Marea majoritate a oamenilor
aleg numai a doua latură. Şi aceasta nu se întâmpl ă de azi de ieri. Şi în Sfânta
Scriptură avem astfel de exemple (Fac. 38, 8-10; Istoria Suzanei). Dar, tot aici ne
este dat şi sfârşitul pe care l-au avut aceştia din cauza faptelor pe care le-au
făcut sau au dorit să le facă.
          Astăzi observăm o exacerbare a sexualităţii, o „nouă viziune" asupra
relaţiilor trupeşti. Această viziune vrea să legitimeze situa ţii precum: adulterul,
concubinajul, deviaţiile comportamentale sexuale de tot felul etc.
Desfrânarea este prezentată astăzi ca ceva normal în toat ă mass-media. Sub
motto-ul „Trăieşte clipa!", sunt încurajate relaţiile sexuale între tineri înainte de
căsătorie, masturbarea şi multe alte anormalităţi.
Astăzi, când pornografia se întâlneşte la tot pasul, când posibilitatea de a
păcătui este înlesnită foarte mult, când viaţa religioasă autentic ă este privit ă ca
C. T. MATASARI Prof. Nicolovici Cristian

o formă de nebunie, când anturajul are un mare rol în formarea personalit ăţii,
când modelele de viaţă ale tinerilor nu mai sunt oamenii cuminţi, virtuoşi,
asistăm la o creştere, în rândul tinerilor, a desfrân ării, odat ă cu sc ăderea vârstei
începerii vieţii sexuale.
Cel stăpânit de această patimă îşi pierde simţul pudorii, îşi istoveşte forţele
fizice şi psihice, atrăgând cu sine o îmbătrânire prematur ă, atât fizic ă cât şi
psihică. Desfrânatul devine un egoist, un obsedat, un rob al trupului şi al
plăcerilor, el văzând în persoana de lângă el o cetate care trebuie cucerit ă prin
orice mijloace.
          Biserica respinge desfrânarea, căci este unul dintre cele mai mari
păcate, care îndepărtează pe om de Dumnezeu: Să nu fii desfrânat! (Ieş. 20, 14),
enunţă categoric una din cele zece porunci. În Sfânta Scriptur ă întâlnim
numeroase îndemnuri de a ne feri de patima desfrân ării, ca una ce ne dep ărteaz ă
de împărăţia lui Dumnezeu: Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închin ătorii la
idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii... nu vor moşteni împ ăr ăţia lui
Dumnezeu (I Cor. 6, 9-10).
        În creştinism, trupul este templu al Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19), fiind de
mare valoare.

El participă la lucrarea sufletului în vederea mântuirii. Fiind o parte a firii umane,


şi trupul e destinat mântuirii. De aceea, noi nu avem voie s ă-1 folosim ca un
instrument de plăcere, ci doar în vederea mântuirii. Aşadar, el trebuie disciplinat,
trebuie condus de către suflet, trebuie spiritualizat, şi nu invers.
         Pentru ca tinerii să fie informaţi privind cu cauzele şi urm ările acestei
patimi, este nevoie ca în şcoală, dar mai ales în familie, s ă se fac ă educa ţie
sexuală. Biserica nu o respinge, dar felul în care se practic ă ea ast ăzi este
greşit. Educaţia sexuală nu trebuie să meargă pe linia unei instruc ţiuni pro sex,
pe linia unei predări a tehnicii actului sexual, a evit ării sarcinii sau a bolilor
venerice, ci pe înţelegerea sensului profund al sexualit ăţii. Biserica dezaprob ă
„iniţierea" sexuală, încurajarea desfrâului, a practicilor sexuale care zdruncin ă
cu putere viaţa spirituală a omului, ameninţându-i mântuirea. O educa ţie sexual ă
creştină trebuie să pună accent pe castitatea premaritală, pe respectul pentru
C. T. MATASARI Prof. Nicolovici Cristian

persoana celuilalt, pe disciplinarea instinctelor, pe încurajarea abstinen ţei şi


fidelităţii în căsătorie.
        Din păcate, fecioria este foarte puţin înţeleasă şi respectat ă în zilele
noastre. Experienţa milenară a Bisericii a arătat c ă ea nu numai c ă nu d ăuneaz ă
sănătăţii sufleteşti sau trupeşti, ci dimpotrivă: creşte atât rezistenţa fizic ă, cât
şi lungimea vieţii, sporeşte sănătatea psihică, precum şi devenirea
duhovnicească.
          Dumnezeu a sădit în firea fiecăruia sentimentul că actul intim e un
lucru ce se face numai în relaţia de cuplu stabil ă a c ăs ătoriei, atunci când cei
doi sunt un trup, după cuvântul Sfântului Pavel, care spune: De aceea, va l ăsa
omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un
trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biseric ă (Efes. 5, 31-32).
       Însă şi în cadrul căsătoriei, sexualitatea trebuie să func ţioneze între
anumiţi parametri. Căsătoria presupune: respectarea fidelit ăţii conjugale,
condiţie importantă, fără de care se zdruncină şi se pierde iubirea şi respectul
dintre soţi, datoria de a naşte copii, dar şi asceza, abstinenţa.

S-ar putea să vă placă și