Tinerii şi viaţa intimă

Conform învăţăturii Sfintei Scripturi Dumenzeu a creat omul supă chipul Său:
bărbat şi femeie.Căsătoria este condiţia pentru viaţa intimă, orice relaţie înafara
căsătoriei este păcat.Fidelitatea este considerată condiţie în căsătorie. Biserica
Ortodoxă acceptă divorţul numai din motive morale întemeiate.
Viaţa intimă înafara căsătoriei
Adulterul – mare păcat care distruge viaţa conjugală
Avortul este asimilat cu omuciderea şi este un păcat împotriva vieţii.
Omul posedă o seamă de instincte între care se află şi cel sexual, care este unul
dintre cele mai puternice. În forma în care se prezintă astăzi, acest instinct există
de după căderea lui Adam şi a Evei din Rai
               Deci, unul din cele mai puternice instincte este cel sexual şi el se
manifestă, în special, la tinereţe. Şi este normal.
Spre deosebire de alte porniri ale omului, acesta comportă două laturi: latura
crucii - creşterea copiilor care se nasc şi latura plăcerii. Marea majoritate a
oamenilor aleg numai a doua latură. Şi aceasta nu se întâmplă de azi de ieri. Şi
în Sfânta Scriptură avem astfel de exemple (Fac. 38, 8-10; Istoria Suzanei). Dar,
tot aici ne este dat şi sfârşitul pe care l-au avut aceştia din cauza faptelor pe care
le-au făcut sau au dorit să le facă.
Desfrânarea este prezentată astăzi ca ceva normal în toată mass-media.
Sub motto-ul „Trăieşte clipa!", sunt încurajate relaţiile sexuale între tineri înainte
de căsătorie, masturbarea şi multe alte anormalităţi.
Astăzi, când pornografia se întâlneşte la tot pasul, când posibilitatea de a păcătui
este înlesnită foarte mult, când viaţa religioasă autentică este privită ca o formă
de nebunie, când anturajul are un mare rol în formarea personalităţii, când
modelele de viaţă ale tinerilor nu mai sunt oamenii cuminţi, virtuoşi, asistăm la o
creştere, în rândul tinerilor, a desfrânării, odată cu scăderea vârstei începerii
vieţii sexuale.
          Biserica respinge desfrânarea, căci este unul dintre cele mai mari păcate,
care îndepărtează pe om de Dumnezeu: Să nu fii desfrânat! (Ieş. 20, 14)Nu vă
amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici
sodomiţii... nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 9-10).
        În creştinism, trupul este templu al Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19), fiind de mare
valoare. El participă la lucrarea sufletului în vederea mântuirii. Fiind o parte a firii
umane, şi trupul e destinat mântuirii. De aceea, noi nu avem voie să-1 folosim
ca un instrument de plăcere, ci doar în vederea mântuirii. Aşadar, el trebuie
disciplinat, trebuie condus de către suflet, trebuie spiritualizat, şi nu invers.
         Pentru ca tinerii să fie informaţi privind cu cauzele şi urmările acestei
patimi, este nevoie ca în şcoală, dar mai ales în familie, să se facă educaţie
sexuală. Biserica nu o respinge, dar felul în care se practică ea astăzi este
greşit. Educaţia sexuală nu trebuie să meargă pe linia unei instrucţiuni pro sex,
pe linia unei predări a tehnicii actului sexual, a evitării sarcinii sau a bolilor
venerice, ci pe înţelegerea sensului profund al sexualităţii. Biserica
dezaprobă „iniţierea" sexuală, încurajarea desfrâului, a practicilor sexuale care
zdruncină cu putere viaţa spirituală a omului, ameninţându-i mântuirea. O
educaţie sexuală creştină trebuie să pună accent pe castitatea premaritală, pe
respectul pentru persoana celuilalt, pe disciplinarea instinctelor, pe încurajarea
abstinenţei şi fidelităţii în căsătorie.
Din păcate, fecioria este foarte puţin înţeleasă şi respectată în zilele noastre.
Experienţa milenară a Bisericii a arătat că ea nu numai că nu dăunează sănătăţii
sufleteşti sau trupeşti, ci dimpotrivă: creşte atât rezistenţa fizică, cât şi lungimea
vieţii, sporeşte sănătatea psihică, precum şi devenirea duhovnicească.
Dumnezeu a sădit în firea fiecăruia sentimentul că actul intim e un lucru ce
se face numai în relaţia de cuplu stabilă a căsătoriei, atunci când cei doi sunt un
trup, după cuvântul Sfântului Pavel, care spune: De aceea, va lăsa omul pe tatăl
său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina
aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efes. 5, 31-32).
Însă şi în cadrul căsătoriei, sexualitatea trebuie să funcţioneze între anumiţi
parametri. Căsătoria presupune: respectarea fidelităţii conjugale, condiţie
importantă, fără de care se zdruncină şi se pierde iubirea şi respectul dintre soţi,
datoria de a naşte copii, dar şi asceza, abstinenţa.

„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite,
dar nu mă voi lăsa biruit de ceva [...]Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru
Domnul, şi Domnul este pentru trup.  Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui
Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate?
Nicidecum!”    (I Cor. 6, 12-15).