Mihai Roman

EVALUARE

1.Ne casatorim pentru ca iubim, ne casatorim pentru a avea o familie, ne casatorim spre a nu cadea in pacate.

Pentru ca taina unirii barbatului cu femeia este una mare, ea fiind savarsita "in Hristos si in Biserica" (Efeseni 5,

32), esenta casatoriei o constituie legatura neincetata a sotilor cu Iisus Hristos, in Biserica. Familia crestina are

intotdeuna un duhovnic, un parinte spiritual, care este oricand gata sa o asculte si sa o sfatuiasca spre mantuire.

De ce ne casatorim ?

Nasterea de prunci a fost scop al casatoriei la inceput, cand pamantul era nelocuit si gol, insa astazi, cand lumea

este plina de oameni, acesta nu mai este scopul principal al casatoriei. Daca nasterea de prunci ar fi scopul

casatoriei, ce am putea spune despre familiile evlavioase care nu pot zamisli prunci?! Unele mame nasc prunci,

iar altele nu nasc; unele nasc prunci, insa nu ii cresc pe acestia; altele nu nasc prunci, insa ii cresc pe copii.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca scopul principal al casatoriei nu mai este nasterea de prunci, zicand: "A fost

data, desigur, casatoria si pentru crearea de copii, dar mai mult ca sa stinga infierbantarea firii. Doua sunt

ratiunile pentru care a fost introdusa casatoria, ca sa ne inteleptim si sa devenim parinti; dintre acestea doua, are

intaietate ratiunea intelepciunii. Pentru ca, deoarece a fost creata dorinta, a fost creata si casatoria, ca sa elimine

excesul."

Scopul casatoriei este deci dobandirea intelepciunii si a dragostei, care izvorasc din unitatea sotilor, rodul

acestora fiind nasterea copiilor. Scopuri ale casatoriei crestine sunt si inmultirea neamului omenesc, ajutorul

reciproc, evitarea desfranarii si, mai ales, comuniunea intru iubire a celor doi soti, care-si transmit reciproc

darurile specifice fiecaruia.

2.Familia se consideră şi „biserică mică”, în sensul că ceea ce se realizează în

biserică, socotită ca societate largă, trebuie să se realizeze în familie ca o
societate mică. Adică, slujirea lui Dumnezeu – asta este esenţialul: să-I slujim
lui Dumnezeu în condiţiile noastre, acolo unde suntem noi, făcând, apoi, parte
şi din Biserica cea mare, din Biserica cea largă.

3. Avortul este un păcat înfricoșător. Este ucidere și încă foarte mare ucidere, fiindcă
sunt uciși prunci nebotezați. Trebuie să înțeleagă părinții că viața începe chiar din clipa
zămislirii.
4. Momentul căsătoriei este tot mai mult amânat în ziua de azi. Tinerii preferă o
perioadă de prietenie parcă prea lungă – ani în şir, pretinsă cu scopul de a se
cunoaşte mai bine. Credeţi că se exagerează?

Se exagerează. În secolul al IV-lea Sfântul Ioan Gură de Aur recomanda căsătoria

tinerilor la aproape vremea copilăriei: 14-16 ani, 16-18 ani. Desigur, astăzi lucrurile
s-au schimbat puţin – cu şcoala, cu studiul, cu profesia – dar o aşteptare îndelungată
fără să ai o justificare este în detrimentul viitoarei familii.

Câteva dintre impedimentele pentru căsătorie pretinse de către unii tineri ţin strict de
viaţa materială: lipsa unui loc de muncă, a unui cămin pentru viitoarea familie. Cum
vedeţi această problemă?

Este o problemă serioasă, dar nu putem să reducem totul la aşa ceva, întrucât de
bunuri materiale – loc de muncă, bani, casă – mai facem rost în timp, însă trăirea
tinereţii şi mai ales naşterea şi educarea copiilor poate să aibă loc numai şi numai la
vârsta tânără pentru un rezultat benefic.

5. Prima datorie a părinţilor faţă de copii este aceea de a-i iubi. Copiii trebuie să

fie născuţi din dragoste şi din dorinţa ambilor soţi, iar nu din plăcere, din păcat sau
din întâmplare. A doua datorie a părinţilor faţă de copii este de a-i învăţa legea
dumnezeiască. Părinţii au datoria de a-i învăţa pe copii dreapta credinţă şi frica de
Dumnezeu. Au datoria de a le povesti copiilor lucrurile cele minunate ale lui
Dumnezeu din sfintele cărţi.

Părinţii mai au datoria de a-i învăţa pe copii ascultarea şi supunerea au datoria de

a-i binecuvânta; de a compătimi pe copiii lor; de a-i îndemna şi mângâia; de a-i
conduce bine; de a-i mustra pe copii; de a-i îndrepta şi pedepsi la nevoie; de a nu-i
întărâta şi mânia; de a le îndeplini trebuinţele cele de nevoie.

Au datoria să-i ajute în vreme de ispite şi în caz de boală; să fie pildă bună fiilor
lor şi să-i înveţe pe copii din tinereţe toate faptele bune şi dragostea creştină după
Sfânta Evanghelie. Apoi să-i încredinţeze unor duhovnici buni.

6. Tocmai prin aceasta se deosebeste dragostea crestina de cea fireasca.Oricare alta dragoste
poate sa izvorasca din asteptarea unor foloase trecatoare; de la cel ce ne dusmaneste, crestinul
nu asteapta nimic bun, dar dragostea lui il cuprinde si pe potrivnicul sau. El lasa numai lui
Dumnezeu dreptul de judecata, osanda sau iertare a celor rai si este mereu cu nadejdea
indreptarii dusmanului si a indrumarii lui la bine, la impacare.

In privinta aceasta Mantuitorul spune: “Ati auzit ca s-a zis: sa iubesti pe aproapele tau si sa
urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va
blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc…
Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru?
Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi
lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este” (Matei 5, 43-
48). Iar Sfantul Apostol Pavel isi incheie indemnurile staruitoare la dragoste cu cuvintele: “Nu
te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele”