CONSTRUIREA UNUI CĂMIN TRAINIC

CLAUDIO ȘI PAMELA CONSUEGRA

Diviziunea America de Nord

Versetul biblic:
„Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala
cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus
temelia, să nu-l poată sfârși și toți cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el și să zică: «Omul
acesta a început să zidească și n-a putut isprăvi.»” (Luca 14:28-30)

Introducere
Există mai multe tipuri de case (puteți folosi poze cu diferite tipuri de locuințe: casă din
paie, un bloc, o casă cu etaj, o vilă, o casă mică).
Astăzi vă vom ajuta să construiți un cămin, nu doar o casă. Dar, pentru a vă arăta cum
să construiți un cămin trainic, vom folosi modelul unei case.

I. TEMELIA SPIRITUALĂ
Cea mai bună fundație/temelie pentru un cămin trainic este fundamentul spiritual. Vă
rog să citiți Matei 7:24-25 și Iosua 24:15.

1. Familia spirituală se închină împreună.

Familia spirituală alege să participe și să fie implicată într-o biserică ce predică Cuvântul
lui Dumnezeu de la amvon, la fiecare Școală de Sabat și de pe fiecare scenă.

2. Familia spirituală respectă Cuvântul lui Dumnezeu și îl aplică în cămin.

Familia spirituală învață, citește cu voce tare, discută și respectă Cuvântul lui
Dumnezeu. Membrii ei înțeleg că nimic nu este mai important decât învățarea Cuvântului lui
Dumnezeu în cămin, deoarece acesta este viu, lucrător și veșnic. Când ar trebui să vorbiți
despre Cuvântul lui Dumnezeu, potrivit textului din Deuteronomul 6:7?

3. Familiile spirituale fac din rugăciune o parte zilnică a vieții de cămin.

II. ÎNCREDEREA ȘI ANGAJAMENTUL

1. Angajamentul
Cei mai mulți oameni rostesc în ziua nunții următorul jurământ de căsătorie: „EU,
(NUMELE MIRELUI), te iau pe tine (NUMELE MIRESEI), să fii soția mea credincioasă, pe care
să o am și să o păstrez din această zi, la bine și la rău, în bogăție sau sărăcie, în boală și în
sănătate, până când moartea ne va despărți”. Facem acest legământ ca un angajament pe
viață. În cartea „Căsătorie de durată”, Floyd și Harriet Thatcher notează: „Acest angajament
nu poate fi o afirmație de moment, deoarece avem adânc înăuntrul nostru o nevoie
psihologică de continuă reasigurare, de a ne evalua relația cu partenerul de căsătorie.
Conștiința că suntem iubiți și acceptați ne întărește stima de sine și acceptarea de sine și ne
face în stare să dăruim și să ne exprimăm dragostea la rândul nostru.”

2. Încrederea
Încrederea este întărită atunci când există o sinceritate totală. Sinceritate totală include:
- Onestitate în privința trecutului – Nu trebuie să existe în trecutul tău nimic pe care
partenerul sau viitorul partener să nu-l știe.
- Onestitate emoțională – Trebuie să fii capabil să-ți împărtășești fără teamă
sentimentele cu cei din familia ta.
- Onestitate în ce privește prezentul – Nu trebuie să existe secrete cu privire la unde
ești, cu cine ești, ce faci etc.
- Onestitate cu privire la viitor – Care sunt țintele și planurile tale de viitor?

III. PREGĂTIREA PENTRU CĂSĂTORIE

Mulți oameni nu se pregătesc niciodată pentru căsătorie. Ce trebuie să faci ca să te
pregătești pentru experiența de-o viață împreună cu partenerul?

1. Căsătorește-te cu o persoană credincioasă. Apostolul Pavel a afirmat: „Nu vă

înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și
fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între
Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Corinteni 6:14-
15).
Cineva a spus: „Dragostea este ca o pereche de șosete: trebuie să ai două părți și
părțile trebuie să se potrivească.” (Autor necunoscut) Mulți creștini – și mulți adventiști –
cred că, odată ce s-au căsătorit, cel necredincios va fi convins să devină creștin/adventist. Se
întâmplă așa vreodată? Da, în unele cazuri, dar de ce să riscați într-un aspect atât de vital
pentru temelia unui cămin creștin? Da, s-ar putea să aveți sentimente profunde față de cel
necredincios, dar chestiunea aceasta trebuie stabilită înainte de ceremonia de nuntă. Dacă
te rogi ca persoana cu care vrei să te căsătorești să devină creștină, asigură-te că rugăciunea
aceasta primește răspuns chiar înainte de a accepta să te căsătorești. Dumnezeu nu a
intenționat niciodată să facă din căsătorie un instrument de evanghelizare.
 2. Inspectează bagajul. Un alt element necesar în pregătirea pentru căsătorie este să
fim conștienți că, fie că ne place sau nu, toți aducem în relație un anumit „bagaj”. Bagajul
constă de obicei din experiențe din trecut, din amintiri negative, din temeri etc. El este de
cele mai multe ori diferit de cel al partenerului și poate deveni o sursă serioasă de
amărăciune și de conflict. Toate bagajele trebuie deschise, inspectate și examinate cu
atenție înainte să aibă loc căsătoria. Ești conștient de bagajul pe care-l aduci sau l-ai adus în
căsătorie?

3. Rezolvați problema „lăsării și lipirii”. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe
mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24). În contextul
istoric și cultural al Vechiului Testament, era un fapt de la sine înțeles ca femeia să plece din
casa părintească și să meargă să locuiască cu soțul ei, așa că formularea de aici include o
poruncă adresată bărbatului. Dar astăzi, pentru a întemeia un cămin trainic, ambii parteneri
trebuie să înțeleagă și să urmeze aceste instrucțiuni clare din Cuvântul lui Dumnezeu. Ce
înseamnă acest lucru astăzi?

Mai întâi, ambii parteneri trebuie să fie dispuși să lase. Fiecare partener trebuie să
lase viața de tipul „eu” pentru a începe viața de tipul „noi”. Lăsarea implică două tipuri de
operații:
- tăierea cordonului dependenței: Aceasta înseamnă să alegi să nu te bazezi pe
părinți pentru sprijin material sau emoțional.
- tăierea cordonului loialității: Până în ziua nunții, cele mai importante relații sunt cu
mama și cu tata, dar, în timpul ceremoniei, prioritățile tale se schimbă. Evident că
vei continua să-ți respecți părinții (Exodul 20:12), dar prioritatea trebuie să devină
partenerul conjugal. Loialitatea cea dintâi și cea mai importantă este cea față de
soț/soție.
Ce fac de obicei oamenii pentru a tăia cordonul dependenței după căsătorie?

În al doilea rând, ambii parteneri trebuie să se lipească unul de celălalt. Termenul

„a se lipi” înseamnă „a înclina către” sau „a se uni”. A te lipi de partenerul de căsătorie
înseamnă să-l alegi mai presus de ceilalți și chiar mai presus de tine. Te lipești, înclini către
sau te unești cu partenerul tău prin împlinirea nevoilor lui, prin ascultarea lui, prin înțelegerea
sentimentelor și dorințelor lui. Vă lipiți doar unul de celălalt pentru împlinire și plăcere
fizică.

4. Nu te grăbi. Al patrulea pas în pregătirea pentru căsătorie este să te asiguri că ți-ai

luat timp suficient pentru pregătire. Cum scria Shakespeare: „O căsătorie pripită rareori se
dovedește bună.” Este nevoie de timp ca să cunoști altă persoană suficient de bine încât
să decizi să-ți petreci viața cu ea. Proverbele 21:5 o spune clar: „Planurile omului harnic nu
duc decât la belșug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă.” Nunta este un
eveniment de o zi, dar căsătoria este un angajament pe viață. Ia-ți timpul necesar ca să afli
cât mai multe posibil despre cel/cea cu care plănuiești să-ți petreci restul vieții!
Cuplul ar trebui să se concentreze asupra a două domenii-cheie când în perioada de
pregătire:
A. Cunoașterea familiei din care provine celălalt
B. Cunoașterea cât mai bună posibil a celuilalt

5. Stabiliți un „legământ” de căsătorie. Gândiți-vă ce înseamnă un legământ, o

promisiune sau un jurământ pentru Dumnezeu. Citiți următoarele texte: Deuteronomul
23:21,23.

6. Căutați consiliere premaritală bazată pe Biblie.

IV. HRĂNIREA FAMILIEI

Există două căi fundamentale de comunicare.
1. Comunicarea verbală, adică prin cuvinte.
2. Comunicarea nonverbală corporală. În relațiile dintre noi, ne oferim unii altora
indicii nonverbale tot timpul. Acestea pot include poziția, gesturile, mișcarea ochilor sau
expresia feței.

Există trei mari stiluri de comunicare în familie:

1. Comunicarea agresivă. Membrii familiei comunică nepoliticos unul cu altul. Sunt
poruncitori, autoritari, iar cuvintele pe care le folosesc sunt egoiste, acuzatoare și adesea
volatile. Agresiunea fizică poate fi o caracteristică a acestei familii disfuncționale. Unii
membrii ai familiei nu-și exprimă niciodată opiniile, de teama reprimării.
2. Comunicarea pasivă. Comunicarea este tensionată și rară în această familie.
Membrii familiei pot fi prea rușinoși sau prea tăcuți și le este în mod frecvent teamă de
confruntare. Cel mai adesea, există o apatie până la punctul în care membrii familiei se
ignoră unul pe celălalt sau nu le pasă dacă există comunicare reciprocă.
3. Comunicarea asertivă. Această familie face din comunicare o prioritate. Membrii
familiei sunt liberi să-și exprime opiniile și ideile. Sunt calmi, încrezători și vor să înțeleagă
ce vor să spună ceilalți. Ei ascultă și își răspund unul altuia într-un mod adecvat. Fiecare
membru al familiei se străduiește să respecte sentimentele și gândurile celorlalți.
 Învață să asculți
Cea mai neglijată deprindere de comunicare este ascultarea. Familiile de succes au
învățat că procesul comunicării funcționează doar atunci când membrii ei învață să se asculte
unul pe altul. Probabil ați auzit zicala: „Dumnezeu ne-a dat două urechi și o singură gură, ca
să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!” Este interesant! Cei mai mulți oameni
ascultă doar pentru a răspunde, a ataca sau a se apăra. De fapt, familiile sunt formate din
patru tipuri fundamentale de ascultători:
1. Judecătorul. Judecătorul este persoana din familie care crede că are întotdeauna
dreptate. El și-a format anumite concepții, așa că nu vede de ce i-ar asculta pe alții. Este de
obicei negativist și critic. Își exprimă propria părere în loc să asculte. Psalmii 115:6 se referă
la acest tip de persoană: „Au urechi, dar nu aud.”
2. Consilierul. Consilierul ascultă doar atât cât să facă o evaluare rapidă și să treacă
mai departe. El este preocupat de evaluare și de oferirea unui sfat care, de obicei, nu este
cerut. Îi acuză pe ceilalți că nu ascultă. Ascultă doar pentru a dicta și a le spune celorlalți ce
ar trebui făcut. Proverbele 18:13 se referă la acest tip de persoană: Cine răspunde fără să fi
ascultat face o prostie și își trage rușinea.
3. Anchetatorul. Persoana aceasta crede că drumul spre ascultare este să-i pui întrebări
în mod constant celeilalte persoane – ceea ce poate fi obositor și contraproductiv.
Anchetatorul este înclinat să întrerupă și este distras cu ușurință. Este important să punem
întrebări pentru a clarifica înțelegerea anumitor lucruri, dar anchetatorul exagerează cu
tactica aceasta.
4. Ascultătorul bun. De departe, cel mai eficient ascultător din familie este persoana
care ascultă nu doar cuvintele rostite, ci care încearcă să înțeleagă și sentimentele persoanei
care vorbește. Ascultătorul acordă mare atenție limbajului corpului, semnalelor nonverbale
și expresiei faciale. El nu etichetează ceea ce s-a spus sau cum a fost exprimat. Dorința lui
este să înțeleagă și să răspundă în consecință.
În concordanță cu Iacov 1:19, noi ar trebui să fim grabnici la ascultare, înceți la vorbire
și zăbavnici la mânie.

V. CONSOLIDAREA INTIMITĂȚII
„Fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10).
Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că bărbații și femeile, fiind diferiți, au nevoi
emoționale diferite. Cuvintele-cheie sunt „nevoi emoționale”. Toți oamenii au unele nevoi
comune. Totuși, soții și soțiile au unele nevoile emoționale distincte.

Cele 5 nevoi emoționale de bază ale femeii

 1. Femeia are nevoie de afecțiunea soțului ei. Ea are nevoie să fie privită ca fiind de
valoare, importantă și vrednică. Cele mai romantice lucruri pe care le poate face un bărbat
pentru soția lui sunt cele prin care îi arată că este prețioasă pentru el. De fapt, acesta este
felul în care o femeie ar defini romantismul. Momentele romantice, precum și gesturile
romantice sunt cele menite să o facă să se simtă prețuită și iubită într-un mod special.
Lucrurile mărunte contează!
2. Femeia are nevoie de conversație. Femeile se conectează la nivel emoțional prin
comunicare verbală. Ele se simt mai în siguranță când au toate datele și toate detaliile.
Femeia are nevoie de anumite cuvinte din partea soțului ei: cuvinte de confirmare, de
dragoste și de încurajare, pe care doar soțul i le poate da. Stima ei de sine și siguranța ei
sunt intacte atunci când își aude soțul exprimându-și sentimentele față de ea.
3. Femeia are nevoie de sinceritate și de deschidere. Nici bărbații, nici femeile nu-și
doresc un partener care nu poate fi de încredere; dar pentru o femeie este imperativ să
poată avea încredere în soțul ei. Femeia are nevoie ca soțul ei să fie un bărbat de cuvânt,
respectat în societate și cunoscut ca bărbat sincer, deschis, care se ține de promisiune. Ea
are nevoie să conteze pe cuvântul dat de soțul ei și este descumpănită dacă descoperă că
el a înșelat-o în vreun fel. Un alt domeniu în care femeia are nevoie de onestitate îl reprezintă
domeniul sentimentelor și gândurilor cele mai intime ale soțului ei.
4. Femeia are nevoie de stabilitate financiară (de suport). Pentru ea, stabilitatea
financiară înseamnă asigurarea îmbrăcămintei, hranei, condițiilor și îngrijirii necesare pentru
toți membrii familiei. Este important de notat că ea nu are nevoie de bogăție sau de lux, în
sensul de mașini noi, haine costisitoare sau casă scumpă. Ea are nevoie de sentimentul de
siguranță care derivă din împlinirea nevoilor de bază ale familiei. 1 Timotei 5:8 spune că
bărbatul care nu-i asigură familiei lui cele necesare familiei este „mai rău decât un
necredincios”. Dacă un soț împlinește nevoile soției sale, asigurându-i stabilitatea financiară,
și soția trebuie să-și asume propria responsabilitate. Ea nu trebuie să cheltuiască exagerat
sau să pună asupra lui o presiune exagerată, cerând mai mult decât își pot permite. Ea
trebuie să fie un partener în reglarea cheltuielilor și să țină evidența bugetului.
5. Femeia are nevoie de angajamentul soțului față de familie. Ea are nevoie să știe
că familia este prioritatea de vârf a soțului ei. Are nevoie ca soțul să-și demonstreze
angajamentul față de familie, făcându-și timp pentru familie. Prea mulți soți par să fie mai
dedicați carierei, prietenilor, sporturilor sau hobby-urilor, care le consumă cea mai mare
parte a atenției și timpului, și-i oferă familiei ce mai rămâne – adică foarte puțin. Există o
veche zicală, foarte potrivită aici: Dragostea se transcrie ca T-I-M-P. Taților, copiii voștri vor
avea mulți prieteni de-a lungul vieții; vor avea mulți profesori și multe alte persoane de la
care vor învăța. Dar absolut nimeni nu le va putea fi tată, decât voi!
 Cele 5 nevoi fundamentale ale bărbatului
1. Bărbatul are nevoie de împlinire sexuală. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni ideea
că bărbații sunt mai orientați spre sexualitate decât femeile. Femeile oferă sex pentru a avea
parte de intimitate (amintiți-vă că nevoia ei este să fie tratată ca o persoană valoroasă), iar
bărbații vor simula intimitatea pentru a avea parte de sex. Multe femei resping contactul
sexual și îl evită, folosind scuză după scuză pentru a-l amâna. Bineînțeles, această atitudine
nu trece neobservată de către bărbat. El începe să ia lucrurile personal și egoul lui suferă.
Dezinteresul soției îl poate face să se simtă nedorit. Când nevoile lui sexuale sunt împlinite
în cele din urmă, el simte că a făcut presiuni asupra soției și această experiență îl face să se
simtă frustrat și lipsit de satisfacție. Pentru unele femei, relațiile sexuale pot să nu fie plăcute
din motive fizice. În acest caz, medicul poate ajuta la stabilirea cauzei și a tratamentului
necesar. Nu lăsați să treacă ani de zile fără a căuta ajutor în acest domeniu important al
intimității.
2. Bărbatul are nevoie de o soție care să-i fie partener de joacă (sau de recreere).
Înainte de a se căsători, femeile li se alătură bărbaților în preocupările acestora. Merg la
vânătoare, la pescuit, joacă fotbal sau se uită la filme pe care nu le-ar fi ales niciodată din
proprie inițiativă. După căsătorie, soțiile încearcă să îi implice pe soți în activități care sunt
mai pe gustul lor. Dacă încercările lor eșuează, s-ar putea să-și încurajeze soții să-și continue
activitățile recreative fără ele.
3. Bărbatul are nevoie de o soție care se îngrijește de ea (sau de o soție atractivă).
El nu are nevoie de o soție cu un corp perfect sau cu cea mai frumoasă față. Dar are nevoie
de o soție care se îngrijește de ea – de felul în care arată, de hainele ei, de obiceiurile
personale. Cu alte cuvinte, este important pentru el ca soția lui să se străduiască să fie pe
cât de atractivă posibil.
4. Bărbatul are nevoie de un cămin plin de pace (sau de suport familial). Căminul
pașnic nu exclude cu desăvârșire zgomotele fericite ale copiilor. Nu exclude dezordinea de
pe holul de la intrare sau de pe scări. Nu exclude cu desăvârșire problemele copiilor,
adolescenților și părinților care îl compun, însă toate acestea sunt ținute sub control. El este
în esență un cămin liniștit, echilibrat. Casa aceasta este condusă de Dumnezeu și este
caracterizată de dragoste și de rugăciune. Proverbele 21:19 afirmă că este mai bine să
locuiești într-un pământ pustiu, decât cu o nevastă supărată și nemulțumită. În conformitate
cu Proverbele 27:15, femeia care se plânge și murmură întruna este ca o streașină care picură
întruna.
5. Bărbatul are nevoie de admirație și de respect. El preferă să fie admirat decât iubit.
Ce însemnă asta? Bărbatul se simte iubit atunci când este admirat. Aceasta este limbajul
dragostei pentru bărbați: cuvinte de aprobare și de admirație. Bărbatul are nevoie mai ales
de admirație și de respect din partea soției sale. Poate că este apreciat de șef, de colegii de
serviciu și de ceilalți membri ai familiei. Sau poate că lucrează într-o atmosferă neplăcută,
unde este puțin loc pentru laudă și apreciere. Dacă are însă o soție iubitoare, care îi susține
stima de sine, găsind la el lucruri demne de admirat, el se simte un om de succes (Efeseni
5:33). Când nevoia de admirație nu-i este împlinită acasă, o va căuta în afara căsniciei – în
gașcă, în relații periculoase sau în orice alte locuri care-l vor ajuta să-și satisfacă acea nevoie.

Nevoile copiilor
1. Copiii au nevoie de dragoste necondiționată. Avem nevoie să-i învățăm pe copiii
noștri principiul exprimat în aceste cuvinte: „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici
viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici
înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui
Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39)
2. Copiii au nevoie de educație. „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și,
când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6). Părinții trebuie să înțeleagă
că, în copilărie, lucrurile nu se învață, ci se prind din zbor!
3. Copiii au nevoie să fie hrăniți. Cuvântul „a hrăni” înseamnă „a asigura hrană și
susținere în timpul etapelor fragile ale dezvoltării”. Este imperativ ca părinții să-i hrănească
prin cuvinte, atingeri și timp alocat.
4. Copiii au nevoie de laudă autentică, meritată.
5. Copiii au nevoie de părinți care dețin controlul.

VI. PROTEJAREA INTIMITĂȚII

A. ÎNVAȚĂ SĂ GESTIONEZI CONFLICTUL. „Mâniați-vă, dar nu păcătuiți. Să n-apună
soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Toate relațiile au potențial conflictual. Conflictul
este o parte normală, naturală a vieții. Oricât de ciudat ar părea, viața lipsită de conflict nu
este sănătoasă. Aduceți-vă aminte acest principiu important: Nu toate conflictele sunt rele!
Există patru reacții posibile la conflict:
1. Eu câștig, tu pierzi.
2. Tu câștigi, eu pierd.
3. Amândoi pierdem, nimeni nu câștigă.
4. Toată lumea câștigă, nimeni nu pierde.
Ținta voastră ar trebui să fie ca toți să câștige și nimeni să nu piardă.

Principii pentru soluționarea constructivă a conflictului

1. Practicați regula prevenției. „Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape, de
aceea, curmă cearta înainte de a se înteți” (Proverbele 17:14). Odată începută, evoluția
conflictului este incredibil de greu de oprit.
 2. Căutați domeniile în care sunteți de vină. Când cauți să-ți asumi responsabilitatea
în conflict, celălalt se înmoaie și îți va lua apărarea. Puneți-vă următoarele întrebări:
a. Merită această luptă? Proverbele 19:11
b. Am greșit?
c. Ar trebui să reacționez sau să răspund?
d. Ce schimbare va aduce aceasta în viața mea peste trei zile? Ce impact va avea în
cinci ani?
Iată câteva sugestii legate de felul în care să vă spuneți lucrurile unul celuilalt într-un
mod mai eficient:
•Folosiți un ton calm și liniștit. (1 Împărați 19:12). Coborâți tonul. Inspirați adânc și
controlați-vă tonul. Dacă sunteți furioși, îndepărtați-vă și calmați-vă. Aveți grijă la limbajul
corporal și la contactul vizual. O anumită înclinare ironică a capului sau o privire îl poate
determina pe celălalt să devină supărat și defensiv.
•Păstrați-vă simțul umorului.
•Nu luați lucrurile personal. Nu spuneți lucruri iresponsabile despre celălalt, cu intenția
de a răni sau defăima. Asta înseamnă atac la persoană, nu soluție la problemă.
•Nu răscoliți trecutul.
•Nu deviați de la subiect.

B. ÎNVĂȚAȚI SĂ IERTAȚI. „Dacă nu-i iertați pe ceilalți, nici Tatăl vostru care este în
ceruri nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:15).
Ce este iertarea?
1. Să fii conștient de fapta celuilalt și totuși să-l ierți. Iertarea are loc numai atunci
când recunoaștem greșeala fără să o negăm sau să o acoperim și atunci când nu-l obligăm
totuși pe cel care ne-a greșit să plătească pentru ea. Iertarea este adesea dureroasă. Te
doare atunci când trebuie să spui adio răzbunării. Iertarea nu înseamnă să uiți greșeala.
Iertarea înseamnă să nu-i mai ceri socoteală celui care ți-a greșit pentru fapta lui.
2. Să alegi să nu ții evidența greșelilor. Dragostea „nu se gândește la rău” (1 Corinteni
13:5). De ce ținem evidența greșelilor celuilalt? Pentru a le folosi împotriva lui. Ca dovadă a
ceea ce s-a întâmplat. Pentru a i le flutura pe sub nas când se îndoiește că a fost așa.
Dragostea este o alegere. Iertarea este o alegere. Când facem din iertare un stil de viață,
învățăm să ștergem răul și nu să-l stocăm în calculatorul nostru mental.
3. Să refuzi să pedepsești. Să refuzi să-i pedepsești pe cei care merită pedeapsa, să
renunți la dorința naturală de a-i vedea „primind ce li se cuvine”. Înseamnă să refuzi să fii
copleșit de teama că nu-și vor primi pedeapsa sau mustrarea pe care crezi că o merită.
 4. Să nu divulgi greșeala. Cine iartă cu adevărat nu-l bârfește pe cel care i-a greșit.
Dacă simți nevoia să spui cuiva, asigură-te că acea persoană este de încredere și nu va duce
vorba mai departe.
5. Să fii milos. „Ferice de cei miloși, căci ei vor avea parte de milă” (Matei 5:7). O
diferență între har și milă este că harul înseamnă să primești ceva ce nu meriți, iar mila
înseamnă să nu primești ceva ce meriți. Deci, când arătăm milă, nu-i judecăm pe cei care ne-
au rănit; acesta este un aspect al evlaviei.
6. Să renunți la luptă. Vă aduceți aminte de jocul „lupta cu odgonul” din copilărie
(când două persoane sau două echipe încearcă să tragă, fiecare de o parte a unei sfori,
cealaltă echipă peste linia de mijloc)? Atâta timp cât echipele trag, există o „luptă”. Dar
când cineva dă drumul sforii, lupta s-a terminat.

VII. UN VIITOR ÎMPREUNĂ

Creați amintiri și tradiții pozitive. 2 Tesaloniceni 2:15. Tradițiile aduc cu ele trei
rezultate în familiile de succes:
1. Tradițiile aduc familiile împreună, ajutându-i pe membrii ei să se cunoască mai
bine unii pe alții. Tradițiile se vor forma de la sine, dacă veți accepta să fiți o parte a familiei.
Vor apărea când vă veți aștepta mai puțin și vor veni la pachet cu o amintire extraordinară!
2. Tradițiile creează amintiri pozitive, care pot oferi încurajare și stabilitate. Tradițiile
sunt comemorări ale amintirilor. Amintirile care însoțesc tradițiile pot avea un impact
puternic. În conformitate cu Psalmii 137:1, când copiii lui Israel erau în captivitate, care era
răspunsul lor față de amintiri?
3. Tradițiile sunt îndrăgite și sunt transmise generațiilor viitoare. Tradițiile și amintirile
valoroase le conferă familiilor conștiința identității și direcție viitoare.

RUGĂCIUNEA
Rugăciunea este fundamentul spiritual cel mai important. Avem nevoie să ne cufundăm
familia în rugăciune constantă. Acestea două sunt de nedespărțit.
„Darul Lui este complet și, ca Mijlocitor al nostru, Își realizează lucrarea pe care Și-a
asumat-o singur ținând înaintea lui Dumnezeu cădelnița cu propriile merite neprihănite și cu
rugăciunile, mărturisirile și mulțumirile poporului Său. Înmiresmate cu parfumul neprihănirii
Sale, acestea se înalță la Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Darul este primit pe deplin și
iertarea acoperă toate păcatele.”

CONCLUZIE
Pe care dintre aceste elemente le veți include la clădirea căminului vostru? Ce alte
elemente veți adăuga, pe lângă cele menționate? Fiecare cămin este diferit; de aceea,
căminul vostru nu trebuie să aibă exact acest set de elemente. Este adevărat că unele
elemente sunt indispensabile. Căminul fără o fundație solidă se va prăbuși. Cămin fără niște
granițe protectoare (pereții) va fi vulnerabil. Căminul fără un adăpost potrivit (acoperișul) va
fi expus la intemperii. Căminul fără căldură (rugăciunea) poate produce îmbolnăvirea și, în
final, moartea. Acestea sunt indispensabile.
Și alte elemente ale unui cămin sănătos sunt foarte importante, dar pot diferi în funcție
de timp și de circumstanțe. Dacă nu aveți copii, nu este necesară împlinirea nevoilor copiilor.
Nevoile emoționale proprii și cele ale soțului/soției pot diferi și pot fi altele decât ale
majorității bărbaților și femeilor. De aceea, trebuie să te gândești care sunt cele mai
importante nevoi ale tale și care sunt cele mai importante nevoi ale soțului/soției și să căutați
să vă împliniți unul altuia nevoile emoționale.
Cel mai important este să vă gândiți cum să vă construiți un cămin sănătos. „Faceți
socoteala cheltuielilor” (Luca 14:28-30)!