CUPRINS

Către cititor 7

Săgețile în mâna războinicului 11

Fundația casei creștine 23
Originile excluderii copiilor 35
Copiii voștri sunt sfinți 45
Autoritatea spirituală a părintelui 63
Hristos și copilașii 83
Voi și copiii voștri 93
Copiii sub domnia lui Hristos 105

Concluzie 122
 CĂTRE CITITOR

Pentru tineri și părinți

Sper ca această carte să ajungă nu doar în mâna
părinților care deja probabil regretă multe greșeli pe
care le-au făcut până acum în creșterea copiilor lor, ci
și în mâna tinerilor necăsătoriți care pot preveni
anumite greșeli pe care le-ar regreta mulți ani de acum
înainte. Mulți tineri cred că tot ce trebuie să știe despre
creșterea copiilor se învață din mers, ceea ce este
complet fals. Au fost mințiți să creadă că ceea ce au
nevoie să știe nu trebuie învățat înainte de căsătorie și
înainte de a avea copii. Am scris această carte pentru a
încerca să-i conving pe unii dintre ei că este nevoie să
se discute despre copii înainte de-ai avea.
De fapt, noi ne confruntăm astăzi cu o problemă
mai gravă, aceea că mulți dintre tinerii noștri, crescuți
în familii de credincioși și sub învățătura Cuvântului,
nu înțeleg faptul că în viziunea lui Dumnezeu pentru
om, căsătoria și familia sunt fundamentale, nașterea și
creșterea copiilor face parte din planul original al lui
Dumnezeu pentru umanitate și că viața sexuală nu este
un dar separat dat de Dumnezeu omului pentru a
experimenta o viață mai bună, ci trebuie integrată în
scopul și în planul mare al lui Dumnezeu pentru
oameni.
Am citit multe cărți despre căsătorie, despre
viața de familie și creșterea copiilor. Eu însumi am
căutat deseori tehnici rapide care să mă ajute în
7
gestionarea unor crize de familie sau impasuri în care
am ajuns în creșterea copiilor. Cunosc această ispită.
Este o ispită! Tehnicile nu vor rezolva niciodată
problemele de fundament, deoarece ele sunt metode de
aplanare ale unor conflicte care mai târziu vor răbufni
diferit și cu mai mare intensitate. Însă atunci când
înțelegem principiile lui Dumnezeu, vom descoperi că
ele se aplică în orice situație. Așadar, teologia despre
creșterea copiilor nu este secundară, ci prioritară. O
perspectivă corectă despre familie și copii va rezolva o
sumedenie de probleme pentru care momentan s-ar
putea să nu avem nicio soluție.
Din cauza lipsei de călăuzire și a marketingului
agresiv al unor asociații de parenting, o sumedenie de
părinți creștini au adoptat tehnici care nu au nicio
legătură cu Scriptura. În practică este negată suficiența
Scripturii. Acest lucru este cu atât mai trist, cu cât
Biblia începe descriind viața unei familii. Biblia
vorbește despre crearea omului, despre căsătoria
primilor doi oameni, despre relația sexuală și
procreare, despre copii și planul lui Dumnezeu pentru
oameni. Cineva remarca faptul că problema pe care
omul o are cu Scriptura nu ține de lipsa ei de claritate,
ci mai degrabă de faptul că este prea clară și spune
lucruri care nu sunt pe placul omului. Eu nu pot
garanta că ceea ce am scris în această carte este pe
placul celor care o vor citi, însă pot avea siguranța că
este voia lui Dumnezeu revelată în Scripturi.

8
 Pregătirea săgeților
Copiii noștri sunt asociați în Scriptură cu niște
săgeți în mâna unui războinic. Săgețile nu se pot
pregăti singure, ci trebuie formate cu mare migală de
către un meșteșugar iscusit. Acel meșteșugar este
părintele creștin. Dar ce înseamnă să pregătim aceste
săgeți? Când știm că ele au fost pregătite și că sunt gata
pentru a fi lansate? Ce trebuie să facem ca săgețile
acestea să își atingă ținta? Care este ținta? Cine
hotărăște care trebuie să fie ținta noastră?
Mulți părinți trăiesc cu senzația că și-au crescut
bine copiii doar pentru că i-au educat, i-au învățat să
fie civilizați, să aibă respect și să vorbească frumos cu
ceilalți. Alții adaugă faptul că i-au învățat o meserie, i-
au dus la cele mai bune școli, s-au spetit de dimineață
până seara să le ofere cel mai bun trai, i-au învățat să
înnoate, să cânte la instrumente și să dezvolte o
sumedenie de aptitudini pe care, un părinte care a trăit
cu 50 de ani în urmă, nici măcar nu și le-ar fi imaginat
ca fiind posibile pentru copiii săi.
Este posibil să fi făcut toate aceste lucruri și să fi
ratat scopul primar al creșterii copiilor. Este posibil ca
un părinte să se fi jertfit pentru copiii săi și, de fapt, să
se fi jertfit pe altarul propriilor dorințe și idei despre
ceeea ce înseamnă copii de succes. Este posibil ca
cineva să fi făcut mult mai mult decât am spus eu și
totuși să fie un părinte falimentar din punct de vedere
spiritual, iar Dumnezeu să îl descalifice.
Scopul acestei cărți este acela de a vă oferi o
perspectivă biblică și spirituală despre copii. Această
9
carte nu va cuprinde tehnici de educare a copiilor în
aspecte particulare ale caracterului sau
comportamentului lor. Această carte este intenționată
să vă ajute să dobândiți acea temelie spirituală a
procesului de educație fără de care nimic din ceea ce
facem nu va conta pentru sufletul copiilor noștri,
pentru veșnicia lor și pentru ziua judecății. Prin această
carte doresc să ne întoarcem împreună la esența
educației copiilor.

10
 SĂGEȚI ÎN MÂNA
RĂZBOINICULUI

„Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează

cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba
veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă
şi vă culcaţi târziu ca să mâncaţi o pâine câştigată cu
durere, căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.
Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui
este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui
războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul
care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne
de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă”
(Psalmii 127:1-5).
Providența meticuloasă a lui Dumnezeu
Psalmul 127 începe această cântare fabulaosă
despre familie arătând că Dumnezeu este temelia unei
familii trainice. Familia nu este doar un construct
social, ci este în primul rând o celulă de legământ care
se formează înaintea lui Dumnezeu și cu ajutorul Lui.
Dumnezeu Ziditorul
Psalmul 127 este o celebrare a lui Dumnezeu într-
un mod specific. Psalmistul Îl glorifică pe Dumnezeu ca
ziditor al casei. Termenul „casă” este folosit nu pentru
a se referi la zidurile a unei case, ci la celula familiei
întemeiată pe căsătroia dintre un bărbat și o femeie

11
care este apoi binecuvântată cu copii. Autorul începe
psalmul avertizându-ne că nu este suficient ca un
bărbat să se căsătorească cu o femeie pentru că „dacă
nu zidește Domnul o casă degeaba lucrează cei ce o
zidesc” (v.1). Așadar, întemeietorul unei familii
creștine, durabile, binecuvântate este Dumnezeu, nu
omul. Psalmistul nu disprețuiește zidirea făcută de om,
ci arată că trebuie să existe un Ziditor mai măreț în
spate ca o casă să fie trainică.
Chiar și casa fizică este un dar de la Domnul. Ea
nu se construiește singură, ci cu ajutorul multor mâini
pricepute și harnice și totuși nimeni nu poate avea casa
lui până când Dumnezeu nu mișcă roțile providenței
Sale care cuprind toate lucrurile. Mulți oameni au case
mari și somptuoase, dar reci și pustii. Acelea nu sunt
case construite de Dumnezeu. Un creștin vrea o casă
binecuvântată, pe care Domnul a construit-o ca să
slujească Împărăției Sale.
Dumnezeu Păzitorul
De la casă, acest microcosmos, autorul lărgește
orizonul și vorbește despre cetate. Nici ordinea în care
prezintă pe acestea două nu este întâmplătoare. O
cetate este formată din mai multe case. De aceea, casa
este prioritară. O cetate tare este formată din familii
tari. Dacă vrei să faci ceva pentru cetate, dedică-te
familiei tale implementând o viziune copiilor tăi care
cuprinde și cetatea, nu doar familia restrânsă.
Cetatea, acest conglomerat social are nevoie în
primul rând de protecție. Dumnezeu nu este doar
Dumnezeul caselor individuale, ci și al cetăților și de
12
aceea „dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba
veghează cel cel ce o păzește” (v.2). Bunăstarea unei
cetăți depinde tot de Domnul. Ca și în cazul anterior,
autorul nu exclude responsabilitatea și implicarea
omului, ci spune că partea omului devine inutilă dacă
Domnul nu este marele supraveghetor. Este faimos
ordinul lui Cromwell „încredeți-vă în Dumnezeu și
păstrați pulberea uscată”. Siguranța noastră nu stă în
zidurile pe care le facem sau oamenii care le păzesc, ci
în Dumnezeu. Trebuie să facem ziduri tari și să ne
păzim bine, dar să ne încredem doar în Dumnezeu.
Mi se pare amuzant faptul că cele mai grave
accidente ale copiilor s-au petrecut sub ochii noștri.
Cred că Dumnezeu vrea să ne învețe ceva. Dacă nu
păzește El, degeaba veghem noi! Sunt copii care au
murit sub ochii părinților lor. Desigur, noi trebuie să
veghem, dar nu datorită vegherii noastre copiii noștri
sunt în siguranță. Atunci când veghem, să privim în sus
și să Îi mulțumim cu recunoștință deplină știind că
Altcineva îi păzește. Copiii noștri se vor duce unde noi
nu îi vedem, unde oamenii vor vorbi lucruri pe care nu
vrem să le audă și unde vor vedea lucruri care ne-ar
umple de groază. Dumnezeu este singurul care poată
păzi mintea, sufletul, psihicul și emoțiilor lor. De aceea
să ne păzim cetățile cu ajutor dumnezeiesc. Oricât de
bine a fost păzit marea cetate a Babilonului, ea a căzut
pentru că Dumnezeu a hotărât să fie dată spre vânzare
unui neam care părea mai slab. Multă suferință au
experimentat părinții care s-au crezut în controlul
vieților lor și al copiilor lor. Acest psalm este,
deopotrivă, o avertizare extrem de serioasă pentru noi

13
și o încurajare, deoarece avem un mare Supraveghetor
de partea noastră.
Dumnezeu Furnizorul
Autorul introduce subiectul pâinii necesare
pentru viețuire tot în contextul familiei. În versetele
următoare, el începe să vorbească despre copii și
umplerea tolbei de săgeți cu ei și, inevitabil, se naște
preocuparea cu privire la abilitatea părintelui de a
aproviziona casa cu tot ce este necesar pentru
întreținerea acestora. Autorul întâmpină această
îngrijorare cu adevărul că Dumnezeu este Cel care se
ocupă de aprovizionarea caselor celor iubiți de El. Cu
alte cuvinte, preocuparea noastră trebuie să fie să
rămânem în dragostea lui Dumnezeu.
După ce vorbește despre casă, apoi despre cetate,
acum autorul se adresează indivizilor și
responsabilităților lor de a-și câștiga pâinea de fiecare
zi, o responsabilitate greu îndeplinită în vremea
respectivă, pentru că nu în toată istoria și nu în toată
lumea pâinea de fiecare zi se câștigă ușor. Destinatarii
inițiali ai acestui psalm înțelegeau exact despre ce
vorbește psalmistul. Toți știau că au nevoie de
providența divină pentru a-și câștiga pâinea. Pentru
acest motiv autorul spune: „degeaba vă sculaţi de
dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine
câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine
ca în somn” (v.3). Autorul nu încurajează delăsarea,
lenea și lipsa preocupării, ci arată că Dumnezeu este
Cel care dă cu adevărat pâinea pentru o familie.

14
 Pâinea de fiecare zi se câștigă deseori cu
„durere”. Acest lucru face parte din viața noastră așa
cum a fost rânduită de Dumnezeu după cădere. Prin
metode ingenioase noi putem să ne câștigăm pâinea cu
mai puțină durere decât alții, dar ea nu poate fi
îndepărtată cu totul din viața noastră obișnuită. De
asemenea, un bărbat responsabil se trezește „de
dimineață și [se] culcă târziu”. Acest lucru nu este un
blestem, ci este ceea ce trebuie să caracterizeze un
bărbat responsabil. Cu toate acestea, toți părinții
trebuie să-și reamintească că celor ce sunt iubiți de
Domnul pâinea este asigurată, prin muncă asiduă, dar
„ca în somn”. Durerea este dată uitării și părintele
credincios vede providența meticuloasă a Domnului
care a asigurat pentru casa Lui pâinea necesară pentru
fiecare zi. El nu este un frustrat supărat pe Dumnezeu
că trebuie să muncească.
Psalmistul ne avertizează asupra pericolului de a
crede că pâinea pe care o câștigăm este un rezultat al
eforturilor noastre, a trudei, a durerii și a lipsei de
somn. Aceste gânduri însă se nasc din necredință.
Există momente în care trebuie să ne trezim mai
devreme și să ne culcăm târziu, când trebuie să ne
câștigăm pâinea cu durere, dar acestea nu trebuie să se
nască din lipsa credinței. Când nu avem credință
durerea este mai mare, somnul este mai puțin și mai
slab și rezultatele eforturilor noastre sunt firave și
nebinecuvântate.
Am întâlnit credincioși invidioși care nu puteau
pur și simplu accepta că Dumnezeu este în control
providențial meticulos asupra tuturor lucrurilor și
15
unora le dă literal pâinea ca prin somn. I-am văzut plini
de cârtire și vorbind împotriva acestor credincioși de
parcă ei ar fi fost vinovați de binecuvântările pe care
Dumnezeu le revărsa asupra lor. Acest lucru este o
cauză a necredinței. Necredința orbește inima să nu
vadă mâna ascunsă a lui Dumnezeu care rânduiește
toate lucrurile.
Moștenirea și răsplata Domnului
A doua secțiune a psalmului conține două
prezentări. În prima prezentare copiii sunt văzuți ca un
dar făcut de Dumnezeu aleșilor Lui, iar în a doua
prezentare copii sunt văzuți ca niște săgeți în mâinile
războinicilor. Cele două secțiuni se leagă între ele,
deoarece nu există nici case și nici cetăți fără copii.
Acesta este modul prin care se păstrează o casă peste
generații și modul prin care o cetate nu doar
supraviețuiește, ci înflorește în cursul timpului.
Așadar, nu putem zidi case sau cetăți fără copii. Să
înțelegem bine că paza și pâinea sunt necesare, dar ele
nu au valoare dacă nu avem pentru ce să păzim și cui
să dăm pâinea. De ce aș construi o casă dacă nu are cine
să o locuiască? De ce m-aș trudi pentru pâine dacă nu
are cine să o mănânce? De ce aș păzi o cetate în care nu
se aude strigătul vesel al copiilor? Sunt oameni care ar
da o avere să audă plânsul unui copil.
Moștenirea Domnului
Restul psalmului celeberează primirea copiilor.
Autorul spune „fiii sunt o moştenire de la Domnul,
rodul pântecelui este o răsplată dată de El”. Copiii sunt
prezentați aici ca o „moștenire de la Domnul” și o
16
„răsplată dată de El”. Dumnezeu este un Rege bogat
care face daruri copiilor săi, iar printre cele mai
prețioase daruri sunt copiii. Copiii sunt de la
Dumnezeu. Desigur, ei sunt „rodul pântecelui”, dar nu
sunt doar rezultatul iubirii dintre un bărbat și o femeie
sau rezultatul relației sexuale dintre ei. Trebuie să
dobândim această perspectivă dumnezeiască asupra
copiilor și să credem că toți copiii și fiecare copil este
un dar de la Dumnezeu. Ce diferit vede psalmistul
poziția copiilor dacă o comparăm cu faptul că deseori
astăzi sunt văzuți ca impedimente pentru realizarea
lucrurilor cu adevărat importante în viață.
Expresia „rodul pântecelui” descrie cu un farmec
deosebit rolul femeii în această moștenire pe care o dă
Domnul. Moștenirea pe care Domnul mi-o dă este în
pântecele soției mele. Cu cât drag ar trebui să o privesc
și cu câtă atenție ar trebui să o tratez! Ea are partea ei
în acest război, iar o parte esențială este să-mi poarte
și să nască acești mici războinici. Pântecele este un loc
sacru și binecuvântat de Dumnezeu fiindcă El a ales să-
și trimită moștenirea acolo. Mai presus de orice,
Mântuitorul lumii a fost purtat în pântecele maicii Sale
și El a fost Marele Războinic care a schimbat pentru
totdeauna istoria lumii.
Războinicii Domnului
Părinții copiilor sunt niște războinici. Ne aflăm
într-o luptă, nu pe un teren de joacă. Lumea nu este un
joc, ci un un teren de război, iar Dumnezeu este hotărât
să câștige. Dar cum își pregătește Dumnezeu această
armată, cine sunt instructorii Săi și cine sunt recruții?

17
„Ca săgeţile în mîna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi
la tinereţe” (v.4). Armata lui Dumnezeu este formată
din copiii crescuți de părinți credincioși. Părinții
trebuie să-și privească copiii ca pe niște săgeți date de
Dumnezeu care vor face prăpăd în coliziunea dintre
forțele întunericului și ale luminii. Copiii trebuie
pregătiți întâi de toate pentru luptă. Aceasta este
responsabilitatea primară a părinților. Dacă am ratat
acest lucru, am ratat tot.
Săgețile nu pot fi pregătite de oameni neglijenți.
Pentru formarea săgeților este nevoie de mâini iscusite
și de multă atenție. Un războinic știe cât de important
este ca săgețile sale să fie făcute bine și de aceea petrece
timp suficient ca să le pregătească. Odată ce săgeata
este slobozită din arc, dacă nu este bună, dacă nu este
țintită corect, ea se va duce și nu se va mai întoarce
niciodată. De aceea, este foarte important cum ne
creștem copiii și care este ținta spre care îi trimitem.
Autorul mai arată că cea mai potrivită perioadă
pentru pregătirea acestor războinici este ținerețea. În
tinerețe părinții au cele mai potrivite abilități pentru a
se ocupa de copiii lor și pentru a-i forma. Astăzi mulți
cred că tinerețea este perioada de timp care trebuie
petrecută fie în plăceri, fie în urmarea propriilor visuri,
fie în realizarea unei cariere, însă Scriptura ne arată că,
indiferent de planurile noastre, a întemeia case sub
cârmuirea lui Dumnezeu, trebuie să fie prioritatea
principală. Când credem că făcându-ne poftele noastre
vom fi mult mai împliniți, pur și simplu ne pregătim
pentru dezamăgire. Sunt mulți oameni care s-au trezit

18
din amețeala viselor vândute frumos de cultura
modernă, dar mult prea târziu.
Autorul vorbește la plural despre copii pentru că
se aștepta ca oricine să-și dorească o răsplată și o
moștenire considerabilă de la Domnul. Nimeni nu
poate câștiga o luptă cu o săgeată. Domnul rânduiește
fiecăruia un număr de copii, dar aici autorul vorbește
despre perspectiva pe care trebuie să o aibă un om cu
privire la copiii Săi. Numărul copiilor este descris prin
imaginea umplerii unei tolbe de săgeți. Un războinic
înțelept își ia toate săgețile pe care le poate lua și nu se
duce fără arme la luptă. Tolba unuia poate fi mică dar
plină și de aceea nu numărul este principal aici, ci
plinătatea.
Copiii sunt prezentați aici ca fiind „în mâna unui
războinic”. Din nefericire cultura în care noi trăim, iar
acest trend a cuprins multe biserici, promovează un fel
de bărbat feminizat care seamănă mai mult cu mama.
Acest lucru nu înseamnă că feminitatea sau
responsabilitățile materne sunt inferioare, ci faptul că
un copil nu are nevoie de o mamă și de a doua mamă
cu barbă și organe masculine. O femeie are nevoie de
un bărbat lângă ea, un războinic capabil să o apere și
să înfrunte toate vicisitudinile vieții și pe toți vrăjmașii
care îi stau înainte. Cu atât mai mult copiii au nevoie
de o prezență masculină, plină de autoritate
duhovnicească, care să-i pregătească pentru ceea ce se
petrece afară din casă, iar afară din casă lucrurile nu
arată tocmai grozav. Doar războinicii pot pregăti
războinici. Din păcate, bisericile noastre nu pregătesc
războinici, ci oameni resemnați, mustrați pentru
19
bărbația lor, separați de alți războinici, supuși
conducerii femeilor și de aceea amputați mental și
emoțional. Bărbații care nu suportă acest tratament
părăsesc urgent comunitățile religioase.
Fericirea Domnului
Autorul încheie psalmul arătând că există o glorie
pământească pe care Dumnezeu o dă prin copii celor
care au primit de la El aceste daruri minunate: „Ferice
de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu
vor rămânea de ruşine, când vor vorbi cu vrăjmaşii lor
la poartă.” Dumnezeu vrea să fim fericiți, dar nu pe
calea noastră, ci pe calea Lui, iar calea Lui este să
primim familii bogate în copii. Nu întotdeauna
numărul aduce bogăția, ci calitatea săgeților care
depinde de prelucrarea lor atentă.
Poate ne-ar plăcea să fim în relații bune cu toți
oamenii, însă acest lucru nu este posibil chiar dacă noi
trebuie să facem tot ce ține de noi ca să trăim în pace
cu toți oamenii. Există două linii genealogice spirituale
în istorie – o linie a Domnului și una a celui rău. Acestea
se află în tensiune și război. Modul în care Dumnezeu
ne arată că putem să ne înfruntăm vrăjmașii este
pregătind pentru generația următoare războinici. Un
om cu tolba goala este de râsul vrăjmașilor lui pentru
că nu se poate lupta. Când un om își asumă viziunea pe
care Dumnezeu i-a dat-o pentru viață, chiar din punct
de vedere uman el „nu va rămâne de rușine”.
Concluzii
Scopul acestei cărți nu este să vă dea tehnici de
educare a copiilor, ci să vă dea în primul rând o viziune
20
glorioasă despre copiii voștri, una generațională și cu
greutate. Când adoptăm această viziune vom înțelege
că responsabilitatea noastră primară nu este să ne
transformăm copiii în proiecții ale poftelor și ale
planurilor noastre, ci să-i dăruim înapoi lui Dumnezeu
formați și pregătiți pentru armata Lui, indiferent care
este locul pe terenul de luptă pe care Domnul Îl va
rândui pentru ei. Această viziune presupune că toți
copiii noștri sunt binecuvântări, sunt răsplăți, sunt
moștenirea Domnului pentru noi și sunt bineprimiți în
casele noastre. Datorită lor Domnul ne va da o casă,
protecție Lui și pâinea de care avem nevoie. Poate nu
vom avea tot confortul pe care ni-l dorim, dar sigur
vom avea tot ce ne este de trebuință pentru a-i prelucra
în săgeți bine direcționate și eliberate cu putere pentru
slava lui Dumnezeu.

21