Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PĂRINTEŞTI
IOSIF ANCA
Arad 2020
SFATURI
PĂRINTEŞTI
O carte
pentru
copii,
adolescenţi
şi tineri
IOSIF ANCA
Arad 2020
Cuprins
Cele mai frumoase amintiri sunt cele din copilărie, din cel
puţin trei motive. Primul, pentru că sunt primele amintiri, începând
cu anii de la grădiniţă, căci numai de atunci le păstrează mintea
noastră. Pe cele anterioare le păstrează direct numai cei din familie.
Al doilea, pentru că sunt amintirile pe care le purtăm cel mai mult cu
noi. Chiar până la adânci bătrâneţi ne rămâne în minte copilăria
noastră. Al treilea şi cel mai important, pentru că ceea ce s-a
întâmplat în copilăria nostră ne marchează adesea toată viaţa. Dacă
aşa stau lucrurile, să ştii că ceea ce faci acum va reprezenta pentru tot
restul vieţii „amintiri din copilărie”.
Eu îţi doresc în primul rând să îţi aminteşti ce ai citit şi
învăţat din Biblie în copilărie. Cuvintele „din pruncie cunoşti” au
fost adresate de apostolul Pavel lui Timotei, cel care a devenit cel
mai bun ucenic al lui: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat
şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din
pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea
care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei
3:14-15) Cele 66 de cărţi ale Sfintele Scripturi sunt cele mai
răspândite cărţi din lume şi, ce-i mai important, sunt cărţile din care
putem învăţa cum să trăim aici pe pământ şi pentru eternitate. Prin
ele Dumnezeu ne vorbeşte personal pentru orice nevoie a vieţii. Nu
există domeniu al vieţii în care să nu poţi fi îndrumat, nici întrebare
la care să nu găseşti răspuns în Scripturi.
Este foarte important să citeşti şi să înveţi cât mai mult din
Biblie acum, când mintea este cea mai capabilă să asimileze. Mai
târziu în viaţă, mintea devine mai greoaie, mai încărcată şi procesul
învăţării şi al memorării este mai dificil. Acum ai şi timpul necesar
pentru a lectura şi studia Biblia. Îţi va rămâne şi timp pentru şcoală şi
pentru joacă, dar nu pentru jocuri pe telefon sau pe computer, din
acelea care nu se mai termină şi care îţi vor obosi mintea fără folos.
Timotei a învăţat Scripturile din copilărie pentru că l-au
ajutat mama şi bunica, care erau credincioase. Poate că tatăl lui, care
era grec, ar fi vrut să facă din el un filozof sau un sportiv, dar slavă
Domnului că mintea lui a fost inundată de cele sfinte şi nu de
mitologiile greceşti sau de alte plăceri ale vremii lui. Pe lângă
ajutorul pe care l-a avut din familie, poate în adolescenţă sau cel
târziu la tinereţe, a avut harul să fie preluat de apostolul Pavel, care a
continuat efortul celor din familie şi l-a ajutat să se adâncească în
Scripturi. Cu siguranţă că acest proces a fost posibil numai cu
acceptul şi strădania lui.
Dacă vei învăţa din pruncie Scripturile şi, evident, dacă le vei
crede şi vei dori să le împlinești, vei rămâne curat şi nu vei purta
amintiri de care să-ţi fie ruşine mai târziu. Va fi ferice de tine dacă nu
vei avea amintiri ca fiul risipitor. Prietenii care l-au abandonat şi
stăpânul porcilor care nu-i dădea mâncare să se sature, nu pot fi
comparaţi cu bunica Lois, mama Eunice şi fratele Pavel, de care îşi
amintea Timotei. Da, Domnul este bun şi vrea să-i mântuiască şi pe
cei cu amintiri păcătoase şi dureroase dacă se întorc la El, dar
amintirile nu le vor putea alunga din minte până la moarte. Dacă ai
deja amintiri pe care le regreţi, măcar de acum să nu mai repeţi
greșelile făcute. Tot Biblia are învăţătura potrivită despre felul în care
se poate scăpa de vicii şi păcate şi vei vedea că viaţa trăită după
învăţăturile ei este mult mai frumoasă decât o viaţă păcătoasă, cum
au cei mai mulţi dintre colegii tăi.
O copilărie şi o adolescenţă în care cunoşti şi împlineşti ce
este scris în Scripturi este o mare bucurie şi pentru cei din jur.
Nu doar Timotei, ci şi cei din jur aveau amintiri frumoase cu el, aşa
cum scria părintele lui spiritual: „Căci mi-aduc aminte de lacrimile
tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte
de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois
şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.” (2 Timotei
1:4-5)
Aşadar, ia Biblia cu tine la adunare, ia-o şi la şcoală dacă se
poate, citeşte-o şi notează lucrurile pe care nu le înţelegi, pentru a
primi răspuns la ele de la părinţi sau de la învăţătorii de la adunare.
Ataşează-te din toată inima de cărţile sfinte, aşa cum îndeamnă şi
următoarele versuri:
„Pune-ţi cartea căpătâi / Cartea Celor Sfinte!
Drag copil şi să rămâi / Tot cu ea în minte.
Biblia, Biblia / Este-a vieţii carte,
Dumnezeu prin ea de viaţă / Ţie-ţi face parte.
Ea-ţi răspunde ne-ncetat / La orice întrebare,
Dacă-ntrebi cu gând curat / Şi cu ascultare.
Ea cu dărnicie oricând / Ţie-ţi dă lumină
Şi-ţi înalţă orice gând / Dincolo de tină.
Ca s-ajungi la Dumnezeu / În cereşti palate,
Pune-ţi cartea Lui mereu / Căpătâi în toate!”
3. Îți place?
4. Accesul interzis
pe lac, ştiind că mama lui nu l-a lăsat cu inima liniştită. La nici o oră
după întoarcerea lui a venit tatăl de la muncă, a intrat speriat în casă
şi a întrebat: „Unde-i băiatul, căci s-a spart gheaţa pe lac şi doi copii
sunt daţi dispăruţi?”
Toţi cei care intră într-o zonă cu acces interzis, într-o zi vor fi
daţi dispăruţi. Părintele Cel veşnic - Dumnezeu, vrea să rămâi şi să
trăieşti în zone sigure!
5. Inocenţa copilăriei
8. De ce ai lipsit de la adunare?
21. Banii...
26. Vorbele
Uneori imagini din natură sau acţiuni din lumea animală sunt
foarte grăitoare şi motivatoare pentru oameni. O astfel de experienţă
a avut Robert Bruce, tânărul care la 27 martie 1306 a fost încoronat
ca rege al Scoţiei. Fiind ascuns, în timpul ostilităţilor cu regatul
englez, acesta a observat un păianjen care a încercat de şase ori să se
prindă de grinda următoare şi de fiecare dată a căzut pe verticală, dar
nu a renunţat şi a şaptea oară a reuşit. Atunci şi-a zis: „Acest
păianjen are aceeaşi soartă ca şi mine. Eu am încercat de şase ori să
scap Scoţia de stăpânirea engleză. De şase ori am dat greş, dar am să
încerc din nou.” A prins curaj, şi-a adunat soldaţii şi a câştigat
bătălia.
Tu ai întâmpinat greutăţi în a face unele lucruri mai grele? Îţi
aminteşti ce ţi-a fost mai greu să înveţi? Pentru unii, a fost foarte
greu să înveţe tabla înmulţirii, pentru alţii să execute o probă la
gimnastică sau să înveţe să cânte la un instrument. Dar există o
metodă ce dă rezultate foarte bune: repetiţia - efortul încercărilor
repetate. Am prezentat succesul unui păianjen, dar şi al unui monarh,
pentru că atât vieţuitoarele cât şi oamenii îşi pot împlini dorinţele şi
idealurile numai prin silinţă.
Ştii cine s-a rugat până „a şaptea oară” pentru a obţine ceva
de la Dumnezeu? Profetul Ilie. (1 Regi 18) Ucenicul lui, Elisei, a
învăţat de la el principiul stăruinţei. Amândoi s-au rugat pentru câte
un copil mort şi în ambele situaţii, învierea s-a produs, dar doar după
rugăciuni repetate. Ilie s-a rugat de „trei ori... şi sufletul copilului s-a
întors în el şi a înviat”. (1 Regi 17:21-22) Elisei „s-a rugat
Domnului... (s-a aplecat de două ori) „şi copilul a strănutat de şapte
ori şi a deschis ochii”. (2 Regi 4:33-35)
Au fost şi alţi oameni plini de râvnă în istoria biblică. Iehu este
cunoscut pentru fermitatea şi râvna lui. El „a zis (către Ionadab, fiul
lui Recab): «Vino cu mine şi vei vedea râvna mea pentru Domnul»”
(2 Regi 10:16), dar zelul lui „pentru Domnul” s-a stins repede, fără
rezultate spirituale pozitive, el râmânând apoi un idolatru tradiţional.
Acesta este un exemplu nefericit, ce se poate repeta însă cu mulţi
alții în vremea noastră, care sunt plini de râvnă pentru anumite
activităţi din Casa Domnului: să memoreze versete, să recite, să
cânte vocal sau instrumental, dar care nu sunt decişi şi nu se luptă
din toată inima să renunţe la tot ceea ce-i lumesc. Astfel, acceptă să
vizioneze filme, să întreţină prietenii imorale, la vârste fragede şi să
practice în mod repetat alte fapte ale firii pământeşti.
„A şaptea oară” nu este limita încercărilor pozitive sau a
enumerării comiterii unor păcate. Solomon scria: „Aruncă-ţi pâinea
pe ape... Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire
poate da peste pământ.” (Eclesiastul 11:1-2); „păcătosul face de o
sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el”. (Eclesiastul 8:12)
Gândeşte-te de câte ori ai repetat binele, dar fii sincer şi recunoaşte şi
de câte ori ai făcut rele. Dacă în vacanţa de vară ai ajutat la lucru pe
un necăjit numai o dată pe săptămână, ai în cont douăsprezece fapte
bune, dar de asemenea, dacă ai minţit numai o dată la două zile, ai
spus cel puţin patruzeci de minciuni.
Toate sfaturile părinteşti primite - oare a câta oară? - au avut
rolul să te determine să faci binele, să lupţi pentru scopuri înalte, fără
să abandonezi la gândul că nu se poate sau este prea greu. Trebuie să
încerci de „n” ori (şapte sau şaptezeci), până la biruinţă. Nimeni să
nu abandoneze! Rugăciune mai multă, repetiţii şi exerciţii pentru
diferite activităţi bune, citit mai mult, iar succesul nu va întârzia! Au
fost inventatori şi descoperitori în diferite domenii ale ştiinţei care au
efectuat zeci de mii de experimente nereuşite, dar care în final au
purtat brevetul de inventator pentru că nu s-au lăsat. Totodată eşti
dator să îi încurajezi şi pe alţii, de fiecare dată când sunt pe punctul
de a abandona o lucrare bună. Eu doresc tuturor reuşită la prima
încercare şi optimismul că dacă nu a fost aşa, va fi la următoarea şi
tot aşa. Chiar dacă este a şasea încercare, nu renunţa, „a şaptea
oară” vei reuşi! Totuși, din punct de vedere biblic „şapte” nu este
întotdeauna un număr matematic şi simbolul desăvârşirii, de
aceea trebuie să încerci până la atingerea oricărui scop nobil.
29. Atelierul
31. Cartea!
Nu grădini ornamentale
Domnul ne-a chemat să fim,
Numai frunze şi petale,
Să rodim şi portocale,
Ce cântăm să şi trăim.
Şi de ce să fii pelinul?
Când poţi să fii scorţişoară,
Că nu-i bun nicicând veninul,
Căci amarul este chinul
Ce mulţimile doboară.
Şi de ce să fii bastonul,
Lemnul care ameninţă?
Vino şi să fii creionul,
Schimbă-ţi viaţa, schimbă-ţi tonul,
De la moarte, la credinţă.
Treci pe două liste, sau cel puţin gândeşte-te, mai întâi, care
îţi sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri ai avut parte
până acum în viaţă. Când e vorba de plăceri, unii se pot gândi la
anumite mâncări, alţii la diverse jocuri şi - de ce nu? - la a cânta sau
a se ruga, iar ca dureri, poate la o măsea ce le-a fost extrasă, după
nopţi nedormite, la un accident sau poate la o bătaie „bună” ce au
primit-o de la părinţi. Cu aceste două liste în minte, îţi propun să
verificăm împreună, prin câteva maxime, dacă toate plăcerile sunt
bune şi dacă toate durerile sunt rele.
„Nicio plăcere nu este prin natura sa originară un rău;
dar mijloacele prin care se obţin anumite plăceri, aduc cu ele mai
multe dureri decât plăceri, de aceea, fugi de plăcerea care dă
naştere durerii.” Plăcerea Evei de a mânca din toţi pomii din
grădina Eden a fost bună, lăsată de Dumnezeu, dar plăcerea de a
gusta din pomul oprit i-a cauzat multă durere şi de atunci toţi
oamenii sunt născuţi în durere. La fel va fi şi cu cel care se va lăsa
ademenit să guste băuturi ameţitoare sau droguri. Vor avea diferite
dureri în trup și traume sufleteşti sau pot exista şi alte urmări
dureroase în viaţă. Întotdeauna „după o scurtă plăcere a păcatului,
urmează o lungă durere a efectelor lui”. Plăcerile păcatului sunt de o
clipă (Evrei 11:25), dar durerea pentru păcat este de o viaţă sau de o
veşnicie.
„Ideile omului îi stăpânesc plăcerile şi din plăceri se nasc
obiceiurile. Corectează-ţi ideile şi plăcerile se vor îndrepta de la
sine, astfel vei dobîndi obiceiuri bune şi vei fi fericit.” De ce a
mâncat Eva din pomul interzis? Fiindcă diavolul a convins-o că nu-i
chiar aşa cum i-a spus Dumnezeu. Orice om gustă plăcerea mai întâi
cu mintea, de aceea reclamele sunt atât de importante pentru un
comerciant; oamenii văd, aud şi sunt convinşi că un anumit produs
trebuie cumpărat. Totuşi atâţia sunt păcăliţi şi unii în mod repetat. De
exemplu, unii rămân cu obiceiul de a fuma, deşi nu este sănătos.
„Nu există durere mai mare decât amintirea timpului
fericit, în vreme de nenorocire, căci proba unei plăceri este
amintirea şi urmările ei.” Gândeşte-te cum îşi aminteau Adam şi
Eva de fericirea şi plăcerile oferite de Dumnezeu în grădina
Edenului, care înseamnă plăcere. Cu siguranţă nu-şi aminteau cu
plăcere, ci cu durere, de plăcerea la care i-a îndemnat diavolul.
Întreabă-i pe unii oameni care la vârsta ta şi-au permis plăceri
păcătoase, dacă îşi amintesc cu plăcere de ele. Dar cu siguranţă, cei
ce au avut plăceri sfinte au amintiri plăcute! Pentru unii băieţi şi fete,
o prietenie cu vorbe amoroase, îmbrăţişări şi sărutări pare o clipă de
vis, dar când se vor trezi îşi vor da seama că a fost un coşmar real.
Când, peste ani, vor trebui să recunoască în familie amintirile
plăcerilor lor, vor avea parte de durere, prin lipsa de încredere a
celuilalt şi neînţelegerile ce pot să apară în familie.
„Durerea este o învăţătură lăsată de Dumnezeu. Unii o
învaţă în lumea aceasta, alţii abia pe lumea cealaltă.” Dumnezeu
îngăduie durerea şi suferinţa pentru a-l face pe om conştient de
diferenţa dintre bine şi rău. Astfel El pedepseşte pe unii cu boală şi
sărăcie, sau îi lasă pe mâna unor răufăcători. La fel şi părinţii tăi te
vor pedepsi uneori, ceea ce sigur nu-ţi place, dar aceasta îți poate
face bine pe viitor, căci „o durere care alungă o altă durere mai mare
este un leac”. Mai bine să te pedepsească tata decât să ajungi în
închisoare sau pe mâna altora, cărora nu le pasă de tine. Cine nu
acceptă durerea suportării consecinţelor faptelor lui este condamnat
să suporte durerea cea fără nicio plăcere a morţii a doua – chinul
veşnic.
„Durerea ascunsă poate face bine sau rău, depinde de
cauza ei şi atitudinea celui în cauză.” Poate ai o mamă necăjită şi
nu ştii ce are, sau vreo colegă tare amărâtă. Aminteşte-ţi de Ana,
mama lui Samuel, pe care o necăjea mereu o altă femeie şi preotul
Eli a crezut că este beată. Ea s-a rugat însă lui Dumnezeu şi El i-a
împlinit dorinţa, după care ea n-a mai avut durere în suflet.
Dumnezeu cercetează orice durere şi dacă cel ce suferă este curat la
suflet, Se îndură de el. Până atunci, să nu râdem de durerea nimănui,
dar nici să nu ne bucurăm de orice plăcere, „căci cine râde la urmă,
râde mai bine”. Aşa s-a întâmplat la o şcoală, când nişte elevi au
intrat în posesia subiectelor pentru un examen important. Ei au plătit
o sumă mică şi au învăţat numai răspunsurile la acele întrebări, dar
unul dintre ei a studiat în fiecare zi toate lecţiile. Ceilalţi râdeau de el
şi se jucau aproape tot timpul, spunându-i că-şi face dureri de cap pe
degeaba. Dar în ziua examenului, profesorul, cu o figură gravă, a
anunţat că a aflat de furtul subiectelor cu o seară înainte şi în noaptea
aceea a conceput altele. Cu un examen în aceste condiţii, numai cel
ce a învăţat n-a mai avut dureri de cap după aceea. Aviz amatorilor!
Câţi ani vei trăi? N-ai de unde să ştii. Vei trăi optzeci,
şaizeci, patruzeci sau numai douăzeci de ani? Dar dacă vei încheia
călătoria pe pământ în copilărie sau în adolescenţă? În seara în care
scriu aceste rânduri are loc priveghiul unei fetiţe de şapte ani, care a
decedat într-un accident de maşină. Eu nu vreau să te sperii cu
moartea, căci a fi mântuit nu are în vedere numai posibilitatea tristă a
unui deces timpuriu, ci marele har de a te întâlni cu Dumnezeu cât
mai repede şi a nu călători singur înspre un viitor necunoscut. Viaţa
în lumea acesta este dură, pentru că stăpânitorul acestei lumi este
diavolul şi el doreşte să-i înşele pe toţi oamenii. În pornirea lui
distrugătoare, atrage cu aparente lucruri plăcute şi pe copii, pentru ca
apoi să-i împiedice să-L cunoască pe Dumnezeu. Eu îţi doresc să-L
întâlneşti pe Dumnezeu, dacă încă nu eşti cu El în relaţia Tată – fiu.
Aleargă la Dumnezeu, căci diavolul şi moartea sunt pe urmele tale!
Fii atent la povestioara ce urmează şi gândeşte-te că eşti urmărit
şi numai Domnul poate să te scape.
Un tânăr soldat s-a pomenit într-o bătălie îngrozitoare în
timpul Reformei scoțiene. El și tovarășii săi se retrăgeau în grabă de
pe câmpul de luptă, pentru a-și scăpa măcar viețile. A ajuns la o
margine stâncoasă în care se afla o peșteră. Știind că inamicul era
aproape în urma sa și că era extenuat de urmărire, a ales să se
ascundă acolo. După ce s-a târât înăuntru, a căzut cu fața la pământ
în întuneric, strigând cu disperare spre Dumnezeu să îl salveze și să îl
păzească de dușmanii săi. Acolo a promis că dacă Dumnezeu îl va
salva, el Îl va sluji pentru tot restul vieții sale.
Când a ridicat privirea, după apelul său deznădăjduit după
ajutor, a văzut un păianjen care țesea grăbit o pânză la intrarea
peșterii. Imediat a auzit zgomotul vrăjmașilor săi, care cercetau zona
în căutarea celor care se ascundeau. Un soldat cu o pușcă s-a apropiat
încet de intrarea peșterii. Când tânărul s-a ghemuit în întuneric,
pregătit să sară, sperând să își surprindă inamicul, și-a simțit inima
bătându-i cu putere. Când adversarul a înaintat cu prudență pentru a
intra în peșteră, el a dat de pânza păianjenului, care deja acoperea
complet deschizătura. Atunci a strigat către tovarășul său: „Nu poate
fi nimeni aici. Ar fi trebuit să rupă această pânză de păianjen ca să
intre în peșteră. Hai să mergem mai departe.”
Peste ani, acest tânăr, care și-a ținut promisiunea și a devenit
un predicator, obişnuia să spună: „Unde e Dumnezeu, o pânză de
păianjen e ca un zid de piatră. Unde nu e Dumnezeu, un zid de piatră
e ca o pânză de păianjen.”
Dacă vrei să fie astăzi ziua mântuirii tale şi viitorul să-ţi fie
asigurat, hotărăşte-te să citeşti zilnic din Biblie. Îţi propun să
foloseşti o concordanţă pentru a găsi tot ceea ce scrie în această carte
sfântă despre copii. Te asigur că Domnul vrea să te mântuiască în
copilărie şi cel târziu în adolescenţă - tinereţe. Da, Domnul vrea să-i
mântuiască şi pe cei de vârsta părinţilor sau bunicilor tăi, dar spre
deosebire de ei, tu vei avea ocazia să trăieşti toată viața cu Domnul.
El se mai poate folosi de noi doar în funcţie de capacitatea noastră
intelectuală şi fizică. Bunica bolnavă nu mai poate merge la biserică,
nici cânta la cor, ea mai poate doar să stăruiască în rugăciune la
domiciliu. Astfel s-a convertit bunica Lois şi mama Eunice, iar
Timotei a devenit un evanghelist renumit. Apostolul Pavel ştia
secretul vieţii lui, când i-a scris: „din pruncie cunoşti Sfintele
Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin
credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei 3:15)
Înţelege că ziua mântuirii este astăzi, adică în prima zi în
care poţi înţelege şi crede că nu eşti decât un potenţial candidat la
moarte şi la judecată, căci „toţi (oamenii) au păcătuit” (Romani
3:23) Singura posibilitate de salvare este prin jertfa ispăşitoare a
Domnului Isus Hristos. Faptul că un copil poate fi mântuit rezultă
din afirmaţiile Marelui Învăţător, care a zis: „Adevărat vă spun că,
dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte
copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei
18:3) Din cuvintele Lui rezultă că un om matur trebuie să devină ca
un copil pentru a-şi reforma viaţa, dar un copil este deja în această
stare de acceptare a pocăinţei. De altfel, statisticile dovedesc că pe
măsură ce un om înaintează în vârstă, şansele lui de mântuire se
diminuează, atât prin mintea prea încărcată cu idei şi păcate, cât şi
prin epuizarea chemărilor de care va avea parte şi care nu se repetă la
infinit. Mai mult, Domnul a spus atunci: „oricine va face să
păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai
de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat
în adâncul mării.” (Matei 18:6) Deci, copiii pot crede, de aceea cei
mari trebuie să le vorbească despre mântuire şi apoi, aşa cum este
scris aici, să-i ajute mai departe să nu păcătuiască, ca să nu-şi
„piardă nădejdea”. (Coloseni 3:21)
M-aş bucura ca aceste rânduri să le citească şi tata şi mama.
Spune-le ce ai citit şi împreună rugaţi-vă Domnului să te ajute să
înţelegi cât de aproape poate fi ziua mântuirii şi dacă, printr-o
întâmplare nefericită, n-ar mai fi nicio zi de viaţă, îţi este asigurată
veşnicia. Eu îţi doresc să ai zile multe în ţara în care Domnul te-a
rânduit să trăieşti, dar nicio zi în care să mai amâni ziua mântuirii.
Botezul se va administra la vremea potrivită, după rânduielile
Bisericii tale, dar mântuirea poate fi astăzi: „Iată că acum este
vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni
6:2)