Sunteți pe pagina 1din 104

SFATURI

PĂRINTEŞTI

IOSIF ANCA

Arad 2020
SFATURI
PĂRINTEŞTI

O carte
pentru
copii,
adolescenţi
şi tineri

IOSIF ANCA

Arad 2020
Cuprins

1. Amintiri din copilărie


2. O lecție de istorie universală
3. Îți place?
4. Accesul interzis
5. Inocenţa copilăriei
6. Din nou la școală!
7. De ce ai lipsit de la adunare?
8. Doar privește!
9. Cum ne îmbrăcăm şi cum ne pieptănăm?
10. Legi contra copiilor
11. Memoria - marea bogăţie a copiilor
12. „Să cinsteşti pe...”
13. Aşteaptă!
14. Obişnuit sau normal?
15. Învaţă!
16. Un orar înţelept
17. Valori adevărate
18. Jocuri pentru copii
19. Curiozitatea
20. „Să nu furi”
21. Banii...
22. Eşti mântuit?
23. Cei doi pomi şi o opţiune
24. De la dorinţe la împliniri
25. Vorbele
26. „În Numele Domnului!”
27. A şaptea oară
28. Vine vacanţa!... pentru cei ce au învăţat
29. Atelierul
30. Ce materie şcolară îţi place mai mult?
31. Cartea!
32. Florile primăverii
33. Fugi de păcat!
34. Între plăcere şi durere
35. Pomul interzis
36. „Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge.”
37. „Copii cu zile puţine”
38. Frumuseţea creaţiei şi urâţenia desenelor animate
39. Plăcerea şi pericolul imoralităţii?
40. Bolile ereditare şi contagioase ale desenelor animate
41. Filme creştine
42. ... cu sinceritate!
43. Înghiţit de un peşte
44. Păcatul masturbării
45. Puterea rugăciunii - o armă în mâna copiilor
46. „Ziua mântuirii”
Prefaţă

„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu


vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va
veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut. El
a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel şi a poruncit
părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei
ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor
face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; pentru ca aceştia să-
şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu
şi să păzească poruncile Lui.” (Psalmul 78:3-7) Aşa a lăsat
Dumnezeu ca părinţii să-şi înveţe copiii în cele sfinte, nu doar să-i
nască şi să îngrijească de nevoile lor fizice. Este mai mult decât ceva
natural, este o datorie sacră, în primul rând faţă de Dumnezeu, pentru
că fiecare copil poartă nu numai chipul părinţilor, ci și imaginea
Creatorului.
Dragi copii, adolescenţi şi tineri, vă scriu cu drag şi cu
nădejdea că, alături de părinţii voştri, voi putea contribui cu dalta
săpării literelor la înfrumuseţarea chipului vostru. Fiecare cuvânt
citit, înţeles şi pus în practică poate lucra îndumnezeirea necesară
accederii în eternitatea fericitului Dumnezeu. Refuzaţi ademenirile
diavolului, duşmanul lui Dumnezeu şi al omului, care prin atracţii
înşelătoare vrea să pierdeţi dreptul intrării în Paradis. Ştiţi că
ascultarea de el a dus la expulzarea din Eden a lui Adam şi a Evei.
Toate plăcerile păcatului, susţinute fervent de filozofiile vremii
noastre şi promovate în mod special prin tehnica actuală au ca scop
principal distrugerea noii generaţii. Voi sunteţi ţinta tirurilor forţelor
oculte, de aceea insist, şi prin cele scrise în această carte, să vă
„adăpostiţi” în Biserica Domnului Isus Hristos.
Mai am o dorinţă, ajutaţi-i şi pe fraţii, surorile, prietenii şi
colegii voştri să nu rămână „neşcolarizaţi”. Spuneţi-le că există o
şcoală sfântă, unde Marele Învăţător predă lecţii sfinte din Biblie,
cartea din care am cules şi eu aceste Sfaturi părinteşti.
1. Amintiri din copilărie

Cele mai frumoase amintiri sunt cele din copilărie, din cel
puţin trei motive. Primul, pentru că sunt primele amintiri, începând
cu anii de la grădiniţă, căci numai de atunci le păstrează mintea
noastră. Pe cele anterioare le păstrează direct numai cei din familie.
Al doilea, pentru că sunt amintirile pe care le purtăm cel mai mult cu
noi. Chiar până la adânci bătrâneţi ne rămâne în minte copilăria
noastră. Al treilea şi cel mai important, pentru că ceea ce s-a
întâmplat în copilăria nostră ne marchează adesea toată viaţa. Dacă
aşa stau lucrurile, să ştii că ceea ce faci acum va reprezenta pentru tot
restul vieţii „amintiri din copilărie”.
Eu îţi doresc în primul rând să îţi aminteşti ce ai citit şi
învăţat din Biblie în copilărie. Cuvintele „din pruncie cunoşti” au
fost adresate de apostolul Pavel lui Timotei, cel care a devenit cel
mai bun ucenic al lui: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat
şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din
pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea
care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei
3:14-15) Cele 66 de cărţi ale Sfintele Scripturi sunt cele mai
răspândite cărţi din lume şi, ce-i mai important, sunt cărţile din care
putem învăţa cum să trăim aici pe pământ şi pentru eternitate. Prin
ele Dumnezeu ne vorbeşte personal pentru orice nevoie a vieţii. Nu
există domeniu al vieţii în care să nu poţi fi îndrumat, nici întrebare
la care să nu găseşti răspuns în Scripturi.
Este foarte important să citeşti şi să înveţi cât mai mult din
Biblie acum, când mintea este cea mai capabilă să asimileze. Mai
târziu în viaţă, mintea devine mai greoaie, mai încărcată şi procesul
învăţării şi al memorării este mai dificil. Acum ai şi timpul necesar
pentru a lectura şi studia Biblia. Îţi va rămâne şi timp pentru şcoală şi
pentru joacă, dar nu pentru jocuri pe telefon sau pe computer, din
acelea care nu se mai termină şi care îţi vor obosi mintea fără folos.
Timotei a învăţat Scripturile din copilărie pentru că l-au
ajutat mama şi bunica, care erau credincioase. Poate că tatăl lui, care
era grec, ar fi vrut să facă din el un filozof sau un sportiv, dar slavă
Domnului că mintea lui a fost inundată de cele sfinte şi nu de
mitologiile greceşti sau de alte plăceri ale vremii lui. Pe lângă
ajutorul pe care l-a avut din familie, poate în adolescenţă sau cel
târziu la tinereţe, a avut harul să fie preluat de apostolul Pavel, care a
continuat efortul celor din familie şi l-a ajutat să se adâncească în
Scripturi. Cu siguranţă că acest proces a fost posibil numai cu
acceptul şi strădania lui.
Dacă vei învăţa din pruncie Scripturile şi, evident, dacă le vei
crede şi vei dori să le împlinești, vei rămâne curat şi nu vei purta
amintiri de care să-ţi fie ruşine mai târziu. Va fi ferice de tine dacă nu
vei avea amintiri ca fiul risipitor. Prietenii care l-au abandonat şi
stăpânul porcilor care nu-i dădea mâncare să se sature, nu pot fi
comparaţi cu bunica Lois, mama Eunice şi fratele Pavel, de care îşi
amintea Timotei. Da, Domnul este bun şi vrea să-i mântuiască şi pe
cei cu amintiri păcătoase şi dureroase dacă se întorc la El, dar
amintirile nu le vor putea alunga din minte până la moarte. Dacă ai
deja amintiri pe care le regreţi, măcar de acum să nu mai repeţi
greșelile făcute. Tot Biblia are învăţătura potrivită despre felul în care
se poate scăpa de vicii şi păcate şi vei vedea că viaţa trăită după
învăţăturile ei este mult mai frumoasă decât o viaţă păcătoasă, cum
au cei mai mulţi dintre colegii tăi.
O copilărie şi o adolescenţă în care cunoşti şi împlineşti ce
este scris în Scripturi este o mare bucurie şi pentru cei din jur.
Nu doar Timotei, ci şi cei din jur aveau amintiri frumoase cu el, aşa
cum scria părintele lui spiritual: „Căci mi-aduc aminte de lacrimile
tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte
de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois
şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.” (2 Timotei
1:4-5)
Aşadar, ia Biblia cu tine la adunare, ia-o şi la şcoală dacă se
poate, citeşte-o şi notează lucrurile pe care nu le înţelegi, pentru a
primi răspuns la ele de la părinţi sau de la învăţătorii de la adunare.
Ataşează-te din toată inima de cărţile sfinte, aşa cum îndeamnă şi
următoarele versuri:
„Pune-ţi cartea căpătâi / Cartea Celor Sfinte!
Drag copil şi să rămâi / Tot cu ea în minte.
Biblia, Biblia / Este-a vieţii carte,
Dumnezeu prin ea de viaţă / Ţie-ţi face parte.
Ea-ţi răspunde ne-ncetat / La orice întrebare,
Dacă-ntrebi cu gând curat / Şi cu ascultare.
Ea cu dărnicie oricând / Ţie-ţi dă lumină
Şi-ţi înalţă orice gând / Dincolo de tină.
Ca s-ajungi la Dumnezeu / În cereşti palate,
Pune-ţi cartea Lui mereu / Căpătâi în toate!”

2. O lecție de istorie universală

De-a lungul anilor de şcoală, ai învăţat sau vei învăţa despre


evenimentele istorice din antichitate până în zilele noastre. Astfel ai
luat cunoştinţă de Decebal sau Traian din Antichitate, de Mircea cel
Bătrân sau Mihai Viteazul din Evul Mediu şi, mai aproape de noi, de
regele Carol I şi urmaşii săi, sau de Nicolae Ceauşescu. Acestea
pentru că mai întâi învăţăm istoria naţională, de la Burebista la statul
unitar român. Dar avem şi o istorie continentală. Aşa că trebuie să ne
amintim despre Imperiul Roman de Apus, distrus în anul 476 d.Hr.
când germanul Odoacru l-a detronat pe împăratul roman Romulus
Augustulus, după ce în anul 410 d.Hr. Roma căzuse sub vizigoţi şi de
Imperiul Roman de de Răsărit (Bizantin), care a rezistat până la
1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci.
Dar lecţia de astăzi nu are prevăzut în planul ei prezentarea
detaliată a unei perioade timp din istoria unui popor sau a mai multor
popoare ce au fost asociate în forme unionale sau imperiale. Vreau
doar să arăt evoluţia formelor de organizare a popoarelor lumii. Este
uluitor de evidentă succesiunea adesea rapidă în formarea şi
destrămarea statelor şi imperiilor. Graniţe impuse, în general prin
forţa armelor, au fost modificate şi, împreună cu ele, schimbaţi
conducătorii acelor entităţi.
Noi, potrivit Scripturilor, suntem învăţaţi că Dumnezeu este
Cel ce organizează şi monitorizează mişcările popoarelor. El le
conduce chiar şi când are de-a face cu lideri ce nu-L recunosc.
Evident că aceasta nu înseamnă că El este responsabil pentru tot ce
se întâmplă, pentru că El le oferă libertate de acţiune în limite
antecalculate. Pentru detalii, ofer următoarele referinţe: Deuteronom
32:8; Iov 34:16-20; 2 Regi 19:25-26; Ieremia 18:7-10, 27:1-8; Daniel
11:2-45; Apocalipsa 17:15-17.
Toate se schimbă după cum bat vânturile pe mare, aşa cum a
văzut Daniel în vedenia sa. Dar tot el a văzut că în final „sfinţii
Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în
veci, din veşnicie în veşnicie.” (Daniei 7:18) Aici este frumuseţea
istoriei, căci ni se pare puţin lucru ca Cel Atotputernic să se amestece
şi să instaureze sau să destrame relaţiile dintre popoare. El va
instaura în finalul istoriei actuale „Împărăţia lui Dumnezeu” -
aceasta este forma de organizare pe care ne-o dorim cu toţii. Poate
ştii cât de anevoie a fost acceptată România în Uniunea Europeană,
dar trebuie să ştii care sunt condiţiile mântuirii prin Domnul Isus,
condiţiile pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu: credinţa urmată
de ascultare, care produce o trăire în dragoste sfântă. Cine va primi
cetăţenie în acest regat va avea parte pentru eternitate de armonie
perfectă şi prosperitate fără precedent, fără cataclisme sau orice alte
lucruri negative.
Vrei să-ţi depui dosarul la ambasada cerului, pentru a fi
informat corect despre actele necesare intrării în Împărăţia lui
Dumnezeu? În Biblie ai toate datele necesare înscrierii şi admiterii
dosarului tău!

3. Îți place?

Un copil a fost dus în vacanţă la bunici la ţară, unde erau şi


nişte verişori. După o vreme, tatăl lui a venit cu maşina după el. În
drum spre casă au început să discute şi tata i-a zis. „Vezi în ce
condiţii precare stau verişorii tăi în comparaţie cu tine?” Băiatul a
răspuns cu sinceritate: „A fost frumos şi aici, mie mi-a plăcut!” Tata
a continuat spunând: „Tu ai acasă piscină în curte, au ei aşa ceva?”
„Dar aici e râul aproape de casa lor.” Replica băiatului l-a făcut pe
tata să insiste: „Dar tu ai acasă pavaje şi totul în jur e iluminat!” La
care băiatul a avut altă replică: „Dar aici e gazon natural şi aşa de
frumos se vede seara la lună!” Dialogul a continuat, dar eu nu-l mai
reţin tot. Ştiu doar că era în aceeași direcție, cu argumente şi
contraargumente. Nu ştiu nici ce a rămas în mintea lor în urma
discuţiei. Vă spun în schimb ce a născut aceasta în mintea mea, cu
scopul să producă şi în mintea ta gânduri bune.
Dumnezeu a îngăduit să trăim în condiţii foarte diferite şi
totuşi asemănătoare. Unul are apa în casă (baie) şi altul are casa
aproape de izvor. Unii au încălzire centrală, alţii locuiesc în zone mai
calde. E adevărat că unii au la limita minimă atât apa cât şi căldura,
iar alţii, din alte ţări de pe glob, trăiesc în condiţii foarte critice. Noi
însă în vremea noastră în România, nu ne putem plânge, numai să ne
placă şi munca.
Fondul problemei e altul, aceasta e doar forma. Isteţ băiat,
cel prezentat aici și mai sunt ca el, care ştiu să se bucure de ce au.
Aceștia pot trăi şi la oraş şi la ţară. Ştiu să stea în linişte şi să păstreze
ordinea în casă, ştiu să muncească şi apoi să zburde în mijlocul
naturii - vorba copilului - parcă mai frumoasă decât amenajările
noastre tehnice, moderne.
Am citit însă şi despre un copil care încă nu era la şcoală dar
era mereu nemulţumit: uneori masa era pusă prea repede - nu
terminase să se joace, alteori prea târziu - venise primul în bucătărie.
Uneori era rău că era singur, alteori se certa cu colegii de joacă. Într-
o zi, a venit în familia lor un om care l-a auzit cum tot reclamă şi se
plânge, deşi părinţii i-au făcut observaţii: „Avem musafiri!” Dar
nimic, el era într-o permanentă stare de agitaţie şi nemulţumire.
Atunci musafirul a intervenit, zicând: „Lăsaţi-mă pe mine, mă ocup
eu de copil.” Mama a venit în ajutor, întrebându-l pe băiat: „Ce vrei
dragă, o prăjitură? Îţi dau, dar nu începe cu desertul.” Degeaba.
Copilul, văzând în musafirul venit la ei un posibil avocat, a continuat
să plângă, cerând mereu prăjitură. Musafirul a trecut peste regulile
bunei cuviinţe şi a luat o bucată de prăjitură, oferindu-i-o pe o
farfurioară „micului prinţ”. Dar el continua să plângă: „Vreau altă
bucată.” După ce le-a încercat pe toate, credea că a ajuns la liman,
dar el tot continua să plângă, spunând: „Vreau numai jumătate.”
Bucata de prăjitură a fost tăiată imediat şi a fost servit, dar el plângea
în continuare şi cerea să mânânce și musafirul o jumătate de
prăjitură. Acesta, crezându-se aproape de reuşita finală, a servit-o cu
plăcere, dar copilul continua totuși să plângă. După un timp a
întrebat: „Acum de ce mai plângi?” A urmat răspunsul care l-a
obligat pe musafirul neînţelept să-şi „depună mandatul”: „Ai mâncat
jumătatea mea!”
Acest copil nu ar fost mulţumit nici în bazin nici în râu, nici
pe terenul de joacă, nici pe câmp. Ar fi fost totuşi o soluţie. Dacă în
familia aceasta ar fi venit un alt fel de musafir, lucrurile ar fi putut sta
altfel. Cunosc un caz real când un bărbat a fost rugat, fiind în vizită
la rudenii, să aibă grijă de un copil de opt luni care nu dormea decât
în braţe, deşi era sănătos. I s-a indicat să-l legene şi să-l plimbe pe
afară. El l-a preluat cu responsabilitate, i-a dat să mănânce, l-a
plimbat, s-a jucat cu el, iar apoi l-a pus în pătuţ. Imediat a început
„poezia lacrimilor”. El l-a urmărit îndeaproape, a observat că toate
scâncetele erau forţate de supărare şi mofturi şi nu l-a luat în braţe.
După două-trei ore de plâns, a adormit dus. Spre surprinderea
gazdelor, copilul a dormit încă mult după revenirea lor acasă. A
urmat explicaţia musafirului şi acest tratament i s-a aplicat şi în zilele
următoare, după care sănătatea minţii lui a fost aşezată pe principii
bune şi sănătoase.
Poate te gândeşti că prin cele spuse nu fac altceva decât să
pun o nuia în mâna părinţilor. Dar nu e aşa! Aş vrea doar să te ajut să
înţelegi că poţi fi bucuros şi cu maşinuţe fără baterii şi poţi fi
mulţumit şi cu maşini cu telecomandă. Nu trebuie să ai ultimele
tipuri de tehnologii, căci nici cei ce nu le au nu se maturizează mai
repede, dimpotrivă. Aş vrea să ştii că e suficient să ai şi pâine cu gem
dacă te gândeşti că părinţii au muncit pentru a le avea şi e insuficient
şi dacă te duci la un mare ospăţ, dacă nu-ţi place de care parte a
mesei te-a aşezat mama. Spune şi altora: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi.”
(Evrei 13:5)
Dacă nu ai priceput ce am spus, înseamnă că nu-ţi place –
vezi, chiar asta e problema! Nu mediul înconjurător şi condiţiile
oferite de părinti îţi creează bucurie în inimă, ci modul în care te
raportezi la ceea ce ai. Să ştii că „nimeni nu este nefericit că nu este
rege, numai cel ce îşi doreşte să fie rege”.

4. Accesul interzis

Cu siguranţă că ai văzut măcar o dată pe undeva inscripţia:


„Accesul interzis!” Câte locuri şi lucruri sunt interzise în lumea
aceasta! Astfel nu ni se permite să intrăm oriunde, nu avem voie să
consumăm orice, nu suntem acceptaţi de oricine. Acestea sunt
regulile societăţii în care trăim şi pe care trebuie să le respectăm, deşi
nu ne plac întotdeauna. Dar parcă cel mai ispititor este atunci când
unii au acces în anumite locuri, iar alţii nu. De exemplu inscripţia:
„Interzis copiilor sub 14 ani!” Astfel de imagini sunt pentru tine ca
un sistem de apartheid, unde scria frecvent: „Accesul doar pentru
albi!”
Scopul meu nu este să comentez regimul de restricţii din
lume, l-am folosit doar ca exemplu pentru a înţelege că şi ei (oamenii
necredincioşi), consideră anumite interdicţii necesare, benefice
bunăstării şi fericirii. Totuşi, unii dintre ei condamnă, mai ales astăzi,
în vremea libertăţilor pentru toţi şi în special pentru copii, restricţiile
biblice, divine, care limitează „drepturile omului”.
Desigur că părinţii tăi, dacă sunt credincioşi, ţi-au spus
adesea ce este interzis, ca fiind păcătos şi ca atare dăunător. Astfel, ţi-
au spus să nu te duci la cinematograf, la meci, la discotecă, la ştrand,
să nu vizualizezi filme, să nu asculţi orice muzică, să nu te îmbraci
oricum „şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”, aşa cum încheia
apostolul Pavel lista faptelor firii pământeşti. (Galateni 5:21)
Printre contraargumentele tale poate apărea şi justificarea:
„Dar alţii de ce au voie? Pe ei, părinţii îi lasă să facă ce vor.” Pe
deasupra, într-un mod incitator, ei îţi povestesc ce grozav a fost acolo
unde tu nu ai voie să participi. Aceasta va face ca, împreună cu
dorinţele firii tale nenăscute din nou, să se creeze o presiune care este
gata să rupă barierele sau să le ocolească.
De ce este interzis prin lege să porţi o armă? Ce grozav ar fi
să ai măcar un pistol cu care să tragi după păsări sau să-i tragi un
glonţ în picior câinelui vecinului! Eu mă tem că, la o supărare, un
glonţ ar ajunge în geamurile vecinilor, în pneurile unei maşini sau
chiar în burta unui cal răzleţ.
Apropo de pistoale şi gloanţe: să ştii că dacă vei intra pe
terenul diavolului, îţi va ţinti mintea și îţi va trage un glonte exact în
cap (în minte)! Aşa s-a întâmplat cu Adam şi Eva, cărora li s-a
deschis mintea şi în loc de un pom interzis, a apărut un rai interzis.
(Geneza 3:6, 22-24) Pentru că au intrat acolo unde era interzis, mulţi
oameni au ajuns nişte rataţi, chiar în lumea aceasta şi apoi, ce-i mai
grav, şi-au pierdut dreptul la viaţa veşnică. Aşteaptă puţin, căci în
Paradis nu va mai fi nicăieri inscripţia „Accesul interzis!”,
pentru că nu va mai fi niciun loc păcătos şi nicio dorinţă
vinovată. Acolo toţi vor fi fericiţi, fără să-şi mai dorească nimic
altceva.
Există însă copii care ascultă şi nu intră în zone cu accesul
interzis. Odată, într-o după-amiază de primăvară, un băiat a venit
grăbit de la şcoală şi, după ce a mâncat în fugă, a rugat-o pe mama
să-l lase să meargă cu patinele pe un lac îngheţat din apropiere. Ea i-
a interzis, motivând refuzul cu teama de a nu se rupe gheaţa datorită
încălzirii vremii. El a insistat pentru că pe lac erau şi alţi colegi de-ai
lui şi le promisese că va merge şi el. După mai multe respingeri,
datorită stăruinţelor lui, mama a acceptat - cu neplăcere - cererea lui.
El a plecat, dar a revenit la scurt timp, spunând că nu a putut rămâne

pe lac, ştiind că mama lui nu l-a lăsat cu inima liniştită. La nici o oră
după întoarcerea lui a venit tatăl de la muncă, a intrat speriat în casă
şi a întrebat: „Unde-i băiatul, căci s-a spart gheaţa pe lac şi doi copii
sunt daţi dispăruţi?”
Toţi cei care intră într-o zonă cu acces interzis, într-o zi vor fi
daţi dispăruţi. Părintele Cel veşnic - Dumnezeu, vrea să rămâi şi să
trăieşti în zone sigure!

5. Inocenţa copilăriei

Înţelesul cuvântului inocent în limba română este, între


altele: candid, cast, fecioresc, pudic, virgin, nestricat, vergur, neatins.
Astfel de caracteristici sunt cel mai mult specifice copilăriei, dar
lumea din jur, aflată sub dominaţia diavolului, desfăşoară în vremea
aceasta o campanie fără precedent pentru pierderea foarte timpurie a
inocenţei. Cum diavolul este mincinos, el îşi ascunde scopul
distructiv în promisiuni atrăgătoare. Pierderea inocenţei, pe fondul
ofertelor acestui duşman de moarte al omului, s-a produs pentru
prima dată în istoria umană în grădina Edenului. Acolo, Eva şi Adam
au gustat din pomul cunoştinţei binelui şi a răului, ceea ce a însemnat
pierderea inocenţei, sub impactul promisiunilor că vor fi „ca
Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Geneza 3:5) Este o istorie
unică, irepetabilă, dar ceva din acea experienţă dureroasă se petrece
cu fiecare om care ajunge să cunoască goliciunea trupului fizic, cu
toate ispitele ce derivă de aici.
Vrem să fim realişti şi conştienţi că odată cu maturizarea este
necesar să ne cunoaştem parametrii fizici ai existenţei noastre umane,
dar la vremea potrivită, rânduită de Creator pentru a putea accesa cu
succes şi fără nicio pierdere aceste funcţii. Ispita curiozităţii
premature şi exploatarea fără control a ceea ce pot oferi poftele
trupului este atracţia cea mai puternică a copilăriei.
Necunoaşterea a ceea ce se ascunde în spatele acestei cortine magice,
ce se vrea a fi dată pe deplin şi dintr-o dată la o parte, face din copil
o pradă uşoară pentru monstrul îmbrăcat în culorile curcubeului.
Concret, televizorul şi internetul - şi mai nou educaţia sexuală în
şcoli şi în grădiniţe şi toate practicile zilelor noastre - oferă copiilor
posibilitatea expunerii şi privirii trupurilor celorlalţi oameni în
ipostaze voluptuoase.
Sfaturile pe care le dau aici sunt inspirate din Cartea pe care
ne-a lăsat-o Dumnezeu, carte prin care suntem învăţaţi cum să trăim
frumos şi fericiţi în lumea aceasta păcătoasă şi cum să ajungem cu
siguranţă în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă ai şti ce nefericiţi sunt cei
ce şi-au pierdut inocenţa şi, de regulă, imediat după aceasta,
puritatea, ai fugi ca oile de lup, să fii cât mai aproape de păstor,
pentru a scăpa de ghearele şi colţii lui ucigaşi. Întâi este o atracţie
insistentă pentru a vedea imagini filmate imorale şi chiar trupuri total
dezgolite. Urmează dorinţa de a vedea tot mai mult şi nu se lasă
aşteptată prea mult, prin stârnirea poftelor, dorinţa de a practica ceea
ce ai văzut, care prin minciuna ispitirii a fost prezentat drept ceva
foarte plăcut. Da, există o plăcere fizică de moment – „plăcerile de o
clipă ale păcatului.” (Evrei 11:25) Dar ce urmează? Setea de a
repeta plăcerea, căci a fost aşa de scurtă, împletită cu tot mai slaba
capacitate de a te opune acelei plăceri, care se vrea saturată cu tot
mai mult, mai senzaţional, în nădejdea înşelătoare că plăcerea poate
fi mai puternică, mai de durată. Aici apare dependenţa de
pornografie, de masturbare şi de alte păcate murdare. În paralel cu
această faţă de plăcere a păcatului se instalează stări de vinovăţie, de
mustrare de conştiinţă, de nefericire şi, ce-i mai grav, toate acestea au
repercusiuni în viitor. Astfel, un băiat care a privit trupul dezgolit al
femeilor, nu se mai poate uita cu deplin respect şi libertate spre fete.
O fată ce şi-a permis atingeri şi sărutări nu mai poate gusta valoarea
unui sărut curat atunci când se va căsători. Amintirile din faţa
computerului, plimbările şi îmbrăţişările din parc o vor face să se
simtă murdară şi să dorească să se ascundă de trecutul ei. Pierderea
controlului asupra ochilor, prin pofta ochilor şi apoi a întregului trup,
prin celelalte pofte, duce la flirt, ceea ce nu face decât să scadă
potenţialul dragostei şi bucuria de a iubi şi a fi iubit. De aceea
solicita Solomon cu atâta insistenţă: „Vă jur... nu stârniţi, nu treziţi
dragostea, până nu vine ea!” (Cântarea Cântărilor 2:7)
Cred că este cel mai potrivit ca părinţii să le explice
copiilor, atunci când ei vor considera că este timpul potrivit, fiecare
lucru referitor la sexualitate şi la viaţa de familie, pentru a putea
gusta la timp fructele dragostei. Nu rupe florile din cireş, chiar dacă
par frumoase, căci nu vor mai ieşi din ele cireşe! Nu culege şi nu
mânca nici cireşele necoapte, căci n-au gust dulce! Aşteaptă şi vei
vedea ce frumoase sunt la vedere şi ce bune la gust, atunci când sunt
coapte! Înţelege că este cu mult mai uşor şi mai bine, acum şi pentru
toată viaţa, să nu cunoşti anumite lucruri despre sexualitate, pentru că
diavolul a pervertit foarte mult ceea ce este natural, sănătos şi cu
adevărat plăcut. Lasă-te învăţat de oameni sfinţi, nu de păcătoşii pe
care îi aşteaptă mânia lui Dumnezeu. „Nimeni să nu vă înşele cu
vorbe deşarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui
Dumnezeu peste oamenii neascultători.” (Efeseni 5:6) „Căci
Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.” (1
Tesaloniceni 4:7)

6. Din nou la școală!

Excepţie de la revenirea la şcoală fac doar cei din prima


clasă şi cei din anii terminali, care nu-şi continuă studiile. Astfel, unii
termină în clasa a VIII-a, a X-a, a XI-a, sau a XII-a, alţii continuă cu
studii superioare sau chiar studii postuniversitare. Există, de altfel,
toată viaţa posibilitatea să te specializezi, să studiezi, dar să nu uităm
vorba lui Solomon care spune că învăţătura este nesfârşită şi că prea
multă oboseşte. (Eclesiastul 12:12)
Haideţi să mai evaluăm o dată necesitatea continuării şcolii.
În acest scop am formulat câteva întrebări şi răspunsuri.
1. În istoria omenirii, întotdeauna au trebuit copiii să
frecventeze şcoala? În naţiunile dezvoltate - căci şcoala dă avânt
societăţii - răspunsul este da. La greci se învăţau disciplinele
devenite clasice, de la spectrul ştiinţelor abstracte (matematică,
astronomie) la cele filosofice, iar artele erau deja foarte diverse.
Astfel au fost calculate unele distanţe dintre astre, iar retorica datează
tot din aceeaşi perioadă. La evrei totul pornea de la cărţile sfinte,
folosite la iniţierea în arta literelor, a cititului. La ei s-a înregistrat cel
mai înţelept om, şi anume Solomon, care era o enciclopedie
biologică şi socio-politică. La el veneau evrei şi străini pentru a fi
învăţaţi. (1 Regi 4:29-34)
În schimb, la unele popoare, şcolile au lipsit aproape cu
desăvârşire până târziu în istorie. Te-ai gândit (dacă nu-ţi place
şcoala) cum ar fi să ne întoarcem la o societate (dacă ar mai putea fi
numită aşa) fără şcoală, fără cărţi, fără nicio inscripţie măcar şi fără
niciunul dintre progresele științei? Fără maşini, fără electricitate etc...
2. Ce ar trebui să facă un copil în perioada cuprinsă între
7 şi 18 ani pentru a o duce bine în viaţă? Ai auzit de expresia „cine
are carte are parte”? Să ştii că fără şcoală ai fi ca și cei cu diferite
sindromuri de retard mintal sau ca şi copiii străzii. Dacă în perioada
aceasta (7-18 ani) totul ar fi numai joacă, sport, plimbare, când să
înveţe oamenii? Ştiai că vârsta cea mai propice învăţării este
copilăria? Apoi la maturitate, în deplină putere fizică, un tânăr poate
foarte bine să muncească. Altfel ar trebui să amâne şi căsătoria,
pentru că n-ar avea cum să-şi întreţină familia.
3. Nu s-ar putea (la şcoală) să fie mai puţină materie,
notele să se obţină mai uşor, iar vacanţele şi pauzele să fie mai
mari? Oare cine le-o fi stabilit aşa? Dacă am lăsa-o mai uşor cu
ritmul şi volumul educaţiei, s-ar înregistra, în loc de progres, chiar un
proces de pierdere a cunoştinţelor. Dar frământarea mea cea mai
mare este: ce s-ar face Biserica fără „carte”? Atât la propriu (fără
Biblie) cât şi la figurat (fără oameni care să ştie să citească).
Dumnezeul nostru ştie să scrie, are câteva citate în Biblie care spun
lucrul acesta şi Se pricepe foarte bine la tehnică, dovadă că i-a dat lui
David toate planşele pentru Templu. El are cărţi şi informaticieni
pentru toată omenirea, de la Facere până azi, de fapt şi pentru
„mâine”, iar Templul este un singur punct în marea schiţă, dar şi
maşinărie, mai completă decât cele electronice - Universul.
Poporul său, Israel, a fost deţinătorul celui mai avansat şi mai
complet cod de legi şi reglementări din istorie, iar în vremea noastră
premiile Nobel obţinute de ei dovedesc progresul lor în multe
domenii.
Adunarea, poporul actual al lui Dumnezeu, este deţinătoarea
şi moştenitoarea comorilor înţelepciunii şi ale ştiinţei, sursa fiind
Învăţătorul şi Domnul nostru Isus Cristos.
7. Doar privește!

Cei dornici de plăceri nu se gândesc prea mult la consecinţe


şi privesc la tot ce se deschide înaintea ochilor lor, fără nicio reţinere,
apoi însă gustă amarul şi dacă nu se trezesc vor gusta şi moartea în
final. În schimb, cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos şi nu
pentru plăcerile de-o clipă ale păcatului vor spune asemeni
psalmistului David: „Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale
neprihănită... Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei
mele. Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei.” (Psalmul 101:2-
3)
Unii nu caută să pună ceva rău înaintea ochilor lor, dar Satan
e foarte şiret şi le oferă pe tavă o mulţime de lucruri, spunând: „Ia, nu
te costă nimic!” Dacă a reuşit să-i prindă în plasa lui, mai târziu vor
plăti mult tribut nevegherii lor. Copiii şi tinerii se ruşineză adesea de
colegii lor, atunci când sunt abordaţi cu întrebări de genul: „Ai văzut
filmul X? Să ştii că e grozav, păcat să nu-l vezi! Nu se poate să nu-ţi
placă!” Şi ca să nu pară ridicoli, mulţi se compromit şi acceptă
lucrurile oferite de ei.
Plecând de la şcoală alături de colegi, unii dintre copiii
credincioşi nu au puterea să trecă mai departe atunci când ceilalţi se
opresc in faţa reclamelor şi vitrinelor pline cu reviste murdare sau
trecând pe lângă localuri cu jocuri de noroc; intră şi ei, doar să
privească puţin...
Mă aflam în Austria şi o soră de acolo mi-a povestit ce s-a
întâmplat cu băiatul ei care avea 10-12 ani. Un vecin şi coleg de
clasă al băiatului o tot ruga să-l lase la el să se joace şi să-şi facă
temele împreună. Sora spunea că s-a străduit să-i dea copilului ei o
educaţie bună şi să-l crească în teamă de Cuvântul Domnului şi nu
voia ca el să fie prieten apropiat cu copii necredincioşi. Aşa că de
fiecare dată a refuzat să-l lase si i-a oferit ea ajutorul pentru școală.
Dar într-o zi, colegul băiatului a fost mai insistent şi ea a cedat
rugăminiţilor lui, dându-i voie să meargă la el și atrăgându-i doar
atenţia să fie cuminte. Când s-a întors băiatul acasă, mama a observat
că era total schimbat. Atunci s-a apropiat cu blândeţe de el, a cerut să
îi vadă temele şi l-a întrebat cum s-a simţit în compania colegului
său. Spre surprinderea ei, băiatul, speriat, a început să plângă şi să
spună: „Mami, o să mă ierte Domnul Isus?” „Dar ce-ai făcut, dragă?”
i-a zis ea, ştergându-i lacrimile şi încercând să-l liniştească. El a
recunoscut adevărul: „După ce ne-am făcut temele, colegul meu a
pus un CD cu oameni care făceau lucruri urâte. Eu mi-am pus
mâinile la ochi şi nu am vrut să privesc, dar el a început să râdă de
mine şi mi-a zis: «Priveşte doar puţin, ce crezi că o să se întâmple
cu tine? Nu fi atât de naiv, că vor râde de tine toţi colegii. Tu eşti aşa
de prost că nici măcar nu ştii ce fac ei acolo.» Băiatul a preferat să fie
înjosit și luat în derâdere de colegul lui, dar nu a cedat insistenţelor
acestuia. Ferice de noi, dacă se va putea spune: „Cât despre voi,
ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur, deci, de voi şi
doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele şi proşti în ce priveşte
răul.” (Romani 16:19)
Mama s-a bucurat că el a refuzat să privească şi i-a explicat
că acele lucrurile murdare şi păcătoase îi vor întina mai întâi mintea
si apoi îl vor ispiti tot mai mult prin poftele firi pământeşti: „Pofta,
când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit,
aduce moartea.” (Iacov 1:15) Împreună cu băiatul, mama a mulţumit
Domnului că l-a ajutat să biruiască ispita şi a cerut iertare Domnului
pentru nevegherea ei din ziua aceea. Câţi copii rezistă tentaţiei şi
curiozităţii de a privi la lucrurile rele pe care le privesc colegii lor?
Câţi părinţi nu plătesc cu multe lacrimi nevegherea din dreptul
copiilor lor?

8. De ce ai lipsit de la adunare?

„Să strângi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care


va fi în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe să se teamă de Domnul,
Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele
legii acesteia. Pentru ca şi copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă
şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul
vieţii cât veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi
trece Iordanul.” (Deuteronom 31:12-13)
Audienţa prezentată în acest pasaj este identică celor din
adunările noastre. Această imagine apare şi în vremea lui Ezra -
marele cărturar. Toţi cei ce erau în stare să înţeleagă Legea au fost
adunaţi şi s-au bucurat mult că „predica”, tâlcuirea Legii - a fost
înţeleasă. (Neemia 8:1-12)
În Noul Testament este de asemenea foarte clar observată
prezenţa copiilor în auditoriul Domnului Isus Hristos. Ei strigau:
„Osana, Fiul lui David!” (Matei 21:15) Prezenţa copiilor în
adunările noastre, după rânduielile talmudice, de la cinci ani, iar
după Matei 21:16 chiar mai repede, face ca învăţătura primită în
copilărie de la părinţi şi bunici să fie completată şi întărită. (2
Timotei 3:14-15) Astfel noua generaţie poate să-şi pună încrederea în
Dumnezeu şi cunoscându-L, să încheie cu El un legământ. (Psalmul
78:7)
Ştii că Faraon nu a fost de acord iniţial să lase şi copiii să
meargă împreună cu părinţii să aducă jertfe. Abia în urma
insistențelor lui Moise şi a lui Aaron, în penultimul accept a zis:
„copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” (Exodul
10:24) Uneori chiar părinţii sunt comozi şi cu prea puţină pasiune
pentru Casa Domnului, aşa încât lipsesc şi ei. Am auzit mărturia unei
mame despre prezenţa lor la Casa Domnului, fără maşină de cele mai
multe ori: „Pentru noi orarul de biserică a fost sfânt.” Aşa se sfinţesc
copiii, prin cel puţin unul din părinţi, nu din oficiu. (1 Corinteni
7:14)
Punând în cumpănă ceea ce-ţi place şi respectiv ceea ce
nu-ţi place la adunare, ce crezi că e bine, să vii sau să lipseşti de
la adunare? Ce ai zice de ideea ca Dumnezeu să răpească la cer doar
pe tata şi pe mama, iar tu să rămâi pe pământ cu toţi cei din lume ce
nu vin la adunare? Ar fi mult mai groaznic decât atunci când ţi se
sparge balonul sau ai luat o notă mică! Tu mergi cu regularitate la
adunare? Dacă mai lipseşti, care „doctor” îţi dă motivare? Eu citesc
câteva scutiri şi-ţi arăt ce scrie şi pe „verso” - motiv pentru care cele
mai multe sunt respinse:
„Îmi este somn şi mă simt obosit.” Dar dacă se organizează o
excursie, te scoli la o oră matinală?
„Astăzi nu pot, am multe teme şi mult de învăţat.” Dar când
te-ai jucat pe afară nu le-ai avut?
„Nici copiii fratelui de pe strada cealaltă nu merg în
dimineaţa aceasta.” Dar tu când mergi la şcoală, te duci de fiecare
dată să vezi dacă merg şi ei, altfel nu te duci?
„Nu-mi vine să mă duc, dar aşa vor părinţii.” Dar la şcoală
sau la lucru îţi vine întotdeauna să te duci?
„E multă rugăciune şi nu-mi prea place, dacă s-ar cânta mai
mult aş merge.” Dar la şcoală tu fixezi ca orele de sport şi de muzică
să fie mai multe şi la alte materii să fie mai puţine?
Ori de câte ori nu vii la adunare, eşti ca un copil orfan. Nu
doar prin faptul că părinţii sunt la Casa Domnului, dar chiar Tatăl
nostru, Creatorul tuturor te notează „absent”. El este în Casa Lui,
acolo este şi locul tău. Aşa spunea „băiatul Isus”, dus la
binecuvântare şi rămas peste programul obişnuit al sărbătorii: „Oare
nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49)
Încearcă să găseşti satisfacţie în activităţile adunărilor
noastre. Nu veni fără Biblie, căci numai în ea poţi să urmăreşti
Cuvântul spus prin predicatori. Cântă cu atenţie ca să înţelegi
cuvintele şi meditează asupra lor. În rugăciune încearcă să-I spui lui
Dumnezeu aşa cum discuţi cu cel mai bun prieten atunci când ai o
bucurie sau un necaz. Găseşte-ţi în adunare un loc potrivit şi nu vorbi
cu ceilalţi copii, ca să nu deranjezi sau să pierzi firul slujbei. Dacă te
plictiseşti uneori, uită-te la ceas şi vei vedea că se „învârte” - se
apropie ora plecării - ai fost totuşi la Casa Domnului! Nu uita că în
final va fi o Mare Adunare, cu Tatăl şi cu toţii fiii Săi, în frunte cu
Domnul Isus Hristos. Vrei să fii acolo? Nu lipsi de la adunare, căci
nu ştii când vine să ne ducă la Marea Adunare!

9. Cum ne îmbrăcăm şi cum ne pieptănăm?

Ştii care a fost evoluţia îmbrăcăminţii în ultima sută de ani?


Ştii ce spune Biblia despre îmbrăcăminte? Dar despre lungimea
părului şi modul în care ne pieptănăm? Poate te gândeşti că acestea
nu au de-a face cu ceea ce este sfânt sau păcătos, cu a sluji lui
Dumnezeu sau diavolului. Sau poate crezi că principiile biblice se
aplică doar celor maturi. În cele ce urmează vreau să-ţi aduc câteva
informaţii din Biblie şi din principiile şi practicile vremii noastre, pe
acest subiect, urmând ca tu să poți alege în cunoştinţă de cauză ce vei
face.
În moda zilelor noastre este o tendinţă foarte puternică de a
elimina deosebirile dintre băieţi şi fete, dintre bărbaţi şi femei.
Lucrul acesta este sesizabil şi în alegerea îmbrăcăminţii sau a
pieptănăturii. În toată istoria nu s-a mai întâlnit aşa ceva. Cel puţin la
poporul lui Dumnezeu – Israel şi apoi în zona creştină a lumii,
distincţia dintre sexe a fost evidentă atât în articole de îmbrăcăminte
cât şi în felul de purtare a podoabei capilare. Odată cu îndepărtarea
totală de valorile biblice, au apărut treptat modificări. Toate acestea
au stârnit la început un oprobriu, dar umanişti, ateişti şi chiar
satanişti s-au luptat cu multă fervoare pentru obţinerea unor libertăţi
pe care apoi s-au grăbit să le propage cu titlu de normalitate şi chiar
obligativitate. De exemplu, în Franţa s-a dat o lege în 1799 prin care
le era interzis femeilor să poarte pantaloni. Cele ce se făceau
vinovate puteau fi arestate. Între timp, legea nu a mai fost aplicată,
dar abia în anul 2013 a fost abrogată.
Moda s-a schimbat pe motivul egalităţii în drepturi în plan
social şi economic şi pe fondul pierderii moralităţii. Treptat, femeile
care au fost cuprinse de revoluţia feministă au devenit tot mai
masculine. Fetiţele, fetele adolescente sau trecute de adolescenţă nu
au mai beneficiat toate de o educaţie biblică sănătoasă şi s-au
îmbrăcat după moda colegelor lor. Aşa a apărut moda „unisex” prin
care moda fiecărui sex are tendinţa să se apropie de moda celuilalt
sex. Bărbaţii / băieţii au avansat mai puţin, căci nu a fost o revoluţie
masculină, ei fiind afectaţi doar de degradarea morală generală. În
ultimii ani însă lucrurile s-au schimbat profund şi în dreptul lor.
Gândiţi-vă că hainele de plajă - care acum invadează şi strada - au
fost specifice doar păgânismului imoral grecesc şi că au revenit în
actualitate treptat în secolul al XX-lea. Cu o sută şi ceva de ani în
urmă, când oamenii s-au reapropiat de plajă, femeile mergeau cu
rochii până la pământ şi așa intrau în apă. După al Doilea Război
Mondial încă erau poliţişti care controlau plajele şi dădeau amenzi
pentru îmbrăcămintea care acum nu mai este considerată jenantă nici
prin oraş. Modele unisex n-au fost doar creaţia confecţionerilor, cu
scop comercial; cei care au fost promotorii principali ai acestor
lucruri păcătoase au fost oamenii fără credinţă în Dumnezeu.
Filozofi, actori, artişti etc., oameni cu familii ruinate şi care adesea
nici nu mai ajung la bătrâneţe din cauza destrăbălării sau a drogurilor
care le marchează ireversibil viaţa. Toate acestea sunt dovada naturii
păcătoase a tuturor oamenilor, căci „întocmirile gândurilor din
inima omului sunt rele.” (Geneza 8:21)
Eu vreau să arăt că Dumnezeu a hotărât să existe o deosebire
clară între hainele bărbaţilor / băieţilor şi ale femeilor / fetelor, care
corespunde scopurilor pentru care au fost create cele două sexe
diferite. A ne îmbrăca diferit înseamnă a respecta şi aprecia felul în
care am fost creaţi; a ne îmbrăca la fel indică dispreţul pentru
Creator, care încă de la început nu a fost de acord cu felul în care
Adam şi Eva şi-au confecţionat haine din frunze de smochin.
Dumnezeu a făcut atunci omului haine care să-l acopere, nu să-i
scoată în evidenţă sau chiar să-i descopere anumite părţi ale trupului.
El a instruit poporul Lui astfel: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte
bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci
oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului,
Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22:5) Biblia este suficient de clară
în toate, astfel întâlnim referinţe la hainele de deasupra şi la cele de
dedesubt, adică în condiţii de frig sau pentru diferite activităţi se pot
purta diferite combinaţii din garderoba feminină, pentru a nu fi o
scârbă înaintea Domnului. Să nu uităm că cele scrise aici nu se
refereau la slujbele de la adunare, ci la viaţa de toate zilele. A veni
numai la adunare îmbrăcat cuviincios va duce în timp la a nu mai
veni nici la adunare aşa, dovadă toată creştinătatea din Apus, acolo
unde aceste modele păcătoase au pătruns mai repede.
Am mai văzut băieţi pensaţi şi cu frizuri feminine, iar toate
fetele care sunt tunse băieţeşte calcă pe aceleaşi urme. Să nu uităm
căci nici ei nu au ajuns dintr-o dată aici, ci treptat. În privinţa purtării
părului, Biblia din nou este foarte categorică, scriind: „Nu vă învaţă
chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,
pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung?” (1
Corinteni 11:14-15) Aici termenii bărbat şi respectiv femeie se referă
la genul masculin şi respectiv feminin. În limba greacă, limba
originală a Noului Testament, termenii de bărbat ca soț și femeie ca
soție sunt desemnaţi prin alte cuvinte.
Cei ce cunoaştem realitatea spirituală din spatele acestor
forme de manifestare exterioară apreciem băieţii ce respectă
demnitatea masculină cu care au fost înzestraţi prin creaţie. Aceştia
pot să devină bărbaţi capi de familie, oameni ai lui Dumnezeu. Prin
ei Dumnezeu vrea să conducă familii, chiar în această vreme. Vă
amintesc cuvintele Domnului Isus, care a zis: „Pentru că de oricine
se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam
preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în
slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” (Marcu 8:38)
Fetele care îşi păstrează feminitatea Îl cinstesc pe Creator.
Cele ce n-au mai rămas fete şi la îmbrăcăminte şi la felul în care îşi
poartă părul, ci au ales gândirea şi modul androgin – o combinaţie de
bărbat - femeie, vor trăi toată viaţa un balans între ceea ce sunt în
mod natural şi ceea ce se par şi doresc să fie. Ferice de fetele care
respectă sfatul apostolului: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de
afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur
sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în
curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare
preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3:3-4)
Mai greu este pentru cei ai căror părinţi nu se îmbracă nici ei
cuviincios. Şi mai greu este pentru părinții și copiii din alte ţări
europene unde se propagă cu și mai mare repeziciune aceste
învăţături şi practici diabolice, copiii fiind provocaţi încă de la
grădiniţă să-şi şteargă din minte noţiunea de masculin şi feminin,
deşi este dovedit ştiinţific faptul că masculinitatea şi feminitatea sunt
chestiuni înnăscute, nu dobândite cultural. De exemplu, pronumele
neutru „hen”, ce înlocuieşte deopotrivă „han” (el) şi „hon” (ea), a
intrat oficial în versiunea online a Enciclopediei Suedeze, iar la unele
grădiniţe s-a scos din uz termenul de băieţi şi fete, spunându-li-se
tuturor „prieteni”. A rămas ca familiile care se tem de Domnul,
împreună cu Bisericile ce mai păstrează adevărul să îndemne noua
generaţie să se poarte într-un chip plăcut Domnului. Ferice de cei ce
vor înţelege şi vor asculta! Vei printre ei sau te vei da cu lumea? Cu
cine eşti acum vei fi pentru vecii vecilor!

10. Legi contra copiilor

Pe vremea naşterii lui Moise s-a dat un decret imperial al


cărui text cuprindea următoarea cruzime: „dacă este băiat, să-l
omorâţi, iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.” (Exodul 1:16) În
vremea noastră s-a petrecut ceva asemănător în zonele urbane ale
Chinei din cauza politicii antinatalitate, care prevedea drepturi
depline numai pentru familiile care aveau un singur copil, iar potrivit
culturii lor, familiile preferau un băiat. În consecinţă, cu ajutorul
ecografiei, dacă sarcina era o fată, se recurgea la avort.
În America de Nord şi în Europa au început în ultimii ani să
apară tot mai multe legi împotriva copiilor. Prima categorie de legi,
care suprimă anual viaţa a milioane de copii, priveşte metodele de
planificare familială prin anticoncepţionale şi avorturi. Copiii care
sunt în viaţă pot fi bucuroşi că au avut de-a face cu părinţi
binevoitori şi cadre medicale cu teamă de Dumnezeu, ca moaşele
evreilor. Cunosc un caz în care o femeie nepocăită jignea pe o
mămică ori de câte ori mai dădea naştere unui copilaş. În cruzimea
ei, se lăuda că pe copiii ei i-a făcut „marinari”, adică i-a dus apa, în
urma avorturilor. Un băieţel din familia aceea credincioasă a auzit-o
într-o zi şi şi-a sărutat mama, şoptindu-i la ureche: „Pentru că mi-ai
dat viaţă şi nu m-ai făcut marinar!” Ani mai târziu, copiii din familia
acea numeroasă îşi răsplătesc mama pentru că a acceptat să-i nască,
iar femeia aceea nemiloasă îşi cerşeşte pâinea. Tu ai mulţumit
părinţilor pentru că, deşi în România avorturile sunt legalizate, iar în
unele cazuri chiar recomandate, totuşi ei ţi-au dat viaţă? Fă-o acum,
după ce citeşti aceste rânduri!
Există însă tot mai multe legi care sunt date în mod indirect
împotriva copiilor. Aparent ele sunt în favoarea lor, interzicând
părinţilor să-i agreseze fizic. Chiar dacă există şi părinţi brutali,
aceştia sunt excepţii, dar orice părinte normal va folosi nuiaua numai
cu scop educativ, nicidecum pentru a afecta fizic sau spiritual
creşterea copilului. Poate îţi plac astfel de legi, dar să ştii că de cele
mai multe ori sunt în defavoarea ta, căci printr-o libertate fără nicio
teamă, vei face multe prostii, pe care nici societatea nu ţi le va ierta
mai târziu şi, ce-i mai grav, te vor conduce spre un mod de viaţă
păcătos, care poate duce la pierderea binecuvântărilor pe care le are
Dumnezeu pentru cei care ascultă şi-şi cinstesc părinţii. Aceste legi
permisive nu sunt altceva decât o reeditare a minciunii diavolului,
atunci când a păcălit prima pereche de oameni. Dacă Dumnezeu
interzice, nici diavolul şi nici oamenii, fie ei chiar profesori, să nu te
poată convinge să încerci gustul puţin dulce şi apoi peste măsură de
amar al păcatului.
Însă legile care sunt cele mai potrivnice copiilor privesc
modul în care se face informarea în plan sexual. Pe vremea
copilăriei noastre erau copii care până în clasa a şaptea, când învăţau
la Anatomie despre sistemul reproductiv, nu ştiau decât foarte puţin
despre modul în care apare un bebeluş. Acum copiii sunt invadaţi
prin diferite mijloace media şi prin conţinutul materialelor şcolare cu
provocări la păcat – păcatul murdar al curviei. O, de-ar înţelege
factorii responsabili şi copiii să se păstreze departe de acest „foc
care mistuie până la nimicire” (Iov 31:12), deşi legile îi lasă să se
apropie de el! Mulţi au fost arşi de flăcările poftelor provocate
prematur şi nu au mai ajuns niciodată să se bucure la vremea
potrivită de ceea ce Dumnezeu a lăsat să se consume prin relaţia
dintre un bărbat şi o femeie. Gândeşte-te puţin ce s-ar întâmpla dacă
agricultorii ar culege porumbul înainte de a se forma boabele pe el?
Ar fi bun de mâncat? Dar strugurii, înainte de a veni toamna şi a se
coace, ar fi dulci? La fel este să încerci să te joci de-a tata şi mama
înainte de vreme. Primeşte sfatul pe care ţi-l dau, rugându-te
fierbinte, ca regele Solomon pe fiicele Ierusalimului: „Nu stârniţi,
nu treziţi dragostea”! (Cântarea Cântărilor 2:7) Fereşte-te de
prietenii băiat – fată sau / şi băiat – băiat şi fată – fată, dacă acestea
ar însemna atingeri. Fereşte-ţi privirea de orice imagini video sau de
alt fel ce cuprind expunerea trupurilor goale ale altor persoane. În
copilărie curiozitatea este foarte mare, dar dacă îţi vei păstra ochii
curaţi, departe de aceste păcate pe care legile referitoare la familie,
educaţie şi informare ţi le permit, când vei fi mare vei fi nespus de
fericit că n-ai păcătuit. Ca slujitor, cunosc situaţii de băieţi şi fete,
bărbaţi şi femei care vin la mărturisire plângând pentru astfel de
păcate pe care le-au comis în copilărie sau în adolescenţă. Urmările
lor directe nu le-au mai permis să construiască o familie bună sau au
mustrări de conştiinţă şi suportă diferite pedepse îngăduite de
Dumnezeu, cum ar fi unele boli venerice pe care oamenii nu le pot
trata.
Dacă eşti băiat şi observi că o fată se apropie prea mult de
tine, spune-i clar să-şi vadă de lecţiile sau de activităţile ei. Nu te lăsa
atras de fetele care umblă îmbrăcate provocator, căci sunt murdare în
suflet, iar când vezi în reviste sau în imagini virtuale femei
dezbrăcate, să-ţi imaginezi că sunt nişte trupuri intrate în putrefacţie
(spirituală), care te pot contamina mortal. Dacă eşti fată, nu permite
băieţilor să pună mâna pe tine, căci atingerea unui băiat lasă răni ale
căror cicatrici nu se vindecă uneori toată viaţa şi nu-ţi expune trupul,
că nu-i de vânzare. Păstrează-ţi trupul pentru cel căruia te vei dărui
şi, mai important, pentru Domnul, al cărui Templu Sfânt poţi să fii,
aici şi pentru veşnicii. Refuză să „beneficiezi” de aceste legi
permisive față de păcat şi vei fi preţuit chiar de cei din jur - care
poate acum te disprețuiesc - atunci când viaţa va dovedi urmările
binecuvântate ale unei trăiri curate.

11. Memoria - marea bogăţie a copiilor

Memoria omului este computerul cu care Dumnezeu a


înzestrat fiinţa umană prin creaţie, dar ea nu este standardizată, adică
nu conţine şi nu operează în acelaşi fel la toţi indivizii, după cum nici
nu păstrează aceleaşi caracteristici pe toată durata vieţii. Pe măsură
ce copilul creşte, memoria se îmbogăţeşte, iar spre sfârşitul vieţii din
nou slăbeşte, apărând diferite probleme de amnezie sau alte boli ale
memoriei (Alzheimer este cea mai frecventă), toate afectând în mare
parte această binecuvântată capacitate umană de raportare la trecut,
prezent şi viitor. Oricum copiii, adolescenţii şi tinerii, cei cărora li se
adresează această carte, sunt cei mai avantajaţi, ca perioadă a vieţii,
în ce priveşte memoria. Aceasta se poate proba la un concurs cu unul
dintre bunici şi va fi uşor de observat cine memorează mai repede o
poezie şi cine o reţine mai multă vreme. Este foarte reală compararea
memoriei cu o pâlnie. În perioada primilor ani de viaţă este cu
deschiderea mare în sus şi cu orificiul de scurgere în jos, adică se
reţine mult şi se pierde puţin. La bătrâneţe memoria este tot ca o
pâlnie, dar întoarsă, se reţine puţin din cele auzite sau văzute şi se
pierde mult din cele ştiute.
Memoria este un proces de reţinere – întipărire, urmat de
stocare, de care se beneficiază în cel de-al treilea proces, de
preluare - reproducere a informaţiilor. Cu cât o informaţie este
mai uşor de codat, cu atât este mai uşor de reţinut. De exemplu, este
mai uşor de memorat o naraţiune logică în comparaţie cu nişte fraze
care nu au nicio legătură între ele. În acest proces întreit, fiecare
etapă trebuie tratată corect. Astfel, este important ce audiem și ce
vizionăm, pentru că nu poţi porunci minţii să nu reţină o poveste pe
care ai auzit-o. Cuvântul lui Dumnezeu conţine cele mai importante
informaţii pentru viaţa trecătoare, dar şi pentru eternitate. Perioada
optimă pentru asimilarea lui este copilăria, aşa cum a făcut-o
Timotei, sub călăuzirea bunicii şi mamei lui. Acestuia apostolul
Pavel îi scria: „Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi
dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos
Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să
înveţe... să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare
bună.” (2 Timotei 3:15-17) Înţeleptul Solomon recomanda
asimilarea învăţăturilor sfinte ale Scripturilor, predate în primul rând
prin părinţi: „Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta
sfaturile mele!” (Proverbe 3:1) Aceasta era porunca Legii: „Să le
întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi
acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei
scula.” (Deuteronom 6:7) De ce nu scrie să le întipăreşti în mintea
bătrânilor? Pentru că la ei întipărirea, aşa cum am arătat, este mult
mai greoaie. În afara Bibliei, trebuie culese informaţii care merită să
fie păstrate în minte, potrivit principiului selecţiei binelui: „Tot ce
este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce
este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit,
orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni
4:8) La fel este indicat în ce priveşte imaginile care pot să aibă un
efect pozitiv sau negativ asupra sufletului. În ce priveşte stocarea
informațiilor în minte, este important nu doar să ne ferim de băutură
şi de fumat, care erodează accentuat memoria, ci şi să ne oxigenăm
creierul prin activităţi în aer liber şi prin aerisirea camerei în care
locuim. De asemenea, odihna şi un orar normal de muncă contribuie
pozitiv la păstrarea unei memorii sănătoase. Proverbele recomandă
păstrarea intactă şi în siguranţă a celor acumulate selectiv:
„...păstrează-le în adâncul inimii tale!” (Proverbe 4:21) Redarea
informaţiilor dovedeşte, în final, rolul memoriei prin reluarea celor
auzite şi păstrate în minte. Dacă această etapă nu ar funcţiona, nu
numai şcoala, ci şi toată slujba de la adunare şi toate cele învăţate de
la părinţi ar fi pierdute, dar beneficiind de această capacitate nu
numai că ni le reamintim, dar suntem în stare să le predăm şi noi
altora.
Uitarea - procesul de ştergere a memoriei, are o faţă pozitivă,
în sensul că memoria poate fi eliberată de anumite informaţii care nu
sunt necesare şi o faţă negativă, prin ştergerea totală sau parţială din
memorie a ceea ce ar fi fost bine să se păstreze. Un lapsus - uitare
temporară, de moment - nu este o tragedie, este doar dovada unui
computer al cărui procesor lucrează mai încet. Uitării i se datorează
în timp pierderea din memorie a celor mai multe informaţii care au
tranzitat mintea noastră, iar la vârsta bătrâneţii unele informaţii sunt
şterse fără urmă. Pe drept se spune că memoria este ca o carte din
care cu vremea se şterg mai întâi notele de subsol – amănuntele, iar
spre bătrâneţe, paginile de la urmă. Dar se cunosc situaţii în care unii
au uitat şi cele mai de seamă date din istoria vieţii lor. Aşa s-a
întâmplat cu un fost preşedinte, care, la intrarea într-un local public,
a beneficiat de aplauzele celor prezenţi, la care el a întrebat care este
motivul atitudinii lor şi i s-a răspuns că din respect pentru fostul lor
preşedinte. Următoarea lui întrebare a fost uimitoare: „Cine dintre
noi a fost preşedinte?” El nu-şi amintea aceasta pentru că ajunsese
preşedinte la vârsta de 73 de ani. Dacă ar fi fost vorba de ceva din
copilărie, posibilitatea de reamintire ar fi fost cu mult mai mare. Se
constată că mulţi bătrâni îşi amintesc versuri învăţate în primii ani de
şcoală, dar ce este mai frumos în acest peisaj deşertic e faptul că unii
credincioşi nu-şi mai amintesc poate ce au mâncat ieri, dar rostesc
rugăciuni ca în vremurile bune ale memoriei şi n-au uitat versete
biblice şi cântări, pe care le fredonează cu puţina putere ce le-a
rămas!
Istoria va scrie ceva şi în dreptul memoriei tale. Cum îţi vei
folosi memoria? Imaginează-ţi că ai un vas transparent pe care îl
păstrezi ca pe o vază pe masă în camera în care primeşti musafiri. Ce
ai vrea să vadă cei poftiţi în acel vas de preţ? Ce plăcere ar avea
oaspeții dacă acolo vei pune şi vei păstra resturi alimentare, muşte
moarte sau chiar și numai hârtii mototolite? Dar dacă acolo ai avea
diferite pietre preţioase sau cel puţin flori? Să nu crezi că acestă
comparaţie nu este valabilă, considerând că nici părinţii, nici cei din
afara familiei, nu văd în mintea ta. Nu este aşa, pentru că tot ce ai
adunat în memorie se va reda voluntar sau involuntar, direct sau
indirect. Dacă ai vizionat un film, poţi păstra sub tăcere fapta ta, dar
efectele vor vorbi, pentru că te vei manifesta într-un fel care divulgă
ce a rămas în memorie.
Îţi doresc să-ţi tratezi mintea cu cea mai mare grijă şi astfel
„vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi
înaintea oamenilor.” (Proverbe 3:4) Fii atent să nu ajungi ca
oamenii „stricaţi la minte”! (2 Timotei 3:8) Nu uita sfatul lui
Solomon, cel mai înţelept om, care avea o înţelepciune primită de la
Dumnezeu: „Păzeşte-ţi inima (memoria minţii) mai mult decât orice,
căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23)

12. „Să cinsteşti pe...”

Pe cine ne spune Dumnezeu că trebuie să cinstim şi cum să o


facem? Iată lista celor ce trebuie cinstiţi, conform Sfintelor Scripturi:
„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” (Exodul 20:12)
Părinţii trebuie cinstiţi, în primul rând, pentru că au dat viaţă copiilor
lor. Apoi, pentru că îngrijesc de ei pe parcursul creşterii lor şi chiar
toată viaţa se jertfesc pentru ei, iar la finalul vieţii le lasă întreaga
moştenire. Nimeni pe lume nu-i iubeşte mai mult pe copii ca părinţii
lor. Ce crezi, merită sau nu cinstea? Sau trebuia să facă mai mult?
Dacă-i vei cinsti, Dumnezeu va vedea aceasta, din bucuria sau
tristeţea tatălui şi a mamei. Drept consecinţă El te va cinsti sau te va
pedepsi, răsplătind cu dreptate faptele tale bune sau rele. El a promis
pentru cei ce-şi cinstesc părinţii să le „lungească zilele” (Exodul
20:12) şi în acele „zile multe” să fie fericiţi. (Deuteronom 5:16) La o
asemenea datorie faţă de părinţi şi ofertă divină, orice copil este
motivat să împlinească ceea ce spunea Însuşi Dumnezeu lui Israel:
„Un fiu cinsteşte pe tatăl său” (Maleahi 1:6a), pentru a nu fi nevoit
niciun tată să întrebe, cum întreba Dumnezeu pe copiii Săi în acea
împrejurare: „Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?”
(Maleahi 1:6b)
„Să cinsteşti pe bătrân.” (Levitic 19:32) „Să te scoli
înaintea perilor albi”, mai spune acelaşi verset. Ori de câte ori vezi
pe cineva cu părul alb, să ştii că este un om care trebuie respectat
datorită vârstei lui. Când „înfloreşte migdalul” (Eclesiastul 12:5),
aşa cum compara Solomon părul alb, acel om, bărbat sau femeie, are
„o cunună de cinste”. (Proverbe 16:31) Aceasta este „podoaba
bătrânilor”. (Proverbe 20:29) Chiar dacă în vremea noastră unii - în
special femeile - nu preferă părul alb, totuși albul este prezentat în
Biblie ca fiind culoarea preferată a lui Dumnezeu. El are „un scaun
de domnie mare şi alb” (Apocalipsa 20:11), iar haina Lui este „albă
ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată.” (Daniel
7:9) Domnul Isus Hristos are tot albe hainele de slavă (Marcu 9:3),
iar „capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada.”
(Apocalipsa 1:14) De asemenea, cei din jurul Lui sunt în alb: „oştile
din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi
curat” (Apocalipsa 19:14), iar mântuiţii din jurul tronului lui
Dumnezeu sunt şi ei în „haine albe”. (Apocalipsa 7:13)
Cinstea pentru cei mai bătrâni ca tine, dintre care Cel mai
bătrân e numit „Îmbătrânit de zile” (Daniel 7:9), constă în oferirea
locurilor de onoare, dar şi în a-i asculta, ceea ce este dătător de
înţelepciune, din pricina experienţelor acumulate de ei în viaţă. Nu
uita, dacă îţi doreşti o viaţă lungă şi preţuire în faţa tronului ceresc,
cinsteşte tot ceea ce este „alb”!
„Daţi cinste împăratului!” (1 Petru 2:17b) La noi în ţară,
sub recomandarea acestui verset, cinstea trebuie dată începând cu
preşedintele ţării, tuturor celor din conducerea centrală, regională şi
locală. Fereşte-te să-i vorbeşti de rău, pentru că ei sunt puşi de
Dumnezeu în funcţiile lor, nu sunt acolo numai prin votul popular.
Toate forurile de conducere sunt „rânduite de Dumnezeu” (Romani
13:1) şi trebuie să primească din partea celor peste care guvernează
„cinstea”. (Romani 13:7)
„Cinstiţi pe toţi oamenii.” (1 Petru 2:17a) Acest sfat apostolic îi
include pe lista celor ce trebuie cinstiţi pe toţi cei din jurul tău. Să
înveţi să te porţi cu respect cu toţi colegii, băieţi sau fete. Să-i
priveşti pe toţi oamenii ca fiinţe create după chipul lui Dumnezeu,
văzând în ei lucrarea Lui, care merită preţuită. Aşadar, tuturor
oamenilor, începând cu părinţii, continuând cu cei mai în vârstă, dar
incluzându-i absolut pe toţi oamenii, trebuie să le dăm cinstea
cuvenită, potrivit cu poziţia şi vârsta ce o au. Cinsteşte-i pe toţi
oamenii, de la director la portar, de la diriginte la femeia de serviciu
şi de la şoferul autobuzului la ultimul om care urcă în autobuz.
Să ştii că cine cinsteşte va fi cinstit, „căci cu ce măsură veţi
măsura, cu aceea vi se va măsura”. (Luca 6:38) Şi mai mult decât
cinstea pe care o vei primi ca recompensă acum sau mai târziu în
viaţă dacă te vei comporta cu respect, adică ținând cont de ceea ce
scrie în Cuvântul lui Dumnezeu referitor la cinstirea oamenilor, drept
răsplată pentru aceasta Însuși Domnul Isus Hristos a promis cea mai
mare onoare posibilă: „Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.”
(Ioan 12:26)
13. Aşteaptă!

Tendinţa generală a oamenilor şi în special a copiilor este de


a avea imediat tot ce-şi doresc. Adesea copiii mici plâng pentru că
părinţii nu le permit să ia în mână tot ce-şi doresc, sau să consume tot
ce văd. Cei mai mari, adolescenţii, îşi doresc tot mai multe
dispozitive din tehnica actuală, dar odată cumpărate şi folosite aceste
aparate, vor deschide alte serii de dorinţe pentru ei. Reclamele sunt
cele care provoacă mai mult dorinţele din interior. Ele par că vor să
ofere totul pe moment. Dar poate că dintre toate cele ce-şi doresc cât
mai repede, pentru băieţi prima pe listă este o fată şi pentru fete, un
băiat cu care să aibă o relaţie şi să comunice.
Dar dacă s-ar împlini toate dorinţele pe loc, ar fi bine?
Hai să cântărim împreună. Dacă dai voie unui copil de doi ani să
meargă singur pe stradă este bine? Un băiat de zece ani va putea
conduce o maşină fără să fie un pericol public? Dacă o fată are un
prieten la doisprezece ani, va fi acel băiat cu adevărat bărbatul de
care va avea nevoie la douăzeci de ani şi se vor putea păstra fără
păcat până atunci? O prietenie la o vârstă precoce, pentru cine n-a
ştiut să aştepte, poate fi o tragedie cu urmări pe viaţă.
Dumnezeu ne-a promis toate lucrurile, dar El nu le oferă
decât celor ce aşteaptă până când va fi vremea potrivită. El ne
oferă unele lucruri în copilărie, altele la tinereţe, altele mai târziu
în viaţă, iar altele doar în eternitate. Dumnezeu face orice lucru
„frumos la vremea lui”. (Eclesiastul 3:11) Acest principiu este
valabil în toată natura. Cei mai dulci struguri nu sunt buni nici măcar
cu o lună înainte de a se coace şi cea mai bună prăjitură nu este bună
de mâncat nici cu cinci minute înainte de a fi vremea potrivită pentru
a fi scoasă din cuptor. Toate, absolut „toate lucrurile au vremea lor”.
(Eclesiastul 3:1) Ai grijă să nu ţi se întâmple ca fiului risipitor, care a
vrut totul deodată şi apoi n-a mai rămas cu nimic! Să nu ţi se pară
prea mult să aştepţi până la optsprezece ani să conduci o maşină şi
până la vremea căsătoriei să îmbrăţişezi şi să săruţi o fată sau un
băiat. Nu fi ca un băieţel de şapte ani, care l-a văzut pe cumnatul lui
cum a sărutat-o pe sora sa şi a zis: „De ce nu sunt şi eu mare să pot
săruta o fată?” Pentru că, după ce săruţi o fată, eşti atras să acţionezi
mai departe sub impulsul poftelor şi întrucât nu poţi să te căsătoreşti
acum şi să ai copii, pentru că eşti tu însuți un copil, bucură-te acum
de cele rezervate copilăriei! Aşteptările au de-a face cu înţelepciunea
şi cu ascultatea de Dumnezeu şi de părinţi, care te iubesc şi nu vor
să-ţi oprească nimic din ceea ce este bun şi frumos. Trebuie să ştii că
cel care te provoacă să guşti ceea ce este interzis şi pentru ce încă
nu-i timpul şi la ce nu ai dreptul, este diavolul, care prin pofte îţi
produce la început o senzaţie de plăcere, din care rămâne numai
durere.
Toată viaţa trebuie să așteptăm: trebuie să aştepţi verdele
la semafor, fie ca pieton, fie la volan. Trebuie să aştepţi trecerea
timpului, căci nu se va face dimineaţă sau seară atunci când vrei tu.
Trebuie să aştepţi venirea primăverii sau a verii până la vremea lor.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Noe nu mai voia să aştepte până s-au retras
apele pentru a ieşi din corabie? (Geneza 8:4-14) Trebuie să aştepţi
mulţi ani să creşti mare. Trebuie să aştepţi ca abia după multă muncă
să ai bani, iar dacă nu aştepţi şi vei lua un împrumut de la bancă, va
trebui să aştepţi până vei strânge mai mulţi bani decât ai împrumutat,
pentru că va trebui să plăteşti şi dobânda şi alte cheltuieli bancare.
Este bine să aştepţi şi până îţi vine rândul să vorbeşti într-un dialog,
ca Elihu, care a respectat pe cei mai în vârstă. (Iov 34:2) Dar pentru
aşteptări - dintre care unele sunt obligatorii, cum ar fi trecerea
timpului, iar altele voluntare, pe care le pofteşti şi pe care poţi
deja să le consumi dacă nu vrei să aştepţi până la vremea
potrivită - este nevoie de răbdare. Iar pentru a putea aştepta cu
răbdare, fiecare trebuie să se roage lui Dumnezeu, cerând cele dorite
şi lăsând ca El să decidă orarul când i le va oferi. „Doamne, auzi-mi
glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi
aştept.” (Psalmul 5:3)
Un om nerăbdător şi nestăpânit este ca o maşină care nu se
opreşte atunci când frânezi, sau ca un aparat care nu poate fi pornit
sau oprit potrivit normelor corecte de exploatare. Pentru că regele
Saul nu a ascultat cuvintele lui Samuel, care a zis: „Să mă aştepţi
şapte zile” (1 Samuel 10:8), a ajuns să fie lepădat. Ştii cât a
aşteptat şi respectiv cât mai trebuia să aştepte? A aşteptat până în a
şaptea zi şi mai avea doar câteva ore până a venit Samuel, dar şi-a
pierdut cumpătul şi a acţionat fără să mai aştepte. (1 Samuel 13:8)
Iată şi un alt exemplu, din vremea noastră, pentru a te ajuta să
păstrezi vie nădejdea împlinirii dorinţelor legitime la vremea lor, căci
„dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.” (Romani
8:25). O femeie care fusese recuperată dintr-o viaţă de imoralitate şi
droguri, locuia într-o cameră anexă a unei adunări, ce-i fusese oferită
temporar. Ea a aşteptat câteva săptămâni ca, în urma rugăciunilor şi a
anunţurilor, să i se ofere o locuinţă şi un loc de muncă. Într-o zi şi-a
pierdut răbdarea şi a luat din nou droguri. În aceeaşi zi, cineva i-a
oferit o locuinţă şi serviciu. Dar când păstorul adunării a venit la ea
cu aceste oferte, a găsit-o sub influenţa drogurilor. Pentru că doza a
fost foarte mare, a rămas paralizată. În urmă, spunea tuturor celor ce
o vizitau: „Să aşteptaţi până când Dumnezeu vă va trimite cele
promise!”
Învaţă să aştepţi! Aceasta este posibil printr-o viaţă curată şi
ordonată. „Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie.”
(Proverbe 10:28) Aceasta înseamnă să rezişti ispitei păcatului, în
toate activităţile vieţii de pe pământ. În aceste condiţii vei fi fără vină
- neprihănit, iar răsplata va fi o binecuvântare pentru eternitate, căci
„noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în
care va locui neprihănirea”. (2 Petru 3:13)

14. Obişnuit sau normal?

Nu cu mulţi ani în urmă, niciun elev sau student nu avea nici


cel mai simplu telefon mobil, ce să mai spun de smartphone sau alte
inovaţii de ultimă oră ale tehnologiei digitale? Mai înainte, în vremea
copilăriei bunicilor noştri, puteau fi număraţi pe degete oamenii care
aveau maşină într-un sat, iar în vremea copilăriei străbunicilor noştri,
maşinile abia apăruseră și erau un fel de biciclete cu trei roţi, care
mergeau cu 20 km/oră.
În ultima sută de ani, societatea s-a schimbat radical prin
progresul tehnologic fără precedent. Parte din descoperiri sunt
câştiguri reale care au îmbunătăţit foarte mult condiţiile de viaţă ale
oamenilor, în special în ţările mai dezvoltate din punct de vedere
economic. Însă, parte din aceste inovaţii sunt folosite, din nefericire,
într-un mod foarte dăunător omului, în plan spiritual, dar şi fizic. Mă
refer aici la folosirea profund imorală a imaginii televizate, la armele
chimice sau biologice sau la hibridizarea şi chimizarea excesivă a
alimentelor. În acest context, părinţii şi copiii trebuie să răspundă
provocărilor noii generaţii de roboţi şi oameni tehnologizaţi. Acum
se impune întrebarea: Ceea ce este obişnuit în societatea de azi, este
oare și normal? Înţelegând prin normal ceea ce este potrivit, sănătos,
fără urmări negative şi, în primul rând, acceptat şi plăcut înaintea lui
Dumnezeu. Obişnuit devine orice este accesibil publicului larg, tot
ceea ce este utilizat de cei mai mulţi. Fenomenul obişnuinţei este
valabil pentru folosirea obiectelor, dar şi pentru folosirea hainelor şi
chiar a organelor trupului uman (transplantul de organe, practicile
sexuale etc). Piaţa şi practica societăţii stabileşte ceea ce este
obişnuit, dar cine stabileşte ceea ce este normal, atât în plan imediat,
cât şi în perspectivă, pentru viaţa de pe pământ şi viaţa eternă?
Este cunoscut faptul că, de-a lungul istoriei, filozofiile şi
legile diferitelor entităţi şi structuri sociale s-au schimbat frecvent.
De exemplu, anumite practici ce au fost incriminate cu sute sau chiar
numai cu zeci de ani în urmă sunt acum lăudate. Mai mult, acţiuni şi
practici umane agreate, deci obişnuite în anumite ţări, sunt pedepsite
drastic în altele. Cine are dreptate? Cine procedează corect? Ce şi
cum este normal?
Să luăm câteva exemple concrete. Azi este obişnuit ca o
adolescentă să aibă o relaţie cu un băiat, relaţie care cuprinde
aproape tot ceea ce poate fi imaginat între un bărbat şi o femeie. Dar
este normal? Le va face bine o astfel de intimitate, la care se ajunge
în scurt timp, datorită felului în care lucrează sentimentele umane,
stimulate zilnic de ceea ce este obişnuit în mediul virtual?
Expunerea trupului prin îmbrăcăminte indecentă, adică
neacoperirea suficientă, cu haine scurte sau mulate, este obişnuită în
zilele noastre, dar fiind provocatoare la păcatele trupului, este
normală? Ce să mai spun de îmbrăcămintea foarte sumară din diferite
locuri de distracţii, care a dus la nudism din ce în ce mai agresiv, dar
şi la o lipsă totală de moralitate? Potrivit unui studiu realizat în SUA,
pe parcursul secolului al XX-lea, permisivităţile de natură sexuală
din instituţiile de învăţământ au crescut de la 3% la 90%, adică este
permis aproape orice.
Acum este foarte obişnuit ca băieţii şi chiar fetele să se
masturbeze, ca urmare a vizualizărilor de care cei mai mulţi nu se
feresc. Totuşi, nu este normal, pentru că nu este benefic pentru duhul
şi trupul lor. Efectele negative sunt pervertirea minţii, o gândire
egoistă, lipsa de control şi alte deviaţii ce pot afecta viaţa de familie.
Pare deplasat acum, mă refer la cei de afară, care s-au obişnuit cu
păcatul acesta, că în alte perioade istorice era condamnat nu numai
de biserică, ci şi de instituţii din societate, iar efectele dovedesc în
timp faptul că părinţii noştri aveau dreptate.
Poate vei auzi, în susţinerea tuturor noutăţilor ce devin
obişnuinţă, că pe vremea bunicilor tăi era considerat păcat să porţi şi
ceas. Pentru o analiză corectă trebuie să gândeşti şi să-ţi dai seama că
este o diferenţă categorică între a accepta lucruri care nu sunt păcat
în sine şi ceea ce este păcat în orice circumstanţe. La fel, a avea
telefon depinde şi de posibilităţile celor din jur, pentru a nu-i înjosi şi
de nevoile tale, dar a privi orice imagini pe telefon, motivând că toţi
colegii o fac, să ştii că nu este normal. Viitorul acestor colegi nu va fi
o familie normală, aşa cum se poate observa în lumea occidentală, şi
nici viaţa veşnică.
Regula după care trebuie să încadrăm orice practică nu
trebuie să fie obişnuinţa, ci „voia lui Dumnezeu”. Numai El
evaluează ceea ce este normal, aşa cum scria apostolul Petru, când
recomanda aceasta: „Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia
neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în
chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. De aceea se miră ei că nu
alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc.
Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi
morţii.” (1 Petru 4:3-5) Acceptă să fii diferit, dacă prin aceasta eşti
normal. Dacă e obişnuit să fii tatuat, să ştii că e normal să ai pielea
neatinsă; dacă e obişnuit să se poarte îmbrăcăminte unisex, să ştii că
e normal să te îmbraci ca băiat şi respectiv ca fată, adică diferit. La
fel stau lucrurile şi în alte domenii: alimentar, muncă şi odihnă,
activităţi de recreere şi altele. Chiar dacă în unele dintre ele
obişnuitul nu este păcat în sine, dacă el afectează în mod negativ
viaţa, nu este normal.
Ce vei alege: să fii un om normal – aşa cum te vrea
Creatorul sau un om obişnuit şi dus de valul lumii? Oamenii
normali în concepţia lui Dumnezeu vor trăi veşnic, pe când cei
obişnuiţi sunt destinaţi morţii. „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi
binele (normalul arătat de Dumnezeu), moartea şi răul
(obişnuitul din lumea condusă de cel rău)... Alege viaţa, ca să
trăieşti...” (Deuteronom 30:15-19)
15. Învaţă!

La ce te gândeşti când auzi cuvântul: „Învaţă!”? La şcoală?


De data aceasta însă, sfatul de a învăţa nu are de-a face cu şcoala la
care eşti elev sau student. Sfatul meu priveşte lumea spirituală, de
aceea, fii atent la ceea ce am scris aici!
Să începem dezbaterea cu întrebarea: La ce vârstă trebuie să
ştie un copil cum să se comporte ca să nu facă greşeli al căror efect
să nu-l mai poată îndepărta în mod total niciodată în viaţă? De
exemplu, dacă un copil de zece ani sare de la înălţimea de zece metri
şi îşi rupe picioarele sau suferă alte fracturi mai grave la bazin sau la
coloană, este vinovat? Da, pentru că la vârsta aceasta orice copil
întreg la minte, de la oraş sau de la sat, ştie că de la înălţimea aceea
nu se poate să cazi fără să ai probleme grave sau chiar să mori. Dar
să trecem în lumea spirituală, la alte întrebări: De la câţi ani trebuie
să ştie o fată că dacă va „cădea” în braţele unui băiat, se va frânge
ceva în ea? De la câţi ani trebuie să ştie un băiat că dacă va privi
imagini pornografice, nu le va mai putea şterge din minte şi vor lucra
în viaţa lui ca un virus ucigător? Lista pericolelor la care sunt expuşi
tinerii pe internet, la şcoală, pe stradă sau unii chiar acasă este lungă:
fumat, droguri, muzică profană, cuvinte murdare, consumul de
alimente şi băuturi dăunătoare, ură, mânie, curvie, idolatrie etc.
Există şi în Biblie astfel de liste nesfârşite, sub denumirea de
„faptele firii pământeşti”. (Galateni 5:19-21) Învaţă să nu cazi în
păcat, care este o cursă a diavolului, căci el şi cohortele lui
nevăzute sunt în permanenţă pe teren pentru a corupe oameni, dar în
special copii, pentru a-i seduce şi a-i face să păcătuiască, ceea ce
duce la moarte.
Deci când trebuie să înveţi să nu fii înşelat de ispitele care
par extraordinar de atractive? Cel târziu cu o zi înainte de a apărea
diavolul cu oferta la tine. Altfel vei crede că acest duşman de moarte
este cel mai nobil amic şi vei fi înşelat! Aşa s-a întâmplat cu un
adolescent care a căzut în păcate grave, pe fondul unor prietenii şi
plăceri apetisante. Starea lui a apărut într-o vedenie astfel: Cobora pe
nişte scări acoperite cu un covor multicolor şi cu balustradă pe
ambele părţi. Împrejur erau reclame care nu făceau vizibil faptul că
scările coborau într-o groapă. De îndată ce el a ajuns acolo, scara
rulantă a fost retrasă şi s-au stins luminile. Abia atunci şi-a dat seama
unde se află şi ar fi vrut să scape, dar nu era uşor să iasă de acolo. A
încercat cu toate puterile să se caţere şi, cu mari eforturi, după un
timp, a ieşit din acea groapă. Pe mal a constatat că era în afara unei
cetăţi şi pericolele întunericului de afară erau majore, de aceea a
strigat disperat: „Daţi-mi voie să intru din nou în cetate pentru a fi la
adăpost!” Din interior i s-a spus: „Tu singur ai ieşit, acum să vorbim
cu Stăpânul să vedem dacă te mai primeşte.” După multe insistenţe, a
fost acceptat să intre, dar i s-a spus că dacă va mai ieşi o dată din
cetate, nimeni nu mai are dreptul să-l ajute. El a găsit har, dar nu în
toate cazurile cei ce cad mai pot fi recuperaţi.
Învaţă, dragul meu, din Sfânta Carte şi din păţaniile altora,
nu pe propria piele, că rămâi cu cicatrici. Învaţă să te fereşti de
păcat de la şapte ani şi chiar mai repede, când mergi la şcoală, nu
de la şaptesprezece ani, pe când o termini. Atunci s-ar putea să
fie prea târziu, e posibil să-ţi fi pierdut fecioria, să ai viciul
fumatului, al minciunii, să fii dependent de pornografie, să fii un
certăreţ sau o fată supărăcioasă. Ascultă-ţi părinţii, fii atent la
mesajele ce se transmit în adunare şi, cel mai mult, citeşte tu în
Biblie pentru a vedea cum unii oameni au ştiut să înfrângă ispita,
iar alţii au fost înfrânţi de ea. Între cei înfrânţi, cu efecte pentru
toată viaţa, a fost şi puternicul Samson, care şi-a pierdut ochii cu care
privea la filistence şi a murit prematur. Înfrânt a fost şi Solomon, cel
bogat şi înţelept, doborât de femei şi vin. Să nu ajungi la vorbele lui
pe care le-a scris, tardiv pentru el: „Cum am putut eu să urăsc
certarea şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea? Cum am putut să
n-ascult glasul învăţătorilor mei şi să nu iau aminte la cei ce mă
învăţau? Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi
adunării!” (Proverbe 5:12-14)
În Proverbe, Solomon scria: „Ascultaţi, fiilor, învăţătura
unui tată şi luaţi aminte, ca să pricepeţi... Ascultă, fiule, primeşte
cuvintele mele şi anii vieţii tale se vor înmulţi.” (Proverbe 4:1-10)
Tot el i-a îndemnat pe părinți să-și învețe copiii cum să evite păcatul:
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va
îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22:6) Aceasta nu face
referire la imposibilitatea ca odată ce ai fost învăţat să nu mai poţi fi
neascultător, ci numai la faptul că ar trebui să-ţi fie suficient de clar
până la bătrâneţe ceea ce ai învăţat. Dovadă că aşa se explică zicerea
lui este tocmai istoria vieții lui. Solomon a fost învăţat, şi-a amintit
aceasta, a ştiut că este necesar ca un copil să fie învăţat şi totuşi nu a
ascultat întru totul. Dar a plătit scump neascultarea! Tu ce vei face?
Vei învăţa şi vei asculta pentru a nu repeta greşelile lor, care le-au
furat fericirea şi zilele? Dovada că ai învăţat cum să te fereşti de
uneltirile diavolului va fi modul în care vei reuşi să abordezi fiecare
ispită, în gând sau faptă. Aceasta este adevărata înţelepciune. Aşadar,
„ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe
viitor!” (Proverbe 19:20)

16. Un orar înţelept

Eşti mulţumit cu orarul şcolar? Sau ai vrea ca pauzele să fie


mai lungi şi să fie mai multe ore de sport decât de matematică? Dar
la şcoală nu tu faci orarul, aşa că va decide corpul profesoral, în
funcţie de legile educaţiei şi programele de învăţământ. Dar despre
orarul de acasă pe care ţi-l fac părinţii, zi de zi, cu sau fără
consultarea ta prealabilă, eşti bucuros? Ce modificări ai dori să fie
făcute acestui orar, cu teme, masă, recreere, somn etc.?
Dar tu cum îţi faci orarul, când ai dreptul să îţi programezi
singur activităţile, fără să decidă profesorii sau părinţii? Îţi aminteşti
de zile în care timpul tău liber a trecut fără să te fi ales cu ceva
concret realizat? Ce să mai spun de orarul de somn? Ai păţit vreodată
ca leneşul, care s-a trezit, dar zicea: „să mai dorm puţin” (Proverbe
6:10) şi până la urmă a mai rămas o oră sau două în pat, fără să se fi
odihnit cu adevărat, fără un vis important şi în întârziere pentru toate
activităţile din acea zi? Somnul este necesar și sănătos, dar după un
orar înţelept. Culcă-te seara la vreme, pentru a te putea trezi la timp
şi a-ţi putea face treaba, căci „cine doarme în timpul seceratului este
un om care face ruşine”. (Proverbe 10:5) Este timp pentru toate, dar
nu fi pe internet, ca „atenienii şi străinii, care stăteau în Atena și
care nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să
asculte ceva nou.” (Fapte 17:21) Nu accepta ca oricine să îţi facă
orarul, ca levitul care a pierdut câte o zi pentru o masă, „în urma
stăruinţelor socrului său”. (Judecători 19:7)
Să recapitulăm! Nimeni nu poate să-şi facă singur orarul
pentru toată viaţa. Chiar dacă ai fi un Robinson Crusoe pe o insulă.
Şi acolo depinzi de noapte, de ploaie, de temperatură etc. În viaţa de
toate zilele depindem de familie, de instituţiile în care învăţăm sau
lucrăm, de anotimpuri, de boli, de societatea în care trăim şi de multe
altele. Şi totuşi, avem o cotă parte de libertate pentru a decide ce vom
face într-un anumit timp. Şi dacă am fi pe patul unui spital sau în
închisoare, tot am avea libertatea de a vorbi sau cel puţin de a gândi
ceea ce vrem. Apropo, la ce te gândeşti mai întâi când te trezeşti, dar
seara înainte de culcare? Ai în orar ceea ce recomanda psalmistul
pentru a fi fericit: „Ferice de omul care... îşi găseşte plăcerea în
Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmul 1:1-
2) Un astfel de om este atent cu orarul şi „nu se duce la sfatul celor
răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul
celor batjocoritori!”, cum spun aceleași versete.
Cartea Proverbele prezintă o femeie de lăudat care reuşea să
facă multe lucruri într-o zi pentru că avea un orar înţelept. „Ea se
scoală când este încă noapte... şi împarte lucrul de peste zi
slujnicelor sale.” (Proverbe 31:15) Iată câteva recomandări practice
pentru orarul zilnic:
1. Nu lăsa să treacă nicio zi fără să ai un timp în care să
citeşti din Biblie şi, în funcţie de timp, şi din alte cărţi cu învăţătură
sfântă, pentru a-ţi sistematiza cunoştinţele biblice. Recomand şi cărţi
de istorie creştină care să te ajute spiritual prin a vedea felul în care
Dumnezeu Și-a continuat lucrarea sfântă din generaţie în generaţie şi
a adunat oameni pentru Împărăţia Lui. Pe toţi aceşti sfinţi îi vom
întâlni la revenirea Domnului Isus Hristos. Chiar dacă ai cu familia
un orar de lectură biblică, poţi să-l suplimentezi cu lectură
individuală.
2. Stabileşte un timp pentru rugăciune în care să-I
„povesteşti” lui Dumnezeu toate problemele tale, ca tatălui și mamei
tale, ca şi celui mai bun prieten. Roagă-te Domnului să-ţi dea
înţelepciune să pricepi uşor lecţia sau să poţi rezolva o problemă. De
asemenea este foarte sănătos pentru minte şi pentru trup să te rogi
seara înainte de a te pune în pat şi chiar după ce te-ai pus în pat să
meditezi la Dumnezeu şi lucrurile sfinte sau să te rogi în gând.
3. Încadrează ceva timp în orarul tău pentru a-ţi ajuta familia
la treburi: în bucătărie, cu frăţiorii mai mici, îngrijindu-i sau
ajutându-i la teme, în grădină etc. Dumnezeu îţi va răsplăti dacă
munceşti cu toată inima, ca pentru El. Gândeşte-te că şi alţii, în
special părinţii, au muncit mult pentru tine.
4. Fă-ţi timp pentru recreere, în natură, sau cel puţin într-un
apartament aerisit. Mişcarea în aer liber, cu jocuri recreative, de
pasiune şi chiar de formare profesională este necesară. Preferă
mişcarea mai mult decât jocurile pe telefon şi computer.
5. Dacă este necesar să lucrezi pe computer, fii foarte atent să
nu-ţi facă orarul site-urile pe care intri. Încearcă să cronometrezi
timpul pentru a nu afecta celelalte activităţi din orar.
În concluzie, rugăciunea, cercetarea Scripturilor, care se
asociază bine cu cântări, să aibă loc de cinste în orarul zilnic, pe
lângă şcoală şi activităţi gospodăreşti. Cât priveşte timpul de joacă,
atenţie la telefon şi computer, pentru că acestea îţi consumă timpul şi
îţi obosesc mintea fără mare folos. Preferă natura în locul ecranului,
imaginea este reală şi mult mai bogată şi sănătoasă. Fii înţelept!

17. Valori adevărate

Poate ai auzit acea povestire imaginară în care se spune


despre un om care a naufragiat pe o insulă misterioasă. Fiindcă a
reuşit totuşi să recupereze câteva metale preţioase din epava corabiei,
s-a grăbit să le ascundă într-un loc sigur. Gândindu-se la ele, cu toată
întristarea lui, și văzând că insula este locuită, a tras nădejde că va fi
un om bogat şi se va putea întoarce mai târziu în ţara lui. Însă spre
marea lui mirare, la scurt timp a aflat că insula era plină de metale
preţioase, dar acestea nu erau considerate de valoare, aşa că piesele
lui de aur au trebuit abandonate, pentru că nimeni nu le dorea. Pe
acea insulă, „moneda” de schimb erau frunzele sclipitoare ale unui
copac special. Cu timpul s-a obişnuit în noile condiţii şi cu noile
valori, dar când a acostat la ţărm o corabie ce purta steagul ţării sale,
a dorit să plece, ceea ce a şi făcut, luând cu el cât mai multe frunze
preţioase. Ajuns în ţara lui, s-a grăbit să-şi descopere frunzele, despre
care credea că sunt mai scumpe decât aurul; dar vai, aici toţi l-au luat
în derâdere! Pe loc şi-a dat seama ce eroare capitală a făcut, luând de
pe insula misterioasă acele frunze şi nu metalele preţioase. Da, este o
poveste imaginară! Însă în continuare voi prezenta o „poveste”
adevărată sută la sută.
Oamenii au fost creaţi în grădina Edenului. Acolo cea mai
mare valoare o constituia pomul vieţii, dar Adam şi Eva, datorită
neascultării lor, au fost dați afară din grădină înainte de a gusta din el.
Văzând cât de diferite erau condiţiile în afara grădinii, unde creşteau
spini şi pălămidă şi durerile din trupurile lor, care anunţau moartea,
mult ar fi dorit ei să revină în grădină, pentru a gusta din pomul
vieţii, pentru a lua din roadele lui şi a trăi veşnic! Nu le-a fost permis
însă şi de atunci toţi urmaşii lor, între care şi noi, trăim pe acest
pământ blestemat. Trecând timpul, oamenii s-au obişnuit cu valorile
de pe acest pământ, cu banii şi bijuteriile pământului, cu medaliile şi
cupele din vitrinele lumii, cu maşinile şi computerele întâlnite acum
la orice pas.
De la începutul istoriei umane trăim în aceste condiţii, unde
stăpânitor este diavolul. Aici el şi cezarii aleg monedele de schimb,
dar Domnul Isus Hristos, care a sosit din locul originii noastre şi a
ancorat la ţărmul insulei nostre ne aşteaptă să ne îmbarcăm pe
vaporul cu care putem fi salvaţi şi duşi în ţara noastră. Vrei să ajungi
în grădina aceea unde este pomul vieţii, unde nimeni nu îmbătrâneşte
şi nu moare, nimeni nu face niciun rău, căci pacea şi fericirea
domnesc pe deplin? Viaţa de aici este o pribegie. Cu ce valori ne vom
umple buzunarele şi poşetele în vremelnicia noastră pe această insulă
stranie? Cu valorile preţuite pe insula bântuită de spiritele rele sau cu
cele preţuite în ţara noastră de baştină? Să strângem comori cu care
atunci când vom ajunge la porţile cetăţii eterne, să putem cumpăra
ceva!
Aminteşte-ţi de Daniel, care a refuzat oferta lui Belşaţar,
spunându-i: „Ţine-ţi darurile şi dă altuia răsplătirile tale!” (Daniel
5:17), căci profetul ştia că toate valorile monarhului mai erau
valabile doar câteva ore. Daniel avea alte valori, cu care a dobândit
una din primele poziții în noul imperiu. El „era credincios şi nu se
găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău.” (Daniel 6:4)
Caracterul lui şi darurile primite de la Dumnezeu în urma respectării
poruncilor sfinte, erau o valoare ce avea trecere în primul rând
înaintea lui Dumnezeu, fiind numit de îngeri: „om preaiubit şi
scump.” (Daniel 10:11)
Dacă eşti fată, nu investi în ceea ce are trecere doar pe
„insula” noastră: haine, coafură sau bijuterii, ci caută să dobândeşti
un „...duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui
Dumnezeu” (1 Petru 3:3-4), ca atunci când Domnul Îşi va alege
Mireasa, să fii favorită. Aminteşte-ţi de Estera, care a investit în
valorile învăţate de la Mardoheu, izvorâte din credinţa în Dumnezeu,
la care a apelat cu post şi rugăciune.
Faptele bune se răsplătesc şi în veşnicie, pe când
frumuseţea şi bogăţia, inteligenţa şi orice alte capacităţi umane se
pierd la bătrâneţe sau cel târziu la mormânt, căci nu sunt valori în
sine. Ce valori îţi doreşti să posezi? Dacă eşti un băiat sau o fată fără
mari valori vizibile aici, să ştii că la Dumnezeu cei doi bănuţi ai
văduvei au valorat mai mult decât averea multora. Caracterul nobil
este mult mai valoros decât frumuseţea fizică. Rugăciunea, o lucrare
pe care o poate face orice copil, este de o mai mare valoare decât
operele de artă pe care alţii pot să le realizeze cu măiestrie. O vorbă
bună pe care te-ai obişnuit să o spui celor bătrâni este mai de preţ
decât toate mesajele în care unii se laudă cu isprăvile lor şi pe care le
trimit pe net la sute de prieteni şi pentru care primesc like-uri.
Nu pierde vremea pe insula pe care trebuie să o
părăseşti, mai degrabă sau mai târziu, lăudându-te cu frunzele ce
se vestejesc în toamna vieţii, ci adună valori adevărate și eterne!
Fii atent dar la fiecare bănuţ ce îl pui în punga ta, uită-te ce marcă
poartă și în ce ţară este folosit!

18. Jocuri pentru copii

Îmi amintesc că în copilărie mi-au plăcut diferite jocuri într-


un considerat de adulții din jurul meu exagerat. Ştiu că de mai multe
ori le-am spus că mă voi juca şi când voi fi om mare. Da, m-am mai
jucat uneori cu copiii mei „de-a ursul şi căţeii”, dar s-au adeverit şi
cu mine cele constatate de apostolul Pavel în 1 Corinteni 13:11 -
„Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil,
gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era
copilăresc.” Fii sigur că aşa se va întâmpla şi cu tine. Dar până
atunci poţi să te mai joci.
Ce jocuri îţi plac? Toate jocurile sunt bune pentru copii?
Poate ai auzit despre un bărbat african care a capturat un pui de tigru
şi l-a adus acasă ca să se joace copiii cu el. Imediat ce a aflat, şeful
tribului i-a spus: „Tigrii mici se fac mari şi tigrii mari ucid oameni!”
N-au trecut decât câteva luni de zile şi un băiat frumos a fost omorât
de felina sălbatică. De asemenea, am auzit despre un băiat care a luat
pistolul tatălui său şi a împuşcat mortal un coleg de joacă, aşa cum
văzuse (pe calculator) la un joc cu lupte şi împuşcături. Spune tu, au
fost bune aceste două jocuri: primul în junglă, al doilea într-o
metropolă modernă?
Sunt suficient de multe jocuri frumoase şi fără astfel sau
altfel de riscuri, ce se pot practica în aer liber, într-un câmp sau într-
un parc, folosind diferite materiale sau dispozitive. Eu nu vin să-ţi vă
fac ordine şi curăţenie la locul de joacă, ci doar îţi dau câteva sfaturi
referitoate la jocuri:
• Joacă-te cu fraţii sau surorile tale (în familie), abia apoi cu
alţi copii din familii de credincioşi şi numai dacă nu ai pe nimeni, cu
ceilalţi copii din lume, dar nicidecum cu cei care sunt răi.
• Practică jocuri inteligente, în care trebuie să descoperi, să
cauţi: labirinturi, puzzle-uri, răspunsuri, soluţii, dezlegări. Încearcă să
fii creativ: construieşte, montează, aranjează. Ce folos şi ce bucurie
ai să bombardezi, să incendiezi şi să distrugi?
• Participă la jocuri recreative, de destindere, în care se
formează prietenii şi se dezvoltă sentimente de împlinire sufletească:
excursii, plimbări, mişcări în aer liber, dar numai cu copii serioşi şi
fără concursuri şi partide care produc supărări, căci pot fi întreceri şi
fără rivalităţi.
• Foloseşte cu măsură tehnologia vremii tale căci altfel te vei
obosi şi bloca într-o lume de roboţi. Dumnezeu a aşezat omul în
natură, nu într-o hală industrială.
• Nu introduce în memoria aparatelor jocuri care, dacă ar fi
practicate în mod real, ar cauza crime şi foarte important, nu privi
imagini pornografice – căci te vor distruge; deşi vei fi foarte ispitit să
le vezi – îţi spun cu toată răspunderea că, în timp, îţi va părea foarte
rău, dar va fi prea târziu.
• Joacă-te în aşa fel încât dacă ar fi tata şi mama de faţă, sau
un înger, să nu-ţi fie ruşine. Nu lăsa pe Satan să intervină în joaca ta
şi să te înşele.
Nu uita că timpul de joacă este după ce ai muncit şi învăţat.
Totodată aminteşte-ţi la timp când trebuie să mergi la adunare şi la
culcare. Îţi doresc o copilărie de care să-ţi aminteşti cu drag toată
viaţa!
19. Curiozitatea

Pentru că oamenii sunt limitaţi în cunoaştere, dar au fost


creaţi cu dorinţa şi nevoia de cunoaştere, este ceva absolut natural să
fie curioşi. Poate că şi Adam a fost curios să vadă fiecare pereche de
animale pe care Creatorul le-a trecut prin faţa lui, dar cel mai curios a
fost la vederea Evei, când a exclamat: „Iată în sfârşit...” (Geneza
2:23). Chiar şi fiinţele din cer au curiozităţi, de aceea în opera de
mântuire, „chiar îngerii doresc să privească”. (1 Petru 1:12)
Problema s-a complicat însă prin curiozităţi provocate de diavolul,
care-i ispititeşte pe oameni, dar cel mai mult pe copii, pentru că ei
sunt în perioada vieţii cea mai propice studierii. Aşadar, din
antichitate există curiozităţi indicate şi curiozităţi interzise, dar, cum
s-a întâmplat în Eden, când curiozitatea cu privire la pomul
cunoştinţei binelui şi a răului a fost mai mare decât cea pentru pomul
vieţii, așa s-a întâmplat întotdeauna pe parcursul istoriei și la fel și
acum. Dar să nu uităm că acea curiozitate a fost distrugătoare pentru
toți oamenii.
Să observăm în continuare lista cu undă verde şi
pericolele de care trebuie să ne ferim, pentru ca să nu repetăm
greşelile celor înşelaţi de diavolul, ci să luăm modelele sfinţilor care
au fost interesaţi de lucrările Domnului.
Interesul pentru a auzi diferite informaţii generale sau
specifice anumitor domenii ale cunoaşterii, ale vieţii, a fost
întotdeauna ca al atenienilor, care au zis lui Pavel: „Tu ne aduci ceva
ciudat la auz. Am vrea, deci, să ştim ce vrea să zică aceasta.” (Fapte
17:20) Astăzi, informaţiile se propagă mult mai rapid prin telefonie şi
internet, nu numai prin scris pe hârtie sau pe cale orală directă. Ştirile
(news în limba engleză; în traducere literală, la originea celor patru
litere ale cuvântului era o prescurtare care însemna: informaţii din
nord, est, vest (west) şi sud) circulă de dimineaţă şi până seara pe
toate undele, dar nu despre toţi reporterii şi redactorii se poate spune,
ca despre Solomon: „Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi
să scrie întocmai cuvintele adevărului.” (Eclesiastul 12:10) De
aceea, nu asculta orice ştiri, căci nu toate cele spuse sau scrise sunt
adevărate şi nu toate sunt de folos.
În plan tehnic, multe invenţii au apărut din curiozitate, aşa
cum pe vremea regelui Ozia s-au inventat: „maşini iscodite de un
meşter” (2 Cronici 26:15), dar ca şi atunci, unele au fost utile, iar
altele au fost distructive. Aşa s-a întâmplat cu descoperirea dinamitei
de către savantul Alfred Nobel, în secolul al XIX-lea. Fii atent şi
gândeşte-te bine dacă o invenţie, o descoperire este bună sau rea. Să
luăm câteva exemple: tatuarea pielii nu este sănătoasă şi dacă peste
ani vei vrea să te „ştergi”, numai chirurgul de estetică te mai poate
ajuta; amplificarea sonoră a muzicii peste o limită normală dăunează
în timp auzului - acum poţi sta cu căşti în urechi, dar mai târziu s-ar
putea să stai cu aparat auditiv; camerele video şi înregistrările audio
sunt de asemenea invenţii prin care curiozitatea păcătoasă poate face
rău intimităţii; postările şi vizualizările pe internet sunt un izvor
„nesecat” de deşertăciune, dar dintre toate domeniile interzise, cel
mai periculos este cel al idolatriei oculte şi imorale, de aceea
Dumnezeu a poruncit evreilor, referitor la păgânismul canaanit:
„Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor.” (Deuteronom
12:30) În aceste domenii curiozităţile vremii noastre au câteva
vinovăţii grave, căci descoperirea goliciunii altor persoane a fost
întotdeauna o vinovăţie foarte mare înaintea lui Dumnezeu. (Levitic
18:6-17; Matei 5:28) Dacă blestemul părintelui Noe pentru fiul lui
cel mai mic a fost o urmare a curiozităţii (Geneza 9:22-26), ce
osândă planează acum peste noua generaţie, când posibilităţile de
expunere în spaţiul virtual satisfac cuziozitatea aproape fără limite?
Spaţiul privat al familiei trebuie respectat cu sfinţenie, dar
este legitim pentru părinţi să fie curioşi de copiii lor, ca Mardoheu,
care era foarte interesat de fata orfană pe care o luase în grijă: „În
fiecare zi Mardoheu se ducea şi venea înaintea curţii casei femeilor,
ca să afle cum îi merge Esterei şi ce se face cu ea.” (Estera 2:11) În
acelaşi timp, în plan pozitiv, tot ca urmare a educaţiei primite, la
Estera iese în evidenţă felul de a păstra informaţii secrete. Ea ştia şi
înainte de a fi regină şi după aceea, când şi ce să vorbească, fie cu
colegele, fie cu regele. Să învăţăm de la ei că, pentru a evita
curiozităţile păcătoase, trebuie să nu satistacem curiozităţile celor ce
nu-şi pot înfrâna ochii şi limba şi nu să nu fim „ca unul care se
amestecă în treburile altuia”. (1 Petru 4:15) Astfel, dacă vei fi
întrebat de cei din jur despre anumite lucruri din familia ta, nu eşti
dator să oferi tuturor informaţiile pe care ţi le cer. Ce înţelept a fost
tânărul Saul care, atunci când a fost întrebat de unchiul lui despre ce
i-a spus Samuel, a păstrat sub tăcere informaţia privitoare la ungerea
lui ca rege și i-a spus numai informaţii referitoare la animalele
pierdute şi găsite! (1 Samuel 10:14-16)
Îţi recomand să ai curiozităţi profetice, care sunt o
pasiune pentru orice om care gândeşte în perspectivă eternă. Ele
sunt promovate de Scripturi şi facilitate de darurile Duhului Sfânt, în
special de profeţie. „De asemenea şi firea aşteaptă cu o dorinţă
înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.” (Romani 8:19) Nu fi
curios în a întreba despre ce vorbesc cei din jur, ca evreii care l-au
întrebat pe profetul Ieremia despre ce i-a zis împăratul, dar nu erau
interesaţi despre ce vorbea Domnul prin el referitor la viitorul lor,
căci îi aştepta moartea sau robia cruntă în viitorul imediat. (Ieremia
38:14-27) Mai multe exemple de curiozităţi profetice avem în cartea
Daniel. Acolo ni se spune despre cei patru adolescenţi evrei care au
aflat din surse divine ceva ce stârnise curiozitatea maximă a
împăratului, căci toţi înţelepţii şi magicienii haldei nu ştiau ce visase
el. (Daniel 2) Acestui om preaiubit şi scump care s-a „hotărât” să
trăiască în ascultare de Dumnezeu, i-a fost satisfăcută curiozitatea
până la limita permisibilului planului divin. (Daniel 7-12)
Mintea şi timpul vieţii pământeşti sunt limitate şi în aceste
condiţii este ca şi cum am avea un disc ce are o anumită capacitate de
stocare pe care nu putem să înregistrăm tot ceea ce ni se oferă.
Trebuie să fim selectivi. Astfel, nu este înţelept să ne pierdem timpul
şi să ne încărcăm mintea cu episoade de filme ireale, imaginare, care
n-au scopul de a educa, ci de a distrage atenţia de la adevăratele
domenii care merită curiozitatea prin cercetare aprofundată. Nicio
pasăre din desene animate nu va face un ou din care să iasă un pui şi
niciun personaj fantomatic şi înspăimântător, care multor copii le
ocupă mintea şi timpul, nu le va da o mână de ajutor în viaţă.
În final, ofer o sită cu care să selectezi cele bune de cele
rele, pentru a nu trăi „cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea
gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui
Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi
inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la
desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.” (Efeseni
4:17-19) Sita este veche, dar este perfectă, prin ea nu trece decât ceea
ce merită atenţia noastră totală - curiozitatea pe care am încercat să
v-o îndrept spre ceea ce merită, nu spre ceea ce sunteţi ispitiţi să
cercetați: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce
este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este
vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă
însufleţească.” (Filipeni 4:8)

20. „Să nu furi”

Porunca a opta din Decalog este o avertizare categorică: „Să


nu furi.” Ea este repetată sub aceeaşi formă absolută în învăţătura
apostolilor: „Să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o
desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui
Dumnezeu, Mântuitorul nostru.” (Tit 2:10) Mai mult, porunca este
amendată cu recomandarea operaţiei inverse furtului: „Cine fura, să
nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun,
ca să aibă ce să dea celui lipsit.” (Efeseni 4:28) Aşa a înţeles şi
Zacheu când a zis Domnului, în ziua convertirii lui: „Iată, Doamne,
jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe
cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca 19:8)
Îți propun să te cercetezi cu atenţie dacă ai încălcat
porunca aceasta, ce în Lege se pedepsea cu amendă de până la cinci
ori valoarea lucrului furat şi chiar pedeapsa capitală. (Exodul 22:1-
4). În primul rând, trebuie să nu comiți ceea ce eşti conştient că
reprezintă furt, apoi să studiezi cu smerenie dacă nu există acţiuni pe
care le comiţi şi pe care nu le consideri furt, deşi se încadrează la
aceeaşi vinovăţie. Copiii sunt isptiţi să fure jucăriile altora sau
ustensile şcolare şi chiar din banii celor din familie. În timp, de la a
fura lucruri mici se ajunge la furturi mari. Nu valoarea lucrului furat,
ci furtul însuşi este păcat. Tot furt este când vezi că vânzătorul s-a
înşelat, iar tu ai tăcut ca să plăteşti mai puţin. Copiatul la şcoală,
trecerea sub tăcere a unui rest aferent unor plăţi ce ţi s-a cerut să le

faci, declararea eronată a unor sume datorate sau servicii efectuate,


sunt tot furturi. Arătând cât de grav este păcatul furtului în copilărie,
înţeleptul Solomon scria: „Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa şi
zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul.” (Proverbe
28:24)
Ispita cea mai puternică în practica furtului este sărăcia -
stare în care trebuie să ne rugăm să nu ajungem. (Proverbe 30:9) O
altă problemă este cleptomania, definită de dicţionar ca „manie
caracteristică prin impulsul patologic de a-și însuși prin furt bunuri
străine fără a avea nevoie de ele și fără a urmări vreun profit
material.” Dacă ai furat ceva, din diverse motive, cel mai indicat este
să te mărturiseşti cât mai repede şi să repari dauna. Eu am fost căutat
de elevi şi studenţi care după mai mulți ani şi-au mărturisit copiatul
sau alte forme de înşelare prin care au obţinut note pe nedrept. Am
auzit mărturii ale unora care ani de zile nu au avut linişte în suflet,
până nu au reparat greşeala comisă prin furt faţă de o societate de
transport în comun pe care au înşelat-o cu preţul unui bilet. Oricum
furtul nu poate sfârşi decât fie prin mărturisire şi pocăinţă, fie
prin pedeapsă, pentru că „ulciorul nu merge de multe ori la
apa”.
Iată câteva cazuri specifice: Într-o familie, mama obişnuia
să cumpere câte o ciocolată, celor copii ai săi. Unul dintre ei era mai
lacom şi mereu îşi termina ciocolata primul, iar apoi fura de la fratele
său o parte din ciocolata pe care acesta şi-o păstra pentru mai târziu.
„Păgubitul” se întreba unde îi tot dispare ciocolata. Într-o zi s-a
gândit să pună piper pe ciocolată, ca să prindă hoţul. Zis şi făcut!
Când fratele cel lacom s-a dus să fure ciocolata, a început să strige că
îl ustură gura. Astfel toţi şi-au dat seama cine fura ciocolata.
Într-o clasă de gimnaziu, urma teza la matematică, iar unii
elevi se gândeau cum să-şi pregătească fiţuici pentru copiere. Dar o
ştire bombă le-a adus o mare bucurie: unul dintre colegii lor intrase
în posesia subiectelor, prin neatenţia profesorului. Acesta a pus o
taxă pe vânzarea lor, a încasat banii şi aproape toată clasa era
„pregătită”. Dar culmea, cu o zi înainte, pe unul dintre ei l-a luat gura
pe dinainte, s-a lăudat cu nota mare ce o va lua la teză, iar profesorul
a aflat şi a schimbat subiectele. În final, notele au fost în
conformitate cu realitatea.
Într-o altă situație, un tată, venind acasă de la serviciu, a
văzut în frigider trei sticle de apă minerală. Când plecase îl rugase pe
fiul său să cumpere numai două sticle, pentru că a treia sticlă pe care
o avuseseră se ciobise când fusese deschisă. Văzându-le, l-a întrebat
pe copil: „De unde sunt trei sticle, pentru că nu aveai bani să mai
cumperi una cu ambalaj?” Mândru de isprava lui, copilul a răspuns:
„Tată, am reuşit să o păcălesc pe vânzătoare. Când m-am dus, am pus
eu singur sticlele în ladă şi vânzătoarea nu şi-a dat seama că una era
ciobită. Aşa că am recuperat eu paguba pe care ai făcut-o tu când ai
deschis sticla aceea.” „Ei bine, ce ai făcut tu e tot un fel de furt”.
Copilul a motivat: „Nu, că vânzătoarea nu a rămas în minus. O să se
păcălească cei de la fabrică, că tot vând ei pe bani mulţi apa pe care
Dumnezeu o face să izvorască din pământ. Ei să se îmbogăţească pe
spinarea noastră?” Tatăl responsabil a explicat: „Ascultă-mă: nu
contează cât fură, de ce fură şi cum fură alţii, noi nu trebuie să furăm
pe nimeni. Noi trebuie să fim creştini, nu numai la biserică, ci peste
tot”.
Cu ocazia anunţării notelor la teza de limba şi literatura
română, o elevă ce luase nota 10 a cerut cu insistenţă să fie notată cu
nota 1. Profesoara a întrebat de ce cere aceasta, pentru că o ştia o
elevă cu rezultate bune la învăţătură şi purtare. Spre surpriza
profesoarei, ea a declarat că a copiat, iar în duminica următoare urma
să se boteze şi conştiinţa o mustra pentru vinovăţia ei. Apoi a spus că
se va sili să îşi ridice media pe merit, în timp ce va avea pace cu
Dumnezeu.
„Cine fura, să nu mai fure!” Mai bine nota 5 cu sârguinţă,
decât un 10 cu valoare de 1.

21. Banii...

Un filozof francez umanist spunea: „Când este vorba de


bani, toţi oamenii au aceeaşi religie.” Probabil că a avut unele
experienţe neplăcute cu oameni ce rămăseseră fideli bisericii seculare
şi cu cei ce trecuseră de partea zeiţei raţiunii și asta l-a făcut să tragă
această amară concluzie. Într-un mod asemănător, eu mă întreb: Toţi
oamenii, de orice vârstă (copii, tineri sau bătrâni) sunt la fel de atraşi
de bani? Ce crezi? Cine-i mai lacom după bani, copilul sau bunicul,
fratele mai mare sau tata, mama sau mătuşa?
Am auzit o întâmplare ciudată pe care o prezint pentru a
analiza împreună ce rol au banii în derularea unor evenimente. O
familie de la ţară a avut patru copii care, după ce au crescut, s-au
stabilit toţi la oraş. Părinţii au rămas cu agricultura până când
bărbatul a murit şi femeia, în vârstă, cu greu mai putea face faţă
problemelor gospodăriei. Atunci s-a înţeles cu copiii ei să vândă totul
şi să dea banii celui ce o va întreţine. Zis şi făcut, însă o familie
vecină a avertizat-o despre posibilitatea ca propunerea copiilor să
aibă în vedere banii rezultaţi din vânzarea gospodăriei, nu grija
bătrâneţii ei. Ei nu-i venea să creadă, totuşi a ascultat sfatul dat.
Astfel, şi-a vândut averea şi a depus banii la bancă. După ce şi-a
lichidat ce mai avea prin gospodărie, şi-a anunţat copiii că va sosi cu
trenul şi unul dintre ei să o aştepte la gară, urmând să aibă loc o
şedinţă de familie penru a lămuri lucrurile cu privire la ea. Ulterior
trebuia să-şi transporte hainele şi alte lucruri necesare la familia
copilului la care se va stabili, căci nu doar unul şi-a arătat dorinţa de-
a o întreţine pe mama lor.
Când a ajuns în gară şi s-a întâlnit cu doi dintre copiii ei, ea
s-a arătat foarte speriată şi le-a spus cu spaimă că pe tren a fost
prădată şi i s-au luat toţi banii. Auzind aceasta, cei doi copii s-au uitat
unul la altul şi cel mai mare a zis: „Stai aici că mergem să anunţăm
poliţia, oricum vin şi surorile noastre şi vedem noi la care mergi mai
întâi.” Ea a aşteptat în zadar, căci nu a mai venit nimeni s-o ia.
Atunci şi-a dat seama că ei voiau doar banii ei, nu pe mama lor ce
necesita îngrijire la bătrâneţe.
Femeia a rămas în oraş şi a intrat la o familie ca să
îngrijească de o fetiţă de patru ani ai cărei părinţi tocmai căutau o
femeie pentru îngrijire şi menaj. A muncit cu seriozitate şi totodată i-
a oferit dragoste fetiţei pe care o îngrijea, aşa încât după un timp
familia aceea a semnat un contract de îngrijire până la moarte a
acelei femei singure. Toate au decurs normal până când s-a serbat
ziua de naştere a fetiţei, la care părinţii au invitat mai mulţi
cunoscuţi, printre care, spre surprinderea bătrânei, erau și doi dintre
copiii ei. Ea a rămas la bucătărie, evitând să fie văzută de invitaţi.
Dar fetiţa, fiind legată sufleteşte de ea, a refuzat să mănânce fără
„bunica”. La solicitarea părinţilor fetiţei, aceasta a luat loc la masă
alături de copiii ei, fără ca vreunul dintre ei să dea amănunte despre
relaţia de rudenie dintre ei. La sfârşitul mesei fiecare dintre invitaţi a
oferit câte un cadou celei sărbătorite. Iar la urmă „bunica” şi-a spus
povestea, în auzul tuturor, încheind cu cuvintele: „suma de... o donez
jumătate fetiţei şi jumătate părinţilor ei, care împreună dovedesc
bunăvoinţă şi s-au angajat notarial să aibă grijă de mine până la
moarte”.
Nu cred că merită o notă bună comportamentul de mamă
al acestei femei, care poate nu şi-a crescut bine copiii, dar oricum
copiii ei nu merită nici nota patru. În schimb familia ce s-a
angajat să o îngrijească, dacă nu au ştiut de banii ei şi au îngrijit-
o până la sfârşit, gândindu-se că un bătrân poate fi bolnav şi
necesită multă grijă, merită cel puţin menţiune, dacă nu chiar un
premiu.
Un exemplu de nota 10 şi premiul I este Iosif, fiul lui Iacov.
Câţi bani primea el de la Potifar să lucreze cu toată inima, nu doar ca
un rob, care era obligat sau avea un alt interes să muncească? Ce a
câştigat din a ajuta toate familiile fraţilor lui, ani în şir, când le punea
banii (argintul) înapoi în saci în loc să-i taxeze şi pentru faptele lor?
Iosif nu le-a făcut bine pentru bani, ci pentru că avea o inimă bună.
Învaţă de la el!

22. Cei doi pomi şi o opţiune

Imaginează-ţi, dacă eşti băiat, pe Adam (un tânăr frumos,


sănătos şi foarte interesat de cele existente în jurul lui), plimbându-se
prin Grădina Eden. „Priveşte”, dacă eşti fată, la Eva, (o tânără ce
fusese unica mireasă fără păcat şi cununată – binecuvântată, direct de
Dumnezeu). Ei puteau umbla prin grădină, lucra şi mânca tot ce-şi
doreau. Cred că şi clima era foarte propice vieţii. Toate erau foarte
bune (Geneza 1:31), dar problema lor era existenta a doi pomi
speciali şi total deosebiţi: pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui
şi răului. (Geneza 2:9) Al doilea era interzis, căci Eva ştia ce le
poruncise Domnul: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de
el, ca să nu muriţi.” (Geneza 3:3) Cât despre primul - pomul vieţii,
nu ni se spune ca cei doi să-l fi studiat sau să încerce să consume din
el. Mai târziu, după ce au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi
răului, au fost împiedicaţi să consume din pomul vieţii, consum
care le-ar fi adus viaţă veşnică. (Geneza 3:22-24)
Există o foarte mare asemănare între situaţia lor şi a noii
generaţii. Ei erau puşi în faţa unor lucruri noi, ce prezentau interes.
Dumnezeu a trecut prin faţa lui Adam toate vieţuitoarele, căci El a
creat omul cu capacitatea şi setea de cunoaştere. La fel, copiii sunt
curioşi şi capacitatea lor intelectuală le permite să înveţe diverse
noţiuni despre cosmos şi vieţuitoare. Acum în lume copiii au multă
libertate, dar, ca și atunci, există şi acum restricţia divină a studierii
paralele a binelui şi răului. Însă tocmai la acest capitol este prezent
Satan, exact în acelaşi loc, ca şi acum şase mii de ani, cu reclama sa.
El vrea să le arate imagini violente şi imorale, el le pune căşti în
urechi să asculte o muzică rock, îi serveşte cu ţigări, le oferă droguri
şi îi aşteaptă la nopţi de „neuitat” (şi de neşters dintr-o conştiinţă
vinovată). O, câte oferte are acest pom al păcatului!
Dar de ce nu s-au grăbit Adam şi Eva să guste din pomul
vieţii? Nu ştiu ce au gândit ei despre acest pom, dar aceeaşi atitudine
se vede la mulţi copii. O indiferenţă faţă de problema vieţii veşnice şi
un slab interes faţă de Biblie, rugăciune, adunare şi alte lucruri sfinte.
De ce? Se vor întreba şi ei mai târziu. Într-o zi le va părea rău că au
folosit computerul şi telefonul mobil pentru a gusta „fructe” din
pomul cunoştinţei binelui şi răului și nu pentru a transmite mesaje
cu versete din Biblie. În acest context, cât de actuale sunt cuvintele
Domnului, adresate lui Israel: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa (pomul
vieţii - lucrurile sfinte) şi binele (alege-l, dacă tot ai mâncat din
pomul cunoaşterii binelui şi răului), moartea şi răul (căci în ziua
în care vei mânca din el, alegând răul, vei muri).” (Deuteronom
30:15)

23. Eşti mântuit?

Mă adresez direct ţie, copil sau adolescent, evident nebotezat:


Eşti mântuit? Dacă răspunsul tău este „DA”, te rog verfică-te după
cele ce urmează. Dacă răspunsul e „NU”, pune-ţi întrebarea
înţeleaptă, aşa cum şi-a pus-o comandandul penitenciarului din Filipi
în faţa lui Pavel şi Sila: „Ce trebuie să fac să fiu mântuit?” (Fapte
16:30) şi ascultă-mă.
Ce este mântuirea? Mântuire înseamnă salvare. Imaginaţi-
vă dar un vapor mare, ca Titanicul, pe care vă deplasaţi împreună cu
cunoscuţii voştri. Deodată apare un aisberg şi are loc lovitura fatală.
Se lansează bărcile de salvare. Ce trebuie făcut atunci? Aveţi de ales
între viaţa de pe vapor, cu odihna din cabină, locurile şi muzica din
compartimentele pentru distracţie şi viaţa împreună cu vreun bagaj
foarte mic. Ai accepta să se salveze numai tata, mama şi fraţii mai
mari sau vei dori să fii şi tu salvat? Aceeaşi situaţie ne-am putea-o
imagina dacă ar fi inundaţii mari şi apele ar ameninţa să inunde
localitatea noastră. Ai fi nevoit să fugi din casa şi grădina voastră,
poate pe un deal, unde ar fi un loc cruţat de furia apelor, renunţând
astfel la confortul din casă.
Toată lumea este (deja) inundată de apa păcatului şi se
scufundă în pierzare veşnică. De aceea noi toţi trebuie să ne salvăm,
deci şi tu. Aceasta înseamnă să te laşi de toate relele şi să Îi ceri
Domnului să te ierte. Dacă s-ar întâmpla să te accidentezi, să te
îmbolnăveşti sau să vină Domnul şi nu ai renunţat la minciună, furt,
batjocoră, ură, ceartă, mânie, vorbire de rău, mândrie, neascultare sau
vizionarea unor imagini sau filme murdare, eşti condamnat la moarte
pentru vecii vecilor.
Împăcarea ta cu Domnul trebuie făcută în aşa fel cum ai
proceda când ai făcut ceva rău şi urmează să fii pedepsit de părinţi:
să-ţi ceri iertare şi să te angajezi să nu mai repeţi răul.
Iată un caz real: O fetiţă de vreo zece ani era foarte bolnavă
şi se temea că moare, aşa că se ruga şi plângea înaintea Domnului ca
să trăiască. Într-o noapte, a visat că a venit un înger la ea şi i-a
amintit toate păcatele ei, tot ce a minţit sau ce a vorbit urât şi i-a spus
că Domnul este supărat pe ea. A sfătuit-o să se mărturisească la
părinţi, să se angajeze să trăiască frumos şi corect şi apoi se va face
sănătoasă. Ea a înţeles şi, la vârsta aceea, şi-a predat viaţa în mâna
Domnului. Apoi s-a făcut sănătoasă şi, cu multă credinţă şi bucurie,
mărturisea prietenelor şi colegelor sale care au văzut viaţa ei
schimbată, că a fost mântuită.
Nu uita că mântuirea este posibilă pentru orice om prin
jertfa Domnului Isus Hristos, care în mod voluntar S-a dăruit
pentru noi. El a murit pe crucea din Golgota ca oricare dintre
noi să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16) Ferice de cei care vin cu
pocăinţă înaintea Sa pentru a începe o nouă viaţă cu El!
Grăbeşte-te, căci zilele mântuirii sunt pe sfârşit!
24. De la dorinţe la împliniri

Am citit despre un om care, în lăcomia lui de a ajunge bogat,


a vrut ca toate lucrurile din casa lui să se transforme în aur. În timp
ce îşi dorea să vadă totul sclipitor, şi-a dat seama că dacă şi pâinea şi
celelalte alimente vor deveni de aur, va muri de foame. El a renunţat
la dorinţa lui, bucuros că ea n-a fost îndeplinită. Dar tu, în ce raport
de împlinire a dorinţelor te afli? Dacă s-ar realiza tot ce ţi-ai
dori, ai fi fericit? Am exclus din start dorinţele (vizibil) rele, căci
„cine urmăreşte răul este atins de el”. (Proverbe 11:27) „Iată că cel
rău pregăteşte răul, zămisleşte fărădelegea şi naşte înşelăciunea:
face o groapă, o sapă şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o.
Fărădelegea pe care a urzit-o se întoarce asupra capului lui...”
(Psalmul 7:15,16a) Luăm în calcul numai dorinţele aparent bune, dar
cu sesizarea că „Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel
ce cercetează duhurile este Domnul.” (Proverbe 16:2)
Evreii spun că Dumnezeu nu ascultă rugăciunea drumeţului,
pentru că el tot timpul îşi doreşte să fie timp frumos, caz în care după
secetă ar urma foametea şi apoi moartea. Între timp la Dumnezeu
sosesc şi rugăciunile agricultorului, care cere ploaie. Oricum
Dumnezeu, în înţelepciunea şi bunătatea Lui, ştie ce are de făcut.
Viaţa ta este ca o sumă de bani (din care ai început să cheltui),
cu care intri într-un supermagazin care îţi atrage atenţia cu o mulţime
de produse, unele mai interesante, iar altele ce n-ai vrea să le
cumperi, dar tata şi mama ţi-au dat o listă cu ceea ce aveţi nevoie. Ce
vei cumpăra?
Am aflat de asemenea despre un copil căruia îi plăcea mult să
se joace. Dorința lui era ca atunci când va fi mare să-şi petreacă tot
timpul disponibil participând la diverse jocuri. După ce a crescut mai
mare a înţeles însă că dacă ar face aşa ar îmbătrâni fără folos. Ce
orar de activităţi îţi doreşti? Ce ore din programa şcolară și ce
discipline ai vrea să modifici? La ce oră vrei să mergi dimineaţa la
şcoală? Ce-ţi place mai mult să faci după-masa? Îţi propun să discuţi
toate aceste probleme cu profesorii şi rudeniile care au reuşit să
devină oameni de caracter în viaţă. Ascultă sfatul, căci dacă nu vei
afla la timp ce trebuie să faci, îţi va părea rău mai târziu.
La fel, viaţa poate fi comparată cu prezenţa într-o mare
bibliotecă de unde poţi împrumuta diverse cărţi şi alte materiale după
dorinţă sau după fişa de lecturi ce ai primit-o de la şcoală. Când
mergi la bibliotecă, să îţi aminteşti mai întâi de cărţile lui Moise
(Tora), Luca (evanghelia şi volumul întâi al istoriei Bisericii) şi Pavel
(epistolele). Cu ce te vei întoarce acasă?
Pentru a te ajuta să ştii ce să cumperi, iată in fragment dintr-o
listă de necesităţi, concepută în colaborare cu mai mulţi oameni de
seamă, specialişti în diverse domenii: un plic de tămâie pentru
rugăciuni (Apocalipsa 5:8), pâinea cea de toate zilele (Matei 6:11),
apă de izvor (Proverbe 16:22), diverse fructe (Geneza 1:29, 2:16),
ceva lemne pentru o jertfă vie (Geneza 22:6,7; Romani 12:1), un coş
unde să pui cuvinte potrivite (Proverbe 25:11), o pernă pe care să-ţi
aşezi capul pentru a avea un somn dulce (Psalmii 4:8) şi apoi vezi ce
bani îţi mai rămân.

25. „În Numele Domnului!”

Am auzit diferite întâmplări despre reacţia sinceră a unor


copii referitoare la colectarea fondurilor băneşti în Casa Domnului.
Iată două dintre ele: în timp ce aştepta coşul de la colectă cu banii
pregătiţi de acasă, o fetiţă a sesizat pe o doamnă foarte elegantă ce a
luat doar o monedă mică dintr-un portmoneu plin cu bani. Atunci s-a
apropiat de ea, i-a întins banii ce-i avea în mână şi a zis: „Puneţi
dumneavoastră în coş banii aceştia, căci este ruşine să daţi aşa puţin,
iar eu mă ascund sub bancă până ce trece colecta.” Într-un alt caz, un
copil a ascultat provocarea de a oferi bani pentru o lucrare de
misiune. Rămas foarte mişcat, a dorit să facă şi el tot ce poate pentru
Domnul şi lucrarea de evanghelizare. Când s-a făcut colecta specială
şi când omul de serviciu a trecut cu o tavă în care strângea banii,
copilul i-a zis: „Lăsaţi-o, vă rog, mai jos!” Omul a crezut că el nu
poate ridica mâna şi a lăsat-o până la mâna lui. Copilul a insistat:
„Vă rog, mai jos!”, timp în care încerca să se urce pe tavă. Atunci a
fost întrebat: „Ce vrei să faci?” El a răspuns cu lacrimi în ochi: „Nu
am niciun ban să dau pentru misiune, dar aş vrea să mă dăruiesc pe
mine pentru Domnul!”
Hai, spune cu sinceritate, ce atitudini, ce gânduri ai când
trece coşul de la colectă prin adunare? Ce te-au învăţat părinţii
despre dăruirea pentru lucrarea Domnului şi pentru săraci? Dai
zeciuiala din puţinii bani pe care îi ai? De la ce vârstă şi de la ce
sumă de bani trebuie să dea cineva o parte pentru Domnul? În prima
relatare cred că avem de-a face cu o familie ce îşi iniţia copiii să se
închine Domnului şi prin oferirea ca mulţumire a unei părti din ceea
ce Dumnezeu a dat familiei lor. În al doilea caz, avem dovada că
fiecare la vârsta lui trebuie să fie doritor şi dăruit să facă ceva pentru
Domnul.
Acum aplicaţia: Ai ceva bani adunaţi? Poate ai primit ceva
de la părinţi sau alte rudenii, poate ai muncit în vacanţă. Dacă da,
atunci înainte de a cheltui din ei, mai întâi dă „partea Domnului”.
Te sfătuiesc să dai, deoarece: tot ce avem este de la
Dumnezeu (1 Cronici 29:12-14); sunt alţii care nu au şi dacă ai fi
în locul lor sigur te-ai bucura să primeşti, dar este mai bine să
dai decât să aşteptaţi să primeşti (Fapte 20:35); lucrarea
Domnului se întreţine din banii celor credincioşi, căci îngerii n-
au bani să ajute Biserica Domnului (3 Ioan 1:6-8); vei fi
binecuvântat în viaţă, ajutat la nevoie, vindecat când eşti bolnav
şi ţi se va răsplăti în Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 19:29; 25:34-
36)
Dacă nu prea crezi ce am spus, încearcă sfatul din Maleahi
3:10: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană
în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor şi
veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu
voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” Şi spusele Domnului
din Luca 6:38 „Daţi şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o
măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.
Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”

26. Vorbele

Latinii ziceau: „Nescit vox missa reverti”- „Un cuvânt


odată spus nu mai poate fi întors.” „O vorbă care a zburat nu o mai
prinzi nici cu patru cai în zbor…”, spuneau bătrânii noştri. Pe
vremea lor nu era tren sau avion, dar acesta este adevărul, căci
tehnica modernă dovedeşte că undele care transmit şi păstrează
sunetele îşi au efectul lor ireversibil.
Iată o întâmplare care arată falimentul datorat vorbelor
nechibzuite. Într-o zi, cine ştie la ce mare bucurie, un om şi-a invitat
mai mulţi prieteni la masă, Dar la ora stabilită erau prezenţi doar șase
musafiri. Îngrijorat, el întreabă: „Cum de cei care trebuiau să vină nu
au venit?” Doi dintre cei prezenţi s-au gândit: „Înseamnă că invitaţii
erau alţii, nu noi!” Cu feţele roşii de ruşine şi-au luat rămas bun şi au
plecat. El s-a supărat şi a zis: „Cum de au plecat cei care nu trebuiau
să plece?” Alţi doi musafiri şi-au schimbat faţa brusc: „Aşa deci, s-au
gândit ei, cei care trebuiau să plece eram noi!” Fără să mai scoată
vreun cuvânt, s-au ridicat şi au plecat şi ei. El stătea gata să plângă.
Ultimii doi prieteni rămaşi i-au spus atunci cu blândeţe: „Trebuie să
fii mai atent când vorbeşti; cei care au plecat, au crezut că ei n-au
fost aşteptaţi.” „Vai, dar au înţeles greşit, nu lor le-am adresat
cuvintele de mai înainte!” „O, adică despre noi era vorba? De ce nu
ai spus așa mai devreme? Şi furioşi, ieşiră din cameră, trântind uşa.”
El a rămas trist și buimac lângă bunătăţile pregătite pentru foarte
mulţi prieteni care fie n-au venit, fie n-au rămas.
Dacă n-am putea vorbi, am avea mai puţini duşmani,
căci „Mutul n-are duşmani”, spune un proverb. Poate şi de aceea
copiii mici, înainte de a vorbi, sunt foarte drăgălaşi. Dar cu
siguranţă faptul că putem vorbi este un mare har şi nimeni n-ar
prefera ca în schimbul unei sume de bani să-şi vândă dreptul de
a vorbi. Prin vorbire – comunicare, viaţa este mult mai frumoasă.
Cum ar fi într-o prietenie, fără cuvinte? Ar părea că suntem supăraţi.
Ce ne-am face dacă tot ceea ce dorim sau ce ne doare ar trebui să
comunicăm în scris? N-ar fi bucuroşi nici copiii, care ar vrea să fie
ascultaţi oral. Deci, fără îndoială că vorbele sunt de mare preţ.
Atunci de ce vorbele cauzează şi menţin certurile? De ce
oamenii spun atâtea vorbe rele, iar copiii le învaţă aşa uşor de la ei?
Fiindcă în lumea noastră minunat creată de Dumnezeu – Cuvântul, a
apărut un duşman al Cuvântului, diavolul, care se exprimă tot prin
cuvinte. Astfel, fiecare dintre noi va vorbi de la Dumnezeu sau de la
diavolul. Când spunem vorbe frumoase şi adevărate, folosim cuvinte
din „limba” cerului, dar când rostim vorbe rele sau murdare folosim
„limba” iadului. Dacă nu este normal să vezi un nordic, blond şi cu
ten deschis, vorbind într-un dialect african şi să nu ştie nicio limbă
anglo-saxonă, cu atât mai mult nu este corect ca omul făcut după
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu să vorbească limba diavolului,
duşmanul Lui, ce va fi alungat pentru eternitate din Împărăţia sfântă.
Îţi propun să te asculți pe tine însuţi, să-ţi montezi un
„aparat” prin care să-ţi audă urechile ce-ţi vorbeşte gura. Apoi
să le introduci într-un document pe care să-l verifici prin
„dicţionarul” limbii lui Dumnezeu. Să „ştergi” fără părere de
rău tot ce nu-i bun şi să fii mult mai atent când vorbeşti –
inclusiv prin mesaje electronice. Căci Domnul Isus a zis: „Omul
bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău
scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua
judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe
care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din
cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:35-37) Deci cuvintele –
exprimarea verbală şi scrisă, îţi vor decide soarta, după cum scria şi
Solomon: „Din rodul gurii lui îşi satură omul trupul, din venitul
buzelor lui se satură. Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine
o iubeşte, îi va mânca roadele.” (Proverbe 18:20-21)

27. A şaptea oară

Uneori imagini din natură sau acţiuni din lumea animală sunt
foarte grăitoare şi motivatoare pentru oameni. O astfel de experienţă
a avut Robert Bruce, tânărul care la 27 martie 1306 a fost încoronat
ca rege al Scoţiei. Fiind ascuns, în timpul ostilităţilor cu regatul
englez, acesta a observat un păianjen care a încercat de şase ori să se
prindă de grinda următoare şi de fiecare dată a căzut pe verticală, dar
nu a renunţat şi a şaptea oară a reuşit. Atunci şi-a zis: „Acest
păianjen are aceeaşi soartă ca şi mine. Eu am încercat de şase ori să
scap Scoţia de stăpânirea engleză. De şase ori am dat greş, dar am să
încerc din nou.” A prins curaj, şi-a adunat soldaţii şi a câştigat
bătălia.
Tu ai întâmpinat greutăţi în a face unele lucruri mai grele? Îţi
aminteşti ce ţi-a fost mai greu să înveţi? Pentru unii, a fost foarte
greu să înveţe tabla înmulţirii, pentru alţii să execute o probă la
gimnastică sau să înveţe să cânte la un instrument. Dar există o
metodă ce dă rezultate foarte bune: repetiţia - efortul încercărilor
repetate. Am prezentat succesul unui păianjen, dar şi al unui monarh,
pentru că atât vieţuitoarele cât şi oamenii îşi pot împlini dorinţele şi
idealurile numai prin silinţă.
Ştii cine s-a rugat până „a şaptea oară” pentru a obţine ceva
de la Dumnezeu? Profetul Ilie. (1 Regi 18) Ucenicul lui, Elisei, a
învăţat de la el principiul stăruinţei. Amândoi s-au rugat pentru câte
un copil mort şi în ambele situaţii, învierea s-a produs, dar doar după
rugăciuni repetate. Ilie s-a rugat de „trei ori... şi sufletul copilului s-a
întors în el şi a înviat”. (1 Regi 17:21-22) Elisei „s-a rugat
Domnului... (s-a aplecat de două ori) „şi copilul a strănutat de şapte
ori şi a deschis ochii”. (2 Regi 4:33-35)
Au fost şi alţi oameni plini de râvnă în istoria biblică. Iehu este
cunoscut pentru fermitatea şi râvna lui. El „a zis (către Ionadab, fiul
lui Recab): «Vino cu mine şi vei vedea râvna mea pentru Domnul»”
(2 Regi 10:16), dar zelul lui „pentru Domnul” s-a stins repede, fără
rezultate spirituale pozitive, el râmânând apoi un idolatru tradiţional.
Acesta este un exemplu nefericit, ce se poate repeta însă cu mulţi
alții în vremea noastră, care sunt plini de râvnă pentru anumite
activităţi din Casa Domnului: să memoreze versete, să recite, să
cânte vocal sau instrumental, dar care nu sunt decişi şi nu se luptă
din toată inima să renunţe la tot ceea ce-i lumesc. Astfel, acceptă să
vizioneze filme, să întreţină prietenii imorale, la vârste fragede şi să
practice în mod repetat alte fapte ale firii pământeşti.
„A şaptea oară” nu este limita încercărilor pozitive sau a
enumerării comiterii unor păcate. Solomon scria: „Aruncă-ţi pâinea
pe ape... Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire
poate da peste pământ.” (Eclesiastul 11:1-2); „păcătosul face de o
sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el”. (Eclesiastul 8:12)
Gândeşte-te de câte ori ai repetat binele, dar fii sincer şi recunoaşte şi
de câte ori ai făcut rele. Dacă în vacanţa de vară ai ajutat la lucru pe
un necăjit numai o dată pe săptămână, ai în cont douăsprezece fapte
bune, dar de asemenea, dacă ai minţit numai o dată la două zile, ai
spus cel puţin patruzeci de minciuni.
Toate sfaturile părinteşti primite - oare a câta oară? - au avut
rolul să te determine să faci binele, să lupţi pentru scopuri înalte, fără
să abandonezi la gândul că nu se poate sau este prea greu. Trebuie să
încerci de „n” ori (şapte sau şaptezeci), până la biruinţă. Nimeni să
nu abandoneze! Rugăciune mai multă, repetiţii şi exerciţii pentru
diferite activităţi bune, citit mai mult, iar succesul nu va întârzia! Au
fost inventatori şi descoperitori în diferite domenii ale ştiinţei care au
efectuat zeci de mii de experimente nereuşite, dar care în final au
purtat brevetul de inventator pentru că nu s-au lăsat. Totodată eşti
dator să îi încurajezi şi pe alţii, de fiecare dată când sunt pe punctul
de a abandona o lucrare bună. Eu doresc tuturor reuşită la prima
încercare şi optimismul că dacă nu a fost aşa, va fi la următoarea şi
tot aşa. Chiar dacă este a şasea încercare, nu renunţa, „a şaptea
oară” vei reuşi! Totuși, din punct de vedere biblic „şapte” nu este
întotdeauna un număr matematic şi simbolul desăvârşirii, de
aceea trebuie să încerci până la atingerea oricărui scop nobil.

28. Vine vacanţa!... pentru cei ce au învăţat

Înţeleptul Solomon scria: „Toate îşi au vremea lor...”


(Eclesiastul 3:1), astfel şcoala şi învăţatul îşi au vremea lor, iar
vacanţă își are şi ea vremea ei.
Să ne uităm în catalog, mai întâi la rubrica absenţe, apoi la
notele obţinute la fiecare disciplină şcolară, pentru că Solomon scria
în continuare: „fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui”. Dacă
la ceasul – ora de matematică, de exemplu, ai fost prezent şi atent,
foarte bine! Dar dacă ai lipsit, te întreb: la ce ai folosit ceasul acela?
Toată viaţa se compune din vremi (ani) şi ceasuri (ore), care pot fi
folosite cu înţelepciune sau pot fi pierdute. Timpul este o valoare ce
nu poate fi economisită, ci doar folosită. Fiecare moment este o
oportunitate de a învăţa ceva şi de a trăi frumos sau poate, pentru
unii, o ocazie de a face ceva rău. Mai există şi posibilitatea de a nu
face nimic – serviciul leneşulului – chiulitul de la şcoală, dar şi în
situaţia aceasta tot se va face ceva.
Dacă ai parcurs cu bine anul şcolar şi ai ştiut să le faci pe
toate la vremea lor: orele de şcoală, fie ele teorie sau practică și
temele pentru acasă, apoi te poţi bucura din plin de vacanţă. Chiar
dacă nu vom „pune cărţile pe foc”, cum se mai spune în perioada
aceasta, ai dreptul să te joci, potrivit cu vârsta pe care o ai. Îţi
recomand jocuri în natură în locul jocurilor virtuale, care te pironesc
în scaunul computerului şi te fac dependent de imagini ireale. Timpul
vacanţei poate fi folosit şi pentru ajutorarea părinţilor sau a bunicilor.
Cred că ei te vor recompensa, aşa încât să ai ceva bani pentru
următorul an şcolar. Dacă sunt prea săraci să te plătească în bani
pentru munca prestată, gândeşte-te că ei muncesc mult mai mult
pentru a te întreţine. Apoi există şi beneficiul de a învăţa o meserie ca
ucenic, din care vei câştiga bani, mai târziu în viaţă. Nu trebuie uitat
nici faptul că dacă facem ceva frumos, ca pentru Domnul, El ne va
răsplăti şi aici pe pământ şi în eternitate.
Într-o situaţie diferită se află cei care n-au înţeles bine că
„orice lucru El îl face frumos la vremea lui”. (Eclesiastul 3:11)
Astfel, cei care au rămas corigenţi sau cei care nu au luat un examen
trebuie încă să înveţe, neavând drept la o vacanţă întreagă şi fără
emoţii. Poate unii se bazează pe relaţii sau pe indulgenţa
examinatorilor şi tot nu învaţă, dar eu te întreb: „Chiar crezi că
şcoala n-are rost?” Imaginează-ţi că un medic n-ar şti ce tratament
să-ţi dea şi te-ai îmbolnăvi și mai grav sau un şofer de autobuz nu
ştie ce defecţiune indică la bord şi ar pune astfel în pericol viaţa a
zeci de pasageri. De asemenea, ce urmări ar avea cine nu ştie scrie
corect şi ar transmite informaţii eronate privind o decizie oficială a
autorităţilor statului? Se spune că Napoleon nu scria frumos şi în
cazul bătăliei de la Waterloo – una din marile lui înfrângeri – a scris
o depeşă către comandantul unui corp de militari de carieră, iar
acesta a citit-o sub un alt înţeles, întârziind deplasarea trupelor, fapt
considerat de istorici ca având o contribuţie majoră la înfrângerea
francezilor.
Poate ai auzit părinţi plângându-se de diferite neajunsuri sau
de guvernanţi şi patroni sau pe unii patroni de angajaţi. Dacă încerci
să discuţi cu ei, vei afla cât ar fi de bine dacă fiecare şi-ar face treaba
în mod conştiincios. Dar dacă profesorii nu au înţeles vremea
predării lecţiei şi elevii pe cea a asimilării cunoştinţelor, când se mai
poate recupera ceea ce este pierdut? Ceasul următor poate fi
momentul potrivit pentru o altă activitate. Viaţa are câteva perioade
de activitate intensă, în cazul copiilor şi adolescenţilor – şcoala,
urmate de alte perioade în care timpul este mai liber şi activităţile
mai plăcute pentru aceştia - vacanţa. Este scris despre Iosif, fiul lui
Iacov, că după o perioadă grea de „şcolarizare”, finalizată cu un
examen reușit în faţa lui Faraon, a fost promovat într-un serviciu
bun, în care îşi făcea singur orarul, deoarece era un om foarte
înţelept.
Pe pământ, viaţa alternează asemeni anotimpurilor.
Ferice de cei ce au înţeles să valorifice vremea potrivită! „Inima
înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata. Căci pentru orice lucru
este o vreme şi o judecată.” (Eclesiastul 8:5-6) La terminarea
şcolilor şi a vacanţelor terestre, urmează marea vacanţă, de care
se apropie bunicii tăi. Vacanţa aceea începe cu odihna morţii
celor credincioşi şi aşteptarea marii zile a împărţirii premiilor şi
a răsplătirilor eterne. În schimb, pentru cei nu au fost elevi
conştiincioşi în şcoala Marelui Învăţător, încep aşteptările
corigenţelor şi ale restanţelor, fără purgatoriu, direct „o
aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc, care va mistui
pe cei răzvrătiţi” - cei cu nota scăzută la purtare. (Evrei 10:27)

29. Atelierul

Odată, într-un sat mic, trăia un tâmplar ce avea în atelierul lui


multe scule de tâmplărie. Într-o zi pe când el nu era în atelier, ele „s-
au luat la ceartă”. Acuzaţiile au început cu fierăstrăul, „cel cu colţi
ascuţiţi, care sfâşie şi rupe tot ce-i iese în cale, ca un balaur.”
Rindeua era condamnată că muşcă fără milă, ca o fiară, iar ciocanul
că zdrobeşte totul cu violenţă. N-au scăpat nici cuiele, învinuite că
străpung şi pătrund în orice cu vârful lor ascuţit. Astfel se acuzau
unele pe altele şi până la urmă au hotărât că nu mai pot trăi împreună
sub soare, unele în compania altora, datorită răutăţii şi violenţei lor
fără de seamăn. Ciocanul era de părere că rindeaua, îndeosebi,
trebuia alungată. Rindeaua credea că fierăstrăul nu mai putea rămâne
nicio clipă lângă celelalte unelte. Fierăstrăul nici nu voia măcar să
mai audă de cuie. Dar suferinţa cea mai mare era a materialului
lemnos, îndeosebi a unor scânduri ce ştiau că vor ajunge pe mâna
acestor unelte greu de suportat. Ele se văitau toate, aşa încât fiecare
era împotriva tuturor. Deodată uşa s-a deschis şi a intrat tâmplarul.
Îndată s-a făcut linişte deplină. El a luat mai multe scânduri, pe care
le-a tăiat cu fierăstrăul, apoi bucăţile le-a finisat cu rindeaua. A bătut
cuie cu ciocanul şi la sfârşit a netezit totul cu raşpelul şi şmirghelul.
Folosind toate aceste unelte şi lemnul ca materie de bază, tâmplarul a
făcut un minunat leagăn pentru un nou-născut.
Cu siguranţă, întâmplarea aceasta este doar o istorioară
alegorică, dar astfel de discuţii cu jigniri şi fapte de dezapreciere
reciprocă se pot petrece uneori în familie. Sunt taţi care acuză felul în
care mamele se comportă cu copiii lor. Ele, la rândul lor, găsesc alte
motive de învinovăţire a soţilor lor. Bunicii nu se lasă mai prejos şi
completează această orchestră neplăcută, spunând că ei şi-au crescut
altfel copiii, care de fapt sunt cei din casă. Iar fraţii mai mari au şi ei
de obiectat, că în cazul lor s-a procedat altfel. Copiilor li se pare că
tata este ca un fierăstrău dur, care taie cu autoritate unele pretenţii ale
lor, iar mama asemeni rindelei, mereu sfătuind, în vederea cizelării
copiilor şi în special a fetelor. Ce să mai spunem despre bunicul sau
bunica, care îi „bat la cap” pe nepoţi, ca şi ciocanul cuiele? Dar
toate aceste „unelte” nu se împacă uneori nici între ele, când nu-şi
cunosc fiecare locul sau rolul în familie. Vor avea însă mari realizări
dacă fiecare ascultă de Marele Stăpân, contribuind cu toţii la
creşterea şi formarea caracterului copiilor pe care Dumnezeu îi
trimite în familiile noastre. Fiecare copil are nevoie de leagănul lui,
precum şi de un întreg mobilier ce necesită prelucrări în care sunt
implicaţi ceilalţi membri ai familiei.
Ce-i de făcut? Să se renunţe la unele unelte, când ele vor să
se elimine unele pe altele? Din nefericire s-a încercat şi aceasta. Aşa
se face că bunicii sunt de nedorit, iar părinţii nu mai pot să stea
împreună. Urmează să rămănă scândurile neprelucrate – copiii să fie
lipsiţi de maniere şi dragoste naturală. Mulţi dintre ei cresc în familii
monoparentale şi fără nicio disciplină. Aparent, este mai plăcut să ai
un profesor care întârzie la ore, nu dă note rele şi nu notează absenţii,
dar mai târziu, când vei putea judeca mai bine, vei realiza că ai fost
la şcoală, dar esti lipsit de cunoştinţe şi nepregătit pentru viaţă şi vei
regreta.
Ce-i de făcut? Fiecare unealtă să-şi facă lucrarea
încredinţată pentru obţinerea produsului finit. Să asculte de
marele Maestru – Creatorul, care ştie ce prelucrări sunt necesare
pentru creşterea şi formarea fizică, intelectuală, profesională şi
spirituală. Aceasta înseamnă, mai întâi, preţuirea reciprocă.
Fierăstrăul nu poate face slujba rindelei, nici a ciocanului. Tata nu
poate lua rolul mamei în chip desăvârşit şi nici invers, iar bunicii, cu
experienţa lor de o viaţă și cu blândeţea înţelepciunii, vor fi cel mai
bun raşpel sau şmirghel, pentru a finisa ce s-a fasonat în operaţia
anterioară.
Să ştii că dintr-un atelier bun de tâmplărie, va ieşi mobilă
frumoasă, dar rămâi în atelier până la ultima operaţie necesară.
Astfel copiii vor fi „ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba
caselor împărăteşti”. (Psalmul 144:12) Iar la vremea potrivită, când
se va schimba actul şi vor fi şi ei în rolul de unelte, vor avea parte de
un atelier bine dotat, de o atmosferă destinsă şi de colaborare,
urmând să realizeze articole de calitate, cu care să se poată prezenta
la expoziţia din ziua veşniciei.

30. Ce materie şcolară îţi place mai mult?

Eu cred că fiecare elev are cel puţin o materie care îi place,


dar sunt unii cărora le plac mai multe. Poate unii vor spune
matematica, alţii chimia, iar alţii muzica etc. De fapt, de ce vreau să
te întreb aceasta?
Hai să ne gândim împreună şi iarăşi să întreb: Ce mâncare îţi
place mai mult? Poate supă de cartofi, friptură de pui, banane etc.
Există vreun om căruia nu-i place nicio mâncare? Poate! Dar este
vreunul care nu mănâncă nicio mâncare? Poate! Numai că în primul
caz, când lipseşte pofta de mâncare, este o boală, iar în cel de-al
doilea caz, când se refuză hrana, se va muri de inaniţie. Deci nu este
normal să nu-ţi placă mâncarea şi să nu mănânci. Aceasta este pentru
partea fizică a fiinţei noastre, în mod deosebit a unui copil care
trebuie să crească, nu numai să se menţină într-o formă fizică bună.
Dar nu este la fel şi cu învăţatul? Nu are nevoie şi mintea să se
dezvolte, cu fiecare an ce trece? Da, fiecare zi, fiecare oră este o
ocazie de a sta la masă şi a-ţi hrăni intelectul, ceea ce face bine şi
părţii fizice.
Materiile voastre şcolare se împart în două, în cele ce vă
plac şi cele ce nu vă plac şi despre aceasta vreau să vă spun ceva
important. Materiile care vă plac reprezintă domeniul care v-a fost
dat de Dumnezeu prin naştere, pentru a vă forma profesional. De
exemplu, am întâlnit un copil căruia nu-i plăcea să se joace cu
maşinuţe şi stătea minute în şir să admire insecte. Acel copil nu
trebuie să ajungă mecanic, ci biolog. În schimb ştiu un copil care, de
când era în clasele primare, s-a apucat să „intre” în motoare şi cutii
de viteză. El acum este un mecanic foarte bun. Investiţi în materiile
care vă plac şi veţi ajunge specialişti în acele domenii.
Cât despre materiile care nu vă plac sau nu vă prea plac, ce-i
de făcut cu ele? Mai mergi sau nu la acele ore? Sunt câteva motive
temeinice pentru care trebuie acceptate şi acele materii care nu-ţi
plac, căci nu-s trecute degeaba în programa şcolară. Eu ştiu mai
mulţi băieţi cărora nu le-a plăcut limba engleză, dar a venit vremea
când tocmai de această limbă internaţională au avut nevoie.
Imaginează-ţi un mecanic pe care un client îl sună din Sibiu că vine
cu maşina la atelier şi după o oră mecanicul întreabă: „Dar n-aţi
ajuns?” Ce va spune clientul: „Domnule, dar eu nu vin cu avionul,
vin cu maşina pe trailer! Ştiţi că de la Sibiu la Arad, sunt aproape 300
de kilometri!” Ori, punând această întrebare, mecanicul s-a făcut de
ruşine şi posibil, dacă mai are şi alte „lipsuri”, chiar să-și piardă din
clienţi pe viitor. Să ne imaginăm în continuare că acelui mecanic nu
i-a plăcut nici materia Limba şi literatura română. Ce neplăcut este
când trebuie să scrie un anunţ să nu ştie cum să formuleze ceea ce
doreşte! S-ar putea chiar să nu fie înţeles. Cât i-ar prinde de bine
domnului mecanic să ştie şi ceva geografie şi mai multă română!
Mai mult decât nevoia de hrană sau de educaţie şi ştiinţă,
duhul vostru are nevoie de educaţie spirituală. Iată de ce este
foarte necesar pentru noua generaţie să frecventeze grupele de studiu
biblic de la adunare, dar să înveţe și acasă. Fiinţa spirituală trebuie să
crească şi să devină asemenea chipului Domnului Isus Hristos.
Despre copilăria Domnului este scris: „Isus creştea în înţelepciune,
în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea
oamenilor.” (Luca 2:52) La doisprezece ani a zăbovit mult la
Templu, unde şedea „în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi
punându-le întrebări”. (Luca 2:46) Aceasta trebuie să fie „poziţia”
corectă a tuturor copiilor ce vor să ajungă în Împărăţia lui
Dumnezeu. Fie la şcoală, fie la adunare, fie acasă, să le placă să stea
aproape de cei ce-i învaţă şi să fie activi.
Cât despre materia preferată, în cele sfinte este la fel. Unii au
mare pasiune pentru studiu biblic sistematic şi pot ajunge, dacă sunt
serioşi în însuşirea cunoştinţelor biblice, învăţători pentru copii sau
predicatori. Alţii au mare pasiune pentru mijlocirea în rugăciune şi,
dacă vor stărui, vor deveni profeţi sau oameni ai credinţei şi ai
minunilor, după cum va repartiza Stăpânul darurile sfinte. „De pildă,
unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune;
altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh;
altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin
acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia;
altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia,
tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi
Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” (1 Corinteni 12:8-11)
La fel este şi în planul lucrurilor sfinte cu materiile ce ne plac mai
puţin. Toate îşi au locul şi rolul lor. Dacă vei deveni predicator sau
învăţătoare pentru copii şi nu proroc, slujba ta nu va fi la timpul de
rugăciune, dar tot vei avea nevoie de rugăciune. Cel ce are darul
dărniciei nu va profeţi, dar are nevoie de rugăciune pentru a fi
călăuzit şi păzit de puterea divină.
Urmează ca fiecare să-şi înţeleagă preferinţa
profesională şi chemarea spirituală, dar şi să stăpânescă un nivel
cât mai înalt de cunoştinţe generale, necesare atât propriei
activităţi cât şi aprecierii altora care au alte înclinaţii. Toţi
împreună asigurăm nevoile vieţii acesteia şi aspirăm la încadrarea în
ordinea cosmică eternă, care va fi şi în funcţie de pregătirea şi
atitudinea fiecăruia dintre noi.

31. Cartea!

Un om bătrân care stătea pe pat, imobilizat de boală, a zis


deodată unui vizitator: „Dă-mi Cartea!” Privind în jur la o bibliotecă
imensă, acesta a întrebat: „Care carte?” Bolnavul, fiind credincios în
Dumnezeu, a răspuns cu fermitate: „Există o singură carte – Biblia,
celelalte sunt încercări relative de exprimare.” Întâmplările
prezentate în continuare evidenţiază cum şi copiii pot ajunge să aibă
înţelepciunea şi dorinţa acestui om bătrân.
Există o carte, atestată istoric, despre o fetiţă de origine
engleză pe nume Mary Jones. Aceasta a depus eforturi uriaşe pentru
a-şi procura o Biblie. Prin muncă grea, rugăciune şi credinţă, Mary a
făcut tot ce i-a stat în putinţă, când a pornit pe jos într-o călătorie ca
să-şi împlinească dorinţa. Cartea prezintă un exemplu de urmat care
demonstrează că Dumnezeu ascultă rugăciunile curate. Mary a fost o
tânără săracă care timp de şase ani a muncit, adunând bănuţ lângă
bănuţ, a parcurs desculţă, cu picioarele însâgerate, un drum de
aproape 100 de kilometri, în dorinta ei nestăvilită de a avea o
BIBLIE. În vremea aceea, bibliile erau foarte scumpe şi foarte rare.
Marele ei vis de a avea o Biblie şi de a putea citi în ea într-o astfel de
vreme scoate la iveală, în această istorisire captivantă, curajul,
perseverenţa şi remarcabila viziune misionară a eroinei.
Am aflat că povestea adevărată a acestei tinere, Mary Jones,
a stat la baza înfiinţării în 1804 a unei Societăţii de răspândire a
Scripturii în Ţara Galilor şi Anglia. În primii trei ani de la înfiinţare,
Societatea Biblică a distribuit 81.000 de Biblii, urmând ca în 1923 să
ajungă la cifra de 8.540.000. Dacă la data înfiinţării societăţii, Biblia
era tradusă doar în 50 de limbi, în 1923, datorită acestei instituţii, a
fost tradusă în peste 520 de limbi. Totul a pornit de la o dorinţă atât
de pură a unei fetiţe neînsemnate în ochii lumii, care şi-a spus:
„Trebuie să am o Biblie care să fie a mea!”
Dacă Mary şi-a dorit o Biblie doar pentru ea şi prin povestea
ei a revoluţionat lumea, William Cameron Townsend a simţit nevoia
de a oferi Cartea Sfântă lumii întregi. Astfel, în 1942 a apărut
organizaţia Wycliffe, ca răspuns la o întrebare adresată lui William de
către un indian din tribul Cakchiquel din Guatemala: „Dacă
Dumnezeul tău este atât de măreţ, de ce nu vorbeşte în limba
mea?” Astăzi, la 68 de ani de la înfiinţarea organizaţiei, Wycliffe a
realizat peste 500 de traduceri şi alte peste o mie sunt încă în lucru.
Dorinţa de a traduce Biblia este încă de nestăvilit, în ciuda
nenumăratelor atacuri de denigrare şi distrugere a ei.
Am auzit şi despre povestea unui băiat pe nume Karl, căruia
îi plăcea să citească de mic copil. Odată mama l-a trimis la măcelar.
Soţia măcelarului a pus pe cântar o bucată de salam şi a întins mâna
după o carte groasă, ca să rupă din ea o filă şi să împacheteze marfa.
Karl încremeni de groază. Citind spaima din ochii băiatului, femeia i-
a promis cartea în schimbul unor gazete la fel de voluminoase, cu
care să poată împacheta mezelurile. Karl se repezi într-un suflet
acasă şi strânse toate gazetele. În lipsa lui, mama a desfăcut hârtia în
care femeia a învelit cârnaţii şi a citit: „Sfânta Scriptură a Vechiului
şi Noului Testament în traducerea lui Martin Luther, anul 1560”. „Ce
nelegiuire!” - exclamă ea. – „Să pângăreşti Sfânta Scriptură, învelind
cu ea nişte cârnaţi!” Între timp, Karl adună o mulţime de gazete și le
duse la prăvălie. Vânzătoarea le-a pus pe cântar, dar Biblia se dovedi
a fi mai grea. Femeia i-a spus atunci că nu i-o poate da până nu-i va
aduce atâta hârtie cât cântăreşte Biblia. Dar văzând lacrimi în ochii
băiatului, i se făcu milă de el şi-i spuse: „Bine, ţi-o dau, pentru că te
ştiu băiat cuminte, silitor şi îţi place să citeşti.” Strălucind de bucurie,
băiatul duse uriaşa Biblie acasă. De atunci petrecea ore întregi
aplecat asupra ei. Peste puţin timp, băiatul ajunse să cunoască o
mulţime de istorii biblice, pe care le povestea mai apoi tovarăşilor lui
de şcoală. Aceştia îi schimbară pe loc porecla din Karl bibliofilul în
Karl biblicul. Când se jucau de-a Şcoala duminicală, Karl îndeplinea
întotdeauna rolul predicatorului.
Cât preț pui tu pe Sfânta Scriptură? Este cartea sfântă
pentru tine obiectul cel mai valoros de pe pământ? Tainele ei
descoperă comori pentru orice domeniu al vieţii. Psalmistul declara:
„Văd că tot ce este desăvârşit are margini: poruncile Tale însă sunt
fără margini. Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la
ea. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci
totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei,
căci mă gândesc la învăţăturile Tale.” (Psalmul 119:96-99) Dar cel
mai important este că Biblia prezintă modalitatea unică şi sigură de
obţinere a vieţii veşnice. De aceea trebuie aflată şi urmată din
copilărie, după cum scria Apostolul Pavel ucenicului său preaiubit:
„Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea
înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.”
(2 Timotei 3:15)

32. Florile primăverii

Primăvara este specifică prin faptul că natura prinde din nou


viaţă. Florile, cu frumuseţea şi parfumul lor, pot fi comparate cu
vremea copilăriei, adolescenţei şi tinereţii. Aşa cum plantele şi
copacii înfloresc şi înfrunzesc, pregătindu-se pentru noul sezon cu
creşterea şi rodirea necesară, la fel primii ani ai vieţii sunt hotărâtori
pentru cariera vieţii şi rezultatele ei. Dar nu toţi arborii sunt roditori
şi nu toate roadele sunt comestibile. Domnul spunea: „Culeg
oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice
pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun
nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.”
(Matei 7:16-18)
Pentru că omul are o moştenire genetică rea, este necesară
altoirea, aşa cum explica Pavel, despre neevrei: „tu, care erai dintr-
un măslin sălbatic, ai fost altoit... şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi
grăsimii măslinului...”. (Romani 11:16) Acest proces implică
naşterea din nou - o schimbare a naturii, pentru o rodire bună, sau
într-o altă imagine, sămânţa bună este pusă în pământul vieţii
noastre, după cum scrie în 1 Petru 1:23-25 - „fiindcă aţi fost născuţi
din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu
poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care
rămâne în veac... Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit
prin Evanghelie.”
Pe de altă parte, deși avem daruri şi chemări diferite, totuși
roade toţi trebuie să avem. Apostolul întreba: „Fraţii mei, poate oare
un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine?” (Iacov
3:12) Nu, nici nu se cere decât ce este natural, dar la sfârşitul anului
rodirea sau nerodirea au efecte asupra păstrării sau nu în grădină, aşa
cum scrie fratele Dionisie Giuchici în poezia Paradisul verde:

„Căci securea-i îndreptată


Spre ale tale rădăcini,
Deci ascultă, mamă, tată,
Dacă şi de-această dată
Roadă ta e numai spini,

Glasul va striga: «Loveşte!


Pe acesta taie-l jos!
Fiindcă nu se pocăieşte,
E smochin, dar nu rodeşte,
Nu-L slujeşte pe Hristos!»

Mare este-a Lui grădină,


Iar copaci-s feluriţi
Şi cu toţii se închină,
De la vârf, la rădăcină,
Zi şi noapte, neclintiţi.

Dar nu asta e rodirea,


Rădăcina este bună.
Secretul e altoirea,
Ca să ţi se schimbe firea,
Asta-ţi aduce cunună.

Nu grădini ornamentale
Domnul ne-a chemat să fim,
Numai frunze şi petale,
Să rodim şi portocale,
Ce cântăm să şi trăim.

E mai bine să fii via


Aplecată, umilită,
Decât un stejar, mândria,
Ce-şi arată măreţia
În coroana strălucită.

E mai bine merişorul


Lângă drum, să fii bătut,
Decât să aprinzi cuptorul
Brad frumos, dar fructişorul
Nimenea nu l-a văzut.

E mai bine lămâioară


În grădină şi livadă,
Chiar dacă e acrişoară,
Decât cineva să moară,
Dintr-un plop înalt să cadă.

Şi de ce să fii pelinul?
Când poţi să fii scorţişoară,
Că nu-i bun nicicând veninul,
Căci amarul este chinul
Ce mulţimile doboară.

Şi de ce să fii bastonul,
Lemnul care ameninţă?
Vino şi să fii creionul,
Schimbă-ţi viaţa, schimbă-ţi tonul,
De la moarte, la credinţă.

Fie-ţi dar această oră


Cea mai binecuvântată!
Să fii frate, să fii soră,
O aleasă mandragoră
În grădina minunată!”

Mesajul primăverii este o binecuvântare dacă vei aduce


roadă în anul ce urmează sau un blestem, dacă frunzele şi florile
primăverii vor cădea prea repede la pământ.

33. Fugi de păcat!

Imediat ce Adam şi Eva au păcătuit, au fugit să se ascundă,


pentru că cine nu fuge înainte de a păcătui, va fugi sigur după aceea,
dar „păcatul vostru vă va ajunge”. (Numeri 32:23) Noi trebuie să
învăţăm din înfrângerile înaintaşilor noştri, dar şi din succesele celor
care au fost biruitori în lupta împotriva păcatului.
Ia exemplul lui Iosif, fiul lui Iacov, care în faţa provocărilor
soţiei imorale a lui Potifar „a fugit afară din casă” (Geneza 39:12) şi
a fost biruitor. Sunt în viaţă momente de ispită când fuga este singura
soluţie: „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este
un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte
împotriva trupului său.” (1 Corinteni 6:18) Recomandarea este bună
şi pentru cei căsătoriţi, fie chiar slujitori evlavioşi ca Timotei, căruia
apostolul Pavel îi scria: „Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte
neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce
cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” (2 Timotei 2:22) Un băiat
în compania unei fete fără principii sfinte, sau o fată în discuţie cu un
băiat fără scrupule n-au altă şansă să scape cu trupul „nevătămat”
decât dacă pleacă urgent din acel loc. La fel de periculoase sunt şi
contactele online, unde mintea se „înclină” foarte repede în faţa
provocărilor trupului. De aceea, când stai în faţa computerului şi
apare o provocare sexuală, ridică-te repede şi pleacă în altă parte.
Adesea în asociere cu imoralitatea este idolatria, de care
trebuie să ne ferim în mod categoric: „De aceea, prea iubiţii mei
(copii, scria un tată spiritual), fugiţi de închinarea la idoli.” (1
Corinteni 10:14) Închinarea la idoli se manifestă prin pasiuni care
cuceresc inima: sporturi, folosirea diferitelor dispozitive şi aparate
computerizate pentru jocuri şi reţele de socializare, bani etc. Acestea
te împiedică să te dezvolţi spiritual, sunt ca nişte viruşi de care
trebuie să te depărtezi, ca de o zonă contaminată: „Iar tu (care poţi să
devii un), om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută
neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.” (1
Timotei 6:11) Toate aceste activităţi bazate pe împlinirea nevoilor
sufleteşti în sistemul păcătos al lumii aflate sub guvernarea
diavolului, vor suprima tendinţele oricăror căutări în vederea găsirii
adevăratelor satisfacţii spirituale, sufleteşti şi fizice. Chemarea şi
menirea noastră se ridică mult deasupra provocărilor care înjosesc
fiinţa umană, fiindcă noi suntem de neam din Dumnezeu şi în
veşnicia viitoare, El vrea să ne aibă alături: „... El ne-a dat
făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi
părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este
în lume prin pofte.” (2 Petru 1:4) Dacă vrem să ajungem la
Ierusalimul de sus, să învăţăm să fugim din Sodoma spre munţi şi din
lume spre Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum erau îndemnaţi şi evreii,
să plece din locul deportării lor spre cetatea sfântă: „Fugiţi din
Babilon şi fiecare să-şi scape viaţa, ca nu cumva să pieriţi în pieirea
lui!” (Ieremia 51:6)
Sunt situaţii speciale în care fuga trebuie să fie urgentă, așa
cum a fost cazul lui David, căruia i s-a spus: „Dacă nu fugi în
noaptea aceasta, mâine vei fi omorât.” (1 Samuel 19:11) În cazul lui,
fuga avea scopul salvării vieţii de un urmăritor aflat sub posesia
diavolului. Ştiţi de câte ori a trebuit să fugă de Saul, dar de fiecare
dată Domnul l-a ocrotit. „Numele Domnului este un turn tare; cel
neprihănit fuge în el şi stă la adăpost” (Proverbe 18:10), fapt valabil
numai pentru cei ce fug de păcat şi de oamenii păcatului. O astfel de
fugă este de fapt o ocrotire, spre deosebire de o fugă în care poţi fi
urmărit şi prins. Cine se teme de Domnul nu se mai teme de nimeni,
chiar dacă trebuie să fugă dintr-o localitate în alta, în vremuri de
persecuţie. Cine fuge pentru Numele Domnului Isus, fuge împreună
cu El, ca Iosif, care a fugit din casa lui Potifar, dar Domnul a fost cu
el în închisoare. Poate sunteţi şi voi, băieţilor, urmăriţi de colegi
bătăuşi sau fetelor, de unii care vor să abuzeze de voi. Dacă ne vom
ruga ca David şi ne vom îndepărta de oamenii răi, se va împlini
rugăciunea adresată de el Domnului: „Fii o stâncă de adăpost
pentru mine, unde să pot fugi totdeauna! Tu ai hotărât să mă scapi,
căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea.” (Psalmi 71:3)
Dar să nu fugim de Domnul, ca Iona, care „s-a sculat să
fugă la Tars, departe de Faţa Domnului.” (Iona 1:3) După un „duş”
rece şi unul fierbinte, a mers la pas prin mijlocul oraşului Ninive şi a
ascultat întru totul, deşi încă mai avea răzvrătire în fiinţa lui. A
înţeles însă lecţia psalmistului: „Unde mă voi duce departe de Duhul
Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” (Psalmi 139:7) Ori de
câte ori se vede „lupul” este normal ca oile să fugă, chiar dacă este
îmbrăcat în blană de oaie: „Nu merg deloc după un străin; ci fug de
el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” (Ioan 10:5), dar niciodată
oile nu fug de păstor, ci el „merge înaintea lor; şi oile merg după el,
pentru că îi cunosc glasul”. (Ioan 10:4)
Astfel putem sistematiza şi semnaliza traseele: oile care fug
de lupi spre păstor sunt la adăpost. Oamenii care fug de diavolul ce
se apropie cu „colţii” păcatului şi caută ajutor în lumina şi sfinţenia
Domnului vor găsi viaţă şi linişte. Oile care fug de păstor nu pot
ajunge decât în spini şi în pădure, unde mai degrabă sau mai târziu
vor fi o pradă pentru animalele sălbatice. Oamenii care nu ascultă
sfatul Domnului să se păstreze departe de păcat, vor sfârşi în păcat şi
în moarte.
„Fugi!” Pentru că ştii unde este pericolul şi totodată ştii unde
este salvarea.

34. Între plăcere şi durere

Treci pe două liste, sau cel puţin gândeşte-te, mai întâi, care
îţi sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri ai avut parte
până acum în viaţă. Când e vorba de plăceri, unii se pot gândi la
anumite mâncări, alţii la diverse jocuri şi - de ce nu? - la a cânta sau
a se ruga, iar ca dureri, poate la o măsea ce le-a fost extrasă, după
nopţi nedormite, la un accident sau poate la o bătaie „bună” ce au
primit-o de la părinţi. Cu aceste două liste în minte, îţi propun să
verificăm împreună, prin câteva maxime, dacă toate plăcerile sunt
bune şi dacă toate durerile sunt rele.
„Nicio plăcere nu este prin natura sa originară un rău;
dar mijloacele prin care se obţin anumite plăceri, aduc cu ele mai
multe dureri decât plăceri, de aceea, fugi de plăcerea care dă
naştere durerii.” Plăcerea Evei de a mânca din toţi pomii din
grădina Eden a fost bună, lăsată de Dumnezeu, dar plăcerea de a
gusta din pomul oprit i-a cauzat multă durere şi de atunci toţi
oamenii sunt născuţi în durere. La fel va fi şi cu cel care se va lăsa
ademenit să guste băuturi ameţitoare sau droguri. Vor avea diferite
dureri în trup și traume sufleteşti sau pot exista şi alte urmări
dureroase în viaţă. Întotdeauna „după o scurtă plăcere a păcatului,
urmează o lungă durere a efectelor lui”. Plăcerile păcatului sunt de o
clipă (Evrei 11:25), dar durerea pentru păcat este de o viaţă sau de o
veşnicie.
„Ideile omului îi stăpânesc plăcerile şi din plăceri se nasc
obiceiurile. Corectează-ţi ideile şi plăcerile se vor îndrepta de la
sine, astfel vei dobîndi obiceiuri bune şi vei fi fericit.” De ce a
mâncat Eva din pomul interzis? Fiindcă diavolul a convins-o că nu-i
chiar aşa cum i-a spus Dumnezeu. Orice om gustă plăcerea mai întâi
cu mintea, de aceea reclamele sunt atât de importante pentru un
comerciant; oamenii văd, aud şi sunt convinşi că un anumit produs
trebuie cumpărat. Totuşi atâţia sunt păcăliţi şi unii în mod repetat. De
exemplu, unii rămân cu obiceiul de a fuma, deşi nu este sănătos.
„Nu există durere mai mare decât amintirea timpului
fericit, în vreme de nenorocire, căci proba unei plăceri este
amintirea şi urmările ei.” Gândeşte-te cum îşi aminteau Adam şi
Eva de fericirea şi plăcerile oferite de Dumnezeu în grădina
Edenului, care înseamnă plăcere. Cu siguranţă nu-şi aminteau cu
plăcere, ci cu durere, de plăcerea la care i-a îndemnat diavolul.
Întreabă-i pe unii oameni care la vârsta ta şi-au permis plăceri
păcătoase, dacă îşi amintesc cu plăcere de ele. Dar cu siguranţă, cei
ce au avut plăceri sfinte au amintiri plăcute! Pentru unii băieţi şi fete,
o prietenie cu vorbe amoroase, îmbrăţişări şi sărutări pare o clipă de
vis, dar când se vor trezi îşi vor da seama că a fost un coşmar real.
Când, peste ani, vor trebui să recunoască în familie amintirile
plăcerilor lor, vor avea parte de durere, prin lipsa de încredere a
celuilalt şi neînţelegerile ce pot să apară în familie.
„Durerea este o învăţătură lăsată de Dumnezeu. Unii o
învaţă în lumea aceasta, alţii abia pe lumea cealaltă.” Dumnezeu
îngăduie durerea şi suferinţa pentru a-l face pe om conştient de
diferenţa dintre bine şi rău. Astfel El pedepseşte pe unii cu boală şi
sărăcie, sau îi lasă pe mâna unor răufăcători. La fel şi părinţii tăi te
vor pedepsi uneori, ceea ce sigur nu-ţi place, dar aceasta îți poate
face bine pe viitor, căci „o durere care alungă o altă durere mai mare
este un leac”. Mai bine să te pedepsească tata decât să ajungi în
închisoare sau pe mâna altora, cărora nu le pasă de tine. Cine nu
acceptă durerea suportării consecinţelor faptelor lui este condamnat
să suporte durerea cea fără nicio plăcere a morţii a doua – chinul
veşnic.
„Durerea ascunsă poate face bine sau rău, depinde de
cauza ei şi atitudinea celui în cauză.” Poate ai o mamă necăjită şi
nu ştii ce are, sau vreo colegă tare amărâtă. Aminteşte-ţi de Ana,
mama lui Samuel, pe care o necăjea mereu o altă femeie şi preotul
Eli a crezut că este beată. Ea s-a rugat însă lui Dumnezeu şi El i-a
împlinit dorinţa, după care ea n-a mai avut durere în suflet.
Dumnezeu cercetează orice durere şi dacă cel ce suferă este curat la
suflet, Se îndură de el. Până atunci, să nu râdem de durerea nimănui,
dar nici să nu ne bucurăm de orice plăcere, „căci cine râde la urmă,
râde mai bine”. Aşa s-a întâmplat la o şcoală, când nişte elevi au
intrat în posesia subiectelor pentru un examen important. Ei au plătit
o sumă mică şi au învăţat numai răspunsurile la acele întrebări, dar
unul dintre ei a studiat în fiecare zi toate lecţiile. Ceilalţi râdeau de el
şi se jucau aproape tot timpul, spunându-i că-şi face dureri de cap pe
degeaba. Dar în ziua examenului, profesorul, cu o figură gravă, a
anunţat că a aflat de furtul subiectelor cu o seară înainte şi în noaptea
aceea a conceput altele. Cu un examen în aceste condiţii, numai cel
ce a învăţat n-a mai avut dureri de cap după aceea. Aviz amatorilor!

35. Pomul interzis

Cu toţii ştim despre Adam şi Eva, protopărinţii noştri aşezaţi


de Creator în Grădina Edenului. Ceea ce a fost cel mai special acolo
a fost așezarea a doi pomi care aveau putere asupra fiinţei umane.
Fiindcă bărbatul şi femeia au gustat din pomul interzis de
Stăpânul grădinii - pomul cunoştinţei binelui şi răului, au fost
alungaţi din grădină şi pedepsiţi cu moartea. Foarte interesant
este faptul că ei nu au fost alungaţi din grădină numai pentru
acest motiv. Interdicţia de a mai intra în grădină era legată şi de
interdicţia de a consuma din pomul vieţii şi drept urmare de a
trăi veşnic. Aşadar o interdicţie tot a rămas, dar opţiunea alegerii
s-a consumat. Alegerea s-a putut face o singură dată. Omul are
libertatea de a gusta din care pom voieşte, de a merge pe ce cale
doreşte, dar alegând una, renunţă din oficiu la cealaltă.
Dacă eşti fată, nu te lăsa înşelată ca Eva! Spre exemplu,
alegând să-ţi deschizi un cont pe facebook, unde să-ţi expui trupul
spre vizualizare, sau umblând îmbrăcată sumar, aşa cum s-au echipat
cei doi din Eden, cu șorţuri din frunze, nu mai poţi alege să-ţi
păstrezi trupul ca o grădină închisă şi să poţi cânta fără regrete
cântarea cântărilor pentru soţul tău, atunci când te vei căsători. De
fapt, povestea curge mai departe, căci gustând din pomul cunoştinţei
binelui şi răului vei fi ispitită să te implici într-o prietenie cu un băiat
sau chiar mai mulţi. De aici intră în scenă şi Adam – băiatul, care
vrea să guste şi el. Aşa se consumă de regulă ruperea sigiliului de pe
buze – primul sărut păcătos – prima muşcătură din fructul oprit. Dar
lângă un fruct mai sunt şi altele pe aceeaşi creangă şi urmează alţi
paşi interzişi, căci între tine şi ceea ce îţi doreşti, sub presiunea
ispitei, nu este niciun gard, nu este niciun paznic „în grădină”. Iar
dacă sunt, îi poţi ocoli printre pomii din jur. Ceea ce însă nu mai poţi
face atunci când ai dori, e să redobândești puritatea cu care te-a
înzestrat, prin creaţie, Tatăl ceresc. Poţi să te caţeri până-n vârful
pomului interzis şi poţi să le faci pe toate, sau numai unele, aşa cum
îi amăgeşte pe unii diavolul - şarpele din grădină, minţindu-i că se
poate gusta, dar nu mult, din toţi pomii, interzişi sau nu. Ceea ce însă
nu-ţi va spune amăgitorul e faptul că apare o altă mare interdicţie.
Poţi să-ţi permiţi plimbări şi prietenii, dar continuând aşa, poate îţi va
fi interzis să mai faci nunta în adunare. Dar nu aceasta-i marea
interdicţie, ci cea pe care o fixează Dumnezeu. Dacă îţi pierzi
puritatea morală şi virginitatea, nu mai ai dreptul să guşti din pomul
vieţii, adică nu-ţi mai rămâne şansa de a te bucura cu adevărat de
viaţa de familist şi de o viaţă de onoare printre cei din generaţia ta.
Dar ceea ce e cel mai dureros, se poate întâmpla să nu mai ai drept la
pomul vieţii nici în ce priveşte pocăinţa şi mântuirea, aşa cum s-a
întâmplat cu Esau.
Spre care pom îţi este îndreptată privirea? Eşti atras de
Biblie? În ea sunt fructe din pomul vieţii. Îţi place rugăciunea? Ştii
că timpul petrecut pe genunchi înaintea Domnului înseamnă paşi
spre pomul vieţii? Auzi tu şoapta Duhului Sfânt care te cheamă la
lucruri sfinte, la adunare şi la cântare? Poţi înţelege strigătul mut al
întristării Duhului lui Dumnezeu atunci când pierzi vremea cu
diverse videoclipuri sau chiar cu filme pline de imagini păcătoase?
Poate că la voi acasă tata şi mama au pus în faţa pomului
interzis numai semnul „Staţionarea îndelungată interzisă!” nu „Drum
închis traficului rutier!” Dacă părinţii tăi te lasă liber, eu ştiu de ce.
Sunt rudenii mai apropiate cu Adam şi Eva decât cu Domnul Isus
Hristos. Noi recomandăm semnul „Interzis!” şi pentru ei, căci şi
Adam cu Eva erau căsătoriţi când au greşit şi n-au respectat semnul
„Interzis pomului cunoştinţei binelui şi răului!”
Adam şi Eva aveau în grădină „tot felul de pomi, plăcuţi la
vedere şi buni la mâncare.” (Geneza 2:9) Oare au apucat să consume
din toţi? Oricum nu de foame au consumat din pomul interzis!
Greşeala lor fatală s-a petrecut sub ispita reclamei pe care diavolul a
făcut-o pomului oprit. Mulţi dintre copii gustă momeala aceluiaşi
şarpe care, în mod deosebit prin mijloacele tehnice de care dispun, îi
provoacă zilnic prin curiozităţi atractive, specifice firii noastre
păcătoase pe care am moştenit-o de la Adam şi Eva. Sfatul meu este
să-ţi folosești timpul cu mulţi alţi pomi din grădină şi să nu te învârţi
prea mult în jurul calculatorului, tabletei sau telefonului. Atenţie
sporită atunci când există posibilitatea să vezi trupul dezvelit al altei
persoane! Întoarce-ţi repede capul, ca fiii cei mai mari ai lui Noe, nu
privi păcătos ca Ham, ca să nu fii blestemat.
Dumnezeu îi aşezase pe cei doi în grădină să o lucreze şi să o
păzească. Fericiţi ar fi fost dacă şi-ar fi văzut de treabă! Fă-ţi treaba!
Acum e vremea educaţiei: „Spor la învăţătură!” Nu uita să mergi la
repetiţiile de la adunare, unde te pregătești să slujești Domnului. Vei
vedea când vei creşte mai mare că nu există timp mai binecuvântat în
viaţă decât acela pe care-l petreci cu lucruri sfinte. O zi în Casa
Domnului face mai mult „decât o mie în altă parte”. (Psalmul
84:10)
Gustă din pomul vieţii până nu apare în drumul spre el
indicatorul: „Interzis!” Respectă indicatorul „Interzis!” în dreptul
atracţiilor păcătoase ale „cunoştinţei binelui şi răului”, care te
îndepărtează de Dumnezeu şi atrag interzicerea unor drepturi tocmai
când ar fi cel mai frumos să beneficiezi de ele.

36. „Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”


(Numeri 32:23)

Există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit


şi să trăieşti multă vreme pe pământ»”. (Efeseni 6:2-3) Porunca
ascultării de părinţi este legată de împliniri şi o viaţă lungă. Pe de o
parte, prin respectul şi grija faţă de părinţii ce te-au născut şi crescut,
iar pe de altă parte prin ascultarea sfaturilor părinteşti, care te vor feri
de comiterea păcatelor cu care diavolul şi lumea te vor ispiti. Din
întâmplarea următoare, culeasă din literatura evreiască, reiese foarte
clar ceea ce Moise - despre care este vorba în continuare - a spus
unor evrei, pe care îi avertiza să nu păcătuiască gândindu-se că vor
scăpa nepedepsiţi. El le-a zis: „să ştiţi că păcatul vostru vă va
ajunge”.
Aflat prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un
tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se
răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga
cu bani de la cingătoare şi, fără să bage de seamă că a pierdut punga,
omul a plecat din nou la drum. Moise nu a observat nici el pierderea
pungii. La scurt timp după aceea, a sosit un al doilea călător. El a
văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit
în toate părţile şi, pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a
plecat mai departe. Puţin mai târziu, un al treilea călător s-a oprit la
fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră
lângă fântână şi a adormit, căci era foarte obosit.
După o vreme, primul călător a descoperit că-i lipsea punga
şi, dându-şi seama că numai la fântână a putut să o piardă, s-a întors
degrabă. Furios, l-a trezit pe cel care dormea şi i-a cerut punga cu
bani. Cum acela nu ştia nimic despre aceasta, s-au luat la ceartă, iar
cel ce pierduse banii l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a
plecat la drum supărat.
Martor nevăzut la toate acestea, Moise, foarte nedumerit, I-
a zis lui Dumnezeu: „Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce
a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş?
De ce a trebuit ca al doilea călător să găsească punga şi, crezând-o un
dar ceresc, să plece cu ea? Iar al treilea călător, cu totul nevinovat, de
ce a trebuit să moară?”
Dumnezeu i-a răspuns: „Acum îţi explic, dar n-o voi face la
fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui
de-al doilea călător şi, găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se
cuvenea. Al treilea era un ucigaş care îşi ascunsese aşa de bine fapta
încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi astfel şi-a primit
pedeapsa. Totdeauna există un sens şi o justeţe în tot ceea ce se
întîmplă, chiar şi atunci când tu nu le vezi ori nu le înţelegi.”
Să ştii şi să nu uiţi niciodată că toate faptele noastre au efect
cel mai mult asupra noastră, după cum spune şi proverbul: „Cine dă
lui îşi dă, cine face lui îşi face!” Astfel, ascultarea aduce
binecuvântare, neascultarea şi orice alt păcat vor aduce blestem.
Profetul Isaia îi anunţa pe evrei, chemându-i totodată la pocăinţă:
„De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării;
dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci
gura Domnului a vorbit.” (Isaia 1:19-20) Tot el scria: „Bine de cel
neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor
lui. Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor
lui.” (Isaia 3:10-11) Aceste efecte de regulă se lasă aşteptate, pentru
a se oferi fiecărui om posibilitatea libertăţii în acţiunile sale. Există
două opţiuni pentru cei ce au făcut rău: continuarea comiterii răului
şi omiterii binelui sau abandonarea răului prin pocăinţă şi silinţa de a
face binele. Pentru cei ce au făcut binele sunt tot două opţiuni:
rămânerea în aria binelui sau alunecarea sub ispită, spre rău. Aceste
posibilităţi sunt evidenţiate şi de apostolul Pavel, când scria despre
doctrina mântuirii: „Şi crezi tu... că vei scăpa de judecata lui
Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi
îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te
îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea
să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi
a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti
fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce,
prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da
mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc
adevărului şi ascultă de nelegiuire.” (Romani 2:3-8)
37. „Copii cu zile puţine” (Isaia 65:20)

Să ne amintim că omul a fost creat după chipul şi


asemănarea lui Dumnezeu, care este nemuritor, dar după căderea în
păcat, ca ultimă pedeapsă pe pământ survine moartea. În primele
generaţii oamenii trăiau aproape o mie de ani, dar după potop durata
de viaţă s-a redus cu mai mult de jumătate şi a scăzut treptat, până la
o sută şi ceva de ani. Din vremea lui Moise, s-a stabilit prin decizie
divină o medie ce a rămas până în zilele noastre: „şaptezeci de ani,
iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani”. (Psalmul 90) Însă mult
mai scurtă şi decât trăiesc oamenii acum este viaţa unor „copii cu
zile puţine”. Întrebarea mea directă şi poate dureroasă ca injecţia
unui vaccin este adresată fiecărui copil sau adolescent ce citeşte
aceste rânduri: „Dacă ai muri în zilele următoare, unde ţi-ai petrece
toată veşnicia viitoare? Îți propun să ne gândim împreună la o
realitate întâlnită la fiecare pas: accidente, boli, atentate sunt numai
unele din posibile cauze ce pun capăt unor vieţi fragede. La nivel
mondial statisticile arată o rată a mortalităţii infantile de peste o sută
de copii la mie, în unele ţări din lumea a treia şi aproximativ cinci la
mie în ţările dezvoltate. În România rata este de zece la mie, aproape
dublă faţă de media europeană. Vinovate pentru toate aceste decese
sunt anomaliile congenitale şi afecţiunile apărute în perioada
perinatală (48%), bolile aparatului respirator, cele infecţioase şi
parazitare (30%) şi accidentele (10%).
Avem şi câteva exemple biblice ce evidenţiază copii ce au
murit având parte de mântuire şi respectiv copii ce au sfârşit viaţa în
așteptarea unui chin veșnic. Pare şocant, dar nu mai şocant decât
filmele de groază, care sunt tot mai multe şi mai îngrozitoare.
Culmea este că unele organizaţii ce vor a veni în sprijinul copiilor, au
protestat faţă de unele lecţii din programa de religie, care făceau
referire la pedeapsa eternă pentru păcat, dar fiorii din filmele de
animaţie nu le deranjează, pentru a lupta să cruțe ochii copiilor de
asemenea scene, care îi îndeamnă conştient sau inconştient la
violenţă. Cazul copilului lui Ieroboam, un copil în care s-a găsit ceva
bun prezintă o decolare din această lume spre alte zări, în direcţia
paradisului promis de Dumnezeu. (1 Regi 14) Nu de aceeaşi plecare
timpurie spre glorie au avut parte copiii din Betel, care l-au dispreţuit
şi batjocorit pe profetul Elisei. Carnea lor fragedă a sfârşit în
ghearele şi gura urşilor, iar duhul le-a plecat spre închisoarea de unde
se trece la judecata şi pedeapsa eternă.
Te îndemn la o cercetare sinceră şi amănunţită, care să se
soldeze cu o mărturisire în faţa părinţilor sau a slujitorilor adunării şi
angajamente concrete de a trăi o viaţă plăcută Domnului. Adu-ţi
aminte de Enoh, care a trăit pe pământ doar aproximativ o treime din
media de vârstă a contemporanilor săi. El a plecat devreme, dar
fiindcă aici a umblat cu Dumnezeu (Evrei 11:5), a ajuns într-o lume
mult mai plăcută şi fericită. Unii amână pocăinţa pentru mai târziu,
dar aceasta este foarte riscant, nu doar pentru cei cu zile puţine, ci şi
pentru cei care vor ajunge să cadă în păcate din care îşi vor reveni
greu şi care vor avea urmări negative toată viaţa. Felul în care te-ai
comportat în copilărie este determinant pentru toată viaţa. (Efeseni
6:1-3) Cel mai bine este să se producă naşterea din nou la o vârstă cât
mai fragedă, în jur de 10 ani sau şi mai repede. Vei fi scutit de multe
păcate ale adolescenţei, dacă măcar în jur de 15 ani îţi vei dărui viaţa
Domnului. Vei scăpa de capcanele poftelor tinereţii şi intrarea în
viaţa de adult va fi fără cazier vinovat şi fără urmări dureroase. A
avea o copilărie plăcută Domnului este un câştig sigur pentru cei mai
mulţi, cărora Domnul le dă o viaţă normală, prin răsplata ascultării
(Proverbe 22:4), iar pentru cei cu zile puţine, prin primirea încă din
orele dimineţii în odihna cetăţii eterne. De asemenea trebuie luat în
calcul faptul că la venirea Domnului, indiferent ce vârstă vei avea,
trebuie să fi într-o stare spirituală bună, altfel vei rămâne alături de
cei răi, pentru judecata la care vor fi morţi „mari şi mici”.
(Apocalipsa 20:12)
Primirea Duhului Sfânt este indicată tot la o vârstă timpurie,
dar numai în condiţia unei dovezi clare a naşterii din nou, altfel mă
tem că nu e ceva autentic şi nici de durată. S-a întâmplat într-o
adunare din Banat, prin anii `70, că în timp ce părinţii erau la
rugăciuni prelungite, copiii au început să se roage într-o casă şi unii
au primit botezul cu Duhul Sfânt. Aceasta i-a alarmat pe unii dintre
părinţi, care se temeau să nu fie tratate cu ușurință lucurile sfinte. Au
apelat la un prezbiter pentru a stopa acele rugăciuni stăruitoare cu
lacrimi ale copiilor, dar pe când se gândea el ce şi cum trebuie să
facă, a avut o vedenie. I s-a arătat un lac la care copiii - între care și o
fată a lui - pescuiau şi când unul a prins cu undiţa un peşte, acesta s-a
transformat într-o fiinţă – Persoana Domnului Isus, care a zis
prezbiterului: „Lasă-i pe copii să se roage mai departe, căci Eu sunt
în mijlocul lor!” Ori noi ştim că El este Cel ce botează cu Duhul
Sfânt. Privind peste ani, aceşti copii sunt acum părinţi, la rândul lor,
cu copii pe care cu siguranţă ar dori ca Domnul să-i cerceteze cât mai
devreme posibil. Dacă te gândeşti la copiii care au decedat foarte de
timpuriu, fii liniştit că Dumnezeu a luat măsuri de securitate în aşa
fel încât orice copilaş, dacă vrea, să poată fi mântuit. Adu-ți aminte
că Ioan Botezătorul a primit Duhul Sfânt înainte să se nască.
Eu îţi doresc zile multe, dar începând de astăzi să nu mai
trăieşti nicio zi fără Domnul. Pleacă-te pe genunchi şi cheamă-L în
inima ta! Citeşte cu regularitate Scripturile, pentru a-L cunoaşte şi
sluji, cum a învăţat David pe fiul său Solomon: „Şi tu, fiule
Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată
inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate
inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei
căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi
El pe vecie.” (1 Cronici 28:9) La rândul lui, Solomon scria:
„Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată şi luaţi aminte, ca să pricepeţi,
căci eu vă dau sfaturi bune: nu lepădaţi învăţătura mea!” (Proverbe
4:1-2a)

38. Frumuseţea creaţiei


şi urâţenia desenelor animate

Biblia vorbeşte despre mulţi băieţi şi fete frumoase (Iosif,


Moise, Rebeca, Rahela etc.), dar cine ar putea spune că a văzut un
personaj frumos realizat de tehnica actuală prin animaţie? Cine poate
realiza artificial frumuseţea omului, creat după chipul şi asemănarea
lui Dumnezeu? Domnul Hristos spunea că natura – crinii (florile în
general) nu pot fi egalaţi de industrie. Nici cea a filmului nu-i mai
presus. Ţi-ar plăcea să arăţi exact ca un personaj din desene animate?
Ce parte a trupului ai dori să îți fie deformată sau înspăimântătoare?
Ochii sau faţa întreagă, picioarele sau mâinile, ce ai vrea să îți fie
mutilat astfel? Urâtul poate fi asociat cu creaţia omului: clădiri,
obiecte de îmbrăcăminte sau de artă etc. Când omul creat după chipul
Marelui Creator se îndepărtează de El şi de natură, el creează urâtul.
Tot ceea ce este inestetic are de-a face cu natura sufletească a omului
corupt de păcat.
Absolutul frumuseţii este secretul şi natura lui Dumnezeu şi
sfinţii au fost întotdeauna atraşi de Chipul divin – întruparea
frumuseţii desăvârşite – shekina. (Psalmul 50:2) Prin ceea ce scriu nu
condamn orice imagine realizată de mâna omului, dar câţi gândesc ca
pictorul Thomas Kinkade, care spunea: „Misiunea mea ca artist este
să creez retrospective ale unei lumi liniştite, paşnice şi pline de
frumuseţea creaţiei divine. Iată la ce mă refer atunci când vorbesc
despre Împărtăşirea Luminii”? Totodată, nu te îndemn nici spre un
concurs de frumuseţe umană, căci şi aceasta „este deşartă”.
(Proverbe 31:30) Să ne ferim şi de tentaţii nudiste, căci apostolul
Pavel scria că sunt părţi ale trupului ce trebuie îmbrăcate „cu mai
multă podoabă”, prin care capătă „mai multă frumuseţe”. (1
Corinteni 12:23) Vreau doar să înţelegi ce rău se ascunde în spatele
desenelor animate. Poate te gândeşti că vizionezi numai desene
animate creştine sau lipsite de violenţă, dar toate au un element
comun: urâţenia. Despre David este scris în Biblie că avea „ochi
frumoşi şi faţă frumoasă” (1 Samuel 16:12), dar desenele animate l-
au mutilat şi pe el. Pe de altă parte se creează dependenţă, ce te va
face să urmăreşti şi alt gen de desene.
Îţi prezint ce au scris despre desenele animate, diferiţi
oameni care au studiat fenomenul: „Copiii au devenit, în ultimii
ani, din ce în ce mai interesaţi de desenele animate. Vârsta de la
care fac cunoştinţă cu acest gen de stimulare coborând la şase luni,
iar până la doi ani ajungând deja „telespectatorii fideli“ ai acestui
tip de program. Dependenţa, comportamentul violent/agresiv sunt
pericole greu de cuantificat la această vârstă, însă tot mai mulţi
copii prezintă o serie de probleme. Studiile privind efectele vizionării
desenelor animate au arătat că, pe parcursul şcolarizării (clasele I-
XII), un copil îşi petrece la şcoală, în medie, 13.000 de ore. Pare
mult, dar nu şi în comparaţie cu media orelor petrecute în faţa
televizorului - 18.000 de ore. Privitul la televizor are efecte asupra
psihicului, emoţiilor şi conduce la o desensibilizare în ceea ce
priveşte durerea. Cel mai mare pericol este dat de apariţia
dependenţei, crescând riscul copilului de a ajunge la maturitate
dependent de tutun, alcool sau alte droguri periculoase.” (Psiholog
dr. Mirela Zivari)
„Copiii din ziua de azi se uită la desene animate cu urâţenii,
pline de violenţă, cu monstruleţi, creaturi schimonosite şi veveriţe
sinucigaşe, care se strâng de gât, scuipă, se scobesc în nas şi alte
scârboşenii. Desenele animate au început să conţină tot mai multă
violenţă, ajungând s-o depăşească pe cea din filmele artistice.
Recent, cercetătorii americani de la Universitatea Iowa au făcut un
studiu şi au ajuns la concluzia că desenele animate precum
Pokemon, Scooby Doo, Idolul American si Buffy, vampirul ucigaş le
dezvoltă copiilor latura agresivă. Copiii işi imaginau că au puterile
personajelor din desenele animate, pe care doreau să le folosească
în scopuri malefice împotriva colegilor de joacă.”
(https://ziare.com/magazin/experiment/unde-sunt-desenele-
animate-de-altadata)
„Desenele animate actuale au pierdut însă legătura cu viaţa
reală, jocul în aer liber apărând ca «lipsit de gust», înaintea
copilului care şi-a hrănit mintea cu o porţie de desene animate cu
roboţi şi violenţă. Iar dacă jocul încă există, el s-a denaturat într-
atât de mult, încât a devenit mai mult «o luptă de stradă, la
categoria mică.»”
(http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/cat-de-bune-
sunt-desenele-animate-la-moda-pentru-copii)
În aceste condiţii, nu-i de mirare de ce Consiliul Naţional al
Audiovizualului a ajuns să amendeze unele posturi care difuzează
desene animate care se vor a fi „educative”! Cred că ar fi vremea să
„amendeze” şi conducerea Bisericii şi familiile care se fac vinovate
faţă de copiii lor, aşa cum scria profetul Osea: „Efraim îşi va duce
singur copiii la cel ce-i va ucide!” (Osea 9:13b)
Lăsând la o parte total aceste imagini ce devin din ce în
ce mai demonice, nu numai prin violenţă, ci şi prin ocultism, ceea
ce te va introduce în închisoarea spiritelor rele, să privim la
minunile creaţiei, despre care apostolul Pavel scria că ne pot
ajuta să-L înţelegem pe Dumnezeu şi, ce-i mai frumos, să
devenim ca El: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui
veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când
te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Romani
1:20) Noi ce alegem, să ajungem frumoşi şi fericiţi ca Dumnezeu sau
urâţi şi nefericiţi ca Satan şi handicapaţii din desenele animate? Să
nu repetăm greşeala evreilor, care au adoptat idoli hidoşi - „s-au pus
în slujba idolului scârbos şi au ajuns urâcioşi ca şi acela pe care îl
iubeau”. (Osea 9:10)
Pentru explicaţii suplimentare redau şi gândirea altora pe
acest subiect: „Sigur că nu putem contesta existenţa operelor de artă
care ne pot inspira cu emoţii puternice, însă în faţa minunilor
creaţiei este vorba de mai mult decât o emoţie care pentru o clipă ne
poate înălţa sufletul, este vorba despre profunzimea bucuriei
cunoaşterii Celui care «a hotărât măsurile pământului, a închis
marea cu porţi...». Fără a deveni melodramatici, ne putem minuna
în faţa crinilor câmpului şi în faţa copacului care îşi trage seva din
străfundurile pământului. Sau nu cumva aceste lucruri au devenit
simple versuri cântate în poezii de cei care mai încearcă să găsească
minunea vieţii, de cei care nu se încadrează în majoritatea
pragmatică preocupată pentru agonisirea de maşini, telefoane, case
şi toate celelalte «indispensabile vieţii»? Pari depăşit sau chiar se
crede că aberezi dacă începi să vorbeşti despre cât de perfect este
creată lumea, iar cei care nu vor să vadă adevărul vor înţelege toate
acestea într-un chip stâlcit, pentru ei important fiind cine a ajutat la
fabricarea ultimului tip de maşină hibrid sau cine a făcut ultimul tip
de telefon de pe care ai acces nelimitat la internet. De mult timp am
uitat să ne «interesăm» de Cel care a creat lumea, fiind ocupaţi să-i
căutăm pe cei care au creat maşinile, L-am uitat pe Cel care a creat
perfecţiunea, căutând surogate defecte, lipsind perfecţiunea din ele.
Între aceste bariere se zbuciumă închipuirea noastră care nu poate
trece de insipidele invenţii care acoperă frumuseţea lumii. Suntem
surzi şi orbi la vederea minunatei alcătuiri a lumii şi ne complacem
să ne clătim ochii cu eşuate încercări de creaţii din fiare colorate
aduse laolaltă în forma unei maşinării. Totuşi, cred că a ne gândi la
taina creării omului, nu neapărat la cel dintâi, creat în sânul
Raiului, ci la taina care se petrece în fiecare zi chiar sub ochii
noştri, a zămislirii unui prunc în pântecele mamei sale, poate fi o
temă mai bună de meditaţie. Sau am putea să ne minunăm de noi
înşine cât de perfecţi am fost creaţi de Dumnezeu, să ne minunăm
cum inima noastră nu se opreşte zeci de ani, neobosită pulsând în
noi viaţă. Nu ne-am propus să vorbim aici despre geneză sau
antropologie, ne-am propus să ne deschidem ochii spre adevăratele
minuni din jurul nostru pe care merită să le contemplăm, să ne
deschidem spre Dumnezeu. Când privim spre cer, să admirăm nu
mâna celui care a făcut avionul şi care se poate defecta, să admirăm
mâna Celui care a făcut păsările despre care încă nu s-a auzit să
aibă niciuna vreo defecţiune de zbor.”
(https://ziarullumina.ro/societate/frumusetea-creatiei-mascata-de-
modernitate)

39. Plăcerea şi pericolul imoralităţii?

Ai înţeles până la vârsta aceasta de ce trebuie să te fereşti


ca de moarte de imoralitate şi totodată cum poţi să fii biruitor în
această bătălie care solicită deopotrivă sufletul şi trupul? Prin
diverse sfaturi părinteşti am încercat să-ţi demonstrez biblic, ştiinţific
şi adesea tragic - prin experienţele celor ce au căzut în această
mlaştină ce s-a extins atât de mult - mizeria şi durerea cauzate de
această pandemie care seceră mai puternic decât ciuma, vieţile
fragede ale copiilor şi adolescenţilor, dar şi ale celor mai mari care
glumesc cu păcatul. Fecioria, zestrea de care aminteam, se poate
pierde numai o dată, dar de regulă nu se pierde dintr-o dată. Adică,
diavolul te trage treptat în cursa imoralităţii. Totul începe de la o
provocare şi de la curiozităţi, de la lucruri mici spre păcate mari.
Cine se fereşte de tot ce se pare rău (1 Tesaloniceni 5:22), rămâne
neatins de schijele exploziilor acestui păcat, care a sfârtecat trupuri
fragede şi a ruinat multe vieţi.
Noi ca părinţi suntem conştienţi că ispita este mare şi
provocările celor din jur sunt puternice. Un elev din Italia îmi spunea
că într-o zi o colegă de clasă s-a aşezat pe genunchii lui şi l-a
provocat prin îmbrăcăminte, prin priviri şi atingeri, spunându-i:
„Până când vrei să rămâi virgin? Eşti ultimul din clasă care n-a gustat
viaţa sexuală.” El s-a ridicat şi a reacţionat cu răceală, conştient fiind
că este singurul ce a putut păstra averea cu care a fost binecuvântat
prin creaţie şi pe care o păstra ca şi cadou de nuntă, pentru ziua în
care va cere de la Dumnezeu, împreună cu aleasa inimii lui,
binecuvântare pentru toată viaţa. El ştia că Esau, care a fost întâi
„lumesc” şi apoi „curvar”, a plâns degeaba şi nu a mai putut primi
binecuvântarea, chiar dacă unul din părinţi voia să i-o dea. (Evrei
12:16-17) Nepotul lui Ruben n-a înţeles nici el ce urmări are lipsa de
control al trupului şi a pierdut dreptul de întâi născut, printr-un act
imoral. (Geneza 35:22; 1 Cronici 5:1)
Ferice de cei ce refuză categoric tentaţiile imorale, care se
întind ca nişte tentacule ucigaşe prin reţelele de socializare, prin
imaginile film sau tipărite, cu chipuri reale pervertite sau
animate, sau prin înseşi trupurile fizice aflate în prima parte a
vieţii, atunci când sunt mai atractive.
Da, Dumnezeu ne-a creat frumoşi şi doar bătrâneţea, o
urmare a păcatului adamic aduce pierderea frumuseţii, dar această
frumuseţe își pierde valoarea prin murdărirea ei. Ce frumuseţe şi ce
atracţie mai poate avea un fruct frumos, care este străbătut în toate
direcţiile de un vierme, care într-o zi va străpunge coaja pentru a
„declara” că a terminat de consumat tot ceea ce era de valoare?
Un sărut, o îmbrăţişare, o poză care dezvăluie secrete fizice,
toate acestea par dulci, dar sunt cu miez amar şi cer întotdeauna mai
mult, coborându-te mai jos în mlaştina de păcat. Însă refuzul
atingerilor care îi provoacă pe cei doi, mai mult sau mai puţin dintr-o
dată, va face ca băiatul şi fata care ştiu că „dragostea adevărată
aşteaptă” să se bucure în primul rând de binecuvântarea ce o păstreză
Dumnezeu pentru cei curaţi, dar şi de o satisfacţie şi plăcere
sentimentală deplină. Ei nu vor avea niciodată mustrări de conştiinţă,
nici comparaţii care fac să fugă terenul de sub picioare şi să nu ştii
dacă eşti acasă sau plecat. Ochii tăi trebuie să aştepte ca primul trup
pe care îl vor admira să fie al soţiei / soţului, iar primul sărut pe buze
să fie dat după primirea binecuvântării de la adunare.
Dacă eşti unul din cei muşcaţi de şarpe este necesar să
accepţi să fii pus sub observație de către părinţi sau slujitorii
adunării, cu scopul protejării pe viitor. Mărturisirea lucrurilor rele
este primul pas în înfăptuirea lucrurilor bune. (Proverbe 28:13-14)
De asemenea, este necesar să fii sincer înainte de nuntă, confesându-
te, pentru că persoana în cauză ori te acceptă aşa cum eşti, ori te
respinge de la început. Aceasta pentru că este imposibil să-i ascunzi
ceva toată viaţa. Astfel de secrete nu pot fi păstrate între doi soţi. Dar
până atunci este timp pentru pocăinţă, scop în care am scris aceste
rânduri şi pentru cei muşcaţi de şarpele curviei.
Frumuseţea şi bucuria unei vieţi sfinte, în care te păstrezi
departe de tot ceea ce colegii savurează cu patimă şi slăbiciune, este
dată de părtăşii sfinte cu Domnul şi cu cei din familie şi adunare. Fă
legământ cu ochii tăi, aşa ca Iov, pe care Satan nu l-a putut corupe;
înscrie-te în acest legământ şi cu buzele şi mâinile, despre care
Domnul spunea că mai bine să fie tăiate decât să ne aducă moartea
eternă prin păcat. (Matei 5:28-30) Întreaga ta fiinţă să fie pentru
Domnul şi dacă este cu voia Lui, la vremea potrivită, să fie şi pentru
viaţa de familie.

40. Bolile ereditare şi contagioase


ale desenelor animate

Desenele animate sunt activităţi foarte atractive pentru copii


şi împreună cu alte categorii de filme, au ajuns să-i domine chiar şi
pe adulţi. De ce oare? Ascultă-mă, eşti dintre cei ce-şi consumă
timpul în faţa ecranului? Să fie oare doar o problemă de timp sau este
mult mai mult? Gândeşte-te la efectele acestor imagini asupra
creierului tău. Dacă îţi va fi afectat acest organ-capitală al fiinţei
tale, îţi va fi greu să-ţi controlezi trupul şi să-ţi organizezi activităţile
în viaţă.
Societatea creştină a intrat în ultimii ani într-o altă lume, care
are origini antice. „Această lume nouă nu ar fi fost posibilă fără
apariţia mai întâi a telefonului, care a făcut ceva normal din a vorbi
fără a ne vedea, a fotografiei, care ne-a determinat să acceptăm că
şi imaginile în care nu ne recunoaştem ne reprezintă, cât şi a
televizorului, ce ne-a familiarizat cu o lume în care realitatea şi
ficţiunea se întrepătrund până la punctul în care nu mai putem face
distincţie între ele.” (Serge Tisseron, Lumea virtuală: avataruri şi
fantome) Un studiu făcut în ţările din vest a scos la iveală faptul că
mulţi copii şi adolescenţi petrec mai mult timp cu una din cele cinci
tipuri de ecrane (televizorul, computerul, tableta, telefonul mobil şi
consola de jocuri) decât la şcoală. Fenomenul urmează acelaşi curs și
în ţara noastră, iar procesul de contagiere nu -i scuteşte nici pe copiii
de la grădiniţă, nici pe tinerii aflaţi în pragul căsătoriei. Efectele cele
mai grave determinate de vizionări interminabile, datorate
dependenţei care se instalează pe nesimţite, sunt la nivelul
creierului. Treptat apar tulburările de comportament, reducerea
capacităţii de analiză și atenţie – concentrare asupra unei discuţii
ori lecturi şi cu atât mai mult asupra unei dezbateri abstracte.
Tendinţele de izolare, prin care se destramă relaţiile din
interiorul familiei, colectivului clasei şi comunităţii frăţeşti sunt
strict legate de relaţiile virtuale şi de dependenţa de cel puţin
unul dintre aceste ecrane. La afectarea majoră a creierului, prin
care se împiedică dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane şi
procesul naşterii din nou, ca etapă fundamentală în dobândirea
mântuirii, se adaugă alte boli fizice, ale ochilor, stomacului sau
coloanei vertebrale.
După o predică în care am explicat cât de dăunătoare sunt
imaginile video şi în special cele de animaţie, un copil s-a dus acasă
şi a spus tatălui său: „Am înţeles că desenele animate sunt rele, de
aceea vreau să termin cu ele, dar mai lasă-mă astăzi să văd unul!” O
astfel de cerere arată clar dependenţa şi efectele de întunecare a
judecăţii mintale a unui copil. Ce credeţi, în ziua următoare nu a avut
aceeaşi dorinţă nestăvilită după imagini video? În primul rând sunt
de vină părinţii, care n-au luat în serios sfatul Bibliei, care
afirmă categoric: „Să nu aduci niciun lucru urâcios în casa ta, ca
să nu fi nimicit cu desăvârşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de
el, să-ţi fie scârbă de el, căci este un lucru blestemat.”
(Deuteronom 7:26)
Desenele animate distrug gustul pentru frumos şi natural.
Lumea creată de Dumnezeu are frumuseţi extraordinare, de la
curcubeu la aurora boreală, de la fluturi la vulturi şi de la flori la
palmieri. Dar „handicapaţii” din desenele animate - aşa-i numesc eu -
pentru că nu cred că există nici măcar unul frumos, sunt nişte
caricaturi nereuşite şi ireale. Sunt o dublă minciună, întâi prin
imaginea deformată, apoi prin acţiunile lor, care sunt în majoritatea
cazurilor ireale, idolatre – oculte sau imorale. Viaţa prezentată în
desenele animate nu este naturală, specifică fiinţelor de pe Terra, nici
asemănătoare activităţilor fiinţelor cereşti, prezentată în Biblie.
Astfel creierul va fi nevoit să opereze cu două lumi paralele, dintre
care una trebuie să fie ireală. Iar de aici se naşte îndoiala, care va
face ca mintea să nu poate primi credinţa în adevărurile prezentate în
Scripturi. După vizionări cu monştri care sunt mai „puternici” decât
zmeii din basmele populare, o lectură cu isprăvile lui Samson sau cu
vitejiile lui David sunt o nimica toată. Numai că aceste victorii din
istoria evreilor sunt reale şi sunt legate de lupta dintre bine şi rău, pe
când cele din filme sunt fără nicio normă morală.
Străbunicii antici ai desenelor animate sunt fără îndoială
idolii hidoşi confecţionaţi de artiştii străvechilor popoare care „s-au
fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit şi au schimbat slava
Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor,
păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.” (Romani 1:22-23)
Scrierile sfinte au numit întotdeauna pe idolii popoarelor o urâciune:
„Chemoş, urâciunea Moabului, Moloc, urâciunea fiilor lui Amon”.
(1 Regi 11:7) Nu-i de mirare că oamenii care vizionează aceste
imagini lipsite de frumuseţe au ajuns din ce în ce mai hidoşi şi ei, ca
evreii care „s-au dus la Baal-Peor, s-au pus în slujba idolului
scârbos şi au ajuns urâcioşi ca şi acela pe care îl iubeau”. (Osea
9:10)
Aceste imagini distrug frumuseţea vieţii. Se va întâmpla ca şi
în visul lui Faraon, când „vacile urâte la vedere şi slabe la trup au
mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup”.
(Geneza 41:4) Dovadă felul în care se tatuează, modul în care se
tund şi totodată hainele ce le poartă aceşti pasionaţi de o lume urâtă
într-o societatea ce „naşte” monştri.
În schimbul acestor activităţi ce magnetizează, dar mutilează
sufletul şi chiar trupul, îţi recomand diverse jocuri specifice copiilor,
care prin mişcarea fizică şi concentrarea mintală, ajută la dezvoltarea
întregului organism. Ieşi în natură, care te aşteaptă cu ofertele ei, de
la drumeţii la explorări şi de la tradiţionalul de-a v-aţi ascunselea la
multe alte jocuri de grup. De asemenea sunt formative pentru creier
lecturile şi povestirile audio, pentru zilele în care nu poţi ieşi în
natură. Studiază natura, începând cu munţii şi mările şi terminând cu
insecte care pot fi văzute cu ochiul liber, căci ai ce să înveţi din toate.
Cel mai înţelept este să împleteşti jocurile cu munca, pentru ca
trecerea spre maturitate să fie treptată.
Pentru aprofundarea subiectului recomand cartea Efectele
televiziunii asupra minţii umane, autor Virgiliu Gheorghe, sau
prezentări ale aceluiaşi autor. Dar mai presus de orice sfat, oricât ar fi
de elaborat, te îndemn să te rogi lui Dumnezeu să îţi lumineze mintea
şi să primeşti înţelepciunea prin care vei putea distinge cu claritate
între bine şi rău, evitând capcanele diavolului, căci cei neatenţi văd
numai momeala şi ajung victime ale păcatului.
Ca să nu uiţi sfatul ce ţi-l dau, îţi prezint două referinţe
uşor de memorat, din cartea profetului Ezechiel: 7:20 - „Se
făleau cu podoaba lor măreaţă şi cu ea au făcut icoanele
urâciunilor lor, ale idolilor lor.” şi 20:7 - „Lepădaţi fiecare
urâciunile care vă atrag privirile.” Prima, pentru cei ce au
moştenit prin ereditate boala înaintaşilor lor politeişti şi imorali;
a doua, pentru tratamentul de vindecare şi vaccinare împotriva
acestei boli molipsitoare.

42. Filme creştine

Subiectul „filme creştine” este abordat de teologii creştini şi


de credincioşi în moduri foarte diferite. Unii sunt foarte deschişi
acestui mod de promovare a creştinismului şi consideră că este o
posibilitate de formare intectuală şi sufletească a copiilor şi tinerilor
în special şi a tuturor categoriilor de vârstă în general. Alţii se
situează pe o o poziţie centrală, spun ei, acceptând doar acele „filme
creştine” care corespund unor norme spirituale şi morale, catalogând
o productie cinematografică după câteva „canoane”. Există o a treia
opinie religioasă, de respingere totală a „filmelor creştine”,
atitudine pe care o consider cea mai înţeleaptă şi „sănătoasă” și
pe care părinţii şi copiii ar fi fericiţi să o poată pune în practică.
Probabil eşti tentat să nu citeşti mai departe, crezându-mă
„habotnic”, dar nu-ţi ia decât câteva minute să iei cunoştinţă de
motivele şi argumentele mele, de aceea, ascultă-mă, te rog!
„Filmele creştine”, alături de videoclipurile cântăreţilor, care
sunt din ce în ce mai incitante, fac din casele credincioşilor locaţii
cinematografice. Părinţi şi copii deopotrivă sunt numai ochi şi
urechi, pentru că vizionarea este o atracţie în care mintea
rămâne în urmă, slăbită şi dezorientată, pe noul traseu pe care
doar ochii pot să ţină pasul cu imaginea, e drept şi ei acoperind
doar un spectru limitat care cere mereu o privire mai atentă, dar
şi ea tot nesătulă. Specialişti în domeniul medicinei arată că
imaginile gen film „scurcircuitează” mintea şi destabilizează
gândirea, iar Scripturile ne spun că Atotînţeleptul Dumnezeu a
pregătit Cuvântul pentru renaşterea noastră spirituală şi formarea
gândirii noastre. Dacă nu acceptăm şi nu folosim metoda divină de
evanghelizare şi creştere spirituală, nevoia noastră spirituală şi
sufletească se va deschide spre ceea ce se propagă în jurul nostru şi
ceea ce privim ne va atrage inima. Pe acest fond avid şi încă
neexploatat total, producţia de „filme creştine” aduce câştiguri de
miliarde de dolari, iar profesionişti de la Hollywood s-au profilat şi
pe „cele sfinte”, pentru a acoperi şi acest segment profitabil de piaţă.
Ei vor folosi fără rezerve toate metodele de provocare, iar muzica şi
arta sunt posibilităţi extraordinare de captare şi orientare a oamenilor,
prin subconştient. John Stott spunea că „toate radarele trebuie
pornite, pentru a nu-ţi pierde luciditatea, simţul critic şi judecata,
pentru că riscul de ademenire în acest domeniu este foarte puternic”
.
Efectele negative generale ale televiziunii, în care omul
captat de imaginile „vii” ale ecranului este modelat, realizându-se o
simbioză între om şi televizor, se extind şi în domeniul „filmului
creştin”. Când toate au de-a face cu expunerea trupului şi provocarea
privirilor, care va fi rezultatul în timp: credinţă sau necredinţă în
adevărurile şi sacralitatea celor scrise în Biblie? Se încearcă diverse
justificări, pe motiv că „toate sunt îngăduite”, uitând explicaţia ce
urmează: „dar nu toate sunt de folos... dar nimic nu trebuie să pună
stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12); „dar nu toate zidesc”. (1
Corinteni 10:23) Sau cele scrise în Efeseni 5:10-18 - „Cercetaţi ce
este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările
neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le...
Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte
neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi... De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci
înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta
este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” Observaţi aceleaşi
două aspecte de seducere: vizionarea şi consumarea alcolului, notate
şi în Habacuc 2:15 - „Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de
tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi
goliciunea!” Ce diferenţă între aceste priviri şi rolul privirii prin
credinţă, în urma auzirii Cuvântului, conform 2 Corinteni 3:18 -
„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava
Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în
slavă, prin Duhul Domnului.”
În condiţia acestui cadru sacru, ce şanse de „admitere” are
un film care, după părerea unora, trebuie doar cenzurat din punct de
vedere al conţinutului, controlului şi timpului afectat? Puneţi-l în faţa
testului din Psalmul 101, care se referă la viaţa de familie: „Mă voi
purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. Când vei veni la mine?
-Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele. Nu voi
pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor; ea
nu se va lipi de mine... pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima
îngâmfată, nu-l voi suferi. Voi avea ochii îndreptaţi asupra
credincioşilor din ţară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe
o cale fără prihană acela îmi va sluji... cel ce spune minciuni nu va
sta înaintea mea. În fiecare dimineaţă voi nimici pe toţi cei răi din
ţară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce săvârşesc
nelegiuirea.”
Dacă eşti prins în mreaja „filmelor creştine”, poţi fi liber,
mărturiseşte-te, vorbeşte deschis – sincer cu un om matur spiritual,
nu ascunde simţirile tale, căci în aceste situaţii secretul este aliatul
Satanei. Fie că eşti copil, adolescent, tânăr sau chiar părinte,
gândeşte-te bine la cele afirmate şi împotriva „filmelor creştine”.
Amintește-ţi că Dumnezeu şi Domnul Hristos nu ne-au lăsat nicio
imagine cerească sau pământească şi întreaga Biblie arată că cel mai
grav păcat este idolatria – imagini socotite sacre, fie ale divinităţii,
fie ale „sfinţilor”. Eu ştiu că oricărui copil şi chiar celor mari le
plac pozele şi cu atât mai mult sunt ispititoare imaginile video,
dar această pasiune nu aparţine în totalitate creaţiei, căci este
afectată de firea umană decăzută. Biblia ne recomandă, în
privinţa imaginilor, să admirăm natura, pentru a-L vedea pe
Dumnezeu şi să folosim imagini simbolice, care dezvoltă
gândirea, nu desene animate, care pe lângă faptul că mutilează
trupurile, ceea ce este un dispreţ pentru Creator şi creaturi,
afectează mai mult sau mai puţin cele scrise. În condiţiile în care
adăugarea sau scăderea de la cele scrise este grav pedepsită de
Dumnezeu, iar slujirea este acceptată numai pentru cei sfinţi şi cu
scopul proslăvirii lui Dumnezeu, „filmele creştine” n-ar mai putea fi
produse sau vizionate. Cine ar putea reconstitui fără să greşească
adevăratul film al lui Iosif, Samson, Ieremia sau al Domnului
Hristos?
Într-o familie, unul dintre copii a venit într-o zi cu
propunerea să aducă acasă un CD cu o nouă versiune a filmului Isus.
Văzând că şi alţi copii din familie sunt tentaţi să-l vizioneze, tatăl a
avut un îndemn inspirat şi le-a zis: „Copii, voi cunoaşteţi viaţa
Domnului din evanghelii; eu accept să urmărim împreună acest film,
dar fiecare dintre voi să-şi ia Biblia şi să fie atent dacă cei care au
turnat filmul sunt în acord cu cele scrise sau nu. Imediat ce a început
derularea scenelor, au început sesizările referitoare la abaterile de la
cele scrise. Aproximativ pe la jumătatea filmului, s-a pierdut
interesul pentru acel „Isus” şi a fost abandonat. Aceasta nu înseamnă
că fiecare trebuie să încerce un film şi apoi să-l abandoneze. Ferice
de cel ce se poate lămuri de la distanţă!

42. ... cu sinceritate!

Îţi amineşti când ai minţit ultima dată şi cu ce scop?


Obişnuieşti să fii sincer? Citeşte cele relatate în continuare şi
apoi vom reflecta împreună!
Un împărat bătrân din Orientul Îndepărtat trebuia să aleagă
pe cel ce îi va urma la tron. A chemat la el pe toţi tinerii din împărăţie
şi le-a spus: „A venit timpul să mă dau la o parte şi să aleg dintre voi
pe următorul împărat. Vă voi da fiecaruia o sămânţă pe care să o
plantaţi, să o îngrijiţi şi să vă întoarceţi exact peste un an, aici, cu
planta care a crescut din ea. Atunci voi judeca după plantele pe care
le veți aduce şi voi alege pe unul dintre voi ca împărat!” Printre ei
era şi unul numit Lee, care şi-a primit şi el sămânţa cuvenită. A mers
acasă plin de elan şi i-a spus mamei toată povestea. Ea l-a ajutat să
pregătească ghiveciul, să aleagă pământul, să planteze sămânţa şi s-o
ude cu grijă la timp. După vreo trei săptămâni, unii dintre băieţi au
început să vorbească despre planta lor. Lee continua să-şi verifice
ghiveciul cu sămânţa, dar nimic nu creştea. După şase săptămâni toţi
băieţii vorbeau despre plantele lor, iar a lui nici nu se ivise din
pământ. Se simţea pierdut. Au trecut șase luni şi tot nimic n-a răsărit
din sămânţa lui. Era sigur că dăduse greş. Toţi ceilalţi aveau copăcei
şi plante înalte, iar el... nimic.
A trecut anul şi a venit vremea ca toţi băieţii să se înfățișeze
înaintea împăratului. Lee n-a vrut să meargă cu ghiveciul gol, dar
mama lui l-a încurajat s-o facă. La urma urmei, cel puţin era sincer.
Lee a simţit un gol imens în stomac, dar ştia în sinea lui că mama are
dreptate. Aşa că a luat ghiveciul şi s-a dus la palat. Când a ajuns
acolo, a fost uimit de varietatea de plante prezentate de ceilalti tineri.
Lee şi-a aşezat ghiveciul jos, iar cei din jurul său au început să râdă.
Unii îl compătimeau şi îi strigau „Hei, cel puţin ai încercat şi tu!”
Când a sosit împăratul, şi-a aruncat ochii peste mulţime, i-a salutat
pe cei prezenţi şi le-a zis: „Ce plante minunate şi ce flori atrăgătoare
aţi crescut! Astăzi unul dintre voi va fi numit împărat!” Lee a
încercat să se ascundă undeva în spate. Dintr-o dată, ochii
suveranului s-au oprit asupra lui Lee şi a ghiveciului gol. A poruncit
imediat gărzilor să îl aducă în faţă. Lee era îngrozit. Când a ajuns în
faţă, împăratul l-a întrebat cum îl cheamă. „Numele meu este Lee”, a
răspuns el. Toţi tinerii râdeau şi-şi băteau joc de el. Împăratul a cerut
tăcere. S-a uitat la băiat şi a anunţat mulţimea: „Iată noul vostru
împărat. Numele lui este Lee!” Băiatul nu-şi putea crede urechilor:
„Dar sămânţa nici nu crescuse. Cum putea să fie el noul împărat?”
Împăratul a luat din nou cuvântul şi a zis: „Cu un an în urmă
am dat fiecaruia dintre voi o sămânţă. V-am spus să o plantaţi, să o
udaţi şi să o aduceţi astăzi la mine. Dar eu v-am dat seminţe fierte,
care n-aveau cum să crească. Toţi - cu excepţia lui Lee - mi-aţi adus
plante şi flori. Când aţi văzut că sămânţa nu creşte, aţi înlocuit-o cu
alta, de la voi. Doar Lee a avut curajul şi sinceritatea de a se prezenta
cu ghiveciul în care se află sămânţa dată de mine. De aceea, el este
noul vostru împărat!”
Eu nu ştiu cât adevăr este în această relatare, dar ştiu cât de
uşor poţi să ajungi rege şi totodată ce uşor poţi să pierzi un tron! Dar
noi concurăm pentru o poziţie mult mai însemnată şi mai fericită
decât a putut oferi vreo dinastie omenească. Cei mântuiţi vor
împărăţi împreună cu Dumnezeu pentru eternitate, beneficiind de
orice favoare şi de o stare de beatitudine. În schimb, cei ce vor „rata”
mântuirea vor plânge şi vor trebui să își suporte nefericirea, tocmai
datorită şansei simple pe care au avut-o, dar n-au valorificat-o.
Examenul sincerităţii, credincioşiei sau ascultării se dă prin diverse
probe, dar toate au de-a face cu o inimă curată, care Îl va vedea pe
Dumnezeu. (Matei 5:8) Astfel, un răspuns sincer în faţa mamei, când
ai venit de la şcoală, o motivare reală a absenţei de la o oră, înaintea
dirigintelui, o exprimare curată faţă de un coleg sau o mărturisire
„întreagă” la adunare confirmă cine eşti şi ce vei ajunge. Oricum
Dumnezeu cunoaşte toate evenimentele şi intenţiile noastre, dar vrea
să vadă dacă noi sesizăm imixtiunea Diavolului - tatăl şi domnul
minciunii - în toate activităţile vieţii şi dacă suntem decişi să nu
„jucăm cu el în echipă”. Aşadar, păstrează-ţi „ghiveciul” – inima şi
întreaga fiinţă – fără sămânţa pe care Diavolul vrea să o planteze, iar
tu să o uzi, pentru a fi mai grozav. Există tot atâtea tronuri câte
„ghivece” fără „plante” străine sunt. Şansa e personală, dar vremea
trece şi împăratul o să ne cheme la examinare. Succes!

43. Înghiţit de un peşte

Ştii despre cine este vorba? Desigur te gândeşti la Iona,


dar au fost şi alţii în situaţii asemănătoare. Astfel, cei care nu cred
miracolul cu profetul neascultător sunt puşi faţă-n faţă cu realităţi ce
nu pot fi negate. La 25 august 1891, James Bartley era la bordul
vasului „Star of the East” (Steaua Răsăritului), aproape de insulele
Falkland, când echipajul a localizat o balenă (caşalot). James a fost
unul dintre membri echipajului care a mers în bărcile cu vâsle ca să o
prindă cu harponul. Balena a fost rănită și s-a zbătut, aproape
răsturnând bărcile. Când oamenii s-au întors la vas cu balena moartă,
au observat că James Bartley lipsea.
La 26 august, când oamenii îndepărtau untura din balenă,
au tresărit cuprinşi de mirare din cauza unei mişcări din stomac.
Deschizând stomacul, l-au descoperit pe Bartley. El era inconştient,
dar după o baie cu apă rece de mare şi-a revenit şi a povestit ciudata
lui păţanie. El a fost aruncat din barca cu vâsle de lovitura cozii
balenei şi a aterizat în gura deschisă a acesteia. Lăuntrul era moale şi
spongios şi James simţea cum alunecă de-a lungul unui pasaj neted.
Deodată, s-a aflat în ceea ce era un sac imens, mult mai mare decât
trupul lui. Totul era în întuneric. El a pipăit cu mâna în jurul lui şi a
simțit mai mulţi peşti, care la atingerea lui se îndepărtau.
Pentru un scurt timp, James s-a luptat şi a început să
strige, dar respiraţia i-a devenit greoaie şi căldura de nesuportat.
Capul a început să-l doară teribil şi simţea că mai are de trăit doar
câteva clipe. Apoi şi-a pierdut cunoştinţa până când a fost turnată apă
rece peste el şi s-a pomenit pe puntea vasului.
Nu ştiu de ce s-a întâmplat aceasta lui James Bartley,
desigur că el s-a întrebat, cum au făcut-o şi marinarii în cazul furtunii
de pe mare, pe vremea lui Iona, când au zis: „Veniţi să tragem la
sorţ, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea
aceasta!” (Iona 1:7) Ei au aflat că Iona „fugea de Faţa Domnului”.
(Iona 1:10) „El le-a răspuns: «Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare şi
marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste
voi această mare furtună!»” (Iona 1:12) Prin experienţa celor trei
zile de „penitenţă în interiorul peştelui”, prorocul evreu a învăţat
(totuşi nu în mod suficient), lecţia ascultării cu bucurie şi dragostea
faţă de semeni. „Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din
pântecele peştelui şi a zis: «În strâmtorarea mea, am chemat pe
Domnul, şi m-a ascultat; din mijlocul locuinţei morţilor am strigat şi
mi-ai auzit glasul.»” (Iona 2:1-2) După ce a zis: „...voi împlini
juruinţele pe care le-am făcut... Domnul a vorbit peştelui şi peştele a
vărsat pe Iona pe pământ”. (v. 9-10) Apoi a plecat la Ninive pentru a
executa cele poruncite. Nu ar fi fost mai bine şi mai plăcut să meargă
unde a fost trimis fără să fie „bătut” bine? Din cele relatate în
continuare în cartea sa reiese că el n-a acceptat cu bucurie voia lui
Dumnezeu şi nu s-a bucurat de iertarea oferită ninivenilor, dorindu-și
mai degrabă moartea. El s-a rugat într-un mod vinovat: „Acum,
Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!
Domnul a răspuns: «Bine faci Tu de te mânii?»” (Iona 4:3-4) El a
răspuns cu încăpăţânare şi astfel a fost nevoie de o nouă
experienţă, cu o plantă, un vierme, un vânt şi o stare de leşin,
urmate de o nouă „predică” rostită de Domnul.
Tu obişnuiești să asculţi la timpul potrivit şi cu bucurie
sau numai după câteva «slujbe» (mustrări, pedepse, boli etc.)?
Eu nu am nicio plăcere să te ameninţ, dar să ştii că peşti, viermi, vânt
şi alte fenomene, ca foametea, care a adus acasă pe fiul risipitor, sunt
încă la dispoziţia Tatălui şi El poate uza de ele oricând şi pentru
oricine. Acum noi forme de gripă ameninţă populaţia, dar noi
ştim, potrivit Apocalipsei, că viitorul ne va rezerva şi alte
surprize neplăcute, toate din acelaşi motiv: neascultarea
oamenilor de „voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită”
(Romani 12:2) şi trăirea în păcat. Dacă vei reuşi să înţelegi câştigul
ascultării de părinţi şi alte autorităţi lăsate de Dumnezeu, vei genera
o stare de bucurie generală, ca în cazul celor din Ninive: s-au bucurat
Dumnezeu şi îngerii de pocăinţa lor, s-au bucurat ei înșiși că n-au
fost nimiciţi după cele patruzeci de zile şi s-ar fi bucurat şi Iona pe
deplin dacă ar fi ascultat, din dragoste de Dumnezeu şi de oameni, iar
ninivenii (poate) i-ar fi făcut un cadou pentru harul primit prin el.
Dacă ai fi trăit în vremea lui Iona şi l-ai fi întâlnit, ce
întrebări i-ai fi pus? Ce crezi că te-ar sfătui el acum? Eu am asistat la
discuţiile unor oameni neascultători (ca Iona) care povesteau copiilor
păţaniile lor şi am înţeles că unii copii iubesc mai degrabă „aventura”
neascultării, dar pe niciun „Iona” nu l-am mai auzit să fie doritor să
mai „stea trei zile într-un peşte”. O să aflăm şi „povestea” fiecăruia
dintre voi puţin mai târziu, dar pentru unii s-ar putea să fie prea
târziu! Atenţie! Nu toţi peştii aruncă oamenii pe uscat!

44. Păcatul masturbării

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui


Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici curvarii, nici idolatrii, nici adulterii,
nici cei care se masturbează, nici homosexualii, nici hoţii, nici
lacomii de bani, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpareţii nu vor
moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi! Dar
aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost socotiţi neprihăniţi, în
Numele Domnului Isus, şi prin Duhul Dumnezeului nostru”. (1
Corinteni 6:9-11; Biblia, Bucureşti 2001)
Pentru unii o abordare directă şi publică a acestui păcat pare
nepotrivită, dar practicarea lui de către mulţi creştini este potrivită?
Trebuie să depăşim starea de stânjenire pentru a lămuri, în special
adolescenţilor și tinerilor, gravitatea acestui păcat, care duce la
pierderea dreptului la mântuire şi a le arăta modalitatea de a se
împotrivi acestei pofte, provocată de firea umană decăzută şi
societatea zilelor noastre, care promovează un mod de viaţă fără
principii morale de sfinţenie a trupului.
Diferitele mijloace media vorbesc despre masturbare ca
despre ceva natural, un drept la plăcere, o formă de descărcare
emoţională, o necesitate fiziologică, o formă de exploatare a sinelui.
Potrivit unei publicaţii, masturbarea apare pe primul loc în lista
plăcerilor erotice, iar sexul normal apare abia pe locul trei. Iată că cel
ce se dedă acestei practici recurge la senzaţii imaginare care îl fac să
se adapteze greu unei relaţii reale, naturale, ceea ce duce la diferite
afecţiuni patologice. Este dovedit statistic că în lume mult mai mult
de jumătate dintre femeile măritate se masturbează, iar procentul
bărbaţilor este şi mai mare. Ce nebunie şi degradare sufletească şi
fizică ca o persoană căsătorită să mai practice autosatisfacţia sexuală
dictată de animalitatea şi egoismul dobândit prin practicarea
masturbării!
Malahia (termenul este de origine greacă) – expresia din
traducerea Cornilescu, este un păcat contrar scopului natural pentru
care Dumnezeu a creat sexualitatea, lipsindu-i finalitatea de dăruire
reciprocă şi procreerea. Masturbarea este desfrânarea fără alt trup şi
ea anulează castitatea.
Patima aceasta este greu de stăvilit datorită influenţelor
externe care exarcebează nevoia biologică, despre care apostolul
Pavel scrie în I Corinteni 7:9 – „Dar dacă nu se pot înfrâna, să se
căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească decât să
ardă.” Deci recomandarea apostolică este căsătoria, nicidecum
autosatisfacţia şi descărcarea biologică prin masturbare. Dar până
atunci, un adolescent, de exemplu, trebuie să se îndepărteze de tot
ceea ce-i tulbură mintea şi-i trezește instinctele și să evite cu
desăvârşire imaginile pornografice, filmele şi literatura de „dragoste”
erotică şi prieteniile precoce sau flirturile. Iov, un om ce s-a păstrat
curat, avea principii clare în acest domeniu, conform Iov 31:1 -
„Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile
asupra unei fecioare.”
Pe lângă aceste atitudini de protecţie fizică trebuie suficiente
îndeletniciri duhovniceşti personale ca rugăciunea, postul, cititul şi
studierea Bibliei şi frecventarea adunărilor frăţeşti, pentru a trăi în
compania oamenilor curaţi la suflet.
Există suficient har la Domnul, în condiţiile respectării
sfaturilor Bibliei și îndemnurilor Duhului Sfânt, pentru ca fiecare să
reziste provocării poftelor trupului. Expresia „nu pot” este o scuză
pentru cei ce nu evită cu desăvârşire orice cuvânt, melodie sau
imagine erotică. Iar cei ce „caută” sau glumesc cu păcatul în plan
virtual sau live sunt în imposibilitatea păstrării purităţii. Nimeni nu
se poate scuza că peste 80% dintre băieţi şi cu ceva mai puţin dintre
fete practică acest păcat. Fiecare trebuie să ceară ajutor cu smerenie,
iar Domnul va fi gata să-i aducă izbăvire .
Gravitatea naturii păcatului masturbării este dată de o
orientare vinovată ori către sine, ceea ce este împotriva modului în
care am fost creaţi, ori către o altă persoană de sex opus, ceea ce este
grav, fiind echivalentul privirii şi păcătuirii. (Matei 5:28) Păcatul este
chiar pierderea sensului existenţei, prin manifestările sale egoiste,
conflictuale, dintre om şi om ori dintre om şi Dumnezeu.
Fiecare om trebuie să înţeleagă scopul vieţii, care este însăşi
viaţa (veşnică), ce se obţine prin jertfa substitutivă a Domnului
Hristos şi prin răstignirea pasiunilor păcătoase ale vieţii omului
afectat de păcat. Dar omul, în slăbiciunea lui, încearcă plăceri ce
cauzează dureri fie lui, fie altora, căci în starea de păcat se pierde
demnitatea şi vocaţia originală. Orice păcat, inclusiv cel al
masturbării, începe printr-o afectare a naturii umane şi prin abaterea
vieţii într-o direcţie greşită, ce este în fond îndreptată nu numai
împotriva sufletului, ci şi a trupului.
Păcatul este întâi o „întrebuinţare greşită a ideilor
urmată de o întrebuinţare rea a lucrurilor”. Păcatul are câteva
faze (metodologice) în evoluţia lui. Prima este atacul (momeala) -
gândul adus (strecurat) în minte de ispititorul. Această stare se
datorează dreptului Satanei de ispită şi libertăţii cu care a fost
înzestrat omul. Prima reacţie, prin slăbiciune, este însoţirea -
primirea, preocuparea cu gândul, convorbirea aprobatoare. Urmează
patima, deprinderea (coabitarea) cu gândul, prin cugetări şi
închipuiri. Se spune că atunci când un bărbat priveşte o imagine
feminină provocatoare, dacă în primele 10 secunde nu își întoarce
privirea, după aceea nu mai gândeşte liber, ci doar îşi alimentează
mintea. În mintea multora se dă o luptă împotriva cugetării şi
înfăptuirii păcatului - aici este rolul conştiinţei, în funcţie de lumina
Duhului pe care o are o persoană. Lupta aduce în final cununa sau
osânda, în funcţie de biruinţă sau înfrângere. Învoirea (acceptarea
păcatului), prin consimţirea ei, captează lucrarea păcatului, ce duce la
dependenţă (robire).
Lucrarea - păcatul propriu-zis afectează statutul spiritual,
căci păcatul aduce moartea, iar robia poate afecta inclusiv
normalitatea psihologică a individului şi sufletească a vieţii de
familie. (Evrei 13:4)
45. Puterea rugăciunii - o armă în mâna copiilor

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un sat din


fosta Uniune Sovietică forţele ocupante au scos pe cei rămaşi în
câmp şi se pregăteau să-i împuşte şi să îi arunce în gropi comune. În
timpul pregătirilor pentru execuţie, o fetiţă de 12 ani, ce era printre
cei ce urmau să fie împuşcaţi, se ruga. Deodată, cineva a strigat cu
voce tare şi a dat un ordin desluşit şi complet în limba celor ce le
pregăteau moartea, poruncind anularea execuției. Receptarea vocii
fetiței a fost însoţită de o mare teamă, în special a celui ce condamna
execuţia, fapt ce a determinat oprirea ei şi eliberarea celor deţinuţi.
Zeci de ani, tot satul a purtat o deosebită recunoştinţă acelei fetiţe,
care a rămas credincioasă şi în urmă cu câţiva ani a plecat la
Domnul. La înmormântarea ei, la care a fost prezentă aproape toată
localitatea, a fost reamintită minunea aceasta. Experienţa aceasta mi-
a fost relatată de un slujitor din Ucraina care a fost prezent la
înmormântarea ei.
Într-un mod asemănător, Diavolul cu armatele lui de îngeri
căzuţi, pregăteşte lovirea sau chiar moartea multor oameni. Dacă ar
avea în plan casa voastră, cum adesea există mesaje din partea
Domnului, care atrag atenţia asupra scopurilor lui, rugăciunea ta ar
împiedica acţiunea celui rău?
Copiii, de orice vârstă ar fi şi cu atât mai mult adolescenţii,
se pot ruga cu succes, pentru biruinţa lor şi a celor din jurul lor. De
aceea, decât să-ţi oboseşti mintea cu jocuri imaginare pe computer, în
care urmăreşti şi împuşti, îţi propun bătălii reale. Am văzut într-o
carte de istorie, o imagine din războiul berberilor (Africa de Sud) în
care bunicul, tatăl şi copilul stăteau cu armele pregătite pentru luptă.
Ce frumos să vezi pe tata şi mama că se luptă împreună cu copiii să
apere casa de atacurile diavolului! La fel de necesar este să lupţi
pentru fraţii sau surorile tale şi - de ce nu? - pentru bunicii, colegii
sau vecinii care nu sunt mântuiţi. Domnul te poate folosi pentru
oprirea unor execuţii în plan spiritual!
Cunosc mai multe situaţii în care copiii s-au unit în
rugăciune pentru o mamă bolnavă sau pentru un frate nepocăit şi
Domnul le-a ascultat rugăciunea şi i-a salvat. Dacă vei şi posti în
acele zile, rugăciunea ta va fi mai puternică şi vei obliga forţele
răului să se retragă.
Îmi amintesc cu plăcere că mă înţelegeam bine cu bunicii de
ambele părţi. Ei nu locuiau departe de noi şi m-am rugat tot timpul să
nu moară până voi creşte mare. Odată, unul dintre bunici a fost foarte
bolnav şi necesita o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Cum am
aflat, am intrat repede într-o cameră şi m-am rugat singur ca să poată
fi salvat. Dumnezeu a lucrat minunat: deşi stăteam departe de oraş, a
sosit la noi un unchi cu maşina şi l-a dus repede la spital. Toţi bunicii
mei au trăit până după ce m-am căsătorit.

46. „Ziua mântuirii”

Câţi ani vei trăi? N-ai de unde să ştii. Vei trăi optzeci,
şaizeci, patruzeci sau numai douăzeci de ani? Dar dacă vei încheia
călătoria pe pământ în copilărie sau în adolescenţă? În seara în care
scriu aceste rânduri are loc priveghiul unei fetiţe de şapte ani, care a
decedat într-un accident de maşină. Eu nu vreau să te sperii cu
moartea, căci a fi mântuit nu are în vedere numai posibilitatea tristă a
unui deces timpuriu, ci marele har de a te întâlni cu Dumnezeu cât
mai repede şi a nu călători singur înspre un viitor necunoscut. Viaţa
în lumea acesta este dură, pentru că stăpânitorul acestei lumi este
diavolul şi el doreşte să-i înşele pe toţi oamenii. În pornirea lui
distrugătoare, atrage cu aparente lucruri plăcute şi pe copii, pentru ca
apoi să-i împiedice să-L cunoască pe Dumnezeu. Eu îţi doresc să-L
întâlneşti pe Dumnezeu, dacă încă nu eşti cu El în relaţia Tată – fiu.
Aleargă la Dumnezeu, căci diavolul şi moartea sunt pe urmele tale!
Fii atent la povestioara ce urmează şi gândeşte-te că eşti urmărit
şi numai Domnul poate să te scape.
Un tânăr soldat s-a pomenit într-o bătălie îngrozitoare în
timpul Reformei scoțiene. El și tovarășii săi se retrăgeau în grabă de
pe câmpul de luptă, pentru a-și scăpa măcar viețile. A ajuns la o
margine stâncoasă în care se afla o peșteră. Știind că inamicul era
aproape în urma sa și că era extenuat de urmărire, a ales să se
ascundă acolo. După ce s-a târât înăuntru, a căzut cu fața la pământ
în întuneric, strigând cu disperare spre Dumnezeu să îl salveze și să îl
păzească de dușmanii săi. Acolo a promis că dacă Dumnezeu îl va
salva, el Îl va sluji pentru tot restul vieții sale.
Când a ridicat privirea, după apelul său deznădăjduit după
ajutor, a văzut un păianjen care țesea grăbit o pânză la intrarea
peșterii. Imediat a auzit zgomotul vrăjmașilor săi, care cercetau zona
în căutarea celor care se ascundeau. Un soldat cu o pușcă s-a apropiat
încet de intrarea peșterii. Când tânărul s-a ghemuit în întuneric,
pregătit să sară, sperând să își surprindă inamicul, și-a simțit inima
bătându-i cu putere. Când adversarul a înaintat cu prudență pentru a
intra în peșteră, el a dat de pânza păianjenului, care deja acoperea
complet deschizătura. Atunci a strigat către tovarășul său: „Nu poate
fi nimeni aici. Ar fi trebuit să rupă această pânză de păianjen ca să
intre în peșteră. Hai să mergem mai departe.”
Peste ani, acest tânăr, care și-a ținut promisiunea și a devenit
un predicator, obişnuia să spună: „Unde e Dumnezeu, o pânză de
păianjen e ca un zid de piatră. Unde nu e Dumnezeu, un zid de piatră
e ca o pânză de păianjen.”
Dacă vrei să fie astăzi ziua mântuirii tale şi viitorul să-ţi fie
asigurat, hotărăşte-te să citeşti zilnic din Biblie. Îţi propun să
foloseşti o concordanţă pentru a găsi tot ceea ce scrie în această carte
sfântă despre copii. Te asigur că Domnul vrea să te mântuiască în
copilărie şi cel târziu în adolescenţă - tinereţe. Da, Domnul vrea să-i
mântuiască şi pe cei de vârsta părinţilor sau bunicilor tăi, dar spre
deosebire de ei, tu vei avea ocazia să trăieşti toată viața cu Domnul.
El se mai poate folosi de noi doar în funcţie de capacitatea noastră
intelectuală şi fizică. Bunica bolnavă nu mai poate merge la biserică,
nici cânta la cor, ea mai poate doar să stăruiască în rugăciune la
domiciliu. Astfel s-a convertit bunica Lois şi mama Eunice, iar
Timotei a devenit un evanghelist renumit. Apostolul Pavel ştia
secretul vieţii lui, când i-a scris: „din pruncie cunoşti Sfintele
Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin
credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei 3:15)
Înţelege că ziua mântuirii este astăzi, adică în prima zi în
care poţi înţelege şi crede că nu eşti decât un potenţial candidat la
moarte şi la judecată, căci „toţi (oamenii) au păcătuit” (Romani
3:23) Singura posibilitate de salvare este prin jertfa ispăşitoare a
Domnului Isus Hristos. Faptul că un copil poate fi mântuit rezultă
din afirmaţiile Marelui Învăţător, care a zis: „Adevărat vă spun că,
dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte
copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei
18:3) Din cuvintele Lui rezultă că un om matur trebuie să devină ca
un copil pentru a-şi reforma viaţa, dar un copil este deja în această
stare de acceptare a pocăinţei. De altfel, statisticile dovedesc că pe
măsură ce un om înaintează în vârstă, şansele lui de mântuire se
diminuează, atât prin mintea prea încărcată cu idei şi păcate, cât şi
prin epuizarea chemărilor de care va avea parte şi care nu se repetă la
infinit. Mai mult, Domnul a spus atunci: „oricine va face să
păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai
de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat
în adâncul mării.” (Matei 18:6) Deci, copiii pot crede, de aceea cei
mari trebuie să le vorbească despre mântuire şi apoi, aşa cum este
scris aici, să-i ajute mai departe să nu păcătuiască, ca să nu-şi
„piardă nădejdea”. (Coloseni 3:21)
M-aş bucura ca aceste rânduri să le citească şi tata şi mama.
Spune-le ce ai citit şi împreună rugaţi-vă Domnului să te ajute să
înţelegi cât de aproape poate fi ziua mântuirii şi dacă, printr-o
întâmplare nefericită, n-ar mai fi nicio zi de viaţă, îţi este asigurată
veşnicia. Eu îţi doresc să ai zile multe în ţara în care Domnul te-a
rânduit să trăieşti, dar nicio zi în care să mai amâni ziua mântuirii.
Botezul se va administra la vremea potrivită, după rânduielile
Bisericii tale, dar mântuirea poate fi astăzi: „Iată că acum este
vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni
6:2)

S-ar putea să vă placă și